UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI

CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

EXPERIMENT DIN DOMENIUL PSIHOLOGIEI COGNITIVE

La disciplina:
Neuropsihologie și psihologie cognitivă

Verificat: Țurcan Lilia,

asistent universitar
_________________________

Elaborat: Ursu Maria,

grupa: I-PS-221-11
_________________________

Chișinău – 2023
 „Experimentul accidentului de maşină”
(Studiu realizat de: Elizabeth Loftus și John Palmer,
în 1974, la Universitatea din Washington)

Loftus și Palmer au fost doi psihologi care au încercat să demonstreze cât de

înşelătoare pot fi amintirile oamenilor. Ei au efectuat două experimente aşa-numit
„Experimentul accidentului de maşină” din 1974.
Scopul este de a determina dacă limbajul folosit în declaraţiile oamenilor poate schimba
memoria evenimentelor.

Experimentul 1:
Participanților li s-au arătat 7 filme cu accidente de circulație, cu o durată cuprinsă
între 5 și 30 de secunde. După vizionarea filmului, participanții au fost rugați să estimeze la
ce viteză s-au ciocnit mașinile, ca și cum ar fi fost martorii oculari al acelui accident.
Li s-au pus şi întrebări specifice, inclusiv întrebarea-capcană: „Cam ce viteză aveau
mașinile atunci când… s-au zdrobit / s-au ciocnit / s-au lovit / s-au atins / au luat
contact între ele?

Rezultatele obținute au indicat faptul că viteza estimată a maşinilor a fost afectată de

verbul folosit în întrebare. Cea mai mare diferență a fost înregistrată între „au luat contact” și
„s-au zdrobit” (aproximativ 15 km/h). Rezultatele arată că verbul a transmis o impresie a
vitezei cu care circulau mașinile și asta a modificat percepțiile participanților. Cu alte cuvinte,
mărturia martorilor oculari ar putea fi părtinitoare, în funcţie de modul în care se pun
întrebările.
În timp ce aceste rezultate confirmă ipoteza lor, nu este clar dacă acest lucru se
datorează doar unui răspuns-prejudecată sau datorită particularităților memoriei
participanților care au fost implicate în accidente.

Experimentul 2:
Așadar, a fost efectuat un al doilea studiu: participanții au vizionat un film cu accidente
de mașină, iar apoi au fost solicitați să completeze un chestionar, care avea în vedere de
asemenea, modul în care se estimează viteza.
De data aceasta, participanții au fost împărțiți în trei grupe: (1) Un grup a fost întrebat:
Ce viteză aveau mașinile atunci când ,,s-au zdrobit?”, (2) un grup fiind întrebat: Ce viteză
aveau mașinile atunci când ,,s-au atins?” și (3) un grup de control: nu a fost întrebat deloc
despre viteza în timpul accidentului.
(La fel ca și în primul experiment, estimarea vitezei a fost diferită în funcție de folosirea
cuvintelor diferite, cuvinte care descriau mașina implicată în accident).
O săptămână mai târziu, fără a vedea din nou filmul, cele 3 grupuri au răspuns la 10
întrebări, dintre care una critică a fost plasată la întâmplare în listă: „Ați văzut vreun geam
spart de maşină? Da sau nu?”. Pe filmul original nu a existat niciun geam spart de maşină,
însă ipoteza de la care s-a pornit era accea că grupul care avea inclus în întrebare
cuvântul ,,zdrobit” ar putea spune că a văzut sticlă spartă deoarece a estimat că accidentul ar
avea loc la o viteză mai mare.

Rezultatele lor au confirmat acest lucru: persoanele din grupul în care s-a folosit
cuvântul referitor la mașina implicată în accident, „zdrobit” au înregistrat o probabilitate mai
mare în a spune că au văzut sticlă spartă decât persoanele din grupul în care s-a folosit
cuvântul „atins” și grupul de control.

Concluzie: Aceast experiment sugerează că memoria unui eveniment este distorsionată

și manipulate cu ușurință prin tehnica de interogare. Rezultatele experimentului 2 sugerează
că acest efect nu se datorează doar unui răspuns-prejudecată, ci şi memoriei modificate. De
asemenea „Experimentul accidentului de maşină” are implicații importante pentru întrebările
folosite de poliţie atunci când chestionează martorii oculari