Contractul de antrepriză

CAPITOLUL I
Noţiune, caractere juridice, condiţii de valabilitate şi riscul contractului

Secţiunea 1
Noţiune şi caractere juridice

90. Noţiune şi reglementare legală. Contractul de antrepriză, contract “bun la toate” 1,

reprezintă versiunea modernă şi diversificată a fostei “locaţiuni de lucrări” 2. Antrepriza este
definită de art. 1851 C.civ., ca fiind contractul prin care o parte, numită antreprenor
(întreprinzător, executant de lucrări, prestator de servicii etc.) se obligă pe riscul său să
execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală (imaterială), sau să presteze un anumit
serviciu pentru cealaltă parte numită beneficiar, în schimbul unui preţ.
Contractul de antrepriză este reglementat de Codul civil în Capitolul VI „Contractul de
antrepriză”, art. 1851-1873 C.civ. şi reprezintă dreptul comun în materia antreprizei, aplicabil
şi în cazul antreprizei de lucrări de construcţii în măsura necesară completării normelor
speciale pentru a trasa regimul juridic.
91. Deosebiri faţă de alte contracte. Contractul de antrepriză a unei lucrări cu materialele
antreprenorului prezintă asemănări cu vânzarea, ceea ce poate naşte dificultăţi în interpretarea
acordului de voinţe al părţilor. Calificarea contractului urmează să se facă potrivit intenţiei
părţilor: dacă contractul s-a încheiat în considerarea modului de executare a lucrării, a muncii
prestate de către cel care o execută, atunci contractul va fi o antrepriză; dacă, din intenţia
părţilor, rezultă că s-a contractat în considerarea materialelor ce urmează a fi folosite,
avându-se în vedere valoarea acestora şi mai puţin în considerarea calităţii muncii
executantului care nu constituie scopul principal al lucrării, atunci contractul este de vânzare
(art. 1855 C.civ.). În cazul în care obiectul acordului de voinţe îl constituie realizarea unui
bun viitor şi părţile au contractat în egală măsură în considerarea modului de executare a
lucrării cât şi a materialelor folosite, contractul juxtapune vânzarea unui lucru viitor şi
antrepriza (contract complex3), fiind supus atât regimului juridic al vânzării cât şi regimului
juridic al antreprizei.
Antrepriza se dosebeşte fundamental şi de locaţiune. Dacă în cazul locaţiunii, se asigură
folosinţa unui bun, în cazul antreprizei, antreprenorul se obligă să execute o lucrare sau să
presteze un serviciu pentru beneficiar, nu să asigure folosinţa unui bun.
Deşi prezintă numeroase asemănări care uneori nasc în practică dificultăţi în calificarea
contractului (mai ales în cazul profesiilor independente, precum cele de avocat, notar care
implică consiliere şi încheierea de acte juridice 4), antrepriza se deosebeşte totuşi de mandat,

1
Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte..., op. cit., p. 387.
2
F. Labarthe, Du louage d’ouvrage au contrat d’entreprise, L.G.D.J., Paris 2001, p. 490.
3
L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 85.
4
G. Vermelle, op. cit., p. 154.

1
în primul rând prin natura relaţiilor născute între părţi şi apoi prin obiectul prestaţiei
principale: în cazul mandatului, mandatarul are obligaţia de a încheia acte juridice pe numele
şi seama mandantului, relaţia specifică în acest contract fiind reprezentarea, pe când în
antrepriză, antreprenorul nu îl reprezintă pe client în actele juridice încheiate de acesta din
urmă; obiectul prestaţiei principale în mandat îl constituie încheierea de acte juridice, iar în
contractul de antrepriză obiectul prestaţiei principale constă în realizarea unor acte materiale
sau intelectuale.
Contractul de antrepriză se deosebeşte şi de contractul de depozit, chiar dacă depozitarul
ia anumite măsuri pentru conservarea bunului depozitat; intenţia comună a părţilor va fi cea
care va califica contractul: dacă părţile au urmărit conservarea bunului, ceea ce a şi
determinat obligaţia de a efectua anumite lucrări, contractul va fi de depozit; dacă părţile au
urmărit efectuarea unei anumite lucrări, contractul va fi de antrepriză.
Nu în ultimul rând, antrepriza se deosebeşte şi de contractul de muncă în care salariul se
determină prin raportare la cantitatea şi calitatea muncii depuse 5 şi unde raportul dintre părţi
este de subordonare, de control şi conducere exercitate de angajator, pe când în cazul
antreprizei, antreprenorul este independent6, iar preţul este plătit numai pentru lucrarea
finalizată pe care acesta s-a obligat să o execute. În cazul contractului de muncă, datorită
raportului de prepuşenie existent între angajat şi angajator, acesta din urmă răspunde pe temei
delictual pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită comisă de prepusul său în exercitarea
profesiei pentru care a fost angajat 7. Dimpotrivă, contractul de antrepriză nu creează raporturi
de subordonare şi autoritate între părţi astfel că nu există prepuşenie şi, prin urmare, clientul
nu poate fi chemat să răspundă pentru prejudiciul cauzat terţilor prin fapta ilicită a
antreprenorului, chiar dacă această faptă s-a produs în executarea contractului de antrepriză 8.
92. Caracterele juridice ale contractului de antrepriză.
Contract sinalagmatic. Antrepriza este un astfel de contract întrucât presupune obligaţii
reciproce şi interdependente pentru părţile sale: antreprenorul să execute lucrarea sau să
presteze un anumit serviciu, iar beneficiarul să plătească preţul.
Contract cu titlu oneros. Fiecare parte urmăreşte realizarea unui avantaj patrimonial în
contractul de antrepriză: antreprenorul să primească preţul, iar beneficiarul să primească
lucrarea sau să beneficieze de serviciul prestat.
Contract comutativ. Fiecare parte cunoaşte existenţa şi întinderea obligaţiilor
contractuale, care nu depinde de hazard, niciuna din părţi neasumându-şi şanse de pierdere
sau câştig prin încheierea acestui contract.
Contract consensual. Antrepriza nu este exceptată de la principiul libertăţii formei şi se
încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei
5
Trib. Suprem, decizia nr. 857/1959, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1959, p. 94.
6
A se vedea şi Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte..., op. cit., p.400.
7
R. Legeais, L’evolution de la responsabilité civile des maîtres et commettants, Et. Savatier, P.U.F., Paris,
1992, p. 303.
8
“Un automobil condus de un şofer de taxi răstoarnă un pieton; clientul nu este responsabil întrucât el nu
este comitentul şoferului. Un automobil condus de un şofer al patronului răstoarnă un pieton; patronul este
responsabil căci el este comitentul şoferului”. A se vedea şi Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck,
Obligaţiile..., op. cit., p. 84.

2
condiţii de formă. În ceeea ce priveşte dovada contractului, sunt aplicabile dispoziţiile de
drept comun prevăzute de art. 309 C.proc.civ., dovada cu martori nefiind admisă dacă
valoarea contractului depăşeşte 250 lei decât în cazurile de excepţie reglementate de lege.
Contract intuitu personae. Regula desprinsă din art. 1852 C.civ. este că antrepriza nu are
caracter intuitu personae în privinţa antreprenorului, dacă s-a încheiat fără a avea în vedere
anumite calităţi personale ale acestuia, caz în care antreprenorul va putea încheia un contract
de subantrepriză prin care să încredinţeze unuia sau mai multor subantreprenori executarea
totală sau parţială a lucrării sau a serviciului la care s-a obligat.
În cazul în care contractul se încheie în considerarea persoanei antreprenorului, a
calităţilor acestuia, în ceea ce priveşte executarea lucrării sau organizarea şi conducerea
executării lucrării, aspect care rezultă din împrejurări (intervenţia chirurgicală efectuată de un
medic, o sculptură a unui sculptor, o pictură etc.) sau dintr-o clauză contractuală expresă în
acest sens, contractul are caracter intuitu personae în privinţa antreprenorului, care va fi
obligat să execute personal lucrarea, iar despre încheierea unui contract de subantrepriză nu
mai poate fi vorba.
Dacă contractul de antrepriză nu are caracter intuitu personae în privinţa antreprenorului şi
acesta a încheiat unul sau mai multe contracte de subantrepriză prin care a încredinţat unor
subantreprenori executarea uneia sau mai multor părţi sau elemente ale lucrării, două (sau
mai multe) contracte de antrepriză produc în paralel efecte juridice: contractul de antrepriză
principal încheiat între beneficiar şi antreprenor şi contractul/contractele de subantrepriză
încheiate între antreprenor (pe poziţia beneficiarului) şi subantreprenor/subantreprenori. Între
beneficiar şi subantreprenor nu există raporturi juridice directe, exceptând situaţia specială a
acţiunii directe a lucrătorilor în virtutea art. 1856 C.civ. Antreprenorul este cel care răspunde
în faţa beneficiarului pentru faptele subantreprenorilor legate de executarea lucrării întocmai
ca pentru propria sa faptă [art. 1852 alin. (2) C.civ.]. Beneficiarul nu are la îndemână
răspunderea contractuală împotriva subantreprenorilor pentru modul de execuatre a lucrării
deoarece între ei nu există raporturi juridice contractuale, dar va putea acţiona împotriva
subantreprenorilor pe teren delictual9. Prin excepţie, în virtutea art. 1856 C.civ., lucrătorii
care, în baza unui contract încheiat cu antreprenorul (contract de muncă sau de
subantrepriză), au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării ce
formează obiectul antreprizei, au o acţiune directă împotriva beneficiarului pentru plata
creanţelor lor (dacă acestea nu au fost plătite de antreprenor), dar numai până la concurenţa
sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul promovării acţiunii.
Întrucât între antreprenor şi subantreprenor nu există raporturi juridice derivate dintr-un
contract de muncă, subantreprenorul nu este un prepus al antreprenorului, astfel că acesta din
urmă nu răspunde de pagubele cauzate (prin fapta sa ilicită) de către subantreprenor unor terţi
sau chiar clientului. De asemenea, nici clientul nu răspunde faţă de terţi pentru fapta ilicită
cauzatoare de prejudicii comisă de către antreprenor (sau subantreprenor), între aceştia
neexistând raporturi de prepuşenie. Răspunderea va fi a autorului faptei ilicite şi va fi o
răspundere delictuală10. În schimb, dacă antreprenorul realizează lucrarea cu angajaţii săi în
9
C. Mascala, C. Saint-Alary-Houin, op. cit., p. 184; G. Vermelle, op. cit., p. 158.
10
A se vedea şi C. Mascala, C. Saint-Alary-Houin, op. cit., p. 198.

3
temeiul unor contracte de muncă, acesta răspunde pe temei delictual în calitate de comitent
pentru prejudiciul cauzat terţilor cu ocazia executării lucrării prin faptele ilicite ale
angajaţilor, întrucât între antreprenori şi angajaţi există raporturi de prepuşenie.
Dacă contractul s-a încheiat de beneficiar cu mai mulţi antreprenori în vederea realizării
unei lucrări complexe (coantrepriza), fiecare dintre aceştia va păstra calitatea sa de
antreprenor, răspunzând direct în faţa beneficiarului pentru partea sa de lucrare, chiar dacă
numai unul dintre ei este coordonator al lucrării şi îi reprezintă pe ceilalţi în raporturile cu
beneficiarul11. Fiecare antreprenor are dreptul la o parte din preţ proprorţională cu partea lui
de lucrare (obligaţia cu pluralitate de părţi fiind divizibilă de plin drept, dacă nu s-a prevăzut
expres în contract indivizibilitatea sau dacă lucrarea nu este prin natura sa susceptibilă de
divizare materială sau intelectuală12). Pentru prejudiciul cauzat unul altuia, în lipsa unui
contract şi între antreprenori, răspunderea va fi delictuală13.
Potrivit art. 1857 alin. (1) C.civ., lucrarea se execută, de regulă, cu materialele
antreprenorului, caz în care acesta păstrează proprietatea materialelor şi a lucrării până la
finalizarea ei şi garantează întocmai ca vânzătorul pentru calitatea materialelor folosite. Dacă
din lege sau din voinţa părţilor, rezultă că lucrarea se va executa cu materialele beneficiarului,
acesta va fi proprietar al materialelor şi al lucrării de pe parcursul executării ei, iar
antreprenorul nu poartă răspunderea pentru calitatea acestora.
Contract cu executare uno ictu sau cu executare succesivă. În funcţie de natura lucrării
sau a serviciului care formează obiectul contractului, antrepriza poate fi un contract cu
executare dintr-o dată (de exemplu, realizarea unui tablou), caz în care neexecutarea
contractului poate conduce la rezoluţiune sau cu executare succesivă (de exemplu,
consultanţă, consiliere, cursuri de instruire etc.), caz în care neexecutarea contractului poate
conduce la reziliere.
Contractul de antrepriză este un contract translativ de proprietate atunci când
antreprenorul se obligă să execute lucrarea cu materiale proprii. Dreptul de proprietate asupra
lucrării, privită ca bun viitor, se transferă beneficiarului la data finalizării lucrării 14. Lucrarea
este finalizată când devine aptă de a fi folosită potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost
încheiat contractul15. În cazul în care antrepriza are ca obiect realizarea unei lucrări cu
materialele beneficiarului ori prestarea unui serviciu la un bun al beneficiarului, acesta este
proprietar din momentul încheierii contractului16.

Condiţiile de valabilitate şi riscul contractului

11
Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte..., op. cit., p. 416.
12
Art. 1424 C.civ.
13
G. Vermelle, op. cit., p. 158.
14
Apreciem că acesta este momentul transferului de proprietate rezultat din coroborarea dispoziţiilor art.
1862 alin. (1) cu art. 1651 şi art. 1658 alin. (1) C.civ. În sensul că transferul de proprietate operează la data
recepţiei, a se vedea R. Dincă, op. cit., p. 214.
15
Art. 1658 alin. (5) C.civ.
16
Fr. Deak, op. cit., ed. a IV-a, vol. II, p. 195; G. Vermelle, op. cit., p. 156.

4
 93. Condiţiile de valabilitate ale contractului. În materia antreprizei se aplică regulile de
drept comun privind validitatea contractelor, cu privire la consimţământ, obiect, cauză. Cât
priveşte capacitatea, beneficiarul poate avea capacitatea de a încheia acte de administrare sau
trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, după cum lucrarea reprezintă pentru
patrimoniul său un act de administrare sau un act de dispoziţie.
În ceea ce-l priveşte pe antreprenor, acesta trebuie să aibă întotdeauna capacitate deplină
de exerciţiu.
Prin norma de trimitere a art. 1853 C.civ., incapacităţile speciale prevăzute de art. 1655
alin. (1) C.civ. (în materia vânzării) însoţesc şi încheierea contractului de antrepriză: când
reprezentantul legal sau convenţional (antreprenorul este mandatarul, părintele, turorele,
curatorul, administratorul provizoriu al beneficiarului) este împuternicit să încheie un
contract de antrepriză pentru realizarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu în folosul
persoanei reprezentate, nu poate încheia acest contract cu el însuşi în calitate de antreprenor,
decât în cazurile de excepţie prevăzute de art. 1304 alin. (1) C.civ. Antreprenor nu poate fi
nici cel care are calitatea de funcţionar public, judecător-sindic, practician în insolvenţă,
executor, precum şi orice altă calitate în care ar putea influenţa modul de administrare a
bunurilor sau patrimoniului altei persoane (devenită beneficiar), neputând fi plătit din sumele
de bani ale acesteia obţinute din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl
administrează ori a cărui administrare o supraveghează. Un contract de antrepriză încheiat cu
încălcarea acestor incapacităţi speciale este sancţionat fie cu nulitatea absolută (dacă
antreprenorul este şi funcţionar public, judecător-sindic, practician în insolvenţă, executor,
precum şi orice altă calitate în care ar putea influenţa modul de administrare a bunurilor sau
patrimoniului altei persoane), fie cu nulitatea relativă (dacă antreprenorul este şi
reprezentantul legal sau convenţional al beneficiarului cu privire la aceeaşi lucrare), regimul
juridic al nulităţii fiind, pentru identitate de raţiune, supus normei speciale a art. 1656 C.civ.
cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în anulare exercitată de incapabil, atât în nume propriu,
cât şi în numele persoanei ocrotite.
Preţul în contractul de antrepriză constituie obiectul prestaţiei beneficiarului şi, în
conformitate cu art. 1854 alin. (1) şi (2) C.civ., poate consta într-o sumă de bani sau în orice
alte bunuri sau prestaţii. Preţul trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil.
Prevederile art. 1854 alin. (3) C.civ. au menirea de a determina preţul antreprizei atunci când
prin contract, părţile nu au convenit asupra unui mod de determinare. În această ipoteză,
preţul este cel prevăzut de lege sau calculat potrivit legii, prin norme speciale, iar în cazul în
care nu există asemenea prevederi legale, preţul va fi stabilit în raport cu munca depusă de
antreprenor şi cu cheltuielile necesare executării lucrării sau prestării serviciului, ţinându-se
seama şi de uzanţele existente.
94. Riscul în contractul de antrepriză. Riscul în contractul de antrepriză implică analiza
atât a riscului pieirii fortuite a materialelor necesare realizării lucrării, cât şi analiza riscului
propriu-zis al contractului (a obligaţiei antreprenorului) constând în pieirea fortuită a lucrării.

5
 În timp ce riscul materialelor este guvernat de regula res perit domino (riscul aparţine
proprietarului), riscul contractului este guvernat de regula res perit debitori şi este suportat de
antreprenor în toate cazurile, până la recepţie, mai puţin ipoteza reglementată de art. 1859.
Riscul pieirii fortuite a lucrării se transmite beneficiarului odată cu recepţia [art. 1860 alin.
(3) C.civ.]. Prezintă, aşadar, relevanţă efectele juridice produse de pieirea sau deteriorarea
lucrării până la recepţie, efecte care diferă după cum pieirea ori deteriorarea sunt determinate
de un viciu al materialelor folosite la executarea lucrării, de culpa antreprenorului în
conservarea şi păstrarea materialelor sau în executarea lucrării, ori de un caz fortuit.
Astfel, dacă materialele pier fortuit până la utilizarea lor în vederea executării lucrării,
riscul este în sarcina proprietarului acestora, care este obligat să le procure din nou. Pentru ca
antreprenorul să fie exonerat de răspundere, el trebuie să dovedească caracterul fortuit al
pieirii ori deteriorării, întrucât deteriorarea rezultată din neglijenţa sau imprudenţa
manifestate de antreprenor ori subsantreprenor ori prepuşii lui în păstrarea materialelor,
angajează răspunderea contractuală a acestuia.
În cazul pieirii sau deteriorării lucrării, distingem după cum lucrarea a fost executată cu
materialele antreprenorului sau cu materialele procurate de beneficiar, precum şi în funcţie de
cauza care a determinat pieirea sau deteriorarea lucrării. Din prevederile art. 1860 alin. (1)
C.civ., se desprinde concluzia că, în cazul în care lucrarea a fost realizată cu materialele
procurate de antreprenor, pieirea sau deteriorarea lucrării este imputabilă antreprenorului în
toate cazurile, fie pe temeiul culpei, fie pe temeiul riscului (atât al lucrării, cât şi al
materialelor), atunci când lucrarea piere ori se deteriorează din culpa antreprenorului, din
cauza unui viciu al meterialelor17 sau dintr-o cauză fortuită, şi antreprenorul rămâne obligat la
executarea lucrării pe care trebuie să o refacă pe cheltuiala sa (fără a putea pretinde plata
preţului), şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale prevăzute în contract, dacă nu se
prevalează de dispoziţiile art. 1634 alin. (3) C.civ. Trebuie menţionat că antreprenorul este
obligat să refacă lucrarea dacă refacerea este posibilă, nefiind în ipoteza unei imposibilitări
fortuite absolute şi definitive de executare, când contractul se desfiinţează de plin drept şi fără
notificare odată cu producerea evenimentului fortuit, riscul fiind suportat de către
antreprenor, ca debitor al obligaţiei imposibil de executat 18. Prevederile art. 1860 C.civ. au în
vedere, aşadar, ipoteza în care este posibilă refacerea lucrării, imposibilitatea fortuită de
executare a principalei obligaţii ce revine antreprenorului fiind numai temporară, caz în care
executarea lucrării poate fi suspendată pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de
durata şi urmările evenimentului care a provocat pieirea sau deteriorarea, cu obligaţiile pentru
antreprenor de a dovedi imposibilitatea fortuită de executare şi de a notifica beneficiarului
existenţa evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare la termen a lucrării 19. În
acest caz, beneficiarul păstrează dreptul de a suspenda plata preţului sau de a solicita
rezoluţiunea ori, după caz, rezilierea contractului atunci când prestaţia ce urmează a fi
17
În virtutea art. 1857 C.civ., antreprenorul răspunde pentru calitatea materialelor procurate întocmai ca
vânzătorul.
18
Art. 1557 şi 1634 alin. (1) şi (2) C.civ.
19
Potrivit art. 1634 alin. (5) C.civ., dacă „notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din
momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde
pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului”.

6
executată cu întârziere devine lipsită de interes pentru el. În cazul în care pieirea lucrării este
fortuită şi se situează după recepţia lucrării, riscul va fi suportat de către beneficiar, în temeiul
art. 1860 alin. (3) C.civ., aplicaţie a regulii generale res perit debitori.
Atunci când lucrarea este realizată cu materialele procurate de beneficiar şi pieirea sau
deteriorarea sunt cauzate de un viciu al materialelor, este prezumată culpa beneficiarului (în
alegerea materialelor) şi acesta este obligat să suporte cheltuielile refacerii lucrării, inclusiv
preţul datorat antreprenorului, dacă acesta din urmă nu a cunoscut şi nici nu trebuia să
cunoască aceste vicii, întrucât în acest caz pieirea ori deteriorarea sunt cauzate de culpa sa
prin neîndeplinirea obligaţiei de informare. În cazul în care lucrarea a pierit ori s-a deteriorat
în mod fortuit, riscul pieirii fortuite a materialelor este suportat de beneficiar ca proprietar şi
acesta este obligat să procure din nou materialele necesare, iar riscul lucrării este suportat de
antreprenor care este obligat să refacă lucrarea fără a putea pretinde o dublă plată a preţului 20.

Efectele contractului de antrepriză

Secţiunea 1
Obligaţiile antreprenorului

95. Enumerare. În virtutea dispoziţiilor legale şi în lipsa unor stipulaţii contrare, în

sarcina antreprenorului se nasc următoarele obligaţii contractuale:
a) obligaţia de procurare, păstrare şi întrebuinţare a materialelor conform destinaţiei;
b) obligaţia de informare a beneficiarului;
c) obligaţia de a executa lucrarea sau de a presta serviciul convenit;
d) obligaţia de a permite controlul executării lucrării;
e) obligaţia de predare a lucrării executate;
f) obligaţia de garanţie contra viciilor lucrării.
96. Obligaţia de procurare, păstrare şi întrebuinţare a materialelor conform
destinaţiei. Art. 1857 alin. (1) C.civ. instituie regula potrivit căreia lucrarea se execută cu
materialele antreprenorului; printr-o normă specială sau prin contractul părţilor se poate
stabili ca lucrarea să fie executată cu materialele beneficiarului.
Dacă lucrarea se execută cu materiale proprii, antreprenorul va fi obligat să procure
materialele care să întrunească calităţile şi trăsăturile caracteristice convenite de părţi în
contract sau, după caz, corespunzătoare executării în bune condiţii a lucrării la care s-a
obligat. Antreprenorul răspunde pentru calitatea acestor materiale întocmai ca vânzătorul,
datorând garanţie contra viciilor, cât şi pentru lipsa calităţilor convenite (art. 1857 C.civ.).
Dacă lucrarea se execută cu materialele beneficiarului, antreprenorul căruia i s-au
încredinţat aceste materiale, are obligaţia de păstrare în bune condiţii, culpa antreprenorului
pentru deteriorarea su pierderea materialelor fiind apreciată in abstracto, în funcţie de
prudenţa şi diligenţa pe care le manifestă un bun proprietar în păstrarea bunurilor sale 21.
20
Art. 1860 alin. (2) C.civ.
21
Art. 1480 C.civ.

7
Antreprenorul răspunde şi pentru deteriorarea sau pierderea materialelor din culpa
subantreprenorilor săi, pentru ale căror fapte este ţinut să răspundă faţă de beneficiar întocmai
ca pentru propria faptă [art. 1852 alin. (2) C.civ.]. Totodată, revine antreprenorului obligaţia
de a întrebuinţa materialele procurate de beneficiar potrivit destinaţiei lor, conform regulilor
tehnice aplicabile şi de a justifica modul în care acestea au fost întrebuinţate. În privinţa
materialelor care nu au fost folosite la executarea lucrării, antreprenorul are obligaţia
restituirii faţă de beneficiar.
97. Obligaţia de informare a beneficiarului. Potrivit art. 1858 C.civ., antreprenorul este
obligat să-l informeze fără întârziere pe beneficiar despre existenţa următoarelor cauze care
pun în pericol normala executare a lucrării, trăinicia ei sau folosirea potrivit destinaţiei sale:
- starea materialelor procurate sau a celorlalte mijloace care au fost puse la dispoziţie de
către beneficiar;
- instrucţiunile necorespunzătoare date de beneficiar în executarea lucrării;
- existenţa sau ivirea unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este ţinut să răspundă.
Deşi textul legal menţionează expres numai obligaţia de informare, în realitate
împrejurările sus menţionate implică şi o obligaţie de consiliere din partea antreprenorului 22
cu privire la materialele necesare şi calitatea acestora, ori la caracterul corespunzător sau
necorespunzător al instrucţiunilor date de beneficiar în executarea lucrării şi, nu în ultimul
rând, cu privire la existenţa oricărei împrejurări care ar pune în pericol executarea în bune
condiţii a lucrării. Dacă nu îşi îndeplineşte această obligaţie de informare (şi de consiliere)
sau o îndeplineşte cu întârziere, antreprenorul va răspunde contractual faţă de beneficiar
pentru orice prejudiciu care se află în raport cauzal cu neinformarea asupra aceslor
împrejurări care au dat naştere faptei păgubitoare.
În cazul în care antreprenorul şi-a executat corespunzător obligaţia de informare, însă
beneficiarul nu întreprinde măsurile necesare într-un termen potrivit cu împrejurările,
antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea lui, însă pe riscul
beneficiarului notificat în acest sens. Cu toate acestea, în cazul în care împrejurările care nasc
obligaţia de informare conduc la realizarea unei lucrări de natură să ameninţe sănătatea sau
integritatea corporală a persoanelor, antreprenorul are obligaţia de a cere rezilierea
contractului, sub sancţiunea de a prelua riscul şi de a răspunde inclusiv faţă de terţi pentru
orice prejudiciu cauzat de o astfel de lucrare. În cazul rezilierii contractului ca urmare a
neexecutării culpabile a obligaţiei beneficiarului de a întreprinde măsurile necesare executării
în bune condiţii a lucrării, antreprenorul are dreptul, potrivit dreptului comun, şi la daune-
interese pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.
98. Obligaţia de a executa lucrarea sau de a presta serviciul convenit. Antreprenorul
este obligat să execute lucrarea sau să presteze serviciul convenit (obligaţie de a face) la
termenul şi în condiţiile stipulate în contract. Când începerea sau continuarea executării
contractului nu se poate realiza din cauza beneficiarului, care nu îşi îndeplineşte în mod

22
A se vedea, în acest sens, G. Vermelle, op. cit., p. 157; Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte...,
op. cit., p. 409 şi urm.

8
culpabil obligaţiile ce îi revin, antreprenorul este îndreptăţit să obţină rezilierea sau, după caz,
rezoluţiunea contractului, cu daune-interese (art. 1873 C.civ.).
Când contractul a fost încheiat în considerarea persoanei antreprenorului, atunci acesta are
obligaţia de a executa personal lucrarea sau serviciul convenit, fără a putea transmite unei alte
persoane executarea lucrării. În cazul în care contractul nu a fost încheiat intuitu personae în
privinţa antreprenorului, acesta are posibilitatea de a subcontracta, încredinţând unuia sau mai
multor subantreprenori executarea unor părţi sau elemente ale lucrării sau serviciilor, caz în
care antreprenorul rămâne obligat şi răspunzător personal faţă de beneficiar întocmai ca şi
cum ar realiza el însuşi lucrarea sau serviciul respectiv. Subantrepriza este guvernată de
aceleaşi dispoziţii care reglementează contractul de antrepriză.
În cazul în care antreprenorul nu execută lucrarea sau serviciul convenit, ori execută cu
întârziere sau într-un mod necorespunzător, mai multe remedii sunt la dispoziţia
beneficiarului şi ele diferă în funcţie de natura lucrării sau a serviciului, de caracterul intuitu
personae al contractului în privinţa antreprenorului cât şi de faptul că obligaţia de a executa
lucrarea poate fi sau nu îndeplinită de o altă persoană. În toate cazurile, beneficiarul poate
invoca excepţia de neexecutare şi suspenda plata preţului. Toate celelalte remedii sunt
condiţionate de punerea în întârziere a antreprenorului, exceptând cazurile în care
antreprenorul este de drept în întârziere, în aplicarea corespunzătoare a art. 1523 C.civ. Un
prim remediu oferit beneficiarului de dreptul comun este executarea silită în natură a
obligaţiei de a face. Ori de câte ori natura obligaţiei implică calităţile personale ale
debitorului, nu se poate recurge la o executarea de către o altă persoană în contul acestuia,
după cum nu se poate recurge nici la o executare silită în natură tipică a acestei obligaţii
(nemo potest praecise cogi ad factum) întrucât constrângerea debitorului reprezintă o
încălcare a libertăţii sale individuale23. În acest ultim caz, când executarea lucrării implică
aptitudinile personale ale antreprenorului, precum realizarea unui tablou, efectuarea unei
operaţii, consilierea la care s-a obligat etc., o executare silită în natură va fi realizată în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 902 şi urm. C.proc.civ. În acest
sens, art. 905 alin. (1) C.proc.civ. prevede că în ipoteza în care în termen de 10 zile de la
comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul (antreprenorul) nu execută
obligaţia de a face (de a executa lucrarea), obligaţie care nu poate fi îndeplinită prin altă
persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unor penalităţi de către
instanţa de executare. Dar, odată constrâns prin această sancţiune pecuniară, pictorul poate
realiza foarte prost tabloul sau medicul poate eşua în efectuarea cu succes a unei intervenţii
chirurgicale; libertatea de creaţie a artistului trebuie respectată şi ar fi mai bine ca beneficiarul
să opteze pentru daune-interese sau pentru reziliere (sau după caz rezoluţiune) cu daune-
interese24. În schimb, dacă obligaţia de a executa lucrarea poate fi realizată şi de o altă
persoană, beneficiarul va opta ca modalitate de executare în natură, fie să realizeze lucrarea
cu o altă persoană, fie să remedieze executarea defectuoasă prin intermediul unei alte
persoane, în ambele cazuri pe cheltuiala antreprenorului fie, în măsura în care este posibil, să
înlocuiască lucrarea cu alta, cheltuielile fiind tot în sarcina acestuia din urmă.
23
A se vedea şi L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 270.
24
Ph. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, Obligaţiile..., op. cit., p. 663.

9
 Obligaţia de a executa lucrarea sau de a presta serviciul convenit trebuie îndeplinită
conform contractului şi răspunderea antreprenorului va fi angajată, în temeiul art. 1862 C.civ.
coroborat cu art. 2530 C.civ. pentru orice neconformitate a lucrării (viciu, lipsa calităţii
convenite sau o lipsă cantitativă). Atunci când lucrarea este realizată, dar prezintă o
neconformitate pe care beneficiarul o comunică fără întârziere antreprenorului, acesta din
urmă poate fi obligat la remedierea neconformităţii ca modalitate de executare în natură a
obligaţiei de executare a lucrării.
Pe lângă executarea silită în natură cu modalităţile sale de realizare, beneficiarul poate
opta pentru executarea prin echivalent, pentru rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea
contractului cu daune-interese ori pentru reducerea corespunzătoare a preţului vânzării.
Potrivit art. 1872 C.civ., rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea imputabilă antreprenorului
poate fi obţinută de beneficiar în cazurile în care, fără justificare:
- respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
- lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi antreprenorul nu remediază
lipsurile constatate şi nu schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării sau serviciului în
termenul rezonabil stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările;
- nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul
contractului. În privinţa acestor obligaţii, rezoluţiunea este supusă dispoziţiilor prevăzute de
dreptul comun şi poate fi obţinută de beneficiar în cazul unei neexecutări însemnate, iar
rezilierea antreprizei cu executare succesivă poate fi obţinută chiar dacă neexecutarea este de
mică însemnătate, însă are un caracter repetat25. Atunci când beneficiarul nu poate obţine
rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, este îndreptăţit la reducerea
conrespunzătoare a preţului contractului.
În ipoteza unei executări a lucrării sau serviciului cu întârziere, beneficiarul are dreptul la
daune moratorii de la data punerii în întârziere26.
În toate cazurile, neexecutarea fără justificare a obligaţiei asumate prin contractul de
antrepriză angajează răspunderea contractuală a antreprenorului. Însă, pentru a stabili în mod
cert executarea sau neexecutarea contractului de către antreprenor, este necesară calificarea
obligaţiei după obiectul ei, în obligaţie de mijloace şi obligaţie de rezultat. În funcţie de
obiectul contractului, antrepriza dă naştere fie unei obligaţii de rezultat, fie unei obligaţii de
mijloace în sarcina antreprenorului27. Obligaţia antreprenorului va fi de rezultat ori de câte ori
antrepriza este relativă la un lucru şi antreprenorul are controlul asupra acestuia (cazul
antreprizei materiale)28, ipoteză în care răspunderea sa va fi angajată dacă nu a obţinut
rezultatul pe care l-a garantat, în schimb dacă s-a obligat la o prestaţie intelectuală care nu
este relativă la un lucru (cazul antreprizei intelectuale) 29, obligaţia antreprenorului va fi

25
Art. 1551 C.civ.
26
Art. 1536 C.civ.
27
A se vedea şi R. Dincă, op. cit., p. 207-208.
28
Spre exemplu, un serviciu de curăţătorie, croitorie, o reparaţie a unui bun, realizarea unui tablou etc.
29
Obligaţia antreprenorului de a oferi consiliere financiară în vederea obţinerii unui profit pentru beneficiar
fără a garanta acest rezultat, obligaţia antreprenorului de a oferi pregătire de specialitate cursantului în vederea
susţinerii unui examen şi obţinerii unei diplome etc.

10
adesea calificată ca o obligaţie de mijloace 30, situaţie în care nu răspunde contractual dacă
rezultatul aşteptat de beneficiar nu s-a produs, însă antreprenorul a folosit toate mijloacele
necesare pentru atingerea acestuia şi nu poate fi reţinută o culpă în sarcina sa. Calificarea
obligaţiei asumate de antreprenor se va face ţinând seama de prevederile art. 1481 C.civ. care
precizează drept aspecte relevante modul în care obligaţia este stipulată în contract, existenţa
şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului, gradul de risc pe care îl
presupune atingerea rezultatului şi influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării
obligaţiei. În consecinţă, obligaţia medicului de a trata pacientul poate fi calificată ca o
obligaţie de mijloace sau o obligaţie de rezultat, ţinând cont de rezultatul promis, de rata de
vindecare a afecţiunii respective, de starea de sănătate a pacientului, cât şi de valoarea
contraprestaţiei.
Rlaţia mediclă era cncepută iniţial ca o rlaţie prin car “clientul profesiilor liberale îi
încredinţează profesionistului elemente importante ale personalităţii sale, astfel încât relaţiile
lor se stabilesc mai degrabă pe un plan uman decât economic…Aceste raporturi sunt cu
necesitate fondate pe încredere şi ele stablesc între profesionist şi client o relaţie personală” 31.
Conform unei celebre formule, “orice act medical normal nu este, nu poate fi, nu trebuie să
fie decât o încredere care întâlneşte liber o conştiinţă” 32. În prezent, actul medical devine un
act de antrepriză, profesioniştii devenind prestatari de servicii33.
99. Obligaţia de a permite controlul executării lucrării. Antreprenorul este obligat să
permită beneficiarului să controleze lucrarea pe parcursul executării ei, iar eventualele
observaţii ale acestuia din urmă trebuie avute în vedere de antreprenor la executarea lucrării.
Controlul modului de executare a lucrării se va face de către beneficiar pe cheltuiala sa şi fără
a-l stânjeni pe antreprenor în mod nejustificat (art. 1861 C.civ.).
100. Obligaţia de predare a lucrării executate sau de restituire a bunului asupra
căruia s-a executat lucrarea/serviciul. Predarea lucrării finalizate, distinct de executarea
acesteia, capătă configuraţie proprie în cazul antreprizei materiale. De regulă, dacă antrepriza
are ca obiect o lucrare intelectuală, executarea operei intelectuale presupune implicit livrarea
acesteia către beneficiar (de exemplu consilierea financiară).
Astfel, odată lucrarea finalizată, antreprenorul are obligaţia să îl înştiinţeze pe beneficiar şi
să îi predea lucrarea. Obligaţia de predare a antreprenorului este corelativă obligaţiei de
recepţie a beneficiarului. Beneficiarul este obligat să verifice lucrarea pentru a stabili dacă
corespunde sau nu contractului, întrucât în lipsa unei comunicări făcute antreprenorului cu
privire la rezultatul verificării ori chiar în lipsa verificării pe care trebuie să o efectueze
beneficiarul, lucrarea se consideră recepţionată fără rezerve. Eventualele neconformităţi

30
Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte..., op. cit., p. 404 şi urm.
31
J. Savatier, Étude juridique de la profession libérale, L.G.D.J., Paris, 1947, p. 40.
32
A. Portes, Du consentement du malade à l’acte médical. À la recherche d’une éthique médicale, Masson, Paris, 1964,
p. 163.
33
A. Laude, Les médecins et les malades face au droit, în Revue française d’administration publique nr.
1/2005, p. 113-120.

11
aparente, constând în vicii sau lipsa calităţilor convenite, sesizate de beneficiar şi comunicate
în termen rezonabil antreprenorului angajează răspunderea antreprenorului pentru executarea
neconformă a obligaţiei de a executa şi preda lucrarea. Beneficiarul care a primit lucrarea fără
rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente sau lipsa aparentă a calităţilor
convenite (art. 1862 C.civ.).
Dacă lucrarea este finalizată, dar nu este predată beneficiarului, acesta din urmă poate
solicita instanţei de judecată constatarea executării ei şi predarea silită a lucrării 34, în toate
cazurile la finalizarea acesteia el fiind proprietar. Beneficiarul poate opta şi pentru celelalte
remedii din dreptul comun, executarea prin echivalent ori rezoluţiunea sau rezilierea, după
caz, cu daune-interese. De asemenea, el poate invoca excepţia de neexecutare a contractului
şi poate suspenda plata preţului atât timp cât lucrarea nu îi este predată.
În cazul în care antreprenorul s-a obligat la realizarea unei lucrări sau prestarea unui
serviciu la un bun al beneficiarului, antreprenorul este obligat la restituirea bunului către
beneficiar şi răspunde contractual faţă de acesta pentru deteriorarea bunului (cauzată de culpa
lui sau a subantreprenorului) dacă nu dovedeşte că a survenit fortuit anterior punerii sale în
întârziere. Antreprenorul este totodată obligat să restituie şi materialele primite de la
beneficiar nefolosite în executarea lucrării sau a serviciului.
101. Obligaţia de garanţie contra viciilor şi a calităţilor convenite. Răspunderea
antreprenorului operează diferit în funcţie de caracterul aparent sau ascuns al neconformităţii,
neconformitate ce poate consta într-un viciu, în lipsa unei calităţi convenite sau, conform art.
2530 şi 2531 C.civ., într-o lipsă cantitativă. În cazul unei neconformităţi aparente a lucrării,
care putea şi trebuia să fie observată de client cu ocazia recepţiei lucrării, antreprenorul nu
răspunde dacă aceasta a fost descoperită ulterior, exceptând cazul în care recepţia lucrării s-a
făcut prin fraudă sau când părţile au stipulat în contract un termen de garanţie înăuntrul căruia
orice viciu ivit angajează răspunderea antreprenorului. Pentru neconformităţile aparente ale
lucrării constatate de beneficiar cu ocazia verificării lucrării şi comunicate fără întârziere
antreprenorului, acesta răspunde în temeiul neîndeplinirii conforme a obligaţiei de a executa
lucrarea.
Pentru neconformitatea ascunsă, constând fie într-un viciu, fie în lipsa unei calităţi
convenite ori lipsă cantitativă, antreprenorul datorează garanţie, întocmai ca vânzătorul,
aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile speciale care reglementează obligaţia
vânzătorului de garanţie contra viciilor ascunse (art. 1863 C.civ.). Prin această obligaţie,
antreprenorul garantează executarea conformă a lucrării realizate de el sau de subantreprenor.
Garanţia contra viciilor ascunse va fi antrenată dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile
prevăzute de art. 1707 C.civ. coroborate cu art. 2531 C.civ.: viciul sau cauza lui să existe la
data recepţiei şi să fie imputabil antreprenorului (pe temeiul culpei sau al riscului), să fie
ascuns, să fie grav în sensul că se răsfrânge asupra întrebuinţării, utilităţii sau valorii lucrării
în măsura prescrisă de art. 1707 alin. (1) C.civ. şi să se ivească în interiorul termenului de
garanţie de 1 an de la data recepţiei ori de 1 lună în cazul executării unor lucrări curente 35.
Dacă neconformitatea constă în lipsa unei calităţi din cele convenite ori într-o lipsă
34
Fr. Deak, op. cit., ed. a IV-a, vol. II, p. 198.
35
A se vedea supra nr. 46.

12
cantitativă, răspunderea antreprenorului va fi angajată pe temeiul garanţiei numai dacă oricare
din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fără cunoştinţe speciale, printr-o verificare
normală cu ocazia recepţiei36.
În realizarea dreptului său la garanţie, beneficiarul are la îndemână unul din remediile
stipulate de prevederile art. 1710 C.civ. Dreptul beneficiarului la acţiunile întemeiate pe
garanţia contra viciilor ascunse ale lucrării se prescrie în termenul general de prescripţie de 3
ani; acest termen începe să curgă de la data descoperirii viciilor, dar nu mai târziu de un an de
la recepţia finală a lucrării; în cazul unor lucrări curente, termenul curge cel mai târziu de la
împlinirea a 1 lună de la recepţia finală a lucrării. Termenele dea 1 an, respectiv 1 lună sunt
termene de garanţie înăuntrul cărora viciile/neconformitatea trebuie să se ivească 37.
Prin convenţia părţilor, antreprenorul se poate obliga să garanteze fie păstrarea anumitor
calităţi, fie buna funcţionare a lucrării un anumit termen, caz în care va răspunde pentru
pierderea ori lipsa calităţii sau pentru orice viciu (aparent sau ascuns) ivit în interiorul acestui
termen.

Obligaţiile beneficiarului

102. Recepţia lucrării. O astfel de obligaţie revine beneficiarului numai când antrepriza
este relativă la un lucru. De îndată ce a primit comunicarea din partea antreprenorului prin
care este înştiinţat despre finalizarea lucrării, beneficiarul are obligaţia de a verifica lucrarea
şi de a o recepţiona dacă aceasta corespunde condiţiilor şi calităţilor convenite în contract.
Verificarea lucrării trebuie făcută într-un termen rezonabil, determinat potrivit naturii lucrării
şi uzanţelor din domeniu38. Recepţia este actul juridic unilateral prin care beneficiarul aprobă
lucrarea executată39 şi acceptă predarea (luarea în primire). Recepţia lucrării produce mai
multe consecinţe juridice: 1. determină scadenţa obligaţiei de plată a preţului; 2. transferă
riscul contractului către beneficiar; 3. exonerează antreprenorul de răspunderea pentru vicii
aparente şi alte defecte de conformitate (în cazul recepţiei fără rezerve). Beneficiarul notificat
cu privire la realizarea lucrării, va proceda mai întâi la examinarea acesteia pentru a stabili
conformitatea lucrării realizate cu ceea ce s-a convenit în contract. Din reglementarea art.
1862 C.civ. deducem că beneficiarul admite recepţia cu sau fără rezerve şi procedează, dacă
este cazul, la ridicarea lucrării. Recepţia este admisă fără rezerve, atunci când beneficiarul
examinează lucrarea şi constată că este conformă contractului ori când beneficiarul, deşi
înştiinţat, nu se prezintă (fără a exista motive temeinice care să justifice absenţa) pentru
examinarea lucrării sau se prezintă şi o examinează, dar nu comunică antreprenorului
rezultatul verificării sale într-un termen rezonabil. Recepţia fără rezerve nu mai dă dreptul
beneficiarului de a invoca viciile aparente ale lucrării ori alte defecte de conformitate

36
Art. 2531 alin. (3) C.civ.
37
Art. 2531 C.civ.
38
Art. 1862 alin. (1) C.civ.
39
G. Vermelle, op. cit., p. 160; Ph. Malaurie, L. Aynès, P.-Y. Gautier, Contracte..., op. cit., p. 422-423.

13
aparente (lipsa unei calităţi convenite sau o lipsă cantitativă), exceptând cazul în care recepţia
s-a făcut prin fraudă sau părţile au stipulat obligaţia antreprenorului de a răspunde pentru
orice viciu sau neconformitate apărute în interiorul unui termen de garanţie40.
Beneficiarul poate admite recepţia sub rezerve (cu obiecţii) atunci când constată existenţa
unor neconformităţi ale lucrării ce vor fi menţionate în procesul-verbal de recepţie sau de
constatare a viciilor şi care urmează a fi remediate de către antreprenor. În acest caz,
prescripţia dreptului la acţiune al beneficiarului izvorât din executarea lucrării cu vicii
aparente sau alte defecte aparente de conformitate, începe să curgă de la data recepţiei, iar
dacă părţile au convenit un termen de înlăturare a acestor vicii prin proces-verbal, prescripţia
curge de la data împlinirii acestui termen41. Totodată, beneficiarul poate respinge recepţia,
comunicând antreprenorului rezultatul verificării şi decizia sa dacă, în urma examinării
lucrării, constată că aceasta nu corespunde condiţiilor stabilite în contract.
Recepţia lucrării operează transferul riscului pieirii fortuite către beneficiar şi determină
scadenţa obligaţiei de plată a preţului.
În cazul în care lucrarea s-a realizat cu materialul beneficiarului sau serviciul prestat de
antreprenor a fost cu privire la un bun al beneficiarului, refuzul nejustificat al acestuia din
urmă de a ridica lucrarea sau bunul în termen de 6 luni calculat din ziua convenită pentru
recepţie ori din ziua finalizării, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai târziu,
îndreptăţeşte antreprenorul să vândă bunul după ce l-a înştiinţat în scris pe beneficiar în acest
sens. Vânzarea bunului se va face cu diligenţa unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului,
respectiv cu diligenţa manifestată de antreprenor în mod concret, în administrarea propriilor
bunuri. Beneficiarul va reţine din suma obţinută preţul lucrării de antrepriză şi cheltuielile de
vânzare, iar diferenţa va fi consemnată la dispoziţia beneficiarului. Antreprenorul nu are
dreptul la vânzarea bunului în cazul în care beneficiarul a introdus împotriva sa acţiune
întemeiată pe neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrării 42.
Atunci când lucrarea s-a realizat cu materialul beneficiarului şi acesta nu o ridică,
antreprenorul poate opta pentru obligarea acestuia în acest sens prin intermediul instanţei de
judecată ori pentru rezoluţiunea contractului43, în ambele cazuri cu daune-interese pentru
prejudiciul cauzat.
103. Obligaţia de plată a preţului lucrării. Beneficiarul este obligat să plătească preţul
lucrării sau al serviciului prestat la data şi locul stabilite în contract. Dacă contractul are ca
obiect o lucrare şi părţile nu au convenit data şi locul plăţii preţului, în temeiul art. 1864 alin.
(1) C.civ., beneficiarul este obligat să plătească preţul la data şi locul în care realizează
recepţia întregii lucrări.
Atunci când lucrarea a pierit ori s-a deteriorat din cauza unor vicii ale materialelor
procurate de beneficiar, acesta este obligat să suporte cheltuielile refacerii lucrării, inclusiv să
plătească din nou preţul antreprizei 44. Întrucât riscul contractului este suportat de antreprenor
40
Fr. Deak, op. cit., ed. a IV-a, vol. II, p. 199.
41
Art. 2530 C.civ.
42
Art. 1868 C.civ.
43
Rezoluţiunea sau rezilierea prezintă interes pentru antreprenor în cazul în care beneficiarul nu a preluat
lucrarea şi nici nu a plătit preţul.
44
Art. 1860 alin. (2) C.civ.

14
până la data recepţiei, acesta nu are dreptul la preţ în cazul în care intervine pieirea sau
deteriorarea lucrării (anterior recepţiei) fără a putea fi reţinută vina beneficiarului. În toate
cazurile de imposibilitate temporară de executare a contractului, acesta rămâne în fiinţă, fiind
aplicabile dispoziţiile art. 1860 C.civ.45.
Atunci când antrepriza are ca obiect prestarea unui serviciu, în lipsa unei dispoziţii
speciale sau a unei stipulaţii contractuale, devin aplicabile prevederile generale în materie de
plată şi beneficiarul datorează preţul de îndată ce s-a încheiat contractul.
Dacă părţile au prevăzut plata preţului pe parcursul executării lucrării, plata se face la
termenele stipulate în contract de regulă corelative cu îndeplinirea anumitor obligaţii de către
antreprenor; dacă antreprenorul nu-şi execută obligaţiile asumate, clientul poate invoca
excepţia neexecutării contractului, suspendând astfel plata preţului pânâ la îndeplinirea
obligaţiilor contractuale de către antreprenor.
Părţile pot conveni prin acordul lor un preţ estimat, un preţ forfetar sau un preţ individual
pentru fiecare componentă a lucrării. În cazul preţului estimat, părţile nu determină
cuantumul, ci estimează, aproximează o anumită valoare a lucrării sau serviciului, ţinând cont
de cheltuielile necesare executării lucrării sau serviciului care pot şi trebuie să fie prevăzute la
momentul încheierii contractului. Când acest preţ este depăşit, antreprenorul este obligat să
justifice orice creştere. Beneficiarul nu este obligat să plătească această creştere de preţ decât
în măsura în care el rezultă din lucrări sau servicii care nu puteau fi prevăzute de antreprenor
la momentul încheierii contractului (art. 1865 C.civ.).
În situaţia în care părţile nu au determinat sau estimat preţul total al lucrării, ci au convenit
stabilirea preţului în funcţie de valoarea lucrărilor executate, a serviciilor prestate ori a
bunurilor furnizate, preţul total va fi determinat numai la finalizarea lucrării sau a serviciului
prestat şi va însuma valoarea fiecărei lucrări, serviciu şi bun furnizat, antreprenorul fiind
obligat, la cererea beneficiarului, să dea socoteală despre stadiul lucrărilor, despre serviciile
deja prestate şi despre cheltuielile deja efectuate (art. 1866 C.civ.).
Părţile pot conveni la încheierea contractului şi un preţ total al lucrării, numit preţ global,
care nu va suferi modificări, nici în sensul măririi lui, nici în sensul micşorării, deşi
efectuarea lucrării a necesitat cheltuieli mai mari sau mai mici decât cele avute în vedere de
părţi la momentul încheierii antreprizei. Astfel, beneficiarul este obligat să plătească preţul
global convenit, neputând cere o diminuare a acestuia pe motiv că lucrarea sau serviciul a
necesitat mai puţină muncă sau că realizarea ei a costat mai puţin decât s-a prevăzut; la rândul
său, nici antreprenorul nu poate pretinde o mărire a preţului pe motiv că lucrarea sau serviciul
a necesitat mai multă muncă sau că realizarea ei a costat mai mult decât s-a prevăzut. În lipsa
unei convenţii contrare, preţul antreprizei rămâne neschimbat chiar dacă s-au adus modificări
la condiţiile de executare iniţial prevăzute. Aceste prevederi legale nu sunt menite să înlăture
aplicarea dispoziţiilor legale în materia impreviziunii46.
45
A se vedea supra nr. 139 (în ceea ce priveşte riscul).
46
Potrivit art. 1664 C.civ. italian, text aplicabil numai contractelor de antrepriză, dacă pe parcursul executării
contractului, intervin circumstanţe imprevizibile care antrenează creşteri sau diminuări în preţul materialelor sau
mâna de lucru, de natură să producă o creştere sau o diminuare cu mai mult de o zecime a preţului convenit,
beneficiarul sau antreprenorul poate cere o revizuire a preţului contractului. A se vedea D.-M. Philippe,
Changement de circonstances et bouleversement de l’économie contractuelle, Ed. Bruylant, Bruxelles, 1986, p.

15
 În temeiul art. 1869 C.civ., pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrarea
executată, antreprenorul beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi
conservată potrivit legii, dar, potrivit art. 2386 pct. 6 C.civ., de o ipotecă legală beneficiază
“arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să
repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai
în limita sporului de valoare realizat”. Drept urmare, numai în cazul antreprizei de construcţii
având ca obiect edificarea, reconstruirea sau repararea unui imobil, antreprenorul sau
arhitectul beneficiază de o ipotecă legală asupra imobilului, în limita sporului de valoare
realizat, pentru garantarea plăţii preţului.
În celelalte cazuri, neplata preţului dă dreptul antreprenorului la vânzarea bunului sau a
lucrării în condiţiile art. 1868 C.civ., cât şi la remediile oferite de dreptul comun (executare
silită sau rezoluţiune, şi daune-interese).

Capitolul III
Încetarea contractului de antrepriză

104. Încetarea contractului. Antrepriza încetează prin epuizarea efectelor, respectiv prin
executarea benevolă, integrală şi întocmai a contractului. Contractul poate înceta prin acordul
de voinţe al părţilor mutus consensus mutus dissensus ori prin imposibilitatea fortuită de
executare (totală şi definitivă), caz în care părţile pot fi obligate la restituirea în natură sau
prin echivalent a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului 47. Neexecutarea fără
justificare a a obligaţiilor contractuale asumate de părţi poate conduce la rezoluţiune (în cazul
antreprizei cu executare uno ictu) ori reziliere (în cazul antreprizei cu executare succesivă),
cu daune-interese. În acest sens, art. 1872 C.civ. precizează cazurile de rezoluţiune sau
reziliere imputabilă antreprenorului, consacrând dreptul beneficiarului de a obţine, după caz,
rezoluţiunea ori rezilierea contractului atunci când, fără justificare:
a) respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
b) lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi, într-un termen stabilit de
beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate şi nu
schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării sau serviciului;
c) nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul
contractului.
Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate fi obţinută şi de antreprenor în ipoteza
specială reglementată de art. 1873 C.civ., şi anume când începerea sau continuarea executării
contractului nu se poate realiza din culpa beneficiarului, care nu îşi îndeplineşte în mod
culpabil obligaţiile ce îi revin. Alături de această faptă a beneficiarului stau şi alte fapte care
pot conduce la desfiinţarea sau desfacerea contractului cu daune-interese, din culpa sa,
potrivit dreptului comun. Neplata preţului în contractul de antrepriză a unei lucrări cu

467.
47
Art. 1321 şi art. 1322 C.civ.

16
materialele beneficiarului sau al unui serviciu, poate conduce de asemenea la rezoluţiune ori,
după caz, reziliere cu daune-interese.
Contractul de antrepriză încetează când intervine o imposibilitate totală şi definitivă de
realizare a lucrării sau de prestare a serviciului convenit. Întrucât în toate cazurile, riscul
contractului este suportat de antreprenor, acesta nu are dreptul la plata preţului, iar dacă l-a
primit este obligat la restituire. Imposibilitatea fortuită de executare temporară nu afectează
decât în timp executarea contractului, care rămâne în fiinţă, subzistând obligaţia
antreprenorului la realizarea lucrării sau serviciului, exceptând cazul în care beneficiarul a
optat pentru desfiinţarea contractului (rezoluţiunea).
Două cazuri speciale de încetare caracterizează antrepriza: decesul antreprenorului şi
decesul beneficiarului. Decesul uneia din părţile contractului poate conduce în anumite
împrejurări la încetarea antreprizei. Este cazul contractului încheiat intuitu personae în
privinţa antreprenorului, obligat să execute personal lucrarea, antrepriza perfectându-se în
considerarea aptitudinilor sale, împrejurare în care decesul acestuia pune capăt acordului de
voinţe. Aceeaşi va fi soluţia şi atunci când, fără culpa sa, antreprenorul, obligat să execute
personal contractul, devine incapabil să finalizeze lucrarea ori să mai presteze serviciul 48.
Beneficiarul este obligat să recepţioneze partea din lucrare deja executată, dacă aceasta îi este
de folos. Valoarea lucrărilor efectuate şi a cheltuielilor făcute în vederea finalizării lucrării,
până în momentul decesului sau inapacităţii antreprenorului, sunt în sarcina beneficiarului, în
mod proporţional cu preţul convenit, însă numai în măsura în care aceste lucrări şi cheltuieli
îi sunt de folos. Sub condiţia plăţii unei indemnizaţii adecvate, beneficiarul are totodată
dreptul de a cere predarea materialelor pregătite şi a planurilor ce urmau a fi puse în
executare pentru lucrarea convenită, în măsura în care nu sunt încălcate drepturile de
proprietate intelectuală care decurg din realizarea acestor planuri 49.
Antrepriza care nu are caracter intuitu personae în privinţa antreprenorului, nu încetează
prin decesul acestuia, drepturile şi obligaţiile sale născute din contract transmiţându-se pe
cale succesorală moştenitorilor lui.
Decesul beneficiarului nu conduce la încetarea contractului de antrepriză, exceptând cazul
în care executarea contractului devine imposibilă ori inutilă din această cauză (art. 1870
C.civ.)50.

Capitolul IV
Reguli particulare în antrepriza de construcţii

48
Spre exemplu, pictorul suferă un accident sau o boală prin care mâinile îi sunt afectate în mod ireversibil.
49
Art. 1871 C.civ.
50
Spre exemplu, contractul având ca obiect efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra beneficiarului
devine caduc în cazul în care decesul beneficiarului are loc anterior realizării intervenţiei (survine
imposibilitatea de executare a obligaţiei).

17
 105. Noţiune. Antrepriza de construcţii este contractul având ca obiect executarea unei
lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizaţiei de construire.
Antrepriza pentru lucrări de construcţii, aşezată pe regulile care formează dreptul comun
în materia contractului de antrepriză, beneficiază de o serie de norme speciale prevăzute în
art. 1874-1880 C.civ., norme ce se completează cu prevederile mai multor acte normative,
printre care amintim Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
şi Legea nr. 10/199551 privind calitatea în construcţii. Prevederile legale în materia antreprizei
pentru lucrări de construcţii sunt, în cea mai mare parte, norme imperative al căror obiectiv în
constituie protejarea unor valori fundamentale, precum viaţa oamenilor, bunurile acestora,
societatea şi mediul înconjurător. În temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, executarea
“lucrărilor de construcţii52 este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de
desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra
unui imobil – teren şi/sau construcţii – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea
51
Art. 2 din Legea nr. 10/1995 dispune: „(1) Prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor și instalațiilor
aferente acestora, denumite în continuare construcții, în etapele de proiectare, de verificare tehnică
a proiectelor, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare, expertizare tehnică și
intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație,
categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora,
a societății și a mediului înconjurător. (2) Instalațiile prevăzute la alin. (1) cuprind instalațiile electrice, sanitare,
termice, de gaze, de ventilație, de climatizare/condiționare aer, de alimentare cu apă și de canalizare, exclusiv
instalațiile, utilajele și echipamentele tehnologice industriale”.
52
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991: „Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru
susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot
realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi
executarea construcţiilor, pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere,
reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente
acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11; b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare,
consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care
urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri,
situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții
amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la
construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate; c)
lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de
comunicație de orice fel, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele
de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații
de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau
termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente; d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări
de spaţii verzi, parcuri, locuri de joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice,
proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor
exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice; f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu
necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (13);
g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote; h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu:
chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole
situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole
situate în extravilan; i) cimitire – noi şi extinderi”.

18
nu dispune altfel”. Prin autorizaţie de construire se înţelege „actul final de autoritate al
administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii
corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea,
exploatarea şi postutilizarea construcţiilor”53.
Subantrepriza de construcţii. Antreprenorul are dreptul să încredinţeze executarea lucrării
sau a unei părţi din lucrare unor subantreprenori, numai dacă nu există clauză contractuală
contrară în contractul de antrepriză de construcţii.
106. Riscul contractului. Potrivit art. 1878 alin. (2) C.civ., riscul pieirii fortuite a lucrării
este suportat de antreprenor până la recepţia provizorie a lucrării, efectuată la terminarea
lucrării, de la acest moment riscurile fiind în sarcina . Recepţia este actul prin care
beneficiarul “declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată
în folosinţă. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile
în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie” 54. Recepţia
lucrării de construcţie se realizează în două etape: recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia
finală la expirarea perioadei de garanţie55.
107. Efecte particulare ale contractului. Contractul de antrepriză de lucrări de
construcţii naşte o serie de obligaţii specifice în sarcina părţilor contractante.
A. Obligaţii accesorii ale beneficiarului. În vederea executării lucrării, beneficiarul este
obligat să permită antreprenorului folosirea căilor de acces, a instalaţiilor proprii de
alimentare cu apă şi a altor utilităţi ce deservesc imobilul unde urmează a se efectua lucrarea,
în măsura necesară realizării lucrării 56. Dacă nu îşi îndeplineşte această obligaţie,
antreprenorul poate invoca excepţia neexecutării contractului sau, după caz, rezilierea sau
rezoluţiunea convenţiei cu daune-interese.
Revine, de asemenea beneficiarului, obligaţia de a obţine toate autorizaţiile cerute de lege
pentru realizarea lucrării. În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, art. 1875 alin.(2) C.civ.
impune antreprenorului o îndatorire de cooperare constând în furnizarea tuturor informaţiile
necesare pe care le deţine sau ar trebui să le deţină în virtutea specializării sale.
B. Obligaţiile antreprenorului.
1. Controlul executării lucrării. Conform art. 1876 C.civ., antreprenorul este obligat să
permită beneficiarului, să controleze stadiul de execuţie, calitatea şi aspectul lucrărilor
efectuate şi ale materialelor întrebuinţate, precum şi orice alte aspecte referitoare la
îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale, în cursul executării contractului; cu privire la
aspectele verificate, beneficiarul comunică în scris antreprenorului constatările şi
instrucţiunile sale, dacă părţile nu au convenit altfel.
2. Recepţia unei părţi din lucrare. Atunci când o parte din lucrare este finalizată, iar peste
ea urmează urmează să fie montate alte elemente de construcţie sau această parte urmează să
fie acoperită prin executarea ulterioară a altor lucrări, antreprenorul şi beneficiarul sunt
53
Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.
54
Art. 1 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora din 14 iunie
1994.
55
Art. 3 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora din 14 iunie
1994.
56
Art. 1875 alin. (1) C.civ.

19
obligaţi să constate împreună, să verifice partea finalizată şi conformitatea acesteia cu
dispoziţiile legale în materia lucrărilor de construcţii, cât şi cu clauzele contractuale. În acest
scop, în lipsa unei clauze contrare, antreprenorul îl convoacă pe beneficiar la locul executării
lucrării înăuntrul unui termen rezonabil, termen ce urmează a fi stabilit potrivit uzanţelor
existente, ţinându-se seama de natura lucrării şi de locul situării acesteia. Convocarea
beneficiarului va fi făcută în modalitatea convenită de părţi, iar în lipsă, prin cominicare
scrisă. Când beneficiarul înştiinţat, nu se prezintă nejustificat, antreprenorul poate întocmi
singur actul de constatare a lucrării ce urmează a fi incorporata.
3. Împrejurări care împiedică executarea lucrărilor. Dacă în cursul executării lucrării,
antreprenorul constată greşeli sau lipsuri în lucrările de proiectare în temeiul cărora s-a
încheiat contractul, este obligat să comunice de îndată beneficiarului şi proiectantului
constatările sale însoţite de propunerile de remediere şi să ceară beneficiarului să ia măsurile
corespunzătoare. Antreprenorul va propune soluţii de remediere a lipsurilor sau a greşelilor
constatate numai dacă acestea intră în domeniul său de pregătire profesională. Dacă
beneficiarul, având avizul proiectantului, nu comunică de îndată măsurile luate pentru
înlăturarea greşelilor ori a lipsurilor semnalate sau comunică măsuri necorespunzătoare,
antreprenorul poate suspenda executarea lucrării, înştiinţându-i de îndată pe beneficiar şi
proiectant despre aceasta57.
4. Răspunderea pentru viciile lucrării de construcţie. Lucrarea efectuată trebuie să fie
conformă dispoziţiilor legale în materie şi prevederilor contractuale. Răspunderea cu privire
la calitatea lucrării efectuate implică atât răspunderea pentru viciile aparente, cât şi
răspunderea pentru viciile ascunse. Viciile aparente sunt viciile care au fost constatate sau
trebuiau constatate pe calea verificării lucrării cu ocazia recepţiei. Aceste vicii urmează a fi
consemnate în procesul-verbal de recepţie (recepţie sub rezerve) şi obligă antreprenorul la
remedierea lor. În virtutea dispoziţiilor speciale cu privire la calitatea construcţiei, recepţia va
fi admisă sub rezerve în cazul constatării unor vicii care nu afectează utilizarea lucrării de
construcţie conform destinaţiei. În caz contrar, recepţia va fi respinsă sau amânată în vederea
realizării conformităţii lucrării cu normele legale şi prevederile contractului.
Răspunderea pentru calitatea construcţiei, atât cu privire la viciile aparente, cât şi cu
privire la viciile ascunse, se întemeiază pe culpa în executarea contractului. Arhitectul sau
inginerul vor răspunde pentru viciile lucrării derivate din planurile sau expertizele pe care le-
au furnizat sau din coordonarea sau supravegherea necorespunzătoare a execuţiei lucrării.
Răspunderea antreprenorului (executantului) pentru viciile lucrării va fi angajată ori de câte
ori aceste vicii sunt determinate de modul defectuos ori necorespunzător de executare a
lucrării. Dimpotrivă, viciile rezultate din deficienţele expertizelor sau planurilor furnizate de
arhitectul sau inginerul ales de beneficiar, nu atrag răspunderea antreprenorului
(executantului lucrării). Răspunderea contractuală a subantreprenorului nu va fi antrenată
atunci când acesta dovedeşte că nu există o legătură cauzală între vicii şi executarea
obligaţiilor sale, ci viciile sunt consecinţa deciziilor luate de antreprenor în executarea lucrării
ori rezultatul expertizelor sau planurilor dezvoltate de arhitect sau inginer 58.
57
Art. 1877 C.civ.
58
Art. 1879 alin. (1), (2) şi (3) C.civ.

20
 În toate cazurile, oricare din persoanele sus menţionate, implicate în executarea lucrării de
construcţie, se poate exonera de răspundere dovedind legătura cauzală între vicii şi deciziile
impuse de beneficiar în alegerea solului, a materialelor ori în alegerea subantreprenorilor, a
experţilor sau a metodelor de construire atât timp cât a informat beneficiarul asupra acestor
aspecte; exonerarea de răspundere nu va opera dacă viciile, deşi puteau fi prevăzute în cursul
executării lucrării, nu au fost notificate beneficiarului, ori au fost notificate dar beneficiarul
nu a luat nicio măsură şi lucrarea astfel realizată este de natură să ameninţe sănătatea şi
integritatea corporală a persoanelor59.
Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii aparente începe să curgă de la data recepţiei
finale sau, după caz, de la împlinirea termenului acordat antreprenorului prin procesul-verbal
de recepţie pentru înlăturarea viciilor constatate 60. Pentru viciile lucrării de proiectare,
prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă odată cu prescipţia acţiunii pentru viciile
lucrărilor executate de antreprenor, cu excepţia cazului în care au fost descoperite mai înainte
şi prescripţia va curge de la data descoperirii lor61.
În privinţa viciilor ascunse, garanţia este reglementată prin dispoziţiile Legii 10/1995
privind calitatea în construcţii. Art. 30 din Legea 10/1995 prevede: “Proiectantul, specialistul
verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de materiale şi produse pentru
construcţii, executantul, responsabilul tehnic cu execuţia autorizat, dirigintele de şantier
autorizat, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligaţiilor ce le revin pentru viciile ascunse
ale construcţiei, ivite într-un interval de 10 ani de la recepţia lucrării, precum şi după
împlinirea acestui termen, pe toată durata de existenţă a construcţiei, pentru viciile
structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în
vigoare la data realizării ei”. Termenul de 10 ani este un termen de garanţie în interiorul
căruia viciul trebuie să se ivească. Dreptul la acţiunea în garanţie contra viciilor ascunse se
prescrie în termenul general de 3 ani, termen care începe să curgă de la data descoperirii
viciilor, dată care se va situa în interiorul termenului de garanţie de 10 şi cel mai târziu de la
împlinirea a 10 ani de la recepţia finală, în ipoteza în care viciile ascunse nu privesc structura
de rezistenţă a lucrării de construcţie. În acest ultim caz, viciul poate apărea oricând, pe
durata de existenţă a construcţiei, iar termenul de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani
curge de la data descoperirii viciului. Răspunderea antreprenorului nu poate fi înlăturată sau
micşorată prin convenţia părţilor, ci numai agravată.
5. Domeniu de aplicare. Răspunderea antreprenorului poate fi angajată faţă de beneficiar
şi faţă de succesorii săi în drepturi inclusiv succesorii cu titlu particular. Faţă de terţi,
antreprenorul nu răspunde decât pe tărâm delictual. Terţii (locatar, comodatar etc.) se pot
îndrepta însă împotriva beneficiarului sau a succesorilor săi atât pe cale contractuală cât şi pe
cale delictuală; beneficiarul, obligat să răspundă în faţa terţului, va avea o acţiune în regres
contra antreprenorului obligat să garanteze pentru viciile construcţiei.

59
Art. 1879 alin. (4) C.civ.
60
Art. 1880 alin. (1) C.civ.
61
Art. 1880 alin. (2) C.civ.

21