Temperamentul.

(latura dinamico-energetică)

I. Definiție și caracterizare

În viața de zi cu zi, fiecare dintre noi este confruntat cu situații sau evenimente care pun
în evidențã moduri diferite de a reacționa. Unii sunt rapizi, prompți, se angajeazã imediat într-o
activitate, alții sunt lenți, fac lucrurile parcã împotriva voinței lor; unii sunt impulsivi, nerãbdãtori,
agitați, în timp ce alții sunt calmi, liniștiți, aproape impasibili; unii sunt veseli, optimiști, cautã
mereu compania celorlalți, alții sunt mai posomorâți, pesimiști, preferã momentele de singurãtate.
Toate aceste însușiri care se referã la comportamentul exterior concretizat în motricitate și vorbire,
la reacțiile afective ori la cantitatea de energie de care dispune o persoanã aparțin
temperamentului.

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energeticã a personalitãții care se exprimã cel mai

pregnant în conduitã (latura expresivă). Dinamică, deoarece ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau
lentă, mobilă sau rigidă, este conduita individului. Energetică, pentru ca ne arată care este cantitatea de energie de
care dispune un individ şi mai ales modul cum este consumată aceasta. Intensitatea, viteza și profunzimea
reacțiilor indică tipul temperamental al unei persoane. Gradul lor de manifestare depinde de funcționarea
sistemului nervos și a celui endocrin, biochimismul intern fiind moștenit, deci depinzând de ereditate.
Psihologul român Nicolae Mãrgineanu (1905-1980) a considerat cã temperamentul caracterizeazã forma
manifestãrilor noastre și, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitãții și reactivitãții motorii specifice
unei persoane.

Caracteristici ale temperamentului:

-trăsăturile temperamentale sunt înnăscute, manifestându-se în conduita individului de la vârste fragede și rãmân
aproape neschimbate pe tot parcursul vieții.
-prin educație putem modela anumite trãsãturi, le putem compensa pe altele, dar nu le putem
schimba radical.
-nu existã temperamente bune sau rele, fiecare temperament prezintã calitãți, dar și riscul unor
defecte.
-nu există temperamente pure, ci un amestec al acestora în care se manifestă mai pregnant unul
sau altul dintre ele.
-temperamentul este cea mai generală latură a personalității, în interiorul unei tipologii intrând un
număr foarte mare de oameni.

II. Tipologii temperamentale conform lui:

- Hypocrate
- Pavlov
- Jung și Eysenck
- G. Heymans și E.D. Wiersma (școala franco-olandeză)

a. Hypocrate și Galenus (medici din perioada antică) au stabilit că temperamentul este legat de
circulația fluidelor din corp, stabilind astfel patru tipuri de ,,umori”: sânge, limfă, bilă galbenă,
bilă neagră. Cele patru corespundeau fiecare, câte unui tip temperamental.
Sângele-pentru temperamentul sangvinic
Limfa-pentru flegmatic
Bila galbenă-pentru coleric
Bila neagră pentru melancolic

Colericul este energic, neliniștit, impetuos, uneori impulsiv și își risipește energia. Inegal în manifestãri, el
oscileazã între entuziasm și deznãdejde, între bucurie și tristețe, între încredere exageratã în sine și descurajare.
Este capabil de trãiri afective intense, dar la fel de inegale, exagerând atât prietenia, cât și ostilitatea. Stãrile
afective se succedã cu rapiditate și i se pot citi ușor pe fața lui foarte expresivã. Persoanã foarte activã, colericul
este capabil de inițiative îndrãznețe și se poate mobiliza la maximum în acțiuni de duratã. În același timp, se
adapteazã greu la acțiuni monotone care presupun munci migãloase. Are tendințe de dominare în grup și-i poate
antrena cu ușurințã pe alții în acțiuni comune. Se dãruiește cu pasiune unei cauze sau unei idei. Vorbirea îi este
rapidã, precipitatã, însoțitã de o gesticulație abundentã.

Sangvinicul este vioi, vesel, optimist și se adapteazã cu ușurințã la orice situații. Este temperamentul bunei
dispoziții. Fire activã, se angajeazã rapid într-o activitate, dar schimbã activitãțile foarte des deoarece simte
permanent nevoia de ceva nou. Aceastã mobilitate accentuatã face dificilã fixarea scopurilor și consolidarea
intereselor. Are capacitate de lucru îndelungatã și își menține rezistența și echilibrul psihic în situații dificile.
Trãirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt de multe ori superficiale și instabile. Trece cu ușurințã peste
eșecuri sau decepții sentimentale. Este comunicativ, stabilește ușor contacte cu alte persoane. Vorbește repede cu o
mimicã și o gesticã expresive.

Flegmaticul este opusul colericului. Liniștit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o
rãbdare fãrã margini. Nu se pripește niciodatã, lucreazã încet și tacticos. Se adapteazã greu la o activitate nouã,
este înclinat spre rutinã și activitãți stereotipe. Are o putere de muncã deosebitã și este foarte tenace, meticulos în
tot ce face. Este capabil de sentimente profunde și durabile, dar expresivitatea emoționalã este redusã. Cu greu poți
citi pe fața lui ceea ce simte. Fire închisã, puțin comunicativã, preferã activitãțile individuale. Vorbirea este lentã,
fãrã gesticulație evidentã.

Melancolicul are disponibilitãți energetice reduse, este puțin rezistent la eforturi îndelungate și, de aceea, în
condiții de suprasolicitare se epuizeazã rapid. Este sensibil, puternic afectat de insuccese, foarte exigent cu sine și
neîncrezãtor în forțele proprii. Puțin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultãți de adaptare socialã.
Este frãmântat de trãiri afective intense și complexe, dar care nu sunt exteriorizate. Are capacitatea de a desfãșura
acțiuni de finețe, migãloase, chiar cu prețul unei epuizãri rapide. Debitul verbal este scãzut, gesticulația redusã.

b. Pavlov . Explicarea diferențelor temperamentale ține, în concepția fiziologului rus, de

caracteristicile sistemului nervos central:
 Forța sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos și se exprimã prin rezistența mai mare
sau mai micã la excitanți puternici sau la eventuale situații conflictuale. Din acest punct de vedere
vorbim despre sistem nervos puternic și sistem nervos slab;
 Mobilitatea desemneazã ușurința cu care se trece de la excitație la inhibiție și invers, în funcție de
solicitãrile externe. Dacã trecerea se realizeazã rapid, sistemul nervos este mobil, iar dacã trecerea este
greoaie, vorbim de sistem nervos inert;
 Echilibrul sistemului nervos se referã la repartiția forței celor douã procese (excitația și
inhibiția). Dacã ele au forțe aproximativ egale, vorbim despre sistem nervos echilibrat.
Existã și un sistem nervos neechilibrat la care predominantã este excitația.

Din combinarea acestor însușiri rezultã patru tipuri de sistem nervos care sunt corelate de Pavlov cu cele patru
temperamente descrise în Antichitate de Hippocrate și Galenus astfel:
. tipul puternic . neechilibrat . excitabil - corelat cu temperamentul coleric;
. tipul puternic . echilibrat . mobil - corelat cu temperamentul sangvinic;
. tipul puternic . echilibrat . inert - corelat cu temperamentul flegmatic;
. tipul slab - corelat cu temperamentul melancolic.

c. Jung și Eysenck

Psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiențe clinice, cã, în afara unor
diferențe individuale, între oameni existã și deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientați predominant spre lumea
externã și intrã în categoria extravertiților, în timp ce alții sunt orientați predominant spre lumea interioarã și
aparțin categoriei introvertiților. La aceste caracteristici, Eysenck adaugă prezența echilibrului sau dezechilibrului
emoțional (gradul de nevrotism).
Extravertiții sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimiști, senini, binevoitori, se înțeleg sau se ceartã cu cei
din jur, dar rãmân în relații cu ei, independenți, pragmatici. Introvertiții sunt firi închise, greu de pãtruns, pot fi
timizi, puțin comunicativi, înclinați spre reverie și greu adaptabili.
Psihologul englez Hans Eysenck reia distincția lui Jung, amplificând cazuistica probatorie, dar,
așa cum spuneam mai sus, adaugã o nouã dimensiune, numitã grad de nevrozism. Acesta exprimã
stabilitatea sau instabilitatea emoționalã a subiectului. Eysenck a reprezentat cele douã dimensiuni
(extraversiune- introversiune și stabilitate-instabilitate) pe douã axe perpendiculare, obținând tipurile:
extravertit-stabil- corespunzător sangvinicului;
extravertit-instabil-corespunzător colericului;
introvertit-stabil- corespunzător flegmaticului;
introvertit-instabil- corespunzător meloancolicului.

d. G. Heymans și E.D. Wiersma. Psihologii olandezi pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea,
activitatea și rãsunetul. Din combinarea lor rezultã opt tipuri temperamentale.
-Emotivitatea exprimã reacțiile afective ale persoanelor în fața diferitelor evenimente. Emotivii(E)
au tendința de a se tulbura puternic chiar și pentru lucruri mãrunte. Dimpotrivã, non-emotivii (nE)
sunt cei care se emoționeazã greu și ale cãror emoții nu sunt prea violente.
-Activitatea desemneazã dispoziția spre acțiune a unei persoane. Persoanele active (A) au o continuã
dispoziție spre acțiune, nu pot sta locului. Cele non-active (nA) acționeazã parcã împotriva voinței
lor, cu efort și plângându-se continuu.
-Rãsunetul se referã la ecoul pe care îl au asupra noastrã diferite evenimente, impresii. Persoanele
la care evenimentele, chiar neînsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane secundare (S).
Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic sunt numite persoane primare (P). Secundarii sunt
persoane mai profunde, organizate, planificate, dar care reacționeazã greu, cu întârziere la o
solicitare. Sunt persoane legate mai mult de trecut. Persoanele primare sunt preocupate îndeosebi
de prezent, reacționeazã prompt la o solicitare, au reacții vii, dar superficiale.
Din combinarea acestor factori cu valorile lor extreme rezultã opt tipuri de temperament:
pasionații -emotivi, activi, secundari,
colericii -emotivi, activi, primari,
sentimentalii -emotivi, non-activi, secundari,
nervoșii -emotivi, non-activi, primari,
flegmaticii -non-emotivi, activi, secundari,
sangvinicii -non-emotivi, activi, primari,
apaticii -non-emotivi, non-activi, secundari,
amorfii -non-emotivi, non-activi, primari.

III. Influenţa temperamentului în viaţa psihica.

"Temperamentul este cea mai generală caracteristică a sistemului nervos şi aceasta pune o anumită pecete pe
întreaga activitate a individului". (I. P. Pavlov, op. cit)
Sensibilitate senzorială. Persoanele cu tip puternic au o sensibilitate senzorială mai înaltă, iar cele cu tip slab
au sensibilitate senzorială mai scăzută.
Percepţia. Slăbiciunea proceselor nervoase duce la imprecizie în percepţie. Tipul puternic are o percepţie mai
precisă pentru că face diferenţieri fine şi stabile.
Atenţia. Subiecţii cu tip puternic excitativ (colericii) şi cei cu tip puternic inert (flegmaticii) au o mai mare
concentrare a atenţiei, atenţia nu slăbeşte când apar stimuli perturbatori. Subiecţii cu tip puternic, dar mobil
(sangvinicii), din cauza mobilităţii mari a exciaţiei şi a inhibiţiei, au o putere de concentrare mai redusa, pot fi uşor
distraşi de stimuli noi. Tipul slab (intensitate mica atât a excitaţiei, cât şi a inhibiţiei), dar mobil, este agitat motor
şi nu-şi poate concentra atenţia. Tipul slab şi inert este pasiv, nu se agita, dar nici nu-şi concentrează atenţia uşor.
Gândirea. Calitatea gândirii depinde de inteligenţa şi de stilul cognitiv, nu de temperament. Deosebirile
temperamentale apar numai în rapiditatea înţelegerii şi rezolvării de probleme care depind de mobilitate. "Cei
mobili rezolva de 2-3 ori mai repede decât cei inerţi". (N.E. Malkov)

Limbajul
Sangvinicul: vorbire puternică, rapidă, clară, cu accente şi intonaţii corecte, curgătoare, însoţită de gesturi vii şi
mimică expresivă.
Colericul: vorbire rapidă, inegală (când pauze între cuvinte, când accelerări), intonaţii inegale cu creşteri şi
descreşteri, mimică şi gestică expresive, emoţii viu exprimate în conţinut şi ton.
Flegmaticul: vorbire lentă, egală, fără gesturi şi mimică expresivă, fără emoţii exprimate.
Melancolicul: vorbire slabă, înceată până la şoaptă, intonaţie monotonă ca intensitate şi înălţime, expresivitate
emoţională săracă.
 În ceea ce priveşte scrisul, acesta fiind şi mişcare, temperamentul este foarte evident. De aceea, grafologia
surprinde mai mult caracteristici temperamentale, decât calităţi ale personalităţii în ansamblu.

Afectivitatea
Colericul se caracterizează prin reactivitate emoţională mare, o desfăşurare năvalnică a sentimentelor.
Sangvinicul - reactivitate emoţională moderată, mare mobilitate a sentimentelor şi trăire superficială ca intensitate.
Flegmaticul reactivitate emoţională moderată,desfăşurare lentă a emoţiilor,sentimente stabile.
Melancolicul - temător şi cu dispoziţii afective astenice, plânge uşor.
Voinţa. Se formează prin educaţie, dar pe baza temperamentului. În condiţii de bună educaţie, la tipul
puternic se obţine o voinţă puternică (independentă, perseverentă) şi o bună stăpânire de sine. În ceea ce priveşte
promptitudinea deciziei, sunt avantajaţi colericii, care pot fi şi pripiţi dacă nu se educă răbdarea.
Deprinderi. La tipul inert şi la cel slab, deprinderile se formează lent, dar sunt stabile; de aceea trebuie făcute
de la început corect şi cu răbdare. la tipul mobil, deprinderile se formează mai rapid.
Aptitudini. Deoarece au o bază înnăscută, predispoziţiile, aptitudinile nu depind de temperament. Au existat
şi vor exista oameni capabili peste nivelul mediu în cadrul oricărui tip temperamental.
O mare problemă psihologică, încă puţin elucidată, este relaţia dintre temperament şi caracter. În planul
observaţiei superficiale, de multe ori se confundă manifestă rile din cele două planuri. Perspectiva genetică, a
originii caracterului este cea mai provocatoare. Într-adevăr, educarea caracterului are un puternic şi permanent
sprijin în tipul temperamental. Eşecurile se pot datora în mare parte desconsiderării trăsăturilor temperamentale în
procesul îndelungat al formării personalităţii: a trata unele trăsături ca pozitive şi altele ca negative duce la
distorsionări.

IV. Portrete temperamentale.

Ca dat natural al omului, temperamentul cuiva nu trebuie evaluat după criteriul binelui sau răului, cum este
cazul cu caracterul. Nu există temperamente mai mult sau mai puţin bune. Fiecare temperament are caracteristici
care pot fi considerate ca dezirabile şi caracteristici mai puţin acceptabile mai ales prin raportare la situaţii şi
activităţi. Se întâlnesc foarte rar oameni cu temperament pur. În realitate, se întâlnesc oameni la care
caracteristicile temperamentale se combină în diferite proporţii. Portretele temperamentale descrise mai jos sunt
cazuri teoretice pentru situaţia predominării evidente a însuşirilor unui tip sau altul. Se va vedea că referirile
caracteriale nu pot fi evitate.

Sangvinicul
Însuşiri dezirabile: energic (plin de viaţă), voios, sociabil, amabil, antrenant (îi face pe alţii să se simtă bine),
are farmec în relaţiile cu alţii, optimist, întotdeauna bine dispus, ataşabil, entuziast.
Însuşiri mai puţin dezirabile: poate deveni obositor prin repovestirea de istorii pentru a amuza, îi lipseşte
disciplina mintală, mai mult vorbeşte decât ascultă, îi întrerupe pe alţii, vrea să fie centrul atenţiei, promite că ajută
dar uită, nu are o manieră logică de a face lucrurile, indulgent pentru a nu fi dezagreabil, se supără uşor dar uită
uşor, se dă în spectacol, inconsecvent, flecar, încearcă să-i manipuleze pe cei din anturajul său, nestatomic (caută
noi activităţi, noi relaţii, are nevoie de schimbări ca să nu se plictisească).

Colericul
Însuşiri dezirabile: angajant, dârz, combatant, acţionează repede în toate situaţiile, sigur pe sine, este convins
că va finaliza orice acţiune dacă depinde de el, rareori ezită sau oscilează, vorbeşte direct şi fără rezerve,
comandă, îşi asumă riscuri convins de propriile aptitudini şi de succesul său, pare să aibă puţină nevoie de ajutor,
decis (ia repede şi definitiv o hotărâre), conducător pe care alţii îl urmează, nu se lasă până nu realizează scopurile
ce şi-a propus.
Însuşiri mai puţin dezirabile: consideră că este greu de crezut ca cineva să facă treabă mai bine decât el,
neînduplecat, se împotriveşte sau ezită să urmeze altă cale decât cea proprie, nu suportă să aştepte, nu suportă
iritarea altora, nu este interesat de ce spun alţii sau de activităţile altora, trufaş (o stimă de sine puternică susţinând
că are dreptate), certăreţ (provoacă discuţii pe motiv că are dreptate), curaj uneori în sens negativ, dependent de
muncă, pe care ar face-o încontinuu, lipsit de tact (jigneşte uşor), inflexibil ( nu acceptă punctele de vedere ale
altuia sau atitudinile altuia), ajunge uşor să fie nemulţumit, chiar dacă nu ajunge la un nivel emoţional înalt,
încăpăţânat, dominator, îşi manifestă furia când ceilalţi nu acţionează destul de repede, judecă adesea exprimând
reacţii negative, poate să acţioneze pripit.

Melancolicul
Însuşiri dezirabile: îi place să analizeze pentru a vedea relaţiile logice, convinge prin logică şi fapte, renunţă
din proprie iniţiativă la interesele sale (altruist), respectuos (îi tratează pe ceilalţi cu respect şi onestitate), sensibil
(se interesează de ceilalţi), prevăzător, nu provoacă uşor o conversaţie, organizat, ordonat, statornic (devotat), se
poartă diplomat, cu tact şi sensibilitate, are aspiraţii intelectuale şi artistice, idealist (simte nevoia să se ridice la
standarde înalte), profund (îi displac conversaţia şi lucrurile superficiale), iubitor de muzică ca formă a arte iar nu
ca spectacol, politicos, loial, nu este invidios, face totul în modul cel mai discret.
Însuşiri mai puţin dezirabile: are complexe de inferioritate, capabil să poarte ranchiună, nu iartă uşor, poate să
se supere pentru ofense imaginare, sentimente de îngrijorare, neîncredere, anxietate, interiorizat (nu-şi arată
deschis tandreţea), uneori pune standarde atât de înalte că este greu de satisfăcut, vede întâi partea neagră a
lucrurilor (pesimist), se simte marginalizat, susceptibil (se simte jignit cu uşurinţă), nu are încrederea că va reuşi,
trăieşte în el însuşi (introvertit), suspicios (nu crede, se întreabă cu privire la motivul din spatele cuvintelor),
singuratic, răzbunător, îi pedepseşte pe cei care l-au jignit, împăciuitor, chiar când are dreptate îşi slăbeşte poziţia.

Flegmaticul
Însuşiri dezirabile: adaptabil (se simte confortabil în orice situaţie), paşnic, acceptă punctul de vedere al
altuia, nu-şi manifestă trăirile emoţionale decât rar, nepretenţios, răbdător, rămâne calm, nu este afectat de
întârzieri, organizat (după plan), meticulos, stabil emoţional, inofensiv (nu spune şi nu provoacă ceva nedorit),
umor sec, pacificator, tolerant (acceptă gândurile şi modul de a fi al celuilalt fără a se împotrivi), bun ascultător
(pare doritor să audă ce ai de spus), mulţumit, nu îi plac extremele.
Însuşiri mai puţin dezirabile: slab expresiv, apatic, nu se implică, neatent datorită lipsei de interes, nehotărât,
ezitant, lent, anost (nu-şi manifestă în nici un fel sentimentele), placid (nu-şi stabileşte obiective), are o perspectivă
simplistă asupra vieţii, închistat, laş (se retrage în situaţii dificile), indiferent (nu contează dacă lucrurile sunt într-
un fel sau în alt fel), bombănitor, mocăit, leneş, impasibil (se opune implicării).

V. Locul și rolul temperamentului în structura personalității, prin raportare

la celelalte laturi ale acesteia.
Temperamentul este cea mai generalã și constantã caracteristicã a personalitãții umane. Legãtura existentã
între tipul de sistem nervos și temperament explicã determinarea ereditarã a trãsãturilor temperamentale. În
consecințã, nu se poate vorbi despre o modificare radicalã a temperamentului pe parcursul vieții. Existã totuși o
evoluție a temperamentului, condiționatã de vârstã și de interacțiunea individului cu mediul fizic și socio-cultural.
Între temperament și celelalte laturi ale personalitãții se stabilesc condiționãri strânse. Întrucât
temperamentul este o caracteristicã formalã, și nu una de conținut, el nu pre-determinã zestrea aptitudinalã a
individului și nici trãsãturile lui caracteriale. În fiecare categorie temperamentalã se regãsesc debili mintali și
inteligențe de vârf, subiecți care se abat de la normele morale și indivizi de o mare forțã moralã. Prin urmare, nu se
poate vorbi despre temperamente bune sau rele sau despre superioritatea unui temperament în comparație cu un
altul.
Deși temperamentul nu predeterminã aptitudinile sau caracterul, totuși el poate avantaja
formarea unor aptitudini și trãsãturi de caracter sau poate provoca dificultãți în dezvoltarea lor. Spre exemplu,
flegmaticii își formeazã mai ușor trãsãturi de caracter precum punctualitatea, principialitatea, perseverența, spiritul
de ordine în raport cu sangvinicii. Colericii se angrenează ușor în activități ce presupun evindențierea spriritului
competitiv etc. .
Temperamentul influențeazã stilul de muncã, dar nu și nivelul performanțelor obșinute.
Cunoașterea temperamentului este deosebit de importantã pentru a putea atenua influența negativã a unor trãsãturi
asupra conduitei umane. De asemenea, ajutã la ameliorarea relațiilor interpersonale și în orientarea profesionalã. În
multe domenii, selecția profesionalã se bazeazã nu numai pe criterii aptitudinale, ci și pe criterii ce au în vedere
dimensiunea temperamentalã a individului. A cunoaște propriile posibilitãți și limite înseamnã a alege în
cunoștințã de cauzã o profesiune cu șanse sporite de succes.