TIPOLOGIA LUI E.

KRETSCHMER

Tipologia lui E. Kretschmer cuprinde trei tipuri principale:

 tipul picnic-ciclotim (constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem
osos fragil), predispune la tulburari maniaco-depresive;
 tipul leptosom (astenic-schizotin) (constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri
apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea
fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei), predispune la tulburari de natura schizoida
(schizofrenica)
 tipul atletic-vascos (constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri
lati si bazin ingust), predispune la epilepsie.

Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, Kretschmer a obtinut 6 tipuri
temperamentale: 3 ciclotimice si 3 schizotimice.

Temperamente ciclotimice:

 hipomania (dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata),

 sintonic (spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta),
 greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari)

Temperamente schizotimice:

 hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie),

 schizotimic (intermediar, rece, calm, energic),
 anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, inaccesibil pasiunilor, indolent).
 TIPOLOGIA LUI EYSENCK

Hans Y. Eysenck a utilizat pentru identificarea aspectelor fundamentale ale personalitãtii o tehnicã ce poartã
denumirea de analiza factorialã. El sustine cã existã 2 dimensiuni esentiale ale personalitãtii în functie de nivelul de
nevrozism: instabilitate si stabilitate. Acestea se coreleazã cu tipologia propusã de C.Gustav Jung psihiatru elvetian
bazatã pe orientarea 4 predominantã spre lumea internã în functie de care a descris 2 tipuri: extrovert si introvert.
Modelul de personalitate al lui H.Y.Eysenck ordoneazã pe douã axe (una verticalã si una orizontalã) cei 4 factori si
astfel delimiteazã urmãtoarele tipuri:

 extrovert stabil- sangvinic,

 introvert stabil- flegmatic,
 extrovert instabil-coleric,
 introvert instabil- melancolic.

Fiecare factor principal este compus din factori secundari: de exemplu pentru extrovert acestia sunt dinamismul,
sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitea, chibzuinta si responsabilitatea în
timp ce pentru introvert sunt respectul de sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovãtia.

Mai târziu, în 1976 a adãugat si a treia dimensiune psihoza, dându- si seama cã acest aspect al personalitãtii nu
se justificã prin extroversiune si introversiune. La majoritatea oamenilor se identificã factori si dintr-o categorie si din
cealaltã si acestia poartã denumirea de ambivert.
 TIPOLOGIA LUI RENE LA SENNE

Pentru Le Senne , caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica „ansamblul dispozitiilor
innascute, care formeaza scheletul mintal al individului”. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea,
activitatea si „rasunetul” (ecoul). Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale.

Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente.

 emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte.

 non-emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane.

 Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului

 Persoanele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu.

Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii.

 Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare.
 Persoanele care au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt numite
persoane secundare. 

Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume:

 pasionatii (emotivi, activi, secundari),

 colericii (emotivi, activi, primari),
 sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari),
 nervosii (emotivi, non-activi, primari),
 flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari),
 sangvinicii (non-emotivi, activi, primari),
 apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari),
 amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

Emotivi   Secundari EAS Pasionati Napoleon, Tolstoi

  -activi Principali EAP Colerici Hugo, Danton
    Secundari EnAS Sentimentali Russeau, Kirkegaard
  -nonactivi Principali EnAP Nervosi Poe, Chopin
Nonemotivi   Secundari EAS Flegmatici Kant, Bergson
  -activi Principali nEAP Sangvinici Voltaire, A. France
    Secundari nEnAS Apatici Ludovic al XVI-lea
  -nonactivi Principali n EnAP Amorfi La Fontaine

 
  

Luand in considerare doar emotivitatea si activitatea putem reduce cele 8 tipuri la jumatate:

 Emotivii inactivi – adica nervosii care reactioneaza rapid la evenimente, si sentimentalii, care a
reactioneaza lent.
 Emotivii activi – in care se incadreaza colericii, cu reactii rapide, explozive si pasionatii, care au reactii
lente
 Neemotivii activi – adica sangvinicii, cu reactii echilibrate, rapide, si flegmaticii, cu multa forta dar lenti.
 Neemotivii inactivi – care ii include pe amorfi, care, desi cu mai putina energie sunt bine ancorati in
prezent, si pe apatici, a caror lipsa de energie este dublata de un ritm lent al reactiilor.

PROCESE PSIHOFIZIOLOGICE DESPRE SEX

 Sexualitatea la pubertate si în adolescentă

Adolescenta este definită de obicei ca fiind perioada de dezvoltare a individului cuprinsă între pubertate si
maturitate. Pubertatea se defineste ca o schimbare corporală, fizică si fiziologică, având implicatii psihice majore
pentru individ. Se caracterizează printr-o crestere fizică rapidă, o accelerare a cresterii organelor sexuale, o
dezvoltare a caracterelor sexuale secundare. Pubertatea reprezintă o ”criză psihobiologică” de evolutie si dezvoltare
globale ale persoanei, marcând o schimbare majoră a acesteia atât pe plan somatic cât si psihic.

La pubertate apare si nevoia sexuală, manifestată prin atractia fată de persoanele de sex opus. Evolutia
instinctuală suferă o transformare rapidă, care se manifestă ca o schimbare profundă a persoanei în totalitate. Apar
modificări psihofiziologice diferentiate pentru fiecare sex în parte. La băieti evolutiile sunt legate de cresterea si
adâncirea egotismului iar emotiile sunt legate de afirmarea tendintelor erotice ale individului. La fete în schimb
pasivitatea feminină temperează expansiunea pubertară, deturnând-o către instinctul de seductie.

La vârsta pubertătii apar primele manifestări ale erotismului sub forma aspiratiilor erotice, expresie a
transformării morale. La adolescenti instinctul erotic apare sub formă de dorintă pur fizică, mult mai diferentiat în
raport cu tendinta autoerotismului infantil, prin localizarea sa la nivelul organelor genitale.

Revelatia erotismului fizic este diferită în raport cu sexul. În cazul băietilor, acestia trec rapid de la experientă
autoerotică la practica unirii sexuale. Această unire sexuală se însoteste de satisfactia orgoliului personal si de
dorinta posesiunii materiale. În cazul fetelor, acceptarea unirii sexuale are caracterul ambiguu al luptei interioare între
dorinta sexuală si instinctul de conservare a integritătii fizice. Ea nu urmăreste, ca partenerul său masculin, numai
satisfacerea dorintei sexuale ci o raportează la perspectiva maternitătii, ca pe o împlinire a acesteia. Astfel,
perspectiva maternitătii este înteleasă ca finalitatea firească a dăruirii acesteia partenerului, depăsind astfel simpla
satisfacere a dorintei sexuale.
 În perioada adolescentei, se stabilesc si se precizează în mod clar diferentele dintre sentimentul erotic si
instinctul sexual, acesta precedând veritabila tandrete erotică sexuală. Emotia erotică, pentru ambele sexe, rezultă
din fuziunea apetitului genital, fizic, cu sentimentele erotice de atractie sufletească reciprocă dintre parteneri.

Un aspect deosebit de important al sexualitătii la adolescenti este reprezentat de intrarea în viata sexuală. Două
probleme se discută în acest sens: initierea sexuală si prima experientă sexuală.

Se admite că initierea sexuală din perioada adolescentei este legată de modelul sociocultural si de valorile
moral-religioase ale grupului social si ale epocii istorice cărora le apartine persoana respectivă. Un rol important
revine în sensul acesta conceptiei si atitudinii adultilor fată de problema sexualitătii. Pentru adolescenti, initierea
sexuală implică spargerea unor tabuuri si dezvăluirea unor mistere, fiind primul pas al initierii în vederea pregătirii
pentru noile modele comportamentale ale individului. Această situatie implică teamă, curiozitate, neliniste,
nesigurantă în fata necunoscutului dar si dorinta de a afla, pentru a putea deveni conform cu adultii.

Interzisă copiilor ca ceva rău si rusinos, sexualitatea se asociază cu sentimentele de rusine si de vinovătie pe
care adolescentul trebuie să le depăsească si să le lichideze. Sentimentul de vinovătie sexuală este legat de
asteptarea de către individ a primei experiente sexuale, pe care o pune în relatie cu sentimentele de rusine si
pedeapsă consecutive acesteia. Vinovătia sexuală trebuie înteleasă ca un sentiment moral de interdictie de care
adolescentul trebuie să se desprindă o dată cu prima sa experientă sexuală.

Din acest motiv, initierea si prima experientă în materie de sexualitate au o foarte mare valoare emotională
pentru individ. Ele pot lichida un sentiment sau, dimpotrivă, îl pot transforma într-un complex patologic, în cazul în
care initierea sexuală este deformată iar prima experientă sexuală – esuând – are un caracter psihotraumatizant.
Este astfel influentată directia de evolutie ulterioară a comportamentului sexual. În cazul indivizilor cu sentimente de
vinovătie sexuală, neîncrederea si ezitarea vor conduce la anxietate si complexe de vinovătie.

O educatie sexuală corectă si bine condusă, precum si o primă experientă sexuală în conformitate cu normele
moral–religioase ale modelului familial si socio-cultural exclud încărcarea emotional-afectivă a adolescentului cu
sentimente de vinovătie sexuală. În cazul adolescentilor bine pregătiti pentru o viată sexuală, prima experientă va
trece fără angoase si nu va avea caracterul unui esec, ci al unui pas important în maturizarea lor.

Primul cadru al educatiei sexuale îl reprezintă familia si al doilea scoala. Un rol important revine, pe lângă
explicatiile de ordin psihologic si fiziologic, interiorizării normelor morale ca suport psihologic si comportamental–
rational al adolescentului..

Primele experiente sexuale pot lua diferite aspecte, după cum urmează:

 experiente psihotraumatizante: viol, relatii sexuale între rude, în grup, toate având un caracter de brutalitate
si generând sentimente de vinovătie sexuală cu grave consecinte asupra personalitătii si a
comportamentului sexual;
 experiente de tip ludic, de regulă între partenerii de aceeasi vârstă, legate de curiozitate, fantezii erotice,
 experiente în grup sau autoerotism;experiente morale, în care sentimentul de atractie erotică reciprocă
apropie partenerii, facilitează comunicarea si cunoasterea reciprocă, urmate de relatia sexuală biologică.
Acest tip de experientă favorizează maturizarea personalitătii si a comportamentului erotico-sexual al
viitorului adult, dezvoltând atitudini de atractie si încredere reciprocă între parteneri, stabilitate si securitate
emotional-afectivă.
  Sexualitatea adultului

Functia erotică, expresie psihică primară a sexualitătii, se pregăteste lent în cursul copilăriei si se afirmă
brusc la pubertate, pe tot parcursul adolescentei, dobândind în mod progresiv un caracter de stabilitate si fixându-se
ca atare la vârsta adultă, o dată cu încheierea maturitătii individului. Trecerea la adolescentă presupune, în mod
obligatoriu, maturizarea sexuală si, implicit, cea a personalitătii în plan emotional-afectiv si intelectual.

Maturizarea erotico-sexuală coincide cu viata adultă, constituind momentul împlinirii depline a persoanei în
acest sens si având caracteristici diferentiate pentru bărbat si pentru femeie.

La bărbat, toate evenimentele sexuale sunt influentate, în primul rând, de puterea dorintei. În acest caz este
vorba de implicările sexuale care pot dura mai mult timp. Ele au caracterul unei dorinte brutale, imperioase si, cu
timpul apare nevoia unei selectii în alegerea si desfăsurarea dorintelor sexuale. În cazul femeii, lucrurile capătă un alt
aspect. Femeia se manifestă printr-o apropiere erotică: participare corporală totală, dublată de o participare morală a
ei în actul sexual.

Trebuie ca acest fapt să se constituie într-o ”combinare indisolubilă între erotism si cerebralitate, care
fixează destinul femeii” (A. Hesnard). Consimtind la consumarea unui act erotico-sexual, femeia renuntă în cea mai
mare parte la personalitatea sa intimă. Din acest motiv, orice femeie are nevoie de o compensare a acestei atitudini
submisive si de învingere. Compensarea este realizată prin tandrete, cel putin cu un caracter formal si trecător, din
partea partenerului, dacă nu printr-un sentiment durabil si profund. La femeie, functia sexuală depinde de procreatie,
înainte de toate. Bărbatul nu are constiinta organică, viscerală a procreatiei, aceasta fiind amestecată cu impulsurile
erotice primitive, de ordin instinctual.

Cercetările în cadrul sferei sexualitătii au evidentiat existenta a trei stadii în viata adultă: adultul tânăr,
adultul mediu si adultul târziu . Adultul tânăr reprezintă etapa caracterizată prin încheierea căsătoriei, având ca
obiectiv constituirea cuplului marital, a familiei. În această etapă, viata sexuală capătă un caracter de legimitate si
devine regulată; dispar anxietătile si sentimentul de vinovătie.

Această etapă se întinde pe o perioadă cuprinsă între 23-30 de ani. Adultul mediu reprezintă etapa cuprinsă
între 31-46 de ani în care atentia se deplasează către preocupările profesionale si cele de ordin social iar în planul
comportamentului sexual se remarcă un usor început de declin al ratei frecventei raporturilor sexuale. Adultul târziu
reprezintă etapa cuprinsă între 46-60 de ani pe parcursul căreia apar lungi perioade de abstinentă sexuală, interesul
pentru activitatea sexuală reducându-se considerabil.

La adult, apetitul sexual devine un comportament regulat, normat în sfera familiei. În acest caz, interesul va
scădea prin obisnuintă si plictisire. Apare dorinta de schimbare, căutarea noului, se redeschide agresivitatea
manifestată prin dorinta de aventură. Apar, legat de potentă sau impotentă, noi forme de comportament sexual.
Încep să aibă valoare mass-media (filmul, revistele, etc.). Apetitul sexual masculin este provocat si întretinut de
formele corpului feminin, mirosul specific, vocea, fizionomia, vestimentatia si cosmetica, părul, etc. În sensul acesta,
se notează faptul că întotdeauna extremele se atrag: persoanele slabe le preferă pe cele grase etc.

Diminuarea în diferite grade a apetitului sexual la bărbat este legată si de conflictele cu partenera, răceala si
repulsia exercitate de aceasta, dezinteres pentru activitate sexuală, lipsa de tandrete, etc. Femeia normală posedă o
tactică admirabilă si nuantată de a-si masca sau mobiliza sentimentele pentru a seduce si nu leza orgoliul masculin.
 Întretinerea apetitului sexual la bărbat depinde de sursele de excitatie sexuală si de o activitate sexuală
regulată, permanent întretinută. Astfel, scăderea motivatiei erotice duce la o scădere a apetitului sexual si a
intensitătii si a intensitătii relatiilor sexuale.

În ceea ce priveste diferentele între apetitul sexual al bărbatului si cel al femeii, ele sunt legate si de
structura personalitătii acestora. Un bărbat poate fi un partener si un sot devotat si iubitor, atent cu sotia sa, dar îsi
poate manifesta apetitul sexual si în afara cuplului marital. Femeia normală este însă stabilă si fidelă sotului său,
incapabilă de a face o separatie între iubire si dorintă sexuală.

Sfera sexualitătii este marcată de identitatea sexuală a indivizilor care priveste două mari aspecte (masculinitatea si
feminitatea). Un rol esential în procesul formării identitătii sexuale revine familiei, modelelor sexuale din familie,
tipului de comunicare si relatiilor dintre membrii familiei respective.

Formarea identitătii sexuale este si rezultatul unui proces de formare si maturizare a individului, caracterizat prin
absenta unor modele deviante, a unor frustrări sau carente afective din copilărie. În procesul de identificare sexuală
este vorba nu numai de maturizarea propriu-zisă a sferei sexuale, anatomo-fiziologică, ci si de o maturizare a
personalitătii, capabilă de a crea în sfera constiintei proprii o imagine specifică apartenentei individului la sexul său.

Este vorba despre o intrare în rolul sexual specific fiecărui individ si tocmai această constiintă de sine,
legată de rolul sexual al individului, va determina alegerea partenerului si formarea ulterioară a cuplului marital.

Încă din perioada maturitătii, semnele care anuntă o schimbare a comportamentului sexual încep să-si facă
aparitia, primele manifestări având în vedere libidoul si potenta sexuală ale adultului târziu. Totusi glandele sexuale
continuă să producă hormoni dar această activitate se diminuează continuu, la bărbat instalându-se impotenta si
scăderea considerabilă a fertilitătii, iar la femeie, începând cu menopauza, dispare capacitatea reproductivă
concomitent cu scăderea marcată a libidoului.

Trecerea individului de la maturitate înspre vârsta a treia este marcată de un proces de involutie, manifestat
prin menopauză în cazul femeii si prin andropauză în cazul bărbatului. Acest lucru va opera modificări importante în
cadrul sexualitătii prin exacerbarea erotismului si declinul functiei erotice.

Exacerbarea functiei erotice corespunde perioadei preinvolutive si apare atât la bărbat cât si la femeie.
Functia sexuală se manifestă printr-o exaltare de tipul hipersexualitătii care, în cazul bărbatilor, este destul de
prelungită în timp, desi aptitudinea fiziologică a organismului se diminuează considerabil. Acestia devin mai interesati
de evenimentele sexuale, în care investesc o pasiune erotică deosebită, motiv pentru care dezvoltă sentimente de
gelozie fată de eventualii concurenti mai tineri. În cazul femeilor, aceste manifestări erotico-sexuale iau aspectul unor
pasiuni puternice axate în special pe parteneri mai tineri decât ele. La ambele sexe, aceste ”furtuni pasionale” se
manifestă zgomotos, uneori chiar public, prin pasiune erotică, sentimente de gelozie si tandrete excesivă.

Declinul functiei erotice urmează imediat perioadei anterioare . După o exaltare erotică ce îmbracă forma
hipersexualitătii, se instalează rapid si brusc o diminuare marcantă a functiei sexuale, adesea cu un caracter definitiv,
viata sexuală înscriindu-se astfel în declinul general al organismului specific senescentei.

În cazul ”refuzului” disimulat al sexualitătii adulte, subiectii nu îsi pot depăsi problemele ”fixatiei” Oedipiene,
adică atasamentul libidinal la părintii de sex opus si ostilitatea fată de cei de acelasi sex. Ei rămân fixati la această
etapă (esentială în teoria freudiană pentru evolutia maturativă a copilului). Această ”fixatie” este implicată ca
mecanism psihologic în primele simptome ale tulburărilor sexuale: impotente erectile, ejaculări precoce, anjeculare,
frigiditate, dispaurenie, vaginism. În toate aceste cazuri, plăcerea (dragostea, prin transfer) este trăită ca pe un păcat.

Cei aflati în astfel de situatii dureroase, sunt apăsati de angoasă si trăiesc raporturile sexuale ca un
sentiment de culpabilitate, putând antrena la nivel imaginar – castrarea. Este cunoscut faptul că persoanele nevrotice
ce-si resimt sexualitatea ca periculoasă sunt atrase desi atrag la rândul lor persoane care împărtăsesc inconstient
frica, întărindu-si reciproc refuzul unei sexualităti adulte.[…]

INSOMNIA

Insomnia se manifesta în primul rând sub forma tulburarilor ale somnului, despre care se presupune ca ar
afecta aproximativ 20% dintre oameni. Aceste tulburari pot avea consecinte mai mult sau mai putin grave asupra
sanatatiI

Asadar, relativ multi sunt cei care se plâng de „insomnie”. Poate fi vorba însa despre insomnie severa, care
s-ar traduce, în fapt, prin episoade prelungi de absenta a somnului sau de somn dificil pe întreaga durata a noptii
(sau aproape toata noaptea), cu consecinte diurne pregnante (mai ales somnolenta). Sau poate fi vorba despre
insomnie moderata – 2 sau 3 nopti fara somn în decursul unei saptamâni. Lipsa somnului are urmari nefaste mai
ales asupra vigilentei (este vorba despre asa-numitul sindrom al insuficientei de somn) sau memoriei.

Somnolenta diurna excesiva poate determina absenteism de la serviciu, apatie si imposibilitatea implicarii
în rezolvarea unor sarcini obisnuite de lucru, dar, mai grav, poate fi la originea unor accidente rutiere sau la originea
unor accidente de munca. În ce priveste insomniile severe, acestea sunt epuizante, devastatoare; o persoana care
sufera de astfel de insomnii se simte foarte rau. Iar de aici, riscul cel mai important îl constituie depresia si tulburarile
anxio-depresive.

Exista si alte tulburari ale somnului; poate fi vorba despre opriri ale respiratiei (apnee), repetate, în cursul
noptii, consecinta lor fiind un somn fragmentat noaptea, iar ziua – somnolenta. Sunt invocate de asemenea si nu sunt
nicidecum de neglijat, complicatiile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, riscul de infarct cardiac si de accident
vascular cerebral. Foarte rara, din fericire, este narcolepsia, care se manifesta prin accese irezistibile de somn în
timpul zilei (altfel spus, persoana este doborâta de somn).
 Când este vorba despre insomnie, de regula trebuie cautata o cauza psihologica, o depresie, tulburari
anxio-depresive care se cer tratate. Insomnia este un simptom, nu este o boala! Numeroase cauze organice pot
genera insomnia, precum sindromul de apnee în somn, adormirea dificila din cauza miscarilor periodice ale
membrelor inferioare (tresariri musculare care survin la 30-40 de secunde), un reflux gastro-esofagian sau diverse
dureri nocturne.

Desi insomnia afecteaza numeroase persoane, nu putini sunt cei care, din pacate, nu o iau deloc în seama
sau chiar daca o constientizeaza cauta sa o ignore, considerând-o un fapt trecator si fara urmari serioase, care nu
trebuie sa-i preocupe. Iata însa, în cele ce urmeaza, câteva chei de identificare si de combatere a acestei tulburari a
somnului.

 Când se poate spune despre cineva ca este insomniac?

Daca cineva sa culca târziu sau daca doarme numai 6 ore pe noapte nu înseamna ca sufera de insomnie.
Daca respectiva persoana se simte bine în timpul zilei, s-ar putea spune despre ea doar ca nu este o „somnoroasa”.
Insomnia se poate traduce însa în alte diferite moduri. Unii nu reusesc sa adoarma dupa ce s-au asezat în pat, au
stins lumina si au închis ochii; altii se trezesc repetat în timpul noptii; altii se trezesc, pur si simplu, cu noaptea în cap!
Asadar, vorbim despre insomnie (si, în general, despre tulburari ale somnului) când somnul este – cantitativ si
calitativ – insuficient, când persoana resimte lipsa odihnei prin somn, inclusiv cu urmari asupra activitatii diurne si a
sanatatii.

 Care sunt consecintele insomniei?

Oboseala, dureri de cap, tensiune musculara – lipsa somnului are numeroase repercusiuni asupra sanatatii.
Dispozitia este afectata, de asemenea, de lipsa somnului odihnitor, consecintele fiind iritabilitate, agresivitate,
susceptibilitate etc. Nu sunt de neglijat, fireste, urmarile asupra atentiei, asupra calitatii si cantitatii muncii, lipsa de
eficacitate, de rigoare, dificultati de concentrare etc.

 Daca te trezesti mereu obosit, desi ai dormit mult, este un semn de insomnie?

În principiu, nu s-ar putea spune ca cineva ar putea avea insomnie fara sa-si dea seama de aceasta situatie… Dar
poate fi vorba, dupa cum am vazut, si de alte aspecte, cum ar fi opririle respiratiei, pret chiar de zeci de secunde,
care se pot produce de mai multe ori pe noapte. De regula, persoanelor trecute de 40 de ani li se întâmpla astfel
(poate fi vorba, în cazul lor, si de un exces ponderal). Astfel de opriri ale respiratiei provoaca treziri repetate si sunt
responsabile de unele din cazurile de insomnie. Trebuie neaparat sa va adresati medicului de familie, care va poate
orienta catre un specialist.