GLOSAR

PAREA I
OBIECTUL PSIHOLOGIEI PERSONALITĂȚII

1.Psihologia personalității – tematica personalității ca sistem

biopsihoso- ciocultural;
2.Personalitate – totalitatea sistmelor dinamice ce determină o adaptare
unică,un ansamblu de deprinderi ce permie reviziuni asupra comporta-
mentului subiectului în cauză.
3.Energia –forță psihica de bază.
4.Instinctul –mobilurile genetice și pulsiunile inconștiente.
5.Întipărirea –capacitatea ereditară(sub formă de reflexe înnăscute)de
reacționare sensi bilă.
6.Achiziția – învătarea ,dezvoltarea pe parcursul Vieții.
7.Motivația – stimularea internă
8.Socializarea – adaptarea la mediul social
9.Identificarea –realizarea „Eu-lui„
10.Inteligența – interiorizarea mintală,rezolvarea de probleme,crearea
de modele de viață
11.Homeostaza –echilibru psihofiziologic
12.Socializare – proces de însusire și interiorizare a normelor și
valorilor sociale ,a modelelor de comportament de către individul uman
13.Modelarea socială – trebuința de afiliere
14.Identificarea – fenomen psihosocial care contribuie la
conștientizarea individului uman ca membru al societății
15.Grup social – totalitate de indivizi care se acceptă ca membrii unei
categorii sociale
16.Statut social –pozitia individulu sau grupului în contextul social
17.Rol social – forma de comportament asociată statutului și funcției
deținute în grup sau comunitate
18.Astrologia - încercarea de a prezice vitorul prin observarea stelelor
și altor corpuri cerești
19.Tehnica bioritmurilor – eficiența de fiecare zi este determinată de
poziția a 3 cicluri:fizic, moțional, mental- care sunt fixate în funcție de
momentulnașterii
20.Chiromanția – intrpretarea variatelor neregularități ,linii ,
adâncituri,semne etc. ale mânii
21.Frenologia – măsurarea aspectului exterior craniului
22.Psihoanaliza – mijloc de întelegere a personalitășii
23.Psihometria – evaluarea unor trăsături sau aspecte restrânse ale
prsonalității
24.Behaviorizmul modern – întrebările puneau accentul mai ales pe
ceea ce au făcut decât pe ceea ce au simțit sau au gândit în diferite
situații
25.Psihologia socială – felul în care persoanele obișnuite înțleg și
evaluiază intențiile și motivele oamenilor,atracțiile și respingerile
interpersonale

26.Perspectiva atomistă – bazată pe descompunerea personalității în

elementele sale componente în vedera studierii legităților lor de
funcționare ,descoperirea elementului primar
27Perspectiva structurală – pornește nu de la oparte ,dar de la un
întreg nu de la elemente compnente ,ci de la modul lor de organizare ,
aran –jare,ierarhizare în cadrul sistemului
28.Perspectivă sistemică – interpretarea personalității ca un sistem ,ca
un ansamblu de elemente aflate într-o interacțiune ordonată
29.Perspectivă psihosocială – surprindera personalității concrete așa
cum se manifstă ea în situațiile sociale particulare
30.Personalitatea Reală – totalitatea elementelor biologice,psihologice,
sociale relaționate și integrate între ele(personalitatea
neutră,nemascată,cea care îl caracterizează și îl reprezintă cel mai
profund)
31.Personalitatea Autoevaluată – totalitatea rprezentărilor ,ideilor,
credințelordespre propria sa personalitate(imaginea de sine)
32.Personalitatea Ideală – este cea p care individul dorește să o obțină
33.Personalitatea Percepută – ansamblul reprezentărilor , ideilor,
aprecie rilor cu privir la alții
34.Personalitatea Proiectată – Ansamblu gândurilor sentimentelor
aprecierilor pe care individul le are ,le nutrește
35.Personalitatea Manifestată – ansamblul însușirilor ce-și găsesc
exspresia în modalitățile particulare ,proprii specifice de exteriorizare
comportamentală
Tipuri de prsonalități
36.Tipul unitar și armonios dezvoltat – coerența de sens a tuturor
fațete – lor personalității
37.Tipul instabil – acțiunea independentă ,necorelată și sistematică a
fațe telor personalității
38.Tipul dedublat –cu marcante discrepanțe între interior și exterior ,
latent și manifestat ,real și imaginar,esență și aparență
39.Tipul accentuat – caracterizat prin excrescența unei sau alteia dintre
fațetele personalității

40.Gândirea sau cugetarea este însușirea creierului omenesc de a

reflecta în mod generalizat și abstract realitatea obiectivă prin teorii,
judecăți etc.[1]
Gândirea cuprinde un „flux orientat către scopuri, idei și asociații care
conduc la o concluzie orientată spre realitate". Chiar dacă gândirea este
o activitate a unei valori existențiale pentru oameni, nu există un consens
cu privire la modul în care este definită sau înțeleasă.
Gândirea permite oamenilor să înțeleagă, să interpreteze, să reprezinte
sau să modeleze lumea pe care o întâlnesc și să facă predicții despre
lumea aceasta. Este, prin urmare, util pentru un organism cu nevoi,
obiective și dorințe pe măsură ce face planuri sau încercări în alt mod de
a realiza aceste obiective.
Gândirea este cea mai înaltă etapă a cunoașterii umane. Este procesul de
cunoaștere a lumii reale înconjurătoare, care se bazează pe formarea și
reînnoirea continuă a stocului de concepte și idei, include încheierea de
noi hotărâri (punerea în aplicare a concluziilor). Gândirea permite
cunoașterii unor astfel de obiecte, proprietăți și relații ale lumii
înconjurătoare, care nu pot fi percepute direct cu ajutorul primului
sistem de semnale. Formele și legile gândirii sunt obiectul logicii și al
mecanismelor psiho-fiziologice ale psihologiei și fiziologiei.

40. Sentiment (derivat din latinescul sentire, care înseamnă „a percepe

cu ajutorul simțurilor”) desemnează o condiție afectivă care durează mai
mult decât emoția și care poate indica pasiunea. Sentimentul este o
componentă a emoției care implică funcțiile cognitive ale organismului.
Sentimentul este la originea unei cunoașteri imediate sau a unei simple
impresii și se află în raport direct cu percepția stării psihologice de
moment. Sensul psihologic al termenului sentiment (care indică o
stare afectivă trebuie să fie deosebit de sensul propriu, de sensibilitate).
Stările afective implicate pot
fi: teamă, supărare, ironie, compătimire, dragoste, bucurie. Există
numeroase încercări de studiu pentru măsurarea sau
graduarea neuropsihologică a sentimentelor, dar rezultatele nu s-au putut
alinia calitativ și deci nu pot fi aplicate general și într-o manieră unitară.
Aceasta face cu atât mai mult să îndreptățească acele păreri, precum că,
sentimentele ca stare , sunt frecvent individuale, subiective și personale
probleme
41.Behaviorismul] (din engl. behaviorism, behaviour = comportament;
fr. béhaviorisme) este un curent în psihologie, care consideră drept
obiect exclusiv al psihologiei comportamentul exterior, fără a se recurge
la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne.
În limba română se folosește uneori și sinonimul comportamentism
42. Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism,
o interacțiune cu mediul său. Termenul se poate referi la activitate în
general .
43. Dependența reprezintă

 o stare, respectiv un raport de subordonare. În medicină această stare

se referă la o situație de intoxicație cronică ce rezultă din
administrarea repetată a unui drog sau medicament și care se
manifestă prin nevoia de a continua această administrare
 faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite
valori ale altei variabile
 un ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice
prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe
liniile de cale ferată.
 în cazul unui drum, ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale
acestuia

44.Conflict înseamnă opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două

sau mai multe părți. Conflictul poate fi sau nu violent.
45Conștiința de sine este însușirea unei ființe de a realiza, la modul
reflexiv, cine este, cu cine este, unde se află și în ce moment din timp se
află.
A ști cine ești înseamnă a fi orientat autopsihic. A ști în ce companie te
afli definește orientarea allopsihică. A cunoaște unde și în ce moment te
afli înseamnă a fi orientat spațial și temporal.
În mod aproape firesc, cunoașterea acestor coordonate, integrarea și
prelucrarea lor intrapsihică duce la întrebarea „de ce sunt?”. Și de aici
emerge ideea creației (divine sau întâmplătoare), element fundamental al
oricărui sistem de gândire umană.
46.Conștiința este sentimentul înțelegerii existenței personale și a
integrării ei în univers. Este forma cea mai evoluată, proprie omului, de
reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor,
percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți,
raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. De asemenea,
conștiința poate fi considerată și ca un sentiment pe care omul îl are
asupra moralității acțiunilor sale.
47.Criză de identitate (inventată de psihologul Erik Erikson) înseamnă
incapacitatea eului de a-și asuma o identitate proprie.[1][2] Criza de
identitate apare în timpul adolescenței.
Stadiul de dezvoltare psiho-socială în care apare criza de identitate este
numit Identitate de sine versus Confuzie de rol. În această etapă,
adolescenții se confruntă cu o creștere fizică, o maturizare sexuală, o
integrare a percepției de sine și a percepției celorlalți despre ei.
Adolescenții își formează, prin urmare, o imagine de sine și trebuie să
treacă prin etapa crizei de identitate. Rezolvarea cu succes a crizei
depinde de progresele înregistrate în stadiile de dezvoltare anterioare,
centrate pe probleme cum ar fi încrederea, autonomia și inițiativa.