Drept Financiar Curs

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCUŞI” DIN TÂRGU JIU
FACULT ATEA DE ŞTIINŢE ALE E DUCAŢIE I, DRE PT Ş I ADMI NIST RAŢ IE PUBLI CA
CENT RUL PE NTRU Î NVĂŢĂMÂNT L A DISTANŢĂ
OCTAVIA MARIA CILIBIU

- conf. univ. dr. -
DREPT FINANCIAR
- note de curs -
- pentru uzul studenţilor ID-
Editura Academica Brâncuşi

Târgu - Jiu
2021
Referenţi ştiinţifici:
Conf. univ. dr. Giorgiana Elena Simionescu
Conf. univ. dr. Rodica Peptan
ISBN 978-973-144-973-9
2
Cuprins
INTRODUCERE 7
UNITATEA 1: NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL FINANCIAR 9
U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii 9
U1. 2.Definiţia dreptului financiar 9
U1. 3. Norma juridică de drept financiar 10
U1. 4. Raportul juridic de drept financiar 10
U1. 5. Izvoarele dreptului financiar 11
U1. 6. Test de autoevaluare 11
U1. 7 Rezumat 12
Bibliografie minimală 12
UNITATEA: 2 BUGETUL DE STAT 13
U2. 2. Definiţia bugetului de stat 13
U2. 3. Natura juridică a bugetului de stat 14
U2. 4. Cuprinsul bugetului de stat 14
U2. 5.Procedura bugetară 15
U2. 5.1.Principiile procedurii bugetare 15
U2. 5.2.Elaborarea proiectului de stat 16
U2. 5.3. Aprobarea bugetului de stat 18
U2. 5.4. Execuţia bugetului de stat 19
U2.5.5.Încheierea exerciţiului bugetar anual 22
U2.6.Test de autoevaluare 23
U2.7.Rezumat 23
UNITATEA 3: BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT 25
U3.2 Protecția socială 25
U3.3. Principiile de bază ale sistemului public de pensii 26
U3.4. Cuprinsul bugetului asigurărilor sociale de stat 26
U3.5 Procedura bugetară 27
U3.6 Contribuabilii 27
U3.7. Test de autoevaluare 29
U3.8.Rezumat 29
3
UNITATEA 4: BUGETELE LOCALE 31
U4. 1. Scopul şi obiectivele unităţii 31
U4.2. Noțiune 31
U4.3. Autonomia financiară a colectivităților locale 32
U4.4 Cuprinsul bugetlor locale 33
U4.5. Procedura bugetară 33
U4.6. Ordonatorii de credite ai bugetelor locale 33
U4.8. Rezumat 35
UNITATEA 5: REGIMUL JURIDIC AL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR 36
U5. 2 Noţiunea de impozit 36
U5. 3 Caracteristicile impozitului 37
U5. 4 Noţiunea d taxă 37
U5. 5 Trăsăturile taxelor 37
U5. 6. Elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor 37
U5.7.Clasificarea generală a veniturilor bugetare 38
U5. 8. Clasificarea impozitelor 39
U5. 9. Impozite, taxe şi contribuţii sociale reglementate de Codul fiscal 40
U5. 11. Rezumat 41
UNITATEA 6: Administrarea creanţelor fiscale 42
U 6. 2. Noţiunea de creanţe fiscale 43
U6. 3. Obligaţiile fiscale: noţiune, particularităţi 43
U6. 4. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale 43
U6. 5 Competența organelor fiscale 44
U6. 6. Actul administrativ-fiscal 45
U6.7.Administrarea şi aprecierea probelor 46
U6.8. Înregistrarea fiscală 47
U6.9.Stabilirea creanţelor fiscale 49
4
U6. 11. Rezumat 50
UNITATEA 7: COLECTAREA CREANŢELOR FISCALE 52
U7. 2. Noțiuni generale 53
U7. 3. Stingerea creanţelor fiscale prin plată 53
U7.4.Stingerea creanţelor fiscale prin compensare şi restituire 54
U7.5.Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită 56
U7.5.1.Noţiuni generale.Măsuri asiguratorii 56
U7.5.2.Prescripţia dreptului de a cere executarea silită 57
U7.5.3.Organele de executare silită.Executorii fiscali 58
U7.5.4.Condiţiile necesare pentru începerea executării silite 58
U7.5.5.Suspendarea şi încetarea executării silite 59
U7.5.6.Executarea silită prin poprire 60
U7.5.7.Executarea silită asupra bunurilor mobile 61
U7.5.8.Executarea silită asupra bunurilor imobile 63
U7.5.9.Cheltuieli de executare silită 65
U7.5.10.Contestaţia la executarea silită 65
U7.6.Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi 66
U7.6.1.Insolvabilitatea 66
U7.6.2.Anularea creanţelor fiscale 67
U7.6.3.Darea în plată 68
U7.6.4. Conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale 68
U7. 8. Rezumat 70
UNITATEA 8 DATORIA PUBLICĂ 72
U8. 2. Noţiunea de datorie publică 72
U8. 3. Datoria publică guvenamentală 73
U8.4. Datoria publică locală 75
U8. 6. Rezumat 77
5
UNITATEA 9 CONTROLUL FINANCIAR 79
U9.2. Noţiuni generale 79
U9.3. Controlul financiar intern 80
U9.4. Controlul financiar extern 83
U9.6. Rezumat 90
UNITATEA 10 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR
DREPTULUI FINANCIAR 91
U10.2. Noţiuni generale 92
U10.3. Răspunderea civilă 92
U10.4. Răspunderea administrativă 92
U10.5. Răspunderea financiar – fiscală 95
U10.6. Răspunderea penală 97
U10.7. Cazierul fiscal 99
U10.9. Rezumat 101
Bibligrafie minimală 102
6
Introducere
Scopul cursului:
Dreptul financiar este o disciplină de specialitate obligatorie în planurile de

învăţământ la programul de studii universitare de licenţă Drept.
Materialul de studiu se adresează cu precădere studenţilor de la programul de studii
universitare de licenţă Drept, forma de învăţământ la distanţă (ID), de la Facultatea de
Științe ale Educației, Drept şi Administrație Publică din cadrul Universităţii „Constantin
Brâncuşi” Târgu Jiu, dar poate fi deosebit de util atât studenţilor de la alte programe de
studii universitare de licenţă, cât şi publicului interesat de problematica fenomenului financia
şi fiscal.
Modul în care a fost gândit şi pus în practică face din acest volum un suport
metodologic pentru disciplina Drept financiar, dar şi un instrument de lucru necesar atât în
înţelegerea şi însuşirea acestei discipline prin prezentarea concisă a noţiunilor, dar şi pentru
consolidarea acestora prin testele de autocontrol propuse.
Lucrarea are un scop didactic şi a fost structurată în 10 unităţi de studiu care
cuprind obiectivele învăţării, sinteze de noţiuni teoretice, rezumate, teste de autoevaluare şi
bibliografie minimală.
O unitate de învăţare se constituie ca o succesiune de sarcini de învăţare, în care un
rol important revine autoevaluării dorindu-se, astfel, dezvoltarea capacităţii de studiu
individual şi oferirea posibilităţii studentului ID de a dobândi cunoştinţe şi competenţe de
aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate cu cele ale studenţilor de la forma de învăţământ zi.
Parcurgerea prezentului material va oferi posibilitatea dobândirii de capacităţi
privind explicarea bugetului de stat, regimul juridic al impozitelor şi taxelor, colectarea
creanţelor fiscale, datoria publică, controlul financiar și răspunderea pentru încălcarea
normelor dreptului financiar.
Testele de autoevaluare care sunt incluse pe parcursul fiecărei unităţi de studiu au
rolul de a testa atingerea obiectivele propuse.
De asemenea, fiecare unitate de învăţare conţine la final şi o temă de referat cu
privire la care studenţii au obligaţia de a se documenta şi care va fi pusă în discuţie în cadrul
întâlnirilor faţă în faţă dintre studenţi şi tutore.
7
Obiectivele cursului:
Cursul Drept financiar are ca obiectiv principal înţelegerea fenomenului financiar.
În acest sens, la sfârşitul acestui curs, veţi fi capabili să:
 să înţelegeţi noţiunea bugetului de stat, bugetului local, bugetului asigurărilor sociale
de stat şi procedura bugetară;
 să cunoaşteţi şi să înţelegeţi regimul juridic al impozitelor şi taxelor;
 să cunoaşteţi procedura stingerii creanţelor fiscale;
 să înţelegeţi noţiunea de datorie publică;
 să cunoașteți formele controlului financiar;
 să înțelegeți institția răspunderii juridice pentru încălcarea normelor juridice de drept
financiar.
Timpul alocat:
Durata medie de studiu individual a conţinutul cursului - 28 ore (SI)
Activităţi tutoriale – 4 ore (AT)
8
UNITATEA 1
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL FINANCIAR
Durata medie de studiu individual - 2 ore
Cuprins:
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL FINANCIAR
U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
U1. 2.Definiţia dreptului financiar
U1. 3. Norma juridică de drept financiar
U1. 4. Raportul juridic de drept financiar
U1. 5. Izvoarele dreptului financiar
U1. 6. Test de autoevaluare
U1. 7. Rezumat
Bibliografie minimală
U1. 1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

Obiectivul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta principalele noţiuni
privind dreptul financiar în scopul fenomenului financiar.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare veţi fi capabil:
- să definiţi dreptul financiar;
- să definiţi norma juridică de drept financiar;
- să definiţi raportul juridic de drept financiar şi sa precizaţi structura acestuia;
- clasificarea izvoarelor de drept financiar.
U1. 2. Definiţia dreptului financiar

 ramură distinctă a dreptului public.
 reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim de drept public,
constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare statului şi
colectivităţilor locale şi controlul financiar.
9
U1. 3. Norma juridică de drept financiar
 „o regulă de conduită stabilită sau recunoscută de stat care cuprinde drepturile şi
obligaţiilor subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare
este asigurată de către autoritatea de stat”1.
 Structura logico-juridică a normelor de drept financiar: ipoteză, dispoziţie şi
sancţiune.
 Din punct de vedere al structurii formale a normei financiare, aceasta se regãseşte în
actele normative financiare cu caracter general (legi, ordonanţe, hotărâri
guvernamentale) şi acte normative financiare cu caracter special domeniului propriu
de reglementare (ordine, instrucţiuni, precizãri, norme, regulamente, hotãrâri).
U1. 4. Raportul juridic de drept financiar

 o relaţie socială care ia naştere, se modifică şi se stinge în procesul constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti necesare statului şi colectivităţilor locale.
 categorii:
- raporturi juridice bugetare;
- raporturi juridice de drept material fiscal;
- raporturi juridice de drept procedural fiscal;
- raporturi juridice de control financiar şi fiscal.
 structură: subiecţii, conţinut, obiect.
 Subiecte ale raportului juridic de drept financiar şi fiscal: statul, unităţile
administrativ-teritoriale şi contribuabilul, precum şi alte persoane care datorează
impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
 Statul este principalul subiect şi va fi reprezentat de organele sale cu atribuţii de
impunere sau de control, în calitate de subiect specializat2. Statul este reprezentat de
Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi
unităţile sale teritoriale.
 Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei
publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita
atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.
1
D. D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 82.
2
Cristina Oneţ, Dreptul finanţelor publice. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 23.
10
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, unităţile sale teritoriale, precum şi
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt
denumite de către Codul de procedură fiscală, organe fiscale.
 Alături de aceste subiecte specializate, mai sunt subiecte specializate ale raporturilor
de drept financiar şi Curtea de Conturi, organe cu atribuţii în domeniul controlului
financiar.
 Al doilea subiect al raporturilor de drept financiar poate fi, după caz, fie un
contribuabil, în cazul raporturilor de drept material fiscal şi drept procedural fiscal, fie
un ordonator de credite, în cazul raporturilor bugetare, fie şi unul şi celălalt în cazul
raporturilor de control financiar şi fiscal.
 Obiectul raportului juridic de drept financiar constă în conduita părţilor şi se
concretizează în diverse acţiuni ale acestora în funcţie de categoria de drept financiar pe
care o analizăm3. De exemplu, în cadrul raporturilor de drept material fiscal este
predominantă conduita de a da, respectiv de a plăti sumele de bani pe care debitorii
fiscali le datorează în temeiul legii.
 Conţinutul raportului juridic de drept financiar este format din drepturile şi
obligaţiile subiectelor participante la aceste raporturi
U1. 5. Izvoarele dreptului financiar

Izvoarele dreptului financiar se clasifică în:
 izvoare generale ale dreptului financiar: Constituţia, cuprinde dispoziţiile referitoare la
elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului public naţional şi a contului de încheiere a
exerciţiului bugetar, precum şi norme privitoare la politica fiscală, de credit şi de control
a statului.
 izvoare specifice dreptului financiar - actele normative care reglementează activitatea
financiară legată de constituirea şi utilizarea fondurilor statului cum ar fi: Legea
nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Codul
Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Codul de procedură fiscală, cu
modificările și completările ulterioare, ş. a.
Alături de aceste izvoare, mai constituie izvoare ale dreptului financiar şi convenţiile
internaţionale privind evitarea dublei impuneri.
3
Cristina Oneţ, Dreptul finanţelor publice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 30
11
1. Definiți dreptul financiar? (20 puncte)
2. Care este structura logico-juridică a normei juridice de drept financiar?
Timp de lucru : 15 min (20 puncte)
Punctaj 100p
3. Enumeraţi categoriile raportului juridic de drept financiar. (20 puncte)
4. Care este structura raportului juridic de drept financiar?. (20 puncte)
5. Sunt izvoare specifice dreptului financiar:
a) Legea nr.500/2002 privind finanţele publice
b) Constituția. (20 puncte)
Răspuns test de autoevaluare:
5. a, b
U1. 7. Rezumat
Dreptul financiar reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim
de drept public, constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare statului şi
colectivităţilor locale şi controlul financiar.
Norma juridică de drept financiar este o regulă de conduită stabilită sau recunoscută de
stat care cuprinde drepturile şi obligaţiilor subiectelor participante la raportul de drept
financiar şi a cărei respectare este asigurată de către autoritatea de stat.
Raportul juridic de drept financiar este o relaţie socială care ia naştere, se modifică şi
se stinge în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti necesare statului şi
colectivităţilor locale.
Izvoarele dreptului financiar se clasifică în izvoare generale ale dreptului financiar și
izvoare specifice dreptului financiar din totalitatea actelor normative care reglementează
raporturile juridice financiare.
Temă pentru referat:

 Izvoarele de drept financiar şi fiscal
1.Octavia Maria Cilibiu, Drept financiar și fiscal, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2016.
2.Emil Bălan, Drept financiar, Ediţia a IV-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.
3.Rada Postolache, Drept financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2013.
12
UNITATEA 2
BUGETUL DE STAT
Cuprins:
UNITATEA 2: BUGETUL DE STAT
U.2.1. Scopul şi obiectivele unităţii
U2. 2. Definiţia bugetului de stat
U2. 3. Natura juridică a bugetului de stat
U2. 4. Cuprinsul bugetului de stat
U2. 5.1 Procedura bugetară
U2. 5.2 Principiile procedurii bugetare
U2. 5.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat
U2.5.4 Aprobarea bugetului de stat
U2.5.5 Execuţia bugetului de stat
U2.5.6 Încheierea exerciţiului bugetar anual
U2. 7. Rezumat

Obiectivul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta principalele aspecte
privind bugetul de stat în scopul cunoaşterii cuprinsului acestuia și a procedurii bugetare.
- să definiţi bugetul de stat;
- să enumeraţi teoriile bugetului de stat;
- să clasificaţi veniturile bugetare;
- să clasificaţi cheltuielile bugetare;
- să enumeraţi principiile procedurii bugetare.
13
U2. 2. Definiţia bugetului de stat
 bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor - art. 137 din Constituţia
României, revizuită
 “bugetul statului este un act de stabilirea şi autorizare a veniturilor şi
cheltuielilor”.4
U2. 3. Natura juridică a bugetului de stat

 teorii:
1. bugetul statului este act – condiţiune de natură administrativă;
2. bugetul statului este o lege propriu-zisă;
3. bugetul statului este atât lege, cât şi act administrativ;
 bugetul “este lege în părţile lui creatoare de dispoziţii generale şi act administrativ în
părţile lui creatoare de acte individuale şi concrete”.5
4. bugetul statului este act de planificare financiară.
Bugetul statului aprobat anual printr-o lege, dobândeşte natură juridică de act
legislativ.
U2. 4. Cuprinsul bugetului de stat

 două părţi: veniturile bugetare și cheltuielile bugetare.
Veniturile bugetare
1. Venituri curente fiscale formate din:
 impozite directe: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor,
impozitul pe venitul global, impozitul pe venitul agricol, impozite locale.
 impozite indirecte: taxa pe valoarea adăugată, taxele vamale, accizele, taxele de
timbru, impozitul pe spectacole.
2. Venituri curente nefiscale: dividende pentru capitalul social al statului la societăţile
comerciale, plăţile către bugetul statului din profitul net al regiilor autonome; venituri de la
instituţiile publice; venituri diverse.
4
Ioan Gliga, Drept financiar, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 46.
5
L. Duquit, Traite du Droit constitutionel, vol. II, Paris, 1923, ciatat în Ioan Gliga, Drept financiar, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 52.
14
3. Venitul din capital: venituri realizate din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor
publice;venituri realizate din valorificarea stocurilor rezervelor de stat şi de mobilizare.
 În completarea veniturilor bugetare obişnuite se menţionează veniturile din
împrumuturile de stat.
Cheltuielile bugetului de stat
 cinci categorii:
1.Cheltuieli social-culturale: învăţământ, sănătate, cultură, religie şi acţiuni privind
activitatea sportivă şi de tineret, asistenţă socială, alocaţii, pensii şi indemnizaţii.
2. Cheltuieli pentru apărarea naţională şi ordine publică internă;
3.Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat;
4.Cheltuieli pentru acţiuni economice şi cercetare ştiinţifică: industrie, agricultură şi
silvicultură, transporturi şi comunicaţii, cercetare ştiinţifică, alte acţiuni.
5.Cheltuielile pentru datoria publică şi alte trebuinţe de interes general.
U2. 5. Procedura bugetară

 reprezintă totalitatea actelor şi operaţiunilor privind elaborarea, aprobarea, execuţia
bugetului de stat, precum şi încheierea execuţiei bugetare.
U2.5.1. Principiile procedurii bugetare

 Principiul anualităţii bugetului de stat - perioada de timp pentru care se întocmeşte şi
în care se execută bugetul de stat este de un an.
 În statul nostru, Legea finanţelor publice cuprinde, referitor la exerciţiul financiar,
următoarele dispoziţii: “Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o
perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar. Toate operaţiunile de încasări
şi plăţi efectuate în cursul anului bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului
corespunzător de execuţie a bugetului respectiv”6.
 Principiul unicităţii bugetului - toate veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie
înscrise într-un singur document
 Principiul unităţii monetare - „toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă
naţională”.
 Principiul universalităţii bugetului de stat - veniturile şi cheltuielile statului trebuie
înscrise în buget, în sumele lor globale sau totale; deci nici un venit şi nici o cheltuială
de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar.
6
Art. 11 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
15
 Principiul echilibrului bugetar - între veniturile şi cheltuielile care alcătuiesc bugetul
de stat trebuie să existe un echilibru bugetar.
 Realizarea unor venituri mai mari decât volumul cheltuielilor constituie excedentul
bugetar; iar când se realizează venituri mai mici decât volumul cheltuielilor ne aflăm în
prezenţa deficitului bugetar.
 Principiul specializării bugetului de stat - veniturile bugetare trebuie să fie aprobate
de către Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile bugetare pe categorii de
obiective şi activităţi.
 Principiul nonafectaţiunii veniturilor bugetare –
- nu se admite “ca un anumit venit bugetar să fie afectat pentru finanţarea unor
anumite cheltuieli”.7
 Potrivit dispoziţiilor art. 8, alin 2 din Legea finanţelor publice „veniturile bugetare nu
pot fi afectate direct unei cheltuieli anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care
au stabilite destinaţii distincte”.
 Principiul publicităţii bugetului de stat
După ce s-au încheiat dezbaterile, iar legea bugetară anuală a fost adoptată, urmează
publicarea ei în Monitorul Oficial. Cu acest prilej se dă publicităţii şi contul de încheiere
a exerciţiului bugetar al penultimului an, care a fost aprobat tot de către Parlament.
U2. 5.2.Elaborarea proiectului bugetului de stat

În ţara noastră, proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de
către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care
se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere
sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale,
semnate şi/sau ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor
de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării
unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de
7
D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 304.
16
rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor
fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite,
rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror
alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
i) legii pentru aprobarea limitelor specificate în cadrul fiscal-bugetar prevăzute la art.
18 din Legea nr. 69/2010;
 Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 1 septembrie a fiecărui
an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi
anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi
estimările pentru următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
 Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi
le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
 Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de
transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
 Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu
ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.
 Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate, se depun la Ministerul Finanţelor
Publice până la data de 15 septembrie a fiecărui an.
 Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali
de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele
bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
 Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia
macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi
proiecţia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor
macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi
strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
 Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a
Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.
 Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale
de Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite şi al
17
bugetului propriu şi proiectele legilor bugetare anuale, pe care le depune la Guvern, până
la data de 1 noiembrie a fiecărui an.
 După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta le
supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui
an.
U2.5.3. Aprobarea bugetului de stat

 aprobarea bugetului de stat anual este de competenţa exclusivă a Parlamentului,
datorită importanţei acestui buget în viaţa economico-social-politică a statului.
 Procedura aprobării bugetului anual de către Parlament diferă de la un stat la altul, după
organizarea constituţională dată puterii.
 În statul nostru, cele două camere ale Parlamentului au drepturi egale privind aprobarea
bugetului de stat, drepturi pe care le exercită însă nu separat, ci prin dezbaterea şi
aprobarea bugetului de stat anul în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului,
deci urmând procedura regulamentară a dezbaterii şi votului în şedinţă comună.8
În Parlament, proiectul de buget parcurge următoarele etape:
- examinarea proiectului legii şi a raportului Guvernului de către comisiile permanente ale
fiecărei camere;
- avizele comisiilor permanente, inclusiv a celei juridice, se transmit comisiei permanente
de buget-finanţe, împreună cu eventualele amendamente formulate;
- comisiile de buget-finanţe ale celor două camere reunite, întocmesc un raport comun
asupra proiectului de lege, care cuprinde toate amendamentele celorlalte comisii şi
formulează propuneri cu privire la adoptarea sau respingerea proiectului de lege, care se
transmit plenului;
- dezbaterea generală a proiectului Legii de aprobare a bugetului de stat în plenul celor
două camere, pe baza raportului comun şi în prezenţa iniţiatorului;
- dezbaterea pe articole a legii;
- adoptarea Legii de aprobare a bugetului de stat pe baza votului de ansamblu.
 “bugetul statului se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite,
pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale”.9
 Constituţia României şi Legea finanţelor publice prevăd că aprobarea bugetului public
este de competenţa celor două camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună.
8
Art. 62 pct. 6 din Constituţia României, revizuită.
18
 Procedura aprobării bugetului statului nostru de către Parlament se încheie cu votul legii
bugetare anuale.
 După aprobarea bugetului de stat şi adoptarea legii bugetare anuale, aceasta din urmă se
înaintează Preşedintelui statului spre promulgare, potrivit Constituţiei. Promulgarea legii
se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
 După promulgare, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare
la 3 zile de la data publicării sau la dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei.10
 Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin trei zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile
bugetului anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către
ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de
buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent11.
U2.5.4. Execuţia bugetului de stat

 reprezintă un ansamblu de acte şi operaţiuni vizând încasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor adoptate prin legea bugetară anuală. Între acestea şi îmbinat cu ele execuţia
bugetului anual comportă operaţiuni de trezorerie, respectiv de încasare, păstrare şi
eliberare a fondurilor băneşti.
 Guvernul, prin instituţii specializate, asigură realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor.
 Procedura execuţiei bugetare este formată din următoarele etape:
- repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
- execuţia de casă a bugetului de stat;
- realizarea veniturilor bugetare;
- efectuarea cheltuielilor bugetare.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
 Potrivit dispoziţiilor art. 48, alin 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice,
veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat se repartizează pe trimestre, în
funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de
asigurarea a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor.
9
Art. 36, alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
10
Art. 78 din Constituţia României, revizuită.
11
Art. 37, alin 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
19
 Aprobarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetului public
naţional revine:
- Ministerului Finanţelor Publice12 – pe capitole, la propunerea ordonatorilor principali
de credite şi a organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, pentru cotele sau
sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din
bugetul de stat, pe structura aprobată pentru bugetele locale;
- Ordonatorilor principali de credite13 - pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei
bugetare, pentru bugetele proprii şi bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare
sau ale ordonatorilor terţiari de credite, după caz;
- Ordonatorilor secundari de credite14- pentru bugetele proprii şi pentru bugetele
ordonatorilor terţiari de credite.
 Execuţia părţii de venituri a bugetului statului constă în realizarea integrală şi la
termenele prevăzute a veniturilor bugetare.
 Realizarea veniturilor bugetare necesită următoarele operaţiuni:
- identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile şi taxabile şi stabilirea obligaţiilor faţă
de bugetul de stat.
- încasarea veniturilor bugetare realizată în urma plăţii de către subiectele plătitoare a
sumelor datorate bugetului de stat,
- urmărirea realizării veniturilor bugetare,
Execuţia de casă a bugetului de stat constă în primirea, păstrarea şi echilibrarea
mijloacelor băneşti bugetare.
 Execuţia de casă a bugetului de stat se realizează prin Trezoreria Statului sau prin
unităţile bancare, după caz, pe baza normelor metodologice emise de Ministerul
Finanţelor Publice, care asigură:
- încasarea veniturilor bugetare;
- efectuarea cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi
a destinaţiilor aprobate în condiţiile dispoziţiilor legale;
- încasarea veniturilor extrabugetare şi efectuarea plăţilor dispuse din acestea şi a
fondurilor speciale prin conturi distincte, pe instituţii publice şi categorii de resurse;
- gestionarea datoriei publice interne şi externe prin urmărirea împrumuturilor
guvernamentale interne şi externe şi folosirea acestora, precum şi a celor garantate de
12
Art. 48 alin. 2, lit a din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările
ulterioare.
13
Ibidem, lit b.
14
Ibidem, lit c.
20
stat, potrivit destinaţiei prevăzute în contracte, rambursarea ratelor la scadenţă şi plata
dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente;
- efectuarea altor operaţiuni financiare în contul organelor administraţiei publice centrale
şi locale.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat - constă în efectuarea de cheltuieli, pe
parcursul unui an bugetar, în volumul şi conform destinaţiei prevăzute de lege, în
consens cu obiectivele şi acţiunile programate de realizat.
 Efectuarea cheltuielilor aprobate prin legea bugetară presupune un ansamblu de acte şi
operaţiuni, astfel:
- solicitarea şi punerea la dispoziţia ordonatorilor a fondurilor bugetare;
- repartizarea fondurilor, regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital public şi
instituţiilor publice;
- transferuri pentru unităţi, în cazul în care acestea nu-şi pot acoperi cheltuielile din
venituri proprii, stabilite în condiţiile legii;
- utilizarea efectivă a fondurilor de către beneficiari.
 Conform dispoziţiilor Legii finanţelor publice “nici o cheltuială publică nu poate fi
făcută din bugetul statului dacă nu are bază legală”.
 Asupra folosirii creditelor bugetare, acordate conform prevederilor legii bugetare, pot
dispune numai persoanele care au calitatea de ordonatori bugetari.
 Având în vedere drepturile şi obligaţiile pe care le au în procesul execuţiei bugetare,
ordonatorii se împart în trei categorii: principali, secundari și terţiari.
 Ordonatorii principali de credite ai bugetului administraţiei centrale de stat sunt
miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale de stat.
 Ordonatori principali solicită deschiderea creditelor bugetare, repartizează creditele
bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare precum şi veniturile cuprinse în
bugetele acestora şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii (utilizează
creditele).
 Ordonatorii secundari de credite funcţionează în ramuri administrative în care există
două categorii de instituţii publice cu personalitate juridică şi buget propriu, în raporturi
de subordonare ierarhică.
 Ordonatori secundari aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele lor proprii (utilizează)
şi repartizează creditele bugetare pe unităţile ierarhic inferioare.
 Ordonatorii terţiari de credite sunt conducători ai instituţiilor publice cu personalitate
juridică şi buget propriu.
21
 Ordonatori terţiari utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru
nevoile unităţilor pe care le conduc, pe care le primesc de la ordonatorii fie principali,
fie secundari.
 Orice cheltuială din sumele alocate prin bugetul administraţiei centrale de stat se poate
aproba de către ordonatorul de credite şi efectua numai dacă a fost în prealabil vizată,
potrivit legii, de către conducătorul compartimentului financiar contabil sau de alte
persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.
 Creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept, nu pot fi
utilizate într-un alt exerciţiu bugetar.
U2.5.5. Încheierea exerciţiului bugetar anual

 procedura bugetară se finalizează cu ultima sa fază, aceea de elaborare şi aprobare a
contului general anual de execuţie a bugetului.
 După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea conturilor
anuale de execuţie ale bugetelor ministerelor, celorlalte organe centrale de stat, precum
şi ale organelor şi instituţiilor subordonate acestora.
 La nivelul Ministerului Finanţelor Publice, în vederea elaborării contului general anual
de execuţie a bugetului statului, se centralizează conturile anuale de execuţie ale
acestor bugete împreună cu dările lor de seamă contabile anuale şi cu conturile privind
execuţia de casă a bugetului statului întocmite de serviciile de trezorerie.
 Contul general de execuţie a bugetului statului este întocmit de Ministerul Finanţelor
Publice, cu un cuprins corespunzător structurii bugetului statului aprobat de
Parlament15 şi are ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor
principali de credite bugetare, precum şi anexele acestora.
 Contul general de execuţie a bugetului statului cuprinde16:
1. la venituri:
- prevederile bugetare aprobate iniţial;
- prevederile bugetare definitive;
- încasările realizate;
2. la cheltuieli:
- creditele bugetare aprobate iniţial;
- creditele bugetare definitive;
- plăţile aferente.
15
Ibidem, p. 80.
22
 Guvernul analizează lucrările şi prezintă contul general anual de execuţie a bugetului
statului spre aprobare Parlamentului.
 Cu prilejul aprobării de către Parlament a contului general anual de execuţie a
bugetului statului, în finalul acestui cont se precizează excedentul sau deficitul
bugetului statului rezultat din compensarea veniturilor realizate cu cheltuielile
efectuate.
 Încheierea exerciţiului bugetar produce efecte atât asupra veniturilor şi cheltuielilor,
cât şi asupra creditelor bugetare, astfel:
- veniturile rămase de încasat şi cheltuielile neefectuate până la data de 31 decembrie vor
constitui acte şi operaţiuni ale bugetului pe anul următor;
- creditele bugetare rămase neutilizate în timpul execuţiei bugetare se anulează de drept17

1. Definiţi bugetul de stat! (10 puncte)
2. Definiţi veniturile bugetare! (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3. Clasificaţi cheltuielile bugetare! (10 puncte)
Punctaj 100p
4. Enumeraţi principiile procedurii bugetare! (10 puncte)
5. Care sunt etapele procedurii bugetare? (10 puncte)
6. Care sunt etapele procedurii execuţiei bugetare? (10 puncte)
7. Care este cuprinsul contului anual de execuție bugetară?. (20 puncte)
8. Execuţia de casă a bugetului de stat se realizează prin:
a)Trezoreria Statului
b) unităţile bancare
(10 puncte)
8. a,b
U2. 7. Rezumat
Conform dispoziţiilor art. 137 din Constituţia României, revizuită, bugetul public
naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale
comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor. Bugetul statului nostru este alcătuit din două părţi:
veniturile bugetare și cheltuielile bugetare.
16
Art. 57 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
17
Ibidem, art. 61, alin 3.
23
Procedura bugetară reprezintă totalitatea actelor şi operaţiunilor privind elaborarea,
aprobarea, execuţia bugetului de stat, precum şi încheierea execuţiei bugetare.
Execuţia de casă a bugetului de stat se realizează prin Trezoreria Statului sau prin
unităţile bancare, după caz, pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor
Publice.
Execuţia bugetului de stat reprezintă un ansamblu de acte şi operaţiuni vizând încasarea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor adoptate prin legea bugetară anuală. Între acestea şi
îmbinat cu ele execuţia bugetului anual comportă operaţiuni de trezorerie, respectiv de
încasare, păstrare şi eliberare a fondurilor băneşti.

 Încheierea exerciţiului bugetar anual
1. Legea 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

2. Octavia Maria Cilibiu, Drept financiar și fiscal, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2016.
3. Emil Bălan, Drept financiar, Ediţia a IV-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.
4. Rada Postolache, Drept financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2013.
24
UNITATEA 3
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Cuprins:
UNITATEA 3: BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
U3.1. Scopul şi obiectivele unităţii
U3.2 Protecția socială
U3.3. Principiile de bază ale sistemului public de pensii
U3.4. Cuprinsul bugetului asigurărilor sociale de stat
U3.5 Procedura bugetară
U3.6 Contribuabilii
U3.7. Test de autoevaluare
U3.8 Rezumat
U3.1. Scopul şi obiectivele unităţii

privind bugetul asigurările sociale de stat în scopul cunoaşterii cuprinsului acestuia și a
procedurii bugetare.
- să cunoașteți componentele protecției sociale;
- să cunoașteți principiile sistemului public de pensii;
- să enumerați veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat;
- să enumeraţi contribuabilii.
U3.2 Protecția socială

Protecția socială cuprinde două componente de bază:
 asigurările sociale în sistem contributiv şi
 asistenţa socială noncontributivă.
Art. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările
și completările ulterioare: dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în
25
condiţiile acestei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
denumit sistemul public de pensii.
U3.3. Principiile de bază ale sistemului public de pensii

Sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază18:
a) principiul unicităţii;
b) principiul obligativităţii;
c) principiul contributivităţii;
d) principiul egalităţii;
e) principiul repartiţiei;
f) principiul solidarităţii sociale;
h) principiul imprescriptibilităţii;
i) principiul incesibilităţii.
U3.4. Cuprinsul bugetului asigurărilor sociale de stat

 Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:
a) contribuţii de asigurări sociale, dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi din alte
venituri, potrivit legii;
b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale
de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.
Contribuţia de asigurări sociale:
-principala sursă de venit a bugetului asigurărilor sociale;
- prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor
fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste
persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare (art. 7, pct.10 Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare);
-este compusă din contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia de
asigurări sociale datorată de angajator.
 Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat
- acoperă contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii,
cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea sistemului public de pensii, finanţarea unor
investiţii proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege (art. 22, alin.1 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare);
18
Art. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
26
În cadrul relaţiilor sociale, legea reglementează:
 pensii: pensia pentru limită de vârstă; pensia anticipată; pensia anticipată parţială;
pensia de invaliditate; pensia de urmaş.
 tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asiguraţi şi pensionari;
 bilete de odihnă, pentru asiguraţi;
 ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al
familiei unuia dintre aceştia.
U3.5 Procedura bugetară

 În ceea ce privește principiile procedurii bugetare, bugetul asigurărilor sociale de stat
are la bază aceleași principii ca și bugetul de stat. De asemenea, în ceea ce privește
etapele procedurii bugetare, respectiv elaborarea proiectului bugetului asigurărilor
sociale de stat, aprobarea acestuia, execuția bugetului asigurărilor sociale de stat,
acestea sunt asemănătoare cu cele ale bugetului de stat.
 Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor Casei Naţionale de Pensii Publice şi
ale instituţiilor care au în subordine case de pensii sectoriale, proiectul legii bugetului
asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.
 Casele de pensii sectoriale elaborează propuneri pentru bugetul asigurărilor sociale de
stat şi le transmit instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează.
U3.6 Contribuabilii
a. asiguraţii obligatoriu, prin efectul legii19:
I. - persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă,
inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
- funcţionarii publici;
- cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii
publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale,
din drepturi de autor şi drepturi conexe, precum şi din contracte/convenţii încheiate
potrivit Codului civil.
19
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
27
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi
membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi
obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;
IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic
echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
- administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de
management;
- membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale;
- persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice;
- persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;
- alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul
apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare
ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii;
b. asiguraţii în baza unui contract de asigurare socială
Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în
condiţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi
completările ulterioare, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor
recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să
se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat.
c. angajatorii;
d. instituţiile care efectuează plata ajutoarelor în cazul cadrelor militare trecute în
rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de
stat, în condiţiile legii;
e. persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea persoanele care realizează
venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi
conexe, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil
28
f. persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea cei care ocupă funcţii elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti,
g. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care administrează bugetul
asigurărilor pentru şomaj, instituţie care, pentru şomeri, este asimilată angajatorului;

1. Care sunt componentele protecției sociale? (20 puncte)
2. Din ce provin veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat? (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3. Definiţi contribuția de asigurări sociale. (20 puncte)
Punctaj 100p
4. Care sunt principiile sistemului public de pensii? (20 puncte)
5. Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

a. asiguratului sau unui membru al familiei al acestuia;
b. pensionarului sau unui membru al familiei al acestuia.
(20 puncte)
5. a,b
U3.8. Rezumat
Protecția socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în sistem
contributiv şi asistenţa socială noncontributivă.
Sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:
principiul unicităţii, principiul obligativităţii, principiul contributivităţii, principiul egalităţii,
principiul repartiţiei, principiul solidarităţii sociale, principiul imprescriptibilităţii și
principiul incesibilităţii.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări
sociale, dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi din alte venituri, potrivit legii și sume
alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se
aprobă prin legile bugetare anuale.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestaţiilor de
asigurări sociale din sistemul public de pensii, cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea
sistemului public de pensii, finanţarea unor investiţii proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.
29
Contribuabilii la bugetul asigurătilor sociale de stat sunt asiguraţii obligatoriu, prin
efectul legii și asiguraţii în baza unui contract de asigurare socială.

 Principiile de bază ale sistemului public de pensii
1. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și
completările ulterioare.
București, 2016.
30
UNITATEA 4
BUGETELE LOCALE
Cuprins:
UNITATEA 4: BUGETELE LOCALE
U4. 1. Scopul şi obiectivele unităţii
U4.2. Noțiune
U4.3. Autonomia financiară a colectivităților locale
U4.4 Cuprinsul bugetlor locale
U4.5. Procedura bugetară
U4.6. Ordonatorii de credite ai bugetelor locale
U4.8. Rezumat

privind bugetele locale în scopul cunoaşterii cuprinsului acestora și a procedurii bugetare.
- să definiți bugetul local;
- să definiți conceptul de autonomie financiarăa colectivităților locale;
- să cunoașteți principiile procedurii bugetare;
- să cunoașteți cuprinsul bugetelor locale;
U4.2. Noțiune
 reprezintă documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale.
 Buget local pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti cuprinde
totalitatea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al
judeţului, respectiv ale sectoarelor şi al municipiului Bucureşti.
31
U4.3. Autonomia financiară a colectivităților locale
 presupune dreptul colectivităţilor locale de a avea bugete proprii, bugete elaborate şi
aprobate de autorităţile administraţiei publice locale şi ale căror venituri sunt realizate în
principal din impozite şi taxe locale .
În virtutea autonomiei locale şi a prevederilor legale, autorităţilor administraţiei
publice locale le sunt recunoscute următoarele competenţe şi responsabilităţi în ceea ce
priveşte finanţele publice locale:
a) elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, în condiţii de echilibru bugetar, la
termenele şi potrivit prevederilor stabilite prin prezenta lege;
b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor
locale, precum şi a oricăror alte venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin
compartimente proprii de specialitate, în condiţiile legii;
c) urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora, pe
parcursul anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;
d) stabilirea şi urmărirea modului de prestare a activităţilor din domeniul serviciilor
publice de interes local, inclusiv opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor
operatori economici specializaţi ori servicii publice de interes local, urmărindu-se
eficientizarea acestora în beneficiul colectivităţilor locale;
e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor
administrativ-teritoriale;
f) contractarea directă de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi
lung, şi urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
g) garantarea de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi
urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de
către beneficiari;
h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii
de eficienţă;
i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor
publice locale;
j) elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de dezvoltare
în perspectivă a unităţilor administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale
anuale;
k) îndeplinirea şi a altor atribuţii, competenţe şi responsabilităţi prevăzute de
dispoziţile legale.
32
U4.4 Cuprinsul bugetlor locale
Bugetele locale sunt structurate în două părţi:
 venituri
 cheltuieli.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu
modificările și completările ulterioare, veniturile bugetare locale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte
venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
d) donaţii şi sponsorizări;
e) sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor
efectuate şi prefinanţări.
U4.5. Procedura bugetară

 reprezintă totalitatea actelor şi operaţiunilor privind elaborarea, aprobarea,
execuţia bugetului, precum şi încheierea execuţiei bugetare.
Principiile procedurii bugetare
Principiile bugetare sunt reglementate de Legea finanţelor publice locale, în Capitolul
II, Secţiunea 1, la art. 7-13.
 principiul anualităţii
 principiul universalităţii
 principiul transparenţei şi publicităţii
 principiul unităţii
 principiul unităţii monetare
 principiul specializării bugetare
 principiul echilibrului
 principiul solidarităţii
 principiul autonomiei locale financiare
 principiul proporţionalităţii
 principiul consultării
U4.6. Ordonatorii de credite ai bugetelor locale

Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: principali, secundari și terţiari.
33
 Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt: primarii unităţilor
administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii
sectoarelor municipiului Bucureşti, preşedinţii consiliilor judeţene.
Ordonatorii principali de credite:
- repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu
şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori
secundari sau terţiari de credite, după caz,
- aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor
legale.
 Ordonatorii secundari de credite:
- repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea
finanţelor publice locale, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror
conducători sunt ordonatori terţiari de credite,
- aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor
legale.
 Ordonatorii terţiari de credite:
- utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea
sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în
condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

1.Ce înțelegeți prin buget local? (20 puncte)
2.Ce presupune autonomia financiară a colectivităților locale? (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3. Care sunt principiile bugetare care stau la baza elaborării, aprobării şi executării
Punctaj 100p
bugetelor locale. (20 puncte)
4. Veniturile proprii ale bugetelor locale sunt formate din:
a. impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri;
b. cote defalcate din impozitul pe venit;
c. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
(20 puncte)
5. Ordonatorii terţiari de credite ai bugetelor locale:
a. repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu
şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori
secundari sau principali de credite, după caz,
34
b. utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea
sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în
condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
(20 puncte)
4. a,b
5. b
U4.8. Rezumat
Bugetul local reprezintă documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an
veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale.
Buget local pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti cuprinde
totalitatea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al
judeţului, respectiv ale sectoarelor şi al municipiului Bucureşti.
Autonomia financiară a colectivităților locale presupune dreptul colectivităţilor locale
de a avea bugete proprii, bugete elaborate şi aprobate de autorităţile administraţiei publice
locale şi ale căror venituri sunt realizate în principal din impozite şi taxe locale .
Bugetele locale sunt structurate în două părţi: venituri și cheltuieli.
Principiile bugetare care stau la baza elaborării, aprobării şi executării bugetelor locale
sunt reglementate de Legea finanţelor publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, în Capitolul II, Secţiunea 1, la art. 7-13, respectiv: principiul anualităţii, principiul
universalităţii, principiul transparenţei şi publicităţii, principiul unităţii, principiul unităţii
monetare, principiul specializării bugetare, principiul echilibrului, principiul solidarităţii,
principiul autonomiei locale financiare, principiul proporţionalităţii și principiul consultării.

 Principiile procedurii bugetare
1. Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare
București, 2016.
35
UNITATEA 5
REGIMUL JURIDIC AL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

Cuprins:
UNITATEA 5: REGIMUL JURIDIC AL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR
U5. 2 Noţiunea de impozit
U5. 3 Caracteristicile impozitului
U5. 4 Noţiunea d taxă
U5. 5 Trăsăturile taxelor
U5. 6. Elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor
U5.7.Clasificarea generală a veniturilor bugetare
U5. 8. Clasificarea impozitelor
U5. 9. Impozite, taxe şi contribuţii sociale reglementate de Codul fiscal
U5. 11. Rezumat
Obiectivul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta regimul juridic al
impozitelor și taxelor în scopul cunoaşterii acestora.
- să definiţi impozitul;
- să cunoașteți caracteristicile impozitului;
- să definiţi taxele;
să cunoașteți trăsăturile taxelor;
- să clasificaţi impozitele;
U5. 2. Noţiunea de impozit

 „o prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de
către administraţia publică pentru satisfacerea necesităților de interes
general”.20
20
Conform dispoziţiilor art.2, alin 29 din Legea 500/2002 privind finanţele publice.
36
U5. 3. Caracteristicile impozitului
 o contribuţie bănească,
 o contribuţie obligatorie,
 prelevări cu titlu nerambursabil,
 sunt datorate conform dispoziţiilor legale,
 sunt datorate de către persoanele fizice şi persoanele juridice, în sensul că reprezintă
o modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale
societăţii.
 se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute,
 o prelevare fără o contraprestaţie sau fără vreun echivalent din partea statului în
folosul imediat al plătitorilor.
U. 5. 4. Noţiunea de taxă
 „o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile
prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu
public”.21
U5. 5. Trăsăturile taxelor

 reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau
instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi
rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice.
 subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită
efectuarea unei activităţii din partea unui organ sau instituţii de stat;
 reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane;
 reprezintă plăţi făcute de persoane fizice sau juridice pentru servicii sau lucrări
efectuate în mod direct şi imediat acestora de către organe sau instituţii de stat
specializate.
U5. 6. Elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor

1. denumirea venitului bugetar: impozit, taxă, contribuţie, prelevare, vărsământ etc. 2.
subiectul impunerii sau debitorul, denumit generic contribuabil (o persoană fizică sau
21
Conform dispoziţiilor art. 2, alin 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
37
juridică care datorează, conform legii, o taxă, un impozit sau este obligată la efectuarea unei
anumite prelevări la bugetul statului).
3. obiectul sau materia impozabilă este reprezentată de veniturile sau bunurile
impozabile ori taxabile.
4. unitatea de evaluare a venitului bugetar reprezintă elementul care exprimă cuantumul
unitar al acestuia în raport cu baza de calcul. Cuantumul unitar al venitului se poate stabili în
funcţie de posibilităţile tehnice determinate, de obiectul şi de natura venitului astfel: cotă fixă
sau cotă procentuală( proporţională, progresivă sau regresivă).
5. asieta sau modul de aşezare a venitului - reprezintă modalitatea de aşezare a venitului
bugetar după obiectul sau materia impozabilă. Asieta presupune: identificarea subiectului şi a
materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea cuantumului de plată.
6. perceperea (încasarea) venitului bugetar - reprezintă realizarea efectivă a acestuia.
Perceperea venitului bugetar se realizaează prin următoarele metode: plată directă sau în
numerar, prin decontare bancară, prin intermediul cardurilor bancare, prin stopaj la sursă, prin
aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile şi prin mandat poştal.
7. termenul de plată reprezintă data la care un anumit venit trebuia să fie vărsat la bugetul
public.
8. înlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor sunt elemente expres şi limitativ
prevăzute prin actele normative care instituie venituri bugetare şi se ţine cont de ele la
evaluarea bazei de calcul, în determinarea cuantumului venitului bugetar, precum şi la
încasarea acestuia.
10. răspunderea debitorilor apare în toate cazurile în care contribuabilii nu îşi îndeplinesc
obligaţiile legale şi poate îmbrăca forma răspunderii civile, administrative, penale, financiar-
fiscale, după caz.
11. calificarea venitului bugetar se referă la stabilirea caracterului local sau central al
venitului şi atribuirea prin lege spre părţile fie ale bugetului de stat, fie ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, fie ale bugetelor locale.
U5.7. Clasificarea generală a veniturilor bugetare

În funcţie de regularitatea cu care se realizează, veniturile publice ale statului se împart
în:
 venituri ordinare - alcătuite din resursele care se încasează cu regularitate la bugetul
statului şi constituie o sursă permanenta şi continuă: impozitele si taxele.
38
 venituri extraordinare - considerate resursele la care statul apelează numai în cazuri
excepţionale, atunci când resursele provenite din veniturile curente nu acoperă integral
cheltuielile bugetare: împrumuturile şi emisiunile monetare.
U5. 8. Clasificarea impozitelor

În funcţie de forma plăţii, impozitele se clasifică în:
 impozite în natură care se prezentau sub forma prestaţiilor sau a dărilor în natură şi care
sunt rarisime în economiile ţărilor dezvoltate economiceşte;
 impozite pecuniare, în bani, devenite regulă, ele reprezintă în prezent unica formă sau
modalitate de percepere a impozitelor;
 După criteriul obiectului lor sau al materiei impozabile, impozitele pot fi:
 impozite pe avere, precum: impozite pe clădiri, pe terenuri, etc.;
 impozite pe venit, precum: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile persoanelor
fizice etc.;
 impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum: taxa pe valoarea adăugată etc.
 După scopul urmărit prin impunere, impozitele sunt:
 impozite financiare, cele a căror stabilire vizează exclusiv obţinerea unor venituri
publice bugetare;
 impozite de ordine, prin care se urmăreşte, pe lângă realizarea veniturilor bugetare şi
disciplinarea prin restrângere sau limitare a unor activităţi economice.
 În funcţie de locul sau nivelul la care se acumulează, impozitele se împart în22:
 impozite centrale, care se mobilizează ca venituri la bugetul central general al statului;
 impozite locale, mobilizate la bugetele locale.
 După criteriul modului de percepere, care este cel mai des utilizat în literatura de
specialitate, impozitele se clasifică în:
 impozite directe sunt cele care se stabilesc şi se plătesc în cadrul unui raport direct,
care se instituie între autoritatea publică şi un contribuabil determinat (de exemplu
impozitul pe profit, impozitul pe venit etc)..
 impozite indirecte, sunt cele care se percep cu prilejul vânzării unor bunuri mai ales
de consum sau numai al punerii în circulaţie a unor bunuri, cu prilejul executării
unor lucrări şi prestării unor servicii, etc.(de exemplu taxa pe valoarea adăugată,
taxele vamale, accizele etc.).
22
C. D. Popa, R. Bufan, A. Fanu-Moca, Dreptul finanţelor publice, Ed. „Alma Mater”, Ed.Mirton, Timişoara,
2000, p. 79.
39
U5. 9. Impozite, taxe şi contribuţii sociale reglementate de Codul fiscal
Potrivit dispoziţiilor art. 2, alin. 1 din Codul fiscal, impozitele şi taxele reglementate
de acesta sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
c) impozitul pe venit;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale;
i) impozitul pe construcţii.
Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, contribuţiile sociale obligatorii reglementate de
Codul fiscal sunt următoarele:
a) contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de
angajator bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj;
e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de
angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de
persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr.
200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale, cu modificările ulterioare.

1. Definiţi impozitul și taxa!(20 puncte)
2.Care sunt caracteristicile impozitului ? (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3. Care sunt impozitele, taxele și contribuțiile reglementate de Codul fiscal? (20
Punctaj 100p
puncte)
4. În funcţie de locul sau nivelul la care se acumulează, impozitele se împart în:
a. impozite centrale și impozite locale
40
b.impozite pe avere și impozite pe venit.
5. După criteriul modului de percepere, impozitele se clasifică în:
c. impozite directe și impozite indirecte
d.impozite în natură și impozite pecuniare
(20 puncte)
4. a
5. a
U3. 12. Rezumat

Sistemul veniturilor publice presupune o varietate de forme şi mijloace pentru
atragerea la bugetul statului a sumelor necesare finanţării funcţiilor sale. Formele tradiţionale,
comune tuturor statelor, sunt impozitele şi taxele.
Impozitul este „o prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată
de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităților de interes general”.
Taxa reprezintă „o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru
serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu
public”.
Elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor sunt: denumirea venitului bugetar,
subiectul impunerii sau debitorul, denumit generic contribuabil, obiectul sau materia
impozabilă, unitatea de evaluare a venitului bugetar, asieta sau modul de aşezare a venitului,
perceperea (încasarea) venitului bugetar, termenul de plată, înlesnirile, drepturile şi
obligaţiile debitorilor, răspunderea debitorilor și calificarea venitului bugetar
Impozitele se clasifică în funcţie de mai multe criterii, astfel: în funcţie de forma plăţii,
după criteriul obiectului lor sau al materiei impozabile, după scopul urmărit prin impunere, în
funcţie de locul sau nivelul la care se acumulează, după criteriul modului de percepere.

 Elementele tehnice ale impozitelor și taxelor
București, 2016.
3. Rada Postolache, Drept financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2013.
41
UNITATEA 6
ADMINISTRAREA CREANȚELOR FISCALE
Cuprins:
UNITATEA 6: Administrarea creanţelor fiscale
U 6. 2. Noţiunea de creanţe fiscale
U6. 3. Obligaţiile fiscale: noţiune, particularităţi
U6. 4. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale
U6. 5 Competența organelor fiscale
U6. 6. Actul administrativ-fiscal
U6.7.Administrarea şi aprecierea probelor
U6.8. Înregistrarea fiscală
U6.9.Stabilirea creanţelor fiscale
U6. 11. Rezumat

privind administrarea creanțelor fiscale.
- să definiți creanțele fiscale și obligațiile fiscale;
- să cunoașteți principiile generale de conduită în administrarea creanţelor
fiscale;
- să cunoașteți competența organelor fiscale;
- să definiți actul administrativ-fiscal;
- să cunoașteți mijloacele de probă administrate în procedura fiscală
- să cunoașteți procedura înregistrării fiscale,
- să cunoașteți procedura stabilirii creanțelor fiscale.
42
U 6. 2. Noţiunea de creanţe fiscale
 reprezintă ”dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general
consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie” .
 creanţe fiscale principale: impozite, taxe, contribuții.
 creanţe fiscale accesorii: penalități de întârziere, penalități de nedeclarare, dobânzi,
majorăride întârziere.
U6. 3. Obligaţiile fiscale: noţiune, particularităţi

 Obligaţie fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general
consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie23.
 Obligaţia fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi
datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege24;
 Obligaţia fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor,
penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale25;
Particularităţile ce individualizează obligaţia fiscală privesc în special: izvorul
obligaţiei fiscale, beneficiarul, obiectul, forma sa și condiţiile de stabilire, modificare şi
stingere.
U6. 4. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale

Codul de procedură fiscală reglementează la articolele 4-12, principiile generale de
conduită în administrarea creanțelor fiscale, și anume:
 principiul legalității,
 aplicarea unitară a legislației,
 exercitarea dreptului de apreciere,
 rolul activ al organului fiscal,
 limba oficială în administraţia fiscală,
 dreptul de a fi ascultat,
 obligaţia de cooperare,
 secretul fiscal,
 buna credință.
23
Art. 1, pct. 27 din Codul de procedură fiscală.
24
43
U6. 5 Competența organelor fiscale
 Competenţa organului fiscal central
 Competenţa generală a organului fiscal central în ”administrarea creanţelor fiscale
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj”- art.
29 din Codul de procedură fiscală.
 Competenţa materială şi teritorială a organului fiscal central
În ceea ce priveşte atribuţiile de administrare a creanţelor fiscale datorate bugetelor
prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul
A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află
domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului”- art. 30 din Codul de procedură fiscală.
Competenţa, în situaţia contribuabilului/plătitorului nerezident care desfăşoară activităţi
pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente26, revine organului fiscal
central pe a cărui rază teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului
fiscal, iar în cazul contribuabilului nerezident fără un sediu permanent pe teritoriul României,
competenţa revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F27. Prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F. se poate stabili competenţa de administrare în sarcina altor
organe fiscale decât organul fiscal teritorial în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal
al contribuabililor mari şi mijloci şi chiar şi sediile secundare ale acestora, precum şi criteriile
de selecţie şi listele contribuabililor care dobândesc calitatea de contribuabil mare sau, după
caz, contribuabil mijlociu28.
Excepție de la regula generală: plata în numerar a impozitelor şi contribuţiilor sociale
aferente veniturilor din activităţi agricole, datorate de persoanele fizice şi la organul fiscal
local din localitatea în care îşi are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există o unitate
teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administraţiei publice locale şi A.N.A.F. s-a
încheiat un protocol în acest scop - art. 34 din Codul de procedură fiscală legiuitorul
 Competenţa organului fiscal local
 Competenţă generală în administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local,
inclusiv a impozitului pe profit care se face venit la bugetul local 29, potrivit Codului
fiscal.
25
26
Art. 30 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;
27
Art. 35 din Codul de procedură fiscală;
28
Art. 30 alin. 3 din Codul de procedură fiscală;
29
Art. 37 din Codul de procedură fiscală;
44
 Competenţa teritorială a organului fiscal local- administrarea creanţelor fiscale datorate
bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se realizează prin
organul fiscal local al respectivei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu
excepţia cazului când prin lege se prevede altfel - art. 38 din Codul de procedură fiscală.
 Competenţă specială - în cazul în care nu se poate aplica regula generală prin care se
stabileşte competenţa teritorială. Astfel, în situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu are
un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are domiciliu fiscal în România, competenţa
teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului
supus dispoziţiilor legale fiscale. Acelaşi organ este competent şi în cazul în care sunt
necesare măsuri urgente ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de
identificare a bazei de impozitare reale, precum şi în caz de executare silită - art. 40 din
Codul de procedură fiscală
U6. 6. Actul administrativ-fiscal

Noțiune
Actul administrativ-fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de
administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii
individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat.
Trăsăturile actului administrativ-fiscal:
 este actul emis de organul fiscal,
 caracterul de specie faţă de actul administrativ; Trăsături comune cu ale actului
administrativ, astfel:
- este o manifestare unilaterală de voinţă, neputându-se vorbi de un acord de voinţă între
solicitant şi organul emitent;
- are la bază legea şi este emis pentru aplicarea în concret a legii şi a celorlalte acte
normative;
- este emis în exercitarea unor atribuţii de autoritate publică;
- este guvernat de regimul juridic al dreptului public, administrativ, reglementat printr-o
serie de reguli privitoare la forma sa, procedura de emitere, condiţiile de fond etc.
 este reglementat de norme juridice cu caracter fiscal - Legea nr. 207/2015 privind
Codul de procedură fiscală.
 drepturile şi obligaţiile pe care le stabileşte, modifică sau stinge sunt de natură fiscală.
 are natura juridică de act administrativ de autoritate.
45
U6.7. Administrarea şi aprecierea probelor
Potrivit dispoziţiilor art. 55 din Codul de procedură fiscală, pentru determinarea stării
de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând
proceda la:
 solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane,
 solicitarea de expertize,
 folosirea înscrisurilor,
 efectuarea de constatări la faţa locului,
 efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale
tematice, după caz.
 Solicitarea informaţiilor
Organul fiscal poate:
 solicita informaţii pentru stabilirea stării de fapt fiscale atât de la contribuabil, cât şi de
la alte persoane.
 solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare
stabilirii stării fiscale a acestuia. Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta
are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea
stării de fapt fiscale reale.
 are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau
a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligaţia de a furniza informaţiile
solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura
în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a
furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale.
 Expertiza
 organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei
expertize ori de câte ori consideră necesar.
 contribuabilul are posibilitatea de a numi un expert pe cheltuiala proprie.
 de obicei, se solicită părerea unui specialist în domeniul financiar-fiscal:
- expertiza fiscală pentru clarificarea unor aspecte de natură fiscală,
- expertiza contabilă, aceasta fiind necesară pentru verificarea documentelor contabile
pentru a constata lipsurile din gestiune, verificarea efectuării înregistrărilor legale în
contabilitate, verificarea registrelor pentru persoane juridice, etc
- expertiza tehnică pentru lămurirea unor probleme în legătură cu bunurile impozabile.
46
 Folosirea înscrisurilor
În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună
la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri.
În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care
contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
 Constatarea la faţa locului
 organului fiscal are posibilitatea de a efectua o constatare la faţa locului, întocmind în
acest sens proces-verbal de constatare.
U6.8. Înregistrarea fiscală

 reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală, de organizare a
registrului contribuabililor/plătitorilor şi de eliberare a certificatului de înregistrare
fiscală.
Atribuirea codului de identificare fiscală
 Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se
înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală.
 Atribuirea codului de identificare fiscală se face exclusiv de către organul fiscal
central, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, pe baza declaraţiei de
înregistrare fiscală (se completează un formular pus la dispoziţie de organul fiscal
central). Declaraţia de înregistrare fiscală este însoţită de acte doveditoare ale
informaţiilor cuprinse în aceasta.
 Codul de identificare fiscală este:
a) pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate
juridică, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de
organul fiscal;
b) pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează
potrivit legii speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit
legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau
exercită profesii libere, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală
atribuit de organul fiscal;
d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal
atribuit potrivit legii speciale;
47
e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare
fiscală atribuit de organul fiscal.
 În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt
contribuabili potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal privind impozitul pe venit, codul de
identificare fiscală este codul numeric personal.
 Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi
fără personalitate juridică;
b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii
primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
 În scopul administrării creanţelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din
oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, un subiect de
drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii.
Procedura de înregistrare din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează
creanţe fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
 Data înregistrării fiscale este:
a) data depunerii declaraţiei fiscale, în cazul persoanelor fizice care deţin cod numeric
personal şi sunt supuse impozitului pe venit;
b) data atribuirii codului de identificare fiscală, în celelalte cazuri.
Conform art. 84 din Codul de procedură fiscală,în scopul administrării impozitelor şi
taxelor locale, contribuabilul/plătitorul se identifică în relaţia cu organul fiscal local, astfel:
a) persoanele fizice, prin codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
b) persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, prin numărul de identificare
fiscală atribuit de organul fiscal potrivit art. 82;
c) persoanele juridice, prin codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal
potrivit art. 82.
Organizarea registrului contribuabililor/plătitorilor
 Evidenţa contribuabililor/plătitorilor este organizată de către organul fiscal central în
cadrul registrului contribuabililor/plătitorilor.
 Acest registru conţine:
-datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;
- date privind vectorul fiscal;
- alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.
48
 Aceste date se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabil/plătitor, de
oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi
instituţii, precum şi a constatărilor proprii ale organului fiscal central.
Certificatul de înregistrare fiscală
 se eliberează de către organul fiscal central, în termen de 10 zile de la data depunerii
declaraţiei de înregistrare fiscală sau, după caz, a cererii
 se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
Radierea înregistrării fiscale
 reprezintă activitatea de retragere a codului de identificare fiscală şi a certificatului de
înregistrare fiscală.
Radierea înregistrării fiscale se poate efectua:
 la cerere: la încetarea calităţii de subiect de drept fiscal, persoanele sau entităţile
înregistrate fiscal prin declaraţie de înregistrare fiscală trebuie să solicite radierea
înregistrării fiscale, prin depunerea unei declaraţii de radiere. Declaraţia se depune în
termen de 30 de zile de la încetarea calităţii de subiect de drept fiscal şi trebuie însoţită
de certificatul de înregistrare fiscală în vederea anulării acestuia
 din oficiu: ori de câte ori organul fiscal constată îndeplinirea condiţiilor de radiere a
înregistrării şi nu s-a depus declaraţie de radiere; în cazul decesului persoanei fizice sau,
după caz, încetării existenţei persoanei juridice potrivit legii, caz în care se efectuează de
organul fiscal central.
U6.9.Stabilirea creanţelor fiscale

 reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de
impozitare şi a creanţelor fiscale.
 se face prin declaraţie de impunere, fie prin decizie de impunere emisă de organul
fiscal.
Declaraţia de impunere - reprezintă, potrivit art. 1 pct. 18 din Codul de procedură
fiscală, actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:
a) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii,
obligaţia calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;
b) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are
obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti
impozitele, taxele şi contribuţiile sociale;
49
c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare,
dacă legea prevede declararea acestora;
Decizia de impunere
 este actul administrativ fiscal prin care se stabilesc, în sarcina contribuabilului,
obligaţiile fiscale principale şi accesorii.
 se emite de către organul fiscal ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică baza de
impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei
verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii.

1. Definiţi creanțele fiscale! (20 puncte)
2. Care sunt principiile generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale?
Timp de lucru : 15 min (20 puncte)
Punctaj 100p
3. Radierea înregistrării fiscale se poate efectua:
a. la cerere.
b. din oficiu
(20 puncte)
4. Actul administrativ-fiscal are natura juridică de:
a. act administrativ de autoritate
b.act administrativ de gestiune.
(20 puncte)
5. Prin decizia de impunere se stabilesc, în sarcina contribuabilului:
a. numai obligaţiile fiscale principale
b. numai obligaţiile fiscale accesorii
c. obligaţiile fiscale principale şi accesorii.
(20 puncte)
3.a,b
4. a
5. c
U6. 11. Rezumat

Creanţele fiscale reprezintă dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului
general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie.
50
Obligaţie fiscală este obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului
general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie.
Organul fiscal central are competenţă generală administrarea creanţelor fiscale
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj, iar organul fiscal
local are competenţă generală în administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local,
inclusiv a impozitului pe profit care se face venit la bugetul local.
Principiile generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale sunt: principiul
legalității, aplicarea unitară a legislației, exercitarea dreptului de apreciere, rolul activ al
organului fiscal, limba oficială în administraţia fiscală, dreptul de a fi ascultat, obligaţia de
cooperare, secretul fiscal, buna credință.
Actul administrativ-fiscal este actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de
administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii
individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat.
Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii,
administrează mijloace de probă, putând proceda la: solicitarea informaţiilor, de orice fel, din
partea contribuabililor şi a altor persoane, solicitarea de expertize, folosirea înscrisurilor,
efectuarea de constatări la faţa locului, efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente,
operative şi inopinate sau controale tematice, după caz.
Înregistrarea fiscală reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală,
de organizare a registrului contribuabililor/plătitorilor şi de eliberare a certificatului de
înregistrare fiscală.
Stabilirea creanţelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei
impozabile, de calculare a bazei de impozitare şi a creanţelor fiscale. Stabilirea creanţelor
fiscale se face prin declaraţie de impunere, fie prin decizie de impunere emisă de organul
fiscal.
 Administrarea şi aprecierea probelor în procedură fiscală
1. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și
3. O. M. Cilibiu, Drept financiar și fiscal, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2016.
51
UNITATEA 7
COLECTAREA CREANŢELOR FISCALE
Cuprins:
UNITATEA 7: COLECTAREA CREANŢELOR FISCALE
U7. 2. Noțiuni generale
U7. 3. Stingerea creanţelor fiscale prin plată
U7.4.Stingerea creanţelor fiscale prin compensare şi restituire
U7.5.Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
U7.5.1.Noţiuni generale.Măsuri asiguratorii
U7.5.2.Prescripţia dreptului de a cere executarea silită
U7.5.3.Organele de executare silită.Executorii fiscali
U7.5.4.Condiţiile necesare pentru începerea executării silite
U7.5.5.Suspendarea şi încetarea executării silite
U7.5.6.Executarea silită prin poprire
U7.5.7.Executarea silită asupra bunurilor mobile
U7.5.8.Executarea silită asupra bunurilor imobile
U7.5.9.Cheltuieli de executare silită
U7.5.10.Contestaţia la executarea silită
U7.6.Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi
U7.6.1.Insolvabilitatea
U7.6.2.Anularea creanţelor fiscale
U7.6.3.Darea în plată
U7.6.4. Conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale
U7. 8. Rezumat

Scopul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta stingerea creanțelor
fiscale.
52
- să cunoașteți care sunt modalitățile de stingerea a creanțelor fiscale
- să cunoașteți care sunt condiţiile necesare pentru începerea executării silite;
- să cunoașteți procedura stingerii creanţele fiscale.
U7. 2. Noțiuni generale

Colectarea creanţelor fiscale
 reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale30.
 se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.
Stingerea creanţelor fiscale se realizază prin mai multe modalităţi, şi anume:
 plată,
 compensare şi restituire,
 executare silită(executare silită prin poprire, executare silită asupra bunurilormobile,
executare silită asupra bunurilor imobile),
 insolvabilitate,
 anularea creanțelor fiscale,
 darea în plată și
 conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale
U7. 3. Stingerea creanţelor fiscale prin plată

Efectuarea plăţii. Modalităţi de plată.
 De regulă, stingerea creanţelor fiscale are loc prin plată.
 Modalităţi de plată:
 plată în numerar,
 prin intermediul cardurilor bancare,
 prin decontare bancară,
 prin stopaj la sursă,
 prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile,
 prin mandat poştal.
 momentul plăţii ( potrivit art. 163, alin. 11 din Codul de procedură fiscală) este:
a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul
fiscal, unităţile Trezoreriei Statului sau organele ori persoanele abilitate de acestea;
30
Potrivit dispozițiilor art. 152 din Cod de procedură fiscală.
53
b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul
poştal;
c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează
contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel
cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia
bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei
prevăzute la art. 177, data putând fi dovedită prin extrasul de cont;
d) în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost
efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În
cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe
fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al
ministrului finanţelor publice.
Potrivit dispoziţiilor art. 165 din Codul de procedură fiscală, dacă un debitor datorează
mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate
obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care
este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în
următoarea ordine:
a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale
accesorii, în ordinea vechimii;
b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
Prin excepţie, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma
plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în
ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. Aceste prevederi
nu se aplică în cazul plăţii taxelor.
U7.4. Stingerea creanţelor fiscale prin compensare şi restituire

Compensarea
 este o modalitate specială de stingere a obligaţiilor fiscale care intervine în situaţia în
care acelaşi contribuabil, persoană fizică sau juridică, are, pe de o parte, obligaţii de
plată la buget, iar pe de altă parte, are de primit sume plătite în plus, de rambursat ori de
restituit, după caz, de la buget
 prin compensare se se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori
subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate
bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat,
54
de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când
ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu
condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv
unităţile subordonate acesteia.
 creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget,
urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în
mod proporţional.
 creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele
fiscale ale debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele
diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului
 Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele
există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
 Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau
din oficiu.
 Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea
compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
Restituiri de sume
 la cerere, se restituie contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a
fi datorată.
 Prin excepţie, se restituie din oficiu următoarele sume:
a) cele de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a
impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult
60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere;
b) cele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat
poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
 În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata
are dreptul la restituirea sumei respective.
 Diferenţele de impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale de restituit mai mici de 10 lei
rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie
atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată. Prin excepţie,
diferenţele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la solicitarea
contribuabilului/plătitorului31.
31
Art. 168, alin. 5 și 6 din Codul de procedură fiscală
55
 În cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligaţii restante,
restituirea/rambursarea se efectuează numai după efectuarea compensării32.
U7.5. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

U7.5.1. Noţiuni generale. Măsuri asigurătorii
 În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate,
organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de
executare silită.
 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului
asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi
asupra veniturilor acestuia.
 măsurile asiguratorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în
cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.
 Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
 Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În
decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul
creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
 Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, cel interesat
poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă.
 Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate
face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261 din Codul de
procedură fiscală.
 Măsurile asigurătorii instituite se ridică, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal,
când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei
prevăzute la art. 211 din Codul de procedură fiscală, după caz.
 Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii se duce la îndeplinire de către organul de
executare silită competent şi se comunică tuturor celor cărora le-a fost comunicată
decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în legătură
cu acestea.
32
Art. 168, alin. 8 din Codul de procedură fiscală
56
U7.5.2. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită
 dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se
prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat
naştere acest drept - potrivit dispoziţiilor art. 215 din Codul de procedură fiscală
Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă33:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de
prescripţie a dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a
fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Întreruperea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie pentru dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale
se întrerupe în următoarele situaţii34:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de
prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în
cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a
recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate fără bunuri şi venituri
urmăribile;
Împlinirea termenului de prescripţie produce următoarele efecte:
- dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului
de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de
realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
- sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului
de prescripţie, nu se restituie.
Prescripţia dreptului de a cere restituirea
33
Art. 216 din Codul de procedură fiscală
34
Art. 217 din Codul de procedură fiscală.
57
 Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie
în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
dreptul la restituire.
U7.5.3. Organele de executare silită. Executorii fiscali35.

 organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire
măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
 Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile
publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali
organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire
măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită. Toate aceste organe se
numesc organe de executare silită.
 este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile
urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul.
 În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare
silită se face de organul de executare coordonator.
 Când se constată că domiciliul sau sediul debitorului se află în raza teritorială a altui
organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise
acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
 În cazul debitorilor solidari, organul de executare coordonator, este cel în a cărui rază
teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe
venituri sau bunuri urmăribile.
 Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să
o prezinte în exercitarea activităţii.
U7.5.4. Condiţiile necesare pentru începerea executării silite36:

1. existenţa unui titlu executoriu
 executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu
executoriu emis de organul fiscal competent.
35
Sunt la reglementate la art. 220 din Codul de procedură fiscală
36
Conform dispoziţiilor art. 226-230 din Codul de procedură fiscală.
58
 în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită se înscriu
creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi
individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii,
precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii,
constituie titluri executorii.
 Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau
termenul de plată prevăzut de lege.
2. expirarea termenului legal de plată fără ca suma de bani legal datorată să fi fost
achitată.
3. înştiinţarea sau somarea debitorului creanţei fiscale
 executarea silită începe prin comunicarea somaţiei.
 Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă
măsurile de executare silită.
4. pornirea executării silite înainte de împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei
fiscale.
U.7.5.5. Suspendarea şi încetarea executării silite

Suspendarea executării silite
 Executarea silită se suspendă:
a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c) în cazul în care, după primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate
solicita organului de executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca
plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte
venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni. De la data aprobării cererii debitorului, executarea
silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
d) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată
pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului;
f) în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere de
restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa
fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă la
data depunerii cererii.
Încetarea executării silite
59
 Executarea silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv
obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina
debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiinţat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
 Măsurile de executare silită aplicate se ridică prin decizie întocmită în cel mult două
zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare silită.
U7.5.6. Executarea silită prin poprire

 Poprirea:
 reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmăreşte sumele pe care o
terţă persoană le datorează debitorului urmărit.
 constă în indisponibilizarea în mâinile terţului debitor a contribuabilului urmărit şi în
obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului
său (debitorului urmărit).
 presupune de regulă trei subiecte:
- creditorul popritor (cel care solicită înfiinţarea popririi),
- debitorul poprit (cel care este obligat faţă de creditorul popritor)
- terţul poprit (care este debitorul contribuabilului).
 existenţa a trei raporturi juridice. Astfel, se pot distinge:
- raportul juridic existent între creditorul popritor şi debitorul poprit,
- raportul juridic existent între debitorul poprit şi terţul poprit.
Ambele sunt raporturi juridice directe, de la creditor la debitor, care au luat fiinţă anterior
înfiinţării popririi.
În momentul înfiinţării popririi ia naştere al treilea raport juridic,
- cel între creditorul popritor şi terţul poprit37
 În materie fiscală creditor este statul, debitorul poprit este contribuabilul, iar terţul
poprit va fi un debitor al contribuabilului.
 sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile
necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane
37
D. D. Şaguna, Drept financiar …op. cit., 2003, p. 425.
60
sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice
existente - potrivit dispoziţiilor art. 136 din Codul de procedură fiscală
 Nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele reprezentând credite
nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru
derularea unor programe ori proiecte, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a
fost pornită procedura executării silite.
 Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca
angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie
specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură
civilă, republicat.
 Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se
înfiinţează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului
poprit, cu respectarea termenului de 15 zile şi cu înştiinţarea debitorului despre
înfiinţarea popririi.
 Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea
copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre
aceasta a debitorului.
 Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către
terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora
primirii adresei de înfiinţare a popririi.
Potrivit dispoziţiilor art. 136, alin. 9, din Codul de procedură fiscală, după înfiinţarea
popririi, terţul poprit este obligat:
a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal
suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;
b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta
organul de executare silită;
c) în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor
din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă,
organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare
silită.
U7.5.7. Executarea silită a bunurilor mobile

 Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile
prevăzute de lege.
61
 Bunurile mobile exceptate de la executarea silită
Potrivit dispoziţiilor art. 238, alin. 2 din Codul de procedură fiscală, în cazul
debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii
debitorului, precum şi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea
profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter
permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele,
seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale,
precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă
debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea
hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor
bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
 Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii în calitate de
profesionist nu sunt exceptate de la executare silită.
 Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora,
chiar dacă acestea se află la un terţ.
 Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
 Bunurile nu se sechestrează dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi
decât cheltuielile executării silite.
 De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt
indisponibilizate.
 Valorificarea bunurilor sechestrate
 în cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la
valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a
dispus desfiinţarea sechestrului sau suspendarea executării silite.
 Organul de executare silită competent procedează la valorificarea bunurilor sechestrate
prin38:
38
art. 247, alin. 3 din Codul de procedură fiscală
62
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii,
agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
 Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute
în regim de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se efectuează de către
organele fiscale, la preţul pieţei.
Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită
 Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor
încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de lege.
 Sumele realizate din executare silită sting creanţele fiscale în ordinea vechimii
titlurilor executorii, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 230 alin. (3)–(6) din Codul
de procedură fiscală. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale
principale, în ordinea vechimii39, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea
vechimii.
 Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai
mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la
compensare sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz. Despre sumele de restituit
debitorul va fi înştiinţat de îndată.
 Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai
după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de
executare silită procedează, după caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu
înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
U7.5.8. Executarea silită a bunurilor imobile

 Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
 În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane,
executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma
partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
39
Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător.
63
 Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii
bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât
odată cu imobilul.
 În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim
locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare40.
 Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, la fel ca
şi în cazul executării silite a bunurilor mobile. Sechestrul aplicat asupra bunurilor
imobile constituie ipotecă legală.
Instituirea administratorului-sechestru
 La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare silită
poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru
administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din
administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
 Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau
juridică.
 Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate la unităţile abilitate şi
depune recipisa la organul de executare silită.
Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
 După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de
executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a
creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri
ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
 De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului
imobil se suspendă.
 Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită
imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea se sustrage ulterior de
la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea acesta va răspunde conform legii.
Valorificarea bunurilor imobile se face la fel ca a bunurilor mobile, cu unele
specificaţii:
- în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata
preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de
adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz,
64
stabilite conform dispoziţiilor noului cod de procedură fiscală. Organul de executare va stabili
condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate41.
- cumpărătorul nu poate înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi
a dobânzii sau majorării de întârziere stabilite.
- în cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare silită încheie procesul-
verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a
avansului dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie
titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia.
În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către
cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-
primire.
U7.5.9. Cheltuieli de executare silită

 Regula: cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în
sarcina debitorului.
 Excepţia: în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, cheltuielile
generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi sunt suportate de
organul fiscal central.
 Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin
proces-verbal, care constituie titlu executoriu şi are la bază documente privind
cheltuielile efectuate.
 Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organul de
executare silită, din bugetul acestuia.
 Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din
care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a
creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de
stat, dacă legea nu prevede altfel.
U7.5.10. Contestaţia la executare silită

 persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat
cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organele de executare
silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de
40
Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor
fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
41
Art. 253, alin. 1 din Codul de procedură fiscală.
65
executare în condiţiile legii - potrivit dispozițiilor art. 260, din Codul de procedură
fiscală
 Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost
pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă
judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o
altă procedură prevăzută de lege.
 Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în
procedură de urgenţă.
Termenul de introducere a contestației
 Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data
când42:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le
contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu
ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare
silită de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă, de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le
contestă.
 Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea
actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea
executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de
executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
U7.6. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

 insolvabilitatea,
 anularea creanțelor fiscale,
 darea în plată
 conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale.
U7.6.1 Insolvabilitatea
 potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, este insolvabil debitorul ale cărui
venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată
sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
42
Art. 261, alin. 1 din Codul de procedură fiscală
66
 Pentru obligaţiile fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au
venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune
scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată pe baza
procesului-verbal de insolvabilitate.
 În cazul debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate executarea silită se întrerupe.
 Organul fiscal are obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra
stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
 În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile,
organele de executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în
evidenţa curentă şi de executare silită.
 În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de
insolvenţă potrivit Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală
a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale existente în evidenţa creanţelor fiscale la
data declarării insolvenţei.
 Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei sunt scutite de
consemnarea vreunei cauţiuni.
U7.6.2. Anularea creanţelor fiscale

 Anularea creanțelor fiscale poate interveni:
 în situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin
poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite (conducătorul
organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective).
 în cazul debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri
urmăribile, dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie se constată că debitorul nu a
dobândit bunuri sau venituri urmăribile (organele de executare silită procedează la
anularea obligaţiilor fiscale).
 când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat fără
să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
 Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care
au fost înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu
s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.
 Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data
de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului
creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.
67
 În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma de 40 lei reprezintă limita
maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul
creanţelor fiscale care pot fi anulate
U7.6.3. Darea în plată

 Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la
sursă şi a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe
transmise spre colectare organului fiscal central, precum şi creanţele fiscale
administrate de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu
acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după
caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcţie şi
teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt
supuse executării silite de către organul fiscal competent.
 În cazul creanţelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-
verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil. În termen de 90 de zile de la
data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil,
instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligaţia de a efectua
demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare
potrivit art. 867 din Codul civil43.
7.6.4. Conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale

 la contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate
aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat,
conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal
central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate
bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul
de stat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate, cu excepţia
obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora şi
obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor externe garantate de
stat.
 Contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin
conversie în acţiuni se aprobă prin hotărâre a Guvernului
43
Art. 263, alin. 2 și 4 din Codul de procedură fiscală
68
 Conversia în acţiuni se realizează numai cu respectarea dreptului de preferinţă al
acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor constitutive.
 Instituţia publică ce exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării
conversiei exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru
acţiunile emise în favoarea statului de operatorii economici şi înregistrează în
evidenţele contabile aceste acţiuni.
 În vederea stingerii prin conversie în acţiuni a obligaţiilor, organul fiscal competent
emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, care se comunică
contribuabililor/plătitorilor la care statul este acţionar integral sau majoritar
 Conversia obligaţiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea
nominală a acţiunilor.
 Data stingerii obligaţiilor este data realizării conversiei.

1. Care sunt modalitățile prin care se realizează plata sumelor cuvenite bugetului?
(20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 2. Care sunt modalitățile prin care se realizează stingerea creanțelor fiscale? (20
Punctaj 100p
puncte)
3. Care sunt condiţiile necesare pentru începerea executării silite? (20
puncte)
4. Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de:
a. 5 ani:
b. 2 ani;
c. 6 luni
(20 puncte)
5. Termenul de introducere a contestației la executare silită este de:
a. 15 zile;
b. 30 de zile
(20 puncte)
4. a
5. a
69
U7.8. Rezumat
Colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop
stingerea creanţelor fiscale. Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de
creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.
Stingerea creanţelor fiscale se realizează prin mai multe modalităţi, şi anume: plată,
compensare şi restituire, executare silită(executare silită prin poprire, executare silită asupra
bunurilor mobile, executare silită asupra bunurilor imobile), insolvabilitate, anularea
creanțelor fiscale, darea în plată și conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale
De regulă, stingerea creanţelor fiscale are loc prin plată, contribuabilii executându-şi
de bună voie obligaţia impusă în mod unilateral de către stat.
Plata sumelor cuvenite bugetului se poate realiza, în funcţie de caracteristicile
veniturilor bugetare în una din următoarele modalităţi: plată în numerar, prin intermediul
cardurilor bancare, prin decontare bancară, prin stopaj la sursă, prin aplicare şi anulare de
timbre fiscale mobile și plata prin mandat poştal.
Compensarea este o modalitate specială de stingere a obligaţiilor fiscale care intervine
în situaţia în care acelaşi contribuabil, persoană fizică sau juridică, are, pe de o parte, obligaţii
de plată la buget, iar pe de altă parte, are de primit sume plătite în plus, de rambursat ori de
restituit, după caz, de la buget
La cerere, se restituie contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără
a fi datorată.
În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate,
organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare
silită.
Pentru începerea executării silite trebuie îndeplinite următoarele condiţii :existenţa
unui titlu executoriu, expirarea termenului legal de plată fără ca suma de bani legal datorată
să fi fost achitată, înştiinţarea sau somarea debitorului creanţei fiscale și pornirea executării
silite înainte de împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei fiscale.
Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmăreşte
sumele pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit și constă în indisponibilizarea
în mâinile terţului debitor a contribuabilului urmărit şi în obligarea acestuia de a plăti direct
creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său (debitorului urmărit).
Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile
prevăzute de lege. De asemenea, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a
debitorului
70
Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina
debitorului.
Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat
cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organele de executare silită,
precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în
condiţiile legii.

 Contestaţia la executarea silită.
1. Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările
ulterioare.
2.Emil Bălan, Drept financiar, Ediţia a IV-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.
2016.
71
UNITATEA 8
DATORIA PUBLICĂ
Cuprins:
UNITATEA 8: DATORIA PUBLICĂ
U8. 2. Noţiunea de datorie publică
U8. 3. Datoria publică guvenamentală
U8.4. Datoria publică locală

Obiectivul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta noțiuni și aspecte
privind datoria publică
- să definiţi datoria publică guvernamentală și datoria publică locală;
- să cunoașteți scopurile în care este contactată datoria publică guvernamentală;
- să cunoașteți sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale;
- să cunoaștețiinstrumentele datoriei publice locale
U8. 2. Noţiunea de datorie publică

 datorie publică - totalitatea obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi
locale - potrivit dispozițiilor art. 2, lit. c din OUG nr 64/2007 privind datoria publică, cu
modificările și completările ulterioare.
 Datoria publică guvernamentală - totalitatea obligaţiilor statului la un moment dat,
provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de
Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice.
 Datoria publică locală - totalitatea obligaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale, la un
moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau
garantate de către autorităţile administraţiei publice locale.
72
U.8. 3. Datoria publică guvernamentală
Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale
 În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanţelor
Publice are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile
minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor implicate.
 În cazul operaţiunilor de administrare a riscurilor aferente oligaţiilor de natura datoriei
publice guvernamentale, Ministerul Finanţelor Publice poate încheia acorduri cu
instituţiile financiare, în vederea utilizării de instrumente specifice, care pot prevedea
compensarea bilatarelă a obligaţiilor rezultate între părţile participante, astfel încât să
rezulte periodic o singură obligaţie finală netă a uneia dintre părţi, în conformitate cu
legislaţia în materie în vigoare şi în baza normelor emise în aplicarea prezentei ordonanţe
de urgenţă.
 Contractarea de împrumuturi pentru finanţarea deficitului şi refinanţarea datoriei
publice se va face pe baza unor proceduri specifice, în funcţie de tipul instrumentului
ales, acestea urmând a fi prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
 Ministerul Finanţelor Publice elaborează, cu consultarea Băncii Naţionale a României,
strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale, pe care
o înaintează spre aprobare Guvernului şi spre informare Parlamentului României;
strategia este revizuibilă anual sau ori de câte ori condiţiile de piaţă şi/sau necesităţile de
finanţare o impun.
 Veniturile, respectiv cheltuielile rezultate în urma efectuării operaţiunilor de
administrare a datoriei publice guvernamentale reprezintă venituri, respectiv cheltuieli
ale bugetului de stat sau ale bugetului Trezoreriei Statului.
Contractarea datoriei publice guvernamentale
 Guvernul este autorizat să angajeze în numele şi în contul statului obligaţii de natura
datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanţelor Publice, în
următoarele scopuri:
a) finanţarea deficitului bugetului de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii
precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această
destinaţie, finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor
sociale de stat din exerciţiul curent;
b) refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale;
73
c) menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul curent general al
Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;
d) finanţarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesităţi prioritare
pentru economia românească.
e) susţinerea balanţei de plăţi în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii
Europene nr. 332/2002 de stabilire a unui mecanism de asistenţă financiară pe termen mediu
pentru balanţele de plăţi ale statelor membre.
 Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot fi beneficiari ai garanţiilor de stat
sau ai subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Finanţelor Publice.
 Pe parcursul unui an, Ministerul Finanţelor Publice contractează împrumuturi
guvernamentale, independent de evoluţia disponibilităţilor existente în contul curent
general al Trezoreriei Statului şi de evoluţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat
în decursul acelui an.
 Finanţările rambursabile contractate de la organismele financiare internaţionale
destinate finanţării deficitului bugetului de stat se aprobă prin lege.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale
 reprezintă o obligaţie a statului necondiţionată şi irevocabilă de plată a capitalului,
dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente finanţărilor rambursabile angajate
sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agenţiile de rating pentru
evaluarea riscului de ţară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului şi alte cheltuieli
legate de angajarea finanţărilor rambursabile în numele şi contul statului vor fi plătite
din bugetul de stat şi/sau bugetul Trezoreriei Statului, după caz.
 În vederea plăţii serviciului datoriei publice guvernamentale, se acordă autorizare
bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli.
 Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz,
următoarele:
a) disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;
b) finanţările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanţarea datoriei publice
guvernamentale;
c) cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;
c1) bugetul Trezoreriei Statului şi, în completare, bugetul de stat, în cazul plăţii dobânzii
aferente titlurilor de stat tip benchmark;
74
d) sumele încasate de Ministerul Finanţelor Publice de la subîmprumutaţi, în baza
acordurilor încheiate cu aceştia, cu respectarea condiţiilor acordurilor prin care au fost
angajate finanţările rambursabile;
e) sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanţări
rambursabile cu garanţia statului;
f) fondul de risc constituit la Ministerul Finanţelor Publice pentru situaţiile în care
garantaţii/subîmprumutaţii nu îşi onorează obligaţiile prevăzute în acordurile încheiate
cu Ministerul Finanţelor Publice;
f1) sumele intrate în Trezoreria Statului în contul împrumuturilor contractate de
ordonatorii de credite cu garanţia statului sau contractate de Ministerul Finanţelor
Publice şi subîmprumutate acestora şi preluate spre administrare de Ministerul
Finanţelor Publice g) alte surse, în condiţiile legii.
 Banca Naţională a României, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor
Publice, poate acţiona ca agent al statului în rambursarea datoriei publice
guvernamentale contractate în altă monedă decât moneda naţională, precum şi în
organizarea licitaţiilor de titluri de stat pe piaţa internă.
 Pentru activităţile derulate de către Banca Naţională a României, în calitate de agent al
statului pentru rambursarea datoriei publice guvernamentale şi pentru plasarea către terţi
a emisiunilor de titluri de stat, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să plătească
comisioane din bugetul de stat, al căror cuantum este stabilit prin convenţie între cele
două părţi.
Raportarea datoriei publice guvernamentale
 Ministerul Finanţelor Publice elaborează anual raportul privind datoria publică
guvernamentală şi îl transmite Guvernului spre aprobare. Forma aprobată a raportului
este transmisă spre informare Parlamentului, dar nu mai târziu de data de 30 iulie a
anului următor celui de raportare.
U8. 4. Datoria publică locală

 reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform acordurilor încheiate,
din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale împrumutate, precum şi din
veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice
locale, după caz.
 Instrumentele datoriei publice locale sunt:
a) titluri de valoare;
75
b) împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit;
c) credite furnizor;
d) leasing financiar;
e) garanţie locală.
 Avalizarea de către autorităţile administraţiei publice locale a biletelor la ordin emise
de operatorii economici şi serviciile publice din subordinea acestora reprezintă datorie
publică locală.
 Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile
administraţiei publice locale sau prin intermediul unor agenţii ori al altor instituţii
specializate.
 Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi
înscrisă în registrul de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se
raportează anual prin situaţiile financiare.
 Registrul de evidenţă a datoriei publice locale va include informaţii care să specifice
suma totală a datoriilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi detalierea
datoriilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de
evidenţă a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
 Valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale se înscrie
în registrul de evidenţă a garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin
situaţiile financiare.
 Registrul de evidenţă a garanţiilor locale cuprinde informaţii care să specifice suma
totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale, precum şi
detalierea garanţiilor şi alteinformaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul
de evidenţă a garanţiilor locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
 După contractarea şi/sau garantarea de împrumuturi interne şi/sau externe, autorităţile
administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice,
în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului respectiv, copii de pe
fiecare document primar, care atestă, după caz:
a) contractarea/garantarea împrumutului;
b) actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse
modificări la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.
 Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/garantat, raportarea la
Ministerul Finanţelor Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează
lunar, în termen de 15 zile de la sfârşitul perioadei de raportare.
76
 În scopul evaluării datoriei publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă
monedă decât cea naţională, este calculată în moneda naţională, utilizându-se cursul de
schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi din perioada
la care se face raportarea.
 Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi
va fi plătit din bugetele locale şi din bugetele beneficiarilor de împrumuturi garantate de
autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din sumele obţinute din contractarea
de împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale directe.

1. Definiţi datoria publică guvernamentală!. (20 puncte)
2. Definiţi datoria publică locală! (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3.Raportul privind datoria publică guvernamentală se aprobă de:
Punctaj 100p
a. Ministerul Finanțelor Publice
b. Guvern? (20 puncte)
4. Care sunt instrumentele datoriai publice locale? (20 puncte)
5. Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi
înscrisă:
a. registrul de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi;
b. Raportul privind datoria publică locală
3. a; 5. a
U8.6. Rezumat
Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligaţiilor statului la un
moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau
garantate de Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice
Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor unităţilor administrativ-
teritoriale, la un moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze
contractuale sau garantate de către autorităţile administraţiei publice locale”.
Guvernul este autorizat să angajeze în numele şi în contul statului obligaţii de natura
datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instrumentele datoriei publice locale sunt: titluri de valoare; împrumuturi de la băncile
comerciale sau de la alte instituţii de credit; credite furnizor; leasing financiar; garanţie locală.
77
 Datoria publică guvernamentală
1. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
2. OUG nr 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările
ulterioare.
2016.
78
UNITATEA 9
CONTROLUL FINANCIAR
Cuprins:
UNITATEA 9 CONTROLUL FINANCIAR
U9.2. Noţiuni generale
U9.3. Controlul financiar intern
U9.4. Controlul financiar extern
U9.6. Rezumat

privind controlul financiar și formele acestuia.
- să definiți controlul financiar;
- să cunoașteți formele controlului financiar

Controlul financiar
 “acea activitate de verificare a actelor şi operaţiunilor referitoare la constituirea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare statului şi colectivităţilor locale în
scopul realizării unei eficientizări a vieţii economico-sociale şi a restabilirii ordinii de
drept încălcate”44.
În ţara nostră sunt organizate următoarele forme de control financiar şi fiscal:
I. Controlul financiar intern
1. Controlul financiar intern/managerial
2. Controlul financiar preventiv propriu
3. Auditul public intern
44
Cristina Oneţ, Dreptul finanţelor publice. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 270.
79
II. Controlul financiar extern
1. Controlul ierarhic
2. Controlul specializat
a. Controlul financiar delegat
b. Controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi
c. Controlul fiscal: inspecţia fiscală, controlul inopinat, controlul antifraudă
fiscală, verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central şi verificarea
documentară
U9.3. Controlul financiar intern

1. Controlul financiar intern/managerial
 ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările
legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi
eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile.
 Obiectivele generale ale controlului sunt45:
- realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice,
stabilite în concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate,
economicitate şi eficienţă;
- protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului
sau fraudei;
- respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare
şi difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi
proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.
Conducătorul entităţii publice elaborează anual un raport asupra sistemului de control
intern/managerial, care se transmite Secretariatului General al Guvernului.
2. Controlul financiar preventiv propriu

 reprezintă activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor
efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea
acestora.
45
Art. 3 din O.G. nr. 119/1999/, r(1)
80
 Conţinutul controlului financiar preventiv constă în verificarea sistematică a
proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia din punctul de vedere al46:
- legalităţii şi regularităţii;
- încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite
potrivit legii.
 Autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru
toate entităţile publice este Ministerul Finanţelor Publice.
 controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în următoarele forme:
a) controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor
operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public;
b) controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ai bugetului oricărui fond special, la
Fondul naţional şi la agenţiile de implementare a fondurilor comunitare, precum şi la
alte entităţi publice cu risc ridicat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor
Publice.
3. Auditul public intern

 activitatea funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută
să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice;
 Obiectivul general al auditului public intern în entităţile publice îl reprezintă, potrivit
art. 3, alin. 1 Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, r(1), cu modificările şi
completările ulterioare, îmbunătăţirea managementului acestora şi poate fi atins, în
principal, prin:
a) activităţi de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante,
efectuate în scopul de a furniza entităţilor publice o evaluare independentă a proceselor de
management al riscurilor, de control şi de guvernanţă;
b) activităţi de consiliere menite să adauge valoare şi să îmbunătăţească procesele
guvernanţei în entităţile publice, fără ca auditorul intern să îşi asume responsabilităţi
manageriale.
 Sfera auditului public intern cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţilor
publice pentru îndeplinirea obiectivelor acestora, inclusiv evaluarea sistemului de
control managerial.
 Organizarea auditului public intern
46
Art. 7 din O.G. nr. 119/1999, r(1).
81
Auditul public intern este organizat astfel47:
1. Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) - organism cu caracter consultativ,
pentru a acţiona în vederea definirii strategiei şi a îmbunătăţirii activităţii de audit public
intern în sectorul public.
2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) –
constituită în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, structurată pe servicii de specialitate, în
subordinea directă a ministrului finanţelor publice, monitorizează la nivel naţional auditul
public inter.
3. comitetele de audit intern
4. compartimentele de audit public intern din entităţile publice- constituite distinct în
subordinea directă a conducătorilor entităţilor publice
 Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se
limita la acestea, următoarele48:
a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică
din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii
finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;
b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile
comunitare;
c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau
închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al
unităţilor administrativ-teritoriale;
e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor
de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
f) alocarea creditelor bugetare;
g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
h) sistemul de luare a deciziilor;
i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
j) sistemele informatice.
 Tipuri de audit49:
- auditul de sistem
- auditul performanţei
47
Potrivit art. 4 din Legea nr. 672/2002, r(1).
48
Potrivit art. 5, alin. 2 din Legea nr. 672/2002, r(1).
49
Art. 15 din Legea nr. 672/2002, r(1).
82
- auditul de regularitate
U9.4. Controlul financiar extern

1. Controlul financiar ierarhic
 se exercită în cadrul raporturilor juridice de subordonare ierarhică, raporturi în care
subiectele de drept se află în cadrul unei ierarhii administrative, subiectul de drept activ
fiind titularul unei competenţe pe care o exercită ca o autoritate ierarhic superioară faţă
de alt subiect participant50.
 se poate declanşa din oficiu sau la sesizarea unei persoane vătămate într-un drept sau
interes al său recunoscut de lege.
2. Controlul specializat
 Controlul financiar preventiv delegat - reprezintă activitatea prin care se verifică
legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a
patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora, activitate ce se exercită de către
Ministerul Finanţelor Publice prin controlorii delegaţi ai acestuia.
 Controlul financiar realizat de Curtea de Conturi

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii
organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele
judecătoreşti specializate(art. 140, alin. 1 din Constituţia României, revizuită).
Curtea de Conturi este o autoritate administrativă autonomă care are ca principală
atribuţie controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public.
 Controlul fiscal
a. Inspecţia fiscală
 activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,
corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor
fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi
contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de
fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.
83
 În scopul efectuării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală procedează la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa
contabilă şi fiscală a contribuabilului/plătitorului;
c) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu
informaţiile proprii sau din alte surse şi, după caz, a descoperirii de elemente noi
relevante pentru aplicarea legislaţiei fiscale;
d) verificarea, constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor rezultând din
activitatea contribuabilului/plătitorului supus inspecţiei sau altor persoane privind
legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii
obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
e) solicitarea de informaţii de la terţi;
f) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile ori
unde se află bunurile impozabile;
g) solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentantul legal al contribuabilului/plătitorului
sau împuternicitul acestuia ori de la persoanele prevăzute la art. 124 alin. 1, după caz,
ori de câte ori acestea sunt necesare în timpul inspecţiei fiscale, pentru clarificarea şi
definitivarea constatărilor;
h) informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a împuternicitului
acestuia, după caz, cu privire la constatările inspecţiei fiscale, precum şi discutarea
acestora;
i) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după
caz, faţă de obligaţia fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor şi/sau
stabilită, după caz, de organul fiscal;
j) sancţionarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislaţiei fiscale şi
contabile constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor
de la prevederile legislaţiei fiscale şi contabile;
k) dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
l) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
 Formele inspecţiei fiscale
a) inspecţia fiscală generală - reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire
a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă
ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
50
E. Bălan, Instituţii de drept public, Editura All Beck, Bucureşti, 2003., p. 133; E. Bălan, Drept financiar… op.
84
b) inspecţia fiscală parţială - reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a
uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia
fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp
determinată.
 Metode de control
- verificarea prin sondaj;
- verificarea exhaustivă;
- controlul electronic
 Etapele inspecţiei fiscale
- selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru inspecţie fiscală,
- înştiinţarea contribuabilului,
- începerea inspecţiei fiscale, desfăşurarea inspecţiei fiscale şi
- încheierea inspecţiei fiscale
b. Controlul inopinat
 control fără înştiinţarea prealabilă a contribuabilului/plătitorului.
 constă în51:
a) verificarea faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unor informaţii cu privire
la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale;
b) verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale unui contribuabil/plătitor, în
corelaţie cu cele deţinute de persoana sau entitatea supusă unui control fiscal,
denumită control încrucişat;
c) verificarea unor elemente ale bazei de impozitare sau cu privire la situaţia fiscală
faptică, precum şi constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific.
 Durata efectuării controlului inopinat este stabilită de conducătorul organului de
control, în funcţie de obiectivele controlului, şi nu poate fi mai mare de 30 de zile.
c. Controlul antifraudă fiscală

 reprezintă activitatea realizată de către inspectorii fiscali în scopul prevenirii,
descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor de evaziune fiscală prevăzute de lege,
realizată prin operațiuni de control operativ și inopinat.
 activitatea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi vamale se realizează de
către Direcţia generală antifraudă fiscală care funcţionează în cadrul Agenţiei Naţionale
cit., p. 295.
85
de Administrare Fiscală, fiind o structură fără personalitate juridică şi care are atribuţii
de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi
vamală. În cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează direcţii regionale
antifraudă fiscale, distincte de direcţiile regionale ale finanţelor publice. În cadrul
structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează, pe lângă
structurile de prevenire şi control, Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport
tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca
obiect infracţiuni economico-financiare.
 inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor,
execută operaţiuni de control operativ şi inopinat sub forma controlului curent sau
tematic. Controlul operativ şi inopinat se execută pe baza legitimaţiei de control,
a insignei şi a ordinului de serviciu permanent.
 Potrivit dispoziţiilor art. 14 din O.U.G nr. 74/2013, în vederea realizării atribuţiilor,
pentru prevenirea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Agenţia efectuează
controlul operativ şi inopinat cu privire la:
a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror
acte şi fapte de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală;
b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea evaziunii
fiscale şi fraudelor fiscale şi vamale;
c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi
spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici.
d. Verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central

 Situaţie fiscală personală - totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură
patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea
de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată52.
 Conform art. 138, alin. 1 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal central are
dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei fiscale personale a
persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.
 Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central
efectuează următoarele activităţi preliminare53:
51
52
53
86
a) analiza de risc pentru stabilirea riscului probabil pentru un grup de persoane fizice
sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii ori autorităţi publice;
b) selectarea grupului de persoane care vor fi supuse verificării fiscale prealabile
documentare;
c) verificarea fiscală prealabilă documentară.
Competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor
preliminare acesteia se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Aparatul central al
A.N.A.F. are competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice, pe întregul teritoriu al
ţării54.
Verificarea fiscală prealabilă documentară constă în compararea între, pe de o parte,
veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori şi, pe de altă parte, veniturile estimate
determinate în baza situaţiei fiscale personale a persoanei fizice. Această verificare se
efectuează având în vedere documentele şi informaţiile deţinute/obţinute de organul fiscal
central care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale, cu notificarea persoanei
fizice55.
În cazul în care organul fiscal central constată o diferenţă semnificativă între, pe de o
parte, veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori şi, pe de altă parte, veniturile
estimate determinate în baza situaţiei fiscale personale, acesta continuă verificarea situaţiei
fiscale personale, prin comunicarea avizului de verificare.
În situaţia în care organul fiscal central constată diferenţe semnificative acesta solicită
persoanei fizice prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de
verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante
pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la
solicitarea justificată a persoanei fizice, cu acordul organului fiscal central56.
Perioada, locul şi durata desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale
Perioada pentru care se determină starea de fapt fiscală a persoanei fizice verificate
este perioada impozabilă.
Verificarea situaţiei fiscale personale se desfăşoară la sediul organului fiscal central
sau, la cererea persoanei fizice supuse verificării, la domiciliul său ori la domiciliul/sediul
persoanei care îi acordă asistenţă de specialitate sau juridică57.
54
55
56
57
87
Durata efectuării verificării situaţiei fiscale personale este stabilită de organul fiscal
central şi nu poate fi mai mare de 6 luni de la data începerii verificării fiscale comunicată,
respectiv de 12 luni în cazul în care sunt necesare informaţii din străinătate58.
Suspendarea verificării
Potrivit art. 142 din Codul de procedură fiscală, verificarea situaţiei fiscale personale
poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre următoarele condiţii şi numai dacă
neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea verificării:
a) pentru efectuarea unei expertize;
b) pentru efectuarea de cercetări în vederea identificării unor persoane sau în vederea
stabilirii realităţii unor tranzacţii;
c) la solicitarea scrisă a persoanei fizice ca urmare a apariţiei unei situaţii obiective,
confirmată de organul fiscal central desemnat pentru efectuarea verificării, care conduce la
imposibilitatea continuării verificării. Pe parcursul unei verificări, persoana fizică poate
solicita suspendarea acesteia doar o singură dată;
d) pentru solicitarea unor informaţii suplimentare de la terţe persoane sau de la
autorităţile fiscale similare din alte state;
e) la propunerea structurii care coordonează activitatea de verificare fiscală a
persoanelor fizice, pentru valorificarea unor informaţii rezultate din alte verificări, primite de
la alte autorităţi sau instituţii publice ori de la terţi.
Data de la care se suspendă acţiunea de verificare este comunicată persoanei fizice
prin decizie de suspendare.
După încetarea condiţiilor care au generat suspendarea, verificarea situaţiei fiscale
personale este reluată, data acesteia fiind comunicată în scris persoanei fizice.
Raportul de verificare
 rezultatul verificării situaţiei fiscale personale se consemnează într-un raport scris în
care se prezintă constatările din punct de vedere faptic şi legal.
 Raportul de verificare stă la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei
decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza de
impozitare. Decizia de impunere sau de încetare a procedurii de verificare se comunică
persoanei fizice verificate59.
e. Verificarea documentară
58
59
Art. 146, alin. 1-2 din Codul procedură fiscală.
88
 constă în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a
contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al
contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente
transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea
situaţiei fiscale.
 în situaţia în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată
diferenţe faţă de creanţele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile şi/sau informaţiile
în legătură cu acestea declarate de contribuabil/plătitor, acesta înştiinţează
contribuabilul/plătitorul despre constatările efectuate. Odată cu înştiinţarea, organul
fiscal solicită şi documentele pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în
vederea clarificării situaţiei fiscale.
 În cazul în care documentele solicitate nu au fost prezentate de contribuabil/plătitor în
termen de 30 de zile de la comunicarea înştiinţării sau documentele prezentate nu sunt
suficiente pentru clarificarea situaţiei fiscale, organul fiscal stabileşte diferenţele de
creanţe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile
necesare respectării prevederilor legale, după caz. Decizia de impunere este o decizie
sub rezerva verificării ulterioare. Decizia de impunere emisă fără audierea
contribuabilului/plătitorului este nulă.

1. Definiţi controlul financiar! (20 puncte)
2. Care sunt formele controlului financiar intern?. (20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 3. Care sunt formele inspecției fiscale? (20 puncte)
Punctaj 100p
4. Definiți controlul financiar preventiv propriu ( 20 puncte)
5. Controlul financiar ierarhic se poate declanşa:
a. numai din oficiu
b. numai la sesizarea unei persoane vătămate într-un drept sau interes al său
recunoscut de lege.
c. din oficiu sau la sesizarea unei persoane vătămate într-un drept sau interes al său
recunoscut de lege.
(20 puncte)
5. c
89
U10.9. Rezumat
Controlul financiar reprezintă “acea activitate de verificare a actelor şi operaţiunilor
referitoare la constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare statului şi
colectivităţilor locale în scopul realizării unei eficientizări a vieţii economico-sociale şi a
restabilirii ordinii de drept încălcate”.
În ţara noastră sunt organizate următoarele forme de control financiar şi fiscal:
- Controlul financiar intern: controlul financiar intern/managerial, controlul financiar
preventiv propriu, auditul public intern
- Controlul financiar extern: controlul ierarhic, controlul specializat (controlul financiar
delegat, controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi, controlul fiscal: inspecţia
fiscală, controlul inopinat, controlul antifraudă fiscală, verificarea situaţiei fiscale
personale de către organul fiscal central şi verificarea documentară)

 Inspecția fiscală
1. Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările
ulterioare.
2. O.G. nr. 119/1999 privind controlul financiar intern/managerial şi controlul
financiar preventiv, r(1), cu modificările şi completările ulterioar
3. Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată
5. Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
6. O.U.G nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea
activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative
7. H. G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală
2016.
90
UNITATEA 10
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DREPTULUI
FINANCIAR
Cuprins:
UNITATEA 10 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR
DREPTULUI FINANCIAR
U10.1. Scopul și obiectivele unității
U10.3. Răspunderea civilă
U10.4. Răspunderea administrativă
U10.5. Răspunderea financiar - fiscală
U10.6. Răspunderea penală
U10.7. Cazierul fiscal
U10.9. Rezumat
U10.1. Scopul și obiectivele unității

Obiectivul acestei unităţi de învăţare este acela de a va prezenta formele răspunderii
juridice care apar în sfera dreptului financiar.
- să cunoașteți formele răspunderii juridice care apar în sfera dreptului financiar
și fiscal;
- să cunoașteți formele răspunderii administrative;
- să cunoașteți sancțiunile administrativ-disciplinare aplicabile funcționarilor
publici din cadrul organelor fiscale;
- să cunoașteți sancțiunile financiar- fiscale;
91
În sfera dreptului financiar apar toate formele răspunderii juridice din sistemul român de
drept, respectiv:
- răspunderea civilă,
- răspunderea administrativă,
- răspunderea penală,
- răspunderea financiar-fiscală (formă specifică acestei ramuri de drept)
U10.3. Răspunderea civilă

 îmbracă două forme:
- răspunderea civilă contractuală
- răspunderea civilă delictuală.
 În materia dreptului financiar şi fiscal operează doar răspunderea civilă delictuală,
întrucât răspunderea civilă contractuală are ca izvor actul juridic bilateral, care conduce
la egalitatea părţilor în cadrul raportului juridic ce ia naştere, iar în raporturile juridice
de drept financiar şi fiscal subiecţii sunt pe poziţii de inegalitate juridică.
 Răspunderea civilă delictuală apare când se încalcă obligaţia prevăzută de lege, nu
prin contract.
U10.4. Răspunderea administrativă

 forme:
 răspunderea administrativ-disciplinară,
 răspunderea administrativ-contravenţională,
 răspunderea administrativ-patrimonială.
Răspunderea administrativ-disciplinară
 se aplică numai în cazul funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale care au
atribuţii în domeniul financiar-fiscal.
 Răspunderea administrativ-disciplinară a funcţionarilor publici60 din cadrul
administraţiei publice fiscale va fi angajată potrivit OUG nr.57/2019 privind Codul
administrativ
60
A se vedea C. Clipa, Drept administrativ. Teoria funcției publice II. Noțiunea de funcție publică și categoria
de funcționar public. Dreptul aplicabil. Răspunderea juridică a funcționarilor publici, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2013, pp. 321-369.
92
 Conform dispoziţiilor art. 492, alin. 1 din OUG nr.57/2019 privind Codul
administrativ încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor
corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională
și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea
administrativ-disciplinară a acestora.
 Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absența nemotivată de la serviciu;
d) nerespectarea programului de lucru;
e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care
funcționarul public își desfășoară activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
i) refuzul nemotivat de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii și expertizelor
medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii,
conform prevederilor legale;
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru
funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și
incompatibilități;
l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul public nu
acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate;
m) încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese;
n) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției
publice și funcționarilor publici sau aplicabile acestora.
Sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de zile;
d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani;
93
e) retrogradarea într-o funcție publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
f) destituirea din funcția publică
Răspunderea administrativ-contravenţională
 intervine numai în situaţia săvârşirii unei fapte calificate expres de lege drept
contravenţie”61.
 „Sancţiunile contravenţionale sunt atrase de abaterile de la disciplina financiară”62,
de la normele juridice de drept financiar şi fiscal.
 contravenţiile fiscale au fost împărţite în două categorii63:
 contravenţii săvârşite de funcţionari din cadrul societăţilor comerciale sau altor agenţi
economici, cărora le revin îndatoriri de serviciu privind calculul şi plata impozitelor şi
taxelor;
 contravenţii săvârşite de contribuabili persoane fizice particulare.
 De asemenea, contravenţiile financiare au fost grupate şi pe principalele domenii de
reglementare financiară64, astfel:
 contravenţii şi sancţiuni cu privire la execuţia bugetelor din cadrul bugetului general
consolidat, reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare65, şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare66;
 contravenţii şi sancţiuni reglementate de normele juridice care instituie impozitele,
taxele şi contribuţiile, în special Legea 227/2015 privind Codul fiscal67;
 contravenţii şi sancţiuni cu privire la administrarea impozitelor şi taxelor reglementate
de Legea 207/201568;
 contravenţii şi sancţiuni privind reglementările financiar-contabile reglementate de
Legea nr. 82/1991, republicată (r4)69, cu modificările şi completările ulterioare70;
61
R. N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 587.
62
E. Bălan, Drept financiar,…op. cit, p. 264.
63
Idem, p. 267.
64
R. Postolache, op. cit., p. 344.
65
A se vedea art. 72 din Legea nr. 500/2002.
66
A se vedea art.78 din Legea nr. 273/2006.
67
A se vedea art. 449 şi 493 din Legea nr. 227/2015.
68
A se vedea art. 336 şi 337 din Legea nr. 207/2015.
69
M. Of. al României, Partea I, nr. 454 din 18.06.2008.
70
Ultima modificare prin O.U.G nr. 57/2015, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 923 din 11.12.2015;
A se vedea art. 41-42 din Legea nr. 82/1991 (r4).
94
 contravenţii şi sancţiuni privind controlul financiar şi fiscal, reglementate de O.G. nr.
119/1999 privind controlul financiar intern/managerial şi controlul financiar preventiv,
republicată(1), cu modificările şi completările ulterioare71.
 contravenţii şi sancţiuni privind datoria publică reglementate de O.U.G nr. 64/2007
privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare72.
În ceea ce priveşte procedura contravenţională a contravenţiilor financiar-fiscale,
respectiv actele şi operaţiunile privind constatarea contravenţiei, aplicarea sancţiunii
contravenţionale, exercitarea căilor de atac şi executarea sancţiunilor contravenţionale, se
aplică potrivit regimului comun instituit de O. G. nr. 2/2001, dacă legea specială nu prevede
altfel.
Răspunderea administrativ-patrimonială
 sancţionează actele ilegale ale administraţiei publice cauzatoare de prejudicii.
Condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale:73
- actul administrativ atacat să fie un act ilegal;
- actul administrativ ilegal să fie cauzator de prejudicii;
- raportul de cauzalitate dintre actul administrativ ilegal şi prejudiciu,
- culpa autorităţii publice.
U10.5. Răspunderea financiar – fiscală

 este specifică dreptului financiar şi fiscal întrucât intervine în cazul încălcării de către
contribuabili a discipline financiar - fiscale.
 în cazul în care contribuabilul nu-şi achită la scadenţă obligaţiile fiscale principale
acesta va fi obligat la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere (majorări de întârziere
în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale), iar în cazul nedeclarării sau
declarării incorecte a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale acesta va fi obligat la
plata de penalităţi de nedeclarare.
 pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale
principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
 Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de
amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de
71
A se vedea art. 27-29 din O.G. nr. 119/1999 (r1)
72
A se vedea art. 11 din O.U.G nr. 64/2007.
73
E. Bălan, Instituţii de drept public, …op. cit, p. 177; I. Nicola, Drept administrativ, Editura Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, 2007 pp. 545-546.
95
executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând
echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
 Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa
principală.
 Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii.
 Dobânzile şi penalităţile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a
Guvernului, în funcţie de evoluţia ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a
României.
 dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere74.
 penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de
întârziere75.
 Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor. Penalitatea de
întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de
contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de
impunere.
 În scopul creşterii gradului de conformare a contribuabililor, Codul de procedură
fiscală a reglementat o nouă penalitate, penalitatea de nedeclarare.
 pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de
contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de
impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe
fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei
datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect
de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de
impunere.
 penalitatea de nedeclarare se reduce, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%,
dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
a) se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. 1 din
Codul de procedură fiscală;
74
75
96
b) sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la
finalizarea eşalonării la plată.
 penalitatea de nedeclarare se majorează cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale
principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate
de organele judiciare, potrivit legii.
 Aplicarea penalităţii de nedeclarare nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
 Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate
sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală
prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de
către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinse în norme,
instrucţiuni, circulare sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către
organul fiscal central76.
 În cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale, Codul de procedură fiscală
reglementează majorările de întârziere. Astfel, potrivit art. 183, alin. 1 din Codul de
procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a
obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen
majorări de întârziere.
 Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale
neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu
ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv.
 Dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, precum şi penalităţile
de nedeclarare, sunt sancţiuni fiscale pecuniare, aplicate pentru încălcarea disciplinei
realizării veniturilor bugetare, fiind astfel atrasă răspunderea juridică financiar-fiscală,
formă de răspundere specifică dreptului financiar.
U10.6. Răspunderea penală

 Temeiul răspunderii penale este infracţiunea.
 În domeniul financiar-fiscal, anumite fapte au fost calificate de legiuitor infracţiuni,
răspunderea persoanelor care comit astfel de infracţiuni, stabilindu-se potrivit Codului
penal sau legislaţiei financiar-fiscale.
76
97
 Infracţiuni prevăzute de Codul penal: abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor -
art. 239; bancruta simplă - art. 240; bancruta frauduloasă - art. 241; gestiunea
frauduloasă - art. 242; înşelăciunea - art. 244; efectuarea de operaţiuni financiare în
mod fraudulos - art. 250, etc.
 Infracţiuni prevăzute în legislaţia financiar-fiscală:
În Codul fiscal sunt reglementate infracţiuni în Titlul VIII „Accize şi alte taxe
speciale”, Capitolul IV „Infracţiuni”, art. 452.
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările
ulterioare, reglementează în Capitolul V – „Sancţiuni”, la art. 71 „Infracţiuni şi pedepse”.
Astfel, potrivit art. 71 nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă77.
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale reglementează în Capitolul V –
„Sancţiuni”, la art. 77 „Infracţiuni şi pedepse”. Astfel, potrivit art. 77, constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:
a) angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale sumelor
aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);
b) angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) peste limita
creditelor bugetare aprobate;
c) exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării
situaţiei de insolvenţă, conform prevederilor art. 75 alin. (11) - (13), de către ordonatorul
principal de credite sau de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale
aflate în procedură de insolvenţă.
În practică, cele mai frecvente infracţiuni sunt cele de evaziune fiscală78.
 Evaziunea fiscală - constă în sustragerea, prin orice mijloace, de la plata impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate de către persoanele fizice și juridice
bugetelor publice, prin încălcarea dispozițiilor legale.
 Infracţiunile de evaziune fiscală
Faptele de evaziune fiscală constituie numai infracţiuni, nu şi contravenţii, aceasta
datorită faptului că „pericolul social pe care îl prezintă ele este prea mare pentru a mai putea
admite că pot fi săvârşite fapte de evaziune fiscală sub forma contravenţiilor”79. Infracţiunile
77
Pentru detalii privind amenda penală, a se vedea E. G. Simionescu, The fine, sanctions of criminal law,
applicable to natural person, Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe
Sociale, nr. 1/2014, pp. 46-51.
78
A se vedea R. Postolache, op. cit., pp. 354-376..
79
C. Oneţ, Dreptul finanţelor …., op. cit., p. 227.
98
de evaziune fiscală reglementate de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, în Capitolul III, art. 3-5, şi art. 7-9.
U10.7. Cazierul fiscal

 reprezintă un mijloc de evidenţă şi urmărire a respectării disciplinei fiscale, contabile
şi financiare de către contribuabili, în care se ţine evidenţa persoanelor fizice, juridice şi
a entităţilor fără personalitate juridică care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale,
contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară.
 se utilizează în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi al
eficientizării de către organele fiscale a procesului de administrare a impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat datorate de către
contribuabili, prin asigurarea accesului la informaţii care relevă modul de respectare a
legislaţiei fiscale, contabile, vamale şi a disciplinei financiare de către contribuabili.
 este organizat la nivel central de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar
gestionarea acestuia revine organelor fiscale competente, respectiv: Direcţia generală de
administrare a marilor contribuabili, administraţiile judeţene ale finanţelor publice,
serviciile fiscale municipale, Administraţia fiscală pentru contribuabili mijlocii,
Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi, administraţiile sectoarelor
municipiului Bucureşti ale finanţelor publice din cadrul Direcţiei Generale Regionale a
Finanţelor Publice Bucureşti, după cum urmează:
a) Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, administraţiile judeţene ale
finanţelor publice, Administraţia fiscală pentru contribuabili mijlocii şi Administraţia
fiscală pentru contribuabili nerezidenţi, pentru contribuabilii care sunt înregistraţi ca
plătitori de impozite şi taxe în evidenţele lor fiscale;
b) serviciile fiscale municipale şi administraţiile sectoarelor municipiului Bucureşti ale
finanţelor publice, pentru contribuabilii care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi
taxe în evidenţele lor fiscale.
 informaţiile care se înscriu în cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice şi al
entităţilor fără personalitate juridică privesc faptele sancţionate contravenţional sau
penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum şi cele care privesc disciplina
financiară.
 în cazierul fiscal se înscriu şi informaţii din documentele întocmite pentru atragerea
răspunderii solidare, patrimoniale sau a inactivităţii fiscale
 Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:
99
a) la înfiinţarea societăţilor, a societăţilor cooperative, a cooperativelor agricole şi a
entităţilor fără personalitate juridică, de către asociaţi, acţionari, membri şi
reprezentanţii legali sau desemnaţi;
b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de
către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora, după caz, de către aceştia;
c) la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;
d) la cesiunea ori înstrăinarea sub orice formă a părţilor sociale sau a acţiunilor, de către
noii asociaţi, acţionari sau membri;
e) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi, acţionari
sau membri cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi
legali, asociaţi, acţionari sau membri;
f) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi în cazul cooptării unor noi membri în
asociaţii şi fundaţii, atunci când aceştia dobândesc şi calitatea de reprezentanţi legali ai
persoanei juridice deja înregistrate, de către aceştia;
g) în alte cazuri prevăzute de lege.
 Certificatul de cazier fiscal se eliberează la cererea contribuabilului sau a
reprezentantului acestuia.
 contribuabilii care figurează în evidenţa cazierului fiscal pot cere rectificarea
informaţiilor înscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale ori înregistrarea lor nu s-
a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
 contribuabilii care au înscrise informaţii în cazierul fiscal se scot din evidenţă
(radierea) dacă se află în situaţiile prevăzute la art.6 din O. G. nr. 39/2015.

1. Care sunt formele răspunderii juridice care apar în sfera dreptului financiar?.
(20 puncte)
Timp de lucru : 15 min 2. Care sunt sancțiunile disciplinare aplicabile pentru săvârșirea de abateri
Punctaj 100p
disciplinare?. (20 puncte)
3. Penalitatea de întârziere:
a. înlătură obligaţia de plată a dobânzilor
b. nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor
(20 puncte)
4. Majorările de întârziere se datorează:
100
a. pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale
principale datorate bugetelor locale;
b. pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale
principale datorate bugetului de stat;
(20 puncte)
5. Faptele de evaziune fiscală constituie
a. numai infracţiuni,
b. atât infracțiuni, cât și contravenţii
(20 puncte)

3. b
4. a
5. a
U10.9. Rezumat
În sfera dreptului financiar şi fiscal apar toate formele răspunderii juridice din sistemul
român de drept, respectiv: răspunderea civilă, răspunderea administrativă, răspunderea penală,
răspunderea financiar-fiscală (formă specifică acestei ramuri de drept).
În ceea ce privește răspunderea civilă, în materia dreptului financiar şi fiscal operează
doar răspunderea civilă delictuală.
Răspunderea administrativă îmbracă următoarele forme: răspunderea administrativ-
disciplinară, răspunderea administrativ-contravenţională, răspunderea administrativ-
patrimonială.
Răspunderea administrativ-disciplinară se aplică numai în cazul funcţionarilor publici
din cadrul organelor fiscale care au atribuţii în domeniul financiar-fiscal
Răspunderea administrativ-contravenţională intervine numai în situaţia săvârşirii unei
fapte calificate expres de lege drept contravenţie
Răspunderea administrativ-patrimonială sancţionează actele ilegale ale administraţiei
publice cauzatoare de prejudicii.
Răspunderea financiar – fiscală este specifică dreptului financiar şi fiscal întrucât
intervine în cazul încălcării de către contribuabili a discipline financiar - fiscale. În cazul în
care contribuabilul nu-şi achită la scadenţă obligaţiile fiscale principale acesta va fi obligat la
plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere (majorări de întârziere în cazul obligaţiilor fiscale
101
datorate bugetelor locale), iar în cazul nedeclarării sau declarării incorecte a impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor sociale acesta va fi obligat la plata de penalităţi de nedeclarare.
În ceea ce privește răspunderea penală pentru încălcarea normelor dreptului financiar
și fiscal, anumite fapte au fost calificate de legiuitor infracţiuni, răspunderea persoanelor
care comit astfel de infracţiuni, stabilindu-se potrivit Codului penal sau legislaţiei financiar-
fiscale.
Cazierul fiscal reprezintă un mijloc de evidenţă şi urmărire a respectării disciplinei
fiscale, contabile şi financiare de către contribuabili, în care se ţine evidenţa persoanelor
fizice, juridice şi a entităţilor fără personalitate juridică care au săvârşit fapte sancţionate de
legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară.

 Răspunderea financiar-fiscală
1. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare
2. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale80, cu modificările
şi completările ulterioare
3. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare
4. Codul penal
5. OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ
2016.
80
Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 672 din 27.07.2005.
102

Drept Financiar Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Financiar Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCUŞI” DIN TÂRGU JIU

OCTAVIA MARIA CILIBIU

Editura Academica Brâncuşi

Dreptul financiar este o disciplină de specialitate obligatorie în planurile de

Durata medie de studiu individual - 2 ore

U1. 1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U1. 2. Definiţia dreptului financiar

U1. 4. Raportul juridic de drept financiar

U1. 5. Izvoarele dreptului financiar

Temă pentru referat:

Durata medie de studiu individual - 4 ore

U2. 1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U2. 3. Natura juridică a bugetului de stat

U2. 4. Cuprinsul bugetului de stat

U2. 5. Procedura bugetară

U2.5.1. Principiile procedurii bugetare

U2. 5.2.Elaborarea proiectului bugetului de stat

U2.5.3. Aprobarea bugetului de stat

U2.5.4. Execuţia bugetului de stat

U2.5.5. Încheierea exerciţiului bugetar anual

U2. 6. Test de autoevaluare

Temă pentru referat:

1. Legea 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

U3.1. Scopul şi obiectivele unităţii

U3.2 Protecția socială

U3.3. Principiile de bază ale sistemului public de pensii

U3.4. Cuprinsul bugetului asigurărilor sociale de stat

U3.5 Procedura bugetară

U3. 7. Test de autoevaluare

5. Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

Temă pentru referat:

Durata medie de studiu individual - 2 ore

U4. 1. Scopul şi obiectivele unităţii

U4.5. Procedura bugetară

U4.6. Ordonatorii de credite ai bugetelor locale

U4. 7. Test de autoevaluare

Temă pentru referat:

Durata medie de studiu individual - 2 ore

U5. 2. Noţiunea de impozit

U5. 5. Trăsăturile taxelor

U5. 6. Elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor

U5.7. Clasificarea generală a veniturilor bugetare

U5. 8. Clasificarea impozitelor

U5. 10. Test de autoevaluare

U3. 12. Rezumat

Temă pentru referat:

Durata medie de studiu individual - 4 ore

U6. 1. Scopul şi obiectivele unităţii

U6. 3. Obligaţiile fiscale: noţiune, particularităţi

U6. 4. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale

U6. 6. Actul administrativ-fiscal

U6.8. Înregistrarea fiscală

U6.9.Stabilirea creanţelor fiscale

U6. 10. Test de autoevaluare

U6. 11. Rezumat

Durata medie de studiu individual - 4 ore

U7.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U7. 2. Noțiuni generale

U7. 3. Stingerea creanţelor fiscale prin plată

U7.4. Stingerea creanţelor fiscale prin compensare şi restituire

U7.5. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

U7.5.3. Organele de executare silită. Executorii fiscali35.