Comformismul si obedienta ca forme de schimbare sociala

Conformismul Sunt greu de gasit comportamente care sa nu fie nicicum afectate de interactiunea dintre noi si ceilalti. n calitate de 'animale sociale', suntem vulnerabili fata de o multime de influente subtile, la care reactionam aproape n mod reflex. Foarte adesea, cascam si noi atunci cnd i vedem pe altii cascnd si ne umfla rsul odata cu ceilalti. Ca sa demonstreze acest lucru, n 1969 Milgram a avut o idee aparent traznita: el a pus ctiva experimentatori-complici sa se opreasca n mijlocul trotuarului de pe o strada aglomerata din New York si sa priveasca insistent la etajul al saselea al unei cladiri de peste drum. Cadrele filmate din spatele ferestrei la care priveau complicii au aratat ca 80% dintre trecatori s-au oprit si au scrutat, la rndul lor, ndelung n aceeasi directie. Atunci cnd vorbesc despre conformism, psihosociologii se refera la tendinta oamenilor de a-si modifica perceptiile, opiniile si comportamentul astfel nct acestea sa nu contravina normelor si modelelor grupului. Gndindu-va la aceasta definitie, va considerati o persoana conformista sau nonconformista? Va simtiti vreodata ndemnati sa-i imitati pe ceilalti? La prima vedere, sunteti tentati sa negati orice tendinta de conformism, afirmndu-va individualitatea. Dar ia mai gnditi-va putin. Cnd vi s-a ntmplat ultima oara sa mergeti la o nunta n blue geans ori n pantaloni scurti si cnd ati stat pe scaun n timp ce se intona imnul national la un eveniment sportiv? Oamenilor le este foarte greu sa ncalce normele sociale. Facnd o interesanta demonstratie a acestui fapt, n 1978 Milgram i-a pus pe ctiva asistenti de-ai lui sa ceara pasagerilor din metrou sa le cedeze locul pe scaun - o evidenta violare a normelor unei conduite acceptabile. A reiesit ca multi dintre asistenti nu au fost n stare sa duca misiunea la bun sfrsit, iar ctiva dintre cei care au ncercat totusi, s-au simtit att de jenati nct s-au prefacut a fi bolnavi, spernd ca astfel cererea lor va fi mai usor acceptabila. Desi conformarea este un fenomen att de raspndit, este interesant si ironic faptul ca participantii la diferite experimente, care sunt manipulati astfel nct sa se conformeze unor norme grupale, de obicei refuza sa admita acest lucru. Ei ncearca sa reinterpreteze sarcinile si sa si rationalizeze comportamentul astfel nct sa se poata considera niste persoane independente. Este fireasca aceasta atitudine ambigua fata de conformism. n fond, un anume grad de conformare este absolut necesar pentru coexistenta pasnica a indivizilor - ca atunci cnd fiecare si pastreaza locul la rnd, n fata unei case de bilete. Alteori nsa conformarea poate avea consecinte daunatoare - atunci cnd indivizii beau peste masura la petreceri ori spun bancuri jignitoare la adresa unor comunitati etnice numai pentru ca ceilalti fac la fel. n 1936, Muzafer Sherif a publicat un studiu clasic despre formarea normelor de grup. Experimentul sau a folosit o metoda ingenioasa. Un lot de studenti (numai de gen masculin), care credeau ca participa la un experiment despre perceptia vizuala, au fost nchisi ntr-o camera complet ntunecata. La cinci metri n fata lor, aparea timp de doua secunde un punct luminos, dupa care fiecare participant trebuia sa aprecieze lungimea traiectoriei parcurse de punctul luminos. Aceasta procedura a fost repetata de mai multe ori. Desi participantii nu si dadeau seama, n realitate punctul luminos statea pe loc.

Miscarea pe care o vedeau ei nu era dect o iluzie optica, numita efect autocinetic: pe ntuneric, un punct luminos nemiscat pare ca se misca, n diferite directii. Dupa 15 ani, n 1951, Solomon Asch a conceput un experiment cu totul diferit pentru a testa modul n care opiniile grupului afecteaza opiniile individului. Imaginati-va ca sunteti n urmatoarea situatie. Ati acceptat sa participati la un experiment psihologic. Cnd sositi la laborator, sunteti condusi ntr-o camera, unde se mai afla alti sase studenti, asezati n jurul unei mese rotunde. Dupa ce va asezati pe singurul scaun neocupat, experimentatorul va spune ca este interesat sa testeze capacitatea de discriminare vizuala. n acest scop, va arata un panou pe care este trasata o linie standard (de o anumita lungime), precum si un al doilea panou, pe care se pot vedea alte trei linii, de lungimi diferite, numai una dintre ele avnd aceeasi dimensiune ca si linia standard, de pe primul panou. Sarcina consta n a spune care dintre cele trei linii de comparatie este egala cu linia standard. Trebuie mentionat ca dimensiunile liniilor de comparatie sunt de asa natura nct, de fiecare data, este absolut evident care dintre ele este identica n lungime cu linia standard, celelalte doua fiind ct se poate de clar mai scurte. Totul pare destul de simplu. Experimentatorul va spune ca, dupa fiecare expunere, toti participantii vor anunta cu glas tare aprecierile lor, n ordinea locurilor, ncepnd cu participantul din stnga lui n sensul acelor de ceasornic. Aflndu-va pe penultimul loc, va asteptati n liniste rndul.Primele rotatii decurg ct se poate de normal. Discriminarile sunt clare si toti participantii dau aceleasi rezultate. n a treia runda, primul participant da un raspuns evident gresit - indicnd o linie vizibil mai scurta ca fiind egala cu linia standard, n locul celei de dimensiuni egale. Ce s-a ntmplat cu el? si-a pierdut mintile? I s-a tulburat vederea? Pna sa va raspundeti la aceste ntrebari, va treziti ca si urmatorii patru participanti au dat acelasi raspuns gresit. Acum ce sa faceti? Cu sentimentul ca ati intrat n Zona Crepusculara, va ntrebati daca nu cumva ati nteles gresit sarcina de rezolvat. si va mai ntrebati ce vor spune ceilalti daca aveti curajul sa-i contraziceti. V-a venit rndul sa raspundeti. Deschideti ochii larg si mai priviti odata. Ce vedeti? si, mai ales, ce faceti?

De ce se conformeaza oamenii? Studiile lui Sherif si Asch demonstreaza ca oamenii se conformeaza din doua motive diferite: unul de natura cognitiva, celalalt de natura normativa.Prin influenta informationala, oamenii se conformeaza deoarece doresc sa judece corect si presupun ca atunci cnd ceilalti sunt de acord asupra unei chestiuni, ei trebuie sa aiba dreptate. n sarcina autocinetica a lui Sherif, este firesc sa presupunem ca patru ochi vad mai bine dect doi.Influenta normativa i face pe oameni sa se conformeze deoarece le este teama sa para devianti. Dorind sa fim acceptati si placuti de catre ceilalti, evitam adesea un comportament care ne-ar scoate iritant n evidenta. Fireste, oricaruia dintre noi i place sa se considere o fiinta unica. nsa dezacordul poate fi apasator. E usor de nteles de ce. cercetarile arata ca indivizii care se abat de la normele grupului sunt antipatizati, respinsi sau ridiculizati de catre ceilalti - mai ales atunci cnd grupul trebuie sa ajunga la consens. De multe ori, influentele informationale si cele normative se exercita mpreuna, producnd efecte combinate. Totusi, distinctia dintre cele doua tipuri de influenta este importanta, deoarece fiecare produce alt tip de conformitate: privata si publica. Ca si

frumusetea, conformarea poate fi de suprafata sau de interior. Conformarea privata, numita si acceptare sincera sau convertire, se refera la situatiile n care ceilalti ne fac sa ne modificam nu numai comportamentul exterior, ci si modul de gndire. A te conforma la acest nivel nseamna a fi realmente convins de faptul ca ceilalti au dreptate. Conformarea publica se refera la o modificare superficiala a comportamentului afisat. Oamenii raspund adesea presiunilor normative prefacndu-se ca sunt de acord cu ceea ce ei, n sinea lor, dezaproba. Aceasta se ntmpla ndeosebi atunci cnd vrem sa obtinem anumite favoruri din partea celorlalti. Dar cum se poate stabili diferenta dintre cele doua tipuri de conformare, odata ce ambele se manifesta prin acelasi comportament exterior? Spre deosebire de un ins care se conformeaza numai de ochii lumii, cel care o face din convingere si pastreaza schimbarea de comportament si multa vreme dupa ce ceilalti au iesit din scena. Daca se aplica aceasta distinctie pe studiile lui Sherif si Asch, rezultatele confirma predictia. La sfrsitul experimentelor sale, Sherif i-a testat din nou pe toti participantii sai, unul cte unul, si a constatat ca estimarile fiecaruia au continuat sa reflecte norma de grup anterior stabilita - chiar si n cazul subiectilor retestati la un an dupa experiment. Din contra, atunci cnd Asch le-a cerut participantilor sa dea raspunsurile n scris si anonim, nivelul lor de conformitate s-a redus drastic. ntr-un studiu din 1996, care demonstreaza ambele procese, Robert Baron a pus participantii, n grupuri de cte trei persoane (dintre care doi erau complici) sa actioneze ca martori oculari. Mai nti subiectii au privit fotografiile unor barbati, dupa care li s-a cerut sa recunoasca figura prezentata dintr-un sir de chipuri aliniate. n unele grupe experimentale, sarcina era dificila, deoarece participantii au putut sa vada fotografia numai o singura data, timp de numai jumatate de secunda. n celelalte grupe, sarcina a fost usoara , ntruct participantii au putut privi fotografia celui ce trebuia recunoscut de doua ori, timp de zece secunde. Ct de des s-au conformat participantii atunci cnd complicii au facut o identificare incorecta? Raspunsul a depins de motivatia participantilor. Atunci cnd experimentatorul a prezentat ndeplinirea sarcinii ca pe un "studiu pilot", rata de conformare a fost de 35% n cazul sarcinii dificile si de 33% n cazul celei facile. Dar atunci cnd participantilor li s-a oferit un stimulent material pentru rezolvarea corecta a sarcinii, conformitatea a crescut la 51% n cazul sarcinii dificile, respectiv a scazut la 16% n cazul celei usoare . Cnd au intrat n joc mndria si banii, participantii de tip Sherif au devenit si mai conformisti, pe cnd cei de tip Asch s-au conformat mai putin. Sesizarea faptului ca oamenii cedeaza adesea presiunii este numai primul pas n efortul de ntelegere a influentei sociale. Pasul urmator este identificarea factorilor situationali si personali care i predispun, ntr-o masura sau alta, pe oameni sa se conformeze. Stim ca oamenii au tendinta de a se conforma atunci cnd presiunea sociala este accentuata, iar ei nu stiu prea bine cum sa se comporte. Dar ce anume da nastere acestor sentimente de presiune si de nesiguranta? O alta explicatie posibila a fenomenului ar fi aceea ca, pe masura ce tot mai multi oameni exprima aceeasi opinie, individul ar putea sa intre la banuiala ca acestia sunt ntelesi sa comploteze mpotriva lui ori sa i considere pe toti o turma de oi fara personalitate. Potrivit lui David Wilder, ceea ce conteaza nu este numarul celorlalti ca atare, ci perceperea de catre cineva a numarului de individualitati care gndesc independent. El a constatat ca oamenii sunt mai puternic influentati de doua grupuri

formate (fiecare) din cte doua persoane dect de catre un singur grup alcatuit din patru membri; aceleasi rezultate daca se compara influenta a doua grupuri formate din cte trei membri cu influenta unui singur grup de sase persoane. Conformarea a fost si mai pregnanta n cazul influentei exercitate de trei grupuri a cte doi membri fiecare. Atunci cnd suntem confruntati cu o opinie majoritara, nu ne rezumam la numararea capetelor care ne nconjoara, ci urmarim sa identificam numarul mintilor independente care gndesc altfel dect noi. Proportiile majoritatii pot influenta intensitatea presiunii pe care o resimtim, dar normele sociale ne fac sa ne conformam numai atunci cnd le ntelegem si le acordam atentie. Aceasta afirmatie poate parea un truism dar, n realitate, ni se ntmpla destul de frecvent sa nu percepem n mod adecvat o intentie normativa - mai ales atunci cnd ceilalti se tem ori se jeneaza sa si afiseze public adevaratele gnduri, sentimente sau comportamente. Un exemplu banal, care ilustreaza aceasta "ignoranta pluralista", este perceptia opiniei curente despre consumul de alcool. ntr-un studiu din 1996, realizat n mai multe colegii din SUA, s-a constatat ca majoritatea studentilor supraestimau ngaduinta colegilor lor fata de cei care beau mult n campusuri. Cei care, la nceputul anului universitar, au indicat supraestimarile cele mai ridicate, ulterior s-au conformat acestei perceptii eronate n propriile lor atitudini si comportamente, ncepnd si ei sa bea serios. Mai semnificativ este faptul ca studentii care au participat la sedinte de terapie n grup, menite sa corecteze aceasta eroare de perceptie, au ajuns, dupa sase luni, sa bea mult mai putin dect studentii a caror terapie a pus accentul pe responsabilitatea individuala. Este foarte clar ca noi nu suntem influentati de normele sociale ca atare, ci de modul n care percepem normele. A sti cum se comporta ceilalti ntr-un anume gen de situatii este o conditie necesara a conformarii, nsa normele ne pot influenta numai daca sunt constientizate sau 'activate'. Faptul este demonstrat printr-o serie de experimente legate de pastrarea curateniei n locuri publice. n primul studiu, n 1990, cercetatorii au pus ctiva complici sa mparta fluturasi cu anunturi comerciale vizitatorilor unui parc de distractii. ntr-o anumita zona a parcului, au aruncat pe jos, nainte de experiment, o cantitate mai mare de fluturasi dect n celelalte arii experimentale. Densitatea mai mare sau mai mica a hrtiutelor aruncate pe jos era un indiciu privind modul n care se comportasera alti vizitatori n zona respectiva. Rezultatul: cu ct erau mai multe hrtiute pe jos, cu att mai multi dintre vizitatorii observati n timpul studiului si-au aruncat fluturasii pe alei. Din aceste cercetari se pot desprinde doua concluzii importante. 1.n primul rnd, oamenilor le este mult mai greu sa-si sustina convingerile de unul singur mpotriva tuturor dect sa faca parte dintr-o minoritate, orict de firava. 2. n al doilea rnd, orice dizidenta - fie ca sustine ori nu opiniile individului - poate sa rupa vraja unei majoritati absolute, atenund presiunea normativa de conformare. Ce anume face ca o cultura sa devina tendential individualista sau colectivista? n 1995, Harry Triandis sugereaza trei factori decisivi. 1. Primul este complexitatea unei societati. Pe masura ce oamenii ajung sa traiasca n societati industriale mereu mai complexe (prin comparatie cu, sa spunem, grupurile de nomazi ai desertului, care si petrec viata cautndu-si trudnic hrana), exista tot mai multe grupuri cu care se identifica individul, ceea ce nseamna mai putina loialitate fata de oricare din ele si o mereu sporita concentrare asupra telurilor personale, n detrimentul celor colective.

2. Conteaza apoi bogatia societatii. Pe masura ce oamenii prospera, ei dobndesc independenta financiara unii fata de ceilalti, ceea ce promoveaza att independenta, ct si mobilitatea sociala, factori care, de asemenea, i orienteaza pe indivizi mai mult asupra intereselor personale dect asupra celor colective. 3.Al treilea factor este eterogeneitatea. Societatile omogene (ai caror membri mpartasesc cu totii aceeasi limba, religie si obiceiuri sociale) tind sa fie rigide si intolerante fata de cei care se abat de la norme. Societatile caracterizate prin diversitate culturala (n care coexista doua sau mai multe culturi) sunt mai permisive fata de dizidenta, ngaduind o mai accentuata exprimare a individualitatii. Cercetarile arata ca autonomia si independenta sunt cel mai mult pretuite n SUA, Australia, Marea Britanie, Canada si Olanda. Din contra, multe culturi din Asia, Africa si America de Sud pretuiesc armonia sociala si supunerea individuala fata de autoritatea modelelor comunitare. Studiile ntreprinse au aratat ca rata de conformare este, de regula, mai ridicata n culturile colectiviste dect n cele individualiste.

Obedienta

Allen Funt, creatorul si producatorul originalului program TV Candid Camera, si-a petrecut la fel de mult timp observnd comportamentul uman n lumea reala ca si majoritatea psihosociologilor. ntrebat ce nvataminte a tras din observarea oamenilor, el a raspuns: "Cel mai rau lucru, pe care l-am vazut de nenumarate ori, este usurinta cu care oamenii pot fi condusi de catre orice personaj cu o minima aparenta de autoritate." Dupa care a povestit cum a pus odata pe autostrada un panou pe care scria "Astazi Delaware este nchis" (Delaware fiind unul dintre statele confederatiei americane, ideea ca un stat ar putea fi nchis cetatenilor americani timp de o zi este de o ineptie absoluta!) Rezultatul? Nici unul dintre automobilisti nu a pus n discutie plauzibilitatea si legalitatea unei astfel de interdictii; cel mult, unii s-au multumit sa ntrebe: "Dar Jersey este deschis?" Funt are dreptate n ceea ce priveste modul n care reactionam n contact cu autoritatea. nvatati de mici ca trebuie sa respecte formele legitime de conducere, oamenii se gndesc de doua ori nainte de a se razvrati mpotriva parintilor, profesorilor, patronilor, antrenorilor sau oficialitatilor guvernamentale. De fapt, copiii par sa priceapa destul de devreme ca anumite instante ale autoritatii detin puterea n anumite domenii, dar nu si n altele. Problema consta n faptul ca simpla prezenta a nsemnelor autoritatii titluri, uniforme, insigne sau doar o aparenta de figura importanta, chiar si lipsita de atestarile unei functii oficiale - i pot transforma uneori pe oameni n simpli si umili servitori. n 1974, Leonard Bickman a demonstrat acest fenomen ntr-o serie de studii, n care un asistent de-al sau oprea trecatorii de pe strazile din Brooklyn si le cerea sa faca ceva neobisnuit. Uneori, arata o punga de hrtie de pe jos si spunea: "Ridica punga aia de pe jos!". Alteori, le arata trecatorilor un individ ce statea lnga o masina parcata si le spunea: "Tipul de lnga aparatul de taxare a depasit timpul de parcare, dar nu mai are maruntis. Da-i o moneda de zece centi!" Credeti ca l-a bagat careva n seama? Atunci cnd asistentul era mbracat n haine obisnuite, doar o treime din trecatorii abordati i-au executat ordinele. Dar atunci cnd si-a pus pe el o uniforma de gardian public, noua din

zece trecatori au facut ce li s-a spus! Chiar si atunci cnd asistentul n uniforma s-a ntors cu spatele si a luat-o dupa colt, majoritatea celor ramasi n urma lui au executat ordinul. Este evident ca uniforma este un semn de putere a autoritatii. Obedienta oarba poate sa para amuzanta; dar daca oamenii sunt dispusi sa primeasca ordine din partea unui ins total necunoscut, ct de departe vor merge cu supunerea n situatii cu adevarat importante? Dupa cum o atesta istoria, implicatiile sunt cutremuratoare. n cel de-al Doilea Razboi Mondial, oficialii nazisti au luat parte la uciderea a milioane de evrei, polonezi, rusi, tigani si homosexuali. Dar cnd au fost judecati pentru crimele lor, toti au invocat aceeasi scuza: "Am executat ordinele primite". Fireste, va puteti gndi ca Holocaustul a fost o anomalie istorica, din care putem trage unele amare nvataminte despre nazisti, ca niste indivizi otraviti de prejudecati, frustrati sau chiar bolnavi psihic - dar atrocitatile comise de ei nu sunt reprezentative pentru omenire n general. n cartea sa Calaii benevoli ai lui Hitler, istoricul Daniel Goldhagen (1996) sustine cu documente ca multi germani au luat parte de buna voie la Holocaust, determinati de convingerile si prejudecatile lor antisemite, si nu ca niste indivizi oarecare, simpli executanti ai ordinelor emise de autoritatile naziste. Exista nsa doua categorii de probe care sugereaza ca blamarea ntregului popor german este o explicatie mult prea simplista a ceea ce s-a ntmplat. n primul rnd, interviurile luate unor criminasi nazisti, precum faimosul Adolf Eichmann, sau altor medici care au lucrat n lagarele de concentrare, au dus la concluzia incitanta si tulburatoare ca acesti indivizi erau realmente niste oameni cu totul obisnuiti. n al doilea rnd, crimele monstruoase din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu sunt evenimente singulare. Se scrie mult mai putin despre genocidul imputabil regimului bolsevic, soldat cu nu se stie exact cte zeci de milioane de victime. si astazi, obedienta face nenumarate victime nevinovate n regimurile totalitare din ntreaga lume. ntr-o situatie cu totul exceptionala, obedienta distructiva a atins limite greu imaginabile. n 1978, circa noua sute de membri ai cultului People's Temple au executat ordinul reverendului Jim Jones de a se sinucide. n 1963, pe cnd Adolf Eichmann era judecat pentru crimele sale naziste, Stanley Milgram a nceput o serie dramatica de experimente, ce au culminat cu aparitia cartii sale Obedience to Authority (1974). Timp de mai multi ani, moralitatea studiilor sale a stat n centrul unor dezbateri aprinse. Cei care sustin ca Milgram a procedat imoral au n vedere potentialele prejudicii psihice la care au fost expusi participantii. Dimpotriva, cei care sustin ca Milgram nu a ncalcat nici o norma etica subliniaza contributiile sale exceptionale la clarificarea unei probleme sociale importante. Concluzia celor din urma este aceea ca investigarea stiintifica a pericolului extrem pe care obedienta distructiva l reprezinta pentru ntreaga omenire este att de salutara, nct justifica metodele neortodoxe ale lui Milgram.. nchipuiti-va ca sunteti unul din cei aproximativ o mie de participanti la experimentele lui Milgram, aflati n urmatoarea situatie. Ajungeti la laboratorul de psihologie al Universitatii Yale, unde va asteapta doi barbati. Unul este experimentatorul - un tnar destul de sters, purtnd un halat cenusiu si tinnd sub brat o mapa cu niste hrtii. Celalalt este un domn de vrsta mijlocie, pe nume Mr. Wallace - un contabil corpolent si cu o figura destul de comuna. Dupa ce faceti prezentarile, experimentatorul va spune despre ce este vorba: dumneavoastra si Mr. Wallace veti participa la un studiu privind efectele pedepsei asupra nvatarii. Prin tragere

la sorti, s-a stabilit ca dumneavoastra veti fi profesorul, iar Mr. Wallace elevul. Pna aici, totul este n regula. Curnd, nsa, lucrurile ncep sa ia o ntorsatura ceva mai ciudata. Aflati ca misiunea dumneavoastra consta n testarea memoriei elevului si vi se cere sa-i administrati partenerului socuri electrice de intensitate din ce n ce mai mare, ori de cte ori acesta comite o eroare. Sunteti apoi nsotiti ntr-o ncapere alaturata, unde experimentatorul l leaga pe Mr. Wallace de un scaun, i ridica mansetele, i monteaza la ncheieturile antebratelor niste electrozi, dupa ce, mai nti, l-a uns cu o pasta menita sa previna arsurile prea puternice. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, l auziti pe Mr. Wallace spunnd experimentatorului ca sufera de inima. Experimentatorul i spune ca socurile vor fi destul de dureroase, dar l asigura pe bietul contabil ca nu i vor cauza "distrugeri ireversibile ale tesuturilor". ntre timp, puteti sa va convingeti si dumneavoastra ct sunt de dureroase socurile electrice, n momentul n care experimentatorul va administreaza unul de intensitate medie! Dupa toate aceste preparative, experimentatorul va nsoteste napoi n prima ncapere, unde va aseaza n fata unui "generator de socuri" - o masina cu treizeci de comutatoare, n dreptul carora sunt nscrise niste valori, de la 15 volti (etichetat "soc slab") pna la 450 de volti (etichetat "XXX"). Rolul dumneavoastra n acest experiment e foarte clar. Mai nti cititi la microfon o lista de perechi de cuvinte, pe care Mr. Wallace le aude n camera cealalta ntr-un difuzor. Dupa aceea testati memoria partenerului prin intermediul unor ntrebari cu raspunsuri multiple, dintre care partenerul trebuie sa-l aleaga pe cel corect. "Elevul" raspunde la fiecare ntrebare apasnd pe un buton, ce face ca pe masinaria la care sunteti instalat sa se aprinda un bec dintr-o serie ce corespunde evantaiului de raspunsuri alternative. Daca raspunsul este corect, treceti la ntrebarea urmatoare. Daca este gresit, i spuneti partenerului care era raspunsul corect si-i administrati un soc electric. Atunci cnd apasati pe butonul potrivit, deasupra lui clipeste o luminita rosie, n interiorul generatorului se aude un clic, iar din camera alaturata puteti auzi n difuzor un zumzet puternic. Dupa fiecare raspuns gresit, vi se spune ca intensitatea socului urmator trebuie sa fie cu 15 volti mai mare. Dumneavoastra nu stiti, fireste, ca experimentul este regizat si nici ca Mr. Wallace este, de fapt, un complice, care, n realitate, nu sufera nici un soc electric. Sunteti convinsi de faptul ca nefericitul partener este zgltit de fiecare data cnd apasati pe un buton. Pe masura ce experimentul avanseaza, "elevul" comite din ce n ce mai multe greseli, ceea ce va obliga sa urcati pe scala socurilor administrate. Cnd ajungeti pe la 75, 90 si 105 volti, l auziti pe Mr. Wallace gemnd de durere. La 120 de volti, ncepe sa tipe. durere si de protest continua. La 300 de volti, nefericitul urla ca trebuie sa se puna capat acestei orori. Cnd ati depasit deja 330 de volti, "elevul" amuteste si nu mai raspunde la ntrebari. Tacere mormntala. La un moment dat, va ntoarceti spre experimentator asteptnd o indicatie. Ce sa fac? Nu credeti ca ar trebui sa ma opresc? N-ar trebui macar sa vedem ce-i cu el? Ati putea chiar sa-l nfruntati deschis pe experimentator, refuznd sa mergeti mai departe. Drept raspuns, pe un ton ferm si aparent neafectat de suferintele "elevului", acesta va ndeamna sa continuati, folosind una din urmatoarele formule: 1. "Continuati, va rog." 2. "Experimentul cere sa continuati."

3."Este absolut necesar sa continuati." 4. "Nu aveti de ales, trebuie sa continuati." Ce faceti? ntr-o situatie care seamana din ce n ce mai mult cu un adevarat cosmar, faceti ceea ce va dicteaza constiinta sau ascultati ce spune experimentatorul? Milgram a descris aceasta procedura unor psihiatri, studenti si adulti din clasa de mijloc, ntrebndu-i cum cred ca ar reactiona ntr-o astfel de situatie. n medie, cei chestionati au raspuns ca s-ar opri pe la 135 de volti. Nimeni nu si-a imaginat ca ar putea sa mearga pna la capat, la 450 de volti. ntrebati ce procent de alte persoane cred ca ar fi dispuse sa administreze socul maxim, au dat cam aceleasi evaluari. Psihiatrii au apreciat ca numai unul dintr-o mie de oameni ar ajunge la obedienta totala. Cu totii s-au nselat. n primul studiu al lui Milgram, la care au participat patruzeci de barbati, subiectii au demonstrat un grad alarmant de obedienta, administrnd n medie 27 din cele 30 de socuri posibile. De fapt, 26 din 40 de participanti, adica 65%, au mers pna la socul maxim, de 450 de volti. Faptul cel mai remarcabil n descoperirile lui Milgram este acela ca un experimentator n halat de laborator nu este, de fapt, un personaj investit cu autoritate. Spre deosebire de comandantii militari, patroni sau profesori, experimentatorul din studiile lui Milgram nu si poate impune vointa recurgnd la forta. si totusi, prezenta lui fizica si aparenta de legitimitate au jucat un rol important n determinarea obedientei. Cel putin n scenariul conceput de Milgram, obedienta distructiva reclama prezenta fizica a reprezentantului autoritatii. Caracteristicile situationale ale victimei sunt de asemenea importante n obedienta distructiva. Se poate spune ca, deoarece participantii la experimentele lui Milgram erau fizic separati de "elev", s-au putut distanta emotional de consecintele actiunilor lor. Dorind sa examineze efectele proximitatii victimei asupra obedientei distructive, Milgram l-a pus, ntr-unul dintre studiile sale, pe "elev" n aceeasi ncapere cu participantul examinator. n aceste conditii, numai 40% s-au supus total. Atunci cnd participantilor li s-a cerut sa apuce victima de mna si s-o apese cu forta pe un contact electric, obedienta totala a scazut la 30%. Sunt reduceri importante fata de 65% din scenariul de baza. si totusi, trei din zece participanti au acceptat sa utilizeze forta bruta n numele obedientei. Participantii au fost astfel influentati nct sa se simta eliberati de orice responsabilitate fata de starea victimei. Experimentatorul i-a asigurat ferm de faptul ca el raspunde de tot ceea ce se ntmpla. Atunci cnd participantii sunt facuti sa se simta responsabili, nivelul lor de obedienta scade considerabil. Consecintele acestui fapt sunt imense. Dupa cum comenteaza Milgram, oamenii se trezesc "integrati ntr-o situatie care evolueaza de la sine, n virtutea inertiei. Problema subiectului . este cum sa se sustraga acestei situatii, care evolueaza ntr-o directie hidoasa." Obedienta fata de autoritate constituie o problema sociala att de importanta, nct psihosociologii din ntreaga lume continua sa i evalueze si sa i analizeze implicatiile. O ntrebare pusa adesea este aceea daca rezultatele lui Milgram s-ar repeta si astazi, ntr-o situatie de acelasi tip, nsa oarecum diferita. Raspunsul pare a fi afirmativ. Psihosociologii olandezi au nscenat n 1995 o dilema morala similara celei din experimentele lui Milgram. Dar, n loc sa impuna participantilor sa provoace o suferinta fizica, le-au solicitat un comportament de natura sa cauzeze disconfort psihic. Cnd au ajuns la laborator, participantii au ntlnit un barbat -

n realitate, un complice - care se afla acolo pentru a sustine un test n vederea ocuparii unui post vacant. Daca trecea testul cu bine, urma sa fie angajat.. Aparent fara stirea candidatului, experimentatorul le-a spus participantilor ca studiul are ca tema nivelul de performanta n conditii de stress. Sarcina participantilor consta n citirea ntrebarilor la microfon, dintr-o camera alaturata celei n care se afla candidatul, si n hartuirea lui cu o serie de remarci negative, din ce n ce mai descurajante. Pe masura ce testul avansa, participantii aveau de facut observatii malitioase, de genul: "Daca vei continua astfel, pici testul" sau "Slujba asta e prea pretentioasa pentru tine. i se potrivesc niste munci inferioare". La un moment dat, candidatul a nceput sa protesteze. I-a cerut participantului sa nceteze, apoi a refuzat furios sa mai tolereze abuzul si, n cele din urma, a cazut prada disperarii. Manifestnd vizibil o stare de tensiune, candidatul a raspuns din ce n ce mai prost si a ratat angajarea.Apectul urmarit a fost ct se poate de clar: cti dintre participanti ar fi fost dispusi sa execute ordinele experimentatorului de-a lungul ntregului set de 15 remarci stresante, n pofida suferintei morale provocate unui om n cautarea unei slujbe? n grupul de control, necondus de nimeni, nici macar un singur participant nu a mers pna la capat. Dar atunci cnd experimentatorul le-a spus sa continue, 92% dintre ei, barbati sau femei, au manifestat obedienta totala - chiar daca sarcina ncredintata li s-a parut nedreapta si dezagreabila. Acest rezultat i-a condus pe cercetatori la concluzia ca obedienta este un fenomen social constrngator, provocat de maniera docila n care oamenii se comporta fata de persoanele cu autoritate . Sunt actiunile grupurilor mai greu de controlat dect comportamentul unui singur individ? Iata cu ce rezultate s-a soldat urmatorul experiment. n 1982, recomandndu-se drept reprezentantul unei firme de marketing, William Gamson a recrutat un lot de voluntari, dornici sa participe la o pretinsa discutie despre "standardele comunitare". Programati n grupuri de cte noua, participantilor li s-a spus ca discutiile lor vor fi nregistrate video pentru o mare companie petroliera, care l daduse n judecata pe patronul unei benzinarii locale, ntruct se pronuntase vehement mpotriva majorarii pretului produselor petroliere. Dupa ce li s-a prezentat un rezumat al procesului, majoritatea participantilor s-au situat de partea patronului benzinariei. A urmat poanta studiului. Compania petroliera dorea sa strnga probe ca sa cstige procesul. n acest scop, experimentatorul - care juca rolul de moderator al dezbaterilor - le-a cerut tuturor participantilor sa sustina n fata camerei de luat vederi punctul de vedere al companiei. Dupa care le-a cerut sa semneze o declaratie ca sunt de acord ca nregistrarile sa fie folosite ca probe n proces. Acesta era scenariul presupus a duce la obedienta. n realitate, numai unul din cele 33 de grupuri a fost aproape de urmarea pna la capat a scenariului. n toate celelalte grupuri, oamenii au fost scandalizati de comportamentul moderatorului si au refuzat sa continue. Unele grupuri au fost att de indignate, nct au decis sa actioneze mpotriva firmei de marketing, amenintnd ca se vor adresa presei. Avnd de nfruntat o razmerita pasionala dupa alta, cercetatorii au fost nevoiti sa suspende experimentele. Trebuie sa precizam nsa ca grupurile nu sunt de loc imune fata de obedienta distructiva. Cteodata ele declanseaza violenta agresiva. Aceasta forta poate fi ndreptata fie spre scopuri distructive, fie spre scopuri constructive. Prezenta si sprijinul celorlalti ofera cteodata acel dram n plus de curaj, de care oamenii au nevoie ca sa opuna rezistenta ordinelor ce li se par inacceptabile.