CE ESTE COMUNICAREA ALTERNATIVĂ ȘI AUGMENTATIVĂ?

Comunicarea alternativă și augmentativă se referă la orice formă de comunicare care

suplinește sau întărește vorbirea (semne, simboluri, gesturi, expresii faciale și
corporale, schimb de imagini, de obiecte etc), atunci când – din diverse motive –
persoana se află în imposibilitatea de a se exprima verbal.
Introducerea unui limbaj alternativ este necesară pentru a-i oferi persoanei (copil sau
adult) un mijloc eficient de comunicare, ceea ce nu presupune renunțarea la
învățarea/reînvățarea vorbirii.
De obicei, în cazul copiilor, părinții sunt reticenți în utilizarea oricărui sistem
nonverbal de comunicare, considerând că acesta va elimina nevoia copilului de a
vorbi. Specialiștii susțin, însă, că utilizarea sistemelor alternative și augmentative de
comunicare crește probabilitatea dobândirii limbajului verbal.
În cazul copiilor nonverbali, alegerea sistemului alternativ de comunicare se va face în
funcție de profilul senzorial – perceptiv al copilului și de nivelul achizițiilor pe care
copilul le posedă. Este chiar recomandată învățarea mai multor sisteme alternative de
comunicare; de exemplu, copilul poate fi învățat să comunice prin schimb de imagini,
dar poate folosi și limbajul gestual pentru a repara blocajele în comunicare. În urma
parcurgerii terapiei generale, logopedul dispune deja de datele necesare alegerii
sistemului alternativ și augmentativ de comunicare, iar copilul ar trebui să dispună deja
de anumite abilități care să-i permită să îl învețe (abilități de imitare, de limbaj
receptiv). Astfel, logopedul poate alege între comunicarea alternativă nemijlocită și
cea mijlocită (după mijloacele folosite). Prima nu necesită un echipament sau material
adițional; se bazează pe folosirea gesturilor și a mimicii (de exemplu, sistemul
Makaton).
Comunicarea mijlocită utilizează simboluri (imagini – PECS, sistemul pictografic
Mayer-Johnson și/ sau cuvinte scrise), sintetizatoare vocale sau obiecte.

1
Cele mai importante sisteme de comunicare augmentativă și alternativă sunt sistemul
de semne manuale Makaton și sistemul pictografic Mayer-Johnson.

SISTEMUL DE SEMNE MANUALE MAKATON este un sistem vizual de

comunicare, care se adresează persoanelor care au un limbaj receptiv bun, dar
au dificultăți de limbaj expresiv (de la ecolalie, la mutism).
Derivă din Limbajul de Semne Britanice pentru Surzi și s-a adresat, mai întâi,
persoanelor cu handicap asociat – mintal și hipoacuzic. Date fiind rezultatele
pozitive, și-a lărgit aplicabilitatea și la subiecții cu retard mintal cu auz normal și,
ulterior, la subiecții cu dificultăți de învățare și comunicare verbală. Sistemul
cuprinde 200 de semne cu echivalente semantice în fondul lexical de bază, fiind
structurat în 8 stadii de complexitate crescândă, după modelul dezvoltării normale a
limbajului în ontogeneză.
Semnele sunt însoțite de vorbire, de expresii faciale și mișcări corporale. Un al 9-
lea stadiu prezintă un vocabular adițional, ce poate fi introdus în oricare din cele 8
etape anterioare, după necesități. Primele trei stadii includ semne esențiale, astfel
încât un individ care, din cauza deficitului neuropsihic nu poate avansa, să dispună
de un mijloc de comunicare, deși limitat, totuși funcțional.
De exemplu, primul stadiu cuprinde persoanele din apropierea subiectului (mama,
tata, frați, surori), nevoi elementare (a mânca, a bea) și obiecte de folosință comună
(masă, scaun, cană); stadiul al doilea diferențiază adulții și copiii pe sexe (bărbat/
femeie, băiat/fată), adaugă alimente de bază (pâine, unt, lapte etc) și câteva animale
domestice (câine, pisică); stadiul al treilea introduce unele mijloace de locomoție
(tren, avion, vapor), alte animale domestice (vacă, porc), diversifică verbele
comune (a avea, a merge, a alerga, a cădea) și câteva adjective și adverbe (mare/
mic, sus/ jos).

Avantajele utilizării sistemului mimico-gestual:

– conștientizarea semnelor ca purtătoare de semnificații și componente ale unui mod
de comunicare;
– stimularea achiziției limbajului verbal (fiind și un sistem lingvistic);

2
– facilitarea rememorării cuvântului, fără prezența de facto a obiectului;
– facilitarea învățării conceptelor și a generalizării;
– depășirea impactului negativ pe care l-ar fi putut avea deficiențele de articulație;
– încurajarea eforturilor de verbalizare prin evidențierea succesului pe care individul îl
are comunicând;
– focalizarea și menținerea atenției vizuale și creșterea comprehensiunii verbale;
– contactul tactil între terapeut și subiect, stimulativ și benefic în cazul copiilor cu
hiposensibilitate la stimuli;
– nu necesită nici un fel de echipament, putând fi folosit în orice împrejurare.
Dezavantajele majore ale sistemului mimico-gestual constau în:
– limitarea libertății de interacțiune la un cerc redus de persoane care înțeleg semnele;
– dificultatea de memorare a semnelor;
– dificultatea de execuție a unor semne;
– necesitatea de a învăța subiectul tehnici de captare a atenției înainte de a transmite
mesajul.
În articolul următor, vă voi prezenta sistemul pictografic Mayer-Johnson (PECS).

SISTEMUL PICTOGRAFIC
Sistemele pictografice se diferenţiază în funcţie de tipul de subiecţi care le folosesc şi
de nevoile de comunicare ale acestora. Cele mai răspândite sisteme pictografice sunt
PECS (Picture Exchange communication System) şi sistemul de simboluri grafice
MAYER-JOHNSON (Picture Communication Symbols - PCS, Mayer-Johnson,
1981), acesta se prezintă ca un fel de album cu un set de foi detaşabile, cuprinzând
peste 3000 de imagini, în trei dimensiuni diferite, în pătrate cu laturi diferite, de 1,8
cm, 2,3 cm şi 5 cm. Imaginile prinse în arcuri pot fi scoase, xeroxate, iar simbolurile
dorite pot fi decupate. Desenele cu trăsături îngroşate alb-negru pot fi şi ele colorate,
cât mai asemănător cu realitatea. Rolul terapeutului în procesul comunicaţional este de
a interpreta mesajul logopatului, dar şi de a-l extinde în contexete şi situaţii diferite.
Repere bibliografice:
Barbera, L. M., Rasmussen, T. (2009), Terapia axată pe comportamentele verbale, București,
Editura For you

3
Bogdashina, O. (2012), Comunicarea în autism și sindromul Asperger, Târgu Neamț, Editura
Dianușa
Hannah, L. (2001), Teaching young children with autistic spectrum disorders to learn,
London, The National Autistic Society
Petrarcu, R. (2004), Comunicarea augmentativă, Revista Română de Psihiatrie, Nr. 1-2, vol.
II, seria a III-a