1

Contractul de imprumut



Definitie
Imprumutul este contractul prin care o parte, numita imprumutator, remite celeilalte
parti, numita imprumutat, un anumit bun pe care cel din urma il poate folosi.

Din aceasta definitie rezulta ca, mai intai, contractul de imprumut este un contract real, ce
se perfecteaza prin remiterea bunului. Deoarece contractul de imprumut este un contract real, de
obicei, promisiunea de contract de imprumut nu poate fi executata silit prin pronuntarea unei
incheieri judecatoresti care sa substituie contractul promis, intrucat aceasta hotarare poate
substitui doar consimtamantul si nu remiterea bunului.

Totusi, potrivit art. 2145 NCC:

Promisiunea de imprumut
Atunci cand bunul se afla in detinerea beneficiarului, iar promitentul refuza sa
incheie contractul, instanta, la cererea celeilalte parti, poate sa pronunte o
hotarare care sa tina loc de contract, daca cerintele legii pentru validitatea
acestuia sunt indeplinite.

Textul are in vedere ipoteza cand promitentul se angajeaza sa incheie un contract de
imprumut, in calitate de imprumutator, iar bunul care ar face obiectul imprumutului se afla deja in
detinerea beneficiarului promisiunii, la data la care aceasta promisiune ar trebui executata. De
vreme ce intr-o asemenea ipoteza, textul permite ca hotararea judecatoreasca sa substituie
incheierea contractului promis, rezulta ca in conceptia legiuitorului, in aceasta ipoteza, pentru
formarea valabila a contractului nu mai este nevoie de remiterea bunului, ci este suficient
consimtamantul partilor.

In consecinta, se poate spune ca incheierea valabila a contractului de imprumut
presupune ca acordul de vointa sa se manifeste prin remiterea bunului imprumutat de catre
imprumutator imprumutatului, cu exceptia cazului in care bunul se afla la data incheierii
contractului in detinerea imprumutatului, caz in care acordul de vointa poate avea orice forma.


Tot din definitie rezulta ca scopul partilor la incheierea contractului de imprumut include
posibilitatea imprumutatului de a folosi bunul imprumutat. O asemenea folosire implica in mod
necesar o anumita durata. Din acest motiv, orice contract de imprumut genereaza in mod esential in
sarcina imprumutatului o obligatie de restituire a bunului imprumutat, care este afectata de un
termen. Acest termen trebuie stabilit de parti, iar in absenta mentiunii cu privire la termen, legea
prevede criteriile in functie de care termenul va putea fi stabilit de instanta de judecata.

La expirarea termenului, imprumutatul trebuie sa execute obligatia de restituire fie in
legatura cu bunul imprumutat in individualitatea sa, fie in legatura cu bunuri fungibile fata de bunul
imprumutat. In primul caz, contractul de imprumut este un imprumut de folosinta sau comodat, iar
in cel de-al doilea caz, contractul de imprumut este un imprumut de consumatie (mutuum).





2

Contractul de imprumut de folosinta (contractul de comodat)



Definitie
Contractul de imprumut de folosinta (contractul de comodat) este contractul prin care
o parte, numita comodant, remite spre folosinta celeilalte parti, numita comodatar, un anumit
bun, cu obligatia pentru comodatar de a-l restitui dupa o anumita perioada de timp.



Caracterele juridice ale contractului de comodat


contractul de comodat este un contract real, ca orice contract de imprumut;

contractul de comodat este un contract unilateral, deoarece nu antreneaza obligatii
reciproce si interdependente intre parti;

contractul de comodat este un contract esentialmente gratuit, intrucat in schimbul
folosintei bunului pe care o permite comodatarului, comodantul nu urmareste niciun avantaj
patrimonial. Prin aceasta, contractul de comodat se diferentiaza de contractul de locatiune, care
este esentialmente oneros, locatorul urmarind intotdeauna un avantaj patrimonial in schimbul
folosintei bunului asigurate locatarului.
Intre contracte cu titlu gratuit ce se impart in acte dezinteresate si liberalitati, contractul
de comodat apartine categoriei actelor dezinteresate, intrucat nu antreneaza diminuarea activului
patrimonial al comodantului.

contractul de comodat este un contract intuitu personae, ca orice act dezinteresat.
Comodatarul consimte la incheierea contractului de comodat considerarea calitatilor personale ale
comodatarului.
Din acest caracter personal rezulta doua consecinte majore:
pe de-o parte, contractul de comodat inceteaza la decesul comodatarului;
pe de alta parte, comodatarul nu poate transmite folosinta bunului catre nicio alta
persoana.


Conditiile de validitate ale contractului de comodat

Potrivit art. 2147 NCC, daca nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoana care are
dreptul de a folosi bunul poate fi comodant. De aici rezulta ca pot fi comodanti proprietarul,
uzufructuarul, locatarul (acest drept nu este strict legat de persoana lor).
In schimb, nu pot fi comodanti titularul dreptului de uz sau abitatie ori comodatarul
insusi. Aceasta cerinta este o cerinta de validitate a contractului si sub acest aspect ar parea sa
deroge de la regula prevazuta de art. 1230 NCC, potrivit careia sunt valabile obligatiile de a executa
prestatii asupra bunurilor altei persoane decat debitorul.
Derogarea este numai aparenta, pentru ca desi actele prin care se asuma astfel de obligatii
sunt valabile, plata acestor obligatii nu este valabila decat daca, pana la data platii, debitorul a
dobandit asupra bunului drepturile necesare spre a putea executa prestatia fara incalcarea
prerogativelor tertului titular, inclusiv dobandind acordul acelui tert. Ori, in cazul comodantului,
prestatia pe care el o executa (remiterea bunului spre folosinta comodatarului) nu este obiectul
unei obligatii, ce este chiar o conditie de formare valabila a contractului de comodat. In consecinta,
3

pentru ca aceasta remitere insasi sa fie valabila, comodantul trebuie sa aiba dreptul de a
decide in legatura cu folosinta bunului dat in comodat.
Efectele contractului de comodat


Un contract de comodat antreneaza in mod esential anumite obligatii ale comodatarului si
in mod accidental, contingent, anumite obligatii in sarcina comodantului.


OBLIGATIILE COMODATARULUI

In definitie am mentionat ca scopul comodatului este acela de a permite comodatarului
posibilitatea de a folosi bunul. Aceasta posibilitate nu este un drept subiectiv, ci o simpla libertate,
o putere de fapt pe care comodatarul o poate exercita asupra bunului in calitate de detentor al
acestuia, de indata ce bunul i-a fost remis.
Intrucat este o simpla putere de fapt (nu un drept real sau un drept de creanta), cu atat mai
putin folosinta bunului de catre comodatar nu face ca atare obiectul unei obligatii a acestuia. Totusi,
puterea de fapt a comodatarului cu privire la bun este limitata de anumite obligatii, si anume
obligatia de a respecta destinatia bunului, obligatia de conserva bunul si obligatia de a-l restitui la
scadenta comodantului.


1. Obligatia comodatarului de a respecta destinatia bunului

Comodatarul nu poate schimba destinatia bunului care rezulta din conventia sa cu
comodantul fie expres, fie tacit. In cazul in care partile nu au prevazut nimic in legatura cu
destinatia, aceasta va fi dedusa din natura bunului, iar daca prin natura sa bunul este susceptibil de
mai multe destinatii, va fi dedusa din destinatia pe care bunul o avea in fapt anterior contractului,
precum si din orice alte imprejurari relevante.
Art. 2148, alin. 2, teza a II-a NCC prevede si ca bunul nu poate fi transmis spre folosinta
unui tert decat cu acordul expres al comodantului, ceea ce este si expresia caracterului personal
al contractului.


2. Obligatia comodatarului de a conserva bunul

Potrivit art. 2148, alin. 1 NCC, aceasta obligatie trebuie executata cu prudenta si cu
diligenta unui bun proprietar. In consecinta, comodatarul raspunde fata de comodant si pentru
culpa cea mai neinsemnata in conservarea bunului. Mai mult, deoarece contractul este incheiat
exclusiv in beneficiul sau, comodatarul raspunde potrivit unui standard mai inalt decat depozitarul
cu titlu oneros.

Astfel, potrivit art. 2150 NCC, comodatarul raspunde pentru pieirea bunului imprumutat,
cand aceasta este cauzata de forta majora de care comodatarul l-ar fi putut feri intrebuintand un
bun propriu sau cand neputand salva decat unul dintre cele doua bunuri, l-a preferat pe al sau.

Intrucat este obligat sa conserve bunul, comodatarul este obligat in principiu sa suporte si
cheltuielile pricinuite de aceasta conservare.
De la aceasta regula exista si o exceptie, referitoare la cheltuielile exceptionale de
conservare a bunului care nu puteau fi prevazute la data incheierii contractului de comodat.

4

In legatura cu aceste cheltuieli exceptionale, ce nu puteau fi prevazute la data incheierii
contractului, de indata ce sesizeaza necesitatea efectuarii lor, comodatarul este obligat sa-l
informeze pe comodant, iar daca acesta nu se opune, comodatarul trebuie sa avanseze aceste
cheltuieli.
In cazul in care urgenta efectuarii cheltuielilor este de o asemenea natura incat informarea
prealabila a comodantului este imposibila, comodatarul trebuie sa avanseze cheltuielile
instiintandu-l pe comodant de aceasta ulterior. Odata ce cheltuielile au fost avansate de catre
comodatar, ele vor trebui rambursate de catre comodant la data incetarii contractului.

Acest regim derogatoriu al cheltuieilor exceptionale, ce nu putea fi prevazute la data
incheierii contractului, se explica prin doua aspecte:

aceste cheltuieli sunt de conservare si ii vor profita in final comodantului;
nu puteau fi prevazute la incheierea contractului, astfel incat comodatarul nu poate fi
prezumat ca si-a asumat obligatia de a le efectua.


3. Obligatia comodatarului de a restitui bunul la scadenta

Contractul de comodat presupune prin esenta lui un termen care afecteaza obligatia de
restituire. Acest termen trebuie prevazut de catre parti, iar in lipsa, poate fi dedus din destinatia
in vederea careia bunul a fost imprumutat. Daca bunul a fost imprumutat pentru o anumita
intrebuintare si nu s-a prevazut niciun termen, atunci restituirea bunului este datorata dupa
finalizarea acelei intrebuintari (din chiar momentul finalizarii intrebuintarii). Daca nu s-a
prevazut niciun termen si intrebuintarea bunului este permanenta, atunci comodantul poate cere
restituirea oricand.

Obiectul obligatiei de restituire este intotdeauna bunul remis la incheierea
contractului, in individualitatea lui. Aceasta este o caracteristica esentiala a contractului de
comodat, pentru ca daca partile ar avea in vedere restituirea unui alt bun de acelasi gen, contractul
astfel incheiat ar fi un contract de imprumut de consumatie, iar daca partile ar avea in vedere
restituirea unui alt bun de un gen diferit, atunci contractul astfel incheiat ar fi un contract de
schimb cu termen (iti dau o masina ca sa-mi dai peste un an 10 biciclete).
Caracterul individual determinat al bunului dat in comodat rezulta, de regula, din
natura bunului, dar, prin exceptie, poate rezulta si din vointa partilor. Astfel, din vointa lor,
partile pot stabili ca anumite bunuri de gen sunt privite ca bunuri individual determinate

Spre exemplu, se incheie un contract de comodat cu un comerciant, prin care i se imprumuta
acestuia cele mai frumoase 10 piersici din livada producatorului, pe un termen de o saptamana,
pentru ca acesta sa le expuna in vitrina. Acest contract este incheiat in vederea returnarii acelorasi 10
piersici, pentru ca producatorul sa le poata manca.

In legatura ca obligatia de restituire, mai trebuie mentionat ca bunul trebuie restituit in
starea in care a fost primit, insa cu uzura normala rezultata din folosinta bunului.


Riscul pierii fortuite a bunului inainte de restituire este suportat in principiu de catre
comodant, astfel incat, in cazul unei asemenea pieri, comodatarul este exonerat de raspundere, iar
obligatia sa de restituire se stinge. Totusi, prin exceptie, comodatarul va suporta riscul pierii
fortuite, raspunzand pentru aceasta fata de comodant in trei cazuri:

daca putea evita pieirea fortuita a lucrului folosind un bun al sau;
5

daca a intarziat restituirea dupa scadenta;
daca a schimbat destinatia bunului.

In ultimele doua cazuri, comodatarul se va putea exonera de raspundere daca va dovedi ca
bunul ar fi pierit fortuit si daca el si-ar fi executat obligatiile la timp si in mod corespunzator.





Obligatia de restituire este executorie, in sensul ca poate fi pusa in executare silita fara
ca executarea sa fie dispusa prin hotarare judecatoreasca (art. 2157 NCC), in cazul in care
contractul de comodat s-a incheiat in forma autentica sau printr-un inscris sub semnatura privata
cu data certa, iar scadenta obligatiei de restituire s-a implinit in unul din urmatoarele cazuri:

1. termenul pentru care s-a incheiat contractul a expirat;
2. contractul a expirat prin decesul comodatarului;
3. in contract nu s-a stipulat un termen pentru restituire, nu s-a prevazut intrebuintarea
bunului, ori s-a prevazut o intrebuintare cu caracter permanent.

In toate aceste cazuri, comodatarul poate cere oricand resittuirea si de aceea este firesc sa
se poata adresa executorului judecatoresc.


In legatura cu toate obligatiile comodatarului, trebuie precizat ca daca sunt mai multi
comodatari ai aceluiasi bun, ei raspund solidar fata de comodant.



OBLIGATIILE COMODANTULUI


1. Obligatia comodantului de a rambursa cheltuieile exceptionale avansate de
comodatar pentru conservarea bunului;

2. Obligatia comodantului de a raspunde pentru viciile ascunse ale bunului dat in
comodat, pe care le-a cunoscut la data incheierii contractului si in legatura cu care nu l-a
informat pe comodatar (art. 2152 NCC).


Desi si comodatarul si comodantul pot avea obligatii, aceste obligatii nu sunt reciproce si
interdepedente, de aceea contractul de comodat ramane unilateral (art. 1171, teza a II-a NCC).