Ariile de

dezvoltare
 Dezvoltarea motorie

 Dezvoltarea motorie se referă la abilitatea

copilului de a se mişca şi de a controla
mişcarea diferitelor părţi ale corpului

 Dezvoltarea mişcărilor depinde de dezvoltarea

creierului, de informaţiile primite de la sistemul
senzorial, de dezvoltarea masei musculare, de
sănătatea sistemului nervos şi de oportunităţile
de exersare la care copilul este expus

 Abilităţile motorii din primele luni de viaţă sunt

reflexe primare necondiţionate (mişcări care nu
pot fi controlate de individ şi care nu au fost
învăţate) şi dispar odată cu dezvoltarea
controlului voluntar al mişcărilor
 Dezvoltarea percepţiei
 Dezvoltarea percepţiei se referă la modul în care copilul
foloseşte informaţiile recepţionate prin intermediul simţurilor:
văz, auz, pipăit, miros şi kinestezie (atingere, piele, postură).

 Dezvoltarea percepţiei implică trei aspecte importante:

 Multimodalitatea. Informaţia din mediu este recepţionată
prin intermediul mai multor organe de simţ; când urmărim
o persoană care vorbeşte, o privim pentru a observa
expresiile faciale şi gesturile acesteia, şi totodată îi
ascultăm cuvintele.
 Obișnuința - reprezintă abilitatea individului de a ignora
toţi ceilalţi stimuli cu excepţia celor consideraţi importanţi.
De exemplu, un copil poate ignora complet activitatea
adultului în timp ce este focusat pe jucăria lui cea nouă.
 Integrarea senzorio-comportamentală. Copilul
transpune informaţia senzorială în comportamente
specifice ce au o anumită funcţie adaptativă. De exemplu,
un copil de 3½ ani vede un camion care se apropie şi
aşteaptă pe trotuar până ce acesta trece.
 Dezvoltarea cognitivă

 Dezvoltarea cognitivă se referă la evoluţia

intelectului sau a abilităţilor mentale.

 Cogniţia presupune, pe de o parte,

recunoaşterea, procesarea şi organizarea
informaţiei, şi, pe de altă parte, utilizarea
informaţiei în mod adecvat

 Procesele cognitive includ activităţi mentale de

genul descoperirii, interpretării, sortării,
clasificării, comparării, abstractizării şi amintirii
informaţiei.

 În cazul copiilor mai mari procesele cognitive

presupun evaluarea ideilor, rezolvarea
problemelor, utilizarea simbolurilor, efectuarea
unor aprecieri/estimări, înţelegerea regulilor şi a
conceptelor, anticiparea evenimentelor viitoare,
Stadiile
dezvoltării
cognitive
 Dezvoltarea limbajului

 Evoluţia limbajului poate fi împărţită în două

perioade: pre-lingvistică, până la 12 luni şi
lingvistică, după 12 luni.
 În perioada pre-lingvistică copilul îşi comunică
nevoile şi sentimentele prin mişcările corpului şi
prin emiterea de sunete, plâns şi râs.
 În timpul celei de-a doua perioade (lingvistică),
vorbitul devine principala formă de comunicare.
Cuvintele şi regulile gramaticale sunt dobândite
simultan cu abilitatea de transmitere a ideilor prin
intermediul limbajului.

 De la bun început, copiii dau dovadă de atenţie la

limbaj şi de abilitatea de a distinge sunete.

 În decursul perioadei de gângureli, îngânări şi

imitaţie, bebeluşii îşi dezvoltă abilităţile articulatorii
 Dezvoltarea limbajului

 Copiii îşi asumă un rol activ în construirea

unui sistem de vorbire: sunt ascultători,
atenţi, se joacă şi experimentează cu
sunetele.

 Majoritatea copiilor înţeleg o serie de

concepte şi relaţiile dintre aceste concepte
cu mult înainte de achiziţionarea cuvintelor
care le pot descrie.

 Abilitatea de receptare a limbajului se

dezvoltă înaintea abilităţii de exprimare
lingvistică (abilitatea de a folosi cuvinte
pentru a descrie şi explica).
 Dezvoltarea
emoţională
 Dezvoltarea emoţională începe odată cu exprimarea emoţiilor primare
(bucurie, frică, furie, tristeţe) şi continuă cu exprimarea unor emoţii mai
complexe pe măsură ce copilul creşte.

 Dezvoltarea emoţiilor pare să fie dependentă de maturarea creierului, însă

poate fi alterată de influenţele mediului.

 Fiecare emoţie are o modalitate proprie de manifestare (ex. plâns, zâmbit,

încruntare) şi e însoţită de anumite procese neurochimice.

 După cel de-al doilea an de viaţă, copiii încep să exprime emoţii mai complexe
(jenă/stânjeneală, ruşine, vină, invidie şi mândrie).

 Emoţii precum ruşinea, vina şi mândria sunt considerate autoevaluative (nu

apar până când copilul nu a dobândit conceptul de sine) şi presupun că atât
conştiinţa propriei persoane cât şi înţelegerea regulilor impuse de către adulţi
să fie deja interiorizate.

 Cercetările din domeniul competenţelor sociale şi emoţionale arată că reacţiile

emoţionale ale părinţilor sau ale altor persoane care asigură creşterea şi
îngrijirea lor, sunt un predictor pentru competenţele emoţionale ale copiilor.

 Manifestarea constantă a emoţiilor pozitive în contextul lor de viaţă se

asociază cu un nivel ridicat al competenţelor emoţionale la copii. Exprimarea
emoţiilor pozitive faţă de copii este un predictor pentru abilităţile empatice.
 Dezvoltarea socială
 Competenţele sociale se manifestă prin comportamente
învăţate şi acceptate social care permit unei persoane să
interacţioneze eficient cu ceilalţi.

 Competenţele sociale sunt acele abilităţi care permit

modelarea comportamentelor unui individ pentru a realiza
interacţiuni sociale funcţionale cu ceilalţi. A împărtăşi cu
ceilalţi lucruri sau activităţi, a ajuta, a iniţia relaţii, a cere
ajutor, a face complimente sunt modalităţi prin care se
exprimă abilitatea socială.

 Abilitatea unui copil de a stabili relaţii pozitive cu ceilalţi are

un impact major pentru toate aspectele dezvoltării sale.

 Calitatea şi stabilitatea relaţiilor copilului în primii ani de viaţă

constituie baza pentru toate achiziţiile ulterioare: încrederea
în sine, sănătatea mentală, motivaţia de a învăţa,
performanţele şcolare, succesul profesional, abilitatea de
control a impulsurilor agresive, abilitatea de rezolvare pro-
socială a conflictelor, distincţia între bine şi rău etc.
 Dezvoltarea socială
 Copilul este echipat încă de la naştere cu o serie de mecanisme
care facilitează interacţiunea cu ceilalţi.

 În acest sens, el manifestă o selectivitate perceptuală care îl

predispune să fie atent la celelalte fiinţe umane şi o serie de
comportamente de semnalizare (râsul, plânsul) prin intermediul
cărora atrage şi menţine atenţia celorlalţi asupra lui.

 Stabilirea cu succes a relaţiilor cu adulţii şi cu ceilalţi copii oferă

baza pentru dezvoltarea capacităţilor pe care copilul le va folosi
de-a lungul vieţii sale.

 Relaţia iniţială copil - adult care se manifestă în jocul social prin

zâmbete, gesturi, vocalizări, construieşte şi întăreşte arhitectura
creierului şi creează o relaţie în care bebeluşul îşi dezvoltă noi
abilităţi.

 Relaţiile sănătoase cu persoanele care îl îngrijesc sunt un bun

predictor pentru dezvoltarea abilităţilor empatice (conştientizare
emoţiilor, a nevoilor şi a perspectivelor celorlalţi) care constituie
baza dezvoltării abilităţilor de cooperare.
 Dezvoltarea conceptului de
sine
 În centrul dezvoltării personale se află dezvoltarea conceptului de
sine care include atât imaginea de sine (imaginea internă despre
sine) cât şi stima de sine (valoarea pe care şi-o atribuie).

 Imaginea de sine este o imagine internă a persoanei despre sine

privitor la modul în care arată, genul, etnia, statutul în familie,
abilităţile sale.

 Stima de sine reprezintă o evaluare a aspectelor imaginii de sine şi

vizează modul în care copilul se simte privitor la modul în care
arată, genul căruia îi aparţine, etnia, poziţia în familie şi abilităţile
de care dispune.

 Copilul dobândeşte sentimentul propriei valori din interacţiunea cu

ceilalţi oameni din jur.

 Copilul primeşte informaţii despre sine prin modul în care este

tratat de ceilalţi sau din experienţele personale de succes sau de
eşec.

 Prin mesajele pe care le primeşte privitor la persoana sa sau la cea

ce face, copilul învaţă despre ceea ce cred adulţii despre el iar
aceste informaţii influenţează convingerile pe care şi le formează
despre sine.