MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

REFERAT
„TEORIA ÎNVĂȚĂRII SOCIALE ”

Elaborat:
Grecu Paula
Nistreanu Adriana
Ursu Maria
Lungu Ina
 Cuprins
1. Introducere

2. Albert Bandura

3. John Broads Watson

4. Edward Lee Thorndike

5. Burrhus Frederic Skinner

6. Concluzie

7. Bibliografie

Dezvoltarea psihica reprezinta un concept fundamental al psihologiei dezvoltarii,viata psihica

fiind asa cum se prezinta ,la omul adult,rezultatul unui lung proces de dezvoltare
multideterminat si multiconditional. Dezvoltarea psihica presupune formarea in timp a
proceselor,insusirilor,structurilor psihice,schimbarea lor la niveluri functionale cat mai inalte.
Are la baza constituiri de conduite si atitudini noi ca formare de instrumente de adaptare din ce
in ce mai complexe.
Teoria învăţării sociale reprezintă o abordare foarte influentă în psihologie, ce explică
procesele prin care: se achiziţionează un comportament sau o secvenţă de comportament, se
iniţiază şi se menţin comportamentele.
Teoria învățării sociale se ghidează după următoarele principii:
1. învățarea este un proces cognitiv care are loc într-un mediu social;
2. învățarea poate avea loc prin observarea unui comportament/ consecințelor unui
comportament;
3. învățarea presupune inițial observarea, extragerea informațiilor, apoi luarea deciziilor cu
privire la performanța comportamentului (modelarea).
4. întărirea are rol în învățare dar nu este pe deplin responsabilă pentru învățare;
Cel mai cunoscut psiholog care a abordat această teorieeste Albert Bandura.

Albert Bandura
Albert Bandura s-a născut la 4 decembrie 1925 în localitatea Mundare, Alberta de Nord,
Canada, la aproximativ 50 de mile est de Edmonton, un mic cătun cu aproximativ 400 de
locuitori, în mare parte provenind din imigranţi din Polonia şi Ucraina. El a fost cel mai mic copil
şi singurul băiat dintre cei şase copii ai unei familii de origine est-europeană. Părinţii săi au
emigrat în Canada când erau adolescenţi, tatăl de la Cracovia, Polonia, iar mama din Ucraina.
La terminarea liceului, după ce a petrecut vacanţa de vară la lucru, în Alaska, Bandura s-a înscris
la Universitatea British din Columbia. La început a optat pentru un curs introductiv de
psihologie, devenind ulterior pasionat de această disciplină. Trei ani mai târziu, în 1949, a
absolvit cursurile Universităţii, obţinând Premiul Bolocan în psihologie.
După terminarea doctoratului, Bandura a ocupat o poziţie postdoctorală la Centrul de Orientare
Wichita. Ulterior, în 1953, a acceptat să devină membru al Universităţii Stanford.

Cercetare
Prin cercetările realizate, Bandura atrage atenţia asupra faptului că oamenii învaţă deseori
numai privindu-i pe ceilalţi şi astfel individul codează informaţia despre comportamentul lor, iar
în ocazii ulterioare foloseşte această informaţie codată drept ghid pentru acţiunile proprii, fără
a fi nevoie de vreo întărire pentru producerea răspunsului. O mare parte a procesului de
învăţare socială se realizează prin expunerea la modele de viaţă reale care produc, intenţionat
sau nu, structuri de comportament ce pot fi imitate de către alţii.
Bandura consideră că învăţarea socială se produce în principal prin aportul proceselor de
imitare şi identificare.
1. Imitarea:
• De la început, copilul observă şi imită persoanele din jurul său.
• Deseori, copiii mici se simt foarte bine când sunt lăsaţi să facă lucruri „pentru oameni mari”,
de exemplu, să ajute la spălat.
• De asemenea, copiii mici se joacă, de multe ori, adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe
care i-au văzut în astfel de roluri.
• Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul învaţă o gamă largă de
comportamente sau deprinde o serie de abilităţi.
Imitarea prin definiţie presupune copierea unei anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni
permiţând fiinţei umane să dobândească o serie de deprinderi, foarte rapid şi eficient.
Imitarea înseamnă apariţia unei similitudini între comportamnetul unui model şi cel al unui
subiect, în condiţiile în care comportamentul primului a servit drept indice pentru
comportamentul celui din urmă.
Bandura delimitează doua faze ale procesului de imitare:
• faza de achiziţie (în care subiectul învaţă comportamentul unui model)
• faza de performanţă (în care subiectul manifestă un comportament ce reproduce
comportamentul modelului).

2. Identificarea:
De cele mai multe ori învăţarea socială (observaţională) este un proces ce se desfăşoară în
două etape.
• Învăţarea socială începe prin procesul de imitare, învăţarea interiorizându-se rapid, astfel
încât copilul ajunge să se identifice cu persoana din rolul respectiv.
• Identificarea are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare
măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen, are loc prin procesul de
identificare.
Teoria învăţării sociale a lui Albert Bandura pune accentul pe importanţa observării şi modelării
comportamentului, atitudinilor şi reacţiilor emoţionale a celorlalţi. Bandura crede că oamenii îşi
însuşesc atitudinile prin observarea celorlalţi, imitând ceea ce au văzut.

John Broadus Watson

John Broads Watson sa născut în Greenville (Carolina de Sud, Statele Unite) în 1878 și a murit la
New York în 1958. A studiat la Universitatea din Chicago și a absolvit în 1903. A scris numeroase
articole științifice, unul dintre primele numite "Educația animalelor: un studiu experimental
privind dezvoltarea psihică a unui șobolan alb, în corelație cu creșterea sistemului nervos". În
acest articol descrie relația dintre mielinizarea creierului și capacitatea de învățare la rozătoare.
Watson a lucrat la Universitatea John Hopkins timp de 14 ani și acolo a făcut o mulțime de
experimente cu privire la studierea păsărilor.
În 1920, el și-a părăsit slujba la Universitatea din cauza unor zvonuri despre o relație cu
asistentul său, Rosalie Reyner, cu care a făcut faimosul experiment cu "micul Albert". A
continuat să lucreze ca psiholog la compania Thompson și a devenit interesat de domeniul
publicității.

Cercetare
În 1920, Dr. Watson a condus un experiment psihologic pe un băiețel de 11 luni, denumit
„Micul Albert”. Micul Albert a fost subiectul ideal pentru acest experiment, deoarece a fost
stabil și nu foarte emoțional, ceea ce indică faptul că ar putea fi un candidat ideal pentru
condiționare.
Watson a emis ipoteza că teama de animal ar putea fi condiționată de efectuarea unui set
specific de stimuli. Când li se prezintă un șobolan alb, medicii loveau o bară de oțel care ar
produce un zgomot puternic. De-a lungul timpului, Albert a devenit condiționat să se teamă de
șobolan din cauza sunetului asociat cu acesta, iar acesta ar fi unul dintre primele exemple de
condiționare clasică.
Cu toate acestea, acest studiu a demonstrat, de asemenea, că temerile condiționate ar putea fi
transferabile. Nu numai că s-a temut de șobolanul alb, dar a prezentat și aceleași reacții
negative față de alte animale și chiar obiecte neînsuflețite, cum ar fi hainele de blană.
Deși John B. Watson și experimentul Little Albert ne-au oferit idei minunate în ceea ce privește
comportamentul uman, este considerat, de asemenea, controversat de mulți oameni. Acest
studiu a demonstrat în mod eficient modul în care mintea ar putea fi manipulată pentru a simți
un anumit mod despre lucruri, dar datorită subiectului și naturii studiului, a-și face teamă în
mod intenționat existența vieții prin condiționarea lor la stimuli a fost considerat lipsit de etică
de oamenii care au analizat acest caz.

Edward Lee Thorndike

Edward L. Thorndike s-a născut la 31 august 1874 în Williamsburg (Massachusetts) în Statele
Unite și a murit pe 9 august 1949 la Montrose (New York). A început să studieze la
Universitatea Wesleyan, de la care a absolvit în 1895; și din acest moment a început să se
specializeze în comportamentul animalelor.
După terminarea studiilor, a obținut un loc de muncă la Universitatea Columbia în calitate de
profesor și cercetător, rămânând acolo practic întreaga carieră. Deja în teza sa de doctorat și-a
propus cele mai cunoscute două legi ale comportamentului, legea efectului și legea exercițiului.
Această lucrare a fost publicată în 1911 sub numele Inteligența animalelor.
Thorndike a fost un psiholog care a lucrat în primul rând cu animale și este responsabil pentru
crearea Legii efectului și dezvoltarea a ceea ce ar fi cunoscut mai târziu sub numele de
condiționare operantă.
Legea efectului lui Thorndike propune că „răspunsurile care produc un efect satisfăcător într-o
anumită situație devin mai susceptibile să apară din nou în acea situație, iar răspunsurile care
produc un efect disconfortant să devină mai puțin probabil să apară din nou în acea situație”.

Cercetare
El își va efectua majoritatea studiilor pe pisici și, pentru a-și testa teoria învățării, le-ar crea o
casetă de puzzle care să implice modalități de evadare și o bucată de pește în afara incintei.
Folosirea peștilor le-a dat pisicilor un stimulent pentru a încerca să găsească o modalitate de a
scăpa din caseta puzzle-ului, iar Thorndike va înregistra cât timp ar fi trebuit să o facă pentru a
primi date empirice din experiment.
Pisicile găseau o pârghie care să deschidă cutia și, odată ce obțineau peștele, erau repuse în ea
și, din nou, doctorul Thorndike avea să ia act de cât timp le-a trebuit să scape din nou. În cele
din urmă, deoarece pisicile au aflat că apăsarea manetei are rezultate pozitive, vor continua să
o facă și vor deveni mult mai rapide în acest sens. Acest fenomen ar deveni cunoscut sub
numele de întărire.

Burrhus Frederic Skinner

Burrhus Frederic Skinner s-a născut pe 20 martie 1904, în orășelul Susquehanna, Pennsylvania,
unde a crescut și el. Tatăl său era avocat, iar mama lui a rămas acasă pentru a avea grijă de
Skinner și fratele său mai mic. La o vârstă fragedă, Skinner a arătat interesul de a construi
diferite gadgeturi.
În calitate de student la Hamilton College, B.F. Skinner a dezvoltat o pasiune pentru scris. A
încercat să devină scriitor profesionist după absolvirea în 1926, dar cu puțin succes. Doi ani mai
târziu, Skinner a decis să urmeze o nouă direcție pentru viața sa. S-a înscris la Universitatea
Harvard pentru a studia psihologia.
Skinner a respins contribuțiile psihanalitice ale lui Sigmund Freud și Carl Jung. Skinner credea
că, în loc de orice explicație psihologică pentru starea mentală a unei persoane, precum și
credințele, dorințele și amintirile acesteia, toți oamenii și animalele și comportamentele lor erau
dictate de mediul lor.
Skinner a simțit că scopul psihologiei, ca știință, a fost să poată prevedea și controla
comportamentele și, pentru a reflecta acest lucru, a scris două cărți - una este romanul utopic
fictiv,Walden Two, iar alta a fost cartea de mare succes,Dincolo de libertate și demnitate. Aici,
el a simțit că viitorul umanității ar trebui să renunțe la concepte precum libertatea și
demnitatea, ceea ce înseamnă practic că liberul arbitru este un mit.
Skinner este renumit pentru munca sa privind condiționarea operantă și Legea efectului.
Condiționarea operantă este un proces în care comportamentele pot fi învățate din întărire și
pedeapsă, iar persoana sau animalul va face o asociere între comportament și rezultatul
acestuia.
Munca sa va rafina conceptele anterioare care au fost dezvoltate de Thorndike și va fi influențat
și de metodologia sa. La fel ca Thorndike, Skinner ar efectua diferite studii pe animale, în special
șobolani și porumbei, și ar deveni inventatorul Cutiei Skinner.

Cercetare
Cutia Skinner are multe asemănări ca puzzle-ul cu care Thorndike a venit pentru experimentele
sale; cu toate acestea, Skinner ar include și întăriri negative, în timp ce Thorndike a privit doar
pozitivul.
Această invenție ar avea un sistem de pârghie pentru șobolani, iar porumbeii ar funcționa prin
ciugulire. Cu toate acestea, această cutie ar avea, de asemenea, un curent electric care o
traversează, ceea ce ar produce un șoc care a fost pedeapsa. De exemplu, în cazul șobolanilor,
ei ar afla în cele din urmă că lovirea unei pârghii ar opri curentul și, în timp, ar căuta imediat
pârghia după ce au fost așezați în cutie, pentru a scăpa de curentul electric.
Skinner a reușit să-și învețe șobolanii să asocieze o lumină cu curentul electric. O lumină era
aprinsă chiar înainte de a porni curentul, așa că atunci când lumina era produsă, șobolanii
mergeau direct pentru ca pârghia să oprească energia electrică.
 În concluzie, învăţarea socială are drept obiect asimilarea unor modele comportamentale, a
noi modele comportamentale, a noi forme şi scheme de interacţiune interpersonală şi prin
aceasta a noi trăsături de personalitate. Datorita acesteia, intelegem putin mai mult modul in
care dobandim cunostinte si generam anumite comportamente, unde exteriorul, socialul, este
legat de procesele noastre interne, cognitive, si unde, la randul nostru, ne servim si ca model
pentru alti oameni din jurul nostru, adesea fara sa ne dam seama.
În sens larg, toată învăţarea umană este socială pentru că se petrece în contexte culturale şi
este dirijată de modele educaţionale. Există o învăţare socială în sens restrâns specializată în a
face experienţa legăturii cu realitatea, cu valorile şi normele interpsihologice.
 BIBLIOGRAFIE :

1. http://www.asecib.ase.ro/mps/proiecte_2015-2016/PirvoiuRoxanaIzabela_Teoria
%20invatarii%20sociale%20a%20lui%20%20Albert%20Bandura.pdf

2. https://edict.ro/albert-bandura-teoria-sociala-a-invatarii/

3. https://ro.graphistik.com/4-behavioral-theorists-that-made-their-mark-psychology

4. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/08.Teoria%20sociala%20a%20invatarii
%20a%20lui%20Albert%20Bandura.pdf

5. https://ro.yestherapyhelps.com/john-b-watson-life-and-work-of-the-behavioral-
psychologist-10995

6. https://ro.warbletoncouncil.org/edward-thorndike-7997

7. https://www.google.com/search?
q=trebuinta+dex&rlz=1C1GCEA_enMD990MD990&oq=trebuinta+dex&aqs=chrome..69i
57j0i22i30l2.4660j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF-8