Tema : Temperamentul inhibiţia. Echilibrul sistemului nervos reprezintă o balanţă între excitaţie şi inhibiţie.
El
1. Noţiuni generale. Proprietăţile de bază ale temperamentului
2. Istoriografia teoriei despre temperament
3. Caracteristica însuşirilor şi tipurilor fundamentale ale temperamentului. Tipuri
de temperament şi însuşirile psihice ale lor
4. Posibilităţile de modelare, autoeducaţie a temperamentului
1.Noţiuni generale. Proprietăţile de bază ale temperamentului „Temperament” în
traducere din latină înseamnă măsurare corectă. Temperamentul constituie una din însuşirile
individual-tipologice, prin care oamenii se deosebesc între ei, este un fenomen psihic care se
transmite prin ereditate şi se configurează în primii ani de viaţă. Fiind determinat de genotip
el nu poate fi supus transformărilor radicale. Există oameni iuţi, vioi şi zgomotoşi, iar alţii
reţinuţi, închişi în sine, timizi, retraşi. Unii oameni sunt reci, chibzuiţi în toate, în timp ce alţii
se aprind repede şi manifestă stări afective emoţionale. La unii oameni activitatea psihică
decurge lent, iar la alţii accelerat. Orice temperament are laturi pozitive şi negative. El se
manifestă în viteza şi ritmul mişcărilor şi vorbirii, în mimică şi gesticulaţii etc. Aşa dar,
temperamentul exprimă latura dinamico-energetică a personalităţii, care condiţionează
evoluţia proceselor psihice şi a comportamentului uman. Temperamentul determină 5 aspecte
în structura personalităţii:
1. partea dinamică a activităţii psihice şi comportamentale externe (sub formă de tendinţe,
pesimism);
2. determină activitatea funcţiilor motoare, viteza şi caracterul (ex.: unii se deplasează cu o
viteză foarte mare chiar şi când se plimbă şi invers);
3. determină activitatea emoţională. Se manifestă sub 2 aspecte: a) sub forma sensibilităţii
omului sau b) sub forma schimbărilor dispoziţiei);
4. determină particularităţile temperamentului şi se manifestă în unul şi acelaşi mod în toate
anturajele vieţii;
5. toate trăsăturile temperamentului alcătuiesc un sistem integru, bine definit.
După Climov, temperamentul este o totalitate de însuşiri ale omului, care se transmit
prin ereditate şi determină dinamica activităţii psihice de muncă şi comportamentul omului.
Pentru a caracteriza un tip sau altul de temperament trebuie cunoscuţi 3 parametri fiziologici,
însuşiri ale proceselor nervoase corticale (excitaţie şi inhibiţie): intensitatea (forţa),
echilibrul şi mobilitatea.
Intensitatea (forţa)proceselor nervoase este un parametrul al tipului, ce caracterizează
capacitatea de muncă a neuronilor materiei nervoase, rezistenţa lor la acţiunile stimulenţilor
externi. Intensitatea sistemului nervos se apreciază după:
1. capacitatea de muncă în condiţii încordate (momentul când apare oboseala);
2. rezistenţa faţă de încercări grave, accidente, lovituri morale, pericole etc.;
3. capacitatea de înfrângere a unor mari greutăţi în timp scurt;
4. încredere în forţele proprii;
5. independenţa în acţiuni;
6. capacitatea de reacţiona la mai mulţi excitanţi puternici;
7. frecvenţa şi caracterul crizelor nervoase.
Echilibrul proceselor nervoase este un alt parametru ce caracterizează sistemul
nervos. Activitatea nervoasă se realizează prin două procese fundamentale: excitaţia şi
poate fi determinat prin studierea reacţiilor organismului la stimulenţi pozitivi şi negativi.
Prezenţa unei reacţii slabe la stimulentul negativ arată că inhibiţia predomină asupra
excitaţiei şi deci avem de a face cu un tip neechilibrat. Echilibrul se determină după:
- capacitatea de a aştepta timp îndelungat fără a intra într-o stare nevrotică;
- stăpânirea de sine;
- constanţa dispoziţiilor;
- inegalitatea în intensitatea şi viteza mişcării şi vorbirii.
Mobilitatea proceselor nervoase reprezintă rapiditatea trecerii de la starea de excitaţie
la inhibiţie şi invers. Stimulenţii mediului extern se schimbă pretutindeni şi procesele
nervoase trebuie să reflecte aceste cerinţe ale mediului extern (ex.: trecerea elevilor de la
recreaţie la lecţie necesită substituţia procesului de excitaţie cu cel de inhibiţie, ce asigură
frânarea, stăpânirea acţiunilor motore. La unii elevi aceasta are loc mai repede, la alţii mai
încet). Dacă procesele se schimbă încet, sistemul nervos se consideră că este de mobilitate
slabă, inert. Deci mobilitatea se determină după capacitatea de adaptare rapidă la împrejurări
noi, neprevăzute; ritmul sau viteza mişcării sau vorbirii, gradul de fixaţie a deprinderilor şi
obişnuinţelor.
Pe baza celor relatate mai sus putem conchide că temperamentul este o însuşire
individuală a personalităţii, în care se îmbină particularităţile dinamice ale activităţii
psihice, ce sunt condiţionate de tipul de sistem nervos şi reprezintă particularităţi de
reflectare a însuşirilor mai generale ale influenţelor mediului extern.
Istoriografia
Prima concepţie despre temperament apare în sec. V î.e.n. şi anume la Hypocrate,
care făcuse următoarea concluzie: oamenii se deosebesc între ei după corelaţia acelor patru
sucuri, ce există în organismul uman. De la denumirile latine a însuşirilor chimice şi fizice
ale sucurilor Hypocrate tratează 4 tipuri de sucuri: sangvis, flegma, hole, melanhole. El
înaintează ideea despre un alt tip de temperament, însă până în zilele noastre s-au studiat
numai 4 tipuri. În sec. XVIII de către Halen a fost confirmată această teorie a
temperamentului care demonstrează că sucurile acestea influenţează asupra sistemului nervos
central şi că dereglarea balanţei endocrinice influenţează asupra stării emoţionale.
Până în sec. XVIII savanţii considera că baza anatomo-fiziologică a temperamentului
reiese din structura şi funcţiile sistemului de circulaţie a sângelui. Există un şir de teorii
referitor la baza temperamentului. Haler, de exemplu susţine că la baza deosebirilor între
oameni stă noţiunea de excitabilitate – sensibilitate. Orizberg introduce noţiunea de putere şi
grosime a nervilor. Fiecare teorie este un rezultat al studiilor experimentale şi are o doză a sa
de adevăr ştiinţific.
În sec. XIX – XX în Franţa, Germania, Italia etc. apar teoriile antropologice. Carus,
Viola, Sibo se consideră drept fondatori ai aceste teorii. Sibo menţionează că dereglările care
apar în organismul omului depind de premisele înnăscute şi de mediul natural în care
nimereşte fătul după naştere. El prelucrează 4 tipuri de constituţie fizică a omului şi anume:
respirator, digestiv, muscular, cerebral.
Teoria constituţională – fondator E. Kretschmer. Prima lucrare apare în 1921
întitulată „Structura corpului şi caracterului”. Ideia lucrării constă în faptul că oamenii care
au un anumit tip de structură a corpului, posedă unele particularităţi psihice individuale,
1
având o înclinaţie înnăscută spre anumite boli. Drept punct de plecare i-au servit operaţiile Conrad publică în 1941 lucrarea „Tipul constituţional”, unde formulează teoria
clinice asupra unor oameni bolnavi psihic. Pe baza măsurărilor, E. Kretschmer evidenţiază 4 genetică a tipurilor temperamentale. El susţinea că atât tipul constituţional cât şi tipul
tipuri de oameni: temperamental sunt determinate de existenţa în organism a unor gene speciale. Schimbările
1. leptosomatici (de la grecescul „leptos” – a se rupe, „soma” - corp) – oameni subţiri, care au loc în constituţia fizică pot avea 2 mărimi: primare (în proporţii ale corpului) şi
de statură înaltă, cutie toracică plată, ovalul feţei alungit, nasul subţire şi lung, umeri înguşti, secundare (în statură şi în grosime). Conrad evidenţiază 2 tipuri de oameni: cu capul mic -
picioare lungi şi subţiri (pe care îi numeşte slabi); pictomorfi şi cu capul mare – lectomorfi.
2. picnic (îndesat, gros) – oameni de statură mică, mai rar mijlocie, corpolenţi, cu Neajunsul teoriilor constituţionale:
pântece mare, capul rotund de mărime mijlocie, gâtul scurt şi gros; 1. subaprecierea rolului influenţelor mediului înconjurător asupra formărilor însuşirilor
3. atletic - un ţesut muscular bine dezvoltat, o constituţie viguroasă, umeri laţi, statură psihice individuale;
înaltă mai rar mijlocie, şolduri înguste, o structură specifică a feţei, cu oasele laterale foarte 2. consideră comunicabilitatea ca acţiune ereditară;
dezvoltate); 3. consideră că fiecare om sănătos poartă în sine embrionul bolilor psihice, cu înclinaţie spre
4. displastic (slab format) – structura corpului incorectă, au diverse deformări. îmbolnăviri.
În studiile sale E. Kretschmer a prelucrat 3 tipuri de temperamente:
- şizotimic – leptosomatici înclinaţi spre schimbarea deasă a stărilor emotive, oameni Teoriile factoriale. Baza acestei teorii a fost pusă de savanţii psihologi olandezi
încăpăţînaţi, foarte greu îşi schimbă părerile sale, înclinaţi spre abstracţie, necomunicabili; Heimans şi Viersma. Denumirea teoriei factoriale provine de la faptul că toţi savanţii au
- ciclotimic – picnic, realişti în concepţii, comunicabili, înclinaţi spre explozii nervoase; încercat să evidenţieze factorii temperamentului. Au prelucrat un chestionar special, care
- ixotimic – puţin sensibili, mimică redusă, o plasticitate a gândului, foarte greu se conţinea 90 de întrebări. Au fost cercetaţi 2500 de subiecţi experimentali. În baza acestor
acomodează la mediul înconjurător, chiţibuşar. anchetări au fost evidenţiaţi 3 factori polari ai temperamentului:
În SUA în anii '40 este prelucrată teoria lui Wileam Cheldon, care susţinea că - emoţionalitatea şi lipsa ei;
temperamentul este o funcţie a corpului nostru. El evidenţiază 3 tipuri de oameni: - activismul sau pasivitatea (cât de des omul manifestă activism, este o necesitate internă sau
1. endomorfi – organele interne sunt dezvoltate, un exces de grăsime, statura şi muşchii externă);
sunt dezvoltaţi; - funcţii primare şi secundare.
2. mezomorfi – oameni cu sistem bine dezvoltat, corp zvelt, foarte rezistenţi fizic; În rezultatul îmbinărilor acestor 3 caracteristici psihologii au stabilit 8 tipuri de temperament:
3. ectomorfi - oameni cu un organism fragil, cutie toracică slabă, membre lungi, sanguinic, flegmatic, coleric, pasionabil, amorf, apatic, nervos, sentimental.
musculatură slabă, sistem nervos bine dezvoltat. A II-a teorie factorială este cea a lui G. Guilford. În domeniul temperamentului el a
W. Cheldon menţionează 3 tipuri de temperamente: vicertonicii, somotonicii, lucrat mai mult de 20 de ani. Toată teoria lui este bazată pe o anchetare reprezentativă (în
cerebretonicii. El a încercat să coreleze tipul somatic (adică cele 3 tipuri – endomorf, special s-a folosit de observare şi de experimentul natural). El descrie numai aspectul pozitiv,
mezomorf, ectomorf) cu cele 3 tipuri de temperamente (vicertonicii, somotonicii, evită de a discuta aspectul negativ. Teoria lui a căpătat denumirea de teorie celor 13 factori:
cerebretonicii). Astfel alcătuieşte un tablou de corelare a tipului somatic cu cel al 1. activismul general (oameni energici, se deplasează repede);
temperamentului: 2. tendinţa de a domina (insistenţi, perseverenţi, tendinţa de a deveni lider, nu se teme de
Endomorf Mezomorf Ectomorf contacte sociale, se exprimă liber şi deschis);
vicertonici somatonici cerebretonici 3. bărbăţia (predomină interesele pur bărbăteşti, lipsă de emoţionalitate, nu ştiu ce-i frica, rar
1. mişcări relaxate 1. mişcări pline de încredere 1. mişcări şi poziţii inhibate
2. dragoste faţă de confort 2. înclinaţii spre muncă fizică 2. reactivitate fiziol. Excesivă,
trezesc simpatie);
3. înclinaţii spre mâncare 3. necesitatea în mişcare înclinaţii spre plăcerile trupeşti 4. încrederea în sine (au convingerea că sunt stimaţi şi apreciaţi de toţi, echilibraţi în
4. dragoste faţă de prieteni 4. maniere hotărâte 3. tendinţa spre singurătate comunicare);
5. sociofilie – încl. obştească 5. curaj, îndrăzneală 4. autocontrol al mimicii 5. calmul (oameni animaţi, liniştiţi, rar când se irită, rar ostenesc, foarte repede se
6. răbdare în toate, stăpânire de 6. în toate se observă o forţă interioară, 5. sociofobie - teama de contact
sine greu de stăpânit social
concentrează);
7. somn liniştit, fără coşmaruri 7. somn de prăbuşire, vorbeşte prin 6. în toate se observă o slăbiciune 6. comunicabili (lipsiţi de timiditate, nu le place singurătatea, joacă rolul de lider);
8. lipsa exploziilor emoţionale somn 7. somn neliniştit, oboseală, doarme 7. reflexivitatea (înclinaţi spre filozofări, meditativi, curajoşi spre autoanaliză, rupţi de la
9. cad sub influenţa alcoolului, 8. exterior bătrânesc auzind ce se petrece viaţă );
relaxare totală, comunicaţie 9. încredere în sine, tendinţa spre 8. veşnic tineri interior
10. în momente grele se agresivitate 9. rezistenţă faţă de alcool
8. depresivi (în sens fizic şi emoţional sunt deprimaţi, retrăiesc permanent frica, neliniştea,
acutizează necesitatea în 10. creşte necesitatea spre acţiune 10. în momente grele necesitatea alarma, aşteaptă nenorocirea, au o dispoziţie instabilă);
oameni 11. orientaţi asupra tendinţelor, spre singurătate 9. emoţionalitatea (apar foarte repede emoţiile şi se păstrează timp îndelungat);
11. pe măsura îmbătrânirii lor, profesează până la adânci 11. tendinţa spre bătrâneţe, în toate 10. stăpâniţi pe sine (reţinuţi, serioşi, se pot dirija în aspect fizic şi psihic);
Eul lor trăieşte prin copii bătrâneţe se pregăteşte pentru bătrâneţe

2
11. caracter nepărtinitor (analizează realist, foarte sensibil, poate uita de sine de dragul Drept urmare s-a stabilit următorul sistem de tipuri ale activităţii nervoase:
adevărului); puternic, neechilibrat; puternic, echilibrat, mobil; puternic, echilibrat, inert; slab.
12. bunăvoinţa (complet lipsiţi de duşmănie, agresivitate, plăcuţi în comunicare, cu o notă Teplov, Climov, Nebâliţin au încercat să stabilească însuşirile fundamentale ale
de inteligenţă); creierului, care reies din caracteristica activităţii nervoase. S-au stabilit 5 însuşiri
13. răbdători (crede orice, nu bârfesc pe alţii, orientaţi spre alţi oameni). fundamentale:
Latura pozitivă a teoriilor factoriale - ideea că temperamentul este o noţiune 1. senzitivitatea – sensibilitatea omului faţă de excitanţi, capacităţi simpatice, intră în situaţie
complicată, cu un conţinut divers. oamenilor;
2. reactivitatea – un nivel înalt al reacţiilor involuntare;
Teoria lui I. Pavlov. Pavlov consideră că temperamentul este o manifestare a tipului 3. activitatea – capacitatea omului de a-şi supune faptele sale scopului, înfruntând toate
activităţii nervoase în comportamentul omului. El susţinea că comportarea omului este greutăţile;
dirijată de sistemul nervos prin schimbarea proceselor de excitaţie şi inhibiţie. Prin urmare, 4. corelaţia reactivităţii şi activităţii – se evidenţiază de ce este determinat comportamentul
însuşirile şi particularităţile acestor procese nervoase de bază ne pot caracteriza tabloul omului şi anume de un scop conştient sau de influenţe emoţionale;
deosebirilor individuale între oameni. El stabileşte că parametrii ce determină procesele de 5. tempoul reacţiei – repede se concentrează, rapid îşi imaginează.
excitaţie şi inhibiţie sunt: intensitatea, echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase. El
crează noţiunea de tip al activităţii nervoase superioare, caracterizează 4 tipuri: Corelarea platformelor (constituţionale, factoriale, sistemul nervos) –
coraportarea tipologiilor temperamentului:
4 tipuri de Intensitatea Echilibrul Mobilitatea Tipul
activitate temperamentului Autorul Tipurile temperamentale
nervoasă Hypocrate, Halen Sangvinic Flegmatic Coleric Melancolic
+ - + Krethchmer Ciclotimic Ixotimic - Şizotimic
nereţinut excitaţia coleric Cheldon Vicetromic - Somatonic Cerebretonic
predomină Conrad Ciclotimic Viscotic Stilistic Şizotinic
asupra inhibiţiei
vioi + + + sangvinic Pavlov Puternic Puternic Puternic
echilibrat echilibrat neechilibrat Slab
inert - + - flegmatic mobil inert
- - -
slab inhibiţia melancolic Tipurile de temperament şi însuşirile psihice a lor
predomină
asupra excitaţiei
Sangvinic Holeric Flegmatic Melancolic
Însuşirile psihice Puternic Puternic Puternic Slab neechilibrat
Experimentele efectuate în laboratoare de către I. Pavlov au scos la iveală 4 tipuri echilibrat mobil neechilibr. mobil echilibrat inert inert
ale activităţii nervoase superioare. Pavlov consideră că trei din aceste tipuri sunt puternice şi Rapiditatea reacţiilor psihice Înaltă Foarte înaltă Lentă Mijloc
unul slab. Acele puternice au fost împărţite în echilibrate şi neechilibrate şi la rândul lor acele Puterea reacţiilor psihice Mijlocie Foarte mare Mare Mare
echilibrate au fost împărţite în mobile şi lente. Introversie şi extroversie Extravert Extravert Introvert Introvert
Plasticitatea şi rigiditatea Plastic Plastic Rigid Rigid
Sensibilitatea organelor de înaltă slabă înaltă
Procesele activităţii nervoase simţ, puterea emoţiilor mijlocie foarte mare slabă mare
(excitabilitatea, puterea, stabil maximă scăzută maximă
expresivitate, statornicia) nestabil foarte stabilă foarte nestabilă

puternice slabe
Caracteristica însuşirilor şi tipurilor fundamentale ale temperamentului

Studiile psihologice au demonstrat că între însuşirile temperamentului şi

echilibrate neechilibrate proprietăţile sistemului nervos există o legătură integrală. Psihologii, în urma studiilor

3
mobile inerte
teoretico-experimentale, au ajuns la concluzia că în structura temperamentului este necesar să Au o mare capacitate de muncă, îşi frânează uşor dorinţele, nu iubesc să-şi schimbe locul
distingem astfel de laturi ce se referă la sfera activităţii motore şi emoţionale a omului cum de muncă, de trai, sunt calculaţi, se adaptează cu greu la situaţii noi, au nevoie de „pornire”
ar fi: sensibilitate, reactivitate, activism, tempoul reacţiilor, stare alarmantă, excitabilitatea în muncă, exprimă o stare liniştită chiar în situaţii critice. Atenţia are un volum nu prea
emoţională, impulsivitate, plasticitate sau rigiditate, introversiune sau extroversiune etc. mare, flexibilitate slabă, dar stabilă. I. Pavlov susţinea că flegmaticul este o fire
Tempoul reacţiilor – viteza desfăşurării reacţiilor şi proceselor psihice (rapiditatea „perseverentă, muncitoare, insistentă, liniştită, întotdeauna echilibrată”.
vorbirii, gândirii, viteza mişcărilor etc.).
Activismul – energia acţiunilor omului, orientate spre mediul extern, atingerea Posibilităţile de modelare, autoeducaţie a temperamentului
scopurilor sale, înfruntarea greutăţilor.
Rigiditate – inerţia acomodării omului la situaţii noi şi este opusă plasticităţii. Temperamentul uşor se poate masca sub influenţa mediului extern şi a educaţiei.
Extroversiune – reacţia şi activitatea omului sunt determinate mai mult de În urma studiilor psihologice s-a demonstrat că condiţiile vieţii omului îşi lasă amprente mai
impresiile externe actuale. mult sau mai puţin vizibile sau importante în manifestările tipului de sistem nervos.
Introversiune – dependenţa reacţiilor de imagini, reprezentări, gânduri, emoţii Bunăoară, copilul cu însuşiri ale temperamentului sangvinic, păzit de orice greutăţi şi
legate de trecut şi viitor (închidere în sine, nesociabilitate, autoanaliză). neajunsuri, poate manifesta treptat trăsăturile melancolicului. I. Pavlov a făcut experimente
Aceste însuşiri psihologice deosebesc temperamentele între ele. La rândul lor cu doi câini (Garsic şi Molipus), studiind comportarea lor. Conform comportamentului
însuşirile temperamentelor depind de tipul general de sistem nervos (ex.: mobilitatea primul câine era de tip slab, pe când rezultatele au arătat că aparţine tipului puternic a
proceselor nervoase influenţează asupra vitezei şi durate comunicării, expresivităţii etc.). sistemului nervos. Cauza a fost creşterea câinelui în condiţii închise. Divirgenţa dintre tipul
Temperamentul melancolic – tip de sistem nervos slab, în procesul de excitaţie, de sistem nervos şi comportare a primit denumirea de mascare a temperamentului.
cât şi în cel de inhibiţie posedă o energie nervoasă redusă, sunt oameni retraşi, timizi, Rolul primordial în studierea, formarea şi educaţia temperamentului îi revine
nehotărâţi, slab exteriorizează stările emotive în situaţii critice, manifestă neîncredere în activităţii în cadrul căreea el se manifestă, se dezvoltă şi se schimbă. Tipul de temperament
vorbire, obosesc repede, distribuţia atenţiei este mică. Oamenii cu astfel tip de al omului depinde deci de condiţiile de activitate, modul de viaţă şi stilul educaţiei lui, insă
temperament se caracterizează prin sensibilitate, impresionabilitate, mişcări neexpresive, tipul de sistem nervos este condiţionat de ereditate, care poate suferi schimbări în urma
rigiditate şi introversiune, retrăesc mult insuccesele. I. Pavlov spune despre acest tip de factorilor numiţi mai sus. Unul şi acelaşi tip de temperament la diferite vârste se manifestă
temperament că „nu crede în nimic şi aşteaptă doar pericole”. B. Teplov a comparat diferit, deoarece legătura dintre proprietăţile tipului de sistem nervos şi temperament se
melancolicii cu o peliculă de fotografiat sensibilă la lumină. schimbă odată cu vârsta. Unele însuşiri temperamentale slăbesc, iar altele devin intense.
Temperamentul coleric – tip de sistem nervos puternic şi neechilibrat, oameni
impulsivi, cu sensibilitate mică, activism mare, tempou psihic ridicat. Îşi stăpânesc greu
acţiunile pornite, se aprind repede, sunt zgomotoşi, excitabili, vorbesc repede. Uşor
înfruntă greutăţile pentru atingerea scopurilor, muncesc intens, sunt nereţinuţi în
comunicare şi chiar în comportare. Au o viaţă emoţională, lucrează cu o mare pasiune, sunt
dinamici, rigizi, extroverşi, reacţie de orientare rapidă. Asemenea oameni comit des greşeli
din cauza caracterului impulsiv. Aşteptând autobusul la oprire, privesc nerăbdător în toate
direcţiile, plecând până la următoarea oprire, ajungând astfel acasă pe jos. I. Pavlov îi
caracterizează ca „oameni care se istovesc mai mult decât trebuie, încât nu mai pot să
facă nimic”.
Temperamentul sangvinic – tip de sistem nervos puternic, echilibrat şi mobil.
Oamenii cu acest tip de temperament sunt activi, vioi, mobili, reacţionează repede în
situaţii noi, sunt rezistenţi la situaţii dificile, mişcări expresive, spirit activ, sensibilitate
redusă, plasticitate şi extroversiune. Au o concentrare, distribuţie şi flexibilitate puternică a
atenţiei, mobilitate a gândirii şi a activităţii intelectuale, se acomodează repede la situaţii
noi, sunt activi, energici, comunicativi, perseverenţi, au spirit de iniţiativă, suportă uşor
insuccesele. I. Pavlov spune că sangvinicii sunt „activişti productivi, dar numai în cazul
când munca desfăşurată este interesantă, în caz contrar se plictisesc”.
Temperamentul flegmatic – corespunde tipului de sistem nervos puternic,
echilibrat, inert. Sunt oameni cu mişcări şi vorbire lente, cu gesturi calculate, sunt înceţi, au
nivel scăzut al activităţii de muncă, sensibilitate mică, emotivitate slabă şi introversiune.
4