CARACTERUL

Cunoscand particularitatile dinamico-energetice (cele care tin de temperament si

extraversiune si introversiune) nu putem spune nimic despre trebuintele materiale si
spirituale ale persoanei, despre harnicia, cinstea, modestia, sinceritatea, patriotismul si
multe alte asemenea calitati sociale ale personalitatii. Toate acestea nu mai depind de
temperament, ci de acea unitate tipica mult mai valoroasa care este caracterul.
Cuvantul caracter isi are originea in limba greaca si inseamna garavare, trasatura, semn,
particularitate sau pecete. Caracterul este sistemul de atitudini care-si pune pecetea,
amprenta pe modul de manifestare a persoanei facand-o sa fie ea insasi si deosebind-o de
alte persoane.
In sens general, caracter desemneaza ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice,
care se exprima in activitatea omului in mod stabil si permanent.
Intr-un sens restrans, caracterul este definit ca fiind totalitatea trasaturilor esentiale si
stabile, derivate din orientarea si vointa omului. Aceasta definitie dezvaluie, cel mai
adecvat, continutul psihologic al notiunii de caracter.
Trasaturile care intra in structura caracterului nu sunt manifestari intamplatoare, ci
insusiri esentiale si durabile care determina un mod constant de manifestare a persoanei.
Cunascand trasaturile de caracter ale unei persoane vom putea prevedea cum se va
comporta ea intr-o imprejurare sau alta in viata. De pilda, despre o persoana care se
caracterizeaza prin perseverenta putem anticipa care va fi atitudinea ei fata de sarcinile
profesionale, fata de diferitele activitati etc. Manifestarile sporadice, accidentale,
situationale, care apar doar in anumite imprejurari nu sunt definitorii pentru persoana si
de aceea nu se pot inscrie ca trasaturi pozitive sau negative de caracter. Pot fi considerate
trasaturi de caracter numai insusirile care exprima o atitudine stabilizata, pozitiva sau
negativa, fata de realitate si care se manifesta constant si durabil in faptele de conduita ale
persoanei, in majoritatea situatiilor de viata si activitate. Sunt trasaturi de caracter numai
acele insusiri care detin un loc dominant in structura persoanei si exercita o influenta
constanta asupra modului ei de a gandi, simti si actiona.
In timp ce temperamentul nu implica referirea la valoare, caracterul nu se poate defini
numai in ses psihologic, fara referire la valori morale, sociale etc. Asadar, putem
caracteriza o persoana, ii putem evalua comprotamentele si actiunile sub aspect valoric,
ca fiind pozitive sau negative, buna esau rele, corecte sau gresite etc, facand referire la
trasaturile ei de caracter.
Caracterul constituie latura (subsistemul) relational-valoric si de autorehlare al
personalitatii, profilul psihomoral al persoanei, esenta (continutul) conduitei si al
personalitatii sale.
Trasaturile de caracter nu sunt direct observabile, ci ele pot fi ‘descifrate’ din viata si
activitatea omului prin interferenta, pornind de la observarea indelungata, in diferite
situatii de viata si de activitate si interpretarea actelor de conduita, prin desprinderea doar
a acelor manifestari durabile, stabile si de comportament.

Componentele structurale ale caracterului

Din structura caracterului fac parte doua segmente : un segment directional, de orientare,
format sin telurile activitatii, din conceptia generala despre lume si viata, din drumul de
viata ales, precum si din valorile pe care persoana le recunoaste si le confirma practic prin
comportamentul sau si un segment efector, care se refera la mecanismele voluntare ale
consuitei, vointa reprezentand osatura, coloana vertebrala a caracterului. De aici, una din
definitiile ce s-au dat caracterului ca dimensiune valorica a personalitatii ca diinf ‘vointa
moral organizata’.
Caracterul se dezvaluie in faptele de conduita, in relatiile cu ceilalti, cu grupul mai
restrans sau mai larg.Actele de conduita sau relatiile cu altii releva ‘ pozitiile’ specifice
pe care persoana le adopta fata de ceilalti oameni fata de munca si de propria persoana.
Aceste pozitii reprezinta ceea ce numim atitudini, iar caracterul ne apare ca un sistem de
atitudini si trasaturi caracteriale. ‘Atitudinea este un sistem relativ durabil de reactii fata
de obiecte, persoane, valori etc, reactii ce reflecta conceptele si convingerile subiectului
referitor la obiectul vvizat si care-l determina pe acesta la un spectru comportamental.’
(Vrabie, 1975).
Atitudinea este simultan fapt de constiinta si comportament. In structura unei atittudini
este inclusa o componenta cognitiva, de cunoastere, un afectiva si o a treia
comportamentala. Atitudinea nu este o dispozitie de moment, ci o propensiune stabila, un
principiu unificator al actelor de conduita care prefigureaza o forma mai generala de
reactii fata de persoane, idei, situatii, institutii, valori etc. opinia este expresia verbala a
atitudinii. Prin atitudini si valori, persoana nu se mai raporteaza separat la fiecare din
obiectele unei categorii, la insusiri de detaliu, ci la clasa de obiecte sau evenimente ca
unitate. Definitoriu pentru ceea ce numim atitudine este referinta implicita sau explicita la
valori. Cuplul atitudini-valori tine de nucleul persoanei (Linton, 1972). A lua atitudine
inseamna a lua o pozitie, a fi pro sau contra in raport cu un fapt, eveniment, situatie, a te
raporta selectiv la acestea, ceea ce se exprima in caracterul selectiv al opiniilor si al
modului de comportare.
Valorile sunt mai mult decat insusiri ale fenomenelor sau actelor externe. Pe o anumita
treapta de dezvoltare istorica, ele s-au conturat ca principii (binele, adevarul, frumosul,
dreptatea), avand un continut general uman si unul in functie de contextul social-istoric
concret. Aceste principii au aparut din anumite nevoi ale speciei umane ale unor grupuri
sociale. In anumite conditii, omul le proiecteaza ca aobiect al dorintei, al expectatiei si
aspiratiei sale. De cele mai multe ori, grupul social preia valorile sub forma de idealuri si
le propune membrilor sai. In consecinta, pentru subiectul concret, valorile apar initial ca
date externe care trebuiesc insusite, asimilate, interiorizate si transformate in valori
proprii. Asa dupa cum copilul sau tanarul gaseste o structura sociala determinata, o
anumita tehnologie si cultura gaseste si un sistem de valori sociale, culturale si morale,
sistem recunoscut prin aprecierea colectiva, care i se propune ca principiu de conduita.
Atitudinile nu trebuiesc confundate cu valorile. Ele constituie mai degraba recunoasterea
valorilor, insusirea sau interiorizarea lor de catre persoana. Cunoasterea atitudinilor si
valorilor proprii unei persoane sau grup constituie practic, un instrument de previziune a
comportamentului. Atitudinile unei persoane tind sa formeze un sistem unitar. Unele idei
si valori sunt centrale, altele sunt periferice ; atitudinile centrale definesc orientarea
persoanei. Exista trei categorii de atitudini si anume :
a) atitudini fata de oameni, fata de societate in general: umanismul, grija fata de
ceilalti, sociabilitatea, altruismul, sinceritatea, spiritul combativ, spiritul de
cooperare, spiritul critic, exigenta fata de altii, corectitudinea, cinstea, tactul,
delicatetea, capacitatea empatica etc., precum si opusele tuturor acestora :
 individualismul, ‘inchiderea in sine’, indiferenta, nesinceritatea, egocentrismul,
susceptibilitatea, intoleranta, rautatea etc.
b) atitudini fata de munca, fata de activitatea desfasurata : harnicia, sarguinta,
constiinciozitatea, exigenta in activitate, punctualitatea, grija, probitatea,
responsabilitatea profesionala, entuziasmul, spiritul de initaitiva, creativitatea,
grija pentru produsele muncii, spiritul de intrajutorare etc, ; ca trasaturi negative de
caracter mentionam : lenea, neglijenta, apatia, rutina, dezorganizarea etc.
c) atitudini fata de sine : modestie, spiritul autocritic, autoironia, autoexigenta,
demnitatea personala, constiinta adevaratei valori a propriei persoane, optimismul,
increderea in sine, stapanirea de sine etc. Reversul negativ al acestor trasaturi il
constituie ingamfarea, aroganta, sentimentul inferioritatii personale, al
subaprecierii, ca si al autoaprecierii necritice, timiditatea, egocentrismul (tendinta
de a pune in centrul atentiei altora propria persoana), incapacitatea de a intelege pe
altii, de a aprecia situatiile in care se afla semenii sai etc.
In afara de trasaturile care decurg din orientarea omului, din conceptia lui despre lume
si viata, adica din segmentul directional, de orientare, caracterul se exprima si prin
energia, prin eforturile constiente si voluntare pe care omul le face in vederea
realizarii scopurilor fixate su care tin de segmentul efector. Daca stabilirea scopurilor
este dependenta de orientarea persoanei, realizarea lor solicita eforturi voluntare
sustinute. Aceste trasaturi se exteriorizeaza prin atitudinea activa a omului fata de
obstacolele care se ivesc in calea realizarii scopurilor propuse. Vointa imprima
caracterului asemenea trasaturi ca : energia, fermitatea, gradul de organizare, hotarare,
curaj, spiritul de initiativa cu care actioneaza omul in realizarea sarcinilor care ii stau
in fata. De hotarare este nevoie atat in alegerea mijloacelor cat si trecerea ‘prompta’ la
executarea lor. Dar a ‘actiona hotarat’ nu inseamna a actiona nechibzuit, sub presiunea
emotiilor, a impulsurilor de moment. Omul cu un caracter format, ia hotarari
chibzuite, tinand seama de situatie si cantarind bine asupra efectelor actiunii pe care
urmeaza sa o savarseasca. Cand ne referim la fermitatea caracterului avem in vedere
taria vointei, perseverenta in actiune si in realizarea scopurilor, fara a ceda in fata
obstacolelor care pot sa apara la un moment dat. Alte trasaturi volitive de caracter
sunt : stapanirea de sine, spiritul de disciplina, autocontrolul, fermitatea, puterea
vointei, tenacitatea, hotararea, perseverenta, orientarea spre scopuri etc.
Trasaturi negative de caracter frecvent intalnite la copii si adolescenti.Formarea
trasaturilor pozitive de caracter ; etape
Dintre trasaturile negative de caracter mai frecvente la copii, preadolescenti si
adolescenti, cercetarea psihologica si educationala a studiat cu deosebire : minciuna,
capriciile, incapatanarea, negativismul, tiiditatea s.a., reliefand cauzele acestora si
modurile de combatere a lor. Trasaturile de caracter se formeaza in contextul relatiilor
reciproce dintre oameni, in familie, scoala si colectivele de munca. Trasaturile
negative de caracter sunt efectul educatiei gresite in familie sau scoala. Prezenta lor
creeaza reale dificultati in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, ducand la
tensionarea relatiilor interindividuale, incat apare necesitatea reeducarii persoanei.
Pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter trebuie sa avem in vedere parcurgerea
urmatoarelor momente :
a) insusirea de catre copil a unor reprezentari si notiuni morale clare. Asa cum ne
ocupam de rigurozitatea notiunilor stiintifice este necesar sa ne ocupam si de
felul cum elevii isi insusesc notiunile morale ;
b) transformarea notiunilor morale in convingeri morale, in sentimente si atitudini
morale ;
c) transpunerea constanta a acestor convingeri, sentimente si atitudini morale in
activitatea si comportamentul persoanei. Prin exersare frecventa si sustinuta in
activitatea si comportamentul persoanei, acestea se vor transforma in deprinderi
si obisnuinte morale fixate in trasaturi pozitive de caracter.