Studiu de caz

Prof. psihoped. Radu Elena

Școala Gimnazială Specială,,C-tin Pufan’’-Galați

I. Date generale
Numele și prenumele: A. H.
Data nașterii:
La naștere: avea 3,5 kg și 51 de cm
II. Date familiale
Numele și prenumele mamei: A. H.
Vârsta la naștere: 22 de ani
Numele și prenumele tatălui: A. H.
Vârsta la nașterea A. : 26 de ani
Anamneza:
A. este primul copil al familiei, familie de oameni simpli,
muncitori, implicați în recuperarea copilului.
Pe durata sarcinii mama a făcut toate testele și analizele necesare,
ecografii, controale periodice. La 6 luni jumătate de sarcină medicii i-au
interzis mamei să mai meargă la serviciu având colul deschis și existând
un risc crescut de a pierde sarcina. I s-a recomandat repaus la pat, fără
efort.
În ciuda acestor lucruri, nașterea a fost normală, A. primind nota 10.
La doi ani A. avea control sfincterian (folosea olița).
Primele cuvinte ale A. au fost la 3 ani și 6 luni (mama, tata, apa).
Când A. avea 8 ani s-a născut a doua fetiță a familiei, H. fără probleme de
sănătate.
Climatul familial este unul favorizant, cu înțelegere deplină între
părinți și copii, conflicte mici, trecătoare.
Din relatările părințior, zâmbetul a apărut la 2,3 luni, gânguritul la 4, la
un an se juca „cucu-bau”, la 2 ani a făcut primii pași, dar nu stătea în
șezut.
Pofta de mâncare era foarte bună, chiar exagerată, iar din punct de vedere
al dezvoltării fizice s-a observat o evoluție greoaie, aceasta fiind marcată
de obezitate.
Datorită dezinformării, părinții A. credeau că acesta nu întelege, dacă nu
putea vorbi așa că A. nu a fost pus să facă prea multe lucruri.
Hiperprotecția familiei a dus la o slabă socializare a copilului, la contacte
sociale extrem de reduse. La 4 ani este înscris la grădinița din cadrul
Scolii Gimnaziale Speciale,,C-tin Pufan’’pe care o frecventeazătimp de 3
ani.
III. Date medicale
 A. H. este un copil sănătos,nu prezintă sensibilitate crescută la
infecții,
Diagnostic medical: sindromul Down
Diagnostic psihologic: capacitate de înțelegere relativ bună, în acord
cu vocabularul pasiv, imaginație săracă, neproductivă, memorie de scurtă
durată mecanică, capacitate de concentrare a atenției scăzută, instabilitate
psihomotrică, agitație, instabilitate afectivă.
Diagnostic logopedic: Întârziere severă în dezvoltarea limbajului,
tahilalie, disgrafie, alalie mixtă, predominant motorie
IV. Prognostic
Complexitatea tulburărilor de care suferă copilul au impus inițierea unor
terapii complexe urmărindu-se acționarea pe mai multe laturi:
articulatorie, a dezvoltării limbajului, a dezvoltării motricității generale
și fine, a memoriei, a atenției, a afectivității și a laturii
psihocomportamentale.
În urma prezentei evaluări s-a propus un program individualizat în
vederea achiziționării gradate a abilităților de comunicare, acestea fiind
deosebit de importante, accentul fiind însă pus pe copil și sprijinirea
familiei.
V. Program de intervenție
Copiii învață printr-o varietate de moduri, dar cel mai mult prin
experiențele zilnice, prin jocuri de modelare și construcție, prin exersare,
terapie ocupațională și prin cântecele, mai mult decât prin învățare
structurată și planificată.
Jocul este prima formă de învățare cu care aceștia iau contact încă de
când sunt bebeluși.
Copiii cu dificultăți de învățare trebuia ajutați să descopere care este rolul
jucăriilor și cum să se joace cu ele. Este util să le demonstrăm și să-i
lăsăm să intre și ei în jocul imaginar. Jocurile
de rol, jocurile bazate pe imaginație în general, oferă ocazia de a învăța
un limbaj nou. Aceasta este cea mai simplă formă de învățare.
Învățarea structurată vine ca și o completare a jocului și a activităților
zilnice, constând din experiențe suplimentare de învățare, legate însă de
cele obișnuite, pentru a îmbogăți gama de exemple și a face asocieri cu
mai multă ușurință. Aceste ocazii trebuie planificate și structurate
în fiecare zi pentru a exista progrese rapide.
Această modalitate va fi aplicată și în cazul A. H., în cadrul sesiunilor
fiind implicați în primul rând părinții, sora lui A., învățătoarea și
logopedul.
Acest lucru îi va permite copilului să reușească să își dezvolte abilitățile
de comunicare prin imitare și exersare, mai mult decât prin încercare și
eroare.
În cazul A., se va ține cont de achizițiile acesteia până în momentul
începerii programului de intervenție.
Ariile de dezvoltare ce se urmăresc a fi acoperite sunt: limbajul și
comunicarea (mai ales), dezvoltarea motricității fine, coordonarea
oculo-motorie, aria cognitivă și senzorială, socializarea și organizarea
cunoașterii prin jocuri, atenție, motivație.
Planul cuprinde 4 secțiuni: obiective generale, obiective
specifice, activități concrete desfășurate și mijloace și strategii folosite,
fiecăruia alocându-i-se o anumită perioadă de timp.
A. va beneficia la școală de 2 ședințe de logopedie pe săptămână, iar
ședințele vor dura 50 de minute. Se va lucra cu el atât individual, cât și în
grupuri mici.
Obiective generale:
 Informarea și educarea familiei fetiței în vederea acordării sprijinului
necesar în vederea recuperării
 Formarea unei respirații costo-diafragmale
 Înlăturarea tulburărilor de motricitate a organelor de vorbire (pentru a
crea posibilitatea articulării corecte a diferitelor sunete)
 Dezvoltarea auzului fonematic pentru o bună sesizare a diferențelor
dintre sunete
 Exerciții pentru îmbunătățirea atenției și stimularea memoriei
Pentru formarea şi dezvoltarea limbajului se doreşte alocarea celui mai
mult timp şi au fost propuse activităţi de :
- exersarea unor mişcări pentru gimnastică fonoarticulatorie: să execute
mişcări imitative de ştergere a buzelor cu limba, scoate limba din gură,
introduce limba în gură, umflă obrajii cu limba, suflă cu putere;
- dezvoltarea aparatului fonoarticulator şi educaţie a respiraţiei: să
deschidă/închidă gura, să sufle - să facă baloane de săpun, să sufle în
flacăra unei lumânări până se stinge, să sufle un fulg până ce zboară.
- iniţierea comportamentelor ludice complexe care să conducă la
valorificarea structurilor
operaţionale de natură perceptiv-motrică: mişcarea mâinilor, a
picioarelor, «dansează ca mine», «alfabetul»;
- programul de compensare de natură perceptiv-motrică Marianne
Frostig: coordonarea mişcărilor fine prin executarea decupajelor tematice
şi prin executarea unor activităţi uzuale (prinde mingea, alerg cu balonul,
ocolim obstacolele).
Dezvoltarea motricităţii fine va fi realizată prin activităţi de rupere (a
frunzelor, să rupă una câte una boabele de strugure de pe un ciorchine şi
să le introducă într-o cutie), prindere (cu
degetele obiecte mici), prin unirea punctelor (după model plin), să înşire
mărgele, să înfigă pioneze.
Coordonarea oculo-motorie va fi stimulată prin introducerea de forme
geometrice în forme corespunzătoare, va fi pusă să urmărească un traseu
dat (labirint), să coloreze în contur,
să lipească, să construiască (cuburi sau piese leggo), să scrie pregrafic
(trasarea unei linii drepte orizontale, verticale sau în formă de V imitativ),
să modelze cu plastilină, să lipească biluţe din hârtie creponată pe un
contur.
La începutul programului, atenţia deficitară în menţinere şi fixare
ce caracterizează copilul, precum şi agitaţia ei, vor face aproape
imposibil lucrul cu aceasta, dar cu multă răbdare şi recompense (îi place
ciocolata foarte mult), va reuși.
Va avea nevoie de suport fizic, de recompense şi încurajare pentru
realizarea activităţilor practice.
Vor fi iniţiate comportamente ludice complexe care să conducă la
valorificarea structurilor operaţionale de natură perceptiv-motrică:
mişcarea mâinilor, a picioarelor -
„Dansează ca mine”, „Mişcă mâinile/picioarele!”, „Hora”, „
Umbrela”, „Bluziţa”,
„Eşarfa”. Programul de compensare de natură perceptiv-motrică
Marianne Frostig se va pune în aplicare prin: coordonarea mişcărilor
fine de executare a decupajelor tematice; prin executarea unor
activităţi uzuale - prindem mingea, alergăm cu balonul, ocolim
obstacolele, sărim coarda, sortăm după mărime, poziţia mâinii, asamblăm
păpuşi, căutăm drumul.
VI. Rezultate așteptate:
Se așteaptă ca băiatul să participe activ în majoritatea timpului și să fie
receptiv. La final el trebuie să fie în măsură să înțeleagă si reproduce la
cerere: fața unui om trist/vesel, anumite
gesturi, să știe cum se numesc diferite persoane (oamenii implicați în
terapie, colegii, etc.
– să facă asocierea dintre nume și persoană), să cunoască și să identifice
caracteristicile anumitor obiecte de uz personal, jucării, forme
geometrice, culori, diferențe de temperatură (cald/rece), diferența de
greutate, să sorteze imagini după catergoria din care fac parte, să
urmărească un traseu dat, să păstreze conturul, să realizeze semne grafice
de complexitate redusă, să mențină contactul vizual și să execute la cerere
diferite comenzi.
Toate aceste achiziții reprezintă un minim necesar în vederea dezvoltării
competenței de comunicare a elevului.
VII. Recomandări:
Este nevoie ca persoana care implementează acest program de
intervenție să nu fie mereu dispusă să repete ceea ce a comunicat
elevului. La început, repetiția trebuie să fie mai deasă, dar se recomandă
scăderea treptată a repetițiilor pentru a -l determina pe băiat să fie atent și
să se implice.
Întrebările care i se adresează trebuie să fie de tip întrebări deschise și nu
închise.
Este nevoie ca persoana să aibă multă răbdare și să știe să asculte. Uneori
este posibil ca băiatul să proceseze mai greu sau să fie greu de înțeles.
Copiii cu sindrom Down au nevoie de timp ca să își organizeze ceea ce
vor să spună.
De asemenea, este obligatoriu să se folosească mijloace senzoriale
diverse, copilul să fie stimulat nu doar auditiv, ci și prin semne, imagini,
citire, simboluri, etc.
Elevul trebuie încurajat prin contact vizual, zâmbet, și prin aprecieri
verbale.
Se pot folosi cântecele pentru a reține diverse componente (de ex. părțile
corpului, etc.).
Toate exercițiile legate de vocabular vor fi sprijinite prin imagini.
Elevul ar putea alcătui chiar și propriile ei „cărți”, albume cu imagini
care să spună o poveste. El trebuie încurajat să nareze majoritatea
activităților în care se angajează