Édouard Claparède

1.Biografie
Édouard Claparède (n. 24 martie 1873 - d. 29 septembrie 1940) a fost un neurolog și
pedagog elvețian și specialist în psihologie infantilă. Din 1908 a fost profesor la Universitatea
din Geneva. Unul dintre fondatorii Asociatiei de Psihologie Aplicată și ai Institutului
Pedagogic. J.-J.Rousseau la Geneva (1912).În 1920 a fondat Societatea Internationala de
Psihotehnicǎ.
Edward Claparede s-a născut și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Geneva. În
urma studiului științelor naturii și medicinei, s-a dedicat psihologiei, studiind cu Theodore
Flernoy, ruda lui apropiată, iar ulterior colaborând cu el. Claparede i-a succedat lui Flernoy ca
profesor de psihologie la Universitatea din Geneva în 1915, post pe care l-a deținut până la
moartea sa. În domeniul psihologiei, el s-a distins printr-o gamă largă de interese, inclusiv
subiecte precum somnul, funcționarea intelectului, rezolvarea problemelor și educația.
În plus, era interesat de neurologie și psihiatrie. Pe lângă lucrările teoretice,
experimentale și aplicate în psihologie, Claparede a dedicat mult timp îndatoririlor sale
profesionale și administrative. Împreună cu Flernoy, a fondat revista Archives de Psychologie
și a adus o contribuție semnificativă la cooperarea internațională a psihologilor prin
activitățile Congresului Internațional de Psihologie. În plus, în 1912 a fondat Institutul J. J.
Rousseau, conceput de el ca un centru de cercetare inovatoare și dezvoltare practică în
domeniul educației.
Mai târziu, aici au fost interpretate multe lucrări ale lui Jean Piaget. Clapared a lucrat
in domeniul psihologiei comparate, a copilului si profesionala, considerand psihicul ca dorinta
corpului de a depasi discrepanta dintre nevoile sale si capacitatea de a le satisface. Totodata,
avand in vedere ca dezvoltarea psihica se realizeaza spontan pe baza acelor inclinatii pe care
copilul le are deja la momentul nasterii, si nu are nevoie de stimuli externi. Dar aceastǎ auto-
dezvoltare necesitǎ crearea unor condiții favorabile în care copilul să poată învăța independent
pe baza jocului liber și a imitației celorlalți. Claparede a acordat o atentie primordială stării
motivaționale, pe care a desemnat-o drept interes. Interesul, în opinia sa, este o corespondență
completă între obiect și subiect. El a înaintat o ipotezǎ despre originalitatea calitativă a
diferitelor etape prin care trece un copil în dezvoltarea capacității de qeneralizare.De
asemenea, a formulat legea dezvoltării conștiente, “Legea Clanatǎ”.
2. PROBLEMA DEZVOLTĂRII PSIHOLOGICE ȘI ONTOLOGIA DE GÂNDIRE
Edouard Clapared pune bazele psihologiei dezvoltării studiind mecanismele și etapele
de dezvoltare ale psihicului copilului. El vorbește despre auto-desfășurarea înclinațiilor
înnăscute ale copilului de-a lungul vieții. În viziunea sa, psihicul este dorința corpului de a
depăși discrepanța dintre nevoile sale și capacitatea de a le satisface. Astfel acordă atenție
interesului ca fiind o stare motivațională, deoarece interesul după E.Clapared, este o
corespondență între obiect și subiect.
 Psihologul afirma ,, Jocul- mecanism de dezvoltare’’ .Prin urmare, instrumentul de
studiu în psihologia dezvoltării psihicului la copil, era jocul, pentru că copilul percepe lumea
prin intermediul jocului,fiind un mecanism universal a elaborat Teoria Jocului:
Vede-numește-semnificația
Tipurile de jocuri create de Clapared au fost:

 De dezvoltare a individualității
 De inteligență
 De afectivitate

Aceste jocuri au avut la bază principiul preluării modelelor din joc în viața reală, prin
procesul de percepție și gândire. Astfel deducem că etapele de gândire sunt direct
proporționale cu etapele de dezvoltare a psihicului:

 0-2 ani- dezvoltarea percepției

 2-3 ani- dezvoltarea limbajului
 3-7 ani- dezvoltarea intelectuală
 7-12 ani- dezvoltarea individualității psihicului

O altă clasificare mai compactă este:

1. Înzestrări generale (talente)- copilărie
2. Înzestrări individuale- maturitate
Prin aceste cercetări și clasificări E.Clapared a pus bazele psihologiei vârstelor.
„Copilul este tatăl omului” va spune Ed.Claparede (1975), „el este mic pentru că nu este
mare, sau este mic pentru a veni mare”
Copilul este un „animal educandum” prin polivalenţa şi nedeterminarea sa el cheamă
educaţia pentru a dobândi experienţa de care are nevoie în procesul de adaptare la o lume atât
de complexă cum este cea umană. El simte nevoia naturală de a dobândi această experiență
„un instinct tainic îl împinge să facă tot ceea ce trebuie ca să crească”.
Prin urmare trăsătură caracteristică a copilului este aceea de a „fi un candidat” la
umanizare, la ucenicia manifestărilor naturii umane. De aceea un copil nu știe decât să-şi
trăiască copilăria care servește la joc și imitație. Pentru aceasta el dispune de o serie de
modalități proprii de a stabili relații și de a reacţiona.

3. FORMAREA SFEREI MENTALE A COPIILOR, ETAPELE

În ciuda gamei largi de probleme care au interesat Claparede, studiul gândirii și etapele
dezvoltării sale la copii a fost în centrul intereselor sale de cercetare. El (ca mai târziu,
celebrul său student J. Piaget) a identificat de fapt gândirea cu dezvoltarea mentală și, prin
urmare, criteriul pentru împărțirea copilăriei în perioade pentru el a fost trecerea de la un tip
de gândire la altul.
El a identificat patru etape în dezvoltarea mentală:

2
 1. Etapa senzorio-motorie (0-2 ani): Această etapă este caracterizată de dezvoltarea
abilităților senzoriale și motorii ale copilului. În această perioadă, copilul începe să învețe
despre lume prin intermediul simțurilor sale și prin explorarea mediului înconjurător. Copilul
începe să se miște și să exploreze, iar acest proces îi ajută să dezvolte abilități motorii și să
înțeleagă cum funcționează lucrurile. În această etapă, copiii sunt interesați de partea externă a
lucrurilor și, prin urmare, dezvoltarea intelectuală este asociată în principal cu dezvoltarea
percepției.
2. Etapa preoperațională (2-7 ani): În această etapă, copilul începe să dezvolte
abilități cognitive mai complexe, cum ar fi gândirea simbolică și capacitatea de a-și imagina
lucrurile. Copilul începe să-și dezvolte vocabularul și începe să învețe să comunice și să
interacționeze cu ceilalți. Copilul începe, de asemenea, să învețe despre relațiile cauzale și
efecte și să realizeze că anumite acțiuni pot duce la anumite rezultate. În această etapă, copiii
dezvoltă vorbirea și, prin urmare, interesele lor cognitive sunt concentrate pe cuvinte și
semnificațiile lor.
3. Etapa operațiunilor concrete (7-12 ani): În această etapă, copilul începe să
dezvolte abilități cognitive mai avansate, cum ar fi gândirea logică și raționamentul abstract.
Copilul începe să înțeleagă relațiile mai complexe și să înceapă să-și dezvolte o mai bună
înțelegere a lumii înconjurătoare. Copilul începe, de asemenea, să dezvolte abilități sociale
mai avansate și să învețe să colaboreze cu alții. În această etapă, începe dezvoltarea
intelectuală reală, adică dezvoltarea gândirii, iar la copii predomină interesele mentale
comune.
4. Etapa operațiunilor formale (12 ani și peste): Această etapă se caracterizează prin
dezvoltarea gândirii abstracte și a capacitații de a face planuri și de a rezolva probleme
complexe. Copilul începe să dezvolte o înțelegere mai profundă a lumii și să-și formeze
propriile opinii și idei. Copilul începe, de asemenea, să se gândească la viitor și să ia decizii
bazate pe consecințele pe termen lung. În această etapă, încep să apară caracteristicile
individuale și înclinațiile copiilor, deoarece dezvoltarea lor intelectuală este asociată cu
formarea de interese obiective speciale.
4. Bibliografie

 E.Clapared. Psihologia copilului și pedagogia experimentală

 Т.Марцинковская. История возрастной психологии
 https://www.academia.edu/30417010/CAPITOLUL_I
 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Édouard_Claparède
 https://ro.frwiki.wiki/wiki/Edouard_Claparède
 https://www.academia.edu/7805658/
Knowledge_for_teaching_and_knowledge_to_teach_two_contrasting_figures_of_Ne
w_Education_Clapar%C3%A8de_and_Vygotsky
 https://www.jstor.org/stable/1416808