IMPOZITUL PE PROFIT

Definiţia impozitului pe profit

În legislația fiscală actuală nu există o definiție a impozitului pe profit. Orice demers de

definire a impozitului pe profit presupune stabilirea conţinutului conceptului de ,,profit".
Legiuitorul a prevăzut în actele normative anterioare Codului fiscal actual că sfera de
aplicare a impozitului pe profit se determina prin raportare la ,,profitul impozabil", care
reprezenta ,,diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru
realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă
cheltuielile nedeductibile". Această definiție a fost inclusă atât în art. 7 din Legea nr. 414/2002,
cât şi în art. 19 din Codul fiscal 2003.
Prin Codul fiscal s-a introdus conceptul de rezultat fiscal" în art. 19, în locul ,,profitului
impozabil", statuându-se că rezultatul fiscal pozitiv reprezintă profit impozabil „iar rezultatul
fiscal negativ este o pierdere fiscală”.  
Rezultatul fiscal se defineste ca fiind diferența dintre veniturile si cheltuielile înregistrate
de contribuabil, cu respectarea reglementarilor contabile aplicate de acesta, mai putin venitul
impozabil si deducerile fiscale si cheltuielile nedeductibile.  
În vederea determinării elementelor care definesc impozitul pe profit trebuie calificat și
clarificat din punct de vedere juridic conținutul noțiunilor de contribuabil, venituri, inclusive
venituri neimpozabile și deduceri fiscale, precum și toate tipurile de cheltuieli.

 Subiectul impozitării (contribuabilul)

În categoria contribuabililor, respectiv a persoanelor care pot fi obligate la plata

impozitului pe profit, sunt incluse următoarele persoane1:
a) persoanele juridice rezidente în România, care datorează impozit pentru profitul
impozabil obținut din orice sursă, atât  în România, precum și din străinătate.  În aceasta
categorie intră societatile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de
proprietate.

1
Art.13C.fisc.
  b) persoane juridice străine, care nu au reședință fiscală în România și care desfășoară
activități prin unul sau mai multe sedii permanente în România, care datorează impozit pe
profitul impozabil aferent sediului permanent;  
c) persoane juridice străine, care nu au resedinta fiscală în România și care realizează
venituri din/sau în legatură cu transferul de drepturi asupra imobilelor situate în Romania sau din
vanzarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica română.  

Prin O.G. nr. 6/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, au fost introduse două
categorii speciale de contribuabili, urmare a transpunerii prevederilor unionale privind
tratamentul neuniform al elementelor hibride, al cărei termen de transpunere fusese amânat până
la data de 31 decembrie 2019. Aceste două categorii noi se referă la:
a) persoane juridice străine rezidente într-un stat terţ (stat care nu face parte din Uniunea
Europeană), care utilizează practici abuzive de scădere a cheltuielilor prin dublă deducere sau de
nededucere în legătură cu cu activitatea desfăşurată printr-un sediu permanent din România.
b) entitatea transparentă fiscală înregistrată în România, care poate fi supusă
impozitului pe profit în România dacă sunt îndeplinite două condiții:
1.asociații entității sunt înregistraţi în state care califică entitatea ca fiind un contribuabil
2. veniturile entității nu sunt impozitate în niciun stat al asociaților.
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit anumite persoane juridice, în condițiile
expres prevăzute de lege:
a) instituții publice, care gestionează fonduri publice privind finanțele publice şi privind
finantele publice locale, dacă nu desfăşoară activități economice şi dacă nu există o scutire
expresă integrală de la plata impozitului pe profit. În această categorie sunt incluse şi Banca
Națională a României, Trezoreria Statului, chiar dacă legiuitorul le prevede distinct;
b) persoanele juridice fără scop patrimonial. În această categorie pot fi incluse Academia
Română şi fundațiile înfiinţate de către această instituție, fundațiile române constituite ca urmare
a unor legate, cultele religioase, asociațiile, fundațiile şi celelalte persoane juridice denumite de
Codul fiscal “organizații nonprofit”.
c) persoanele juridice de drept privat sau de drept public, care sunt scutite pentru
activitățile de interes public efectuate, în această categorie putând fi incluse Fondul de garantare
a depozitelor în sistemul bancar, Fondul de compensare a investitorilor, Fondul de garantare a
pensiilor private; Fondul de garantare a asiguraților;
d) persoanele juridice române care plătesc impozit pe veniturile micro-întreprinderilor;
e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică2.

Cotele de impozitare

Cota standard este de 16%, care se aplică asupra profitului impozabil. Cota inițială
prevăzută în Codul fiscal 2003 a fost de 25%, fiind diminuată la 16% începând cu 1 ianuarie
2005.
În Codul fiscal este prevăzută o excepție de la această cotă standard, respectiv impozitul
minim de 5% din veniturile realizate de personae juridice care desfăşoară activităţți de natura
barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, în
mod direct sau în baza unui contract de asociere. Contribuabilii care se încadrează în aceste
situaţii au obligaţia de a calcula impozitul de profit şi impozitul de 5% din veniturile respective şi
de a declara şi achita valoarea mai mare dintre cele două impozite calculate.

Determinarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit

Impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea cotei de impozit prevăzută de Codul fiscal
asupra profitului impozabil, care reprezintă rezultatul fiscal pozitiv calculat conform regulilor
stabilite în Codul fiscal.
Rezultatul fiscal se calculează pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de către
contribuabil conform reglementărilor contabile aplicabile. Din punct de vedere juridic,
contribuabilul trebuie să aplice simultan dispoziţiile legale în materie fiscală și contabilă.
Contribuabilul are obligația de a înregistra toate veniturile obţinute şi cheltuielile
efectuate, indiferent că acestea sunt venituri impozabile sau neimpozabile, cheltuieli deductibile
sau nedeductibile. Regula este că un venit sau o cheltuială se înregistrează în evidenţele contabile
numai dacă este consemnat într-un document justificativ.

2
Art.7 pct 14 C.fisc
 Calcularea rezultatului fiscal este în concret o operațiune contabilă, însă este foarte
important ca în prealabil să se realizeze o calificare corectă din punct de vedere juridic a
veniturilor şi cheltuielilor. Pe scurt, rezultatul fiscal reprezintă diferența între veniturile
impozabile şi cheltuielile deductibile.
Veniturile
Veniturile înregistrate reprezintă veniturile totale realizate de contribuabili, indiferent
dacă sunt sau nu încasate și au fost definite în doctrină ca fiind ,,veniturile obținute din orice
sursă în cadrul unei activități economice legale desfăşurate în conformitate cu obiectul de
activitate al societăţii”3.
Contribuabilul are obligația de a înregistra, pe baza documentelor justifi cative, orice
venit realizat, care reprezintă acele sume pentru care contribua bilul a emis facturi, dar şi
elemente asimilate veniturilor care sunt enume rate în pct. 5 alin. (2) din Normele metodologice
la Codul fiscal.

Veniturile neimpozabile
Dividendele primite de la o persoană juridică română. Acestea nu sunt impozitate
deoarece, se doreşte evitarea dublei impuneri interne: dividendele provin de la o societate care a
plătit la rândul ei impozit pe profit, dar şi impozit pe dividende, astfel în momentul în care
societatea care a beneficiat de dividende ar fi nevoită să plătească impozit pe veniturile obţinut în
acest caz, se poate afirma faptul că există o dublă impozitare a profitului. Astfel încât s-a hotărât
o neimpozitare a dividendelor primite de la o altă societate.
Dividendele primite de la o persoană juridică din UE dacă sunt îndeplinte următoarele
condiţii: participarea este de minim 10% şi dacă la data înregistrării veniturilor din dividende
participarea la societate respectivă era de cel puţin 2 ani. Veniturile din anularea cheltuielilor
pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru
care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, precum şi
veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-
a acordat deducere; Veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri
aprobate prin acte normative.

3
D. Șova, L. Dobrinescu, M. Ene, A. Iancu Drept fiscal, Ed. Solomon, p. 57
Cheltuieli cu deductibilitate limitată conform Codului fiscal

Una dintre cele mai importante cheltuieli ce pot să fie deduse sunt cheltuielile cu
protocolul. Acestea sunt deductibile în limita unei cote de 2% care se aplică diferenţei dintre
totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor efectuate în scopul obţinerii acestor venituri,
excepţie fiind cheltuielilor cu protocolul precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit
Un exemplu elocvent pentru cheltuielile cu protocolul o reprezintă distribuirea de obiecte
inscripţionate cu sigla firmei, denumire sau emblemă astfel, aceste cheltuieli intră în cadrul
cheltuielilor cu protocolul doar dacă acestea au valoarea mai mare decât valoarea medie a unor
obiecte publicitare cum ar fi pixuri, brichete etc. Un alt exemplu destul de întâlnit în practică sunt
acele băuturi răcoritoare sau alimente oferite partenerilor de afaceri, aceste cheltuieli intră în
categoria cheltuielilor cu protocolul doar dacă sunt oferite partenerilor si nu consumului intern în
folosul proprilor salariaţi. De asemenea, cheltuielie sociale sunt deductibile în limita de 2% ce se
aplică asupra cheltuielilor cu salariile personalului. Intră sub incidenţa acestei legi ajutoarele
oferite personalului cum ar fi ajutoarele de înmormântare, pentru naştere, pentru boli grave
precum şi cadourile oferite de angajatori salariaţiilor.
Sunt încadrate în categoria cheltuieli deductibile cheltuielile cu dobânzile şi diferenţele
de curs valutar, cheltuielile cu tichetele de masă, cheltuielile pentru pensiile facultative în limita
sumei de 400 de euro per angajat într-un an fiscal, cheltuieli cu primele de asigurare de sănătate
în limita cotei de 250 de euro într-un an per angajat. De asemenea, sunt deductibile limitat acele
cheltuieli cu întreţinerea şi repararea locuinţelor acolo unde firma deţine sediul social în limita
corespunzătoare cu spaţiul deţinut majorându-se cu 10%.

Pierderea fiscală

Conform codului fiscal, pierderea societăţilor se stabileşte prin impozitul pe profit şi se

recuperează din profiturile care se obţin pe o perioadă de 5 ani consecutivi. În momentul în care
se realizează declararea impozitului pe profit şi are loc plata acestuia, recuperarea pierderilor se
va face în ordinea înregistrării. Pentru afirmaţia de mai sus există şi o excepţie astfel, în legea
nr.85/2006 se precizează faptul că societatea care va intra în faliment trebuie să recupereze
pierderea pe durata procedurii falimentului, până când are loc încheierea acestuia.
Regimul de declarare şi plată a impozitului pe profit

Regimul standard
Regula în ceea ce priveşte calcularea, declararea şi plata impozitului pe profit este că se
efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor
I-III, pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate în fiecare trimestru.
Până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, contribuabilul are obligaţia de a definitiva
calcularea impozitului pe profit din anul anterior, de a depune declaraţia anuală de impozit pe
profit și de a plăti impozitul pe profit.

Regimuri derogatorii
Codul fiscal prevede două categorii de regimuri derogatorii de la cel standard. Primul
regim prevede posibilitatea ca un contribuabil să opteze pentru calcularea, declararea şi plata
impozitului pe profit în sistem anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Contribuabilul
poate opta pentru acest sistem la începutul anului fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv, și
are obligatia de a menține sistemul pentru cel puțin 2 ani fiscali consecutivi, Regimul derogatoriu
în sistem anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial este obligatoriu pentru instituțiile de
credit, persoane juridice române şi pentru sucursalele instituțiilor de credit, persoane juridice
străine.
Al doilea regim derogatoriu prevede pentru anumite categorii de contribuabili obligaţia
de a declara şi de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului
următor celui pentru care se calculează impozitul.
Acest regim nu presupune efectuarea unor plăți anticipate pe parcursul anului.
Acest regim este stabilit pentru:
a) persoanele juridice române care intră sub incidenţa prevederilor art. 15 C.fisc., în sensul că
realizează diverse tipuri de venituri neimpozabile;
b) contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor, plantelor tehnice şi a
cartofului, din pomicultură şi viticultură.
În situaţia în care contribuabilii au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul
calendaristic, au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit şi să plătească
impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv, până la data de 25 a celei de-a doua luni
inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.

Contribuabilii persoane juridice străine şi persoane fizice nerezidente care desfăşoară

activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, dar şi persoanele fizice
rezidente asociate cu persoane juridice române au obligaţia de a depune şi declarația pentru
distribuirea între asociați a veniturilor şi cheltuielilor.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în
termen a declarației de impunere. Declaraţia de impunere se semnează de către administrator sau
de orice altă persoană autorizată, potrivit legii, să îl reprezinte pe contribuabil.
Bibliografie

Ene M., Drept fiscal, Curs introductiv, Ed. Solomon, 2020

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal

Răpcencu C.,”Contabilitatea şi fiscalitatea imobilizărilor corporale”, Ed. CECCAR,

Bucureşti, 2012