Activitatea de întreprinzător (afacerile) reprezintă un mijloc legal de acumulare a

bogăţiilor, de asigurare a existenţei materiale şi spirituale. Această activitate apare odată cu

formarea relaţiilor de piaţă, adică cu apariţia produselor destinate schimbului de mărfuri35.

Prin activitate de întreprinzător, în sens larg, se înţelege orice activitate aducătoare de

profit practicată de persoane fizice sau juridice, iar în sens restrîns se înţelege activitatea de
vînzare-cumpărare cu amănuntul a mărfurilor, de fabricare şi comercializare a produselor
alimentare, de organizare a consumului lor, de prestare a serviciilor suplimentare la
cumpărarea mărfurilor etc. Se menţionează şi faptul că activitatea de întreprinzător poate fi
privită ca o activitate profesională.

În legislaţie, noţiunea „activitate de întreprinzător” este prevăzută în Legea cu privire

la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845/1992, care menţionează că „antreprenoriatul este
activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată
de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor,
pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă
permanentă de venituri. Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat
nu este considerată antreprenoriat” (art.1)37

Elementele caracteristice activităţii de întreprinzător Din definiţia sus-menţionată se

desprind o serie de elemente specifice activităţii de întreprinzător, şi anume: a) este o
activitate independentă; b) din proprie iniţiativă; c) se desfăşoară sub denumire proprie; d) pe
riscul şi sub răspunderea celui care o desfăşoară; e) prin intermediul ei se asigură o sursă
permanentă de venituri. a) Activitatea de întreprinzător este considerată o activitate
independentă. Ea acordă întreprinzătorului libertate, el activează din voinţa liberă şi în
interesul său propriu. Vorbind despre independenţă în activitatea de întreprinzător, noţiunea
trebuie înţeleasă corect. Or, libertatea are anumite limite, ea nu este una totală.
Întreprinzătorul nu poate face orice doreşte, fiindcă în economia de piaţă libertate absolută a
producătorului nu există. Prin lege se impun anumite cerinţe: să ţină cont de concurenţa pe
piaţă, să fie înregistrat, să deţină licenţă pentru genul de activitate pe care îl desfăşoară, să
dispună de autorizaţii, certificate, să plătească taxe şi impozite statului etc. Mai simplu, prin
independenţă se înţelege faptul că nimeni nu-i poate dicta întreprinzătorului cît să producă,
cum să o facă şi unde săşi comercializeze mărfurile. El va şti cît să producă reieşind din
cererea şi oferta existentă pe piaţă la produsele şi serviciile respective. b) Întreprinzătorul îşi
desfăşoară activitatea din proprie iniţiativă. Nimeni nu poate fi obligat să practice activitatea
de întreprinzător38. Proprietarul singur decide să-şi fondeze o întreprindere, îşi alege de sine
stătător genul de activitate, forma juridică de organizare şi denumirea. La fel, proprietarul
hotărăşte ce investiţii să facă, unde să-şi comercializeze producţia, cu cine să încheie
contracte, la ce preţ etc. c) Oricine doreşte să înceapă o afacere, mai trebuie să se înregistreze
sub una din formele de organizare juridică prevăzute de lege. În caz contrar, afacerea
începută de el va fi considerată ilegală. Din momentul înregistrării, se consideră că activitatea
de întreprinzător se desfăşoară sub denumire proprie. Cu alte cuvinte, la data înregistrării
apare un nou subiect de drept, care sub denumire proprie participă la relaţiile de comerţ. De
exemplu, Întreprinzătorul Individual „Ion Vasilaşcu”, Societatea cu Răspundere Limitată
„Florile Primăverii”, Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” etc. Cel care foloseşte
denumirea unui alt agent economic este obligat, la cererea acestuia, să înceteze folosirea
denumirii şi să îi repare prejudiciul. În cazul modificării denumirii, agentul economic este
obligat să publice un aviz în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea
denumirii şi să opereze modificările necesare în Registrul înregistrării de stat39, ţinut de
Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova.

d) Expresia „pe riscul şi sub răspunderea celui care o desfăşoară” se explică în felul următor:
oricine începe un business al său, pune în circulaţie anumite valori patrimoniale şi depune
eforturi pentru a majora costul lor. Dacă calculele întreprinderii sînt greşite, întreprinderea
riscă nu doar să nu cîştige nimic, dar să piardă chiar şi bunurile pe care le-a pus în
circulaţie40. e) Prin intermediul activităţii de întreprinzător se asigură o sursă permanentă de
venituri. Cu alte cuvinte, activitatea de întreprinzător trebuie să fie permanentă şi aducătoare
de profit. Scopul celui care desfăşoară un business este de a acumula cîştiguri stabile, pentru
a-şi acoperi cheltuielile, a plăti salariile lucrătorilor, a achita taxele şi impozitele faţă de stat
şi, în sfîrşit, de a avea un profit. De aceea, se consideră că activitatea ocazională
(întîmplătoare) nu-i va aduce întreprinzătorului cîştiguri suficiente. Orice persoană care
iniţiază o afacere tinde să obţină foloase cît mai mari, astfel încît motivul care determină pe
cineva să-şi înceapă o afacere constă în cîştigul personal ce va rezulta din această activitate.
Permanent se consideră venitul care este obţinut în mod regulat sau sistematic. De exemplu,
un angajat pleacă peste hotare cu probleme de serviciu şi, la rugămintea unui prieten,
cumpără din străinătate un automobil (calculator, costum). Chiar dacă prietenul îi plăteşte
pentru serviciul prestat, acesta nu poate fi calificat drept activitate de întreprinzător. Dacă
persoana pleacă de mai multe ori în străinătate şi aduce de acolo mărfuri pentru prieteni ori
pentru a le vinde unor terţi, obţinînd din această activitate profit, înseamnă că ea practică
activitate de întreprinzător.

Genurile activităţii de întreprinzător

De regulă, activitatea de întreprinzător se manifestă prin: fabricarea producţiei,

executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, comercializarea mărfurilor şi a produselor. Mai
sînt şi alte genuri de activitate reglementate de legislaţie: activităţile bancare, de investiţii, de
asigurare, operaţiunile cu valorile mobiliare etc. În aşa mod, oricine alege să desfăşoare un
business al său are mai multe posibilităţi de a alege, şi anume: - să producă anumite bunuri,
cum ar fi maşini, obiecte de uz casnic, produse alimentare, mobilă, conserve, covoare,
tractoare, biciclete, unelte de muncă etc. A produce înseamnă a transforma materialele şi
materia primă în produse noi, cu o valoare mai mare. -să execute lucrări, de exemplu, lucrări
de construcţie în diferite domenii (blocuri de locuit, dambe, poduri, conducte), de extragere a
resurselor naturale, de prelucrare a pămîntului, de obţinere a produselor agricole, de creştere a
animalelor. Cel mai frecvent, executarea de lucrări se face în baza contractului de antrepriză.
Prin contractul de antrepriză o parte se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare
celeilalte părţi, iar ultima se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit
(art.946 din Codul civil). - să presteze servicii - acestea pot fi diferite: servicii de spălare a
maşinilor; servicii de reparaţie; servicii de deservire socială; servicii turistice; servicii
hoteliere, de transport, de asigurare, de audit, de consultanţă juridică etc. Prestarea serviciilor
de orice gen se face în baza unui contract, numit contract de prestări servicii. Obiectul
contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Deşi în prezent se
întîlnesc o multitudine de servicii, nu toate se consideră a fi activitate de întreprinzător. Se
consideră activitate de întreprinzător doar acele servicii care se practică cu scopul de a obţine
profit. - să comercializeze (să vîndă) mărfuri şi produse. Tot spectrul de produse şi servicii
sînt destinate, în general, consumatorilor. Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct
sau nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin
intermediari (firme de distribuţie)42. Între producător şi consumator există, de regulă, unul
sau mai mulţi intermediari (altfel spus, comercianţi), care cumpără de la producător mărfuri
pentru a le revinde fie consumatorilor, fie altor comercianţi. Un gen deosebit al activităţii de
întreprinzător se referă la crearea şi utilizarea inovaţiilor, raţionalizărilor, descoperirilor
ştiinţifice, operelor literare, de artă şi altor obiecte ale proprietăţii intelectuale43. Acest gen
de activitate are la bază creaţia artistică şi cea intelectuală a autorului, fiind reglementat de un
act normativ special - de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr.139/201044.
Potrivit legii, din această categorie fac parte lucrările ştiinţifice, literare, muzicale, de
traducere; lucrările de sculptură, pictură, arhitectură, grafică, fotografică; filmele de cinema şi
televizate; emisiunile de radio şi televiziune etc.

Subiectele activităţii de întreprinzător Enumerarea şi descrierea subiectelor activităţii

de întreprinzător în Republica Moldova. În calitate de subiect al activităţii de întreprinzător
poate activa persoana fizică şi persoana juridică, care efectuează orice gen de activitate
aducătoare de profit neinterzis de lege. Vorbind despre „subiectele activităţii de
întreprinzător”, avem în vedere „întreprinzătorii”. Ambele noţiuni au acelaşi înţeles, fiind
sinonime45. Aşadar, calitatea de întreprinzători o au persoanele fizice şi persoanele juridice.
Persoanele fizice pot desfăşura activitatea de întreprinzător prin următoarele forme de
organizare juridică: a) în baza patentei de întreprinzător, eliberate de inspectoratul fiscal sau,
după caz, de primăria din localitatea în raza căreia se doreşte desfăşurarea activităţii; b) în
calitate de întreprinzător individual (în legislaţia mai veche figurează noţiunea de
întreprindere individuală). Întreprinzător individual este persoana fizică, înregistrată în modul
stabilit de lege, care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a constitui o persoană
juridică46. Înregistrarea întreprinzătorului individual se face la oficiile teritoriale ale Camerei
Înregistrării de Stat; c) ca gospodărie ţărănească (de fermier), este destinată exclusiv
desfăşurării activităţii de întreprinzător în domeniul agriculturii. Se înregistrează într-un
registrul special, la primăria din localitatea în care gospodăria ţărănească îşi va desfăşura
activitatea. Persoanele juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător se mai numesc
persoane juridice cu scop lucrativ (sau cu scop comercial), deoarece obiectivul lor principal
constă în acumularea a cît mai multor venituri (cîştiguri, profituri). Atît în vorbirea curentă,
cît şi în legislaţie adeseori ele sînt numite întreprinderi, acesta fiind un termen mai vechi,
moştenit din perioada sovietică. În anumite situaţii, calitatea de întreprinzător o poate avea
statul şi organele administraţiei publice locale. De exemplu, dacă statul doreşte să cumpere
grîu pentru fondul de rezervă, atunci va organiza o licitaţie, cumpărînd grîu de la agricultori
la preţul de piaţă. În această relaţie, statul apare ca un simplu întreprinzător, fiind pe picior de
egalitate juridică cu vînzătorul producţiei agricole.