Sunteți pe pagina 1din 10

1

Contractul de depozit



Notiune;
Delimitarea fata de alte contracte;
Caractere juridice;
Conditiile de validitate;
Efectele;
Varietati de depozit.


Notiune


Potrivit art. 2103, alin. 1 NCC, depozitul este contractul prin care depozitarul primeste
de la deponent un bun mobil, cu obligatia de a-l pastra pentru o perioada de timp si de a-l
restitui in natura.

Desi, ca regula, o definitie trebuie sa cuprinda numai acele trasaturi fara de care contractul
nu se incadreaza in categoria definita, totusi definitia legala a depozitului nu este aplicabila
tuturilor tipurilor de depozit, ci numai contractului de depozit obisnuit.

Exista varietati de depozit care nu satisfac unele note de continut ale acestei definitii. Spre
exemplu, in cazul depozitului neregulat, obiectul contractului nu este un bun individual
determinat, ci o suma de bani si, mai rar, o cantitate de bunuri fungibile, care nu trebuie restituite in
individualitatea lor, ci numai prin predarea unei cantitati identice ale unor bunuri de acelasi gen.
Mai mult, contractul de sechestru conventional (o alta varietate de depozit) poate sa aiba
ca obiect nu numai bunuri mobile, ci si bunuri imobile.

Prin urmare, ceea ce este de fapt esential si definitoriu pentru contractul de depozit este
obligatia caracteristica asumata de una dintre parti si anume aceea de a pastra, de a conserva
bunul remis de cealalta parte pentru o anumita perioada de timp. Din modul in care au fost
definite trasaturile caracteristicie intiale ale contractului, rezulta ca depozitul este un contract
esentialmente real si ca, de asemenea, obligatia caracteristica presupune, in mod necesar, un
termen extinctiv.


Delimitarea contractului de depozit fata de alte contracte

1. In raport cu contractul de antrepriza
Exceptand sechestrul conventional, contractul de depozit nu poate avea ca obiect decat
bunuri mobile. In consecinta, daca printr-un contract o parte se obliga fata de cealalta sa intretina
un anumit imobil, efectuand, daca este cazul, lucrari de reparatie asupra acestuia pentru o anumita
perioada de timp, acest contract se califica fie ca act dezinteresat nenumit, atunci cand
beneficiarul lucrarilor nu se obliga la nicio contraprestatie, fie ca un contract de antrepriza de
lucrari sau de servicii, in cazul in care beneficiarul se obliga la o contraprestatie.

2. In raport cu contractul de locatiune
Se pune problema stabilirii, spre exemplu, a naturii contractului incheiat cu parcarea de la
opera in momentul parcarii masinii. In masura in care proprietarul parcarii platite se obliga sa
conserve masina parcata, contractul este de depozit. Daca el se obliga sa asigure doar folosinta
2

spatiului de parcare, contractul este de locatiune. In caz de dubiu, se aplica rezultatele calificarii
contractului ca fiind de locatiune, intrucat sunt mai putin oneroase pentru proprietarul parcarii.
Caracterele juridice ale contractului de depozit


i. Contractul de depozit este un contract esentialmente real

Acesta se formeaza valabil numai prin remiterea bunului depozitat. Prin exceptie,
contractul de depozit poate fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor daca la data acordului
bunul se afla deja in detinerea depozitarului.
Deoarece este un contract real, contractul de depozit nu este, in principiu, susceptibil de a
fi format prin substituirea consimtamantului pe calea pronuntarii unei hotarari judecatoresti.
In consecinta, in masura in care s-a incheiat o promisiune de contract de depozit, in
principiu, beneficiarul promisiunii are dreptul numai la daune-interese pentru nerespectarea
acesteia, atunci cand promitentul refuza nejustificat incheierea contractului promis.
Prin exceptie, atunci cand promisiunea a fost asumata de catre partea ce urmeaza sa
devina depozitar, beneficiarul poate cere obligarea acestuia la preluarea bunului spre pastrare,
sub sanctiunea amenzii civile. Dimpotriva, daca promisiunea a fost asumata de catre partea ce
urma sa devina deponent, acesta nu va putea fi obligat sa predea bunul spre pastrare, sub
sanctiunea amenzii civile, intrucat o asemenea cerere din partea beneficiarului ce ar urma sa devina
depozitar ar fi lipsita de interes.


ii. Contractul de depozit este un contract in principiu unilateral

Chiar daca depozitul antreneaza obligatii si pentru deponent, acestea nu sunt
interdependente cauzal cu obligatiile asumate de catre depozitar, ci au un rol mai curand
instrumental, in sensul ca permit depozitarului sa-si execute propriile sale obligatii, executare in
vederea careia ambele parti incheie contractul.
Prin exceptie, atunci cand deponentul este obligat sa plateasca depozitarului o
remuneratie, contractul are caracter sinalagmatic.


iii. Contractul de depozit este un contract in principiu gratuit

Depozitul este, de regula, un contract dezinteresat, in beneficiul deponentului. Prin
exceptie, atunci cand este sinalagmatic, contractul de depozit este si oneros, intrucat fiecare dintre
parti contracteaza pentru a dobandi un folos propriu.


iv. Contractul sinalagmatic oneros de depozit este un contract in principiu comutativ

Prin exceptie, acest contract poate fi aleatoriu daca remuneratia promisa de catre
deponent sau intinderea bunului remis variaza pe parcursul executarii contractului in functie de
evenimente necunoscute partilor la data incheierii sale.


v. Contractul de depozit este un contract intuitu personae

Acest contract este incheiat in considerarea calitatilor personale ale depozitarului (in
conceptia majoritatii autorilor). Controversa este inlaturata de art. 2112 NCC care confirma
caracterul personal prin aceea ca dispune:
3


Incredintarea bunului
Depozitarul nu poate incredinta altuia pastrarea bunului, fara consimtamantul
deponentului, cu exceptia cazului in care este silit de imprejurari sa procedeze
astfel.

Conditiile de validitate ale contractului de depozit


A. Capacitatea

In opinia prof. Francisc Deak, pentru a incheia un contract de depozit, deponentul trebuie
sa aiba capacitatea de a face acte de administrare.
Sub imperiul Noului Cod civil, prof. Razvan Dinca ofera o alta opinie. Avand in vedere ca
scopul depozitului este conservarea bunului, cel putin atunci cand depozitul este cu titlu gratuit,
este suficient ca deponentul sa faca acte de conservare.

In cazul in care depozitul este cu titlu oneros, se poate admite ca este necesar ca
deponentul sa aiba capacitatea de a face acte de administrare.

Depozitarul trebuie, in toate cazurile, sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie:
capacitate deplina de exercitiu.

Potrivit art. 2109 NCC, daca depozitarul este minor sau pus sub interdictie, deponentul
poate cere restituirea bunului remis atat timp cat acesta se afla in mainile depozitarului incapabil.
In cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila, deponentul are dreptul de a cere sa i se
plateasca o suma de bani egala cu valoarea bunului, dar numai pana la concurenta sumei cu care s-a
imbogatit depozitarul.
Din acest text rezulta ca, de fapt, depozitarul incapabil nu are obligatia de a conserva
bunul si deci contractul incheiat cu el nu produce efecte, astfel incat restituirea bunului, daca este
posibila, este datorata intrucat prestatiile executate fara cauza sunt supuse restituirii, iar daca nu
este posibila restituirea, valoarea bunului trebuie platita de depozitar in limita imbogatirii sale,
pentru ca temeiul acestei plati este imbogatirea fara justa cauza.
Mai mult, art. 2109 NCC nu este prevazut ca o conditie de validitate, ci este prevazut in
sectiunea referitoare la obligatiile depozitarului. De aici rezulta ca si in cazul in care depozitarul era
capabil la data incheierii contractului, dar devine incapabil ulterior, obligatia sa de pastrare a
bunului inceteaza, aplicandu-se textul mentionat.


B. Obiectul contractului

Obiectul contractului de depozit este, in mod obisnuit, un bun mobil corporal, individual
determinat prin remitere.

Atunci cand partile au in vedere pastrarea unui bun necorporal, contractul nu va fi de
depozit, din doua motive:
bunurile necorporale nu sunt susceptibile de remitere;
pastrarea bunurilor necorporale nu se efectueaza prin acte materiale, ci prin acte
juridice, astfel incat contractul ce are ca scop ca o parte sa efectueze asemenea acte pe seama
celeilalte parti va avea natura unui mandat si nu a unui depozit.

4

Prin exceptie, depozitul poate fi un contract cu titlu oneros. Aceasta rezulta cel mai
adesea din faptul ca partile prevad in contract o remuneratie pentru depozitar. Totusi, caracterul
oneros al contractului se poate deduce si in absenta unei asemenea prevederi din uzante sau din
imprejurari, cum ar fi adesea profesia depozitarului.
In cazurile in care caracterul oneros al contractului se deduce fara ca partile sa fi prevazut
cuantumul remuneratiei, contractul nu este lovit de nulitate absoluta pentru obiect
nedeterminat ( ! ), ci instanta urmeaza ca la cererea oricareia dintre parti (de regula a
depozitarului) sa stabileasca remuneratia in functie de valoarea serviciilor prestate.


C. Forma contractului de depozit

Pentru depozit, forma ridica o problema de validitate (contract real) si o problema de
proba. Forma scrisa a depozitului este ceruta ad probationem, in temeiul art. 2104 NCC.
Efectele contractului de depozit


OBLIGATIILE DEPOZITARULUI


I. Obligatia depozitarului de a pastra bunul

Aceasta reprezinta obligatia caracteristica a contractului de depozit
Aceasta obligatie a suscitat in doctrina o controversa cu privire la natura ei sub aspectul
obiectului si anume: unii autori au sustinut ca este vorba despre o obligatie de mijloace, iar alti
autori au sustinut ca este vorba despre o obligatie de rezultat. Argumentul celor din urma (inclusiv
DE??AK) rezida in prevederea din Codul civil de la 1864 potrivit careia bunul depozitat trebuia
restituit in starea in care a fost primit. In consecinta, neatingerea rezultatului (restituirea unui bun
deteriorat) facea sa se prezume neexecutarea obligatiei de a pastra bunul.

Insa, potrivit art. 2116, alin. 2 NCC, bunul se restituie in starea in care acesta se afla la
momentul restituirii (adica bunul trebuie restituit fix in starea in care se afla). Asadar, in legatura
cu starea restituirii, depozitarul nu are nicio obligatie de a-l restitui intr-o eventuala alta stare. Din
acest text rezulta ca depozitarul este tinut numai sa depuna diligentele necesare pentru
conservarea bunului, iar in cazul in care bunul nu isi conserva starea, nu se prezuma neexecutarea
de catre depozitar a obligatiei de pastrare, ci deponentul trebuie sa dovedeasca existenta unui
mijloc prin care depozitarul putea impiedica deteriorarea sau pieirea bunului si pe care acesta nu l-
a folosit.

Nu numai ca obligatia depozitarului este o obligatie de diligenta, dar standardul diligentei
ceruta din partea sa este, de regula, impus de conduita sa concreta fata de propriile bunuri. Prin
urmare, ca regula, depozitarul nu raspunde decat pentru culpa levis in concreto.

Prin exceptie, depozitarul raspunde pentru culpa levissima in raport cu standardul
bunului proprietar (al omului prudent si diligent) in oricare din urmatoarele cazuri:
daca depozitul este remunerat;
daca depozitarul este profesionist;
daca depozitarului i s-a permis sa foloseasca bunul depozitat.

Din aceasta ultima situatie de exceptie rezulta ca, de regula, depozitarul nu are dreptul de
a folosi bunul. Acest aspect rezulta expres si din art. 2108 NCC.

5


In principiu, partile sunt libere sa prevada in contract locul si felul pastrarii bunului. In
cazul in care exista o asemenea prevedere, depozitarul nu poate schimba acest loc ori acest fel
(mod) decat daca schimbarea este necesara pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere ori
stricaciune si daca aceasta necesitate este intr-atat de urgenta incat deponentul nu a putut fi
informat despre schimbare spre a-si da consimtamantul la ea (art. 2111 NCC). Prin ipoteza,
necesitatea schimbarii locului sau felului pastrarii trebuie sa fie cauzata de evenimente pe care
partile nu le-ar fi putut prevedea la data incheierii contractului pentru ca, in caz contrar, se
prezuma ca ele au inlaturat de comun acord aceasta necesitate.

In cazul in care partile nu au stabilit contractual locul sau felul pastrarii, depozitarul
este liber sa le aleaga. Din art. 2112 NCC, rezulta ca depozitarul trebuie sa-si execute obligatia de
pastrare, in principiu, prin faptul sau personal. De la acest principiu exista doua exceptii:
situatia in care i s-a permis de catre deponent substituirea;
situatia in care imprejurari neprevazute la incheierea contractului il constrang pe
depozitar sa incredinteze bunul unei alte persoane.

In aceste doua situatii, depozitarul nu raspunde decat pentru alegerea subdepozitarului
si pentru instructiunile date acestuia. De asemenea, el trebuie sa-l informeze pe deponent cu
privire la numele subdepozitarului si la locul pastrarii bunului de catre acesta. Dimpotriva, in cazul
in care a incredintat bunul unui subdepozitar fara a avea acest drept, depozitarul raspunde pentru
fapta subdepozitarului ca si pentru propria sa fapta.

In toate cazurile, deponentul are actiune directa impotriva subdepozitarului.

In schimb, subdepozitarul nu are actiune directa impotriva deponentului pentru
remuneratia sa, in cazul in care i se datoreaza o asemenea remuneratie. Eventual, daca
subdepozitarul exercita un drept de retentie in privinta obligatiei deponentului de a plati
cheltuielile de conservare sau de a-l despagubi pentru prejudiciile cauzate de bun, acel drept de
retentie poate fi opus atat depozitarului, cat si deponentului.



II. Obligatia depozitarului de a restitui bunul


Scadenta obligatiei de restituire

In principiu, depozitarul trebuie sa restituie bunul catre deponent la implinirea
termenului pentru care s-a incheiat contractul de depozit.
Totusi, prin derogare de la dreptul comun, acest termen este in toate cazurile socotit a fi
stipulat in beneficiul deponentului, pentru ca nu este numai un termen suspensiv pentru
obligatia de restituire, ci si un termen extinctiv pentru obligatia de pastrare. De aceea, deponentul
poate sa renunte oricand la beneficiul termenului, solicitand denuntarea contractului si restituirea
bunului.

Daca depozitarul a avansat cheltuieli in considerarea duratei convenite initial, atunci
deponentul care renunta la beneficiul acestei durate va trebui sa-l despagubeasca pe depozitar
pentru cheltuielile astfel avansate.


Modalitatile procedurale ale restituirii
6


Acestea se aplica si contractelor care presupun restituire, cum ar fi contractul de comodat,
contractul de locatiune (in toate varietatile sale).

Toate aceste contracte dau nastere unei obligatii de restituire careia ii corespunde in plan
procedural o actiune personala ce protejeaza un drept de creanta decurgand din contract. Totusi,
atunci cand contractul a fost incheiat de proprietarul bunului supus restituirii, acesta are la
dispozitie, pe langa actiunea personala, o actiune reala, in revendicare, care protejeaza dreptul
sau de proprietate.

In practica, regimul acestor actiuni tinde sa se uniformizeze (spre exemplu, sub aspectul
taxelor de timbru).

Totusi, exista diferente intre acestea:

sub aspectul prescriptiei: actiunea personala este prescriptibila in 3 ani de la data la
care se datora restituirea actiunea reala este imprescriptibila extinctiv;
sub aspect probator: actiunea personala presupune doar proba contractului din care
rezulta obligatia de restituire actiunea reala presupune dovada titlului de proprietate.



Curs 15 Dinca 09.01.2013


Locul restituirii

In principiu, obligatia de restituire se executa la locul stabilit in contract pentru
pastrarea bunului. In cazul in care contractul nu prevede nici un loc pentru pastrare, nici un loc
pentru restituirea insasi, atunci, potrivit art. 1494 NCC, obligatia de restituire se executa la locul in
care bunul se afla la data nasterii obligatiei, adica in acelasi loc in care bunul a fost remis la
formarea contractului (conform art. 1494, alin. 1, lit. b NCC).

In ceea ce priveste starea in care bunul trebuie restituit, legea se margineste sa ceara
restituirea bunului individual determinat, care a facut obiectul contractului, in orice stare s-ar gasi
acesta. Prin aceasta regula, legiuitorul implica necesitatea ca deponentul care sustine ca obligatia de
conservare nu a fost executata sa nu se margineasca la a dovedi ca bunul nu a fost restituit in starea
in care a fost predat, ci sa demonstreze in plus si care erau diligentele la care depozitarul era
dator si pe care el nu le-a depus in pastrarea bunului.

In ceea ce priveste debitorul obligatiei de restituire, desigur ca acest debitor este, in
principiu, depozitarul. Atunci cand obligatia de pastrare este solidara sau indivizibila, intre mai
multi depozitari, ceea ce rezulta de regula din natura bunului de a fi divizibil, atunci restituirea este
datorata de depozitarul care detine bunul.

In cazul in care depozitarul decedeaza inainte de restituire, in ciuda caracterului
personal al contractului, obligatia de restituire se transmite mostenitorilor depozitarului.
Acestia au in plus si obligatia de a pastra bunul pana la restituire, decesul depozitarului fiind
asimilat unei imprejurari care il impiedica sa execute obligatia de conservare prin faptul sau
personal. In cazul in care deponentul nu ar avea incredere in calitatile personale ale mostenitorilor,
el ar avea oricand posibilitatea de a solicita restituirea bunului, chiar mai inainte de termenul
contractual stabilit pentru aceasta.
7


Daca mostenitorul depozitarului a vandut bunul cu buna-credinta, crezand ca a fost al
depozitarului si fara sa fi cunoscut existenta contractului de depozit, atunci el este tinut fata de
deponent sa inapoieze numai pretul primit sau, daca acesta nu a fost platit, sa ii cedeze creanta
avand ca obiect acest pret, impotriva cumparatorului (art. 2121 NCC)

In ceea ce priveste persoana fata de care se face restituirea, in principiu, restituirea se
face catre deponent sau catre persoana desemnata de acesta. Cu ocazia restituirii, de regula,
depozitarul nu are dreptul sa ii pretinda deponentului sa ii dovedeasca titlul sau de proprietate
asupra bunului.

Totusi, in cazul in care depozitarul a aflat, din surse relativ demne de incredere, potrivit
imprejurarilor, ca bunul a fost sustras de catre deponent, ori pierdut de catre adevaratul sau
proprietar sau in fine, ca o alta persoana decat deponentul este proprietarul bunului, atunci el
poate sa refuze restituirea, dandu-i posibilului proprietar un termen rezonabil in care acesta sa
introduca impotriva deponentului si a depozitarului o actiune pentru recunoasterea sau executarea
dreptului sau (art. 2120, alin. 3 NCC)

Pe durata termenului rezonabil acordat potentialului proprietar, situatia juridica a
depozitarului se defineste dupa cum urmeaza:

1. Obligatia depozitarului de a restitui bunul este suspendata;
2. Obligatia depozitarului de a pastra bunul este prelungita pe durata termenului
rezonabil;
3. In schimbul acestei prelungiri, depozitarul are, in toate cazurile, un drept la
remuneratie. Daca depozitul era de la inceput remunerat, atunci remuneratia depozitarului in
cursul prelungirii pastrarii bunului trebuie sa fie cel putin egala cu remuneratia stabilita prin
contract, raportat la unitatea de timp. Daca, dimpotriva, daca depozitul era cu titlu gratuit, atunci
depozitarul are dreptul la o remuneratie, stabilita la cererea sa prin hotararea instantei
judecatoresti.
Daca in cursul termenului rezonabil, pretinsul proprietar al bunului introduce impotriva
deponentului si a depozitarului actiunea in justitie menita sa conduca la recunoasterea sau
satisfacerea dreptului sau, atunci suspendarea obligatiei de restituire a depozitarului, obligatia sa
de pastrare a bunului si dreptul de a primi o remuneratie pentru aceasta continua pana la
pronuntarea hotararii definitive cu privire la calitatea de proprietar asupra bunului dat in
depozit, urmand ca dupa aceasta hotarare, bunul sa fie restituit celui desemnat ca proprietar prin
hotarare.

In toate cazurile, remuneratia este datorata depozitarului de catre deponent, chiar daca
acesta castiga procesul cu tertul, el va ramane dator fata de depozitar sa-i plateasca remuneratia
pentru pastrarea bunului pe durata acestui proces, avand insa un drept de a fi despagubit de catre
tertul care s-a pretins fara temei proprietarul bunului.
Raspunderea tertului fata de depozitar va fi delictuala si va fi egala cel putin cu cuantumul
remuneratiei pe care deponentul a trebuit sa o plateasca pentru prelungirea obligatiei de pastrare a
depozitarului.
Cu acelasi titlu se pot recupera si prejudicii decurgand din lipsa de folosinta a bunului de
catre deponent, pe durata procesului cu tertul.


Daca exista mai multi deponenti, atunci depozitarul este liberat de obligatia de restituire
prin executarea sa fata de oricare dintre deponenti. In cazul decesului deponentului, bunul va
trebui restituit unuia dintre mostenitorii lui ( ! ), chiar daca prin contract fusese desemnata o alta
8

persoana pentru a primi bunul. Aceasta regula are ca scop sa previna eludarea dispozitiilor
referitoare la rezerva succesorala, printr-o liberalitate indirecta facuta tertului desemnat prin
contract (art. 2117 NCC).

Daca exista mai multi mostenitori ai deponentului, atunci acela care primeste bunul face
prin aceasta singur un act de administrare care produce efecte si in beneficiul celorlalti mostenitori,
astfel incat cotele-parti ale mostenitorilor nu sufera nicio modificare, in urma primirii bunului de
catre unul dintre ei.


Sanctiunea neexecutarii obligatiei de restituire

In cazul in care obligatia de restituire nu poate fi executata silit in natura, deoarece bunul a
pierit din culpa depozitarului sau din cauza unui risc pe care acesta il suporta, atunci obligatia de
restituire va fi executata silit, prin echivalent.
Echivalentul il reprezinta valoarea bunului de la data la care restituirea ar fi trebuit
executata, iar nu de la data incheierii contractului. Desigur, daca aceasta valoare a bunului a scazut
dintr-o culpa a depozitarului in obligatia de pastrare, depozitarul va raspunde si pentru aceasta
culpa, platind echivalentul valorii pierdute astfel.


Prescriptia actiunilor avand ca obiect restituirea bunului

Restituirea se poate obtine printr-o actiunea reala sau printr-o actiune personala. Cand
actiunea reala este in revendicare, aceasta este imprescriptibila. In ceea ce priveste actiunea
personala in restituire, fie ca vizeaza restituirea silita in natura, fie ca vizeaza restituirea silita prin
echivalent, actiunea este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani.

Inceputul termenului de prescriptie se stabileste astfel:

in principiu, daca depozitul a fost incheiat pe un termen determinat, termenul de
prescriptie curge de la expirarea acelui termen. Prin exceptie, daca deponentul a cerut restituirea
inainte de expirarea termenului stabilit prin contract, termenul de prescriptie curge de la data
cererii de restituire.
in fine, daca prin contract nu s-a prevazut un termen al depozitului, atunci termenul
de prescriptie incepe sa curga de la data incheierii contractului.

OBLIGATIILE DEPONENTULUI



I. Obligatia deponentului de a ridica bunul la restituire

In principiu, aceasta obligatie este scadenta la expirarea termenului contractului de
depozit. Prin exceptie, atunci cand motive grave il indreptatesc pe depozitar sa restituie bunul
inainte de scadenta, deponentul este obligat sa ridice bunul la aceasta restituire.



II. Obligatia deponentului de a suporta cheltuielile de conservare a bunului

9

Desi obligatia de conservare incumba depozitarului, totusi, prin derogare de la dreptul
comun, nu depozitarul, ci deponentul suporta cheltuielile de executare a acestei obligatii.

Intrucat art. 2122, alin. 2 NCC (sediul materiei pentru aceasta obligatie) foloseste termenul
de rambursare, se deduce ca depozitarul este obligat sa avanseze cheltuielile necesare pentru
pastrarea bunului, urmand sa obtina rambursarea lor cu prilejul restituirii, daca nu s-a prevazut
altfel.

Cheltuielile de depozitare nu se includ in remuneratia depozitarului, ci sunt distincte de
aceasta.



III. Obligatia deponentului de a-l despagubi pe depozitar pentru prejudiciile suferite
de acesta cu ocazia executarii contractului de depozit din cauza bunului dat in depozit, cu
conditia ca aceste prejudicii sa nu fi fost previzibile pentru depozitar la data incheierii
contractului



IV. Obligatia deponentului de a-i plati depozitarului remuneratia

Vorbim despre aceasta obligatie a deponentului doar in cazul contractului de depozit
remunerat.
Aceasta obligatie devine scadenta la restituirea bunului, daca partile nu au stabilit altfel.

De regula, remuneratia este stabilita in proportie cu durata obligatiei de pastrare. De
aceea, daca restituirea bunului are loc inainte de termenul prevazut in contractul de depozit, atunci
remuneratia va fi datorata doar in proportie cu perioada in care obligatia de pastrare a fost
executata pana la data restituirii respective.












Varietati ale contractului de depozit


I. Depozitul neregulat;
II. Depozitul hotelier;
III. Depozitul necesar;
IV. Sechestrul conventional.



10

I. Depozitul neregulat


Aceasta varietate de depozit nu are o sectiune rezervata in Noul Cod civil, dar existenta sa
se deduce din doua texte din materia depozitului. Specificul acestei varietati de depozit este acela ca
nu are ca obiect unul sau mai multe bunuri individual determinate, care trebuie conservate si
restituite in individualitatea lor, ci are ca obiect bunuri fungibile, astfel incat contractul se
formeaza prin remiterea unor astfel de bunuri, iar obligatia de restituire poarta asupra unor bunuri
de aceeasi natura, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate.

Cel mai frecvent contract de depozit neregulat este acela care are ca obiect sume de bani,
iar varietatea sa cea mai des intalnita este depozitul bancar.
Potrivit art. 2105 NCC, atunci cand sunt remise fonduri banesti sau alte asemenea bunuri
fungibile si consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeste si nu
trebuie sa fie restituite in individualitatea lor. De aici rezulta ca, intocmai ca si imprumutul de
consumatie, depozitul neregulat este translativ de proprietate ( ! ), in sensul ca depozitarul
poate sa dispuna juridic si material de bunurile pe care le-a primit, urmand sa restituie o cantitate
de bunuri de aceeasi natura.

In principiu, atunci cand o parte ii remite celeilalte fonduri banesti sau alte bunuri
fungibile, se prezuma ca actul s-a facut in interesul celui care primeste bunul si ca deci are natura
juridica a unui imprumut de consumatie.
Partea care sustine ca acest contract are natura unui contract de depozit trebuie sa
demonstreze ca sumele sau bunurile fungibile au fost remise in interesul celui care le-a transmis.
Asadar, potrivit art. 2105, alin. 2, teza finala NCC, contractul se prezuma relativ ca fiind contract
de depozit atunci cand partile au convenit ca restituirea se poate cere si anterior expirarii
termenului pentru care bunurile au fost primite (la imprumut se poate cere restituirea doar la
scadenta; la depozit se poate cere restituirea oricand).

Desi, de regula, dobanzile moratorii pentru sumele banesti curg de la scadenta
obligatiei, in materie de depozit de sume de bani, deponentul poate pretinde dobanzi moratorii
numai de la data la care depozitarul a fost pus in intarziere pentru restituire.