Sunteți pe pagina 1din 13

SISTEMUL DE

PERSONALITATE
PERSONALITATEA

Personalitatea nu reprezintă un adaos la SPU (sistemul


psihic uman) şi nici o reducere la o funcţie sau la un
process psihic. Ea determină specificul SPU. Aşadar,
studiul psihologic al personalităţii constă în studiul
programelor, structurilor profunde şi organizării SPU.
Din punct de vedere sintetic, personalitatea este o
rezultantă a următoarelor elemente:
 temperamentul-latura dinamico-energetică a
personalităţii;
 aptitudinile- latura instrumental-operaţională a
personalităţii;
 caracterul- latura relaţional-valorică a personalităţii;
 creativitatea.
CONCEPŢII EMPIRICE ŞI ŞTIINŢIFICE CU
PRIVIRE LA PERSONALITATE
Concepţii empirice Concepţii ştiinţifice
Copilul are personalitate. Copilul mic nu are personalitate.
Personalitatea începe să se formeze în
jurul vârstei de 3 ani, odată cu formarea
Eului.
Există personalitate puternică Nu există personalitate puternică sau
şi personalitate slabă. slabă. Poate exista caracter puternic
(valorizat pozitiv) şi caracter slab
(valorile predominante contravin
normelor morale).
Personalitatea nu se schimbă. Deşi personalitatea este o constantă,
studiile de specialitate confirmă faptul
că personalitatea se schimbă parţial din
15 în 15 ani, ceea ce asigură adaptarea.
TEMPERAMENTUL
 Temperamentul reprezintă latura dinamico-
energetică a sistemului de personalitate.
 Trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cel
mai uşor de constatat dintre celelalte
trăsături ale personalităţii.
 Nu există tipuri temperamentale bune sau
rele, pozitive sau negative. Prin urmare, o
profesie poate fi exercitată de orice tip
temperamental. De exemplu, profesia de
scriitor: V. Alecsandri- temperament
sangvinic, I. L. Caragiale- temperament
coleric, M. Sadoveanu- temperament
flegmatic, M. Eminescu- temperament
melancolic.
 Modul în care se exprimă temperamentul
poate fi educat şi controlat.
 Temperamentul este înăscut.
PORTRETE TEMPERAMENTALE
 Colericul- excitabil, eruptiv,
năvalnic. Oscilează între
entuziasm şi decepţie. Are
înclinaţii spre exagerare şi este
neliniştit, nerăbdător, predispus
la furie violentă sau afecţiuni
neobişnuite. Este extravert şi
comunicativ.
 Sangvinicul- echilibrat şi
rapid. Se adaptează repede şi
este binedispus. Are capacitate
de stăpânire de sine şi uneori
poate renunţa uşor la activităţi
importante.
 Flegmaticul- lent, neobişnuit
de calm. Poate fi foarte
perseverent. Deşi pare
indiferent afectiv, poate ajunge
la sentimente foarte
consistente. Sunt introverţi şi
puţin comunicativi.

 Melancolicul- are tonus


scăzut, este sensibil şi emotiv.
Dacă este solicitat foarte mult,
are înclinaţii spre depresie. Se
adaptează cu dificultate la
viaţa socială.
CARACTERUL

 În sens larg, caracterul este un mod


de a fi, un ansamblu de
particularităţi psihoindividuale ce
apar ca trăsături ale unui „portret”
psihic global.

 În sens restrâns, caracterul reuneşte


însuşiri sau particularităţi privind
relaţiile pe care le întreţine
subiectul cu lumea şi valorile dupa
care el se conduce.

 Caracterul este în totalitate


dobândit.
Caracterul este un ansamblu de atitudini-valori.
Atitudinea reprezintă o poziţie a individului faţă de
cele din jur.
De exemplu:
 atitudinea faţă de oameni: toleranţă, invidie, xenofobie
etc.;
 atitudinea faţă de sine: demnitate, respect;

 atitudinea faţă de muncă/activitatea umană: hărnicie,


responsabilitate, perseverenţă, strădanie etc.;
 atitudinea faţă de societate: responsabilitatea
cetăţenească.
Fiecare atitudine a unei persoane reprezintă o trăsătură
caracterială, dacă aceasta este constantă în timp.
APTITUDINILE
 Aptitudinile sunt subsisteme sau
sisteme operaţionale, superior
dezvolate, care mijlocesc
performanţe supramedii in activitate.

 Aptitudinea arată ce poate individul,


nu ce ştie el.

 Aptitudinea rezultă dintr-un potenţial


înăscut şi se manifestă prin facilitatea
de învăţare şi de exerciţiu. Pentru a
se dezvolta aptitudinea, este necesară
educaţia, instrucţia. O aptitudine nu
se dezvoltă de la sine.
Clasificare:
1) aptitudini elementare- proprietăţi ale proceselor
cognitive sau reglatorii: acuitate vizuală, vedere în
spaţiu, volumul memoriei, concentrarea sau
distributivitatea atenţiei ş.a.m.d.
2) aptitudini complexe- rezultă din integrarea aptitudinilor
elementare. De exemplu, aptitudinea muxicală
presupune acuitate auditivă, auz muzical etc. Ele sunt:
 aptitudini speciale- mijlocesc eficienţa într-un anumit
domeniu (arta actoricească, sportul de performanţă,
muzica instrumentală etc.);
 aptitudini generale- utile în toate domeniile de activitate.
De exemplu: spiritul de observaţie, capaciatatea de a
memora, inteligenţa etc.
CREATIVITATEA
A crea înseamnă a produce ceva nou,
în raport cu ceea ce este vechi,
cunoscut, uzual, banal.
Toţi oamenii pot fi creativi în anumite
domenii şi în anumite limite.
Talentul corespunde creativităţii de
nivel superior.
Conceptul de creativitatea are trei
accepţiuni:
 de comportament şi activitate psihică
creativă;
 de structură a personalităţii sau stil
creativ;
 creativitatea de grup în care
interacţiunile şi comunicarea mijlocesc
generarea de noi idei. De exemplu,
activitatea de grup „Brainstorming”.
Atitudinile care favorizează apariţia rezultatelor
creative sunt:
 încrederea în forţele proprii;

 interesele cognitive;

 atitudinea antirutinieră;

 cutezanţa în adoptarea de noi scopuri;

 perseverenţa în căutarea de noi soluţii;

 simţul valorii şi atitudinea valorizatoare;

 atitudini direct creative: dragostea şi


receptivitatea pentru tot ce este nou, respectul
faţă de originalitate, cultivarea originalităţii.