UIVERISTATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA DREPT

DREPT COMERCIAL
REFERAT - CONTRACTUL DE CONSIGNAȚIE

Studenți,
Nălbaru Cristina
Negreț Antonio Valentin

2022
 CUPRINS
Introducere..................................................................................................................................................1
Caracterele juridice ale contractului de consignație:.................................................................................2
Condiții de validitate ale contractului de consignație:................................................................................2
Efectele contractului de consignaţie............................................................................................................3
A. Obligaţiile consignantului................................................................................................................3
1. Predarea bunurilor mobile ce urmează a fi vândute....................................................................3
2. Plata remuneraţiei cuvenite consignatarului...............................................................................3
3. Restituirea cheltuielilor făcute de consignatar.............................................................................4
B. Obligaţiile consignatarului...............................................................................................................5
1. Păstrarea şi asigurarea bunurilor................................................................................................5
2. Executarea mandatului dat de consignant..................................................................................6
3. Obligaţia de a da socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului său..........................7
Încetarea contractului de consignaţie.........................................................................................................8
Bibliografie.................................................................................................................................................9
 Introducere

Contractul de consignație este un contract cu tradiție, fiind reglementat pentru prima oară
în Legea nr.178/1934 pentru reglementarea contractului de consignație, lege abrogată de Codul
civil care dedică un număr de zece articole pentru acest tip de contract, respectiv art. 2.054 –
2.063.
Potrivit prevederilor art. 2.054 Noul Cod Civil, contractul de consignaţie este o varietate
a contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul
le-a predat consignatarului în acest scop. Se observă aşadar că legiuitorul califică contractul de
consignaţie ca varietate a contractului de comision, cu specificarea că obiectul consignaţiei
constă exclusiv în vânzarea bunurilor încredinţate în acest scop de către consignant. De altfel, în
ceea ce priveşte regimul juridic al contractul de consignaţie, art. 2.054 alin. (2) noul Cod civil
prevede că acesta este guvernat de regulile exprese din secţiunea consacrată consignaţiei, de
legea specială, precum şi de dispoziţiile privitoare la contractul de comision şi de mandat, în
măsura în care acestea din urmă nu contravin regulilor exprese.1
Faţă de aceste premise legale, în literatura de specialitate, contractul de consignaţie este
definit ca „acel contract prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi,
numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama
consignantului, la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia consignatarului de a remite
consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunurile nevândute.
Contractul de consignatie este privit ca o variantă a contractului de comision, care
prezintă însă anumite particularităti, cuprinzând si elemente ale altor tipuri de contracte (vânzare,
depozit):2
 împuternicirea consignantului dată consignatarului constă în vinderea unor bunuri
mobile, deci actele juridice încheiate de consignatar, în nume propriu si pe socoteala
consignantului, sunt numai contracte de vânzare;
 vinderea bunurilor se face pe un pret anticipat stabilit de consignant ; această restrictie
este un efect normal al calitătii de proprietar al consignantului, singurul deci, în măsură să
decidă asupra valorii bunului supus vânzării;
1
https://legeaz.net/dictionar-juridic/contractul-de-consignatie-in-noul-cod-civil;
2
https://www.scrigroup.com/legislatie/administratie/CONTRACTUL-DE-CONSIGNATIE12136.php.

1
 consignatarul este obligat să remită consignantului suma de bani obtinută ca pret al
vânzării sau, dacă bunul nu a putut fi vândut, să restituie bunul în natură;
 mărfurile si obiectele mobile trebuie să fie proprietatea consignantului.

Caracterele juridice ale contractului de consignație:

a) E contract principal, având existența independenta de existența altor contracte

b) E contract bilateral, danad naștere la obligații in sarcina ambelor părți
c) E contract oneros, fiecare parte urmărind de la cealaltă un folos patrimonial
d) Contract comutativ, fiind cunoscute existența și întinderea drepturilor și obligațiilor din
momentul încheierii contractului.
e) Contract consensual, luând naștere prin simplul acord de voința al părților.
f) Contact intuitu persoanae.

Condiții de validitate ale contractului de consignație:

1. Acest contract e valabil încheiat dacă îndeplinește condițiile oricărei convenții, și anume:
consimțământ, capacitate, obiect, cauză. Prin împuternicire se stabilesc condițiile de
vânzare a bunurilor, cum ar fi prețul, termenele. Manifestările de voința sa cie exprese.
2. Capacitatea de exercițiu trebuie sa fie deplină pentru ca condignatarul sa încheie acte
juridice ce formează obiectul contractului, iar in cazul consignantului, trebuie sa aibă
capacitatea deplina de exercițiu în încheierea actelor de comerț.
3. Obiectul contractului este reprezentat de încheierea fr către consignatar, cu terților, a unor
contracte dr vânzare-cumpărare pentru vinderea unor bunuri ale consignantului, acte care
să aibă ca obiect numai bunuri mobile.
4. În ceea ce privește cauza, aceasta trebuie sa îndeplinească cele 3 condiții: să existe, să fie
licită și morală.

2
 Efectele contractului de consignaţie

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de consignaţie produce efecte juridice în

sarcina ambelor părţi contractante.

A. Obligaţiile consignantului
1. Predarea bunurilor mobile ce urmează a fi vândute
Consignantul trebuie să predea consignatarului bunurile ce urmează a fi vândute în
temeiul contractului de consignaţie. În acest sens, art. 2.057 alin. (1) C. civ. prevede:
„consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea contractului, păstrând dreptul
de a inspecta şi controla starea acestora pe toată durata contractului”. Contactul de consignaţie nu
este translativ de proprietate, în sensul că bunurile predate de către consignant nu trec în
proprietatea consignatarului. Drept consecinţă, consignatarul păstrează dreptul de dispoziţie
asupra bunurilor obiect al consignaţiei până în momentul în care consignatarul le vinde către terţ.
În virtutea calităţii de proprietar şi a dreptului de dispoziţie, consignantul poate relua bunurile de
la consignatar oricând, chiar în cazul în care contractul a fost încheiat pe durată determinată. În
acest din urmă caz, consignantul va da consignatarului un termen rezonabil de preaviz pentru
pregătirea predării bunurilor.1
Codul civil reglementează şi regimul juridic al bunurilor tranzacţionate în regim de
consignaţie în caz de insolvenţă a consignantului sau a consignatarului. Astfel, potrivit art. 2.057
alin. (4) C. civ., în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignantului, bunurile
intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignatarului,
bunurile nu intră în averea acestuia şi vor fi restituite imediat consignantului.

2. Plata remuneraţiei cuvenite consignatarului

În schimbul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de către consignatar,
consignantul este obligat la plata unei remuneraţii. Regimul juridic al remuneraţiei
consignatarului este consacrat în cuprinsul art. 2.058 C. civ. Norma legală citată reglementează
caracterul oneros al contractului de consignaţie. Mai exact, norma dispune: „contractul de
consignaţie este prezumat cu titlu oneros, iar remuner 2aţia la care are dreptul consignatarul se

1
V. Nemeș, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2012, București.
2

3
stabileşte prin contract sau, în lipsă, ca diferenţa dintre preţul de vânzare stabilit de consignant şi
preţul efectiv al vânzării”.
În spiritul acestor reglementări, contractul îşi păstrează valabilitatea chiar dacă nu este
prevăzut preţul consignaţiei şi în astfel de situaţii consignatarul are dreptul numai la sumele
adăugate la preţurile convenite, adică la diferenţ a între preţul efectiv încasat şi preţul prevăzut în
contractul de consignaţie sau în corespondenţele cu consignantul. Dacă este stipulată în contract,
remuneraţia poate fi fixă ori sub forma unui procent în raport cu preţul bunului sau cu cantitatea
mărfurilor vândute. În cazul în care părţile nu au stabilit în contract preţul vânzării bunurilor în
regim de consignaţie, atunci se prezumă că bunurile trebuie vândute la preţul curent, iar în lipsa
înţelegerii părţilor cu privire la remuneraţie, aceasta se va stabili pe cale judecătorească. Soluţia
este consacrată în mod expres de art. 2.058 alin. (2) C. civ. care prevede că, dacă vânzarea s-a
făcut la preţul curent, remuneraţia se va stabili de către instanţă, potrivit cu dificultatea vânzării,
diligenţele consignatarului şi remuneraţiile practicate pe piaţa relevantă pentru operaţiuni
similare.1
Rezultă aşadar că, indiferent de situaţie, consignatarul are dreptul la remuneraţie cu
excepţia împrejurării în care părţile conferă consignaţiei caracter gratuit, prin stipularea expresă a
unei clauze în acest sens.

3. Restituirea cheltuielilor făcute de consignatar

Cu prilejul realizării operaţiunilor de vânzare-cumpărare, consignatarul poate fi nevoit să
avanseze anumite cheltuieli. De asemenea, unele cheltuieli pot fi impuse de conservarea şi
păstrarea bunurilor ce urmează a fi vândute. Tot astfel, în exercitarea mandatului de vânzare a
bunurilor, consignatarul poate suferi anumite prejudicii.2 Toate aceste reguli care privesc
cheltuielile de conservare, vânzare şi executare a contractului de consignaţie sunt prevăzute de
art. 2.059 C. civ. Potrivit textului e lege menţionat, consignantul va acoperi consignatarului
cheltuielile de conservare şi vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel. În cazul
în care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia consignatarului,
precum şi în cazul în care contractul de consignaţie nu se poate executa, fără vreo culpă din
partea consignatarului, acesta are dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru
executarea contractului.3 Consignantul va fi ţinut de plata cheltuielilor de întreţinere şi de
1
V. Nemeș, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2012, București;
2
Idem.
3
Popa Nistorescu, Drept Comercial. Curs Universitar, Editura Universitaria, Craiova.

4
depozitare a bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaţia sa de a relua bunurile. Dacă potrivit
împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant în caz de încetare a contractului
prin renunţarea consignatarului, acesta rămâne ţinut de obligaţiile sale de păstrare a bunurilor,
asigurare şi întreţinere a acestora până când acestea sunt reluate de consignant. Acesta are
obligaţia să întreprindă toate diligenţele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea
contractului, sub sancţiunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare şi întreţinere (art.
2.059 alin. (4) C. civ.) . Având în vedere că potrivit normelor legale contractul de consignaţie se
completează cu regulile de la comision şi cu cele de la mandat, se pune problema dacă
consignatarul beneficiază şi el de dreptul de retenţ ie asupra bunurilor pe care le deţine în regim
de consignaţie pentru cazul neplăţii remuneraţiei de către consignant sau al nerestituirii
cheltuielilor de conservare a bunurilor. Răspunsul este negativ şi este reglementat de art. 2.062
C. civ., care prevede că, în lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie
asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanţele
sale asupra acestuia. Pentru cazul în care părţile au stipulat un drept de retenţie în contract, legea
prevede că obligaţiile consignatarului privind întreţinerea bunurilor rămân valabile în caz de
exercitare a dreptului de retenţie, dar cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, dacă
exercitarea dreptului de retenţie a fost întemeiată.

B. Obligaţiile consignatarului
1. Păstrarea şi asigurarea bunurilor
Una din obligaţiile principale ale consignatarului este aceea privind păstrarea şi
conservarea bunurilor primite de la consignant în vederea vânzării. Obligaţia de păstrare a
bunurilor este prevăzută de art. 2.060 C. civ., potrivit căruia consignatarul va primi şi va păstra
bunurile ca un bun proprietar şi le va remite cumpărătorului sau consignantului, după caz, în
starea în care le-a primit spre vânzare. În temeiul acestei obligaţii, consignatarul răspunde pentru
orice lipsă, pierdere sau deteriorare provenită din culpa sa ori a prepuşilor săi.
În vederea păstrării şi conservării bunurilor în bună stare şi în ideea de a nu fi prejudiciat
consignantul, consignatarul are obligaţia să asigure bunurile la o societate de asigurare agreată de
consignant. Obligaţia privind asigurarea bunurilor obiect al contractului de consignaţie este
prevăzută de art. 2.060 alin. (2) C. civ., care dispune: „consignatarul va asigura bunurile la
valoarea stabilită de părţile contractului de consignaţie sau, în lipsă, la valoarea de circulaţie de
la data primirii lor în consignaţie”.

5
 Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a bunurilor atrage răspunderea consignatarului
pentru pieirea bunurilor din cauze de forţă majoră ori din fapta terţului. În concret art. 2.060 alin.
(3) C. civ. prevede că acesta va fi ţinut faţă de consignant pentru deteriorarea sau pieirea
bunurilor din cauze de forţă majoră ori fapta unui terţ, dacă acestea nu au fost asigurate la
primirea lor în consignaţie ori asigurarea a expirat şi nu a fost reînnoită ori societatea de asigurări
nu a fost agreată de consignant. În executarea obligaţiei de asigurare a bunurilor tranzacţionate în
regim de consignaţie, legea pune în sarcina consignatarului şi obligaţia de plată a primele de
asigurare. În cazul în care consignatarul omite încheierea unei poliţe de asigurare, consignantul
va putea el asigura bunurile pe cheltuiala consignatarului.
Potrivit legii, asigurările sunt contractate de drept în favoarea consignantului, cu condiţia
ca acesta să notifice asigurătorului contractul de consignaţie înainte de plata despăgubirilor.
Aceasta înseamnă că la survenirea evenimentului asigurat, adică în momentul în care se produce
pieirea totală sau parţială a bunurilor obiect al consignaţiei, despăgubirile de la asigurător vor fi
încasate de către consignant.

2. Executarea mandatului dat de consignant

Potrivit prevederilor art. 2.054 C. civ., contractul de consignaţie are ca obiect vânzarea
unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop. În consecinţă,
consignatarul are obligaţia să execute însărcinarea primită, de a încheia anumite contracte de
vânzare-cumpărare cu terţii pentru vânzarea acestor bunuri. Consignatarul îşi va îndeplini
mandatul privind vânzarea bunurilor în limitele stabilite de consignant prin contract.
Un element important de care trebuie să ţină seama consignatarul este preţul de vânzare
al bunurilor. Fiind un aspect important al contractului de consignaţie, legiuitorul se preocupă de
problema preţului vânzării bunurilor de către consignatar în cuprinsul art. 2.056 C. civ. Norma
citată prevede că preţul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părţile contractului
de consignaţie sau, în lipsă, preţul curent al mărfurilor de pe piaţa relevantă, de la momentul
vânzării. În calitatea lui de proprietar al bunurilor şi în virtutea dreptului de dispoziţie pe care îl
are asupra bunurilor, consignantul poate modifica unilateral preţul de vânzare stabilit, iar
consignatarul va fi ţinut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă la cunoştinţă
în scris. În lipsă de dispoziţii contrare ale contractului sau ale instrucţiunilor scrise ale
consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament sau cec barat şi
numai la preţurile curente ale mărfurilor (art. 2.056 alin. (3) C. civ.) .

6
 Consignatarul poate să vândă bunurile pe credit, dar numai dacă a fost autorizat în mod
expres de către consignant prin contractul de consignaţie sau printr-un alt mijloc neechivoc în
acest sens. Vânzarea pe credit a bunurilor în regim de consignaţie este reglementată de art. 2.061
C. civ. Potrivit textului de lege menţionat, în cazul în care consignatarul primeşte autorizarea să
vândă pe credit, în condiţiile în care părţile nu convin altfel, atunci el poate acorda
cumpărătorului un termen pentru plata preţului de maximum 90 de zile şi exclusiv pe bază de
cambii acceptate sau bilete la ordin. Dacă nu se prevede altfel prin contract, consignatarul este
solidar răspunzător cu cumpărătorul faţă de consignant pentru plata preţului mărfurilor vândute
pe credit. Rezultă că în acest din urmă caz, când este împuternicit să vândă pe credit,
consignatarul răspunde nu doar pentru încheierea contractelor de vânzare a bunurilor, ci şi pentru
neplata preţului de către terţul căruia i-a acordat creditul.

3. Obligaţia de a da socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului său

Întrucât, consignatarul acţionează pe baza împuternicirii consignantului, el trebuie să-l
informeze pe consignant, la termenele stabilite în contract, cu privire la vânzările făcute,
respectiv să arate bunurile vândute contra numerar şi cele vândute pe credit. În cazul în care în
contract nu sunt prevăzute termenele de informare a consignantului asupra vânzărilor,
consignatarul trebuie să facă aceste informări într-un termen rezonabil de la data la care acestea
au fost solicitate.
De asemenea, consignatarul trebuie să remită consignantului, la termenele prevăzute în
contract, sumele încasate cu titlu de preţ al bunurilor vândute, precum şi cambiile şi garanţiile
primite de la terţul cumpărător. Dacă în contract nu s-au stabilit condiţiile privind informarea
consignantului şi nici consecinţele întârzierii restituirii sumelor de bani primite cu titlu de preţ al
bunurilor vândute, atunci, în temeiul art. 2.054 C. civ., îşi vor găsi aplicare regulile de la mandat
legiferate de art. 2.019 - 2.020 C. civ. În acord cu textele legale menţionate, consignatarul este
ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită consignantului tot ceea ce a primit în
temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat consignantului.
Tot astfel, în temeiul prevederilor art. 2.020 civ. consignatarul datorează dobânzi pentru
sumele întrebuinţate în folosul său începând din ziua întrebuinţării, iar pentru cele cu care a
rămas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere. Se înţelege că în situaţia în care
consignatarul nu reuşeşte să vândă bunurile, acesta este obligat să le restituie consignantului.

7
 Încetarea contractului de consignaţie

Cauzele de încetare a contractului de consignaţie sunt reglementate de art. 2.063 C. civ. şi

sunt asemănătoare cu cele ale mandatului. Potrivit textului de lege menţionat, contractul de
consignaţie încetează prin revocarea sa de către consignant, renunţarea consignatarului, din
cauzele indicate în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicţia sau radierea
consignantului ori a consignatarului.

Bibliografie

1. https://legeaz.net/dictionar-juridic/contractul-de-consignatie-in-noul-cod-civil;
2. https://www.scrigroup.com/legislatie/administratie/CONTRACTUL-DE-

8
 CONSIGNATIE12136.php;
3. Popa Nistorescu, Drept Comercial. Curs Universitar, Editura Universitaria, Craiova;
4. V. Nemeș, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2012, București.