NEUROPSIHOLOGIA AFECTIVITII

Conceptul de afectivitate :
Afectivitatea ndeplinete un rol important n declanarea i susinerea energetic
a vietii psihice si adaptative, reprezentind ansamblul proceselor psihice care reflect,
sub forma de triri specifice, raportul dintre persoana uman ca subiect i realitatea
inconjurtoare ca obiect, deci raportul de concordan sau discordan dintre starile
interne i evenimentelor externe (stimuli, situaii obiective).
Afectivitatea este o component a sistemului psihic uman, reprezentnd ansamblul
tririlor subiective care reflect relaiile dintre om i mediu, exprimat ca atitudine sau
si precum comportament al persoanei fa de mediu.
Procesele afective sunt considerate procese reglatorii datorit faptului c ele
alctuiesc fondul i latura energetic a vieii psihice.
n organizarea sistemului psihic, afectivitatea presupune actiunea cogniiei.
Cogniia da sens (semnificatie) emoiei, dar ea nu este o cauz a acesteia, ci doar o
condiie necesar. Cauza rezid n natura raportului dintre cele dou planuri.
Raportul dintre starile interne si obiectele din realitate, externe poate fi :
-

nesemnificativ (neutru) : zero emotional

semnificativ : genereaza activare si traire afectiva poate fi pozitiv (exista

consonanta intre mediul intern si cel extern) sau poate fi negativ (exista
disonanta intre mediul intern si cel extern).

De mentionat ca aceasta semnificatie poate fi data si unei situatii din memoria

subiectului, reamintita, dar si aceasta situatie a facut parte, la un moment dat, din
planul extern subiectului.
Trairile afective sint:

Prezente la om i la animale

Aparine psihismului contient (ne contientizm tririle afective)

Nivel energetic puternic, dar mai slab dect cel instinctiv

Nivel al subiectivitii (afectivitatea este subiectiv, raiunea e obiectiv)

Polare: plcere-neplcere, dragoste-ur, veselie tristee dar exist i triri

neutre (indiferen)

Caracteristici ale trairilor afective:

-

polaritate : pozitiv, negativ

intensitate: este de dorit ca reactia afectiva sa coreleze cu intensitatea

stimulului extern (in cazul anxietatii, a fobiilorintensitatea afectului este
mai mare decit cea a stimulului extern)

durata (astfel facem diferenta intre emotii si sentimente)

Tipologii afective :
A. Clasificarea trairilor afective, din punct de vedere al intensitatii si duratei:
DISPOZITIA AFECTIVA DE FOND (ENDOTIMIA)
1

Nu e condiionat de factorii exteriori

Oscileaz ntre poli opui: bun dispoziie proast dispoziie (optimismpesimism)

Exist o ciclicitate (de-a lungul unei zile, mai multor zile, sezonier -bun
dispoziie vara, proast dipoziie toamna = ciclotimie)

Poate fi afectata tranzitoriu de : oboseala, stari de activare (ex : activare

sexuala), sanatate, boala, alti stimuli ocazionali din mediu, dar poate fi
afectata profund in cazul aparitiei unor stari patologice cronice (boli
cardiovasculare- anxietate ; ulcer- depresie)

AFECTUL

Trire afectiv foarte intens, cu caracter exploziv, cu aparitie brusca, de

scurta durata, insotita de expresii si gesturi ample. Pot fi pozitive (euforie) si
negative (furie). Duc la ingustarea cimpului constiintei si la slabirea
capacitatii de discernamint si autocontrol.

Sint sustinute de o descarcare energetica puternica, de natura instinctuala

(inconstienta) si duc la acte comportamentale impulsive (aproape nu exista
control rational)

EMOIA

Trire afectiv intens

Declanat brusc

Durat scurt

Determinat de un factor exterior (examen, vorbitul n public, etc.)

nsoit de reactii vegetative: nroire, tremurturi, miciuni imperioase,

diaree)

Emotiile preced sentimentele ; ele sint reglari automate ale vietii si sint
compuse din reactii simple care inlesnesc supravietuirea organismului.
Reactiile emotionale sint active de la nastere (risul, plinsul, zimbetul); ceea ce
se modifica de-a lungul vietii si odata cu experienta sint determinantii acestor
reactii (ceea ce ne face sa ridem, plingem, zimbim)

SENTIMENTUL

Forme complexe ale afectivitatii, de intensitate relativ mai redusa si de durata

semnificativ mai lunga decit emotiile

Debut treptat (uneori, rapid). La nceput este intens, consumptiv (nsoit de

insomnie, scdere n greutate). Intensitatea scade treptat, dar durata este mare.

Poate fi controlat raional

Poate fi ndreptat spre o persoan, un obiect sau poate avea coninut abstract
(patriotism, tiin, diverse hobby-uri)

Sunt stri afective de lung durat, ce au caracter stabil i sunt bine motivate:
sentimentul fata de partener, fa de patrie, fa de familie. Dac emoiile se
pot manifesta sub form de mnie, indispoziie subit, irascibilitate,
2

sentimentele se manifesta in intensitati mai echilibrate si moderate, prin

forme cu caracter complementar: simpatie antipatie, iubire ur, ncredere
gelozie, ruine obrznicie, mndrie, curaj laitate etc.

In cadrul sentimentelor descriem si sentimentul despre sine, care, atunci cind

are conotatie de subevaluare va determina o stare afectiva interioara de
inferioritate, iar cind are conotatii de supraevaluare, starea afectiva interioara
va fi de superioritate (narcisism)

PASIUNEA

Spre deosebire de sentiment nu poate fi controlat raional

Forme complexe ale afectivitatii, care imbina intensitatea emotiei si

durabilitatea sentimentului. In cadrul pasiunii, motivatia este permanent
prezenta si imprima comportamentului persoanei o tendinta irezistibila catre
scop (obiectul pasiunii).

Acestea marcheaz profund personalitatea individului, putnd determina

sensul conduitelor i modul acestuia de a gndi. Pasiunea este sentimentul ce
atinge intensiti mari, dominnd persoana i actele sale pentru o perioad de
timp, chiar permanent, cu un impuls puternic voliional, spre activitate bine
direcionat
Activitile individuale sunt, de regul, strns legate de pasiuni. Pasiunile pot
determina alegerea unei anumite profesii, a unui mod preferat de petrecere a
timpului liber, alegerea unui partener, alegerea de prieteni. Ele pot fi pozitive
sau negative, pot domina viaa psihic i, uneori, prin intensitatea lor pot
depasi judecata i raionamentul. Pot lua forme precum delirul pasional,
delirul mistic, reformator, erotic, inventator etc., aa cum se ntlnete n
unele forme de paranoia.

B. Clasificarea trairilor afective, din punct de vedere al locului de

manifestare :
- o traire afectiva interioara (Endotimia) si
- o traire afectiva exterioara (Exotimia)
C. Clasificarea trairilor afective, din punct de vedere al complexitatii :
-

triri afective primare, care au un caracter spontan, fiind mai apropiate de

instinct, mai slab contientizate i raionalizate (tririle afective de
provenien organic-deci cele nespecifice)

complexe (emoiile curente, emoiile superioare)

superioare, (sentimentele i pasiunile).

D. Clasificarea trairilor afective, din punct de vedere al polaritatii:

-

afectivitate pozitiv : se refera la trairile afective care induc percepii pozitive

despre lume, despre viitor, despre sine. Emoiile pozitive apar atunci cnd
ateptrile persoanei corespund cu realitatea. Aceasta implica necesitatea
existentei de asteptari realiste. Emotiile pozitive (ca si cele negative) sint
determinate si de modul de semnificare a stimulului (ce sens dam stimulului)

afectivitatea negativa apare atunci cnd nu exist o concordanta ntre

realitate i ateptrile persoanei. Un rol esenial n prevenirea afectivitii
negative revine educaiei afective.
3

Educatia afectiva: pentru a putea recunoate i nelege emoiile, copiii trebuie s le

observe si sa le experimenteze. Expresivitatea emoional a adulilor devine un
model pentru copii, n ceea ce privete exprimarea emoional. Dac adultul exprim
n mod frecvent emoii negative, copilul va exprima i el frecvent aceste emoii, prin
imitatie.
Copiii crescui de prini ce promoveaz discuii despre experienele emotionale este
mai probabil c i vor comunica mai usor propriile emoii i vor manifesta o mai
bun nelegere a emoiilor celorlali.
Copiii crescui de prini care sunt adepii ideii c emoiile nu trebuie discutate
deschis, pot induce copiilor ideea c emoiile nu trebuie exprimate, ceea ce afecteaz
capacitatea de reglare emoional a acestora.
Dezvoltarea abilitilor emoionale presupune:
-

Recunoaterea emoiilor: abilitatea de a recunoate expresiile emoionale

reprezint un fundament pentru achiziia ulterioar a altor emotii si pentru a-l
intelege pe celalalt in mod corect. Recunoaterea greit a mesajului
emotional atrage dup sine aparitia unor dificultti n relatiile sociale.
nelegerea emoiilor presupune:
a. Identificarea cauzei emotiilor (care nu este stimulul, ci modul de
semnificare al stimulului de catre persoana)

b.Intelegerea consecintele emotiilor: sa identificam ce consecinte vor avea,

pentru noi/pentru celalalt, trairile afective pe care le avem
Exprimarea emoiilor: se invata, cel mai adesea, prin imitarea
comportamentelor celor din jur. Se invata de-a lungul experientei istorice a
fiecaruia si este cu atit mai eficienta cu cit manifestarile comportamentale ale
emotiilor cu care persoana a venit in contact au fost mai diverse si mai
nuantate (daca a trait intr-o cultura mai extroverta sau mai introverta). Pentru
persoanele cu istoric sarac in manifestarea comportamentala a emotiilor,
acestea se invata prin joc de rol
Reglarea emoional: persoanele care hipersemnifica /hiposemnifica
evenimentele invata resemnificarea stimulilor si corelarea intensitatii
raspunsurilor cu intensitatea stimulului. De asemenea, feed-back-ul celor din
jur si propriul nostru control cortical asupra comportamentului afectiv
reperzinta metode de reglare a raspunsului emotional.

Bazele neurofiziologice i neurochimice ale afectivitatii

Principalele structuri nervoase implicate in afectivitate sint sistemul limbic si
neocortexul.
Sistemul limbic este considerat ca sediu al vieii emoionale, n special nucleul
amigdalian. Cele mai vechi rdcini ale modului de raportare la stimul se afla n
centrii olfactivi. Acetia grupau stimulii exteriori n diferite categorii relevante:
sexuali, comestibili, duntori, nepericulosi, periculosi. n funcie de semnificaia
stimulilor, organismul respectiv se apropia sau ndeprta de acestia. Sistemul olfactiv
continua sa aibe rol n perceperea mirosului i in activarea unor sisteme neuronale
care influeneaz comportamentul emoional. Dar, odat cu apariia mamiferelor, s-a
constituit sistemul limbic (creierul emoional), care prin capacitatea de memorare i
nvare de care dispune, asigur o mai bun adaptare la mediu. O persoan creia i
se extirpa nucleul amigdalian devine complet dezinteresat de oameni, nu stabilete
contacte umane, dei poate s poarte normal o conversaie cu semenii si, pe care i
poate recunoate pentru scurt timp. n acelai timp, persoan i poate pierde
capacitatea de a recunoate propriile triri, nu mai dispune de nici-o posibilitate de
4

 a simi ce simte .
Zona limbica dreapta are rol in manifestarea empatiei, deci in formarea relaiilor
interpersonale i in exprimarea emotionala putem spune ca este o zona capabila de
inteligen emoional. Cnd acest sector este activat, avem posibilitatea de a nelege
sentimentele celorlali
Structurile sistemului limbic

Amigdala - este implicata in raspunsuri emotionale (mai ales cel de frica si

minie), secretiile hormonale, memorie, trezire.

Girusul cingulat este implicat in coordonarea impulsurile senzoriale

asociate emotiilor, in reglarea comportamentului agresiv, in raspunsurile
emotionale la durere.

Fornix - este o banda fibroasa de fibre nervoase, care fac legatura dintre
hipocamp si hipotalamus

Hipocampul - trimite informatii memorate spre partea corespunzatoare a

emisferelor cerebrale, pentru a fi stocate pe termen lung si retrase atunci cand
este necesar. Intervine in memoria afectiv a individului, dndu-i acestuia
posibilitatea s recunoasc strile emoionale ncercate n faa lucrurilor,
oamenilor sau altor fiine (sediul memoriei afective).

Hipotalamus - regleaza o multitudine de functii importante, cum ar fi

termoreglarea, senzatia de foame, mentinerea homeostaziei, controlul
emotiilor, controlul secretiilor hormonaleDefineste atit aspectului
motivaional al comportamentului ct i expresia vegetativ-endocrine a
emotiei.

Cortexul olfactiv - este implicat in constientizarea si identificarea mirosurilor.

Talamusul - directioneaza si primeste semnale senzoriale la si de la maduva

spinarii, transmite semnalele senzoriale spre cortexul cerebral, transmite
comenzile motorii primite de la cortexul cerebral.

Functiile sistemului limbic :

- controlul emotiilor;
- raspunsuri emotionale;
- secretii hormonale;
- adaptare
Formaiunile nervoase ale sistemului limbic nu sunt incluse n cortex. Funcia
esenial a sistemului limbic este cea de adaptare, mai ales la mediul social (expresia
instinctului gregar). Empatia, relaiile interpersonale, convingerile, credinele,
impulsul de atac i de aprare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt
coordonate de sistemul limbic
Neocortexul constituie zona integrativ superioara care permite contientizarea
strilor emoionale i controleaza i moduleaz comportamentul afectiv prin
sistemele descendente corticale, ctre formaiunile subcorticale, realiznd si
reflectarea subiectiv a afectivitii. Neocortexul exercit un rol inhibitor asupra
reaciilor emoionale de intensitate mare i un rol facilitator pentru alte categorii de
emoii. Zona prefrontal a cortexului lucreaz mpreun cu sistemul limbic
asigurnd, atunci cind intensitatea stimulilor nu este prea mare, gndirea
comportamentului nainte de a fi manifestat. Acest tip de conexiuni ale cortexului
prefrontal cu sistemul limbic realizeaz legtura dintre emoii i gndire. Dar
sistemul limbic are si o relativa autonomie fa de neocortex ; n anumite situaii,
prezena unor stimuli foarte puternici putind declansa direct (fara control cortical)
emoii si comportament emotional.
5

Scoarta cerebrala este esentiala in realizarea laturii subiective a emotiei (a da

semnificatie, a da sens).
Intr-un prim timp, stimulul extern va fi receptionat printr-o modalitate senzoriala
oarecare (auz, vaz, miros) si apoi perceput in ariile senzoriale corticale
corespunzatoare modalitatii senzoriale de receptie. De la aceste arii senzoriale
specifice, informatiile sint transmise pe mai multe cai catre anumite regiuni cerebrale
declansatoare: amigdala, o zona profunda a lobului temporal, o regiune frontala a
ariei motorii suplimentare, girusul cingulat, o parte a lobului frontal (cortexul
prefrontal ventromedian). Nici una dintre aceste zone declansatoare nu produce de
una singura o emotie; pentru aparitia emotiei este nevoie ca zona declansatoare sa
provoace o activitate ulterioara si in alte zone ale creierului, zone de executie
(hipotalamus, nuclei ai trunchiului cerebral). Amigdala, de exemplu, este o zona
declansatoare, alimentata de informatii sosite pe caile senzorialitatii auditive si
vizuale, a carei activitate va activa alte zone cerebrale, ce vor face o evaluare
cognitiva a stimulului extern, pentru ca in final sa fie simtite emotii cu precadere de
frica si minie. Uneori amigdala poate declansa ea singura aceste emotii si reactia
comportamentala (ex : in situatiile de frica invatata sau in situatiile in care viata este
pusa in pericol). O alta zona declansatoare importanta este cortexul prefrontal
ventromedian, cu rol in declansarea emotiilor sociale (a emotiilor invatate). Leziuni
ale acestuia compromit comportamentul social normal.
Pentru a aparea o emotie este nevoie insa ca activitatea din zonele declansatoare sa se
propage, prin intermediul conexiunilor neurale, in zonele de executie. Zonele de
executie a emotiilor identificate pina in prezent sint: hipotalamusul, anumiti nuclei ai
trunchiului cerebral si anumiti nuclei bazali ai telencefalului (cortexului cerebral).
Hipotalamusul de exemplu, prin cei doi hormoni secretati de el, ocitocina si
vasopresina, duce la aparitia unor comportamente emotionale, ca atasamentul si
ingrijirea. Eliberarea de dopamina intr-o anumita regiune a trunchiului cerebral
declanseaza comportamente asociate cu placerea si recompensa. Pentru toate
emotiile, salvele de raspunsurie chimice si neurale, vor determina aparitia activarii
fiziologice vegetative a organismului si exprimarea faciala a emotiilor. Zona
declansatoare pentru ris este situata in regiunea prefrontala mediana si dorsala, iar
cea pentru plins in regiunea prefrontala mediana si ventrala. Zonele de executie, atit
pentru ris cit si pentru plins, se gasesc la nivelul nucleilor trunchiului cerebral.
In acelasi timp, vor intra in actiune zonele corticale superioare, care vor face
posibile evaluarea cognitiva a emotiei si declansarea voluntara a comportamentului
emotional.
Separat de mecanismul neuronal exist si un mecanismul neurochimic, implicat n
reglarea vieii afective. La nivelul sistemului limbic, exist neuroni care secret
substane (neurotransmitatori), care, n funcie de concentraia lor, regleaz ritmurile
vieii emotional-afective.
Dispozitia si tonusul afectiv sint influentate de raportul care exista intre secretia de
monoaminoxidaza (MAO) si inhibitorii acesteia (IMAO). MAO intervine in
degradarea enzimatica a monoaminelor (serotonina, dopamina, noradrenalina,
adrenalina) la nivelul neuronului presinaptic, inhibind astfel actiunea acestora.
Secretia de MAO nu este constanta ea are o ciclicitate influentata sezonier : mai
ridicata primavara si vara ; mai scazuta toamna si iarna, ceea ce genereaza ciclotimia
starilor afective.
Cresterea secretiei de MAO duce la hiperactivitate cerebrala si comportamentala si la
o accentuare a tonusului afectiv (tabloul clinic tip manie); scaderea secretie de MAO
va genera un tonus afectiv si comportamental scazut, caracteristic simptomatologiei
de tip depresiv.
6

- dispozitia;
- motivatia;
- senzatiile de durere si placere.
Alti neurotransmitatori au alte actiuni: endorfinele, serotonina i GABA reprezint
factori de relaxare; dopamina este principalul generator de plcere, ca i ocitocina (n
orgasm). Noradrenalina este generatoare de anxietate.
Mai exist si alte substane care pot influenta ritmul vieii afective :
psihostimulantele de tipul alcool, cofeina, amfetaminedar care, consumate
frecvent, duc la dezorganizari comportamentale si la dependente.
EMOTIILE:
Emotiile si motivele (instinctele) sint factori energetici ai vietii psihice, ce
orienteaza si sustin comportamentele umane. Emotiile sint insa determinate de factori
externi, reactiile emotionale fiind direct legate de acestia, pe cind motivele sint
activate de factori interni (dezechilibrul homeostatic, de exemplu) si sint directionate
catre factorii din mediu (hrana, apa). Emoiile sunt stri afective elementare ale
vieii psihice, puin controlabile. Ele pot fi diminuate n formele de manifestare odat
cu maturizarea individului, ori prin intervenia unui control emoional moral i social.
Emoiile sunt mai vii n copilrie, precum i la persoanele cu grad de educaie sczut,
la cei izolai social i la persoanele bolnave sau cu tulburri psihice. Ele sunt foarte
bine exprimate n societile primitive. Ele pot constitui elemente pozitive, de
descrcare motivaional-afectiv, sau pot fi elemente negative, de ncrcare
motivaional-afectiv. Emotiile pot influenta motivele primare : frica, dezgustul si
tristetea inhiba foamea si libidoul.
Un rol al emotiilor in adaptarea superioara a organismului la mediu, si care
explica aparitia creierului emotional, este acela de a clasifica stimulii externi in
placuti/neplacuti (buni/rai pentru organism) si in a orienta comportamentul
organismului fata de acesti stimuli, in sensul atractie/respingere.
Emotia este un ansamblu complex de raspunsuri nervoase si chimice, ce
alcatuiesc un tipar distinct (specific emotiei respective). Raspunsurile sint produse de
creier, atunci cind detecteaza un stimul in realitate sau in amintire. Raportarea la
acest stimul poate fi nesemnificativa (neutra emotional) sau semnificativa (pozitiva
emotional sau negativa emotional). Raspunsurile la unii stimuli sint automate,
innascute ; raspunsurile la alti stimuli se invata de-a lungul vietii. Rezultatul imediat
al acestor raspunsuri este o modificare temporara a starii corpului si a starii mentale,
scopul fiind plasarea organismului in conditiile cele mai favorabile supravietuirii si
starii de bine.
Exista variate modalitati de a clasifica emotiile. Una dintre ele defineste trei
tipuri de emotii :
-

de fundal : sint expresia (consecinta) actiunilor de regularizare care se

desfasoara in permanenta in organism (ajustari metabolice, reglari
homeostatice, evaluari subconstiente ale mediului intern si extern)

primare : au tipare de manifestare universale ; le identificam si la alte specii

sociale : simpatia, stinjeneala, rusinea, vinovatia, mindria, recunostinta,

admiratia, indignarea, dispretul, gelozia, invidia : tiparele de manifestare se
invata in societatea de provenienta ; unele dintre ele pot fi gasite si la primate
(si acolo sint tot manifestari invatate : ex : comportamentul dominant sau
umil).

Emotiilor primare (se regasesc si in rindul animalelor) le sint asociate situatii

fundamentale de viata :
7

- Bucurie

Posibil partener/hrana/teritoriu

- Incredere

Membru al grupului

- Uimire

Obiect nou, neasteptat

- Anticipare

Un nou teritoriu

- Regret

Pierderea a ceva/cineva apropiat

- Dezgust

Obiect scirbos

- Furie

Obstacol

- Frica

Amenintare

In ceea ce priveste omul, in evaluarea acestor situatii de viata intervin o serie

intreaga de factori (experiente anterioare, comportamente invatate, dezirabilitatea
situatiei : placuta/neplacuta, efortul pe care persoana il anticipeaza ca fiind necesar in
respectiva situatie, atentia pe care persoana este dispusa sa o acorde situatiei,
controlul pe care persoana simte ca il are asupra situatiei sau faptul ca ea atribuie
controlul altcuiva sau circumstantelor.),factori care vor avea ca rezultat modalitati
proprii ale fiecaruia de a se raporta la situatia respectiva si, deci, raspunsuri
emotionale ce pot diferi de la o persoana la alta, in acelasi tip de situatie.
Componentele emotiei:
a. activarea fiziologica a organismului (reactia organismului, raspunsurile
organice interne, care implica mai ales SNV sistemul nervos vegetativ)
b. evaluarile cognitive (setul de ginduri si credinte) legate de situatia si de
emotia respectiva
c. expresia faciala (exprimarea faciala a emotiei, microexpresiile)
d. reactii generale ale organismului determinate de emotii

a. Activarea fiziologica (vegetative-simpatica) a organismului:

Majoritatea schimbarilor fiziologice ce au loc in organism la aparitia emotiei sint
datorate activarii sistemului simpatic (SNS) al sistemului nervos vegetativ (SNV), cu
rol in pregatirea organismului pentru situatiile periculoase: cresterea frecventei
respiratorii si cardiace, cresterea tensiunii arteriale, scaderea miscarilor si activitatii
tractului digestiv (singele este redirectionat de la stomac si intestine spre creier,
inima si muschi scheletici), dilatarea pupilelor, scaderea salivatiei si cresterea
transpiratiei, cresterea glucozei din singe (pentru a oferi organismului mai multa
energie), piloerectie (poate semn atavic de atac vezi ridicarea coamei la animalele
care ataca), coagularea mai rapida a singelui (pentru a preveni pierderea de singe in
caz de ranire). Cind emotia se stinge, intra in actiune sistemul parasimpatic (SNP- de
conservare a energiei) a SNV, care readuce organismul la echilibru.
Sistemul nervos simpatic este activat prin comenzi venite de la nivelul
hipotalamusului si al sistemului limbic. Dar hipotalamusul va interveni in asigurarea
starii de pregatire a organismului si prin activarea, prin intermediul hipofizei, a
secretiei de hormoni adrenergici de la nivelul glandelor suprarenale (ex : adrenalina).
Activare fiziologica intensa este caracteristica unor emotii ca : furia, frica,
veselia, excitatia sexuala. Exista insa si emotii (tristetea, melancolia, regretul), in
cadrul carora procesele organismului sint incetinite.
Odata instalate aceste modificari fiziologice din organism, creierul primeste in
permanenta, prin feed-back de la interoceptori, informatii despre nivelul de activare,
8

ceea ce va duce la definirea componentei de intensitate a emotiei. Cind feed-back-ul

primit de creier de la SNV este redus, se reduce si intensitatea emotiei. Tot acest
feed-back (informari despre modificarile vegetative survenite in organism) este cel
ce face posibil diferentierea emotiilor. Conform unui studiu a lui Ekman (1983),
exista pattern-uri fiziologice distincte si automatizate ale organismului in legatura cu
anumite emotii : uimire, dezgust, tristete, furie, teama, fericire :
-

ritmul cardiac este mai rapid in cazul emotiilor negative (furie, teama,
tristete) si mai scazut in fericire, uimire si dezgust

temperatura pielii este mai crescuta in cazul furiei (care este calda), spre
deosebire de teama (care este rece) si tristete

Aceste pattern-uri fiziologice sint universale la rasa umana. Ele nu permit insa
diferentieri pentru toate emotiile (de ex, intre multumire si mindrie).
Pentru ca organismul sa poata face diferenta intre diversele emotii si pentru ca sa
poata decide daca va activa sau reduce procesele sale, este nevoie de ceva mai mult
decit simple pattern-uri fiziologice automatizate ; este nevoie de interventia procesele
cognitive (rationale) pentru evaluarea cognitiva a situatiei.
Aplicatii practice ale activarii fiziologice :
Inregistrarea modificarilor fiziologice ale organismului, care apar si in cazul
emotiei generate de efortul de a minti, stau la baza functionarii poligrafului
detectorul de minciuni (foarte utilizata : masurarea modificarii conductivitatii
electrice a pielii). Pot insa depasi aparatul cei obisnuiti sa minta sau cei care nu au
constiinta minciunii (mitomanii), asa cum 50% dintre persoanele oneste pot pica
testul, datorita raspunsului la stres (mai ales persoanele timide sau cele cu fobie
sociala). Un alt tip de detector este cel ce inregistreaza modificarile din voce. In mod
normal, cind se contracta, corzile vocale vibreaza usor. Dar in situatii de stres (deci si
in cazul emotiei care insoteste minciuna), aceasta vibratie dispare. Acest aparat are
aceleasi limitari ca si poligraful.
b. Evaluarile cognitive. Interventia proceselor cognitive :
Interventia proceselor cognitive va face posibile:
-

procesul de evaluare (ex : emotie pozitiva sau negativa)

opinia (parerea, semnificatia, concluzia) despre aceasta emotie

Evaluarea cognitiva a situatiei are efecte atit asupra intensitatii emotiei (intr-un
fel ne raportam la situatia in care un copil este taiat cu un obiect ascutit - intensitate
mare a emotiei si in alt fel daca acest copil este taiat in cadrul circumciziei ritualiceintensitate medie sau mica a emotiei), cit si asupra posibilitatii de a distinge intre
diferitele tipuri de emotii, ceea ce nu poate face sistemul de activare fiziologica, care
reactioneaza prin aceleasi mecanisme, oarecum indiferent de emotia resimtita. De
altfel, daca este suprimata constiinta activarii fiziologice (prin manipularedezinformare, de exemplu) mecanismul de evaluare cognitiva este capabil sa
discrimineze intre diferitele tipuri de emotii.
Activarea fiziologica si evaluarea cognitiva contribuie ambele la determinarea
intensitatii experientei emotionale si la identificarea (discriminarea, diferentierea)
acesteia, dar exista situatii in care evaluarea cognitiva este capabila de una singura
sa determine tipul emotiei. Din acest punct de vedere (discriminarea emotiei), la om,
activarea fiziologica joaca un rol mai putin important (este mai putin specifica).

Activare fiziologica
Activare fiziologica

perceputa

Situatie

Emotie traita
Evaluare cognitiva

Opinie (parere)

Situatia externa va determina aparitia, aproape simultana, a activarii fiziologice a

organismului si a evaluarii cognitive a acesteia. In urma evaluarii cognitive se
formeaza opinia (parerea, semnificatia, credinta) despre respectiva situatie externa si
are loc si perceptia activarii vegetative a organismului (feed-back-ul descris in
activarea fiziologica). Formarea opiniei si perceptia activarii fiziologice nu sint traite
independent ; perceptia activarii fiziologice este atribuita opiniei (credintei) despre
emotie : Mi s-a urcat singele la cap (mi-a crescut tensiunea) pentru ca sint furios .
Opinia si activarea fiziologica perceputa vor defini emotia traita intern fata de
situatia externa traita.
Dar masura in care o situatie externa ne emotioneaza depinde in mare masura si
de experienta noastra anterioara. Dezvoltarea emotionala de-a lungul dezvoltarii
umane implica o serie de experimentari de placere/neplacere referitoare la varii
situatii externe. Ceea ce se modifica in cursul dezvoltarii emotionale a personei nu
sint activarile fiziologice, ci ideile asociate acestora (ne bucuram la fel si la 2 ani si la
20 de ani, dar situatiile externe care determina aceasta emotie devin foarte diferite).
De aceea se considera ca evaluarea cognitiva a emotiilor se bazeaza intr-o mare
masura pe experientele anterioare traite (ceea ce face posibil si perpetuarea erorilor
de evaluare cognitiva ex : in trecut, cind am vorbit in public m-am incurcat si m-am
blocat in prezent, cind sint in public, evaluarea cognitiva a acestei situatii imi
spune, bazat pe experienta trecuta, ca nu voi putea vorbi in public).
Exista insa si situatii in care trairea emotionala precede evaluarea cognitiva a
acesteia. Exemplu : o conditionare clasica a unui copil lovit deseori cu palma va face
ca adultul sa resimta frica atunci cind vede o palma ridicata, inainte ca evaluarea
cognitiva a situatiei sa decida daca este vorba despre o mingiiere, un salut sau o
agresiune. In acest caz, informatiile ajung de la ariile senzoriale direct la amigdala,
fara a trece prin cortex, si duc la aparitia direct a fricii, ca raspuns conditionat invatat.
Tot astfel apare frica in situatii externe care pot pune viata in pericol, in care reactia
comportamentala a organismului (de fuga, de ascundere) este mai degraba reflexa
decit datorata unei evaluari cognitive (fuga din fata incendiului, a inundatiei, a unui
animal periculos). Simtim inainte sa gindim. Dar in trairile emotionale complexe
este necesara interventia evaluarii cognitive.
c. Exprimarea faciala a emotiei. Expresia faciala (microexpresiile):
Exprimarea faciala a emotiilor are functie de comunicare, prin posibilitatea de a
fi inteles de catre ceilalti, avind deci rol in supravietuire. Exista exprimari faciale ale
emotiilor cu caracter universal, putind fi recunoscute in orice societate. Acestea sint:
fericirea, uimirea, tristetea, furia, frica, dezgustul. Exprimarea faciala a acestor
emotii (microexpresiile) sint definite ca raspunsuri innascute, pattern-uri mostenite.
Se presupune ca aceste raspunsuri innascute sint determinate de activitatea unui
sistem neurologic specializat, localizat in emisfera cerebrala dreapta. Si
recunoasterea microexpresiilor (si a paraverbalului ce le insoteste) se face tot la nivel
de emisfera cerebrala dreapta.
Ca si in cazul feed-back-ului determinat de activarea fiziologica a organismului,
primim un feed-back si de la expresia faciala, ceea ce va impacta asupra intensitatii
experientei emotionale (mentinerea unui zimbet citeva secunde va creste starea de
10

fericire ; mentinerea incruntarii va creste starea de tensiune). Influentarea intensitatii

emotionale traite este posibila prin faptul ca microexpresiile cresc activarea
vegetativa a organismului. Cum reuseste creierul insa sa inteleaga diferenta intre
emotiile pozitive si cele negative, sa le diferentieze, doar pe baza perceptiei
microexpresiilor? Acest proces este posibil prin variatiile existente la nivelul fluxului
sanguin cerebral, ceea ce va impacta asupra temperaturii la nivelul creierului :
contractarea anumitor grupe musculare faciale va influenta fluxul sanguin din vasele
de singe; acesta, la rindul lui, va influenta fluxul sanguin cerebral, ceea ce va
determina modificari ale temperaturii cerebrale. Temperatura cerebrala are un impact
direct asupra secretiei de neurotransmitatori, in sensul facilitarii sau inhibarii
secretiei. Cind zimbim, scade fluxul cerebral sanguin si temperatura cerebrala.
Aceasta duce la inhibarea secretie de serotonina si, deci, la un sentiment pozitiv
(Zajonc, Murphi, 1989). Cresterea temperaturii cerebrale duce la aparitia unui
sentiment negativ.
Activare fiziologica
Activare fiziologica
Situatie

perceputa

Evaluare cognitiva

Opinie (parere)

Emotie traita

Microexpresie

Microexpresie perceputa

Exista, la nivel social, si exprimari faciale sau gestuale ale emotiilor care sint
invatate pe cale culturala si care apartin societatii de provenienta a persoanei
respective (nu au caracter universal si sint invatate, nu innascute).
d. Reactii generale determinate de emotii :
Dupa cum stim, unul dintre rolurile emotiilor este acela de a pune la dispozitia
organismului energie necesara functionarii acestuia (similar otivelor/instinctelor).
Un nivel mediu al activarii emotionale tinde sa produca o stare de alerta si interes
fata de situatie, pe cind nivelele inalte de activare emotionala, fie ele pozitive sau
negative, pot produce un scurt-circuit in procesul de gindire si in comportament,
diminuind performanta organismului. Impactul excesului emotional asupra
comportamentului depinde de individ: in situatii de limita 15% dintre persoane au un
comportament inalt organizat si eficient ; 70% dintre persoane au comportamente cu
diverse grade de dezorganizare si 15% dintre persoane sint incapabile sa functioneze.
Uneori emotiile intense nu se descarca imediat, nu se manifesta pe moment ele
continua sa lucreze pe perioade mari de timp, ceea ce are ca rezultat epuizarea
resurselor interne si aparitia de patologii organice (ex : stresul post-traumatic).
Dispozitia emotionala coreleaza cu eficienta invatarii (starea emotionala pozitiva
moderata creste eficienta invatarii), cu accesibilitatea amintirilor (determina care
amintiri vor fi mai accesibile), influenteaza evaluarile pe care le facem in legatura cu
alti oameni (daca starea emotionala este pozitiva sintem mai toleranti), influenteaza
aprecierile pe care le facem in cadrul managementului de riscuri (starea emotionala
negativa face ca lumea sa para mai periculoasa decit este in realitate, ceea ce va duce
la intarirea starii negative. Cu timpul, se instaleaza anxietatea ca stare emotionala).
Functiile (rolurile) emoiilor sint :
11

- de comunicare a unei nevoi: copiii (si adultii) i exprim emoiile pentru a-i
determina pe ceilali s rspund la stresul i nevoile lor.
- de ghidare (orientare) a comportamentului spre scop
- de a pune la dispozitia functiilor cerebrale superioare (cognitie, constiinta morala,
vointa) energia necesara functionarii lor
- de adaptare mai eficienta si mai nuantata la mediu aparitia creierului emotional a
permis posibilitatea ca adaptarea la mediu a organismului sa fie mult mai eficienta si
mai nuantata, afectivitatea fiind un sistem de semnificare mult mai eficient decit cel
prea sarac in nuantari al centrilor olfactivi si al instinctelor. De asemenea, neuronii
oglinda din creierul emotional fac posibila existenta relatiile de tip social, de tip
interpersonal (manifestarea superioara a instinctului gregar).
EMPATIA
Presupune simularea interna de catre creier a starii emotionale traite de alta persoana.
Empatia este posibila datorita existentei la nivelul cortexului prefrontal, la om si
maimute, a neuronilor-oglinda. Neuronii-oglind sunt cei ce fac posibila
contaminarea emoional (emoional contagion), responsabil pentru preluarea
strilor sufleteti ale celorlalti. Empatia - nelegerea altei persoane, a simti ca si
cum ai fi celalalt - pare s fie legat de activitatea neuronilor-oglind, neuroni ce se
activeaz nu doar atunci cnd o persoan face o aciune, ci i cnd o persoan vede
pe altcineva cum face aceeai aciune. Deocamdat, neuronii-oglind au fost
identificati n cortexul premotor i n cortexul parietal inferior, dar se presupune c
pot exista i n alte zone ale creierului uman. Neuronii-oglinda sint responsabili de
altruism (care are la baza intelegerea faptului c ceilalti au motivaii i aciuni
similare cu ale noastre), de posibiliatatea de a invata prin imitatie comportamente de
la ceilalti si de frica pe care o simtim cnd vedem filme de groaz, dei ne aflam n
siguran.
Acesti neuroni pot declansa in creierul unui om, prin trimiterea de semnale direct de
la cortexul prefrontal catre ariile somato-senzitive, recunoasterea (reprezentarea)
trairilor afective ale celuilalt. Creierul foloseste aceste semnale, care nu corespund
unei realitati externe proprii, pentru a experimenta el insusi emotia pe care o simte
celalalt, ca si cum ar fi propria emotie. In cazul aparitiei de leziuni in cortexul
vizual drept (cu functii in recunoasterea vizuala a emotiei celuilalt) si/sau in cortexul
prefrontal sau in cortexul somato-senzitiv drept, empatia nu mai este posibila.
Studiile arat faptul c femeile au cu 11% mai muli neuroni-oglind. ntruct au mai
muli neuroni-oglind, ele sunt de asemenea i mai nclinate spre a observa si
intelege strile emoionale ale celor din jur
ATRACTIA INTERPERSONALA: IUBIREA SI PRIETENIA
Atitudinea noastra fata de alte persoane in ceea ce priveste iubirea si prietenia este
influentata de o serie de determinanti :
-

atractivitatea fizica: desi este un criteriu asupra caruia avem un control mai
redus si desi ni se pare incorect sa il utilizam, este unul dintre criteriile care
stau la baza atractiei interpersonale. Creste si imagine sociala, si aprecierea de
sine atunci cind sintem vazuti in compania unei persoane atragatoare.

similaritatea: cu cit asemanarea intre partenerii din relatie este mai mare in
ceea ce priveste : virsta, rasa, religia, educatia, clasa socio-economica,
trasaturile de personalitate (inteligenta, toleranta, sociabilitate),
caracteristicile fizice (inaltime, greutate, culoarea ochilor, a parului), cu atit
12

mai mare este tendinta de apropriere si de mentinere a relatiei. Oamenii cauta

sa stabileasca relatii cu persoane care sa le corespunda ca aspect fizic
(persoanele mai putin atractive cauta parteneri mai putin atractivi pentru ca se
asteapta sa fie respinsi de cei care sint mai atractivi decit ei) si cu trasaturi de
personalitate similare (cu cit sotii sint mai asemanatori ca personalitate, cu
atit se reduc conflictele maritale si creste gradul de apropiere, satisfactie si
prietenie dintre ei). Similaritatea functioneaza pentru ca persoanele tin la
opiniile si preferintele lor si le face placere (le creste aprecierea de sine) ca
acestea sa fie validate de catre persoane similare lor. Studiile nu au pus in
evidenta soliditatea relatiilor interpersonale in cazul trasaturilor de
personalitate complementare dintre parteneri.
-

familiaritatea: cu cit o persoana ne este mai familiara (o vedem mai des,

vorbim cu ea mai des, ne intilnim cu ea mai des), cu atit cresc sansele de a
avea o relatie cu respectiva persoana

proximitatea : cu cit distanta fizica dintre persoane este mai mica, cu atit
cresc sansele ca o relatie intre aceste persoane sa existe (cei care locuiesc
impreuna sau sint din acelasi areal geografic).

Definim iubirea ca o preferinta intensa pentru cineva, bazata pe atasament (mi-e greu
sa traiesc fara), grija (as face orice pentru) si incredere (am incredere in toate
privintele).
Descriem o iubire pasionala, in care sentimentele sexuale si tandretea, exaltarea si
durerea, anxietatea si usurarea, altruismul si gelozia coexista intr-o confuzie de trairi
(Berscheid si Walster, 1978), care combina activarea fiziologica a organismului cu
perceptia ca acesta activare este determinata de cel iubit (chiar daca acesta se
intimpla doar sa fie la indemina) si o iubire parteneriala, afectiune pe care o simtim
fata de cel/cea cu care viata noastra este adinc impletita (Berscheid si Walster,
1978), in care exista incredere, toleranta, grija, caldura si afectiune (mai degraba
decit pasiune) pentru partener. Cuplurile pasionale nu sint neaparat reusite si
durabile; acestea sint caracteristici ale cuplurilor parteneriale, care devin cu timpul
extrem de compatibile si coordonate, chiar daca frecventa emotiile intense in aceste
cupluri este majoritar scazuta. Studiile au pus in evidenta factori care influenteaza
durabilitatea cuplului marital: iubire parteneriala, comunicare, o diviziune echitabila
a muncii si egalitate in luarea deciziilor.
In teoria lui Sternberg (1986), sint descrise trei componente ale iubirii:
-

intimitatea = componenta emotionala, care implica apropierea si impartasirea

sentimentelor

pasiunea = componenta motivationala, care implica atractia sexuala si

sentimentul romantic de a fi indragostit

angajamentul = componenta cognitiva, care implica intentia persoanei de a

mentine relatia

Combinarea acestor componente fac posibila aparitia urmatoarelor tipuri de relatie:

-

non-iubire : intimitate, pasiune si angajament scazute

preferinta : intimitate mare, pasiune si angajament scazute

iubire infatuata (pasiune mare, intimitate si angajament scazute) si iubire

romantica (intimitate si pasiune mari, angajament scazut) = ambele sint, de
fapt, iubirea pasionala

iubire stearpa : angajament mare, intimitate si pasiune scazute

iubire parteneriala : intimitate si angajament mari, pasiune scazuta

13

iubire nerationala : pasiune si angajament mari, intimitate scazuta

iubire desavirsita : intimitate, pasiune si angajament mari

Relatia intre iubire si casatorie este relativ recenta si nu este neaparat si

universala ea a devenit o realitate cu precadere in societatile de tip occidental, in
ultimii 50 de ani.
AGRESIVITATEA
Are ca scop biologic apararea vietii si integritatii corporale si, de aceea, este socotita
in regnul animal ca motivatie primara (instinct). La om, se poate manifesta ca: lupta,
agresivitate verbala (ironie, injuratura, amenintare, jignire), agresivitate
comportamentala si poate fi indreptata catre celalalt (heteroagresivitate) sau catre
sine (autoagresivitate: plins, automutilare, parasuicidul, suicid). Automutilarea,
parasuicidul si suicidul se inscriu in tulburari ale instinctului agresiv.
Definim heteroagresivitatea ca un comportament care, in mod intentionat, lezeaza,
fizic sau verbal, o alta persoana sau distruge o proprietate
In ceea ce priveste omul, discutia despre agresivitate se poarta intre a o defini ca
motiv primar (instinct teoriile psihanalitice) sau precum comportament invatat
(teoria invatarii sociale, prin imitatie). Teoriile psihanalitice o definesc ca reactie
innascuta, care apare ori de cite ori efortul unei persoane de a atinge un scop este
blocat, ceea ce va genera in interior emotia de frustrare. Aceasta reactie innascuta
(impuls agresiv) va motiva si declansa comportamentul persoanei de inlaturare a
obstacolului. Teoria invatarii sociale defineste comportamentul agresiv uman ca
fiind invatat indirect, dupa model, prin observarea si imitarea acestuia. Acest
comportament poate fi intarit prin recompensa sau diminuat prin penalitate. Studiile
ne arata ca expunerea exagerata a baietilor de 9 ani la violentele din programele de
televiziune coreleaza puternic cu agresivitatea acestora la 19 ani. La fete, aceasta
corelatie nu a fost demonstrata; se presupune ca fetele au mai putine modele agresive
pe care sa le imite si ca, de obicei, comportamentul lor agresiv este penalizat, si nu
intarit.
O persoana care se frustreaza resimte o emotie negativa. Raspunsul comportamental
pe care aceasta emotie negativa il genereaza depinde de tipurile de raspuns pe care
persoana a invatat sa le foloseasca in viata sa, in situatiile stresane (depinde de
experienta acesteia): retragere si resemnare, heteroagresivitate, autoagresivitate
(plins, automutilare), dependenta, simptome psihosomatice, rezolvarea constructiva a
problemei, diminuarea frustrarii prin consum de alcool/drog. Raspunsul ales va fi cel
care, in trecut, a rezolvat optim frustrarea. Persoanele care au invatat sa raspunda
situatiilor stresante prin comportamente agresive vor alege acest tip de raspuns.
Comportamentul agresiv invatat este intarit fie prin recompensare directa (persoana
este laudata sau recompensata material sau se simte bine in interior), fie prin reactia
victimei (fuga, retragere, plins).
Daca agresivitatea umana ar fi doar un instinct, odata cu exprimarea ei
comportamentala ar trebui sa se reduca in interior intensitatea emotiei resimtite, iar
comportamentul sa se stinga (la fel ca in cazul setei sau a foamei). Dar studiile
demonstreaza faptul ca exprimarea agresivitatii intareste acest comportament. Se
presupune ca intarirea se datoreaza faptului ca emotiile resimtite de catre persoana in
urma comportamentului sau agresiv sint cele de putere si control; persoana se simte
bine, ceea ce devine o recompensa. Cele mai frecvente cauze ale frustrarii si furiei
interioare, care genereaza agresivitatea ca raspuns, sint: pierderea respectului de sine
si perceperea altei persoane ca actionind nedrept in ceea ce ne priveste (aici se
discuta si despre saracie-soarta nedreapta- sau despre actiunile autoritatilor).
14

Baza biologica a agresivitatii ca instinct la animalele inferioare o reprezinta

excitarea unei anumite regiuni a hipotalamusului. La mamiferele superioare si la om,
acest raspuns reflex este controlat cortical si depinde si de experientele anterioare si
influentele sociale. Exista studii care au pus in evidenta o agresivitate mai mare in
cazul unui nivel de testosteron mai ridicat. Dar nivelul de testosteron mai ridicat nu
scade cu nimic puterea de a controla cortical comportamentul agresiv.
In ceea ce priveste influenta socialului asupra manifestarii sau nu a
comportamentului agresiv, aceasta s-a modificat radical de-a lungul istoriei: de la o
societate care incuraja si recompensa agresivitatea fizica, catre o societate care
penalizeaza, in cele mai multe dintre cazuri, manifestarea fizica a agresivitatii. Cu
toate acestea, in situatia de grup, anumite fenomene caracteristice grupului fac
deseori posibile manifestari ale agresivitatii, scapate de sub controlul cortical:
depersonalizarea (sentimentul de pierdere a identitatii personale, de dizolvare in
anonimatul grupului), difuzarea responsabilitatii (asteptarea ca un alt membru al
grupului sa intervina), copierea modelului (a liderului de grup).
TULBURRI AFECTIVE referitoare la existenta, intensitatea si durata emotiei :

Hiperemotivitatea:

Hipersensibilitate si hiperreactivitate afectiv (intensitatea reaciei afective este

excesiv fa de intensitatea stimulului declanant)

Labilitatea emotionala:

Trecerea rapid dintr-o stare emoional ntr-una opus (tristee -bucurie)

Se poate accentua odat cu mbtrnirea
Se ntlnete ca trstur de personalitate n patologia nevrotic si n manie

Ciclotimia:

Cicluri mai lungi dect n normalitate, alctuite din perioade hipomaniacale i

subdepresive, care alterneaz

Afectul patologic:

Trire foarte intens,n special conflictual

Individul nu este contient de ceea ce face i nu calculeaz consecinele actelor
sale (ex: acte cu caracter penal - distrugeri, crim)

Ambivalenta afectiva:

Prezena n acelai timp la aceeai persoan a dou sentimente/reacii afective

contrare. Se ntlnete n schizofrenie

Inversiunea afectiva:

Inversarea sentimentului de dragoste n ur i dispre fa de persoanele iubite

(prini, copii, partener de via). Se ntlnete n schizofrenie

Raceala afectiva:

Controlarea strict a manifestrilor reaciilor afective

Tocirea afectiva:

Lipsa capacitii de reacie afectiv. nsoit de inerie, lipsa voinei, inactivitate.

Apare n forma simpl a schizofreniei. Este un defect greu reversibil

Anestezia afectiva :
15

Incapacitatea de a se mai bucura de ceva ; apare n depresia de intensitate foarte

mare: anestezia afectiv si autodevalorizarea explic decizia unor pacieni
depresivi de a-i lua viaa
TULBURRI AFECTIVE care privesc personalitatea:
Cauze multiple :

Factori genetici

Tulburari de neurotransmisie cerebrala

Tulburari ale axei hipotalamo-hipofizare si tulburari de bioritm nictameral

Factori de personalitate

Evenimente traumatice de viata din copilarie (pierderea mamei la vrste mai

mici de 11 ani e corelat cu depresia la vrsta adult)

Neajutorarea invatata (experimentele pe animale, iniial supuse unor ocuri

electrice pe care nu le pot evita, evideniaz c aceste animale nu evit ocul
electric nici n situaiile cnd ar avea aceast posibilitate)

Distorsiuni cognitive

Comportament invatat prin imitatie

1. DEPRESIA: TRISTEEA PATOLOGIC

Echivalentul patologic al tristetii normale, dar calitativ diferita: tristetea devine
patologic prin intensitate, durat, mod de apariie i reactivitate.
Trire sumbr, dezagreabil. Pentru individ este o senzaie perceput ca o durere
profund, intens-totul i pierde valoarea, apar sentimente de autodepreciere:
incapacitate, inutilitate, culpabilitate. Individul resimte incapacitatea de a face
planuri de viitor (i-a pierdut sperana). Prezentul nu mai ofer nici o bucurie. Exista
o atracie pentru trecutul dureros, ceea ce provoac culpabilitate.
Din punctul de vedere al neurotransmisiei cerebrale, avem de a face cu un deficit de
noradrenalin, dopamina i serotonin.
Dopamina :
Hipo DA: deficit motivaional (lips de: interes, curiozitate, dorin, nevoi
instinctuale inapeten, dezinteres sexual), anhedonie (incapacitatea de a se bucura
de lucruri care n trecut produceau plcere)
Noradrenalina :
Hipo NA: tristee excesiv cu inhibiie psihomotorire: energie redus, oboseal,
tulburri de concentrare a ateniei i tulburri de memorie
Serotonina :
Hipo 5HT: tristee excesiv cu dezinhibiie: bulimie, anxietate, tentative suicidare
2. MANIA : VESELIA PATOLOGIC
Echivalentul patologic al veseliei, dar calitativ diferit de aceasta prin intensitate,
durat, mod de apariie i reactivitate.

16

Individul triete ntr-o srbtoare continu (are tendina de a cnta, dansa), i

hipervalorizeaz propria persoan (se simte inteligent i frumos, se simte capabil de
orice), i face multiple planuri de viitor fr nici o legtur cu realitatea, are un
optimism debordant.
Fericirea debordant poate deveni deranjant pentru ceilali.
Din punctul de vedere al neurotransmisiei cerebrale, avem de a face cu un exces de
noradrenalin i dopamin
Dopamina :
Hiper DA: dezinhibiie motivaional (hiperactivitate, apetit alimentar i sexual
crescut, sociabilitate exagerata), comportament hedonic (angajare exclusiv n
activiti plcute)
Noradrenalina :
Hiper NA: veselie excesiv cu energie crescut, nevoie redus de somn, atenie
hipermobil, hiperkinezie
3. ANXIETATEA
= Fric nejustificat (fr obiect)
Exista presentimentul unui pericol iminent, care ns nu poate fi precizat si persoana
traieste o continua stare de ateptare tensionat.
Din grupa tulburarilor anxioase fac parte :

Tulburarea de anxietate generalizata

Tulburarea de panic : atacul de panica (criza de angoasa):

Fric intens, paroxistic, tematizat: fric de moarte iminent
sau de innebunire, insotita de simptome vegetative deosebit
de intense

Agorafobia (Situaii fobogene: Spaii largi aglomerate: piee,

restaurante, sli de cinematograf, stadioane, mijloace de
transport n comun, poduri, tuneluri, spaii deschise)

Fobia social (anxietatea social): frica exagerat i iraional

de a vorbi n public

Fobii specifice (simple): fric patologic cu obiect

(disproporionat ca intensitate fa de gradul de periculozitate
al obiectului respectiv i perceput ca iraional de ctre
subiect, care nu poate controla frica ex: frica de paianjeni)
0

4. TULBURAREA HISTRIONICA

Tulburare de conversie: in care impulsul (pulsiunea) este refulat iar afectul

este transformat (convertit) ntr-un simptom somatic, cum ar fi :
o Mutism
o Cecitate (vedere n tunel), diplopie
o Disfagie (globushystericus)
o Afonie (tuse prezent)
o Surditate
17

o Anestezie n oset sau mnu cu pstrarea dermatoamelor

o Paralizie cu reflexe pstrate
o Parestezii
o Tremorgeneralizat
o Tulburri de echilibru
o Crize pseudo-epileptice (cdere teatral fr lovire, convulsii
dezordonate, fr mucarea limbii, fr emisie de materii fecale, fr
pierderea cunotiinei)

Tulburare de somatizare: afectul, nemanifestat ca atare, se va manifesta

somatic, ca simptome corporale multiple, variate, imprecis localizate,
persistente, recurente, fr fundament organic.

Cele 4 clase de simptome sint:

- Simptome gastro-intestinale: grea, vom, balonare, diaree
- Simptome algice: cefalee, durere toracic, abdominal, de spate, la urinat, la
activitatea sexual, la menstruaie, la articulaii, la extremiti, durere rectal
- Simptome sexuale: pierderea apetitului sexual, disfuncie erectil sau
ejaculatorie, cicluri neregulate, hipermenoree,
- Simptome neurologice: paralizie, parez, anestezie, parestezie, amnezie, afonie,
cecitate, surditate, disfagie.
5. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIV
Tablou clinic:
-

Obsesii: gnduri, ruminaii, impulsiuni, ndoieli, fobii obsesive, imagini cu

caracter intruziv, recurent, persistent, iraional, parazitant (produc suferin)

Compulsii: acte comportamentale (splat, verificat, colecionat, evitare) sau

mintale (aritmomania), cu caracter repetitiv, stereotip (ritualuri), excesiv,
parazitant i consumnd mult timp. Pot fi corelate (mecanism de lupt
mpotriva obsesiilor) sau nu cu obsesiile.

+/-

In cazul abinerii de la compulsie, apare anxietatea/ depresia.

6. TULBURAREA HIPOCONDRIAC
-

Acuze somatice persistente, imprecis localizate, interpretate ca semne ale

unei boli grave (cardio-vasculare) sau progresive (cancer)

Preocupare persistent a subiectului pentru diagnosticul bolii (nenumrate

analize medicale sau consulturi la diferii doctori)

Fric foarte intensa de efectele secundare ale medicamentelor

Pacientul este nemulumit de rezultatele negative ale testelor si ofensat cnd

n urma multiplelor consulturi medicale i se sugereaz s se prezinte la
psihiatru

Este un comportament de atragere ateniei

7. TULBURAREA DE STRES POST-TRAUMATIC

18

Persoana a fost expusa anterior unui eveniment de tip traumatic, in cursul caruia a
experimentat o frica intensa pentru viata sa sau a altuia, neputinta sau oroare.
Ulterior, acest eveniment traumatic este re-experimentat de catre persoana prin
diverse modalitati: amintiri recurente si intruzive, vise recurente, retrairea recurenta a
evenimentului traumatic si apar simptome ca : dificultatea de a adormi sau de a
ramine adormit, iritabilitate/accese de colerism; dificultati de concentrare;
hipervigilenta.

19