Sunteți pe pagina 1din 14

Curs 13 Dinca 13.12.

2012

Contractul de antrepriza
Notiune. Elemente definitorii. Delimitare fata de alte contracte; Caractere juridice; Conditii de validitate; Efecte; Raportul intre contractul de antrepriza si alte contracte privind obiectul sau; Incetarea contractului de antrepriza; Antrepriza de constructii (varietate a antreprizei).

Notiune. Elemente definitorii. Delimitare fata de alte contracte


Potrivit art. 1851, alin. 1 NCC, contractul de antrepriza este contractul prin care o parte, numita antreprenor, se obliga ca pe riscul sau sa execute o anumita lucrare materiala sau intelectuala sau sa presteze un anumite serviciu, pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

Elemente definitorii
I. Obligatia antreprenorului
Din aceasta definitie rezulta ca un prim element definitoriu al contractului de antrepriza este obligatia antreprenorului, care este definita ca o obligatie de a executa o lucrare sau de a presta un serviciu. Aceste notiuni sunt foarte largi. Lucrarea poate fi materiala sau intelectuala, iar particularitatea ei este ca are valoare pentru beneficiar numai daca este livrata in ansamblul sau. Dimpotriva, serviciul se caracterizeaza prin aceea ca el are valoare pentru beneficiar pe masura ce este prestat. O structura de constructie la rosu este importanta pentru proprietarul constructiei in masura in care este incorporata intr-o cladire (este importanta in ansamblul cladirii pe care antreprenorul se angajeaza sa o construiasca). In schimb, un contract de servicii de telefonie ii procura un folos beneficiarului si astazi si maine, iar daca maine se defecteaza serviciul de telefonie nu impiedica folosul de azi (serviciile profita beneficiarului pe masura ce sunt prestate). Prin urmare: antrepriza de lucrari este considerata un contract cu executare uno ictu; antrepriza de servicii este considerata un contract cu executare succesiva. Lucrarile sau serviciile pot fi materiale sau intelectuale. Spre exemplu, este contract de antrepriza contractul de croitorie; contractul de pasunat; contractul de educatie (serviciile de educatie); contractul de asistenta juridica; contractul de antrepriza de constructii. In concluzie, contractul de antrepriza are o sfera de aplicare foarte larga. Unii autori apreciaza ca si atunci cand o parte isi asuma obligatia de a nu face in schimbul unei sume de bani, aceasta conventie are natura juridica a unui contract de antrepriza.

II. Antreprenorul executa lucrarea sau presteaza serviciul pe riscul sau

Al doilea element definitoriu al contractului de antrepriza este ca antreprenorul exeucta lucrarea sau presteaza serviciul pe riscul sau. Din aceasta trasatura decurg mai multe consecinte: a) in primul rand, daca lucrarea devine imposibil de executat, antreprenorul nu poate pretinde clientului sau beneficiarului sa plateasca contraprestatia; b) in al doilea rand, pentru ca actioneaza pe riscul sau, antreprenorul are independenta decizionala cu privire la mijloacele de realizare a lucrarii sau de prestare a serviciului, pe cand obiectul (lucrarea, respectiv serviciul) este definit contractual si este deci rezultatul acordului de vointa dintre client si antreprenor; obligatia antreprenorului cu acest obiect poate fi executata in orice modalitate aleasa de debitor. Cu alte cuvinte, antreprenorul este liber sa decida asupra mijloacelor pe care le utilizeaza pentru executarea obligatiei. Prin urmare, anterprenorul nu este subordonat clientului, ci se afla in raporturi de egalitate juridica cu acesta, ceea ce, spre exemplu, antreneaza pentru regimul raspunderii delictuale pentru fapta altuia, consecinta ca raspunderea clientului pentru faptele antreprenorului nu va putea fi angajata in temeiul comitentului pentru fapta prepusului.

III. Beneficiarul datoreaza un pret


Al treilea element definitoriu pentru contractul de antrepriza il reprezinta faptul ca in schimbul lucrarii sau serviciului la care se angajeaza antreprenorul, beneficiarul datoreaza un pret. Prin aceasta, contractul de antrepriza se distinge de contractele dezinteresate, in care o parte se obliga sa faca sau sa nu faca ceva, fara ca debitorul acestei obligatii sa-si asume vreo contraprestatie.

Delimitarea contractului de antrepriza


Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de locatiune
A incheie cu B un contract prin care B se angajeaza sa aduca masina sa la dispozitia lui A si sa o conduca spre orice destinatie aleasa de catre A, pe o durata de o luna, in schimbul unei sume de bani. Care este natura acestui contract? Se pune problema daca vorbim despre o locatiune a masinii sau despre furnizarea de servicii de transport de catre sofer (B). Daca B este cel care alege traseul pana la destinatiile alese de catre A, atunci B se bucura de independenta functionala si contractul este de antrepriza. In schimb, daca traseul este ales de A, prestatiile de soferie sunt accesorii folosintei masinii si contractul va fi calificat drept locatiune a masinii (la fel, in cazul taxiurilor, daca taximetristul intreaba traseul, atunci este un contract de locatiune; daca taximetristul alege traseul sau nu se discuta nimic despre traseu, atunci este un contract de antrepriza).

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de munca


Ca si antreprenorul, salariatul executa lucrari sau servicii materiale sau intelectuale. Diferenta dintre cele doua contracte rezida in aceea ca salariatul este subordonat angajatorului si actioneaza conform instructiunilor acestuia, inclusiv in privinta mijloacelor, modalitatilor de executare a lucrarilor sau a serviciilor, pe cand antreprenorul se bucura de independenta functionala. In consecinta, salariatul lucreaza pe riscul angajatorului, pe cand antreprenorul lucreaza pe riscul sau. Universitatea este antreprenor de educatie pentru studenti; profesorul este salariat al universitatii si lucreaza pe riscul acesteia. De asemenea, Messi are incheiat un contract de munca cu F.C. Barcelona. Aceeasi situatie este prezenta si in Romania, caci contractul dintre un sportiv si echipa sa este un contract de munca (ar putea fi diferit la sporturile individuale).

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de vanzare


2

Spre exemplu, A se duce la Vodafone sa cumpere un telefon si un abonament pe un an la servicii telefonice (se cumpara deodata). Se incheie un contract de vanzare sau un contract de antrepriza in functie de ponderea pentru consimtamant ale celor doua prestatii furnizate de catre Vodafone. Daca dobandirea proprietatii telefonului prevaleaza asupra serviciilor de telefonie contractatate, contractul va fi de vanzare. Daca, dimpotriva, prevaleaza utilizarea serviciilor telefonice asupra dobandirii proprietatii asupra telefonului, contractul va fi de antrepriza. In lipsa unei alte indicatii cu privire la cauza determinanta incheierii contractului, va fi stabilita in functie de pretul fiecareia dintre cele doua situatii. Spre exemplu, contractele prin care se furnizeaza anumite echipamente, asigurandu-se si mentenanta lor pentru o anumita perioada de timp sunt de regula considerate contracte de vanzare si nu de antrepriza de mentenanta, intrucat serviciile de mententanta au carater accesoriu transmiterii proprietatii echipamentelor.

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de mandat


Aceasta delimitare se face dupa doua criterii: 1. contractul de antrepriza are ca obiect lucrari sau servicii materiale sau intelectuale, adica fapte juridice stricto sensu; contractul de mandat are ca obiect incheierea de acte juridice; 2. criteriul riscului: antreprenorul lucreaza pe riscul sau, iar mandatarul lucreaza pe riscul mandantului.

Caracterele juridice ale contractului de antrepriza


Din definitie rezulta ca antrepriza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, in principiu comutativ, in principiu consensual. Dupa cum are ca obiect lucrari ori servicii, contractul de antrepriza este fie cu executare uno ictu, fie cu executare succesiva. In primul caz, neexecutarea fara justificare atrage rezolutiunea, cu efect retroactiv, pe cand in al doilea caz, antreneaza rezilierea, cu efecte numai pentru viitor. In cele mai multe cazuri, contractul de antrepriza mai prezinta un caracter, si anume caracterul intuitu personae, in sensul ca beneficiarul contracteaza in considerarea calitatilor personale ale antreprenorului (spre exemplu, in cazul antreprizei de frizerie). Insa, acest caracter personal este de intensitate variabila. In alte situatii, caracterul intuitu personae al contractului presupune numai ca organizarea lucrarii sa se faca de catre antreprenor in mod personal, chiar daca el va folosi subordonati, terti, pentru aceasta executare. Cele doua situatii pot fi distinse in functie de natura lucrarii sau serviciului care face obiectul contractului si in functie de uzante. Spre exemplu, in cazul serviciilor de avocatura, unde este sensibila evolutia uzantelor, daca forma de organizare a profesiei este un cabinet individual, clientul cabinetului individual poate fi presupus ca se asteapta ca titularul cabinetului sa se implice personal in serviciile juridice prestate. In schimb, daca antreprenorul este o societate civila de avocati, ce are 2 parteneri si 50 de avocati, prezumtia este ca partenerii sa se implice numai in organizarea activitatii de asistenta juridica si nu in prestarea directa a serviciilor. Pentru rasturnarea acestei prezumtii, este necesara o clauza speciala in contractul de asistenta juridica, care sa determine implicarea directa a unei anumite persoane in serviciile prestate.

Conditiile de validitate ale contractului de antrepriza


I. Capacitatea
Pentru a incheia contractul de antrepriza, antreprenorul trebuie sa aiba in toate cazurile capacitate deplina de exercitiu (sa aiba posibilitatea de a incheia acte juridice de dispozitie). In schimb, clientul este supus unor conditii de capacitate ce depind de natura sau importanta lucrarii sau serviciului pentru patrimoniul sau bunul sau. Asadar, un contract de antrepriza de constructii este un act de 3

dispozitie pentru clientul sau, daca are ca obiect ridicarea constructiei, dar poate fi un act de administrare daca are ca obiect modificarea constructiei sau un act de conservare daca are ca obiect repararea acoperisului. In functie de aceste obiecte se vor aprecia si cerintele de capacitate privindu-l pe client. Potrivit art. 1853 NCC, dispozitiile art. 1655, alin. 1 NCC se aplica in mod corespunzator si contractului de antrepriza. Este acel text din materia vanzarii care interzice administratorului bunurilor altuia sa vand un bun al sau in schimbul unui pret obtinut din bunurile administratului. Aplicarea corespunzatoare a textului in materia antreprizei presupune ca acela care administreaza un bun sau un patrimoniu al altuia ori supravegheaza o asemenea administrare nu se poate angaja sa execute o lucrare ori sa presteze un serviciu in schimbul unui pret ce va fi platit din sume obtinute prin instrainarea sau exploatarea bunului administrat ori bunurilor din patrimoniul administrat.

II. Obiectul contractului de antrepriza


Obiectul contractului de antrepriza este reprezentat de operatiunea juridica de antrepriza care presupune prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrari cu titlu oneros. Spre deosebire de vanzare, pretul antreprizei poate sa constea in orice tip de prestatie si nu numai in plata unei sume de bani. Din acest motiv, vor fi situatii in care, desi rezulta dintr-o singura manifestare de vointa, contractul incheiat intre doua parti nu poate primi calificarea exclusiva de anterpriza. Spre exemplu, daca in schimbul obligatiei de a executa o lucrare sau de a presta un serviciu asumata de una dintre parti, cealalta parte se obliga sa asigure folosinta unui bun, contractul va fi in acelasi timp si contract de antrepriza, si contract de locatiune, adica va fi un contract mixt. In consecinta, obligatia de a preda serviciul sau executa lucrarea va fi supusa atat regimului obligatiilor anteprenorului si, in acelasi timp, regimului obligatiei de plata a chiriei. De asemenea, obligatia de a asigura folosinta bunului va fi supusa atat regimului obligatiilor locatorului, cat si, cumulativ, regimului obligatiei beneficiarului contractului de antrepriza de a plati remuneratia antreprenorului. Potrivit regulii generale privind obiectul obligatiilor, pretul anterprizei trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil. Totusi, in cazul in care partile nu convin asupra pretului, sanctiunea nu va fi nulitatea absoluta a contractului, ci determinarea pretului peste vointa partilor. Astfel, potrivit art. 1854, alin. 3 NCC, atunci cand contractul nu cuprinde clauze referitoare la pret, beneficiarul datoreaza pretul prevazut de lege, ori calculat potrivit legii sau, in lipsa unor asemenea prevederi legale, pretul stabilit in raport cu munca depusa si cheltuielile necesare pentru executarea lucrarii ori prestarea serviciului, avandu-se in vedere si uzantele existente. Referirea la uzante din finalul textului implica necesitatea ca pretul sa fie astfel calculat de catre instanta incat pe langa contravaloarea muncii depuse si a cheltuielilor efectuate de antreprenor, sa cuprinda si un profit rezonabil. Aceasta pentru ca, de regula, antreprenorul este un profesionist, fiind titular al unei intreprinderi cu scop lucrativ, ori scopul lucrativ nu se poate realiza decat daca pentru fiecare contract in parte antreprenorul are posibilitatea de a realiza un profit. In consecinta, uzantele antreprizei profesioniste vor implica intotdeauna necesitatea ca la costurile efectuarii lucrarii sau prestarii serviciilor sa se adauge si marja de profit a profesionistului.

Efectele contractului de antrepriza


OBLIGATIILE ANTREPRENORULUI I. Obligatia antreprenorului de a executa lucrarea sau de a presta serviciul la care s-a angajat
Principala obligatie a antreprenorului este aceea de a executa lucrarea sau de a presta serviciul la care s-a angajat. Aceasta obligatie poate avea natura unei obligatii de rezultat sau a unei obligatii de mijloace. 4

Problema este controversata in doctrina, dar diferenta intre obligatia de rezultat si obligatia de mijloace este importanta nu pentru a se stabili proba culpei, ci pentru a se stabili regimul de proba al neexecutarii: daca obligatia este de rezultat, simpla neatingere a rezultatului prezuma neexecutarea. In consecinta, pentru o obligatie de rezultat, creditorul va trebui sa demonstreze nasterea obligatiei, iar debitorul va trebui sa demonstreze atingerea rezultatului, iar daca nu reuseste sa faca aceasta dovada, neexecutarea este considerata dovedita; daca obligatia este de mijloace, dimpotriva, simpla neatingere a rezultatului urmarit nu prezuma neexecutarea obligatiei. In consecinta, creditorul trebuie sa demonstreze: 1. existenta obligatiei; 2. faptul ca pentru indeplinirea obligatiei era necesara o anumita actiune din partea debitorului, era necesar un anumit mijloc; 3. acea actiune nu a fost executata (acel mijloc nu a fost folosit) de catre debitor. Toate aceste trei probe ii incumba creditorului si fara reunirea lor cumulativa debitorul nu este socotit a nusi fi executat obligatia. Si in cazul obligatiilor de mijloace, si in cazul obligatiilor de rezultat, odata dovedita neexecutarea obligatiei, culpa debitorului se prezuma si ii revine lui sarcina de a rasturna aceasta prezumtie prin dovada unui caz de justificare a neexecutarii: fie caz fortuit, fie exceptie de neexecutare. In ceea ce priveste delimitarea dintre obligatiile de rezultat si obligatiile de mijloacele, prevederile art. 1481, alin. 3 NCC cuprind mai multe criterii care trebuie interpretate cumulativ (asa cum rezulta din ansamblul lor). Criteriile sunt urmatoarele: modul in care obligatia este stipulata in contract; existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului; gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului; influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei. In principiu, daca rezultatul urmarit la incheierea contractului depinde in mod exclusiv de actiunea debitorului (ori in alti termeni, se afla exclusiv sub controlul sau), atunci obligatia este de rezultat. Daca pe langa actiunea debitorului mai sunt si alti factori care influenteaza acest rezultat, cum ar fi, spre exemplu, influenta celeilalte parti asupra rezultatului, ori un eveniment exterior, ori o alta persoana decat partile, atunci obligatia va fi de mijloace. In fine, obligatia de mijloace rezulta, de regula, din insumarea unor obligatii de rezultat determinate, in care insa rezultatul nu este scopul urmarit la contractare, ci un instrument pentru atingerea acelui scop.
Spre exemplu, in relatia dintre Universitatea Bucuresti si studentii sai, studentii sunt beneficiarii antreprizei. Scopul urmarit: sa stie carte, sa stapaneasca instrumentele unei meserii. Universitatea trebuie sa faca ceva in acest sens, al scopului urmarit. Insa, atingerea scopului urmarit este influentata de mai multe elemente (atitudinea studentului, etc.) => obligatia are o obligatie de mijloace, global vorbind. Trebuie ca Universitatea sa se straduiasca, insa straduinta este alcatuita din niste activitati determinate: profesorul trebuie sa vina la curs, profesorul trebuie sa vorbeasca la curs despre materia respectiva (obligatii de rezultat). Pentru studentii la buget: prin executarea obligatiilor studentilor de drept public (de drept fiscal) de a plati taxe si impozite, statul poate aloca bugetul necesar platii serviciilor universatatii.

In ceea ce priveste obligatia de executare a lucrarii sau de prestare a serviciului datorat de catre antreprenor, Noul Cod civil prevede dispozitii particulare referitoare la obligatiile accesorii, la controlul executarii obligatiei si la riscul de neexecutare al obligatiei.

A. Obligatiile accesorii i. Obligatia antreprenorului de informare


Se intemeiaza pe faptul ca, de obicei, antreprenorul este un profesionist al domeniului in care executa lucrarea sau presteaza serviciul si, in consecinta, competenta prezumata de legiuitor il obliga sa-l indrume pe client in aspectele de decizie privind lucrarea, respectiv serviciul. 5

Astfel, potrivit art. 1858 NCC, antreprenorul este obligat sa-l informeze fara intarziere pe beneficiar daca normala executare a lucrarii, trainicia ei sau folosirea potrivit cu destinatia acesteia ar fi primejduita din una din urmatoarele trei cauze: materialele procurate de catre client (in mod exceptional) sau celelalte mijloace asigurate de acesta nu sunt potrivite lucrarii; instructiunile date de catre beneficiar sunt necorespunzatoare; se ivesc imprejurari exterioare pentru care antreprenorul nu este obligat sa raspunda si care afecteaza in mod negativ lucrarea. In urma acestei informari, beneficiarul ar trebui sa reactioneze prin remedierea aspectelor semnalate de catre antreprenor si inlaturarea pericolului decurgand din aceste aspecte. In cazul in care beneficiarul nu a remediat neintarziat aspectele semnalate de catre antreprenor, antreprenorul poate continua lucrarea pe riscul beneficiarului (clientului) sau poate rezolutiona sau rezilia contractul, potrivit dreptului comun, cu restituirea prestatiilor (in natura sau, daca nu este posibil, prin echivalent) si cu daune-interese. Intrucat rezolutiunea sau rezilierea judiciara ar presupune un anumit timp de incertitudine care ar afecta obligatia antreprenorului de a executa lucrarea la timp, in cele mai multe cazuri antreprenorul va proceda la rezolutiunea sau rezilierea pe cale unilaterala, prin declaratia comunicata beneficiarului. In principiu, rezolutiunea sau rezilierea reprezinta pentru antreprenor un drept potestativ, ce se naste din faptul juridic al lipsei de reactie a clientului la informarea trimisa de catre antreprenor. Totusi, daca aspectele semnalate de antreprenor pun in primejdie sanatatea, integritatea corporala sau viata persoanelor, atunci antreprenorul este obligat sa rezilieze contractul sau sa-l rezolutioneze, dupa caz, cel putin printr-o cerere adresata instantei de judecata, daca nu direct prin declaratie unilaterala, sub sanctiunea de a prelua riscul si de a raspunde pentru prejudiciile cauzate tertilor. Aceasta inseamna ca, de regula, daca antreprenorul care l-a informat pe beneficiarul ramas pasiv continua executarea lucrarii sau prestarea serviciului, orice prejudiciu decurgand din aspectele semnalate de antreprenor va fi suportat de client (beneficiar). Prin exceptie insa, daca acest prejudiciu priveste viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoanelor si antreprenorul nu a introdus cel putin o cerere de reziliere (adica putea sa o declare unilateral, insa obligatia sa nu este de a declara unilateral, ci de a cere instantei sa constate rezilierea), antreprenorul va fi tinut sa raspunda pentru prejudiciul respectiv nu numai fata de clientul sau, ci si fata de orice alt tert afectat de prejudiciu. In aceasta situatie, fata de tertul prejudiciat, clientul si antreprenorul raspund solidar, fiecare pentru fapta sa proprie si anume clientul pentru fapta de a nu reactiona adecvat la avertismentele antreprenorului, iar antreprenorul pentru fapta de a nu cere rezilierea contractului si de a continua lucrarea in ciuda lipsei de reactie a clientului. Aceste fapte sunt in lantul cauzal al prejudiciului, concura la crearea sa si de aceea autorii raspund fata de terti. Curs 14 Dinca 19.12.2012

ii. Obligatia antreprenorului de a procura materialele necesare lucrarii sau serviciilor


Daca lucrarea sau serviciul necesita o anumita materie prima sau anumite echipamente, antreprenorul este obligat sa procure materia prima si sa isi asigure posibilitatea de a folosi echipamentele, in masura necesara. Din aceste punct de vedere, obligatia de a executa lucrarea sau de a presta serviciul este supusa dreptului comun potrivit caruia in sarcina debitorului platii se afla toate activitatile, operatiunile si mijloacele necesare pentru efectuarea platii. Antreprenorul raspunde pentru calitatea materialelor furnizate in acelasi mod ca si vanzatorul, cu mentiunea totusi ca natura aparenta sau ascunsa a viciilor materialelor se apreciaza in functie de momentul in care are loc receptia lucrarii sau a serviciului ( ! ). In consecinta, se apreciza dupa cum viciile puteau sau nu sa fie depistate in raport cu materialele incorporate in lucrare la data acelei receptii. 6

Regula conform careia antreprenorul procura materialele si echipamentele este supletiva, astfel incat partile pot deroga de la ea, punand in sarcina clientului (beneficiarului) obligatia de a procura anumite materiale sau chiar toate materialele necesare. In acest caz, daca materialele prezinta vicii pe care antreprenorul care este un profesionist le poate identifica, el este obligat sa il informeze pe client despre aceasta si daca viciile nu sunt remediate, antreprenorul poate continua lucrarea pe riscul clientului sau poate sa rezilieze sau sa rezolutioneze contractul. Cu privire la materialele primite de la client, antreprenorul este obligat sa le conserve, sa le intrebuinteze potrivit destinatiei lor, cu respectarea regulilor tehnice aplicabile, sa justifice intrebuintarea lor fata de client, respectiv sa-i raporteze cum le-a intrebuintat si sa restituie ceea ce nu a fost folosit in executarea lucrarii.

B. Modul de indeplinire al obligatiei de a executa lucrarea


Beneficiarul are dreptul sa verifice periodic modul cum antreprenorul executa lucrarea sau serviciul incredintat, cu conditia ca aceasta verificare sa nu il stanjeneasca in mod excesiv pe antreprenor in executarea lucrarii. Cheltuielile verificarii sunt in sarcina beneficiarului. In urma verificarii, beneficiarul poate formula observatii si poate da instructiuni. Daca observatiile critica modul in care antreprenorul isi executa obligatia si daca sunt justificate, antreprenorul este obligat sa le urmeze si sa remedieze lipsurile constatate de beneficiar, iar daca acestea sunt grave, sanctiunea poate fi chiar rezolutiunea sau rezilierea contractului, la cererea beneficiarului. In ceea ce priveste instructiunile date de beneficiar, antreprenorul care constata ca aceste instructiuni contravin regulilor tehnice si ca urmarea lor ar primejdui executarea in bune conditii a lucrarii ori siguranta bunului ce va rezulta din aceasta executare, are obligatia de a-l informa pe client in legatura cu aceste lipsuri ale instructiunilor sale, urmand ca, daca beneficiarul revine asupra lor, antreprenorul sa poata continua lucrarea urmand instructiunile, insa pe riscul clientului sau sa refuze continuarea lucrarii si sa rezolutioneze sau, dupa caz, sa rezilieze contractul. ???Pentru antreprenor nu exista optiunea ca pur si simplu sa ignore instructiunile: acestea fie sunt corecte antreprenorul le urmeaza, continuand lucrarea pe riscul clientului; fie antreprenorul nu le considera corecte il informeaza pe beneficiar: daca beneficiarul le schimba, antreprenorul va continua lucrarea, dar pe riscul clientului; daca nu le schimba ??? fie antreprenorul decide sa refuze instructiunile, conducand la rezolutiunea sau rezilierea contractului.?? Verificarea bunului in decursul executarii sale este un drept al beneficiarului, iar nu o obligatie. Prin urmare, in cazul in care clientul nu verifica lucrarea sau o verifica si nu formuleaza observatii, antreprenorul ramane obligat sa o execute potrivit normelor tehnice aplicabile si conventiei initiale , iar in cazul in care executarea nu este conforma acestor reguli, el nu se va putea exonera de raspundere pe motiv ca lucrarea nu a fost verificata sau ca beneficiarul nu a obiectat.

C. Problema riscului pierii fortuite a lucrarii inainte de finalizarea ei


Din definitia contractului de antrepriza, antreprenorul, care este un profesionist, lucreaza pe riscul sau. Consecinta acestui principiu foarte general este aceea ca daca lucrarea piere inainte de finalizarea sa, antreprenorul este de regula obligat sa o refaca pe cheltuiala sa, cu materialele sale, in termenul convenit initial. Sub acest ultim aspect al termenului, daca respectarea termenului convenit initial este obiectiv imposibila, atunci se vor aplica regulile fortei majore care suspenda executarea obligatiei si nu ale celei care il exonereaza 7

pe debitor de executare. In consecinta, antreprenorul va putea solicita prelungirea termenului de executare cu durata minim necesara refacerii lucrarii. In situatia exceptionala in care materialul a fost procurat de catre beneficiar, acesta suporta riscul pierii materialului, in calitate de proprietar. In consecinta, in aceasta situatie, in principiu, beneficiarul ar trebui sa procure noi materiale care sa-i permita antreprenorului sa refaca lucrarea, insa nu va suporta cheltuieile acestei refaceri. Numai daca antreprenorul demonstreaza ca pieirea a fost cauzata de viciile materialelor procurate de catre beneficiar, atunci beneficiarul va trebui sa suporte cheltuielile refacerii lucrarii.

II. Obligatia antreprenorului de a raspunde pentru viciile lucrarii


Aceasta raspundere, ca o regula generala, urmeaza regimul juridic al raspunderii pentru viciile lucrului vandut. Natura aparenta sau ascunsa a viciilor se determina in functie de momentul receptiei si antreneaza consecintele pe care le vom examina.

OBLIGATIILE BENEFICIARULUI I. Obligatia beneficiarului de a efectua receptia


La finalizarea lucrarii, antreprenorul este obligat sa il notifice pe beneficiar in legatura cu aceasta si sa-i acorde un termen rezonabil in care acesta sa se prezinte pentru receptie. Caracterul rezonabil al termenului se determina in functie de orice fel de imprejurari relevante (spre exemplu, perioada sarbatorilor poate sa fie considerata ca nefiind un termen rezonabil pentru receptie). La expirarea termenului rezonabil, daca beneficiarul nu s-a prezentat pentru receptia lucrarii, aceasta se prezuma efectuata fara obiectiuni. Daca, dimpotriva, beneficiarul s-a prezentat, el trebuie sa verifice lucrarea si sa-i comunice antreprenorului toate obiectiunile pe care le are in legatura cu aceasta lucrare, eventual solicitand remedierea viciilor constatate si efectuarea unei noi receptii, consecutive acestei remedieri. Beneficiarul este decazut din dreptul de a aplica orice sanctiune, pentru viciile lucrarii care puteau fi constatate de el cu ocazia receptiei si care nu au fost comunicate antreprenorului la momentul acesteia. In functie de natura lucrarii, este posibil ca in unele cazuri dupa receptie sa fie necesara ridicarea acesteia de la antrepenor (spre exemplu, la antrepriza de croitorie, atunci cand este gata costumul, nu este suficient ca beneficiarul sa se prezinte intr-un termen rezonabil si sa faca receptia fara obiectiuni, ci trebuie sa si ridice costumul). In asemenea situatii, art. 1868 NCC prevede o procedura de sanctionare a neexecutarii de catre beneficiar a obligatiei de a ridica bunul consecutiv receptiei. Daca lucrarea s-a executat cu materialul clientului sau in legatura cu un bun al clientului si daca bunul rezultat din lucrare trebuie, prin natura lui, sa fie ridicat de catre beneficiar, atunci obligatia de ridicare trebuie executata in termen de cel mult 6 luni din ziua receptiei. Este vorba despre receptia efectiva sau de receptia prezumata (in cazul in care beneficiarul nu s-a prezentat pentru receptie). Daca pana la expirarea acestui termen beneficiarul nu-si executa obligatia de ridicare, atunci antreprenorul are dreptul de a vinde lucrarea catre un tert cu diligenta unui mandatar gratuit al beneficiarului. Din pretul obtinut prin aceasta vanzare, antreprenorul va retine suma necesara pentru acoperirea cheltuielilor vanzarii si pretul antreprizei, consemnand suma ramasa la dispozitia clientului. Aceste dispozitii nu se vor aplica daca beneficiarul introduce impotriva antreprenorului o actiune intemeiata pe neexecutarea sau eeuctarea necorespunzatoare a lucrarii de catre acesta. 8

Spre a impiedica vanzarea, actiunea poate fi introdusa oricand inainte de vanzare, nu numai in intervalul de 6 luni in care beneficiarul ar fi trebuit sa ridice lucrarea. De regula, se apreciaza ca instanta ar trebui sa dispuna executarea silita a obligatiilor. Atunci cand nu a fost ridicata lucrarea, situatia normala (in absenta textului raspectiv) ar fi aceea in care antreprenorul ar introduce o cerere de chemare in judecata prin care beneficiarul sa fie obligat sa ridice lucrarea. De la aceasta regula se deroga: antreprenorul isi poate face dreptate singur daca nu exista dubii rezonabile asupra faptului ca el si-a facut treaba.

II. Obligatia beneficiarului de a plati pretul lucrarii


Potrivit art. 1864 NCC, cand obiectul contractului este o lucrare, beneficiarul este obligat sa-i plateasca antreprenorului pretul la data si locul receptiei intregii lucrari, daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel. In consecinta, dreptul comun in materia antreprizei de lucrari presupune ca pretul nu este scadent, nici in tot, nici in parte, pana la receptie. Potrivit art. 1864, alin. 2 NCC, chiar in cazul in care lucrarea a pierit sau s-a deteriorat inainte de receptie fara vina beneficiarului, antreprenorul care a dat materialul nu are dreptul la pret. Per a contrario, antreprenorul ar putea cere pretul cel putin in limita cheltuielilor suplimentare pe care le angajeaza pentru executarea lucrarii atunci cand pieirea a fost cauzata de culpa beneficiarului sau de viciile materialelor pe care el le-a furnizat. Dispozitiile mentionate se aplica doar antreprizei de lucrari. Antrepriza de servicii este de regula un contract cu executare succesiva si atunci plata pretului se va face in mod obisnuit in rate periodice. Potrivit dreptului comun, daca partile nu au stabilit scadenta acestor rate, plata lor ar trebui efectuata dupa expirarea perioadei pentru care se datoreaza rata si numai cu conditia ca serviciul sa fi fost prestat in acea perioada. In legatura cu regimul pretului antreprizei, acesta este distinct in functie de modul in care partile au stabilit cuantumul acestui pret. Sunt trei moduri de stabilire a acestui cuantum carora Noul Cod civil le atribuie consecinte diferite. i. Pretul estimat Pretul estimat este acel pret pe care antreprenorul l-a evaluat in faza formarii contractului de antrepriza in functie de lucrarile si materialele necesare si pe care beneficiarul le-a acceptat. In cazul in care pretul a fost astfel determinat, antreprenorul nu poate solicita o suplimentare a pretului stabilit astfel decat daca dovedeste ca aceasta suplimentare este justificata de lucrari care au fost necesare pentru executarea obiectului contractului si a caror necesitate nu putea fi prevazuta de catre un profesionist la momentul incheierii contractului cand s-a formulat estimarea. Aceste aspecte se aplica si la locatiune. ii. Pretul de deviz Discutam despre pretul de deviz in situatia in care partile stabilesc pretul de comun acord, in functie de pretul materialelor si costul muncii. Atunci, orice variatie in aceste costuri va influenta pretul final al lucrarii. Scaderea costurilor va profita beneficiarului, iar cresterea costurilor va fi suportata de acesta. In aceasta situatie, antreprenorul este dator sa-i prezinte beneficiarului un raport cu privire la cheltuielile pe care le-a facut pentru fiecare etapa a lucrarii si in caz de contestatie, antreprenorul trebuie sa prezinte si dovezile care demonstreaza efectuarea acelor cheltuieli. iii. Pretul forfetar Reprezinta pretul stabilit global, fara a fi influentat de valoarea materialelor si de pretul muncii necesare pentru activitatea contractata. In virtutea acestui mod de determinare al pretului, partile nu vor putea pretinde ulterior ca datorita variatiei pretului pe parcursul executarii lucrarii, acest pret ar trebui sa suporte vreo modificare. Beneficiarul nu va putea pretinde o reducere pe motiv ca pretul materialelor si al muncii a scazut si nici antreprenorul nu va putea pretinde o majorare pe motiv ca aceste cheltuieli au crescut. Nici macar in cazul in care antreprenorul executa lucrari suplimentare la cererea clientului, aceste lucrari nu vor fi prezumate ca avand o incidenta asupra pretului. Astfel, daca antreprenorul primeste instructiunile clientului privind 9

executarea unor lucrari suplimentare fata sa il instiinteze in legatura cu costul acestor lucrari, manifestarea sa de vointa este interpretata in sensul ca este de acord ca lucrarile in cauza sa nu influenteze pretul. Numai daca dupa ce a primit instructiunile privind lucrarile suplimentare, antreprenorul i-a comunicat beneficiarului (clientului) modificarea pretului pe care o impun aceste cheltuieli si clientul a acceptat aceasta modificare, numai atunci respectiva modificare va produce efecte obligatorii. In caz contrar, potrivit regulii, pretul global nu se modifica.

In oricare dintre aceste modalitati ar fi stabilit pretul, el beneficiaza in unele cazuri de o ipoteca legala care garanteaza creanta de plata a pretului. Ipotecile legale sunt numai imobiliare, astfel incat aceasta garantie se va aplica numai in cazul lucrarilor care se executa asupra unui imobil ori in legatura cu un imobil. Potrivit art. 1869 NCC, coroborat cu art. 2386, pct. 6 NCC, beneficiaza de ipoteca legala arhitectii si antreprenorii care au convenit cu proprietarul sa edifice, sa reconstruiasca sau sa repare un imobil asupra acelui imobil pentru garantarea sumelor datorate lor, dar numai in limita sporului de valoare realizat prin lucrarile executate. In consecinta, spre exemplu, antreprenorii folositi pentru cheltuieli voluptoare, care prin ipoteza nu aduc spor de valoare, nu vor beneficia de aceasta ipoteca legala (ceea ce este facut din capriciul clientului nu beneficiaza nici de ipoteca legala creata impotriva acelui client).

Raportul dintre contractul de antrepriza si alte contracte care sa incheie in legatura cu obiectul sau 1. Contractul de subantrepriza
Potrivit art. 1852 NCC, prin contractul de subantrepriza, antreprenorul poate incredinta unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor parti sau elemente ale lucrarii sau serviciilor in afara de cazul in care contractul de antrepriza a fost incheiat in considerarea persoanei sale. Acest text trebuie interpretat in spiritul sau, ci nu litera sa pentru ca nu s-ar aplica niciodata, deoarece intotdeaunaa contractul de antrepriza se incheie in masura unor calitati ale antreprenorului, cat de nesemnificative ar fi aceste calitati personale. Uneori, este suficient ca antreprenorul sa actioneze cu numele sau. Alteori, sa organizeze lucrarea. In fine, in alte cazuri, trebuie sa execute personal lucrarea (frizerul). Din acest degrade de situatii, rezulta ca in marea majoritatea a cazurilor exista anumite actiuni pe care antreprenorul nu trebuie sa le execute in faptul sau personal. In legatura cu aceste parti ale lucrarii pe care nu trebuie sa le execute in faptul sau personal, antreprenorul poate incheia contracte de subantrepriza. Subantreprenorul este pentru antreprenor ceea ce antreprenorul este pentru client. De aceea, potrivit art. 1852, alin. 3 NCC, subantrepriza este supusa dispozitilor prevazute pentru contractul de antrepriza. Sub rezerva actiunii directe, subantreprenorii nu se afla in raporturi juridice cu clientul. Consecinta cea mai importanta a acestei reguli este ca clientul nu se poate indrepta pe temei contractual impotriva subantreprenorului, dar se poate indrepta, eventual, pe temei delictual. In schimb, toate actiunile si omisiunile subantreprenorilor angajeaza raspunderea fata de client a antreprenorului care i-a angajat. Uneori, inlantuirea contractelor de subantrepriza si antrepriza sugereaza grupuri de contracte.

2. Actiunile directe
Potrivit art. 1856, in masura in care nu au fost platite de antreprenor, persoanele care in baza unui contract incheiat cu acesta au desfasurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrarii contractate au actiune directa impotriva beneficiarului, pana la concurenta sumei pe care acesta din urma o datoreaza antreprenorului la momentul introducerii actiunii. 10

Spre deosebire de Codul civil de la 1864, Noul Cod civil largeste sfera subiectelor care pot introduce actiunea directa impotriva clientului. Intra in aceasta sfera orice contractanti ai antreprenorului pentru activitati incluse in obiectul antreprizei, inclusiv salariatul, mestesugari, artizani, subantreprenori. In masura in care antreprenorul nu isi executa obligatiile fata de ei, acestia pot sa obtina executarea lor direct de la client, dar numai in limita datoriilor acestuia fata de antreprenor si cu modalitatile acestei datorii. Spre exemplu, daca beneficiarul a platit in avans pretul antreprizei, el nu va putea fi obligat sa plateasca nimic in plus pe calea actiunii directe. De asemenea, daca obligatia beneficiarului nu a ajuns la scadenta (spre exemplu, pentru ca se aplica dreptul comun, ca plata sa fie facuta la receptie), atunci actiunea directa introdusa impotriva beneficiarului va fi respinsa ca prematura.

Incetarea contractului de antrepriza


Exista dispozitii speciale cu privire la doua cauze de incetare a contractului: decesul partilor si rezolutiunea sau rezilierea imputabile uneia dintre parti.

A. Decesul partilor
1. Decesul beneficiarului
In ceea ce priveste decesul beneficiarului (al clientului), contractul de antrepriza inceteaza numai daca in urma acestui deces lucrarea nu mai poate fi executata sau nu mai prezinta utilitate: lucrare ce nu mai prezinta utilitate: o antrepriza de restaurant va inceta inainte de termen daca clientul decedeaza, pentru ca antrepriza a devenit inutila in urma decesului clientului; lucrare care devine imposibila in urma decesului beneficiarului: antrepriza de croitorie se iau masuri pentru costum de la beneficiar, iar acesta decedeaza. Antrepriza inceteaza. Insa, ca regula, mostenitorii beneficiarului vor prelua pozitia acestuia in contractul de antrepriza care continua si dupa decesul sau.

2. Decesul antreprenorului
In masura in care contractul de antrepriza presupune un anumit caracter intuitu personae, decesul antreprenorului duce la incetarea contractului. In masura in care partea din lucrare care a fost deja executata poate fi folosita de catre beneficiar, acesta este tinut sa o receptioneze si sa plateasca pretul stabilit proportional cu cel convenit initial, in functie de gradul in care s-a realizat lucrarea convenita initial, dar numai in masura in care cheltuielile astfel realizate de catre client sunt utile pentru acesta (art. 1871, alin. 3 NCC). Prin urmare, exista doua praguri care se aplica concomitent: clientul plateste cel mai mic dintre acestea. Pe de o parte se evalueaza partea din pret care este datorata in raport cu partea din lucrare receptionata, iar pe de alta parte se evalueaza cu cat ii este de folos partea receptionata clientului). Se evalueaza distinct ceea ce se receptioneaza si se evalueaza proportional partea din lucrare executata. Minima dintre cele doua valori va fi platita de catre clientul obligat la aceasta receptie anticipata a lucrarii.

B. Rezolutiunea si rezilierea
Exista prevederi specifice dupa cum rezolutiunea sau rezilierea este imputabila clientului sau antreprenorului.

1.Rezolutiunea sau rezilierea imputabila clientului


11

Se prevede ca in cazul in care clientul este obligat sa efectueze anumite prestatii care conditioneaza efectuarea lucrarii de catre antreprenor (spre exemplu, sa procure materiale, sa puna la dispozitie anumite planuri, sa furnizeze anumite instructiuni fara de care lucrarea nu se poate efectua), neindeplinirea acestor prestatii il indreptateste pe antreprenor sa obtina, dupa cum antrepriza este succesiva sau uno ictu, rezilierea sau rezolutiunea contractului, cu daune-interese pentru prejudiciu suferit prin incheierea si neexecutarea lucrarii.

2. Rezolutiunea sau rezilierea imputabila antreprenorului


In aceasta situatie, se aplica dreptul comun, cu observatia ca exista doua cazuri in care clientul poate cere rezolutiunea sau rezilierea contractului de antrepriza desi obligatia neexecutata de catre antreprenor nu a ajuns la scadenta. N??u/i??i putem spune rezolutiune sau reziliere anticipata. Scadenta obligatiei antreprenorului o reprezinta data la care ar trebui sa finalizeze lucrarea. Chiar si atunci cand se executa uno ictu, lucrarea se executa pe parcusul unei anumite durate de timp. Clientul care poate sa verifice cum se deruleaza lucrarea poate sa o observe ca din modul in care actioneaza antreprenorul, aceasta nu se va realiza. Fara sa astepte faptul fatal al neexecutarii, clientul poate pune stop contractului inainte de scadenta. Cele doua cazuri amintite sunt urmatoarele: atunci cand datorita ritmului lucrarii respectarea termenului convenit pentru realizarea ei a devenit manifest imposibila; atunci cand clientul care constata ca lucrarea se executa defectuos semnaleaza antreprenorului lipsurile constatate, iar acesta, intr-un termen rezonabil, nu remediaza acele lipsuri ori in lucrarile viitoare nu schimba modul defecutos semnalat de client. In aceste doua situatii, clientul nerebdator poate sa incheie relatiile contractuale cu antreprenorul si sa caute un alt antreprenor. Art. 1872 NCC: Rezolutiunea sau rezilierea contractului imputabila antreprenorului Beneficiarul are dreptul sa obtina rezilierea sau, dupa caz, rezolutiunea contractului in cazurile in care, fara justificare: a) respectarea termenului convenit pentru receptia lucrarii a devenit vadit imposibila; b) lucrarea sau serviciul nu se executa in modul convenit si intr-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu imprejurarile, antreprenorul nu remediaza lipsurile constatate si nu schimba pentru viitor modul de executare a lucrarii sau serviciului; c) nu se executa alte obligatii ce revin antreprenorului potrivit legii sau in temeiul contractului.

Antrepriza de constructii
(varietate a contractului de antrepriza) Antrepriza de constructii are ca obiect executarea de lucrari pentru care este necesara obtinerea autorizatiei de constructie, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Se pune problema cine are obligatia de a obtine aceasta autorizatie: clientul sau antreprenorul. In principiu, intrucat antrepriza de constructii presupune exercitarea de catre proprietarul unui imobil a prerogativei dispozitiei materiale asupra acelui imobil, decizia privind executarea constructiei apartine 12

clientului si, in consecinta, clientul trebuie sa obtina, in lipsa unei stipulatii contrare, autorizatia necesara pentru executarea acestei decizii. Prin exceptie, antreprenorul poate fi delegat sa execute pe seama clientului formalitatile necesare pentru obtinerea autorizatiei. In privinta acestor modalitati, antreprenorul va actiona ca un mandatar al clientului si, in aceasta situatie, in completare fata de regulile antreprizei, se vor aplica si regulile contractului de mandat si ale reprezentarii. Chiar si atunci cand clientul executa direct formalitatile necesare pentru obinerea autorizatiei, antreprenorul, in calitate de profesionist, este obligat sa il consilieze in legatura cu aceste formalitati, fie ca este vorba de arhitect, fie ca este vroba de constructor (amandoi sunt profesionisti in domeniul in care se cere autorizatia). In cazul in care in lipsa acestei consilieri autorizatia nu permite clientului executarea lucrarii care face obiectul contractului, antreprenorul va fi obligat fata de client sa il despagubeasca pentru consecintele prejudiciabile ale neexecutarii obligatiei de consiliere. Atunci cand executarea antreprizei de lucrari presupune folosirea anumitor utilitati, a unor cai de acces, a unei anumite infrastructuri, beneficiarul este obligat sa-i asigure antreprenorului aceste mijloace (art. 1875, alin. 1 NCC). In legatura cu obligatia antreprenorului de a-l informa pe beneficiar, se aplica dreptul comun al contractului de antrepriza, cu adaugarea ca antreprenorul este obligat sa-l informeze pe beneficiar si despre eventualele deficiente ale lucrarilor de proiectare in temeiul carora s-a incheiat contractul si, daca intra in sfera sa de competenta profesionala, antreprenorul este obligat si sa propuna masuri de remediere pe care sa le discute cu proiectantul si cu clientul pentru a ajunge la solutia tehnica optima de realizare a obiectului contractului. Aceasta este o obligatie de diligenta a antreprenorului daca nu se ajunge la solutia optima, trebuie demonstrat ca lipsa sa de diligenta a condus la acest deznodamant. In ceea ce priveste controlul executarii lucrarilor, se aplica dreptul comun, dar din nou cu o adaugare si anume: in cazul in care anumite parti din lucrare urmeaza sa fie acoperite, antreprenorul este obligat sa-l convoace pe client pentru receptia acelor parti, numita receptie partiala, iar clientul este obligat sa se prezinte in termen rezonabil in vederea acestei receptii. In cazul in care clientul nu se prezinta, se prezuma ca partile respective din lucrare au fost receptionate si ca la data expirarii termenului rezonabil ele nu aveau vicii aparente pe care clientul le-ar fi putut constata.

Receptia lucrarii in cadrul antreprizei de constructii


Receptia lucrarii cuprinde doua etape, respectiv: receptia la terminarea lucrarii; receptia finala. Receptia la terminarea lucrarii se face pe baza convocarii facute de catre antreprenor cu ocazia finalizarii lucrarilor de constructie pe care le-a executat si se dovedeste cu un proces-verbal de receptie. In procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarii trebuie sa figureze toate viciile constatate de catre client, precum si termenele de remediere a acestor vicii, ca si data la care va avea loc receptia finala. Receptia finala se efectueaza de asemenea pe baza unui proces-verbal. Viciile care pot fi constatate de catre client cu ocazia receptiei finale sunt considerate vicii aparente, iar cele care nu pot fi constate atunci sunt vicii ascunse. De la data receptiei finale incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru vicii aparente, iar daca in procesul-verbal de receptie finala s-a acordat si un termen de remediere a acestor vicii, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la expirarea termenului de remediere.

13

In ceea ce priveste viciile ascunse, acestea antreneaza raspunderea antreprenorului daca se ivesc intr-un termen de garantie de 10 ani de la receptia finala a constructiei. Aceste termen este prevazut in art. 29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii. Acelasi articol prevede si o derogare si anume: cu privire la viciile structurii de rezistenta, antreprenorul de constructii garanteaza impotriva viciilor de rezistenta pe toata durata existentei acesteia. Notiunea de viciu se apreciaza in raport cu normele tehnice de la momentul realizarii constructiei (spre exemplu, nicio cladire interbelica nu are structura de rezistenta).

Raspunderea antreprenorului pentru viciile lucrarii


Potrivit Legii nr. 10/1995, fiecare dintre antreprenorii implicati in executarea unei constructii are o serie de indatoriri legate de cerintele esentiale privind calitatea acelei constructii. Acele indatoriri reprezinta, din perspectiva contractului de antrepriza, si obligatii contractuale ale antreprenorului si, mai mult, intrucat ele sunt impuse de siguranta in constructii, au caracter de ordine publica, astfel incat nu se poate deroga de la respectivele indatoriri prin conventia dintre antreprenor si client. In cazul in care constructia prezinta un anumit defect, pana la proba contrara, toti antreprenorii implicati in ridicarea ei sunt prezumati responsabili fata de client si fata de tertii afectati de acel defect pentru prejudiciile suferite ca urmare a manifestarii lui. De la aceasta raspundere, antreprenorii se pot exonera doar in conditiile expres si limitativ prevazute de art. 1879, alin 2-4 NCC, astfel cum se va prezenta in continuare. Arhitectul sau inginerul este exonerat de raspunderea pentru viciile lucrarii numai daca dovedeste ca acestea nu rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor pe care le-a furnizat si, daca este cazul, din vreo lipsa de diligenta in coordonarea sau supravegherea lucrarii. Antreprenorul (aici se are in vedere constructorul) este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca viciile rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor arhitectului ori ale inginerului ales de beneficiar (per a contrario, daca inginerul a fost ales de catre antreprenor, deficientele rezultate din fapta lui sunt imputabile antreprenorului). Subantreprenorul nu este exonerat decat daca dovedeste ca viciile rezulta din deciziile antreprenorului sau din expertizele ori planurile arhitectului sau inginerului. Fiecare din partile deja mentionate este exonerata daca dovedeste ca viciile rezulta din deciziile impuse de beneficiar in alegerea solului sau a materialelor ori in alegerea subantreprenorilor, a expertilor sau a metodelor de construire. Niciunul dintre antreprenorii profesionisti nu se poate exonera pentru acest motiv daca viciile in discutie puteau fi constatate in cursul lucrarii si nu au fost notificate de catre antreprenorul in cauza catre client.

14