Sunteți pe pagina 1din 4

Actul voluntar

Ghinea Alina
Grupa 3, Anul 1, Zi
Vointa este procesul psihic prin care o persoana se decide asupra a
ceva anume si urmeaza un anumit curs al actiunii pentru atingerea
obectvului visat. Procesele volitionale pot fi realizate constient sau
pot fi automatizate sub forma obiceiurilor si deprinderilor. Majoritatea
conceptiilor despre vointa o caracterizeaza ca pe un proces de
control al activitatii care poate deveni automatizat.
Actul voluntar este o componenta a activitatii voluntare, avind o
desfasurare interna sau externa care se declanseaza in urma unor
decizii, vizeaza un scop formulat constient si implica efort voluntar.
Acesta cunoaste grade diferite de complexitate dupa natura
scopului sau dupa dificultatea sarcinii. Este intotdeauna mijlocit
intrucat o reactie nemijlocita nu poate sa fie voluntara, ci ea devine ca
atare numai cind i se adauga o alta reactie de nivel superior ce
efectueaza functii de orientare si control (P. Janet).
Analizand actul voluntar, deosebim componentele acestuia, date
chiar in definitia vointei – motivul, scopul, efortul, depasirea
obstacolelor. Aceste componente se cer diferentiate, determinate
precis, confruntate, eventual corectate, transformate si evaluate.
Scopurile pot fi simple so pe termen scurt sau complexe si de lunga
durata. Ele se pot schimba de-a lungul timpului, sau pot ramane
exact la fel.
Mijloacele sunt de asemenea foarte variate. Ele pot fi potrivite sau
nepotrivite scopurilor. Pentru a fi eficiente ele trebuie sa se plieze
temporal pe planul de atingere al scopului.
Efortul voluntar consta in capacitatea atentiei de a mentine energic
reprezentarile sun privirea constiintei ( W. James).
Obstacolul reprezinta confruntarea intre posibilitatile omului si
conditiile obiective ale acelei activitati.
Insa, pentru declansarea actului propriu-zis de vointa, intervine si
conditionarea care inseamna stabilirea raportului dintre dorinte,
scopuruile prestabilite, pe de o parte, si posibilitatile de realizare, pe
de alta parte. Sub forma motivelor, apar unele dorinte, stari de
incitare, de necesitate, un anumit pressing in constiinta noastra.
Efortul voluntar este apreciat de cei mai multi psihologi considerandu-
l elementul specific al vointei sau “o forta aditionala supraadaugata
motivelor” (James), element esential al vointei, “stare de incordare”
(Lewin).
In ceea ce priveste etapele (fazele) procesului volitiv, deosebim:
 Aparitia impulsului, intentiei sau dorintei. Luarea in
considerare a motivelor care pot conduce la scop in vederea
realizarii scopului.
 Etapa urmatoare este lupta motivelor care are loc fiindca,
adesea, se activeaza mai multe motive care conduc spre
scopuri diferite – sau motive concordante cu scopurile, dar care
satisfac – unele mai bine si mai repede, iar altele mai putin bine
si mai incet – trebuintele legate de actul voluntar. De
asemenea, in desfasurarea sa sunt implicate si instinctele,
afectivitatea si gandirea. Astfel, motivul este cauza care ne-a
determinat sa facem ceva , nu trebuie confudat cu scopul,
obiectivul la care tindem.
 Luarea hotararii, deliberarea presupune, in primul rand,
asigurarea corespondentei cat mai clare intre motiv si scop,
orientarea spre scop fiind exprimata la modul imperativ.; se
evalueaza toate consecintele care decurg din optiunea facuta,
se impune o anumita varianta de actiune si se estimeaza efortul
necesar. Hotararea marcheaza o noua reorganizare functionala
in sistemul personalitatii. Se evidentiaza persoanele care au o
vointa puternica, punctata la maximum la toate insusirile proprii
acesui proces psihic. Apar, pentru orice om care-si impune
vointa – nivelul de aspiratii, trasaturile de temperament, cele de
caracter (acelea care sunt, in acelasi timp, si de vointa),
sistemul propriu de valori. Este definitivat planul de desfasurare
a activitatii – cu etapele si mijloacele de realizare a ei.
Hotararea poate insemna, asa cum am aratat, sa se treaca
ferm la actiune sau, pe baza unei frane conditionate, sa se
franeze actul voluntar, fiind vorba de o abtinere de la
executarea actiunii, fapt care este adesea, tot atat de important
ca si hotararea imperativa de a actiona.In aceste situatii,
elementul (motivul) incitator, ca si cel inhibitor alterneaza in
functie de situatie.
 Executarea hotararii adoptate care consta in transformarea
hotararii in actiunea ce conduce la atingerea scopului. Este
revazut planul si definitivat cu prilejul luarii hotararii, este
urmarit si confruntat mereu cu desfasurarea activitatii si
modificat daca este necesar. Executia poate avea loc in plan
intern sau in plan extern – atunci cand actiunea presupune si
eforturi fizice pe langa cel psihic. Potrivit cu specificul actiunilor,
se face apel, in mod adecvat, la cunostinte, rationamente, la
deprinderi, precum si la materialele, aparatura, ori utilajele
necesare.
 Evaluarea si realizarea unor corectii sunt indispensabile atat
pe parcursul unei actiuni cat si la sfaristul sau. Aceasta se
realizeaza in doua modalitati – secventiala si globala.
Secvential se realizeaza la fiecare etapa, urmarind prevenirea
si corectarea eventualelor erori, iar global apare la sfarsitul
actului voluntar – prin conexiune inversa –, informand asupra
reusitei actiunii, asupra posibilelor consecinte.
 Verificarea rezultatelor si formularea unei concluzii.
Acestea intervin de regula, in cazul unor actiuni compleze, de
mai mare importanta, desfasurate intr-un timp mai indelungat.
Insa, de cele mai multe ori, fazele actului voluntar se pot inversa sau
se poate revenii asupra lor, fapt ce duce la compromiterea unora
dintre ele. Sunt situatii in care decizia luata nu poate fi dusa la final,
executia avand de aceea un rol determinant al fazelor reprezentand
indeplinirea proiectului.
Vointa inseamna nu doar implinirea actului, ci si capacitatea de a
stopa, a amana reactile in fata solicitarilor mediului. Amanarea,
conform lui Mihai Ralea, este posibilitatea de a se manifesta
controlat, retinut, rational, dominat de reactii variate, constiente;
presupunand construirea unui drum liber, posibilitatea de a alege cele
mai potrivite mijloace de actiune, de a le varia sau restructura.
Amanarea constituie posibilitatea omului de a-si realize scopuri mai
complexe deschizand calea propriei sale afirmari.