CAPACITATEA SUCCESORALA

- moştenire= transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una ori mai multe persoane în
fiinţă (persoane fizice, persoane juridice ori statul)=> regulile care guvernează moştenirea se pot aplica
numai în cazul morţii unei persoane fizice, nu şi în cazul încetării existenţei unei persoane juridice.
-felurile mostenirii - în funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul
persoanei decedate, moştenirea poate fi legală sau testamentară.
* Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii - la
persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege; intervine în cazul şi în măsura în care defunctul nu
a dispus prin testament de patrimoniul său pentru caz de moarte sau manifestarea sa de voinţă nu poate
produce efecte, în total sau în parte.
* Moştenirea este testamentară în cazul şi în măsura în care transmiterea masei succesorale are loc în
temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament. Persoanele desemnate de testator să
culeagă moştenirea - în tot sau în parte - se numesc legatari (moştenitori testamentari). Legatarul poate fi:
universal, deci cu vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct; cu titlu universal, cu vocaţie la o fracţiune
din masa succesorală; cu titlu particular, cu vocaţie numai la bunuri singulare, anume determinate.
- Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară - nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moştenirea
legală poate coexista cu cea testamentară.
CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII
- moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte, cu caracter universal - în cadrul transmisiunii
moştenirii patrimonial este privit ca fiind unitar şi indivizibil.
1. transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa) întrucât se produce
numai în urma şi prin efectul morţii fizic constatate sau judecătoreşte declarate a unei persoane fizice
(viventis hereditas non datur
2. transmiterea moştenirii este o transmisiune universală întrucât are ca obiect patrimoniul persoanei fizice
decedate, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi
care au aparţinut defunctului. Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin
moştenire, precum si cele intuite persone.
3. transmiterea moştenirii este o transmisiune unitară - toate drepturile şi obligaţiile defunctului, se
transmit după aceleaşi norme juridice, indiferent de natura şi/sau provenienţa ori originea bunurilor care îl
compun.
4. transmiterea moştenirii este indivizibilă în sensul că acceptarea sau renunţarea la moştenire are caracter
indivizibil, neputând avea ca obiect numai o parte din moştenire.
CONDIŢIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOŞTENIRE
Capacitatea şi vocaţia succesorală - Codul civil prevede două condiţii - una pozitivă şi una negativă - pe
care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moşteni să aibă capacitate succesorală şi să nu fie
nedemnă de a moşteni. In literatura juridică se adaugă o a treia condiţie - vocaţia (chemarea) la moştenire.
- dreptul la moştenire se analizează nu în sensul aptitudinii generale a persoanei fizice ori juridice de a avea
acest drept în conţinutul capacităţii sale de folosinţă (dreptul de moştenire al persoanei fizice fiind un drept
constituţional), ci în sensul dreptului asupra unei moşteniri deschise - persoană să aibă un asemenea drept,
ea trebuie să fie chemată la moştenire, adică să aibă vocaţie succesorală, legală sau testamentară =>
vocaţia succesorală este o condiţie a dreptului la moştenire, numai că această chemare îşi are temeiul fie în
lege, fie în testamentul lăsat de defunct.
CAPACITATEA SUCCESORALĂ
Reglementare - art. 654 C.civ. “pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana care succede să
existe la momentul deschiderii succesiunii” - orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii
are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune.
- Dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra
moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză (prin reprezentanţii legali, dacă este cazul), dar şi
succesorii săi în drepturi, în cazul în care moştenitorul a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii (un timp
cât de scurt), dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi succesori
în drepturi (moştenire prin retransmitere).
- prin reprezentare, specifică numai moştenirii legale, moştenitorul (unul sau mai mulţi) cu vocaţie
succesorală legală (reprezentant) pretinde drepturile succesorale ale ascendentului său (reprezentat)

1
decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile acestuia => reprezentantul
trebuie să dovedească că el personal are capacitate succesorală (adică “existenţa” la data deschiderii
moştenirii), iar cel reprezentat era decedat la acea dată, pentru că “nu se reprezintă decât persoanele
moarte”.
- retransmitere a moştenirii, moştenitorul legal (în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar
- supravieţuind un timp cât de scurt defunctului - dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă
nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o) şi - confundată cu a sa proprie - o lasă propriilor săi moştenitori,
legali sau testamentari (moştenire succesivă, subsecventă) => persoanele care pretind drepturi asupra
masei succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească „existenţa” moştenitorului în momentul
deschiderii primei moşteniri şi, bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsată de acesta
(inclusiv “existenţa” la data deschiderii acestei din urmă moşteniri). Retransmiterea poate fi şi succesivă.
Persoanele care au capacitate succesorală
1. Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de
avere sau de origine socială (art.4 din Constituţie)
- dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care a fost în viaţă la data
deschiderii moştenirii cu certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de
moarte
2. Persoanele dispărute au capacitate succesorală - art.19 din Decretul nr.31/1954 “cel dispărut este
socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.
- persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumat de lege a fi în viaţă, indiferent că a
intervenit sau nu o hotărâre judecătorească declarativă a dispariţiei şi indiferent de timpul care ar fi trecut
de la dispariţia persoanei.
- capacitatea succesorală a dispărutului este numai „provizorie”, definitivându-se prin reapariţia lui sau prin
constatarea fizică a morţii lui, intervenită după deschiderea moştenirii, ori declararea prin hotărâre
judecătorească definitivă a morţii lui, stabilindu-se ca dată a morţii o dată ulterioară deschiderii moştenirii la
care are vocaţie succesorală.
- capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului se desfiinţează cu efect retroactiv dacă se constată fizic
sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morţii celui care
lasă moştenirea.
3. Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii – desi existenţa persoanei
fizice începe din ziua naşterii, Codul civil recunoaşte existenţa copilului din ziua concepţiei cu singura
condiţie de a se naşte viu.
- legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui succesorală de la concepţiune, cu condiţia să
se nască viu (nu şi viabil) - dovada concepţiei, nefiind posibilă stabilirea cu exactitate a momentului
concepţiei, art.61 din Codul familiei stabileşte o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei (timpul
cuprins între a treisuta şi a o sutăoptzecea zi dinaintea naşterii copilului).
4. Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi - în virtutea testamentului lăsat de defunct - bunurile
moştenirii de la data dobândirii personalităţii juridice în condiţiile legii, adică de la data înregistrării, dacă
sunt supuse înregistrării, iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau
de la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute
de lege.
- legea recunoaşte şi persoanelor juridice o capacitate de folosinţă anticipată, deci şi capacitatea
succesorală anticipată, de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile succesorale sunt necesare
pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil (art.33 din Decretul nr. 31/1954), de exemplu, pentru
constituirea patrimoniului propriu cu ajutorul liberalităţii.
Persoanele care nu au capacitate succesorală
1. Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă - au
capacitate succesorală numai persoanele care “există” la data deschiderii succesiunii, persoanele fizice
predecedateşi persoanele juridice care au încetat de a avea fiinţă mai înainte de data deschiderii succesiunii
nu mai au capacitate succesorală (nefiind subiecte de drept) şi deci nu vor putea moşteni.
2. Comorienţii - art.21 din Decretul nr.31/1954, “în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi
împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată”.

2
Rezultă că prin comorienţi trebuie să înţelegem: (a) două sau mai multe persoane (b) decedate în aceeaşi
împrejurare şi (c) în astfel de condiţii încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia.
2.1 Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii) - dacă moartea a survenit în aceeaşi zi
şi oră, dar nu şi “în aceeaşi împrejurare”, ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză, iar
minutul morţii nu poate fi stability; dacă două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea constata
direct moartea lor şi, din această cauză, nu se poate dovedi că “au murit în aceeaşi împrejurare” (identitate
de cauză a morţii - soluţie posibilă prevăzută de art.21 din Decretul nr.31/1954, adică prezumţia morţii
concomitente, cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau
testamentare.
Vocaţia la moştenire
- Pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul să aibă dreptul de a culege, în tot sau în parte,
moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretinde moştenirea să
aibă capacitate succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemare la moştenire, fie în virtutea legii, fie
în virtutea testamentului lăsat de defunct.
- legea conferă vocaţie (chemare) la moştenire rudelor defunctului (în anumite limite), inclusiv rudenia
rezultată din adopţie, soţului supravieţuitor al defunctului şi statului
- vocaţia succesorală testamentară poate să aparţină, în principiu, oricărei persoane cu capacitate
succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocaţiei
la moştenire.

3
 PRINCIPII GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII
Noţiunea de moştenire legală - moştenirea este legală în cazul în care transmiterea moştenirii are loc
în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.
- Moştenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament; intervine şi în cazurile
în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, prevăzând numai alte dispoziţii de
ultimă voinţă, de exemplu, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la funeralii şi
îngropare, desemnarea unui executor testamentar
- moştenirea va fi legală şi în acele cazuri în care testamentul cuprinde exheredări (dezmoşteniri), adică
înlăturarea de la moştenire a unui sau unor moştenitori legali, dar fără ca testamentul să cuprindă legate,
astfel încât la moştenire vor fi chemaţi tot moştenitorii legali, care – în lipsa acestei dispoziţii – ar fi venit la
moştenire împreună cu cei exheredaţi sau pe care prezenţa moştenitorului sau moştenitorilor exheredaţi i-
ar fi înlăturat de la moştenire.
- moştenirea legală poate şi coexista cu cea testamentară, dacă defunctul a dispus prin testament numai de
o parte a moştenirii lăsate sau, dispunând de întreg, există moştenitori rezervatari care dobândesc rezerva
întotdeauna în virtutea legii, deci ca moştenitori legali.
Enumerarea condiţiilor. Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii trebuie să aibă
- în afara capacităţii succesorale, ca o condiţie generală a dreptului la moştenire - vocaţie succesorală
legală, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire (direct sau indirect) prin voinţa testatorului
(dezmoştenire, exheredare) => pentru ca o persoană să poată moşteni în temeiul legii trebuie să
îndeplinească o condiţie pozitivă (vocaţie succesorală legală) şi două condiţii negative (să nu fie nedemnă şi
nici dezmoştenită).
- in prez ac condiţii transmiterea moştenirii operează în virtutea legii din momentul deschiderii moştenirii -
moştenitorii legali/legatarii nu sunt siliţi să primească moştenirea - art.686 C.civ., “nimeni nu este obligat de
a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”.
- dacă moştenitorulrenunţă la moştenire, prin aceasta desfiinţează cu efect retroactiv titlul de moştenitor,
devenind o persoană străină de moştenire.
PRINCIPIILE GEN ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII ŞI EXCEPŢIILE DE LA AC
PRINCIPII
- sunt chemate la moştenire, în temeiul legii, rudele defunctului şi, alături de ele, soţul supravieţuitor, iar în
lipsa lor - dacă defunctul nu a dispus nici prin testament de bunurile moştenirii - statul.
- rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală generală nu sunt chemate toate împreună şi deodată la
moştenire, legiuitorul instituind o anumită ordine de chemare concretă la moştenire - legea foloseşte două
criterii tehnico-juridice - clasa de moştenitori şi gradul de rudenie - cu ajutorul cărora determină vocaţia
concretă la moştenire a rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluţiunii legale.
1. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali - clasă de
moştenitori= o categorie de rude (ex descendenţii defunctului) care, ca atare, adică în mod colectiv,
exclude o altă categorie sau este exclusă de ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai
apropiat cu defunctul decât rudele din categoria chemată . Ex - nepotul de fiu al defunctului (rudă de gradul
II) exclude de la moştenire pe părinţii defunctului, deşi aceştia sunt rude de gradul I.
Codul civil - patru clase de moştenitori legali
 clasa I, clasa descendenţilor în linie directă, alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ş.a.m.d. ai
defunctului, fără limită în grad;
 clasa a II-a, clasa (mixtă) a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralilor
privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv);
 clasa a III-a, clasa ascendenţilor ordinari (bunici, străbunici ş.a.m.d. ai defunctului, fără limită
în grad);
 clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, verii primari şi fraţii - surorile
bunicilor defunctului).
- rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor, în prezenţa fie şi a unei singure rude din clasa I,
rudele din clasele subsecvente nu mai sunt chemate la moştenirea legală, indiferent de gradul lor de
rudenie cu defunctul => rudele din clasa a II-a sunt chemate la moştenire numai dacă nu există rude din
clasa I sau cele existente nu pot (din cauza nedemnităţii) sau nu vor (sunt renunţători) să vină la
moştenire; rudele din clasa a III-a sunt chemate la moştenire numai dacă nu există moştenitori din primele
4
două clase sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la moştenire. Iar rudele din clasa a IV-a moştenesc
numai în lipsa moştenitorilor din primele trei clase.
- venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase deosebite este posibilă numai în caz de
exheredare prin testament a moştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceştia sunt rezervatari
(descendenţii şi părinţii defunctului) - ei culeg totuşi, ca moştenitori legali, rezerva prevăzută de lege (con -
trar voinţei defunctului), restul moştenirii (cotitatea disponibilă) fiind dobândită (dacă defunctul n-a dispus
altfel prin testament) de moştenitorii din clasa subsecventă.
- soţul supravieţuitor al defunctului, nefiind rudă cu acesta, nu face parte din nici o clasă, însă vine la
moştenire în concurs cu oricare clasă chemată la moştenire; deci el nu înlătură nici o clasă de moştenitori,
dar nici nu este înlăturat de la moştenire indiferent de clasa, fie şi prima, chemată de lege la succesiune.
2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă - înăuntrul
aceleiaşi clase rudele mai apropiate în grad înlătură de la moştenire rudele mai îndepărtate în grad . Ex.
copiii defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţi, strănepoţi; fraţii şi surorile pe nepoţii şi strănepoţii de
frate; unchii şi mătuşile pe verii primari - vocaţia concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi clase depinde de
aproprierea gradului de rudenie.
- legea prevede două excepţii:
a) în cadrul clasei a II- părinţii defunctului ( rude de gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii
sau surorile defunctului şi descendenţii lor ( rude de gradul II-IV), ci ei vin împreună la moştenire,
primind anumite cote stabilite de lege;
b) reprezentarea succesorală.
3. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire -
dacă rudele din clasa chemată la moştenire sunt de acelaşi grad, ele împart moştenirea în părţi egale. Ex.
dacă la moştenire vin doi copii ai defunctului, fiecare va primi o jumătate; în lipsă de moştenitori din prima
clasă, sunt chemaţi la moştenire doi fraţi buni ai defunctului etc.
- legea prevede două excepţii:
a) împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de acelaşi grad prin
reprezentare succesorală
b) dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi (fraţi-surori) proveniţi din părinţi
diferiţi (indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline),
între ei (adică fraţi buni, fraţi consangvini sau fraţi uterini cu defunctul) şi, dacă este cazul, între
descendenţii fraţilor-surorilor de diferite categorii (indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin
reprezentare) moştenirea nu se împarte în părţi egale, legea prevăzând împărţirea pe linii, egalitatea
păstrându-se numai între fraţii pe aceeaşi linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte pe
ambele linii (privilegiul dublei legături).
- nici în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi-surori sau descendenţii lor, pe de altă
parte (moştenitori din clasa a II-a), nu se aplică principiul egalităţii (ei nici nu sunt rude de grad egal),
părinţii culegând o cotă fixă stabilită de lege indiferent de numărul colateralilor privilegiaţi cu care vin în
concurs.
- soţul supravieţuitor culege o cotă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, neavând
importanţă numărul moştenitorilor din acea clasă (sau subclasă de moştenitori privilegiaţi din cadrul clasei a
II-a).

5
CLASA I: DESCENDENTII DEFUNCTULUI
- copiii defunctului si urmasii lor in linie dreapta la infinit
- impartirea mostenirii intre descendenti -in mod egal intre descendentii de gradul I sau de gradul II care
vin in nume propriu, daca descendentii vin in concurs cu SS, intai se defal ca cota acestuia, deci existenta
SS micsoreaza cota descendentilor
- caracterele juridice ale dreptului la M al descendentilor
- in nume propriu sau prin reprezentare
- sunt rezervatari
- sezinari (pot intra in stapanirea bunurilor M inaintea eliberarii CM)
- obligati la raportul donatiilor facute fara scutire de raport
CLASA II: ASCENDENTII PRIVILEGIATI SI COLATERALII PRIVILEGIATI
1. ASCENDENTII PRIVILEGIATI
- parinti (M/T) din casatorie, din afara casatoriei, din adoptie
- impartirea mostenirii; 1. Doar ascendenti privilegiati - in mod egal in f de nr lor (in AER pot fi chiar 4)
2. AP si CP - un parinte – ¼ P, ¾ CP, - doi parinti – cate ¼ fiecare parinte, ½ CP, - AER - un parinte ¼ P,
¾ CP, - doi parinti ¼ fiecare P, ½ CP, - trei parinti 1/6 fiecare P, ½ CP, - patru parinti 1/8 fiecare P, ½ CP.
3. SS in concurs cu 1 sau 2 - - se defalca intai cota acestuia apoi se aplica regulile de mai sus
- caracterele juridice ale dreptului la mostenire al AP
- numai in nume propriu
- sunt rezervatari
- sunt sezinari
- nu sunt obligati la raportul donatiilor
2 . COLATERALII PRIVILEGIATI
- F/S defunctului si descendentii acestora pana la gradul IV (nepoti si stranepoti de F/S), din casatorie
(aceeasi/diferite), din afara casatoriei, din adoptia cu efecte depline
- impartirea mostenirii: se defalca intai cota SS, se defalca apoi cota cuvenita parintilor (1/4 sau ½), restul
se imparte in mod egal intre F si S buni si pe linii in cazul existentei mai multor categorii de frati (buni,
cosangvini, uterini)
- caracterele juridice ale DM al colateralilor privilegiati
- F/S numai in nume propriu, nepotii si stranepotii de F/S si prin reprezentare
- Nu sunt rezervatari
- Nu sunt sezinari
- Nu sunt obligati la raportul donatiilor
CLASA III: ASCENDENTII ORDINARI
- bunici, strabunici, fara limita in grad, din C, din afara C, din rudenia civila efect al AED
- impartirea mostenirii: se defalca intai cota SS, daca exista, apoi principiul proximitatii (bunicii gr II,
inlatura strabunicii gr. III, etc), principiul egalitatii
- caracterele juridice ale DM al ascendentilor ordinari
- doar in nume propriu
- nu sunt rezervatari
- sunt sezinari
- nu sunt obligati la raportul donatiilor
CLASA IV:COLATERALII ORDINARI
- unchi, matusi (III), veri primari, F/S ai bunicilor defunctului
- impartirea mostenirii: se defalca intai cota SS, daca exista, apoi principiul proximitatii III - U/M, IV – verii
primari si unchiul mare in cote egale, principiul egalitatii intre rudele de acelasi grad
- caracterele juridice ale DM al colateralilor ordinari
- doar in nume propriu
- nu sunt rezervatari
- nu sunt sezinari
- nu sunt obligati la raportul donatiilor
6
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI
- Dr succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementateprin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de
moştenire al soţului supravieţuitor, care a abrogat implicit dispoziţiile din Codul civil referitoare la
succesiunea soţului supravieţuitor (art.679 şi art.681-684).
Condiţiile cerute soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni.
- soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor generale ale dreptului la moştenirea
legală, o condiţie specială (în locul rudeniei cu defunctul): să aibă calitatea de soţ la data deschiderii
moştenirii - nu are importanţă durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soţului
supravieţuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă convieţuiau la data deschiderii moştenirii sau erau atunci
despărţiţi în fapt, indiferent din vina căruia dintre soţi
- convieţuirea a două persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocaţie
succesorală legală concubinului supravieţuitor.
- calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ sau prin constatarea nulităţii ori prin anularea căsătoriei.
Divorţ - căsătoria este desfăcutădin ziua când hotărârea judecătorească prin care a fost pronunţată a
rămas irevocabilă - până la această dată calitatea de soţ se păstrează, chiar dacă moartea a intervenit în
cursul procesului, eventual chiar după pronunţarea divorţului, dar înainte ca hotărârea să fi devenit
irevocabilă
- efectele divorţului nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte, soţul supravieţuitor urmând să
moştenească - art.39 alin.1 din C.fam., are caracter imperativ
- până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţpoate interveni împăcarea părţilor în cursul procesului,
admiterea sau respingerea acţiunii, atacarea cu apel şi cu recurs a hotărârii pronunţate înainte de a fi
rămas definitivă şi irevocabilă.
- după rămânerea irevocabilă a hotărârii fostul soţ al defunctului, evident, nu mai are calitatea să
moştenească.
Nulitate absolută sau relativă - căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, nu se mai pune problema
unor drepturi succesorale nu se mai pune.
- calitatea de soţ pe care soţul supravieţuitor o avusese la data deschiderii succesiunii se desfiinţează cu
efect retroactiv.
- exceptie - art.23 din Codul familiei - instituţia căsătoriei putative, prevede că “soţul care a fost de bună-
credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează, până la data când hotărârea instanţei
judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”
-dacă decesul unuia dintre soţi s-a produs înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare sau de
pronunţare a nulităţii, iar soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, el va putea
veni la moştenire, fiind că păstrează calitatea de soţ pe care a avut-o la deschiderea succesiunii. În schimb,
dacă soţul supravieţuitor nu a fost de bună-credinţă, nu va moşteni, pierzând calitatea de soţ cu efecte
retroactive.
- dacă moartea unuia dintre soţi intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei,
nici unul dintre soţi, fie şi de bună-credinţă, nu va mai putea moşteni, neavând calitatea de soţ; în materie
de moştenire căsătoria putativă produce efecte numai pe perioada de la încheierea căsătoriei şi până la
rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a ei (de declarare a nulităţii sau anularea ei).
Corelaţia dintre dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi comunitatea de bunuri a
soţilor - În cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă edacă există şi alţi moştenitori şi
determinarea masei succesorale, adică a drepturilor şi obligaţiilor care o compun.
- în afara bunurilor (drepturilor şi obligaţiilor) proprii care au aparţinut soţului defunct (inclusiv partea sa din
proprietatea comună pe cote-părţi cu soţul supravieţuitor sau cu alte persoane) şi care, evident, intră în
masa succesorală, şi în afara bunurilor (drepturi şi obligaţii) proprii aparţinând soţului supravieţuitor şi care
nu intră în masa succesorală - există bunurile (drepturile şi obligaţiile) comune ale soţilor care aparţin în
codevălmăşie ambilor soţi.
- la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, trebuie să se determine partea cuvenită
soţului defunct din această comunitate, care urmează să intre în masa succesorală, soţul supravieţuitor
culegând partea ce i se cuvine din comunitate nu în calitate de moştenitor, ci în calitatea sa de codevălmaş,
adică titular asupra comunităţii - impărţeala comunităţii se face cf dispoziţiilor Codului familiei prevăzute
pentru desfacerea căsătoriei (art.36).

7
Drepturi succesorale ale soţului supravieţuitor - Legea nr.319/1944 recunoaşte soţului supravieţuitor
următoarele categorii de drepturi:
- un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din
cele patru clase (art.1);
- un drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum şi
asupra darurilor de nuntă (art.5);
- un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art.4).
Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de
moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase
- câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor - soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă
de moştenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire=>el nici nu este înlăturat de la
moştenire, dar nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte.
- Legea nr.319/1944 acordă soţului supravieţuitor o cotă-parte din masa succesorală a cărei mărime variază
în funcţie de clasa (subclasa) de moştenitori cu care vine în concurs (art.1):
a) în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I), indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are
dreptul la 1/4 din moştenire;
b) în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, care vin la moştenire împreună cu
colateralii privilegiaţi, de asemenea indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din
moştenire;
c) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, el culege 1/2 din moştenire. - cota soţului
supravieţuitor depinde de existenţa sau inexistenţa celor două categorii de rude ale defunctului care
compun această clasă mixtă (ascendenţii privilegiaţi şi/sau colaterali privilegiaţi);
d) în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a), în ambele
cazuri indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul, invariabil, la 3/4 din moştenire;
e) în lipsa rudelor din cele patru clase, soţul supravieţuitor culege întreaga masă succesorală lăsată de soţul
decedat.
- dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudele defunctului (a-d), stabilirea cotei ce i se
cuvine se face cu întâietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează.
- pentru stabilirea părţii succesorale a soţului supravieţuitor - numai de rudele împreună cu care el “vine la
succesiune” (art.1 din Legea nr.319/1944), deci care moştenesc efectiv, adică nu sunt renunţători, nedemni
sau exheredaţi (dacă, în acest din urmă caz, nu sunt moştenitori rezervatari) - lipsa lor influenţează cota
soţului supravieţuitor numai dacă este totală în cadrul clasei sau subclasei respective.
- in legătură cu drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali se pun
a) ipoteza existenţei a două sau mai multe persoane care pretind drepturi succesorale în calitate de soţi
supravieţuitori (bigamie, poligamie)- moştenirea lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această
moştenire prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori
legali, se împarte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din căsătoria nulă, ei fiind,
deopotrivă, de bună-credinţă.
b) ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de moştenitori legali -
problema se pune numai în caz de exheredare a unor moştenitori legali rezervatari - soluţia stabilirii cotei
cuvenite soţului supravieţuitor (şi a rezervei lui, dacă este cazul) în raport cu moştenitorii din clasa mai
apropiată cu care concurează. Ex, dacă concurează cu descendentul exheredat şi cu moştenitorii din clasa a
II-a, cota legală a soţului supravieţuitor urmează să fie de 1/4, restul moştenirii (adică ceea ce rămâne
după scăderea rezervei de 7/16 a copilului exheredat şi a cotei legale de 1/4 a soţului supravieţuitor), deci
5/16 revenind moştenitorilor din clasa a II-a, între ei împărţeala fiind făcută potrivit art.670-674 C.civ..
- imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale şi micşorarea, în mod corespunzător, a
părţilor cuvenite tuturor celorlalţi moştenitori - c ota-parte din moştenire recunoscută soţului supravieţuitor
prin L319/1944, modifică (micşorează) implicit părţile cuvenite rudelor defunctului cu care vine în concurs.
=> în prezenţa soţului supravieţuitor, descendenţii defunctului împart între ei, în părţi egale sau pe tulpini,
nu “moştenirea” (întreagă) vizată de C. civ, ci numai 3/4 din moştenire, ceea ce rămâne după defalcarea
cotei cuvenite soţului supravieţuitor (1/4).

8
- dacă soţul supravieţuitor concurează cu rudele din clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori legali, el culege
3/4 din moştenire, iar aceştia numai ¼
- in ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori din clasa a II-a, dar numai cu
ascendenţii privilegiaţi, respectiv numai cu colateralii privilegiaţi => el moşteneşte o cotă de ½, iar
ascendenţii privilegiaţi sau colateralii privilegiaţi moştenesc cealaltă jumătate
- partea soţului supravieţuitor, prevăzută de Legea nr.319/1944, se impută asupra masei succesorale,
micşorând părţile ce se cuvin celorlalţi moştenitori cu care concurează.
- cazul în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi împreună cu colateralii
privilegiaţi - pătrimea cuvenită fiecărui părinte, si treimea cuvenită soţului supravieţuitor se calculeaza
asupra întregii moşteniri (1/4+1/3=7/12, respectiv 1/2+ 1/3=5/6), iar colateralii privilegiaţi să se
mulţumească cu restul moştenirii (5/12 dacă există un singur părinte, şi 1/6 dacă există mai mulţi =>
porţiunea cuvenită soţului supravieţuitor se imputa numai asupra părţii cuvenite colateralilor privilegiaţi,
lăsând neatinsă cota-parte cuvenită părinţilor (care ar concura numai cu colateralii privilegiaţi).
- în toate cazurile mai întâi trebuie să se atribuie soţului supravieţuitor cota ce i se cuvine potrivit Legii
nr.319/1944, iar cotele prevăzute de C. civ. în favoarea celorlalţi moştenitori să se calculeze asupra res tului
rămas din moştenire - în cazul dublului concurs al ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi cu soţul
supravieţuitor, cota de 1/4 respectiv de 1/2 ce se cuvine părţilor în concurs cu colateralii privilegiaţi, trebuie
să se raporteze la 2/3 din moştenire (1/4 din 2/3 = 1/6, iar 1/2 din 2/3 = 1/3), cota de 3/4, respectiv de
1/2 cuvenite colateralilor privilegiaţi trebuie să se raporteze tot la fracţiunea de 2/3 din moştenire (3/4 din
2/3 = 1/2, iar 1/2 din 2/3 = 1/3), şi nu asupra întregii moşteniri.
CATIMEA DM AL SS
- ¼ in concurs cu descendentii - clasa I
- 1/3 in concurs cu AP impreuna cu CP - clasa II
- ½ in concurs doar cu AP sau doar cu CP - clasa II
- ¾ in concurs cu AO sau CO - clasa III sau IV
- TOT in lipsa rudelor
- partea soţului supravieţuitor se impută asupra moştenirii şi, în consecinţă, micşorează părţile ce se cuvin
celorlalţi moştenitori fără a se admite vreo excepţie privitor la ipoteza dublului concurs al soţului
supravieţuitor cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi.
Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor.
- Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire numai în nume propriu (neputând veni prin reprezentare şi
nici nu poate fi reprezentat) şi nu este moştenitor sezinar, în schimb este moştenitor rezervatar, iar dacă
vine în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de moştenitori legali) este obligat şi la raportul
donaţiilor primite de la soţul decedat.
Dreptul le moştenire special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă
- art.5 din Legea 319/1944, soţul supravieţuitor - dacă vine la moştenire în concurs cu moştenitorii din
clasele II-IV – “va moşteni în afară de partea sa succesorală, mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei
casnice, precum şi darurile de nuntă”
Mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice
Condiţii special - pt ca soţul supravieţuitor să nu fie privat de unele bunuri pe care le-au folosit împreună cu
soţul decedat, modificându-i-se condiţiile sale de viaţă, Legea 319/1944 îi recunoaşte - în afară de partea
sa succesorală din celelalte bunuri care i se cuvine în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali - un
drept special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice.
- trebuie să fie îndeplinite două condiţii speciale:
1. Soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului (moştenitori din prima
clasă), deci să fie chemat la moştenire împreună cu ascendenţii şi/sau rudele colaterale ale defunctului
(moştenitori din clasele II, III sau IV) - dacă vine în concurs fie şi cu un singur descendent al defunctului
aceste bunuri se includ în masa succesorală şi se împart - ca şi celelalte bunuri ale moştenirii - în condiţiile
mai sus arătate (1/4 soţul supravieţuitor şi 3/4 moştenitori din prima clasă).
- dacă soţul supravieţuitor concurează au alţi moştenitori legali (ascendenţi sau colaterali), aceste bunuri i
se cuvin lui, în totalitate şi în mod exclusiv, în virtutea dreptului la moştenire special prevăzut de lege,
urmând ca numai restul bunurilor (de ex, imobilele, autoturismul, bijuteriile etc.), dacă există, să fie
9
împărţite între soţul supravieţuitor şi ascendenţii sau rudele colaterale ale defunctului cu care vine în
concurs - soţul supravieţuitor culege aceste bunuri “peste cota sa succesorală din celelalte bunuri”.
2. Soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi între vii (donaţii) sau pentru
cauză de moarte (legate făcute prin testament).
- soţul supravieţuitor va fi lipsit de acest drept special la moştenire numai dacă defunctul a dispus prin
liberalităţi de toată partea sa din aceste bunuri - a dispus numai în parte, de ex, a lăsat legat un televizor
bun propriu unei terţe persoane, soţul supravieţuitor va culege restul bunurilor din această categorie în
virtutea acestui drept, cu excluderea celorlalţi moştenitori (din clasele II-IV) care vin în concurs cu el la
moştenire.
3. În cazul căsătoriei putative din cauză de bigamie, stabilirea drepturilor soţilor supravieţuitori asupra
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice urmează a se face în funcţie de afectaţiunea lor
concretă folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice - soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu
defunctul va culege, dacă este cazul, bunurile din această categorie pe care le-au folosit în cadrul
gospodăriei comune cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria nulă, dar putativă,
va culege şi el pe cele din gospodăria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor
în cauză.
- prin mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice = bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor
(mobilierul, televizorul, radioul, covoarele etc.) şi obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi în
cadrul gospodăriei casnice (obiectele de menaj, maşina de gătit şi de spălat rufe, frigiderul, aspiratorul) şi
care au fost afectate, în concret, folosinţei comune a soţilor, corespunzător nivelului de trai al soţilor, “chiar
dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o comoditate sau o plăcere comună a soţilor”.
- dacă bunuri au fost aduse în gospodăria casnică şi au fost folosite de soţi ca atare, nu interesează
provenienţa bunurilor (au fost dobândite împreună de soţi sau de către unul dintre ei - defunctul - înainte
sau în timpul căsătoriei).
- nu intră în categoria mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice:
a) bunurile care, potrivit cu natura lor, nu pot şi nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu-
zise: automobilul, motocicleta, pianul; bunurile necesare exercitării profesiunii sau meseriei defunctului şi
care, în relaţiile patrimoniale dintre soţi, constituie bunuri proprii c; obiectele care prin valoarea lor
deosebită (artistică, istorică sau fiindcă sunt confecţionate din metale preţioase) depăşesc înţelesul obişnuit
al noţiunii de bunuri casnice;
b) bunurile care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice: cele procurate în alt
scop (pentru a face investiţii sau pentru a fi donate); cele procurate după data întreruperii în fapt a
convieţuirii lor; obiectele de uz personal şi exclusiv al defunctului;
c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animalele de muncă şi de producţie precum şi uneltele
specifice gospodăriei ţărăneşti).
Darurile de nuntă
- aplicarea regimului juridic al mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice. Art.5 din Legea
nr.319/1944 - alături de mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice intra si darurile de nuntă, fără
a stabili reguli speciale, derogatorii, pentru aceasta din urmă – au ac regim juridic
- daruri de nuntă = darurile manuale făcute soţilor la celebrarea căsătoriei, indiferent că aceste daruri au
fost făcute în comun ambilor soţi sau unuia ori altuia dintre ei, inclusiv darul făcut de unul dintre ei celuilalt
(sau reciproc) şi indiferent de faptul dacă aceste bunuri au fost sau nu afectate folosinţei comune a soţilor
- bunurile dăruite de terţe persoane ori de către soţul predecedat numai soţului supravieţuitor, precum şi
partea sa din darurile comune nu fac obiectul dreptului special de moştenire, fiindcă îi aparţin soţului
supravieţuitor, la fel ca şi mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice care sunt ale soţului
supravieţuitor.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
- art.4 din Legea 319/1944, soţul supravieţuitor are, din momentul deschiderii moştenirii, în afară de
celelalte drepturi succesorale şi indiferent de moştenitorii cu care vine în concurs, un drept de abitaţie
asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din moştenire şi el nu are o altă locuinţă proprie.
- în locul dr de folosinţă de care se bucură unul dintre soţi în locuinţa proprietatea (exclusivă sau comună) a
celuilalt, soţul supravieţuitor dobândeşte - din momentul deschiderii moştenirii - un drept de abitaţie, dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:

10
a) la data deschiderii moştenirii a locuit (se subînţelege statornic, deci să fi avut domiciliul) în casa
(apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitaţie;
b) nu are altă locuinţă proprie;
c) casa face parte din moştenire - în total sau în parte - fiind proprietatea exclusivă sau comună (împreună
cu soţul supravieţuitor sau cu altul) a defunctului;
d) nu devine prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei - el nu poate fi titular al dreptului de abitaţie,
căci proprietarul nu poate avea un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului care îi
aparţine cu titlu de proprietate exclusivă ( neminem res sua servit) - dacă este numai comoştenitor
împreună cu alţii, dreptul de abitaţie îi va permite să folosească locuinţa potrivit necesităţilor, iar nu numai
în raport de cota-parte din dreptul de proprietate dobândit prin moştenire;
e) defunctul nu a dispus altfel; el putea înlătura dreptul de abitaţie, ca drept de moştenire legală, fiindcă
soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât în raport de drepturile succesorale prevăzute de art.1 din
Legea nr.319/1944.
Caractere juridice ale dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor:
a) Este un drept real având ca obiect casa de locuit. Titularul dreptului va avea şi dreptul de a se servi de
terenul aferent, în măsura necesară folosirii locuinţei (inclusiv de părţile comune ale imobilului cu mai multe
locuinţe).
b) Este un drept temporar care durează până la executarea ieşirii din indiviziune, dar cel puţin un an de la
deschiderea moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor.
c) Este un drept strict personal, deci inalienabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane.
Spre deosebire de abitaţia de drept comun (art.572 C.civ.), soţul supravieţuitor nu poate închiria partea din
casă pe care nu o locuieşte; dimpotrivă, comoştenitorii pot cere restrângerea dreptului de abitaţie, în cazul
când locuinţa nu-i va fi necesară în întregime (art.4 alin.2-3 din Legea nr.319/1944). Mai mult decât atât, ei
au dreptul să procure soţului supravieţuitor locuinţă în altă parte, în caz de neînţelegere dintre ei hotărând
instanţa (art.4 alin.4-5).
Fiind personal şi inalienabil, dreptul de abitaţie este şi insesizabil, creditorii titularului dreptului (soţului
supravieţuitor) neavând dreptul să-l urmărească.
d) Acest drept este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit, în sensul că, pe timpul cât se
bucură de acest drept, nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care a dobândit proprietatea casei.
Iar dacă este şi el comoştenitor al casei, gratuitatea îi profită în sensul că nu este obligat să plătească
chirie, nici înainte şi nici după împărţeală (retroactiv), pentru cota-parte corespunzătoare drepturilor
comoştenitorilor.

11
MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ
Noţiunea de testament. Condiţii de validitate.
- C.civ. patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (la persoanele, în ordinea şi în
cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament,
caz în care moştenirea (devoluţiunea ei) este testamentară – in dr roman moştenirea legală este regula şi
constituie dreptul comun în materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi înlăturată - în tot sau
în parte - în condiţiile sau în limitele prevăzute de lege, prin testamentul lăsat de de cuius => legea
consacră principiul libertăţii testamentare, libertate la care nu se poate renunţa, orice persoană capabilă
este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său
pentru caz de moarte (mortis causa)
- libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ anumite îngrădiri, cea a rezervei suc-
cesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali şi care este sustrasă actelor liberale ale celui care
lasă moştenirea, fie că este vorba de liberalităţile făcute în timpul vieţii (donaţii), fie pentru cauză de
moarte (legate).
Definiţia legală a testamentului - art.802 C.civ. “testamentul este un act revocabil prin care testatorul
dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său” - testamentul este un act
juridic unilateral, solemn, esenţialmente personal şi revocabil.
Caractere juridice
a) Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţia de a
produce efecte juridice şi, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond
(consimţământul neviciat, capacitate, obiect şi cauză) prevăzute de lege pentru orice act juridic şi cele
specifice liberalităţilor. Testamentul, ca act juridic, este unilateral: voinţa testatorului este producătoare de
efecte, indiferent de atitudinea legatarului şi înainte de acceptarea de către el a legatului: legatul se
dobândeşte din momentul deschiderii moştenirii prin actul unilateral al testatorului, dacă legatarul nu
renunţă la legat.
b) Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, în sensul că nu poate fi încheiat prin
reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal. În măsura în care o persoană are capacitatea de a
testa, o poate face exclusiv personal, iar dacă nu are această capacitate nu o poate face prin reprezentare
sau cu încuviinţarea altor persoane. Chiar dacă testatorul primeşte consultaţii de specialitate de la o altă
persoană (de ex, avocat) în vederea redactării testamentului, el trebuie să exprime voinţa sa personală.
c) El este un act juridic solemn; sub sancţiunea nulităţii absolute testamentul trebuie să fie încheiat într-una
dintre formele prevăzute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitată la formele
reglementate strict de lege.
d) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte; dacă legea nu prevede altfel, efectele
dispoziţiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului; cond de validitate ale testamentului se
apreciază raportat la momentul întocmirii sale, în schimb, efectele pe care le produc dispoziţiile sale
raportat la momentul morţii testatorului - legatarul nu dobândeşte nici un drept cât timp testatorul este în
viaţă; testatorul păstrează dreptul de dispoziţie asupra bunurilor de care dispune prin testament.
e) Testamentul este un act esenţialmente revocabil. Până în ultima clipă a vieţii testatorul poate revoca sau
modifica unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a
revoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea ar
constitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege (art.965 C.civ.).
- având în vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamentului, în multe privinţe derogatorii de la
dreptul comun al actelor juridice, el se manifestă ca un act juridic excepţional, guvernat, în mare măsură,
de reguli de fond şi de formă speciale.
Cuprinsul testamentului -obiectul lui principal îl constituie legatele (dispoziţii referitoare la patrimoniul
succesoral, fiind universale sau cu titlu universal sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu - legate cu
titlu particular);
- alături de legate sau chiar fără a cuprinde legate, testamentul poate conţine şi alte ma nifestări de ultimă
voinţă a defunctului: exheredări, adică înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în limitele
prevăzute de lege; numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a putea asigura executarea
dispoziţiilor testamentare; sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, de natură patrimonială
(legate) sau de altă natură; revocarea - totală sau parţială - a unui testament anterior sau a unei dispoziţii

12
testamentare anterioare, ori retractarea revocării anterioare; partajul de ascendent, adică împărţeala făcută
de testator între descendenţii săi a bunurilor succesorale sau a unei parţi din aceste bunuri; recunoaşterea
de către mamă a copilului trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi sau de către
tată a copilului din afara căsătoriei; alte dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi cele privitoare la funeralii şi
îngropare, recunoaşterea unei datorii, dispoziţiile legale în materie nefiind limitative.
Condiţiile de fond pentru validitatea testamentului.
- condiţiile de validitate ale actului juridic în general; capacitatea de a încheia actul în cauză, consimţământ
valabil, obiect determinat (determinabil) şi licit, iar cauza să fie reală, licită şi morală
Capacitatea. – Regula - testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune pe această cale prin liberalităţi
(legate) sau alte acte juridice (exheredări, revocarea unui testament anterior), iar persoana în favoarea
căreia operează dispoziţia să aibă capacitatea de a primi prin testament.
- Incapacităţile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune prin testament:
a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament - incapacitatea totală.
b) Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, având statutul juridic al minorului sub 14 ani
c) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumătate din ceea ce
ar putea dispune, dacă ar fi o persoană majoră.
d) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deşi are capacitate parţială de a dispune prin testament, nu
poate dispune în favoarea tutorelui său.
e) Cazuri de incapacitate naturală când persoana deplin capabilă sau cu capacitate parţială de a dispune
prin testament potrivit legii, în fapt (de facto) să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentru a
dispune prin testament- lipsa discernământului
- Incapacităţi de a primi prin testament - incapacitatea persoanelor fizice neconcepute şi a persoanelor
juridice care nu au luat fiinţă, şi incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament legate care nu
corespund scopului lor stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut (principiul specialităţii capacităţii de
folosinţă).
-incapacităţile de a primi prin testament, prevăzute de art.810 şi 883 C.civ:
a) medicii şi farmaciştii, inclusiv persoanele care practică ilegal medicina, care l-au tratat pe testator în
boala din care moare
b) testamentul făcut în cursul călătoriei pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor
de marină
Consimţământul - ca dispoziţiile testamentare să fie valabile, nu este suficient ca testatorul să aibă
capacitatea legală şi naturală de a testa, ci mai este necesar ca voinţa sa (consimţământul) să nu fie
alterată de vreun viciu de consimţământ: eroare, dol sau violenţă.
- Consimţământul viciat parţial - este posibil ca viciul de voinţă să afecteze numai una sau mai multe dis-
poziţii testamentare (un legat instituit sub influenţa dolului), fără să afecteze validitatea altora.
- Dolul - sub forma captaţiei şi sugestiei - utilizarea de manopere viclene şi frauduloase, folosite de o
persoană (sau mai multe), având calitatea de beneficiar al dispoziţiei testamentare sau chiar aceea de terţ,
cu intenţia de a câştiga încrederea testatorului şi a înşela buna lui credinţă pentru a-l determina să dispună
în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
- Sancţiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimţământ este - nulitatea relativă, potrivit dreptului comun.
Anularea poate fi cerută şi viciul de consimţământ dovedit prin orice mijloc de probă (iar nu numai prin
înscrierea în fals), inclusiv în cazul testamentului autentic, căci notarul poate constata numai existenţa
consimţământului testatorului, iar nu şi absenţa viciilor de voinţă.
Obiectul şi cauza - să aibă un ob determinat sau determinabil şi licit, iar cauza lor să fie reală şi licită.
Obiectul. - -trebuie să fie în circuitul civil, poate fi şi un lucru viitor, care nu există în momentul testării, dar
nici chiar în momentul deschiderii moştenirii - numai moştenirea nedeschisă nu poate forma obiectul unui
legat
Cauza - în materia liberalităţilor interesează, întotdeauna, nu numai cauza (scopul) imediată ( causa
proxima) urmărită de testator la încheierea actului şi care este un scop abstract, pur tehnic şi invariabil,
constând în intenţia liberală (animus donandi, animus testandi), dar şi cauza (scopul) mediată (causa
remota) concret şi variabil de la caz la caz, constituind motivul impulsiv şi determinant al actului, fără de
care testatorul nu ar fi făcut liberalitatea. Dacă aceste motive sunt ilicite sau imorale ori nu sunt reale,
liberalitatea “nu poate avea nici un efect”.

13
Condiţii generale de formă pentru validitatea testamentului.
- legea prevede ad solemnitatem - sub sancţiunea nulităţii absolute - anumite forme testamentare pe care
trebuie să le îmbrace voinţa testatorului pentru a putea produce efecte juridice
- legea consacră două condiţii de formă, care sunt generale, comune tuturor testamentelor: a) forma scrisă
şi b) forma actului separat.
Forma scrisă - este prevăzută ca o condiţie de validitate a testamentului ( ad solemnitatem), iar nu ca o
simplă condiţie de dovadă, lipsa ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a manifestării de voinţă.
Forma actului separat. Interzicerea testamentului conjunctiv - legea nu permite ca două sau mai multe
persoane să testeze “prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane”
Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă - nulitatea absolută , constatarea nulităţii poate fi invocată de
orice persoană interesată şi oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, dreptul de a invoca fiind
imprescriptibil.
Limitări ale efectelor nulităţii absolute şi derogări. a) În primul rând, se admite aplicarea în materie de
testamente vizând donaţiile - după moartea testatorului - acoperirea nulităţii pentru vicii de formă (inclusiv
forma verbală a testamentului) prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a actului de către
moştenitorii legali sau alţi reprezentanţi (succesori universali sau cu titlu universal) ai testatorului, dacă
confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă şi făcută în cunoştinţă de cauză. b) Sancţiunea
nulităţii nu vizează acele dispoziţii testamentare care, potrivit legii, pot fi făcute şi în altă formă decât aceea
testamentară - recunoaşterea unui copil printr-un testament autentic, nul pentru că este conjunctiv,
produce efecte deoarece este făcut prin act autentic. c) Se admite că testamentul autentic sau mistic - la
care adăugăm şi testamentele privilegiate - nule ca atare pentru vicii de formă, sunt valabile ca testamente
olografe, dacă îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege pentru acesta (scris, datat şi semnat de
mâna testatorului).

14
TESTAMENTUL OLOGRAF
Felurile de testamente prevăzute de lege se pot clasifica în trei categorii:
- testamente ordinare (obişnuite), încheiate în condiţii normale: testamentul olograf, testamentul autentic şi
testamentul mistic (secret);
- testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi încheiate numai în anumite împrejurări excepţionale:
testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă şi testamentul maritim;
- alte forme de testament, special permise de lege pentru legatele având ca obiect anumite sume de bani
sau pentru dispoziţiile testamentare ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
- diferitele feluri de testamenteau valoare juridică egală - principiu al echivalenţei formelor testamentare.
Testamentul olograf
- testamentul olograf este valabil ca atare “când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului”
(art.859 C.civ.) - . Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind confecţionat ca înscris
sub semnătură privată, testamentul olograf - ca şi orice alt testament - este un act solemn; scrierea
integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii
absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate.
- cele trei cerinţe de solemnitate (scrierea, datarea şi semnarea) trebuie să fie îndeplinite “de mâna
testatorului” şi “trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul” - in
dreptul nostru, testamentul scris de altul (allograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice (de
exemplu, la maşina de scris) şi semnat de el în faţa martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele
legislaţii străine)
- dacă testamentul nu este scris, datat şi semnat de mâna testatorului, el poate avea valabilitate numai ca
alt fel de testament (ex autentic), dacă condiţiile acelui fel de testament sunt îndeplinite (cond L36/1995)
Avantaje şi inconveniente. Testamentul olograf prezintă o serie de avantaje: poate fi folosit de oricine
ştie să scrie; se poate face oricând şi oriunde, fără ajutorul altei persoane (nu necesită prezenţa vreunui
martor); nu necesită cheltuieli; asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă; poate fi revocat uşor
de testator prin distrugerea voluntară a înscrisului testamentar.
Testamentul olograf prezintă şi unele inconveniente: poate fi uşor dosit sau distrus după moartea tes-
tatorului sau chiar în timpul vieţii, dar fără ştirea lui; nu asigură protecţia voinţei testatorului împotriva
influenţelor abuzive (sugestie sau captaţie) ale celor interesaţi; datorită simplităţii formalităţilor poate fi mai
uşor falsificat; poate fi contestat mai uşor decât celelalte feluri de testamente; dacă testatorul nu are
cunoştinţe juridice testamentul poate cuprinde formulări neclare, confuze şi chiar contradictorii, susceptibile
de interpretări neconforme voinţei reale a testatorului.
- unele din inconvenientele pot fi înlăturate prin întocmirea lui în mai multe exemplare sau prin încredin-
ţarea testamentului unei persoane de încredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial - depozitarea
testamentului la un birou notarial nu îl transformă într-un testament authentic - rămâne un testament
olograf şi valabil ca atare dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.
Scrierea. Întregul conţinut al testamentului olograf trebuie să fie scris de mâna testatorului, cerinţă
prevăzută de lege ad solemnitatem.
- in privinţa scrierii de mână legea nu prevede limitări; testatorul poate scrie cu orice (cerneală, creion,
pastă, vopsea, cărbune, cretă etc.); pe orice fel de material (hârtie - inclusiv carte poştală -, pânză, lemn,
piatră, sticlă, material plastic etc.); în orice limbă cunoscută de testator, fie şi moartă (de exemplu, latina);
cu orice fel de scriere (cu caractere de mână sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi); pe
un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hârtie), în acest din urmă caz, cu
condiţia să existe o legătură materială sau cel puţin intelectuală între ele pentru a constitui un singur act,
chiar dacă nu a fost scris dintr-o dată, ci pe etape.
Data - datarea lui exactă, de mâna testatorului, prin indicarea zilei, a lunii şi anului în care a fost întocmit -
în funcţie de data testării se poate stabili dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar în cazul
pluralităţii de testamente succesive, cu dispoziţii contrare sau incompatibile, în raport cu data lor se
stabileşte „ultima voinţă” a testatorului, care urmează a fi luată în considerare, revocând pe cele anterioare.
-data poate prezenta importanţă pentru stabilirea împrejurărilor în care testamentul a fost întocmit şi care
pot determina nulitatea.
- Datarea testamentului - în cifre sau în litere ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu
certitudine (prima zi de Crăciun ’97) - dacă testamentul nu este datat potrivit celor arătate sau data indicată

15
în testament este eronată ori falsă, potrivit legii testamentul ar urma să fie considerat nul absolute - în
practica jud şi literatura de specialitate rigoarea sancţiunii este atenuată, admiţându-se - în anumite condiţii
- stabilirea, întregirea sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci
testamentului.
Semnătura - prin semnătură, testatorul atestă că dispoziţiile din testament reprezintă voinţa sa definitivă
pentru caz de moarte; in lipsa semnăturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat şi, ca
atare, lipsit de efecte juridice=>ca şi scrierea ori data, testatorul trebuie să semneze “de mână”. Nu se
poate folosi parafa, sigiliul ori ştampila. Este nul şi testamentul semnat prin punere de deget.
Formalităţi ulterioare decesului testatorului - Art.892 C.civ. prevede prezentarea testamentului olograf (sau
mistic), înainte de executare, la un birou notarial în a cărui rază teritorială s-a deschis moştenirea, pentru a
constata prin proces-verbal deschiderea lui şi starea în care s-a găsit, după care se va păstra în arhiva
biroului notarial – pt nerespectarea acestei formalităţi nu este prevăzută nici o sancţiune şi deci testamentul
îşi produce efectul şi poate fi valorificat (prin justiţie) chiar dacă nu a fost, în prealabil, înfăţişat biroului
notarial..
Forţa probantă. Cu toate că testamentul olograf este un act juridic solemn, el este materializat sub forma
unui înscris sub semnătură privată, scris şi semnat numai de testatorul de la care emană şi, ca atare, poate
fi contestat de persoanele interesate - sarcina probei şi mijloacele de probă admise trebuie însă să facem
deosebirea între scriere şi semnătură, pe de o parte, şi data testamentului olograf, pe de altă parte.
- scrierea şi semnătura, ele au putere doveditoare numai dacă cei cărora li se opune testamentul
(moştenitorii legali) recunosc că aparţin testatorului - recunoaşterea poate fi expresă, dar şi tacită, prin
executarea de către moştenitor a testamentului.
Dacă s-a stabilit veridicitatea scrierii şi semnăturii, indiferent prin recunoaştere sau prin verificare de
scripte, se admite că data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevăzută (iar nu de
la data decesului testatorului), cu toate că nu a devenit certă potrivit regulilor aplicabile în privinţa datei
înscrisurilor sub semnătură privată - persoana care invocă testamentul nu trebuie să dovedească faptul că
data indicată în testament este cea reală; persoana care contestă data are sarcina probei inexactităţii sau
falsităţii ei=> data se prezumă a fi reală până la proba contrară.

16
TESTAMENTUL AUTENTIC
- Testamentul făcut pe teritoriul ţării este autentic dacă, prin încheiere, a fost învestit, în condiţiile
prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor, cu formă autentică de către notarul public
Avantaje şi inconveniente. Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa şi
persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească sau persoanele care din cauza infirmităţii, a bolii sau din orice
alte cauze nu pot semna. Pe de altă parte, contestarea testamentului de către persoanele interesate este
mai anevoioasă; actul de autentificare are autoritatea publică, iar conţinutul actului este verificat de notar
pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare, de natură a genera
procese inutile. În toate cazurile, testamentul se bucură de forţa probantă a actelor autentice şi, ca atare,
sarcina dovezii revine celui care îl contestă. Testamentul autentic prezintă şi avantajul că un exemplar
original se păstrează în arhiva biroului notarial, astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau distrus de
persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obţinut un duplicat sau poate fi reconstituit în condiţiile
prevăzute de lege.
Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli şi necesită pierdere de
timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare. Printre inconveniente se menţionează şi faptul că nu
asigură secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă.
Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul ţării este de competenţa notarilor publici. Autentificarea
actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi îndeplinite de către
secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici sau de
către alte instituţii - teritorial, competenţa notarilor publici este generală, deci autentificarea testamentului
se poate face la orice birou notarial din ţară, indiferent de domiciliul testatorului.
- dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii sancţiunea este nulitatea absolută
- actul, nul ca testament autentic, poate valora testament olograf dacă condiţiile prevăzute de lege pentru
acesta sunt îndeplinite
- testementul se intocmeste in lb romana – cetatenii ce apartin minoritatilor nationale si celor ce nu vorbesc
si inteleg romana li se acorda posib de a lua cun de cupr actului printr-un interpret – daca testem e in alta
limb ape care notarul o cun sau a luat cun de cupr lui prin interpret se poate autentifica si in alta lb decat
rom, cu atasarea la dosar a unui exemplar tradus in rom si semnat de traducator
- pt autentificare notarul verif si stabileste identit testatorului prin:
* prin mentiunea in incheiere daca e cun personal de notar
* prin acte de ident sau legitim oficiale ce contin semnatura, stampila si poza posesorului
* atestarea avocatului care asista partea
* doi martori de indetitate, cun personal de notar sau legitimate (minorii sub 18 ani nu pot fi martori, nici
beneficiarul testamentului sau cei cu deficiente psihice sau fizice)
- fiind un act eminamente personal nu e admisa reprezentarea testatorului la autentificarea testam, el
trebuie sa vina in persoana la sediul biroului sau in afara lui daca nu se poate deplasa din motive temeinice
- daca notarul are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale, face autentificarea numai daca un
medic specialist atesta in scris ca testatorului poate sa-si exprime valabil consimtamantul in mom incheierii
actului
- pt a lua consimtamantul, notarul dupa citirea testam il va intreba daca a inteles continutul acestuia si daca
cele cupr in act exprima vointa lui, dupa care testatorul va semna testamentul – pt surdo muti declaratia de
vointa se da in scris in fata notarului, prin inscrierea de catre testator a mentiunii “consimt la prezentul act,
pe care l-am citit” – daca nu pot scrie, declaratia de vointa se ia prin interpret; - la nevazatori, notarul
intreaba daca a auzit bine cand I s-a citit inscrisul si daca cele auzite repr vointa sa, consemnand acest
lucru in incheierea de autentificare - daca nu pot semna datorita infirmitatii notarul va face mentiune
despre aceasta imprejurare in incheiere
- toate exemplare testam autentificat, cerute de testator sic el ce se pastreaza in arhiva biroului notarial se
semneaza in fata notarului public de catre testator, si de martori daca e cazul
- in sit in care notarul refuza autentificarea, in 5 zile de la inreg cererii da o incheiere de respingere, numai
daca testatorul cere si daca I s-a atras atentia ca actul solicitat e contrar legii sau bunelor moravuri –
incheierea cupr motivarea refuzului, calea de atac, plangerea la judecatorie si termenul de exercitare
- indeplinirea actului e respinsa si daca nu se plateste txa si onorariul stability, nu pot fi identificate partile
sau nu au discernamant

17
- indeplinirea cerintelor legale pt autentificare testam trebuie sa fie mentionata expres in incheierea de
autentificare sis a rezulte din insasi actul authentic – nu e admisibila dovedirea indeplin cerintelor cu probe
extrinseci incheierii de autentificare – daca autentificarea s-a facut cu nerespectarea disp legale sactiunea e
nulitatea absoluta
Forţa probantă. Testamentul autentificat în condiţiile legii face deplină dovadă, până la înscrierea în fals, în
ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simţuri (ex
propriis sensibus) în limita atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în încheierea de autentificare, cum ar
fi: data şi locul autentificării, prezenţa şi identificarea testatorului, consimţământul şi semnătura lui etc. În
schimb, declaraţiile testatorului consemnate în încheierea de autentificare, precum şi cele inserate în
testament fac dovada numai până la proba contrară, deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să
ia act de aceste declaraţii, neavând posibilitatea să controleze dacă ele corespund realităţii .

18
LEGATUL
Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care,
la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din acesta
ori anumite bunuri determinate .
- legatul - ca act unilateral de voinţă - este o liberalitate pentru cauză de moarte, este o liberalitate (ca şi
donaţia) pentru că testatorul urmăreşte să procure un avantaj patrimonial (drept real şi/sau de creanţă)
legatarului fără un contraechivalent.
Desemnarea legatarului - legatul este o dispoziţie testamentară ce exprimă voinţa unilaterală a
testatorului, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul încheiat în formele prevăzute de
lege (a) şi să fie făcută personal de către testator (b). Cu respectarea acestor cerinţe, testatorul este liber
să aleagă modalitatea de desemnare a legatarului (c).
a) Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament - elementele necesare pentru
identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului=> legatarul trebuie să fie o persoană
determinată sau cel puţin determinabilă în momentul deschiderii moştenirii.
b) Deoarece testamentul este un act juridic esenţialmente personal, desemnarea legatarului trebuie să fie
făcută personal de către testator, neputând fi lăsată la alegerea unei terţe persoane - legatul cu
facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terţe persoane
(indicate în testament) este nul, pentru că nu “testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă”, ci
un terţ, după moartea testatorului - se admite nulitatea legatului făcut în favoarea unei persoane a cărei
alegere este lăsată pe de-a întregul la libera apreciere a unei terţe persoane , fără nici o contribuţie din
partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.
c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat să respecte formule
sacramentale - desemnarea directă se poate face nu numai prin indicarea numelui şi prenumelui, dar şi prin
arătarea calităţii care îi individualizează pe legatari (nepot, frate sau soră) - desemnarea unei categorii de
rude la plural masculin (nepoţi, fraţi etc.) cupr şi rudele din aceeaşi categorie de sex feminin.
- desemnarea indirectă - dacă rezultă din exheredarea (directă parţială, nominală) a unor moştenitori
legali, ce are drept rezultat mărirea cotei succesorale cuvenite comoştenitorului sau chemarea concretă la
moştenire a moştenitorului subsecvent.
Clasificarea legatelor: criterii de clasificare.
- dupa obiectul dispoziţiei testamentare: legate universale sau cu titlu universal, având ca obiect
patrimoniul defunctului (cotă-parte din patrimoniu), pe de-o parte, şi legate cu titlu particular, având ca
obiect anumite bunuri determinate..
- în funcţie de (absenţa sau prezenţa) modalităţilor care afectează liberalitatea: legate pure şi simple,
respectiv legate cu termen sau sub condiţie şi legate cu sarcină.
A. Clasificarea legatelor după obiectul lor
Feluri. Potrivit legii “se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de
unul sau mai multe obiecte determinate” – cf C.civil, legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o
universalitate de bunuri sau bunuri (drepturi) determinate, privite individual. În primul caz, legatul este
universal dacă are ca obiect întreaga avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa şi cu titlu universal dacă
vizează o cotă-parte (fracţiune) din acea universalitate, iar în al doilea caz, legatul este cu titlu particular
(singular), având ca obiect bunuri determinate.
I. Legatul universal
C Civ = “legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe per-
soane, universalitatea bunurilor sale”
- in realitate, legatul este universal dacă conferă vocaţie (chemare) la întreaga moştenire - ceea ce
interesează este nu culegerea efectivă a întregii moşteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul lui
eventual) de a culege întreaga universalitate succesorală => asa se explică dispoziţia legală potrivit căreia
pot exista doi sau mai mulţi legatari universali; dacă ei pot şi vor să vină la moştenire, universalitatea
succesorală se împarte în mod egal - fiecare dintre ei are vocaţie (eventuală) la întreaga moştenire, DACA
colegatarii nu pot sau nu vor să vină la moştenire, unul singur dintre ei (oricare) va putea culege întreaga
moştenire.
Precizări pentru unele ipoteze speciale.

19
 Legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire, dar şi prin termeni
echivalenţi: legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile, legatul cotităţii disponibile a moştenirii (în lipsă de
moştenitori rezervatari la data deschiderii moştenirii sau dacă cei existenţi nu pot ori nu vor să vină la
moştenire, legatarul are vocaţie la întreaga moştenire), legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri esteun
legat universal, deoarece legatarul devine proprietarul universalităţii, iar la stingerea uzufructului va avea
proprietatea deplină a întregii moşteniri, legatul prisosului (rămăşiţei), adică a ceea ce rămâne după execu -
tarea legatelor (cu titlu universal şi/sau cu titlu particular) cuprinse în testament - este universal pentru că,
dacă ceilalţi legatari nu pot sau nu vor să vină la moştenire, legatarul prisosului va culege întreaga
moştenire (dacă testatorul nu a limitat vocaţia sa la o parte din moştenire şi dacă nu există moştenitori
rezervatari).
II. Legatul cu titlu universal
= Legatul este cu titlu universal dacă conferă legatarului vocaţie (chemare) la o cotă-parte (fracţiune) din
moştenire (universalitate), cotă-parte exprimată printr-o fracţiune matematică sau prin indicarea unei mase
de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridică de imobile sau de mobile.
Cf C.civ., sunt legate cu titlu universal: legatul unei fracţiuni din moştenire, precum jumătate, a treia parte
(exemplele nefiind limitativ prevăzute); legatul tuturor bunurilor imobile; legatul tuturor bunurilor mobile;
legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile; legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile.
- legatul cu titlu universal are aceeaşi natură juridică ca şi legatul universal, diferenţa între ele fiind numai
cantitativă - legatul cu titlu universal exprimat sub forma unei fracţiuni matematice poate îmbrăca aceleaşi
forme ca şi legatul universal, cum ar fi: legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile şi imobile
(adică din întreaga moştenire); legatul unei fracţiuni din cotitatea disponibilă a moştenirii; legatul unei
fracţiuni din prisosul moştenirii, adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor cu titlu particular
(eventual şi cu titlu universal) cuprinse în testament; legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din
moştenire.
III. Legatul cu titlu particular (singular)
C civil = orice legat care nu este cu titlu universal (şi bineînţeles nici universal) este singular - legatul este
cu titlu particular dacă conferă legatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate
privite izolat (ut singuli).
Varietăţi de legate cu titlu particular.
a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casă, autovehicul) sau bunuri de gen
determinate sau determinabile după număr, măsură (o sumă de bani, o cantitate de grâu).
b) Legatul unor bunuri incorporale (legatul creanţei pe care testatorul o are împotriva unui terţ sau alte
drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor dividende sau alte
beneficii, căci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este cu titlu particular.
c) Legatul prin care testatorul-creditor iartă datoria legatarului-debitor (legatum liberationis), caz în care
datoria se stinge din momentul deschiderii moştenirii.
d) Legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să
facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului, de exemplu, să repare casa lui, să plătească datoria
acestuia faţă de un terţ.
e) Legatul dreptului succesoral moştenit de testator ca universalitate sau cotă-parte din universalitate (şi
care, cât timp această moştenire nu a fost lichidată, poate fi înstrăinată ca atare atât prin acte inter vivos,
cât şi mortis causa).
f) În sfârşit, şi fără a epuiza toate ipotezele posibile, reamintim că este legat cu titlu particular legatul nudei
proprietăţi a unui (unor) bun(uri) determinate.
Legatul uzufructului. Potrivit Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate să fie lăsată unei
persoane, iar uzufructul unei alte persoane.
- aplicaţii practice - astfel dispoziţii testamentare se întâlnesc în practică mai ales sub forma legatului nudei
proprietăţi şi, respectiv, al uzufructului întregii averi şi mai rar asupra unui bun determinat (ex un teren
agricol) sau asupra unei fracţiuni de moştenire.
- natura juridică - legatul nudei proprietăţi va fi universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular
după cum nuda proprietate lăsată legat are ca obiect întregul patrimoniu succesoral, cotă-parte din
patrimoniu, respectiv unul sau mai multe bunuri singular; legatului în uzufruct este stabilit asupra unui sau
unor bunuri determinate; legatul uzufructului în cauză este cu titlu particular.

20
- legatul uzufructului este un legat cu titlu particular, chiar dacă are ca obiect o universalitate sau cotă--
parte din universalitate, şi deci uzufructul, privit în sine, este cf C.civ. - uzufruct universal sau cu titlu
universal, iar nu cu titlu particular.
Legatul bunului altuia - legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat ce nu aparţine
testatorului - fiind proprietatea unui terţ, eventual chiar proprietatea moştenitorilor testatorului (moştenitori
legali sau legatari universali ori cu titlu universal) - se pune problema validităţii legatului. Precizăm că
problema se pune numai dacă:
a) testatorul - la data deschidem moştenirii, când legatul începe a produce efecte - nu are nici un drept,
actual sau viitor (de exemplu, afectat de o condiţie suspensivă sau de un termen suspensiv, fie şi incert),
asupra bunului obiect al legatului.
b) obiectul legatului este un bun individual determinat. Dacă legatul are ca obiect bunuri de gen, fie şi
inexistente în masa succesorală la data deschiderii moştenirii, legatul este perfect valabil deoarece nu are
ca obiect bunul altuia, dat fiind că un anumit gen de bunuri nu poate să aparţină nimănui..
Dacă cele două cond sunt îndeplinite, şi suntem în prez legatului lucrului altuia, liberalitatea va fi valabilă
sau nulă, după cum testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că bunul este al său.
- Dacă testatorul a lăsat legat bunul altuia, crezând că este al său, legatul este nul, prezumându-se că dacă
testatorul ar fi cunoscut realitatea nu ar fi făcut liberalitatea. Eroarea de fapt asupra obiectului ( error in
corpore) în care se găseşte testatorul este concepută de legiuitor ca viciu de consimţământ distructivă de
voinţa (eroare-obstacol) cu consecinţa nulităţii absolute a legatului datorită lipsei consimţământului.
- Dacă testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său, “însărcinatul cu acel legat este dator a da
sau lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului” - în concepţia codului, testatorul nu
dispune propriu-zis de lucrul altuia şi legatarul nu devine titularul dreptului asupra bunului la data
deschiderii moştenirii (şi deci nu repr o operaţiune speculativă), ci îl obligă numai pe cel însărcinat cu
executarea liberalităţii (obligaţie de a face) să procure acel bun (un tablou, o bijuterie) de la proprietar şi
să-l transmită legatarului, care devine proprietar numai după procurarea bunului de către cel obligat la
executarea legatului şi transmiterii lui în proprietatea legatarului - însărcinatul cu executarea legatului se
poate libera de orice obligaţie, la alegere, şi prin plata valorii bunului legat, valoare apreciată în raport de
data deschiderii moştenirii=>legatul lucrului altuia creează o obligaţie alternativă, alegerea având-o
debitorul, dacă testatorul nu a dispus altfel.
Legatul bunului indiviz
- legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat aflat în indiviziune la data deschiderii
moştenirii => poate fi un bun proprietate comună pe cote-părţi indivize a defunctului cu alte persoane sau
un bun făcând parte dintr-o universalitate ori cotă-parte de universalitate (indiviziune propriu-zisă) (ex
bunul care face parte din moştenirea nelichidată, cuvenită testatorului într-o anumită cotă-parte).
- pentru soluţionarea soartei legatului în aceste cazuri speciale trebuie făcută o distincţie.
a) Dacă testatorul a lăsat legat cota sa ideală de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui
bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil - dreptul asupra cotei-părţi ideale din
proprietatea bunului determinat (ca şi asupra unei universalităţi) este un drept de proprietate individual,
absolut şi exclusiv al fiecărui coindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, dar şi mortis causa, inclusiv prin
legate cu titlu particular.
b) Dacă legatul are ca obiect - nu cota-parte ideală ce aparţinea testatorului - ci chiar bunul în natură aflat
în indiviziune (sau o parte determinată material din acel bun), prin asemănare cu legatul bunului altuia,
trebuie să avem în vedere dacă testatorul a dispus de bun în cunoştinţă de cauză (ştiind că este proprietar
numai pro parte) sau cu credinţa greşită că bunul îi aparţine în exclusivitate.
În primul caz, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea liberalităţii având obligaţia, la alegere, fie să
procure pentru legatar cota-parte de proprietate aparţinând altuia, fie să plătească valoarea cotei-părţi
aparţinând altuia.
În cel de-al doilea caz (testatorul a crezut că bunul îi aparţine în exclusivitate) legatul urmează să fie
considerat nul (în orice caz pentru partea ce depăşeşte cota testatorului), prezumându-se că, în cunoştinţă
de cauză, testatorul nu ar fi lăsat legat proprietatea exclusivă a acelui bun.
B. Clasificarea legatelor în funcţie de modalităţi.
Legatul pur şi simplu nu este afectat de nici o modalitate - drepturile legatarului, asemănător cu drepturile
moştenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii moştenirii.

21
Legatul cu termen - efectele se vor produce, în principiu, potrivit dreptului comun în materie de modalităţi
ale actului juridic, după cum termenul este suspensiv sau extinctiv.
Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naşte şi se vor putea transmite inter vivos şi
mortis causa - ca şi în cazul legatului pur şi simplu - din momentul deschiderii moştenirii; numai executarea,
exigibilitatea legatului este amânată până la împlinirea termenului (ex, la împlinirea vârstei majoratului). În
consecinţă, legatarul va putea cere predarea lucrului legat sau plata creanţei - deşi a devenit proprietar,
respectiv creditor, de la deschiderea moştenirii - numai din ziua împlinirii termenului.
În cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschiderea moştenirii întocmai ca un legat pur şi
simplu, dar la împlinirea termenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o rentă).
Legatul sub condiţie - condiţia care afectează existenţa (naşterea sau desfiinţarea) legatului poate fi
suspensivă sau rezolutorie.
a) Dacă condiţia este suspensivă legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea moştenirii, ci
numai în momentul realizării condiţiei (îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, după cum condiţia
este pozitivă sau negativă). Din acel moment însă, condiţia produce efecte retroactive; legatarul devine
proprietar sau creditor de la data deschiderii moştenirii.
b) Dacă condiţia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii moştenirii;
pendente conditione legatul produce efecte ca şi legatele pure şi simple. La realizarea condiţiei rezolutorii
(eveniente conditione) legatul se desfiinţează cu efect retroactiv de la data deschiderii moştenirii. În
consecinţă, se desfiinţează şi drepturile succesorilor în drepturi ai legatarului (dobânditori prin acte între vii
sau mortis causa).
În cazul în care condiţia rezolutorie nu se realizează sau este sigur că nu se va putea realiza, legatul se
consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost legat pur şi simplu.
Legatul cu sarcină (sub modo). Specifică liberalităţilor, sarcina - ca modalitate a legatului - este o obligaţie
impusă de testator legatarului, care - după acceptarea legatului - este ţinut s-o execute. Sarcina poate fi
prevăzută de testator atât în cazul legatelor universale sau cu titlu universal, cât şi în cazul legatelor cu titlu
particular.
Sarcina, asemănător condiţiei rezolutorii, nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din momentul
deschiderii moştenirii (ca şi cum legatul ar fi pur şi simplu); pe de altă parte, neexecutarea sarcinii, ca şi
nerealizarea condiţiei, produc efecte până la momentul deschiderii moştenirii.
Sarcina poate fi stipulată în interesul unui terţ, în interesul testatorului sau în interesul gratificatului însuşi.
a) Dacă sarcina este prevăzută în favoarea unui terţ, ea reprezintă o stipulaţie pentru altul şi constituie fie o
plată realizată pe această cale, fie o liberalitate indirectă. În acest din urmă caz suntem în prezenţa unui
legat dublu şi regulile de capacitate urmează să fie analizate nu numai în raporturile dintre testator şi
legatar, dar şi în raporturile dintre testatorul-stipulant şi terţul beneficiar al sarcinii. În schimb, în raporturile
dintre legatar şi terţul beneficiar, executarea sarcinii reprezentând plata unei obligaţii, problema capacităţii
de a face şi de a primi o liberalitate nu se pune.
b) Sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal are un interes - material sau moral - în
executarea sarcinii (de exemplu, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare sau
organizarea unei slujbe religioase de pomenire etc.).
c) Dacă sarcina este stipulată chiar în interesul legatarului, suntem în prezenţa unei liberalităţi cu
afectaţiune specială, testatorul având şi el un interes - cel puţin moral - în executarea sarcinii. De exemplu,
o sumă de bani cu titlu de legat pentru finanţarea continuării unor cercetări ştiinţifice începute de testator.
Spre deosebire de sarcina stipulată în favoarea unui terţ sau în interesul testatorului şi când legatul
încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii, în acest caz legatul este pur gratuit, dar revocabil în caz de
neexecutare.
Ineficacitatea legatelor.
= notiunea de ineficacitate a legatelor desemnează acele ipoteze în care dispoziţia testamentară prin care
testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de efecte juridice, deci este ineficace, din cauze
prevăzute de lege.
Cauze - patru categorii.
1. Nulitatea absolută sau relativă a legatelor intervine în caz de nerespectare a regulilor de formă sau de
fond prevăzute de lege pentru validitatea lor (lit.A).

22
2. Reducţiunea legatelor, având drept consecinţă ineficacitatea parţială sau totală a legatelor se produce -
la cererea moştenitorilor rezervatari şi a celor care înfăţişează drepturile lor (art.848 C.civ.) - în cazul în
care, prin liberalităţile făcute de defunct (ţinând seama şi de donaţiile făcute în timpul vieţii) s-a depăşit
cotitatea disponibilă. Problemele privind reducţiunea liberalităţilor excesive urmează să le analizăm în
capitolul consacrat rezervei succesorale.
3. Revocarea testamentului sau a unora din dispoziţiile sale (aici ne interesează legatele) poate fi voluntară,
când este opera testatorului, sau judecătorească, pronunţată de instanţă pentru cazurile prevăzute de lege
(lit.B).
4. Caducitatea legatelor intervine când executarea lor devine imposibilă din cauze posterioare momentului
întocmirii testamentului (lit.C). În sfârşit, urmează să analizăm şi consecinţele ineficacităţii legatului, inclusiv
problema dreptului de acrescământ (lit.D).
A. Nulitatea legatelor
- regim juridic. Nulitatea absolută sau relativă a legatului intervine în cazul în care testamentul, respectiv
dispoziţia testamentară prin care a fost prevăzut, nu întruneşte condiţiile de validitate, de fond sau formă,
prevăzute de lege. Anularea sau constatarea nulităţii legatului urmează regimul de drept comun al
nulităţilor.
B. Revocarea legatelor
- consideraţii generale - cf C.civ legatul născut în mod valabil poate deveni ineficace prin efectul revocării
lui, fie că este vorba de revocarea testamentului în întregul lui, fie că revocarea vizează numai legatul (o
parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.
Revocarea legatelor poate fi voluntară când îşi găseşte sorgintea în voinţa unilaterală a testatorului sau
judecătorească când se pronunţă de către instanţă pentru faptele culpabile prevăzute de lege săvârşite de
legatar.
a. Revocarea voluntară
Noţiune - testamentul şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esenţialmente revocabile, dacă
legea nu prevede altfel în mod expres - legatele pot fi revocate prin voinţa unilaterală a testatorului până în
ultima clipă a vieţii.
- după modul de manifestare a voinţei revocatorii, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este
valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.
Revocarea voluntară expresă (directă) - art.920 C.civ., testatorul poate revoca testamentul - toate
dispoziţiile pe care le cuprinde sau o parte din ele, în speţă legatele - printr-un testament posterior (încheiat
într-una din formele prevăzute de lege pentru testamente) sau printr-un act autentic (autentificat în
condiţiile art.58-67 din Legea nr.36/1995, iar nu legalizat potrivit art.89) - revocarea voluntară expresă este
un act solemn; sub sancţiunea nulităţii absolute actul revocator trebuie să fie redactat în formă
testamentară sau în formă autentică.
Testamentul revocator trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă aceeaşi formă ca şi
testamentul pe care îl revocă; nu se aplică regula simetriei formelor .
Înscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conţinut şi în cadrul
unui alt act autentic, de exemplu, contract de donaţie încheiat în formă autentică (art.813 C.civ.).
Revocarea voluntară tacită (indirectă) -revocarea este tacită dacă, fără a fi declarată expres, rezultă
indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator sau cunoscute de el.
Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită: confecţionarea unui testament nou (posterior) care -
fără a revoca expres pe cel anterior - conţine dispoziţii inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu
dispoziţiile testamentului anterior (art.921) şi înstrăinarea obiectului legatului (art.923) cu care se
asimilează şi distrugerea lui. Literatura de specialitate şi jurisprudenţa consideră că cele două cazuri nu sunt
prevăzute de lege limitativ şi admit că revocarea tacită operează şi în cazul distrugerii testamentului de
către testator sau cu ştirea lui.
Retractarea revocării voluntare - rRevocarea, fiind şi ea un act unilateral de voinţă pentru caz de moarte, ca
şi testamentul însuşi, poate fi - la rândul ei - revocată, ceea ce se numeşte retractarea revocării. Este
vorba, de fapt, de posibilitatea unor revocări succesive.
Retractarea, fiind tot o revocare, poate interveni, în principiu, în aceleaşi condiţii.

23
- retractarea revocării poate fi expresă, caz în care, sub sancţiunea nulităţii absolute, urmează să fie făcută
prin act autentic sau într-o formă testamentară (art.920 C.civ.), inclusiv ştergerea dispoziţiei revocatorii de
către testator, urmată de datarea şi semnarea de către el (cu semnificaţia unui testament olograf nou).
- nu se contestă nici posibilitatea retractării tacite, fie prin confecţionarea unui testament nou - care, fără a
retracta expres revocarea anterioară, conţine dispoziţii care sunt inconciliabile (incompatibile sau contrare)
cu revocarea anterioară (art.921 C.civ.) - fie prin distrugerea voluntară a înscrisului revocator.
b. Revocarea judecătorească
Noţiune. Cauze. Revocarea judecătorească a legatelor - cauză de ineficacitate ca şi revocarea voluntară sau
nulitatea ori caducitatea - intervine în cazurile în care legatarul săvârşeşte, în mod culpabil, o faptă dintre
cele limitativ prevăzute de lege drept cauze de revocare judecătorească.
Revocarea judecătorească a legatelor - cu aplicabilitate în materia moştenirii testamentare - corespund
nedemnităţii succesorale din materia devoluţiunii legale a moştenirii, iar cazurile în care poate interveni
sunt, în principiu, cele prevăzute drept cauze legale de revocare a donaţiilor, şi anume: neîndeplinirea
sarcinilor şi ingratitudinea legatarului.
Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii -sarcina de care este afectat legatul obligă pe legatarul acceptant
al liberalităţii să o execute, persoanele interesate (terţul beneficiar al sarcinii, creditorii lui sau executorul
testamentar) putând cere prin justiţie executarea silită sau revocarea judecătorească a legatului pentru
neîndeplinirea sarcinii.
- act în revocare pentru neîndeplinirea sarcinii se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani,
termenul de un an pentru acţiunea în revocarea liberalităţilor pentru ingratitudine nefiind aplicabil în cazul
neîndeplinirii sarcinii.
Revocarea pentru ingratitudine - cf legii, revocarea judecătorească poate fi pronunţată dacă legatarul a
săvârşit următoarele fapte:
a) în timpul vieţii testatorului: atentat la viaţa testatorului; delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa lui;
b) după moartea testatorului (art.931 C.civ.): injurie gravă făcută memoriei lui.
C. Caducitatea legatelor
Noţiunea de caducitate. Deosebirea faţă de nulitate şi revocare. Legatele instituite în mod valabil şi
nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulterior întocmirii testamentului şi care fac imposibilă
executarea lor
- spre deosebire de nulitatea legatelor, care se datorează unor cauze existente în momentul întocmirii
testamentului, caducitatea se datorează unor evenimente, împrejurări ulterioare
- se deosebeşte şi de revocarea voluntară a legatelor, deoarece se produce independent şi chiar împotriva
voinţei testatorului
- caducitatea se deosebeşte şi de revocarea judecătorească prin care se sancţionează anumite atitudini
culpabile ale legatarului; cauzele care determină caducitatea nu sunt determinate sau condiţionate de culpa
legatarului.
- caducitatea = imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil şi nerevocat, din cauze obiective
posterioare întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după deschiderea
moştenirii.
Cazurile de caducitate - Codul civil prevede patru cauze care fac imposibilă executarea lor: decesul
legatarului; incapacitatea legatarului de a primi legatul; neacceptarea legatului de către legatar; pieirea
totală a bunului care formează obiectul legatului. Literatura de specialitate mai adaugă unele cauze cu
efecte asemănătoare caducităţii.
- decesul legatarului - legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului - liberalităţile în
general şi cele făcute mortis causa au caracter exclusiv personal; sunt acte încheiate în considerarea
persoanei legatarului (intuitu personae).
- incapacitatea legatarului de a primi legatul - C.civ. “orice dispoziţie testamentară cade când... legatarul...
va fi necapabil a o primi” - capacitatea de a primi a legatarului trebuie să fie apreciată în raport de data
deschiderii moştenirii, dată la care legatul începe să producă efecte, el devine caduc dacă în acest moment
legatarul este lovit de o incapacitate de a-1 primi.
- neacceptarea legatului (renunţarea) de către legatar - C.civ. prevede caducitatea legatului dacă “legatarul
nu va primi…” - dr legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii moştenirii =>potrivit principiului
că “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine” (art.686 C.civ.), principiu

24
aplicabil şi în cazul moştenirii testamentare, legatarul are - ca şi moştenitorii legali - drept de opţiune
succesorală.
- pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului - cf C.civ. “legatul va fi caduc dacă lucrul legat a
pierit de tot în viaţa testatorului”. După cum rezultă - explicit sau implicit - din această dispoziţie, pentru ca
pieirea bunului să atragă după sine caducitatea legatului trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:
a) Legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate.
b) Pieirea bunului să fie totală - dacă bunul a pierit numai în parte, legatul nu devine caduc nici măcar în
parte.
c) Pieirea bunului să fie produsă „în viaţa testatorului”, adică în perioada dintre momentul întocmirii
testamentului şi data morţii testatorului - dacă bunul era pierit în momentul testării legatul nu este caduc, ci
nul din lipsă de obiect; dacă pieirea se produce după data deschiderii moştenirii legatul nu devine caduc
pentru că legatarul a dobândit proprietatea bunului de la această dată=> el suportă riscul pieirii în această
calitate (res perit domino), respectiv va avea acţiune în despăgubire împotriva persoanei responsabile.
devine proprietar decât în momentul realizării condiţiei, ceea ce nu mai este posibil din lipsă de obiect.
d) Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz fortuit sau forţă majoră) ori o faptă culpabilă
săvârşită de o terţă persoană sau chiar de testator ori legatar. Numai pieirea datorată faptei intenţionale a
testatorului se analizează ca revocare voluntară a legatului, iar nu cauză de caducitate.
Alte cazuri de caducitate - în literatura de specialitate se mai adaugă şi altele: neîndeplinirea condiţiei
suspensive sub care a fost stipulat legatul, depăşirea cotităţii disponibile, dispariţia cauzei impulsive şi
determinante a actului de liberalitate. Este adevărat că legatul devine ineficace şi în aceste cazuri, însă -
riguros vorbind - ele nu constituie veritabile cauze de caducitate.
Soarta legatului grefat pe un legat (principal) devenit caduc - caducitatea legatului principal nu va atrage
caducitatea legatului-sarcină, ci acesta din urmă va trece asupra succesorului care beneficiază de
caducitatea legatului principal - ex legatul unei sume de bani cu care a fost însărcinat legatarul casei
urmează să fie executat de moştenitorul care beneficiază de caducitatea legatului casei.
Legatul grefat pe un alt legat va deveni caduc numai dacă legatul principal este cu titlu particular şi obiectul
acestuia piere total în condiţiile art.927 C.civ..
În toate cazurile, caducitatea legatului-sarcină nu afectează existenţa legatului principal, titularul lui
beneficiind de caducitatea legatului-sarcină (dacă testatorul nu a prevăzut altfel).
D. Consecinţele ineficacităţii legatelor.
Dreptul de acrescământ
Regula - ineficacitatea legatului profită acelor moştenitori (legali sau testamentari) ale căror drepturi
succesorale ar fi fost micşorate sau înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute
legatul -profită moştenitorii în dauna cărora legatul ar fi fost executat.
Excepţii - două excepţii, special prevăzute de lege, datorate voinţei testatorului: substituţia vulgară şi
legatul conjunctiv, în acest din urmă caz operând dreptul de acrescământ.
1. Substituţia vulgară este acea dispoziţie testamentară, permisă expres de lege, prin care testatorul
desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prin substituţie de legat
(universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi
să beneficieze de legat. Rezultă că, în acest caz, suntem în prezenţa a două legate alternative; cel de-al
doilea produce efecte numai sub condiţia (suspensivă) ineficacităţii celei dintâi şi înlătură dreptul altor pers
(moştenitori legali sau legatari) de a beneficia de această ineficacitate. Ei ar putea să beneficieze numai
dacă şi cel de-al doilea legat (în favoarea substituitului) ar fi ineficace şi testatorul nu ar fi dispus altfel.
2. Legatul conjunctiv şi dreptul de acrescământ. Legatul conjunctiv este acea dispoziţie testamentară prin
care acelaşi bun determinat individual sau numai generic este lăsat de testator în totalitate în favoarea mai
multor legatari cu titlu particular, fiecare având vocaţie (un drept eventual) la totalitatea bunului legat (ex
testatorul lasă casa sau suma de bani depusă la bancă legatarilor A şi B, fără a determina partea fiecăruia)
- întrucât prin voinţa testatorului legatul este conjunctiv, dacă legatarii pot şi vor să primească legatul,
fiecare va suporta concursul celuilalt (celorlalţi), obiectul legat împărţindu-se între ei în mod egal. În
schimb, dacă unul (unii) dintre legatari nu poate sau nu vrea să primească legatul, partea lui (lor) nu se
scade (pentru a profita altor moştenitori potrivit regulilor generale), ci va mări partea colegatarului
(colegatarilor) care pot şi vor să primească legatul, oricare dintre ei având dreptul la totalitatea bunului
legat (art.929 C.civ.). Operează aşa-numitul drept de acrescământ (drept de creştere, de adăugire).

25
LIMITELE DREPTULUI DE DISPOZIŢIE ASUPRA MOŞTENIRII
- legea consacră principiul libertăţii testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune
de patrimoniul său pentru caz de moarte. Pe de altă parte, succesibilul este liber să accepte moştenirea ce i
se cuvine sau să renunţe la ea. Dar libertatea de a dispune de patrimoniu pentru cauză de moarte, precum
şi libertatea de a moşteni trebuie să fie exercitate în anumite limite stabilite imperativ de lege.
- În primul rând, dreptul de dispoziţie asupra patrimoniului pentru caz de moarte se poate exercita numai
pe calea dispoziţiilor (legatelor) testamentare - acte esenţialmente revocabile - nu şi pe cale contractuală
caracterizată prin irevocabilitate, legea interzicând pactele asupra bunu-rilor dintr-o succesiune viitoare,
nedeschisă, inclusiv actele unilaterale (cu excepţia testamentelor).
- În al doilea rând, libertatea dreptului de dispoziţie asupra patrimoniului vizează numai cazul morţii
dispunătorului. Testatorul nu poate stabili soarta bunurilor pentru caz de moarte a propriilor moştenitori.
Aşa-numitele substituţii fideicomisare, prin care s-ar stabili o ordine succesorală pentru cazul morţii
moştenitorului dispunătorului sunt interzise de lege.
- În sfârşit, cea mai importantă limitare a libertăţii testamentare este stabilită de lege prin instituţia rezervei
succesorale; dacă testatorul decedat are, la data deschiderii succesiunii, moştenitori legali rezervatari,
liberalităţile testamentare vor produce efecte numai în limita cotităţii disponibile a moştenirii, fără a aduce
atingere cotei prevăzută de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari. Această limitare vizează, după cum
vom vedea, şi liberalităţile făcute prin acte între vii; donaţiile făcute de de cuius prin care se aduce atingere
rezervei succesorale sunt şi ele reductibile până la limita cotităţii disponibile.
Oprirea pactelor asupra unei moşteniri nedeschise, viitoare
- Codul civil nu reglementează în mod unitar problematica pactelor asupra unei moşteniri nedeschise. Inter-
zicerea lor rezultă însă clar din două texte inserate în secţiunea consacrată obiectului convenţiilor şi,
respectiv, renunţării la moştenire.
- art.965 alin.2 “nu se poate face renunţare; la o succesiune ce nu este deschisă, nu se pot face învoiri
asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în
chestiune”.
- art.702 “nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţă, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale
ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii”.
- prin pact asupra unei moşteniri viitoare, interzis de lege, se înţelege orice contract sau act unilateral prin
care se renunţă la o moştenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează drepturile
eventuale ale uneia dintre părţi din acea moştenire.
- astfel de pacte sunt interzise indiferent că sunt privitoare la moştenirea unei terţe persoane sau la
moştenirea unuia dintre contractanţi şi indiferent dacă renunţarea sau înstrăinarea se face cu titlu oneros
ori cu titlu gratuit. Interdicţia se justifică prin ideea că pactul asupra moştenirii nedeschise poate trezi
dorinţa morţii (votum mortis) celui care va lăsa moştenirea, iar dacă este şi el parte contractantă se
contravine şi principiului revocabilităţii dispoziţiilor pentru cauză de moarte.
Condiţii : să aibă ca obiect drepturi asupra unei moşteniri (a), moştenirea în cauză să nu fie deschisă (b) şi
pactul să nu fie permis în mod excepţional de lege (c).
a) Pactul să fie privitor la o moştenire. Dacă nu sunt vizate drepturi succesorale - dreptul de a moşteni sau
obligaţia de a nu moşteni - pactul este valabil, chiar dacă realizarea (naşterea sau executarea) obligaţiei
atârnă de viaţa unei persoane, constituind o condiţie sau un termen incert, ca modalitate a actului juridic.
b) Moştenirea să nu fie deschisă - să aibă ca obiect o moştenire nedeschisă. După deschiderea moştenirii
succesorii pot dispune liber de drepturile dobândite prin moştenire asupra patrimoniului succesoral sau
asupra bunurilor determinate din moştenire, precum şi de drepturile născute în persoana lor la data
deschiderii moştenirii, cum este şi dreptul de opţiune succesorală, interesând în special dreptul de a
renunţa la moştenire.
c) Pactul să nu fie permis în mod expres (excepţional) de lege – de ex este valabilă convenţia prin care
asociaţii stipulează că societatea civilă va continua cu moştenitorii asociatului decedat sau - după
satisfacerea moştenitorilor - între asociaţii rămaşi în viaţă; este valabilă împărţeala de ascendent făcută prin
donaţie (act între vii, cu efecte şi post mortem) dacă s-au respectat condiţiile de fond şi de formă prevăzute
de lege.
Sancţiunea aplicabilă. Pactul care întruneşte condiţiile arătate este lovit de nulitate absolută şi, poate fi
invocată de orice persoană interesată (ex moştenitorii succesibilului care au exercitat dreptul de opţiune

26
succesorală înainte de deschiderea moştenirii sau care au înstrăinat drepturile succesorale dintr-o moştenire
nedeschisă).
Oprirea substituţiilor fideicomisare
- substituţia fideicomisară = dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate - testament sau donaţie - prin care
dispunătorul obligă pe beneficiarul liberalităţii (legatar sau donatar), numit instituit sau grevat (fiduciar), să
conserve bunurile primite şi să le transmită, în tot sau în parte, la moartea sa, unei alte persoane, numită
substituit (fideicomisar), desemnată tot de dispunător. De exemplu, testatorul lasă legat proprietatea unui
imobil lui X (instituit) cu obligaţia de a nu-l înstrăina sau greva şi de a-l transmite la moartea sa lui Y
(substituit), pe care l-a desemnat tot testatorul.
- substituţia fideicomisară presupune două liberalităţi consecutive, succesive, având acelaşi obiect,
dintre care prima este în folosul instituitului şi se execută în momentul încheierii contractului de donaţie,
respectiv la decesul testatorului, după caz, iar cea de-a doua, în folosul substituitului, şi care se execută, în
ambele ipoteze, la moartea instituitului.
Elementele caracteristice ale substituţiei fideicomisare – pt ca liberalitatea să reprezinte o substituţie
fideicomisară şi, ca atare, să intre sub incidenţa prohibiţiei legale, urmează să fie avute în vedere trei
elemente caracteristice.
1. Liberalităţi succesive având acelaşi obiect. – e necesar să existe două (sau mai multe) liberalităţi având
acelaşi obiect, în favoarea a două (mai multe) persoane desemnate de dispunător şi care liberalităţi
urmează să fie executate succesiv; prima la moartea dispunătorului (respectiv, la încheierea contractului de
donaţie), iar a doua la moartea instituitului, respectiv următoarele la moartea substituitului.
2. Conservarea bunului care formează obiectul legatului - substituţia este fideicomisară dacă instituitul “va
fi însărcinat de a conserva şi a remite” bunurile care formează obiectul liberalităţii - bunuri determinate sau
universalitate de bunuri (în cazul legatului) - persoanei desemnate de dispunător.
- bunurile în cauză sunt indisponibilizate; nu pot fi înstrăinate şi grevate. În practica judiciară şi literatura de
specialitate clauza de inalienabilitate este recunoscută valabilă numai dacă se justifică temporar printr-un
interes serios şi legitim, de exemplu, garantarea executării sarcinii care grevează legatul sau până la
majoratul legatarului etc. Or, remiterea obiectului liberalităţii la moartea instituitului către substituit nu
reprezintă un interes legitim, ocrotit de lege; dimpotrivă, este un interes prohibit de lege.
3. Stabilirea de către dispunător a ordinii succesorale pentru cazul morţii gratificatului (instituitului,
respectiv şi a substituitului în cazul substituţiei fideicomisare graduale sau veşnice). Este de principiu că
nimeni nu poate dispune pentru cazul morţii altei persoane (a gratificatului). Pactele asupra moştenirii
altuia, prin care dispunătorul ar stabili o adevărată ordine succesorală nu pot fi recunoscute valabile.
Sancţiunea aplicabilă – cf legii, se sancţionează cu nulitatea absolută şi integrală orice dispoziţie care
conţine o substituţie fideicomisară; este nulă atât liberalitatea prevăzută în favoarea substituitului, cât şi
cea făcută instituitului (tam quod substitutum quam quod institutum).
Substituţia vulgara
= dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate - de regulă testament - prin care dispunătorul desemnează, pe
lângă primul gratificat, şi un al doilea care să beneficieze de liberalitate ut cazul în care primul nu ar putea
sau nu ar voi să o primească, liberalitatea devenind ineficace în privinţa lui. De exemplu, testatorul instituie
pe soţia sa ca legatară universală, iar dacă ea moare înaintea lui moştenirea să revină unui anumit nepot.
- substituţia vulgară reprezintă o dublă liberalitate având acelaşi obiect, dar - spre deosebire de substituţia
fideicomisară - cele două liberalităţi nu sunt succesive, obiectul liberalităţii nu este lovit de indisponibilitate
şi nu implică stabilirea unei ordini succesorale de către dispunător pentru cazul morţii primului gratificat.
Nici unul dintre elem caracteristice substituţiei fideicomisare nu se regăseşte în cazul substituţiei vulgare.
- substituţia vulgară este o simplă măsură de prevedere luată de autorul liberalităţii pentru ipoteza
ineficacităţii primului legat şi nu contravine principiilor care guvernează materia actelor liberale. Numai
pentru a evita orice confuzie, legea a prevăzut expres validitatea ei.
Dubla liberalitate în uzufruct şi nuda proprietate. O altă liberalitate dublă, având acelaşi obiect (derivat),
permisă de lege (art.805 C.civ.), este dispoziţia prin care uzufructul unui bun sau, în cazul testamentului,
chiar şi a unui patrimoniu ori fracţiuni de patrimoniu este lăsat unei persoane, iar nuda proprietate alteia.

27
REZERVA SUCCESORALĂ ŞI COTITATEA DISPONIBILĂ
- cf legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, astfel încât
patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric, cu totul neînsemnat; nimeni nu este obligat să lase o
moştenire, chiar dacă are rude apropiate sau soţ supravieţuitor.
- legea prevede o serie de limitări - cele mai importante sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale
defunctului (descendenţi şi părinţi) şi în favoarea soţului supravieţuitor, care au calitatea de moştenitori
rezervatari - limitările vizează însă numai liberalităţile făcute prin acte inter vivos (donaţii) şi mortis causa
(legate), precum şi exheredările făcute prin testament =>astfel de acte de dispoziţie, fără a fi interzise,
trebuie să se încadreze în anumite limite prevăzute de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari.
- dacă nu există moştenitori legali rezervatari, dreptul de dispoziţie al celui care lasă moştenirea este
nelimitat - dacă defunctul are numai moştenitori nerezervatari sau dacă nu are rude în grad succesibil,
actele sale de dispoziţie - fie şi liberalităţi sau exheredări - produc efecte fără limitări.
Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă moştenirea la care moştenitorii au
dreptul în virtutea legii, împotriva voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi făcute în timpul vieţii
(donaţii) şi/sau prin dispoziţii testamentare pentru cauză de moarte (legate sau exheredări).
Cotitatea disponibilă (“partea disponibilă a bunurilor”) este acea parte a patrimoniului care excede rezervei
succesorale şi de care defunctul putea dispune liber, neîngrădit, inclusiv prin donaţii şi dispoziţii
testamentare.
- rezerva îi apără pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea
unor persoane străine, dar şi împotriva liberalităţilor făcute în favoarea unor moştenitori legali, chiar
comoştenitori rezervatari (ex dacă defunctul are mai mulţi copii, nu poate gratifica pe unul dintre ei decât
cu respectarea rezervei celorlalţi).
Caracterele juridice ale rezervei succesorale
a. rezerva este o parte a moştenirii, deci are caracter succesoral, ce se atribuie moştenitorilor rezervatari
împotriva voinţei defunctului - se are în vedere nu numai patrimoniul defunctului la data morţii, dar şi
donaţiile pe care le-a făcut in timpul vieţii şi care se adaugă la activul net al patrimoniului succesoral pentru
calcularea rezervei.
- rezerva poate fi pretinsă numai de cei care vin efectiv la moştenire, care îndeplinesc condiţiile necesare
pentru aceasta (au capacitate succesorală, vocaţie concretă la moştenire şi nu sunt nedemni) şi acceptă pur
şi simplu sau sub beneficiu de inventar moştenirea.
b. Caracterul imperativ al rezervei - cercul moştenitorilor rezervatari şi cuantumul rezervei sunt stabilite
imperativ de lege, neputând fi modificate prin voinţa celui care lasă moştenirea, nici chiar cu acordul
viitorilor (prezumtivilor) moştenitori rezervatari care ar consimţi, de exemplu, la micşorarea cuantumului
rezervei - un asemenea act ar fi un pact asupra unei moşteniri viitoare interzis şi ca atare.
- legea stabileşte imperativ numai dreptul la rezervă, dar nu şi obligaţia exercitării dreptului - după des -
chiderea moştenirii, succesibilul rezervatar poate renunţa - total sau parţial- la dreptul conferit de lege.
c. Caracterul propriu al dreptului la rezervă - dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana
moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii, iar nu dobândit de la defunct prin succesiune -
părinţii şi soţul supravieţuitor nu sunt succesori în drepturi faţă de actele încheiate de defunct şi prin care
se aduce atingere acestui drept, ci au calitatea de terţi şi, ca atare, aceste acte nu le sunt opozabile. Toate
celelalte acte încheiate de cel care lasă moştenirea (acte cu titlu oneros şi acte dezinteresate) produc efecte
faţă de moştenitorii rezervatari - ca şi faţă de orice alt moştenitor - în calitatea lor de succesori în drepturi,
cu deosebire că moştenitorii nerezervatari sunt succesori în drepturi cu privire la toate actele defunctului,
inclusiv liberalităţile.
d. Dreptul la rezervă în natură - cotitatea disponibilă şi, indirect, rezerva succesorală sunt determinate ca
părţi din moştenire, ca fracţiuni din “bunurile defunctului”, moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă, în
principiu, în natură, iar nu sub forma echivalentului în bani - îşi valorifică dreptul la rezervă nu în calitate de
creditori ai unei creanţe, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri
- dacă prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei, ea trebuie să fie reîntregită în natură,
iar nu prin echivalent. Numai în mod excepţional, în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege,
rezerva poate fi atribuită sau întregită sub forma unui echivalent în bani (ex, dacă bunul donat a fost
înstrăinat de donatar înainte de deschiderea moştenirii).

28
e. Caracterul colectiv al rezervei - daca există o pluralitate de moştenitori rezervatari, rezerva lor se
determină şi se atribuie în mod colectiv, global.
- renunţarea sau nedemnitatea unui moştenitor rezervatar nu vor profita comoştenitorii săi rezervatari -
rezerva se calculează în funcţie de cei care moştenesc şi care au calitatea de rezervatari; cine nu
moşteneşte nu poate fi rezervatar - titlul de moştenitor al renunţătorului sau nedemnului se desfiinţează cu
efect retroactiv el devenind străin de moştenire.
f. Indisponibilitatea rezervei - indisponibilitate este relativă (operează numai dacă există moştenitori
rezervatari) şi parţială (vizează numai o fracţiune din moştenire şi numai acele acte ale defunctului care
sunt liberalităţi).
- în prezenţa moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii, actele liberale ale defunctului prin care
se aduce atingere rezervei moştenitorilor rezervatari sunt supuse reducţiunii până la limita cotităţii
disponibile -> nu înseamnă că bunurile din patrimoniul unei persoane în viaţă (parte din ele) sunt
indisponibile şi, mai ales, că sunt inalienabile şi insesizabile - cât timp trăieşte, omul este liber să-şi
înstrăineze, fie şi cu titlu gratuit, bunurile sale; viitoarea şi eventuala rezervă succesorală nu înseamnă
inalienabilitate.
- creditorii pot urmări bunurile şi după moartea titularului patrimoniului, rezerva stabilindu-se după
scăderea datoriilor.
- noţiunea de indisponibilitate a rezervei (creatoare de confuzii), poate fi reţinută numai în înţelesul că nu
poate fi ştirbită prin donaţii sau legate” şi exheredări, iar nu ca “situaţia unui lucru... de care nu se poate
dispune”.
Moştenitorii rezervatari
-cf Codului civil, calitatea de moştenitori rezervatari o au descendenţii defunctului de orice grad deci toţi
moştenitorii din clasa I de moştenitori legali, precum şi părinţii defunctului, deci ascendenţii privilegiaţi,
moştenitori din clasa a II-a de moştenitori legali. Ascendenţii ordinari şi rudele colaterale ale defunctului,
indiferent de clasa din care fac parte sau de gradul de rudenie, nu beneficiază de rezervă succesorală.
- dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - dreptul la rezervă succesorală a fost prevăzut şi în
favoarea soţului supravieţuitor al defunctului, fie că vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori
rezervatari (descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi), fie că va fi singurul moştenitor rezervatar care vine la
moştenire în concurs cu alte rude ale defunctului ori cu persoane străine, beneficiare de liberalităţi.
A. Rezerva descendenţilor
- descendenţi = copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, indiferent dacă sunt din căsătorie
(aceeaşi sau căsătorii diferite) sau din afara căsătoriei - asimilaţi cu cei din căsătorie dacă filiaţia a fost
stabilită potrivit legii ori din filiaţia stabilită prin adopţie şi indiferent dacă vin la moştenire în nume propriu
sau prin reprezentare (în cazul descendenţilor de gradul doi sau următoarele).
- cuantumul rezervei descendenţilor - legea det cuantumul rezervei, sub forma unei fracţiuni din moştenire,
în mod indirect, prin stabilirea cotităţii disponibile.
- rezerva descendenţilor este: 1/2 din moştenire pentru un copil; 2/3 din moştenire pentru doi copii; 3/4 din
moştenire pentru trei sau mai mulţi copii.
- prin copii se înţeleg nu numai descendenţii de gradul întâi, dar şi ceilalţi descendenţi, indiferent de grad
(nepoţi, strănepoţi).
Descendenţii decedaţi. Dacă defunctul a avut unul sau mai mulţi descendenţi care nu mai există la data
deschiderii moştenirii (predecedaţi, comorienţi sau codecedaţi), la stabilirea rezervei nu sunt luaţi în
considerare, deoarece - neavând capacitate succesorală - nu au calitatea de moştenitori legali şi, cu atât
mai prin, de moştenitori rezervatari.
Descendenţii nedemni sau renunţători - la stabilirea rezervei urmează a se ţine seama numai de
descendenţii care vin efectiv la moştenire - rezerva fiind o parte a moştenirii - iar nu şi de cei care, datorită
nedemnităţii succesorale sau a renunţării, sunt străini de moştenire.
Cuantumul rezervei descendenţilor care nu sunt de gradul întâi. Dacă toţi descendenţii chemaţi la moştenire
ca rezervatari sunt rude de gradul I (copii) cuantumul rezervei se stabileşte şi se atribuie colectiv (în
indiviziune) potrivit celor arătate şi se va împărţi între ei pe cote-părţi în mod egal, adică pe capete. De
exemplu, dacă defunctul are doi copii acceptanţi şi a desemnat un legatar universal, rezerva va fi de 2/3,
fiecare copil având o cotă-parte de 1/3.
- se distinge între două ipoteze:

29
a) Dacă descendenţii de grad mai îndepărtat vin la moştenire prin reprezentare succesorală rezerva se
stabileşte după numărul tulpinilor, adică al descendenţilor de gradul I.
b) Daca mai mulţi descendenţi de grad subsecvent vin la moştenire (ca rezervatari) în nume propriu -
rezerva se stabileşte, şi în această ipoteză, tot în funcţie de numărul descendenţilor de gradul întâi; în caz
contrar unicul copil sau cei doi copii ai defunctului ar putea modifica cuantumul rezervei (de la 1/2,
respectiv 2/3, la 3/4) prin renunţare la moştenire, ceea ce nu se poate admite.
B. Rezerva părinţilor
- părinţi (ascendenţi privilegiaţi) - Dacă defunctul nu are descendenţi ca moştenitori legali rezervatari sau
cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii) ori nu vor să vină la moştenirea legală (renunţând la beneficiul
ei), legea recunoaşte dreptul la rezervă succesorală părinţilor defunctului care, în calitate de ascendenţi
privilegiaţi, fac parte din clasa a II-a de moştenitori legali.
- colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul IV inclusiv), deşi fac
parte tot din clasa a II-a de moştenitori legali, nu beneficiază de rezervă succesorală; ei pot fi exheredaţi
prin liberalităţile făcute de către defunct sau în mod direct.
- părinţi = tatăl şi mama defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, ca şi în materia
devoluţiunii legale a moştenirii.
Cuantumul rezervei părinţilor - rezerva părinţilor (determinată indirect, prin stabilirea cotităţii disponibile)
este de 1/2 din bunurile defunctului dacă “lasă tată şi mamă”, şi de 1/4 dacă “lasă numai pe unul dintre
părinţi”.
- renunţarea sau nevrednicia unuia dintre ei are drept efect ca singurul părinte rămas să aibă drept la
întreaga rezervă de o jumătate din moştenire, afară numai dacă concurează cu colateralii privilegiaţi, când
renunţarea sau nevrednicia unui părinte profită colateralilor privilegiaţi.
- la stabilirea rezervei urmează a se ţine seama de părintele care vine efectiv la moştenire (lăsat ca
moştenitor) şi indiferent dacă vine în concurs sau nu cu colateralii privilegiaţi.
C. Rezerva soţului supravieţuitor
Cuantumul rezervei soţului supravieţuitor - art.2 din Legea nr.319/1944, rezerva soţului supravieţuitor
(determinată şi de această dată indirect, prin stabilirea cotităţii disponibile), este de 1/2 din cota
succesorală ce i se cuvine în calitate de moştenitor legal.
- cota-parte de moştenire legală a soţului supravieţuitor variază în funcţie de clasa (subclasa) de
moştenitori cu care vine în concurs, iar în lipsa rudelor din cele patru clase el are dreptul la întreaga avere a
defunctului.
Rezerva soţului supravieţuitor va fi - Cota legală de 1/4; 1/3; 1/2; 3/4 sau 1
- 1/8 din moştenire, în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de moştenitori), indiferent de numărul
lor sau de gradul lor de rudenie cu defunctul (copii, nepoţi) - 1/2 din 1/4;
- 1/6 din moştenire, în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, şi cu colateralii
privilegiaţi, de asemenea indiferent de numărul lor, - 1/2 din 1/3;
- 1/4 din moştenire, în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, în
ambele cazuri indiferent de numărul lor, - 1/2 din 1/2.
- 3/8 din moştenire, în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori) sau cu colateralii
ordinari (clasa a IV-a), în ambele cazuri indiferent de numărul lor, 1/2 din 3/4;
- 1/2 din moştenire în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori legali, 1/2 din întreaga moştenire,
deoarece concurează numai cu beneficiarul liberalităţii, care nu are calitatea de moştenitor legal, inclusiv
ipoteza în care ar fi avut această calitate dar a renunţat la moştenirea legală.
- in privinţa dreptului la moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi
asupra darurilor de nuntă şi în privinţa dreptului de abitaţie soţul supravieţuitor nu se bucură de rezervă,
aceste drepturi speciale putând fi înlăturate prin voinţa celui care lasă moştenirea.
Particularităţile caracterelor juridice ale rezervei soţului supravieţuitor.
a) Rezerva soţului supravieţuitor nu are caracter colectiv, ci i se atribuie individual, chiar dacă concurează
cu alţi moştenitori rezervatari.
b) Rezerva soţului supravieţuitor nu este o fracţiune raportată direct asupra moştenirii (ca la descendenţilor
sau a părinţilor), ci o fracţiune din cota de moştenire legală, potrivit principiului rezerva este o parte din
partea de moştenire legală.
c) Rezerva soţului supravieţuitor este o cotă fixă (de 1/2) dintr-o cotă variabilă (cota de moştenire legală).

30
Imputarea rezervei soţului supravieţuitor asupra moşteni rii - dacă soţul supravieţuitor vine singur la
moştenire ca moştenitor legal sau dacă vine împreună cu alţi moştenitori legali care însă nu sunt rezervatari
(ascendenţi ordinari sau rude pe linie colaterală), rezerva la care are dreptul se impută, se calculează şi se
satisface, indiscutabil, din întreaga moştenire.
- rezerva soţului supravieţuitor nu se poate imputa exclusiv asupra rezervei moştenitorilor rezervatari cu
care vine în concurs, dar nici exclusiv asupra cotităţii disponibile - Legea nr.319/1944 a recunoscut anumite
drepturi succesorale - inclusiv dreptul la rezervă - în favoarea soţului supravieţuitor “din averea celuilalt
soţ”, deci drepturile sale trebuie socotite asupra masei succesorale (iar nu exclusiv asupra cotităţii
disponibile şi nici exclusiv asupra rezervei descendenţilor sau părinţilor) - drepturile celorlalţi moştenitori,
prevăzute de Codul civil (inclusiv rezerva legală), urmează să fie satisfăcute după deducerea cotei
prevăzute de Legea nr.319/1944 în favoarea soţului supravieţuitor.
- partea soţului supravieţuitor, imputându-se asupra masei succesorale, micşorează părţile ce se cuvin
celorlalţi moştenitori, atunci în cadrul devoluţiunii testamentare trebuie admis, consecvenţa ne-o cere, că
rezerva lui se impută tot asupra masei succesorale şi, prin intermediul ei, micşorează rezerva celorlalţi
moştenitori rezervatari cu care vine în concurs, aşa cum micşorează şi cotitatea disponibilă.
- rezerva soţului supravieţuitor nu se impută nici exclusiv asupra rezervei altor moştenitori, dar nici exclusiv
asupra cotităţii disponibile, ci se satisface din moştenirea lăsată de defunct, privită ca unitate, urmând ca
părţile celorlalţi moştenitori legali, inclusiv rezervatari, să se calculeze asupra masei succesorale rămase
după defalcarea cotei-părţi cuvenite soţului supravieţuitor.
D. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu copiii dintr-o căsătorie
anterioară a defunctului
- dacă defunctul a fost căsătorit de mai multe ori şi are ca moştenitor unul sau mai mulţi copii
(descendenţi) dintr-o căsătorie anterioară (din afara căsătoriei sau din adopţie), nu poate gratifica pe soţul
din ultima căsătorie (soţul supravieţuitor) în limita cotităţii disponibile ordinare (obişnuite), ci numai în limita
unei cotităţi disponibile speciale, egală cu partea copilului care a luat mai puţin (limită variabilă), cel mult un
sfert din moştenire (limită fixă, maximă).
- prin instituirea acestei cotităţi speciale legiuitorul a urmărit ocrotirea copiilor defunctului pe care i-a avut
înainte de încheierea ultimei căsătorii, împotriva influenţelor şi presiunilor pe care soţul din ultima căsătorie
(mama sau tatăl vitreg) ar putea să le exercite asupra părintelui recăsătorit, determinându-l pe acesta din
urmă să-i facă liberalităţi în detrimentul copiilor.
- “copii dintr-alt maritagiu” - nu numai copiii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, dar şi pe cei din
afara căsătoriei, precum şi pe copiii adoptaţi de către defunct, cu condiţia ca data concepţiei (nu neapărat
naşterea) copilului din afara căsătoriei (indiferent de momentul stabilirii filiaţiei), respectiv data actului de
încuviinţare a adopţiei să fie anterioară încheierii ultimei căsătorii de către defunct.
- prin copii trebuie să înţelegem nu numai descendenţii de gradul I, ci şi pe cei de grade subsecvente,
indiferent că vin la moştenire prin reprezentare sau în nume propriu.
- descendentul care se prevalează de dispoziţiile art.939 C.civ. trebuie să îndeplinească condiţiile dreptului
de moştenire legală (să aibă capacitate şi vocaţie succesorală, să nu fie nedemn) şi să nu fie renunţător,
deci să poată şi să vrea să vină efectiv la moştenirea ascendentului decedat.
- prin “dăruire” vizează nu numai donaţiile, dar şi legatele, deci toate liberalităţile făcute de defunct în
favoarea soţului din ultima căsătorie.
- descendentul defunctuluipoate invoca dispoziţiile art.939 C.civ. în următoarele cazuri:
a) Dacă defunctul a făcut în favoarea soţului supravieţuitor donaţii în timpul ultimei căsătorii sau chiar
anterior căsătoriei, dacă se dovedeşte că perspectiva acestei căsătorii a fost cauza impulsivă şi
determinantă a liberalităţii - să fie vorba de donaţii care nu sunt supuse raportului ; dacă donaţia este
supusă raportului, urmează să fie readusă, în natură sau prin echivalent, la moştenire şi deci reprezintă
doar un avans asupra moştenirii.
b) dacă prin testamentul lăsat, defunctul a făcut în favoarea soţului supravieţuitor legate, chiar dacă data
testamentului este anterioară încheierii ultimei căsătorii, deoarece se poate presupune menţinerea
dispoziţiilor testamentare favorabile sub influenţa soţului din această căsătorie.
c) dacă prin testamentul lăsat, defunctul a prevăzut exheredarea directă (expresă) şi parţială (nominală) a
descendenţilor în cauză, iar de această exheredare urmează să beneficieze soţul din ultima căsătorie.

31
Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale şi a cotităţii ordinare. Regimul juridic al diferenţei
dintre cele două cotităţi disponibile - operaţii:
a) stabilirea cotităţii disponibile ordinare, şi indirect a rezervei moştenitorilor rezervatari - să se stabilească
rezerva soţului supravieţuitor care este de 1/8 şi se impută asupra întregii moşteniri, iar rezer va copiilor (de
1/2, 2/3 sau 3/4) se calculează asupra restului moştenirii (7/8).
b) cazul în care cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară - defunctul
putea dispune de această diferenţă în favoarea oricui, cu excepţia soţului din ultima căsătorie.
- dacă defunctul nu a dispus de diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială (mai mică) şi cotitatea
disponibilă ordinară (mai mare), acea parte din moştenire urmează să fie atribuită potrivit regulilor
moştenirii legale - 1/4 soţului supravieţuitor, iar 3/4 copiilor
Sancţiunea depăşirii cotităţii disponibile special - Art.939 C.civ. nu prevede vreo sancţiune specială pentru
încălcarea limitelor de mai sus - se aplică sancţiunea prevăzută pentru depăşirea cotităţii disponibile
ordinare; reducţiunea (reducerea) liberalităţilor excesive în limitele cotităţii disponibile speciale (iar nu
desfiinţarea lor).
Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile
- stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, pentru
a stabili valoarea pe care ar fi avut-o nemicşorat prin donaţii - În raport de această masă de calcul se va
putea constata dacă prin liberalităţile făcute a fost atinsă rezerva moştenitorilor şi deci urmează să se
procedeze la reducţiunea liberalităţilor excessive -stabilirea masei de calcul este o operaţiune prealabilă
reducţiunii liberalităţilor excesive.
- trei operaţiuni care se efectuează succesiv:
a) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;
- presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială ce aparţin defunctului la data deschiderii
moştenirii; drepturi reale, de creanţă sau de creaţie intelectuală, bunurile de care defunctul a dispus prin
testament
- Nu vor fi cuprinse printre bunurile existente cele lipsite de valoare patrimonială (hârtiile de familie,
portretele, diplomele) sau care nu pot fi valorificate (creanţă al cărei debitor este de insolvabilitate notorie),
drepturile care s-au stins la moartea titularului întrucât aveau caracter viager (uzufruct, creanţă de
întreţinere, rentă viageră, dreptul la pensie), fructele civile şi naturale ajunse la scadenţă sau percepute
după această dată ori adăugirile sau îmbunătăţirile aduse bunurilor din moştenire după deschiderea ei.
- bunurile vor fi evaluate in functie de valorea lor la mom deschiderii mostenirii, pentru că rezerva
succesorală şi cotitatea disponibilă se stabilesc valoric, iar nu individualizat pe bunuri.
b) scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net;
- se identifică şi se scad din activul brut obligaţiile defunctului şi cheltuielile de înmormântare sau cele de
conservare şi administrare a patrimoniului succesoral (pentru efectuarea inventarului, punerea peceţilor,
evaluarea bunurilor) făcute în interesul comun al moştenitorilor (nu şi datoriile lor personale, cum ar fi
taxele succesorale, onorariile)
c) reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care
lasă moştenirea.
- la activul net trebuie să se adauge valoarea bunurilor donate de defunct în timpul vieţii - toate donaţiile
făcute de defunct, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donaţii simulate sau indirecte)
şi indiferent de persoana donatarului (moştenitor sau terţ) - dispoziţiile legale au caracter imperativ (de
ordine publică) donaţiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictivă prin voinţa donatorului.
- nu sunt supuse reunirii fictive acele gratuităţi care sunt făcute în îndeplinirea unor îndatoriri sociale şi care
nu reprezintă liberalităţi: cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie şi învăţătură, darurile obişnuite (făcute
la aniversări, botezuri), inclusiv donaţiile remuneratorii şi darurile de nuntă dacă sunt de valoare obişnuită
(de exemplu, cele făcute cu ocazia căsătoriei unor rude sau prieteni); cheltuielile de nuntă.
- nu este supusă reunirii fictive nici valoarea bunurilor înstrăinate de defunct prin acte cu titlu oneros, afară
numai dacă se dovedeşte că actul - aparent cu titlu oneros - reprezintă în realitate o donaţie deghizată.
Prezumţia de donaţie - C.civ. prevede în favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă potrivit
căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donaţie (socotită în
cotitatea disponibilă) dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere,
iar deghizarea nu este invocată de un moştenitor în linie dreaptă care să fi consimţit la încheierea actului.

32
Efectele prezumţiei - valoarea bunului înstrăinat (aparent cu titlu oneros) se va adăuga, ca donaţie, la masa
de calcul urmând să fie supusă reducţiunii numai dacă şi numai în măsura în care liberalităţile se dovedesc
a fi excesive, aducând atingere rezervei rezultând din calcul.
Determinarea valorii concrete a rezervei şi a cotităţii disponibile. După stabilirea activului brut şi, dacă este
cazul, scăderea pasivului şi reunirea fictivă a donaţiilor, se obţine valoarea care reprezintămasa de calcul, la
care se raportează cota de rezervă a moştenitorilor rezervatari (descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi şi
soţul supravieţuitor) şi cotitatea disponibilă, pentru a se stabili valoarea lor concretă, efectivă (în cifre ab-
solute). Dacă prin donaţiile făcute şi/sau dispoziţiile testamentare s-a adus atingere rezervei succesorale, se
procedează la reducţiunea liberalităţilor întrucât sunt excesive.

33
REDUCŢIUNEA LIBERALITĂŢILOR EXCESIVE
- reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura
necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor - se aplicănu numai donaţiilor - dovedite sau
prezumate potrivit celor arătate - dar şi legatelor testamentare.
- problema reducţiunii se poate pune numai după deschiderea moştenirii, atât în cazul legatelor
- reducţiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităţilor făcute în favoarea unor terţe persoane sau în
favoarea unor moştenitori nerezervatari, dar şi în cazul în care beneficiarul liberalităţii este un moştenitor
rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor rezervatari.
Persoanele care pot invoca reducţiunea - Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai persoanelor
limitativ prevăzute de lege.
a) de moştenitorii rezervatari - pot exercita dreptul la reducţiune în mod colectiv, dar dreptul la reducţiune
are un caracter individual, dacă unul dintre ei, fără a renunţa la moştenire, renunţă să exercite dreptul
liberalităţile se vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalţi.
b) Dacă moştenitorul rezervatar moare înainte de exercitarea dreptului la reducţiune, el se transmite, ca
drept patrimonial, asupra propriilor moştenitori.
- în caz de dezacord între moştenitorii rezervatarului decedat el urmează să fie exercitat unitar (colectiv), în
sensul reducţiunii liberalităţilor excessive - dreptul unuia dintre moştenitorii rezervatarului la reducţiune nu
poate fi anihilat prin voinţa altora (în sensul renunţării), indiferent de numărul lor.
c) de persoanele care “înfăţişează drepturile” moştenitorilor rezervatari, fiind avânzii lor cauză - succesorii
universali sau cu titlu universal ai moştenitorului universal, care au dobândit această calitate de la
moştenitorul rezervator si creditorii moştenitorilor rezervatari.
- creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducţiune (în limita sumei datorate) pe calea acţiunii
oblice, întrucât acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal - in principiu, nici creditorii
defunctului nu pot invoca beneficiul reducţiunii liberalităţilor excesive.
- pentru clarificarea poziţiei lor faţă de liberalităţile făcute de defunct, se impune să facem o dublă
distincţie, în funcţie de modul de acceptare a moştenirii de către moştenitorii rezervatari şi după felul
liberalităţii.
1. Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea pur şi simplu, patrimoniul succesoral se contopeşte cu
patrimoniul personal al moştenitorului si creditorii defunctului devin creditori personali ai moştenitorului
rezervatar şi, în această calitate, “înfăţişează” drepturile lui (încadrându-se printre avânzii-cauză), putând
cere reducţiunea pe calea acţiunii oblice, ca şi creditorii originari ai moştenitorului rezervatar.
2. Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar - ceea ce împiedică
confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului - creditorii defunctului nu
“înfăţişează” drepturile lui.
- reducţiunea nu poate fi cerută nici de către donatari sau legatari; reducţiunea operează împotriva, iar nu
în favoarea lor – precizare: dacă există o pluralitate de donatari şi/sau legatari, cel acţionat în reducţiune
poate invoca, pe cale de excepţie, nerespectarea ordinii legale de reducţiune a liberalităţilor excesive.
Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive.
- cel care lasă moştenirea a făcut mai multe liberalităţi (donaţii şi/sau legate) prin care s-a depăşit
cotitatea disponibilă, indiferent că a beneficiat de liberalităţi o singură persoană sau persoane diferite.
- C civil a consacrat trei reguli care guvernează ordinea reducţiunii până la limita cotităţii disponibile - au la
bază ideea că liberalităţile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menţinute
şi numai dacă au aceeaşi dată urmează să fie reduse proporţional cu valoarea lor.
1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor - exemplu, în timpul vieţii a donat un autoturism, iar prin
testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moştenire - legatul se va reduce în
măsura necesară asigurării cotei moştenitorilor rezervatari.
- justificare legatele sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct si produc efecte numai la data deschiderii
moştenirii şi datorită lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalităţile anterioare (donaţiile) fiind
făcute - cel puţin în parte - din cotitatea disponibilă, prin principiul irevocabilităţii donaţiilor.
- regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ - clauza testamentară prin care s-ar
prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită de
nulitate.

34
2. Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional - sunt supuse reducerii simultane şi proporţional
cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât şi cele cu titlu particular.
- justificare: toate legatele produc efecte de la aceeaşi dată - data deschiderii moştenirii.
- intemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv - legea permite
testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele preferate se vor
reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte.
3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă
- justificare – prin ideea că donaţiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale, fiind reclamată şi de
principiul irevocabilităţii donaţiilor
- principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică, şi regula de reducţiune are caracter imperativ,
donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele încheiate, nici prin
testamentul lăsat.
Ordinea şi măsura reducţiunii libertăţilor indirecte (a sarcinilor ce grevează liberalităţi
directe).
- daca liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea sunt grevate de sarcini, care reprezintă la rândul lor
liberalităţi (donaţii sau legate indirecte grefate pe liberalităţi directe) se pune întrebarea în ce cazuri, în ce
ordine şi în ce măsură aceste libertăţi indirecte (de gradul doi) sunt supse reducţiunii. Evident, problema se
pune numai dacă este prevăzută de autorul liberalităţii în favoarea unei terţe persoane (stipulaţie pentru
altul) şi cu intenţia de a gratifica.
- dacă sarcina reprezintă la rândul ei o liberalitate indirectă, ea nu va putea fi invocată de beneficiarul
liberalităţii directe faţă de moştenitorii rezervatari care solicită reducţiunea. Liberalitatea directă va fi supusă
reducţiunii în măsura necesară pentru întregirea rezervei succesorale.
- dacă liberalitatea directă este supusă reducţiunii, nu poate fi la adăpost de reducţiune nici liberalitatea
indirectă care o grevează şi care, prin definiţie, are aceeaşi natură şi aceeaşi dată (fiind prevăzută în acelaşi
act).
- trebuie stabilit, mai întâi, dacă liberalitatea directă este sau nu supusă reducţiunii potrivit regulilor
prevăzute de Codul civil - dacă liberalitatea directă nu este supusă reducţiunii, nu se pune nici problema
reducţiunii liberalităţii indirecte (a sarcinii) care o grevează.
- reducţiunea liberalităţii directe se va răsfrânge şi asupra liberalităţii indirecte (reducţiune indirectă),
simultan şi în mod proporţional cu valoarea lor, întrucât liberalitatea directă şi cea indirectă au aceeaşi dată
Căile procedurale de realizare a reducţiunii
- dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună-învoială sau pe cale
judecătorească.
1. Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună-
învoială, pe cale extrajudiciară - notarul public, având acordul tuturor moşteni-torilor, va putea proceda la
reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege
- reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii bunurilor prin bună-învoială - acordul realizat în aceste
condiţii are valoarea unui contract şi produce efecte, ca atare, potrivit dreptului comun.
2. În cazul în care părţile interesate nu cad de acord, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale
judecătorească, moştenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea
cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct.
- procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalităţii excesive se află în posesia beneficiarului
sau în posesia moştenitorilor rezervatari.
a) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia celor gratificaţi (cazul
donatiilor) persoanele îndreptăţite urmează să solicite reducţiunea prin cererea adresată instanţei, numită
acţiune în reducţiune. - cu toate că rezerva succesorală şi mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin
dispoziţii, de regulă, imperative, totuşi reducţiunea nu operează de drept, ea trebuie să fie invocată.
- acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală (nu reală); moştenitorul rezervatar nu poate
urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităţilor excesive (a bunurilor donate) în mâinile terţilor
subdobânditori - în cazul înstrăinării sau grevării bunului donat înainte de deschiderea moştenirii, întregirea
rezervei se face prin echivalent.
- acţiunea în reducţiune este o acţiune divizibilă; ea poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă
cuvenită reclamantului şi admiterea ei profită numai rezervatarului care a cerut reducţiunea - dacă

35
reducţiunea este cerută în cadrul acţiunii de partaj, se admite că cererea exercitată de unul dintre
moştenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor, în măsura în care şi ei, în ceea ce-i pri veşte,
se găsesc în termenul legal de a o introduce.
- acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, ce începe să
curgă de la data deschiderii moştenirii, când se naşte dreptul la acţiune al moştenitorului rezervatar - in
mod excepţional, în cazul în care titularul dreptului la acţiune nu a avut cunoştinţă, din motive ce nu-i sunt
imputabile, de existenţa liberalităţii (a testamentului) - termenul de prescripţie începe să curgă de la data
când a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de existenţa liberalităţii.
b) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află în posesiunea moştenitorului rezervatar (cazul
legatelor) şi care refuză să le predea, beneficiarul liberalităţii urmează să-şi valorifice dreptul pretins pe cale
de acţiune (acţiune în predarea legatului, petiţie de ereditate, acţiune de partaj)
- beneficiarul liberalităţii moştenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea - totală sau parţială - a
acţiunii, invocând reducţiunea pe cale de excepţie (ca excepţie de fond), sau formulând o acţiune
reconvenţională
Efectele reducţiunii - reducţiunea se realizează diferit după cum liberalităţile prin care se aduce atingere
rezervei succesorale sunt legate (exheredări) sau donaţii.
a) cazul legatelor reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei;
totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea şi parţială
prin reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor – caducitatea legatelor
b) cazul donaţiilor reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totală,
dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii cu dată anterioară şi parţială, dacă şi în măsura în
care donaţia se încadrează (parţial) în cotitatea disponibilă - reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei
în măsura necesară întregirii rezervei, moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se
întregeşte rezerva şi, în această calitate, poate cere restituirea lui în natură.
- rezerva trebuie asigurată moştenitorilor rezervatari în plină proprietate - fără sarcini, condiţii sau clauze
restrictive - şi în natură - cota de rezervă nu poate fi restituită moştenitorului rezervatar sub forma
echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.
- donaţia se desfiinţează şi moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat nu de la data
încheierii contractului de donaţie, ci numai de la data deschiderii moştenirii.
- actele de înstrăinare a bunurilor donate, consimţite de către donatar faţă de terţi, până în momentul
deschiderii moştenirii, rămân valabile
- în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele naturale percepute şi pe cele
civile scadente anterior deschiderii moştenirii - va fi obligat să restituie fructele părţii ce depăşeşte cotitatea
disponibilă din momentul morţii donatorului, numai din momentul în care ar deveni posesor de rea-credinţă
al bunurilor donate prin cererea de reducţiune (ca şi în materia revendicării de la posesorul de bună-
credinţă, potrivit dreptului comun).
De la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepţii, când reducţiunea se face
prin echivalent:
- dacă donatarul a înstrăinat sau a grevat cu drepturi reale bunurile care au format obiectul donaţiei înainte
de deschiderea moştenirii, rezerva se va întregi prin echivalentul porţiunii ce depăşeşte cotitatea disponibilă
- actul încheiat de donatar este valabil şi opozabil moştenitorilor rezervatari, riscul insolvabilităţii lui va
afecta rezerva lor;
- dacă donaţia supusă reducţiunii s-a făcut (cu scutire de raport) unui moştenitor rezervatar (de exemplu,
unul din cei trei copii ai defunctului a primit o donaţie ce reprezintă 1/2 din masa de calcul) acesta va putea
păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă (în exemplul dat 1/4), cu condiţia
ca în moştenire să existe alte bunuri de aceeaşi natură cu cele dăruite (de exemplu, teren agricol) care să
fie atribuite comoştenitorilor rezervatari;
- dacă donaţia (raportabilă) are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de
jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducţiunea
necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin echivalent (prin luare mai puţin
de către donatar din celelalte bunuri ale succesiunii sau prin echivalent bănesc), potrivit art.770 alin.2
C.civ.;

36
- reducţiunea se face prin echivalent, în mod necesar, în cazul în care bunul donat a pierit din culpa
donatarului sau a fost un bun fungibil şi consumptibil, în cazul din urmă restituirea putându-se face şi prin
bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare - pieirea bunului donat este fortuită (indiferent de momentul
pieirii; înainte sau după deschiderea moştenirii) riscul îl suportă moştenirea, căci pieirea s-ar fi produs şi
dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului.
În toate cazurile de reducţiune prin echivalent se va avea în vedere starea bunului din momentul donaţiei şi
valoarea lui din momentul deschiderii moştenirii.
Reducţiunea liberalităţii în uzufruct sau în rentă viageră.
- liberalitatea are ca obiect dreptul de uzufruct sau o rentă viageră - art.844 C.civ., “Dacă dispoziţia prin
acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rentă viageră a cărei valoare trece peste
cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona
proprietatea cantităţii disponibile”.
- moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune: să execute liberalitatea aşa cum a fost prevăzută, sau să
predea beneficiarului liberalităţii proprietatea cotităţii disponibile, transformând dreptul de uzufruct sau de
rentă viageră în plină proprietate asupra cotităţii disponibile a moştenirii, la care se adaugă - dacă benefi-
ciarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar - propria cotă de rezervă în plină proprietate.
- Deşi opţiunea îi aparţine numai moştenitorului rezervatar, soluţia prevăzută de lege este mulţumitoare şi
pentru beneficiarul liberalităţii, căci dacă se execută liberalitatea el primeşte ceea ce a prevăzut autorul
liberalităţii, iar dacă moştenitorul rezervatar abandonează în favoarea lui proprietatea cotităţii disponibile
înseamnă că el a obţinut întreg disponibilul, adică tot ceea ce putea să dobândească potrivit legii.
- Întrucât exercitarea dreptului de opţiune înseamnă, în această ipoteză, exercitarea dreptului la
reducţiunea liberalităţilor excesive, ea se poate realiza prin bună-învoială (în cadrul procedurii succesorale
notariale) sau pe cale judecătorească, potrivit regulilor analizate, aplicate în mod corespunzător.
- dispoziţia art.844 C.civ. nu are caracter imperativ - părţile se pot înţelege asupra unui alt mod de
reducţiune a liberalităţii excesive, iar donatorul, respectiv testatorul poate interzice transformarea
liberalităţii în plină proprietate, caz în care problema reducţiunii urmează să se rezolve potrivit regulilor de
drept comun.

37
RAPORTUL DONAŢIILOR
= este obligaţia pe care o au între ei, unii faţă de alţii, descendenţii şi soţul supravieţuitor ai defunctului
care vin efectiv şi împreună la moştenire, acceptând-o fie şi sub beneficiu de inventar, de a readuce la
moştenire - în natură sau prin echivalent bănesc - bunurile pe cate le-au primit cu titlu de donaţie de la cel
care lasă moştenirea, afară de cazul când donatorul a dispus scutirea de raport a don aţiei.
- legea prezumă că prin donaţia făcută el nu a voit să avantajeze pe donatar cu bunul donat în detrimentul
celorlalţi moştenitori legali, ci numai să facă un avans asupra moştenirii ce i se va cuveni potrivit legii.
- Obligaţia de raport nefiind prevăzută imperativ de lege, donatorul îl poate scuti pe donatar de această
obligaţie, favorizându-l în felul acesta, caz în care donaţia va fi nu un simplu avans asupra moştenirii, ci va
avea caracter definitiv ca donaţie (supus numai reducţiunii dacă este excesivă) sau, cum se mai spune,
caracter preciputar, de care donatarul va beneficia peste cota sa legală din moştenire (în limita cotităţii
disponibile).
Domeniul de aplicare al raportului
- obligaţia de raport nu funcţionează dacă donaţia a fost făcută moştenitorilor defunctului în linie
ascendentă sau colaterală - are, în acest caz, potrivit legii, caracter definitiv, preciputar.
- nu sunt raportabile în temeiul legii nici legatele care, producând efecte la deschiderea moştenirii, nu pot
constitui un avans asupra acesteia, intenţia testatorului fiind avantajarea legatarului în raport cu alţi
moştenitori - legatul fără a fi preciputar, are caracter definitiv.
Condiţiile obligaţiei legale de raport al donaţiilor
1. Să existe doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie legală la moştenire în calitate de descendenţi ai
defunctului sau de soţ supravieţuitor (numai dacă vine în concurs cu descendenţii)
2. Moştenitorul obligat la raport să fi acceptat moştenirea, pur şi simplu ori sub beneficiu de inventor - in
caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport.
3. Moştenitorul legal să aibă şi calitatea de donatar.
4. Donaţia făcută descendentului sau soţului supravieţuitor să nu fi fost scutită de raport – scutirea de
raport urmează să fie dată în mod expres, fie în actul de donaţie, fie printr-un act ulterior făcut în formele
prevăzute de lege pentru liberalităţi între vii (forma autentică prevăzută pentru donaţii) sau pentru cauză de
moarte (una dintre formele testamentare).
Persoanele care pot cere raportul
- obligaţia raportării este reciprocă între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor=> oricare dintre ei
va putea cere raportul donaţiei de care a beneficiat comoştenitorul.
Donaţiile supuse raportului.
- în principiu se raportează toate donaţiile, indiferent de forma de realizare (dar autentic, dar manual,
donaţii simulate sau indirecte);
- dacă donaţia a fost cu sarcină sau a avut caracter remunerator, se va scădea valoarea sarcinilor sau a
serviciilor prestate.
Gratuităţi nesupuse raportului - nu reprezintă liberalităţi ori - chiar dacă sunt calificate donaţii - nu sunt
supuse regimului liberalităţilor, legea exceptându-le expres de la raportul donaţiilor.
a) cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie şi învăţătură, cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite.
b) fructele culese şi veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi nici echivalentul bănesc al
folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat .
Modurile de efectuare a raportului.
- art.764 C.civ. „Raportul se face sau în natură, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face
raport”, acesta din urmă fiind denumit raport prin luare mai puţin.
1. Raportul în natură constă în readucerea efectivă la masa succesorală a bunului care a format obiectul
liberalităţii.
2. Raportul prin luare mai puţin, care este un raport în valoare, permite moştenitorului obligat la raport
păstrarea în natură a bunului, comoştenitorii fiind satisfăcuţi prin echivalentul valoric (în bunuri sau în bani)
al bunului raportabil, fiecare proporţional cu drepturile succesorale.
Raportul prin luare mai puţin (în valoare) se poate realiza pe trei căi:
a) Prin preluare - luarea din masa succesorală de către comoştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri,
pe cât posibil de aceeaşi natură şi calitate cu acelea raportabile, ţinând seama de cotele succesorale ale
fiecăruia.

38
b) Prin imputaţie - valoarea donaţiei raportabile se adaugă prin calcul pe hârtie la masa succesorală,
rezultatul se împarte între moştenitori potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donaţiei scăzându-se din
partea moştenitorului obligat la raport, primind din restul masei succesorale numai diferenţa până la
valoarea cotei sale de moştenire.
c) În bani (raport propriu-zis în valoare) - depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care
reprezintă contravaloarea bunului raportabil (mai puţin partea corespunzătoare cotei succesorale a
moştenitorului obligat la raport).
Raportul imobilelor.
- Regula este că raportul imobilelor se face în natură, prin readucerea efectivă a imobilului la masa
succesorală - donaţia şidreptul exclusiv de proprietate al donatarului se desfiinţează cu efect retroactiv -
moartea donatorului operând ca o condiţie rezolutorie - imobilul devenind proprietatea indiviză a
comoştenitorilor, iar donatarul-moştenitor debitorul restituirii bunului faţă de coproprietari.
Desfiinţarea cu efect retroactiv a donaţiei produce următoarele consecinţe:
- dacă imobilul a pierit fortuit, total sau parţial, înainte sau după deschiderea moştenirii, în măsura pierii nu
este supus raportului prin derogare de la regula suportării riscului de către proprietarul sub condiţie
rezolutorie şi debitor al obligaţiei restituirii riscul pieirii imobilului se suportă de moştenire, deci numai în
parte de către donatar (proporţional cotei sale succesorale).
- donatarul răspunde pentru degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului din fapta sa
culpabilă.
- sarcinile reale (uzufruct, uz, abitaţie, servitute), cu excepţia ipotecilor se desfiinţează prin efectul
raportului în natură .
De la regula raportului imobilelor în natură există şi unele excepţii, când raportul se face prin luare mai
puţin (în valoare);
- când donatorul a impus sau a autorizat efectuarea raportului în valoare (prin preluare, prin imputaţie sau
în bani).
- când imobilul a pierit din culpa donatarului, el fiind scutit de raport numai în caz de pieire fortuită
- când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat de donatar înainte de deschiderea moştenirii
Raportul mobilelor.
- C.civ., raportul bunurilor mobile (corporale sau incorporale, inclusiv a sumelor de bani) se face prin luare
mai puţin (în valoare), dacă donatorul nu a impus sau nu a autorizat raportul în natură.
Căile procedurale de realizare a raportului. Asemănător reducţiunii liberalităţilor excesive, raportul se
poate realiza prin bună-învoială sau pe cale judecătorească.
- dacă persoanele interesate se înţeleg, raportul se poate realiza în cadrul procedurii succesorale notariale,
notarul public luând act de înţelegerea părţilor şi eliberând certificatul de moştenitor în consecinţă.
- dacă părţile interesate nu se înţeleg, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească în
cadrul procesului de partaj sau prin acţiune separată, fie înaintea acţiunii de partaj, fie ulterior partajului.
- raportul nu se realizează de plin drept, ci numai la cererea persoanelor îndreptăţite, nu se poate efectua
ca urmare a unei acţiuni în constatare, ci numai pe calea unei acţiuni în realizare, indiferent de modul de
efectuare a raportului (în natură sau prin luare mai puţin).
- acţiunea în executarea raportului este o acţiune personală (nu reală), poate fi intentată numai împotriva
beneficiarului liberalităţii, nu şi împotriva terţilor dacă bunul imobil donat a fost înstrăinat sau grevat sau
dacă bunul donat este mobil şi se raportează prin luare mai puţin - este prescriptibilă în termenul general
de prescripţie de 3 ani, socotiţi de la data deschiderii moştenirii, când se naşte dreptul la acţiune al
moştenitorului îndreptăţit la raport. Cererea de raport este supusă prescripţiei chiar dacă se formulează în
cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, care este imprescriptibilă.
Raportul datoriilor
- alături de raportul donaţiilor, art.738 C.civ. prevede obligaţia fiecărui moştenitor de a raporta la masa
succesiunii “... sumele ce este dator către succesiune” - dacă un moştenitor are o datorie faţă de
succesiune, ea se lichidează nu prin plată sau prin dare în plată, ci prin instituţia raportului în modalitatea
luării mai puţin (prin preluare sau prin imputaţie).
Natură juridică. Raportul datoriilor nu e un caz de aplicare a raporturilor donatiilor, ci o modalitate de
lichidare a datoriilor, specifica impartelii, destinata sa asigure executarea datoriei si egalitate deplina intre
coindivizari.

39
- rap datoriilor se aplica la imparteala oricarei indiviziuni ce isi are izvorul in mostenire, coproprietate, etc
- in indiviziunea succesorala se aplica tuturor succesorilor universali sau cu titlu universal care vin la
imparteala, si nu numai descendentilor sau sotului supravietuitor
- sunt supuse rap datoriile fata de defunct, indifferent de izvorul lor (contract, delict, imbogatire fara just
temei, lege) si nu numai cele ce pot constitui un act cu titlu gratuity
- raportul se aplica nu numai datoriilor unui copartas fata de defunct, ci si celor nasucte intre coindivizari in
timpul si din cauza indiviziunii.

40
DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ
Noţiunea de opţiune succesorală
- transmiterea patrimoniului succesoral (transmisiune universală ori cu titlu universal) sau a bunurilor
determinate din patrimoniu (transmisiune cu titlu particular) operează de drept din momentul deschiderii
moştenirii fără vreo manifestare de voinţă din partea succesibilului şi chiar fără ştirea lui
- în caz de moarte a succesibilului înainte de lichidarea moştenirii la care avea dreptul, ea se retransmite,
tot de drept, asupra moştenitorilor săi, ca făcând parte din propriul lăsământ succesoral - în dreptul rom
patrimoniul succesoral nu rămâne nici un moment fără titular.
- cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii
moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu
- ca principiu de ordine publică, legea precizează că “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei
moşteniri ce i se cuvine” (art.686 C.civ.) - succesibilul are dreptul de a alege - numit drept de opţiune
succesorală - între consolidarea (confirmarea) titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii (acceptare
pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar) şi desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire.
Variante de opţiune - succesibilul - după deschiderea moştenirii - are dreptul de a alege între trei
posibilităţi:
- Acceptarea pură şi simplă a moştenirii.
- Renunţarea la moştenire.
- O variantă intermediară este acceptarea sub beneficiu de inventar.
Subiectele dreptului de opţiune
- dreptul de opţiune aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală, indiferent dacă vocaţia lor este
legală sau testamentară şi fără deosebire după cum vocaţia este universală, cu titlu universal sau cu titlu
particular.
* Moştenitorii legali - calitatea de subiect al dreptului de opţiune aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie
generală (eventuală) la moştenire, iar nu numai celor cu vocaţie concretă (utilă).
* Legatarii - dreptul de opţiune aparţine nu numai moştenitorilor legali, dar şi legatarilor - dacă vocaţia lor
este universală sau cu titlu universal dobândirea moştenirii implică şi suportarea pasivului, astfel încât
trebuie să aibă posibilitatea de a renunţa la moştenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.
- legatarul cu titlu particular trebuie să aibă drept de opţiune deoarece nimeni nu poate fi gratificat fără
voie; în plus, dacă legatul este cu sarcină implică şi interese patrimoniale.
* Dreptul creditorilor succesibilului - dacă creditorii succesibilului neglijent, pot sau nu să exercite dreptul de
opţiune pe calea acţiunii oblice şi dacă pot sau nu să atace opţiunea frauduloasă pe calea acţiunii pauliene.
a) Acţiunea oblică - literatura de specialitate considera ca dreptul de opţiune succesorală este de natură
patrimonială (iar nu de natură “exclusiv personală”) si poate fi exercitat şi de către creditorii personali ai
succesibilului, pe calea acţiunii oblice (subrogatorii).
- opţiunea pe cale oblică ar putea fi refuzată creditorului numai dacă se dovedeşte, în concret, că alegerii
făcute de el i se opun considerente de ordin moral, caz în care opţiunea ar avea caracter exclusiv personal.
b) Acţiunea pauliană - art.699 alin.1 C.civ. consacră expres posibilitatea revocării pauliene a renunţării la
moştenire făcută de succesibil în paguba creditorilor.
Condiţiile de validitate ale actului de opţiune succesorală
Capacitatea - acceptarea moştenirii reprezintă un act de dispoziţie, pentru validitatea opţiunii, succesibilul
trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă trebuie să exercite opţiunea prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia şi,
în ambele cazuri, cu autorizarea autorităţii tutelare.
Consimţământul neviciat - viciile de consimţământ în această materie cf Codul civil viclenia (dolul) care
determină acceptarea moştenirii şi, într-o formulare neclară, leziunea suferită de majorul acceptant al
moştenirii prin descoperirea ulterioară a unui testament, în cazul în care legatul ar absorbi sau ar micşora
cu mai mult de jumătate succesiunea.
Viciile voinţei în materia actului de opţiune succesorală sunt guvernate de regulile dreptului comun, cu
unele particularităţi rezultând din art.694 C.civ.
Condiţii de formă şi alte condiţii de validitate - s pre deosebire de acceptarea pură şi simplă a moştenirii,
care este un act consensual, acceptarea sub beneficiu de inventar şi renunţarea la moştenire sunt acte

41
juridice solemne, fiind valabile numai dacă au fost încheiate în condiţiile de formă special prevăzute de lege
(ad validitatem).
Sancţiunea condiţiilor de validitate - nulitatea potrivit dreptului comun.
Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală
- Act juridic unilateral - se realizează prin manifestarea de voinţă a succesibilului în sensul acceptării pure şi
simple a moştenirii sau sub beneficiu de inventar ori în sensul renunţării la moştenire - opţiunea trebuie să
reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind, prin urmare, un act juridic unilateral, daca există mai mulţi
succesibili, ei nu pot exercita dreptul de opţiune în mod “colectiv”; fiecare în parte urmează să se pronunţe
individual
- Act juridic voluntar - libertatea de alegere care caracterizează actul de opţiune se manifestă pe mai multe
planuri.
1. nimeni nu este obligat să accepte moştenirea ce i se cuvine
2. în principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege între posibilităţile conferite prin dreptul de
opţiune - nu poate fi obligat să justifice motivele pentru care a acceptat sau a renunţat la moştenire şi nici
să răspundă pentru consecinţele alegerii făcute.
3. dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent de alegerea
făcută de ceilalţi - unii să accepte moştenirea, iar alţii să renunţe la ea.
Principiul libertăţii de alegere - libertate atenuată numai de dreptul creditorilor succesibilului la acţiunea
oblică şi acţiunea pauliană - cunoaşte şi unele excepţii:
a) “acceptarea moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârstă, sau a unei persoane pusă sub
interdicţie va fi socotită totdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar”.
b) ipoteza succesibilului decedat înainte de stingerea dreptului de opţiune prin prescripţie fără a-şi fi
exercitat dreptul. Dreptul de opţiune al acestui succesibil (unic moştenitor sau comoştenitor alături de alţii,
moştenitor universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) se transmite prin succesiune la propriul său
moştenitor care va avea de exercitat două drepturi de opţiune: propriul drept de opţiune născut în
persoana sa la deschiderea moştenirii succesibilului decedat şi, dacă acceptă această moştenire, dreptul de
opţiune retransmis în cadrul patrimoniului succesoral şi care vizează moştenirea anterior deschisă.
c) nu se bucură de libertate de opţiune moştenitorul care cu intenţie frauduloasă a dat la o parte sau a
ascuns (în special cu ocazia inventarierii) bunuri ale moştenirii; cu titlu de pedeapsă civilă, un asemenea
moştenitor este considerat acceptant pur şi simplu.
- Act juridic irevocabil - moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune nu mai poate reveni asupra alegerii
făcute - principiul operează cu caracter absolut în cazul acceptării pure şi simple a moştenirii, în mod
irevocabil se consolidează calitatea de moştenitor, el nemaiputând reveni asupra alegerii făcute.
Irevocabilitatea caracterizează şi celelalte variante ale opţiunii succesorale, însă nu în mod absolute -
renunţarea la moştenire poate fi retractată acceptându-se pur şi simplu moştenirea, dar numai dacă nu s-
a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de opţiune şi dacă moştenirea nu fost acceptată până în acest
moment de alţi moştenitori. Iar moştenitorul major şi nepus sub interdicţie care a acceptat moştenirea sub
beneficiu de inventar - şi care nu mai poate renunţa la ea (asemănător acceptantului pur şi simplu) - poate
renunţa la beneficiul de inventar, devenind acceptant pur şi simplu. Mai mult decât atât, dacă acceptantul
sub beneficiu de inventar săvârşeşte anumite fapte culpabile, drept sancţiune legea prevede decăderea lui
din acest beneficiu.
- Act juridic indivizibil - exercitând dreptul de opţiune, succesibilul (fiecare în parte) trebuie să se pronunţe
unitar cu privire la dreptul său succesoral, nefiind posibilă acceptarea în parte a moştenirii (a unor bunuri
din moştenire) şi renunţarea la rest ori acceptarea pură şi simplă pentru o parte şi acceptarea sub beneficiu
de inventar pentru cealaltă parte - “totul sau nimic”
Principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale comportă şi unele excepţii.
a) moştenitorul legal gratificat prin testament va putea opta diferit cu privire la moştenirea legală şi la legat
b) excepţie prevăzută de Legea fondului funciar - stabilirea (reconstituirea) „dreptului de proprietate se face
la cerere...”, depusă de către fostul proprietar sau moştenitorii lui - deşi au acceptat pur şi simplu sau sub
beneficiu de inventar (expres, tacit sau forţat) moştenirea lăsată de fostul proprietar al terenului (decedat),
prin derogare de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale, pot renunţa - prin abstenţiune - la
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. - Reconstituirea dreptului de proprietate este

42
condiţionată de formularea cererii (şi depunerii actelor doveditoare), în termenul prevăzut de lege, şi pentru
terenurile agricole şi forestiere solicitate în temeiul Legii
c) dispoziţiile Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de
locuinţe, trecute în proprietatea statului - moştenitorii fostului proprietar al imobilului cu destinaţie de
locuinţă trecut în proprietatea statului cu titlu sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii de la data
depunerii cererii pentru restituirea în natură a locuinţei sau pentru acordarea despăgubirilor. Moştenitorul
care nu a depus cerere în termenul prevăzut de lege (art.14) nu beneficiază de dispoziţiile legii, chiar dacă -
la decesul fostului proprietar - a acceptat moştenirea acestuia; derogare de la caracterul indivizibil (unitar)
al opţiunii succesorale.
d) Divizibilitatea opţiunii succesorale mai poate rezulta din relativitatea puterii (autorităţii) lucrului judecat.
e) dacă în cadrul devoluţiunii succesorale intervine un element de extraneitate, condiţiile şi efectele opţiunii
succesorale fiind supuse unor legi deosebite, succesibilul - prin derogare de la caracterul in divizibil (unitar)
al opţiunii - va putea opta diferit, acceptând o masă de bunuri şi renunţând la alta.
- Act juridic declarativ de drepturi - produce efecte retroactive, de la data deschiderii moştenirii, deci este
declarativă de drepturi - prin acceptare (pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar) drepturile şi
obligaţiile, asupra moştenirii, dobândite din momentul deschiderii ei, se consolidează retroactiv, iar în caz
de renunţare, renunţătorul este socotit că nu a fost niciodată moştenitor, devenind retroactiv persoană
străină de moştenire.
- Act juridic nesusceptibil de modalităţi. Opţiunea succesorală nu poate fi afectată de termen sau condiţie,
deci trebuie să fie un act juridic pur şi simplu (neafectat de modalităţi).
Prescripţia dreptului de opţiune succesorală
Termenul de opţiune - dreptul de opţiune trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni calculat de la data
deschiderii moştenirii.
- şi renunţarea la moştenire urmează să fie făcută în aceeaşi perioadă de timp. Termenul de 6 luni este
acordat de lege “pentru exercitarea dreptului de opţiune... pentru a se putea pronunţa asupra acceptării
sau renunţării în deplină cunoştinţă de cauză”.
Natura juridică a termenului de opţiune - Instanţa supremă a statuat în sensul că termenul de exercitare a
opţiunii succesorale “trebuie considerat - într-o concepţie mai largă de integrare a lui în sistemul unitar
reglementat de Codul civil referitor la stingerea drepturilor civile - tot un caz de prescripţie a dreptului la
acţiune, iar nu de prescripţie a dreptului material”.
Domeniul de aplicare al termenului de opţiune - termenul de prescripţie de 6 luni se aplică nu numai
moştenitorilor legali, dar şi legatarilor universali sau cu titlu universal.
- dacă legatul are ca obiect un bun individual determinat, dreptul real cu care a fost gratificat legatarul
particular se naşte din clipa deschiderii moştenirii şi poate fi realizat prin acţiunea în revendicare, care este
imprescriptibilă.
- dacă legatul constă într-un lucru determinat prin gen, în patrimoniul legatarului se naşte o creanţă care
poate fi valorificată printr-o acţiune personală care se prescrie prin trei ani.
Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală - termenul de prescripţie de 6 luni începe să curgă
“de la deschiderea succesiunii”, deci de la data morţii celui care lasă moştenirea, el poate fi exercitat numai
din acest moment.
De la regula calculării termenului de prescripţie din momentul deschiderii moştenirii există şi unele
excepţii:
a) În cazul copilului conceput înainte de deschiderea moştenirii, dar născut ulterior, termenul de prescripţie
va începe să curgă pentru el de la data naşterii, deoarece numai din acest moment se va şti că s-a născut
viu şi deci are capacitate succesorală, iar pe de altă parte, el este considerat că există de la concepţie
numai pentru dobândirea drepturilor, nu şi pentru stingerea lor
b) În cazul declarării judecătoreşti a morţii celui care lasă moştenirea, termenul prescripţiei începe să curgă
nu de la data stabilită de instanţă ca fiind aceea a morţii (şi care marchează momentul deschiderii
moştenirii), ci de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.
c) Dacă stabilirea legăturii de rudenie cu defunctul (filiaţia din afara căsătoriei) se face pe cale
judecătorească, prescripţia începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

43
d) Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală mai poate fi amânat datorită unor împrejurări care
constituie cauze de suspendare a prescripţiei, dacă aceste cauze operează de la data deschiderii moştenirii,
împiedicându-l pe succesibil să-şi exercite dreptul său de opţiune.
Suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Repunerea în termen.
- dacă moştenitorul a fost împiedicat, din motive de forţă majoră, să-şi exercite dreptul său de opţiune,
instanţa judecătorească poate prelungi termenul de prescripţie cu cel mult 6 luni de la data când a luat
sfârşit împiedicarea.
- suspendarea prescripţiei. Cursul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală de 6 luni se suspendă de
drept cât timp succesibilul:
a) este împiedicat printr-un caz de forţă majoră să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală - Prin cauză
de forţă majoră se înţelege un eveniment exterior, imprevizibil, inevitabil şi invincibil, care creează o
împiedicare absolută de a acţiona. Orice altă împiedicare, temeinic justificată şi neimputabilă succesibilului,
poate justifica numai repunerea în termenul de prescripţie;
b) face parte din forţele armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război
c) este lipsit de capacitatea de exerciţiu şi nu are reprezentant legal sau are capacitate de exerciţiu
restrânsă şi nu are cine să-i încuviinţeze actele
- intreruperea prescripţiei - in principiu, se admite aplicarea dispoziţiilor referitoare la întreruperea
prescripţiei şi în materia opţiunii succesorale - in fapt însă, problema întreruperii prescripţiei nu se pune în
această materie.
Repunerea in termenul de prescripţie.
- succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie de instanţa judecătorească dacă se constată ca fiind
temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit şi cu condiţia să fi cerut
repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de
prescripţie
- “cauze temeinic justificate” = acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de
opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore=> cazuri fortuite (casus), adică împrejurări
neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forţa majoră
(vis maior). De exemplu, ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către comoştenitori; neexer-
citarea de către mamă a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti (părăsirea copilului); îndrumarea greşită dată
de notar, urmată de tergiversări din partea organului administraţiei locale; necunoaşterea de către legatar a
testamentului întocmit în favoarea sa; descoperirea unei legături de rudenie cu defunctul. Considerăm că şi
boala succesibilului, dacă este gravă şi de durată, poate constitui cauză temeinic justificată de repunere în
termen.
Efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală - Dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune
în termenul prevăzut, potrivit regulilor aplicabile prescripţiei extinctive, în puterea legii, se stinge dreptul de
a accepta moştenirea şi, o dată cu acest drept se stinge - cu efect retroactiv - şi titlul său de moştenitor; el
devine străin de moştenire - stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune atrage stingerea chiar a
vocaţiei succesorale.
Termenele de inventar şi de deliberare
- Patrimoniul succesoral se transmite din ziua deschiderii moştenirii - el poate fi de îndată urmărit de către
creditorii succesiunii, inclusiv de către legatarii cu dreptul de a cere predarea legatelor.
- legea acordă succesibilului un termen de 6 luni pentru consolidarea titlului de moştenitor prin acceptarea
moştenirii, respectiv pentru desfiinţarea cu efect retroactiv a vocaţiei succesorale prin renunţarea la
moştenire.
- pentru a împăca dreptul creditorilor de a-şi valorifica pretenţiile fără întârziere cu dreptul succesibilului de
a opta în cunoştinţă de cauză, Codul civil a prevăzut în favoarea succesibilului un termen de 3 luni de la
deschiderea moştenirii pentru a provoca întocmirea inventarului moştenirii şi un termen de 40 de zile
pentru a delibera asupra acceptării sau renunţării la moştenire, termen de deliberare care curge de la data
semnării procesului-verbal de inventariere, cel mai târziu de la expirarea termenului de 3 luni. La cererea
succesibilului, în funcţie de împrejurări, instanţa poate prelungi aceste termene, dar numai în limita terme-
nului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.
Efecte - in cursul termenelor de inventar şi deliberare, succesibilul acţionat de creditor poate, pe cale de
excepţie dilatorie, să ceară suspendarea procedurii; până la expirarea termenului prevăzut de lege sau

44
acordat de instanţă, el nu poate fi obligat să opteze şi nici nu se poate obţine o hotărâre de obligare
împotriva lui în calitate de moştenitor (dreptul de opţiune este dublat de dreptul de abstenţiune) - în acest
interval de timp el are numai dreptul, nu şi obligaţia, de a opta: de a accepta pur şi simplu, sub beneficiu
de inventar sau de a renunţa la moştenire.
- după expirarea termenelor de inventar şi deliberare, succesibilul este obligat să opteze (în sensul dorit).
- dacă nu optează instanţa îl poate condamna în calitate de acceptant pur şi simplu - el va fi considerat
acceptant numai în raport de persoanele cu care s-a judecat (principiul relativităţii autorităţii lucrului
judecat); faţă de alte persoane el păstrează dreptul de opţiune succesorală în cursul termenului de
prescripţie.
Exercitarea dreptului de opţiune succesorală
Acceptarea pură şi simplă a moştenirii
= actul sau faptul juridic unilateral săvârşit de succesibil prin care îşi consolidează necondiţionat calitatea
de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii moştenirii .
- prin acceptarea pură şi simplă a moştenirii succesibilul nu dobândeşte nici un drept, ci consolidează numai
dobândirea care s-a produs ope legis de la data deschiderii moştenirii şi pierde posibilitatea de a renunţa la
ea sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.
- prin acceptarea pură şi simplă transmisiunea succesorală se definitivează necondiţionat, drepturile şi
obligaţiile rezultând din moştenire se contopesc cu patrimoniul propriu al moştenitorului, astfel încât el va
răspunde de datorii şi sarcini ultra vires hereditatis.
- legea nu obligă nici un succesibil să opteze în acest sens - în două cazuri prevăzute de lege această
variantă a opţiunii succesorale nu poate fi adoptată:
(1) în cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească acceptarea moştenirii este
socotită întotdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar
(2) în cazul retransmiterii prin moştenire a dreptului de opţiune, dacă există o pluralitate de moştenitori
care nu se înţeleg în privinţa opţiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar.
Acceptarea pură şi simplă poate fi de mai multe feluri. Astfel, ea poate fi voluntară, rezultând din
manifestarea expresă sau tacită a voinţei succesibilului şi forţată, prevăzută de lege ca sancţiune pentru
săvârşirea unor fapte voluntare de către succesibil.
Acceptarea pură şi simplă voluntară
I. Acceptarea voluntară expresă
- acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub
semnătură privată - acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii:
a) Voinţa succesibilului de a accepta expres moştenirea trebuie să fie manifestată în formă scrisă, autentică
sau sub semnătură privată - acceptarea expresă este un act formal, dar nu solemn.
b) Pentru ca înscrisul să valoreze acceptare expresă, din conţinutul lui trebuie să rezulte că succesibilul şi-a
însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor - să rezulte că succesibilul înţelege să exercite drepturile şi
să-şi asume obligaţiile rezultând din calitatea de moştenitor.
II. Acceptarea voluntară tacită
- acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa
de erede şi din care rezultă (indirect, dar) neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii - două condiţii
pentru a fi în prezenţa unei acceptări tacite:
1) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea şi
2) conduita lui (actele sau faptele săvârşite) din care să rezulte indirect intenţia de a accepta pur şi simplu
moştenirea.
- în realitate acceptarea tacită se rezumă la o singură condiţie: actul săvârşit de succesibil să implice cu
puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea, să nu poată primi şi o altă interpretare - actele
echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinţei de a accepta.
- acceptarea tacită poate fi făcută şi prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar convenţional
împuternicit special să facă acte de acceptare tacită a moştenirii (ex vânzarea unor bunuri din moştenire).
Mandatarul poate fi şi un comoştenitor împuternicit să facă acte de acceptare tacită şi pentru ceilalţi
moştenitori.
- acceptarea voluntară tacită este, în toate cazurile, acceptare pură şi simplă - acceptarea sub beneficiu de
inventar nu poate fi decât expresă, săvârşită cu respectarea condiţiilor speciale prevăzute de lege.

45
Actele cu semnificaţia acceptării tacite. - actele de conservare şi de administrare provizorie nu reprezintă
acte de acceptare, dacă cel ce le-a făcut nu şi-a însuşit (se subînţelege prin alte acte) calitatea de
moştenitor şi actele de dispoziţie având ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare
Acte (fapte) material: intrarea în posesiunea (preluarea ori deţinerea) şi folosinţa bunurilor succesorale
(care prin natura, numărul şi valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie), faptul mutării definitive a
succesi-bilului în casa moştenită, demolarea unor construcţii, efectuarea de lucrări ce nu comportă urgenţă,
edificarea pe terenul şi în gospodăria defunctului a unor construcţii
- nu constituie acte de acceptare tacită: luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie,
fotografii, bibelouri, a unui singur bun de valoare redusă, reparaţiile urgente făcute unor bunuri
succesorale, preluarea de către succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hârtiilor de valoare pentru a le
feri de pierdere sau furt, mutarea vremelnică a succesibilului într-un imobil succesoral pentru a asigura
păstrarea acestuia în bune condiţii etc.
Acte de dispoziţie – incheirea lor presupune intenţia neechivocă a succesibilului de a accepta moştenirea
pur şi simplu.
a) Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale singulare (acte de înstrăinare cu titlu oneros
sau cu titlu gratuit, către un terţ sau chiar unui comoştenitor, acte de constituire a unor drepturi reale
asupra bunurilor de succesiune - servituţi, uzufruct, ipotecă, gaj - renunţarea la un drept, încheierea unui
contract de valorificare a dreptului de autor privitor la o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe
urma defunctului, participarea succesibilului la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui
imobil din masa succesorală, chiar dacă antecontractul nu a fost urmat de un act de înstrăinare)
- nu sunt vanzarea - cu autorizaţia justiţiei - obiecte ale moştenirii supuse stricăciunii sau a căror
conservare ar fi prea oneroasă, înstrăinarea unui bun din masa succesorală dacă succesibilul a acţionat cu
credinţa (greşită) că bunul este proprietatea sa.
b) Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca
universalitate (cotă-parte de universalitate): “donaţia, vinderea sau transportul (înstrăinarea prin alte acte
de dispoziţie, de exemplu rentă viageră, contract de întreţinere, darea în plată)
- constituie acte de acceptare a moştenirii renunţarea succesibilului - cu titlu oneros sau cu titlu gratuit în
favoarea unui sau unor moştenitori (inclusiv moştenitori subsecvenţi)
Acţiuni în justiţie şi alte acte procedural: promovarea de către succesibil a unor acţiuni în justiţie: cererea
de împărţeală a bunurilor succesorale, de raport a donaţiilor sau de reducţiune a liberalităţii excesive,
cererea de anulare a testamentului, cererea legatarului de predare a legatului, acţiunea în revendicare a
bunurilor succesorale, opoziţia la vânzarea silită a unui imobil succesoral etc.
Acte de administrare definitivă: acte de conservare sau de administrare a patrimoniului succesoral,
respectiv a bunurilor din acest patrimoniu - actele care nu au relevanţă în privinţa exercitării dreptului de
opţiune, lăsând posibilitatea succesibilului de a se pronunţa în sensul dorit prin alte acte - actele de
întrerupere a prescripţiei ce curge împotriva moştenirii; efectuarea formelor de publicitate imobiliară
(înscrierea dobândirii de drepturi reale, proprietate, servitute, superficie, ipotecă sau privilegiu); perceperea
fructelor şi veniturilor curente (nu şi a productelor); contractarea de reparaţii urgente la bunurile din
moştenire; cererea de inventariere (şi eventual de punere sub sigiliu) a bunurilor succesorale; continuarea
activităţii comerciale sau civile (curente) în cadrul unei societăţi în care era asociat cu defunctul (dacă
societatea nu încetează prin moartea unuia dintre asociaţi), intentarea acţiunii posesorii sau pentru
evacuarea locatarului (pentru neplata chiriei, expirarea termenului), plata cheltuielilor de înmormântare şi a
datoriilor rezultând din ultima boală a defunctului sau a micilor datorii ale defunctului
- per a contrario - numai actele de administrare care nu au caracter provizoriu şi urgent, deci care au
caracter definitiv şi angajează viitorul reprezintă acte de acceptare tacită pură şi simplă a moştenirii:
încasarea unor creanţe de la debitorii succesiunii (care nu reprezintă venituri curente); încheierea între
succesibili a unei convenţii cu privire la administrarea bunurilor succesorale (deoarece priveşte situaţia
viitoare a bunurilor); efectuarea de cheltuieli utile sau voluptuarii (care nu au caracter necesar, dar măresc
valoarea bunului, respectiv sunt făcute în scop de lux sau plăcere); locaţiunea (închirierea, arendarea)
bunurilor succesorale care angajează viitorul pe o perioadă mai îndelungată, plata datoriilor mai însemnate
ale defunctului, plata impozitelor (pe clădiri, terenuri, autovehicule), plata taxelor asupra succesiunilor.
Rezerva (declaraţia) expresă de neacceptare - Dacă succesibilul încheie un act care valorează acceptare
tacită, nu poate anihila acest efect indirect, secundar al actului prin declaraţia expresă în act sau ulterior că

46
nu a înţeles să-şi însuşească calitatea de moştenitor, căci, în principiu, afirmarea nu are valoare faţă de
actele făcute.
- succesibilul care doreşte să încheie un act în interesul succesiunii, dar cu rezerva să nu fie considerat
acceptant, va trebui să ceară autorizarea prealabilă a justiţiei în condiţiile prevăzute de lege pentru
moştenitorul acceptant sub beneficiu de inventar, nu numai în cazul actelor de înstrăinare, dar prin analogie
- şi în cazul altor acte (de administrare definitivă) care angajează viitorul patrimoniului succesoral.
B. Acceptarea pură şi simplă forţată
- este impusă de lege în cazul în care succesibilul (unul sau mai mulţi) a dat la o parte (a sustras) sau a
ascuns (tăinuit, dosit) bunuri ale moştenirii, inclusiv prin nedeclararea lor la inventar, cu intenţia
frauduloasă de a le însuşi în exclusivitate şi de a păgubi pe comoştenitori şi/sau creditorii moştenirii
- e o excepţie de la caracterul voluntar al actului de opţiune - voinţa succesibilului se manifestă numai în
săvârşirea faptelor prevăzute de lege, în urma cărora se produce de drept acceptarea pură şi simplă a
moştenirii, chiar dacă asemenea consecinţe nu sunt dorite de el.
- ca natură juridică, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se analizează ca acte juridice de opţiune (ca
variantă de acceptare voluntară tacită), ci ca fapte juridice ilicite, deci delicte civile -> sancţiunea
reprezintă pedeapsă civilă, a acceptarii fortate a mostenirii.
Condiţiile acceptării forţate.
- Elementul obiectiv constă în darea la o parte (sustragerea) sau ascunderea, tăinuirea (în special cu ocazia
inventarierii) a unor bunuri din moştenire
- Elementul subiectivîl reprezintă intenţia frauduloasă a moştenitorului, fraudă destinată a înlătura aplicarea
între moştenitori a regulilor devoluţiunii succesorale legale sau testamentare, a principiului egalităţii prin
ruperea echilibrului dintre ei, de a păgubi creditorii succesiunii prin diminuarea
- Autorul faptei ilicite trebuie să aibă calitatea de moştenitor cu vocaţie concretă la moştenire (moştenitor
legal, legatar universal sau cu titlu universal) - Legatarul cu titlu particular nu intră sub incidenţa art.703 şi
712 C.civ. - el nu răspunde niciodată pentru datoriile şi sarcinile moştenirii
- autorul faptei ilicite a avut capacitate delictuală (nu capacitate de exerciţiu) în momentul săvârşirii ei, deci
a lucrat cu discernământ, discernământul prezumându-se relativ în cazul persoanelor care au împlinit vârsta
de 14 ani şi nu sunt puse sub interdicţie, iar în cazul persoanelor incapabile (sub 14 ani sau puse sub
interdicţie) trebuie să fie dovedit.
C. Efectele acceptării pure şi simple
Efecte generale
- Consolidarea titlului de moştenitor şi alte efecte - se consolidează, devenind definitivă – efectul se
produce retroactiv
- se stinge definitiv dreptul de opţiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunţa la moştenire sau
de a o accepta sub beneficiu de inventar.
- Cel mai important efect al acceptării pure şi simple este contopirea, confundarea patrimoniului succesoral
cu patrimoniul personal al moştenitorului, succesor universal sau cu titlu universal - consecinţe:
* Moştenitorul va răspunde personal pentru pasivul moştenirii peste limitele (puterea) activului averii
moştenite (ultra vires hereditatis), deci nu numai cu bunurile din averea moştenită, dar şi cu bunurile sale
proprii;
* Datoriile sau creanţele moştenitorului faţă de de cuius se sting prin confuziune
* În raporturile contractate de de cuius cu terţii, moştenitorul va lua locul acestuia .
Efecte speciale în cazul acceptării forţate
- Decăderea din dreptul de opţiune succesorală.
- Decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse - nu are nici un drept asupra
bunurilor sustrase sau ascunse. - vor fi dobândite de către comoştenitorul succesibilului vinovat, respectiv
de comoştenitorii săi - dacă sunt mai mulţi - potrivit cotelor lor succesorale - succesibilul vinovat nu
beneficiază de partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile sustrase sau ascunse, insa el va răspunde de datoriile
moştenirii proporţional cu cota-parte ce i se cuvine din moştenire potrivit vocaţiei succesorale.
Acceptarea sub beneficiu de inventar
- variantă intermediară între acceptarea pură şi simplă şi renunţarea la moştenire - este un act de opţiune
expres şi solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune
succesorală, că îşi însuşeşte titlul de moştenitor (comoştenitor) al patrimoniului succesoral, dar înţelege să

47
răspundă de pasivul succesoral numai în limita activului moştenit şi numai cu bunurile moştenite, inventarul
întocmit împiedicând confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul său propriu.
- acceptarea beneficiară înseamnă o acceptare totală, definitivă şi necondiţionată a activului succesoral şi o
acceptare a pasivului numai în limita activului moştenit.
- Succesibilul optează în acest sens, de regulă, în cazurile în care există îndoieli cu privire la solvabilitatea
actuală sau viitoare a patrimoniului succesoral.
Caracterul facultativ al acceptării sub beneficiu de inventar. Derogări.
- două cazuri:
a) În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă acceptarea
moştenirii va fi socotită totdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar
b) În cazul succesibilului decedat înainte de exercitarea dreptului de opţiune, acest drept se retransmite
prin moştenire.
Condiţii de formă- Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn - trebuie să
îndeplinească cele două condiţii care sunt prevăzute - drept condiţie de validitate şi, respec tiv, de
opozabilitate - şi pentru renunţarea la moştenire - in plus, pentru validitatea acceptării beneficiare legea
prevede şi necesitatea întocmirii inventarului fidel şi exact al bunurilor succesorale.
a) Acceptarea sub beneficiu de inventar poate fi numai expresă, rezultând din declaraţia succesibilului
făcută în acest sens în faţa notarului public.
- Dacă declaraţia de acceptare beneficiară nu este dată în faţa notarului public (înscris sub semnătură
privată), intervine sancţiunea nulităţii beneficiului de inventor - posibilitatea să valoreze acceptare pură şi
simplă, dacă condiţiile pentru aceasta sunt îndeplinite.
b) Declaraţia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunţări
la succesiune ţinut de biroul notarial desemnat pentru circumscripţia teritorială a judecătoriei de la locul
deschiderii moştenirii - neîndeplinirii condiţiei de publicitate prevăzută “pentru opozabilitate” - beneficiul
rezultând din inventar nu va putea fi invocat faţă de terţi (faţă de creditorii succesiunii) şi între terţi
(creditorii succesiunii şi creditorii personali ai moştenitorului).
c) Declaraţia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie precedată sau urmată de întocmirea unui
inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale, făcut în formele legiuite.
Efectele acceptării sub beneficiu de inventar.
- succesibilul îşi consolidează titlul său de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat
de la data deschiderii moştenirii el devine în mod definitiv titular al patrimoniului succesoral şi proprietar al
bunurilor care îl compun.
- are dreptul la activul net al patrimoniului, poate încheia valabil acte juridice, poate cere ieşirea din
indiviziune
- ca orice moştenitor acceptant, el poate cere reducţiunea liberalităţilor excesive dacă este moştenitor
rezervatar, având dreptul să ceară şi putând fi obligat şi la raportul donaţiilor dacă este descendent sau soţ
supravieţuitor în concurs cu descendenţii.
Efecte specifice
- Separaţia de patrimonii - acceptarea beneficiară împiedică confuziunea celor două patrimonii, producând
deci separaţia de patrimonii - moştenitorul beneficiar devine titular a două patrimonii distincte, separate
între ele.
Întrucât cele două patrimonii sunt separate:
- datoriile sau creanţele moştenitorului faţă de de cuius nu se sting prin confuziune.
- în caz de vânzare a bunurilor succesorale la licitaţie, moştenitorul beneficiar poate deveni adjudecatar în
calitate de titular al patrimoniului propriu, asimilat unui terţ în raport de patrimoniul succesoral;
- moştenitorul beneficiar, în calitate de titular al patrimoniului propriu, poate dobândi drepturi şi obligaţii noi
faţă de patrimoniul succesoral.
- în raporturile contractate de de cuius cu terţii moştenitorul beneficiar nu va lua locul acestuia, astfel încât
excepţiile personale pe care terţii le puteau invoca în contra lui de cuius vor fi inopozabile faţă de
moştenitorul beneficiar care acţionează în calitate de titular al patrimoniului propriu.
- creditorii succesorali şi legatarii urmează să fie plătiţi din preţul bunurilor succesorale cu preferinţă faţă de
creditorii personali ai moştenitorului, care vor putea ridica pretenţii numai asupra valorilor rămase după
lichidarea pasivului moştenirii.

48
Răspunderea moştenitorului beneficiar pentru pasivul succesoral numai în limita activului ( intra vires
hereditatis) şi numai cu bunurile ce fac parte din moştenire ( cum viribus). - moştenitorul beneficiar este
obligat să plătească datoriile succesiunii numai până la concurenţa valorii bunurilor din moştenire ( intra
vires hereditatis).
Încetarea beneficiului de inventor - acceptarea sub beneficiu de inventar, ca act de acceptare a moştenirii,
are caracter definitiv şi irevocabil - beneficiul de inventar poate să înceteze cu efect retroactiv, acceptarea
devenind pură şi simplă de la data deschiderii moştenirii; prin renunţarea moştenitorului la beneficiul de
inventar (a) şi prin decăderea lui din acest beneficiu cu titlu de pedeapsă (b).
a) Cu excepţia minorilor şi a persoanelor puse sub interdicţie, moştenitorul poate oricând să renunţe la
acest beneficiu creat de legiuitor în principal în interesul său. Renunţarea poate fi nu numai expresă, dar şi
tacită.
b) Decăderea din beneficiul de inventar intervine dacă:
- moştenitorul (inclusiv minorul sau persoana pusă sub interdicţie, dar cu capacitate delictuală) cu intenţie
frauduloasă a ascuns sau dat la o parte bunuri succesorale (art.703, 712 C.civ.);
- moştenitorul beneficiar a vândut imobile succesorale fără respectarea formalităţilor prevăzute de lege
(fără licitaţie publică cu autorizarea justiţiei, potrivit art.717 C.civ. şi art.670-671 C.pr.civ.).
Renunţarea la moştenire
= actul juridic unilateral, expres şi solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie
a dreptului de opţiune succesorală, că nu îşi însuşeşte (renunţă la) titlul de moştenitor, desfiinţând cu efect
retroactiv vocaţia sa succesorală, devenind străin de moştenire.
Dreptul de a renunţa aparţine tuturor moştenitorilor, indiferent că sunt moştenitori legali sau testamentari,
rezervatari sau nerezervatari, cu vocaţie generală sau concretă, cu vocaţie universală, cu titlu universal sau
particular.
Condiţii de fond speciale.
a) renunţarea nu poate fi decât expresă, constituie un act juridic solemn”. Ea nu poate fi dedusă (indirect)
din anumite circumstanţe de fapt.
b) Renunţarea la moştenire este valabilă şi produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu şi-a exercitat
anterior dreptul de opţiune prin acceptare - fie şi tacită sau forţată ori sub beneficiu de inventar - a
moştenirii. Cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării (ea fiind irevocabilă); dacă
a acceptat moştenirea „renunţarea la succesiune este lipsită de orice efect juridic asupra actului iniţial de
acceptare”.
c) Renunţarea, ca şi acceptarea, este un act juridic indivizibil; succesibilul nu poate renunţa în parte la
dreptul său succesoral pentru a accepta restul.
d) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă (impersonală şi cu titlu gratuit); “renunţarea in favorem”
reprezintă în realitate acte de acceptare a moştenirii însoţite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor
succesorale, cu toate consecinţele acceptării şi transmiterii drepturilor succesorale.
Condiţii de formă - este un act juridic solemn - declaraţiile de renunţare la succesiune se fac în faţa nota-
rului public şi se înscriu pentru opozabilitate în registrul special de renunţări la succesiune ţinut de biroul
notarial
- renunţarea trebuie să îndeplinească două condiţii de formă: una de validitate şi alta de opozabilitate.
a) Declaraţia trebuie să fie dată în faţa notarului public. Ea se poate face nu numai în faţa notarului la care
se află registrul special de renunţări la succesiune, dar şi la un alt birou notarial. - Declaraţia de renunţare
care nu este dată în condiţiile arătate este lovită de nulitate absolută.
b) Declaraţia de renunţare trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunţări la succesiune ţinut de
biroul notarial desemnat pentru circumscripţia teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii moştenirii
-este o condiţie de publicitate care nu afectează validitatea actului de renunţare.
Efectele renunţării.
- se desfiinţează cu efect retroactiv vocaţia succesibilului, el devenind străin de moştenire;
Consecinţe:
a) Renunţătorul nu beneficiază de nici un drept succesoral, dar nici nu este obligat să suporte datoriile şi
sarcinile moştenirii. Partea renunţătorului - atât activul cât şi pasivul - va reveni prin acrescă mânt
comoştenitorilor sau se va deferi moştenitorilor subsecvenţi acceptanţi care o vor dobândi ab initio, din

49
momentul deschiderii moştenirii, direct de la defunct (nu de la renunţător), potrivit regulilor devoluţiunii
legale sau testamentare a moştenirii.
b) În caz de deces al renunţătorului, partea din moştenire la care ar fi avut dreptul nu se transmite la
proprii moştenitori, iar descendenţii lui nu vor putea veni la moştenire prin reprezentare, ci numai în nume
propriu, în condiţiile prevăzute de lege;
c) Dacă renunţătorul (moştenitor obligat la raport) a beneficiat de o donaţie din partea celui care lasă
moştenirea, nu va fi obligat la raport, indiferent că donaţia s-a făcut cu sau fără scutire de raport.
d) Drepturile reale sau de creanţă ale renunţătorului împotriva defunctului sau ale acestuia împotriva
succesibilului renunţător şi care s-au stins prin consolidare sau confuziune ope legis la data deschiderii
moştenirii, renasc prin efectul retroactiv al renunţării;
e) O dată cu calitatea de moştenitor, renunţătorul pierde şi beneficiul sezinei la care a avut dreptul în
calitate de rudă în linie directă, descendentă sau ascendentă.
f) Creditorii succesibilului renunţător nu au dreptul să urmărească patrimoniul succesoral, după cum nici
creditorii succesiunii nu au dreptul să urmărească bunurile din patrimoniul renunţătorului;
g) Renunţătorul nu are obligaţia de a plăti taxe succesorale.
Retractarea renunţării. - legea permite - în mod excepţional - retractarea (revocarea) renunţării, dar numai
dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulativ prevăzute de art.701 C.civ.
Condiţiile retractării. Cele două condiţii sunt:
a) Retractarea este posibilă numai cât timp, în privinţa renunţătorului, nu s-a împlinit termenul de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.
b) Retractarea este posibilă numai dacă moştenirea nu a fost acceptată până în momentul retractării de un
alt succesibil, comoştenitor sau moştenitor subsecvent, cu vocaţie legală sau testamentară, universală sau
cu titlu universal.
c) Dacă cele două condiţii arătate sunt îndeplinite, succesibilul poate reveni asupra hotărârii anterioare
luate, retractând renunţarea. Deoarece art.701 C.civ. (sau alte acte normative) nu prevăd condiţii de formă,
se admite că retractarea ca şi acceptarea pură şi simplă a moştenirii, poate fi nu numai expresă, rezultând
din însuşirea calităţii de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, dar şi tacită, dacă
rezultă neîndoielnic din acte cu semnificaţia acceptării tacite a moştenirii (art.689 C.civ.), ori chiar forţată,
dacă succesibilul renunţător săvârşeşte fapte ilicite ce cad sub incidenţa art.703 şi 712 C.civ. mai înainte ca
renunţarea să fi devenit irevocabilă prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de opţiune
succesorală sau prin acceptarea moştenirii de către un alt succesibil (art.701 C.civ.), moment în care
renunţătorul pierde definitiv (irevocabil) calitatea de succesibil.
Efectele retractării.
a) succesibilul devine moştenitor acceptant.
b) ca orice act de opţiune succesorală, retractarea renunţării prin acceptare operează retroactiv, de la data
deschiderii moştenirii.

50
TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII
Obiectul transmisiunii
- La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei - intransmisibil în timpul vieţii - se transmite asupra
moştenitorilor, legali sau testamentary- ea cuprinde nu numai drepturile, dar şi obligaţiile defunctului.
- Transmisiunea are ca obiect, în principiu, numai drepturile şi obligaţiile defunctului cu conţinut
patrimonial, cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile pe cale de moştenire - transmisiunea
succesorală este nu numai activă, ci şi pasivă
Cuprinsul activului succesoral
- numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii moştenirii. Drepturile personale nepatrimoniale
nu se transmit prin moştenire decât în mod excepţional, în cazurile şi în limitele prevăzute de lege.
- Drepturile patrimoniale ale defunctului intră în alcătuirea activului succesoral, indiferent de natura lor;
drepturi reale principale sau accesorii (proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute, dreptul real
de folosinţă, ipoteca şi gajul), drepturi de creanţă sau drepturi patrimoniale rezultând din creaţii
intelectuale.
- Fac parte din activul succesoral şi acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul, cum sunt, de
exemplu, acţiunile în revendicare, anulare, rezoluţiune sau reziliere, revocare etc., acţiuni care pot fi pornite
sau continuate de moştenitori potrivit regulilor aplicabile.
Cuprinsul pasivului succesoral.
- intră datoriile şi sarcinile moştenirii.
a) datorii succesorale = obligaţii patrimoniale ale defunctului care - indiferent de izvorul lor (contractual,
delictual, legal) - există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului
faţă de moştenitori.
b) sarcinile succesorale = obligaţii care - fără a fi existat în patrimoniul celui care lasă moştenirea - se nasc
în persoana moştenitorului la deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din
voinţa lui. Astfel sunt:
- cheltuieli de înmormântare (care nu trebuie să fie excesive), inclusiv cheltuielile efectuate de moştenitori
cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor;
- cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, inclusiv taxele şi impozitele pentru bunurile din
moştenire sau cheltuielile necesare pentru efectuarea procedurii succesorale (art.723 C.civ.);
- plata legatelor cu titlu particular (inclusiv sarcini impuse moştenitorilor), care conferă legatarului calitatea
de creditor al unei creanţe, reprezintă, de asemenea, o sarcină succesorală în sensul larg al noţiunii.
Transmisiunea activului succesoral
Feluri. Transmisiunea activului succesoral (ca şi a pasivului) poate fi universală, cu titlu universal sau cu
titlu particular. În toate cazurile, ea operează de drept, de la data deschiderii moştenirii, dar prezintă unele
particularităţi în cazul legatelor cu titlu particular.
Transmisiunea universală sau cu titlu universal. Transmisiunea universală are ca obiect patrimoniul
succesoral, iar titularii dreptului sunt moştenitorii cu vocaţie universală; moştenitorii legali şi legatarii
universali. Datorită vocaţiei universale, ei pot deveni titularii întregului patrimoniu succesoral, chiar dacă, în
concret, emolumentul pe cate îl culeg nu va cuprinde tot activul succesoral.
Transmisiunea cu titlu universal are ca obiect o cotă-parte (fracţiune) din moştenire (universalitate),
datorită vocaţiei limitate a titularului dreptului, care este legatar cu titlu universal.
Transmisiunea cu titlu particular. Ea are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau
determinabile, privite izolat (ut singuli). Este cazul legatului cu titlu particular.
Transmisiunea cu titlu particular, fie şi sub condiţie, operează tot din momentul deschiderii moştenirii, dar
natura dreptului dobândit de legatar depinde de obiectul legatului.
Diviziunea de drept a activului succesoral între moştenitorii universali sau cu titlu universal. În momentul
deschiderii moştenirii creanţele defunctului, inclusiv cele solidare, se divid, prin efectul legii, între
comoştenitori şi terţi, în proporţie cu partea ce revine fiecăruia din moştenire - fiecare moştenitor va putea
urmări pe debitor numai pentru partea sa de creanţă. Dacă obiectul creanţei este indivizibil, fiecare
moştenitor poate cere în totalitate executarea obligaţiei.
Drepturile reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral se dobândesc de către moştenitori în stare de
indiviziune; întrucât bunurile nu sunt susceptibile de diviziune prin efectul legii, comoştenitorii dobândesc
numai cote-părţi ideale din dreptul real asupra bunurilor, corespunzătoare drepturilor succesorale ale

51
fiecăruia, urmând ca dreptrile exclusive asupra bunurilor concrete din moştenire să fie stabilite prin
împărţeală (partaj).
Transmisiunea pasivului succesoral
Transmisiunea universală şi cu titlu universal - pasivul succesoral se suportă de către succesorii universali
sau cu titlu universal (deci moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal), deoarece ei
dobândesc prin moştenire - dacă au acceptat-o - un patrimoniu sau o fracţiune de patrimoniu, adică o
universalitate care cuprinde nu numai drepturi, dar şi obligaţii (datorii şi sarcini, inclusiv plata legatelor cu
titlu particular care conferă legatarului calitatea de creditor al unei creanţe).
Transmisiunea cu titlu particular - legatarii cu titlu particular - în principiu - nu contribuie la plata pasivului
succesoral; neavând vocaţie la universalitate, nu suportă nici pasivul universalităţii. În mod excepţional,
legatarul particular va fi obligat să contribuie la plata pasivului în următoarele ipoteze şi limite:
a) Dacă testatorul a prevăzut expres plata - totală sau parţială - de către legatarul particular a unei datorii
sau sarcini, inclusiv a unui legat cu titlu particular având ca obiect o creanţă.
b) Dacă legatul particular are ca obiect un grup particular de bunuri cuprinzând nu numai drepturi, dar şi
obligaţii, cum ar fi dreptul succesoral moştenit de testator ca universalitate sau cotă-parte din
universalitate, încă nelichidată ori partea socială dintr-o societate;
c) Dacă legatul particular are ca obiect un imobil ipotecat. În acest caz, legatarul, potrivit dreptului comun
în materie de ipotecă, nu este obligat personal să plătească. Dar fiind obligat propter rem, dacă plăteşte
pentru a salva imobilul de urmărirea creditorului ipotecar, se subrogă în drepturile creditorului plătit, putând
recupera, pe calea acţiunii în regres, plata făcută de la succesorii universali sau cu titlu universal, obligaţi să
suporte pasivul moştenirii;
d) Dacă activul moştenirii nu acoperă pasivul, în mod indirect şi fără a fi obligat personal, legatarul va
suporta consecinţele existenţei pasivului. Într-adevăr, în concursul dintre creditorii succesiunii (inclusiv
creditorii chirografari) şi toţi legatarii, inclusiv cei cu titlu particular primii au preferinţă fiindcă nimeni nu
poate face liberalităţi (nu poate fi generos) dacă nu şi-a plătit datoriile ( nemo liberalis nisi liberatus ). În
consecinţă, legatul particular va fi redus în măsura necesară achitării pasivului succesoral dacă creditorii
dovedesc că nu pot satisface creanţele lor din celelalte bunuri ale moştenirii.
Diviziunea de drept a pasivului succesoral între moştenitorii universali şi cu titlu universal proporţional cu
părţile ereditare - Codul civil consacră rincipiul diviziunii de drept a pasivului succesoral între moştenitorii
universali şi cu titlu universal, de la data deschiderii moştenirii. Legatarul cu titlu particular, în principiu, nu
contribuie la plata pasivului succesoral.
Excepţii de la regula diviziunii de drept a pasivului succesoral proporţional cu părţile ereditare - În anumite
cazuri prevăzute de lege, de cel care lasă moştenirea sau prin convenţia dintre moştenitori, pasivul
succesoral nu se divide între ei sau se divide altfel decât proporţional cu părţile ereditare:
a) Dacă obligaţia are ca obiect un bun individual determinat, moştenitorul posesor va putea fi acţionat
singur, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori.
b) Dacă unul dintre moştenitori este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei. În acest caz,
moştenitorul însărcinat cu plata datoriei poate fi urmărit singur de creditor, de regulă fără drept de recurs
împotriva celorlalţi.
c) Dacă obligaţia este indivizibilă - indivizibilitate naturală sau convenţională - oricare moştenitor poate fi
urmărit pentru întreg, cu drept de recurs împotriva comoştenitorilor.
d) Dacă datoria este garantată cu ipotecă, moştenitorul care primeşte imobilul ipotecat va fi obligat
“ipotecar pentru tot” - ipoteca fiind indivizibilă – “dar numai, până în concurenţa valorii imobilelor ce deţin”.
e) La cele patru excepţii (prevăzute de lege) de la regula diviziunii de drept a obligaţiilor succesorale,
practica judecătorească a mai adăugat o excepţie; cu toate că obligaţiile se transmit la moştenitori divizat,
se admite că dreptul de gaj general al creditorilor rămâne indivizibil cât timp durează indiviziunea între
moştenitori. Drept urmare, creditorii moştenirii vor putea urmări bunurile succesorale pentru întreaga
datorie şi, ca atare, nu suportă riscul insolvabilităţii unora dintre moştenitori, fiind satisfăcuţi integral din
preţul obţinut, neţinând seama de diviziunea între moştenitori a datoriilor..
Contribuţia moştenitorilor la datoriile plătite. Acţiuni în regres. Problema vizează raporturile dintre
comoştenitori, în ipoteza în care unul (unii) dintre ei a plătit din datoriile şi sarcinile moştenirii mai mult
decât partea sa. O asemenea plată peste partea contributivă din datorie, poate fi făcută de moştenitor
voluntar (de exemplu, pentru a salva un bun succesoral, aflat în indiviziune, de la urmărirea creditorilor)

52
sau ca urmare a obligaţiei juridice de a plăti peste partea sa din datorie (de exemplu, datorie indivizibilă,
garantată cu ipotecă etc.).
În toate aceste cazuri, moştenitorul solvens care a plătit peste partea sa, are o acţiune personală în regres
împotriva comoştenitorilor care nu au achitat părţile lor contributive; fie o acţiune din gestiunea de afaceri,
fie o acţiune rezultând din subrogaţie legală, fie - dacă a fost obligat să plătească după ieşirea din
indiviziune - acţiunea în garanţie a împărţelii.
Limitele răspunderii succesorilor universali şi cu titlu universal pentru pasivul succesoral
- e face deosebire între moştenitorii regulaţi - care sunt rudele defunctului cu vocaţie legală şi soţul
supravieţuitor - pe de o parte, şi moştenitorii neregulaţi - care sunt legatarii universali sau cu titlu universal
şi statul - pe de altă parte.
- Moştenitorii regulaţi, fiind consideraţi continuatori ai persoanei defunctului se substituie persoanei lui şi, ca
atare, răspund pentru plata pasivului succesoral nu numai cu bunurile moştenirii, dar şi cu patrimoniul lor
propriu, dacă nu au oprit confuziunea dintre cele două patrimonii prin acceptarea moştenirii sub beneficiu
de inventar.
- Moştenitorii neregulaţi (legatarii universali şi cu titlu universal), nefiind consideraţi continuatori ai
persoanei defunctului, ci simpli succesori la bunuri, răspund pentru pasivul succesoral numai în limita
bunurilor moştenite (intra vires bonorum), cu condiţia ca, prin întocmirea unui inventar, chiar şi neurmată
de declaraţia de acceptare a moştenirii sub beneficiu de inventar, să poată dovedi componenţa bunurilor
din activul succesoral.

53
PETIŢIA DE EREDITATE
=mijlocul juridic (acţiunea) cu ajutorul căreia aceste din urmă persoane pot valorifica drepturile pretinse şi
pot intra în posesiunea moştenirii
- prin această acţiune reclamantul cere recunoaşterea calităţii (titlului) său de moştenitor şi, drept
consecinţă, posesiunea patrimoniului succesoral.
- petiţia de ereditate este o acţiune prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului
său de moştenitor legal sau legatar (universal sau cu titlu universal) şi obligarea la restituirea bunurilor
succesorale (universalitate sau cotă-parte) a persoanei care – pretinzându-se de asemenea moştenitor
universal ori cu titlu universal - deţine aceste bunuri (sau unele dintre ele) în această calitate, drepturile
pretinse de cele două părţi fiind inconciliabile .
Părţile. Deosebire faţă de alte acţiuni.
- reclamantul în petiţia de ereditate este persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu
universal, respectiv, succesorii ei în drepturi (cesionarii de drepturi succesorale sau moştenitorii ei prin
retransmitere în caz de deces).
- Pârâtul este, o persoană care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal şi care posedă
bunurile succesorale în această calitate (posesor pro herede).
Caractere juridice.
a) petiţia de ereditate e o acţiune reală - are drept scop deposedarea moştenitorului aparent de bunurile
succesorale, creanţele din masa succesorală fiind vizate ca o valoare patrimonială, iar nu ca un raport
juridic valorificat împotriva debitorului.
b) Petiţia de ereditate este o acţiune divizibilă - fiecare pretins moştenitor (în caz de pluralitate) trebuie să
acţioneze, respectiv să se apere în nume propriu, neputând reprezenta - în puterea legii - pe comoştenitori,
iar hotărârea obţinută este opozabilă numai faţă de părţile din proces.
c) petiţia de ereditate e o acţiune prescriptibilă în termenul general de prescripţie (iar nu în termenul de 6
luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, acceptarea moştenirii fiind o condiţie prealabilă.
Termenul curge nu de la deschiderea moştenirii, ci de la data când pârâtul a făcut acte de succesor, care,
prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului.
Dovada calităţii de moştenitor.
- soluţionarea petiţiei de ereditate este dovedirea calităţii de moştenitor legal sau de legatar universal ori cu
titlu universal.
- mijloacele de probă admise în acest cadru sunt certificatul de moştenitor sau certificatul de calitate de
moştenitor, testamentul, actele de stare civilă şi orice alte mijloace de probă admise de lege.
- În cadrul soluţionării petiţiei de ereditate, cu ajutorul acestor mijloace de probă reclamantul, pentru a
avea câştig de cauză, trebuie să dovedească că are calitatea de moştenitor - în tot sau în parte - în privinţa
patrimoniului succesoral reclamat, titlul său fiind preferabil ori concurent cu titlul pârâtului.
Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public în cadrul procedurii succesorale notariale
necontencioase şi cuprinde constatările referitoare la masa succesorală, calitatea moştenitorilor şi cotele ce
le revin din patrimoniul defunctului, respectiv bunurile atribuite dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin
bună învoială în acest cadru. Certificatul astfel eliberat - mijloc de însezinare şi instrument probator - face
dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în
parte.
Spre deosebire de certificatul de moştenitor, certificatul de calitate de moştenitor face dovada numai în
privinţa calităţii de moştenitor şi se emite numai în cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri
în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să
li se stabilească numai calitatea.
Dacă certificatul de moştenitor (de calitate de moştenitor) a fost emis pe numele uneia dintre părţile
litigante (de exemplu, a pârâtului) şi cealaltă parte se consideră vătămată prin emiterea lui, va putea cere
instanţei anularea acestuia şi stabilirea calităţii de moştenitor şi a drepturilor sale, conform legii.
În privinţa anulării certificatului, trebuie să deosebim după cum partea care o cere a participat la procedura
succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat
acordul la emiterea lui. În primul caz, certificatul are valoarea unei convenţii şi anularea lui, respectiv
constatarea nulităţii va putea fi cerută numai pentru vicii de consimţământ sau incapacitate ori pentru
cauze de nulitate absolută , potrivit dreptului comun. În schimb, faţă de terţi (inclusiv partea din proces

54
care nu a participat la emiterea lui) menţiunile certificatului sunt opozabile numai până la dovada contrară.
Ei pot cere anularea certificatului contestând calitatea de moştenitor al titularului şi întinderea drepturilor lui
succesorale.
În ceea ce priveşte puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, se admite că el nu poate fi opus
terţilor ca instrument de dovadă a proprietăţii, nu constituie faţă de terţi un titlu de proprietate , căci notarul
nu are căderea să certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moştenirea, ci numai calitatea de
moştenitor şi a cotei sau bunurilor (împărţite prin bună învoială) care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.
Testamentul poate servi, de asemenea, ca instrument probator al calităţii de moştenitor (testamentar) în
cadrul procesului declanşat prin petiţia de ereditate întrucât certificatul de moştenitor nu este un instrument
de dovadă obligatoriu. “Exercitarea de către legatarii universali a drepturilor lor nu este condiţionată de
existenţa certificatului de moştenitor, care, de altfel, în caz de neînţelegere între părţi nici nu poate fi
eliberat, natura şi întinderea drepturilor respective putând fi dovedită în faţa instanţei de judecată”.
Actele de stare civilă vor putea fi, de asemenea, prezentate ca dovadă a calităţii de moştenitor, a rudeniei
cu defunctul sau a calităţii de soţ supravieţuitor. Având caracter autentic, ele vor putea fi combătute numai
în condiţiile prevăzute de lege.
Şi alte mijloace de dovadă (orice mijloace de probă) vor putea fi prez pentru a justifica vocaţia succesorală
- legea prevede expres posib stabilirii calit de moştenitor nu numai prin acte de stare civilă, dar şi cu
martori - în cadrul procedurii succesorale notariale, dar şi în faţa instanţei, în cursul judecării petiţiei de
ereditate. În litigiile cf practicii jud privind o avere succesorală - pot fi încuviinţate şi alte probe decât actele
de stare civilă, care să nu fie contrarii certif de stare civilă prezentate. Calitatea de moştenitor legal poate fi
dedusă - când nu rezultă cu claritate din actele de stare civilă - din recunoaşterea pârâţilor.
Efectele petiţiei de ereditate. Dacă acţiunea este admisă, recunoscându-se calitatea de moştenitor al
reclamantului, el are dreptul la înapoierea bunurilor succesorale care au fost deţinute de către pârât şi care
s-a dovedit a fi fost un simplu moştenitor aparent. Dar se pune şi problema efectelor hotărârii faţă de terţii
care au încheiat acte juridice cu moştenitorul aparent în perioada dintre momentul deschiderii moştenirii şi
data soluţionării petiţiei de ereditate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Efecte între adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent – daca se admite petiţia de ereditate,
moştenitorul aparent este obligat să restituie adevăratului moştenitor toate bunurile succesorale pe care le-
a deţinut, creanţele pe care le-a încasat şi să plătească datoriile pe care le are faţă de succesiune.
La rândul lui, moştenitorul aparent are dreptul să pretindă, respectiv să reţină din sumele datorate,
indiferent dacă a fost de bună sau rea-credinţă:
- cheltuielile făcute pentru perceperea fructelor pe care a fost obligat să le restituie;
- plăţile făcute pentru plata datoriilor succesorale;
- cheltuielile necesare (pentru conservarea bunurilor) şi utile (care sporesc valoarea bunurilor) făcute cu
bunurile supuse înapoierii.
Efecte faţă de terţi. - actele de conservare şi de administrare se menţin, afară numai dacă terţul a fost de
rea-credinţă şi actul se dovedeşte a fi dăunător.
În cazul actelor de dispoziţie, terţul care a încheiat actul cu moştenitorul aparent se va putea apăra:
- dacă a plătit o datorie faţă de succesiune, prin plata făcută cu bună-credinţă către posesorul creanţei;
- prin posesiunea de bună-credinţă a bunului mobil corporal în conformitate cu C.civ.;
- prin invocarea uzucapiunii, inclusiv a celei de 10-20 ani, în cazul imobilului dobândit prin actul încheiat cu
moştenitorul aparent, act care serveşte drept just titlu;
- şi ca ultim remediu, prin teoria moştenitorului potrivit căreia actul încheiat cu moştenitorul aparent se
menţine dacă este (1) cu titlu particular şi (2) cu titlu oneros, iar terţul a fost (3) de bună-credinţă (se
prezumă), el dovedind în plus că a existat (4) o eroare comună (credinţă obştească) şi (5) invincibilă asupra
calităţii de moştenitor a nedemnului;
Dacă actul încheiat cu terţul se menţine, moştenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent,
potrivit celor arătate (după cum a fost de bună sau de rea-credinţă). Iar dacă actul se desfiinţează potrivit
principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, terţul va fi obligat la restituire faţă de adevăratul
moştenitor, însă va avea acţiune împotriva moştenitorului aparent pentru evicţiune, potrivit dreptului
comun.

55