Negreț Antonio Valentin

Temperament, Aptitudini si Caracter

Temperamentul sau caracterul unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se comportă în anumite
situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin
reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul
„temperament” definește de asemenea constanta, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.

Cuvântul provine din secolul al XVI-lea, când temperamentum era interpretat ca un amestec de raporturi

echilibrate, sau în farmacie ca un amestec de umori ale corpului uman. Teoria celor patru temperamente clasice
(umoralismul lui Galen) a fost abandonată, nu mai este știință.(1)

1.2Tipuri de temperament:

Există tot atâtea tipuri de temperament căţi oameni există. Temperamentul fiecăruia este un fapt singular, în măsura
în care fiecare om este unic. Din necesităţi de cunoaştere s-au făcut adesea comparaţii şi diferenţieri între diversee
aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificări, ceea ce a condus la variate tipologii. Prima încercare de
identificare şi explicare a tipurilor temperamentale o datorăm medicilor antichităţii, Hippocrate şi Galenus. Ei au
socotit că predominanta în organism a uneia dintre cele patru „umori” sau lichide (sânge, limfă, bila neagră şi bila
galbenă) determină temperamentul. Pe această bază, ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic,
melancolic şi coleric.

a) colericul este determinat de bila galbenă, reprezentat de foc, plin de căldură şi mistuitor ca vara.

b) sangvinicul se distinge prin predominarea sângelui, este asociat cu aerul, este violent şi nestabil ca primăvara.

c) flegmaticul este pus în legatura cu flegma, cu apa şi umiditatea iernii.

d) melancolicul este dominat de bila neagră, ilustrat prin pământ şi toamnă.

Fiecare tip prezintă trăsături pozitive, apreciate ca avantajoase, şi trăsături negative, dezavantajoase pentru individ.
Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu care să-l prezinte mai bun. Şi rar sunt întâlniţi
indivizi cu un temperament pur, de obicei are loc combinarea a două tipuri de temperamente.

Kant distingea 4 tipuri de temperament, pe care le-a grupat în două clase: temperamentul sentimentelor
(melancolicul şi sangvinicul) şi temperamentul acţiunii (colericul şi flegmaticul).

Psihiatrul elveţian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experienţe clinice, că, în afara unor diferenţe
individuale, între oameni există şi deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientaţi predominant spre lumea externă şi
intra în categoria extravertiţilor, în timp ce alţii sunt orientaţi predominant spre lumea interioară şi aparţin categoriei
introvertiţilor.

Extravertiţii sunt deschişi, sociabili, comunicativi, optimişti, senini, binevoitori, se înteleg sau se cearta cu cei din
jur, dar menţin relaţiile cu ei. Introvertiţii sunt firi închise, greu de pătruns, timizi, puţini comunicativi, înclinaţi spre
reverie şi sunt greu adaptabili.

Psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiesman propun o tipologie a temperamentelor mult mai nuanţată care va
fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene Le Senne şi Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori
fundamentali: emotivitatea, activitatea şi răsunetul.
Negreț Antonio Valentin

Emotivitatea exprimă reacţiile afective ale persoanelor în faţa diferitelor evenimente. Emotivii au tendinţa de a se
tulbura puternic chiar şi pentru lucruri mărunte. Dimpotrivă, nonemotivii sunt aceia care se emoţionează greu şi ale
căror emoţii nu sunt prea violente.

Activitatea desemnează dispoziţia spre acţiune a unei persoane. Persoanele active au o continuă
dispoziţie spre acţiune, nu pot sta locului. Cele non-active acţionează parcă împotriva voinţei lor, cu
efort şi plângându-se continuu.

Răsunetul se referă la ecoul pe care îl au asupra noastră diferite evenimente, impresii. Acele persoane la
care evenimentele, chiar neînsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane secundare.
Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic sunt numite persoane primare. Există opt tipuri de
temperament: pasionaţii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii
(emotivi, nonactivi, secundari), nervoşii (emotivi, nonactivi, primari), flegmaticii (nonemotivi, activi,
secundari), sangvinicii (nonemotivi, activi, primari), apaticii (nonemotivi, nonactivi, secundari), amorfii
(nonemotivi, nonactivi, primari).

Astfel, conform celor amintite mai sus, temperamentul devine trăsătura definitorie a fiecărui individ din
punct de vedere comportamental; neexistând un tipar anume valabil pentru anumite persoane, ci mai
multe tipare care se îmbină și conferă unicitate. De aceea există oameni

Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul „aptus” care însemna „bun pentru”,
„capabil de”. Termenul are ca sinonime „capacitate” și „abilitate”.Aptitudinea este un complex de
însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile ale persoanei, care condiționează realizarea
cu randament a unei anumite activități.