CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA

Contractul de rentă viageră = contractul prin care o pers - credirentier (creditorul

rentei) - înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani unei alte pers - debirentier
(debitorul rentei) - în schimbul unei prestaţii periodice în bani - renta viageră - care
urmează a i se plăti până la decesul său.
Dacă în schimbul bunului debirentierul plăteşte şi o sumă de bani, nu numai renta periodică
=> contractul e rentă viageră dacă suma plătită la încheierea contractului e < ½ din
valoarea bunului înstrăinat. Renta viageră poate fi constituită şi cu titlu gratuit, iar plata ei
periodică poate fi legată de durata vieţii unei alte pers decât înstrăinătorul bunului ori
capitalului. Cuantumul ratei de rentă - se stabileşte, în mod liber, prin voinţa părţilor.
Renta nu reprezintă o dobândă şi se plăteşte nu numai în schimbul folosinţei, ci şi ca
echivalent al capitalului însuşi, pe care îl absoarbe. Capitalul dat pentru constituirea rentei
nu e rambursabil. Ratele de rentă se plătesc în cuantumul prevăzut în contract. Riscul
deprecierii valorii monedei naţionale se suportă de credirentier. Calitatea de debirentier
poate să aparţină mai multor pers => când în contract există o pluralitate de părţi =>
renta viageră e, prin excelenţă, divizibilă. Cu toate acestea, moartea unui credirentier nu
duce la stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi plătită integral supravieţuitorului, dacă nu
s-a stipulat contrariul – EX: în cazul decesului unuia dintre soţii credirentieri, cel rămas în
viaţă beneficiază de întreaga rentă. Deoarece renta e stabilită, cu caracter aleatoriu, până la
sfârşitul vieţii creditorilor => se poate menţine obligaţia până la decesul ultimului
credirentier (împlinirea termenului incert prevăzut în contract), dacă părţile nu au prevăzut
altfel. Dacă există o pluralitate de debirentieri sau unicul debirentier decedat are mai mulţi
moştenitori => oricare poate fi obligat la executarea integrală, plata făcută de unul dintre ei
fiind liberatorie pentru toţi.
Caractere juridice:
 e, de regulă, un contract cu titlu oneros aleatoriu - există şansa de câştig/pierdere
pentru ambele părţi, care depinde de un eveniment viitor şi incert - perioada cât va trăi
credirentierul. Dacă prestaţia periodică în bani se plăteşte pe un timp determinat =>
contractul nu mai e aleatoriu => nu e rentă viageră
 e un contract sinalagmatic (naşte obligaţii pentru ambele părţi) şi consensual (se
încheie prin simplul consimţământ al părţilor). Dacă bunul înstrăinat de credirentier e un (şi
un) teren => contractul trebuie să fie încheiat în formă autentică.
 e translativ de proprietate (eventual de nuda proprietate, cu rezerva uzufructului
viager) - credirentierul are obligaţia de garanţie a vânzătorului
 poate fi constituit şi cu titlu gratuit, prin donaţie sau testament; renta nu are caracter
strict personal => poate fi cedată dacă prin actul de constituire nu s-a prevăzut
inalienabilitatea. Renta constituită cu titlu gratuit poate fi declarată necesibilă (ca şi
neurmăribilă). Renta se va plăti terţului numai până la moartea credirentierului iniţial. Renta
viageră se poate constitui cu titlu gratuit (donaţie) şi prin contractul încheiat între foştii soţi,
la desfacerea căsătoriei, în scop de întreţinere; constituie rentă viageră (nu uzufruct)
donaţia unei sume fixe de bani din venitul anual al unui teren agricol, credirentierul neavând
nici un drept asupra fondului. Când renta viageră a fost constituită cu titlu gratuit =>
contractul nu mai are caracter aleatoriu, ci e o liberalitate - pentru credirentier nu există
şanse de pierdere, iar pentru debirentier nu există şanse de câştig. Renta viageră reprezintă
o liberalitate în privinţa bunului înstrăinat (nu un contract aleatoriu) şi daca renta s-a
stipulat în mod fictiv sau dacă veniturile bunului înstrăinat (EX: chiria imobilului, dobânzile
capitalului plătit) acoperă ratele de rentă. Caracterul gratuit al înstrăinării în schimbul unei
rente viagere e prezumat de lege dacă dobânditorul bunului e un succesibil în linie dreaptă.
Renta viageră e o liberalitate şi daca renta se stipulează nu în favoarea pers care a
înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani, ci în favoarea unui terţ => părţile contractante
= constituitor (stipulant), debirentier (promitent); terţul beneficiar = credirentier
=> renta - deşi contractul e cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu - e supusă regulilor de
fond ale donaţiilor (capacitate, reducţiune, revocare etc.) pentru că stipulantul contractează

1
cu intenţie liberală, dar nu se aplică condiţiile de formă ale donaţiilor => renta e o donaţie
indirectă, rezultând dintr-o stipulaţie pentru altul.
Contractul e lovit de nulitate absoluta:
- daca pers în favoarea căreia renta a fost constituită încetase din viaţă în momentul
constituirii - deoarece nu există şanse de câştig - pierdere pentru ambele părţi => lipsa
cauzei juridice a contractului
- daca se constituie renta în favoarea unei pers afectate de o boală de care a murit în
intervalul de 20 de zile de la data încheierii contractului, boala respectivă exista în
momentul încheierii contractului, iar cauza mortii nu e un alt eveniment (EX: un accident).
Dacă renta s-a constituit în favoarea mai multor pers şi numai una a încetat din viaţă în
momentul constituirii sau în intervalul de 20 zile => contractul e valid - şansele de
câştig/pierdere pentru ambele părţi (cauza contractului) subzistă.
Dacă moartea credirentierului a intervenit după 20 zile => instanţa poate constata nulitatea
contractului pentru lipsa cauzei numai dacă moştenitorii dovedesc că debirentierul a avut
cunoştinţă de moartea iminentă a credirentierului.
Efectele contractului de rentă viageră
Plata rentei. Ratele de rentă trebuie să fie plătite de debirentier, în cuantumul şi la
termenele stipulate în contract, până la decesul credirentierului (contractant sau terţ
beneficiar) ori terţului. Sumele datorate cu titlu de rentă se dobândesc în proporţie cu zilele
cât a trăit credirentierul. Dacă s-a stipulat în contract ca ratele de rentă să fie plătite
anticipat => credirentierul dobândeşte fiecare rată de rentă din ziua scadenţei, chiar dacă el
ar muri mai înainte de expirarea perioadei pentru care s-a plătit renta. Ratele de rentă
scadente şi neachitate până la decesul credirentierului pot fi urmărite de moştenitorii lui în
cadrul termenului de prescripţie. Dacă s-a stipulat plata rentei până la moartea altei pers
decât credirentierul, şi acesta din urmă moare mai întâi => dreptul la rentă se transmite
asupra moştenitorilor săi. În caz de îndoială (EX: dispariţie), existenţa pers de viaţa căreia e
legată plata rentei trebuie să fie dovedită de credirentier. Debirentierul nu poate să se
libereze de plata rentei restituind lucrul sau suma primită şi chiar dacă ar renunţa la
restituirea ratelor de rentă plătite, întrucât contractul are caracter aleatoriu şi produce
efecte obligatorii oricât de oneros ar fi pentru debirentier. In caz de moarte a
debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite asupra moştenitorilor lui deoarece
această obligaţie nu e legată de o calitate personală a defunctului şi nici contractată intuitu
personae. Dacă plata rentei s-ar fi stipulat până la moartea debirentierului => moştenitorii
datorează ratele de rentă scadente şi neachitate de debirentier în timpul vieţii, obligaţia
stingându-se la moartea lui. Debirentierul nu se poate libera de obligaţia plăţii rentei nici
prin vânzarea bunului şi asumarea acestei obligaţii de către cumpărător (delegaţie
imperfectă). Numai daca credirentierul consimte, debirentierul va fi înlocuit prin delegaţie
perfectă.
Sancţiunea neexecutării. Dacă la scadenţă debirentierul nu plăteşte => credirentierul
poate cere executarea silită asupra patrimoniului debirentierului pentru realizarea unei sume
suficiente în vederea asigurării plăţii regulate a rentei. Rezoluţiunea contractului pentru
neexecutare nu poate fi cerută de credirentier, cu toate că renta a fost constituită cu titlu
oneros şi contractul e sinalagmatic; ea e interzisă chiar dacă actul e intitulat vânzare, dar
din conţinutul sau rezultă că e o rentă viageră; ea poate fi cerută numai dacă debirentierul
nu prezintă garanţiile stipulate pentru asigurarea plăţii rentei - le micşorează prin fapta sa
sau dacă în contract s-a prevăzut un pact comisoriu expres => rezoluţiunea trebuie să fie
cerută instanţei. Instanţa poate pronunţa desfiinţarea contractului şi în cazul în care
moartea credirentierului (cu consecinţa încetării plăţii ratelor de rentă) e cauzată de
debirentier => fapta fiind extracontractuală, răspunderea civilă delictuală a debirentierului
poate fi angajată sub forma restituirii bunului (capitalului) primit (fără a avea dreptul la
restituirea ratelor de rentă plătite); păstrarea bunului în cazul provocării încetării plăţii
ratelor printr-o faptă ilicită nu e posibilă. Dacă pactul comisoriu expres a fost de gradul II
sau de grad subsecvent => instanţa constată rezoluţiunea care se produce în baza pactului.
Pe baza pactului comisoriu de gradul I credirentierul poate cere rezoluţiunea judiciară a

2
contractului pentru neexecutare. În caz de rezoluţiune debirentierul trebuie să restituie
bunul sau suma de bani primită; ratele de rentă plătite nu se restituie în caz de rezoluţiune.
Ratele de rentă nu se restituie chiar dacă părţile n-au stipulat în contract o clauză de acest
sens. În caz de anulare a contractului prestaţiile primite se restituie.
Urmărirea rentei de creditori. Numai renta constituită cu titlu gratuit poate fi declarată
neurmăribilă prin convenţia părţilor => creditorii nu pot protesta căci debitorul lor
(credirentierul) nu a dat nimic în schimbul rentei neurmăribile => nu şi-a micşorat
patrimoniul său. Totusi, exista posibilitatea urmăririi chiar şi a rentelor constituite cu titlu
gratuit şi declarate de părţi neurmăribile, dar numai pentru datorii de alimente, chirii sau
alte creanţe privilegiate asupra mobilelor, instanţa având dreptul să fixeze măsura în care
poate fi urmărită. Dacă renta n-a fost declarată neurmăribilă => va putea fi urmărită de
orice creditor => renta constituită cu titlu oneros nu poate fi declarată neurmăribilă,
deoarece reprezintă echivalentul bunului înstrăinat sau sumei plătite şi un debitor de rea-
credinţă s-ar putea sustrage de la executarea obligaţiilor sale.
Prescripţia dreptului la acţiune prin care se reclamă ratele de rentă neplătite - se
aplică termenul general de prescripţie de 3 ani - se calculează separat pentru fiecare rată
de rentă din momentul în care ele au devenit exigibile. Cum renta are caracter viager =>
dreptul la rentă al creditorului nu se prescrie, chiar dacă o perioadă îndelungată (> 3 ani)
nu ar reclama plata ratelor de rentă scadente.
Renta viageră agricolă = suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau
arendează terenurile agricole aflate în proprietatea sa.
Rentierul agricol = pers fizică > 62 de ani care deţine în proprietate până la 10 ha de
teren agricol si care îl înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenuri agricole după
intrarea în vigoare a L 247/2005. Pentru a deveni rentier pot fi înstrăinate sau arendate
numai terenurile care după 1990 nu au făcut obiectul altei înstrăinări prin acte juridice între
vii. Cuantumul rentei viagere agricole = echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare
hectar de teren agricol înstrăinat şi echivalentul în lei a 50 euro/an pentru fiecare hectar
arendat, iar pentru suprafeţele < 1 ha suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată
sau arendată. Rentierul agricol poate rămâne proprietar pe o suprafaţă de teren agricol <
0,5 hectare pentru folosinţa personală.
Renta viageră agricolă e personală, netransmisibilă şi încetează în toate cazurile la
data decesului rentierului agricol. În mod particular, în cazul arendării, renta viageră
agricolă încetează în termen de 30 de zile de la data încetării contractului de arendare, dacă
în acest interval de timp rentierul agricol nu face dovada încheierii unui nou contract de
arendare. Proprietarii căsătoriţi pot deveni rentieri agricoli şi prin arendarea terenurilor
agricole care sunt bunuri comune, dacă cel puţin unul dintre ei are vârsta de 62 de ani.

3
CONTRACTUL DE INTRETINERE
Contractul de întreţinere = contractul prin care una dintre părţi înstrăinează un bun sau
plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în
natură (hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale etc.) pe timpul cât va trăi, iar după moarte
s-o înmormânteze.
Dacă în contract s-a prevăzut expres „numai dreptul vânzătorului la uzufruct pe tot timpul
vieţii”, fără “referiri la eventuale prestaţii de întreţinere” din partea cumpărătorului =>
contractul e V-C; dacă vânzătorul îşi rezervă alte drepturi (uz, abitaţie etc.), dar fără
obligaţia cumpărătorului de a-i presta întreţinere => C. V-C. Caractere juridice - e un
contract: cu titlu oneros aleatoriu, sinalagmatic, translativ de proprietate,
consensual.
Excepţie – daca bunul înstrăinat e un (şi un) teren, pentru care legea prevede necesitatea
încheierii contractului în formă autentică.
Creanţa de întreţinere poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie sau testament
=> sunt aplicabile regulile de formă şi de fond ale liberalităţilor. E posibilă constituirea
creanţei de întreţinere şi pe calea stipulaţiei pentru altul făcută donandi causa (în favoarea
altei pers decât cea care înstrăinează bunul sau plăteşte capitalul) – e o donaţie indirectă
scutită de formalitatea înscrisului autentic, dar supusă regulilor de fond ale donaţiilor. Dacă
în contract există o pluralitate de părţi (mai mulţi creditori şi/sau debitori) => obligaţia de
întreţinere e indivizibilă (activ şi pasiv) => în caz de pluralitate de creditori - ea nu e
îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi creditorii; în caz de pluralitate de
debitori - oricare dintre ei poate fi obligat să execute obligaţia de întreţinere. Consecinţă a
indivizibilităţii: neexecutarea faţă de 1 dintre creditori poate determina rezoluţiunea
întregului contract, iar nu pro parte (pentru cota-parte din bun ce a aparţinut creditorului
faţă de care obligaţia nu a fost executată sau proporţional cu numărul creditorilor
neîntreţinuţi). Dacă întreţinerea e asigurată de 1 debitor => creditorul nu poate cere
rezoluţiunea contractului în privinţa celorlalţi. Obligaţia de întreţinere e indivizibilă (pasiv)
chiar dacă a fost contractată de 1 debitor, deoarece - în cazul morţii lui - moştenitorii vor fi
obligaţi fiecare pentru tot, daca creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute
obligaţia pentru a împiedica desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a
întreţinerii de către debitorul iniţial obligat intuitu personae. Dacă a fost 1 creditor care are
mai mulţi moştenitori => problema transmiterii creanţei nu se pune, deoarece ea se stinge
la moartea lui. În schimb, problema se pune sub raportul exercitării dreptului patrimonial de
a cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei în trecut (până la decesul
creditorului), care se transmite, indivizibil, asupra tuturor moştenitorilor, oricare putând să
intenteze acţiunea.
Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră:
 obligaţia debirentierului e o obligaţie de a da; prestarea întreţinerii e o obligaţie de a face;
 renta viageră e transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni); creanţa de întreţinere e
esenţialmente personală => nu poate fi transmisă altei pers (e incesibilă). Totuşi, în cazul
unei imposibilităţi obiective şi temporare a debitorului de a presta întreţinerea, exista
posibilitatea ca obligaţia să fie executată de o altă pers (pe bază de contract sau din proprie
iniţiativă, gestiune de afaceri) - numai în mod excepţional.
 renta e, de regulă, urmăribilă; întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori, deoarece are
caracter strict personal. Ei însă pot ataca contractul încheiat de creditorul întreţinerii în
frauda drepturilor lor, dacă sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene (revocatorii).
Contractul poate fi atacat de creditori dacă întreţinerea s-a stipulat în favoarea unui terţ
beneficiar (donaţie indirectă).
 renta viageră e un contract numit, reglementat de C. civil; contractul de întreţinere nu are
o reglementare proprie => e contract nenumit
Delimitare faţă de C. V-C:
- daca bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani – EX: daca nu se
execută obligaţia de întreţinere (daca contractul e de întreţinere => debitorul e de drept în
întârziere şi nu i se poate acorda termen de plată, de graţie, pentru a se împiedica

4
rezoluţiunea; dacă C. V-C => debitorul trebuie să fie pus în întârziere şi i se poate acorda
termen de graţie)
- interpretarea clauzelor neclare din contract (daca contractul e de întreţinere => clauzele
se interpretează, potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului; daca C. V-C => toate
clauzele se interpretează în contra vânzătorului)
- suportarea cheltuielilor contractului (daca contractul e de întreţinere => se suportă de
ambele părţi; daca contractul e V-C => se suporta de cumpărător)
- la fel ca şi credirentierul, creditorul întreţinerii e obligat sa garanteze pe vânzător şi se
bucură de privilegiul prevăzut de lege în favoarea acestuia.
- cum “proporţia între preţul în bani şi cel în natură” nu poate fi calculată, valoarea
întreţinerii fiind aleatorie => prestaţia în bani e raportată la valoarea bunului => contractul
e de întreţinere dacă prestaţia în bani e < ½ din valoarea bunului înstrăinat; în caz contrar
va fi de V-C.
- dacă obligaţia principală a dobânditorului e prestarea întreţinerii => contractul e de
întreţinere, chiar dacă s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat; dacă se înstrăinează o cotă-
parte individualizată din imobil pe un preţ determinat => 2 contracte (negotium) distincte
cuprinse în 1 act (instrumentum), urmând a se aplica pentru fiecare contract regulile
corespunzătoare.
Delimitare faţă de contractul de donaţie:
- dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului înstrăinat în
schimbul întreţinerii e > valoarea întreţinerii efectiv prestate => contractul e de intretinere
- moştenitorii rezervatari nu pot cere reducţiunea întrucât contractul de întreţinere e un
contract cu titlu oneros, deşi are caracter aleatoriu - valoarea prestaţiilor uneia dintre părţi
e variabilă în raport de durata vieţii celeilalte părţi => contractul de întreţinere nu poate fi
considerat o liberalitate chiar dacă pers care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau e
bolnavă şi se poate întrezări, la data încheierii contractului, sfârşitul său apropiat.
- în cazul donaţiilor sarcinile impuse dobânditorului sunt în disproporţie cu valoarea
superioară a bunului donat => părţile contractează cu intenţia de a face şi a primi o
liberalitate; în cazul contractului de întreţinere părţile convin “în scopul de a-şi asigura
fiecare câte un avantaj - una de a primi un bun, iar cealaltă, întreţinerea pe viaţă” =>
pentru delimitarea contractului de întreţinere de donaţia cu sarcini trebuie să fie avut în
vedere şi criteriul cauzei (scopului) urmărit de părţi, pentru a se vedea dacă înstrăinătorul a
încheiat contractul animus donandi sau numai pentru a-şi asigura întreţinerea pe viaţă.
Efectele contractului de întreţinere
Obligaţiile părţilor contractante:
- obligatiile creditorului (stipulantului) întreţinerii - de garanţie a vânzătorului şi se
bucură de privilegiul prevăzut de lege în favoarea acestuia
- obligatiile debitorului intretinerii - să acorde întreţinerea în natură în condiţiile
prevăzute în contract - în lipsa acordului creditorului, debitorul nu se poate libera de
executarea obligaţiei de întreţinere
Locul executării întreţinerii – regula: executarea obligaţiei la domiciliul debitorului. In
cazul locuirii separate – obligatia se executa la domiciliul creditorului întreţinerii (=> plata e
portabilă, nu cherabilă), dacă nu s-a stipulat altfel sau din împrejurări nu rezultă un alt loc
al executării întreţinerii. Dacă întreţinerea nu e disociată de asigurarea locuinţei => ea
urmează a fi prestată la locul stabilit pentru locuinţă, dacă nu s-a convenit altfel (eventual
chiar locuinţa debitorului).
Rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere. In caz de
neexecutare a obligaţiei de întreţinere se poate cere rezoluţiunea contractului. Termenele
stipulate pentru executare au caracter esenţial, debitorul fiind de drept în întârziere; în caz
de neexecutare creditorul poate cere rezoluţiunea, fără a se putea da debitorului termen de
graţie pentru plată. Cum dreptul la întreţinere e un drept personal => e netransmisibil prin
succesiune (stingându-se la moartea beneficiarului) => moştenitorii nu pot cere ca prestaţia
să continue în persoana lor sau ca prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie
executată în persoana lor. Acest caracter personal al creanţei de întreţinere nu influenţează

5
însă caracterul patrimonial al acţiunii în rezoluţiunea (sau anularea dacă e cazul)
contractului. Chiar dacă obligaţia are ca obiect o prestaţie contractată intuitu personae,
acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial; partea
care nu şi-a executat obligaţia deţine fără cauză prestaţia efectuată de creditorul întreţinerii
=> dreptul la acţiune se transmite asupra moştenitorilor, care îl pot exercita în cadrul
termenului de prescripţie. Dacă creditorul întreţinerii nu a participat la încheierea
contractului (sau dacă întreţinerea s-a stipulat în favoarea soţilor dar bunul înstrăinat a fost
proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi), creditorul întreţinerii (celălalt soţ) are calitatea
de terţ beneficiar => poate cere prestarea întreţinerii nu şi rezoluţiunea contractului
(lipseşte interesul restabilirii situaţiei anterioare). Dacă terţul beneficiar e moştenitorul
proprietarului-contractant (stipulant), în calitate de moştenitor poate cere şi rezoluţiunea
contractului.
Efectele rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere: dreptul de
proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul întreţinerii va fi redobândit de el. Cu toate
că nu se face o compensare (matematică), debitorul care a avut folosinţa bunului nu va fi
obligat să restituie valoarea folosinţei; contractul fiind aleatoriu, nu se face un calcul al
echivalenţei prestaţiilor. Impozitele plătite de debitorul întreţinerii, în caz de rezoluţiune,
trebuie să fie restituite de creditor deoarece el redobândeşte dreptul de proprietate asupra
bunului cu efect retroactiv. Creditorul are obligaţia să restituie şi suma de bani primită cu
titlu de preţ, ca prestaţie accesorie întreţinerii, daca pe lângă obligaţia întreţinerii, s-a plătit
şi o sumă de bani (sau altă prestaţie comutativă). Taxele (de timbru, autentificare,
publicitate imobiliară etc.) suportate de debitorul întreţinerii la încheierea contractului nu
sunt supuse restituirii în cazul rezoluţiunii contractului din culpa lui exclusivă. Pentru
efectele rezoluţiunii contractului faţă de terţi, se aplică dreptul comun - o dată cu
desfiinţarea contractului, drepturile dobândite de terţi în virtutea contractului desfiinţat
rămân fără suport juridic, desfiinţându-se şi ele cu efect retroactiv – daca se desfiinţează cu
efect retroactiv şi cu opozabilitate faţă de terţi un act juridic pentru cauze prevăzute de
lege, dar nu şi în cazul retrocedării prin convenţia părţilor (inclusiv în caz de rezoluţiune
convenţională). Terţii s-ar putea opune la restituire pe temeiul unui drept propriu, dobândit
asupra bunurilor prin uzucapiune sau ca efect al posesiei de bună-credinţă a unor bunuri
mobile.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere. In caz de neexecutare a obligaţiei de
întreţinere, creditorul are facultatea, dar nu şi obligaţia, de a cere rezoluţiunea contractului;
el are posibilitatea să opteze pentru executarea contractului. Daca creditorul a optat în acest
sens, dar executarea în natură a întreţinerii e imposibilă datorită atitudinii culpabile a
debitorului şi pentru ca, în caz de neplată, creditorul să aibă posibilitatea executării silite
fără a introduce o nouă acţiune pentru transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere în
natură neexecutate => instanţa - la cererea creditorului - poate stabili obligaţia de
întreţinere printr-o sumă de bani plătibilă la epocile stabilite de părţi (în caz de neînţelegere
de către instanţă), cu titlu de despăgubiri echivalente sub forma unor prestaţii periodice.
Suma periodică stabilită de instanţă - fiind o dezdăunare pentru neexecutarea întreţinerii în
natură - e susceptibilă de modificare dacă nu acoperă nevoile creditorului întreţinerii; ea e
variabilă în funcţie de necesităţile creditorului, costul vieţii etc. Transformarea în bani a
obligaţiei de întreţinere e posibilă şi prin consimţământul părţilor => efectul principal e
stingerea vechii obligaţii existente între creditor şi debitorul său şi înlocuirea acesteia cu o
nouă obligaţie. Transformarea (convertirea) în bani a obligaţiei de întreţinere printr-o
hotărâre judecătorească, fără acordul părţilor, nu valorează novaţie, raporturile dintre părţi
fiind guvernate de regulile aplicabile contractului de întreţinere (iar nu de renta viageră) =>
în caz de neexecutare (plata periodică a sumei) creditorul poate cere rezoluţiunea
contractului de întreţinere, bucurându-se de “garanţia” acestei sancţiuni şi de alte
(eventuale) garanţii prevăzute în contract. Daca obligaţia a fost transformată prin convenţia
dintre părţi => ea valorează o novaţie, noua datorie se substituie celei vechi care se stinge
ca şi cum ar fi fost executată => problema rezoluţiunii C. de întreţinere pentru neexecutare
nu se mai pune => pentru noua obligaţie de a plăti viager o sumă de bani periodică vor fi

6
aplicabile regulile generale care guvernează obligaţiile civile. Dacă o pers vârstnică
înstrăinează bunuri în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, autoritatea tutelară a consiliului
local îi va acorda asistenţă la încheierea contractului şi în caz de neexecutare a obligaţiilor
de către debitorul întreţinerii. În cazul pers vârstnice puse sub interdicţie actele de dispoziţie
se încheie prin reprezentantul legal cu autorizaţia autorităţii tutelare sub sancţiunea nulităţii
relative.

7
CONTRACTUL DE TRANZACŢIE
Tranzacţia = contractul prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un
proces ce se poate naşte prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii
sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă
parte la dreptul care e litigios ori îndoielnic => tranzacţia pp:
– existenţa unui drept litigios şi/sau îndoielnic, cel puţin în concepţia părţilor - de
natură a da naştere unui proces - prin acest element tranzacţia se deosebeşte de un
simplu contract de schimb sau de C. V-C
– intenţia părţilor de a pune capăt (în întregime sau parţial) litigiului existent sau
de a preîntâmpina naşterea unui litigiu prin încheierea contractului de tranzacţie.
Tranzacţia poate fi încheiată “oricând în cursul judecăţii” - până la soluţionarea definitivă a
procesului. Ministerul Public poate porni acţiune civilă ori de câte ori e necesar pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale pers puse sub interdicţie şi ale
dispăruţilor şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Daca procurorul a pornit acţiunea,
titularul dreptului la care se referă acţiunea va putea fi introdus în proces şi se va putea
folosi de dispoziţiile privitoare la tranzacţie
– existenţa unor concesii reciproce care nu trebuie să fie de valoare egală; e suficient
ca ele să fie comparabile (echivalente) în ochii părţilor. “Neegalitatea concesiunilor nu
exclude reciprocitatea lor”. Concesiile reciproce pot fi şi implicite, rezultând din contextul
înţelegerii dintre părţi – EX: învoiala foştilor soţi cu privire la împărţeala bunurilor comune în
urma procesului de divorţ; înţelegerea părţilor (moştenitori) cu privire la ieşirea din
indiviziune asupra averii rămasă de pe urma autorului lor – tranzactii. Împărţeala prin bună
învoială, dacă drepturile coindivizarilor nu sunt litigioase sau îndoielnice - nu e tranzacţie. În
lipsa acestui element poate fi vorba eventual de o simplă achiesare (recunoaşterea unei
pretenţii adverse) sau desistare (renunţare la o pretenţie proprie), fără însă ca
această recunoaştere sau renunţare să aibă ca echivalent o recunoaştere, renunţare sau o
prestaţie nouă reciprocă.
Caractere juridice:
 e un contract sinalagmatic (bilateral) - părţile îşi asumă obligaţii reciproce (de a nu
continua sau începe procesul, în schimbul concesiilor sau prestaţiilor noi făcute de cealaltă
parte) => se poate cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea de obligaţii, dar
numai dacă una dintre părţi şi-a asumat o obligaţie nouă pe care nu o execută. În privinţa
concesiilor neexecutarea e exclusă, întrucât instanţa va respinge acţiunea prin care s-ar
încerca valorificarea dreptului care a făcut obiectul tranzacţiei (concesiei)
 e un contract cu titlu oneros şi comutativ - fiecare parte urmăreşte un avantaj
patrimonial (cel puţin evitarea pierderii procesului şi a cheltuielilor de judecată), iar
avantajele avute în vedere nu mai depind - după încheierea contractului - de un eveniment
viitor şi incert, care ar face să existe şanse de câştig şi pierdere pentru părţile contractante.
Tranzacţia poate fi însă afectată de o condiţie (EX: dreptul locativ transmis în favoarea
uneia dintre părţi necesită aprobarea organelor competente). În caz de nerealizare a
condiţiei, tranzacţia nu produce efecte (daca condiţia a fost suspensivă), respectiv, se
desfiinţează cu efect retroactiv (dacă a fost rezolutorie).
 e un contract consensual. Cerinţa formei scrise, indiferent de valoare, vizează numai
dovada contractului. Ad probationem înscrisul e cerut “pentru a nu se da loc cu prilejul
probei tranzacţiei la un proces mai greu decât cel pe care părţile au căutat să-l evite”. Proba
cu martori se admite însă, dacă există un început de dovadă scrisă ori dacă preconstituirea
sau conservarea dovezii scrise a fost cu neputinţă. Dacă tranzacţia are caracter comercial
poate fi dovedită cu martori. Dacă în schimbul renunţării făcută de o parte, cealaltă parte
înstrăinează un bun, înstrăinare pentru care legea prevede forma solemnă (EX: forma
autentică pentru înstrăinarea sau constituirea drepturilor reale asupra terenurilor) =>
contractul de tranzacţie va trebui să fie încheiat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în forma
prevăzută de lege, devenind act solemn – trebuie forma solemnă dacă tranzacţia e
extrajudiciară. Dacă tranzacţia e judiciară, învoiala părţilor realizată în cursul judecăţii va fi
prezentată în scris (instanţa nu poate lua act de tranzacţie fără ca toate părţile să fie

8
prezente pentru a-şi da consimţământul), înţelegerea dintre părţi alcătuind dispozitivul
hotărârii de expedient. Cu toate că în cazul tranzacţiei judiciare instanţa nu judecă şi nu
adaugă nimic la efectele (forţa) contractului de tranzacţie, verificând numai legalitatea
înţelegerii dintre părţi, hotărârea de expedient are “funcţia de a autentifica această
învoială”; orice hotărâre judecătorească – d.p.d.v. probator - “e asimilată cu un act
autentic”, “are valoarea unui înscris autentic” => nu e necesara prezentarea unui act
autentificat de notar, chiar dacă tranzacţia ar cuprinde un contract solemn. Hotărârea de
expedient suplineşte cu prisosinţă forma autentică notarială. Dacă tranzacţia produce efecte
pur declarative, nu va fi necesară respectarea formei autentice, indiferent că e judiciară sau
extrajudiciară, recunoaşterea unui drept preexistent neavând semnificaţia unei înstrăinări.
Condiţii de validitate: Întrucât tranzacţia implică renunţarea la un drept, iar renunţările
sunt echivalate actelor de dispoziţie (chiar dacă tranzacţia nu implică o înstrăinare), părţile
contractante trebuie să aibă capacitatea - să îndeplinească condiţiile cerute de lege
pentru a dispune cu titlu oneros de dreptul care formează obiectul concesiei sau de prestaţia
promisă de o parte în schimbul renunţării făcute de cealaltă parte. Fiind act de dispoziţie, în
cazul minorilor tranzacţia trebuie să fie încuviinţată de autoritatea tutelară. În procesul
penal, tutorele nu poate dispune de drepturile patrimoniale ale minorilor (dreptul la
despăgubiri civile) fără încuviinţarea autorităţii tutelare. Tranzacţia poate fi încheiată şi prin
mandatar, dar pentru aceasta el are nevoie de o procură specială - jurisconsultul nu poate
tranzacţiona decât pe baza unei “delegaţii” (procuri) speciale. Instanţa nu poate lua act de
tranzacţia intervenită între părţi pe baza procurii generale de reprezentare în justiţie dată de
reclamantă; e nevoie de o procură specială. Avocatul nu are nevoie de o procură specială
pentru prezentarea tranzacţiei semnate de partea pe care o reprezintă şi pentru a cere
pronunţarea unei hotărâri de expedient - însă, daca contractul e solemn, actul prezentat şi
semnat de parte trebuie să fie autentificat. Obiectul tranzactiei - bunuri asupra cărora
părţile pot dispune. Daca intimatul nu putea deveni titularul dreptului de proprietate
asupra unui teren în temeiul unui înscris sub semnătură privată => el nu putea încheia cu
recurenta o tranzacţie prin care să dispună cu privire la acest drept. Nu poate avea ca
obiect bunuri scoase din circuitul civil (inalienabile) – EX: statutul civil al pers, pensia
alimentară, dreptul la viaţă şi sănătate etc. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte
renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi e
lovită de nulitate. Sub sancţiunea nulităţii absolute, părţile sau una dintre ele nu trebuie să
urmărească prin tranzacţie realizarea de scopuri ilicite – EX: partea vătămată să nu profite
de poziţia pe care o are în procesul penal (infracţiune urmărită la plângerea prealabilă a
părţii vătămate), pentru a obţine de la inculpat, pe calea unei tranzacţii, o despăgubire
considerabil disproporţionată în raport cu prejudiciul suferit, săvârşind astfel un abuz în
exerciţiul dreptului de a tranzacţiona. În absenţa unor scopuri ilicite instanţa trebuie să se
conformeze înţelegerii dintre părţi – EX: nu poate reduce cuantumul despăgubirilor pe motiv
că şi victima s-a aflat în culpă (culpă comună). Prin încheierea tranzacţiei nu trebuie să se
urmărească eludarea dispoziţiilor imperative ale legii sau fraudarea terţilor (EX: a
creditorilor). Dacă tranzacţia intervine în cursul procesului şi instanţa constată că părţile
urmăresc astfel de scopuri => ea e obligată să respingă cererea de a da o hotărâre de
expedient şi să continue judecata. La înfăţişarea unei tranzacţii instanţa de judecată e
datoare să verifice dacă învoiala părţilor nu urmăreşte un scop ilicit, fiind potrivnică legilor,
intereselor statului sau ale terţilor.
Nulitatea contractului de tranzacţie: nu constituie eroare asupra obiectului, eroarea
asupra cuantumului prejudiciilor suferite; în schimb, poate fi reţinută eroarea asupra naturii
pagubei suferite (EX: leziunea ca urmare a vătămării corporale e de altă natură decât aceea
cunoscută în momentul încheierii contrac-tului de tranzacţie) sau asupra consecinţelor
agravate sau noi ale faptei ilicite, căci victima nu încheie tranzacţia decât asupra
consecinţelor previzibile în acel moment (pentru consecinţe noi sau agravate partea poate
cere un supliment de indemnizaţie, iar nu anularea pentru eroare ). Se poate cere anularea
tranzacţiei încheiată pentru executarea unui titlu nul (sau anulabil), inclusiv alte cauze de
ineficacitate (EX: testament revocat), ori pentru stingerea unui proces soluţionat printr-o

9
hotărâre definitivă, afară numai dacă părţile ar fi tratat în cunoştinţă de cauză. Dacă
tranzacţia a avut ca obiect stingerea tuturor drepturilor litigioase dintre părţi, ea produce
efecte depline - deci şi cu privire la drepturile (EX: creanţe) ignorate de părţi; anularea
poate fi cerută numai dacă documentele din care rezultă acele drepturi au fost ascunse
(dolosiv) de cealaltă parte. Tranzacţia e anulabilă dacă a avut un obiect unic şi din actele
ulterior descoperite rezultă că partea care a tranzacţionat în temeiul dreptului asupra acelui
obiect nu avea nici un drept. Greşelile aritmetice nu constituie motive de anulare, însă ele
trebuie să fie rectificate. Nulitatea tranzacţiei se întinde asupra întregului contract, acesta
fiind format din clauze indivizibile, astfel încât nici o clauză nu poate fi suprimată sau
schimbată fără anularea întregului contract – e vorba, în fond, numai de o prezumţie simplă
privitoare la caracterul determinant al clauzei nule. E admisibilă acţiunea în nulitatea
înţelegerii, intervenite în cadrul fazei judiciare a procedurii exproprierii, de care instanţa a
luat act prin hotărâre. Dacă tranzacţia a avut ca efect stingerea litigiului prin hotărâre de
expedient şi ulterior se constată sau se pronunţă nulitatea tranzacţiei => se anulează şi
hotărârea de expedient, litigiul urmând să fie rejudecat, căci hotărârea de expedient nu e
rezultatul unei judecăţi a instanţei, ci a unui contract al părţilor (contract judiciar).
Tranzacţia, chiar dacă e consacrată printr-o hotărâre judecătorească, e susceptibilă de a fi
atacată pe calea acţiunii în anulare
Efectele contractului de tranzacţie:
 efecte extinctive: odată încheiată, tranzacţia împiedică părţile să formuleze din nou
pretenţii cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacţie, ea având efect
extinctiv => acţiunea introdusă de una dintre părţi va fi respinsă ca urmare a invocării
excepţiei peremptorii (dirimante) rezultând din tranzacţie. Dacă tranzacţia e consemnată
într-o hotărâre judecătorească de expedient sau într-un act autentic susceptibil de
executare silită, se poate cere învestirea ei cu formula necesară în vederea executării silite.
Recunoaşterea cuprinsă în tranzacţie valorează - în limita în care obligaţia a fost
recunoscută - cauză de întrerupere a prescripţiei extinctive. În principiu, datorită efectului
extinctiv - care împiedică formularea unei acţiuni în justiţie cu privire la drepturile stinse sau
recunoscute prin tranzacţie - ea împiedică şi curgerea termenului de prescripţie. Dacă
procesul a fost declanşat, devine operantă întreruperea prescripţiei prin intentarea cererii de
chemare în judecată. Nu se poate relua judecata în privinţa unora dintre bunurile asupra
cărora părţile au tranzacţionat. Efectele tranzacţiei încheiate de soţi, în timpul procesului de
divorţ, cu privire la anumite bunuri comune, nu se pot extinde şi asupra celorlalte bunuri
comune => e admisibilă acţiunea unuia dintre foştii soţi având ca obiect împărţeala, pe cale
judecătorească, a bunurilor comune la care nu se referă tranzacţia.
 efecte declarative: tranzacţia produce, de regulă, efecte declarative, iar nu constitutive
sau translative, întrucât nu are ca scop să confere părţilor drepturi noi, ci numai să
recunoască drepturi preexistente - inclusiv garanţiile şi alte accesorii (EX: dobânzi)
existente pe lângă creanţa recunoscută (dacă nu s-a convenit altfel) - şi să le consolideze,
punându-le la adăpostul unei contestaţii judiciare =>
– partea nu e succesorul în drepturi al celeilalte părţi => părţile nu sunt obligate să-şi
garanteze reciproc drepturile pe care şi le recunosc, întrucât obligaţia de garanţie nu se
naşte decât ca urmare a unei transmisiuni de drepturi;
– produce efecte şi pentru trecut, până în momentul naşterii drepturilor ce se consolidează
(efecte retroactive);
– nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani, întrucât justul titlu trebuie să
fie un act translativ de proprietate.
Tranzacţia nu va fi supusă publicităţii imobiliare în cazul în care drepturile referitoare la
imobil supuse înscrierii se consolidează prin tranzacţie în favoarea părţii pe numele căreia
publicitatea s-a efectuat cu ocazia dobândirii sau constituirii iniţiale. În schimb, dacă prin
tranzacţie se fac modificări sau îndreptări cu privire la drepturile supuse publicităţii
imobiliare, va fi necesară respectarea formelor de publicitate.
 efecte constitutive sau translative. Deşi tranzacţia produce, în principiu, efecte
declarative, în anumite cazuri ea poate produce şi efecte constitutive sau translative de

10
drepturi - în cazurile în care, în schimbul renunţărilor făcute de o parte, cealaltă parte
efectuează sau promite anumite prestaţii (de a plăti o sumă de bani sau de a da un alt lucru
etc.) => tranzacţia fiind şi constitutivă sau translativă de drepturi, consecinţele referitoare
la prestaţiile noi vor fi inverse faţă de cazul efectului declarativ (adică va exista obligaţia de
garanţie, efectele nu vor fi retroactive şi contractul de tranzacţie va putea servi ca just
titlu). Iar dacă dreptul (lucrul) promis sau dat în schimb se referă la un imobil, întotdeauna
va fi necesară respectarea formelor de publicitate. În caz de neexecutare a obligaţiei noi se
va putea angaja răspunderea contractuală a debitorului, inclusiv obligaţia lui la plata
penalităţii stipulate. E posibilă rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea de obligaţii
(ceea ce nu se poate întâmpla în cazul tranzacţiei bilateral declarative).
 efecte relative - tranzacţia nu produce efecte faţă de terţi. Tranzacţia dintre inculpat şi
partea civilă, dacă nu a fost pusă în discuţia părţii responsabile civilmente, nu e opozabilă
acesteia din urmă => instanţa trebuie să administreze probe în vederea stabilirii
cuantumului real al pagubelor şi obligarea ei, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor
astfel stabilite. In caz de culpă comună, comitentul poate fi obligat, solidar cu prepusul, la
plata despăgubirilor, numai în raport de culpa acestuia, chiar dacă prepusul, prin tranzacţia
încheiată cu victima, s-a obligat să suporte integral paguba. În schimb, dacă tranzacţia
încheiată în nume personal de unul dintre debitorii solidari cu creditorul are drept efect
stingerea sau micşorarea obligaţiei solidare, se admite invocarea ei de către ceilalţi debitori
solidari, în virtutea reprezentării reciproce. Deşi tranzacţia produce efecte retroactive ea e
inopozabilă faţă de terţii care, înainte de tranzacţie, au dobândit drepturi asupra bunului
litigios (spre deosebire de partaj) => ei nu trebuie să intenteze o acţiune pauliană pentru a
face inopozabilă tranzacţia sau să se apere prin invocarea uzucapiunii, a dobândirii de la
proprietarul aparent sau alte remedii juridice la îndemâna terţilor de bună-credinţă.

11
CONTRACTUL DE DONAŢIE
Sponsorizarea = actul juridic prin care 2 persoane convin cu privire la transferul dreptului de
proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi
fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi - beneficiarul sponsorizării.
Mecenatul = actul de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică – mecena - transferă,
fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor
bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu
caracter umanitar, pentru desfăşurarea unor activităţi în domeniile: cultural, artistic, medico-
sanitar sau ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată.
Donaţia = contractul solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una din părţi - donator,
cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său cu un drept
(real sau de creanţă), mărind patrimoniul celeilalte părţi - donatar, cu acelaşi drept, fără a
urmări să primească altceva în schimb. Donaţia nu e nici “act unilateral” şi nici “contract
bilateral”, ci, e un act bilateral - fiindcă necesită realizarea acordului de voinţă între părţi
şi e un contract unilateral - fiindcă generează obligaţii numai pentru una din părţi =>
ceea ce caracterizează donaţia e trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără
echivalent, cu intenţia de a face o donaţie (animus donandi), intenţie concretizată în
încheierea contractului în forma şi în condiţiile prevăzute de lege, justifică mărirea unui
patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza ei. In analiza cauzei în materie de
donaţie e necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voinţa
dispunătorului în acest sens. Cauza în cazul contractului de donaţie cuprinde in primul rand
voinţa de a dărui, animus donandi; apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă
liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele
formând un tot. Donaţia - ca varietate a contractelor cu titlu gratuit - e o liberalitate,
deoarece are ca efect micşorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire
de contractele dezinteresate (EX: comodatul, mandatul cu titlu gratuit sau depozitul cu titlu
gratuit etc.), prin care nu se micşorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, si
deci nu sunt supuse regulilor de fond şi de formă prevăzute pentru donaţii.
Interpretarea contractului. Codul civil nu prevede reguli speciale de interpretare a
clauzelor contractului de donaţie => se aplică regulile generale de interpretare a
contractelor. Dacă nu există certitudinea că părţile au încheiat un contract de donaţie (o
liberalitate), deci interpretarea e necesară chiar pentru calificarea juridică a contractului
(donaţie sau un alt contract - de întreţinere, de locaţiune, de comodat etc.) =>
interpretarea urmează să se facă în sensul aplicării regulilor care guvernează actele cu titlu
oneros - care sunt reguli de drept comun -, iar nu a regulilor prevăzute pentru liberalităţi
care, fiind excepţionale, sunt supuse unei interpretări restrictive. Concluzia privind
încheierea între părţi a unui contract de donaţie trebuie să fie temeinic ancorată în
elementele convenţiei dintre părţi. În practică, înstrăinarea unui bun (de regulă, imobil) în
schimbul întreţinerii e calificată frecvent “donaţie cu clauză de întreţinere”, cu toate că din
elementele contractului nu rezultă intenţia liberală, mai ales că în cazul contractului de
întreţinere echivalenţa prestaţiilor este puternic influenţată de elementul “alea”, iar termenii
folosiţi de părţi, inclusiv în cazul contractelor autentificate, nu întotdeauna reflectă corect
adevăratele raporturi dintre ele => instanţa nu e legată de calificarea dată contractului de
către părţi. Numai dacă se constată că, într-adevăr, contractul s-a încheiat animus donandi
urmează a se aplica regulile donaţiei, inclusiv cele referitoare la reducţiune şi raport.
Executarea unei obligaţii civile imperfecte (naturale) nu poate fi calificată drept o liberalitate
(EX: executarea unei obligaţii prescrise, repararea pagubei cauzate deşi condiţiile
răspunderii civile nu sunt întrunite, întreţinerea unei rude faţă de care nu există obligaţia
legală de întreţinere etc.). Premiile, cadourile ori recompensele oferite (în scopuri
publicitare) de un comerciant clienţilor, operele de binefacere nu constituie donaţii, nefiind
făcute animus donandi; în activitatea sa profesională comerciantul nu poate fi generos.

12
Condiţiile de validitate ale contractului de donaţie
Obiectul contractului
Condiţii. Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formează obiectul contractului
trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, posibil, licit (EX: e
nulă, având o cauză ilicită, donaţia făcută în scopul sustragerii imobilului de la o urmărire
silită iminentă) şi să existe sau să poată exista în viitor (EX: recolta viitoare). Dintre
bunurile viitoare (bunuri ce urmează să fie culese, confecţionate, fabricate etc. şi care vor
deveni proprietatea donatarului neatârnat de voinţa şi de moartea donatorului) numai
succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donaţiei. După deschiderea moştenirii,
moştenitorul poate înstrăina universalitatea dobândită, respectiv cota-parte indiviză, nu numai
cu titlu oneros, dar şi cu titlu gratuit - prin donaţie. În nici un caz bunurile viitoare nu pot
constitui obiectul darului manual. Dacă bunul donat e individual determinat => donatorul
trebuie să aibă calitatea de proprietar (fie şi sub condiţie). Daca contractul are ca obiect
lucrul altuia => donaţia e nulă absolut în toate cazurile (indiferent de soluţia ce se admite în
materia vânzării lucrului altuia) întrucât donatorul se poate abţine să dobândească
proprietatea lucrului altuia => donaţia contravine principiului irevocabilităţii. Dacă
încheierea contractului de donaţie e însoţită, precedată sau urmată de încheierea unui alt
contract (cu participarea unei alte persoane, străine de donaţie) => trebuie să se
stabilească în mod corect ce se donează (quid donat) - obiectul donaţiei, pentru ca
soluţionarea problemelor de drept specifice contractului de donaţie (capacitatea, revocarea,
reducţiunea etc.) să nu se răsfrângă asupra celuilalt contract cu privire la care
reglementările în materie de donaţie nu sunt incidente. In cazul finanţării cumpărării sau
construirii unei case, obiectul donaţiei - suma de bani. In cazul prestării unei sume de bani
în vederea achiziţionării unui imobil, obiectul donaţiei - suma de bani (donatorul, nefiind
proprietar, nu putea dona imobilul, iar afectaţiunea sumei de bani donată pentru cumpărare
nu e un caz de subrogaţie reală). Dacă donaţia se realizează prin înscrierea dreptului de
proprietate asupra (sau şi asupra) altei persoane decât aceea care plăteşte preţul imobilului
=> ceea ce se donează e preţul (parte din preţ), iar nu imobilul, dar numai dacă donaţia e
concomitentă cu plata preţului către vânzător. În schimb, dacă înscrierea se face după
încheierea vânzării şi plata preţului la care donatarul n-a luat parte => obiectul donaţiei =
imobilul => dacă obiectul donaţiei = suma de bani => nulitatea contractului de donaţie sau
reducţiunea, raportul ori revocarea donaţiei nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului
(donatarului) asupra imobilului. În schimb, dacă donaţia a avut ca obiect = imobilul => toate
consecinţele arătate se vor răsfrânge asupra lui.
Condiţii de formă
Între persoane prezente. Toate donaţiile se fac prin act autentic => contractul produce
efecte juridice numai în situaţia în care consimţământul ambelor părţi e manifestat în formă
autentică. Dacă momentul luării consimţământului părţilor în vederea autentificării actului şi
momentul autentificării propriu-zise nu coincid (EX: din pricina nefiscalizării) => validitatea
actului e condiţionată de existenţa consimţământului în chiar momentul autentificării, ea
neproducând efecte retroactive. Nerespectarea acestei forme se sancţionează cu
nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatorului sau donatarului
(persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat). Daca contractul se încheie printr-
un mandatar (al donatorului sau al donatarului), procura trebuie să fie autentică, deoarece
donaţia e un contract solemn şi mandatul formează un tot unitar cu donaţia care urmează
să fie încheiată. Forma autentică e o măsură de protecţie a voinţei donatorului, care dispune
în mod actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără ca acel element
activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-o valoare echivalentă. Întrucât cerinţa formei
este prevăzută în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii absolute, deci ad validitatem,
dovada existenţei unei donaţii nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă ar exista un început
de dovadă scrisă.
Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană
interesată sau de instanţă din oficiu şi nu poate fi înlăturată în nici un fel – EX: nu poate fi
validată printr-un act confirmativ al donatorului şi nici acoperită printr-un proces-verbal

13
încheiat cu prilejul transcrierii imobilului ori prin alte acte oficiale ulterioare manifestării de
voinţă, dacă actul juridic iniţial e nul.
Inzestrarea unui copil în vederea încheierii căsătoriei, având caracterul unei donaţii, se face
printr-un înscris autentic. Întrucât părinţii nu au o obligaţie civilă imperfectă (naturală) de a-
şi înzestra copiii, nici executarea benevolă a donaţiei în scop în înzestrare nu poate acoperi
nulitatea => se poate cere restituirea prestaţiei efectuate în baza actului nul, ca donaţie, iar
nu valabilă ca act de plată făcută în executarea unei obligaţii civile imperfecte. EX: darea în
folosinţă a unor imobile fără respectarea formei autentice poate fi calificată doar ca o simplă
îngăduinţă, care poate fi revocată. Donaţia făcută în scop de “înzestrare”, dar nulă potrivit
legii în vigoare la data încheierii contractului, nu are cum să fie raportabilă. În cazul în care
o asemenea “donaţie” ar aduce atingere rezervei succesorale, s-ar putea cere constatarea
nulităţii absolute (totale) a contractului, nu numai reducţiunea liberalităţii daca ar depăşi
cotitatea disponibilă.
Pentru ca donaţia nulă pentru vicii de formă să producă efecte juridice, ea trebuie să fie
refăcută în întregime cu respectarea formei cerute de lege.
În schimb, după moartea donatorului, nulitatea unei donaţii pentru vicii de formă, cât şi în
privinţa oricărei alte excepţii, poate fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea
voluntară a donaţiei de către moştenitorii sau reprezentanţii donatorului (succesorii
universali sau cu titlu universal ai donatorului, alţii decât moştenitorii legali, care reprezintă
şi ei drepturile lui) în ipoteza în care confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă
şi făcută în deplină cunoştinţă de cauză. Renunţarea la efectele nulităţii este opozabilă şi
creditorilor, dacă nu este frauduloasă.
Donaţia nulă absolut pentru vicii de formă lasă în persoana succesorilor o obligaţie civilă
imperfectă (naturală) care, fiind executată sau confirmată de bunăvoie şi în deplină
cunoştinţă a cauzei de nulitate, nu dă loc la repetiţie. Confirmarea sau ratificarea produce
efecte numai faţă de succesorii care au consimţit. Si sarcinile sau condiţiile donaţiei trebuie
să fie prevăzute în formă solemnă.
Între absenţi. În cazul în care contractul de donaţie se încheie între absenţi, prin ofertă şi
acceptare separate, (se poate realiza numai cu acordul donatarului) atât oferta de a dărui,
cât şi acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, altfel nu vor produce efecte
juridice, fiind nule absolut.
Forma autentică trebuie să fie respectată şi de către ocrotitorul legal care acceptă sau
încuviinţează donaţia făcută minorului ori interzisului sau de către organul de stat care e
competent să accepte donaţia făcută statului. Pentru validitatea donaţiei acceptată printr-un
înscris separat, se mai cere ca acceptarea să aibă loc în timpul vieţii donatorului. În
caz de moarte a donatorului mai înainte de acceptare (echivalent cu situaţia când acesta
devine incapabil), oferta devine caducă. Si donatarul trebuie să fie în viaţă în momentul
acceptării, când se realizează acordul de voinţă necesar în vederea încheierii contractului.
Dacă donatarul încetează din viaţă înainte de acceptare => moştenitorii săi nu pot accepta
donaţia deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept, iar oferta de donaţie s-a
făcut intuitu personae. Cu atât mai mult, creditorii nu ar putea accepta donaţia (nici în timpul
vieţii donatarului) pe calea acţiunii oblice (dreptul de a accepta fiind exclusiv personal,
implicând aprecieri de ordin moral) şi nici nu ar putea ataca refuzul acceptării donaţiei pe
calea acţiunii pauliene, pentru că donatarul nu-şi micşorează patrimoniul, ci pierde numai
ocazia de a şi-l mări.
Pentru ca donaţia acceptată prin înscris separat să producă efecte, se mai cere ca actul de
acceptare să fie comunicat (notificat) donatorului, în timpul vieţii lui şi înainte de
a fi devenit incapabil. Până în momentul primirii comunicării donatorul poate revoca
donaţia (oferta de donaţie). Revocarea poate fi: expresă, tacită - EX: faptul că, înainte de
comunicarea actului de acceptare, donatorul vinde lucrul care urmează să facă obiectul
donaţiei, constituie o revocare tacită (revocarea nu trebuie să fie notificată donatarului).
Întrucât prin acceptare se realizează, în fapt, acordul de voinţă (numai “efectele” donaţiei
fiind amânate până la comunicare) => exista posibilitatea notificării acceptării de către

14
succesorii sau creditorii donatarului, căci notificarea nu mai presupune aprecieri de ordin
moral.
Statul estimativ. Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, corporale sau incorporale,
se mai cere ca obiectele mobile donate să fie trecute într-un stat estimativ semnat de donator
şi donatar şi care să cuprindă descrierea şi evaluarea, cel puţin globală, a lucrurilor mobile
dăruite. Statul estimativ poate să fie cuprins în chiar corpul înscrisului de donaţie, dar părţile
pot întocmi şi un înscris separat sub semnătură privată, nefiind necesară redactarea lui în
formă autentică; însă înscrisul trebuie să fie semnat de ambele părţi. Lipsa statului
estimativ nu atrage nulitatea (absolută sau relativă) a donaţiei, fiind cerut numai ad
probationem.
Darurile manuale şi donaţiile indirecte sunt scutite de formalitatea statului estimativ.
Donaţia de imobile. Dacă donaţia are ca obiect un imobil, cerinţele de formă trebuie să fie
respectate în toate cazurile, iar nu numai în cazul terenurilor.
Publicitatea imobiliară - înscrierea în cartea funciară nu afectează validitatea contractului.
Probleme speciale privind donaţiile în art.2 alin.1 lit. c) din L10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 –
22 dec 1989: „În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
[...] c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului 410/1948
privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului 478/1954 privind donaţiile
făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele
donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art.
813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în
constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă” =>
cerinţa ca donaţia să fie anulată sau declarată nulă printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă vizează doar ipoteza imobilelor donate statului sau altor persoane juridice, în
temeiul unui contract încheiat în formă autentică. În cazul celorlalte imobile donate statului
în baza unor acte normative speciale (care nu impuneau cerinţa actului autentic), nu este
prevăzută cerinţa existenţei unei hotărâri judecătoreşti pentru a fi considerate ca preluate
abuziv. Acţiunea în anularea donaţiei făcute statului, în perioada 6 martie 1945 - 22 dec
1989 e prescrisă dacă nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 al
Decretului 167/1958, termen care a început să curgă, pentru vicierea consimţământului
donatorului prin violenţă, la încetarea violenţei - din 1990. În schimb, acţiunea în
constatarea nulităţii absolute a donaţiei (EX: pentru lipsa cauzei, pentru lipsa formei
autentice etc.) e imprescriptibilă.
Capacitatea părţilor
A. Incapacităţi de a dispune
Minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot încheia contract de
donaţie, în calitate de donatori, nici prin reprezentanţii legali (părinţi sau tutor) şi nici
personal cu încuviinţarea ocrotitorului legal (şi chiar dacă s-ar obţine autorizaţia autorităţii
tutelare). În practică se recunoaşte însă validitatea darurilor obişnuite făcute de minor sau,
în numele său, de ocrotitorul legal (EX: cu ocazia unor aniversări, de ziua femeii etc.) dacă
sunt potrivite cu posibilităţile celui ocrotit => se recunoaşte validitatea darului, chiar dacă
minorul a acţionat singur; lipsa încuviinţării sau autorizaţiei nu poate fi invocată.
În favoarea tutorelui, minorul nu poate dispune prin donaţie nici după ce a ajuns la
majorat, cât timp autoritatea tutelară n-a dat tutorelui descărcare pentru gestiunea sa.
Excepţie - situaţia când tutorele e ascendentul minorului.
Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră,
păşunilor şi fâneţelor, obştile de moşneni în devălmăşie, obştile răzeşeşti
nedivizate, composesoratele, obştile de cumpărare, pădurile grănicereşti, pădurile
urbariale, comunele politice, cooperativele, alte comunităţi şi formele asociative
cu diferite denumiri cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în
temeiul L 1/2000 nu pot înstrăina aceste terenuri, în nici un mod, în întregime sau în parte,
nici prin acte cu titlu oneros, nici prin donaţii.

15
Potrivit art.80 din Legea insolvenţei 85/2006, sunt anulabile constituirile ori transferurile
de drepturi patrimoniale către terţi realizate de debitor prin acte de transfer cu titlu gratuit
(deci inclusiv prin donaţii), efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei -
exceptie: sponsorizările în scop umanitar. Acţiunea în anulare se introduce la judecătorul-sindic
de către administratorul judiciar sau, după caz, de către lichidator.
B. Incapacităţi de a primi
Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile care n-au dobândit personalitatea
juridică nu au capacitatea de a primi donaţii. Copilul conceput poate fi gratificat.
Persoanele neconcepute pot fi gratificate numai indirect – EX: prin liberalităţi cu sarcini,
făcute unor terţe persoane capabile. Organizaţiile (entităţile) care n-au dobândit
personalitatea juridică vor putea primi donaţii în cursul constituirii (de la data actului de
înfiinţare) “dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă, în
mod valabil” - dacă donaţia se face în vederea alcătuirii patrimoniului propriu necesar
pentru dobândirea personalităţii juridice. După dobândirea personalităţii juridice, unitatea
poate primi donaţii cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Cetăţenii străini (persoanele juridice străine) şi apatrizii pot primi donaţii având ca obiect
dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
UE şi din alte tratate internaţionale la care România e parte, pe bază de reciprocitate, în
condiţiile prevăzute prin lege organică.
Medicii şi farmaciştii, inclusiv persoanele ce practică ilegal medicina, care au tratat pe o
persoană în boala din care moare (acea boală fiind cauza morţii), nu pot primi donaţiile ce
bolnavul a făcut în favoarea lor în cursul acestei boli. Întrucât prohibiţia se întemeiază pe o
prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, nu se admite dovada că liberalitatea e opera unei
voinţe libere – EX: medicul curant nu ar putea dovedi că nu a abuzat de influenţa pe care o
avea asupra bolnavului. Această dispoziţie se aplică şi preoţilor care au asistat pe donator
d.p.d.v. religios în cursul ultimei boli.
Bolnavul poate gratifica un prieten medic, dacă nu l-a tratat în cursul ultimei boli.
Exceptie de la interdicţie - şi deci sunt valabile:
- donaţiile remuneratorii, dacă sunt potrivite cu starea materială a donatorului şi cu serviciile
prestate de donatar. Dacă între bunul donat şi serviciul prestat (de medic, de preot sau de
alte persoane pentru care nu sunt prevăzute incapacităţi speciale – EX: salariatul casnic)
există o disproporţie prea mare, vădită => donaţia remuneratorie e supusă regulilor de
formă (act autentic, dacă nu se realizează în modalitatea darului manual sau a donaţiei
indirecte) şi de fond prevăzute pentru donaţii (capacitate, raport, reducţiune, revocare).
- donaţiile făcută medicului de către bolnavul care este soţul lui.
Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul
nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât
prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective. Pacientul poate oferi
angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea
legii.
Minorii şi interzişii au dreptul de a primi donaţii, dar nu au exerciţiul acestui drept. În
principiu, donaţia făcută unui incapabil sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă se acceptă
prin reprezentanţii săi legali sau cu încuviinţarea prevăzută de lege. Exista o protecţie
specială în favoarea minorilor şi interzişilor – e permis ca donaţiile făcute lor să fie acceptate
şi de către ascendenţii lor de orice grad, chiar dacă nu sunt tutorii lor, iar părinţii s-ar afla în
viaţă şi ar refuza să accepte. În cazul minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu
numai tutorele sau părinţii, dar şi ascendenţii minorului pot încuviinţa acceptarea. Dar dacă
donaţia conţine şi element oneros (donaţie cu sarcini sau sub condiţie) - acceptarea
constituie un act de dispoziţie - ea trebuie să fie, în toate cazurile, autorizată în prealabil de
autoritatea tutelară.
Surdo-mutul care nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţie decât cu asistarea unui
curator special numit de autoritatea tutelară care va avea rolul de interpret al voinţei surdo-
mutului (surdului sau mutului).

16
Persoanele juridice: în principiu, persoanele juridice pot primi donaţii dacă dreptul, care
formează obiectul donaţiei, corespunde scopului stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau
statut.
Donaţiile făcute statului (organelor de stat, instituţiilor bugetare, unităţilor administrativ-
teritoriale, regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat)
urmează să fie acceptate astfel (acceptarea trebuie să fie autentificată, prin organele
abilitate):
- donaţiile oferite ministerelor, altor organe sau instituţii centrale care depind direct de
Guvern, precum şi unităţilor bugetare care fac parte din sistemul acestora se acceptă de
ministrul sau conducătorul organului ori instituţiei centrale de stat;
- donaţiile oferite unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul
judeţean sau al municipiului Bucureşti. Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai
cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii
consilierilor locali sau judeţeni, după caz, în funcţie;
- donaţiile oferite regiilor autonome sau SC cu capital majoritar de stat se acceptă de
conducătorii acestora însă, dacă sunt de interes naţional, cu autorizaţia prealabilă a
organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizaţia consiliului judeţean sau al
municipiului Bucureşti, după caz.
Dacă obiectul donaţiei e un teren agricol se cere şi avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor
şi Dezvoltării Rurale, iar dacă e un imobil situat într-o localitate, e necesar avizul
Ministerului Administraţiei şi Internelor. În toate cazurile, bunurile grevate cu sarcini sau
pentru care există restanţe de impozite sau taxe pot fi acceptate numai cu avizul
Ministerului Finanţelor. Dacă bunul care formează obiectul donaţiei (sau legatului făcut prin
testament) urmează să intre în domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-
teritoriale, dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin acceptarea liberalităţii de
Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local, după caz. Acceptarea donaţiilor (inclusiv
a darurilor manuale) persoanelor juridice care nu sunt de stat se face prin organele abilitate
să încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei juridice, respectiv prin persoanele
împuternicite în acest scop. În cursul constituirii, liberalităţile făcute în scopul formării
patrimoniului necesar se acceptă de persoanele împuternicite (prin actul constitutiv) să
îndeplinească procedura de dobândire a personalităţii juridice. Aceste reguli de drept comun
de acceptare a liberalităţilor sunt aplicabile atât în cazul persoanelor juridice care urmăresc un
scop patrimonial, cât şi în cazul asociaţiilor sau fundaţiilor fără scop patrimonial. Nu e
necesara vreo aprobare sau autorizaţie pentru acceptarea liberalităţii. Instanţa competentă
verifică numai îndeplinirea cerinţelor legale pentru constituirea asociaţiei sau fundaţiei
(filialelor) ori federaţiei şi dispune, pe această bază, înscrierea în Registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor (federaţiilor), personalitatea juridică fiind dobândită în momentul înscrierii.
Partidele politice, sindicatele şi cultele religioase, precum şi persoanele juridice de utilitate
publică înfiinţate prin legi sau alte acte de drept public, sunt supuse reglementărilor speciale
care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor şi acceptă liberalităţile potrivit acestor
reglementări, iar în lipsă potrivit dreptului comun. Donaţiile făcute baroului sunt acceptate de
către consiliul baroului. Donaţiile făcute Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt
acceptate de către Comisia permanentă a acesteia; legea nu impune o aprobare sau
autorizare pentru acceptarea donaţiei.
Reguli speciale privind incapacitatea de a primi donaţii:
- partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, precum şi candidaţii independenţi
nu pot accepta donaţii sau servicii prestate cu titlu gratuit de la o autoritate ori instituţie
publică, de la o regie autonomă, de la o companie naţională, societate comercială sau
societate bancară cu capital integral ori majoritar de stat; e interzisă acceptarea donaţiilor
din partea unui sindicat sau a unui cult religios, indiferent de natura acestora; iar sumele
primite cu încălcarea acestor interdicţii se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat;
- acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi
din partea persoanelor fizice sau juridice străine e interzisă; sumele primite cu încălcarea
acestei interdicţii se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat; excepţie - sunt permise

17
donaţiile constând în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt
materiale de propagandă electorală, primite de la organizaţii politice internaţionale la care
partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formaţiuni politice aflate în
relaţii de colaborare politică; pot fi primite şi materiale de propagandă care se folosesc
numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor României în
Parlamentul European.
C. Momentul când capacitatea e cerută
Reguli aplicabile. Momentul la care trebuie să ne raportăm pentru a aprecia capacitatea
părţilor - nu se pun probleme dacă donaţia se realizează printr-un singur act. Dacă donaţia
se încheie prin acte separate (între absenţi) => donatorul trebuie să fie capabil în momentul
facerii ofertei (când îşi manifestă voinţa de a dona), în momentul acceptării ei de către
donatar (când se realizează acordul de voinţe) şi în momentul primirii comunicării actului de
acceptare, căci donaţia produce efecte numai din acest moment. Donatarul trebuie să fie
capabil în momentul acceptării. În momentul facerii ofertei donatarul nu trebuie să fie
capabil, întrucât oferta este un act unilateral al donatorului. In momentul receptării
notificării de către donator, problema capacităţii donatarului nu se pune.
D. Sancţiunea incapacităţilor speciale de a face şi de a primi donaţii
Nulitatea contractului. Nerespectarea incapacităţilor - de a face si de a primi donaţii - se
sancţionează, de regulă, numai cu nulitatea relativă a contractului, nulitatea putând fi
invocată de cel ocrotit (prin ocrotitorul legal, dacă este cazul) sau de succesorii săi în
drepturi.
În unele cazuri însă, când incapacităţile sunt dictate de interese de ordine publică,
sancţiunea este nulitatea absolută a contractului - sunt nule absolut: donaţiile făcute
persoanelor juridice, dacă n-au fost acceptate în condiţiile prevăzute de lege; donaţia ce are
ca obiect dreptul de proprietate asupra terenului de orice fel, întocmită cu încălcarea
dispoziţiilor art.44 alin.2 din Constituţie şi ale L 312/2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine.
In cazul donaţiilor făcute medicilor, farmaciştilor sau preoţilor intervine sancţiunea nulităţii
absolute deoarece interdicţia este concepută ca o dispoziţie prohibitivă (nu numai de
ocrotire), ca o regulă generală de apărare a prestigiului profesiei de medic, de farmacist sau
de preot. In cazul persoanelor care practică ilegal medicina, faptă ce constituie infracţiune,
se impune sancţiunea nulităţii absolute.
Donaţia va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă părţile - pentru a ocoli dispoziţiile privind
incapacităţile speciale - au recurs la deghizare sau la interpunere de persoane, căci actul
care sincer încheiat ar fi nul, rămâne nul şi dacă a fost simulat.
Principiul irevocabilităţii donaţiilor
Liberalităţile între vii sunt, prin esenţa lor, irevocabile. Forţa obligatorie a oricărui contract
acţionează şi în cazul contractului de donaţie, în sensul că – odată încheiat – nu poate fi
desfiinţat prin voinţa uneia dintre părţi, fie şi donatarul. Simpla renunţare a donatarului nu
poate reînvesti pe donator cu proprietatea bunului donat; reîntoarcerea cu titlu gratuit
urmează a se face potrivit regulilor prevăzute pentru donaţii. Pentru anihilarea liberalităţii şi
reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul donatorului trebuie respectate condiţiile de validitate
prevăzute de lege pentru încheierea donaţiei (formă autentică, capacitate etc.). În lipsa unei
asemenea convenţii (donaţie inversă), contractul poate fi desfiinţat numai în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege – EX: pentru neexecutarea sarcinii, în caz de predeces al
donatarului dacă s-a prevăzut reîntoarcerea convenţională.
Irevocabilitatea donaţiilor are un caracter special, particular, mai accentuat decât forţa
obligatorie a oricărui contract - în materie de donaţii (indiferent dacă s-au realizat în formă
autentică, deghizată, indirectă sau dar manual) irevocabilitatea priveşte nu numai efectele, ci
însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de validitate pentru formarea lui (irevocabilitate de
gradul II) => orice clauză sau condiţie a cărei îndeplinire atârnă de voinţa donatorului şi care
i-ar da posibilitatea de a zădărnici sau micşora, direct sau indirect, foloasele gratuite pe care
contractul le creează pentru donatar sunt incompatibile cu esenţa donaţiilor, atrăgând

18
nulitatea lor absolută. Sancţiunea nulităţii loveşte contractul în întregime, nu numai clauza
incompatibilă cu principiul irevocabilităţii şi chiar dacă această clauză nu a fost cauza
determinantă şi impulsivă a liberalităţii. Cu toate acestea, dacă donaţia este divizibilă şi clauza
o afectează numai în parte, pentru rest efectele contractului se menţin. Iar dacă, după moartea
donatorului, succesorii săi în drepturi - în cunoştinţă de cauză - confirmă sau execută donaţia,
nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea bunului donat.
Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii:
a) Condiţiile potestative. Cu toate că dreptul transmis prin donaţie poate, în principiu, să
fie condiţional - supus unei condiţii suspensive sau rezolutorii (donaţia poate fi afectată şi de
o dublă condiţie: una suspensivă şi alta rezolutorie – EX: donaţia făcută sub condiţia
suspensivă ca donatarul să încheie căsătoria cu donatoarea şi sub condiţia rezolutorie a
desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a soţului donatar), cazuale ori mixte, totuşi caracterul
de irevocabilitate nu permite stipularea unei condiţii suspensive sau rezolutorii potestative
din partea donatorului => o donaţie e nulă nu numai atunci când e făcută sub condiţie pur
potestativă (a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului), ci se admite că ea
este nulă chiar dacă este făcută sub o condiţie simplă potestativă din partea donatorului (a
cărei realizare, pe lângă voinţa lui, depinde şi de circumstanţe exterioare care însă nu pot
acţiona în afara voinţei lui). Aceasta spre deosebire de contractele cu titlu oneros, care, fiind
valabil afectate de condiţii potestative simple, sunt nule numai dacă sunt afectate de o
condiţie pur potestativă din partea celui ce se obligă.
b) Plata datoriilor viitoare nedeterminate. E nulă donaţia care impune donatarului plata
datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor şi a căror valoare n-a fost specificată
prin actul de donaţie, întrucât donatorul ar fi liber să revoce donaţia contractând datorii
până la concurenţa valorii bunurilor donate (chiar dacă, în fapt, nu contractează datorii).
c) Dreptul de a dispune de bunul donat. In cazul în care donatorul şi-a rezervat dreptul
de a dispune de un bun sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, donaţia e nulă cu
privire la acel bun sau sumă, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de ele; bunul sau
suma se transmite moştenitorilor donatorului. Dacă rezerva dreptului de a dispune este
generală şi se întinde asupra întregii donaţii, ea este nulă în totalitate. O asemenea clauză
este de fapt o condiţie rezolutorie pur potestativă, care atrage nulitatea oricărei convenţii.
d) Dreptul de denunţare unilaterală a contractului
Clauze permise: sunt compatibile cu acest principiu următoarele clauze:
a) intrucât transmisiunea irevocabilă a dreptului donat nu implică o predare imediată a
bunului, donaţia poate fi cu termen, pentru că termenul - ca modalitate a actului juridic - nu
afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul acelui drept.
b) donaţia poate fi afectată de o condiţie cazuală sau mixtă. Depinzând de hazard, respectiv
şi de voinţa unei alte persoane (determinate sau nedeterminate), decât donatorul, ele nu
contravin principiului irevocabilităţii donaţiilor.
c) poate fi stipulată plata datoriilor prezente (cu dată certă anterioară donaţiei) ale
donatorului, precum şi cele viitoare dacă, în acest din urmă caz, sunt specificate în
contractul de donaţie.
d) exista posibilitatea stipulării reîntoarcerii convenţionale a bunurilor dăruite pentru cazul
când donatarul ar muri înainte de donator, chiar dacă lasă descendenţi, sau pentru cazul de
predeces al donatarului şi al descendenţilor lui (donatarul decedat fără posteritate) - o
asemenea stipulaţie e o condiţie cazuală rezolutorie expresă care, în caz de realizare,
produce efecte retroactive. În materie de imobile însă, pentru opozabilitatea faţă de terţi,
clauza de reîntoarcere este supusă publicităţii. Reîntoarcerea nu poate fi stipulată în
favoarea unei alte persoane decât donatorul însuşi (nici chiar în favoarea moştenitorilor săi),
întrucât ar constitui o substituţie fideicomisară condiţională prohibită de lege.
e) in cazul depunerii unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituţie de credit, pe
numele altei persoane animus donandi, deponentul poate insera în instrumentul bancar (de
economisire) o clauză de împuternicire pe seama sa, fără a contraveni principiului
irevocabilităţii, deoarece va acţiona în baza clauzei ca un mandatar al titularului contului
bancar.

19
f) clauzele de inalienabilitate, care în practică sunt mai frecvente în materie de liberalităţi decât în
alte materii, în măsura în care sunt recunoscute valabile, nu contravin principiului irevocabilităţii.
g) donaţia cu rezerva uzufructului (sau a dreptului de abitaţie), în favoarea donatorului sau
a unui terţ, e permisă, obiectul contractului fiind nuda proprietate, care se donează în mod
irevocabil. Poate forma obiectul contractului şi un drept de uzufruct, donatorul păstrând
nuda proprietate.
Derogarea de la principiul irevocabilităţii donaţiilor: orice donaţiune făcută între soţi
în timpul maritagiului este revocabilă.

20
Efectele contractului de donaţie
Efecte între părţi
§1. Reguli generale
Efectul translativ al contractului. Efecte al donaţiei: dreptul care formează obiectul
contractului se transmite din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarulu; stingerea
unui drept şi a obligaţiei corelative (remitere de datorie). Dacă dreptul transferat e o
creanţă => operaţia intervenită între părţi se analizează ca o cesiune de creanţă cu titlu
gratuit, aplicându-se regulile corespunzătoare, cu derogările care rezultă din natura gratuită
a transferului.
Obiectul contractului – un drept real => ca şi în materie de vânzare, transmiterea sau
constituirea dreptului operează prin efectul realizării acordului de voinţă în forma prevăzută
de lege (forma autentică sau forma actului juridic care realizează indirect donaţia), dar
necondiţionat de predarea bunului care formează obiectul donaţiei, cu excepţia darurilor
manuale care se realizează prin tradiţiune.
§2. Obligaţiile donatorului
 obligaţia de predare. După încheierea contractului donatorul e obligat să predea bunul
dăruit potrivit clauzelor stabilite şi să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau
deteriorarea lui provenită din culpa sa. În cazul darului manual problema obligaţiei de
predare nu se pune.
 obligaţia de garanţie. Cazuri în care există. Spre deosebire de vânzător, în principiu
donatorul nu datorează garanţie pentru evicţiune şi nici pentru vicii ascunse, deoarece
contractul este cu titlu gratuit. Donatarul poate însă exercita împotriva autorilor donatorului
acţiunea în garanţie ce ar fi putut-o porni însuşi donatorul, deoarece acesta a transmis
donatarului, o dată cu bunul dăruit, toate drepturile legate de acest bun
Excepţie - donatorul datorează garanţie în următoarele cazuri:
- dacă a promis expres garanţia pentru evicţiune - EX: garanţia că bunul nu e grevat de
sarcini sau servituţi - sau pentru vicii, lipsa garanţiei nefiind o regulă imperativă
- dacă evicţiunea provine din faptul său personal – EX: vinde imobilul donat înainte de
efectuarea formelor de publicitate sau vinde şi predă lucrul mobil cumpărătorului, dăruit
anterior prin act autentic, fapte care contravin obligaţiei contractuale.
In caz de dol (intenţie sau culpă gravă asimilată dolului) donatorul răspunde de pagubele
rezultând din viciile ascunse, cunoscute de el şi necomunicate, care au cauzat (direct sau
indirect) un prejudiciu donatarului, căci dolul strămută problema răspunderii de pe teren
contractual pe teren delictual.
Dacă donaţia nu e pur gratuită (donaţie cu sarcini) => donatorul răspunde de evicţiune în
limita valorii sarcinilor. Donatorul răspunde ca un vânzător şi pentru vicii ascunse, căci în
limita sarcinilor (respectiv, a preţului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donaţia e un
contract cu titlu oneros şi sinalagmatic.
§3. Obligaţiile donatarului
Regula. Donaţia cu sarcini. Când donaţia e pur gratuită, donatarul nu are nici o obligaţie,
ci numai o îndatorire “de recunoştinţă” care, în cazurile anume determinate de lege, e
sancţionată prin posibilitatea dată donatorului de a revoca donaţia pentru cauză de
ingratitudine. In lipsă de stipulaţie contrară, donatarul nu e obligat să plătească datoriile
donatorului, fiindcă el e un succesor cu titlu particular. Dar dacă donaţia a cauzat sau mărit
insolvabilitatea donatorului => creditorii lui o pot ataca prin acţiunea pauliană (revocatorie)
fără a fi obligaţi să facă dovada complicităţii donatarului la frauda debitorului-donator. Dacă
donatarul e solvabil şi s-a obligat să plătească (în limitele permise de principiul
irevocabilităţii donaţiilor) datoriile donatorului => acţiunea pauliană urmează să fie respinsă
ca lipsită de interes. => se pune problema dacă donaţia e cu sarcină (sub modo) =>
sarcina e o obligaţie impusă donatarului, care - după acceptarea donaţiei - e ţinut s-o
execute. Deşi sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie (întrucât nici una, nici alta nu
afectează naşterea dreptului şi în caz de realizare a condiţiei sau de revocare a donaţiei
pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive), ele nu trebuie să fie confundate,
deoarece regimul lor juridic e diferit, cel puţin sub 2 aspecte:

21
- în cazul condiţiei rezolutorii - chiar dacă e potestativă din partea donatarului (condiţia
potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă e din partea donatorului), nu
se creează nici o obligaţie pentru el, fiind liber să acţioneze cum doreşte, fără riscul de a-şi
vedea angajată răspunderea, căci condiţia (rezolutorie) e numai o modalitate care, în caz de
realizare, desfiinţează dreptul afectat de ea. În schimb, sarcina obligă pe donatar, în caz de
neexecutare putându-se recurge la măsuri de executare, creditorul având dreptul la acţiunea
în executare;
- condiţia operează de drept în schimb revocarea (rezoluţiunea) donaţiei pentru
neexecutarea sarcinii trebuie să fie cerută justiţiei. Revocarea e judiciară – nu e o dispozitie
imperativă, părţile pot stipula în contract un pact comisoriu expres, prevăzând revocarea
(rezoluţiunea) de drept în cazul neexecutării sarcinii. În lipsa clauzei de revocare de drept,
potrivit dreptului comun instanţa poate acorda termen de graţie.
Sarcina, ca şi condiţia, nu trebuie să fie imposibilă, ilicită sau imorală, potrivit regulilor
generale. Ea poate fi prevăzută fie în favoarea donatorului (EX: plata unei datorii), fie în
favoarea unei terţe persoane (când se analizează ca o stipulaţie pentru altul reprezentând o
donaţie indirectă grefată pe o donaţie directă, dacă stipulaţia este făcută donandi causa), fie
în favoarea donatarului însuşi (EX: efectuarea unei călătorii de studiu). În cazul sarcinii
stipulate în favoarea donatarului însuşi, donaţia e de fapt pur gratuită, însă cu posibilitatea
revocării pentru neexecutare. Numai în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a
unui terţ donaţia încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii.
EX: donaţiile către serviciile publice de urgenţă nu pot fi efectuate în vederea obţinerii unor
privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenţei de urgenţă: asigurarea asistenţei
medicale de urgenţă sau a primului ajutor calificat în mod preferenţial donatorului sau altor
persoane.
Întrucât donaţia cu sarcini e, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic (şi cu titlu oneros),
în caz de neexecutare intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice => se poate
cere îndeplinirea prestaţiei care formează obiectul sarcinii cu daune-interese şi donatarul nu
ar putea, fără consimţământul donatorului, deci fără un nou contract, să se libereze de
sarcină, abandonând bunurile dăruite.
Dar se poate alege şi o altă cale: revocarea (rezoluţiunea) donaţiei pentru neexecutarea de
obligaţii.
Dacă executarea sarcinii de către donatar a devenit imposibilă din culpa donatorului (care l-
a ucis pe donatar), donatorul nu poate, invocând propria sa culpă, să ceară revocarea
donaţiei; la fel dacă donatorul l-a izgonit pe donatar din casa sa în care trebuia să locuiască
şi să-l îngrijească. Tot astfel, acţiunea în revocare (rezoluţiune) este inadmisibilă şi în cazul
în care îndeplinirea sarcinii (cu caracter aleatoriu) a devenit imposibilă fără ca vreuna din
părţi să fie în culpă (EX: beneficiarul dreptului de folosinţă în cadrul locuinţei construite cu
banii donaţi a decedat). Revocarea e posibilă şi în cazul în care sarcina neexecutată e o rentă
viageră constituită cu titlu gratuit, grefată pe o donaţie directă a cărei revocare se cere.
În caz de neexecutare parţială sau executare cu întârziere instanţa e chemată să aprecieze
gravitatea nerespectării obligaţiilor de către debitor şi, în funcţie de împrejurări, poate
dispune rezoluţiunea contractului (în cazuri temeinic justificate rezoluţiunea parţială),
eventual cu acordarea unui termen de graţie. În caz de admitere a acţiunii, revocarea
produce efecte retroactive atât împotriva donatarului şi succesorilor lui în drepturi, cât şi
împotriva terţilor, drepturile constituite în favoarea lor fiind desfiinţate. Dacă dreptul
donatarului a fost înscris în cartea funciară, acţiunea în revocare pentru neîndeplinirea
sarcinilor va produce efecte faţă de terţi numai de la data notării în cartea funciară a
acţiunii. Acţiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator sau
succesorii săi în drepturi (moştenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele
revocării), inclusiv creditorii chirografari (acţiune oblică). Acţiunea în rezoluţiunea unei
donaţii pentru neîndeplinirea sarcinilor e transmisibilă prin deces, întocmai ca orice alt drept
patrimonial, moştenitorii putând să exercite direct, şi nu doar să continue dacă ar fi fost
introdusă de autorul lor. Dacă există mai mulţi moştenitori care nu se înţeleg, iar sarcina e
divizibilă, fiecare poate cere revocarea separat, pentru partea sa de moştenire. Iar dacă

22
sarcina e indivizibilă oricare dintre ei poate cere revocarea pentru totalitate. În cazul sarcinii
stipulate în favoarea unui terţ, beneficiarul poate cere şi el executarea obligaţiei, dar nu
poate cere revocarea donaţiei, nefiind parte în contractul încheiat între stipulant şi
promitent.
Orice donaţie, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcini.
Opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţi
Reguli aplicabile. Ca şi în materie de vânzare, opozabilitatea faţă de terţi e îngrădită.
În principiu, se aplică regulile generale. În privinţa publicităţii imobiliare operează însă şi
anumite dispoziţii speciale:
a) spre deosebire de actele cu titlu oneros, a căror inopozabilitate din cauza neînscrierii în
cartea funciară e limitată -, neînscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar
dobândit prin donaţie poate fi invocată de orice persoane ce au interes la aceasta, inclusiv
dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi şi creditorul
chirografar => donaţia neînscrisă în cartea funciară e opozabilă numai părţilor contractante
şi succesorilor lor universali şi cu titlu universal (nu şi succesorilor cu titlu particular sau
creditorilor chirografari) => în această materie se lărgeşte cercul terţilor; succesorii cu titlu
particular şi creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii săi cauză, ci aceea de terţi.
Donaţia - chiar înscrisă în cartea funciară - nu e opozabilă dobânditorului anterior cu titlu
oneros al dreptului real neînscris în cartea funciară, care poate cere instanţei judecătoreşti
să acorde înscrierii sale rang preferenţial faţă de înscrierea efectuată de donatar. Donatarul
- chiar înscris în cartea funciară şi de bună-credinţă - se bucură pe deplin de efectele
publicităţii imobiliare, titlul său devenind inatacabil, numai după 10 ani socotiţi din ziua când
s-a înregistrat cererea sa de înscriere în cartea funciară, termen înăuntrul căruia poate fi
pornită acţiunea în rectificare.
b) exista o restricţie cu privire la persoanele care, deşi interesate să o facă (şi cu toate că,
potrivit regulilor generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea), nu sunt totuşi
admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară - (pe lângă părţi şi succesorii lor
universali şi cu titlu universal) acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca
o culpă şi succesorii lor universali sau cu titlu universal - reprezentanţii minorului sau ai
celui pus sub interdicţie; ascendenţii care au acceptat donaţia făcută unui minor sau
interzis. Dacă reprezentanţii minorului sau interzisului au neglijat să ceară înscrierea, cei
ocrotiţi vor avea acţiune în daune împotriva lor. Fiind vorba de acte de conservare, chiar şi
minorul (chiar sub 14 ani) sau interzisul poate cere înscrierea.
Cauzele legale de revocare a donaţiilor
Părţile pot stipula în contract - cu respectarea principiului irevocabilităţii - anumite clauze
(condiţii) care pot duce la desfiinţarea contractului.
Independent de aceste clauze prevăzute expres de părţile contractante, legea prevede 3
cauze de revocare (cauze legale de revocare, deoarece operează fără a fi prevăzute în
contract): revocarea pentru neexecutarea sarcinii, pentru ingratitudine, pentru survenienţă
de copil – acestea nu contravin principiului irevocabilităţii => nu reprezintă excepţii de la
acest principiu, deoarece intervenirea primelor 2 cauze nu depinde de voinţa donatorului
(fiind asemănătoare condiţiei rezolutorii cazuale), iar cea de a 3-a cauză se poate realiza
numai cu concursul unei terţe persoane, fiind asemănătoare unei condiţii mixte (dacă nu
chiar cazuale), compatibilă cu principiul irevocabilităţii donaţiilor. Dintre cele 3 cauze legale
de revocare, numai revocarea pentru survenienţă de copil operează de drept; în caz de
litigiu dintre părţi instanţa constată doar îndeplinirea condiţiilor revocării. În schimb, în
celelalte 2 cazuri, revocarea e judiciară; revocarea se pronunţă numai la cererea
persoanelor îndreptăţite a introduce acţiunea şi numai în baza aprecierii de către instanţă a
faptelor de ingratitudine săvârşite de donatar, respectiv de neexecutare a sarcinii de către
donatar ori succesorii săi în drepturi.
 Revocarea pentru ingratitudine
Cauze - sunt limitativ enumerate de art. 831 C.civ.:
a) atentat la viaţa donatorului. Nu se cere o condamnare penală, e suficient să se
stabilească intenţia de a ucide, intenţia manifestă a autorului de a curma viaţa donatorului

23
(dacă donatarul a acţionat fără discernământ, donaţia nu se revocă ). Uciderea din culpă nu
e cauză de revocare;
b) delicte, cruzimi sau injurii grave. Gravitatea faptelor se apreciază de instanţă (simplele certuri
între părţi sau împrejurarea că donatarul l-a ameninţat pe soţul donatoarei nu atrage
revocarea; intentarea unui proces penal în care s-a pronunţat o soluţie de achitare nu
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce la revocarea donaţiei pentru
ingratitudine ). Se cere însă ca fapta să fi fost săvârşită cu intenţie;
c) refuzul de alimente, ceea ce presupune că donatorul a avut nevoie şi a cerut alimente de
la donatar, care - având posibilitatea - a refuzat să dea (a refuzat “fără cuvânt”) (dacă
donatorul refuză alimentele oferite de donatar, nu poate cere revocarea donaţiei). Refuzul nu
e sancţionat cu revocarea dacă donatorul avea rude (sau alte persoane) obligate şi în
situaţia de a-i acorda întreţinere. Alimentele nu trebuie să treacă peste valoarea darului =>
dacă acesta piere fortuit donatarul poate refuza acordarea lor. Refuzul nejustificat de
alimente e sancţionat numai prin posibilitatea revocării donaţiei; donatorul nu are acţiune în
justiţie pentru a cere întreţinere de la donatar. Asemănător obligaţiei civile imperfecte
(naturale), nici donatarul nu are acţiune în restituirea (prin echivalent) a prestaţiilor
efectuate de bunăvoie, chiar dacă existau persoane în stare şi obligate la întreţinere potrivit
legii. Spre deosebire însă de obligaţiile naturale, atitudinea negativă a donatarului constând
în refuzul de alimente are o sancţiune specifică - acţiunea în revocarea donaţiei pentru
ingratitudine.
Acţiunea în revocare (revocarea donaţiilor pentru ingratitudine nu se poate obţine pe cale
de excepţie) pentru ingratitudine e o pedeapsă civilă şi se caracterizează prin:
a) e o acţiune strict personala => poate fi intentată numai de persoana împotriva căreia
faptele au fost săvârşite - numai de către donator. Implicând dezlegarea unei probleme
morale de vinovăţie şi de iertare sau de aplicare a pedepsei, acţiunea nu poate fi exercitată
nici de către creditorii donatorului, pe calea acţiunii oblice, şi nici de către moştenitorii lui
(deşi acţiunea are caracter patrimonial).
Excepţie - moştenitorii devin titularii acţiunii în revocare:
- dacă a fost intentată de donator, dar acesta a decedat înainte de terminarea procesului;
- dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi
intentată.
b) fiind vorba de aplicarea unei pedepse, ceea ce nu se produce niciodată de drept, titularul
acţiunii (donatorul sau moştenitorul lui) - cunoscând faptul de ingratitudine - îl poate ierta
pe donatar (dar nu poate renunţa la acţiunea în revocare cu anticipaţie, înainte de
producerea actelor sau faptelor de ingratitudine – EX: în contractul de donaţie). Iertarea se
prezumă (fără a fi admisă proba contrară) dacă a trecut 1 an din ziua săvârşirii faptului sau
din ziua când donatorul (moştenitorii lui) au luat cunoştinţă de acel fapt, fără ca înăuntrul
acelui an să fi cerut revocarea. În schimb, iertarea nu poate avea loc sub forma renunţării la
efectele hotărârii judecătoreşti de revocare a donaţiei, dacă hotărârea a fost executată în
fapt de părţi, de bunăvoie sau silit => renunţarea echivalează cu o nouă transmisiune de
bunuri către foştii donatari şi necesită încheierea unui nou contract de donaţie. Acest termen
de 1 an nu e un termen de prescripţie, ci un termen de decădere (de drept substanţial)
bazat pe o prezumţie legală, care nu e supus cauzelor de întrerupere şi de suspendare
stabilite în materie de prescripţie (după expirarea anului acţiunea se respinge ca tardiv
formulată). În cazul în care faptele de ingratitudine sunt repetate, termenul se calculează în
raport de ultima. În cazul refuzului de alimente, deoarece îndatorirea este continuă, termenul
de 1 an nu se aplică. Dacă nevoia donatorului în acordarea alimentelor a încetat (EX: a primit
o moştenire care îi asigură întreţinerea) => termenul de 1 an devine aplicabil şi începe a
curge din ziua imediat următoare încetării nevoilor alimentare. Dacă îndatorirea alimentară a
încetat prin moartea donatorului => acţiunea în revocarea donaţiei pentru neexecutarea în
trecut poate fi introdusă de moştenitorii lui în termen de 1 an de la deces.
c) acţiunea nu se poate intenta decât în contra autorului faptului de ingratitudine.
Dacă el moare fără ca acţiunea să fi fost intentată sau terminată => ea se stinge - nu poate
fi pornită, nici măcar continuată împotriva moştenitorilor donatarului. Dacă sunt mai mulţi

24
donatari => acţiunea în revocare nu poate fi admisă decât împotriva acelor care s-au făcut
vinovaţi de ingratitudine. Excepţie - ipoteza când contractul cuprinde o clauză conform
căreia actele de ingratitudine comise de unul dintre donatari duce la revocarea lui şi faţă de
ceilalţi.
d) deoarece acţiunea în revocare pentru ingratitudine nu e o acţiune în rezoluţiune (cum e
revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau în constatarea desfiinţării de drept a
contractului (ca în cazul revocării pentru survenienţă de copil), ci o acţiune în restituire cu
caracter de pedeapsă - deci esenţialmente personală - admiterea acţiunii nu produce
efecte retroactive faţă de terţi => drepturile dobândite de terţi (fie şi cu titlu gratuit)
înainte de intentarea acţiunii sau, în cazul imobilelor, înainte de efectuarea publicităţii cererii
de revocare rămân neatinse.
Dar, din partea donatarului restituirea trebuie să fie integrală - să cuprindă sau bunul dăruit
(dacă n-a fost înstrăinat) cu toate accesoriile sale, despăgubindu-l pe reclamant de sarcinile
constituite în folosul terţelor persoane (ipotecă, uzufruct etc.) sau valoarea integrală a
bunului (dacă a fost înstrăinat) apreciată din momentul pronunţării hotărârii de revocare. În
ambele cazuri se va ţine seama, în plus sau în minus, de sporul de valoare sau de
degradările provenite din faptul donatarului sau terţilor. În privinţa fructelor, legea prevede
că ele se restituie numai de la data cererii de revocare (deşi de la comiterea faptului,
donatarul ar trebui să fie tratat ca un posesor de rea-credinţă) – deoarece până în
momentul introducerii cererii nu se ştie care va fi atitudinea donatorului: îl va ierta sau nu.
Toate donaţiile (făcute prin act autentic, dar manual etc.) sunt supuse revocării pentru
cauză de ingratitudine.
 Revocarea pentru survenienţă de copil
Domeniu de aplicare. Donaţia se revocă de drept în cazul în care donatorul nu avea nici
un copil sau alt descendent în momentul încheierii contractului de donaţie şi posterior i se
naşte (“dobândeşte”) un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei (copil legitim sau
natural). Revocarea se produce oricare ar fi felul sau valoarea donaţiei (directă, indirectă,
dar manual etc.). Excepţie - donaţia între soţi, care - fiind revocabilă prin voinţa soţului-
donator - nu e supusă revocării de drept pentru naştere de copil, întrucât soţul donator a
putut să prevadă posibilitatea naşterii copilului din căsătorie; e exceptata de la revocarea de
drept ipoteza copilului născut din căsătoria încheiată între donator şi donatar şi deci, copilul
din afara căsătoriei o poate invoca, chiar dacă donatorul a decedat, fără să fi cerut
revocarea (restituirea).
Natura juridică. Revocarea pentru naşterea unui copil operează de drept. Deoarece
această revocare se produce mai mult în interesul copilului => ea nu poate fi înlăturată
printr-o clauză contrară din contractul de donaţie sau printr-un act de renunţare ulterior
naşterii copilului, expresă ori tacită, sau de confirmare din partea donatorului. Există
posibilitatea refacerii donaţiei după naşterea copilului, dar cu respectarea condiţiilor
prevăzute de lege (formă autentică, dar manual cu traditio brevi manu etc.), donaţie care
nu va mai fi revocabilă pentru survenienţă de copil.
Deoarece revocarea se produce de drept, în caz de litigiu instanţa nu pronunţă, ci numai
constată revocarea, în situaţia în care condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite. Datorită
revocării de drept, acţiunea în restituire poate fi intentată nu numai de către donator, dar şi
de către succesorii săi în drepturi, inclusiv creditorii pe calea acţiunii oblice. Acţiunea în
restituire a bunului donat - proprietatea fiind redobândită de drept - se prescrie după 30 de
ani de la naşterea copilului. În cazul copilului din afara căsătoriei termenul se calculează tot
de la naştere, indiferent de momentul stabilirii filiaţiei. După expirarea termenului de
prescripţie extinctivă donatarul continuă să deţină bunul în această calitate (nu dobândeşte
o altă calitate), cu consecinţa aplicării regulilor de fond ale donaţiei (raport şi reducţiune).
Exista posibilitatea revocării donaţiei, dar pe alte temeiuri decât naşterea copilului (EX:
pentru ingratitudine) şi cu regimul juridic corespunzător.
Condiţii. Pentru ca revocarea să se producă trebuie să fie îndeplinite 2 condiţii.
- se cere ca donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viaţă în momentul
încheierii contractului de donaţie. Existenţa unui copil conceput în momentul donaţiei nu

25
împiedică revocarea de plin drept prin naşterea copilului după încheierea contractului, căci
copilul conceput e considerat născut numai de câte ori e vorba de interesele (avantajele,
drepturile) sale – or, în acest caz nu e în interesul său să fie considerat născut. Dacă
donatorul avea în momentul încheierii contractului un copil declarat dispărut - deşi acest
copil e socotit a fi în viaţă - naşterea ulterioară a unui copil atrage revocarea, căci pentru ca
revocarea să nu opereze, se cere ca donatorul să aibă un copil “existent” în timpul facerii
donaţiei; or, cel declarat dispărut - deşi prezumat a fi în viaţă - e, prin definiţie, o persoană
a cărei existenţă e puţin probabilă, ceea ce îl poate determina pe donator să facă donaţia.
Dispărutul e socotit a fi în viaţă pentru că, de regulă, prezumţia operează în interesul lui. În
cazul de faţă, prezumţia ar opera în detrimentul lui. Bineînţeles, dacă s-a declarat prin
hotărâre judecătorească moartea copilului, el nu mai este “existent”.
- donatorului să i se nască un copil, fie şi postum (după moarte). Inclusiv naşterea unui
nepot după facerea donaţiei (dacă tatăl acestui copil - fiul donatorului - a fost decedat în
momentul încheierii contractului de donaţie). Condiţia e îndeplinită în ipoteza în care copilul
născut după încheierea contractului a fost conceput la acea dată. Exista posibilitatea ca un
copil declarat mort prin hotărâre judecătorească (inexistent deci în momentul facerii
donaţiei), în cazul reapariţiei să fie considerat copil “dobândit” în urma donaţiei, cu efecte
revocatorii. Tot astfel, în cazul reapariţiei copilului declarat dispărut înainte de încheierea
contractului (dacă se admite că el n-a “existat” în momentul facerii donaţiei). Durata vieţii
copilului e indiferentă; revocarea se produce de drept prin naştere, chiar dacă el moare
înainte de intentarea acţiunii în restituire.
E indiferent dacă e din căsătorie sau din afara căsătoriei copilul născut după încheierea
contractului de donaţie - filiaţia trebuie să fie stabilită pe căile legale, dar ceea ce
interesează este nu data stabilirii filiaţiei, ci data naşterii copilului => stabilirea filiaţiei unui
copil născut după încheierea contractului atrage revocarea donaţiei. În schimb, stabilirea
filiaţiei (după încheierea contractului) faţă de un copil născut anterior nu atrage revocarea;
nici naşterea unui alt copil, fie şi din căsătorie, după încheierea contractului, nu are ca efect
revocarea donaţiei, nefiind îndeplinită prima condiţie a revocării.
Problema adopţiei. În legătură cu condiţiile revocării pentru survenienţă de copil, se mai
pune problema ce efecte produce, în această materie, adopţia. Problema e controversată:
a) Potrivit unei păreri, existenţa unui copil adoptat “împiedică revocarea donaţiei, deoarece
este asimilat copilului din căsătorie”. Autorul are în vedere faptul că raporturile
adoptatorului cu copilul adoptat (şi descendenţii săi) sunt asimilate cu legăturile de rudenie
rezultând din filiaţia firească, şi aceasta indiferent dacă adopţia a fost cu toate efectele unei
filiaţii fireşti (cu efecte depline) sau cu efecte restrânse => dacă donatorul avea un copil
adoptat în momentul donaţiei, naşterea sau adoptarea unui alt copil după încheierea
contractului nu atrage revocarea. Iar dacă donatorul n-a avut nici un copil în momentul
contractării, adoptarea unui copil după momentul donaţiei are drept efect revocarea
donaţiei.
b) În practica judecătorească s-a admis soluţia contrară; revocarea pentru survenienţă de
copil se aplică “numai în cazul în care donatorul, ulterior donaţiunii, dobândeşte un copil din
căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar şi postum”. Copilul adoptat “nu se include în
enumerarea - limitativă - a textului art.836 C.civ.”. Art.836 C.civ. vizează numai filiaţia
firească şi textul este de strictă interpretare. Revocarea prin adopţie ar contraveni
principiului irevocabilităţii, adopţia depinzând, în principal, de voinţa adoptatorului. O dată
ce se admite că adoptarea unui copil după încheierea contractului de donaţie nu atrage
revocarea => nici existenţa unui copil adoptat anterior donaţiei nu împiedică revocarea în
cazul naşterii unui copil ulterior încheierii contractului. Copilul adoptat nu e “copil sau
descendent” în sensul art.836 C.civ.; copilul adoptat nu este vizat de text. Se pune
problema ce efecte produce adopţia în raport cu părintele firesc al copilului adoptat de altul
- soluţia depinde de felul adopţiei:
- dacă adopţia e cu efecte depline => de la data încuviinţării ei încetează legăturile de
rudenie dintre părintele firesc şi copilul adoptat => dacă acest părinte face o donaţie după

26
această dată şi ulterior i se naşte un copil, donaţia se revocă în condiţiile art.836 C.civ. (ca şi
cum donatorul ar fi avut un copil decedat - deci inexistent - la data donaţiei).
- dacă adopţia a fost cu efecte restrânse => legăturile de rudenie dintre părintele firesc şi
copilul adoptat se păstrează => pentru părintele firesc copilul adoptat e “existent”; donaţia
făcută de el nu se revocă pentru naşterea unui alt copil.
Efecte. Revocarea pentru survenienţă de copil produce efecte retroactive de la data
încheierii contractului de donaţie. Deoarece donaţia se desfiinţează retroactiv => revocarea
produce efecte nu numai împotriva donatarului şi succesorilor săi (universali, cu titlu
universal sau cu titlu particular) care au dobândit mortis causa, dar şi în privinţa terţilor
dobânditori prin acte între vii ai bunurilor dăruite. În cazul mobilelor terţul dobânditor de
bună-credinţă va putea opune excepţia prevăzută de art. 1909-1910 C. civ., iar în cazul
imobilelor uzucapiunea de 10-20 ani. Posesorul care nu îndeplineşte condiţiile necesare
poate invoca numai uzucapiunea de 30 de ani. Dacă donaţia revocată pentru survenienţă de
copil era cu sarcini => revocarea nu se produce decât în limita folosului pur gratuit procurat
donatarului. Fructele bunului sunt supuse restituirii numai din ziua când s-a notificat
donatarului naşterea copilului.

27