1.

GENERALITATI
O prezentare sumara a artei bisericesti care s-a dezvoltat pe pamantul
romanesc va putea sa contureze si mai bine imaginea despre intreaga istorie a vietii
bisericesti a romanilor.
Crestinismul romanesc este de origine apostolica. De vreme ce existau
preoti, diaconi si credinciosi inca din a doua jumatate a primului veac crestin –
numarul lor sporind in cele urmatoare, - este de la sine inteles ca ei se adunau, pentru
‘frangerea painii”, rugaciune si predica, in case particulare, asa cum se petreceau
lucrurile si in alte parti, acestea putand fi considerate primele “lacasuri de cult” ale
stramosilor nostri crestini. Inmultindu-se numarul crestinilor, s-au ridicat lacasuri
anume pentru cult, numite bazilici (din latinescul “basilica” s-a format romanescul
“biserica”, termen necunoscut in celelalte limbi neolatine). Astfel de bazilici s-au
descoperit mai cu seama in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – Dobrogea de
azi – care in anul 297 s-a constituit intr-o unitate politico-administrativa aparte, si
anume in provincia Scythia Minor.
Cercetarile arheologice, incepute inca din ultimele decenii ale secolului
trecut si continuate pana azi, au dus la descoperirea a peste 30 bazilici in Dobrogea,
toate din secolele IV-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei (azi Constanta) –
desi cercetarile arheologice sunt destul de dificile, din cauza ca orasul nou este
suprapus peste cel vechi – s-au descoperit pana acum sase bazilici. La Tropaeum
Traiani (azi Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub raport
arhitectonic fiind cea “de marmura”, de tip elenistic, inzestrata cu un atrium si un
baptisterium, si bazilica zisa “cu transept” sau in forma de T, singura de acest gen
din Dobrogea, dar si cea mai mare (33, 80 X 13,70 m), avand un nerthex, naos,
baptisteriu, transept cu cripta si absida.
Sapaturile arheologice de la Histria au scos la lumana fundatiile a sapte
bazilici, toate din secolele V-VI. La Piatra Frecatei – j. Tulcea – anticul Beroe – s-au
dezgropat fundatiile unei bazilici ce pare sa dateze din timpul lui Constantin cel
Mare, fiind considerata cea mai veche din tot sud-estul Europei. La Callatis (azi
Mangalia) s-a descoperit o bazilica paleocrestina de tip sirian, sau cu atrium lateral,
ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul fostei provincii Scythia Minor,
ci pentru intreaga Peninsula Balcanica (sec. IV-V). la Dinogetia (azi Garvan – j.
Tulcea) exista o bazilica din secolele IV-V, refacuta la inceputul celui urmator, din
care au ramas nu numai fundatiile, ci si resturi de tencuiala cu urme de pictura. Alte
trei bazilici paleocrestine s-au descoperit la Troesmis (azi Iglita-Turcoaia), doua la
Axiopolis (azi Hinog langa Cernavoda), doua la Capul Dolojman (probabil fosta
Constantiana), cate unal la Noviodunum (azi Isaccea), Ulmetum (azi Pantelimon),
Ibida sau Libida (azi Slava Rusa), singura bazilica din Scythia Minor cu trei abside
la rasarit, si Izvoarele, in sudul provinciei. In 1971 s-a descoperit o bazilica la
Niculitel (j. Tulcea), sub altarul careia s-a aflat o cripta cu moastele martirilor
Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, iar sub acestea, moastele altor doi martiri.
La toate acestea, se adauga o serie de piese apartinatoare artei paleocrestine
pe pamant romanesc: aproximativ o suta de inscriptii, mai ales pe monumente
funerare, din secolele IV-VI, descoperite tot in Dobrogea un disc de argint aurit
(diametrul 61 cem), care a apartinut episcopului Paternus al Tomisului (inceputul
sec. VI), azi in Muzeul Ermitaj din Leningrad, o serie de opaite paleocrestine
descoperite atat in Dobrogea, cat si in celelalte parti ale Romaniei.
Retinem ca in teritoriile nord dunarene, in special in fosta provincie Dacia
traiana, s-au descoperit bazilici la Sucidava (azi Celei – Corbia) si unal la Morisena
(azi Cenad – jud. Timis), ambele datand din secolele IV-VI. Dar populatia autohtona
ramasa aici dupa retragerea autoritatilor si armatei romane in sudul Dunarii (271-
275) a amenajat lacasuri de cult rudimentare in fostele cladiri publice romane. Asa s-
a intamplat la Slaveni – j. Olt, Sarmizegetusa – j. Hunedoara si Porolissum (azi
Moigrad – j. Salaj).
Trecerea unor populatii migratoare pe teritoriul tarii noastre, indeosebi
marea migratie avaro-slava de la Dunare de Jos din anul 602, a dus nu numai la
destramarea organizatiei bisericesti a stamosilor nostri daco-romani, dar si la
distrugerea lacasurilor de cult mentionate aici, precum si altora, ale caror urme nu s-
au descoperit inca.
Cercetarile arheologice efectuate in ultimele patru decenii au dezgropat
fundatiile unor biserici din secolele XI-XII. Una este la Garvan – j. Tulcea (fosta
Dinogetia, in timpul romanilor), cu un plan aproape patrat (6x6m), cu o absida la
rasarit, semicirculara in interior, si cu cinci laturi in exterior, construita din piatra
locala de cariera, provenita de la fostele cladiri romano-bizantine (s-au descoperit si
bucati de tencuiala, cu resturi de pictura si fragmente de broderie, precum si resturi
dintr-un clopot de bronz, toate fiind cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul
Romaniei). La Niculitel – j. Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericute din
aceeasi perioada (6x1,90 m), cea mai veche cladire de plan treflat cunoscuta pana azi
la noi. (O alta biserica din Niculitel, cu hramul Sf. Atanasie, apartine secolui XIII,
avand un plan in forma de cruce inscrisa).
In Transilvania, in satul Dabica (30 km. NV de Cluj), se pare centrul
formatiunii politice a voievodului Gelu Romanul, s-au descoperit fundatiile mai
multor biserici, cea mai veche, din piatra, apartinand secolului IX. Este greu insa de
stabilit ce plan arhitectural aveau. In schimb, sub actuala catedrala catolica din Alba
Iulia, s-au descoperit fundatiile unui lacas de cult mai vechi, ortodox, o “rotonda” cu
abisda semicirculara, apartinatoare secolelor IX-X.
Nu putem sti in ce stil au fost construite bisericile manastirilor de la
Morisena, Meseseni, Hodos si altele, atestate documentar in secolele XI-XII. In
comuna Cetateni – j. Arges s-au descoperit, nu de mult, fundatiile a trei biserici, una
din secolul XV, alta din secolul XIII, iar a treia si mai veche; probabil aici era un
centru politic, militar si bisericesc. La Drobeta-Turnu Severin se vad fundatiile a
doua biserici din veacurile XII-XIII.
Avem, prin urmare, destule elemente care dovedesc existenta si continuitatea
“artei” bisericesti in tot spatiul geografic romanesc.
2. ARTA BISERICEASCA IN EVUL MEDIU (mijlocul sec. XIV – 1821)
Intemeierea statelor medievale romanesti, ca si organizarea cononica a
Bisericii Ortodoxe din fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte romanesti, de
factura bizantina, pe care s-au grefat elemente de arta populara ori anumite elemente
ale artei apusene, ajungandu-se la o creatie noua, cu trasaturi proprii, la o arta
specific romaneasca.
In ce priveste arhitectura, in Tara Romaneasca si Moldova s-au ridicat o
serie de biserici in asa numitul “plan treflat”, in varianta “triconcului”, de origine
bizantino-sud-dunareana. In mare, bisericile construite in acest plan urmeaza
impartirea traditionala a bisericilor de rit bizantin ortodox: pronaos – de regula
patrat, - naos, cu doua abside laterale, iar in mijloc se ridica o turla, - si absida
altarului, spre rasarit. Acestui tip ii apartin bisericile manastirilor Vodita, Tismana si
Cozia, din a doua jumatate a secolului XIV, cea din urma situandu-se printre cele
mai de seama creatii arhitectonice din intreg sud-estul european, servind ca model
pentru o buna parte din bisericile de mai tirziu.
Biserica Sf. Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges – de la mijlocul
secolului XIV – este conceputa dupa planul “in cruce greaca inscrisa”, creatie a
arhitecturii bizantine din epoca Comneinilor, un monument exceptional sub raport
artistic.
In Moldova, biserica Sf. Nicolae din Radauti, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-
1365), are planul unui edificiu romanic, basilical, unic in arhitectura moldoveneasca,
fara turla. Biserica Sf. Treime din Siret, din aceeasi perioada, introduce Moldova
planul triconc, probabil prin mijlocirea Tarii Romanesti, avand si o bogata decoratie
extrerioara.
In timpul lui Stefan cel Mare (1457-1504) traditiile constructive
moldovenesti, ale caror inceputuri se intalnesc in aceste doua biserici, ca si solutiile
noi introduse sub Alexandru cel Bun (1400-1432), au fost preluate si amplificate.
Este adevarat ca unele biserici – mai ales satesti – urmeaza planul simplu al celei din
Radauti. Dar tipul predomanant este cel ticonc, inaugurat de Sf. Treime din Siret,
caruia i s-au adaugat o serie de elemente noi. De pilda, la biserica manastirii Putna,
prima ctitorie a domnitorului, s-a introdus un spatiu funerar intre naos si pronaos,
numit gropnita (necropola), element neintalnit in lumea ortodoxa, care va fi preluat
la Neamt, Dobrovat si la multe biserici din secolul al XVI-lea. Naosul, pronaosul si
gropnita, - unde exista -, sunt despartite intre ele prin ziduri groase, strapunse de o
usa. Toate bisericile au o turla zvelta pe naos, cilindrica in interior, iar in exterior cu
8,12 sau 16 laturi, asezate de regula, pe o baza dubla, stelata. Aproape toate
bisericile lui Stefan au o bogata decoratie exterioara (firide, arcade, ocnite, discuri
smaltuite), avand si unele elemente gotice (contraforti, ferestre in chenare gotice
etc.). rezulta ca la fondul arhitectonic bizantino-balcanic, prelucrat in spirit autohton,
s-au adaugat unele elemente din arta gotica sau din cea populara, ajungandu-se astfel
la un stil propriu, cunoscut sub numele de “stilul moldovenesc”. Operele
reprezentative ale epocii lui Stefan cel Mare au exercatat o puternica influenta
asupra arhitecturii din secolele urmatoare.
In secolul al XVI-lea, in Tara Romaneasca se mentin principalele tipuri de
biserici intalnite in perioada precedenta: cel treflat, in forma triconcului, foarte des
intalnit, cel in cruce greceasca inscrisa, folosit mai rar, de regula la bisericile de mari
proportii, si cel dreptunghiular, fara abside laterale, intalnit izolat, numai la cateva
monumente, azi in ruina. Dar in cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte
numeroase, mai ales in ce priveste pronaosul, precum si decoratia fatadelor. Aceste
variante au fost create prin imbinarea unor elemente din secolul al XIV-lea, fie intre
ele, fie cu altele venite din afara, ori prin introducerea de inovatii romanesti.
Intre monumentele reprezentative ale acestui secol se numara biserica
manastirii Dealu, de tip triconc, in fond o prelucrare a celei de la Cozia, cu o turla pe
naos si alte doua pe partea de rasarit a pronaosului, toate octogonale, cu o bogata
decoratie sculptata; intreaga biserica are un frumos décor exterior, cu arcade oarbe,
inguste si inalte, impartite in doua registre. Mult mai bogata in decoratia exterioara
si mai evoluata in ce priveste planul arhitectural este biserica manastirii Arges,
ctitoria lui Neagoe Basarab, construita din marmura, piatra si mozaic. Naosul este in
plan triconc, peste care se inalta o turla octogonala, iar pronaosul este
dreptunghiular, supralargit, cu 12 coloane care sustin o turla si cu doua spatii laterale
cu destinatie funerara, peste care se ridica alte doua turle, spre vest. Intregul exterior,
inclusiv turlele, au o bogata decoratie exterioara, in piatra sculptata, cu motive
geometrice si florale stilizate, de origine armeano-georgiana, persana, araba si
otomana. Biserica de la Arges este considerata cea mai desavarsita expresie a artei
medievale romanesti si una din capodoperele artei universale.
Planul triconc a fost folosit si in constructia altor biserici manastiresti din
prima jumatate a secolului al XVI-lea: schitul Ostorv, Caluiu, Valea, Stanesti,
bolnita Coziei, Bucovat. Planul in “cruce greaca inscrisa” este intalnit la naosul
actualei biserici a manastirii Snagov, la biserica domneasca din Tirgoviste s.a.
Arhitectura bisericeasca in Moldova a cunoscut o perioada de inflorire in
timpul domniei lui Petru Rares, cand se dezvolta traditiile constructive ale epocii lui
Stefan cel Mare. Biserica manastirii Probota, de pilda, isi are prototipul in biserica
Inaltarii de la Neamt, in plan triconc, cu cinci incaperi distincte: pridvor inchis
(element nou), pronaos, gropnita, naos si altar, separate intre ele prin ziduri groase,
strabatute de usi. Actuala biserica a manastirii Bistrita, ridicata de Alexandru
Lapusneanu, se asemana mult, ca plan, cu Probota. Humorul are un plan triconc, dar
fara turle, singura de acest fel in epoca respectiva in Moldova, dar cu aceeasi
impartire exterioara ca la Probota (pridvorul e insa deschis). Biserica manastirii
Moldovita are un plan triconc, turla pe naos si aceeasi distributie a incaperilor ca la
Humor. Ultimul monument reprezentativ al arhitecturii moldovenesti din perioada sa
“clasica” il constituie manastirea Sucevita, ctitoria Movilestilor, care reia planul
bisericii mari de la Neamt, cu toate elementele adaugate in timpul lui Petru Rares:
pridvor inchis, pronaos, gropnita, vesmantarie – tezaur, naos cu o turla zvelta, la care
se adauga doua pridvorase deschise care perced intrarile in pridvorul propriu-zis.
In secolul al XVII-lea, in Tara Romaneasca s-au inregistrat realizari
arhitectonice si picturale deosebite in cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654),
dar mai ales in timpul lui Constantin Brincoveanu (1688-1714). In Moldova arta –
cu toate formele ei – a fost in regres, cu exceptia domniei lui Vasile Lupu (1634-
1653).
In ce priveste arhitectura, bisericile din Tara Romaneasca urmeaza, in
general, formele consacrate in secolul anterior. O prima grupa de biserici sunt cele in
plan triconc, fie cu o turla pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-un lemn, Polovragi,
Crasna, Comana), fie cu doua – pe naos si pe pronaos – (Stelea din Tirgovesti,
Hurezi). Sunt insa si biserici de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) si chiar cu
patru (Catedrala patriarhala din Bucuresti). O serie de biserici apartinatoare planului
trilobat au pronaosul supralargit si fragmentat, cu stalpi de sprijin pentru sustinerea
boltilor (Caldarusani, Catedrala patriarhala, Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din
Bucuresti), toate urmand – mai mult sau mai putin fidel – planul, structura si plastica
monumentala si decorativa a bisericii lui Neagoe Basarab de la Arges. Alte biserici
sunt in plan dreptunghiular alungit, avand spre rasarit absida altarului, iar deasupra
pronaosului un turn clopotnita (biserica manastirii Strehaia, bisericile din Golesti, Sf.
Imparati din Tirgoviste, Sf. Nicolae din Fagaras, Doicesti s.a.). exista insa si cateva
biserici de plan trilobat care au un turn-clopotnita pe pronaos (schitul Cornet,
biserica Coltea din Bucuresti).
In aceasta diversitate de modele arhitectonice se impun insa si unele
elemente specifice. Astfel, este caracteristic pridvorul deschis la intrare, cu stalpi sau
coloane legate prin arcade, la inceput din caramida, apoi din piatra. Pridvorul
deschis se generalizeaza catre sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui
urmator, fiind unul din elementele specifice “stilului brancovenesc”.
In Moldova, al arhitectura traditionala se adauga numeroase forme artistice
noi, imprumutate fie din Tara Romaneasca, fie din arta baroca, fie din Orientul
caucazian sau islamic. Toate aceste elemente au dus la diversificarea arhitecturii
moldovenesti, care n-a mai izbuitit sa formeze un stil unitar. Se remarca apoi
incercarea de fortificare a manastirilor si chiar a bisericilor de mir. Aceasta se datora
distrugerii vechilor cetati moldovenesti de alta data, din ordinul turcilor, urmarindu-
se ca lacasurile de inchiare sa contribuie, macar in parte, la apararea tarii.
Sirul monumentelor reprezentative din Moldova incepe cu Dragomirna,
ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, cu o inaltime neobisnuita (32 m., fata de
9,60 m. largimea), cu un bogat décor sculptural al turlei, in piatra, cu motive de
origine orientala, cu un brau de piatra, cu aspect de funie rasucita, care incinge
fatadele exterioare. Toate denota influenta baroca ce incepe sa se faca simtita in
arhitectura moldoveneasca (mai tirziu inconjurata cu ziduri puternice de aparare de
catre domnitorul Miron Barnovschi).
Aceeasi nota baroca de diversitate si somptuozitate se remarca si in
arhitectura celui mai celebru monument al veacului al XVII-lea, biserica Sfantii Trei
Ierarhi din Iasi, ctitoria lui Vasile Lupu. Fatadele ei exterioare sunt acoperite in
intregime cu minutioase sculpturi in piatra, cu motive eclectice sau de inspiratie
orientala (armeano-georgiana, arabo-turca, persana), dispuse in benzi orizontale.
Mesterii decoratori au fost desigur orientali, familiarizati cu asemenea podoabe
sculpturale. Biserica este in plan trilobat – urmand planul Galatei – cu doua turle,
una pe naos, alta pe pronaos.
Un alt monument din Iasi este biserica manastirii Golia, rezidita de Vasile
Lupu, de mari proportii (39x13m., si 30 m. inaltime), cu sase turle, din care cele de
pe naos si pronaos de mari dimensiuni. Se impletesc aici trei stiluri: cel bizantino-
moldovenesc traditional (cu impartirea in cinci incaperi distincte, obisnuite la
manastirile mari: pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar), al Renasterii tarzii
(decoratia exterioara, cu pilastri inalti, cu capiteluri corintice) si cel rusesc (sistemul
de constructie al boltilor). Aceste trei biserici au servit ca model si pentru unele
constructii ulterioare: Solca si Virnova (dupa Dragomirna), Cetatuia (dupa Trei
Ierarhi, dar fara decorul exterior) si Casin (dupa Golia).
Un plan aparte prezinta biserica Sf. Sava din Iasi (1625), cu doua turle foarte
joase, de aspect musulman, asa cum nu se mai intalnesc in arhitectura romaneasca,
cu un turn – clopotnita cu aspect de fortareata, avand tainita si meterez, iar deasupra
camera clopotelor. Tot un plan aparte are si biserica fortificata Precista din Galati
(1645), de plan triconc, cu turla pe naos si turn-clopotnita pe pronaos, conceput ca
un turn de cetate, cu metereze si un foisor.
Pe langa acestea, o seama de alte biserici moldovene continua planul triconc
traditional (Bogdana, Agapia, Hlincea, Sf. Onufrie din Siret s.a.). Un element nou,
caracteristic bisericilor moldovenesti din acest secol, il constituie turnul-clopotnita
ridicat pe pridvor, de regula cu doua etaje: tainita si camera clopotelor.
Epoca fanariota (1711/15-1821) reprezinta o perioada de declin si in istoria
artei romanesti. Se inregistreaza doar cateva biserici monumentale din Tara
Romaneasca, in schimb picturi mai multe, care urmeaza traditiile scolii
brancovenesti, dar putine realizari sculpturale, miniaturistice si din celelalte ramuri
ale artelor decorative. In toate ramurile artei se constata o influenta a barocului, mult
raspandit atunci in toate tarile Europei, iar catre sfarsitul veacului XVIII si inceputul
celui urmator, influente ale stilului neoclasic. In schimb, in toate tarile romanesti s-a
dezvoltat o arta “populara” autentic romaneasca, realizata de constructori, zugravi,
iconari, iesiti din mediul taranimii si al preotimii de mir.
In ce priveste arhitectura asa cum spuneam mai sus, s-au ridicat acum putine
biserici monumentale. Biserica Stavropoleos din Bucuresti impresioneaza prin
exceptionala decoratie picturala si sculpturala, in interior si exterior, si prin pridvorul
cu coloane de piatra, inspirat dupa palatul brancovenesc de la Mogosoaia. Ctitoriile
preotilor, ale targovetilor si ale poporului de jos au continuat traditiile stilului
brancovenesc, pe care le-au adaptat, prelucrat si dezvoltat, dand nastere unor noi
creatii in arta medievala romaneasca, cu o tendinta de simplificare a procedeelor, cu
putina decoratie sculptata.
In Moldova, in prima jumatate a secolului XVIII nu intalnim monumente
reprezentative. Abia in ultimile patru decenii ale secolului mesterii locali au inceput
sa caute anumite formule proprii, combinand cateva elemente din arhitectura Tarii
Romanesti cu altele, de provenienta locala, si cu elemente de décor baroc si clasic,
venite prin intermediul Rusiei si al Poloniei (bisericile Sfintii Teodori, Curelari,
Talpalari, toate in Iasi s.a.).
Cele aproximativ 200 de biserici de lemn din Tara Romaneasca si peste 260
din Moldova, marea majoritate apartinatoare acestui secol, au fie un plan
dreptunghiular, fie unul trilobat, multe cu un pridvor deschis, pe latura de sud sau de
vest.
Arhitectura bisericeasca din Transilvania medievala prezinta o nota aparte.
Bisericile romanesti din secolele XIII-XIV, care au supreavietuit pana azi –
majoritatea ctitorii ale cnejilor locali-, sunt din piatra, de dimensiuni reduse si au un
plan de “biserica-sala”, adica o nava longitudinala, in continuarea careia se afla
absida altarului, mai scunda si mai ingusta, iar in partea vestica un turn – clopotnita,
de regula cu acoperisul piramidal. Acestui stil romanic (nava), impleteit cu goticul
(turnul inalt), ii apartin bisericile din Strei, Santamaria Orlea, Ostrov, pesteana,
Criscior, Ribita – toate in jud. Hunedoara; Rimet, in jud. Alba s.a. Un stil aparte
prezinta biserica din Densusu – jud. Hunedoara (sec. X-XIII), construita din pietre si
lespezi funerare romane, al carei nucleu principal este naosul patrat, avand in mijloc
patru stalpi (din altare romane votive) care sustin un turn masiv. Biserica din cetatea
Coltului, in aceeasi zona, avea aspect de fortareata, cu o nava ingusta si un mic altar
patrat, deasupra caruia se ridica un puternic turn fortificat, cu doua etaje, - la care se
ajungea printr-o scara mobila din exterior, - cu un acoperis de piatra, in forma
piramidala.
Presupunem ca primele biserici de lemn din Maramures vor fi avut aceeasi
forma pe care o intalnim in secolele urmatoare, adica o nava centrala, turn inalt pe
latura de vest, cu un pridvor (cerdac) la intrare. Alte biserici din lemn vor fi avut
forma caselor taranesti din zona respectiva.
In secolele XVI si XVII s-a mentinut tipul de biserica – sala, de plan
dreptunghiular, cu absida altarului la rasarit si un turn-clopotnita pe latura de apus.
In schimb, biserica manastirii Prislop, rezidita in 1564 de domnita Zamfira, fiica lui
Moise Voda a Tarii Romanesti, este in plan triconc, cu o turla pe naos, adica in stilul
bisericilor muntene, ca marturie a neintreruptelor legaturi bisericesti si cultural-
artistice dintre cele doua tari romanesti. Aceleasi constatari le putem face si pentru
secolul al XVII-lea. Biserica din Turnul Rosu – Sibiu, ctitoria lui Matei Basarab, are
un plan treflat, iar fatadele exterioare sunt separate de un brau de factura munteana.
Biserica Sf. Nicolae din Fagaras, ctitoria lui Constantin Voda Brancoveanu, are un
pridvor deschis la intrare si turla pe pronaos, iar biserica manastirii Sambata de Sus,
ctitoria aceluiasi domn, este de plan treflat, cu pridvor deschis la intrare, brau si turla
pe naos, deci o serie de elemente specifice arhitecturii din Tara Romaneasca.
In secolul al XVIII-lea, dupa ce ortodocsii au fost nevoiti sa cedeze bisericile
lor unitilor, si-au ridicat biserici noi, in functie de posibilitatile lor materiale.
Numeroase biserici sunt ctitorite de negustori romani, ca o expresie a nazuintei lor
de afirmare sociala si nationala. Predomina si acum stilul arhitectonic autohton,
adica planul dreptunchiular, cu un turn-clopotnita pe fatada apuseana (Alba Iulia-
Maieri, Cuvioasa Paraschiva din Rasinari, Saliste –Grui, Avrig, Sibiel, Topircea,
toate in jurul Sibiului, Simon – Brasov etc.). Dar in a doua jumatate a secolului, in
partile Sibiului si Brasovului isi face aparitia planul triconc de origine bizantina,
venit din Tara Romaneasca.
Odata cu stapinirea Habsburgilor catolici in Transilvania si Banat, se face tot
mai simtita prezenta stilului baroc in arhitectura laica si bisericeasca romano-
catolica, influentand insa si pe cea ortodoxa. In acest stil au fost construite catedrala
din Blaj, biserica Adormirea din Lugoj si a manastirii Sf. Simion Stalpnicul din Arad
– Gai. Influente ale barocului se observa si la bisericile Sf. Treime din Brasov, “a lui
Bob” si cea “din deal” in Cluj, biserica “cu luna” si Velenta din Oradea s.a.
Alaturi de acestea, s-au ridicat acum numeroase biserici de lemn, specific
romanesti, pe tot cuprinsul teritoriilor intracarpatice. De regula sunt construite intr-
un plan simplu, dreptunghiular, cu incaperi dispuse in lungime: pridvor, pronaos,
naos si altar. Cele din Maramures si Tara Lapusului se caracterizeaza printr-un turn
inalt deasupra pronaosului, terminat cu un coif – sageata; unele au si patru turnulete
la baza coifului. Sunt renumite bisericile din Cuhea (azi Bogdan Voda),
Dragomiresti (azi in Muzeul Satului din Bucuresti), Birsana, Oncesti, Rozavle,
Botiza, Poienile Izei, Budesti, Giulesti, Calinesti, Moisei etc., toate in Maramures;
Surdesti, Plopis, Valeni, Razoare, Rogoz, Libotin, Lapus, toate in Tara Lapusului;
Cizer, Petrandu, Fildu de Sus, Zalnoc, Cehei, Poarta Salajului, Sinpetru Almasului,
toate in Salaj (in acest judet sunt peste 60 de biserici din lemn); altele in partile
Clujului, in judetul Hunedoara (peste 50), in Bihor – impresionante prin arhitectura
si pictura (Rieni, Bradet, Tilecus s.a.) -, mai putine in Arad si Banat. Multe din
aceste biserici din lemn sunt zugravite de mesteri populari din partea locului.
*
Ca si in cazul arhitecturii, pictura bisericeasca romaneasca s-a inspirat din
cea bizantina. Cel mai amplu si mai insemnat ansamblu iconografic din epoca
timpurie a artei medievale romanesti il constituie frescele din biserica domneasca
din Curtea de Arges, realizate in perioada 1352-1377. Acest vast ansamblu pictural
urmeaza – in linii mari – pictura bizantina din epoca Paleologilor, larg raspandita in
Balcani (Athos, Macedonia, Serbia, Bulgaria), cu iradieri pana in nordul Rusiei, la
Novgorod, imbogatata si cu elemente specifice fiecarei tari. Frescele de la Arges
prezinta analogii cu cele ale bisericii Kahrie Djami din Constantinopol, dar si cu
elemente din pictura sarbeasca. In pronaos a fost pictat si domnitorul Nicolae
Alexandru Basarab. Spre sfarsitul secolului, se pastreaza un alt valoros ansamblu
pictural in pronaosul Bisericii manastirii Cozia. Sunt interesante scenele din viata
sfintilor (sinaxarul), precum si cele sapte sinoade ecumenice.
In Moldova nu s-au pastrat picturi din veacul al XIV-lea, dupa cum n-au
ramas nici din timpul lui Alexandru Basarab. Presupunem ca unele din ctitoriile sale
au fost totusi pictate, caci documentele din timpul lui pomenesc nume de zugravi
(Nichita, Dobre si Stefan). In timpul lui Stefan cel Mare pictura bisericeasca a
cunoscut o dezvoltare fara precedent. Se pastreaza pana azi frescele bisericilor din
Lujeni, Voronet (altar si naos), Sf. Ilie de langa Suceava, Sf. Nicolae din Popauti –
Botosani. Biserica din Balinesti, ctitoria logofatului Ion Tautu, a fost impodobita cu
picturi de ieromonahul Gavril, primul zugrav cunoscut cu numele in epoca lui Stefan
cel Mare, autorul uneia din cele mai remarcabile realizari artistice din tot Rasaritul
ortodox. Se stie ca a fost pictata si Putna – probabil si alte ctitorii ale domnului, - dar
acelea nu s-au pastrat.
Analiza picturilor din bisericile lui Stefan cel Mare arata ca in timpul lui a
existat o preocupare permanenta pentru impodobirea lacasurilor de inchinare.
Unitatea stilului si a planului iconografic dovedesc ca zugravii lui nu proveneau din
afara hotarelor Moldovei, veniti fiecare cu conceptii si principii proprii, ci erau
mesteri romani, formati in acelasi mediu artistic, adica in aceeasi “scoala”
moldoveneasca de pictura. Se adauga la acesti zugravi de biserici si marii
miniaturisti moldoveni din epoca lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare: Gavril
Uric, Teodor Marisescu si atatia altii.
In secolul al XVI-lea, pictura in freasca a cunoscut perioada ei de apogeu.
Bisericile manastirilor Dealu si Arges au fost impodobite de zugravul Dobromir,
probabil un vlah sud-dunarean, unul din marii artisti ai evului mediu romanesc. De
la Arges s-au pastrat tabloul votiv al familiei ctitorului, chipurile altor domni
munteni, sfinti militari, ingeri (azi in Muzeul de Arta al Romaniei – Bucuresti).
Ansambluri picturale deosebit de valoroase se pastreaza in bisericile manastirilor
Stanesti, bolnita Coziei (David zugravul si ucenicul sau Raduslav), Snagov, Tismana
( un alt Dobromir, “din Tirgoviste”), Bucovat, Caluiu (grecul Mina). Se pastreaza si
o serie de icoane pictate in acest secol, aflate azi fie in tara, fie in afara hotarelor ei.
In Moldova, pictura bisericeasca ajunge la perioada ei de maxima inflorire in
timpul lui Petru Rares, cand s-au realizat cele mai ample ansambluri picturale din
intreaga arta romaneasca. Acum, locul decorului de firide, arcade si ocnite, precum
si al ceramicii smaltuite, obisnuite la monumentele lui Stefan cel Mare, a fost luat de
pictura murala, ca unic mijloc de impodobire a exteriorului. Astfel de picturi
aparusera mai de mult in Transilvania (Strei, Criscior, Ostrov), iar cercetari
arheologice recente au dovedit ca vechea biserica de la Moldovita a fost pictata si in
exterior in timpul lui Stefan cel Mare.
Pe langa picturile interioare ale unor biserici (Dobrovat, Sf. Gheorghe din
Suceava, Sf. Dumitru din Suceava, Parhauti), sub Petru Rares s-au impodobit cu
picturi exterioare bisericile Sf. Gheorghe din Hirlau (1530) – care s-au distrus la
inceputul secolului nostru, - Probota (1532) si Adormirea din Baia (1532), din care
se pastreaza urme slabe. In schimb, au ramas alte patru, ale caror picturi exterioare
stirnesc admiratia tuturor vizitatorilor pana astazi: Humor, realizate de zugravul
Toma din Suceava (1535), Moldovita (1537), Arbore, ctitoria parcalabului Luca
Arbore din 1502, lucrate de “Dragos zugrav, fiul popii Coman din Iasi”, unul dintre
cei mai mari artisti romani din toate timpurile, si Voronet, terminate in timpul
pastoririi mitropolitului Grigorie Rosca (1547).
Dintre scenele cele mai reprezentative din aceste ansambluri picturale
exterioare, consemnam Imnul Acatist, cu asediul Constantinopolului de catre persi
din 626 (Humor, Moldovita, Arbore), Cinul, o impresionanta procesiune de ingeri,
prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici si cuviosi in atitudine de rugaciune (Humor,
Moldovita, Arbore, Voronet), Arborele lui Iesei (Humor, Moldovita, Voronet),
filozofii antici (Humor, Voronet), Judecata de apoi (Moldovita, Arbore si mai ales la
Voronet). La Voronet, scena Judecatii de apoi constituie compozitia cea mai ampla
si mai dramatica, cu mult superioara scenelor similare din alte biserici moldovene si
cu nimic mai prejos decat celebra pictura cu acelasi subiect a lui Michelangelo din
Capela Sixtina de la Vatican. Tot la Voronet, pe fatada sudica, sunt zugraviti Sf.
Gheorghe, mitropolitul Grigorie Rosca. Daniil Sihastrul, 12 scene din viata Sf. Ioan
cel Nou de la Suceava, filozofii antici. Desfasurate pe un fond albastru, viu, inspirat
din stralucirea naturii inconjuratoare, frescele de la Voronet – adevarate capodopere
ale artei universale – incanta privirile prin farmecul de nedescris al culorilor, prin
finetea desenului si prin frumusetea figurilor, redate cu talentul unui adevarat
portretist.
Dintre picturile interioare ale celorlalte biserici intereseaza tablurile votive
ale ctitorilor de la Humor, Moldovita si Arbore, sinoadele ecumenice (Humor,
Arbore) si sinaxarul, cu 365 de scene din viata sfintilor, dupa zilele anului (Voronet).
La toate se observa o serie de elemente specific moldovenesti (peisaje, costume,
arme, obiecte de uz casnic, instrumente muzicale s.a.), inca o dovada ca mesterii
zugravi erau autohtoni.
Marea epoca a picturilor moldovenesti s-a incheiat cu decoratia exterioara a
Voronetului. O reinviorare a activitatii cultural-artistice s-a produs in timpul domniei
lui Alexandru Lapusenanu, sub care s-au zugravit catedrala episcopala din Roman,
biserica manastirilor Risca (de un grec din insula Zante), cu picturi de interior si
exterior, biserica manastirii Slatina, probabil cele ale manastirilor Bistrita si
Pingarati.
Catre sfarsitul secolului s-a realizat ultimul ansamblu de pictura exterioara
din Moldova, la biserica manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor “testamentul artei
clasice modovenesti”, dupa cuvantul francezului Paul Henry. A fost lucrata de doi
romani, fratii Ioan si Sofronie (tot ei zugravind si interiorul). Picturile lor se remarca
prin stralucirea coloritului, in care predomina verdele inchis, prin introducerea de
elemente din natrua si mediul inconjurator. Intre scenele reprezentative exterioare se
numara Arborele lui Iesei, cu filozofii “elini”, Imnul Acatist, Cinul, Scara Sf. Ioan
Scararul, tema cea mai interesanta de la Sucevita (care va aparea si la Risca), iar
intre cele interioare: scene din viata Mantuitorului si tabloul votiv (naos), viata lui
Moise, in zeci de scene (gropnita), sinaxarul, vietile Sfintilor Gheorghe si Nicolae
(pronaos), Judecata de apoi si viata Sf. Ioan cel Nou (pridvorul inchis).
Picturile exterioare ale acestor biserici, adevarate muzee in aer liber, sau
“carti ilustrate deschise la toate paginile”, cum le considera francezul Andre Grabar,
au intrat de mult in circuitul valorilor universale, fiind cele mai reprezentative opere
de arta medievala romaneasca.
Din acelasi secol dateaza si numeroase icoane (de pilda, cele 139 de la
schitul Valeni, de langa Piatra Neamt, dispuse dupa schema iconografica traditionala
si in alte biserici si manastiri).
Pictura din Tara Romaneasca a cunoscut un progres remarcabil in secolul al
XVII-lea si inceputul celui urmator. Din imbinarea iconografiei traditionale, din
secolele anterioare, cu unele influente venite din afara, mai ales din arta
postbizantina athonita, zugravii romani au reusit sa realizeze, spre sfarsitul secolului,
o arta cu trasaturi proprii, specific romaneasca, ce s-a mentinut si in secolul urmator.
In timpul lui Matei Basarab se remarca frescele de al Arnota (zugravul Stroe) si
Plataresti, icoanele de lemn de la Schitul Crasna – Gorj; in a doua jumatate a
secolului, cele de la schitul Topolita – Mehedinti (Gheorghe “grecul” si Dima
“romanul”), din biserica din Bajesti – Arges (cu remarcabile portrete datorate lui
Tudoran zugravul) si din biserica satului Popesti – Vilcea.
O noua faza in istoria picturii din Tara Romaneasca s-a manifestat in cursul
domniilor lui Serban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brincoveanu (1688-
1714). Se remarca acum o amplificare a scenelor cu vieti de sfinti, se generalizeaza
tema Judectii de apoi pe peretele de rasarit al pridvorului, tablourile votive se
transforma in ample portrete de familie, in grup numeros; apar portretele mesterilor
constructori. Se pot urmari acum doua directii distincte in pictura munteana: cea
autohtona, reprezntata de zugravul Pirvu Mutu, si cea balcanica – athonita,
reprezentata de grecul Constantinos. Pirvu Mutu (1657-1735), - care invatase
mestesugul zugravitului la Cimpulung, apoi in Moldova-, a fost pictorul favorit al
familiei Cantacuzinilor, impodobind bisericile manastirilor: Margineni, Sinaia,
Poiana, bisericile din Filipesti Tirg, Filipestii de Padure, Magureni, schitul Lespezi
(toate in judetul Prahova), Mamul – Vilcea, Adormirea din Ramnicul Sarat, Bordesti
– Buzau, Fundenii Doamnei si Coltea din Bucuresti, apoi Sf. Gheorghe Nou din
Bucuresti, ctitoria lui Brincoveanu. Cunoscator al principalelor monumente pictate
din Tara Romaneasca si Moldova, la curent cu noile creatii picturale athonite, cu ale
Renasterii italiene tirzii si cu ale barocului, Pirvu Mutu a realizat un stil propriu in
pictura bisericeasca. El n-a excelat in temele bisericesti traditionale, ci mai ales in
portrete, in galeriile sale de ctitori. Capodopera sa o constituie tabloul votiv de la
Filipestii de Padure, care grupeaza – 55 de personaje – intreaga familie a
Cantacuzinilor, barbati, femei, copii, cu fizionomii diferite, izbutind totusi sa dea un
ansamblu omogen, o compozitie unitara. La Magureni sunt 60 de portrete. Tot asa de
interesante sunt si autoportretele artistului (Filipestii de Padure, Rm. Sarat), ale unor
clerici sau mesteri.
Zugravul grec Constantinos – integrat insa cu totul in mediul de viata
romanesca-, a impodobit cu fresce biserica Doamnei din Bucuresti, biserica mare de
la Hurezi (1693-1694), domneasca din Tirgoviste, de la Mogosoaia si cea a
manastirii Cozia (cu exceptia ultimei, la toate celelalte are ca ajutor pe zugravul grec
Ioan). A fost un bun cunoscator al artei postbizantine tarzii si al cele romanesti, al
inovatiilor din pictura baroca, bun desenator, colorist si portretist, redand realist
chipul omenesc, aducand innoiri in distribuirea scenelor si in tratarea traditionala. La
Hurezi sunt doua teme majore, ambele in pronaos. Prima este iconografia
imparatului Constantin cel Mare, patronul ctitorului, scena centrala fiind lupta
acestuia cu Maxentiu la portile Romei, prin care voia sa reaminteasca puterea
biruitoare a crucii. A doua este tabloul votiv, de fapt un impresionant cortegiu de
personaje: neamul Basarabilor, al Cantacuzionilor, apoi membrii familiei lui
Brincoveanu, cu domna Maria, cei patru fii si cele sapte fete. In pridvorul deschis,
unde s-a zugravit scena Judecatii de apoi, exista o alta galerie de portrete, aceea a
mesterilor care au lucrat la Hurezi. Zugravul Constantinos si ucenicii lui au lasat la
Hurezi unul din ele mai izbutite ansambluri picturale romanesti, in care
impresioneaza multimea si varietatea temelor, numarul mare de personaje in
miscare, cu scene din viata, costume de epoca s.a. De aceea, pe buna dreptate scria
bizantinologul francez Charles Diehl: “… aceste fresce sunt printre cele mai
remarcabile pe care le-a produs arata romaneasca si, in acelasi timp, ele dovedesc
continuitatea artei romanesti si a artei bizantine; ele arata stralucirea exterioara ce o
da artelor domnia lui Constantin Brincoveanu”. Numerosi ucenici romani formati de
Constantinos au zugravit celelalte lacasuri de la Hruezi: paraclisul, bolnita, schitul
Sf. Apostoli si schitul Sf. Stefan. In felul acesta, s-a creat la Hurezi o “scoala” de
zugravi, care a polarizat toate fortele creatoare locale si care a raspandit noul stil
brancovenesc nu numai in Tara Romaneasca, ci si in Transilvania. Aproape toti
zugravii de la Hurezi au lucrat si la alte lacasuri refacute sau zidite in timpul lui
Brancoveanu si sub urmasii sai imediati: biserica Sf. Nicolae din Fagaras, Surpatele,
Govora, Polovragi, Cozia, Saracinesti, schitul Papusa, biserica Sf. Dumitru din
Craiova s.a.
In Moldova in schimb in aceasta perioada nu avem lucrari reprezentative. La
inceputul secolului s-a zugravit altarul si naosul bisericii mari de la Dragomirna,
dupa care a urmat o perioada de criza. Domnitorii Miron Barnovschi (1626-1629) si
Vasile Lupu (1634-1653) au cautat icoane si mesteri zugravi pentru bisericile lor, in
Rusia. Nepretuita biserica Sf. Trei Ierarhi din Iasi a fost infrumusetata de trei zugravi
din Moscova, trimisi de tarul Mihail Feodorovici, la cererea lui Vasile Lupu, ajutati
si de catva romani (din picturile lor se mai pastreaza doar cateva fragmente). In a
doua jumatate a secolului, biserica manastirii Cetatuia – ctitoria lui Gheorghe Duca
– a fost impodobita de zugravul Gheorghe din Ianina, probabil un macedo-roman.
Secolul al XVIII-lea si inceputul celui urmator reprezinta ultima faza a
picturii medievale romanesti. In Tara Romaneasca s-au continuat mult timp traditiile
scolii brancovenesti de pictura. Numerosi mesteri zugravi din Tara Romaneasca au
lucrat si in partile de sud ale Transilvaniei, in Banat si in Bihor, facand cunoscuta si
aici pictura psot-brancoveneasca.
Dar in acest secol, in toate cele trei tari romanesti, s-a dezvoltat o arta cu
caractere populare, care constituie unul din fenomenele cele mai originale ale
creatiei picturale romanesti de la sfarsitul evului mediu. Mesteri zugravi ridicati din
randul calugarilor si preotilor de mir, in care apar o serie de elemente din viata
contemporana: portrete de ctitori – tarani, tirgoveti, preoti-, unelte de munca, iar pe
fatadele unor pridvoare sunt redati tigani ursari, scene de vinatoare, teme din
fabulele lui Esop sau din legende; in scena Judecata de apoi asupritorii taranimii
apar in ceata celor pacatosi: turci, boieri, stringatori de biruri, circiumari; unele
persoane biblice apar in portul romanesc specific zonei respective.
Zugravii lucrau singuri sau in grupuri, avand mai multi “ucenici”, care
desprandeau mestesugul timp de mai multi ani. De multe ori mestesugul zugravitului
se mostenea din tata in fiu, incat de multe ori se intalnesc cateva generatii de zugravi
din aceeasi familie. In mai multe parti existau “scoli” sau centre de zugravi, in care
se formau numerosi ucenici. Se pare ca una era la schitul Bunea – jud. Dimbovita. In
1778 s-a deschis o scoala de zugravi la Caldarusani, sub egida Mitropoliei, condusa
de Ivan Rusul; in 1785 a luat fiinta o scoala de acelasi gen la Episcopia Rimnicului,
condusa de Ioan “dascal de zugravi”. Elevul sau Mincu zugravul a deschis o scoala
de zubravi, sub patronajul Mitropoliei, in jurul anului 1800.
In Transilvania ne retin atentia mai multe ansambluri picturale, dar si
numele unor zugravi, inca din secolele XIV-XV. De pilda, in biserica din
Treisingeorgiu s-au descoperit fragmente din pictura murala executata in anii 1313-
1314, probabil de zugravul Teofil, pomenit intr-o inscriptie, dar peste un strat si mai
vechi de zugraveala. Acesta din urma este considerat cel mai vechi ansamblu
pictural cunoscut in Romania. In 1408-1409, cu prilejul refacerii, biserica a fost
rezugravita. La Rimet, tot pe un al doilea strat de pictura, s-a descoperit inscriptia
care pomeneste numele arhiepiscopului Ghelasie si al zugravului Mihul de la Crisul
Alb. Tot din secolul al XIV-lea sunt si frescele bisericii din Strei, unde intalnim si
primul autoportret al zugravului bisericii, din toata arta romaneasca (numele nu i-a
putut fi catat exact pana acum). De asemenea, trebuie retinut faptul ca biserica din
Strei a avut si picturi exterioare, din care se pastreaza azi doar fragmente (altele de la
Criscior si Ostrov).
Pictura exterioara a bisericilor romanesti a aparut inaintea celor din
Moldova, in a doua jumatate a secolului XIV, in Transilvania. Biserica din
Suntamaria Orlea are picturi specifice artei bizantine din epoca Paleologilor,
probabil executate in anul 1311. Alte ansambluri picturale dateaza din jurul anului
1400 in bisericile din Lesnic (cu o impresionanta scena a Judecatii de apoi), Criscior
si Ribita (in amindoua, tablourile votive ale ctitorilor), iar cea de la Densus a fost
impodobita cu fresce in anul 1443 de zugravul Stefan, se apre originar din Tara
Romaneasca. Tot in secolul al XV-lea au fost zugravite bisericile din Cetatea
Coltului, Ostrov, Zlatna, iar in Bihor, cele de la Seghiste, Tarcaita, Remetea, Tileagd
s.a.
Potrivit aprecierii specialistilor, numai picturile bisericii din Suntamaria
Orlea sunt influentate de arta bizantina din epoca Paleologilor, executate de un
mester din sudul Dunarii, pe cand celelalte sunt realizate de mesteri romani, fie din
partea locului, fie din alte tinuturi locuite de romani. Deci s-a ajuns la o creatie noua,
cu trasaturi proprii, la o arta autentic romaneasca. Se poate vorbi – mai ales in
primele decenii ale secolului al XV-lea – de o adevarata “scoala” de pictura locala in
Transilvania, a carei dezvoltare sta in strinsa legatura cu afirmarea politica si
militara a cnezatelor si voievodatelor romanesti din aceste parti.
Din secolul al XVI-lea se pastreaza putine picturi murale (de pilda, la
Cetatea de Balta). Probabil a fost zugravita si biserica manastirii Prislop, ctitoria
domnitei Zamfira. Se pastreaza, de asemenea, cateva icoane in diferite biserici.