UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.

XII

TEORIA DREPTURILOR SUBIECTIVE - ACTUL JURIDIC CIVIL - EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL Timp

alocat: 2-3 ore

Cuprins:

1. Noțiune.
2. Interpretarea contractului.
3. Principiile efectelor actului juriic. Principiul forţei obligatorii
4. Principiul forței obligatorii- Irevocabilitatea actului juridic civil
5. Teme de reflecţie.

Obiectivele unității de învățare:

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

- Operați cu principalele metode de interpretare a actului juridic civil; -

Înțelegeți distincția dintre efectele actului juridic între părți și față de terți; -
Conștientizați importanța și limitele principiului forței obligatorii a actului -
juridic civil;

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Noţiune.

Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective civile şi obligaţiile civile cărora actul
juridic le dă naştere, le modifică sau le stinge, deci ceea ce pentru raportul juridic civil reprezintă
conţinutul acestuia.
Prin principiile efectelor actului juridic civil înţelegem acele reguli de drept civil care arată modul în
care se produc aceste efecte, respectiv cum, în ce condiţii şi faţă de cine se produc aceste efecte.
De regulă, sunt reţinute trei principii ale efectelor actului juridic civil: principiul forţei obligatorii,
irevocabilitatea şi principiul relativităţii. Uneori, se apreciază că irevocabilitatea nu reprezintă un
principiu distinct, ci doar un aspect al principiului forţei obligatorii. Vom prefera un sistem în care există
doar 2 principii care descriu efectele actului:
 (i) obligativitatea (între părți), cu corolarele ei – executabilitatea, irevocabilitatea și
relativitatea;
(ii) opozabilitatea (față de terți).

Determinarea efectelor actului presupune următorii pași:

➢ probarea actului (ceea ce nu se probează nu există!);
➢ calificarea corectă a actului (dacă este act numit sau act nenumit, pentru a se stabili care îi
sunt regulile aplicabile, dacă este un act numit cărei specii îi aparține – vânzare, donație,
antrepriză, ce natură are – mandat oneros sau gratuit- etc.);
➢ verificarea validității acestuia (operațiune ulterioară calificării, pentru că numai astfel se
pot stabili regulile de valabilitate aplicate – generale, speciale, ale cărui contract etc.)
➢ interpretarea; operațiunea de interpretare poate interveni intervine și în faza calificării
contractului, fiind necesar de multe ori un drum dus-întors de la calificarea obiectului
actului la clauzele acestuia (pentru a se face calificarea se lecturează clauzele, dar după
calificare conținutul contractului este determinat și în funcție de calificare- spre exemplu,
observând că se convine transferul proprietății bunului operațiunea este calificată vânzare,
iar apoi se extrage și obligația de conservare a acestuia până la predare, chiar dacă părțile
nu au prevăzut-o expres, pentru că ea este specifică contractelor translative)
➢ aplicarea, dacă este cazul, a principiilor care guvernează efectele actului.

Ne vom ocupa în cele ce urmează doare de ultimele 2 etape menționate.

2. Interpretarea contractului.
Scopul interpretării contractului este acela al determinării efectelor contractului, adică a
drepturilor și obligațiilor părților și a conținutului exact al acestora. E necesară pentru că voința părților
poate fi neclară în legătură cu multe aspecte – denumirea greșită a operațiunii, clauze neclare sau
incomplete, termeni cu semnificație multiplă, clauze contradictorii etc.
Reglementare generală – 1266 NCC.
NCC prevede reguli de interpretare pentru a se proceda la corecta calificare a actului și apoi la
stabilirea conținutului și efectelor acestuia. Ele trebuie deprinse pentru că ajută la însușirea unui
”limbaj comun” al juriștilor. Primele trei reguli (a-c) sunt principale și cele de la pct. d) subsidiare.

a) Interpretarea după voința concordantă a părților.

Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al
termenilor, care pot fi utilizați greșit, impropriu (e.g. . părțile convin ”tranzacționarea” casei
pentru 100.000 Euro, dar din interpretare rezultă că ele au convenit o vânzare, iar nu o tranzacție)

La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de:

➢ scopul contractului (pentru a vedea dacă un termen de executare-01.04.2021- este esențial

și depășirea lui îl pune pe debitor de drept întârziere se observă scopul declarat al
contractului de cumpărare a ”tortului miresei” necesar exclusiv la data nunții - 01.04.2021);
 ➢ de negocierile purtate de părți (partea a insistat că materialele trebuie să fie premium,
pentru că le folosește pentru apartamente prohibitiv de scumpe, deci dacă nu s-a stabilit
fix ce materiale se vor folosi, ele nu vor fi prezumate doar de calitate medie);
➢ de practicile statornicite între acestea ( părțile au folosit mereu un termen suspensiv de
plată de 1 lună, deci în absența unei date stabilite se va interpreta că și de data aceasta
termenul va fi tot de 1 lună)
și de
➢ comportamentul lor ulterior încheierii contractului (în cazul unei antreprize, beneficiarul a
dat mandat antreprenorului șă obțină în numele lui autorizațiile pentru lucrări și acesta l-
a acceptat, caz în care se poate interpreta, în caz de îndoială, că sarcina obținerii acestora
revine antreprenorului).

b) Interpretarea sistematică.

Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul
contractului.

c) Interpretarea clauzelor îndoielnice se face după următoarele reguli:

• Clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai
bine naturii și obiectului contractului.
• Clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de
împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit
în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe.
• Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea
produce niciunul.
• Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și-au propus a contracta, oricât de
generali ar fi termenii folosiți.
• Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un
caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.

d) Regulile subsidiare de interpretare, deci aplicabile dacă cele de mai sus nu au fost
fructuoase:
• Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se
interpretează în favoarea celui care se obligă.
• Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus,
dacă legea nu prevede altfel (e.g. contractele de adeziune se interpretează contra celui care
le-a propus, contractul de vânzare se interpretează contra vânzătorului, în ambele cazuri
indiferent dacă este vorba despre drepturile sau obligațiile părții care a propus
clauza/vânzătorului).
 3. Principiul forţei obligatorii (obligativității)

Principiul forţei obligatorii (art. 1270 NCC), exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea
regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul convenţiilor)
sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea. În alte cuvinte, actul juridic civil este
obligatoriu pentru părţi, iar nu facultativ.
Actul juridic civil legal încheiat are forţă obligatorie nu numai pentru părţile acestuia, ci şi pentru
organul de jurisdicţie învestit cu soluţionarea unui litigiu decurgând dintr-un astfel de act, deci instanţa
este obligată să asigure executarea actului juridic legal încheiat, ţinând seama, în interpretarea
clauzelor lui, de voinţa părţilor.

Obligativitatea atrage după sine:

(i) executorialitatea și
(ii) irevocabilitatea actului juridic. De asemenea, câmpul ei de aplicare este determinat de
(iii) relativitatea efectelor actului.

Prin executorialitate înțelegem posibilitatea părților de a solicita executarea actului.

De la acest principiu, există anumite excepţii, adică situaţii în care efectele actului juridic civil nu se
mai produc aşa cum au prevăzut părţile, la încheierea lui, ci, independent de voinţa părţilor sau, după
caz, a părţii, aceste efecte sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite iniţial.
A) Cazurile de restrângere a forţei obligatorii sunt acele situaţii, prevăzute în mod expres de lege,
în care actul juridic îşi încetează efectele înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său.
Dintre excepţiile ce pot fi incluse în această categorie, menţionăm: încetarea contractului de locaţiune
din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului; încetarea contractului de societate civilă datorită
anumitor cauze prevăzute de lege (pierderea obiectului societăţii; moartea, punerea sub interdicţie
sau insolvabilitatea unuia dintre asociaţi, afară de cazul când s a stipulat că societatea poate continua
cu moştenitorii asociatului decedat sau cu asociaţii rămaşi în viaţă ori cu asociaţii capabili sau solvabili;
pieirea lucrului); încetarea contractului de mandat din cauza morţii, interdicţiei, insolvabilităţii sau
falimentului mandantului ori mandatarului; etc.
B) În categoria cazurilor de extindere a forţei obligatorii se includ: prorogarea (prelungirea)
efectelor anumitor acte juridice, prin efectul legii, peste termenul convenit de părţi; prelungirea
efectelor actului juridic cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării acestuia
pe tot timpul cât durează cauza de suspendare; moratoriul legal, adică acordarea, prin lege, a unui
termen care are ca efect amânarea generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită
categorie de debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale precum crize economice,
conflicte militare etc.
C) revizuirea efectelor actelor juridice urmare a aplicării teoriei impreviziunii (art. 1271 NCC):
„Impreviziunea
(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită
creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.
(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări
 excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa
poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din
schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de
către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-
ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi
echitabile a contractului.”
Impreviziunea nu trebuie confundată cu imposibilitatea survenita de executare. Chiar dacă ambele
pot fi consecinţa unei împrejurări fortuite, deosebirea de premisă (dificultatea de executare vs.
imposibilitatea de executare) dar şi de efecte (renegocierea sau desfiinţarea judiciară, respectiv
desfiinţarea contractului) fac ca cele două să fie două instituţii diferite.

D) modificarea unilaterală a contractului de către una dintre părţi (vezi dreptul concedentului de a
modifica contractul de concesiune - art. 53 din OUG nr. 54/2006).

3. Obligativitatea. Corolar - Irevocabilitatea actului juridic civil

Prin irevocabilitatea actului juridic, indiferent că ar fi privită ca un principiu al efectelor actului

juridic sau doar ca o consecinţă a principiului forţei obligatorii, înţelegem faptul că actului juridic
bilateral sau multilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi, iar actului juridic
unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului
acestuia.
Constituie excepţii de la irevocabilitatea actului juridic acele cazuri în care actului juridic bilateral i
se poate pune capăt prin voinţa uneia din părţi, actului juridic multilateral i se poate pune capăt prin
voinţa uneia sau mai multor părţi, dar nu toate, iar actului juridic unilateral i se poate pune capăt prin
voinţa autorului lui.
Art. 1.276 C.civ., care reglementează regimul general al denunțării unilaterale a contractului, în
temeiul unor prevederi legale speciale și, mai ales, al unor „clauze de dezicere” 1. Dreptul de denunțare
unilaterală a contractului, atunci când este permis printr-o stipulație contractuală, nu reprezintă o

1
„(1) Dacă dreptul de a denunţa contractul este recunoscut uneia dintre părţi, acesta poate fi exercitat atât timp cât
executarea contractului nu a început.
(2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen
rezonabil de preaviz, chiar şi după începerea executării contractului, însă denunţarea nu produce efecte în privinţa
prestaţiilor executate sau care se află în curs de executare.
(3) Dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este
executată.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în lipsă de convenţie contrară.”.
excepție de la irevocabilitate, ci o aplicație a forței obligatorii, deoarece acest lucru a fost acceptat, în
mod expres, de către ambele părți, inclusiv de partea care suportă efectele.
Excepții:
a) Principalele excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile bilaterale sau multilaterale sunt
următoarele: revocarea donaţiei între soţi; revocarea de către stipulant a stipulaţiei câtă vreme nu a
ajuns la stipulant sau promitent (art. 1286-1287 NCC); denunţarea contractului încheiat pe durată
nedeterminată (art. 1277 NCC); încetarea contractului de depozit la cererea deponentului; denunţarea
contractului de asigurare (art. 2209 NCC) etc.
b) Excepţiile de la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale sunt următoarele: testamentul
(art. 1034 NCC), revocarea renunţării la moştenire (art. 1103 NCC), promisiunea publică de
recompensă (art. 1329 NCC).

4. Teme de reflecție și grile recapitulative.

1. Care sunt condițiile impreviziunii ?

2. De ce mutuus dissensus nu este o excepție de la principiul irevocabilității ?

3. Reprezintă o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului: a)

moratoriul legal;

b) prorogarea convențională a termenului stabilit prin contractul de închiriere; c)

rezilierea unilaterală a contractului.

4. Interpretarea literală a normei:

a) presupune determinarea sensului normei utilizând regulile gramaticii limbii române; b)

este o metodă de interpretare;

c) este o interpretare care se prezumă până la proba contrară.

5. Dreptul de denunțare unilaterală:

a) ca regulă, revine ambelor părți în contractele cu executare succesivă încheiate pe durată

nedeterminată;

b) este prevăzut de lege cu caracter supletiv în cazul contractelor cu executare succesivă încheiate pe
durată nedeterminată;
c) nu poate fi prevăzut niciodată într-un contract cu executare dintr-o dată.