STUDIU DE CAZ

DATE DE IDENTIFICARE :
1. Nume şi prenume : P. A.
2. Vârsta : 7 ani
3. Sex : bărbătesc
4. Naţionalitatea : română

PREZENTAREA PROBLEMEI :
Copilul prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului, întârziere mintală,
sindrom hiperkinetic, diagnosticate şi atestate prin certificat medical ce
recomandă încadrarea copilului într-un plan de recuperare.

SRTUCTURA ŞI ATMOSFERA FAMILIALĂ:

Preşcolarul provine dintr-o familie cu situaţie economică modestă , tatăl
muncitor, 40 de ani, mama confectioner, 38 de ani. Părinţii cu echilibru nervos
precar, foarte ocupaţi, astfel copilul nefiind supravegheat suficient. Destul de
frecvent au apărut momente conflictuale, urmate de pedepse fizice repetate
asupra copilului.

ANAMNEZA:
Antecedente patologice: Iminenţă de avort la 4 luni şi două săptămâni,
naştere prematură.
Istoricul dezvoltării: Este crescut de ambii părinţi într-o familie legal
constituită. Prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului, primul cuvânt este rostit
la vârsta de 2 ani; instabilitate psihomotorie, agresivitate fizică faţă de mamă la
frustrări minore sau în relaţiile conflictuale din familie.
Istoricul adaptării pedagogice: S-a adaptat greu la activitatea şi disciplina
din grădiniţă din cauza tulburărilor de comportament şi tulburărilor de limbaj.

DIAGNOSTICARE:
Examenul somatic
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală, situată la
limita superioară.
Examenul psihopedagogic
Bine dezvoltat, fizic plăcut, ordonat în ţinuta vestimentară, inteligenţă sub
limita normalului. Capacitate slabă de efort în genere, de concentrare în special,
nu poate urmări activitatea prezentată de educatoare. Oboseşte repede şi nu mai
participă la activitate. Trace mai uşor de la activitate la joc decât invers. Prezintă
sindrom hiperkinetic, ceea ce i-a creat premisele apariţiei unie tulburări de
comportament.
Examenul logopedic
Prezintă bradilalie, caracterizată printr-o vorbire încetinită, greu de urmărit.
Apare mai frecvent la copiii cu nivel scăzut de inteligenţă. Prgnosticul este însă
favorabil, ritmul vorbirii putând fi ameliorat.
Examenul neuropsihiatric
Întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, întârziere mintală, sindrom
hiperkinic.

NIVEL DE MATURIZARE :
Copilul manifestă stângăcie în cadrul unor activităţi pe care le desfăşoară
în grădiniţă (întâmpină greutăţi la îmbrăcat – dezbrăcat, legarea şireturilor,
strângerea jucăriilor, etc.); aşteaptă tot timpul să-l ajute cineva aşa cum a fost
învăţat în familie. El nu ajuns la un nivel de maturizare psihică, nu ştie ce vrea,
tratează cu superficialitate toate activităţile şi nu prezintă interes pentru nimic.

DATE PSIHOLOGICE :
Starea intelectuală : - întârziere mentală uşoară ;
Psihomotricitate : deficitară (se mişcă greoi);
Motricitate fină : deficitară (stângaci, copilul foloseşte mai mult mâna stângă,
prinde cu dificultate obiectele cu mâna dreaptă);
Gândirea : - se află la stadiul gândirii simbolice, cu lentoare ideatică, nu are
capacitatea de sinteză sau generalizare;
Memoria : - prezintă uşoare tulburări de fixare, este mecanică, de durată medie
(copilul nu reuşeşte să memoreze o poezie în întregime, un cântec, etc.);
Atenţia: - este distributivă şi prezintă tulburări de concentrare pe termen lung;
Imaginaţia : - este săracă, reproductivă;
Limbajul : - expresiv slab dezvoltat, cu anomalii în dezvoltare, înţelegerea bună
a mesajului.
Aptitudinile :
a. aptitudini generale : - pentru jocurile de construcţii.
b. aptitudini speciale : - îi place să deseneze;
- îi place să citească imagini din cărţi.
Trăsături de caracter în devenire :
a. atitudinea faţă de sine : - atitudine pozitivă.
b. atitudine faţă de ceilalţi : - deschisă, prietenoasă faţă de colegii lui.
c. atitudine faţă de muncă : - leneş, dezorganizat, execută sarcinile silit.
Interese :
a. activităţi preferate în cadrul grădiniţei :
- activităţile de desen;
- jocurile de construcţii;
- povestirile;
- citirea de imagini.

1
 Preşcolarul are un temperament melancolic, slab, oboseşte şi când
vorbeşte, nu rezistă la efort fizic şi psihic, o mobilitate slabă de adaptare la
programul grădiniţei, trăieşte în lumea lui interioară (vorbeşte singur,
reproducând anumite replici de la televizor, imită gesturi de împuşcături,
părăseşte de multe ori activităţile de dezvoltare personală şi merge la jucării.

DATE PEDAGOGICE :
La venirea la grădiniţă, după plecarea părinţilor, trecea prin nişte crize de
afectivitate şi dorea să fie ţinut tot timpul de mână, pentru a se simţi în siguranţă.
În prezent, copilul a început să frecventeze grădiniţa, absentând doar în
anumite cazuri când părinţii nu au posibilitatea să-l aducă. Cu timpul a înţeles că
despărţirea este firească şi doar temporară, a înţeles scopul venirii la grădiniţă,
apărând motivaţia şi plăcerea.
S-a adaptat greoi la activitatea din grădiniţă datorită nivelului slab de
comunicare, lipsei de prieteni, procesele de cunoaştere slab dezvoltate.
În prezent subiectul este mai sociabil, puţin comunicativ, se joacă cu
câţiva băieţi din grupă. Pe zi ce trece se integrează mult mai bine în colectivul
grupei, participând la activităţile de grup dacă este solicitat.

PLAN DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT :

Recomandări :
- terapie cognitivă;
- terapie logopedică;
- ludoterapie;
- consilierea părinţilor.

Intervenţie în cadrul grădiniţei :

Domenii : educarea limbajului, şi abilităţi practice.
Tipul de intervenţie :
- dezvoltarea abilităţilor cognitive specifice vârstei copilului;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
- dezvoltarea unor deprinderi elementare.
Cine intervine în aplicarea programului :
- educatoarea;
- consilier psihopedagogic;
- logoped;
- părinţii.
Scopul intervenţiei :
- dezvoltarea potenţialului cognitiv al copilului în vederea integrării lui în
activităţile de tip şcolar, cât şi în grupul de copii.

2
Obiective :
- pe termen lung :
- creşterea nivelului de dezvoltare cognitive prin stimularea corespunzătoare
a senzaţiilor şi percepţiilor;
- dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a structurilor
verbale;
- creşterea nivelului de dezvoltare motrică.

- pe termen scurt
- să realizeze deosebiri şi asemănări privind conservarea numărului de
obiecte, lungimii, volumului şi suprafeţei;
- să întrebe şi să răspundă la întrebări;
- să ia parte la discuţii în grupuri mici;
- să ia parte la activităţile de învăţare în grup.

PROGRAMUL DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT

Programul de intervenţie personalizat are la bază metode şi strategii

centrate pe copil, în funcţie de particularităţile lui, pentru a crea un mediu care să
favorizeze şi să sprijine învăţarea.

Ţinta 1 : Dezvoltarea abilităţilor de comunicare

Scopul acestor acţiuni este activizarea vocabularului pe baza

experienţei imediate, cu cuvinte care denumesc obiecte, fiinţe şi fenomene
observate, cunoscute, însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii spaţiale, relaţii şi
unele trăiri afective.
Obiectivele acţiunilor sunt raportate la particularităţile lui P. A. :
- să transmită un mesaj simplu în cadrul activităţii de învăţare;
- să primească mesaje, să îndeplinească acţiuni simple;
- să răspundă adecvat la ceea ce i se spune.
Copilul nu poate formula propoziţii . Anamneza pune în evidenţă o întârziere
în evoluţia motricităţii generale, ca şi stagnarea în evoluţie sub aspect fono-
articular după perioada lalaţiunii.
Logopedul va selecţiona exerciţiile ce corespund particularităţilor copilului
care se află în tratament.
Având în vedere importanţa deosebită a mediului social în tratarea
tulburărilor de limbaj, am căutat să mă asigur de sprijinul familiei în sensul de a-i
determina să-şi schimbe atitudinea, să fie mai autoritari faţă de copil.
Am început cu băiatul o serie de exerciţii pentru :
- imitarea de sunete sub formă de onomatopee;
- dezvoltarea auzului fonematic;
- repetarea unor serii de silabe;
3
 - exersarea pronunţării cuvintelor mono, bi şi polisemantice;
- denumirea unor imagini sau obiecte;
- formularea de mici răspunsuri la întrebări pe baza unor imagini;
- povestire liberă.
În cadrul activităţilor de învăţare am aşezat copilul în interiorul
grupului de copii, preîntâmpinând astfel tendinţa de automarginalizare ce este
prezentă la copiii cu dizabilităţi ca urmare a faptului că se simt neputincioşi să
participe la activităţi. Am apelat frecvent să povestească ce vede în imagini,
cerându-i să răspundă la întrebări simple „Pe cine vezi în imagine?”, „Ce face?”,
copiii urmărind să închege povestioare sugerate de planşe. După fiecare răspuns
l-am încurajat : „Foarte bine!”, „Bravo!”, pentru a-i oferi un stimulent.
Integrare copilului în activităţile şcolare şi în interiorul grupului a fost
încurajată prin atitudine pozitivă şi mijlocită de diversele situaţii de învăţare şi
socializare din grupă.

Ţinta 2 : Terapie cognitivă

Terapia cognitivă se constituie din acţiuni şi programe compensatorii

care facilitează înţelegerea lucrurilor, fenomenelor, persoanelor şi situaţiilor de
viaţă.
Mi-am propus pentru P. A. să-şi fixeze câteva repere specifice stadiului
gândirii preoperatorii, respectiv înţelegerea aspectelor privind conservarea
numărului de obiecte, a lungimii şi volumului.
De exemplu : În conservarea suprafeţei am început cu două suporturi
egale pe cara am aşezat identic acelaşi nr de cuburi. Am rearanjat cuburile pe
unul din suporturi. Apoi am întrbat copilul care suport are acoperită o suprafaţă
mai mare de cuburi. Copilul a răspuns : cel în care cuburile au fost reaşezate.
Asemenea exerciţii am lucrat şi pentru conservarea volumului cu ajutorul a două
pahare identice cu lichid), pentru conservarea lungimii suprafeţei (jucându-ne cu
un număr egal de cuburi pe două suprafeţe pe care le-am aranjat prima dată
identic, iar a doua oară diferit).
Terapia cognitivă este înţeleasă ca un proces complex de echilibrare
mintală prin organizarea specifică a cunoaşterii la copiii cu cerinţe educative
speciale al căroro comportament cognitiv se caracterizează print-un fenomen
general de perturbare a organizării cunoaşterii.

Ţinta 3 : Dezvoltarea motricităţii

Scopul acestor activităţi este ca băiatul să realizeze lucrări practice

inspirate din viaţa cotidiană, valorificând deprinderi de lucru însuşite.
Obiectivele demersului sunt adaptate la particularităţile lui P. A. şi
anume :
- să utilizeze unelte uşor de manevrat,
- să folosească tehnici simple de lucru (asamblare, lipire);
4
 - să selecteze materialul necesar temei propuse;
- să verbalizeze acţiunile întreprinse.
De exemplu, o temă la activităţile practice a fost : „Hai să recunoaştem
culorile semaforului!” – colaj. Copiii au fost aşezaţi la măsuţe, iar P. A. a fost
aşezat lângă educatoare pentru a primi ajutor (verbal şi fizic) în realizarea
mişcărilor. Am distribuit copiilor materialele necesare (planşă, suport cartonat,
aracet, foafece, coli colorate, şerveţele de şters pe mâini) şi am dat indicaţiile
despre utilizarea lor. Activitatea constă în decuparea cerculeţelor colorate ce
reprezintă luminile semaforului şi lipirea acestora pe suportul cartonat pentru a
forma semaforul. Pe parcursul activităţii, copiii primesc sprijin pentru realizarea
colajului, iar P. A. lucrează sub îndrumarea educatoarei pe etape mici. (luăm
planşa..., o aşezăm pe măsuţă..., decupăm câte un cerculeţ din fiecare culoare...,
acum trebuie să lipim cercurile colorate..., ce culoare are semaforul sus?...etc.).
Pentru fiecare etapă realizată, copilul primeşte stimulente verbale putând fi dat şi
ca exemplu celorlalţi copii.

Ţinta 4 : Consilierea părinţilor

Prin discuţii, explicaţii şi exemplificări i-am ajutat pe părinţi să

înţeleagă că modul în care gândesc ei despre împlinirea copilului lor în viaţă, va
determina maniera în care îşi educă copilul şi îi va inocula acestuia o anumită
imagine de sine.
Am considerat că este necesară colaborarea cu familia tocmai pentru că
am înţeles neputinţa familiei şi dezamăgirea acesteia în faţa dificultăţilor
copilului de a îndeplini sarcini şi de a se integra în grupul de copii.
Părinţii au înţeles că prin răbdare, înţelegere şi încurajare pot ajuta
copilul să treacă prin inhibiţii şi să execute activităţi la care întâmpină dificultăţi :
scrierea unor cifre şi litere, operaţii aritmetice simple de adunare şi scădere cu
una – două unităţi, exerciţii cu obiecte, povestiri, repovestiri, lucru în caiete
speciale, aplicaţii, etc.
Am subliniat că părintele trebuie să fie un bun ascultător, să fie flexibil,
realist şi să colaboreze cu acesta pentru a-l ajuta.

CONCLUZII :

Activitatea de la grădiniţă susţinută de părinţi a dus la schimbări

semnificative în bine pentru copil.
Astfel :
- copilul a reuşit acumularea unui volum de cunoştinţe ;
- şi-a exersat memoria, gândirea, reţine cu uşurinţă, dar mai întâmpina dificultăţi
în ceea ce priveşte comunicarea ;
- pe plan afectiv copilul s-a integrat bine în regimul grădiniţei, s-a acomodat cu
copiii, nu se mai simte demotivat. Mama mi-a comunicat că se trezeşte dimineaţa
din proprie iniţiativă şi doreşte să vină mai repede la grădiniţă.
5
- a rămas totuşi un sensibil, cu o accentuată inteligenţă emoţională ( are momente
când vine lângă mine, se uită atent şi doreşte un gest de tandreţe, o mângâiere,
chiar de numai o secundă).
- dă dovadă de multă voinţă, dorind să facă ce fac şi ceilalţi copii, dar factorii de
sănătate dau lentoare acţiunilor lui.

BIBLIOGRAFIE :
1. Ezechil, Liliana, (coord.), (2008), Calitatea în mentoratul
educaţional, Ed. V&I Integral, Bucureşti;
2. Ezechil, Liliana, Păişi, Lăzărescu, M., (2002), Laboratorul
preşcolar, Ed. V&I Integral, Bucureşti;
3. Zlate, M., (coord.), (1993), Psihologie – manual pentru clasa a X-
a, şcoli normale şi licee, E.D.P., Bucureşti.