CAPITOLUL II

CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Frecvent , întâlnim utilizarea nediferențiată a unor termeni , cum ar fi individ,

individualitate, persoană, personalitate , personaj, etc.
Cel mai adesea acești termeni sunt folosiți unul în locul celuilalt.
Diferențele, dar și relațiile existente între ei, devin absolut necesare.
Conceptul de individ
Individul se definește ca fiind totalitatea însușirilor biologice ( ereditare sau dobândite),
care asigură adaptarea la mediul natural.
El desemnează , entitatea vie care nu poate fi dezmembrată fără a-și pierde identitatea ,
altfel spus caracterul indivizibil al organismului.

Conceptul de individualitate
În decursul existenței individului, are loc un proces de diferențiere și diversificare a
organizării structural-funcționale .
Însușirile biologice se specializează , se ierarhizează , se integrează căpătând astfel, unele
note distinctive , originale.
Individualitatea , este deci , individul cu organizarea sa specifică, diferențială , irepetabilă
și indestructibilă.
Noțiunea se folosește pentru a desemna organizările complexe.

Conceptul de persoană
Persoana este corespondentul în plan social al individului în plan biologic.
Prin conceptul de persoană desemnăm ansamblul însușirilor psihice care asigură
adaptarea la mediu social-istoric.
Persoana este individul luat în accepțiunea sa psihologică, deci cu viața sa psihică
constituită, superioară ,conștientă.
Copiilor la naștere și bolnavilor psihici nu li se pot acorda atributul de persoană.
Noțiunea de persoană este aplicată doar omului , dar nu în general , ci doar celui dezvoltat
din punct de vedere psihic.

Conceptul de personalitate
Personalitatea este persoana plus o notă de valoare.
Prin conceptul de personalitate înțelegem unitatea bio-psiho-sociala care se formează
stadial în ontogeneză și determină în mod specific și relativ stabil de raportare a omului cu lumea
și cu sine însăși.

Conceptul de personaj
Personajul poate fi definit ca “ persoana în rol” , omul interpretat ca un rol social și cum
fiecare om poate juca mai multe roluri, înseamnă ca el se manifestă prin mai multe personaje ,
mai multe “ fațete” ale personalității sale.
Astfel, Mielu Zlate vorbește despre laturi ale personalității și anume :
-temperament
-aptitudini
-inteligență
-creativitate
-caracter

2.1.TEMPERAMENTUL

Temperamentul se definește ca ansamblul însușirilor dinamico-energetice ale

personalității.
Pe de o parte ne furnizează informații cu privire la cât de rapid sau lentă , mobilă sau
rigidă , uniformă sau neuniformă , accelerată sau domoală este conduita unui individ-nivelul
dinamic –iar pe de alta parte , ne indică modul de acumularea sau descărcare a energiei unui
individ-nivelul energetic- de unde atributele energic exploziv ,rezistent, expansiv și contrarele lor
( deficit de energie, consum lent al energiei, risipa de energie).
În cadrul dezvoltării personalității , temperamental este latura care se manifestă cel mai
timpuriu ( observabilă din copilărie) și se exprimă cel mai pregnant în conduită și
comportament ( mișcări, reacții afective , vorbire, etc.).

Astfel, putem identifica temperamente cu ajutorul unor indicatori psihocomportamentali

și anume:

1.Impresionabilitatea- adâncimea și tăria cu care sunt trăite fenomenele psihice , în

special cele senzoriale și afective.
Unii indivizi sunt adânc impresionabili ( informațiile primite și impresiile formate au rezonanță
mare în plan psihic , iar trăirile afective îl fac să vibreze puternic , iar alții sunt puțin
( superficial) impresionabili.

2.Impulsivitatea-se referă la caracterul brusc al răspunsurilor, la descărcări sacadate în

desfășurarea proceselor, sau înregistrând perioade de latență prelungită, desfășurări domoale.

3.Ritmul reacțiilor și trăsăturilor psihice

4.Tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale – exprimă frecvența trăirilor

psihice într-o anumita unitate de timp.

5.Expresivitatea psihică- intonația vorbirii , debitul si viteza limbajului, mișcările de mers

automatizate, expresiile emoționale si mimice, direcția orientării dominante
( extravertire, introvertire ) , disponibilitatea la comunicare interpersonală.

Temperamentul este un corespondent în plan psihocomportamental , al tipului de sistem

nervos.
Temperamentul, pe de o parte ne indica modul în care se exteriorizează și se manifestă o
persoană într-o situație concretă , sub aspectul intensității, mobilității și echilibrului diverselor
tendințe, pulsiuni și procese biologice contrare ( forța/slăbiciune, mobilitate/inerție,
excitație/inhibiție, control/impulsivitate), iar pe de altă parte influențează celelalte laturi ale
personalității

Tipologii temperamentale

Tipologii bioconstituționale
Aceste tipologii se bazează pe parametrii constituției corporale , morfologice a
individului, mai exact pe raporturile cantitative dintre diferitele dimensiuni ale corpului ,
considerând că o anumita constituție predispune la un anumit comportament.
Tipul picnic-constituție orizontală , abdomen voluminos , tendința spre obezitate , statura
mijlocie , piele întinsa , fața moale și largă , gât mare, torace bombat și lăsat în jos , extremități
moi, rotunde, scurte, sistem osos fragil .
Tipul leptosom ( astenic) –constituție verticală( dezvoltat mai mult în lungime ) , trunchi
cilindric , cutie toracică plată , umeri apropiați și înguști , cap mic și rotund , mușchi și oase
subțiri ( aspect scheletic ) , nas lung și ascuțit, paloarea feței , trăsături feminine la bărbați și
masculine la femei.
Tipul atletic-vâscos-constituție fizică proporționată , dezvoltare amplă a scheletului osos,
a musculaturii, epidermei.
Acestor tipuri constituționale le corespund doua tipuri psihice :
-tipul ciclotim –caracterizat printr-o permanentă oscilație de la o stare psihică la alta
-tipul schizotim se distinge printr-o profundă discrepanță între aparență și esență , dintre ceea ce
se vede și ceea ce se ascunde.
Diferențele dintre oameni au fost sesizate încă din antichitate de către Hipocrate și
Galenus .Ei au considerat aceste diferențe energetice dintre oameni ca rezultat din amestecul în
proporții variabile a umorilor organismului ( sânge, flegma, bila neagră , bila galbenă).
Astfel s-a ajuns la împărțirea oamenilor după compoziția umorală în patru categorii:
-sangvinicul
-flegmaticul
-colericul
-melancolicul

Temperamentul sangvinic ( verbul caracteristic a vorbi)

Este determinat de un sistem nervos puternic , echilibrat și mobil. Se caracterizează prin

vioiciune , mișcări repezi, vivacitate emoțională , ritm constant al activității.
Bine dispus , adaptabil și eficient , calm și cu bun autocontrol , sangvinicul nu oscilează
în ceea ce întreprinde .Știe să renunțe și să aștepte , fiind în același timp sociabil și nu totdeauna
ambițios , dar nici pasiv.
Deși, poate fi uneori superficial și instabil în relații cu ceilalți , sangvinicii se vor adapta
ușor la antrenamente și competiții, manifestând inițiativă și dorință de succes.
Este vioi , optimist , sociabil, nepăsător, des promite, dar nu se ține de promisiune și se
adaptează cu ușurința la orice situație.
Fire activă , schimbă activitățile foarte des , deoarece simte permanent nevoia de ceva
nou, are o capacitate mare de muncă.
Trăirile afective sunt intense , dar sentimentele sunt superficiale și iritabile, emoțiile
negative și pozitive apar și dispar repede, .
 Are gesturi expresive , iar tempoul vorbirii este înalt.
Trece cu ușurința peste eșecuri sau decepții sentimentale și stabilește ușor contacte cu alte
persoane.
Persoana sangvinică este guraliv, exuberant , năvalnic. Pentru un sangvinic, jocul preferat
este statul de vorbă , fiindu-i ușor să domine conversațiile.
Deciziile lui sunt bazate mai mult pe sentimente de moment, decât pe o gândire
analitică .El tinde sa fie o persoană care vorbește tare , sau care chiar strigă

Temperamentul flegmatic

Sistem nervos puternic echilibrat, inert. Este liniștit, calm , imperturbabil , cugetat în tot
ceea ce face , pare a dispune de o răbdare fără margini , mimica și gesturile aproape lipsesc.
Se bazează pe principii și nu pe instincte.
Are o putere de muncă deosebită și este foarte tenace, meticulos .
Fire închisă , puțin comunicativă , preferă activitățile individuale , greu trece de la o
activitate la alta.
Flegmaticul este un vorbitor necombativ ,lent si chibzuit.
Maniera sa calmă îl face să se supere foarte greu , îl loc de aceasta , va face orice ca să
evite confruntările neplăcute.
Motto-ul sau este “ pace cu orice preț”.
Nu râde niciodată zgomotos și ridică tonul foarte greu.
Expresia fetei sale este cel mai dificil de descifrat, deoarece poate avea un chip de piatră.
Flegmaticul are o gândire ordonată și este capabil de o analiză minuțioasă și de deducție.
Flegmaticul este totdeauna demn de încredere și statornic.

Temperamentul coleric

Baza neurofiziologică o constituie sistemul nervos neechilibrat.

Este energic , neliniștit, impetuos uneori, impulsiv și își risipește energia. E foarte activ,
el este inegal în manifestări, stările afective se succed cu rapiditate.
Gesticulează mult , este deosebit de expresiv , imposibil de neobservat, brusc își schimbă
dispoziția , e nerăbdător, câteodată brutal, agresiv, dur.
Are tendința de dominare în grup, ușor se adaptează la noi situații și se dăruiește cu
pasiune unei idei sau cauze .Își pierde repede interesul , nu se poate concentra pe perioade lungi ,
îi place lauda și este o fire creatoare.
Colericul este un extrovertit, care vorbește liber.
Colericului nu-i plac poveștile lungi și detaliate.
Punctul său forte constă în capacitatea de a conduce , poziție în care este ușor să ia decizii
atât pentru el cât și pentru alții.
De foarte multe ori colericul, pare încăpățânat, îngâmfat și autoritar.
Nu este inclinat spre gândire analitica , ci mai degrabă spre aprecierea proprie a unei situații.
De obicei, colericii cred că ei sunt cei care au dreptate și datorită minții lor ascuțite și
foarte practice , de cele mai multe ori așa și este.
Colericii sunt buni în ceea ce privește polemica , dar le place să argumenteze și pot fi
sarcastrici.
 Temperamentul melancolicului

Sistem nervos slab.

Este puțin rezistent la eforturi îndelungate. E caracterizat prin activism scăzut , acțiuni
lente, sensibilitate înaltă, e predispus pentru stări de depresie , puțin comunicativ, închis în sine,
are dificultăți în adaptare socială.
Debitul verbal este scăzut , gesticulația redusă , nu suportă tonuri înalte , repede cedează
în fața altora.
Melancolicul este introvertit , este dotat cu o excepțională gândire analitică .Mintea sa
iscoditoare are capacitatea de a lua o situație , de a o diseca și de a o examina pe toate părțile .
Este caracterizat de o varietate de stări sufletești , fluctuante, oscilând între maxime și
minime .
Uneori melancolicul este retras, deprimat și irascibil, iar alteori exuberant , prietenos.
Deoarece este dominat de latura sa emoțională, melancolicul are adesea, dificultăți în a
face schimburi emoționale în viața sa. Este un perfecționist dotat cu o fire extrem de sensibilă.
Are dificultăți în a-și exprima adevăratele sentimente și emoțiile.

2.2. APTITUDINILE

Aptitudinea reprezintă însușiri ale persoanei care în ansamblul lor , explică diferențele
constante între oameni , în privința posibilității de a-si însuși anumite cunoștințe , priceperi și
deprinderi.
Prezența unei aptitudini este indicată de ușurința cu care sunt învățate cunoștințele și
deprinderile dintr-un domeniu.
Termenul de “ aptitudine ”este sinonim cu “ capacitatea”.
Schema structurală a unei aptitudini cuprinde în principal următoarele verigi:
-veriga informațională –procesual operatorie
-executivă
-diamogenă și de auto- întărire
-de reglare
Tipuri de aptitudini
generale:-memoria
-spiritul de observație
-atenția
-inteligența
b) speciale –tehnice
-psihomotorii-senzoriale
-speciale
 2.3.CARACTERUL

Caracterul exprimă valoarea morală , personală a omului, a mai fost denumit și profilul
socio-moral al acestuia evaluat în principal după criterii de unitate , consistență și stabilitate.
Caracterul reprezintă configurația sau structura psihică individuală , relativ stabilă si
definitorie pentru om, cu o mare valoare adaptativă, deoarece pune în contact individul cu
realitatea , facilitându-i stabilirea relațiilor , orientarea și comportarea potrivit specificului său
individual.
În structura personalității caracterul și aptitudinile trebuie să ocupe locul dominant și să-și
subordoneze temperamentul.
În cazul în care temperamentul nu este modulat și utilizat conform necesităților
activităților creatoare și comportării călăuzitoare de înalte idealuri –valoarea personalității este
prejudiciată.
În greaca veche , cuvântul caracter înseamnă tipar, pecete.
În sens larg, caracterul este un mod de a fi , un ansamblu de particularități
psihoindividuale ce apar ca trăsături ale unui “ portret psihic global”.
Caracterul este apreciat după calități caracteriale cum sunt:
-omenia
-bunătatea
-sinceritatea
-hărnicia , iar acestea nu țin de temperament.
Profilul caracterial al fiecărei persoane consta în :
1.Unitatea caracterului – înseamnă a nu modifica în mod esențial conduita de la o etapă
la alta din motive de circumstanțe , contrare principiilor declarate.

2.Expresivitatea caracterului- se referă la dezvoltarea uneia sau a câtorva trăsături , care

dau o notă specifică întregului.
Caracterele expresive sunt cele clar definite , ușor de relevat și dominante în raport cu situația în
care se află.

3.Originalitatea caracterului- presupune autenticitatea în însușirea și realizarea anumitor

valori , coerența lăuntrică a acestora, forța lor morală , gradul lor diferit de dezvoltare și îmbinare
la fiecare individ, cu alte cuvinte, nota distinctivă a persoanei în raport cu alte persoane.

4.Bogația caracterului -rezultă din multitudinea relațiilor pe care persoana le stabilește cu

viată sociala , cu munca , cu semenii, etc.
Cei care au preocupări ți relații înguste rămân indiferenți în raport cu o serie de fapte și
evenimente , nu se angajează , nu participă , rămân izolați.

5.Statornicia caracterului- se realizează dacă atitudinile și trăsăturile caracteriale au o

semnificație de o mare valoare morală , aceasta fundamentând constanta manifestare în
comportament.
 6.Plasticitatea –asigură evoluția caracterului și autoreglajul eficient în dependența de
diverse împrejurări.

7.Taria de caracter- se exprimă în rezistența la acțiuni și influențe contrare scopurilor

fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morală, etc.

2.4. INTELIGENTA

Deși inteligenta este o parte , o latură a personalității , ea intră în interacțiune nu doar cu

fiecare dintre celelalte părți sau laturi ale personalității , ci și cu întregul , care este însăși
personalitatea.
Inteligenta este motorul evoluției generale și individuale , care apare în situații vitale ce
presupun subordonarea ei unei duble necesitați:
-de a evita ce este vătămător
-de a reține ceea ce este bun, util.

QI - coeficient de inteligenta

VM
IQ=------------.100
VC

Unde VM-vârsta mintală

VC-vârsta cronologică

Rangurile QI și nivelul de dezvoltare

0-25 –idiotul
25-50-imbecilul
50-70-debil mintal
70-80-limita subnormalului
80-100-normal
100-120-nivel superior
120-140-peste superior
140-geniu
 2.5.CREATIVITATEA

Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva original.

Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenție sau descoperire , cu ajutorul
imaginației creatoare , a unor idei sau produse noi, originale de mare valoare și aplicabile în
diferite domenii de activitate.
Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte
noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.
Într-o accepțiune foarte largă, creativitatea constituie un fenomen general uman , forma
cea mai înaltă a activității omenești.

Creativitatea apare în patru accepțiuni importante și anume:

1.Creativitatea ca produs
Drept caracteristici esențiale ale unui produs al activității umane care să permită încadrarea
acestuia în categoria produselor creatoare au fost considerate , pe de o parte , valoarea, utilitatea
socială și aplicativitatea vasta .

2.Creativitatea ca proces
Aceasta accepțiune vizează caracterul fazic, procesual al creativității, faptul ca ea nu se produce
instantaneu, ci necesită parcurgerea unor etape distincte între ele.

3.Creativitatea ca potențialitate general umană

Creativitatea este o capacitate general umană. Sub o forma latentă , virtuală , în grade și proporții
diferite , ea se găsește la fiecare individ.
Daca n-am accepta acest punct de vedere, n-am putea interveni în stimularea, educarea și
antrenarea creativității.

4.Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității

Creativitatea integrează în sine întreaga personalitate și activitate psihică a individului, iar
la rândul ei, se subsumează și integrează organic în structurile de personalitate devenind astfel
una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalității.
Creativitatea este o dimensiune de sine stătătoare a personalității, integrate organic în ea.
Prin creativitate , personalitatea umană se înscrie într-un orizont axiologic , omul
valorizând-se pe sine însuși.
Existența potențialului creator nu asigură pe sine însăși, desfășurarea actului creator.
Un asemenea fapt va avea loc în condiții adecvate de stimulare psihoindividuală , socială
si culturală.