Sunteți pe pagina 1din 9

Contractul de întreţinere

Secţiunea I
Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de întreţinere. Delimitarea lui faţă de alte contracte
64. Noţiune şi caractere juridice. Prin contractul de întreţinere una dintre părţi înstrăinează un bun
sau plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (de
regulă, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale etc.)1 pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o
înmormânteze2.
Contractul de întreţinere, asemănător rentei viagere3, este un contract cu titlu oneros aleatoriu4,
sinalagmatic, translativ de proprietate şi consensual, cu excepţia cazului în care bunul înstrăinat este un
(şi un) teren sau o locuinţă ori o unitate individuală (în înţelesul art. art.101 din Legea locuinţei
nr.114/1996 ), pentru care legea prevede necesitatea încheierii contractului în formă autentică (art. 2
alin.1 din Titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente5, şi respectiv art.101 din Legea
locuinţei nr.114/1996, introdus prin art. unic pct.3 din O.U.G. nr. 210/2008 pentru completarea Legii
locuinţei nr.114/1996).
Asemănător rentei viagere, creanţa de întreţinere poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie
sau testament, caz în care sunt aplicabile regulile de formă şi de fond ale liberalităţilor (forma actului,
capacitate, revocare, reducţiune etc.). Tot astfel, este posibilă constituirea creanţei de întreţinere şi pe
calea stipulaţiei pentru altul făcută donandi causa (în favoarea altei persoane decât cea care înstrăinează
bunul sau plăteşte capitalul), care reprezintă o “donaţie” indirectă scutită de formalitatea înscrisului
autentic, dar supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii.
Dacă în contract există o pluralitate de părţi (mai mulţi creditori şi/sau debitori), obligaţia de
întreţinere este indivizibilă (activ şi pasiv). Astfel fiind, în caz de pluralitate de creditori, ea nu este
considerată îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea
prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata vieţii tuturor creditorilor. Iar în caz de pluralitate de
debitori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi obligat să execute obligaţia de întreţinere; în schimb, şi
prestarea întreţinerii de către oricare dintre ei este liberatorie pentru toţi6.
Drept consecinţă a indivizibilităţii, neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina
rezoluţiunea întregului contract, iar nu pro parte (pentru cota-parte din bun ce a aparţinut creditorului
faţă de care obligaţia nu a fost executată sau proporţional cu numărul creditorilor neîntreţinuţi). Iar dacă
1
Cu privire la sensul larg, cuprinzător al noţiunii de întreţinere şi validitatea contractului chiar în ipoteza în
care creditorul are mijloace materiale suficiente (pentru a se întreţine), vz. TJ Braşov, dec. civ. nr.948/1984, în
RRD nr. 5, 1985, p. 69; CSJ, s.civ., dec. nr. 2462/1992, în Deciziile CSJ 1990-1992, p. 59-62.
2
Dacă în contract s-a prevăzut “expres numai dreptul vânzătorului la uzufruct pe tot timpul vieţii”, fără
“referiri la eventuale prestaţii de întreţinere” din partea cumpărătorului, contractul este de vânzare-cumpărare, iar
nu de întreţinere (CSJ, s.civ., dec. nr. 1303/1994, în Dreptul nr. 7, 1995, p. 84). Tot astfel, dacă vânzătorul îşi
rezervă alte drepturi (uz, abitaţie etc.), dar fără obligaţia cumpărătorului de a-i presta întreţinere (vz. şi infra nr.
66).
3
Pentru deosebiri, vz. infra nr. 65.
4
Caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere este chiar mai pronunţat decât în cazul rentei viagere,
întrucât obligaţia debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii, dar şi de obiectul
prestaţiei, variabil în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiilor
(starea sănătăţii, costul vieţii etc.).
5
Legea nr. 247/2005 a abrogat Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care la rândul său
abrogase capitolul „Circulaţia juridică a terenurilor” din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar. Cele două acte
normative au consacrat forma autentică cerută ad validitatem pentru înstrăinarea (dobândirea) terenurilor prin
acte juridice între vii.
6
Vz. M. Mănase, I. Săraru, Notă critică la dec.civ. a TJ Arad nr. 978/1974, în RRD nr. 3/1977, p. 41; P.
Anca, Notă critică la dec.civ. a TJ Timiş nr. 1328/1978, în RRD nr. 2/1980, p. 49-50; Nota redacţiei la dec. civ.,
nr. 27/1979 a TJ Suceava, în RRD nr. 8/1979, p. 58; C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p.370; I. Filipescu, M.
Bărbuşoiu, Sinteză de practică judiciară privind rezoluţiunea contractului, în RRD nr. 6/1983, p.40; TS, s.civ.,
dec. nr.478/1978, în CD, 1978 p.55-57; dec. nr. 1122/1987, în CD, 1987, p. 81-83: dec. nr.689/1988, în RRD nr.
2/1989, p.65; dec. nr.2814/1988, în RRD nr. 9-12/1989, p.128. În sensul că obligaţia este indivizibilă numai dacă
din probe rezultă că părţile au privit obligaţia ca nedivizibilă, vz. D. Chirică, op. cit., p.128-129.
1
întreţinerea este asigurată de un debitor, creditorul nu poate cere rezoluţiunea contractului în privinţa
celorlalţi.
Obligaţia de întreţinere urmează a fi considerată indivizibilă (pasiv) chiar dacă a fost contractată de
un singur debitor, deoarece - în cazul morţii lui - moştenitorii vor fi obligaţi fiecare pentru tot (art. 1063
şi 1065 C. civ.), în ipoteza în care creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute obligaţia pentru
a împiedica desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreţinerii de către debitorul
iniţial obligat intuitu personae. Dacă a fost un singur creditor care are mai mulţi moştenitori, problema
transmiterii creanţei nu se pune, deoarece ea se stinge la moartea lui. În schimb, problema se pune sub
raportul exercitării dreptului patrimonial de a cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea
obligaţiei în trecut (până la decesul creditorului), care se transmite, indivizibil, asupra tuturor
moştenitorilor, oricare putând să intenteze acţiunea1.
65. Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră. Cu toate asemănările existente între caracterele
juridice ale contractelor de rentă viageră şi de întreţinere, cele două contracte nu trebuie să fie
confundate, ele fiind contracte speciale distincte.
Principalele deosebiri (care, după cum vom vedea, atrag după sine pe cale de consecinţă şi alte
deosebiri) constau în faptul că:
a) obligaţia debirentierului este o obligaţie de a da, în timp ce prestarea întreţinerii este o obligaţie de
a face2;
b) renta viageră este transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni), în schimb creanţa de
întreţinere este esenţialmente personală şi deci nu poate fi transmisă altei persoane (este incesibilă)3;
c) renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori4.
d) contractul de rentă viageră este un contract numit, reglementat de Codul civil, pe când contractul
de întreţinere nu are o reglementare proprie, este deci un contract nenumit5.
66. Delimitare faţă de vânzare-cumpărare. Dacă înstrăinarea bunului se face (numai) în schimbul
întreţinerii - cu toate că se foloseşte uneori (greşit) noţiunea de “vânzare-cumpărare cu clauză de
întreţinere” - contractul nu poate fi confundat cu vânzarea-cumpărarea. “Împrejurarea că tribunalul
priveşte acea convenţie ca o vânzare... este eronată în drept, din moment ce înstrăinarea bunului nu s-a
făcut pe un preţ în bani... convenţia în litigiu constituie un contract nenumit permis de lege în virtutea
principiului libertăţii convenţiilor...”6.
Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul
întreţinerii şi a unei sume de bani. Contractul va fi calificat ca fiind un contract de întreţinere sau un
contract de vânzare-cumpărare?
Această problemă prezintă importanţă, de exemplu, în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere
(în ipoteza în care contractul este de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere şi nu i se poate

1
Vz. infra nr. 69.
2
Vz. de ex., TS, s.civ., dec. nr. 1216/1977, în RRD nr. 12/1977, p. 46.
3
Vz. TS, col. civ., dec. nr. 1627/1955, în CD, 1955, p. 73. Este personală (intuitu personae) şi incesibilă chiar
şi obligaţia de întreţinere (TS, s.civ., dec.nr. 1348/1969, în CD, 1969, p.92; dec. nr. 1114/1976, în RRD nr.
12/1976, p. 59; N.M. Medrea, Contractul de întreţinere, rezumatul tezei de doctorat, Cluj, 1974, p. 12-13),
neputând fi prestată de altă persoană în contra voinţei creditorului (art. 1094 C. civ.; TJ Timiş, dec. civ. nr. 717/
1974, în RRD nr.2/1975, p.42). Totuşi, în cazul unei imposibilităţi obiective şi temporare a debitorului de a presta
întreţinerea, nu excludem posibilitatea ca obligaţia să fie executată de o altă persoană (pe bază de contract sau din
proprie iniţiativă, gestiune de afaceri). Considerăm însă că o asemenea posibilitate poate fi recunoscută numai în
mod excepţional. (În sensul posibilităţii de principiu de a executa întreţinerea prin mandatar vz. TS, s.civ., dec.
nr. 1711/1971, în RRD nr. 9/1971, p. 161-162; I. Zinveliu, op. cit., p.136-137).
4
Întrucât întreţinerea are caracter strict personal nu poate fi urmărită de creditori. Ei însă pot ataca contractul
încheiat de creditorul întreţinerii în frauda drepturilor lor, dacă sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene
(revocatorii), această acţiune fiind aplicabilă şi în cazul contractelor aleatorii (TS, s.civ., dec. nr. 1589/1985, în
CD, 1985, p. 52-53). Cu atât mai mult (şi în condiţii mai lesnicioase) contractul poate fi atacat de creditori dacă
întreţinerea s-a stipulat în favoarea unui terţ beneficiar (donaţie indirectă). Vz. şi M.M. Pivniceru, D.C.
Tudorache, Exercitarea acţiunii oblice şi acţiunii pauliene în cazul contractului de întreţinere, în Dreptul nr.
2/1994, p. 41-43 (erată la acest articol în Dreptul nr. 4/1994, p. 99-100).
5
Vz. de ex., TS, col. civ., dec. nr.832/1960, în CD, 1960, p. 133. De lege ferenda se preconizează
reglementarea specială a contractului de întreţinere. Menţionăm că art. 30-34 din Legea nr. 17/2000 privind
asistenţa socială a persoanelor vârstnice nu reglementează contractul de întreţinere, referindu-se numai la
asistenţa acordată de autoritatea tutelară persoanelor vârstnice care înstrăinează bunuri în schimbul întreţinerii.
Vz. infra Notă după nr. 71.
6
Cas. I, dec. nr. 444/1923 şi 1074/1923, în C.civ. adnotat, vol. II, p.554-555 nr. 14. “De vreme ce în schimbul
construcţiei dobândite, pârâţii s-au obligat să o întreţină pe reclamanta şi pe soţul ei...”, suntem “în prezenţa unui
contract de întreţinere, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”. Nota redacţiei la
dec. civ. a TJ Suceava nr.40/1985, în RRD nr. 5/1985, p. 68.
2
acorda termen de plată (de graţie) pentru a se împiedica rezoluţiunea 7; dacă este de vânzare, dimpotrivă,
debitorul trebuie să fie pus în întârziere şi i se poate acorda termen de graţie) sau în legătură cu
interpretarea clauzelor neclare din contract (în cazul contractului de întreţinere clauzele se interpretează,
potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului; la vânzare toate clauzele se interpretează în contra
vânzătorului) ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului (în cazul contractului de întreţinere
se suportă de ambele părţi, iar în cazul vânzării, de către cumpărător) etc.2.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia
principală3, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel - întrucât “proporţia
între preţul în bani şi cel în natură”4 nu poate fi calculată, valoarea întreţinerii fiind aleatorie - în lipsă de
alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de
întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat5, iar în
caz contrar va fi de vânzare-cumpărare6.
Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere,
chiar dacă în contract s-a stipulat (precizat) preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind
irelevantă şi nu poate modifica natura juridică a contractului7. Într-adevăr, evaluarea bunului nu poate
influenţa raporturile dintre părţi, pentru că obligaţia creditorului întreţinerii este, oricum, certă (cu sau
fără evaluare), contractul având caracter aleatoriu numai din cauza duratei incerte a vieţii creditorului şi
a necesităţilor lui, deci a valorii întreţinerii ce urmează a fi prestată.
În schimb, dacă se înstrăinează o cotă-parte individualizată din imobil pe un preţ determinat, iar
cealaltă parte în schimbul întreţinerii8, nu avem o vânzare cu clauză accesorie de întreţinere (sau invers),
ci două contracte (negotium) distincte cuprinse într-un singur act (instrumentum), urmând a se aplica
pentru fiecare contract regulile corespunzătoare.
67. Delimitare faţă de contractul de donaţie. Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat
cu contractul de donaţie, chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului
înstrăinat în schimbul întreţinerii este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate. După
cum s-a arătat, pe drept cuvânt, moştenitorii rezervatari nu pot cere reducţiunea întrucât contractul de
întreţinere este un contract cu titlu oneros, deşi are caracter aleatoriu, în sensul că valoarea prestaţiilor
uneia dintre părţi este variabilă în raport de durata vieţii celeilalte părţi. Acesta este însă un caracter
specific al oricărui contract aleatoriu, care nu-şi poate pierde, prin această împrejurare, caracterul său de
contract cu titlu oneros. Deci contractul de întreţinere nu poate fi considerat o liberalitate chiar dacă
persoana care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări, la data
încheierii contractului, sfârşitul său apropiat9.

1
Vz. şi infra nr. 69 alin. 2.
2
La fel ca şi credirentierul, creditorul întreţinerii este ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului şi se bucură
de privilegiul prevăzut de lege în favoarea acestuia.
3
Vz. de ex., TS, col. civ., dec. nr.525/1956, în CD, 1956, p. 141-145; s. civ., dec. nr. 1751/1978, în RRD nr.
3/1979, p. 54; dec. nr. 121/1984, în CD, 1984, p. 64-66; TJ Vaslui, dec. civ., nr. 481/1985 şi nr. 84/1986 citate de
E. Safta-Romano, Practica instanţelor judecătoreşti din judeţul Vaslui cu privire la contractul de întreţinere, în
RRD nr. 7/ 1987, p. 43-44. Tot astfel se stabileşte natura contractului şi în ipoteza în care, în schimbul bunului,
obligaţia de întreţinere este însoţită (cumulată) cu o altă prestaţie decât plata unei sume de bani determinate (de
ex., un lucru, o rentă viageră etc.). În practică se întâlneşte cumulul întreţinerii cu plata unei sume de bani
determinate.
Menţionăm că problema calificării contractului nu se pune în caz de simulaţie, adică în cazul în care
contractul de întreţinere a fost deghizat sub forma vânzării-cumpărării. În această ipoteză, simulaţia în sine
nefiind o cauză de nulitate, între părţi şi succesorii lor universali se vor aplica regulile contractului de întreţinere,
situaţia juridică generată prin contraînscris fiind însă inopozabilă faţă de terţii de bună-credinţă (art. 1175 C.
civ.). Vz. P. Manica, C. Turianu (I) şi I. Stoenescu (II). Notă la dec. civ. a TJ Ilfov nr. 724/1975, în RRD nr.
5/1976, p. 52-55; TJ Bistriţa-Năsăud, dec.civ. nr.280/1971, în RRD nr. 10/1972, p. 174. Vz. şi infra nr. 68.
4
TS, s.civ., dec. nr.1751/1978, cit. supra.
5
N.M. Medrea, op. cit., p. 7-8; D. Chirică, op. cit., p.125.
6
Uneori se foloseşte, şi în această ipoteză, denumirea de “vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”.
Considerăm că nu este indicat să se folosească această denumire, care poate crea confuzii, întrucât ceea ce
interesează este natura contractului (şi în funcţie de aceasta, regulile aplicabile), iar natura nu poate fi dublă. De
altfel, dacă folosim această denumire, consecvenţa ar cere să folosim şi pe aceea de “întreţinere cu clauză de
vânzare”, în ipoteza în care obligaţia principală (elementul precumpănitor) este întreţinerea. Or, elementele
incidentale dintr-un contract nu trebuie să modifice natura şi denumirea contractului. Menţionăm că, în cazul
înstrăinării unui bun în schimbul unei sume de bani şi rentă viageră, niciodată nu se spune “vânzare cu clauză de
rentă viageră”.
7
Vz. TS, s.civ., dec. nr. 121/1984 cit. supra.
8
Vz. de ex., speţă soluţionată de TS, s.civ., prin dec. nr. 316/1987, în CD, 1987, p. 58-60, în care 1/2 din
imobil s-a vândut pe un preţ determinat şi numai cealaltă jumătate a făcut obiectul contractului de întreţinere.
3
Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat nici cu donaţia cu sarcini; în cazul donaţiilor,
sarcinile impuse dobânditorului sunt în disproporţie cu valoarea superioară a bunului donat 1, astfel încât
părţile contractează cu intenţia de a face şi a primi o liberalitate. În schimb, în cazul contractului de
întreţinere părţile convin “în scopul de a-şi asigura fiecare câte un avantaj, şi anume, una de a primi un
bun, iar cealaltă, întreţinerea pe viaţă”2.
Prin urmare, pentru delimitarea contractului de întreţinere de donaţia cu sarcini - deoarece valoarea
întreţinerii (criteriu obiectiv) este puternic influenţată de elementul alea - trebuie să fie avut în vedere şi
criteriul cauzei (scopului) urmărit de părţi, pentru a se vedea dacă înstrăinătorul a încheiat contractul
animus donandi sau numai pentru a-şi asigura întreţinerea pe viaţă3.

Secţiunea a II-a

Efectele contractului de întreţinere

68. Obligaţiile părţilor contractante urmează să fie executate, în lipsă de reglementări speciale,
potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligaţiilor. Creditorul (stipulantul) întreţinerii este
ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului şi se bucură de privilegiul prevăzut de lege în favoarea
acestuia.
Debitorul întreţinerii este obligat să acorde întreţinerea în natură în condiţiile prevăzute în contract,
iar în lipsa unor stipulaţii speciale potrivit regulilor aplicabile obligaţiilor de a face contractate intuitu
personae. Având în vedere caracterul aleatoriu al contractului, în lipsa acordului creditorului, debitorul
nu se poate libera de executarea obligaţiei de întreţinere oricât de oneroasă ar fi pentru el (viaţa lungă a
creditorului) şi chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul creditorului bunul sau capitalul
primit fără a pretinde restituirea contravalorii întreţinerii prestate.
O precizare este necesară cu privire la locul executării întreţinerii. Problema se pune în cazul în care
părţile au locuinţe deosebite, ştiut fiind că locuirea în comun nu este de esenţa, ci numai - cel mult - de
natura contractului de întreţinere. În ipoteza locuirii separate, ţinând seama de natura specifică a
obligaţiei de întreţinere, se admite că - prin derogare de la regula executării obligaţiei la domiciliul
debitorului (art. 1104 alin. 3 C. civ.) - ea urmează să se execute la domiciliul creditorului întreţinerii
(plata fiind deci portabilă, iar nu cherabilă), dacă nu s-a stipulat altfel sau din împrejurări nu rezultă un
alt loc al executării întreţinerii4. Dacă întreţinerea (în sensul restrâns al noţiunii) nu este disociată de
asigurarea locuinţei (aceasta din urmă nefiind de esenţa întreţinerii 5), ea urmează a fi prestată la locul
stabilit pentru locuinţă, dacă nu s-a convenit altfel (eventual chiar locuinţa debitorului).
69. Rezoluţiunea6 contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere. În primul rând s-a
pus problema dacă, în caz de neexecutare culpabilă7 a obligaţiei de întreţinere8, trebuie să aplicăm art.

9
TS, col. civ., dec. nr.832/1960, în CD, 1960, p. 133. Vz. şi TJ Hunedoara, dec.civ. nr. 1277/1979, în RRD nr.
7/1980, p. 51.
1
Vz. TJ Timiş, s.civ., dec. nr. 717/1974, în RRD nr. 1/1975, p. 41.
2
TS, s.civ., dec. nr. 608/1974 , în CD, 1974, p. 73.
3
Pentru amănunte vz. şi C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., 1992, p. 34-36; S. Ciocoiu, Notă la dec. civ. nr.
507/1981 a TJ Dolj, în RRD nr. 8/1982, p. 30-33; L. Mihai, Notă (II) la dec.civ. nr. 851/1981 a TJ Arad, în RRD
nr.12/1982, p.42-48.
4
Vz. de ex., L. Mihai, Nota (II), la dec. civ. nr. 851/1981 a TJ Arad, în RRD nr. 12/ 1982, p. 43; TS, col. civ.,
dec. nr.778/1955, în CD, 1955, vol. I, p. 83; dec. nr. 1115/1962, în CD, 1962, p. 105.
5
Vz. L. Mihai, loc. cit.
6
Folosim noţiunea de “rezoluţiune” deoarece “reziliere” presupune ca obligaţiile ambelor părţi contractante
să aibă caracter succesiv (vz. Ş. Beligrădeanu, Nota (III), la sent. civ. nr. 8984/1978 a Jud. Timişoara, în RRD nr.
1/1980, p. 48; P. Anca, Notă critică la dec. civ. a TJ Timiş nr.1328/1978, loc. cit., p.50; Nota redacţiei de la
dec.civ. a TJ Suceava nr. 40/1985, loc. cit., p. 69; M. Enache, Notă la dec. civ. a TJ Vaslui nr. 681/ 1986, în RRD
nr. 5/1987, p. 44; E. Safta-Romano, Practica instanţelor judecătoreşti din judeţul Vaslui cu privire la contractul
de întreţinere, în RRD nr. 7/1987, p. 45; V. Kun, Consecinţele exproprierii construcţiei - urmate de demolarea ei
- asupra contractului de întreţinere prin care, anterior, această construcţie fusese înstrăinată, în RRD nr.
9/1987, p. 42). În contractul de întreţinere transferul dreptului de la creditor la debitor se produce uno ictu, nu
succesiv, iar în caz de neexecutare, după cum vom vedea, contractul se desfiinţează şi bunul (sau altă prestaţie) se
redobândeşte cu efect retroactiv (ex tunc). Exonerarea creditorului de a restitui valoarea întreţinerii prestate sau a
debitorului de a restitui contravaloarea folosinţei bunului reprezintă excepţii de la principiul restitutio in
integrum, justificate prin caracterul aleatoriu al contractului (respectiv prin compensare cu prestaţiile efectuate).
Caracterul aleatoriu al contractului îşi pune amprenta şi după desfiinţarea lui. Menţionăm că în practica judiciară
din ultima vreme se foloseşte, cu precădere, noţiunea de rezoluţiune (vz. de ex., Plenul TS, dec. de îndrumare nr.
3/1987, în CD, 1987, p. 7-9; s.civ., dec. nr. 507/1986, în RRD nr. 5/1987, p. 63 etc.).
4
1020-1021 C.civ. (după care creditorul poate opta între a cere executarea contractului9sau rezoluţiunea
lui pentru neexecutare) ori art. 1647 C. civ. (care în materia contractului de rentă viageră, ca regulă
generală, interzice - după cum am văzut - rezoluţiunea contractului pentru neexecutare). Într-un cadru
mai general, problema care se pune este aceea de a şti ce reglementare aplicăm contractelor nenumite:
reglementarea din partea generală a dreptului obligaţiilor (în speţă art. 1020-1021 C.civ.) sau
reglementarea prevăzută pentru contractul numit cel mai înrudit (art. 1647 C.civ.)? După cum se ştie, în
cazul contractelor nenumite - dacă părţile nu au prevăzut altfel - trebuie să se aplice cu prioritate
regulile generale din materia dreptului obligaţiilor 2, fiindcă reglementarea prevăzută pentru contractul
numit cel mai înrudit este o reglementare specială, care trebuie să fie aplicată numai în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege (interpretare restrictivă). După cum s-a stabilit în practica judecătorească, în
caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere “nu se vor aplica dispoziţiile speciale şi derogatorii de la
dreptul comun ale art. 1647 C. civ. din materia rentei viagere, ci dispoziţiile dreptului comun pentru
contractele bilaterale, adică art. 1020 C. civ., potrivit căruia se poate cere rezoluţiunea contractului”3.
S-a precizat totodată, că în contractele cu obligaţia de întreţinere, datorită caracterului alimentar al
prestaţiei la care se obligă debitorul şi care trebuie să fie efectuată în mod succesiv, în general termenele
stipulate pentru executare au caracter esenţial, debitorul fiind de drept în întârziere (art.1079 pct.3
C.civ.).În consecinţă, în caz de neexecutare creditorul poate cere rezoluţiunea, fără a se putea acorda
debitorului termen de graţie pentru plată4.
În practică s-a pus şi problema dacă acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea
obligaţiei de întreţinere poate sau nu să fie intentată de moştenitorii creditorului întreţinerii.
Întrucât dreptul la întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune
(stingându-se la moartea beneficiarului), moştenitorii nu pot cere ca prestaţia să continue în persoana lor
sau ca prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor. Acest caracter
personal al creanţei de întreţinere nu influenţează însă caracterul patrimonial al acţiunii în rezoluţiunea
(sau anularea dacă este cazul) contractului. Chiar dacă obligaţia are ca obiect o prestaţie contractată
7
Dacă neexecutarea este fortuită se aplică teoria riscului contractual; suportarea riscului de către debitorul
obligaţiei imposibil de executat (res perit debitori). Dacă însă imposibilitatea de executare este numai temporară,
nu atrage desfiinţarea de drept a contractului, ci suspendă executarea obligaţiei de întreţinere. (Pentru amănunte
vz. M. Enache, loc. cit., p. 44-47. Vz. şi D. Chirică, op. cit., p.131-133; V. Stoica, op. cit., p.83-84). Iar dacă
neexecutarea este determinată de culpa creditorului (care refuză nejustificat primirea întreţinerii sau - din motive
personale, fără culpă din partea debitorului - îşi stabileşte domiciliul în altă localitate sau dacă neexecutarea
întreţinerii se datorează conduitei capricioase a creditorului - TMB, s. a IV-a civ., dec. nr. 1410/1997, în
Culegere TMB, 1993-1997, p. 38-39), acţiunea în rezoluţiune urmează a fi respinsă. Desfiinţarea contractului este
însă posibilă şi în acest caz cu acordul debitorului, care - în această ipoteză - are dreptul la restituirea cheltuielilor
făcute cu întreţinerea creditorului (vz. dec. de îndrumare nr. 3/1987, loc. cit., p. 9; TS, s.civ., dec. nr. 2179/1987,
în CD, 1987, p. 80), dacă părţile nu s-au înţeles altfel (de exemplu, să compenseze o parte din cheltuieli cu
valoarea foloaselor imobilului predat). Nu excludem nici posibilitatea efectuării unei asemenea compensări pe
cale judecătorească.
8
În caz de simulaţie, neexecutarea obligaţiilor de către debitor urmează să fie raportată la clauzele actului
secret, iar nu la clauzele actului public, încheiat în formă autentică. Jud. Sibiu, sent. civ. nr. 636/1982 cu Notă de
A. Bacaci, O. Ungureanu, în RRD nr. 5/1983, p. 61-64.
1
Creditorul are dreptul de a cere executarea obligaţiei de întreţinere şi în caz de expropriere urmată de
demolarea construcţiei sau în caz de pieire a construcţiei, fiindcă riscurile sunt suportate de către proprietar, care
încasează şi despăgubirea de expropriere. (Pentru amănunte vz. V. Kun, loc.cit., p. 39-44). Executarea poate fi
cerută, pe calea acţiunii oblice, şi de către creditorii chirografari ai creditorului întreţinerii. (Vz. E. Safta-Romano,
Examen al jurisprudenţei privitoare la acţiunea în rezoluţiune, în RRD nr. 8/ 1990, p. 48; M.M. Pivniceru, D.C.
Tudorache, loc. cit., p. 35-41; D. Chirică, op. cit., p.131).
2
Vz. şi C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., 1992, p. 40; Mazeaud, op. cit., vol. III p. 1268 nr. 1628; D. Chirică, op.
cit., p.132; V. Stoica, op. cit., p.37.
3
Cas. I, dec. nr. 1074/1923 şi 444/1923 cit. supra; TS, col. civ., dec. nr. 2212/1956, în CD, 1956, p. 133-134;
s.civ., dec. nr. 1114/1976, în RRD nr. 12/1976, p.59. Vz. şi dec. nr. 1627/1955 şi nr. 1348/1969 mai sus citate.
Tot astfel, nu se aplică contractului de întreţinere nici art. 845 C. civ. prin care se prezumă caracterul gratuit al
înstrăinării făcute (în schimbul unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct) către un succesibil în linie dreaptă.
În consecinţă, faptul că un contract de întreţinere ascunde o donaţie deghizată (a bunului) trebuie să fie dovedit şi
numai în acest caz se vor putea aplica regulile de la donaţii (TS, col.civ., dec. nr. 1627/1955, în CD, 1955, p. 74).
De asemenea, este inaplicabil şi art. 1645. C. civ. care prevede nulitatea contractului de rentă viageră dacă
beneficiarul ei a murit în interval de 20 de zile de la data încheierii contractului. Vz. TS, s.civ., dec. nr.
1751/1978, în RRD nr. 3/1979, p. 54; TJ Hunedoara, dec. civ. nr. 1277/1979, în RRD nr. 7/1980, p. 51; CSJ,
compl. de 7 jud. dec. nr. 12/1991, în Deciziile CSJ 1990-1992, p. 56-59. Cu toate că art. 1645 C. civ. nu este
aplicabil în cazul contractului de întreţinere, instanţa poate constata nulitatea contractului pentru lipsa cauzei
(alea) dacă moştenitorii dovedesc faptul că debitorul întreţinerii a avut cunoştinţă de moartea iminentă a
creditorului întreţinerii, pentru el şansele de pierdere fiind inexistente (vz. şi Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit.,
p.462; A. Bénabent, op. cit., p.562 nr. 994).
4
TS, col. civ., dec. nr. 525/1956, în CD 1956, p. 144. Vz. şi supra nr. 66.
5
intuitu personae, acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial;
partea care nu şi-a executat obligaţia deţine fără cauză prestaţia efectuată de creditorul întreţinerii.
Astfel fiind, dreptul la acţiune se transmite asupra moştenitorilor1, care îl pot exercita în cadrul
termenului de prescripţie2.
În practica judiciară mai recentă3 s-a reliefat faptul că noţiunea de întreţinere include multiple
prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract,
implică pe lângă prestaţia materială şi o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae”
al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport
de încredere şi apropiere.
Astfel, într-o speţă s-a reţinut că, „în cauză, conduita recurenţilor, dovedită cu hotărârile
judecătoreşti depuse la dosar, care, în raporturile lor cu intimatul, s-au manifestat violent, a fost de
natură a-i crea creditorului un real sentiment de stres, de insecuritate şi chiar temerea că habitatul
intolerabil creat de fiul său şi soţia acestuia, faţă de vârsta sa înaintată şi starea precară de sănătate,
ar putea avea influenţă asupra vieţii sale. Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 C.civ.
au fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de
întreţinere este creditorul, care fiind în mod repetat victima actelor de violenţă exercitate de debitori, a
refuzat comunicarea cu aceştia.”
Luându-se în considerare componenta psihologică a obligaţiei de întreţinere, art. 2263 alin. 2 din
Noul Cod civil dispune că „Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea
contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea.”

70. Efectele rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere4. Ca efect al rezoluţiunii


pentru neexecutare, este incontestabil că dreptul de proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul
întreţinerii va fi redobândit de el. În schimb, valoarea întreţinerii prestate, datorită caracterului aleatoriu
al contractului, nu trebuie restituită.
Soluţia contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreţinerii de a cere rezoluţiunea
contractului din culpa debitorului ori de câte ori valorile primite cu titlu de întreţinere (capitalizate) ar
egala valoarea bunului sau chiar ar depăşi-o. Astfel, beneficiarul ar fi lăsat la discreţia debitorului, care
ar putea să nu mai execute contractul, ştiind că nu va mai fi obligat să restituie bunul, deoarece
creditorul întreţinerii nu ar mai avea interes să obţină rezoluţiunea din cauza sumei pe care ar trebui să o
restituie drept contravaloare a întreţinerii prestate. S-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii ale
contractului, dându-se posibilitatea debitorului de rea-credinţă să înceteze prestarea întreţinerii ori de
câte ori valoarea prestaţiilor efectuate depăşeşte valoarea bunului primit5. De altfel, nici debitorul
întreţinerii nu face o restituire integrală, întrucât nu poate restitui alea consumată de el până în
momentul rezoluţiunii.
Soluţia de mai sus a fost adoptată în practică - pentru ipoteza în care creditorul întreţinerii nu-şi
păstrează folosinţa bunului până la moartea sa - şi pe motivul că debitorul, primind bunul în stăpânire
încă de la data încheierii contractului, obţine un folos imediat, constând în culegerea fructelor şi
folosirea bunului, aceste avantaje compensându-se, în parte, cu valoarea întreţinerii prestate6. Dar
“debitorului în culpă nu i se cuvine restituirea valorii întreţinerii şi în situaţia că n-a avut un folos de pe
urma bunului până la data rezoluţiunii - pentru că, de exemplu, creditorul îşi rezervase uzufructul
1
În cazul în care creditorul întreţinerii nu a participat la încheierea contractului (sau dacă întreţinerea s-a
stipulat în favoarea soţilor, dar bunul înstrăinat a fost proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi), creditorul
întreţinerii (respectiv celălalt soţ) are calitatea de terţ beneficiar şi, ca atare, poate cere prestarea întreţinerii, nu şi
rezoluţiunea contractului (lipseşte şi interesul restabilirii situaţiei anterioare). Dar dacă terţul beneficiar este
moştenitorul proprietarului-contractant (stipulant), în calitate de moştenitor poate cere şi rezoluţiunea contractului
(M. Mănase, I. Săraru, loc. cit., p. 39; Tj Timiş, dec. civ. nr. 1328/1978, cu Notă de P. Anca, loc.cit., p.46-49.
2
Vz. TS, col.civ., dec. nr. 2162/1956, în CD, 1956, p. 113; s.civ., dec. nr. 546/1877, în CD, 1977, p. 50; dec.
nr. 727/1988, în RRD nr. 2/1989, p. 64; TJ Hunedoara, dec. civ. nr. 825/1983, în RRD nr. 3/1984, p. 70.
3
ÎCCJ - S. civ. şi de propr. int., dec.civ.nr.6943/2004, publicată pe scj.ro.
4
Ipoteza rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de creditorul întreţinerii (de exemplu, neplata
sumei de bani promise), guvernată de regulile dreptului comun (vz. M.M. Pivniceru, D.C. Tudorache, loc. cit., p.
37-38 nr. 7), nu se întâlneşte în practică şi nu ridică probleme speciale sub raportul efectelor rezoluţiunii
(restitutio in integrum, inclusiv contravaloarea întreţinerii prestate, dacă nu se compensează cu valoarea folosinţei
bunului prestat de creditorul întreţinerii).
5
Vz. D. Demetrescu, Notă la dec.col.civ. al TS, nr. 1181/1958, în LP nr. 9/1959, p. 104-105; TS, s.civ., dec.
nr. 507/1986, în RRD nr. 5/1987, p. 63; Plenul TS, dec. de îndrumare nr. 3/1987, loc.cit., p. 7-9.
6
Vz. TS, col.civ., dec. nr. 1181/1958, în CD, 1958, p. 103-104.
6
bunului - deoarece problema nu trebuie rezolvată după cum operează sau nu o compensare de foloase, ci
în raport de caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere”1. Cu toate că nu se face o compensare
(matematică), debitorul care a avut folosinţa bunului nu va fi obligat nici el să restituie valoarea
folosinţei; contractul fiind aleatoriu, nu se face un calcul al echivalenţei prestaţiilor.
În ceea ce priveşte impozitele plătite de debitorul întreţinerii, în caz de rezoluţiune ele trebuie să fie
restituite de creditor deoarece acesta din urmă redobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului cu
efect retroactiv, iar impozitele sunt sarcini ale proprietăţii2.
Tot astfel, creditorul are obligaţia să restituie şi suma de bani primită cu titlu de preţ, ca prestaţie
accesorie întreţinerii, în cazul în care, pe lângă obligaţia întreţinerii, s-a plătit şi o sumă de bani (sau altă
prestaţie comutativă), sub acest aspect contractul neavând caracter aleatoriu3.
În schimb, taxele (de timbru, de autentificare, de publicitate imobiliară etc.) suportate de debitorul
întreţinerii la încheierea contractului nu sunt supuse restituirii în cazul rezoluţiunii contractului din
culpa lui exclusivă4.
Cât priveşte efectele rezoluţiunii contractului faţă de terţi, se aplică dreptul comun. O dată cu
desfiinţarea contractului, drepturile dobândite de terţi în virtutea contractului desfiinţat rămân fără
suport juridic, desfiinţându-se şi ele cu efect retroactiv (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)5.
Această soluţie se impune ori de câte ori se desfiinţează cu efect retroactiv şi cu opozabilitate faţă de
terţi (cum este şi rezoluţiunea pentru neexecutare) un act juridic pentru cauze prevăzute de lege 6, dar nu
şi în cazul retrocedării prin convenţia părţilor (inclusiv în caz de rezoluţiune convenţională). În toate
cazurile, “terţii s-ar putea opune la restituire pe temeiul unui drept propriu, dobândit asupra bunurilor
prin uzucapiune sau ca efect al posesiei de bună-credinţă a unor bunuri mobile (art.1909 C.civ.)”7.
71. Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere. După cum am văzut, în caz de neexecutare a
obligaţiei de întreţinere creditorul are facultatea, dar nu şi obligaţia, de a cere rezoluţiunea contractului.
Conform regulilor generale (art. 1021 C. civ.), el are posibilitatea să opteze pentru executarea
contractului. În situaţia în care creditorul a optat în acest sens, dar executarea în natură a întreţinerii este
imposibilă din cauza atitudinii culpabile a debitorului8 şi pentru ca, în caz de neplată, creditorul să aibă
posibilitatea executării silite fără a introduce o nouă acţiune pentru transformarea în bani a obligaţiei de
întreţinere în natură neexecutate, instanţa - la cererea creditorului - poate stabili obligaţia de întreţinere
printr-o sumă de bani plătibilă la epocile stabilite de părţi (în caz de neînţelegere de către instanţă), cu
titlu de despăgubiri echivalente (art. 1075 C. civ.), sub forma unor prestaţii periodice9. Suma periodică
1
Dec. de îndrumare nr. 3/1987, loc. cit., p. 8.
2
TS, col.civ., dec. nr.1181/1958, loc. cit.
3
Dec. de îndrumare nr. 3/1987, loc. cit., p. 9; TS, col. civ., dec. nr. 1181/1958, cit. supra; s.civ., dec. nr.
2179/1987, în CD, 1987, p. 78-80.
4
TS, s.civ., dec. nr.89/1984, în RRD nr. 11/1984, p. 67-68.
5
TS, s.civ., dec. nr.1836/1977, în CD, 1977, p. 50; dec. nr. 1830/1979, în CD, 1979, p. 69; dec. nr. 486/1979,
în RRD nr. 8/1979, p. 52; dec. nr.2450/1984, în RRD nr. 9/1985, p. 71; Nota redacţiei la dec. civ. nr. 40/1985 a
TJ Suceava, loc. cit., p. 68-69; I. Filipescu, N. Bărbuşoiu, loc.cit., p.41. Dacă contractul de întreţinere - având ca
obiect o construcţie - s-a încheiat sub incidenţa Legii nr.58/1974 şi terenul aferent a trecut în proprietatea statului
(art. 30), actualul titular al dreptului de folosinţă asupra terenului, proprietar al locuinţei, poate redobândi dreptul
de proprietate asupra terenului prin ordinul prefectului, la propunerea primăriei (art. 36 alin. 3 şi 6 din L. nr.
18/1991, republicată în 1998).
6
Vz. şi Ş. Beligrădeanu, Nota II la dec.civ. a CA Alba-Iulia nr. 699/1995, în Dreptul nr. 5, 1996, p.92-96.
7
C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., 1992, p. 88.
8
În practica judecătorească (franceză) se admite transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere şi în cazul în
care, fără culpa vreuneia dintre părţi, viaţa în comun a devenit imposibilă (vz. Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit., p.
460-461 nr. 985). În schimb, în cazul refuzului nejustificat al creditorului de a primi întreţinerea în natură sau
dacă - din motive personale, fără culpă din partea debitorului - el şi-a stabilit domiciliul în altă localitate, acţiunea
prin care se solicită transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere urmează a fi respinsă (TS. col.civ., dec. nr.
1115/1962, în CD, 1962, p. 105-107; TJ Hunedoara, dec.civ. nr. 394/1979, în RRD nr. 9/1979, p. 64 şi dec. civ.
nr.322/1982, în RRD nr. 4/1983, p.68). În asemenea cazuri, transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere poate
avea loc prin consimţământul părţilor (vz. alin. urm. în text) sau la cererea debitorului întreţinerii, prin hotărârea
instanţei, în cazul în care creditorul refuză fără temei, în mod culpabil, primirea întreţinerii în natură. Vz. TS,
s.civ., dec. nr.1794/1985, în CD, 1985, p. 43-45; D. Chirică, op. cit., p.130. În sensul (greşit) că transformarea nu
poate avea loc “decât cu acordul tuturor părţilor contractante” vz. CA Timişoara, s.civ., dec. nr. 1643/1998, în
CA Timişoara, Culegerea de practică judiciară, Edit. Lumina Lex, 1999, p. 42-43.
9
Vz. TS, col. civ., dec. nr.778/1955, în CD, 1955, p.83-85; s.civ., dec. nr. 576/1979, în CD, 1979, p. 70-73;
dec. nr. 183/1971, în CD, 1971, p. 63-64; dec. nr. 1794/1985, în CD, 1985, p. 43-45; dec. de îndrumare nr.
3/1987, loc. cit., p.7. În completarea sumei astfel stabilite, debitorul poate fi obligat şi la plata pensiei de
întreţinere în baza Codului familiei, între ele nefiind nici o incompatibilitate (TJ Hunedoara, dec. civ. nr.
169/1980, în RRD, nr. 9/1980, p. 59). Însă obligaţia de întreţinere, transformată în bani, nu este supusă
dispoziţiilor Codului familiei (Vz. E. Safta-Romano, loc. cit., p.44).
7
stabilită de instanţă - fiind o dezdăunare pentru neexecutarea întreţinerii în natură - este susceptibilă de
modificare dacă nu acoperă nevoile creditorului întreţinerii; ca şi întreţinerea în natură, ea este variabilă
în funcţie de necesităţile creditorului, costul vieţii etc.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere este posibilă, evident, şi prin consimţământul
părţilor1. Dacă s-a realizat o asemenea înţelegere, “efectul principal al contractului de novaţie este acela
al stingerii vechii obligaţii existente între creditor şi debitorul său şi înlocuirea acesteia cu o nouă
obligaţie. În atare situaţie, după încheierea celui de-al doilea contract, prin care creditorul a consimţit la
stingerea obligaţiei asumate cu o nouă obligaţie (aceea a rentei viagere), reclamantul nu mai era în drept
să solicite desfiinţarea primului contract pe motivul că nu i s-a prestat întreţinerea, întrucât această
obligaţie nu mai există, ea fiind stinsă prin chiar voinţa reclamantului, de unde se trage concluzia că
obligaţia de întreţinere din primul contract a fost executată de către debitor din moment ce creditorul a
acceptat, fără condiţii, stingerea acelei obligaţiei şi înlocuirea ei cu una nouă”2.
În legătură cu transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere se impune însă o precizare:
transformarea (convertirea) în bani a obligaţiei de întreţinere printr-o hotărâre judecătorească, fără
acordul părţilor, nu valorează novaţie, raporturile dintre părţi fiind guvernate, în continuare, de regulile
aplicabile contractului de întreţinere (iar nu de rentă viageră). Astfel fiind, în caz de neexecutare (plata
periodică a sumei) creditorul poate cere rezoluţiunea contractului de întreţinere3, bucurându-se de
“garanţia” acestei sancţiuni şi de alte (eventuale) garanţii prevăzute în contract.
Numai dacă obligaţia a fost transformată prin convenţia dintre părţi ea valorează o novaţie, noua
datorie “se substituie celei vechi care se stinge” (art. 1128 C. civ.), ca şi cum ar fi fost executată4. Dar
nu suntem de părere că prin această novaţie a obligaţiei contractul de întreţinere “a fost transformat
într-un contract de rentă viageră”5, fiindcă în schimbul rentei (a obligaţiei noi) nu s-a prestat un bun sau
capital (şi nici nu a fost constituită cu intenţie liberală). În consecinţă, pentru noua obligaţie de a plăti
viager o sumă de bani periodică vor fi aplicabile nu regulile special prevăzute pentru contractul de rentă
viageră (sau vânzare-cumpărare), ci regulile generale care guvernează obligaţiile civile.
Notă: Potrivit art. 30-34 din Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice6, dacă
o persoană vârstnică (adică persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege - art.1 alin.4)
înstrăinează bunuri în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, autoritatea tutelară a consiliului local îi va
acorda asistenţă la încheierea contractului şi în caz de neexecutare a obligaţiilor de către debitorul
întreţinerii.
Aceste dispoziţii - adoptate pentru protecţia drepturilor persoanelor vârstnice (art.1 din Legea
nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor
Vârstnice7) - nu au modificat condiţiile de validitate şi regimul juridic al contractului de întreţinere,
reprezentând simple măsuri de bune oficii în interesul persoanelor vârstnice cu capacitate de exerciţiu
deplină. În cazul persoanelor vârstnice puse sub interdicţie actele de dispoziţie se încheie prin
reprezentantul legal, cu autorizaţia autorităţii tutelare, sub sancţiunea nulităţii relative, potrivit dreptului
comun.8

1
Vz., de ex., TS, s.civ., dec. nr. 1794/1985 şi dec. nr.576/1979, cit. supra.
2
TS, s.civ., dec. nr. 316/1987, în CD, 1987, p. 56-60.
3
Vz. şi Mazeaud, op. cit., vol. III, p. 1268 nr. 1628; A. Bénabent, op. cit., p.562-563 nr. 996.
4
În consecinţă, problema rezoluţiunii contractului de întreţinere pentru neexecutare nu se mai poate pune.
5
TS, s.civ., dec. nr. 316/1987 cit. supra. După unii autori, în cazul arătat, contractul de întreţinere se
transformă, prin intermediul rentei viagere, chiar într-o vânzare. (Vz. Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit., p.460 nr.
984). După părerea noastră, novaţia obligaţiei de întreţinere într-o sumă periodică nu poate transforma raporturile
dintre părţi într-o vânzare, mai ales că nici renta viageră nu este o vânzare.
6
Republicată în M.Of. nr.157/06.03.2007 şi modificată prin Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr.
17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (publicată în M.Of. nr.768/14.11.2008) şi prin OUG
nr.43/2000 (publicată în M.Of. nr. 316/13.05.2010).
7
Republicată în M.Of. nr.304/08.05.2009.
8
Menţionăm că reglementarea cuprinsă în art. 30-34 din Legea nr. 17/2000 este neclară şi deficitară. De
exemplu, nu se precizează în ce cazuri şi în ce condiţii asistenţa autorităţii tutelare poate fi acordată “din oficiu”
(art. 30), odată ce persoana vârstnică are capacitate de exerciţiu deplină. Articolul 31 se referă la actul juridic de
înstrăinare în schimbul întreţinerii “încheiat de notarul public”. Or, actul se încheie de părţi, iar notarul îl
autentifică. Din art. 33 rezultă că nici denumirea părţii obligate la întreţinere (debitorul întreţinerii) nu este
cunoscută, legiuitorul utilizând perifraza de “noul proprietar al bunurilor obţinute (în loc de dobândite - n. ns.) ca
urmare a actului juridic de înstrăinare”.
8
9