Cele 4 tipuri de temperament

-Scurt istoric-

Foarte numeroase, încercările de clasificare a temperamentelor, s-au bazat la început

pe înregistrarea faptelor de conduită. Primul a fost Hipocrat, care a ajuns la concluzia că 4
„umori” din organism determină aceste conduite: sângele, limfa, bila neagră și bila galbenă.

Chiar dacă nu mai au astăzi nicio relevanță, clasificările uzuale au delimitat, în continuare,
cel mai adesea tot 4 tipuri temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic.

Coleric

 reacții emoționale putemice și reactivitate motorie accentuată;

 impulsiv și uneori chiar violent, agresiv;
 face risipă de energie, reușind insă să-și dovedească rapid capacitățile;
 inconstant în relațiile cu ceilalți; vorbire inegală, înclinație spre exagerare, etc
Sangvinic

 vioi, vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectivă la alta;
 se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor, ceea ce ii permite stabilirea
rapidiă de relații sociale;
 abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa;
 ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor, etc.
Flegmatic

 calm, imperturbabil, chiar lent;

 echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente
durabile;
 caracterizat de riăbdare și toleranță;
 se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta;
 meticulos, înclinat spre rutiniă, etc
Melancolic

 emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare;

 capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv;
 inclinat spre reverie și interiorizare;
 putemic afectat de insuccese, compensează
insuccesele prin închiderea în sine;
 capabil de activității de migală, etc

Mai ales după constituirea psihologiei ca știință, teoriile temperamentale s-au diversificat, 4
dintre cele mai importante fiind:

1. Teoria lui I.P. Pavlov care a găsit o corespondență între 4 tipuri de activitate nervoasă
superioară și 4 tipuri de temperamente:
 tipul puternic, neechilibrat, excitabill/colericul;
 tipul puternic, echilibrat, mobil/sangvinicul;
 tipul puternic, echilibrat, lent/flegmaticul
 tipul slab/melancolicul
2. Teoria lui C.G. Jung, acesta constatând, în urma bogatei sale experiențe clinice, faptul că
oamenii sunt orientați preponderant fie spre lunea externă, fie spre cea internă. Pe baza
 acestor constatări a precizat diferența între extraversiune (caracteristica persoanelor
deschise, cu mulți prieteni, orientate spre activități practice)
și introversiune (caracteristiciă persoanelor cu o fire închisă, retrase, liniștite, distante și
rezervate față de semenii lor, stăpâne pe sine).
Există o relaţie „stranie” între aceste scheme preştiinţifice şi studiul actual al dimensiunilor
nevrozismului şi extraversiunii. Stranietatea acestei relaţii se referă la faptul că influenţele
asupra abordărilor moderne rămân încă neclare.

3. Teoria lui H. Eysenck care a construit 4 tipuri temperamentale:

 extravertul instabil/colericul;
 extravertul stabil/sangvinicul;
 introvertul stabil/flegmaticul;
 introvertul instabil/melancolicul.
4. Teoria lui G. Heymans și E. D. Wiersma, fiind teorie mai nuanțată decât precedentele,
tipologia temperamentala fiind delimitată în funcție de trei parametri: emotivitatea,
activismul și ecoul, unde acesta din urmă, reprezintă „amprenta” lăsată asupra noastră de
evenimentele vieții. Ei obțin și adaugă astfel, în baza acestor parametri, încă 4 tipuri de
temperament:
 Pasionații;
 Apaticii;
 Nervoșii;
 Amorfii
Temperament, un termen care provine din limba latina (verbul temperare, cu sensul de a
amesteca), constituie cea mai expresivă latură a personalității noastre. Latura dinamico-
energetică a personalității. Însușirile temperamentale își pun amprenta asupra tuturor
manifestarilor noastre psihocomportamentale.