DEFICIENȚE DE AUZ

Cuprins
Clasificarea deficiențelor de auz.................................................................................................3

Măsurarea auzului.......................................................................................................................3

Etiologia deficiențelor de auz.....................................................................................................4

Tabloul clinic..............................................................................................................................5

Integrarea și comunicarea persoanelor cu deficiență de auz.......................................................5

Bibliografie.................................................................................................................................7

2
 „Deficiențele de auz fac obiectul surdopsihopedagogiei, știința interdisciplinară care
studiază particularitățile dezvoltării psihofizice ale persoanelor cu disfuncții auditive,
stabilește cauzele și consecințele pierderii auzului, mijloacele de recuperare, compensare și
educare în vederea structurării personalității și integrării lor în viața socială și profesională,
principiile și modalitățile prin care persoanele cu deficiente de auz pot fi integrate în sistemul
școlar și profesional, activitatea relațională cu familia, factorii sociali și educaționali.”
(Gherguț, 2013, p. 171)

Deficienta de auz poate apărea în cele 3 parți ale acesteia: urechea externă, urechea
mijlocie și urechea internă. Urechea funcționează în felul următor: undele sonore pătrund în
canalul urechii; timpanul și cele 3 oase mici produc vibrația transmițându-le spre urechea
internă în cohlee de unde nervii receptori preiau informația transmițând-o sub formă de
impuls, iar creierul o interpretează ca sunet. Dacă apare o dificultate în transmiterea
informației la unul dintre componentele urechii, atunci apare dificultatea de auz.

Clasificarea deficiențelor de auz

O prima clasificare se realizează după locul apariției dificultății. Astfel avem:
deficiențele de tranziție – apar datorita dificultăților deplasării sunetului din exterior spre
interior; deficiențe de percepție – provocate de leziunile nervilor receptivi, a urechii internei
sau a nervului scoarței cerebrale; deficiențe mixte – acestea sunt un amestec dintre deficiențe
de tranziție și de percepție. (Gherguț, 2013)

Majoritatea copiilor cu pierderi de auz de transmisie, cauzate de afecțiuni în cadrul

urechii medii, prezintă pierderi de auz între 16 dB și 40 dB. Doar 20% dintre copii cu
afecțiuni ale urechii medii prezintă pierderi mai mari de 35 dB. Copii cu deficientă de auz
bilaterală prezintă o pierdere semnificativ mai mare decât copii cu deficientă de auz
unilaterală de aproximativ 10 dB până la 15 dB (Tharpe. AM., Bess. FB., 1999). Ca o a doua
clasificare, după gradul deficienței avem: deficit de auz lejer – pierdere de auz între 20 dB și
40 dB; deficientă de auz medie – pierdere de auz între 40 dB și 70 dB; deficientă de auz
severă – pierdere de auz între 70 dB și 90 dB; deficientă de auz profundă, totală – pierdere de
auz mai mare de 90 dB (Gherguț, A., 2013).

3
Măsurarea auzului

O metodă de a testa auzul copilului, care poate fi realizată și de către părinți este
acumetria fonică, prin care este examinat auzul prin intermediul vocii. Ca și metodă de
evaluare, copilul stă cu spatele la părinte, având o ureche acoperită și una liberă. Mediul de
examinare trebuie sa fie liniștit, distanța dintre părinte și copil trebuie să fie de minim 6
metrii, scăzând apoi până la 1 metru. Părintele spune niște cuvinte pe care copilul trebuie sa le
repete. În cazul în care copilul nu aude sau repetă greșit, părintele de apropie treptat, păstrând
aceeași intensitate a vocii. Un copil cu auz normal percepe vocea între 8 și 6 metrii, o
deficientă ușoară de auz este în cazul in care copilul percepe vocea între 4 și 1 metru, iar în
cazul deficienței de auz severe, distanța este mai mică de 1 metru. Acumetria instrumentală
este realizată cu diapazoane și precizează locul și câmpul auditiv nealterat (Gherguț, 2013).

Audiometria evaluează nivelul auzului, măsurând undele sonore, decibelii, și frecvența

sunetelor cu ajutorul audiometrului. Rezultatele finale se scriu într-un grafic rezultând o
audiogramă care arată nivelul auzului și pierderile acestuia dacă este cazul. Daca ambele
urechi au aceeași pierdere de auz, testarea se va începe cu urechea dreaptă, iar dacă
discrepanța dificultății între cele două urechi este mare, urechea mai puțin afectată va fi prima
examinată. Deficientă de auz severă se va realiza încă de la naștere, însă diagnosticul exact se
va realiza după câteva luni (Gherguț, 2013).

Etiologia deficiențelor de auz

Pentru a stabili un plan de intervenție personalizat corect trebuie mai întâi să se

cunoască etiologia deficienței. Aceasta poate apărea din multe cauze, însă ca o clasificare
acestea pot fi ereditare sau dobândite. Aproximativ în două din trei cazuri ale pierderii
genetice ale auzului apare o singură anomalie, iar o treime apare ca anomalie asociată sau este
derivata unui sindrom. (Tharpe. A., Bess. F., 1999) Principalele deficiențe de auz genetice
sunt: tipul Sibenmann, Sheibe, Mandini.

Deficiențele de auz care au cauză dobândită sunt în general clasificate în funcție de

momentul apariției cauzei, fiind: prenatale, perinatale și postnatale. În perioada prenatală
majoritatea cauzelor sunt datorate mamei (consumul de alcool, medicamente excesiv,
traumatisme, diabetul mamei, încercări de avort eșuate); în perioada perinatală deficiența de
auz poate fi cauzată de traumatisme sau asfixieri. În perioada postnatală bolile infecțioase
4
(otita, meningita, encefalita rujeolă, febră convulsivă) reprezintă principala cauză, putând fii și
traumatismele craniene sau sonore, sau abuzul de antibiotice sau alte substanțe. (Gherguț,
2013)

Într-un studiu realizat în Sichuan, China, pe un eșantion de 4164, cu vârsta cuprinsă

între 0 și 60+, 73.03% din cazuri (3041 din 4164) pierderea auzului a fost de percepție, iar
20.39% (849 din 4164) a fost de transmisie, restul de 6% având deficiență mixtă. În 74.5%
pierderea auzului era bilaterală, iar 63.79% gradul de pierdere al auzului a fost sub 55 dB, iar
în 5.67% din cazuri gradul de pierdere al auzului a fost mai mare de 90 dB. Prevalența de
pierdere a auzului în copilărie (mai mici de 15 ani) a fost de 0.67% (277 din 34.157), din care
57.7% din cazuri au fost conductive și 38.8% au fost senzoriale. Pierderea auditivă genetică a
fost de 0.28% (349 din 146.576). În cadrul studiului, 84.25% din cazuri cunoșteau cauza, iar
în 15.75% cauza era necunoscută. (Ziu XZ el al, 2001)

Majoritatea pierderilor auditive de transmisie sau mixte (94,2% la copii, 92,58% la

adulți) rezultă din otite suferite în copilărie. iar febra ridicată, meningită și rujeolă au fost alte
cauze semnificative. În studiul de față, deficiența de auz genetică a reprezentat 20,98% dintre
adulții cu pierdere de auz neuro-senzorială (exclusiv presbiticoza) și 42,6% dintre copiii cu
pierdere de auz senzorială. Cele mai frecvente forme de deficiență genetică a auzului au fost
formele Autozomal recesiv, care reprezintă 62,75% din cazuri și Autozomal dominant,
reprezentând 33,24%. Genetica cromozomului X a fost găsită în 143%, iar transmisia
mitocondrială în 2.58%. (Ziu XZ el al, 2001)

Tabloul clinic

Copiii cu deficiențe de auz au o dezvoltare fizică normală, însă se remarcă o întârziere

în coordonarea mișcărilor, a mersului (Gherguț, 2013). Dificultatea cea mai mare a
deficienței de auz pe care o întâlnește copilul este lipsa comunicării și nevoia permanentă de
a avea suport vizual în comunicare (Briscoe, J., Bishop, D., & Norbury, C., 2001).

Implantul cohlear este un dispozitiv electronic care procesează sunetul și transmite un

sunet amplificat nervului receptor. Spre deosebire de aparatele auditive, care amplifică sunetul
la nivelul urechii, implantul cohlear transmite semnale electronice direct nervului acustic.
Pentru învățarea labiolecturii, copilul trebuie să treacă mai întâi prin procesul de demutizare.
Astfel, specific deficienței de auz este limbajul mimicogestul, care constă în comunicarea prin
semne (Hitidley, P., 1997).
5
Integrarea și comunicarea persoanelor cu deficiență de auz

Pentru buna desfășurare a orei și pentru integrarea elevului, profesorul trebuie sa fie
pregătit, să ofere suport vizual pentru a-l ajuta pe elev să înțeleagă mai bine. Captarea atenției
elevului înainte de a vorbi este benefică, astfel elevul va știi în ce direcție să se îndrepte, in
acest scop organizarea băncilor în așa fel încât elevii și profesorii să se vadă este benefică.
Reducerea zgomotului de fundal, distanța de 1-2 metri, lumina pe vorbitor, cu pauze periodice
facilitează labiolecturarea copilului cu deficiențe. În cazul prezentării unui material video, este
indicat să se asigure subtitrarea, simplificarea frazelor în propoziții mai scurte și simple
facilitează înțelegerea de către elev. (Gherguț, 2006)

Deficiența de auz este cea mai frecventă tulburare a funcțiilor senzoriale (Ziu XZ el
al, 2001), având posibilitatea de îmbunătățire, de integrare în mediul școlar și social prin
terapie și logopedie (Briscoe, J., Bishop, D., & Norbury, C., 2001).

6
Bibliografie
AM Tharpe, F. B. (1999). Minimal, progressive, and fluctuating hearing losses in chldren.
Pediatric clinics of North America, 65-78.
Briscoe, J., Bishop, D., & Norbury, C. (2001). Phonological Processing, Language, and
Literacy: A Comparison of Children with Mild-to-moderate Sensorineural Hearing
Loss and Those with Specific Language Impairment. The journal of child psychology
and psychiatey, 321-340.
Gherguț, A. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Iași: Polirom.
Gherguț, A. (2013). Sinteze de psihopedagocie specială. Ghid pentru concursuri și examene
de obținere a gradelor didactice. Iași: Polirom.
Hitidley, P. (1997). Psychiatric Aspects of Hearirtg Impairmertts. The journal og child
psychology and psychiatry, 101- 117.
Liu, X. Z., Xu, L. R., Sismanis, A., Hu, Y., Zhang, S. L., Nance, W. E., & Xu, Y. (2001).
Epidemiologigal studies on hearing impairment with reference to genetic factors in
Sichuan, China. Anll Orol Rhinal Larylllio, 356-363.