Tema: CONTRACTUL DE DEPOZIT

Definiția și caracterele juridice ale contractului de depozit

În conformitate cu art. 1086 CC RM, prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat
de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
Scopul urmărit de părţi la încheierea unui contract de depozit este conservarea substanţei bunului care reprezintă obiectul
contractului, asigurarea integrităţii lui şi păstrarea calităţilor utile. În cazurile cînd scopul principal al contractului nu este
conservarea bunului, chiar dacă deţinătorul are o asemenea obligaţie, raporturile dintre părţi nu mai pot fi calificate ca raporturi
de depozit, ci ca nişte raporturi de vînzare-cumpărare, de antrepriză sau chiar ale unui contract nenumit.
Contractul de depozit este un contract real, fiindcă pentru încheierea lui este necesară, alături de consimţămînt, şi predarea
bunului. Pornind de la noţiunea legală a contractului de depozit care stabileşte obligaţia depozitarului de a păstra doar bunurile
predate de deponent, şi Codul civil RM reglementează contractul de depozit după modelul contractelor reale. Analiza
prevederilor art. 1087 CC RM care stabilesc efectele refuzului de predare sau primire a bunului indică însă asupra caracterului
consensual al contractului. În cazul contractelor reale nu se pune problema refuzului de a preda sau de a primi bunul la păstrare
pentru că predarea/primirea lui constituie o condiţie necesară pentru încheierea contractului. În cazul сontractelor consensuale
predarea bunului nu e o condiţie necesară pentru încheierea contractului, ci un act de executare a obligaţiilor contractuale.
Contractul de depozit se va considera încheiat din momentul cînd părţile au convenit asupra clauzelor esenţiale ale
contractului, predarea bunului fiind doar un act de executare a acestuia.
Contractul de depozit poate fi atît cu titlu oneros, cît şi cu titlu gratuit. Legea instituie două prezumţii în această materie:
1) depozitul prestat de depozitarul profesionist se prezumă oneros;
2) în toate celelalte cazuri, în lipsa unei înţelegeri cu privire la remuneraţie, contractul de depozit are un caracter gratuit în
cadrul contractelor cu titlu gratuit, depozitul reprezintă un act dezinteresat prin faptul că patrimoniul depozitarului care oferă
serviciul nu se micşorează.
Ceea ce face depozitul, este remiterea voluntară a lucrului; el este un contract real în care obligaţia de restituire are
drept cauză tradiţiunea.
Contractul de depozit este sinalagmatic de fiecare dată. Obligaţia depozitarului de a păstra bunul este corelativă şi
interdependentă cu obligaţia deponentului de a achita remuneraţia. În cazul depozitului gratuit obligaţiile părţilor sînt
interdependente şi corelative în măsura în care, potrivit art. 1087 CC RM, deponentul este ţinut să repare daunele cauzate prin
neexecutarea obligaţiei de predare a bunului spre păstrare, iar depozitarul este în drept să refuze primirea bunului în cazul în care
nu i-а fost predat în termen.
Contractul de depozit este un contract comutativ, deoarece părţile cunosc din momentul încheierii lui întinderea drepturilor şi
obligaţiilor şi acestea nu depind de un eveniment viitor şi incert. El face parte din categoria contractelor cu executare succesivă,
or, prestaţia depozitarului nu poate fi realizată imediat, iar necesitatea întreprinderii acţiunilor îndreptate spre păstrarea bunurilor
persistă pe toată durata de valabilitate a contractului.
Depozitul nu este un contract translativ de proprietate (cu excepţia depozitului neregulat, art. 1104 CC RM) şi, în lipsa unui
acord expres, nici translativ de folosinţă (art. 1092 CC RM).
Contractul de depozit are un caracter intuitu personae. Persoana depozitarului necesită o încredere sporită din partea
deponentului. Art. 1091 CC RM obligă depozitarul să execute personal obligaţia de păstrare. Chiar şi în cazul în care deponentul
permite transmiterea bunului spre păstrare unui terţ, depozitarul poartă răspundere pentru alegerea terţului şi a locului de
depozitare.
Contractul de depozit are tangenţe cu o serie de contracte civile. Esenţa depozitului este caracterizată de scopul principal
urmărit de părţi la încheierea contractului: păstrarea şi conservarea bunului de către depozitar.

Elementele contractului de depozit

Părţile contractului de depozit sînt deponentul şi depozitarul. În calitate de deponent poate fi orice persoană fizică sau
juridică înzestrată cu capacitatea de a încheia acte de administrare. În calitate de deponent figurează proprietarul bunului, ceea ce
nu reprezintă însă o condiţie obligatorie. Poate preda bunul în depozit orice persoană interesată să asigure păstrarea bunului pe
care îl ieţine. Va putea încheia contract de depozit uzufructuarul, creditorul gajist, locatarul, comodatarul, vînzătorul,
transportatorul etc. Art. 1090 CC RM interzice expres depozitarului să solicite deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i
elibereze bunul dovada faptului că este proprietar.
Calitatea de depozitar o pot avea persoanele înzestrate cu capacitate deplină de exerciţiu. În calitate de depozitar profesionist
pot activa doar societăţile comerciale, întreprinzătorii individuali şi organizaţiile necomerciale. Organizațiile necomerciale, ținînd
cont de capacitatea lor civilă specială, pot fi depozitari profesionişti doar dacă activitatea de păstrare reprezintă una din
activităţile necesare care contribuie la realizarea scopului statutar.
În cazul depozitului prestat de lombard sau de camerele de bagaje ale gărilor sau staţiilor auto, deponent este persoana fizică,
iar depozitar – lombardul şi gara sau staţia auto.
Obiectul juridic al contractului de depozit sînt serviciile depozitarului de asigurare a păstrării bunului, iar obiect material –
bunurile transmise spre păstrare. Spre păstrare pot fi transmise doar bunuri mobile. Bunurile care pot fi obiect al contractului de
depozit trebuie să fie individual determinate, deoarece la expirarea termenului contractului depozitarul este obligat să restituie
acelaşi bun. Depozitul neregulat are ca obiect bunuri determinate generic. Potrivit art. 1104 CC RM, depozitarul, în lipsa unei
clauze contractuale contrare, devine proprietarul bunului, fiind obligat la scadenţă să restituie ca şi împrumutatul bunuri de
aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate.
 În calitate de obiect material al contractului de depozit pot fi şi banii sau documentele constatatoare de drepturi (titluri de
valoare, testamente, contracte etc.).
Preţul contractului este numit remuneraţie. Deponentul datorează remuneraţia dacă contractul încheiat conţine o clauză cu
privire la caracterul oneros al contractului. Contractele de depozit profesionist se prezumă a fi oneroase, astfel încît deponentul va
datora remuneraţia chiar şi atunci cînd nu s-a convenit expres. Clauza cu privire la preţ nu reprezintă o condiţie esenţială a
contractului, în cazul cînd remuneraţia nu a fost stabilită prin acordul părţilor, potrivit alin.(2) art. 1088 CC RM se consideră că
ele au convenit asupra remuneraţiei tarifare, iar în lipsa tarifului se va plăti o remuneraţie obişnuită pentru astfel de servicii.
Forma contractului de depozit: acesta se va încheia cu respectarea normelor generale privind forma actului juridic.
Nerespectarea obligaţiei de a întocmi un simplu înscris decade părţile din posibilitatea probării existenţei contractului prin proba
cu martori.
Depozitul prestat de camerele de bagaje se atestă prin chitanţa de bagaje sau jeton, iar cel prestat de lombard – prin chitanţa
nominativă de depozit.
Termenul contractului de depozit. Contractul de depozit poate fi încheiat pe termen, cît şi pe un termen nedeterminat.
Indiferent de stipularea clauzei cu privire la termen, deponentul este în drept să-şi ridice bunul depozitat în orice moment. Atunci
cînd contractul de depozit este în interesul depozitarului (este oneros sau prevede dreptul depozitarului de a folosi bunul) și este
încheiat pe un termen determinat, deponentul va fi ţinut să repare prejudiciul cauzat prin ridicarea anticipată a bunului (alin.(2)
art. 1096 CC RM). Potrivit art. 1097 CC RM, în contractele de depozit încheiate pe termen nedeterminat depozitarul este în drept
să solicite în orice moment deponentului ridicarea bunului.
Fiind un contract sinalagmatic şi consensual, părţile contractului de depozit se obligă reciproc şi corelativ din momentul
încheierii lui.

Drepturile și obligațiile părților

Obligaţiile depozitarului. După încheierea contractului, depozitarul se obligă să primească bunul specificat spre păstrare în
modul şi termenele stabilite de contract. Neexecutarea acestei obligaţii sau executarea ei necorespunzătoare obligă depozitarul să
repare daunei cauzate deponentului. Potrivit alin.(2) art. 1087 CC RM, refuzul depozitarului de a primi bunul spre păstrare se
admite doar în cazurile cînd deponentul nu a predat bunul în termenele prevăzute şi contractul nu prevede alte consecinţe. În alte
situaţii, depozitarul este în drept să solicite executarea în natură a obligaţiei de primire a bunului spre păstrare.
Principala obligaţie a depozitarului rezidă în asigurarea păstrării bunului pe toată durata contractului. Păstrarea bunului
presupune întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea conformă a integrităţii bunului (evitarea furtului,
deteriorării, reducerii valorii bunului etc.). Conţinutul obligaţiei de păstrare a bunului este determinat de categoria depozitului şi
de conţinutul contractului. Camera de bagaje nu poate fi responsabilă de alterarea produselor aflate în valiza lăsată spre păstrare.
Întinderea obligaţiei de păstrare a bunului este diferită în funcţie de caracterul oneros sau gratuit al contractului de depozit.
Potrivit alin.(l) art.1089 CC RM, în cadrul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să îngrijească de integritatea
bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist. Aceasta îl obligă pe depozitar să întreprindă toate măsurile necesare
pentru asigurarea păstrării bunului, atît prevăzute de contract, cît şi neprevăzute, însă necesare, determinate de împrejurările
concrete. Neexecutarea obligaţiei de păstrare a bunului ce rezultă dintr-un contract cu titlu oneros se prezumă culpabilă,
depozitarul fiind ținut să repare integral prejudiciul cauzat.
În cazul contractului cu titlu gratuit, depozitarul este dator să se îngrijească de integritatea bunului ca de propriul bun (alin.(2)
art.1089 CC RM). Depozitul gratuit se încheie, de regulă, la iniţiativa deponentului şi în interesul lui. Din acest considerent nu i
se poate pretinde depozitarului o grijă mai mare faţă de bunurile deponentului decît de propriile bunuri. Alegînd depozitarul,
deponentul îşi asumă şi riscurile legate de propria alegere. Dacă deponentul se aştepta ca bunul său să fie păstrat în condiţii mai
bune, trebuia să aleagă o persoană mai diligentă. În caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei de păstrare,
culpa depozitarului va fi apreciată de fiecare dată pornind de la diligenţa depusă de depozitar la conservarea propriilor lucruri.
Dacă depozitarul a expus unui pericol bunurile sale, în urma căruia au pierit sau au fost distruse şi bunurile deponentului,
depozitarul trebuie să demonstreze că a păstrat bunurile deponentului în egală măsură cu bunurile sale, ele fiind expuse aceluiaşi
pericol.
Pornind de la caracterul intuitu personae al contractului, depozitarul este ţinut să execute obligaţia de păstrare personal. În
conformitate cu art.1091 CC RM, depozitarul nu este în drept, fără încuviinţarea deponentului, să transmită unui terţ spre
depozitare bunul primit. Regula instituită se explică prin faptul că deponentul alege depozitarul ţinînd cont de calităţile acestuia,
cum ar fi diligenţa şi prudenţa manifestate în propriile afaceri, existenţa condiţiilor necesare de păstrare, capacitatea de platp etc.
În cazul nerespectării acestei obligaţii, depozitarul va fi ţinut să repare prejudiciul cauzat, indiferent de vinovăţia terţului căruia i-
а transmis bunul spre păstrare.
Dacă deponentul a consimţit la predarea bunului spre păstrare unui terţ, depozitarul conservă răspunderea pentru alegerea
terţului şi a locului de depozitare. Dacă terţul nu va executa culpabil obligaţia de păstrare, deponentul va fi îndreptăţit să solicite
repararea daunei de la depozitar, şi nu de la terţ.
Potrivit art. 1092 CC, depozitarul nu este îndreptăţit să folosească bunul depozitat fără permisiunea deponentului, cu excepţia
cazurilor cînd aceasta este necesar pentru conservarea bunului (de ex., cînd depozitarul, schimbînd locul de depozitare, se va
deplasa cu automobilul transmis spre păstrare de la un depozit al său spre altul). Deponentul poate contesta necesitatea folosirii
pentru conservare. Dacă va demonstra contrariul, depozitarul va fi ţinut să repare daunele cauzate.
Pe toată durata contractului, depozitarul este ţinut să respecte condiţiile de păstrare convenite de părţi . Dacă apare necesitatea
de a modifica condiţiile de păstrare (modul, locul etc.), potrivit alin.(l) art.1093 CC RM, depozitarul o poate face doar după ce l-a
înştiinţat pe deponent şi a obţinut autorizarea lui. Raţiunea instituirii acestei norme este dictată de faptul că schimbarea condiţiilor
de depozitare poate afecta interesele deponentului. Schimbînd condiţiile de păstrare în lipsa acordului deponentului, depozitarul
îşi asumă deplina responsabilitate pentru eventualele consecinţe ale propriei decizii. În conformitate cu alin. (2) art. 1095 CC
RM, depozitarul este îndreptăţit de a modifica modul, locul şi alte condiţii de depozitare, fără încuviinţarea deponentului doar în
cazul cînd aceasta este strict necesar pentru înlăturarea riscului distrugerii, pierderii sau deteriorării bunului.
În situaţiile cînd apare un pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat sau în prezenţa altor condiţii care
ameninţă siguranţa păstrării bunului, depozitarul este împuternicit să-l vîndă. Depozitarul este în drept să acţioneze în modul
prevăzut de alin.(3) art. 1093 CC RM doar ca excepţie, atunci cînd întreprinderea altor măsuri este imposibilă sau ineficientă şi
doar dacă deponentul, fiind înştiinţat, nu poate să întreprindă sau nu a întreprins nicio acţiune. Depozitarul este obligat să vîndă
bunul la preţul cel mai bun pentru deponent, pornind de la împrejurările existente. Dacă împrejurările care au determinat
necesitatea vînzării bunurilor nu se datorează culpei depozitarului (forţa majoră), el poate să-şi reţină cheltuielile de vînzare a
bunului din suma încasată.
Depozitarul este obligat să perceapă fructele civile doar dacă aceasta este necesar pentru conservarea bunului predat spre
păstrare. Fructele culese urmează a fi păstrate ca şi bunul depozitat şi remise deponentului la încetarea contractului de depozit.
Atît perceperea fructelor, cît şi depozitarea lor se vor face din contul deponentului, acesta fiind obligat să achite cheltuielile utile
(alin.(2) art. 1099 CC RM). Dacă obiect al depozitului este o sumă de bani, depozitarul nu va datora dobîndă decît în cazul cînd
este pus în întîrziere referitor la restituirea banilor. Neexecutarea obligaţiei de remitere a fructelor va atrage răspunderea
depozitarului doar în caz de intenţie sau culpă gravă.
La încetarea contractului, depozitarul este dator să remită deponentului sau persoanei împuternicite de acesta bunul depozitat,
în starea în care se afla la momentul restituirii. Deoarece deponentul rămîne proprietar al bunului depozitat, riscurile pieirii şi
deteriorării fortuite sînt puse în sarcina lui. În cazul depozitării bunurilor determinate prin genul lor, depozitarul este ţinut să
restituie bunuri de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate. Obligaţia de restituire urmează a fi executată, în lipsa unei înţelegeri
speciale, la locul unde bunul a fost predat depozitarului (art. 1098 CC RM). Costurile restituirii sînt suportate diferit, în funcţie de
caracterul oneros sau gratuit al contractului de depozit. În conformitate cu art. 1100 CC RM, costurile restituirii sînt puse în
seama deponentului dacă contractul este cu titlu gratuit şi invers, în cazul contractului cu titlu oneros.
Neexecutarea obligaţiei de restituire îndreptăţeşte deponentul să solicite executarea în natură şi repararea daunei cauzate prin
întîrziere. Atunci cînd obiect al contractului este o sumă de bani, depozitarul va fi ţinut să achite dobînda de întîrziere prevăzută
de art. 619 CC. Potrivit art. 1095, alin. (2) CC, dacă depozitarului i s-a luat bunul depozitat contra unei sume de bani sau în
schimbul altui bun, el este ținut să restituie deponentului ceea ce a primit. Depozitarul, care nu-şi execută în mod culpabil
obligaţia de restituire, va fi ţinut să repare integral daunele cauzate.
În cazul decesului depozitarului, obligaţia de restituire este pusă în sarcina succesorilor care au acceptat moştenirea. Dacă
succesorii depozitarului au vîndut bunul, crezînd că este parte a activului succesoral, ei vor fi obligaţi să restituie doar prețul
obţinut sau să cedeze creanţa contra cumpărătorului, dacă preţul nu a fost plătit.
Obligaţiile deponentului. Pornind de la prevederile alin.(l) art. 1087 CC RM, deponentul este obligat să transmită bunul spre
păstrare în modul şi în termenele prevăzute de contract. Deoarесе depozitul face parte din categoria contractelor de prestare de
servicii, legea permite deponentului să refuze în mod unilateral executarea obligaţiei de predare, depozitarul nefiind în drept să
solicite predarea bunului în natură. În lipsa unor revederi legale sau contractuale contrare, refuzul intenţionat sau din culpă gravă
deponentului de a preda bunul oferă dreptul depozitarului să pretindă repararea integrală a prejudiciului cauzat (atît prejudiciul
real, cît şi venitul nerealizat).
În cadrul contractului de depozit oneros, deponentul este ţinut să achite remuneraţia pentru păstrarea bunului. Potrivit art. 1102
CC RM, dacă părţile nu au сonvenit altfel, remuneraţia se achită la încetarea contractului de depozit. Deponentul este obligat să
compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului. Sînt considerate necesare cheltuielile fără de care păstrarea
bunului nu este posibilă (cum ar fi hrana pentru animale). În contractul de depozit cu titlu oneros, părțile pot conveni ca
remuneraţia să includă şi cheltuielile necesare păstrării.
Pentru asigurarea executării obligaţiei de achitare a remuneraţiei şi compensarea cheltuielilor de păstrare, depozitarul este
împuternicit cu dreptul de retenţie a bunului păstrat (art. 1103 CC RM).
La încetarea depozitului, deponentul este obligat să ridice bunul păstrat în termenul prevăzut de contract. Neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii reprezintă, în conformitate cu art. 1101 CC RM, temei de limitare a răspunderii
depozitarului doar la repararea prejudiciului cauzat prin intenţie sal culpă gravă.
Dacă depozitarului i-au fost cauzate prejudicii prin caracteristicile bunurilor depozitate, deponentul va fi obligat să le repare
doar dacă a ştiut sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul va fi exonerat de răspundere, dacă l-a anunţat pe depozitar despre
caracteristicile bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.

Varietățile raporturilor de depozit

Clasificarea depozitului se face în baza diverselor criterii, cum sînt temeiul apariţiei raporturilor de depozit, obiectul
contractului, temeiul încheierii contractului de depozit, calitatea părţilor etc.
O primă clasificare a depozitului este în depozit propriu-zis şi categorii speciale de depozit.
Depozitul propriu-zis este de fiecare dată convenţional. În cadrul depozitului propriu-zis, potrivit normelor legale, se disting:
 depozitul obişnuit – are o natură voluntară şi este regulat. Obiect al contractului de depozit obişnuit sînt bunurile mobile
individual determinate. Reglementarea depozitului obişnuit reprezintă dreptul comun pentru toate categoriile de depozit, cu
completările şi excepţiile prevăzute de lege;
 depozitul neregulat – este distinct de depozitul obişnuit prin natura bunurilor care reprezintă obiectul contractului şi prin
efectele produse prin transmiterea lor. Obiect al contractului de depozit neregulat sînt bunurile determinate generic, care prin
natura lor sînt consumptibile şi fungibile. Potrivit art. 1104 CC RM, în cazul depozitului neregulat bunurile determinate generic,
în lipsa unor prevederi contractuale contrare, trec în proprietatea depozitarului. La scadenţă, ca şi în cazul împrumutului,
depozitarul este dator să restituie bunuri de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate. Transferul de proprietate generează consecinţe
juridice în privința riscurilor pieirii fortuite.
Depozitul hotelier. Caracterul necesar al depozitului, în acest caz, este determinat de faptul că deşi hotelul este liber ales de
către călător, el este nevoit să-şi aducă lucrurile la acel hotel. Conform art. 1105 CC RM, hotelurile, căminele, sanatoriile, casele
de odihnă ş.a. răspund pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor persoanelor fizice, pe care acestea le au cu ele în încăperile
rezervate lor, chiar dacă bunurile nu au fost predate în depozit în mod special. Dispoziţiile art. 1105 CC RM se vor aplica şi în
cazul restaurantelor sau al altor unităţi de alimentaţie publică, localurilor de spectacole, frizeriilor, bibliotecilor etc., dar numai în
privinţa bunurilor depuse la garderobă, vestiare sau alte locuri destinate în mod special pentru paza bunurilor.
Răspunderea hotelurilor şi a instituţiilor asemănătoare nu se extinde asupra banilor, titlurilor de valoare şi bijuteriilor. Hotelul
sau alte asemenea instituţii nu-şi asumă păstrarea banilor, bijuteriilor şi a titlurilor de valoare, care reprezintă o listă exhaustivă,
dacă acestea nu au fost predate în locuri special amenajate. Instituirea acestei norme rezultă din valoarea materială sporită a
bunurilor menţionate. Predarea banilor, titlurilor de valoare şi a bijuteriilor spre păstrare reprezintă un contract de depozit
obişnuit, supus normelor generale cu privire la depozit. De regulă, hotelierii aduc la cunoştinţa clienţilor că ei beneficiază gratuit
de păstrarea obiectelor de valoare prin depozitare, în dulapuri metalice individuale sau prin încredinţarea spre păstrare
administraţiei. Contravaloarea acestui depozit este inclusă în preţul cazării.
Hotelierul răspunde nu numai pentru furtul sau deteriorarea – parţială sau totală – a bunurilor călătorului săvîrşite de prepuşi,
dar şi de străinii care frecventează hotelul, indiferent dacă au fost sau nu cazaţi acolo. Răspunderea hotelului sau a altor instituţii
asemănătoare este exclusă, potrivit alin.(2) art.1105 CC RM, doar în cazurile de forţă majoră, cînd prejudiciul este cauzat de un
oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.
Dispoziţiile privitoare la depozitul hotelier sînt aplicabile şi în privinţa autovehiculelor parcate în garajul hotelului. Dacă
autovehiculul este parcat în apropierea hotelului, chiar şi în locuri special amenajate, normele cu privire la depozitul hotelier nu
se vor aplica, întrucît acestea nu reprezintă „încăperi rezervate clientului”. În cazurile cînd parcarea e cu plată (fie şi inclusă în
preţul camerei) şi paza asigurată de întreprinderea hotelieră, răspunderea acesteia se poate angaja în condițiile pentru depozitul
obişnuit cu plată.
Depozitul sechestru. În conformitate cu art. 1106 CC RM, sechestrul este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun în
litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are dreptul asupra bunului. Obiect al
contractului de depozit sechestru de fiecare dată este un bun litigios. Obiect al sechestrului pot fi atît bunurile mobile, cît şi
imobilele. Părţile sînt sechestrul – persoana care primeşte bunul spre păstrare, şi sechestrantul – persoana care depune bunul spre
păstrare. Potrivit prevederilor art.1107 CC RM, în calitate de sechestru poate fi desemnată una din părţile litigiului sau un terţ
ales de ele prin acord mutual. Dacă părţile nu ajung la un acord privind persoana depozitarului, părţile pot cere instanţei de
judecată să decidă. Depozitul sechestru poate fi gratuit în cazul cînd bunul se transmite spre păstrare unei părți la litigiu. În
celelalte cazuri, depozitul sechestru se prezumă a fi oneros.
Depozitarul este obligat să păstreze bunul şi să-l restituie intact celui care are dreptul asupra lui. În lipsa unor prevederi
contractuale contrare sau a unei autorizaţii exprese a instanţei de judecată, depozitarul nu poate face niciun fel de cheltuieli sau
alte acte în privinţa bunurilor sechestrate, cu excepţia celor de conservare (alin.(l) art.1108 CC RM). Dacă păstrarea bunurilor
depozitate implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor, depozitarul autorizat de instanţa de judecată, cu sau fără
acordul părţilor aflate în litigiu, poate vinde bunul. Suma încasată din vînzare va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.