TEMPERAMENTUL

- latură expresivă şi dinamico-energetică a personalităţii

CARACTERIZARE (tempera, temperare – limba latină=a amesteca)
- Dinamică deoarece ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobilă sau rigidă este conduita individului. INDICATORI PSIHOCOMPORTAMENTALI
- Energetică deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul cum este  adâncimea şi tăria proceselor psihice sau rezonanţa acestora în întreaga fiinţă;
consumată aceasta; există persoane care îşi consumă energia într-o manieră echilibrată, iar altele îşi risipesc energia.  indicele impulsivităţii sau modalitatea de răspuns la anumite solicitări (brusc, sacadat, domol
- corpul, configuraţia somatică, figura, expresia feţei, mişcările spun şi ele multe despre temperamentul omului; etc.);
- este înnăscut; particularităţile sale ţin de structura somatică, de sistemul nervos, de reactivitate, si resurse energetice;  ritmul şi viteza reacţiilor şi a trăirilor afective;
- trăsăturile de temperament se maturizează, sunt deplin reliefate la sfârşitul adolescenţei și rămân constante până la  tempoul, adică frecvenţa manifestărilor psihice;
bătrânețe;  expresivitatea psihică, manifestată în intonaţia vorbirii, în mişcări, debitul şi viteza limbajului;
- nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile;
 capacitatea de adaptare la situaţii noi.
- nu există temperamente pure;
 energia, activismul, vitalitatea, forţa, viteza mişcărilor, mobilitatea lor;
- este o particularitate foarte generală a personalităţii.
CLASIFICAREA TEMPERAMENTELOR
1. Hipocrate şi Galenus prima tipologie cunoscută este cea realizată de către medicii antichităţii - patru umori sau substanţe primare ale corpului omenesc conduc la reliefarea unui tip temperamental: sânge - sangvinic;
bilă galbenă - coleric; limfa - flegmatic şi bilă neagră – melancolic;
Tipologii bioconstituționale
2. F. Kretschmer pe la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. XX, psihiatrul german ajunge la concluzia că o anumită constituţie 3. W. Sheldon a pornit de la cele trei foiţe embrionare care stau la baza
corporală se asociază cu anumite manifestări în plan psihologic, afectiv şi psihopatologic: dezvoltării diferitelor structuri somatice:
tipul picnic-ciclotim (constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil), endoderm → viscerotonul (nevoia de odihnă şi relaxare, nevoia de confort, plăcerea
tipul leptosom (astenic-schizotin) (constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic digestiei, dependenţa de aprobarea socială a celorlalţi, nevoia de a fi consolat de
si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei), semeni la necaz),
tipul atletic-vascos (constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust); mezoderma → somatoton (activ, energic, direct în manifestări, tipul aventurierului
şi al soldatului),
ectoderma → cerebroton (interiorizat, rezervat şi izolat, preferă singurătatea, este
inhibat şi reţinut în manifestări);

4. P. Pavlov dinamica activităţii nervoase superioare (ANS) urmărind
trei indicatori: forţa, echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase
fundamentale - excitaţia şi inhibiţia → s-au stabilit două tipuri:
echilibrat şi neechilibrat, care la rândul lui se subdivide în
neechilibrat excitabil şi neechilibrat inhibat;
5. C. G. Jung propune abordarea temperamentului în 6. H. J. Eysenck a adăugat la dimensiunea extraversiune/introversiune
funcţie de orientarea subiectului spre lume şi spre dimensiunea stabilităţii/instabilităţii neuropsihice, numită nevrozism.
propria persoană. Cele două tipuri majore sunt
extravertul şi introvertul;

TEMPERAMENTUL ŞI RAPORTURILE LUI CU CELELALTE LATURI ALE PERSONALITĂŢII

- temperamentul precede celelalte manifestări ale personalităţii care se vor dezvolta pe acest fundament;
- îşi va pune amprenta specifică asupra aptitudinilor şi caracterului; dar fără a le determina în conţinutul lor psihologic, ci în forma şi expresivitatea lor;
- caracterul nu suportă influenţe din partea temperamentului;
- cunoaşterea temperamentului este importantă pentru că, prin intermediul trăsăturilor moral-volitive de caracter, putem încerca să influenţăm modul de manifestare a unor însuşiri temperamentale.