Tema nr.

6 la Dreptul comunicării sociale,

Cursul din 08.04.2020,Conf. univ. dr. Dabu Valerică, Extras din Tratatul
elementar de drept al comunicării sociale, autor V. Dabu, București 2018,
format electronic C.D., S.N.S.P.A. pentru studenții de la anul III, curs de zi.

6. Principiile1 dreptului comunicării sociale

81. Principiile sunt idei - reguli fundamentale, esenţiale, primordiale general

valabile ce sunt la baza unui sistem, natural, social, juridic, economic, politic, etc.,
în mişcarea, transformarea, evoluţia sau uneori involuţia acestora. În drept
principiile constituie direcţii de urmat, de respectat, prin care se asigură
concordanţa normelor juridice, coeziunea, armonia acestora, desprinderea sensului
exact a scopului şi a finalităţii normelor de drept. În lucrarea de faţă ne interesează
principiile ce se regăsesc în normele care reglementează instituţiile dreptului,
aplicabile în domeniul dreptului comunicării sociale. În baza acestora sunt emise
legi care instituie norme, responsabilităţi şi răspunderi. Principiile pot fi absolute sau
relative. De la principiile relative există excepţii2 când acestea nu se aplică3. Orice
excepţie de la un principiu trebuie să fie expres prevăzută de lege şi sunt de strictă
şi limitată interpretare, altfel nu pot fi admise ca excepții. Atât în instituirea
normelor juridice şi deontologice ale dreptului comunicării sociale, al studiului
acestora, cât şi în activitatea de respectare a acestora, trebuie urmate anumite

1
Principiu vine de la latinescul principium „început”, „punct de plecare” derivat de la „princeps”
primul care la rândul său vine de la primus „care comandă”. De pildă Platon în cartea a VII-a
Republicii pune existenţa Binelui ca principiu prim.
2
De pildă de la principiul nediscriminării există excepția discriminării pozitive pentru realizarea
dreptului la diferenţă tocmai pentru a se evita discriminarea negativă componentă a nedreptății.
3
În art. 33 alin. 1, 2 şi 3 din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nr. 220/2011
sunt detaliate câteva consecinţe ale unui principiu constituţional, iar în aliniatul 4 al aceluiaşi
articol sunt prevăzute excepţiile de la acest principiu. „Art. 33 (1) Orice persoană are dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. (2) Informaţiile privind
adresa unei persoane sau a familiei sale şi numerele lor de telefon nu pot fi dezvăluite fără
permisiunea acestora; utilizarea datelor cu caracter personal este permisă în condiţiile legii
speciale. (3) Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care
constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia. (4) Fac excepţie
de la prevederile alin. (3) situaţiile în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a)
existenţa unui interes public justificat; b) existenţa unei legături semnificative şi clare între viaţa
privată şi de familie a persoanei şi interesul public justificat.

1
principii care pot fi generale sau speciale respectiv specifice unui domeniu4,
precum şi excepţiile prevăzute de lege de la acestea. În cazul în care nu avem
dispoziții ale legii, nici uzanțe potrivit legii și nici dispoziții legale privitoare la
reglementarea unor situații asemănătoare, vom face apel la principiile generale și
speciale ale dreptului ținând seama de cerințele echității și dreptății. Deci principiile
au caracter de fundament, de director al reglementărilor precum și caracter
subsidiar în lipsa prevederilor legale într-un anumit domeniu.
82.În dreptul comunicării sociale, se aplică în mod frecvent principiile5 pe
care le vom prezenta succint în cele ce urmează.

6.1 Principiul legalităţii

Conceptul de legalitate nu se confundă cu legislația. Prin legislație

înțelegem totalitatea actelor normative în vigoare (aplicabile) la un moment dat pe
un anumit teritoriu. Prin legalitate înțelegem gradul de respectare a legilor la un
moment dat pe un anumit teritoriu de cei care activează pe acesta.

a) Principiul legalităţii presupune:

- legile trebuie să fie constituționale, accesibile, clare, precise,
concise, predictibile elaborate transparent, cu termen rezonabil
pentru intrarea în vigoare pentru a fi înțelese; ca excepție avem
legile de grațiere și cele de amnistie care se elaborează prin
surprindere, și au aplicare imediată din momentul publicării,
excepție justificată printr-un puternic caracter preventiv;
- să respecți legile și că poți face tot ceea ce nu este interzis de lege,
fără a risca un abuz de drept sau libertate, beneficiind de protecția
legii; legalitatea vizează gradul de respectare al legislației la un
moment dat pe un anumit teritoriu de cei care acționează pe acesta,

4
De pildă în art. 64 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului sunt specifice
somunicării audio-vizuale: „(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare,
furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea
unei distincţii clare între fapte şi opinii;b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să
fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (2) În cazul în care
informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media
audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de
difuzare. (3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate
nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.”
5
Pentru principiile specifice comunicării audio-vizuale a se vedea Legea audiovizualului nr.
504/2002, Decizia C.N.A. nr. 220/2011.

2
și se analizează și ca ”starea de legalitate” a unui sistem, într-o
colectivitate, etc. ;
- recunoaşterea ca valori supreme, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, în mod deosebit a libertăţii de conştiinţă, de opinie, a
libertăţii de exprimare, a dreptului la informaţie, a dreptăţii,
consacrate în Constituţie, Convenţii internaţionale ratificate, legi
organice, legi ordinare şi actele normative emise în baza acestora, și
respectarea acestora potrivit legii;
- activitatea de comunicare socială să se desfăşoare prin procedee şi
mijloace permise respectiv neinterzise de legi legitime,
democratice.
- orice lege poate fi criticată, dar nu încălcată;
- respectarea ierarhiei actelor juridice; (art. 1 pct.5 din Constituţie).
- în sistemul nostru actual de drept, practica judiciară nu este admisă ca
izvor de drept;
- respectarea dreptului legal câştigat;
- legea se aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale şi
contravenţionale mai favorabile.
- conflictul între legea română și tratatele și convențiile internaționale
se soluționează conform art. 20 alin.2 din Constituție în care se dispun
e: ”(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile.”
- conflictul între legea română și tratatele de constituire a Uniunii
Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter
obligatoriu se soluționează conform art. 148 alin.2 din Constituție în
care se dispune: ”(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor
constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de
aderare.”
- potrivit art.4 lit.a din Legea nr. 571 din 14 decembrie 2004 privind
protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiilor publice şi din
alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, principiul legalităţii
presupune şi că autorităţile publice, instituţiile publice şi celelalte
autorităţi au obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
normele procedurale, libera concurenţă şi tratamentul egal acordat
beneficiarilor serviciilor publice;

3
 - respectarea principiului supremaţiei interesului public, conform
căruia, în înţelesul Legii nr. 571/2004, ordinea de drept, integritatea,
imparţialitatea şi eficienţa autorităţilor publice şi instituţiilor publice, a
companiilor naţionale, regiilor autonome de interes naţional şi local,
precum şi a societăţilor naţionale cu capital de stat sunt ocrotite şi
promovate de lege.
- în art. 31 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audio-vizualului se
foloseşte sintagma interes public justificat astfel: „art. 31
În sensul prezentului cod, sunt considerate a fi de interes public
justificat orice probleme, fapte sau evenimente care influenţează
societatea sau o comunitate, în special cu privire la: a) prevenirea sau
probarea săvârşirii unei fapte cu incidenţă penală; b) protejarea sănătăţii
sau siguranţei publice; c) semnalarea unor afirmaţii înşelătoare sau a
unor cazuri de incompetenţă care afectează publicul.”
- principiul legalităţii exclude abuzul de drept6 sau libertate; de pildă în
art.32 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audio-vizualului se prevede:
„(1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv
şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi
pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor. (2) Nu
orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la
informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată.(3) Dreptul la
propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de
interes public justificat.” Prin această dispoziţie sunt interzise abuzul de drept
şi de libertate.
- prezumția7 de constituționalitate a legii; prezumția de legalitate a
actelor emise în baza legii, a actelor administrative, și a înscrisurilor
autentice;
- prezumția de legalitate a unui înscris sub semnătură privată, până la
înscrierea în fals.
Într-un stat de drept trebuie să predomine legea constituțională, dreaptă,
legitimă, elaborată într-un mod cu adevărat democratic. Aceasta trebuie să
aibă la bază un vot democratic care trebuie să aibă următoarele însușiri: liber
format, liber exprimat, egal, universal, secret și direct, adică nemijlocit. Din
păcate în Constituția României precum și în alte Constituții, nu este inclusă ca
6
Potrivit Codului civil art. 15 ”Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi
pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.” Conform Codului penal
încălcarea dreptului poate constitui infracțiunea de abuz în serviciu.
7
Conformart.327 din C.p.c. prezumțiile sunt consecințele pe care legiuitorul sau judecătorul le
trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Faptul cunoscut trebuie să fie vecin
și conex cu cel necunoscut și să aibă o anumită probabilitate care să o impună.

4
 însușire a votului și caracterul de liber format impus de principiul
constituțional al libertății de opinie. De aceea în opinia mea nu sunt de acord
cu legitimitatea așa zișilor formatori de opinie din presă aceștia de fapt putând
fi propagandiști nu ai poporului ci ai celor care îi plătesc. Pe de altă parte atâta
timp cât la vot nu participă majoritatea calificată și cei care câștigă nu
reprezintă majoritatea simplă înseamnă că nu au câștigat democratic, deoarece
sunt mai mulți cei care nu au votat, împreună cu cei care nu au dat vot pozitiv
neconsiderându-se reprezentați prin candidații care au solicitat votul. De
aceea considerăm că într-un stat democratic trebuie analizat raportul dintre
voturile exprimate și voturile neexprimate din punct de vedere al majorității.
6.2 Principiul egalităţii în drepturi

83.b) Principiul egalităţii în drepturi presupune:

- toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, în sensul
că sunt şi trebuie să fie la fel de responsabili juridic şi social;
- votul este egal indiferent de calitatea de demnitar, funcționar public,
avere, etc.;
- nu trebuie să existe privilegii sau discriminări în faţa
responsabilităţii morale, sociale, juridice, pentru nici o persoană şi
nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici8 sau
privaţi;
- nimeni nu este mai presus de lege, toţi sunt responsabili în faţa şi în
condiţiile legii, indiferent că sunt sau nu autorităţi publice ;
-categorisirea unei clauze contractuale ca abuzivă se face și în baza
principiului egalității în drepturi care trebuie să asigure egalitatea
părților în materia negocieri și a libertății contractuale;
- în exercitarea dreptului la antenă în comunicarea audiovizuală, potrivit
art. 4 din Decizia nr. 40/2004 a C.N.A. trebuie respectată regula celor
trei părţi.9
8
Protecţia instituită prin infracţiunea de ultraj, sancţionată mai grav, nu înseamnă o favorizare a
persoanei care ocupă funcţia sau demnitatea publică, ci o protecţie în primul rând a puterii
încredinţate de popor prin mecanismele constituţionale funcţiei sau demnităţii publice, deoarece
aceasta este instituită în apărarea interesului general. Apărarea demnităţii persoanei care ocupă
funcţia sau demnitatea publică în acest caz este subsecventă. Se ştie că legiuitorul pentru
infracţiunile săvârşite de funcţionarul sau demnitarul public a prevăzut pedepse mai grave decât
pentru persoana privată care le-ar săvârşi. De exemplu, pedepsa pentru infracţiunea de luare de
mită este la 3 la 15 ani, când este săvârşită de un funcţionar public cu atribuţii de control şi de la 3
la 10 ani când este săvârşită de un funcţionar privat.
9
În programele de ştiri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică,
socială şi culturală, trebuie să respectă regula celor trei părţi: a) o treime din timpul total destinat
exprimării punctelor de vedere ale reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va fi alocată opoziţiei

5
 - părţile în cadrul unei comunicări să fie egale în drepturi şi libertăţi, în
mijloacele şi metodele de comunicare, etc.; de pildă dreptul la replică
este o aplicaţie a principiului egalităţii în drepturi.
În cadrul negocierii contractelor este necesară şi o egalitate a capacităţii
şi calităţii puterii de negociere. În dreptul german se vorbeşte de
„invaliditatea contractelor grav dezechilibrate încheiate sub inegalitatea
structurală a puterii de negociere.”10
- de pildă acest principiu în domeniul comunicării audiovizuale are
următoarea aplicare în art. 69 din Decizia nr. 220/2011 a C.N.A.:
„(1) În programele de ştiri radiodifuzorii trebuie să asigure o prezentare
echilibrată a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, ţinând cont de
ponderea partidelor parlamentare, de importanţa temelor aflate în
dezbatere şi, după caz, de reprezentarea partidelor la nivel local.
(2) În emisiunile de dezbatere numărul reprezentanţilor puterii şi ai
opoziţiei trebuie să fie egal.”
- principiul legalității ”armelor” în cadrul comunicării în procesele
judiciare: (același număr de martori, număr de înscrisuri, expertize etc.)
Principiul egalităţii în drepturi nu exclude dreptul la diferenţă. De pildă, din
din examinarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea
principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, se reţine că aceasta a statuat
în mod constant, în deplin acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a
Drepturilor Omului, „că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea” şi
că pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se
în mod obiectiv dreptul la diferenţă. Principiul egalităţii în faţa legii presupune
instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu
sunt diferite. Ori de câte ori situaţiile şi scopul urmărit sunt diferite trebuie
recunoscut dreptul la diferenţă.
De exemplu dreptul la diferenţă impune în mod obiectiv în conformitate cu
Principiile fundamentale (ale Organizaţiei Naţiunilor Unite) privind independenţa
magistraturii că statele membre, printre care şi România, printre alte importante
măsuri ce urmează să le adopte trebuie să figureze şi aceea „de a veghea ca statul şi

parlamentare (senatori, deputaţi, persoane cu funcţii de conducere în partide, primari, consilieri

locali şi judeţeni); b)o treime din timpul total destinat exprimării punctelor de vedere ale
reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va fi alocată reprezentanţilor autorităţii publice centrale
(primul-ministru, miniştri, secretari de stat, prefecţi şi purtători de cuvânt ai acestora); c) o treime
din timpul total destinat exprimării punctelor de vedere ale reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va
fi alocată partidelor care formează majoritatea parlamentară(senatori, deputaţi, persoane cu funcţii
de conducere în partide, primari, consilieri locali şi judeţeni)
10
Aurelia Colombi Ciacchi, Drepturile fundamentale ale omului şi dreptul privat, Editura Themis
Cart, Bucureşti 2008, p. 49.

6
remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a
responsabilităţilor pe care şi le asumă”. (A se vedea în acest sens „Recomandarea
nr. R(94)12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor” adoptată
la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei).
Dreptul la discriminare pozitivă își are temeiul în principiul egalității în
drepturi. Atunci când între părți există o diferență de puteri, pentru a se asigura un
echilibrul în relațiile dintre aceștia intervine legea prin reglementarea unei
discriminări pozitive în anumite limite cum ar fi drepturile minime ale salariatului
garantate de Codul muncii ce nu pot fi încălcate în negocierile colective sau
individuale de către patronul angajator.

6.3 Principiul bunei credinţe

84. Principiul bunei credinţe presupune:

- exercitarea drepturilor şi libertăţilor fără a urmări sau a accepta
încălcarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale celorlalţi;
- convingerea persoanei că prin ceea ce face nu încalcă drepturile și
libertățile legitime ale celorlalți;
- buna-credinţă este opusul relei credinţe; deci este de bună credinţă
cel care prin activitatea sa crede că serveşte un scop nobil, legal, just şi
legitim; orice distorsionare intenţionată a informaţiei sau acuzaţii
nefondate11, pot angaja răspunderea juridică;
- că atunci când în activitatea legală de comunicare în slujba adevărului,
legii şi dreptăţii, se cauzează inevitabil şi "daune colaterale", acestea
trebuie să fie cât mai mici posibil;
- excluderea manipulării în scopuri injuste sau cu mijloace injuste
după caz;
- identificarea surselor de rea-credinţă şi tratarea acestora sub
rezerva necesară (a îndoielii, a verificării, a neîncrederii etc.).
- verificarea informaţiei înainte de difuzare din cel puţin trei surse
credibile ;

11
De pildă în art. 12 din Codul de procedură fiscală referitor la principiul bunei credinţe se dispune:
„Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul
realizării cerinţelor legii…. 4. Buna-credință a contribuabililor se prezumă pânș când organul fiscal
dovedește contrariul. ” În art. 14 din Codul civil se dispune: ”Orice persoană fizică sau persoană juridică
trebuie să-și exercite drepturile și să-și execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea
publică și bunele moravuri. Buna credință se prezumă până la proba contrarie.” În art. 15 din Codul civil
este definit abuzul de drept ”Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul
ori într-un mod excesiv și nerezonabil contrar bunei-credința.”

7
 - ocrotirea persoanei încadrată într-o autoritate publică, instituţie
publică sau în altă unitate bugetară dintre cele prevăzute în art.2 din
Legea nr.571/2004, care a făcut o sesizare, convinsă fiind de realitatea
stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii, respectiv fiind în
condiţii de bună-credinţă (Legea nr. 571 din decembrie 2004 privind
protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din
alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.)12
- prin art.226 din noul Cod penal aprobat prin Legea nr. 301/2004 se
reglementase proba verităţii sau a bunei credinţe care exclude
răspunderea;13 astfel nu constituie infracţiunea de calomnie fapta cu
privire la care făptuitorul dovedeşte că a avut motive rezonabile de
a crede că este adevărată.

6.4 Principiul aflării adevărului

85. Principiul aflării adevărului. Prin adevăr înțelegem reflectarea cât

mai precisă a realității. Principiul adevărului presupune:
- identificarea adevărului, care este unic;
- adevărul izvorăşte din realitate, deci trebuie căutat pe ce se fundează
ceea ce se pretinde că este adevărat, adică probele; nu întotdeauna
adevărul judiciar este identic cu adevărul reflectare a realităţii; în
justiţie ceea ce nu este probat nu este considerat că există sau că a
existat, or pentru stabilirea adevărului instanța nu i-a în considerare
decât probele de la dosar;14 iar din aceste motive nu întodeauna adevărul
judiciar corespunde adevărului ca reflectare a realității.

12
Potrivit art. 4 lit.h din Legea nr. 571/2004, în sensul acestei legi prin principiul bunei credinţe
se înţelege acel principiu „conform căruia este ocrotită persoana încadrată într-o autoritate publică,
instituţie publică sau în altă unitate bugetară dintre cele prevăzute la art. 2, care a făcut o sesizare,
convinsă fiind de realitatea stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii.”
13
Din păcate Legea nr. 301/2004 prin care se aprobase noul Cod penal a fost abrogată prin Legea
nr. 286/2009 prin care s-a aprobat un alt nou Cod penal în care nu mai sunt incriminate fapte ca
insultă şi calomnie, în opinia noastră total neinspirat, contrar faptului că aceste infracţiuni se
regăsesc în noile coduri penale ale ţărilor din Uniunea Europeană.
14
De pildă în domeniul procesului penal se acordă importanță principiilor administrării probelor
(legalității, loialității, obligativității strângerii probelor în acuzare și în apărare, etc.) Astfel se face distincție
între: probă, mijloc de probă, procedeu probatoriu, indicii temeinice. Astfel constituie probă orice
element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea
persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și
care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Procedeul probatoriu este modalitatea legală de
obținere a mijlocului de probă. În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și

8
 - verificarea informaţiilor înainte de a fi făcute public;15
-excluderea minciunii, iar atunci când anumite informaţii îndoielnice
sunt aduse la cunoştinţă publicului, trebuie calificate ca atare: zvon,
informaţii neverificate, informaţii îndoielnice, informaţii obţinute din
sursa X, etc.
- libertatea de expresie şi în mod deosebit libertatea cuvântului,
contribuie la aflarea adevărului, la aflarea şi cântărirea tuturor faptelor
şi a argumentelor. „Cetăţeanul, a spus Emerson, trebuie să cunoască
toate faţetele problemei, mai ales aşa cum sunt prezentate de cei care se
dedică unei viziuni diferite şi militează pentru ea. Acesta trebuie să
cântărească toate alternativele, să-şi verifice raţionamentul, expunîndu-
l opoziţiei, să utilizeze unghiuri diferite pentru a distinge adevărul, de
fals. Pe de altă parte, suprimarea informaţiei, a discuţiei sau a
confruntării opiniilor nu duce la judecata cea mai raţională,
blocând generarea de idei noi şi tinzând să perpetueze eroarea”16.
- excluderea monopolurilor mijloacelor de informare fie de stat sau
private.

Principiul adevărului presupune atât existența dreptului la îndoială cât și

dreptul la critică. Aceste două drepturi contribuie la aflarea adevărului și respectiv
consolidarea acestuia. În ceea ce privește dreptul la critică se poate vorbi de atât de
critică constructivă dar și de critică negativă, fără motivare și soluții. Or uneori
critica negativă poate viza dezinformarea, manipulare și chiar ascunderea
adevărului.
Unii compară procesul de căutare a adevărului prin comunicare, cu o „piaţă
a ideilor „. „Aşa cum cumpărătorii caută pe piaţă cele mai bune produse,
participanţii la piaţa ideilor caută informaţia cea mai originală, adevărată sau utilă.
Ca şi cumpărătorii, consumatorii ideilor trebuie să fie foarte atenţi să nu accepte
bunuri inferioare. Conform teoriei, ideile bune (ideologice, ştiinţifice, sociale) se vor
impune pe piaţa liberă.” Socotim că acestea sunt adevărate dacă avem o piață liberă
a ideilor, libera concurență, informații necesare și suficiente, egalitate a părților,
mijloacelor de informare care să asigure o confruntare corectă, rezonabilă de idei.

administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la
cerere. ) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.

15
În art.4 din Rezoluţia 1003 (1993) privind etica ziaristică se dispune: „Ştirile trebuie difuzate cu
respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau
naraţiunea fiind făcute în mod imparţial.”, adoptată prin Hotărârea nr.32 din 6 octombrie 1994 a
Senatului României publicată în Monitorul oficial al României nr.292 din 14 octombrie 1994.
16
Kent Middleton, op.cit., pag.34-35.

9
De aceea nu trebuie omis că monopolul de stat sau privat pot afecta libertatea pieţei
şi evident a comunicării sociale.
John Milton, poetul şi eseistul englez spune că libera concurenţă a ideilor
ajută în procesul de căutare a adevărului. În acest sens sunt semnificative spusele
acestuia: « Deşi duhurile gândirii au fost lăsate să hălăduiască libere deasupra
pămîntului, pentru ca Adevărul să iasă la suprafaţă, noi cutezăm prin îngrădiri şi
interdicţii, să-i punem la îndoială puterea. Să lăsăm Adevărul şi Minciuna să se
lupte; cine ar putea învinge Adevărul într-o confruntare liberă şi deschisă ? »
Filozoful Jon Stuart Mill arată că adevărul nu are nici o şansă să iasă la lumină fără
libertatea de exprimare. Criticii metaforei „pieţei idelor„ se întreabă dacă întărirea
presei restricţioneză în prea mare măsură circulaţia ideilor. Unii consideră că piaţa
ideilor înseamnă prea puţin pentru minorităţi, dizidenţi, partidele politice
neparlamentare, dacă ideile acestora nu au acces în marile cotidiene şi în mijloacele
de comunicare audiovizuală. O piaţă a ideilor trebuie să fie liberă cu adevărat, ceea
ce depinde şi de mijloacele media, private sau publice, inclusiv de scopul celor care
le dețin. Într-o societate democratică socotim că trebuie să existe un echilibru între
mijloacele de informare în masă private şi cele publice, pentru a se evita monopolul,
lipsa concurenţei, manipularea, şi a asigura dreptul la informaţie, dreptul la adevăr
prin libera circulaţie a informaţiilor.
Mijloacele publice de informare în masă, au misiunea de a asigura aflarea
adevărului şi atunci când accesul minorităţilor, partidelor politice neparlamentare,
opoziţia, etc., nu este corespunzător la mijloacele private de informare. „Ziaristul are
datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea
avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi
corect informat” se arată în Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul
Român de Presă. Din păcate în prezent în România minciuna, diversiunea,
dezinformarea și manipularea sunt favorizate de dezincriminarea insultei și
calomniei și nereglementarea probei verității.17

6.5 Principiul corectei informări

86.e) Principiul corectei informări a opiniei publice, este de nivel

constituțional (art. 31 pct. 2 şi 4 din Constituţie) și presupune:

17
În art. 207 din vechiul Cod penal era reglementată proba verității astfel: “Proba verităţii celor afirmate
sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes
legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau
calomnie.”

10
 - autorităţile publice, (…) sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal (art. 31 pct. 2 din Constituţie);
- “mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt obligate
să asigure informarea corectă a opiniei publice” (art. 31 pct. 4 din
Constituţie) ;
- excluderea manipulării informaţiei sau a consumatorului de
informaţie,18 deoarece din păcate se poate vorbii de un consumator
captiv de informație, în cazul monopolurilor mijloacelor de
informare care nu sunt imparțiale19;
18
Având în vedere periculozitatea manipulării aceasta este definită, interzisă sau sancţionată în
tot mai multe legi după caz. De pildă în art. 244 pct.5 din Legea nr. 297/2004 se dispune:
„Manipularea pieţei înseamnă:a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare: 1. care dau sau ar putea
da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor
financiare; 2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună,
preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial; b) tranzacţii
sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune; c)
diseminarea de informaţii prin care mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate,
care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare,
inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care
persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau induce în
eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiei lor, diseminarea informaţiilor va fi luată în
considerare ţinându-se cont de regulile care reglementează activitatea acestora, excepţie făcând
persoanele care utilizează aceste informaţii în scopul obţinerii, directe sau indirecte, de avantaje
sau profituri…… (7) În sensul prevederilor alin.(5), fără ca enumerarea să fie limitativă,
următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei: a) acţiunea unei persoane
sau a unor persoane, care acţionează în mod concertat pentru a-şi asigura o poziţie dominantă
asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea, directă sau indirectă, a preţului de
vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiţii incorecte de tranzacţionare; b)vânzarea sau
cumpărarea de instrumente financiare la momentul închiderii pieţei, cu scopul inducerii în eroare
a investitorilor care acţionează pe baza preţurilor de închidere; c) beneficierea de acces regulat sau
ocazional la mijloacele media, electronice sau tradiţionale, prin exprimarea unei opinii în legătură
cu instrumentul financiar sau indirect, în legătură cu emitentul acestuia, în condiţiile în care
instrumentul era deja deţinut şi s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la
acest instrument, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese, într-o manieră
corectă şi eficientă.” Potrivit art.279 din Legea nr. 297/2004 manipularea pieţei valorilor mobiliare
poate constitui infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
19
De pildă în luna martie 2018, a izbucnit un conflict între două mari canale de televiziune
americane CNN și FOX NEWS, cu acuze reciproce. Şeful CNN, Jeff Zucker, îi acuză pe rivalii
de la Fox News că au devenit o maşină de propagandă a administraţiei Trump. „În ultimele 18
luni, mai ales în ultimul an, acest post s-a transformat într-un post de stat“, a declarat Zucker într-
un interviu oferit Financial Times. Fox News este „o maşină de propagandă“ şi „aduce un
deserviciu ţării“, a insistat el. Fox News nu a oferit o reacţie oficială, dar prezentatorul Sean
Hannity i-a răspuns lui Zucker cu cuvintele „CNN Fake News“ („CNN ştiri false“). De fapt, este

11
 - potrivit acestui principiu s-a instituit obligația de informare anterior
în timpul negocierii și în derularea contractelor, au fost definite ca
abuzive anumite clauze ale contractelor, inclusiv reglementări în
domeniul publicității prin definiția publicității înșelătoare, mascate,
subliminale și comparative.
În aplicarea principiului corectei informări Consiliul Național Al
Audiovizualului a emis Decizia nr.40/2004 a C.N.A. privind asigurarea informării
corecte şi a pluralismului trebuiau respectate următoarele obligaţii: a)asigurarea
imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor prin
prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care
problemele sunt în dezbatere publică ; b)asigurarea unei distincţii clare între
faptele şi opinile prezentate ; c)evitarea oricăror forme de discriminare, în
special pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
În cadrul emisiunilor cu caracter informativ radiodifuzorii trebuie să respecte
următoarele reguli : a) rigoare şi exactitate în redactarea şi prezentarea
informaţiilor, astfel încât sensul ştirilor să nu fie deformat prin modul de formulare,
prin titluri, prin trunchiere sau prin alte procedee tehnice; b)între subiectul tratat şi
imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală; c)să se asigure o
distincţie clară între reconstituirea faptului cu ajutorul altor persoane şi imaginile
şi/sau sunetul înregistrate la evenimentul real; d)în cazul prezentării de materiale
audiovizuale provenind din surse externe redacţiei, să se precizeze acest lucru; e)în
enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea unor
eventuale catastrofe, să se solicite şi un punct de vedere al unei persoane cu
competenţă în domeniu; f) sondajele de opinie prezentate să fie însoţite de
următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, data sau
intervalul în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată, dimensiunea
eşantionului şi eroarea maximă de eşantionare, solicitantul sondajului; g)
televotul sau anchetele făcute pe stradă să nu fie prezentate ca fiind reprezentative
pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic.20
Din anul 2011 Decizia C.N.A. nr. 187/2006 care preluase prevederile
Deciziei nr.40/2004 a C.N.A. Consiliul Naţional al Audiovizualului în asigurarea
informării corecte şi a pluralismului a prevăzut în art. 64-67 următoarele obligaţii
şi drepturi corelative: „(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la
informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele

un răspuns în stilul lui Donald Trump, care cataloghează „fake news“ toate instituţiile de presă
care îl critică. În schimb, preşedintele american este cunoscut ca un telespectator înfocat al Fox
News, distribuind şi citând de nenumărate ori pe Twitter informaţii prezentate la acest post.
20
Ase vedea art. 8 din Decizia nr. 40/2004 a C.N.A. Socotim că această decizie vizează prevenirea
manipulării în comunicarea audiovizuală dispunând o serie de măsuri în asigurarea corectei
informări.

12
principii:
a)asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă,
verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod
semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă
rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare. (3) În
cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu
este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.
În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte
următoarele reguli:
a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;
b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune
reală;
c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi
datelor prezentate;
d) în cazul difuzării unor reconstituiri să se menţioneze în mod clar acest lucru;
e) în cazul prezentării de înregistrări provenind din surse externe redacţiei, să se
precizeze acest lucru;
f) în enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea unor
eventuale catastrofe, să se solicite şi punctul de vedere al autorităţii publice abilitate.
În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public,
de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele
principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a
opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în
perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;
b) evitarea oricăror forme de discriminare.
Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură,
de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile
următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze
punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de
vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de
asigurarea imparţialităţii.
În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în
legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să
asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor
constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a
imparţialităţii.”

13
 « Ziaristul care distorsionează intenţionat informaţia sau face acuzaţii
nefondate săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate » se arată în
Codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă. Evident că
această răspundere profesională nu exclude răspunderea juridică potrivit legii. În art.
2 şi 3 al Codului deontologic mai sus menţionat se prevede: « Ziaristul poate da
publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil
le-a verificat, de regulă, din cel puţin două surse credibile. Ziaristul nu are dreptul
să prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă
şi să nu conţină păreri personale ».
Principiul corectei informări este un principiu al comunicării sociale în
general ceea ce presupune reglementări conform acestuia în domeniul tuturor
formelor de comunicare după caz. Din păcate lipsa de reglementare din domeniul
presei scrise a dus la derapajele acesteia şi chiar la tiraje minime cu consecinţele de
rigoare. Astfel a fost menţinută în vigoare Legea presei nr. 3/1974 care în opinia
noastră era depăşită şi conţinea unele dispoziţii susceptibile de neconstituţionalitate
cum ar fi lipsa dreptului la replică, a dreptului la rectificare şi altele, până în 2012
când a fost abrogată prin Legea nr. 95 însă fără a fi elaborată o nouă lege în locul
acesteia deși au fost preocupări în acest sens.
Încălcarea principiului corectei informări poate atrage răspunderea juridică sub
formă penală (înşelăciune, comunicarea de informaţii false, manipularea
infracţională, publicitatea înşelătoare etc.), administrativă, sau civilă la care ne vom
referi într-un alt capitol. Principiul corectei informări este în strânsă corelaţie cu
obligaţia de informare, obligaţia de transparenţă şi alte drepturi şi obligaţii.

6.6 Principiul respectării libertăţii de exprimare

87.f) Principiul respectării libertăţii21 de exprimare prevăzut în art. 30

din Constituție, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în art. 11
din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene presupune:
- libertatea de exprimare în cadrul privat este nelimitată;
- numai libertatea de exprimare a opiniei poate fi limitată, în raport de
drepturile şi libertăţile celorlalţi, consfinţite de lege.
- libertatea de exprimare în public este inviolabilă fiind limitată
numai prin şi în baza Constituţiei atunci când se protejează drepturile
şi libertăţile fundamentale ale celorlalţi şi în condiţiile prevăzute de
Constituţie; libertatea de exprimare acţioneză ca o 3, permiţînd criticilor
să participe la schimbarea a ceea ce nu mai corespunde pe cale paşnică.

21
Libertatea se definește ca posibilitatea individului de a face ceva sau nu în raport cu necesitatea,
legile naturii, legile obiective sociale, inclusiv cu drepturile și libertățile legitime ale celorlalți.

14
 - cenzura de orice fel este interzisă; aceasta presupune că de regulă
înainte de publicare, nu poate fi cenzurată libertatea de exprimare, dar
aceasta nu înseamnă că dacă s-a încălcat un drept, o libertate, un interes
legitim nu se va răspunde pentru aceasta ulterior publicării.
- libertatea presei, care implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii;
este evidentă importanţa protejării acelei prese puternice care în mod
legal ponderează puterea guvernului, prevenind abuzul sau, demascând
abuzul; din păcate sunt cazuri când la adăpostul libertăţii presei uni
patronii ai acesteia încearcă şi uneori reuşesc să manipuleze opinia
publică de regulă în scopuri politice, economice sau comerciale.
- nici o publicaţie nu poate fi suprimată;
- suspendarea publicaţiei poate fi dispusă numai în baza şi în
condiţiile legii, or până în prezent nu a fost adoptată o astfel de lege;
- Exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi
responsabilităţi putând fi supus unor formalităţi, condiţii,
restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri
necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională,
integritatea teritorială ori siguranţa publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei,
protecţia reputaţiei ori a drepturilor altora, pentru a împiedica
divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.22 Libertatea de
exprimare poate fi limitată prin lege numai din punct de vedere al
formei şi nu al conţinutului.
- Prin libertatea de exprimare se urmăreşte: aflarea adevărului,
asigurarea luării deciziilor în condiţii democratice, prevenirea şi
descoperirea abuzului de putere din partea guvernului, şi în general
a puterii, afirmarea de sine, gestionarea schimbării, etc.
Profesorul Vincent Blosi arată că abuzul de putere
guvernamentală este un rău extrem de serios, chiar mai rău decît
abuzul de putere privată, aşa cum este cel al instituţiilor de tipul
corporaţiilor care poate afecta vieţile a milioane de oameni.
88. Libertatea de exprimare asigură schimbarea pe cale paşnică, permite
înţelegerea stabilităţii, a menţinerii acesteia, previne folosirea forţei, a acţiunilor
subversive, demască manipularea, etc. Ideile lipsite de adevărata valoare, sunt
cunoscute mai rapid şi calificate ca atare, pînă nu a produce prejudicii şi a ameninţa

22
Art. 10 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Este de menţionat că potrivit
Constituţiei României nu este prevăzută restrângerea libertăţii persoanei, în scopul prevenirii
infracţiunilor, ceea ce credem că ar trebui avută în vedere la prima modificare a acesteia.

15
echilibrul social. Astfel, libertatea de exprimare promovează atît stabilitatea cît
şi flexibilitatea, tradiţia şi schimbarea. Libertatea de exprimare asigură
satisfacerea necesităţilor individului de cunoaştere, de apreciere, de realizare şi de
autodepăşire, contribuind la desăvârşirea caracterului şi performanţelor ca fiinţă
umană.
Libertatea de exprimare permite individului să-şi facă cunoscute necesităţile,
gradul de satisfacere a acestora, să comunice în acest sens, să-şi protejeze
integritatea fizică şi psihică.
Când prin comunicarea liberă oamenii se realizează, ei servesc şi valorile
sociale ale libertăţii de exprimare.
Libertatea de exprimare poate intra în conflict cu alte drepturi şi libertăţi,
conflict ce se poate soluţiona în raport de valorile sociale şi personale la care se
referă acestea. De regulă, aceste « conflicte » sunt « soluţionate » prin Constituţie şi
legile date în baza acesteia cadrul adecvat.
Aşa cum am arătat, libertatea de exprimare nu poate fi reglementată sub
aspectul conţinutului acesteia, ci numai asupra formei. În doctrină se vorbeşte despre
limitarea « conţinutului neutru » al libertăţii de exprimare înţelegînd acele note ale
conţinutului care afectează conţinutul a ceea ce se exprimă, respectiv ce s-a format
în condiţii de libertate a conştiinţei.
Libertatea de exprimare are și unele limite și dezavantaje astfel:
- nu toți își pot exercita efectiv libertatea de exprimare, neavând
posibilități să plătească posturile private, sau neavând acces la
mijloacele publice de informare;
- este afectată de înțelegerile monopoliste dintre mijloacele de
informare în masă;
- libertatea de exprimare poate fi folosită în scop de dezinformare,
manipulare, mai cu seamă atunci când este exercitată numai de o
anumită parte, și în lipsa informațiilor necesare destintatarilor
pentru a distinge între adevăr și minciună;
- Dezechilibru între libertatea de informare și obligația de
informare inclusiv posibilitatea de informare din surse
alternative, poate favoriza minciune, dezinformarea,
manipulare individului și a maselor.

6.7 Principiul respectării libertăţii şi drepturilor celorlalţi

89.g) Principiul respectării libertăţii în general şi a drepturilor altora

prevăzute de art. 1 alin. 3, art. 15 alin.1 art. 53 și art. 57 din Constituție și art. 17 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune:

16
 - libertatea constă în posibilitatea de a face tot ceea ce nu dăunează
celuilalt: astfel, exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu cunoaşte decât
acele limite care sunt necesare altor membrii ai societăţii pentru a se bucura de
aceleaşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege;
- libertatea de exprimare nu trebuie să prejudicieze demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine cu excepţiile prevăzute
de lege;
- libertatea de exprimare este limitată numai de Constituţie care dispune că
"sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene contrare bunelor moravuri".23
- libertatea gîndirii, a opiniilor, a credinţelor nu poate fi îngrădită sub nici
o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă
religioasă contrar convingerilor sale.24
90.Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertăţi este o
excepţie care se face numai în cazurile şi cu procedurile prevăzute strict de
Constituţie. Astfel, în art. 53 din Constituţie se arată:
- "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin
lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a
ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale
ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea trebuie să fie proporţională cu
situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
Ca urmare, potrivit Constituţiei României, restrângerea exercitării unor
drepturi şi libertăţi se face numai în următoarele condiţii cumulative:
- restrângerea să se facă numai prin lege: astfel sunt excluse alte acte
normative, cum sunt: hotărârile de Guvern, ordinele miniştrilor etc.;
- restrângerea să se facă numai dacă este necesar, adică dacă nu mai
există o altă posibilitate legală;

23
De pildă, în ultimii ani, Comisia Federală de Comerţ a Statelor Unite ale Americii, împuternicită
de Congres să supravegheze comunicarea în domeniul comerţului, a amendat câteva posturi de
radio pentru încălcarea reglementărilor privind indecenţa, după ce a examinat plângerile
ascultătorilor şi a solicitat explicaţii din partea posturilor care aveau licenţă. Reglementările şi
deciziile agenţiilor federale în domeniul comunicării, pot fi contestate în tibunalele federale. Kent
Middleton, op. cit. p. 19.
24
Socotim că într-o eventuală modificare a Constituţiei, în art.29 pct.1 trebuie introdusă în
“libertatea conştiinţei” şi “libertatea de creaţie”. Numai exprimarea, exteriorizarea creaţiei în
anumite condiţii cum ar fi în public poate fi supusă unei restricţii prevăzute de lege pentru libertatea
de exprimare.

17
 - restrângerea să se facă numai în anumite cazuri strict precizate de
Constituţie: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a
moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea
instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori
ale unui sinistru deosebit de grav;
- restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-
o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii, deci nu poate
suprima dreptul sau libertatea, ci numai limita exercitarea acestora.
Libertatea conştiinţei nu poate fi îngrădită sub nici o formă, deci nici prin
lege, dispune art.29 pct.1 din Constituţie.

6.8 Prezumţia de nevinovăţie

91. Potrivit art. 23 pct. 11 din Constituţia României prezumţia de nevinovăţie

este definită astfel :"până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de
condamnare, persoana este considerată nevinovatã". Deci în orice comunicare
trebuie respectată această prezumţie. Observăm că constituantul român situează
prezumţia de nevinovăţie atât în domeniul penalului cât şi al administrativului pentru
că numai în aceste două domenii se poate vorbii de termenii condamnare şi
vinovăţie. Credem că pentru a nu crea discuţii în domeniul dreptului civil ar fi indicat
ca din definiţia constituţională să fie scoase cuvintele « de condamnare » definiţia
putând avea următorul conţinut : «până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti în cauză, persoana este considerată nevinovată.
Conform art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "orice
persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va
fi legal stabilită". Ca urmare prezumţia de nevinovãţie presupune:
- o persoană poate fi acuzată numai în limitele legii, pe bază de probe
şi indicii de vinovăţie, şi numai de organele şi persoanele abilitate de
lege; orice acuzaţie în afara acestor limite intră sub incidenţa codului
penal şi a legilor penale (purtare abuzivă, arestare şi reţinere ilegale,
represiune nedreaptă, insultă, calomnie, ultraj etc.); referirea la aceste
persoane nu se face cu calificativul de infractor, criminal, violator,
ucigaş, hoţ, etc. ci numai cu “prezumtivul asasin, violator, ucigaş, etc.”,
sau presupusul criminal, pentru că altfel riscăm să devenim subiecţi ai
calomniei.

18
 - persoana nu este obligată să-şi probeze nevinovăţia, fiind prezumată
ca nevinovată până în momentul rămânerii definitive25 a hotărârii de
condamnare; aceasta presupune că nici o persoană să nu fie acuzată fără
probe, pentru a nu o obliga să se dezvinovăţească atunci când nu este
probată vinovăţia acesteia; de pildă, în cazul unui film obscen, statul
trebuie să probeze că acesta este obscen şi că este interzis printr-o
anume lege. Deci nu difuzorul trebuie să probeze că filmul nu este
obscen şi nu este interzis de lege, adică nevinovăţia sa.
- prezumţia de nevinovăţie nu operează în favoarea autorităţilor
statului, nefiind instituită de lege; între persoana fizică pe de o parte
(care a adus acuze autorităţii publice) şi autoritatea publică pe de altă
parte, statul trebuie să probeze falsitatea acuzelor ; într-un astfel de
litigiu nu se poate cere agentului media sau persoanei fizice să-şi susţină
(primii) prin probe acuzele, în mod deosebit cele prin care s-a vizat
apărarea interesului public sau privat.
- o persoană nedeclarată vinovată prin hotărâre judecătorească
definitivă trebuie tratată cu respectarea tuturor drepturilor ce i se cuvin
unei persoane nevinovate;
- sarcina administrării probelor de vinovăţie o are autoritatea
abilitată a statului, care trebuie să o realizeze cu respectarea
procedurilor legale; în cazul acţiunilor directe la instanţă (insultă,
calomnie prin presă, lovire etc.), sarcina administrării probelor o are
persoana care acuză, împreună cu instanţa.

6.9 Principiul responsabilităţii, responsabilizării şi răspunderii

92. Principiul responsabilitãţii, responsabilizării şi răspunderii26

presupune instituirea de responsabilităţi, conştientizarea acestora şi înfăptuirea
răspunderilor atunci când se încalcă regulile dreptului şi deontologiei comunicării.
Acesta înseamnă responsabilităţi şi răspunderi pentru toţi subiecţii raporturilor,
juridice sau morale, ce apar în domeniul dreptului comunicării sociale respectiv al
celor mai importante relaţii sociale reglementate.
De exemplu:

25
Se consideră că o hotărâre judecătorească este definitivă atunci când nu a fost atacată sau când
au fost respinse apelul sau recursul (art. 416 din Codul de procedură penală şi art. 372 din Codul
de procedură civilă).
26
A se vedea pe larg Valerică Dabu. "Răspunderea juridică a funcţionarului public", Editura
Global Lex Bucureşti, 2000.

19
 - responsabilitatea jurnalistului faţă de societate şi faţă de cetăţean;27
- responsabilitatea societăţii faţă de agentul media;
- responsabilitatea autorităţii publice faţă de agentul media, societate sau
cetăţean;
- responsabilitatea şi răspunderea juridică a agentului media, a
cetăţeanului, a funcţionarului şi autorităţii publice în dreptul comunicării
sociale;
- responsabilitatea faţă de surse, şi a surselor faţă de agentul media,
cetăţean şi autorităţi, etc.
Responsabilizarea presupune conştientizarea şi respectiv aducerea la
cunoştinţă a instituirii responsabilităţii pentru o persoană, echipă etc. în anumite
ipoteze, conduite, comportamente dispuse, limite şi sancţiunile posibile. De multe
ori aceasta se face scris prin intermediul precizării competenţelor materiale,
personale şi teritoriale şi pot fi făcute cunoscute prin fişa postului, regulamentul de
ordine interioară, fişa de protecţia muncii, etc.
În Codul etic al Societăţii americane Sigma Delta Chi, la capitolul
"Responsabilitate" se arată: "Jurnaliştii care uzează de statutul lor profesional de
reprezentanţi ai publicului în interese egoiste sau din alte motive nedemne abuzează
de o înaltă încredere." În art. 7 teza I din Codul deontologic al ziariştilor români se
arată: "Responsabilitatea presei faţă de public presupune că articolele redacţionale
nu sunt influenţate de interesele personale ori comerciale ale unor terţi." Credem că
în conceptul « terţi » ar trebui consideraţi incluşi şi proprietarii mijloacelor de
informare în masă.
93. În doctrină se mai vorbeşte şi de principiul echităţii, instituit de practica
judiciară, în virtutea căruia se înlocuieşte compensaţiile băneşti cu acţiunile
preventive şi remediile. “Echitatea are relevanţă pentru legea comunicării datorită
posibilităţilor sale de prevenire, în primul rând. Judecătorii, de exemplu, pot invoca
echitatea pentru a opri publicarea unui articol care se consideră că pune în pericol
siguranţa naţională. Sancţiunile date după publicare nu protejează siguranţa
naţională.” arată Kent Middleton, referindu-se la legislaţia americană în domeniul
comunicării publice.28
Tot potrivit acestui principiu credem că, anonimele, zvonurile nu pot sta
singure la baza răspunderii juridice.
94. Prin art.4 lit. c. din Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din
autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcării

27
Practica judiciară americană “a creat legea privitoare la viaţa privată, care permite indivizilor să
obţină despăgubiri pentru difuzarea în presă a informaţiilor interne” se arată în lucrarea “Legislaţia
comunicării publice”. Kent Middleton, op. cit. p. 19.
28
Kent Middleton, op. cit. p. 20

20
ale legii, s-a făcut o aplicare a principiului responsabilităţii când s-a dispus că
„orice persoană care semnalează încălcării ale legii este datoare să susţină reclamaţia
cu date sau indicii privind fapta săvârşită.” Înfăptuirea răspunderii trebuie să fie în
acord cu alte principii cum sunt cele ale : bunei-credinţe, repararii prejudiciului
material şi moral, proporţionalităţii, prevenirii, gradualităţii, reabilitării etc.

6.10 Principiul imparţialităţii şi obiectivităţii

95.j) Principiul imparţialităţii29 şi obiectivităţii este un alt principiu al

dreptului comunicării sociale care presupune:
- independenţa agentului media30 şi protecţia acestuia31;
- relaţii principiale nediscriminatorii între autorităţi şi agenţii media;
- că în investigaţii şi anchete, aplicarea principiului contra-dictorialităţii
şi consultarea părţilor este obligatorie;
- prezentarea şi transmiterea informaţiilor obiectiv şi imparţial32; aceasta
presupune o distincţie clară între informaţii, opinie, credinţă, excluderea
manipulării şi un respect pentru libertatea gândirii, a opiniilor precum şi a
credinţelor; după cum se ştie prezentarea subiectivă, parţială a unei
informaţii, înclinând evident către o anumită parte şi nu spre adevăr, este
considerată propagandă.
- excluderea publicităţii excesive, înşelătoare, comparativă, subliminală
prin care s-ar influenţa decizia persoanei fizice sau juridice, în sensul
29
A se vedea Lucian Vasile Szabo. "Libertate şi comunicare în lumea presei". Ed. Amarcard
Timişoara, 1999, p. 18.
30
În prezent, se vorbeşte tot mai mult de "presã aservitã", iar fostul director (D.T) al unui important
cotidian afirma referindu-se la conducerea ziarului "Noi am refuzat oferta de a ni se cumpăra
tăcerea. Am pierdut bani mulţi, dar am câştigat în faţa sutelor de mii de cetãţeni". A se vedea ziarul
Adevãrul din 21.08.2000.
31
În ziarul "Libertatea" din 2 noiembrie 2000 sub titlul "Dinu Patriciu a cumpărat tirajul revistei
Capital", de 42.000 de exemplare, se arată că acesta ar fi procedat aşa pentru ca articolul intitulat
"Marile afaceri ale lui Dinu Patriciu se ascund în paradisuri fiscale" să nu ajungă la cunoştinţa
publicului înaintea cumpărării S.C.Petromidia S.A. de către Rompetrol Group, societate în care
Dinu Patriciu are interese. Aceasta apare ca o modalitate de încălcare a dreptului la informaţie al
individului (dacă este adevărat ceea ce s-a scris în aceste ziare). A se vedea şi ziarul "Ziua" din 2
noiembrie 2000, respectiv articolul "Rompetrol Group a cumpărat Petromidia”.
32
A se vedea Pierre Pèan. „La face cachée du Monde. Editura Mille et une nuits.” În această carte
este acuzată conducerea ziarului „Le Monde” că şi-a vândut obiectivitatea pentru avantaje
materiale primind de la politicieni şi rudele acestora, bani pentru a fi incluşi în „stagiile de pregătire
media” care să-i antreneze pentru apariţiile TV. Conducerea ziarului „Le Monde” a decis să-i
acţioneze în judecată pentru calomnie pe autorii cărţii, editura precum şi ziarul „L’Express” care
a publicat extrase din cartea în cauză. În anul 1997, „L’Express” a fost pe punctul de a fi preluat
de „Le Monde”.

21
 lezării drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale
acestora : de pildă în anul 1965 Curtea Supremă a S.U.A., a decis că un
condamnat nu a avut un proces cinstit din cauza publicităţii excesive
făcute procesului său.33
- prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se
asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în
emisiunile următoare;
- în cazul în care cei solicitaţi refuză să-şi precizeze punctul de
vedere, acest fapt se menţionează pe post. în exercitarea dreptului la antenă
se va respecte regula celor trei părţii prevăzută de Decizia nr. 40/2004 a
C.N.A.34
96. Mediile de informare nu trebuie să facă publice învinuiri neoficiale,
în măsură să afecteze reputaţia sau integritatea morală, fără a da celui
învinuit şansa unei replici, (prevede Codul etic al Societăţii Sigma Delta
Chi). Atitudinea părtinitoare în comentariul editorial care se
îndepărtează cu bună ştiinţă de adevăr, constituie o violare a spiritului
jurnalisticii americane se arată în acest Cod. Practica sănătoasă operează
o netă distincţie între reportajul de ştiri şi cel prin care se exprimă
opinii. Reportajul de ştiri trebuie să fie imparţial şi nepărtinitor şi să
prezinte obiectiv toate aspectele problemei.
97.În Codul etic al acestei societăţi se mai prevede: "Obiectivitatea în
relatarea ştirilor este un alt ţel care serveşte ca semn al experienţei profesionale.
Obiectivitatea constituie un standard de performanţă către care sunt îndreptate
eforturile noastre. Îi preţuim pe cei ce reuşesc să o atingă. Nu există nici o scuză
pentru inexactităţi şi superficialităţi. Titlurile din ziar trebuie să aibă deplină
acoperire în conţinutul articolelor pe care le însoţesc.".
Relatările privind procedurile poliţieneşti sau juridice trebuie făcute astfel
încât să nu prejudicieze nici una din părţile implicate şi cu atât mai mult
imparţialitatea şi independenţa justiţiei.
98. Independenţa agentului media este legată de:
- independenţa economică a instituţiei de media cât şi a agentului
acesteia, atât faţă de stat, cât şi faţă de patronajul politic sau mafiot;
- independenţa politică a acestuia;
- interzicerea cenzurii de orice fel;
- protejarea corespunzătoare a agentului media faţă de orice
33
Este vorba despre procesul lui Sheppard acuzat de crimă în statul Ohio la 17 august 1954. A se
vedea Kent Middleton op. cit. pag.30-31. În Codul Penal român Carol al II-lea, era pedepsită
publicarea de aprecieri tendenţioase asupra soluţiei probabile a unei judecăţi în curs, ori asupra
faptelor şi antecedentelor persoanelor din proces.
34
A se vedea supra p. 52.

22
 presiune, imixtiune, cumpărarea întregii ediţii dintr-o zi a unui ziar etc.
99. De exemplu, independenţa agentului media poate fi influenţată de:
- presiunile generate de fluxul permanent de informaţii, care pot
influenţa prin: intoxicare, selectare subiectivă, deturnarea interesului
public, manipulare etc.;
- presiunile economice cum sunt: greutăţile create nejustificat în
aprovizionarea cu materii prime, utilaje, fiscalitate excesivă la
publicitate şi sponsorizări etc.
- presiunile instituţiilor politice, sociale, pe canale formale sau
informale.
- presiunile exercitate de audienţa publică, manifestate prin sugestii,
reclamaţii, proteste, chemări în justiţie etc.
« În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile
publice sau cu diverse societăţi comerciale, ziaristului îi sunt interzise orice
înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa » se arată în codul
deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă. Pentru a proteja
pluralismul şi diversitatea culturală, concentrarea proprietăţii şi extinderea cotei de
audienţă în domeniul audiovizualului sunt limitate în dimensiuni care să asigure
eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în
formarea opiniei publice.35
Uneori aceste forme de afectare a independenţei agentului media pot
îmbrăca, aspect penal, ceea ce este de natură a contribui la garantarea independenţei
agentului media. În asigurarea independenţei agentului media şi neutralitatea
informaţiilor Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în art.5 al Rezoluţiei
1215 (1993) cu privire la etica ziaristică prevede : 5. În consecinţă, Adunarea
recomandă Consiliului Miniştrilor : „să invite guvernele statelor membre să vegheze
ca legile să garanteze organizarea mijloacelor publice de informare, astfel încât să
asigure neutralitatea informaţiilor, pluralismul opiniilor şi egalitatea sexelor, ca şi
dreptul de răspuns al fiecărui cetăţean care a făcut obiectul unei alegaţii ; „ În art.3
pct.2 din Legea nr.504/2002 privind audiovizualul se dispune: „Toţii radiodifuzorii
au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a
faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.”Iar în art.6
pct.2 din aceeaşi lege se dispune: „Independenţa editorială a radiodifuzorilor este
recunoscută şi garantată de prezenta lege.”

6.11 Principiul protecției prin instituirea secretului privat, profesional și de stat

35
A se vedea art.44 din Legea nr.504/2002 privind audiovizualul.

23
 100. Cuvântul secret vine de la latinescul „secernere” care înseamnă a
separa, a pune deoparte, a tria, a cerne. Potrivit DEX prin secret se înţelege ceea ce
este ţinut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat, confidenţial.36 Secretul stă la
baza vieţii intime, familiale şi private şi în general a multora dintre formele noastre
relaţionale. Astfel nu se spune orice despre oricine oricând, oriunde şi oricum. Una
dintre căile de apărare a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată o constituie
instituirea şi apărarea secretului în comunicare referitor la informaţii şi imagini din
sfera vieţii intime, familiale şi private. De asemenea în viaţa economică secretul este
strâns legat de concurenţă precum şi de alte legii şi principii ale acesteia. După unii
resorturile secretului specific uman au la bază trei condiţii fundamentale : 1)
posibilitatea fiinţei umane de a-şi dezvălui sau de a-şi ascunde reprezentările 37; 2)
posibilitatea de a exprima corect sau de a deforma reprezentările38 ; 3) posibilitatea
de a respecta sau de a nu respecta convenţiile.39 Acestea sunt strâns legate de
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Însuşirea gândirii de a fi secretă îi
asigură acesteia caracterul nelimitat respectiv de libertate nelimitată. Intenţia
nematerializată, opinia, voinţa reţinută în interiorul minţii40 nu poate fi sancţionată.
De altfel credem că şi libertatea de exprimare manifestată într-un cadru privat este
nelimitată. Cînd manifestarea libertăţii de exprimare iese din cadrul privat are limite
determinate de limitele drepturilor şi libertăţile celorlalţi. Secretul ca şi transparenţa
sunt inerente vieţii sociale, politice, şi economice. Secretul nu înseamnă minciună.
Nu întotdeauna adevărul şi transparenţa serveşte Binele.Terenţius spunea: „veritas
odium parit” (adevărul naşte ură). Sinceritatea poate produce şi ură pentru că nu
întotdeauna măguleşte. Tocmai în anumite condiţii de timp, spaţiu şi persoane, în
interesul Binelui, unele adevăruri sunt interzise, unele minciuni sunt recomandate,
iar uneori tăcerea este obligatorie. Regulile în materia secretului dar mai ales
aplicarea lor, iau în mod subtil în calcul contextul şi finalitatea păstrării sau
dezvăluirii acestuia. Secretul ca şi tăcerea ar putea fi justificate şi prin libertatea de
exprimare, în mod deosebit libertatea de a comunica sau nu. Din moment ce sunt
36
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, DEX, Ediţia a II-a Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1996 p.968.
37
Dacă gândurile tuturor ar fi vizibile tuturor, oamenii nu ar avea altă alegere decât aceea a
autenticităţii şi transparenţei. Este greu de imaginat o astfel de lume. O asemenea experienţă de
gândire ne învaţă că transparenţa totală ne este complet străină. Invers, dacă reprezentările mentale
ar fi condamnate la invizibilitate, am ajunge într-o lume de autişti şi societatea s-ar prăbuşi.
38
Dacă oamenii ar fi totdeauna autentici, lumea noastră ar semăna cu aceea a inocenţei de limbaj
a copiilor de trei ani. În schimb, dacă oamenii ar minţii sistematic, comunicarea ar fi imposibilă,
ca şi orice fel de viaţă socială.
39
Dacă normele ar fi totdeauna respectate ne-am afla în prezenţa unei lumi de sfinţi. Dacă,
dimpotrivă, ele ar fi în mod sistematic încălcate, ar fi un haos, o anomie deplină.
40
Romanii spuneau „Voluntas in mente retenta (intro) non efficit” (o voinţă reţinută în interiorul
minţii nu are efect.)

24
liber să mă exprim trebuie să fiu liber şi să tac pentru că tăcerea este o formă
de manifestare a libertăţii în domeniul exprimării. Secretul ca şi tăcerea se poate
justifica prin legitimitatea scopului urmărit. În raport de scopul urmărit se poate
vorbi de: secretul profesional, secretul bancar, secretul economic, secretul familial,
secretul militar, secretul de stat, secretul mincinosului, manipulatorului etc. De pildă
principiul secretului profesional presupune şi:
- protecţia surselor, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege41;în
domeniul comunicării audiovizuale „confidenţialitatea surselor de
informare obligă, în schimb, la asumarea răspunderii pentru
corectitudinea informaţiilor furnizate. »42
- nepublicarea informaţiilor şi datelor care în interesul general nu sunt
destinate publicităţii sau prin care se încalcă, nejustificat, ilegal şi
nelegitim drepturile, libertăţile omului şi interesul public;
- protecţia secretului profesional;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor legitime protejate prin instituirea
secretului profesional;43

41 De exemplu, în art. 91 din Legea nr. 8/1996, se dispune: "1. Editorul sau producătorul, la cererea
autorului, este obligat să păstreze secretul surselor de informaţii folosite în opere şi să nu publice
documentele referitoare la acestea.” "2. Dezvăluirea secretului este permisă cu consimţãmântul
persoanei care l-a încredinţat sau în baza unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile".
Încălcările acestor dispoziţii se pot sancţiona conform Codului penal (divulgarea secretului
profesional). De la dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 8/1996 există o derogare când nedivulgarea
secretului către organele competente constituie infracţiune conform art. 143 lit. "b" din Legea nr.
8/1996, în care sunt sancţionate penal refuzul de a declara organelor competente provenienţa
exemplarelor operei, a suporturilor pe care este înregistrată, protejată în temeiul acestei legi, aflate
în posesia sa în vederea difuzării”. În art. 7 pct. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 se
dispune: “Orice jurnalist sau realizator de programe este liber să nu dezvăluie date de natură să
identifice sursa informaţiilor obţinute în legătură directă cu activitatea sa profesională.”Iar la pct.
6 al acestui articol se dispune: “Dezvăluirea unei surse de informare poate fi dispusă de instanţele
judecătoreşti numai dacă aceasta este necesară pentru apărarea siguranţei naţionale (sau a ordinii
publice, precum şi în măsura în care această dezvăluire este necesară pentru soluţionarea cauzei
aflate în faţa instanţei judecătoreşti, atunci când: a) nu există sau au fost epuizate măsuri
alternative la divulgare cu efect similar; b) interesul legitim al divulgării depăşeşte interesul
legitim al nedivulgării.”
42
A se vedea art.6 pct.4 dinLegea nr.504/2002.
43
De pildă pentru a se proteja piaţa de capital contra abuzului de piaţă Legea nr.297/2004 foloseşte
sintagma „informaţie privilegiată”. În art.244 din Legea nr.297/2004 se dispune: „ Prin informaţie
privilegiată se înţelege o informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă
în mod direct sau indirect la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmisă
public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau
asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură. Atunci când se referă
la instrumente finanaciare derivate pe mărfuri, „informaţia privilegiată” înseamnă informaţia de
natură precisă care nu a fost făcută public şi care se referă direct sau indirect la instrumente

25
 - comunicarea de informaţii ce constituie secret profesional numai în
condiţiile şi cazurile prevăzute de lege autorităţilor împuternicite în
acest sens.
Confidenţialitatea comunicaţiilor efectuate prin intermediul unei reţele
publice de telecomunicaţii sau prin recurgerea la un serviciu de telecomunicaţii
destinat publicului este garantată (art. 4 pct. 1 din Legea nr. 676/2001 privind
prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul
telecomunicaţiilor).
101. Ascultarea, înregistrarea, stocarea sau orice alte forme de interceptare ori
de supraveghere a comunicaţiilor este interzisă, cu excepţia cazurilor următoare:
a) când se realizează de utilizatorii care participă la comunicaţia respectivă;
b) când utilizatorii care participă la comunicaţia respectivă şi-au dat acordul
scris prealabil;
c) când se realizează în exercitarea prerogativelor de autoritate publică, în
condiţiile legii.
Un utilizator respectiv un abonat au obligaţia de a-l informa pe celălalt
utilizator sau, respectiv, abonat atunci când în cursul convorbirii se utilizează
echipament care permite ca această convorbire să fie ascultată, înregistrată sau
stocată de către alte persoane.
102. Orice imixtiune a autorităţilor publice în conţinutul unei comunicări,
inclusiv utilizarea unor mijloace de interceptare sau de supraveghere a comunicţiilor,
sunt interzise, exceptând cazurile în care asemenea ingerinţe sunt prevăzute de lege
şi constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru:
a) protecţia securităţii statului, a siguranţei publice, a intereselor monetare ale
statului sau a combaterii infracţiunilor; În acest sens sunt Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind activitatea instituţiilor de credit,
Legea nr.508/2004 privind organizarea Direcţiei de Investigarea
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; Legea nr.78/2000
modificată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi altele în care sunt
reglementate cazurile şi condiţiile de interceptarea şi înregistrarea
convorbirilor şi imaginilor;
b) protecţia persoanei în cauză, la cererea acesteia, ori a drepturilor şi
libertăţilor altor persoane.(art. 4 din Legea nr. 676/2001) Codul penal
prevede pedepse penale pentru violarea secretului corespondenţei şi
divulgarea secretului profesional, divulgarea informațiilor secrete de stat,

financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzacţionează respectivele

instrumente finanaciare derivate se aşteaptă să o primească, în conformitate cu practicile de piaţă
acceptate.”

26
 divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, (art. 302, art.
227, art. 303 și art. 304 din Codul penal).
Curtea Europeană a considerat că reprezintă o încălcare a Convenţiei
înregistrarea unei convorbiri telefonice efectuate în mod clandestin de către o
persoană particulară cu concursul unui înalt funcţionar de poliţie.44
103. De la principiul protecției prin instituirea secretului privat, profesional
și de stat există și excepții respectiv atunci când s-ar ascunde infracțiuni, alte
ilegalități și respectiv când prin secretizare s-ar cauza un prejudiciu mai mare decât
prin desecretizare. De pildă în Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din
autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări
ale legii, sunt prevăzute cazurile în care divulgarea secretului este justificată și nu
atrage vreo sancțiune în cazul semnalării încălcărilor de lege.45 Astfel de divulgării
sunt definite în art. 3 lit. a din legea nr. 571-2004 ca averizări în interes public
definite ca: ”sesizarea făcută cu bună-credință cu privire la orice faptă care
presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei
administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței;”

6.12 Principiul umanismului

44
CEDO, 23.noiembrie 1993, A. c. Franţa, Seria A. nr. 227-B, § 39. citată de Jean-François
Renucci, în Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009,
p. 476.
45
În art. 5 din Legea nr. 571/2004 se dispune: ”Art. 5. - Semnalarea unor fapte de încălcare a legii
de către persoanele menționate la art. 1 și 2, prevăzute de lege ca fiind abateri disciplinare,
contravenții sau infracțiuni, constituie avertizare în interes public și privește: a) infracțiuni de
corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură directă cu
infracțiunile de corupție, infracțiunile de fals și infracțiunile de serviciu sau în legătură cu
serviciul; b) infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene; c) practici
sau tratamente preferențiale ori discriminatorii în exercitarea atribuțiilor unităților prevăzute la
art. 2; d) încălcarea prevederilor privind incompatibilitățile și conflictele de interese; e) folosirea
abuzivă a resurselor materiale sau umane; f) partizanatul politic în exercitarea prerogativelor
postului, cu excepția persoanelor alese sau numite politic; g) încălcări ale legii în privința
accesului la informații și a transparenței decizionale; h) încălcarea prevederilor legale privind
achizițiile publice și finanțările nerambursabile; i) incompetența sau neglijența în serviciu; j)
evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare
și eliberare din funcție; k) încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri
interne cu nerespectarea legii; l) emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc
interese de grup sau clientelare; m) administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului
public și privat al autorităților publice, instituțiilor publice și al celorlalte unități prevăzute la art.
2; n) încălcarea altor dispoziții legale care impun respectarea principiului bunei administrări și
cel al ocrotirii interesului public.”

27
 103. Kant spunea: "Să nu privim omul niciodată ca mijloc, ci întotdeauna
ca scop."
Principiul umanismului este indiscutabil, un principiu moral universal. El
rămâne, însă, fără obiect dacă nu este raportat la o relaţie umană bazată pe
autoritate46. Umanismul dreptului presupune o ierarhizare, fãcută de legiuitor, a
elementelor - scop al răspunderii juridice -, prin punerea accentului în primul rând
pe prevenire, apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune, ideea principală fiind
de protecţie, ocrotire şi educare. Mediile de informare nu trebuie să cultive o
curiozitate morbidă cu privire la detalii ale viciului şi crimei, se arată în Codul etic
al Societăţii Sigma.

6.13 Principiul liberului acces la informaţii de interes public

104. m) Principiul accesului liber la informaţiile de interes public.

Potrivit acestui principiu, Parlamentul României a adoptat Legea nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de inters public, în care este
reglementată comunicarea al cărei obiect este informaţia de interes public.47 Deși
este denumit ca o variantă a unei libertăți ”liber acces”, în realitate legiuitorul a
reglementat un adevărat drept de acces al persoanei la informațiile de interes
public în cadrul căruia s-a insistat pe instituirea obligațiilor corelative pentru a-i
da substanța necesară.
Ca orice principiu de drept acesta are şi excepţii, respectiv situaţii, când nu
se aplică în cazul anumitor informații.
105.După anumite criterii informaţia poate fi de mai multe feluri. Astfel, din
punct de vedere al destinaţiei şi sferei de cunoaştere a informaţiei, aceasta este de
două feluri:
a) -informaţie publică, adică acea informaţie care este sau trebuie
cunoscută de public, prezentând un interes pentru public, fiind
valorificată prin cunoaşterea de către public;
b)-informaţia privată, adică acea informaţie care, satisface anumite
interese ale uneia sau ale unui număr restrâns de persoane private, şi
poate fi fãcută publică numai în anumite condiţii.

46
Cornel Lazăr. Autoritate şi deontologie. Ed. Sicorna, 1999, p. 121
47
În art. 1 din Legea nr.544/2001 se dispune: ”Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații
de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale
relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu
documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

28
 Din punct de vedere al interesului care îl satisface, informaţia se împarte
în:
a)informaţie de interes public, adică acea informaţie care satisface o
necesitate generală, de interes public, naţional sau local, fie în mod
public sau secret; în art. 2 lit. “b” din Legea nr. 544/2001, prin
informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte
activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau
instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de
exprimare a informaţiei.
b)informaţie de interes privat, adică acea informaţie care satisface o
necesitate privată.
106.Potrivit DEX-ului, "interesul, este râvna depusă într-o acţiune pentru
satisfacerea unei nevoi". Se ştie că omul nu poate trăi fără necesităţile esenţiale, care
pot fi necesităţi sociale şi necesităţi individuale. După Maslow, necesităţile sau
nevoile se împart în: a) fiziologice; b) de siguranţă; c) de dragoste şi apartenenţă; d)
de afirmare şi recunoaştere socială; e) de autodepăşire.
107.Conştientizarea necesităţii şi urmărirea satisfacerii acesteia,
defineşte interesul. În raport de caracterul legal sau ilegal, just ori injust, drept sau
nedrept al necesităţii de satisfăcut şi al căilor şi mijloacelor folosite, interesul poate
fi legitim sau ilegitim48.
108.De asemenea, în raport de caracterul public sau privat al necesităţii de
satisfăcut, interesul poate fi public sau privat. Pe de altă parte informaţiile de
interes public, şi informaţiile publice, nu se confundă, deoarece nu tot ce este de
interes public este şi public.
Spre exemplu, dotarea armatei satisface o necesitate publică, este deci de
interes public, dar nu este destinată publicării deoarece prin aceasta nu ar satisface
interesul public ci din contră l-ar leza. În astfel de cazuri, chiar interesul public
impune păstrarea secretului pentru anumite informaţii de interes public
(invenții inovații de natură militară, arme noi etc.). În acest sens în art. 31 pct. 3
din Constituţie se arată: "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile
de protecţie a tineretului sau siguranţa naţională", iar potrivit art. 53 din Constituţie,
pentru apărarea ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, desfăşurarea instrucţiei penale, exercitarea dreptului la informaţie poate
fi restrânsă, numai prin lege şi numai dacă se impune. Deci informaţiile de interes
public, care nu sunt destinate publicităţii trebuie stabilite de lege în condiţiile
Constituţiei.

48
A se vedea V. Dabu. Răspunderea juridică a funcţionarului public. Ed. Global Lex. Bucureşti,
2000, p.152.

29
 109. Potrivit art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public: “Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor,
prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice,
dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc
interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria
informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă
publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale,
potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare,
dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale
ori se pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane
în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora
aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesul legitim al
oricăreia dintre părţile implicate în proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a
tinerilor.”
Cu aceste excepţii, accesul la informaţii de interes public nu poate fi îngrădit.
(art. 31 pct. 1 din Constituţie).
110.De asemenea, informaţiile private nu se confundă cu informaţiile de
interes privat. Ba mai mult, sunt informaţii care deşi privesc probleme private,
în anumite condiţii pot fi de interes public. Spre exemplu informaţia cu privire la
îmbogăţirea fără justă cauză, a unui funcţionar public49, deşi este de domeniul privat,
întrucât poate fi în legătură cu modul de exercitare a funcţiei publice, deci cu
interesul public, este categorisită ca o informaţie de interes public. Problemele
private cu care poate fi şantajat un funcţionar sau demnitar public, devin
informaţii de interes public în momentul când acesta a candidat ori a fost ales sau
numit într-o funcţie publicã.
111.”Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o
autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor
clasificate şi constituie informaţii de interes public.” (art. 13 din Legea nr.
544/2001). “Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni

49
Aceasta este valabilă şi pentru demnitatea publică. Potrivit art.3 din Legea nr.154/1998 prin
funcţia de demnitate publicã se înţelege acea funcţie publică, care se ocupă prin mandat obţinut
direct, prin alegeri organizate, sau indirect prin numire potrivit legii.

30
informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de
exercitare a unei funcţii publice.” (art. 14 pct. din Legea nr. 544/2001)
Potrivit art. 31 pct. 2 din Constituţia României autorităţile publice sunt
obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor, asupra problemelor de
interes personal. Aceasta nu înseamnă că problemele de interes personal ale unei
persoane pot fi făcute publice fără restricţii de către autoritatea publică deţinătoare,
ci numai faţă de persoana în cauză şi cu respectarea regulilor protecţiei vieţii intime,
familiale şi private.
112.Informaţiile de interes privat sunt protejate prin lege începând de la
normele juridice internaţionale şi până la normelor juridice interne. În art. 12 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se arată: "Nimeni nu va fi supus unor
imixtiuni arbitrare în viaţa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în
corespondenţă, nici a unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are
dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri."
Pe de altă parte, anumite persoane private care efectuează potrivit legii
prestaţii publice în domeniul comunicării au obligaţia de a permite accesul oricărei
persoane la anumite informaţii, care o privesc pe aceasta, necesare accesului la
serviciul ce se va presta.
Astfel, este vorba de furnizorii de servicii în domeniul semnăturii electronice,
precum şi furnizorii de servicii prevăzuţi de Legea privind comerţul electronic nr.
365/2002.
Potrivit art. 1 pct. 3 din Legea nr. 365/2002 prin furnizor de servicii, se
înţelege orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţie unui număr
determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale,
cum ar fi de pildă, certificarea semnăturii electronice.
113. Potrivit art. 5 pct. 1 din Legea nr. 365/2002: “Furnizorul de servicii are
obligaţia de a pune la dispoziţie destinatarilor şi autorităţilor publice mijloace care
să permită accesul facil, direct, permanent şi gratuit cel puţin la următoarele
informaţii:
a) numele sau denumirea furnizorului de servicii;
b) domiciliul sau sediul furnizorului de servicii;
c) numerele de telefon, fax, adresa de poştă electronică şi orice alte date
necesare contactării furnizorului de servicii în mod direct şi efectiv;
d) numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, în cazul
în care furnizorul de servicii este înscris în registrul comerţului sau în alt
registru public similar;
e) codul de înregistrare fiscală;
f) datele de identificare ale autorităţii competente, în cazul în care activitatea
furnizorului de servicii este supusă unui regim de autorizare;

31
 g) titlul profesional şi statul în care a fost acordat, corpul profesional sau orice
alt organism similar din care face parte, indicarea reglementărilor
aplicabile profesiei respective în statul în care furnizorul de servicii este
stabilit, precum şi a mijloacelor de acces la acestea, în cazul în care
furnizorul de servicii este membru al unei profesii liberale;
h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea
normelor privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, cu
precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoare adăugată,
precum şi a cuantumului acesteia;
i) includerea sau neincluderea în preţ a cheltuielilor de livrare, precum şi
valoarea acestora, dacă este cazul;
j) orice alte informaţii pe care furnizorul de servicii este obligat să le pună la
dispoziţia destinatarilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”
Această obligaţie a furnizorului unui serviciu se consideră îndeplinită în cazul
în care furnizorul unui serviciu afişează aceste informaţii într-o formă clară, vizibil
şi permanent, în interiorul paginii web prin intermediul căreia este oferit serviciul
respectiv.
114. Aşadar, dreptul la informaţie presupune accesul la informaţiile de
interes public şi la unele de interes personal, în condiţiile legii, fiind astfel
garantat. Acestui principiu i se circumscrie: dreptul de a fi informat, dreptul de
acces la sursele de informare, dreptul la apărarea surselor de informare, dreptul la
replică, dreptul la rectificare, dreptul la tăcere, dreptul şi obligaţia de a informa,
dreptul la o informare corectă, dreptul de a-ţi face cunoscută informaţia, dreptul la
propria imagine, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, precum şi obligaţiile
corelative acestora.

6.14 Principiul comunicării autorizate

115. Principiul respectării dreptului de autor şi al comunicării

autorizate. Convenţia europeană (art.10) rezervă statelor dreptul « de a supune
întreprinderile de radiodifuziune, de cinema sau de televiziune unui regim de
autorizare. » În special în aspectele sale tehnice statul este abilitat să reglementeze,
printr-un sistem de licenţe, accesul radiodifuziunii şi televiziunii pe teritoriul său la
frecvenţele de emisie. În domeniul drepturilor de autor se poate vorbi de
comunicarea autorizată de proprietarul dreptului de autor de a autoriza comunicarea
operei sale de către o altă persoană.
Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum
şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală, este recunoscut şi protejat,
independent de aducerea ei la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei,
chiar neterminată. Prin opere literare, artistice sau ştiinţifice se înţeleg toate

32
lucrările din domeniul literar, ştiinţific şi artistic oricare ar fi forma de exprimare 50
şi independent de valoarea şi destinaţia lor. Constituie obiect al dreptului de autor şi
operele derivate. Potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996, nu pot beneficia de protecţia
legală a dreptului de autor urmă toarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile conţinute într-o
operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de
exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, juridică
şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritãţilor publice şi ale
organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.
116.Din cele expuse, rezultă că ştirile şi informaţiile de presă, nu sunt supuse
protecţiei dreptului de autor. Socotim că spre deosebire de acestea, opiniile
exprimate se bucură de protecţia dreptului de autor. Ca urmare, subterfugiul folosit
de unii care, atunci când insultă sau calomniază, pretind că au citat pe altcineva care
ar fi autor al insultei sau calomniei, nu îi poate exonera de răspunderea juridică,
pentru aceste infracţiuni, singuri sau împreună cu autorul.
117.Potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996 "Autorul unei opere are dreptul
patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată
opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii."
Comunicarea prin utilizare sau exploatare a unei opere, dă naştere la
drepturi distincte şi exclusive ale autorului de a le autoriza.
118.Prin difuzare, în sensul Legii nr. 8/1996, se înţelege distribuirea către
public a originalului ori a copiilor unei opere, prin vânzare, închiriere, împrumut
sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Nu se
consideră difuzare, distribuirea către public prin împrumut cu titlu gratuit a
unei opere în cazul în care se realizează prin intermediul bibliotecilor publice.
Utilizarea sau exploatarea unei opere prin reprezentare (scenică, recitarea sau orice
altă modalitate publică de execuţie sau de prezentare directă a operei), expunerea
publică a operelor de artă plastică, de arta aplicată, fotografice şi de arhitectură,
precum, şi în orice alt mod similar constituie comunicare publică. Se consideră
publică orice comunicare a unei opere, fãcută într-un loc deschis publicului sau

50
A se vedea Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la Convenţia de la Berna pentru
protecţia operelor literare şi artistice din 09 septembrie 1886 în formă revizuită prin Actul de la
Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979.

33
în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal
al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, indiferent dacă membrii care
compun acel public susceptibil de a recepţiona astfel de comunicări pot sau nu să o
facă în acelaşi loc sau în locuri diferite ori în acelaşi timp sau în momente diferite.
119.Împrumutul public constă în punerea la dispoziţia unei persoane, cu
titlul gratuit pentru utilizare, a originalului sau a copiei unei opere pentru o
perioadă de timp determinată prin intermediul unei instituţii care permite accesul
publicului în acest scop. Împrumutul public nu necesită autorizarea prealabilă a
autorului dreptului de autor, însă dă dreptul titularului dreptului de autor la o
remuneraţie echitabilă, cu excepţia cazului când împrumutul public este realizat în
scop educativ ori cultural, prin instituţii recunoscute potrivit legii sau organizate în
acest scop de către autorităţile publice.

6.15 Principiul libertăţii de gândire, opinie, creaţie şi credinţă

120. Principiul libertăţii gândirii, al libertăţii de opinie, de creaţie şi

libertăţii de credinţă religioasă, este un alt principiu al dreptului comunicării
sociale. Astfel, potrivit art. 29 din Constituţie, libertatea gândirii şi a opiniilor,
precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.
Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă,
contrare convingerilor sale. Libertatea conştiinţei este garantată, ea trebuie să se
manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. De aceea libertatea de opinie
ca libertate fundamentală nu se confundă cu libertatea de exprimare a opiniei
reglementată distinct în art. 30 din Constituție în conținutul libertății de
exprimare alături de libertatea de exprimare a gândirii, credințelor, a creațiilor
de orice fel.
121. Libertatea gândirii presupune că gândirea nu are şi nu trebuie să aibă
limite. Această libertate este garantată distinct în Constituţie, pentru a proteja spiritul
uman de orice manipulare, îndoctrinare, spălare a creierului, hipnoze, dezinformare
etc.. Libertatea de opinie are la bază dreptul la informare, deoarece se știe că fără
informațiile necesare, orice raționament poate duce la concluzii false, la eroare,
manipulare. De aceea considerăm că este necesar să uzăm de dreptul de a te îndoi,
dreptul la gîndire critică, dreptul de a verifica informația etc. Manipularea calificată
afectează libertatea de gândire în aşa fel încât subiectul chiar crede că exteriorizarea
în activitate este rezultatul unui act volitiv liber, nesesizând că voinţa sa a fost dirijată
prin mijloace pe care nu le-a perceput ca atare. Din nefericire, la ora actuală, se
studiază şi s-au pus la punct mijloace şi metode de influenţare a gândirii prin
mijloace specifice de comunicare conştientă sau inconştientă şi, în special, a
maselor, atentând astfel la libertatea gândirii, la libertatea opiniei. De asemenea,

34
libertatea gândirii exclude orice constrângere psihică şi fizică pentru a impune
mijloace, metode de raţionament, concluzii, scopuri etc. 51
122. Libertatea de opinie este posibilitatea oricărei persoane fizice de a-şi
forma şi a avea o părere personală în orice domeniu ceea ce presupune să dispună
de informaţiile corecte şi necesare; nimeni nu poate fi constrâns să-şi însuşească
opiniile altora şi să nu aibă propriile opinii, păreri, atitudini; în procesul de instruire,
persoana are dreptul de a alege ceea ce învaţă şi, totodată, are dreptul şi la opinia
personală, care în raport de motivare şi exprimare trebuie respectată. Privatizarea
excesivă a mijloacelor de informare în masă asociată înţelegerilor monopoliste sau
monopolului, poate afecta libertatea de opinie, prin manipularea informativă.52 Presa
nu trebuie să formeze opinii ci să informeze suficient, precis, oportun, prin mijloace
de informare în masă. Constituția, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene se referă clar, precis la mijloacele de informare în masă și nu la mijloacele
de formare în masă. În pofida acestor prevederi clare unii ziarişti chiar se
autointitulează “formatori de opinie”, omiţând că aceasta intră în contradicţie cu
libertatea de opinie a individului garantată de Constituţie şi alte dispoziţiile legale
internaţionale.53 De pildă, votul trebuie să fie expresia oficială a judecăţii
cetăţeanului care se autoguvernează, asupra problemelor de interes public.
Cetăţeanul trebuie să-şi formeze liber opinia cu privire la pe cine şi ce va vota. El
trebuie să aibă posibilitatea de a se informa corect şi să aibă toate informaţiile
necesare a exprima un vot care să-i servească interesul urmărit de acesta în mod
conştient. Cetăţeanul trebuie să cunoască corect şi să înţeleagă problemele de viaţă
de zi cu zi şi astfel nici o idee, nici o convingere, nici o informaţie relevantă nu
trebuie ascunsă publicului. Aceasta, pentru a se realiza dezideratul că cetăţenii nu
trebuie să fie guvernaţi de alţii ci de ei înşişi.54De aceea socotim că expresia „alegeri
libere, periodice şi corecte” folosită de Constituant în art.2 pct.1 presupun un vot
liber format şi liber exprimat. Credem că în art.36 din Constituţie care
reglementează dreptul de vot trebuiau prevăzute ce însuşiri să aibă un vot. În art. 62
pct.1 din Constituţie sunt prevăzute însuşirile pe care trebuie să le îndeplinească
votul pentru alegerea parlamentarilor (universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat), prevedere ce nu este la adăpost de critică. Este evident că dintre aceste
însuşiri-cerințe ale unui vot corect lipseşte cea a „votului liber format”. Nu putem

51
V. Dabu. Drept constituţional şi instituţi politice, Ed. S.N.S.P.A. Bucureşti, 2000, p. 206.
52
Un grup de cercetători şi intelectuali ce constituie Comisia pentru libertatea presei, din America,
avertizau încă din 1947 că numărul foarte mare de instituţii de presă proprietate privată
ameninţă să creeze o cenzură particulară, la fel de restrictivă ca şi cea guvernamentală. Kent
Middleton op.cit., pag.35.
53
A se vedea art.4 pct.1 lit.a din Decizia nr. 40/2004 a C.N.A. privind asigurarea informării corecte
şi a pluraliamului în care se vorbeşte de libera formare a opiniilor.
54
Kent Middleton ş.a., op. Cit., pag. 36

35
să nu observăm că atunci când se referă la autorităţile publice locale Constituantul
nu prevede însuşirile votului lăsându-le la aprecierea legiuitorului.
Publicitatea înşelătoare, publicitatea subliminală, publicitatea mascată,
publicitatea comparativă sunt numai câteva modalităţi de a afecta libetatea de opinie
faţă de care legiuitorul leagă unele forme ale răspunderii juridice.

6.16 Principiul respectării clauzei de conştiinţă

123. Clauza de conştiinţă îşi are izvorul în art. 29 din Constituţia României
în care este reglementată şi garantată libertatea de conştiinţă. Nimeni nu poate afecta
sub o formă sau alta libertatea de conştiinţă. Aceasta poate fi invocată oricând cineva
în cadrul raportului de serviciu sau de muncă încalcă libertatea de conştiinţă a altei
persoane, încercând să-i impună voinţa sa în cadrul comunicării, contra voinţei şi
conştiinţei celuilalt. În art. 8 alin 2 din Codul deontologic al ziaristului adoptat de
Clubul Român de Presă se arată : « În cazul în care are ştiinţă de abuzuri sau încălcări
ale legilor potrivit clauzei de conştiinţă, ziaristul are dreptul de a refuza orice
ingerinţă care să-i influenţeze decizia. » În art.6 alin.1 şi art.20 din Codul munci,
precum şi în art.25 alin1, art.44 din Legea nr. 188/1999, republicată sunt temeiurile
clauzei de conştiinţă pentru orice salariat sau funcţionarul public.
6.17 Principiul transparenţei
124. Principiul transparenţei55 presupune:
- transparenţă în domeniul informaţiilor de interes public şi în general a
activităţii publice a autorităţilor56 şi instituţiilor publice.57
55
A se vedea Valerică Dabu, Licu Dimitrie Bogdan, Libertatea de exprimare. Transparenţă.
Cenzură prealabilă, cenzură ulterioară şi publicitatea excesivă, în Revista Dreptul, nr.1/2004. p.
193-204.
56
De pildă în Legea nr.150/2004 privind siguranţa alimentelor, secţiunea III-a este intitulată
„Principii de realizarea transparenţei”Astfel în art.9 din această lege se dispune: „Elaborarea,
evaluarea şi modificarea legislaţiei în domeniul alimentelor trebuie să se realizeze în cadrul unui
proces deschis şi transparent de consultare a publicului, direct sau prin intermediul organizaţiilor
reprezentative, cu excepţia cazurilor în care urgenţa soluţionării nu permite realizarea acestei
acţiuni.”
57
De pildă în Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică se
dispune: Art. 1. - (1) Prezenta lege stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru
asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și
locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare
publice, în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora. (2)
Legea are drept scop:a) să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de
cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative;b) să implice participarea activă a cetățenilor în
procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative;c) să
sporească gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice.Art. 2. - Principiile care
stau la baza prezentei legi sunt următoarele:a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor

36
 - autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să comunice informaţiile de
interes public.
- mijloacele de informare în masă nu se pot considera proprietari ai
informaţiei de interes public, având obligaţia de a difuza informaţia,58 indiferent dacă
sunt private sau publice;
- publicarea conducerii, a patronului şi a surselor de finanţare a mijloacelor
de informare în masă59 pe site-ul acestora sau în căsuțe speciale ale ziarelor sau
revistelor;
- publicarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici;
pentru a avea autoritatea morală în a critica puterea, moravurile, răul social s-ar putea
pune chiar problema extinderii acestei obligaţii şi la ziarişti, jurnalişti, cu atât mai
mult când aceştia sunt acţionari la mijloacele de comunicare în masă, cât şi la agenţii
economici care pot fi criticaţi, lăudaţi sau să li se facă publicitate mascată, ori să fie
datornici la băncile falimentate;

asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației
publice centrale și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative;b) consultarea cetățenilor
și a asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților publice, în procesul de elaborare a
proiectelor de acte normative;c) participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative
și în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli:1.
ședințele și dezbaterile autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt
publice, în condițiile legii;2. dezbaterile vor fi consemnate și făcute publice;3. minutele acestor
ședințe vor fi înregistrate, arhivate și făcute publice, în condițiile legii.”
58
Un grup de cercetători şi intelectuali ce constituie Comisia pentru libertatea presei, din America,
avertizau încă din 1947 că numărul foarte mare de instituţii de presă proprietate privată
ameninţă să creeze o cenzură particulară, la fel de restrictivă ca şi cea guvernamentală. Kent
Middleton op.cit., pag.35.
59
“Organizaţiile de ştiri trebuie să manifeste transparenţă în chestiunile legate de proprietatea şi
administrarea presei, dând posibilitatea cetăţenilor să se convingă în mod clar de identitatea
proprietarilor şi de dimensiunea interesului economic al acestora în presă”, se arată în art. 12
din Rezoluţia nr. 1003/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aprobată şi de Camera
Deputaţilor a Parlamentului României în 1994. În spiritul acestei dispoziţii internaţionale precum
şi a art.30 alin 5 din Constituţie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a cerut posturilor de radio
şi redacţiei ziarelor să facă publice numele patronilor şi sursele de finanţare arătând că: „Vor trebui
să ştie, atât opinia publică, cât şi presa cine e cu adevărat patronul unor posturi de radio şi
televiziune din România, Cipru, Elveţia, Anglia, Suedia. Am început cu RadioTotal şi cu domnul
Nistorescu, de săptămâna viitoare urmând să trimitem aceste cereri tuturor posturilor fără
discriminare. Am început întâmplător cu Radio Total. Aici a fost o vânzare către o firmă din
Anglia, Eddi Management. Am scris acestei societăţi anul trecut şi am cerut să ni se precizeze care
sunt acţionarii, însă nu am primit nici un răspuns. Între timp, Eddi Management, care deţinea 26%
din Radio Total a dispărut şi a apărut o firmă din Cipru care deţine 51% din acţiunile la radio.
Astfel i-am cerut domnului Nistorescu să ne pună la dispoziţie datele lămuritoare privitoare la
aceste tranzacţii, cum au vândut 26% din acţiuni unei firme aflate în faliment,etc.” a declarat Ralu
Filip Preşedintele CNA, în ziarul Naţional din 10 06 2004.

37
 -respectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese,
incompatibilităţile;
- respectarea principiului licitaţiilor publice în activităţile care privesc avutul
public şi avutul privat al statului;
- comunicarea dintre autorităţile şi instituţiile publice pe de o parte cu media
şi individul pe de altă parte prin structuri şi forme instituţionalizate (compartimente
de informaţii şi relaţii publice, conferinţe de presă etc.) ;
- transparenţa informaţiilor în domeniul dreptului muncii prin instituirea
obligaţiei de informare pe care angajatorul o are faţă de solicitantul selectat sau
salariat ;
- transparenţa informaţiilor în domeniul afacerilor prin instituirea obligaţiei
de informare la încheierea unui contract, a obligaţiei de informare a acţionarilor, a
obligaţiei de informare a investitorilor în domeniul valorilor mobiliare60 şi altele ;
Pentru a asigura transparenţa în domeniul ajutorului de stat şi al relaţiilor
financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice a fost elaborată
Ordonanţa Guvernului nr. 97 din 16 august 2002.
De asemenea, în art. 10 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, printre alte
atribuţii ale Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt prevăzute şi obligaţia de
transparenţă pe care acesta trebuie să o asigure în comunicarea audiovizuală astfel :
a)transparenţa mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual;
b)transparenţa activităţii proprii.
De asemenea Guvernul României a elaborat Hotărârea privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Comitetului de transparenţă pentru urmărirea utilizării
fondurilor comunitare, nr.38 din 22 ianuarie 2004. Comitetul de transparenţă este
format din reprezentanţi ai autorităţilor publice implicate în derularea fondurilor
comunitare, ai organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative, potrivit legii, ai
mediului academic şi ştiinţific, ai societăţii civile şi mass-media. La reuniunile
Comitetului de transparenţă sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai partidelor
politice parlamentare.Comitetul de transparenţă poate decide asupra invitării şi a
altor reprezentanţi ai vieţii sociopolitice. Tot în spiritul principiului transparenţei a

60
Creşterea transparenţei informaţiilor şi protecţia investitorilor reprezintă principii ale conducerii
corporative promovate, încă din anul 1999, de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică precum şi ale unor directive ale Uniunii Europene. De pildă conducerea societăţii
trebuie să asigure informaţii corecte şi la timp în toate problemele care privesc societatea
comercială, inclusiv situaţiile financiare, performanţele, deţinerile şi conducerea companiei.
Informaţiile trebuie să cuprindă, fără a se limita la acestea, rezultatele, obiectivele, deţinerile
importate şi drepturile de vot, administratorii şi directorii, remunerarea acestora, previziunile
privind riscurile, salariile managerilor şi ale altor persoane care au raporturi cu societatea
comercială. Informaţiile trebuie să fie corecte, distribuite la timp şi la costuri adecvate.

38
fost adoptată Legea nr 251 din 16 iunie 2004 privind unele măsuri referitoare la
bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea
mandatului sau a funcţiei. Potrivit acestei legi persoanele care au calitatea de
demnitar public şi cele care deţin funcţii de demnitate publică, magistraţii şi cei
asimilaţi acestora, persoanele cu funcţii de conducere şi de control, funcţionarii
publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice sau de interes public, precum şi
celelalte persoane care au obligaţia să-şi declare averea, potrivit legii, au obligaţia
de a declara şi prezenta la conducătorul instituţiei, în termen de 30 de zile de la
primire, bunurile pe care le au primit cu titlu gratuit în cadrul unor activităţi de
protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei. Conducătorul autotităţii, instituţiei
publice sau al persoanei juridice dispune constituirea unei comisii alcătuite din 3
persoane de specialitate din instituţie, care va evalua şi va inventaria bunurile primite
de aceştia.Comisia va ţine evidenţa bunurilor primite de fiecare demnitar sau
funcţionar şi, înainte de finele anului, propune conducătorului instituţiei rezolvarea
situaţiei bunului. În cazul în care valoarea bunurilor stabilite de comisie este mai
mare decât echivalentul a 200 euro, persoana care a primit bunurile poate solicita
păstrarea lor, plătind diferenţa de valoare. Dacă valoarea bunurilor stabilită de
comisie este sub echivalentul a 200 euro, acestea se păstrează de către primitor.

39
Cursul nr. 6 DCS U-3 Întrebări pentru aprofundare Tema nr. 6. Principiile
dreptului comunicării sociale

1. În art. 20 alin.2 din Constituția României se dispune: ”(2) Dacă

există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu
excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin
dispoziţii mai favorabile.” Comentați justețea acestei dispoziții
Constituționale și argumentați opiniile dvs.!
2. Comentați următoarele afirmații: ”Într-un stat de drept trebuie să
predomine legea constituțională, dreaptă, legitimă, elaborată într-
un mod cu adevărat democratic. Aceasta trebuie să aibă la bază un
vot democratic care trebuie să aibă următoarele însușiri: liber
format, liber exprimat, egal, universal, secret și direct, adică
nemijlocit. Din păcate în Constituția României precum și în alte
Constituții, nu este inclusă ca însușire a votului și caracterul de liber
format impus de principiul constituțional al libertății de opinie. De
aceea în opinia mea nu sunt de acord cu legitimitatea așa zișilor
formatori de opinie din presă aceștia de fapt putând fi propagandiști
nu ai poporului ci ai celor care îi plătesc. Pe de altă parte atâta timp
cât la vot nu participă majoritatea calificată și cei care câștigă nu
reprezintă majoritatea simplă înseamnă că nu au câștigat
democratic, deoarece sunt mai mulți cei care nu au votat, împreună
cu cei care nu au dat vot pozitiv neconsiderându-se reprezentați prin
candidații care au solicitat votul. De aceea considerăm că într-un
stat democratic trebuie analizat raportul dintre voturile exprimate
și voturile neexprimate din punct de vedere al majorității.”
3. Comentați fraza: ”Principiul egalităţii în drepturi nu exclude
dreptul la diferenţă”!
4. Comparați conceptul de adevăr cu conceptul de adevăr judiciar!
5. Comentați următoarea afirmație: ”Principiul adevărului presupune
atât existența dreptului la îndoială cât și dreptul la critică. Aceste
două drepturi contribuie la aflarea adevărului și respectiv
consolidarea acestuia. În ceea ce privește dreptul la critică se poate
vorbi de atât de critică constructivă dar și de critică negativă, fără
motivare și soluții. Or uneori critica negativă poate viza
dezinformarea, manipulare și chiar ascunderea adevărului.”

40
 6. Comentați următoarele: ”Într-o societate democratică socotim că
trebuie să existe un echilibru între mijloacele de informare în masă
private şi cele publice, pentru a se evita monopolul, lipsa
concurenţei, manipularea, şi a asigura dreptul la informaţie, dreptul
la adevăr prin libera circulaţie a informaţiilor. Mijloacele publice
de informare în masă, au misiunea de a asigura aflarea adevărului
şi atunci când accesul minorităţilor, partidelor politice
neparlamentare, opoziţia, etc., nu este corespunzător la mijloacele
private de informare. „Ziaristul are datoria primordială de a relata
adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa,
obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi
corect informat” se arată în Codul Deontologic al Ziaristului
adoptat de Clubul Român de Presă. Din păcate în prezent în
România minciuna, diversiunea, dezinformarea și manipularea sunt
favorizate de dezincriminarea insultei și calomniei și
nereglementarea probei verității.61 !
7. Comentați următoarele: ”consumator captiv de informație, în
cazul monopolurilor mijloacelor de informare care nu sunt
imparțiale”;
8. Indicați limitele libertății de exprimare!
9. Ce presupune principiul imparțialității și obiectivității?
10. Ce înțelegeți prin clauza de conștiință?

61
În art. 207 din vechiul Cod penal era reglementată proba verității astfel: “Proba verităţii celor afirmate
sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes
legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau
calomnie.”

41