Universitatea din Oradea

Facultatea de Stiinte Socio-Umane

Specializarea Psihologie

Memorarea unui material este influentat

in functie de natura acestuia

Psihologie I
Oradea, 2013
1.

Abstract
Uneori ne-am intrebat de ce unii dintre noi reusesc sa memorize mult mai bine si mai
repede o anumita informatie decat ceilalti? Psihologii sunt de parere ca deprinderile tin de
corp, care inmagazineaza dispozitive motorii, iar imaginile, care s-ar imprima dintr-o data in
memorie apar ca momente ale duratei spiritual. Am realizat un experiment pe 30 de subiecti
care au fost evaluati in scopul mnezic si daca natura informatiei poate influenta capacitatea
de memorare. Metoda de cercetare folosita a fost testul. Testul folosit in aceasta cercetare
cuprinde o lista de cuvinte. Am ajuns la concluzia ca in urma acestei cercetari s-a demonstrat
influenta materialului asupra reproducerii.

1. Delimitari conceptuale
1.1 Definitie si caracteristici generale
Conduitele omului (impresiile, imaginile, gandurile, miscarile) nu se volatilizeaza
fara a lasa nici o urma, ci se sedimenteaza, se cristalizeaza pentru ca apoi sa influenteze alte
conduit ce sunt executate actual. Asadar conduitele actuale ale organismului depend de
experientele sale anterioare, iar acestea sunt fixate si reactualizate cu ajutorul memoriei.
Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale exzistente intre doua grupe de
conduit observabile, separate printr-un interval temporar de durata variabila Primele
conduite apartin fazei de achizitie, conduitele ulterioare apartin fazei de actualizare (apud
Flores, 1974). Printre acestea, autorul francez are in vedre conduitele de recunoastere,
reconstructive, reamintire, reinvatare. Memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie
oarecare ramane disponibila, putand fi reamintita si utilizata (apud Reuchlin, 1988, p. 173).
Desi comuna pentru om si animal, memoria cunoaste apogeul dezvoltarii sale abia la om, la
nivelul caruia intalnim cea mai complexa organizare si ierarhizare a ei. La om, memoria este
mijlocita deoarece presupune operarea cu anumite instrumente care joaca rol de stimulimijloace prin intermediul carora acesta pune stapanire pe propria conduit mnezica, o
organizeaza si dirijeaza.
Caracterul inteligibil al memoriei umane este o alta nota distinctiva ei. Memoria
omului presupune organizarea si structurarea materialului de memorat, apelul la judecata,
sistematizare, clasificare, la procedee logice, rationale, constiente (planuri mnezice, scheme
rationale). Memoria este implicate in marile comportamente ale vietii omului, cunoastere si
invatare, intelegere si rezolvare de probleme, inteligenta si creatie. Psihologul german Lange
considera ca viata psihica a omului fara memorie ar fi un ghem de impresii sensitive, adica
un present fara trecut, dar si fara viitor. Fara memorie, omul ar trai un continuu prezent, viata
sa psihica ar fi haotica, spontana, fara stabilitate, durabilitate si finalitate in timp, cunoasterea
ar trebui luata de fiecare data de la inceput, gandurile si actiunile nu s-ar lega intre ele.

Memoria umana este activa si selective, ceea ce insemna ca presupune nu doar o

simpla inmagazinare de cunostinte, ci si o confruntare a lor cu necesitatile si cerintele actuale
ale vietii individului, fapt care se soldeaza cu o noua organizare si sedimentare a materialului,
cu restructurarea si asamblarea informatiilor intr-o forma noua, superioara celei anterioare, cu
evitarea eroriilor comise in trecut, cu eliminare verigilor de prisos si extragerea datelor
relevante din experienta anterioara. Ea readuce trecutul in prezent, dar o face tinand seama de
conditiile schimbate si actuale ale prezentului. Sudand intre ele elmentele vietii psihice,
oferind posibilitatea reanalizarii achizitiilor anteriaore ale cunoasterii, premise a impingerii
ei mai departe, facilitand reamintirea nu doar a actiuniilor deja executate, ci si a celor ce
urmeaza a fi executate, memoria are o imensa valoare adaptativa, contribuind la echilibrarea
organismului cu mediul. Psiofiziologul rus I.M. Secenov a considerat-o ca fiind conditia
fundamental, piatra unghiulara a vietii psihice. (Mielu Zlate, 2009, pp. 165-166).
Dictionarul de psihologie (Ursula Schiopu, 1997) defineste memoria ca fiind
capacitatea si procesul psihic de reflectare a experientei anterioare prin fixarea (intiparirea si
pastrarea), recunoasterea si reproducerea imaginilor senzoriale, ideilor, starilor afective.
Realizeaza coerenta vietii interioare si a legaturilor interdependente cu realitatea obiectiva.
Memoria este ca o coloana vertebrala a personalitatii fiind implicate in conturarea identitatii.

1.2 Procesele memoriei

Dupa cum am sesizat deja, majoritatea definitiilor date memoriei fac trimitere la cele
trei procese ale acesteia: encodarea, stocarea si actualizarea. Daca prezenta celor trei procese
este deja un truism, diferentele apar la nivelul etichetelor lingvistice, denumirilor date acestor
procese. Astfel, in vreme ce psihologia traditional vorbeste de primul process ca fiind
memorare, fixare, intiparire sau engramare, de al doilea process ca pastrare, retinere sau
conservare si de ultimul ca recuperare, reactivare, reactualizare sau ecforare, psihologia
cognitive prefera termenii prezentati de noi: encodare, stocare si actualizare.

1.2.1 Encodarea se refera la traducerea informatiei intr-o forma, reprezentare mental care
sa-i permita intrarea in sistem. Traducerea la care ne referim se realizeaza cu ajutorul unui
cod; aceeasi informative poate fi encodata in modalitati diferite; de exemplu poti encoda
informatia in functie de sunetul ei (cod acustic), in functie de modul in care arata, de imagine
(cod visual), in functie de semnificatia ei (cod semantic). Modul in care se realizeaza
encodarea informatiei poate avea influente asupra a ceea ce ne amintim precum si asupra
modalitatii de recuperare a informatiilor. Sa presupunem ca dorim sa memoram niste expresii
noi in limba engleza. Daca encodarea acestora se realizeaza doar la nivel auditiv si visual
vom avea dificultati in cazul in care va trebui sa explicam sensul lor, la fel daca realizam o
encodare la nivel semantic vom putea reda cu alte cuvinte sensul expresiilor dar putem avea
dificultati atunci cand ne amintim ordinea cuvintelor din expresie.

Zlate (1999) vorbeste de factori facilitatori si perturbatori ai encodarii si diotomizeaza

acesti factori in urmatoarele categorii: particularitatile materialului de memorat si
particularitatile subiectului care memoreaza. In prima categorie intereseaza natura,
organizarea, volumul, gradul de omogenitate familiaritatea, semnificatia si agreabilitatea
materialului de memorat. In a doua categorie a factorilor care tin de subiectul care
memoreaza intereseaza gradul de implicare in activitate a subiectului, nivelul reactivitatii
sistemului nervos, modul de invatare si repetitia.
Referindu-ne la gradul de omogenitate sau eterogenitate a materialului de memorat
este necesara prezentarea a trei efecte (Zlate, 1999):

Efectul Robinson- cu cat o serie este mai omogena (numai litere, cuvinte, figuri
geometrice) cu atat ea poate fi memorata mai rapid;
Efectul Restorff- elementele eterogene plasate intr-o serie mare de elemente omogene
sunt mai bine retinute decat acestea din urma;
Efectul Underwood- materialele cu un grad mai mare de omogenitate se retin mai
greu decat materialele mai putin omogene.

Cercetarile actuale tind mai degraba sa dea credit ultimelor doua efecte, sustinand ca
engramarea va fi mai lenta si retinerea mai slaba cu cat gradul de similitudine al unui
material creste, in acest context ne este usor sa acceptam ideea conform careia plasarea unui
item eterogen ar fi benefica retinerii acestuia.

1.2.2 Stocarea este procesul de pastrare, conservare a informatiilor in memorie. Pastrarea

nu trebuie considerate o simpla depozitare a cunostintelor in memorie ci mai degraba un
process active si coplex de structurare si restructurare a celor memorate, de reorganizare a
informatiilor de stabilire de noi legaturi intre acestea, ceea ce genereaza efecte noi. Dupa
Drutu (1991) reorganizarea materialului presupune simplificarea lui, concretizare, sintetizare,
generalizare, sistematizare, realizarea diferitelor asociatii la nivelul acestuia. Din perspective
stocarii ne intereseaza cat timp pastram si ce se intampla cu materialul memorat in timmpul
pastrarii deci pe scurt durata si dinamica pastrarii.
Aceasta in ceea ce priveste abordarea clasica a pastrarii, stocarii informatiilor. Pe de
alta parte, exista o serie de autori care vorbesc despre o stocare permanenta in sensul ca o
informative odata intrata in memorie ramane permanent in ea, daca informatia nu poate fi
reactualizata la un momendat nu inseamna ca ea nu mai este acolo ci ca pur si simplu este
subactiva. Din aceasta perspectiva intelegem ca toate cunostintele ulterior memorate raman
permanent in memorie in sesnul ca durata mentinerii lor este egala cu durata vietii noastre.
Este vorba de un esec de regasire, de reactualizare a informatiei si nu de disparitia ei, de
stergerea urmelor mnezice. Pentru a intelege mai bine aceste descoperiri vom discuta pe larg
de formele memoriei asa cum sunt prezentate de psihologia cognitive si de uitare din aceeasi

perspectiva. Important este pentru moment sa retinem ca exista si aceasta perspective a

duratei pemanente a stocarii.
Din perspectiva dinamicii stocarii ne intereseaza ce se intampla cu materialul pe
parcaursul pastrarii lui in memorie. Ne intereseaza in acest sens sa vedem daca el se
pastreaza exact in forma in care a fost encodat (fidelitatea memoriei) sau daca dimpotriva
sufera modificari in sens pozitiv fiind amplificat, imbogatit, sistematizat, mai logic ori
negativ diminuandu-se, degragandu-se sau chiar disparand. De aceasta din urma modificare
vom vorbi pe larg atunci cand vom aborda uitarea. Fidelitatea pastrarii este dependent de
modalitatea in care s-a realizat encodarea, acesta este considerentul pentru care am insistat pe
prezentarea unor mnemotehnici pe care le puteti folosi in momentul in care doriti sa
memorati trainic anumite informatii.
Faptul ca informatiile se imbogatesc, se regrupeaza, se reorganizeaza, se relationeaza
cu alte informatii aflate in memorie este un lucru observabil.

1.2.3 Actualizarea este procesul care consta in scoaterea la iveala a informatiilor encodate
si pastrate in vederea utilizarii lor in functie de solicitari si necesitati. Modificarile suferite de
informatii sunt puse acum in evident prin intermediul celor doua forme ale recuperarii,
recunoasterea si reproducerea. Stim deja ca distinctia intre cele doua consta in realizarea
recuperarii in absenta (reproducere) sau prezenta (recunoastere) materialului memorat.
Majoritatea autorilor sustin faptul ca recunoasterea se realizeaza mult mai usor decat
reproducerea deoarece in vreme ce prima implica in mare parte perceptia, a doua face apelul
la gandire. Recunoasterea se realizeaza pe baza mecanismului totul sau nimic in sensul ca noi
fie recunoastem fie nu recunoastem un anumit obiect.
In literature de specialitate cu privire la strategiile la care se recurge pentru a actualiza
informatiile au fost lansate mai multe ipoteze. Zlate (1999) realizeaza o prezentare sintetizata
a acestora. In acest sens, Ellis (1987) propune:

Ipoteza distinctivitatii codurilor din memorie si sustine faptul ca, recuperarea

informatiilor din memorie se face cu atat mai usor cu cat avem despre aceasta mai
multe informatii care o disting de altele.
Ipoteza indicilor de recuperare. Un indice de recuperareeste un fragment din
situatia de memorare care poate servi la reactualizarea informatiilor memorate.
Ipoteza specificitatii engramarii se refera la compatibilitatea dintre modul de
encodare a informatiiei in momentul engramarii si modul de prezentare a
informatiei in momentul reactualizarii.
Ipoteza contextualitatii se refera la efectele benefice pe care le are reactualizarea
care se face in acelasi context fizic cu engramarea; astfel, daca am invatat anumite
informatii in camera noastra, ne va fi mai usor sa le actualizam tot acolo (ce pacat
ca nu putem da examenele la noi acasa, am fi mai eficienti!).

Ipoteza metamemoriei, metamemoria se refera la cunostintele pe care trebuie sa le

detina un subiect cu privire la propria sa memoria astfel incat sa-si eficientizeze
procesele acesteia: encodarea, stocarea, actualizarea.

Am putea spune faptul ca, raportand toate cunostintele pe care le prezentam in acest
capitol la propria noastra memorie, nu facem altceva decat sa ne perfectionam memoria,
dupa cum recomanda ipoteza metamemoriei. (Elena Bonchis, 2006)

1.3. Formele memoriei

Din punctul de vedere al duratei pastrarii imaginii sau ideii percepute, se descriu trei
forme: memoria de foarte scurta durata, memoria de scurta durata si memoria de lunga
durata.
Memoria de foarte scurta durata este, de fapt, stocajul sensorial, intrucat esxcitatia
provocata in organele senzoriale, pana a ajunge in centrii din cortex, parcurge o
serie de statii intermediare, intampinand rezistente, ceea ce face ca stimularea sa
aiba o inertie, deci sa dureze pana la 0,25- 0,50 dintr-o secunda.
Memoria de scurta durata asigura o mai indelungata pastrare a imaginii, dar, in afra
unor conditii speciale, impresia dispare dupa optsprezece secunde.
Memoria de scurta durata nu este limitata numai in ce priveste durata conservarii, ci si
in ce priveste volumul ei. G. Miller, in articolul sau despre numarul magic, a aratat
exzistenta unei limite a memorarii la 72 elemete (fie litere, numere fie figure simple).
Totusi, daca elementele sunt grupate, putem retine sapte asemenea grupari. G. Miller a
constatat cum o persoana, grupand cifrele dupa o anume regula, a putut retine patruzeci.
Din memoria de scurta durata cunostintele trec in memoria de lunga durata, daca se
repeta de catre subiect, oricand au un inteles care le asociaza notiunile dinainte consolidate.
Memoria de scurta durata e strans legata de memoria de lunga durata tocmai prin relatiile
ce se pot stabili intre perceptia prezenta si notiunile anterioare. Intelegerea cuvintelor nici
nu e posibila fara memoria de lunga durata.
Memoria de lunga durata (MLD) cuprinde totalitatea informatiilor receptate, care
pot fi pastrate ore, zile, ani si chiar intreaga viata. MLD, se presupune, are o
capacitate nelimitata si fixeaza tot sau aproape tot ce ni se intampla: evenimentele
zilnice, cunostintele din carti si reviste, din spectacole.
Exzista dovezi privind capacitatea enorma a memoriei:
a) Experientele lui Penfield, deja amintite, cand pacientii, in timpul operatiei, isi
reaminteau in detaliu scene fara importanta traite cu douazeci de ani in urma.
b) Cazurile de hipermnezie: peroane care in urma unor accidente ori a unor boli,
reproduce cu mare fidelitate cunostinte auzite intamplator.

c) Cazurile de memorie exceptional. Inca in 1892, Alfred Binet, psiholog renumit, a

analizat cazul lui Jacques Inaudi care putea sa reproduca fara gres serii de numere
cu peste patrusute de cifre, prezentate o singura data. El a reusit sa repete exact un
numar de douazeci si doua de cifre, auzit cu opt zile inainte.
Asadar e foarte probabila inregistrarea in MLD a tot ceea ce traim si gandim, dar nu
putem actualize totul. Multe informatii raman inaccesibile pentru toata viata, incluse in
starafundurile inconstientului. (Andrei Cosmovici, 2005)

1.4 Uitarea
Dictionarul de psihologie (Paul Popescu-Neveanu, 1978) considera ca uitarea este un
process negativ al memoriei constand din scoaterea din stoc a informatiei, pierderea
amintirilor in urma stingerii legaturilor temporare sau a destructurarii sistemului de
cunostinte accumulate, unele din ele ajungand sa fie isolate sis a nu poata fi recuperate pe
cale asociativa.
In aceasta parte a lucrarii noastre vom aborda problema uitarii: oare uitam
informatiile memorate sau ele raman permanent in memorie? Inainte de a proceda la
analiza datelor experimentale care favorizeaza un raspuns sau altul la aceasta intrebare, vor
fi specificate cateva caracteristici esentiale ale procesului de reactualizare sau reamintire.

1.4.1 Reactualizarea cunostintelor. Eficienta memorarii este judecata in functie de

eficacitatea reactualizarii.
Cele mai cunoscute forme de reactualizare, adesea mentionate ca fiind singurele, sunt
reproducerea si recunoasterea. Practic, toate rezultatele experimentale pe care le-am
prezentat pana acum se bazeaza pe probe de recunoastere sau reproducere.
Esecul reactualizarii informatiei memorate nu dovedeste insa nimic despre deficient
stocarii cunostintelor memoriei.

1.4.1.1 Reactualizarea si similaritatea contextului fizic. Mentionam ca, in

general, diferentele de reactualizare in functie de similaritatea contextului fizic nu sunt
mari, dare le sunt semnificative statistic si apar in mod constant in toate experimentele care
au avut intentia sa reproduca acest efect. Ori conform rigorilor metodologiei
contemporane, o valoare cu semnificatie statistica redusa, dar care apare in mod constant
in divere reproduceri ale aceluiasi experiment constituie o regularitate stiintifica
indubitabila (Radu si colab., 1993, Al. Rosca-comunicare peronala).

1.4.1.2 Reactualizarea si similaritatea contextului neuropsihic.

Performantele de reactualizare (reproducere si/sau recunoastere) sunt semnificativ mai
ridicate daca starea neuropsihica din momentul invatarii este congruent cu cea din

momentul reactualizarii sau ecforarii.De pilda, itemii invatati in conditiile in care subiectii
fumau marijuana au fost reamintiti mai bine daca, in momentul reproducerii subiectii se
aflau iarasi sub influenta drogului, decat daca erau intr-o stare de constiinta normala
(Anderson, 1985). Materialul invatat intr-o anumita dispozitie afectiva poate fi reamintit
mai acurat atunci cand subiectii se afla intr-o dispozitie afectiva similara (Bower, 1981).

1.4.2 Oare uitam? Am aratat anterior cat de variabile sunt performantele de reactualizare
si ca un esec al reactualizarii nu inseamna o deficient a memoriei. Pur si simplu nu am
folosit o madalitate adecvata de reactualizare.
Exista, totusi, informatii pe care nu ni le aducem aminte, oricate eforturi am face,
oricate metode am incerca intr-un timp fizic acceptabil. De exemplu, ce am facut in urma
cu trei ani, cinci zile si doua ore? Nu cumva informatiile noastre despre acel moment s-au
pierdut definitive, au disparut din sistemul nostru cognitive? O serie de investigatii
effectuate de T. O. Nelson (1971, 1977, 1978) ne indeamna sa fim prudenti inainte de a
raspunde afirmativ la astefel de intrebari.
Daca cunostintele invatate raman permanent in memorie, de ce, totusi, nu ni le
reamintim? Lasand la o parte caracetristicile procesului de reactualizare discutate anterior,
ce se intampla cu cunostintele noastre intre momentul invatarii si cel al actualizarii? Care
sunt fenomenele care au loc in acest interval de timp si ingreuneaza reamintirea? Am putea
raspunde printr-o simpla propozitie: se subactiveaza. Dar un astfel de raspuns nu rezolva
problema de fond. De ce anume se subactiveaza? Cum actioneaza subactivarea?

1.4.2.1 Interferenta este un fenomen cunoscut de multa vreme, dar mecanismul ei

continua sa fie incomplete explicat. In esenta, ea vizeaza influent ape care cunostintele
invatate o au unele asupra altora. In cazul in care cunostintele anterior invatate reduc rata
de reactualizare a cunostintelor dobandite ulterior, avem de-a face cu interferenta proactive.
Aceeasi influenta exercitata insa de ultimele cunostinte asupra celor enterioare poarta
numele de interferenta retroactive. Subliniem ca aceste notiuni doar descriu, dar nu
explicam mecanismul responsabil de producerea fenomenului.

1.4.2.2 Efectul FAN. Intelegerea lui completa presupune o serie de informatii despre
reprezentarea cunostintelor (7.2). Se realizeaza subconstient; el nu este in intentia
subiectului. Anderson si Bower (1973) explica acest fenomen recurgand la mecanismele de
propagare a activarii. Cand solicitam o informative despre un obiect, reprezentarea
cognitiva a obiectului respective este activate din MLD.

1.4.2.3 Mecanismele de aparare ale eului. Notiune de mechanism de aparare a fost

lansata in psihologie de Freud si consacrata de fiica sa, A. Freud, intr-o carte celebra,
Mecanismele de aprare ale eului (1937). Intr-o definitie simplificata, mecanismele de
aparare sunt procedurile utilizate de ego, confruntat cu pulsiunile libidinale ale id-ului, de

reprimare a informatiilor care l-ar putea pune in pericol. Unul dintre aceste mecanisme este
represia. El consta in blocarea accesului in constiinta a informatiilor despre fantasmele sau
dorintele sexuale ale subiectului. Amnezia infantila ( = absenta amintirilor din primii ani de
viata) este explicate de psihanalisti tocmai prin continutul libidinal, care a fost exclus din
campul constiintei. Esenta terapiei psihanalitice consta tocmai in a elibera continutul
reprimat (acolo unde a fost id trebuie pus ego). Ea ne atrage atentia asupra unor procesari
inconstiente ale informatiei, neglijate de cognitivisti, cu semnificatii deosebite pentru
arhitectura sistemului cognitive in general, pentru organizarea cunostintelor in memorie, in
special.
Rezumand ceea ce am spus pana acum despre uitare, se remarcam ca suntem in fata
unui fapt de experienta si a doua explicatii posibile. E un fapt cert ca nu ne putem reaminti
in orice moment orice cunostinta invatata anterior. Prima explicatie e ca anumite cunostinte
(ex. : cele cu valoare adaptativa scazuta) se deterioreaza si dispar din memorie. A doua
explicatie- in contul careia am oferit o serie de date experimentale- considera ca nimic din
ceea ce am invatat nu se sterge din memorie. Anumite evenimente nu pot fi reproduse sau
recunoscute din cauza deficientelor mecanismelor de reactualizare, nu din cauza unei
deficiente a memoriei in general. Desi am favorizat cea de-a doua explicatie, la rigoare pe
baza datelor experimentale disponibile nu putem transa definitive in favoarea nici uneia
dintre exlicatiile concurente. Am putea spune ca ambele sunt partial adevarate. (Miclea
Mircea, 1999).
Un studiu efectuat de catre Milner, in 1966, asupra unui pacient care suferise o
operatie chirurgicala prin care i s-a distrus hipocamul, a relatat ca pacientul respective a
devenit incapabil sa acumuleze noi informatii. El putea sa-si aminteasaca bine informatiile
accumulate inainte de operatie si avea, aparent, o memorie imediata care ii permitea, de
exemplu, sa sustina o discutie normala. Totusi care trebuia sa fie stocate si retinuta o
perioada mare de timp, cum ar fi o adresa noua, nu parea sa se aseze. Se pare ca
distrugerea hipocamului la facut incapabil sa retina informatii noi, desi isi putea amintii in
continuare ce stiuse altadata.
Dar concluziile lui Milner au fost criticate de catre Warrington si Weiskrantz, in 1973.
Ei au reexaminat acelasi pacient si au descoperit ca, in anumite situatii, isi putea amintii
informatia noua si o putea reactualiza cand avea nevoie de ea. Warrington si Weiskrantz au
sugerat ca problema pacientului era codificarea informatiei-punerea ei in relatie cu alte
lucruri pentru a facilita reactualizarea. ( Nicky Hayes si Sue Orrell, 2003).
Un studiu interesant asupra memoriei spune ca pentru a fixa informatiile invatate,
trebuie doar sa-ti misti ochii intr-o parte in alta treizeci de secunde. Se considera ca
miscarile ochilor determina cele doua emisfere cerebrale sa interactioneze mai mult una cu
cealalta, iar comunicare dintre emisferele cerebrale este importanta pentru a gasi anumite
amintiri. Studiile anterioare au arata ca miscarea ochilor pe orizontala inbunatateste

amintirea unor cuvinte specific care tocmai au fost vazute. Dar Andrew Parker si colegii sai
de la Univeristatea Metropolitana Manchester din Anglia si-a propus sa descopere o astfel
de miscare a ochilor poate ajuta oamenii sa recunoasca cuvinte pe care tocmai le-au vazut.
Recunoasterea difera de reamintire prin aceea ca oamenii care incearca sa recunoasca
cuvinte tind sa aiba false amintiri, ceea ce se cheama erori de sursa. Aceasta se intampla
cand oamenii recunosc cuvinte dar le atribuie unei surse gresite: de exemplu, pot considera
ca au citit cuvintele respective cand de fapt le-au auzit mai devreme intr-o conversatie in
ziua respectiva. Cercetatorii au descoperit ca subiectii care au miscat orizontal ochii si-au
amintit corect in medie cu 10% mai multe cuvinte si au recunoscut in mod eronat cu 15%
mai putine cuvinte gresite decat subiectii care si-au miscat ochii vertical sau care nu si-au
miscat deloc ochii. O explicatie a acestui fapt ar fi ca miscarile pot ajuta oamenii sa
identifice adevarata sursa a amintirilor lor. ( www.psyvolution.ro, Otilia Ivan-Tugui).
Creierul fetelor tinere este mai afectat de betii decat cel al baietilor de aceeasi varsta,
potrivit unui studiu publicat in SUA, care avertizeaza ca neuronii sunt afectati de consumul
de alcool si ca acest lucru este mai grav decat mahmureala de a doua zi, scrie France
Presse. Cercetatorii Universitatii California din San Diego ( UCSD ) si Stanford au studiat
creierul la nouazeci si cinci de tinere, dintre care au participat la betii ( cel putin patru
pahare de bautura unul dupa altul pentru fete, cinci pentru baieti).
Activitatea din mai multe zone ale creierului in special capacitatile de atentie si de
memorie, s-a redus la acestea in urma consumului de alcool, a explicat Susan Tapert,
profesoara de psihiatrie la Stanford si co-autoare a studiului. Aceasta sugereaza ca
adolescentele ar putea fi in mod special vulnerabile la efectele negative ale unui consum
excesiv de alcool.
Dar de ce sunt creierele femeilor mai sensibile la alcool decat cele ale barbatilor? In
primul rand, pentru ca dezvoltarea cerebral este de regula cu unul sau doi ani mai avansata
decat la baieti, a explicat Susan Tapert. La aceeasi varsta, pagubele sunt mai grave. Printre
ceilalti factori, studiul enumera diferentele hormonale dintre sexe, un metabolism mai lent
la fete, dar si un indice de grasime corporala si o greutate in medie inferioara.
Participantele la studiu s-au imbatat toate in mai multe seri, dupa care au urmat
perioade lungi de sobrietate. Insa, in pofida betiilor rare, efectele asupra creierului au putu
fi in mod clar identificate, a avertizat Edith Sullivan, profesoara de psihiatrie si stiinte ale
comportmentului in cadrul Scolii de Medicina de la Stanford.
Acest studiu arata ca la tineri-studenti sau liceeni-riscurile pentru functiile cognitive si
ale creierului persista multa vreme dupa ce acestia isi revin din mahmureala. (
www.reteauamedicala.ro , sursa: Puterea.ro)

Femeile au o memorie afectiva superioara barbatilor. Fmeile si barbatii folosesc retele

neurologice diferite pentru a-si aminti evenimentele care le-au provocat emotii, sustin
autorii unui articol de specialitate, publicat de presa Americana.
Studiile anterioare au aratat ca femeile isi amintesc mai clar astfel de evenimente
decat barbatii, dar pana acum exista o controversa in privinta cauzelor acestui fapt. Teoria
intensitatii afectelor sustine ca reactiile affective ale femeilor sunt mai intense decat cele ale
barbatilor si ca, de aceea ele isi maintesc mai bine evenimentele care le-au tulburat. Pe de
alta parte, teoria cognitive afirma ca femeile folosesc strategii de codificare si reactualizare
a evenimentelor afective, diferite de cele ale barbatilor. In studiul condus de Turhan Canli,
subiectilor li s-au aratat imagini variind de la un nivel emotional neutru ( hidranti de
stingere a incendiilor ) pana la un nivel emotional negative ( trupuri mutilate ) si li s-a
masurat activitatea cerebrala. Dupa trei saptamani, subiectilor li s-a dat un test de memorare
spontan. Ca si in cazul experimentelor anterioare, femeile si-au amintit cu mai multa
precizie imaginile care le-au tulburat, iar efectele lor au fost mai intense decat a barbatilor.
In urma compararii rezultatelor scanarii activitatii cerebrale cu rezultatele testului de
memorie, a reiesit diferentele clare intre femeile si barbatii care au participat la experiment.
La femei, memoria si afectul se coreleaza cu activitatea a noua regiuni cerebrale diferite, in
timp ce la barbati numai doua astfel de regiuni au fost activitate in timpul experimentului.
Diferentele s-au pastrat chiar si atunci cand subiectii au incercat sa-si controleze emotiile,
fapt care este de natura sa sustina teoria cognitiva.
Concluzia cercetatorilor a fost ca memoria afectiva superioara a femeilor s-ar datora
unei mai bune integrari a proceselor neurologice associate experientei affective si
codificarii amintirilor. ( www.topexperti.ro )
Studiul ecologic al memoriei. Daca multe dintre capacitatile psihice ale omului nu
suscita un interes deosebit din partea marelui public, acestea fiind private cu scepticism, nu
acelasi lucru s-ar putea spune despre memorie, care se afla in central preocuparilor fiecarui
individ. Rolul ei in viata curenta, cotidiana este atat de mare incat in ultimul timp
comportamentul mnezic al omului a inceput sa fie studiat in afara laboratorului, in
conditiile vietii reale. Neisser (1978) aduce o critica severa studierii memoriei numai in
laborator, considerand ca aceasta nu a ajutat cu nimic intelegerea memoriei in viata reala,
multe dintre generalizarile facute fiind, de fapt, redescoperiri ale experientelor cotidiene
apartinand indivizilor. In studiile sale asupra memoriei, Neisser (1982, 1985) incerca sa se
debaraseze de metodologia ipotetico-deductiva, apropiindu-se de studiul memoriei in
context naturale. Se impune in felul acesta studiul ecologic al memoriei. Principalele
directii pe care evolueaza cercetarile de acest tip sunt urmatoarele:
1. Dezvoltarea unor teorii ale memoriei care sa tina seama de datele recoltate in mediul
natural al vietii omului (punctual de pornire al acestor teorii constituindu-l totusi

paradigmele furnizate de cercetarile de laborator, care ofera suportul necesar, ele insele
putand fi interpretate in lumina noilor descoperiri);
2. Cercetarea memoriei dintr-o perspectiva darwiniana prin legarea componentelor
memoriei de problemele mediului inconjurator (dupa Bruce, 1985), (Zlate, 2009).
Un ultim aspect la care sa ne referim este acela al particularitatilor individuale in
pastrarea si uitarea materialului. In mod obijnuit se presupune ca peroanele care memoreaza
repede uita tot asa de rapid, iar acela care invata lent pastrwaza mai mult timp materialul in
memorie. Astfel de cazuri exista si ele se explica prin fapul ca subiectii care invata in ritm
incetinit au posibilitatea sa reinvete materialul, cata vreme insusirea rapida nu in toate
cazurile este asociata cu aprofundarea materialului. (Rosca, 1975)

2. Metodologia
Pe parcursul acestei cercetari am incercat sa observam daca un material poate fi
influentat de natura acestuia.

Ipoteze si design
Ipoteza de cercetare este daca exista diferente in ceea ce priveste memorarea unui
material imediat (pretest) si dupa o ora (postest).
Variabilele implicate sunt :
V. I. imediat (pretest)
dupa o ora (postest)
V . D. memorarea

Design experimental
Design-ul este de tip unifactorial intragrup, deoarece o singura variabila este
manipulate, iar cercetarea este realizata cu esantioane perechi.

Participanti
Pentru acest experiment s-au folosit 30 de subiecti, reprezentanti ai Facultatii de
Geografie a Universitatii din Oradea.

Instrumentul utilizat
Am folosit ca instrument de utilizare testul, astfel, subiectii au primit o serie de 20 de
cuvinte cu sarcina de a le citi cu atentie timp de 5 minute dupa care acestia trebuiau sa le
reactualizeze imediat si dupa o ora.

3. Analiza si interpretarea rezultatelor

La sfarsitul experimentului au fost numarate cuvintele incercuite de fiecare subiect,
iar rezultatele au fost interpretate statistic.
Rezultatele obtinute sunt prezentate in urmatoarele tabele:
Tabel 1. Testul Kolmogorov-Smirnov pentru distribuirea datelor
Grup

pretest

postest

N
P

30
.065

30
.747

In urma verificarii distributiilor, la testul Kolmogorov-Smirnov, am obtinut un p > .

05 nesemnificativ statistic, distributii normale.

Tabel 2. Medii si abateri standard

Grup

Medii

Abateri standard

pretest

30

12,43

4,43

postest

30

10,23

3,98

Din tabelul numarul 2 putem observam ca nivelul de memorare este mai ridicat dupa
procedura imediat, decat dupa o ora.
Tabel 3. Testul t pentru esantioane perechi
t

df

2,25

29

.03

In urma compararii rezultatelor am obtinut un t (29)=2,25 caruia ii corespunde un p <

.05 semnificativ statistic. Sustinem ipoteza de cercetare ca exista diferente intre memorarea
imediata si dupa o ora.

4. Discutii
Neuman a calculat volumul de informatii pe care il poate vehicular creierul omenesc
20
ajungand la cifra de 10
biti. Este mai mult decat volumul informational al oricarei

biblioteca din lume. Memoria umana nu este decat in mod schematic comparabila cu
memoria artificial; fata de aceasta, ea prezinta dezavantaje in legatura cu ireversibila iesire
din functie, in fiecare zi, a zeci si sute de mii de neuroni si cu dezvoltarea fenomenelor de
scleroza, dar prezinta si avantaje intrucat omul este o fiinta constienta apta sa opereze
simbolic si la ele segmentele informationale pot sa concentreze cantitati uriase de
7
informatii.(G. Miller). Volumul normal al memoriei umane este de 10 bit. Principalul in

psihofiziologia memoriei il constituie conditiile si mecanismele de codificare si stocaj.

Indiferent de localizationsim sau echipotentialism, se pun doua problem: a) daca fiecare
dintre neuroni este capabil sa stocheze informatii; b) in ce conditii energetic memoria
imediata trece in conditii de durata. La prima intrebare, in baza unor minutioase cercetari,
E. N. Sokolov da un raspuns negativ: numai anumiti neuroni din ariile associative preaiau
spre pastrare informatia desi la codificare participa intreaga masa. La cea de-a doua
intrebare raspunsul este mai complicat si constituie substanta celor mi multe din cercetarile
contemporane in domeniul fiziologiei si biochimiei.
Descoperirea codului genetic a dus la presupunerea ca si faptele de memorie s-ar
datora, in ultima instanta, codificarii informatiei in molecule acizilor nucleici.
Fixarea informatiei, pentru mari durate, presupune un proces de specifica metabolizare care
daca nu este cunoscut decat in liniile lui generale ne atrage totusi atentia prin caracterul sau
activ si prin interval de timp ulterioare stimulatiei pe care le reclama. S-ar parea ca
engramarea numarului este momentana ci trebuie sa parcurga un ciclu de relativ autonome
restructurari biochimia si neurofiziologia. (Neveanu, 1977).
In timp ce pastrarea in memorie, asa cum s-a aratat mai inainte, se explica prin proprietatea
celulei corticale de a conserva sub forma vestigiilor functionale a achizitiilor anterioare.
(Rosca, 1975).
Materialul care se stocheaza este de fapt materialul provenit prin contactul organelor
de simt cu realitatea, ceea ce evidentiaza legatura memoriei cu procesele senzoriale.
Hebb (1949) a emis ipoteza circuitelor reverberante: cand axonul unei celule nervoase A
poate, daca fiind proximitatea sa, sa excite o celula B si, in mod repetat sau persistent,
participa la declansarea activitatii nervoase, procese morfologice sau metabolice intervin in
una sau alta din acestea doua celule, astfel incat eficacitatea celulei A, fiind cea care se
declanseaza activitatea celulei B, este crescuta. Dat fiind faptul ca neuronii sunt dispusi in
bucle, excitatia neuronului A se propaga, din apropae in aproape, la neuronii B, C, D etc.,
reveninid in final la A si reluandu-si cursul. Dupa Hebb aceste circuite permit circulatia
impresurilor nervoase si chiar autointretinerea lor pentru o perioada suficienta de timp,
perioada necesara consolidarii traseelor, fapt care ar explica procesele de engramare.
Elementele din compozitia interna a neuronului (mai ales din protoplasma si nucleul

acestuia) in stare a explica memoria trebuia sa satisfaca doua conditii esentiale: sa dispuna
de o foarte mare capacitate de a realiza combinatii; sa ramana permanent descrie si pentru
alte posibile combinatii in viitor.
Cei mai multi cercetatori au ajuns la concluzia ca astfel de conditii sunt indeplinite de
acidul dezoxiribonucleic (ADN) si acidul ribonucleic (ARN) din celulele corticale, fiecare
dintre acestia avand roluri diferite in procesul memoriei. Primul, ADN-ul, ar avea rolul de
pastrare a informatiei, pe cand cel de-al doilea, ARN-ul, de prelucrare a acesteia si de
transportare la suprafata sau in protoplasma din jur. (Zlate, 1999).

5. Concluzii
In urma cercetarilor asupra functionarii memoriei am ajuns la concluzia ca astfel de
conditii sunt indeplinite de ADN si ARN fiecare dintre acestia avand roluri diferite in
procesul memoriei. Elementele din compozitia neuronului trebuie sa satisfaca unele conditii
speciale.
Materialele care se stocheaza este de fapt materialul provenit prin contactele de simt
cu realitatea si legatura proceselor senzoriale.
Memoria umana nu este decat in mod schematic comparabila cu memoria artificial.
Unii psihologi sunt de parere ca principalele in psihofiziologia memoriei o constituie
conditiile si mecanismele de stocaj si codificare.

6. Bibliografie
Bonchis, E.;(2006). Psihologie generala. Oradea: Editura Universitatii din Oradea
Cosmovici, A.;(2005). Psihologie generala. Iasi: Editura Polirom
Ivan-Tugui, O.; Psyvolution People; www.psyvolution.ro
Miclea, M.;(1999). Psihologie cognitiva. Iasi: Editura Polirom
Neveanu, P.P.;(1978). Dictionar de psihologie. Bucuresti: Editura Albatros
Neveanu, P.P.;(1977). Curs de psihologie generala. Vol.II. Bucuresti
Nicky, H. si Sue, O.;(2003). Introducere in psihologie. Bucuresti: Editura BIC ALL
Rosca, Al.;(1975). Psihologie generala. Editia a II-a. Bucuresti: Editura didactica si
pedagogica
Schiopu, U.:(1997). Dictionar de psihologie. Bucuresti: Editura Babel
Zlate, M.;(2009). Fundamentele psihologiei. Editia a IV-a. Iasi: Editura Polirom
Zlate, M.;(1999). Psihologia mecanismelor cognitive. Iasi: Editura Polirom
www.topexperti.ro
www.reteaumedicala.ro

7. Anexe
Tabel 1.

Tabel 2.

Tabel 3.

Lista de cuvinte:
paralelipiped
telecomanda
pix
autovehicul
aeronava

creion
tricou
parazit
ciuperca
soare

electrosoc
motocositoare
cascadorie
telefon
acid benzoic

paralelogram
acetil salicilic
psihofizica
aerodrom
caiet