Contractele de servicii.

Contractele de servicii sunt contractele prin care

sunt organizate relațiile economice în care debitorii
se angajează la executarea unor servicii, obligația
de a face. Serviciile pot fi cele prin care se execută
activități materiale ori activități intelectuale sau
executarea unor lucrări materiale, pe de o parte, sau
activități juridice, pe de altă parte.
• Angajamentele ce au ca obiect realizarea
unor servicii materiale sau intelectuale ori
executarea unor lucrări sunt reglementate
prin contractul de antrepriză. Cele prin care
debitorul se angajează la executarea
serviciilor de natură juridică ori de
reprezentare sunt organizate prin contract
de mandat
1. Contractul de antrepriză
• 1. Noțiune. Este contractul prin care o parte, antreprenorul, se
obligă față de altul, clientul, beneficiarul lucrării, să execute, pe riscul
său, și în totală independență față de beneficiar, un serviciu sau o
lucrare materială sau intelectuală, dar cu excluderea uneia de
reprezentare, în schimbul unui preț (art.1851 alin.1 C. civ.).
• Serviciile obiect al contractului de antrepriză sunt două: fie un
serviciu în muncă, atunci cînd activitatea depusă de debitor este
nespecificată, clientul dându-i ordin la executarea diferitelor activități
nespecificate anterior, de exemplu, angajarea ocazională a unei
persoane să efectueze diferite munci în gospodărie; fie o activitate
intelectuală, de exemplu, instruire în anumite domenii, meditații,
serviciu medical, ect, fie o activitate constând în executarea unei
lucrări materiale precise, construirea unei case, edificarea unui
A. Domeniul contractului de antrepriză. Codul civil
organizează contractul de antrepriză ca drept comun al tuturor
contractelor de servicii, altele decât cele care au o reglementare
specială. În Codul civil și printr-o lege specială, Legea
nr.10/1995, Legea siguranței construcțiilor, este reglementată o
specie a contractului de antrepriză, denumită antrepriza pentru
lucrările de construcții.
Pentru toate celelalte activități de servicii, ce nu au o
reglementare specială se aplică regimul contractului de
antrepriză. Sunt astfel: contractele de service (reparații),
contractele de servicii de întreținere corporală, de înfrumusețare,
contractele de instruire, de meditații, etc.
Prin legi speciale sunt reglementate unele servicii, specii de
antrepriză, de exemplu contractele de servicii medicale,
contractul de arhitectură, de consiliere juridică ori de altă natură,
etc.
• B. Caracterele contractului de antrepriză. Din definiția și regimul contractului
de antrepriză rezultă că acesta este un contract: consensual, sinalagmatic,
oneros dar poate fi și cu titlu gratuit.
• C. Natura contractului de antrepriză. Elementele esențiale ale contractului de
antrepriză sunt: obiectul- un serviciu, material sau intelectual, ori executarea
unei lucrări, îndeplinite în totală independență față de client, pe riscul său.
• D. Delimitarea de alte contracte ce au elemente asemănătoare cu cele ale
contractului de antrepriză.
a) Delimitarea de contractul de vânzare. La prima vedere între cele două
contracte nu există nicio legătură, unul este contract având ca obiect
transferul proprietății asupra unui bun, obligația de a da, pe când al doilea
este un contract de serviciu, obligația de a face. Regimul lor se intersectează
însă atunci când antreprenorul execută un bun cu materialul său și apoi
transferă proprietatea asupra bunului, astfel confecționat/edificat, către
client. Potrivit regulilor calificării contractelor complexe, obligația
caracteristică este cea care dă natura contractului care conține elementele
esențiale ale două sau mai multe contracte. În cazul dat ca exemplu mai sus,
caracteristică este: fie obligația de transfer a proprietății bunului finit după
de a fost prelucrat/edificat, fie obligația de executare a manoperei pentru
prelucrare/edificare a produsului finit. Alegerea obligației caracteristice se
face prin compararea valorii celor două obligații, în exemplul de mai sus,
valoarea materialului prelucrat ori valoarea manoperei de prelucrare.
Această reglă se aplică în antrepriza în construcții imobile. Prin tradiție, se
consideră că întotdeauna valoarea terenului pe care a fost edificată
construcția are valoare mai mare decât manopera de edificare. În
consecință, indiferent că materialele necesare edificării clădirii aparțin sau
nu clientului ori constructorului, dacă terenul aparține clientului, contractul
încheiat cu antreprenorul este calificat ca fiind de antrepriză. În schimb,
dacă terenul aparține constructorului, și acesta va edifica un imobil la
comanda clientului, indiferent cui aparține materialele de construire a
imobilului, contractul este calificat vânzare. Sunt astfel contractele prin care
constructorul, proprietar al terenului, încheie un contract cu clientul să îi
construiască un imobil, de regulă dintr-un ansamblu imobiliar. Acesta este
un contract de vânzare casă sau apartament, nu contract de antrepriză,
chiar dacă construcția nu exista la data încheierii contractului și a fost
edificată după încheierea contractului.
Pentru calificarea contractului prin care clientul comandă
fabricarea/prelucrarea unui bun mobil, inexistent la data încheierii
contractului, a cărui proprietate este transferată de antreprenor după
edificare, Codul civil a derogat de la regula generală arătată stabilind un alt
criteriu de calificare a contractului. Intenția părților și nu valoarea uneia sa
a alteia dintre cele două obligații este criteriul de calificare a contractului.
Intenția este un criteriu subiectiv, nu obiectiv ca în regula generală arătată
mai sus. Dacă intenția părților este transferul proprietății bunului astfel
edificat/fabricat, ignorând manopera, contractul este de vânzare. Dacă
intenția părților este să dea importanță mai mare manoperei, contractul
este de antrepriză. De exemplu, achiziționarea unui autoturism care nu
exista la data încheierii contractului ci urmează să fie fabricat după ce
părțile încheie contractul, poate fi vânzare, dacă se achiziționează un
autoturism de serie, de exemplu, un model din showroom. Ori este
contract de antrepriză dacă autoturismul nu este de serie ci este fabricat pe
comandă, potrivit proiectului furnizat de client.
b) Comparație cu contractul de muncă. Și acesta este tot un contract
de servicii, mai precis specia denumită serviciu muncii, ca și contractul
de antrepriză. Contractul de muncă este însă desfășurat în totală
subordonare față de angajator.
Interesul distincției. Un contract de prestare a unei munci, ce este
desfășurată în deplină independență, este subordonat contractului de
antrepriză; în schimb, contractul de executarea a muncii, când debitorul
este subordonat angajatorului este un contract de muncă, ce este
subordonat Codului muncii și nu contractului civil de antrepriză.
c) Comparația cu contractul de mandat. Dacă serviciul executat de debitor
este de reprezentare, aceasta este o activitate cu caracter juridic, de
exemplu, vânzarea unui bun al mandantului de mandatar. Este mandat și
când activitatea juridică este fără reprezentare, de exemplu, mandatul fără
reprezentare (denumit și reprezentare imperfectă).
Dacă însă serviciul nu conține o activitate juridică este un contract de
antrepriză.
Interesul distincției. Contractul de mandat i cel de antrepriză sunt contracte
de servicii, primul are însă o reglementare proprie, diferită de cea a
contractului de antrepriză. Este un serviciu special, astfel că regulile
mandatului se va aplica cu prioritate în contractele ce au ca obiect activitatea
juridică, înlăturând regimul antreprizei.
2. Formarea contractului. Se aplică dreptul comun al contractului, cu excepția
particularităților prevăzute expres de lege la contractul de antrepriză.
Capacitatea. Contractul de antrepriză este un contract de dispoziție deci se aplică
regimul general al capacității. Pentru formarea lui părțile trebuie să aibă deplină
capacitate de exercițiu.
Incapacitate specială. Regimul antreprizei prevede că incapacitatea specială
prevăzută la art.1655 C. civ. se aplică și la acest contract (art.1853 C. civ.). În
aplicarea acestei restricții, antreprenorul care deține una dintre calitățile
prevăzute la art.1654 (mandatari, părinți, tutori, administratori provizorii...,
funcționari publici, judecătorii –sindici, practicieni în insolvență, executorii,..., nu
pot să execute un serviciu prin contractul de antrepriză, clientului căruia îi
administrează bunurile în calitățile arătate, pentru un preț care constă într-o
sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe
care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
Obiectul contractului este obligația de a face: îndeplinirea unui serviciu
material sau intelectual ori în executarea unei lucrări.
Obiectul prestației antreprenorului este munca sau lucrarea materială sau
intelectuală specificată. Acesta trebuie să fie determinat sau determinabil,
posibil, licit (art.1226-1227 C. civ.). Obiectul prestațiilor, toate lucrările sau
serviciile, sunt viitoare1228 (art. C. civ.) și trebuie să fie în circuitul civil, etc.
Obiectul prestației clientului este plata prețului. Acesta poate consta într-o
sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații (art.1854 alin.1 C. civ.).
Acesta trebuie să fie determinat sau determinabil și serios, în concordanță cu
dreptului comun potrivit căruia prețul trebuie să fie determinat sau
determinabil, inclusiv printr-un terț (art.1226 alin.2 C. civ.).
Prin excepție de la caracterul determinat sau determinabil al prețului,
lipsa prețului nu este o cauză de nulitate absolută ca în dreptul comun,
textul art.1854 C. civ., admițând că în lipsa clauzei referitoare la preț,
beneficiarul datorează prețul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii
sau, în lipsa unor astfel de prevederi legal, prețul stabilit în raport de
munca depusă și cheltuielile necesare pentru executarea lucrării ori
prestarea serviciului avându-se în vedere și uzanțele existente.
Rațiunea acestei derogări este natura activității de prestări servicii.
Pentru unele servicii, de exemplu, pentru cel medical sau pentru
executarea anumitor construcții, este posibil să nu poată fi determinat
prețul la data încheierii contractului.
• De aceea, specific contractului de antrepriză este stabilirea prețului
prin deviz estimativ. Acesta este documentul în care sunt descrise
lucrările ce trebuie executate, manopera și materialele necesare,
calculând astfel un preț estimativ..
• Prețul stabilit prin devizul estimativ se numește prețul pe elemente de
calculație, pentru că el este stabilit în funcție de valoarea lucrărilor
executate, a serviciilor sau a bunurilor furnizate (art.1866 C. civ.). În
acest caz, prețul final este cel care se determină la etapa finală când
se face recepția lucrării. Nu este obligatoriu ca prețul final să fie
același cu cel din devizul estimativ. Dacă au apărut alte lucrări sau alte
manopere, necunoscute la data întocmirii devizului, acestea vor face
obiectul prețului final.
De asemenea, orice modificare de valoare a prețului materialelor sau a
manoperei vor fi calculate pentru stabilirea prețului final. Dacă prețul final este
mai mare decât cel din devizul estimativ antreprenorul trebuie să justifice această
creștere (art.1865 alin.1 C. civ.). Majorarea prețului pentru alte lucrări decât cele
stabilite prin devizul estimativ va fi suportată de client doar dacă acele lucrări nu
puteau fi prevăzute la data întocmirii devizului estimativ (art.1865 alin.2 C. civ.).
În cazul prețului pe elemente de calculație, pentru a preveni majorări nejustificate
ale prețului prin introducerea unor noi lucrări ori pentru a preveni majorarea
prețului prin creșterea în timp a prețului materialelor folosite ori a manoperei,
clientul are dreptul să ceară antreprenorului să dea socoteală despre stadiul
lucrărilor, despre serviciile prestate ori despre cheltuielile deja efectuate (art.1866
C. civ.).
În acest fel se evită majorarea prețului final din vina antreprenorului care a
întârziat executarea lucrării și prin aceasta a fost antrenată creșterea prețului
manoperei ori a materialelor, de exemplu, prin devalorizarea monezii, creșterea
prețului la carburanți, energie electrică, etc.
• Prețul poate fi stabilit și forfetar, adică un preț global pentru întreaga
lucrare, fără a se face o calculație pe lucrări, materiale și manoperă. În
consecință, nicio majorare sau micșorare a prețului nu este posibilă
pe motiv de creștere a valorii materialelor folosite ori a manoperei,
ori a executării unor activității neprevăzute. (art.1867 C. ci v.).
• Contractul poate prevede și termenul de executare al lucrării sau
serviciului.
Forma contractului. Contractul este consensual deci este valabil prin simplul
acord de voință. Regulile financiar-fiscale impun însă obligația
antreprenorului de a încheia un contract scris care să fie înregistrat în
contabilitatea antreprenorului profesionist.
3. Efectele contractului.
3.1. Obligația antreprenorului.
A) Obligația de a executa serviciul promis, care poate fi, după caz:
-fie executarea muncii promise. Aceasta trebuie să fie executată potrivit
clauzelor din contract ori potrivit uzului și nu trebuie să aibă vicii. Munca
poate fi executată de antreprenor în persoană, de prepusul său ori de un
subantreprenor, după caz.
- fie să livreze obiectul muncii, cu respectarea termenului și a calităților
convenite;
Executarea muncii și a lucrării poate fi făcută cu materialul livrat de
client. În lipsă de stipulație expresă, antreprenorul execută munca și
lucrarea cu materialele lui (art.1857 alin.1 C. civ.). Pentru materialele
utilizate antreprenorul răspunde pentru evicțiune și vicii, potrivit
regulilor de la vânzare (art.1857 C. civ.).
Obligația de conservare. Dacă materialele au fost livrate de client,
antreprenorul este obligat să le conserve până la predarea lucrării sau a
muncii (art.1857 C. civ.). Totodată, el este obligat să conserve lucrarea
executată până la predare
B) Obligația de informare a clientului. Antreprenorul este un profesionist și
în această calitate este ținut să informeze de orice risc al activității sau al
lucrării executate, provenite din cauza materialelor furnizate de client, al
instrucțiunilor acestuia sau a altor împrejurări. În acest sen, potrivit art.
art.1858 C. civ., dacă lucrarea sau lucrul executat riscă să nu fie trainic ori să
nu poate fi folosită potrivit destinației ei, dar nu din vina antreprenorului ci
din cauza materialelor sau mijloacelor livrate de client ori din cauza
instrucțiunilor necorespunzătoare date de acesta, sau a altor împrejurări
străine de antreprenor, antreprenorul este obligat să informeze pe client
despre riscurile arătate.
El nu poate să treacă sub tăcere aceste riscuri și în eventualitatea
descoperirii unor piedici în utilizarea lucrului sau a serviciului livrat să se
apere susținând că vina aparține clientului care a livrat materiale defecte
sau a dat instrucțiuni defectuoase.
Dacă beneficiarul refuză să ia măsurile necesare într-un termen
rezonabil și din această cauză lucrarea ar fi denatură să amenințe
sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, antreprenorul este
obligat să ceară rezilierea contractului, sub sancțiunea de a prelua riscul
și de a răspunde pentru prejudiciile cauzate, inclusiv terților (art.1859
alin.2 C. civ.).
În rest, dacă nu există astfel de riscuri, antreprenorul are alegerea între
a rezilia contractul sau a continua executarea , pe riscul beneficiarului
notificându-l în acest sens (art.1859 alin.1 C. civ.).
C) Garanția pentru vicii și calitatea convenite. Antreprenorul datorează
garanție contra viciilor lucrării și pentru calitățile convenite potrivit
dispozițiilor privind garanția contra viciilor lucrului vândut, care se
aplică în mod corespunzător (art.1863 C. civ.).
D) obligația de a permite beneficiarului să efectueze controlul lucrării
în cursul executării ei, în măsura în care acest control nu îl stânjenește
în mod nejustificat și să primească observațiile acestuia (art1861 C.
civ.).
3.2. Obligațiile beneficiarului.
A. Obligația de a recepționa lucrarea (art.1862 C. civ.). Corelativ obligației
antreprenorului de executare și de livrare a lucrului sau lucrării, beneficiarul
este cel care le primește și cu această ocazie efectuează procedura
recepționării.
În acest sens, într-un termen rezonabil de la momentul primirii notificării de
la antreprenor privind finalizarea lucrării, beneficiarul are obligația să o
verifice și dacă este realizată conform contractului să o recepționeze și, după
caz să o ridice (art.1862 alin.1 C. civ.).
Încălcarea obligației arătate, fie prin refuzul prezentării la verificare fie prin
omiterea comunicării către antreprenor a rezultatului verificării, lucrarea se
consideră recepționată fără rezerve (art.1862 alin.2 C. civ.).
Ca orice verificare și recepție, și acestea au ca scop să permită
beneficiarului să verifice dacă executarea lucrării a fost conformă
contractului și nu are vicii aparente. Verificarea este însă limitată la
capacitatea subiectivă a beneficiarului de a putea să facă această
verificare ca un profesionist, dacă are această calitate ori ca o persoană
obișnuită dar diligentă, pentru că nu poate fi obligată să se prezinte cu
un specialist pentru a face verificarea. În consecință, în funcție de
calitatea beneficiarului, executarea conformă și viciile aparente care au
fost sau puteau să fie observate de acesta nu mai pot fi invocate
ulterior recepției, dacă aceasta a fost făcută fără rezerve (art. 1862
alin.3 C. civ.).
B) Sancțiunea nerecepționării sau neridicării bunului în
termen. Dacă antreprenorul a executat o lucrare cu materialul
beneficiarului sau a executat un serviciu cu privire la un bun pe
care beneficiarul i l-a predat în acest sceop, iar acesta nu ridică
bunul în termen de 6 luni, calculat începând cu ziua fixată
pentru recepția bunului, sau de la data finalizării, când lucrarea
sau serviciul au fost finalizate mai târziu, antreprenorul, după
ce l-a înștiințat în scris pe beneficiar, are dreptul să vândă
bunul cu diligența unui mandatar cu titlu gratuit al
beneficiarului (art.1868 C. civ.).
După reținerea prețului lucrării și a cheltuielilor de
vânzare, antreprenorul va consemna, la bancă sau
CEC, diferența, notificând beneficiarul că suma se află
la dispoziția sa (art.1868 alin.2 C. civ.).
Acțiunea în justiție înaintată de beneficiar împotriva
antreprenorului întemeiată pe neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a lucrării împiedică
sancționarea beneficiarului pentru refuz de recepție
a bunului, pentru că el nu poate fi obligat să
recepționeze bunul considerat de el neexecutat ori
executat neconform (art.1868 alin.3 C. civ.)
• C) Riscul pieirii bunului. Este de natura contractului de antrepriză
ca riscul contractului să aparțină antreprenorului. Această regulă
aplică de fapt regula generală a riscului contractului: debitorul
obligației de predare suportă riscul pieirii lucrului astfel că el nu
poate solicita plata prețului de la beneficiar.
• În aplicarea acestui principiu, până la predarea lucrării,
antreprenorul suportă riscul pieirii sau deteriorării bunului când
materialele au fost procurate de acesta. Dacă acesta nu reface
lucrarea, el nu are dreptul la a pretinde plata prețului (art.1864 C.
civ.). În principiu însă antreprenorul este obligat să refacă lucrarea,
pe cheltuiala sa și să o predea la termen, ținându-se însă seama de
suspendarea executării pentru intervenția unui caz fortuit.
(art.1860 alin.1 C. civ.).
O atenuare a principiul suportării riscului de debitorul obligației de predare,
este cel în care pierirea a fost datorat viciilor materialelor procurate de
beneficiar, acesta suportând cheltuielile refacerii lucrării. În acest caz se
aplică principiul suportării riscului de proprietar (res perit domino) (art.558
C. civ.).
În aplicarea aceluiași principiu al suportării riscului de proprietarul
materialelor (res perit domino) sau a manoperei, Codul civil pune în sarcina
clientului riscul pieirii materialelor procurate de el ori a antreprenorului
pentru manopera efectuată în cazul pieirii fortuite a lucrării. Dacă lucrarea a
pierit sau a fost deteriorată, beneficiarul va suporta riscul pieirii materialelor,
res perit domino, fără însă a suporta și cheltuielile lucrărilor de refacere
(manopera) (art. 1860 alin.2 C. civ.).
După recepția lucrării, este fără îndoială aplicat principiul res perit domino
(art.558 C. civ.).
D) Obligația plății prețului. Beneficiarul este obligat să
plătească prețul lucrării la data și locul recepției lucrării,
dacă prin lege sau părțile nu au prezăut altfel (art.1864
alinl.1 C. civ.).
Pentru garantarea plății prețului, antreprenorul beneficiază
de o ipotecă legală asupra lucrării (art.1869 C. civ.).
4. Încetarea contractului de antrepriză.
Contractul de antrepriză încetează prin decesul
antreprenorului sau incapacitatea sa de executare a
contractului și în caz de rezoluțiune sau reziliere.
A) Decesul antreprenorului sau incapacitatea sa de a
executa lucrarea sau a presta serviciul, antrenează
încetarea contractului. Beneficiarul este obligat să
recepționeze partea de lucrare executată până la
intervenirea acestor evenimente, dacă îi este folositoare
și în aceeași măsură să plătească prețul , proporțional cu
valoarea lucrărilor efectuate și a cheltuielilor făcute
(art.1871 alin.1-3 C. civ.).
Totodată, beneficiarul are dreptul să
solicite predarea materialelor pregătite și a
planurilor pe cale de a fi puse în executare,
în schimbul plății unei indemnizații
adecvate (art.1871 ali.4 C. civ.).
B) Rezoluțiunea sau rezilierea contractului.
a) Rezilierea sau rezoluțiunea contractului din culpa antreprenorului
(art.1872 C. civ.).
Beneficiarul poate solicita rezoluțiunea sau rezilierea contractului în cazul în
care, fără justificare, antreprenorul:
-încalcă obligația de predare a lucrării pentru recepție la termenul fixat.
Fiind vădit că este imposibil să fie respectat acel termen. În acest caz, nu
este necesar să se aștepte termenul de recepție, putând fi cerută
rezoluțiunea contractului
-încalcă obligația de executare lucrarea sau serviciul în modul convenit și la
termenul stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările , sau dacă
antreprenorul nu remediază lipsurile constatate cu ocazia verificărilor în
cursul executării ori cu ocazia recepției lucrării și nu schimbă pentru viitor
modul de executare a lucrării sau serviciului;
-nu se execută alte obligații ce revin antreprenorului potrivit legii sau în
temeiul contractului
b) Rezilierea sau rezoluțiunea contractului din culpa beneficiarului.
Antreprenorul poate solicita rezoluțiunea sau rezilierea contractului
când nu poate începe sau continua executarea lucrărilor sau
serviciului din cauza încălcării, fără justificare, a obligațiilor de către
beneficiar.
5. Circulația contractului de antrepriză. Subantrepriza.
Subantrepriza este singurul mod permis de lege în care o terță
persoană poate executa contractul încheiat de beneficiar cu
antreprenorul.
In principiu, contractul de antrepriză are un caracter intuitu personae, fiind
încheiat ținându-se cont de calitățile profesionale ale antreprenorului. În acest
caz, nu pot fi cedate contractele de antrepriză unui subantreprenor. (art.1852
teza a II-a C. civ.).
Dacă nu a fost încheiat intuitu personae, este permis antreprenorului să
încredințeze unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori
elemente ale lucărilor sau servicilor (art.1852 teza I-a C. civ.). Subantrepriza nu
exonerează pe antreprenor de răspunderea pentru executarea lurării, el
rămânând ținut să răspundă față de beneficiarul lucării (art.1852 alin. 2 C. civ.).
Natural, subantrepriza este subordonată regimului antreprizei (art.1853 alin.3
C. civ.).
Contractul de antrepriză pentru lucrări de
construcție.
1. Noțiune. Este contract de antrepriză pentru lucrări în construcție contractul în care
antreprenorul se obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizației
de construire.
2. Reguli particulare ale antreprizei pentru lucrări de construcție față de regimul general al
contractului de antrepriză.
Aceste reguli vizează doar efectele contractului.
A. Obligațiile antreprenorului.
a) Obligația antreprenorului de a permite beneficiarului să inspecteze lucrarea în timpul
executării și să îl convoace pentru recepția lucrărilor ce vor deveni ascunse.
- Controlul în timpul executării. Această obligație există și în contractul de antrepriză însă
cea de la contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții este mult mai extinsă, ținând
cont de complexitatea antreprizei în construcții.
Antreprenorul este obligat, ca în timpul executării lucrării să permită beneficiarului să
efectueze controlul privind stadiul de execuție, calitatea și aspectul lucrărilor efectuate și ale
materialelor întrebuințate ca și alte aspecte ale executării obligațiilor contractuale,
beneficiarul comunicând în scris constatările și instrucțiunile sale (art.1876 alin.1-2 C. civ.).
Obligația de convocare a beneficiarului să recepționeze lucrările ce vor
deveni ascunse. La finalizarea acelei părți din lucrarea ce urmează a fi
acoperită prin executarea ulterioară a altor lucrări sau prin montarea unor
elemente de construcții, antreprenorul și beneficiarul sunt obligați să constate
împreună existența părților finalizate și conformitatea acesteia cu dispozițiile
legale și clauzele contractului. În acest scop, antreprenorul îl convoacă pe
beneficiar la locul executării lucrării înăuntrul unui termen rezonabil a cărui
întindere se stabilește, potrivit uzanțelor, în raport cu natura lucrărilor și locul
situării acesteia. Dacă beneficiarul nu se prezintă la termenul comunicat în scris
sau pe altă cale convenită de părți, antreprenorul poate întocmi singur actul de
constatare a lucrării ce urmează a fi acoperită (art.1876 alin.3 C. civ.).
b) Obligația antreprenorului de a informa pe beneficiar. Dacă în timpul
executării lucrării antreprenorul constată greșeli sau lipsuri în lucrările de
proiectare în temeiul cărora a fost încheiat contractul, acesta este obligat să
comunice de îndată beneficiarului și proiectantului constatările sale,
împreună cu propunerile de remediere, în măsura în care acestea intră în
domeniul pregătirii sale profesionale, precum și să ceară beneficiarului să ia
măsurile corespunzătoare.
Antreprenorul poate suspenda executare lucrărilor dacă beneficiarul, luând
și avizul proiectantului, nu comunică de îndată măsurile luate pentru
înlăturarea greșelilor sau lipsurilor semnalate ori dacă acestea sunt
necorespunzătoare (art.1877 C. civ.).
c) Răspunderea pentru viciile construcției.
Termenele de garanție a lucrărilor sunt stabilite prin legi speciale
(art.1879 alin.1 C. civ.).
În aplicarea regulii care trimite la legile speciale privind
termenele de garanție, Legea nr.10/1995 privind calitatea în
construcții, așa cum a fost modificată prin Legea nr.204/2020
prevede termenele speciale, subiectele raportului contractual
care sunt ținute garanția specială precum și prezumția de culpă
a acestora. Prin Legea nr.204/2020 a fost extins domeniul
persoanelor responsabile pentru calitatea în construcții.
Potrivit art. 30 din Legea nr.10/1995 termenul de garanție este de 10 ani,
respectiv pe toată durata existenței construcției pentru lucrările de
structură. De aceste termene sunt ținuți specialiștii care au contribuit la
edificarea construcției ca și a furnizorului materialelor, fiind prezumată o
culpă a acestora, prezumție simplă care poate fi răsturnată de oricare
dintre aceștia.
In termenis, potrivit textului arătat: „Proiectantul, specialistul verificator
de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de materiale şi produse
pentru construcţii, executantul, responsabilul tehnic cu execuţia
autorizat, dirigintele de şantier autorizat, expertul tehnic atestat
răspund potrivit obligaţiilor ce le revin pentru viciile ascunse ale
construcţiei, ivite într-un interval de 10 ani de la recepţia lucrării,
precum şi după împlinirea acestui termen, pe toată durata de
existenţă a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenţă
rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în
vigoare la data realizării ei.”
- Începutul termenului de prescripție.
Prescripția dreptului la acțiune pentru viciile lucrărilor de proiectare ca și
pentru viciile lucrărilor executate de antreprenor, începe să curgă de la
data recepției lucrării (art.30 din Legea nr.10/1995), afară dacă viciile
lucrărilor de proiectare au fost descoperite mai înainte, caz în care
prescripția va începe să curgă de la data descoperirii acestora (art.1880
alin.2 C. civ.).
Potrivit art.26 alin.1 din L.nr.10/1995, modificată prin L. nr.204/2020,
două dintre categoriile de specialiști răspund solidar: „Specialiştii
verificatori de proiecte atestaţi răspund în mod solidar cu proiectantul în
ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor
proiectului.”
În lipsa unui text expres, celelalte categorii de subiecte care au concurat la
realizarea lucrării răspund divizibil.
Prezumția de culpă a fiecăruia dintre acești specialiști ori
furnizori în cazul ivirii unor defecțiuni ale construcției. Executarea
lucrării fără vicii este o obligație de rezltat. În consecință, fiecare
dintre specialiștii care au concurat la executarea lucrării sunt
prezumați a fi în culpă în caz de apariția viciilor. Fiecare dintre aceștia
pot răsturna prezumția dacă vor face dovada că lucrarea executată
de aceștia nu au deficiențe sau, după caz, că defecțiunea este a altor
specialiști.
Arhitectul sau inginerul care a executat lucrările de rezisteță pot fi
exonerați dacă dovedesc că viciile nu rezultă din lucrările lor sau
dintro lipsă de diligență și coordonare în executare lucrărilor (art.1879
alinl2 C. civ.);
Antreprenorul se poate exonera de răspundere dacă dovedește că viciile
lucrărilor provin din deficiențele lucrărilor arhitectului sau a inginerului.
Subantreprenorul se poate exonera de răspundere dacă dovedesc, ca și
antreprenorul că viciile lucrărilor provin din defecțiunile expertizelor sau
planurilor făcute de arhitect sau inginer sau din deciziile luate de
antreprenor. (art. 1879 alin.3 C. civ.).
Fiecare dintre acești specialiști se pot exonera de răspundere și dacă
dovedesc că viciile rezultă din deciziile impuse de beneficiar în alegerea
solului sau a materialelor ori în alegerea subantreprenorului, a experților sau
a metodelor de construire. Exonerarea de răspundere nu operează totuși
dacă aceste vicii , deși puteau fi prevăzute în cursul executării lucrării, nu au
fost notificate beneficiarului (art.1879 alin.4 C. civ.).
B) Obligațiile beneficiarului.
a) Obligația de a efectua, la terminarea lucrărilor, recepția provizorie
a lucrărilor și recepția finală.
Regimul recepției lucrărilor de construcții de locuințe sau industriale
ori de altă natură, sunt stabilite prin Legea nr.50/1990. Potrivit
acesteia din comisia de recepție fac parte reprezentatul primăriei,
arhitectul, dirigintele de șantier, beneficiarul și reprezentatul
inspecției în construcții (art.17 alin.4 din Legea nr.10/1995).
Procedura efectuării recepției este prevăzută în H.G. nr. 273 din 14
iunie 1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor
de construcţii şi instalaţii aferente acestora.
La finalizarea lucrării, așa cum este prevăzut și în dreptul comun al
antreprizei, antreprenorul convoacă beneficiarul pentru recepția lucrării,
acesta fiind obligat să anunțe primăria și ceilalți membrii ai comisiei de
recepție.
Recepția provizorie. Dacă au fost respectate proiectele de execuție ca și
regulile de urbanism, iar lucrările sunt executate conform contractului,
comisia poate recepționa lucrarea fără obiecțiuni.
Dacă recepția este făcută cu rezerve, menționate în procesul-verbal de recepție,
antreprenorul este obligat să le remedieze, acordându-i-se un termen.. La
momentul recepției provizorii, bunul intră în stăpânirea beneficiarului și odată cu
aceasta se transferă la el și riscul pieirii bunului (art.1878 alin.2 C. civ.).
Din același moment începe să curgă termenul recepției finale. Aceasta are loc după
expirarea termenului de garanție prevăzut în contract. Aceste termene nu pot fi
însă mai mici decât cele prevăzute de legea specială : 5 ani pentru construcțiile de
importanță A, B; 3 ani pentru construcțiile de importanță C; 1 an pentru
construcțiile de importanță D (art.7 alin. 3 din Legea nr.10/1995).
Recepția finală după recepția provizorie. După expirarea termenului de garanție,
comisia verifică starea lucrării și se efectuează recepția finală, din acest moment
începe să curgă termenul de prescripție pentru viciile aparente (art1880 C. civ.).