Sunteți pe pagina 1din 2

Personalitatea - ca mecanism psihic integrator

1. Conceptul de personalitate

1.1. Delimitări conceptuale


 Conceptul de individ
Individul se defineşte ca fiind totalitatea însuşirilor biologice care asigură adaptarea la mediul
natural.
 Conceptul de individualitate
Individualitatea este deci individul cu organizarea lui specifică, diferenţiată, irepetabilă şi
ireductibilă.
 Conceptul de persoană
Persoana este individul luat în accepţiunea lui psihologică, deci cu viaţa sa psihică constituită,
superioară, conştientă.
 Conceptul de personalitate
Personalitatea este persoana plus o notă de valoare, ea este organizarea superioară a persoanei.
 Conceptul de personaj
Prin conceptul de personaj desemnăm manifestările personalităţii în afară, în comportament.
Personajul este “persoana” în rol.

1.2. Definirea personalităţii


“Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină gândirea şi comportamentul său caracteristic” (G.W.Allport)
“Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului,
inteligenţei şi fizicului unei persoane. Această organizare determină adaptarea sa unică la mediu”. ( Hans
J.Eysenck).
Din aceste definiţii, rezultă principalele caracteristici ale personalităţii:
 Caracterul sistemic, chiar macrosistemic
 Durabilitatea, stabilitatea, persistenţa în timp
 Esenţialitatea
 Structuralitate şi dinamism
 Finalitate adaptativă
 Unicitatea

1.3.Laturile personalităţii
1. temperamentul – latura dinamico-energetică;
2. aptitudinile - latura instrumental-operaţională;
3. caracterul – latura relaţional-valorică;
4. inteligenţa – latura rezolutiv-productivă;
5. creativitatea - latura transformaţional-constructivă.

1.4.Diferenţe individuale în construirea şi manifestarea personalităţii


Personalitatea umană este un univers fascinant şi, în acelaşi timp cel mai complicat obiect de
cunoaştere şi caracterizare.
Varietatea comportamentelor umane arată că fiecare om este unic în felul lui. Nu există un om în
genere, ci oameni pe care psihologia trebuie să-i cunoască în toată diversitatea lor.
Diferenţele dintre oameni se pot explica prin aceste laturi ale personalităţii ( temperament, aptitudini,
caracter, inteligenţă, creativitate).
1. Temperamentul

2.1. Temperamentul ca latură expresivă şi dinamico-energetică a personalităţii


- Temperamentul este latura expresivă a personalităţii
- Temperamentul desemnează latura dinamico-energetică a personalităţii
- Temperamentul evoluează în raport cu întregul organism şi sistem nervos
- Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile
- Nu există temperamente pure

2.2.Tipologii şi portrete temperamentale


a) Prima tipologie cunoscută este cea realizată de către medicii antichităţi Hippocrate şi Galenus. Ei au socotit că
predominanţa în organism a uneia dintre cele patru “umori” ( sânge, limfă, bila neagră şi bila galbenă) determină
temperamentul. Pe această bază ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.
Denumirile temperamentelor au rămas în psihologie până în zilele noastre.
b) O altă tipologie ar fi cea a lui Pavlov. Acest fiziolog rus Ivan Petrovici Pavlov spune că diferenţele
temperamentale ţin de caracteristicile sistemului nervos central:
- Forţa sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos şi se exprimă prin rezistenţa mai mare sau mai
mică la excitanţi puternici sau la eventuale situaţii conflictuale. Din acest punct de vedere vorbim despre sistem
nervos puternic şi sistem nervos slab;
- Mobilitatea se referă la uşurinţa cu care se trece de la excitaţie la inhibiţie şi invers, în funcţie de solicitări. Dacă
trecerea se face rapid, sistemul nervos este mobil, dacă trecerea este greoaie sistemul nervos este inert.
- Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiţia forţei celor două procese (excitaţia şi inhibiţia). Dacă ele au
forţe aproximativ egale, vorbim despre un sistem nervos echilibrat. La sistemul nervos neechilibrat predomină
excitaţia.
Din combinarea acestor însuşiri rezultă patru tipuri de sistem nervos care sunt corelate de Pavlov cu cele patru
temperamente descrise în antichitate de Hippocrate şi Galenus astfel:
1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu temperamentul coleric)
2. tipul puternic – echilibrat – mobil ( corelat cu temperamentul sangvinic);
3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic);
4. tipul slab ( corelat cu temperamentul melancolic).
c) Tipologia lui Jung şi Eysenck
Psihiatrul elveţian Carl Jung a constatat că în afara unor diferenţe individuale, între oameni există şi deosebiri
tipice. Unii oameni sunt orientaţi predominant spre lumea externă şi intră în categoria extravertiţilor, în timp ce alţii
sunt orientaţi predominant spre lumea interioară şi aparţin categoriei introvertiţilor.Extravertiţii sunt firi deschise,
sociabili, comunicativi, optimişti, senini, binevoitori, independenţi, pragmatici, rămân în relaţie cu cei din jur
chiar şi după o ceartă. Introvertiţii sunt firi închise, greu de pătruns, timizi, puţin comunicativi, înclinaţi spre
reverie şi greu adaptabili.
Psihologul englez Hans Eysenck reia această distincţie a lui Jung, dar adaugă o nouă dimensiune numită grad
de nevrozism. Aceasta exprimă stabilitatea sau instabilitatea emoţională a subiectului. El a obţinut din această
combinaţie următoarele tipuri: extravertit-stabil, extravertit-instabil, introvertit-stabil, introvertit-instabil, pe care le-a
asociat cu cele patru temperamente clasice.

2.3. Caracterizarea temperamentelor


Colericul este predominant extravert, instabil, excitabil, reactiv, impulsiv şi foarte activ. Consumă o mare cantitate de
energie nervoasă, dar acest consum nervos îl conduce la epuizare, nu suportă activităţile monotone, tinde să ia
iniţiativa, orientat spre schimbare, dornic să conducă şi să se impună.
Sangvinicul este predominant extravert, stabil, dinamic, sociabil, prietenos, dependent de grup, are nevoie de
recunoaşterea grupului, leagă uşor prietenii, tinde să fie superficial şi inconstant în sentimente.
Flegmaticul este predominant introvert, constant, calm, echilibrat, leagă mai greu prietenii, dar este constant în
sentimente, este răbdător, perseverant, meticulous, rareori izbugneşte, dar când o face are manifestări explozive.
Melancolicul este predominant introvert, instabil, înclinat spre autoanaliză excesivă, neîncrezător în sine şi în ceilalţi,
temător, nesigur, nesociabil, înclinat spre visare, rezervat, pesimist.

S-ar putea să vă placă și