Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REZUMAT
Lucrarea îsi propune, în parte, sa traseze câteva din caracteristicile definitorii ale
psihologiei vârstei adolescentei, vârsta controversata si profund marcata de
transformari psihomatice si etico-sociale, a unei personalitati creatoare neîngradita de
aspiratii derizorii si neanulate de vise utopice, ireale si profund dezadaptate. Adaptarea
raportata la adolescenta, este considerata ca un proces multifactorial, în care se
manifesta relatia si unitatea dialectica între biologic, psihic si social.
Din aceasta perspectiva si din aceste considerente lucrarea de fata îsi propune o
aprofundare a ceea ce numim " comportamentul deviant la adolescenti".
- Adolescenta – reprezinta acea faza a dezvoltarii umane marcata prin diferentiere si
individualizare si care se exprima mai intens decât în oricare alta perioada din viata,
printr- un comportament proiectiv, mai mult sau mai putin structurat.
- Delincventa juvenila – în toate statisticile criminalitatii, delictele de furt, viol, frauda,
excrocherie, vandalism, tulburarea linistii publice, drogurile, atacurile stradale etc.
ocupa primul loc, si ceea ce este mai îngrijorator, are tendinta sa creasca vertiginos
mai ales în rândul adolescentilor si tinerilor.
- Motivatia conduitei deviante – este primitiva, utilizând conduitele slab integrate care
tin de afectivitatea frustrata. Ne vom concentra în special pe cauzele psihosociale si pe
structura personalitatii delincventiale.
Socrate (sec. V î.e.n.) sublinia faptul ca: "Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari
rele, sfidare pentru autoritati. Ei arata dispret pentru vârstnici si iubesc flecareala în
locul actiunii. Copiii sunt astazi tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica
când un vârstnic intra în casa. Ei îsi contrazic parintii, flecaresc fata de musafiri,
înfuleca pe nerasuflate mâncarea si îsi tiranizeaza profesorii".
Piaget afirma ca adolescentul este introdus în viata si astfel, în maturitate prin munca.
Exista societati si diferite medii sociale în care copiii se îngrijesc si îsi câstiga existenta
de la vârste fragede.
Adolescentul devine stapân pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la
aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin
autoapreciere, de la gândirea intuitiv concreta la gândirea abstracta si de la motivatiile
elementare la cele sociale de comportament (datorie, raspundere, scop în viata).
Adolescenta este deci etapa în care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub
influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge
treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al
societatii. Acest salt în planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului
psihic si social al adolescentului. Pe de o parte întelegându-se pe sine ca o fiinta,
adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca într-un tot unitar, raportat la
trecut si proiectat în viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii
sai, sa-si stabileasca în mod clar locul sau în mijlocul oamenilor printre care traieste si
sa-si prefigureze un nou loc, în viitor, printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa
îmbogateasca sau nu "criza adolescentei" sunt importante si determinate, în primul
rând determinate de accelerarea procesului constiintei de sine.
Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continând atât elemente
de continuitate cât si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei evolutii îl constituie
realizarea unitatii si identitati personalitatii, motiv pentru care constiinta de sine este
considerata axa acesteia; deci adolescenta este si o perioada cu implicatii majore în
ceea ce priveste maturizarea personalitatii. O problema referitoare la adolescenta,
legata organic de dezvoltarea constiintei de sine este aceea a afirmarii de sine.
Unii psihologi au integrat manifestarile prin care adolescentii încearca sa-si afirme
personalitatea în asa zisa "criza a adolescentei" pe care am descris-o.
+ Factori psiho-sociogeni
Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia în primul
rând rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:
1. Disociatia familiala. Familia devine "solul primar al dezvoltarii naturii umane" iar
copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si
neîntelegerea familiala este frecvent întâlnita în familiile adolescentilor cu tulburari de
conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica în mod egal copilul,
fiecare din ei cautând sa-l atraga de partea lui si sa-l instige împotriva celuilalt în scopul
de a-l compromite. Ramas în grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei
atitudini extremiste sau va beneficia de întreaga afectiune si îngrijire din partea
acestuia (având drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si
inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de
afectiune, de întelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va
determina introvertirea, izolarea, lipsa de încredere în sine, revolta, rautate, cruzime).
Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori
de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.
Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecând de
la calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta în mod adecvat relatiile copilului cu altii.
Este o realitate faptul ca, copilul îsi simte mama mai întâi senzorial si apoi afectiv. Orice
carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara
vointa sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice "întarcare afectiva" va
duce la lipsa încrederii în lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea
materna. Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea
materna si autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin carenta afectiva, duce la un
gol afectiv cu insatisfactii, frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie. Un astfel de
subiect îsi va structura o personalitate egocentrica, indiferenta afectiv, tradata prin
simptome caracteriale precoce, de tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii,
egocentrismului, sentimentelor de devalorizare, instabilitatii si dorintei de satisfactie
imediata, lipsei sentimentelor de culpa ce stau la baza sentimentului de
responsabilitate. Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de faptele proprii iar
sentimentul de devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci când carentele si
conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de
atitudine, manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de
intensitate si durata transformându-se în adevarate situatii traumatizante pentru
adolescent, personalitatea în formare a acestuia se va înscrie pe cai gresite. Astfel,
daca copilaria se desfasoara în cadrul unui climat familial saturat de privatiuni si
ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata a
dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul conflict de
adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara în fata oricarei rezistente,
opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc, în
majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia trecutul sau au actionat mijloace
coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.
Astfel de deviante se pot întâlni si la copiii adoptati, mai ales când înfierea e motivata
de o compensare a frustrarilor si când copilul e privat de climatul afectiv si de
sentimentul de securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi,
vaduvii, sau copii rezultati din casatorii anterioare, care vin în noua familie cu alte
principii si deprinderi educative.
O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de certuri,
injurii si brutalitati se repercuteaza în sens negativ asupra psihicului adolescentului,
provocându-i traumatisme afective, care îsi vor pune amprenta asupra modului de a
gândi, simti si de a se comporta a viitorului adolescent. Libertinajul familial lasa
adolescentul prada influentelor negative ale strazii, unor variati agenti inductori care
vor genera tulburari de comportament. Alteori, autoritatea paterna exagerata, abuzul
de autoritate, structureaza un comportament reactiv, de protest, opozitie sau diferenta
si fuga, specific acestei perioade. Acest abuz de autoritate explica nevoia de evaziune
prin parasirea neautorizata a domiciliului si vagabondaj, iar revendicarile se transforma
în agresiune la adresa factorilor de mediu cu caracter de interdictie.
Insuficient prevenit asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa cada
prada ispitelor strazii, în mijlocul unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru adolescenti
solutia grupului pare sa fie la un moment dat, o ratiune de a fi, de a exista. Grupul ofera
adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de exprimare libera, ci si securitate,
siguranta. În grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele de valori comune
cu ale sale, chiar în grupuri nonformale orientate negativ.
Teama de ridicol, grija de a parea înca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari
contribuie la coruperea lui precoce. Astfel el va începe sa fumeze, sa bea, sa practice
jocuri de noroc si cauta în toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul sau.
Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenti si
uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv îi permite
realizarea unor dorinte care îi sunt interzise în mod brutal de catre parinti si a unor
actiuni aventuroase si activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup
sunt dependentele pe care le dezvolta acesta între membrii grupului respectiv.
Din practica de zi cu zi si studiul acestui tip de comportament iata câteva aspecte care
duc la cresterea frecventei deviantelor la adolescenti:
În liniile cele mai largi posibile, constiinta morala este o sinteza a valorilor stabilite de
grupul social care regleaza comportamentul uman fata de regulile sociale necesare
convietuirii si fata de celelalte persoane purtatoare la rândul lor a unei constiinte
morale. Ceea ce garanteaza eficienta procesului de integrare sociala este capacitatea
de a actiona autonom pe baza valorilor si regulilor morale.
Se pare ca una dintre cauzele insuccesului formarii valorilor morale este faptul ca
bazele acestora se construiesc în cadrul unei experiente directe, spontane a copilului cu
reguli si persoane, deci în grupul primar si într-un interval de viata când afectivitatea
este elementul dominant în procesul de maturizare.
4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana
constituita ci, dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre
grupul social.
O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea în care atât parintii cât si
educatorii intervin direct în acest sens. În general, familiile din care provin adolescentii
delicventi creeaza conditii de devalorizare în educarea copilului prin utilizarea acestuia
ca participant la actiuni antisociale: consum de alcool, minciuna, furt, prostitutie,
vagabondaj, înselaciune, etc.
5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada îndelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de
neconsonanta sociala, fie ca este vorba de joc, de învatatura sau de relatii de familie,
determina treptat aparitia unui sentiment de injustitie.
6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor în învatarea de tip scolar ci doar problema
modului tipic de cunoastere a universului, a lumii, în special a modului de reflectare a
valorilor. Delicventul traieste la timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de
perceptie de sine. El traieste faptele de moment, fara legatura si continuitate cu
experientele trecute si fara sa tina seama de consecinta actiunilor sale pentru viitor. În
general adolescentul delicvent nu poate trai, nici percepe, existenta sa în interiorul
oricarui context spatio-temporal.