Drept comercial

Student: Rosca Dragos-Vasile

Anul 3
Grupa: 332
Drept ID
Profesor:Conf. univ. dr. Enea Constatin

CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Notiunea, definitia si caracterele juridice al contractului

- art. 1 din Legea nr. 178/1934 

- sinalagmatic, oneros, consensual
Contractul de consignaţie este definit de lege: „. . . este convenţia prin care una din părţi numită
consignant încredinţează celeilalte părţi numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe
socoteala consignantului”.
În esenţă acest contract este o varietate a contractului de comision: consignantul împuterniceşte pe
consignatar să facă acte juridice în nume propriu dar pe seama consignantului.
El are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama consignantului.
Există trei particularităţi care justifică tratarea lui ca şi contract de sine stătător:
– are ca obiect numai vânzarea de bunuri mobile ce aparţin consignantului;
– vânzarea se face la un preţ dinainte stabilit de consignant;
– consignantarul trebuie să restituie consignantului bunul dacă nu a reuşit să-l vândă sau să-i remită preţul
vânzării.
Contractul de consignaţie este acel contract prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte
părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama
consignantului, la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul
obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut.
Contractul analizat are următoarele caractere juridice:
– este bilateral (sinalagmatic), pentru că dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi, obligaţii
reciproce;
– este cu titlu oneros, fiecare parte urmărind realizarea unui folos patrimonial;
– este consensual, luând naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor. Conform legii (art. 2), el se
încheie în formă scrisă, dar această cerinţă vizează o condiţie de formă, ad probationem. Remiterea
bunului către consignatar este un efect al contractului şi nu o condiţie de valabilitate. Deci, contractul nu
este real.
La formarea contractului manifestările de voinţă ale părţilor trebuie să fie exprese. Totuşi, se admite
încheierea contractului în mod tacit. Voinţa implicită poate rezulta şi din exercitarea de către consignatar
a însărcinării primite.
Consignantul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de comerţ întrucât vânzarea se încheie pe seama sa.
Consignatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină întrucât actul este făcut în nume propriu.
Obiectul contractului este întotdeauna vânzarea de bunuri mobile aparţinând consignantului.
 
Efectele contractului de consigatie
ontractul dă naştere la obligaţii şi drepturi, corelative pentru părţi. Raportul juridic ce se naşte este
asemănător celui ce izvorăşte din contractul de mandat, dintre mandant şi mandatar. Regulile statornicite
în art. 405 al. 2 Cod com. sunt aplicabile şi contractului de consignaţie. Totuşi, în amănunt acest contract
este suspus normelor speciale ale L. 178/1934.
Obligaţiile consignantului.
1. Să predea consignatarului bunurile mobile ce urmează să fie vândute. Ele se predau o singură
dată sau treptat prin facturi sau note succesive. Consignatarul nu primeşte dreptul de proprietate asupra
bunurilor, rămânând un simplu detentor.
În acest caz, consignantul poate dispune oricând de bunurile date consignatarului, dacă nu se stipulează
altfel: poate ridica bunul oricând fără preaviz; în caz de refuz, are la dispoziţie o ordonanţă preşedenţială
de a obţine bunul imediat; controlează, verifică bunul încredinţat; inventariază aceste bunuri.
Consignantul poate modifica oricând, unilateral condiţiile de vânzare (dacă părţile nu s-au înţeles altfel).
2. Să plătească renumeraţia cuvenită consignatarului, în condiţiile convenite.
3. Să restituie cheltuielile făcute de consignatar în îndeplinirea însărcinării primite. Aceste
cheltuieli cuprind sumele avansate pentru conservarea şi desfacerea bunului precum şi eventualele
despăgubiri cuvenite pentru paguba suferită prin executarea contractului.
Obligaţiile consignatarului
1. Să ia măsuri pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite. Păstrarea se face în condiţiile în
care au fost primite, iar depozitarea la locul convenit. Aprecierea conduitei lui se face prin raportare la
conduita unui bun comerciant. El răspunde pentru orice pagubă produsă din vina sa ori a prepuşilor.
Consignatarul trebuie să comunice proprietarului viciile aparente ori ascunse ale bunurilor primite.
Necomunicarea prezumă că bunurile sunt în stare bună. Viciile aparente se comunică în două zile de la
primire, iar cele ascunse în două zile de la descoperire. Nerespectarea termenelor atrage răspunderea
consignatarului pentru aceste vicii.
Cheltuielile de conservare sunt în sarcina consignatarului. Tot el are sarcina să asigure bunurile la o
societate agreată de consignant. Asigurarea se face la o valoare cel puţin egală cu preţul bunurilor şi cu
acoperirea tuturor riscurilor. Asigurarea se consideră de plin drept ca încheiată în favoarea consignantului,
cu condiţia ca acesta să notifice asiguratorului existenţa consignaţiei înainte de plata despăgubirilor.
Dacă nu se respectă sarcina de asigurare a bunurilor, consignatarul este considerat în cuplă şi răspunde
pentru pagubele cauzate de evenimente fortuite.
2. Să execute mandatul dat de consignant, adică de a încheia contracte de vânzare-cumpărare cu
terţii. Consignatarul acţionează în limitele împuternicirii primite: să ţină seama de preţul de vânzare a
bunurilor primite, preţ stabilit prin contract, prin note ori facturi emise în baza contractului; să vândă
bunurile pe credit dacă a fost autorizat în acest sens.
3. Să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului, adică să comunice acestea, la
termenele stabilite despre vânzările făcute (numerar sau pe credit – în acest caz va comunica şi numele şi
adresele cumpărătorilor).
Potrivit art. 19 din Legea nr. 178/1934: Bunurile primite în consignaţiefiind vândute pe seama
consignantului, consignatarul are obligaţia să remită consignantului, la termenele prevăzute prin contract,
preţul tuturor bunurilor vândute contra numerar şi toate sumele rezultate din încasarea creanţelor
provenite din vânzarea acestor bunuri, până la concurenţa preţurilor lor, precum şi cambiile şi garanţiile
primite de la cumpărător.
Dacă nu sunt stabilite termene va preda la sfârşitul fiecărei săptămâni sumele şi titlurile primite ca preţ
împreună cu garanţiile oferite de debitor.
El nu poate face acte de dispoziţie în legătură cu bunurile şi valorile ce le deţine pe seama consignantului.
Potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2006, în cazul insolvenţei consignatarului, consignantul va putea
revendica bunurile încredinţate sau preţul lor neachitat

Efectele executării contractului

În virtutea contractului de consignaţie consignatarul vinde bunul terţilor, în nume propriu, dar pe seama
consignantului.
Această schemă juridică presupune raporturi juridice între consignatar în calitate de vânzător şi terţi în
calitate de cumpărători. Deci, aceste raporturi nu se stabilesc între consignant şi terţi.
Transferul dreptului real şi al riscurilor operează direct între consignant şi terţi. Consignatarul nu este nici
un moment proprietarul bunului. El acţionează în baza însărcinării consignantului.
Nerespectarea obligaţiilor atrage răspunderea părţii aflate în culpă.
Răspunderea poate fi civilă, contractuală ce urmează regimul juridic al răspunderii specifice contractului
de mandat, sau penală.
Legea prevede că anumite încălcări ale obligaţiilor părţilor sunt infracţiuni.
Consignatarul răspunde penal, potrivit art. 23 din Legea nr. 178/1934: pentru însuşirea bunurilor primite,
ori înstrăinarea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de contract, precum şi pentru nerestituirea
bunurilor; pentru neremiterea către consignant a sumelor de bani, a titlurilor primite ca preţ; pentru
neefectuarea notificărilor şi înştiinţărilor prevăzute de lege.
Consignantul este sancţionat pentru: neefectuarea cu rea-credinţă a înştiinţărilor prevăzute de lege;
efectuarea cu bună ştiinţă a unor înştiinţări neexacte cu privire la situaţia vânzărilor şi încasărilor; pentru
neaducerea la cunoştinţa consignantului a actelor de urmărire asupra bunurilor primite în consignaţie;
pentru înlăturarea, distrugerea ori deteriorarea ambalajelor, etichetelor, mărcilor sau a oricăror semne
aplicate pe bunuri; pentru depozitarea ori mutarea bunurilor în alte condiţii decât cele prevăzute în
contract; pentru nepunerea la dispoziţia consignantului la cerere a registrelor de consignaţie.
Când consignatarul este o persoană juridică răspunderea penală o poartă reprezentanţii şi prepuşii
consignatarului. Persoana juridică răspunde solidar cu reprezentanţii săi pentru repararea pagubelor.
 
Încetarea contractului.
În acest raport juridic sunt aplicabile regulile mandatului.
Deci, contractul de consignaţie încetează prin revocarea de către consignant a împuternicirii, prin
renunţarea la mandat precum şi în cazul morţii, interdicţiei, insolvabilităţii ori falimentului părţilor.
Contractul de consignaţie este revocabil în orice moment de către consignant chiar dacă este
încheiat pe durată determinat.

Bibliografie:

*https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-contractelor-comerciale/capitolul-xiii-
contractul-de-consignatie/
*M. Of. nr.173/1934, lege modificată prin Legea nr. 34/1936, M. Of. nr.47/1936
*Olia Maria Corsiuc, Drept comercial, Ed. Lumina Lex, București, 2007