TEMPERAMENTUL – CA LATURA DINAMICO-ENERGETICA A PERSONALITATII

1. Definitii si criterii de clasificare

2. Tipologii temperamentale
3. Problemele generale ale temperamentului

1. Definitii si criterii de clasificare

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a personalitatii.

Dinamica, deoarece ne furnizeaza informatii cu privire la cat de lenta, mobila sau rigida, uniforma sau
neuniforma este conduita individului. Energetica, deoarece ne arata cantitatea de energie de care
dispune individul si modul in care este consumata.
Temperamentul este una din laturile personalitatii care se reflecta cel mai pregnant in conduita si
comportament, prin miscari, reactii afective,vorbire,etc.
Indicatorii psihocomportamentali care duc la identificarea temperamentului sunt:
- ritmul si viteza de desfasurare a trairilor psihice
- vivacitatea sau intensitatea vietii psihice
- durabilitatea (extensia in timp a) manifestarilor psihocomportamentale
- intrarea, persistenta si "iesirea" din actiune
- impulsionalitatea si impulsivitatea
- tempoul ( frecventa pe unitatea de timp a) trairilor psihice
- capacitatea de adaptare la situatii noi
- modul de utilizare a energiei disponibile
Acesti indicatori nu apartin unui singur proces psihic, ci intregii personalitati.
De asemenea, ei nu sunt accidentali, manifestati sporadic, ci sunt stabili si cu manifestari continue.

2. TIPOLOGII TEMPERAMENTALE

Tipurile (temperamentale sau de personalitate) sunt asocieri de dispozitii psihice sau psihologice
dominante, specifice unui grup de oameni.
Aceste dispozitii alcatuiesc un tip daca sunt bine structurate intre ele, iar asocierea lor este pregnanta,
consistenta si semnificativa.
Astfel, tipul contine structuri atat de bine corelate intre ele, incat ele tind sa se manifeste impreuna,
specificitatea, nota distinctiva a temperamentului derivand tocmai dintr-o asemenea manifestare.
De-a lungul timpului au fost elaborate o multitudine de tipologii temperamentale, dintre care amintim:
- tipologii substantionaliste
- tipolgii constitutionaliste
- tipologii psihologice
- tipologii psihofiziologice
- tipologii psihosociologice
- tipologii psihopatologice

Tipologii substantionaliste
Aceste tipologii pornesc de la luarea in considerare a unor substante existente in corpul omenesc.
Dupa natura acestor substante (solide sau lichide), au fost elaborate tipologii diferite.
Hypocrates si Galenus au pus bazele clasificarii temperamentelor dupa diferitele umori prezente in
corpul omenesc (sange, limfa, bila galbena si bila neagra).
Ei credeau ca amestecul potrivit, temperat al acestor substante (de unde si numele de temperament)
duce la o stare perfecta de sanatate, implicit la un temperament perfect, in timp ce excesul unei umori
produce temperamente imperfecte.
Daca la o persoana predomina sangele, ea va fi din punct de vedere psihocomportamental destinsa,
placuta, optimista.
Cand predomina limfa, persoana va fi lenta, rabdatoare, inerta.
Predominanta bilei galbene, produsa de ficat si revarsata in sange, este specifica persoanelor violente,
impulsive, pasionate.
Persoanele al caror organism este impregnat de bila neagra, care genereaza intensitatea si
profunzimea reactiilor nervoase, vor fi predispuse la interiorizare, autoanaliza, concentrare.
Acestea sunt cele patru categorii temperamentale propuse de Hypocrates: sanguin, flegmatic,
coleric si melancolic.
Denumirile lor s-au pastrat pana astazi, nu insa si criteriile dupa care au fost stabilite.
Tipologiile "solide" clasifica temperamentele dupa elemente ca: marimea creierului, puterea nervilor,
sensibilitatea lor, largimea vaselor de sange,constitutia sangelui; astfel, sanguinicii si flegmaticii au
creierul mare nervii puternici,densi, sensibilitate mare, pe cand colericii si melancolicii au creierul mic,
nervi subtiri si simturi greoaie.
Tipologiile substantionaliste contin unele intuitii de geniu: intuitia naturii afective si biochimice a
temperamentelor, intuirea cauzelor unor tulburari comportamentale (umorile in exces sunt "radacinile"
unor boli).

Tipologii constitutionale
Aceste tipologii clasifica temperamentele pornind de la constitutia corporala, morfologica a
individului, considerand ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament.
Cea mai cunoscuta tipologie constitutionala a fost elaborata de catre psihiatrul german Ernst
Kretschmer care, utilizand un ansamblu variat de instrumente de investigatie, a ajuns la stabilirea a patru
tipuri constitutionale: picnic (caracterizat prin expansiunea cavitatilor viscerale, statura mijlocie, tendinta
de a acumula grasime), lepsotom sau astenic (dezvoltat mai mult in lungime in toate segmentele
corpului), atletic (cu mare dezvoltare a sistemului osos si a musculaturii), displastic (cu malformatii
congenitale).
Toate constatarile experimentale au pus in evidenta comportamente diferite ale persoanelor ce
apartineau diferitelor constitutii.
Cercetarile l-au dus pe Kretschmer la concluzia ca oamenii cu constitutii fizice diferite se deosebesc
intre ei prin dispozitiile psihice. Pe scara afectiva unii apartin tipului ciclotim, iar altii tipului schizotim.
Ciclotimul se caracterizeaza prin treceri de la o stare psihica la alta (veselie-tristete, calm-iritare),
rapide si superficiale la unii, lente si profunde la altii.
Schizotimul se distinge prin neconcordanta dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vede si ce este
ascuns.
In interiorul fiecarei grupe exista o alta diviziune bipolara (ciclotimul poate fi vesel sau trist, schizotimul
cald sau rece). Intre aceste diviziuni apar tot felul de variatii, in functie de proportia lor in interiorul
aceluiasi tip. De asemenea, aspectele particulare, nuantele speciale ale temperamentului apar din aliajele
realizate intre aceste caracteristici si altele, ca: ritmul psihic, psihomotricitatea.
Multe alte clasificari ale temperamentelor, facute inainte sau dupa Kretschetmer, pornesc de la
aceleasi criterii morfo-functionale (dupa raportul dintre torace si membre, functionalitatea endocrina,
anumite sisteme ale corpului omenesc, ca: bronho-pulmonar, gasto-intestinal, musculo-articular, cerebro-
spinal)
W. Sheldon realizeaza o tipologie dupa gradul de dezvoltare a celor trei foite embrionare din care se
dezvolta sistemul nervos, sistemul visceral si sistemul osteomuscular. O reprezentare schematica a
acesteia este:
endoderm --- constitutia endomorfa --- temperamentul visceroton
mezoderm ---constitutia mezomorfa --- temperamentul somatoton
ectoderm --- constitutia ectomorfa --- temperamentul cerebroton
Tipul visceroton se caracterizeaza prin reactii incete, placerea relaxarii dar si placerea de a munci,
comunicativitate, extraversie; tipul somatoton se caracterizeaza prin nevoia de miscare fizica,
agresivitate, curaj, deschidere catre risc, iar tipul cerebroton este caracterizat prin activism mintal, miscari
retinute, tendinta de izolare, inhibitii in public, inclinare spre meditatie si introversie.
Desi corelatia intre tipul constitutional si tipul de temperament nu este explicata stiintific, observatiile
arata ca la unii oameni aceasta exista, prin urmare nu poate fi respinsa. Ea este insa o corelatie statistica,
care se verifica pe media unei populatii date si nu pe fiecare individ in parte.

Tipologii psihologice
Tipologiile psihologice au drept criterii de calitate starile si procesele psihice.
Cel care fundamenteaza din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor in perechi de
trasaturi polare este Carl Gustav Jung.
El arata ca personalitatea umana poate fi diferit orientata: spre afara, spre exterior, sau spre propria
interioritate subiectiva.Persoanele care apartin primei orientari se numesc extravertite, celelalte se
numesc intravertite. Persoanele echilibrate, fara o orientare evidenta, se numesc ambiverte.
Extravertitii sunt inclinati catre dinamismul vietii practice, catre circumstantele externe, deci sunt
sociabili, comunicativi si usor adaptabili.
Introvertitii se indeparteaza de obiecte pentru a se concentra asupra propriului psihic, de unde tendinta
de izolare, de inchidere in sine.
Una din cele mai cunoscute si raspandite tipologii psihologice a fost elaborata de olandezii
Heymans si Wiersma (si dezvoltata ulterior si de alti psihologi).
In esenta se porneste de la ideea ca temperamentul se compune din trei elemente fundamentale:
emotivitate, activism si rezonanta.
Emotivitatea defineste persoana miscata, tulburata afectiv, care vibreaza in orice situatie si la orice
nimic, mai mult decat media semenilor.
Activismul caracterizeaza persoana pentru care actiunea, efortul voluntar sunt totul. Ea actioneaza din
proprie initiativa, spre deosebire de persoana inactiva, care actioneaza doar impinsa din afara si impotriva
tendintelor sale si se simte epuizata dupa o activitate.
Rezonanta sau "ecoul" reprezinta rasunetul impresiilor si actiunilor asupra psihicului. Se poate
manifesta diferit: unii oameni traiesc doar in prezent, iar evenimentele se consuma imediat si fara sa lase
nici o urma asupra lor; altii sunt puternic marcati de evenimentele anterioare, care se prelungesc si le
acapareaza trairile psihice.
Aceste trei elemente de baza, in mod variat imbinate, dau profilul de ansamblu al temperamentului.
Pe langa acestea, exista o multitudine de elemente complementare, care dau o nota particulara,
diferentieratoare: largimea sau ingustimea campului constiintei, dominanta sau supunerea, extraversia
sau introversia, tandretea sau insensibilitatea afectiva, etc.
Din combinarea celor trei perechi de trasaturi polare (emotiv-nonemotiv, activ-nonactiv, primar-
secundar) rezulta opt tipuri de temperamente: nervos, sentimental, coleric(sau activ-exuberant), pasionat,
sanguinic (sau realist),flegmatic, amorf, apatic.
Aceste tipuri au la randul lor subdiviziuni.
De exemplu, la tipul nervos putem distinge: nervosul melancolic (inclinat spre interiorizare), nervosul
frivol (se abandoneaza usor tentatiilor), nervosul mitoman (inclinat spre fabulatii), nervosul dezaxat
(emotiv, inclinat spre fapte imaginare), nervosul hiperemotiv (caracterizat prin teama de neobisnuit, de
necunoscut), nervosul isteric (care se abandoneaza usor pulsiunilor afectivitatii).

Tipologii psihofiziologice
Aceste tipologii folosesc in clasificarea temperamentelor atat criterii psihologice, cat si criterii
fiziologice, incercand sa realizeze o sinteza intre subiectiv si obiectiv.
I. V. Pavlov, studiind tipul de activitate nervoasa superioara (a.n.s.) dupa trei proprietati principale
-intensitate, echilibru, mobilitate, apartinand proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia ), a
stabilit existenta urmatoarelor tipuri pentru sistemul nervos:
- tipul puternic, echilibrat, mobil
-tipul, puternic, echilibrat, inert
-tipul puternic, neechilibrat, excitabil
-tipul slab
Aceste tipuri isi pun amprenta asupra comportamentelor individului.
Cercetarile experimentale au demonstrat corespondenta intre aceste patru tipuri de a.n.s. si cele
patru tipuri de temperamente stabilite de Hypocrates si Galenus (sanguinic, flegmatic, coleric si respectiv
melancolic).
Tipologia lui Pavlov are totusi limite. Una dintre ele este aceea ca nu permite stabilirea unor variante
temperamentale intermediare.
Cercetarile ulterioare au adus o serie de precizari suplimentare importante:
 - a fost introdusa o a patra proprietate a proceselor nervoase, dinamismul lor, ca viteza cu care celulele
nervoase genereaza excitatia si inhibitia;
- P. Popescu Neveanu a demonstrat ca excitatia si inhibitia pot fi neechilibrate nu numai prin repartitia
fortei (intensitatea lor), ci si prin discordanta mobilitatii;
- Gh. Zapan a stabilit o noua tipologie a temperamentelor, cu trei tipuri: afectiv (cu dominanta sistemului
afectiv), artistic (dominat de subsistemul perceptiv-imaginativ) si ganditor (dominant fiind sistemul
mental). Meritul sau mai este acela de a fi imaginat un sistem de diagnosticare a temperamentului.

Tipologii psihosociologice
Au aparut ca raportare a omului la mediul socio-cultural existential si la sistemul valorilor.
Ideea de baza este aceea ca valorile determina anumite tipuri umane deoarece omul are o anumita
atitudine fata de ele. In functie de atitudinea dominanta fata de valori, exista sase tipuri de temperamente:
- teoretic (orientat spre cunoasterea teoretica a realitatii, pe idei)
-economic (dominat de dorinta de a obtine avutii si maximum de randament cu efort minim)
- estetic (interesat de viata sentimentala, subiectiva)
- social (se dedica binelui altora)
- politic (aspira spre conducere, totul devenind mijloc pentru atingerea scopului)
- religios (orientat spre spiritualitate elevata)
Valorile implicate in aceste atitudini sunt : adevar, utilitate, armonie, altruism, putere, unitate. (
Allport propune chiar o scala de testare a acestor valori prin tehnica alegerii fortate).
O alta clasificare a temperamentelor in functie de relatiile interpersonale gaseste;tipul complezent,
tipul agresiv si tipul detasat.

Tipologii psihopatologice
Aceste tipologii pornesc de la criterii psihopatologice care vizeaza, in principal, destructurarile
manifestarilor temperamentale.
E. Kahn descrie urmatoarele tipuri: nervosii (caracterizati printr-o fenomenologie nevrotica),
sensibilii (impresionabili, cu sensibilitate infantila), obsesivii (nesiguri, tematori), explozivii (violenti,
primitivi in reactii), depresivii (pesimisti, cu spirit critic exagerat), instabilii (oscilanti), amoralii (lipsiti de
scrupule), nestatornicii (inclinati spre schimbare), impulsivii (care dau frau liber tendintelor instinctive), etc.

Tipologiile temperamentale prezentate permit stabilirea urmatoarelor concluzii :

- tipologiile bazate pe un singur criteriu (substantionaliste, constitutionaliste, psihologice) sunt mai
simple si mai saracacioase decat cele cu criteriu dublu (psihofiziologice, psihosociologice,
psihopatologice), care ofera tablouri mai variate si totodata mai realiste;
- tipologiile temperamentale se diferentiaza intre ele nu doar prin natura si numarul criteriilor folosite, ci
si prin numarul tipurilor stabilite. Recent, in psihologia personalitatii s-a ajuns la concluzia ca cea mai
buna descriere a personalitatii s-ar putea face prin integrarea factoriala a criteriilor ; un mare numar de
psihologi considera ca cea mai prolifica descriere a personalitatii este cea in cinci factori (asa numita
orientare „big five” ), printre acesti factori multi fiind temperamentali;
- in ciuda diversitatii lor si a denumirilor diferite folosite,unele tipuri se aseamana intre ele; astfel,
viscerotonul din clasificarea lui Sheldon nu este altul decat picnicul lui Kretschmer, cerebrotonul primului
este lepsotomul celuilalt, fapt care demonstreaza validitatea cercetarilor;
- pe masura ridicarii de la biologic la psihologic,si apoi la psihosocial, tipologiile temperamentale isi
pierd oarecum specificitatea, apropiindu-se mai mult de tipologiile caracteriale sau chiar de cele ale
personalitatii;
- desi tipologiile temperamentale au o mare valoare operationala in cunoasterea psihologica a omului,
ele au si anumite limite. Astfel, uneori ele sunt mai degraba constructii teoretice,care afirma mai mult
decat poate fi dovedit; desi ele au pretentia unor modele atotcuprinzatoare, reprezinta doar aspecte sau
descrieri partiale ale personalitatii.

3 . PROBLEMELE GENERALE ALE TEMPERAMENTULUI

 a) Care este natura psihica a temperamentului?
b) Ce exprima temperamentul din personalitate?
c) Temperamentul este innascut sau dobandit?
d) Ce relatie exista intre tipul de a.n.s. si temperament?

a) Care este natura psihica a temperamentului?

Temperamentul are o natura afectivo-reactiva.
Aceasta este demonstrata si de tipologiile temperamentale. Astfel, nu exista aproape nici o
clasificare a temperamentelor care sa nu ia drept criteriu fie emotivitatea, fie reactivitatea, fie pe
amandoua.
Aceste criterii apar inca de la Hypocrates si Galenus. Colericul este violent, impulsiv, pasionat,
trasaturile lui comportamentale fiind, deci, de ordin afectiv si reactiv.
In tipologiile constitutionale Kretschmer apreciaza temperamentele dupa doua caracteristici ale
afectivitatii (gradul de sensibilitate si tonalitatea afectiva dominanta).
Tipologiile psihologice reliefeaza cel mai bine natura afectiv-reactiva a temperamentului.
Acestea clasifica temperamentele dupa afecte (puternice-slabe) si miscari (repezi–incete);dupa
sentimente ( placere – neplacere) si activitate – vointa (activ-pasiv).
Allport definea temperamentul astfel: „ Temperamentul se refera la sensibilitatea fata de o stimulare
emotionala, forta si viteza sa obisnuita de raspuns”.

b) Ce exprima temperamentul din personalitate?

Temperamentul este forma de manifestare a personalitatii, si nu continutul vietii psihice.
Principalul argument este acela ca acelasi continut psihic se poate exprima extrem de diferit (in
cazul temperamentelor foarte diferite), si continuturi diferite, chiar opuse, se pot exprima identic.
Temperamentul reprezinta modul de a fi, de a se comporta al cuiva.
Prin el insusi, temperamentul nu genereaza nici continuturi psihice, nici performante. De aceea, el este
nespecific sub raport valoric pentru personalitate.
Astfel, temperamentul nu coreleaza semnificativ trasaturile aptitudinale, orientative, caracteristice ale
omului. Pe unul si acelasi temperament se pot forma caractere diverse, iar acelasi caracter poate fi
format pe temperamente foarte diferite.
Este insa adevarat ca temperamentul coloreaza intreaga noastra viata psihica si isi pune pecetea
asupra ei; o trasatura de caracter nu este determinata de temperament, dar felul cum se dobandeste sau
se manifesta sunt sub incidenta acestuia. De exemplu, un coleric isi va manifesta gelozia ostentativ, cu
agitatie, iar un melancolic cu rezerve si discretie.

c) Temperamentul este innascut sau dobandit?

Majoritatea psihologilor considera temperamentul ca fiind innascut.
Argumentele principale aduse in sprijinul acestei idei ar fi:
- temperamentul este una din primele laturi ale personalitatii, manifestandu-se de timpuriu si inainte de
„construirea” celorlalte componente;
- este o latura generala si constanta pe parcursul intregii vieti;
- el reprezinta manifestarea tipului de a.n.s. in sfera vietii psihice, si daca admitem ca tipul de a.n.s. este
innascut, rezulta ca si temperamentul este innascut;
Allport spunea ca temperamentul este „materia prima” din care se constituie personalitatea;
tot el afirma ca temperamentul „se bazeaza foarte mult pe determinarea genetica”. Cu toate acestea,
Allport este un adept al rolului jucat de mediu in modelarea personalitatii.
Alti autori ( Buss si Plomin ) considera ca temperamentele sunt mostenite genetic, dar ceea ce se
mosteneste nu este un grad specific sau o „cantitate” de temperament, ci un raspuns potential (mai inalt,
mediu sau mai scazut pe scala raspunsurilor), iar cel care actualizeaza aceste raspunsuri potentiale este
mediul.
Astfel, prin temperament omul influenteaza mediul social care, la randul lui, afecteaza temperamentul.
O persoana sociabila, de exemplu, creeaza un anumit mediu in jurul sau care, la randul lui, o va
determina sa reactioneze intr-un mod specific la diverse stimulari.
Totusi, chiar o presiune intensa a mediului nu poate schimba radical dispozitia temperamentala.
 In concluzie, chiar daca mediul modifica unele manifestari ale temperamentului, acesta este in
esenta innascut.
Dupa Mielu Zlate, „Temperamentul ca structura psihica, desi larg determinata genetic, este, in
expresia lui finala si mai ales functionala, modificat de conditiile socio-culturale,existentiale ale
individului. Influenta ereditarului asupra psihocomportamentului nu este directa, ci mediata, filtrata de
socio-cultural” ( „Fundamentele psihologiei”, 2000 )

d) Ce relatie exista intre tipul de activitate nervoasa superioara si temperament?

Aceasta problema nu o repeta pe cea anterioara, ci o prelungeste si chiar o rezolva.
Distinctia intre tipul de a.n.s. si temperament este data de:
- tipul de a.n.s. este o notiune pur fiziologica, iar temperamentul una psihologica;
- tipul de a.n.s. are o sfera mai larga (se manifesta nu doar in planul vietii psihice, ci si al celei
fiziologice) dar un continut mai restrans, in timp ce la temperament este exact invers (in sfera vietii psihice
are un continut foarte larg);
- tipul de a.n.s. nu se manifesta direct, ci mediat in planul vietii psihice;
P. Popescu Neveanu arata ca „Tipul de a.n.s. nu se transforma mecanic si univoc intr-o anumita
caracteristica a temperamentului. Tipul de a.n.s.determina categoria sa de temperament, iar dezvoltarea
psihica conditioneaza modul in care se configureaza acest temperament.” („Tipurile de activitate
nervoasa superioara la om”, 1961).
Astfel, unele particularitati ale tipului de a.n.s. se exprima mai mult (echilibrul,mobilitatea), altele mai
putin si adeseori mascat (intensitatea).
Mai mult, una si aceeasi trasatura de tip a.n.s. se poate manifesta diferit in plan psihocomportamental,
datorita filtrarii ei prin experienta individuala, prin reteaua de reflexe conditionate de mediu.
In concluzie, in manifestarile sale individuale, temperamentul depinde, in mare masura, de conditiile
ontogenezei dar, intre gena si comportament se interpune mediul si istoria individuala.