Pentru această temă am ales să analizez articolul Wearing a Bicycle Helmet Can Increase Risk Taking and

Sensation Seeking in Adults (Gamble&Walker, 2016), deoarece abordează relația dintre disponibilitatea
noastră de a ne asuma anumite riscuri și existența unor echipamente de siguranță chiar și atunci când
relevanța acestora nu este expicită pentru situația prezentată.

În continuare, voi parcurge fiecare secțiune a articolului, urmând să stabilesc punctele tari și slabe
acestuia.

1. Analiza critică a introducerii

Articolul debutează cu afirmația conform căreia există o legătură între modul în care noi percepem
siguranța pe care ne-o conferă o anumită situație/un anumit mediu și riscurile pe care suntem dispuși să
ni le asumăm, așadar tema este stabilită din start ca fiind studierea bias-ului de tip risk-compensation.

Deși autorii nu menționează explicit importanța studierii acestei probleme, referințele la studiile
anterioare ne sugerează că ar putea avea aplicații în primul rând în domeniul psihologiei transporturilor.
Astfel, printre cele amintite se află studiul lui Sagberg, Fosser & Sætermo (1997), care are în vedere
modul de adaptare a comportamentului șoferilor puși să conducă mașini echipate cu, din contră, lipsite
de dispozitive de siguranță. Totodată, se face trimitere și la studiul realizat de Philips et al. (2011), care
analizează diferențele de risc asumate de cicliști în coborârea unei pante abrupte atunci când aceștia
purtau sau nu căști de protecție, cât și la cel al lui Morrongiello, Walpole & Lassenby (2007) privind
comportamentul copiilor care completau o cursă cu obstacole, cu sau fără echipament de protecție
adecvat.

De asemenea, trimiterile la studiile anterioare sunt utilizate de autori și pentru a numi și defini
constructul studiat: el apare la Adams & Hillman (2001) ca risk compensation, la Wilde (1998) ca risk
homeostasis și la Lewis-Evans & Rothengatter (2009) ca risk allostasis, iar definiția sa este realizată prin
referire la articolele lui Adams (1982), Fyhri & Phillips (2013), Fyhri & Sagberg (2011); autorii descriu
asumarea riscului ca fiind „întruchipată de oamenii care își asumă un risc sporit atunci când folosesc
echipamente de protecție [...] sau care își reduc dorința de a-și asuma un risc atunci când echipamentul
de protecție este absent”.

Tot în introducere, autorii delimitează studiul lor de cele precedente, prin schimbarea paradigmei
cercetărilor anterioare, care fie stipulau că acest fenomen apare doar atunci când oamenii sunt
conștienți de existența unor echipamente de protecție (Hedlund, 2000), fie studiau un posibil pericol și
un echipament de protecție aflată în relație directă, așa cum observăm și în exemplele de mai sus
(efectul centurii de siguranță asupra șoferului sau a căștii de protecție asupra biciclistului). Aici însă, miza
diferă prin faptul că echipamentul de protecție este camuflat (lucru descris în amănunt în secțiunea
următoare), iar relația sa cu situația de asumare a riscului este non-existentă.

În final, în introducere sunt precizate succint atât modul de desfășurare a experimentului, cât și felul prin
care se intenționează testarea ipotezelor, prin raportare la rezultatele testelor psihometrice.

2. Metodologie

Eșantionul a fost reprezentat de 80 de participanți împărțiți în două grupe specifice celor două condiții,
astfel grupa celor care au utilizat o cască de protecție a fost reprezentată de 15 persoane de sex masculin
și 24 de sex feminin, iar cealaltă, care a utilizat o șapcă, a fost compusă din 19 persoane de sex masculin
și 22 de sex feminin. Nu se oferă explicații pentru ușoara disparitate a grupelor. Vârsta participanților
variază între 17 și 56 de ani, cu o medie de 25.26 și o deviație standard de 6.59

Autorii justifică adecvarea mărimii eșantionului ales prin analiza puterii testului din care a rezultat că
utilizând 40 de participanți per condiție, acesta ar avea o șansă de 80% să fie semnificativ statistic și să
detecteze o mărime a efectului medie d=0.63.

Au fost utilizate drept instrumente patru teste psihometrice.

State-Trait Anxiety Inventory (STAI) Form Y-1 (Spielberger, 1983), care conține două seturi de câte 20 de
itemi ce analizează anxietatea de moment, repectiv nivelul cronic de anxietate al participantului. În cazul
de față a fost aplicată doar prima parte a testului, de câte trei ori - o dată înaintea de începerea
procedurii, o dată după finalizarea acesteia, și în final, înainte de debriefing. Deși în această secțiunie
autorii nu corelează acest test cu constructul studiat, în cadrul secțiunii Results aceștia arată că au
încercat să vadă dacă există vreo corelare între nivelul de anxietate și purtarea căștii. De aici, rezultă că
acesta a fost aplicat ca o măsură de a preveni apariția variabilelor confundate.

Balloon Analogue Risk Task (BART) (Lejuez et al., 2002) a fost aplicat în relație cu constructul analizat.
Acesta conține 30 de etape. În fiecare etapă, participanții au posibilitatea de a umfla un balon - fiecare
umflătură corespunzând unei sume de bani. Aceștia au de ales în a umfla balonul în continuare,
acumulând o sumă mai mare, dar riscând să îl spargă, sau se pot retrage oricând din etapa respectivă,
primind doar ceea ce au acumulat până în acel moment.

De asemenea, tot în relație cu asumarea riscului s-a utilizat și Sensation Seeking Scale Form V
(Zuckerman, Eysenck, & Eysenck, 1978), o scală cu 10 itemi ce analizează predispoziția personală spre
dezinhibiție, experimentare, aventură (thrill and adventure seeking) și plictiseală. Acesta a fost aplicat
înainte de realizarea testului BART.

În fine, după debriefing au fost aplicate scalele Likert privind frecvența utilizării bicicletei (1=niciodată,
6=mai mult de cinci ori pe săptămână) și a utilizării căștii de protecție (1=niciodată, 6=mereu).

Pe lângă aceste instrumente de testare, au fost folosite fie o cască de protecție, fie o șapcă de baseball
pe care a fost montant un dispozitiv de măsurare a mișcării ochilori (SensoMotoric iView X HED-4.5)
conectat la niște monitoare pe care era proiectat un program ce simula analiza privirii subiectului,
creându-se aparența de verosimilitate pentru subiecții care nu erau inițial informați despre adevăratul
scop al studiului - acest blinding constituind o altă modalitate de prevenire a apariției variabilelor
confundate.
Încrederea testului BART este ridicată (>.7), adulții tinzând să înregistreze o foarte ușoară creștere a
nivelului de asumare a testului pe parcursul a 30 de etape (Lejuez et al., 2002). Tot o încredere ridicată o
are și STAI (între .65-.75 cf. APA).

Secțiunea Metodologie prezintă în mod clar desfășurarea studiului, pe care eu o voi lua relua aici.
Participanții erau invitați pe rând în laborator și le erau montate echipamentele fictive de monitorizare a
mișcării ochilori. Apoi, pe ecran le erau explicați pașii experimentului și le era cerut consimțământul.
După aceea, era aplicat un test STAI, urmat de un anunț pe ecran care semnaliza începerea testului. După
aceea, era aplicat Sensation Seeking Scale 5, BART, și din nou STAI. După anunțarea finalizării testului,
urma din nou un test STAI, apoi debriefing-ul și în final cele două scale Likert.

3. Analiza critică a rezultatelor

Rezultatele sunt prezentate succint, fiind însoțite de scurte comentarii narative și de grafice care
sintetizează informația numerică, făcând-o mai ușor de urmărit.

Rezultatul testului Cohen (reprezentat de indicatorul statistic d=.59) arată faptu că asumarea riscului este
mai întâlnită la cei care au purtat cască, decât la cei care au purtat o șapcă - mărimea efectului fiind
moderată. Testul Welch arată de asemenea că participanții care au obținut un scor mare la Sensation
Seeking Sacale au purtat cască.

Nu au fost identificate corelații între purtarea căștii de protecție și a nivelului de anxietate, nici între gen
și disponibilitatea de a se supune unui risc, între frecvența utilizării bicicletei sau a utilizării căștii, sau
între aceste variabile și condițiile.

Relația dintre utilizarea căștii și capacitatea cognitivă necesară rezolvării acestui gen de teste a fost găsită
ca fiind nesemnificativă în studiile anterioare (Bogerd et al., 2014).

4. Analiza discuției

În această secțiune, autorii rezumă rezultatul studiului lor, comparându-l cu literatura de specialitate
existentă.

Aceștia se diferențiază de studiile precendente privind influența inconștientă a factorilor externi prin
durata în care aceste schimbări au loc - ei fac referire la studiile lui Wells & Petty (1980), privind efectele
persuasive ale mișcărilor capului sau la studiile lui Berger & Fitzsimons (2008) privind efectul mediului
asupra comportamentului consumatorului.

De asemenea, ei aduc în discuție un studiu similar în domeniu, dar care a obținut rezultate diferite (Fyhri
and Phillips, 2013). Justificarea acestei diferențe este susținută de metodologia diferită folosită. În studiul
din 2013, participanții nu doar că erau conștienți de relația dintre risc și echipamentul de siguranță
folosit, dar acesta avea un design de tip within-subjects, fiecare participant participând în ambele
condiții -, și anume coborârea unei pante pe bicicletă cu și fără cască de protecție.

Autorii nu aduc în discuție limitele studiului, în schimb schițează utilitatea sa, aceste informații putând
folosi la regândirea unor spații unde în mod curent, omniprezența echipamentelor de protecție s-ar
putea să ducă la un comportament neglijent (de exemplu, în cazul unor fabrici industriale). Totodată,
studiul deschide calea unor experimente realizate în teren, care vor putea confirma sau infirma
validitatea ecologică a acestuia dintâi.

5. Analiza punctelor tari și slabe

Un mare avantaj al studiului de față este reprezentat de utilizarea unui design experimental, care asigură
o validitate internă ridicată. Pe lângă utilizarea grupei de control, se mai utilizează atât testul STAI, pentru
a elimina anxietatea ca variabilă confundată (în secțiunea rezultate se observă că nu există nicio corelație
între aceasta și purtarea unei căști de protecție), iar participanții sunt supuși blinding-ului, aflând abia
după finalul experimentului scopul real al acestuia.

De asemenea, articolul este scris într-un mod concis, iar desfășurarea procedurii este ușor de înțeles
chiar și pentru cineva nefamiliarizat cu acest gen de literatură. Instrumentele utilizate sunt prezentate
clar, deși poate că în unele cazuri ar fi fost favorabilă o precizare mai directă a relației lor cu constructul
studiat.

Un dezavantaj ar fi prezentarea destul de succintă a rezultatelor - deși explicațiile sunt utile, ele par a fi
doar parțiale - de exemplu, nu se explică faptul că un scor d=0.59 arată o putere a efectului medie, iar
dacă nu posedăm cunoștințele statistice necesare, acest lucru ne poate induce în eroare, supraestimând
rezultatele obținute.

De asemenea, un alt punct slab ar fi formularea ipotezei implicit, prin diferențierea față de studiile
anterioare și prezentarea metodologiei. Citirea articolului ar fi fost mai facilă dacă aceasta ar fi fost
expusă în mod explicit în cadrul introducerii.

6. Remarci finale

Deși are anumite puncte slabe, articolul aduce totuși un plus literaturii de specialitate, prin noutatea
experimentului propus și prin asocierea a două teme - risk-taking și social priming, încercând să
cuantifice efectul pe care elementele care ne oferă siguranță ne pot influența comportamentul, chiar și
atunci când nu suntem conștienți de ele.