CAUZELE SURDITATII LA COPII

ACTUALITATEA
• Surditatea la copii reprezintă un viciu grav reieşind din consecinţele pe care le are
asupra dezvoltării lui ulterioare.
• Auzul contribuie nu numai la o reflectare mai amplă a realităţii înconjurătoare, dar
are un rol important și în achiziţionarea limbajului, întrucât auzul şi vorbirea sunt
baza, care determină relaţiile dintre oameni – comunicarea.
• Dezvoltarea intelectuală este posibilă prin intermediul vorbirii. Achiziția vorbirii, care
are loc sub controlul auzului, stă la baza dezvoltării gândirii şi formării intelectual-
psihologice a copilului. Prin urmare, lumea sunetelor constituie o necesitate vitală nu
numai din punct de vedere fiziologic, ci şi social.
• Consecinţele surdităţii sunt cu atât mai grave, cu cât mai devreme aceasta afectează
copilul. Centrele auditive se dezvoltă în măsura în care primesc, chiar de la naştere,
impulsuri sonore. În caz contrar rămân absolut virtuale.
CLASIFICARE
În funcție de timpul instalării, surditatea poate fi:
• prelinguală – instalată la copil până la începerea vorbirii
• perilinguală – instalată la copil care începe a vorbi, dar încă nu ştie a citi
• postlinguală – apare la copilul/adultul care ştie deja să vorbească şi să citească
În funcție de localizare deosebim surditate:
• de transmisie → defect localizat la nivelul urechii externe şi/sau medii
• de percepţie (senzoroneurală, neurosenzorială )→ afecţiuni localizate la nivelul urechii interne și/ sau a n. VIII
• tip mixt este implicată urchea medie și cea internă
Clasificarea topogragică a surdități (după nivelul leziunii):
• Cohleară
• Retrocohleară
• Centrală
Clasificarea surdităţii după urechea afectată:
• Unilaterală
• Bilaterală
 ETIOLOG
IE
Cauzele prenatale și intranatale care cel mai frecvent duc la instalarea surdității la copil:
• antecedente familiare cu surditate ereditară
• boli suportate de mamă în timpul sarcinii (rubeolă,
sifilis, toxoplazmoză, citomegalovirus, herpes ş.a.)
• intoxicație la mamă în timpul sarcinii (alcoolică, toxică,
chimică etc.)
• întrebuinţarea în timpul sarcinii a preparatelor cu efect
ototoxic (antibiotice- aminoglicozide, diuretice, salicilate
ş.a.)
• condiţii de muncă nocive (intoxicații, radiații, vibrații
ș.a)
• naştere patologică
• asfixie neonatală severă, Apgar < 4 în 5 min
• vârsta gestațională < 36 săptămâni și/sau greutate la
nastere < 1500 g
• îngrijire intensivă neonatală mai mult de 5 zile
• medicație ototoxică la nou-născut
• transfuzie a derivatelor de sânge (a se vedea
referințele curbe) (hiperbilirubinemie, Rhezus
incompatibilitate)
• asistat de ventilație dirijată 24 ore sau mai mult;
• malformații în regiunea capului și gâtului, și, prin
extensiune, orice malformație sindrom asociat cu
pierderea auzului
• boli neurologice la nou-născuți
• boli endocrine la nou-născuţi (patologie
tiroidiană)
• RH conflict cu hiperbilirubinemie

Cauzele descrise sunt responsabile numai în 25% din cazuri de surditatea la copii (şi acestea sunt în descreştere
pentru ţările industrial dezvoltate), în timp ce formele genetice ale surdităţii explică circa ¾ din surdităţile
senzorioneurale.
 Surditate de origine genetică:
 Aplazia Michel (1863) – genopatie cu transmisie
autozomal dominantă; se constată lipsa completă
de dezvoltare a urechii interne
 Aplazia Mondini (1791) – genopatie cu transmitere
autozomal dominantă în care se dezvoltă numai
primul tur (bazal) al cohleei
 Aplazia Scheibe (1892) – genopatie cu transmitere
autozomal recesivă în care sacula și ductul cohlear
sunt hipogenetice
 Aplazia Alexander (1904) – aplazia ductului cohlear
 boala Refsum (1946) – retinită pigmentară, ihtioză,
polineuropatii, ataxie și surditate
 boala Alstrom (1959) – retinită pigmentară, diabet
zaharat, obezitate și surditate progresivă
 boala Paget sau osteitis deformans – deformări
scheletale, degenerarea organului Corti
 boala Pendrer – hipotirioidie și surditate
 sindrom Usher – retinită pigmentară și surditate
 sindrom Hurlern (1920) – deformări scheletice,
nanism, retardare mintală, hepatosplenomegalie și
surditate progresivă
 sindrom Waardenburg – distopia cantorum,
hiperplazia sprâncenelor, heterocromia parțială ori
totală a irisului, irisul „albastru metalic”, atrofia
organului Corti
 boala Alport – glomerulonefrită, cataractă,
nistagmus și surditate
 sindromul Tietz – albinism și surditate
 sindromul Cockayne – nanism, retinită pigmentară,
retard mintal, tulburări motorii și surditate
 surdităţi autozomdominante
 surdităţi autozomrecesive
 surdităţi nonsindromice mitocondriale
Cauzele surdității dobândite:
• boli infecţioase suportate (meningită, herpesvirus, rujeolă, varicelă, parotodită ş.a.)
• întrebuinţarea preparatelor cu efect ototoxic (streptomicină, neomicină, gentamicină, kanamicină
ș.a.)
• traumatism craniocerebral (comoție cohleară, fistulă perilimfatică, fractura de os temporal,
complicații chirurgicale la nivelul urechii interne)
• traumatism acustic (împușcături, pitarde)
• boli metabolice ori autoimune (diabet, hipoterioidită, sindromul Cogan, granulomatoză Wegener
ş.a.)
• inlamatorii (cohlearizarea ca complicație în supurațiile urechii medii)
• idiopatică (surditate brusc instalată, spasm, embolie, tromboză, hemoragie)
• vasculară (patologii vasculare cu alterarea microcirculației)
• tumorală (schwannom cohlear și schwannom vestibular, neurinom de acustic)
• neurologic (scleroză multiplă, ischemie)
Toate aceste cauze pot fi responsabile de o surditate senzorioneurală brusc instalată.
 DIAGNOSTICAREA ŞI INVESTIGAREA SURDITĂŢII LA
COPIL
La nou-născuţi este foarte dificil de diferenţiat o surditate congenitală de una dobândită
perinatal. Pierderea auzului la o vârstă aşa fragedă fără alte simptome asociate este rareori
identificată, vârsta cea mai frecventă fiind cea la care copilul ar trebui să înceapă să îşi
dezvolte limbajul. Frecvent sunt întâlnite întârzieri în dezvoltarea limbajului sau anomalii de
comunicare. Această identificare tardivă apare datorită inexistenţei unui screening la naştere.
Detectarea surdităţii la copil se realizează prin intermediul:
• Testelor de screening (sunt utilizate pentru identificarea unei tulburări de auz la nou-
născuţi, orice modificare indicând realizarea unor teste audiometrice în conformitate cu
vârsta copilului.)
• Metodelor audiometrice ce sunt adaptate pentru copii;
• Examenului fizic;
• Istoricului familial;
• Examenele moleculare şi genetice
 REABILITAREA DEFICIENȚILOR DE AUZ

Reabilitarea deficienților de auz are ca scop restabilirea totală ori

parțială a funcției auditive, îmbunătățirea transmiterii informației
auditive și folosirea ei pentru dezvoltarea vorbirii, ameliorarea
comunicării ș.a.
Metodele de reabilitare medicală pot fi divizate în:
• chirurgicale,
• terapeutice (medicamentoase)
• protetice (protezare auditivă, implant cohlear)
Tratamentul chirurgical al deficienților de auz este folosit în patologiile
urechii externe ori/și medii, când în procesul patologic este implicat
segmentul de transmisie a sunetului (în anomaliile congenitale ale
urechii, otitele medii cronice, otospongioză ș.a.)
Tratamentul medicamentos al deficiențelor de auz este folosit în
patologiile inflamatorii și neinflamatorii ale urechii externe, medii și
interne. Cele mai frecvente patologii ale urechii extente care implică o
deficiență de auz este dopul de cerumen după înlăturarea căruia auzul
se restabilește. Dintre patologiile urechii medii, deficiențele de auz apar
în otitele medii (otita medie acută, otită seromucoasă, catar
tubotimpanic ș.a.), iar ale celei interne surditatea brusc instalată.
 Reabilitarea protetică
• Reabilitarea protetică are nu doar aspect medical, dar și psihoacusticoacustic, deși aceste două discipline
au metode diferite, obiectivele sunt comune. Scopul de bază constă în a transforma stimulul, și esențial
mesajul vocal, folosind restul funcțional al receptorului auditiv în așa fel ca în forma sa nouă acesta din
urmă să restaureze ori să amelioreze comunicarea.
• Dispozitivele pentru reabilitare protetică a auzului, deși sunt deferite, au caracteristici comune definite de:
• • Stimularea sistemului auditiv pentru reabilitarea comunicării audiofonatorie:
• • Transformarea sunetelor, îndeosebi a vorbirii, în mesaj capabil de a provoca o senzație auditivă care
conține suficientă informație pentru a restabili ori a facilita relația neauzitorului cu lumea din jur
Dispozitivele folosite pentru reabilitarea protetică în funcție de natura stimulară:
• • Sisteme de stimulare electrică, implantul cohlear, implantul trunchilui cerebral
• • Sisteme de stimulare acustică, mecanice, proteze cu vibratoare externe ori implantabile
• • Sisteme cu stimulare acustică, amplificatoare și proteze auditive cu conducere aeriană
BIBLIOGRAFIE

• https://orl.usmf.md/sites/default/files/inline-files/OTORINOLARINGOLOGIE.pdf

• http://89.32.227.76/_
files/15414-Standardul%2520national%2520privind%2520screeningul%2520audiologic%252
0la%2520nou-nascuti.pdf

• https://core.ac.uk/download/pdf/335261528.pdf