ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA”,

GALAŢI

TEMA
PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE
TEMPERAMENTELOR
PORTRETUL TEMPERAMENTAL AL COLERICULUI

REFERENT RACOVIŢĂ VIORICA

ANUL I ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI
2008
 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE
PRECURSORI
DEFINIREA PSIHOLOGIEI

Psihologia a avut, probabil, traiectoria evolutivă cea mai

complexă şi dramatică. În nici o altă ştiinţă particulară nu s-a
întâmplat să se conjuge, în acelaşi timp, divergenţe şi opoziţii
antagonice atât în ceea ce priveşte definirea obiectului de studiu, cât
şi în formularea bazelor metodologice generale.
Originile gândirii psihosociale pot fi găsite în opera lui Platon
(427-347) şi Aristotel (384-322).
Cuvântul psihologie provine din limba greacă unde “psyche”
are sensul de psihic, iar “logos” are sensul de ştiinţă. Termenul
psihologie a fost utilizat pentru prima oară în 1533 de către Rudolf
Goclenius tatăl într-o lucrare de morală, lucrare tipărită mai târziu
(1590) la Marburg; sensul actual apare în titlul tratatelor lui
Christian Wolff “Psihologia empirică” (1732) şi “Psihologia
raţionalistă” (1734).
 Psihologia a existat ca un capitol în cadrul filosofiei;
treptat, psihologia s-a desprins de filosofie si a căpătat
rigoare. Prima lucrare considerată de istorici ca având
caracter ştiinţific este “Elemente de psihofizică”, care
aparţine medicului şi fizicianului german Gustav Th.
Fechner. Statutul de ştiinţă se consolidează începând cu
anul 1879, când este înfiinţat la Leipzig (Germania) primul
laborator de psihologie din lume, de către fiziologul
Wilhelm Wundt; aici şi-au desăvârşit formaţia mulţi
cercetători din America sau Europa ca: William James, C.
James McKeen, precum şi românii Constantin Rădulescu
Motru, Florian Ştefănescu Goangă şi Eduard Gruber, care
a înfiinţat în 1889, la Iaşi, primul laborator de psihologie
din România.
După desprinderea de filosofie, psihologia şi-a
inaugurat statutul de ştiinţă independentă fixându-şi ca
obiect de studiu exclusiv sfera conştiinţei, organizarea
psihică internă.
 William James afirma, în celebrele sale “Principii de
psihologie (1890)” că psihologia este ştiinţa vieţii mintale,
a fenomenelor şi condiţiilor reale.
Jean Piaget defineşte psihologia ca fiind ştiinţa care
studiază ”ansamblul conduitelor, inclusiv priza lor de
conştiinţă”.
Pentru psihologul român Paul Popescu Neveanu
psihologia este o ştiinţă care se ocupă de fenomenele şi
capacităţile psihice urmărind descrierea şi explicarea
acestora în baza descoperirii unui ansamblu de legi,
regularităţi sau modalităţi determinative.
Vasile Pavelcu vedea în psihologie un “instrument
practic al îndreptării, al redresării şi înălţării omului”.
“A înţelege omul pentru a-l perfecţiona, aceasta este
adevărata menire a psihologiei.”.
 Psihologia generală este considerată a fi
ramura centrală a psihologiei, care oferă baza
teoretică şi metodologică pentru abordarea,
înţelegerea şi explicarea proceselor şi
fenomenelor psihocomportamentale umane în
situaţii specifice.
Psihicul reprezintă o multitudine de
,,stări”, dispune de o varietate de conţinuturi
diferenţiate fie introspectiv, fie obiectiv. Toate
aceste stări şi conţinuturi (altfel spus procese şi
produse) sunt corelate între ele, efectul acestei
interacţiuni fiind tocmai unitatea emergentă a
sistemului în ansamblul său.
PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE
ALE TEMPERAMENTELOR
Personalitatea dispune îndeosebi de trei laturi
psihologice: caracterul, aptitudinile şi
temperamentul. Temperamentul este manifestarea şi
dezvoltarea particulară a tipului în plan psihologic şi
comportamental.
Există tot atâtea tipuri de temperament câţi
oameni există. Temperamentul fiecăruia este un fapt
singular, în măsura în care fiecare om este unic.
Încă din antichitate, medicii greci Hippocrate şi
Gallenus distingeau patru temperamente
fundamentale: sangvinic, flegmatic, melancolic şi
coleric.
 Carl G. Jung a descris caracteristicile psihice individuale în
funcţie de orientarea preponderentă înspre lume sau înspre sine,
delimitând astfel extrovertitul şi introvertitul.
• Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioară,
pentru persoane şi obiecte, este sociabil, comunicativ, cu
iniţiativă.
• Introvertitul: îşi canalizează energia spre propriile idei, spre
lumea sa lăuntrică, construindu-şi un bogat univers interior.
• Intermediar: între cele două categorii este ambivertul, care
împrumută caracteristici şi de la extrovertit şi de la introvertit.
I. P. Pavlov a stabilit o asociaţie între temperamentele
clasice şi tipurile generale de activitate nervoasă superioară,
apreciate în funcţie de forţă, mobilitate şi echilibru, descriind
astfel temperamentele:
• puternic, echilibrat, mobil – sangvinic;
• puternic, echilibrat, inert – flegmatic;
• slab – melancolic;
• puternic, neechilibrat – coleric.
 MELANCOLICUL este deficitar din punct de
vedere energetic. Tonusul scăzut stă la baza
instabilităţii sale emoţionale şi a tendinţei de a deveni
depresiv în condiţiile unor solicitări crescute; este
puţin rezistent la eforturi îndelungate, puţin
comunicativ, închis în sine, are dificultăţi de adaptare
socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulaţia redusă.
FLEGMATICUL este lent, neobişnuit de calm,
perseverent şi meticulos în munca de lungă durată,
stabil din punct de vedere emoţional. Datorită
tempoului foarte lent, poate avea o adaptabilitate
redusă; este liniştit, imperturbabil, cugetat în tot ceea
ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini. Fire
închisă, puţin comunicativă, preferă activităţile
individuale.
 SANGVINICUL este rapid, dar echilibrat,
stăpân pe sine, capabil de adaptare rapidă. Extrema
mobilitate a sangvinicului poate favoriza o atitudine
superficială faţă de propriile acţiuni şi relaţii; este
vioi, vesel, optimist şi se adaptează cu uşurinţă la
orice situaţie. Trăirile afective sunt intense, dar
sentimentele sunt superficiale şi instabile. Are
tendinţă de dominare în grup şi se dăruieşte cu
pasiune unei idei sau cauze.
COLERICUL – este nestăpânit, oscilând între
entuziasm şi decepţie, nerăbdător şi înclinat spre
exagerare. Ca şi sangvinicul, colericul este
extravertit, foarte comunicativ şi orientat spre
prezent şi viitor; este energic, neliniştit, impetuos,
uneori impulsiv, îşi risipeşte energia, este inegal în
manifestări.
 PORTRETUL TEMPERAMENTAL AL COLERICULUI

Personalitatea este cea mai complexă şi de multe ori cea mai

dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează să
o influenţăm, să o ameliorăm sau să o schimbăm. Ea reprezintă
principalul ghid în modelarea concretă a copilului.
În funcţie de temperamentul pe care îl are, un copil poate fi mai
liniştit, retras, calm, echilibrat sau dimpotrivă poate fi energic, agitat,
impulsiv.
Tipurile comportamentale, la copii, pot fi clasificate astfel:
• neemotivii activi –sangvinicii, cu reacţii echilibrate, şi flegmaticii
cu mai multa forţă, dar lenţi
• neemotivii inactivi –care îi cuprind pe amorfi, cu puţină energie, dar
bine ancoraţi în prezent şi pe apatici, lenţi, lipsiţi de energie
• emotivii inactivi – în care se încadrează nervoşii cu reacţii rapide
la evenimente şi sentimentalii care reacţionează lent
• emotivii activi – în care se încadrează pasionaţii care au reacţii
lente, şi colericii, cu reacţii rapide, explozive.
 Manifestarea temperamentului depinde de situaţii concrete.
De exemplu, în condiţii favorabile colericul are o conduită bună,
dacă însă i se face observaţie, devine agitat, se “aprinde” imediat.
În schimb, atenţia lui este bine organizată, cu distribuire
relativă şi o mare putere de concentrare. Copiii, elevii cu un
asemenea tip de comportament sunt activi, vioi, mobili, energici.
Astfel, pentru copiii activi-potenţial colerici este necesară
orientarea spre activităţi utile, valorizate social şi temperarea
tendinţei de a lua hotărâri pripite.
Deoarece aceste caracteristici sunt destul de evidente în
comportamentul copiilor încă de la vârste mici, educatorii pot lua
măsurile necesare stimulării, utilizării şi controlului acestora.
În activitatea didactică o bună cunoaştere a temperamentului
elevilor este necesară, deoarece formarea unor sisteme de lucru se
produce diferit, în raport cu fiecare obiectiv educaţional. Ar fi de
dorit ca profesorii să realizeze o educaţie nuanţată a elevilor.
 Una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii pe care
omul le trăieşte, este adolescenţa. Aceasta face trecerea de la
copilărie la maturitate, fiind o perioadă a definitivării,
maturării organismului. Mulţi adolescenţi sunt influenţaţi la
această vîrstă de orice vorbă care li se spune, ei încercând să
se maturizeze prin multele exemple care li se dau.
Adolescentul are nevoie de o perioadă de "aclimatizare",
în care să primească libertatea în mod treptat şi în acelaşi timp
tot mai multe responsabilităţi sub îndrumarea adulţilor.
Adolescentul-coleric iubeşte spiritul liber, are un
temperament vulcanic. Este inconstant în acţiunile şi
sentimentele sale, este energic, impulsiv, se bazează pe
imbolduri de moment, trece cu uşurinţă de la o stare la alta,
este foarte rapid în gândurile şi gesturile sale. Este un
entuziast din fire, oscilează între optimism şi decepţie, se
impune cu uşurinţă în faţa celor din jur, are reacţii explozive
şi pasionale.
 Actele de autoritate ale părinţilor sunt cu greu suportate,
fiind supuse unui acut discernământ critic dacă nu sunt
întemeiate şi necesare. Factor de seamă al dezvoltării sale
temperamentale îl constituie activitatea şcolară şi natura
relaţiilor cu adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi
munca sa, precum şi aprecierea grupului din care face parte.
Având un temperament exploziv, acţiunile sale trebuie
canalizate spre direcţii necesare, organizarea activităţii fiind
riguroasă.
Este mereu neliniştit şi agitat, se stăpâneşte greu,
irascibil, chiar predispus la furie violentă; este înclinat spre
exagerare şi greu de suportat; nu prea poate să-i asculte pe
alţii până la capăt. Fiind extremist, conduita lui este greu de
anticipat; reacţiile depind, în mare măsură, de dispoziţia
afectivă în care se află. Trebuie să fie pus în valoare, să i se
cultive şi încurajeze iniţiativele pozitive, să i se canalizeze
energia într-un domeniu sau scop creativ.
 La maturitate, tipul coleric este inegal în manifestări,
energic, neliniştit, impetuos şi îşi risipeşte energia. Stările afective
se succed cu rapiditate, are trăiri emoţionale puternice, dar care nu
durează prea mult în timp. Aceste explozii emoţionale sunt
alternate cu perioadă de delăsare, de inactivitate (dovadă a
instabilităţii). Totodată, este incapabil de a realiza munci de
migală şi se plictiseşte repede de ceea ce face, este nestăpânit,
oscilând între entuziasm şi decepţie, înclinat spre exagerare, are
ieşiri nervoase frecvente, intoleranţă vizavi de opinii opuse. Face
investiţii de energie neeconomicoase, activitatea lui fiind intensă,
febrilă, este neechilibrat şi predispus pentru acţiuni frenetice; îşi
asumă riscuri în situaţii incerte şi poate lua decizii în situaţii
confuze. Pentru că acţionează cu toată energia de care dispune la
un moment dat, fără a-şi doza eforturile în funcţie de mărimea
dificultăţilor sau a obstacolelor, curba randamentului, la coleric,
are numeroase neregularităţi prin intersecţie cu curba oboselii.
 Sub aspect afectiv este extremist şi inconsecvent; pentru
el nu există decât două feluri de oameni: pozitivi şi negativi.
Poate avea sentimente statornice, dar aspectele de conduită,
de exteriorizare a acestora sunt extrem de variabile. Este
înclinat spre rigiditate şi intoleranţă şi se lansează în a face
aprecieri pripite pe grila alb sau negru; pentru coleric nu
conteză foarte mult faptul că cineva ar putea avea de suferit
de pe urma acţiunilor sale, de aceea riscă să rămână fără
prieteni.
În plan psihologic se traduce prin rapiditatea mişcărilor,
a expresiilor verbale, a proceselor intelectuale; posedă timpi
de reacţie foarte rapizi şi numeroase deprinderi şi abilităţi.
Domină grupul, are prea mare siguranţă de sine, se desprinde
greu de punctele de vedere proprii, tinde să fie dependent de
activitatea profesională, autocrat, dominator, arogant,
manipulator, nepăsător, cu teama de a nu pierde controlul, se
aşteaptă la devotament total din partea celorlalţi.
 Colericul crede în progres, este
revoluţionar, orientat spre prezent şi viitor, el
este optimist, creativ, eficient în activitate,
interesat de tot ceea ce e nou, inedit. Inconstant
şi impulsiv, împărţind oamenii în buni şi răi,
prieteni şi duşmani, colericul este un factor de
stres pentru cei din jur, creând stări tensionale
în grup, poate deveni fie un factor neobişnuit de
eficient, fie perturbator negativ.
Colericul se remarcă prin spirit autoritar;
este categoric şi lipsit de echivoc cu alţi
oameni, hotărât şi întreprinzător, trebuie să fie
pus în valoare fiind un bun organizator. Este
dotat cu voinţă puternică şi decis, degajă
încredere, excelând în funcţii de conducere.
 CONCLUZII

Structura comportamentală este o interfaţă între persoană

şi lume şi îndeplineşte rol de mediator între intensitatea, durata
şi semnificaţia influenţelor externe şi efectele în sfera
psihocomportamentală.
La naştere fiecare dintre noi dobândim anumite trăsături
temperamentale asupra cărora cu greu se poate interveni prin
educaţie. Prin urmare, fiecare temperament are avantajele şi
dezavantajele sale, părţile sale bune şi pe cele mai puţin bune.
Temperamentul se dezvoltă pe parcursul vieţii în condiţii
mai complexe căpătând anumite nuanţe emoţionale; de asemeni,
suportă influenţele dezvoltării celorlalte componente ale
personalităţii. Tipurile de activitate nervoasă, şi totodată
temperamentale, nu implică anumite valori – nu pot fi apreciate
din punct de vedere moral, estetic, intelectual.
Nu există temperamente bune sau rele, superioare sau
inferioare. Nu există tipuri temperamentale pure. Prin urmare,
putem regăsi în structura personalităţii unui coleric şi trăsături
specifice sangvinicului.