Tipologii psihofiziologice

Tipologia lui I.P. Pavlov

 consideră că principalii factori care condiţionează tipul
temperamental sunt proprietăţile naturale înnăscute
 intensitatea (forţa)
 echilibrul
 mobilitatea
celor două procese nervoase fundamentale: excitaţia şi inhibiţia
 funcţie de cele trei criterii fundamentale ale activităţii
nervoase superioare, distingem:
 tipuri puternice şi slabe (după criteriul forţei)
 tipuri echilibrate şi neechilibrate (după criteriul echilibrului)
 tipuri mobile şi inerte (după criteriul mobilităţii)
Indicatori ai forţei proceselor nervoase
 Indicatori ai tipului puternic:
 capacitate de lucru intensă şi
prelungită, inclusiv în condiţii
de suprasolicitare, stres;
 restabilirea rapidă după efort
sau oboseală;
 capacitate de a cuprinde sarcini
complexe, rezistenţă la stimuli
supraadăugaţi;
 menţinerea îndelungată, în
probe de învăţare a platoului
atins prin exerciţiu;
 relaţie aproximativ liniară
între nivelul mobilizării energetice
şi dificultatea sarcinilor
(indicator şi al echilibrului);
 praguri senzoriale ridicate,
sensibilitate redusă.
Indicatori ai tipului slab:
● capacitate de lucru în regim
de dozare uniformă a efortului;
consum mic pe unitate de timp,
dar eşalonat în continuitate; declin
rapid în situaţii de stres;
● oboseala se instalează rapid şi
este persistentă;
● volum mai mic al activităţii (nu
poate duce suprasarcini), dificul-
tatea atenţiei distributive; stimulii
supraadăugaţi exercită o influenţă
inhibitivă accentuată;
● suprasolicitarea inhibiţiei duce
la suprimarea reacţiilor învăţate,
la conduită haotică;
● mobilizare excesivă în raport
cu sarcina;
● praguri senzoriale joase, sensi-
bilitate ridicată.
Indicatori ai echilibrului proceselor
nervoase
 Indicatori ai tipului echilibrat:
 efectuarea în mod egal în timp
a aceleiaşi activităţi;
 coordonare motorie;
 concurenţa (suprapunerea) a
două activităţi nu are efecte negative;
atenţiei distributive;
 suportă situaţii de aşteptare
prelungită;
 dezvoltă uşor stăpânire de sine.
Indicatori ai tipului neechilibrat:
● evoluţie sincopată a activităţii;
● coordonare mai dificilă;
● suprapunerea de activităţi (sarcini)
perturbă sarcina de uşurinţa
bază;
● tendinţă spre supraexcitare; suportă
greu „afectul aşteptării prelungite”;
● izbucniri nervoase frecvente,
reacţii explozive;
● intensitatea reacţiei de orientare
se asociază cu predominarea
excitaţiei.
Indicatori ai mobilităţii proceselor
nervoase
 Indicatori ai tipului mobil, vioi:
 adaptare rapidă la împrejurări
noi de viaţă; viteză sporită
reacţiilor noi;
 trecerea uşoară de la repaus
activitate şi invers;
 mobilitate motorie şi verbală.
Indicatori ai tipului inert:
● ritm lent de adaptare la situaţii
situaţii noi, inerţia în formarea
deprinderilor şi stereotipiilor;
● trecerea anevoioasă de la la
repaus la activitate şi invers;
● lentoare în mişcari şi limbaj.
Tipologia lui I.P. Pavlov
 din combinarea celor trei însuşiri ale activităţii nervoase
superioare rezultă patru tipuri de bază:
 temperamentul sangvinic
 temperamentul flegmatic
 temperamentul coleric
 temperamentul melancolic
 corespondenţa dintre tipurile generale de sistem nervos şi temperament:
 tipul puternic-echilibrat-mobil are corespondent temperamentul sangvinic
 tipul puternic-neechilibrat-inert are corespondent temperamentul
flegmatic
 tipul puternic-neechilibrat-excitabil are corespondent temperamentul
coleric
 tipul slab are corespondent temperamentul melancolic
Temperamentul sangvinic
 Nota dominantă  mobilitate, ritmicitate, echilibru
pe fondul vioiciunii, rapiditatea reacţiei.
 În plan emoţional  efervescenţă emoţională; sensibil dar fluctuant
şi inegal în trăirile afective, manifestând o oarecare superficialitate
în acest plan.
 În plan intelectual  productiv în activităţile de scurtă durată, îşi
fixează greu scopurile, flexibilitate şi mobilitate intelectuală.
 În planul activităţii  se angajează uşor în activitate, dar nu o
finalizează; este vioi, mobil, dar nepersistent.
 În plan relaţional  reacţii prompte; vesel, vorbăreţ, destins,
spiritual; influenţabil, nestatornic, renunţă uşor (fără a suferi);
sociabil, se adaptează repede dar nu e persistent.
Temperamentul flegmatic
 Nota dominantă  inerţia.
 În plan emoţional  pare a fi indiferent, dar este capabil
de stări afective foarte intense şi durabile.
 În plan intelectual  datorită răbdării realizează performanţe de
lungă durată.
 În planul activităţii  se angajează greu în activitate, dar este
perseverent; are o mare capacitate de muncă.
 În plan relaţional  foarte calm, răbdător, temperat, perseverent,
imperturbabil, inert; reacţii întârziate, stereotipe, puţin încordat; uşor
nesociabil (deşi doreşte socialul), capacitate de adaptare redusă la
situaţii noi.
 Temperamentul coleric
 Nota dominantă  neechilibrul, inegalitatea în manifestări, trecerea
de la o extremă la alta.
 În plan emoţional  sentimente intense, dar de scurtă durată; nestăpânit,
cu stări de teamă, panică, furie, alarmă; înclinat spre exagerare.
 În plan intelectual  productiv în activităţile de scurtă durată; omul
marilor iniţiative, dar şi oscilant.
 În planul activităţii  activ, rezistent, dar manifestă risipă de energie; o
evoluţie sinusoidală a capacităţii de muncă (cu ascensiuni şi căderi, cu
entuziasm şi stări de decepţie).
 În plan relaţional  reactivitate promptă, nerăbdare, agresivitate,
impulsivitate, iritabilitate, schimbător, neliniştit; predispus la explozii
afective, la furie violentă, dar şi la trăiri afective deosebite; exagerează fie
ambiţia, fie ostilitatea.
Temperamentul melancolic
 Nota dominantă  tonus scăzut, posibilităţi
energetice scăzute.
 În plan emoţional  hipersensibilitate, stări afective intense, de
lungă durată; înclinaţii spre depresie; blocaj, în special la
suprasolicitări.
 În plan intelectual  productiv în muncile migăloase, tendinţa de
subapreciere.
 În planul activităţii  se angajează cu toată fiinţa sa; este persistent,
dar se descurajează des.
 În plan relaţional  interiorizat, conştiincios, meticulos; liniştit,
sobru, retras, anxios, pesimist, nesigur, rigid, nesociabil; dificultăţi
de adaptare socială (datorită lipsei încrederii în sine şi
autoexigenţei).
Tipologii psihologice
Tipologia lui C.G. Jung
 fundamentează din punct de vedere psihologic
tipologia temperamentelor în termeni de trăsături polare
 consideră că personalitatea umană este diferit orientată: fie spre
lumea externă, spre obiecte (tipul extravertit), fie spre lumea
interioară, spre sine (tipul introvertit)
 persoanele la care aceste orientări nu sunt predominante, ci se află
în stare de echilibru, aparţin tipului ambivert.
 pe baza dimensiunii polare extraversie – introversie se pun în
evidenţă diferenţele interindividuale, exprimând atât modalitatea
dominantă a interacţiunii individului cu lumea, cât şi orientarea
energiei sale psihice
Tipul extravertit
 este orientat predominant spre lumea externă,
spre lumea obiectelor şi fenomenelor reale
(atenţie externă);
 rolul predominant în determinarea preferinţelor, a alegerilor, a
deciziilor îl are factorul extern raportat la cel intern;
 energiile psihice sunt orientate spre obiect, parcă ar fi atrase de
acesta ca de un magnet;
 se caracterizează prin: gândire concretă, obiectivitate, simţ practic,
inventivitate în tehnică, sociabilitate, iniţiativă, deschidere, tendinţă
de dominare, agresivitate, platitudinea sentimentelor etc.
Tipul introvertit
 este orientat predominant spre lumea
interioară (subiectivă) cu toate componentele
sale (atenţie interioară);
 viaţa psihică se centrează mai mult în jurul propriilor idei despre
lucruri şi despre sine;
 energiile psihice sunt orientate spre subiect, parcă ar fi respinse de
obiect;
 se caracterizează prin: gândire abstractă şi profundă, capacitate de
convingere, hotărâre, corectitudine, subiectivitate, tendinţă de
izolare, încăpăţânare, indiferenţă, anxietate, egocentrism etc.