ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Şcoala doctorală de Contabilitate

TEZĂ DE DOCTORAT

Prezentată şi susţinută public de către autor:

ȚUȚUEANU A. GABRIELA

Titlul tezei de doctorat:

GUVERNANŢĂ ŞI CONTROL FINANCIAR ÎN INSTITUŢIILE
PUBLICE – MODEL ADAPTAT LA CONTEXTUL ECONOMIC
MONDIAL ACTUAL

Conducător ştiinţific: Prof. dr. ELENA CLAUDIA ȘERBAN

Comisia de susţinere a tezei de doctorat:

Prof.dr. Ion Anghel (preşedinte) - Academia de Studii Economice din Bucureşti

Prof.dr. Siminică Marian (referent) - Universitatea din Craiova
Conf.dr. Crețu Raluca Florentina (referent) - Academia de Studii Economice din Bucureşti
Conf.dr. Achim Monica Violeta (referent) - Universitatea Babeş-Boylai din Cluj-Napoca
Prof.dr. Elena Claudia Șerban (conducător ştiinţific) - Academia de Studii Economice din
Bucureşti

Bucureşti, 2016

0
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI
C.S.U.D.
Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat
Şcoala Doctorală – Contabilitate

GUVERNANŢĂ ŞI CONTROL FINANCIAR ÎN INSTITUŢIILE

PUBLICE – MODEL ADAPTAT LA CONTEXTUL
ECONOMIC MONDIAL ACTUAL
Gabriela A. Țuțueanu

Coordonator ştiinţific:
Prof.Univ.Dr. Elena Claudia Şerban

Bucureşti
2016

1
Cuvinte cheie
Guvernanţă şi control, control financiar, instituţii publice, descentralizare economică,
eficienţa instituţiilor publice, resurse economice, investiţíile străine directe, riscurile auditului
public, politică bugetară, creşterea economică, eficienţa utilizării fondurilor publice,
instrumente de management public, indicatori globali ai guvernanţei, model de guvernanţă.
Rezumat în limba în limba română
Locul şi rolul deosebit pe care îl are guvernanţa şi controlul financiar în instituţiile publice
pentru economiile tuturor ţărilor lumii a fost confirmat, de-a lungul timpului, de realităţile
economice, aceasta constituie baza şi catalizatorul autonomiei şi dezvoltării economiei
naţionale. În acest cadru, atenţia acordată delimitărilor conceptuale cu privire la abordările
utilizate în lucrare, este utilă atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, dar mai ales prin
prisma analizelor statistico-economice efectuate în perioada cercetării, ce depăşesc
argumentaţiile pur tehnice. Investigarea sistemelor de guvernanţă aplicate în diferite ţări a
constituit o utilă şi valoroasă bază de informaţii, evidenţiind o diversitate de structuri, funcţii,
principii, sisteme şi modele cu privire la instituţiile publice.
Key words
Governance and control, financial control, public institutions, economic decentralization,
efficient public institutions, economic resources, investiţiile direct foreign public audit risks,
budgetary policy, economic growth, efficiency of the use of funds from the state budget,
public management tools, global indicators telling you, who was a model of a governess.
Summary in english
Place and special role which it has a governess and financial control in the public institutions
for savings of all the world, was confirmed in the course of time, the economic realities, this
is the base and the catalytic converter development for autonomy and national economy.
Within this framework, with attention to conceptual with regard to approaches used in this
work, are useful both from a theoretical point of view, as well as practically, but especially
through the prism of statistico-economic analyzes carried out during the period of research,
which are also beyond purely technical arguments. The concept of "governess and financial
control" in the context of current economical politics has significance for public institutions
and generates fundamental option in administrative systems design for the public sector.
The governess will investigate systems applied in the various countries and will bring useful
and valuable information, highlighting a variety of structures, functions, principles, systems
and models witch regards public institutions.

2
 CUPRINS
LISTA ACRONIMELOR 5
LISTA TABELELOR 6
LISTA FIGURILOR 8
MULŢUMIRI 10
INTRODUCERE 11
1. SUCCINTĂ PREZENTARE A INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI A IMPORTANŢEI
13
ACESTORA ÎN PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL
1.1. Caracteristici generale ale instituţiei publice 14
1.2. Prezentare de ansamblu a serviciilor publice 15
1.2.1. Consideraţii generale privind activităţile de interes public 15
1.2.2. Activităţile publice ale instituţiei centrale din România 18
2. STUDIU PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA TRANSPARENŢEI SITUAŢIILOR
21
FINANCIAR-CONTABILE ÎN DOMENIUL PUBLIC
2.1. Reglementările şi particularităţile Standardelor Internaţionale de Contabilitate
22
în domeniul Public (International Public Sector Accounting Standards - IPSAS)
2.2. Abordări conceptuale privind Standardele Internaţionale de Contabilitate în
domeniul Public (International Public Sector Accounting Standards - IPSAS) şi 24
transparenţa situaţiilor financiare în sectorul public
2.3. Studiu privind adoptarea Standardelor Internaţionale de contabilitate în
26
România şi impactul asupra situaţiilor financiar-contabile în domeniul public
2.3.1. Aspecte privind metodologia cercetării 27
2.3.2. Concluzii privind transparenţa situaţiilor financiar-contabile 29
2.3.3. Provocări şi beneficii legate de implementarea Standardelor
Internaţionale de Contabilitate în domeniul Public (International Public 34
Sector Accounting Standards - IPSAS)
2.4. Implicaţiile aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate în domeniul
36
Public (International Public Sector Accounting Standards - IPSAS)
2.5. Comentarii si concluzii privind gradul de aplicare a Standardelor de
37
Contabilitate în domeniul public
3. INFLUENŢA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA POLITICII DE
39
GUVERNANŢĂ ŞI CONTROL ÎN SISTEMUL PUBLIC

3
 3.1. Noţiuni generale privind investiţiile străine directe 39
3.2. Situaţia actuală a statelor din centrul şi estul Europei în ceea ce priveşte
42
influxurile de ISD
3.3. Tipologia investiţiilor străine directe 51
3.4. Concluzii privind influenţa investiţiilor străine directe asupra sistemului de
56
guvernanţă
4. ABORDARE METODOLOGICĂ PRIVIND SISTEMUL DE CONTROL
57
PENTRU RESURSELE FINANCIARE LA INSTITUŢIILE DE INTERES PUBLIC
4.1. Conceptele de bază ale controlului 57
4.2. Controlul conturilor în instituţiile publice 59
4.3. Noţiunea, rolul, funcţiile şi obiectul controlului financiar 60
4.3.1. Abordare conceptuală a controlului financiar 60
4.3.2. Scopul şi obiectivele controlului financiar 60
4.3.3. Funcţiile controlului financiar 61
4.3.4. Formele şi clasificarea controlului financiar în instituţiile publice 62
4.4. Procedura executării controlului financiar în instituţiile publice. Desfăşurarea
63
controlului financiar
4.5. Consideraţii privind organizarea controlului financiar în instituţiile publice 67
5. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE CONTROL FINANCIAR ÎN CADRUL
69
MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE
5.1. Definiţia, clasificarea, sfera de activitate şi obiectivele controlului financiar-
70
contabil
5.2. Funcţiile controlului financiar-contabil aplicate în Ministerul Finanţelor
74
Publice
5.3. Atribuţiile şi competenţele Ministerului Finanţelor Publice în domeniul
75
controlului financiar
5.4. Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice 77
5.5. Organizarea şi funcţionarea departamentului financiar în Ministerul Finanţelor
78
Publice. Obiective şi atribuţii.
5.6. Organele teritoriale şi modalităţile de control financiar la Ministerul Finanţelor
80
Publice

5.7. Eficienţa instituţiilor de interes public. Elaborarea unui diagnostic al 84

4
 Ministerului Finanţelor Publice pe baza analizei SWOT.

5.8. A naliza legăturii dintre domeniul public şi nivelul riscurilor în auditul public
96
intern
6. MODEL DE GUVERNANŢĂ PROPUS PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE DIN
ROMÂNIA, ÎN CONTEXTUL ECONOMIC ACTUAL - MODEL ADAPTAT 104
PENTRU MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
6.1. Indicatorii globali pentru guvernanţă 104
6.2. Critici şi limitări ale Worldwide Guvernance Indicators - WGI 106
6.3. Analiza comparativă a modelelor de guvernanţă prezente în cadrul Ministerelor
118
Finanţelor Publice din economiilor dezvoltate
6.4. Analiză asupra sistemului de guvernanţă românesc actual. 120
6.5. Modelul Multi-Level, model de guvernanţă propus pentru Ministerul Finanţelor
121
Publice în contextul economic actual.
CONCLUZII FINALE ŞI PROPUNERI 134
BIBLIOGRAFIE 138

5
 LISTA ACRONIMELOR

AAA Asociaţia Americană de Contabilitate

ACCA Asociation of Chartered Certified Accountants
AICPA Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi
ASB Auditing Statements Board
BGC Bugetul General Consolidat
C Coeficientul lui Pearson
CCD Corpul Controlorilor Delegaţi
CECCAR Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România
CEE Comisia Central Europeană
CNCC Compania Naţională a Comisarilor de Conturi
CNP Consiliul Naţional de Prognoză
DGAI Direcţia Generală de Audit Intern
DGÎCF Direcţia Generală de Îndrumare şi Control Financiar,
FEE Federaţia Internaţională a Contabililor
FESI Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii
FMI Fondul Monetar Internaţional
GCI Indicele Competitivităţii Globale
GF Garda Financiară
IAPC International Auditing Practices Committee
IFAC Federaţia Internaţională a Experţilor Contabili
IPSAS International Public Sector Accounting Standards
ISA Standardele Internaţionale de Audit
ISD Investiţii Străine Directe
MLG Multi-Level Governance
MFP Ministerul Finanţelor Publice
OECCA Ordinul Experţilor Contabili şi Contabililor Agreaţi din Franţa
PIB Produsul Intern Brut
UE Uniunea Europeană
WGI Worldwide Governance Indicators

6
 LISTA TABELELOR

Tabelul 3.1. Indicele Competitivităţii Globale, valoare şi clasament

Tabelul 3.2. Indicele Competitivităţii Globale, obiective
Tabelul 3.3. Indicele Competitivităţii Globale raportat la cerinţele de bază
Tabelul 3.4. Indicele Competitivităţii Globale raportat la componentele gradului de eficienţă
Indicele Competitivităţii Globale raportat la factorii generatori de cercetare şi
Tabelul 3.5. inovare
Tabelul 3.6. Tipologia investiţiilor străine directe – sinteză
Tabelul 3.7. Aspecte pozitive şi negative ale investiţiilor străine directe
Politici guvernamentale ale statului de referinţă care favorizează contribuţiile
Tabelul 3.8. pozitive ale investiţiilor străine directe
Tabelul 3.9. Evoluţia ISD în statele est-Europene în perioada 2004 – 2012
Tabelul 4.1. Evoluţia controlului financiar
Tabelul 4.2. Normele aplicabile în controlul financiar
Tabelul 5.1. Activităţi de audit desfăşurate în perioada 2009-2013 la nivelul riscurilor
Tabelul 5.2. Activităţi de audit raportate la nivelul riscurilor
Tabelul 5.3. Testul t – Student pentru variabilele X şi Y
Tabelul 5.4. Regresia statistică ANOVA
Tabelul 6.1. Indicatorul agregat - Participarea şi Răspunderea
Tabelul 6.2. Indicatorul agregat - Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a terorismului
Tabelul 6.3. Indicatorul agregat - Eficacitatea guvernării
Tabelul 6.4. Indicatorul agregat - Calitatea reglementărilor
Tabelul 6.5. Indicatorul agregat - Statul de drept
Tabelul 6.6. Indicatorul agregat - Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a terorismului
Tabelul 6.7. Analiza indicatorilor agregaţi ai guvernanţei
Tabelul 6.8. Analiza componentelor principale
Tabelul 6.9. Matricea componentelor
Tabelul 6.10. Selectarea variabilelor
Tabelul 6.11. Analiza regresiei
Tabelul 6.12. Dependenţa variabilelor aleatoare
Tabelul 6.13. Dependenţa variabilelor ajustate
Tabelul 6.14. Testul t considerând că cele două variaţii sunt egale

7
Tabelul 6.15. Gradul de semnificaţie
Tabelul 6.16. Estimarea autoregresiei
Tabelul 6.17. Variaţia estimării

8
 LISTA FIGURILOR

Figura 2.1. Ponderea departamentelor pe criterii de mărime

Figura 2.2. Importanţa consultǎrii cu cetǎţenii în ceea ce priveşte deciziile luate în cadrul .
. instituţiilor publice

Figura 2.3. Includerea de indicatori non-financiari în raportarea entitǎţilor publice

Figura 2.4. Nivelul de cunoaştere IPSAS

Figura 2.5. Disponibilitatea la pregătirea IPSAS

Figura 2.6. Resurse necesare instruirii în domeniul ISPAS

Figura 2.7. Beneficii ale aplicǎrii IPSAS

Figura 2.8. Dificultǎţi în aplicarea IPSAS

Figura 2.9. Impactul perceput de IPSAS asupra sistemului de raportare curent

Figura 3.1. Rolul politicilor guvernamentale în atragerea şi succesul ISD

Figura 3.2. Indicele Competitivităţii Globale, obiective

Figura 3.3. Indicele Competitivităţii Globale raportat la cerinţele de bază

Figura 3.4. Indicele Competitivităţii Globale raportat la complexitatea mediului de afaceri

Figura 3.5. Indicele Competitivităţii Globale raportat la inovaţie şi cercetare

Figura 3.6. Evoluţia ISD în statele est-Europene în perioada 2005 - 2014

Figura 3.7. Evoluţia ISD în România

Figura 4.1. Schema generală a proceselor de informare

Figura 4.2. Imaginea fidelă a conturilor contabile asigurată de controlul financiar şi

. expertiza contabilă

Figura 4.3. Rolul final al controlului financiar

Figura 5.1. Activităţi de audit în perioada 2009-2013

Figura 5.2. Activităţi de audit şi nivelul riscurilor

Figura 5.3. Evoluţia variabilelor X şi Y

Figura 5.4. Intensitatea legăturii dintre variabile

Figura 6.1. Evoluţia calităţii guvernanţei în Ministerul Finanţelor Publice din România

9
Figura 6.2. Evoluţia PIB în PPP/locuitor

Figura 6.3. Evoluţia Indicelui corupţiei în Europa

Figura 6.4. Reprezentare grafică a variabilei Y

Figura 6.5. Reprezentare grafică a variaţiei valorii reziduale

Figura 6.6. Reprezentarea grafică a evoluţiei variabilelor

10
 MULŢUMIRI PENTRU SPRIJINUL ACORDAT ÎN ELABORAREA
CERCETĂRII

Doresc ca în debutul tezei de doctorat să-mi exprim întreaga recunoştinţă şi gratitudine

faţă de doamna profesor universitar doctor Elena Claudia Şerban în calitatea domniei sale de
conducător ştiinţific, transmiţându-i pe această cale o deosebită consideraţie, respect şi
mulţumiri pentru atitudinea determinantă în realizarea cercetării ştiinţifice, pentru răbdarea şi
înţelegerea pe care mi-a oferit-o pe tot parcursul realizării şi finalizării lucrării.
Adresez mulţumiri familiei mele pentru tot sprijinul acordat dar în special tatălui meu
care mi-a conturat şi reliefat adevăratele valori, (iar acum privindu-mă de sus, din lumea
îngerilor, cu siguranţă este mulţumit de rezultatul eforturilor sale). Doresc să mulţumesc şi
soţului meu Gabriel Niculae pentru răbdarea şi înţelegerea de care a dat dovadă pe tot
parcursul celor patru ani de cercetare. Îmi exprim de asemenea o deosebită recunoştinţă faţă
de d-ra Nicoleta Ghioculescu, atât pentru încurajarea şi susţinerea oferită pe toată perioada
studiilor doctorale, cât şi pentru prietenia şi sentimentele pure oferite cu atăt de multă
generozitate, pentru tot ceea ce m-a învăţat în această perioadă şi pentru faptul că întotdeauna
a constituit un model pentru mine. O deosebită consideraţie şi respect doresc să transmit d-nei
Liliana Spiridon, mulţumindu-i pe această cale pentru modul ireproşabil în care m-a sprijinit
pe tot parcursul cercetării dar şi d-nei Didi Iordache pentru întreg suportul oferit. Le
mulţumesc acestor trei doamne pentru faptul că în fiecare zi mi-au demonstrat şi mi-au întărit
convingerea că în ţara noastră încă mai avem valori umane deosebite, demne de urmat,
motivându-mă astfel, pentru o analiză profundă, fiabilă şi eficientă a studiilor realizate. Nu în
ultimul rând, mulţumesc sorei mele Liliana Mihaela Angheloiu pentru sfaturile oferite în
fiecare zi, pentru susţinere şi îndrumări.
În acelaşi timp adresez mulţumiri tuturor cadrelor didactice ale Academiei de Studii
Economice Bucureşti care mi-au fost alături, pentru îndrumările de o reală valoare
concretizate în această lucrare. De asemenea, doresc să exprim recunoştinţa şi mulţumiri
tuturor celor care m-au încurajat şi susţinut pe tot parcursul şcolii doctorale dar şi în perioada
de realizare a studiilor şi cercetărilor care au concurat la elaborarea cercetării ştiinţifice.

11
 INTRODUCERE

Rolul deosebit pe care îl are guvernanţa şi controlul financiar în instituţiile publice

pentru economiile ţărilor din lumea întreagă a fost confirmat, pe parcursul timpului, de
realităţile economice. Aceasta constituie baza şi catalizatorul independeţei totale şi dezvoltării
economiei naţionale. În acest context, atenţia acordată delimitărilor analitice cu privire la
abordările utilizate în prezenta lucrare, este utilă din ambele puncte de vedere practic şi
teoretic, prin prisma analizelor statistico-economice efectuate în perioada cercetării, ce
concurează puternic cu argumentaţiile pur tehnice.
Direcţia conceptului de “guvernanţă şi control financiar” în contextul politico-
economic actual precum şi însemnătatea acestuia pentru instituţiile publice, creează opţiuni
fundamentale în proiectarea sistemelor de nivel managerial din sectorul public.
Am considerat necesar ca, în ansamblul acestei lucrări, pe lângă prezentarea evoluţiei
instituţiilor publice în România pentru perioada 1996 - 2014 să abordăm o succinta ilustrare a
sistemelor manageriale ale instituţiei publice şi a sistemelor financiare utilizate în principalele
ţări occidentale. Investigarea sistemelor de guvernanţă aplicate în diferite ţări a constituit o
valoroasă şi utilă bază informaţională, marcând o mare diversitate în ceea ce priveşte
structurile, funcţiile, principiile, sistemele şi modelele ce privesc instituţiile publice.
Valorificând exemplele pozitive ale ţărilor europene dar şi contextul economic, politic, social,
cultural şi istoric actual din ţara noastră am considerat oportun să propun direcţii principale de
acţiune într-un sistem de guvernanţă potrivit.
Analiza sistemului de guvernanţă aplicat în Ministerul Finanţelor Publice din România
pentru perioada 1996 - 2014, atât din perspectiva cadrului economic, legislativ şi instituţional,
cât şi a impactului integrat economiei naţionale, a conturat procesul de reformă întâlnit în
prezent, şi a scos în relief o bază purtătoare de venituri financiare stabile şi susţinute. Pentru
aceasta, au fost luate în considerare şi efectele inflaţiei ori ale declinului economic.
Reconsiderarea sistemului de transferuri provenit de la bugetul central, dar şi unele disfuncţii
întâlnite în noul sistem şi dezvoltate în procesul de descentralizare financiară, ne arată că
gradul de autonomie a crescut. Analiza cantitativă şi calitativă a guvernanţei instituţiilor
publice, în contextul legislativ adoptat după 1996, ne arată că stadiul dezvoltării economice şi
sociale generează elemente determinante pentru evaluarea sistemului de guvernanţă din
Ministerul Finanţelor Publice. Compararea bugetelor din statele Uniunii Europene evidenţiază
situaţia economică mediocră înregistrată la nivelul unităţilor administrative, situaţie care a

12
lăsat amprente accentuate pe posibilitatea instituţiilor bugetare, la toate nivelurile, pentru a
institui şi colecta venituri. Analiza activităţii financiar-contabile prin sistemul de guvernanţǎ
şi control a resurselor financiare am realizat-o pentru elementele relevante din activitatea
studiată în aşa fel încât să poată fi creat un cadru consistent şi predictibil al domeniului
cercetat. Cercetarea aplicativă am realizat-o pe baza cadrului legal şi procedural precum şi a
informaţiilor publice care vizează activitatea financiar-contabilă din cadrul Ministerului
Finanţelor Publice.
Doresc să mulţumesc anticipat acelora care vor avea curajul şi vor dori să continue să
dezvolte şi să avanseze sugestii în sensul aprofundării studiului în aşa fel încât acesta să poată
fi extins şi la alte instituţii publice cu obiect de activitate diferit de cel studiat.
Bineînţeles, cele prezentate constituie o mică bază pentru demersuri viitoare, iar
afirmaţiile şi soluţiile propuse în această lucrare, bazate pe cercetările întreprinse şi
informaţiile adunate, nu sunt limitative şi reprezintă un minim de aspecte tratate în cadrul
acestei teme.

13
 1. SUCCINTĂ PREZENTARE A INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI A
IMPORTANŢEI ACESTORA ÎN PLAN NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL

În acest capitol al cercetării doctorale, prezentăm instituţiile publice şi importanţa

acestora atât pe plan naţional cât şi internaţional, abordăm caracteristicile generale ale
acestora precum şi funcţiile deţinute în cadrul unui stat de drept. Diversitatea funcţiilor
deţinute de instituţia publică, denotă varietatea şi complexitatea atribuţiilor şi
responsabilităţilor îndeplinite de acestea. Abordarea teoretică a vizat cu preponderenţă rolul
organismelor decizionale de nivel managerial în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii
instituţiilor publice. Principiile ce guvernează instituţiile publice, îşi lasă de asemenea o
amprentă vizibilă în eficienţa conturată de implementarea diferitelor strategii moderne în
deservirea interesului public şi a binelui comun, în mod dezinteresat, în mod regulat şi
continuu.
Instituţia publică ca entitate, excede sfera organelor ce alcătuiesc un sistem de
organizare, aceasta putând fi regăsită în cadrul sistemului puterii legiuitoare sau judecătoreşti,
dar şi în cel organizaţional privat care organizează executarea în concret a legii1. În condiţiile
statului de drept instituţia publică are ca scop înfăptuirea deciziilor politice. Acestea se
reflectă în legi şi celelalte acte normative ale organismelor decizionale atât ale statului cât şi
ale colectivităţilor.
În acest prim capitol abordăm de asemenea aspecte privind desfăşurarea activităţii la
un nivel profesional performant. Acestea se regăsesc doar după transmiterea informaţiilor
financiare necesare, iar finanţarea persoanelor delegate este asigurată în totalitate de către
instituţia publică.

1.1. Caracteristici generale ale instituţiei publice

Instituţia publică are ca scop realizarea valorilor politice, valori ce exprimă interesele
generale ale societăţii civile, (aceste interese ale societăţii civile stând la baza formulării
legilor de către Organele puterii legiuitoare, dar şi la executarea hotărârilor judecătoreşti, date
în temeiul legii.)
Caracteristic instituţiei publice distingem activităţi în principal organizatorice. Se
desprinde cu preponderenţă poziţia sa de intermediar între dimensiunile conducerii politice şi
parametrii în care sunt realizate valorile politice sau deciziile politice.

1
Negoiţă, Al., (1993) Drept administrativ şi Ştiinţa Administraţiei, Bucureşti, Editura Atlas Lex

14
 Instituţia publică, în statul de drept, reprezintă o pârghie prin care putem realiza
valorile stabilite la nivelul palierului politic2. Pentru a fi continuă, omniprezentă, promptă şi
energică, avem nevoie necontenit ca statul să exercite eforturi susţinute atât în interior cât şi în
exterior. Instituţia desfăşoară o activitate raţională şi eficientă în ceea ce priveşte utilizarea
resurselor umane, materiale şi financiare pentru obţinerea unor rezultate maxime cu eforturi
minime.
Noţiunea de instituţie este mai largă decât aceea de instituţie publică, ea cuprinzând şi
instituţia privată. Ca orice activitate umană, atât instituţia publică cât şi instituţia privată
urmăresc un scop, utilizând anumite mijloace. Spre deosebire de instituţia privată, instituţia
publică urmăreşte îndeplinirea intereselor publice, a utilităţii publice, a binelui comun, în mod
absolut dezinteresat, implicând şi activităţi de interes public.
Ţinta activităţii instituţiei publice este atât satisfacerea, în mod regulat, şi continuu a
unor cerinţe esenţiale, comune pentru întreaga colectivitate umană (care exced prin amploarea
lor, posibilităţile societăţilor private) cât şi satisfacerea unor cerinţe care, prin natura lor,
nuanţează nerentabil activitatea şi deci, nimeni nu s-ar oferi să le asigure.
Noţiunea de instituţie publică este susceptibilă în a căpăta două sensuri: sensul
material şi sensul formal3. În sens material, instituţia publică desfăşoară activitatea
organizatorică a executării şi executivă în concret a legii, realizabilă prin acţiuni cu un
puternic caracter de dispoziţie, ori acţiuni cu un accentuat caracter de prestaţie. Activitatea
organizatorică este efectuată de organismele decizionale care intră în componenţa acestui
sistem având ca scop satisfacerea intereselor generale. Acest scop cu caracter organizatoric
asigură buna funcţionare a serviciilor publice şi a executării anumitor prestaţii către
populaţie4. Activităţile executive ce au caracter de dispoziţie stau la baza organizării în
executarea legii, stabilind reguli de conduită pentru consumatorii de servicii publice. Aceste
activităţi sunt realizate prin acte juridice sau operaţiuni administrative, şi reprezintă fapte
materiale ce pot fi înfăptuite de titularii de funcţii publice din sistemul organelor din sectorul
public.
În sens structural, formal sau organic instituţia publică poate fi percepută asemenea
unui sistem de organe (ansamblul organismelor decizionale al instituţiilor publice), ce
cuprinde diverse structuri de nivel administrativ, structuri ce realizează activitatea de
organizare a executării şi de executare în concret a legii.

2
Alexandru, L., (1996), Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. I şi II, Bucureşti, Editura Sylvi
3
Negoiţă, Al., (1993), Drept administrativ şi Ştiinţa Administraţiei, Bucureşti, Editura Atlas Lex
4
Trăilescu, A., (2002), Tratat elementar de drept administrativ, Editura All Beck

15
 1.2. Prezentare de ansamblu a serviciilor publice
1.2.1. Consideraţii generale privind activităţile de interes public
Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social,
cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism 5. Având în vedere
complexitatea cerinţelor sociale, au fost identificate pe parcursul cercetării o mare varietate de
servicii publice. De aceea, se impune a se face distincţie între serviciul public şi serviciul de
utilitate publică. Distincţia între cele două servicii constă în faptul că primul este înfăptuit de
o organizaţie statală, iar cel de-al doilea de o organizaţie nestatală (asociaţie, fundaţie etc.).
În cazul organizaţiilor mixte, de stat şi particulare, ne aflăm în prezenţa unui serviciu
public, deoarece la acea organizaţie participă şi statul, fie ca autoritate publică, fie ca persoană
juridică. Literatura de specialitate distinge, ca activităţi de interes public; serviciul de
legiferare la care participă parlamentul (camera deputaţilor şi senatul), activităţile de interes
public judiciare desfăşurate de instanţele judecătoreşti şi alte activităţi publice. Activităţile
publice privind legiferarea, au ca scop adoptarea de norme juridice obligatorii, care să
reglementeze, în mod uniform, la nivelul întregii ţări, raporturile sociale. Serviciul judiciar
soluţionează, cu putere de adevăr legal, conflictele juridice şi sancţionează pe cei care încalcă
legea. Serviciile de nivel administrativ asigură executarea legilor şi a hotărârilor judecătoreşti,
ordinea publică, siguranţa naţională şi creează condiţiile de desfăşurare a activităţii în domenii
privind sănătatea, informarea şi instruirea publică, cultură, transport etc..
Activităţile publice pot fi organizate la nivel naţional, deci, pentru întreaga ţară.
Pentru a percepe un serviciu public, sunt necesare următoarele condiţii:
 satisfacerea cerinţelor într-o instituţie publică;
 înfiinţarea acestora să fie făcută prin acte de autoritate. Ministerele se înfiinţează doar
potrivit legislaţiei în vigoare, organele de specialitate din subordinea guvernului se
înfiinţează prin hotărâre a guvernului, iar cele din subordinea ministerelor prin ordin al
ministrului; potrivit legii instituţiei publice nr. 215/2001;
 activitatea lor să se desfăşoare în scopul realizării autorităţii publice, salariaţii lor
având, în principal, calitatea de funcţionar public;
 persoanele juridice să dispună de un cumul de drepturi şi obligaţii specifice acestora;
 mijloacele lor materiale să poată fi asigurate atât prin subvenţii bugetare, cât şi din
venituri proprii.

5
Alexandru, L., (1996), Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. I şi II, Bucureşti, Editura Sylvi

16
 De aceea, activităţile publice, ar putea fi definite ca fiind acele organizaţii de stat care
prestează activităţi de interes public. Acestea sunt grupate în trei categorii:
 organisme decizionale ale instituţiei publice;
 instituţii de interes public;
 regii autonome ce prezintă interes public.
Această grupare are ca temei o serie de deosebiri, şi anume:
 activitatea organismelor decizionale ale instituţiei publice are la bază adoptarea sau
emiterea de acte de nivel administrativ. Activitatea instituţiilor publice este cu
preponderenţă o activitate care nu generează venituri, pe când activitatea regiilor
autonome are un caracter economic;
 resursele financiare necesare în desfăşurarea activităţii organismelor decizionale ale
instituţiei publice sunt asigurate de bugetul statului. Regiile autonome asigură în mare
parte mijloacele băneşti, comercializând activităţi şi colectând veniturile obţinute din
activitatea proprie;
 organismele decizionale ale instituţiei publice îşi desfăşoară activitatea în mod gratuit,
pe când regiile autonome, implementează servicii contra cost;
 în activitatea organismelor decizionale ale instituţiei publice, preponderentă este
emiterea de acte de interes managerial. În ceea ce priveşte activitatea instituţiilor
publice aceasta este mai redusă, pe când în activitatea regiilor autonome este mult mai
intensă. Se mai poate spune că activităţile publice, înţelese în sens larg, reprezintă
unităţi de persoane sau bunuri, create cu scopul de a satisface nevoile publice.
Observăm astfel că nevoile publice sunt satisfăcute de către o colectivitate publică,
supusă autorităţii şi controlului organelor legiuitoare.
Definiţiile însuşite de majoritatea autorilor în materie, generează apariţia unor idei de
ansamblu a mijloacelor avute în vedere în scopul satisfacerii interesului public. Este vorba
despre utilizarea capitalului uman şi material completate cu posibilitatea utilizării,
procedurilor juridice excepţionale. Cheltuielile serviciilor publice sunt, de regulă, suportate de
populaţia activă a statului, care contribuie la veniturile bugetului de stat. Cheltuielile publice
pot fi acoperite în mod integral sau parţial din veniturile ce provin de la funcţionarea
serviciului sau prin concursul contribuabililor. Acestea au întotdeauna un caracter controlabil
fiind dependente de colectivitatea care le-a generat.

17
 Crearea şi desfiinţarea serviciilor publice6 până de curând, a constituit un monopol al
statului în multe ţări, indiferent de orânduirea socială. Dar, în măsura în care s-a extins tot mai
mult democraţia socială, inclusiv prin descentralizare, a fost înregistrat un transfer al unui
astfel de monopol de la nivelul central către nivelele periferice.
În prezent, statul îşi exercită monopolul asupra unei părţi a serviciilor publice. Astfel
de servicii, sunt considerate de interes naţional având în vedere că sunt înfiinţate şi coordonate
centralizat de către stat. Exemplificăm: starea civilă, poliţia, prevenirea şi stingerea
incendiilor. Abordăm în special, generarea acelor servicii ce afectează atât libertatea
fundamentală a cetăţenilor cât şi cele care presupun crearea unor categorii de instituţii de
interes public. Colectivităţile pot înfiinţa servicii publice apelând doar la organismul
deliberativ al acestora, având în vedere respectarea strictă a tuturor condiţiilor stabilite de
legislaţia în vigoare, aceste condiţii fiind:
 obligaţia de înfiinţare a serviciilor de interes public se realizează numai în limitele
legii. Dacă o competenţă limitată la astfel de servicii publice nu este delimitată de
etica statală, în consecinţă nu mai putem continua prestarea acelor servicii. În
România, prin legea instituţiei publice, se precizează că, organismele publice
decizionale “organizează servicii publice pentru gospodărirea comunală, transport,
reţele edilitare etc.”;
 organismele decizionale ale instituţiei au dreptul să desfăşoare la nivel teritorial
diverse servicii publice ţinând cont de faptul că răspunderea revine conducătorului
instituţiei publice în calitate de reprezentant al statului;
 înfiinţarea de servicii publice trebuie să urmeze procedura stabilită prin lege având
cele trei restricţii: organizarea şi funcţionarea pe baza unor regulamente emise de
instituţie, stabilirea obiectivului activităţii, controlul felului în care sunt realizate
prerogativele.
În prezent, pentru a evita îngrădirea liberei concurenţe, au fost generalizate excepţiile
susţinute de jurisprudenţă care se referă la dreptul organismelor decizionale de a înfiinţa
servicii publice în domeniu industrial şi comercial numai în trei cazuri:
 când activităţile de interes public urmează să desfăşoare acţiuni pe domeniul public;
 când răspunde unei cerinţe legale, cerinţă ce trebuie îndeplinită de o persoană publică;
 doar dacă este complementară unui alt serviciu de interes public.

6
Plumb, I., Androniceanu, A., (2002), Managementul serviciilor publice, Editura Economică, Bucureşti

18
 1.2.2. Activităţile publice ale instituţiei centrale din România
Instituţia publică reprezintă sistemul în care este desfăşurată activitatea de organizare a
executării şi de execuţie concretă a legii. Această activitate se realizează de către organismele
decizionale de nivel administrativ, organisme centrale ce pot avea caracter:
 de dispoziţie atunci când generează reglementări elaborate şi emise pe baza legislaţiei
în vigoare şi în interesul execuţiei legii;
 de prestaţie atunci când serviciile publice desfăşurate sunt de interes general.
Având în vedere faptul că nevoile şi cerinţele instituţiei publice în general sau ale
fiecărui cetăţean în parte suferă modificări frecvente în timp şi spaţiu, instituţia publică
trebuie să aibă un caracter dinamic să se adapteze la aceste realităţi. În acest scop, instituţia
publică îşi creează şi organizează structuri care să răspundă acestor cerinţe şi nevoi reclamate
de funcţionarii publici. Aceste cerinţe şi nevoi pot fi:
 generale – la nivelul întregii comunităţi organizate de către stat (apărare, ordine
publică, educaţie, sănătate);
 specifice – la nivelul colectivităţilor din judeţe, oraşe sau comune (alimentare cu apă,
gaze, lumină, energie termică, salubrizare).
Organismele decizionale de rang administrativ au menirea de a transpune în practică
prevederile legii, executând-o sau organizând executarea acesteia. În acest scop, ele dispun de
resurse (financiare, materiale, umane) şi de competenţe atribuite corespunzător sarcinilor ce
revin fiecărei instituţii publice în parte. Acestea sunt:
 Preşedinţia României prin instituţia prezidenţială;
 Guvernul prin intermediul aparatului de lucru al guvernului;
 instituţia de specialitate prin ministere şi autorităţi.
Celelalte organisme decizionale centrale ale instituţiei publice se împart în două
categorii de sisteme organizaţionale:
1. Organisme decizionale subordonate guvernului (Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici, Institutul Naţional de Statistică, Oficiul Concurenţei, Garda Financiară, Oficiul de
Stat pentru Invenţii şi Mărci, Regia Naţională a Pădurilor, etc.)
2. Organismele decizionale administrative autonome care nu se subordonează
guvernului, ministerelor sau altor organe centrale. Ele se grupează în două categorii:
 Nominalizate în dispoziţiile constituţionale (Consiliul Suprem al Apărării Ţării,
Serviciul Român de Informaţii, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul

19
 Legislativ, Curtea Constituţională, activităţile de interes public privind radio şi
televiziunea, etc.)
 Nenominalizate prin constituţie, care se înfiinţează prin legea organică (Consiliul
Naţional al Cinematografiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Banca Naţională,
etc.)
Activităţile de interes public ale instituţiei publice din România cuprind două
categorii:
 servicii publice coordonate de organismele decizionale ale instituţiei publice;
 servicii publice subordonate organismelor decizionale ale instituţiei publice.
Organismele decizionale ale instituţiei publice pot înfiinţa servicii de interes public în
condiţiile legii 215/2001 în absolut orice domeniu de activitate. Pentru a asigura funcţionarea
în condiţii normale a oricărei activităţi comunitare, sunt necesare acţiuni specifice de interes
general, cum ar fi alimentarea cu apă, transportul de energie termică, distribuirea gazelor,
canalizare, salubritate etc. Aceste activităţi care satisfac interese generale trebuiesc asigurate
de către organismele publice decizionale în virtutea faptului că ele răspund în faţa cetăţenilor
care le-au desemnat pentru a le reprezenta interesele.
Ca atare, activităţile de interes public reprezintă mijloacele instituţiei prin care,
cetăţenilor li se prestează servicii de un real interes, respectând regimul puterii politice. În
România înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al organismelor decizionale
deliberative, respectiv al consiliilor, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul
organismelor decizionale executive. Totuşi majoritatea serviciilor publice sunt constituite prin
deconcentrarea serviciilor publice ale instituţiei centrale teritoriale, aflate sub controlul
reprezentantului puterii centrale.
Astfel, nu este vorba de o descentralizare exclusiv reală a serviciilor publice, ci mai
exact de o deconcentrare a majorităţii serviciilor publice.
În categoria serviciilor publice se includ:
 servicii de interes public cu caracter statal (serviciul de pază, asigurat de corpul
poliţiei comunitare);
 activităţile de interes public privind protecţia civilă, serviciul de autorizare a
construcţiilor, serviciul de pază asigurat de corpul poliţiei comunitare).
 serviciile comunitare înfiinţate, (serviciile privind evidenţa populaţiei, serviciile
privind evidenţa paşapoartelor, serviciile pentru situaţii de urgenţă şi serviciile
comunitare pentru cadastru şi agricultură, poliţia comunitară. Acestea urmăresc

20
 atribuţiile ce vizează apărarea drepturilor şi libertăţilor cu caracter fundamental ale
cetăţeanului, a proprietăţii publice şi private, precum şi descoperirea şi prevenirea
infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii din domeniul public).
 activităţi de interes public de gospodărie comunală (apă şi canalizare);
 producţia şi distribuţia energiei termice;
 salubritate, transport public;
 drumuri şi spaţii verzi;
 distribuţie de energie electrică;
 distribuţie de gaze naturale.
 alte activităţi de interes public, care nu sunt incluse în categoria serviciilor de
gospodărie;
 activităţi de interes public comerciale (funcţionarea şi organizarea pieţelor
agroalimentare;
 serviciul de exploatare a parcărilor în spaţiul public;
 licenţierea transportului de călători din domeniul privat;
 organizarea şi funcţionarea cimitirelor;
 activităţile de interes public privind serviciile de ecarisaj;
 activităţile de interes public pentru activităţi culturale.
Principalele obiective şi priorităţi ale serviciilor publice din România pentru a atinge
cele două deziderate fundamentale ale serviciilor publice de interes economic general sunt
reprezentate de calitatea la standardele europene şi accesibilitate din partea tuturor
consumatorilor fără discriminări de nici o natură, inclusiv de preţ. Aceste obiective pot fi
realizate prin descentralizarea serviciilor de interes public, precum şi creşterea
responsabilităţii organismelor decizionale în ceea ce priveşte calitatea serviciilor asigurate
populaţiei.

21
 2. STUDIU PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA TRANSPARENŢEI
SITUAŢIILOR FINANCIAR-CONTABILE ÎN DOMENIUL PUBLIC

Cercetările care vizează practicile de contabilitate în sectorul public, s-au desfăşurat în

ţările dezvoltate, cu precădere în cele anglo-saxone. În cadrul ţărilor cu mai puţină experienţă,
şi în special în cele din Centrul şi Estul Europei, observăm existenţa unei înţelegeri limitate a
acestor aspecte, chiar dacă au fost făcute recent o serie de eforturi pentru explicitarea acestora.
În pofida acestor eforturi, observăm că un sistem eficient de contabilitate publică ar putea
realiza o mai bună organizare şi alocare a resurselor. De asemenea, un sistem eficient de
contabilitate publică ar putea realiza un nivel crescut al transparenţei în sectorul public,
constituind atribute deosebit de importante pentru ţările cu resurse economice şi financiare
insuficiente aşa cum sunt pieţele emergente. Cercetările legate de dezvoltarea în domeniul
contabilităţii publice pentru pieţele mai puţin deschise spre implementarea unei serii de
standarde internaţionale de raportare au constatat că este util pentru practicieni, studenţi,
cercetători, şi mai ales pentru agenţii de finanţare internaţională interesaţi să consolideze
practicile din aceste economii.
Având profesia contabilă al cărei scop declarat a fost să servească interesul public,
astfel de evoluţii constituie motive serioase pentru a efectua studii, iar în studiul de faţă avem
un răspuns la această nevoie. Subliniem importanţa îmbunătăţirii sistemelor de
responsabilitate şi guvernanţă ca condiţie esenţială care să genereze supravieţuirea
organizaţiilor orientate spre progres. Sistemele de responsabilitate a bunei guvernanţe
constituie un subiect de mare interes în cercetarea academică la nivel mondial. În ultima
perioadă însă, atât guvernele, cât şi agenţiile guvernamentale sau non-guvernamentale, dar şi
o parte din cercetători, au devenit interesaţi de aceste procese din cadrul entităţilor de interes
public, având ca scop îmbunătăţirea serviciilor oferite publicului dar şi gestionarea mai bună a
entităţilor respective. Unele reglementări cum ar fi “Noul Management Public” (New Public
Management) sau “Noua Guvernare Publicǎ” (New Public Governance) dar şi Standardele
Internaţionale ale Contabilităţii pentru Sectorul public (International Public Sector for
Accounting Standards – IPSAS) devin subiectele principale în majoritatea discursurilor
ştiinţifice şi mediatice recente.

22
 2.1. Reglementările şi particularităţile Standardelor Internaţionale de
Contabilitate în domeniul Public (International Public Sector Accounting
Standards - IPSAS)
În mod particular, IPSAS devin un sistem de referinţă pentru instituţiile publice la
nivel mondial. În cercetările ce au fost efectuate pe această temă au fost identificată o creştere
în ceea ce priveşte comparabilitatea informaţiilor prezentate şi a nivelului de creştere a
responsabilităţii şi eficacităţii instituţiilor publice ca şi consecinţă a aplicării acestor
standarde, dar şi ca o consecinţă a provocărilor privind implementarea acestora. Gradul de
complexitate al acestor subiecte sau dificultăţile în selectarea tratamentelor adecvate au
generat anumite tranzacţii şi evenimente. Având în vedere discuţiile referitoare la dezvoltarea
Standardelor Europene pentru Contabilitate din Sectorul Public, această problemă are o
importanţă deosebit de mare pentru ţara noastră. Instituţiile publice, sunt acele instituţii ce au
un rol fundamental pentru gestionarea fondurilor publice şi reprezintă astfel un real subiect de
interes pentru opinia publică. România este unul din membrii Uniunii Europene, iar acest fapt
a deschis noi căi spre atragerea de fonduri europene. Atât responsabilitatea cât şi performanţa
în ceea ce priveşte gestionarea unor astfel de fonduri sunt condiţii cruciale atât pentru
asigurarea fondurilor viitoare, cât şi pentru utilizarea unor noi fonduri ce ar putea fi
contractate în viitor. Obiectivul principal în prezentul studiu, îl reprezintă investigarea
procesului de raportare din instituţiile publice din România. Aspecte deosebit de importante
din rândul celor analizate au fost transparenţa proceselor de raportare, dar şi beneficiile,
provocările sau implicaţiile unei posibile aplicări a acestor standarde în România, într-un mod
caracteristic ţării noastre. Aceasta metodă urmăreşte şi are în vedere următoarele aspecte:
1) Gradul de transparenţă a managerilor din instituţiile publice precum şi procesele de
raportare efectuate de astfel de instituţii din România,
2) Nivelul de pregătire şi înţelegere a IPSAS-urilor de către salariaţii instituţiilor
publice din România,
3) Eventualele beneficii şi provocări ale aplicării IPSAS în instituţiile publice din
România,
4) Efectele şi implicaţiile ce ar putea să apară în cazul în care IPSAS ar fi aplicate în
instituţiile de interes public din România.
Principalele rezultate ale prezentului studiu pot fi regrupate astfel:
1. 96% dintre instituţiile analizate, au considerat că este foarte important sau important
să consulte populaţia în privinţa acţiunilor desfăşurate;

23
 2. 51% din salariaţii instituţiilor publice analizate este foarte bine sau bine pregătit în
ceea ce priveşte IPSAS;
3. 85% din salariaţii care au răspuns la chestionar consideră că IPSAS vor îmbunătăţi
atât încrederea cât şi transparenţa raportării publice. Totodată IPSAS imbunătăţesc
responsabilităţile şi comparabilitatea în ceea ce priveşte raportările efectuate de entităţile
publice pentru costul şi performanţa lor financiară.
4. 73% dintre salariaţii care au răspuns la chestionar consideră că aplicarea IPSAS ar
putea duce la o reală creştere pentru relevanţa şi transparenţa situaţiilor financiare ale
instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Prezentul studiu constituie primul demers ştiinţific efectuat în ţara noastră menit să
investigheze practicile de raportare ale entităţilor publice din România. Ţinând cont de
posibilitatea implementării acestor practici IPSAS, dar şi de creşterea importanţei fondurilor
europene în sectorul public românesc, am perceput prezentul demers ca fiind o oportunitate
pentru ameliorarea practicilor de raportare ale instituţiilor fundamentale în mediul de interes
public din ţara noastră. Având în vedere aceste aspecte, subliniem importanţa deosebită a
IPSAS-urilor pentru profesioniştii contabili şi mediul contabil din România. Implementarea
IPSAS-urilor sprijină iniţiativele ce urmăresc creşterea transparenţei şi îmbunătăţesc
conţinutului situaţiilor financiare (specifice entităţilor din sectorul public) existente în ţara
noastră.
Prezentul studiu continuă cu o trecere în revistă a vastei literaturi de specialitate în
care sunt reliefate în principal avantajele şi provocările ce ar putea fi întâlnite în cazul
aplicării la nivel european şi naţional a standardelor internaţionale de contabilitate. În finalul
acestui capitol prezentăm metodologia de cercetare şi analiza rezultatelor.

2.2.Abordări conceptuale privind Standardelor Internaţionale de Contabilitate în

domeniul Public (International Public Sector Accounting Standards - IPSAS) şi
transparenţa situaţiilor financiare în sectorul public
Conform reglementărilor privind Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru
Sectorul Public (International Public Sector for Accounting Standards Board - IPSASB),
putem spune că IPSAS poate fi aplicat în ţări eterogene ţinând cont de modul de organizare
politic, de modalităţile de guvernare, de structurile manageriale şi instituţionale. Normele
internaţionale de contabilitate pentru domeniul public, contribuie la îmbunătăţirea
semnificativă din punct de vedere al calităţii şi transparenţei raportărilor financiare. Aplicarea
acestor standarde, generează creşterea calităţii informaţiilor furnizate în scopul unei bune

24
gestionări financiare şi în scopul îmbunătăţirii procesului decizional în sectorul public7. Unul
din avantajele aplicării IPSAS, considerăm a fi faptul că acestea oferă o viziune economică şi
financiară pentru entităţile publice. Implementarea IPSAS asigură de asemenea calitate şi
consecvenţă raportărilor financiare din domeniul public. Totodată, standardele internaţionale
de contabilitate în domeniul public generează o deosebită transparenţă şi eficacitate a
entităţilor publice, având o orientare spre o cultură a performanţelor menită să îmbunătăţească
funcţionarea controlului intern şi a transparenţei în sectorul public, asigurând furnizarea
informaţiilor în mod complet şi coerent atât în ceea ce priveşte cheltuielile cât şi în ceea ce
priveşte veniturile.8 Unul dintre cele mai importante efecte ale aplicării IPSAS îl constituie
prezentarea situaţiilor financiare în mod coerent, situaţii ce capătă caracter de comparabilitate
în timp, cu alte entităţi diferite din punct de vedere a activităţii desfăşurate. Costurile care ar
putea fi generate de adoptarea standardelor internaţionale, respectiv, costurile în ceea ce
priveşte instruirea pe plan profesional, costurile privind investiţiile în noi sisteme
informaţionale sau costurile generate de serviciile de consultanţă, limitează aplicarea
standardelor internaţionale de către entităţi9.
În ceea ce priveşte România, avantajele adoptării IPSAS constau în creşterea calităţii
situaţiilor financiare prezentate de instituţiile publice furnizând informaţii relevante şi
credibile. Adoptarea IPSAS asigură comparabilitatea cu alte perioade de raportare şi între
diverse instituţii cu obiect de activitate diferit, la nivelul statului de drept atât pentru mediul
privat, dar mai ales pentru mediul instituţiilor publice10.
Dat fiind faptul că avantajele adoptării acestor standarde sunt cunoscute, diversele
studii efectuate de cercetători au evidenţiat un grad ridicat al eterogenităţii în aplicarea
acestora. În funcţie de măsura în care sunt adoptare IPSAS11, au fost identificate patru
categorii de ţări:
 Categoria întâi care include ţări care au adoptat IPSAS şi care au dezvoltat un program
de reformă a contabilităţii publice impus sau susţinut de către Fondul Monetar
Internaţional, de Banca Mondială sau Comisia Europeană. Ţările reprezentative pentru

7
International Public Sector Accounting Standards Board, 2014
8
Ilie D., Alecu G. (2011), Convergenţa contabilităţii publice cu Standardele Internaţionale de Contabilitate
pentru sectorul public( IPSAS), Revista Audit Financiar, No. 10, pp.36-41
9
Bellanca, S., Vandernoot, J. (2013), La comptabilite publique belge et ses implications par rapport aux normes
internationales, La Revue du Financier
10
Alecu G. (2010), Contabilitatea instituţiilor publice. Convergenţe cu IPSAS, Tribuna Economică Publishing
House, Bucharest
11
Robert, F., R., Colibert, J., IPSAS regulations and the public sector, Dunod Printing House, Paris, 2008

25
 această categorie sunt Algeria, Argentina, China, Albania, Salvador, India, Maroc,
Fiji, Slovacia şi Uruguay.
 Categoria a doua cuprinde ţările care au iniţiat un program de adoptare a standardelor
internaţionale şi deja elaborează norme proprii inspirate din IPSAS. Într-o astfel de
categorie includem: Olanda, Afganistan, Azerbaidjan, Ungaria, Liban, Mongolia,
Maldive, Norvegia, Cipru, Timorul de Est, Indonezia, Insulele Cayman, Letonia,
Pakistan, Vietnam.
 Categoria a treia reprezentată de ţări precum Japonia, Franţa, Italia, Israel, care adoptă
începând cu anul 2006 noi standarde inspirate din IPSAS.
 Categoria a patra include Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Australia, Marea
Britanie, ţări cu norme de contabilitate publică ce au fost deja aliniate standardelor
internaţionale.
Din rezultatele studiului realizat de Christiens A. (2010) la nivelul unui număr de 17
ţări membre ale U.E.12 (Danemarca, Germania, Grecia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia
Finlanda, Austria, Belgia, Franţa, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Spania, Suedia, Elveţia,)
amintim faptul că Lituania, Marea Britanie şi Suedia aplică IPSAS într-o manieră generală la
nivelul instituţiei publice centrale. În Belgia standardele internaţionale de contabilitate pentru
instituţiile publice sunt respectate cu rigurozitate, pe când în Franţa şi Elveţia se aplică IPSAS
numai la un nivel central. Marele cercetător Oulasvirta (2014) susţinea că refuzul Finlandei în
a adopta IPSAS are la bază o decizie dată de Consiliul Standardelor Guvernamentale din
Finlanda. Forţele coercitive şi normative, motivate fiind în mod particular de situaţiile
neadecvate, create de cadrul conceptual aferent IPSAS, sunt cu preponderenţă aplicate în
mediul privat, dar le întâlnim şi în sectorul public. Deseori acestea scot în evidenţă diferenţele
majore dintre sectoarele public şi privat. Aceste aspecte IPSAS au fost recunoscute, însă nu şi
abordate.
Concluzionăm cu precizarea că la nivelul U. E., numai 15 dintre statele membre şi-au
armonizat contabilitatea din sectorul public cu IPSAS. Această situaţie este generată de faptul
că au fost elaborate norme naţionale aliniate la IPSAS sau făcând referire la IPSAS, dar aceste
norme au fost utilizate doar în anumite segmente ale instituţiei publice. În aceeaşi ordine de
idei putem spune că, niciun stat membru nu a ţintit adoptarea integrală a IPSAS pentru
contabilitatea din sectorul public. Rezultatele consultării publice privind condiţiile adecvate

12
Christiaens, J., Reyniers, B., Rolle, C. (2010), Les consequences des IPSAS sur la reforme des systemes
d’information financiere publique: etude comparative, Revue Internationale des Sciences
Administratives nr. 3 (Vol. 76)

26
ale IPSAS pentru statele membre, efectuată de Comisia Europeană (European Commission),
reliefează faptul că aplicarea IPSAS în forma existentă în statele membre, este extrem de
dificilă. IPSAS constituie un referenţial relevant pentru întocmirea conturilor sectorului public
armonizate la nivel european13. Având în vedere aceste aspecte, Comisia Europeană va avea
în vedere dezvoltarea unor norme contabile proprii, numite Standarde Europene de
Contabilitate ce vizează Sectorul Public (European Public Sector Accounting Standards -
EPSAS), norme menite să răspundă tuturor nevoilor specifice din sectorul public al statelor
membre. Având inspiraţia în IPSAS, dar fiind supuse modificărilor, completărilor sau
elaborării de norme specifice, EPSAS adoptă influenţele reglementărior europene specifice şi
devine singura normă contabilă fundamentată pe drepturi esenţiale aplicate de toate
departamentele semnificative ale instituţiilor publice din Europa14.

2.3. Studiu privind adoptarea Standardelor Internaţionale de contabilitate în

România şi impactul asupra situaţiilor financiar-contabile în domeniul public
România, şi-a arătat interesul pentru IPSAS. Acesta se manifestă începând cu anul
2005, an în care au fost adoptate recomandările formulate de Comisia Europeană, F.M.I.,
Banca Mondială pentru Dezvoltare în ceea ce priveşte contabilitatea entităţilor din sectorul
public. Pentru acest motiv, modificările efectuate la nivelul contabilităţii din sectorul public
au urmărit perceperea unor elemente din IPSAS. Dat fiind faptul că reglementările contabile
naţionale pentru sectorul public explicitate în OMFP nr. 1804/2014 cu modificări şi
completări ulterioare, nu ne arată în mod explicit aspectele referitoare la standardele
internaţionale, acestea au relevat în parte, elemente ale următoarelor standarde:
 IPSAS-1 Prezentare a situaţiilor financiare,
 IPSAS-2 Situaţii ale fluxurilor de trezorerie,
 IPSAS-4 Efect al variaţiei cursurilor de schimb valutar,
 IPSAS-5 Costuri ale îndatorării,
 IPSAS-9 Veniturile din tranzacţiile de schimb,
 IPSAS-12 Stocurile,
 IPSAS-17 Imobilizările corporale,
 IPSAS-19 Provizioanele, datoriile contingente şi activele contingente,
 IPSAS-23Veniturile din alte tranzacţii decât cele din schimburi (impozite şi
transferuri),

13
Commission Europeene, 2013
14
Lequiller, F. (2014), Statistiques de finances publiques: apres les crises, l’harmonisation se renforce,
Statistique et societe, Dossier: la statistique europeenne, Vol. 2, nr. 1

27
  IPSAS-24 Prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare, privind bugetul.
Principalele elemente ale IPSAS sunt: contabilitatea privind responsabilizarea,
conceptele, structura situaţiilor financiare, tratamentele contabile şi raţionamentul profesional.
Acestea, chiar dacă nu au fost complete, au fost adoptate pentru a înlătura unele concepte ale
vechiului sistem de contabilitate publică. În mod adiţional, incoerenţele terminologice
generate prin utilizarea unor texte traduse în mod diferit pentru acelaşi conţinut precum şi
reglementarea excesivă, a limitat relevanţa, oportunitatea şi transparenţa informaţiilor
financiare din sectorul public. În situaţia actuală, atenţia organismelor de decizie din ţara
noastră s-a focalizat pe aspectele tehnice specifice contabilităţii sectorului public Legislaţia
care reglementează aceste aspecte, dezvoltă contabilitatea analitică prin adăugarea conturilor
sintetice a unor elemente noi cum ar fi: codul sectorului, sursa de finanţare, clasificaţiile
veniturilor, clasificaţiile funcţionale ale cheltuielilor, clasificaţiile economice ale cheltuielilor.
Acestea îşi propun ca şi prim obiectiv să elaboreze şi să raporteze într-o manieră unitară şi în
toate instituţiile sectorului public, o balanţă de verificare la nivelul M.F.P.

2.3.1.Aspecte privind metodologia cercetării

Prezentul studiu are la bază un sondaj de opinie realizat în perioada 20 noiembrie – 09
decembrie 2013. Participanţii, angajaţi ai primăriilor unor oraşe din România au răspuns unui
chestionar care a conţinut 26 întrebări.
În cadrul chestionarului, se regăsesc 5 întrebări care fac referire la respondent, 4
întrebări care fac referire la instituţie şi 17 întrebări specifice cercetării. A fost distribuit în
atenţia primăriilor de oraşe din România, considerând că astfel de instituţii publice au mai
multe şanse în a accesa resurse precum sesiunile de pregătire, fondurile europene şi
informaţiile decât ar avea altfel de instituţii similare dar de nivel inferior.
Primăriile celor 220 oraşe şi 98 municipii prezente pe website-uri au primit acest
chestionar la data de 21 noiembrie 2013. Au fost primite în total 79 de răspunsuri, dintre care
75 au fost utilizabile, obţinând astfel o rată totală a răspunsurilor de 24.3%. Am folosit 48
răspunsuri primite de la primăriile oraşelor (21.6% din totalul primăriilor oraşelor din
România) şi 28 răspunsuri de la primăriile municipiilor (27.4% din totalul primăriilor din
România). Modul în care au fost distribuite răspunsurile pentru cele două tipuri de instituţii
are o strânsă legătură cu distribuţia acestui fel de instituţii în România.
Salariaţii care au răspuns la chestionar, au o mare experienţă în domeniul contabil.
Majoritatea salariaţilor care au participat la sondaj au peste 51 de ani (39%) şi mai mult de 2/3
au vârstă de peste 41 de ani. Mulţi dintre aceşti salariaţi care au participat la sondaj (59,5%)

28
au între 11 şi 26 de ani de experienţă în domeniul contabilităţii, în timp ce 31% dintre ei au
realizat mai puţin de 11 ani cu astfel de experienţă. 42% dintre salariaţii care au răspuns la
chestionar ocupă o poziţie de contabil şef, iar restul format din 58%, ocupă poziţii precum
director financiar, consilier, administrator sau inspector specialist.
Marea majoritate a entităţilor în care lucrează salariaţii care au răspuns la chestionar
au între 51 şi 250 de angajaţi (65%), diferenţa fiind egal distribuită între alte categorii de 11-
50 angajaţi dar şi mai mult de 251 unităţi personal salariat. Nici unul dintre salariaţii care au
răspuns la chestionar nu lucrează în entităţi cu mai puţin de zece unităţi personal salariat,
lucru ce este în concordanţă cu ţintele studiului efectuat în prezenta lucrare (Figura 2.1).
Salariaţii care au răspuns la chestionar lucrează în entităţi cu un nivel mediu anual în ceea ce
priveşte cheltuielile, situat între 6 şi 51 de milioane euro (65%), iar 91% dintre aceştia
lucrează în entităţi ce au nivelul mediu anual mai mare de 6 milioane euro în ceea ce priveşte
cheltuielile. Răspunsurile noastre au fost distribuite în mod egal în întreaga ţară.

Figura 2.1. Ponderea departamentelor pe criterii de marime

10-49
> 250 <10 angajati
angajati
angajati 0%
18%
19%

50-249
angajati
63%

*Contribuţie proprie
2.3.2.Concluzii privind transparenţa situaţiilor financiar-contabile
În 2010, Guvernul României a aderat principiilor Parteneriatului pentru o guvernare
transparentă (Open Government Partnership) şi în aceste condiţii s-a angajat să promoveze
transparenţa şi utilizarea noilor tehnologii. Totodată s-a angajat să lupte impotriva corupţiei

29
având ca scop imbunătăţirea guvernării şi comunicării cu cetăţenii. Măsurile cele mai
importante ale planului naţional din perioada 2012-2014 urmăresc:
1. Să crească accesul publicului larg la datele deschise;
2. Să fie îmbunătăţită furnizarea de informaţii publice în format electronic;
3. Să crească participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor.
Guvernul României a avut această iniţiativă ca şi răspuns, la semnalul puternic dat în
decembrie 2012 de către Comisia Europeană în privinţa prezentării pachetului de date
deschise. Acest pachet conţine măsurile comunicatului Comisiei, adresat Parlamentului
European, Consiliului European, Comitetului European Economic numit „pachet de date
deschise - Un motor pentru creştere, inovaţie şi guvernanţă transparență”. Potrivit acestui
pachet de date „Publicarea datelor va facilita participarea cetăţenilor în viaţa socială şi politică
şi va contribui în anumite zone politice dar şi la mediul înconjurător”.

Figura 2.2 Importanţa consultǎrii cu cetǎţenii în ceea ce priveşte deciziile luate în cadrul
instituţiilor publice

Oarecum
Nu f
importanta,
importanta,
4
1

Foarte
importanta,
46
importanta,
49

*Contribuţie proprie

Un număr de 72 din cele 75 de instituţii publice incluse în studiul nostru au respectat

cerinţele legale referitoare la publicarea pe site-ul propriu a tuturor informaţiilor ce privesc
rapoartele de activitate ale entităţii analizate, documentele referitoare la transparenţa
decizională, achiziţiile de interes public precum şi fundamentarea politicilor bugetare şi a
bugetelor cheltuielilor publice.

30
 Figura 2.3. Includerea de indicatori non-financiari în raportarea entitǎţilor de interes public

Nu stiu, 22

Nu , 16
Da, 62

*Contribuţie proprie

În aceeaşi ordine de idei, 96% din instituţiile publice din eşantionul nostru consideră
că este important şi foarte important să se consulte cu cetăţenii în legătură cu acţiunile lor
(medie de 1.62 pe scala Likert ce conţine 5 puncte, unde 1 reprezintă gradul foarte înalt de
importanţă iar 5, lipsa totală a importanţei) - Figura 2.2.
Ne confruntăm însă cu situaţia în care doar una din două dintre instituţiile analizate ce
au răspuns sondajului nostru au desemnat o persoană responsabilă cu publicarea informaţiilor
publice. Publicarea informaţiilor publice este reglementată de parteneriatul privind datele
deschise pentru informaţiile de interes public (Open Data). Constatăm de asemenea că doar
un procent de 45% dintre instituţiile analizate identifică setul de documente disponibile, cu
scopul de a-l afişa în format deschis. Restul, cu un procent de peste 55% dintre salariaţii care
au participat la sondaj nu sunt familiarizaţi cu termenii parteneriatului, sau nu cunosc
modalitatea de a răspunde acestei întrebări. Aceştia, mai declară că în cadrul instituţiei publice
analizate reprezentată de respondenţi nu găsim desemnată o persoană cu responsabilitatea
publicării datelor.
Constatările de mai sus relevă existenţa oportunităţilor de îmbunătăţire a transparenţei
entităţilor publice din România. De asemenea, din concluziile noastre putem identifica o lipsă
a presiunii din aceste instituţii publice analizate în a publica informaţii pe paginile site-urile
proprii. Indicatorii de performanţă, şi anume cei non-financiari au devenit punctul central de
atenţie în ultima vreme în instituţiile publice (Figura 2.3). Cei mai mulţi dintre salariaţii care
au participat la sondaj (61%) consideră că publicarea indicatorilor non-financiari ar contribui

31
la un înalt grad de înţelegere a raportării performanţei în instituţiilor lor. Exemplificând acest
tip de indicatori putem anticipa legătura dintre serviciile publice şi satisfacţia utilizatorilor
serviciilor prestate de instituţiile publice, precum şi timpul de aşteptare pentru prestarea
serviciilor.
Specialiştii cu competenţe de contabilitate incluşi în studiul nostru nu sunt foarte
familiarizaţi cu normele legislative în ceea ce priveşte IPSAS (Figura 2.4). Acest fapt se
corelează cu alocarea unor resurse limitate în scopul creşterii nivelului de cunoaştere şi
înţelegere a IPSAS-urilor de către salariaţii entităţilor incluse în studiu.

Figura 2.4 Nivelul de cunoastere IPSAS

Foarte bun Bun Scazut Foarte scazut Inexistent

1%
12%
8%

49%

30%

*Contribuţie proprie

Unul din motivele principale indicate de către salariaţii care au participat la sondaj îl
constituie alocarea unor resurse limitate în scopul instruirii salariaţilor pe teme ale IPSAS. Un
alt motiv este faptul că aceste standardele nu sunt încă solicitate în ţara noastră. Mai putem
menţiona de asemenea lipsa resurselor financiare. În aceste condiţii, o treime din salariaţii
care au participat la sondaj consideră că ar fi nevoie de alocarea unor resurse pentru instruire
în acest domeniu, deşi până în prezent acest lucru nu s-a materializat. Am punctat faptul că
unul din doi dintre salariaţii care au participat la sondaj consideră că salariaţii din cadrul
instituţiei publice analizate pe care o reprezintă ar fi bine sau foarte bine pregătiţi în privinţa
prevederile IPSAS (în medie de 2.91 pe scala lui Likert ce conţine 5 puncte, unde 1 reprezintă
gradul foarte înalt de pregătire iar 5 lipsa totală a pregătirii.

32
 Figura 2.5. Disponibilitatea la pregătirea IPSAS

120
100
80 59
72
81
60
40
41
20 29 19
0
Organizarea Participarea la Materiale
de actiuni de evenimente
instruire dedicate

Da Nu

*Contribuţie proprie

Luând în considerare faptul că IPSAS influenţează sistemul contabilităţii publice

româneşti încă din 2006 şi că în anumite concepte şi tratări IPSAS sunt încorporate
reglementărilor naţionale aplicabile, constatăm totuşi că avem un procent foarte redus în ceea
ce priveşte organizarea şi participarea la acţiuni de instruire (doar 29% din personalul
respondent fiind de acord să participe la astfel de acţiuni). Considerăm totuşi oportună
necesitatea progreselor semnificative continue. Luând în calcul şi aceste aspecte, am anticipat
măsura în care aceste standarde vor deveni tot mai mai acceptate şi utilizate de întreaga lume.
Pe primul loc în topul celor mai importante resurse alocate pentru pregătirea în
domeniul IPSAS în cadrul instituţiilor publice au fost cursurile de instruire. Din eşantionul
prezentat în acest studiu observăm că au fost organizate evenimente profesionale şi sesiuni de
pregătire, precedate de distribuirea unor materiale de specialitate. Având în vedere că până în
prezent resursele tipărite nu s-au remarcat în sfera gradului de utilitate ce are ca ţintă formarea
profesională, considerăm necesară editarea mai multor materiale practice drept complement şi
suport la participarea evenimentelor dedicate IPSAS. Acest lucru s-ar putea dovedi a fi extrem
de util, situaţie accentuată de faptul că documentaţia relevantă şi actualizată poate fi utilizată
de un mai mare grup de salariaţi, şi nu doar de cei care participă la evenimentele specifice
(Figura 2.5).

33
 Salariaţii care au răspuns la chestionar sunt extrem de conştienţi de nevoia ca salariaţii
instituţiilor în care activează să beneficieze de instruiri periodice în domeniul IPSAS. Marea
majoritate (72%) dintre salariaţii care au participat la sondaj nu îşi exprimă disponibilitatea şi
dorinţa să participe la sesiuni în scopul instruirii în acest domeniu, fapt ce ne arată că pe
fondul gradului de încărcare din instituţiile de interes public din România, putem semnala
lipsa dorinţei personalului de a-şi actualiza cunoştinţele cu privire la IPSAS sau de dobândire
a noi cunoştinţe şi competenţe aşa cum am ilustrat în Figura 2.6. În acest context ne exprimăm
suportul pentru alocarea resurselor necesare în diseminarea informaţiilor legate de IPSAS
având drept ţintă deservirea salariaţilor instituţiilor publice din România.

Figura 2.6. Resurse necesare instruirii în domeniul ISPAS

49

34
30

Cursuri de Consultanta Indrumari emise

instruire de autoritatile de
reglementare

*Contribuţie proprie
2.3.3.Provocări şi beneficii legate de implementarea Standardelor Internaţionale
de Contabilitate în domeniul Public (International Public Sector Accounting
Standards - IPSAS)
Salariaţii care au răspuns la chestionar consideră că aplicarea IPSAS în instituţiile
publice din România conduce atât la creşterea transparenţei şi credibilităţii situaţiilor
financiare, cât şi la creşterea responsabilităţii referitoare la costuri şi performanţă financiară.
Implementarea IPSAS ar putea îmbunătăţi de asemenea comparabilitatea situaţiilor financiare.
Acest lucru este văzut ca unul din beneficiile adiţionale.

34
 Beneficiile menţionate, sunt atât importante cât şi foarte importante pentru salariaţii
care au răspuns la chestionar (toate au a medie mai mică de 2, pe scara lui Likert de la 1 –
importanţă maximă până la 5 – total neimportant). În aceste condiţii sesizăm faptul că, mai
mult de 83% dintre salariaţii care au răspuns la chestionar au atribuit note de 1- extrem de
important şi 2 - important tuturor acestor beneficii. Observăm deci, încrederea sporită pe care
salariaţii care au răspuns la chestionar o au asupra referenţialului IPSAS şi susţin în
consecinţă creşterea în importanţă a acestuia în instituţiile publice din ţara noastră (Figura
2.7).
Figura 2.7. Beneficii ale aplicǎrii IPSAS

1.88
1.90
1.82
1.85
1.80
1.75 1.69
1.70 1.66
1.65
1.60
1.55
Cresterea Cresterea Sporirea Imbunatatirea
increderii in transparentei responsabilitatii compatibilitatii
informatiile informatiilor cu privire la informatiilor
raportate raportate costuri si raportate
performanta
financiara
Series1 1.66 1.69 1.82 1.88

*Contribuţie proprie

În literatura de specialitate am identificat însă şi provocări în legătură cu aplicarea

IPSAS. Am interogat salariaţii asupra acestor aspecte. Majoritatea au considerat că pentru
înţelegerea anumitor concepte IPSAS şi pentru selectarea tratamentului IPSAS adecvat
anumitor evenimente (36% şi respectiv 31%) este necesară depăşirea unor provocări în
aplicarea acestui referenţial pentru instituţiile în care activează. Aproximativ 66% din
salariaţii care au răspuns la chestionar au perceput diferenţele existente (cele între IPSAS şi
reglementările naţionale) dar şi costurile de formare şi instruire profesională, ca fiind mai
puţin importante ca şi provocări în scopul implementării IPSAS pentru instituţiile lor (Figura
2.8). Recapitulând, putem afirma că în acest context, se remarcă însemnătatea deosebită a
organizării de sesiuni de instruire pentru salariaţii instituţiilor de interes public din România

35
cu privire la IPSAS. Salariaţii care au răspuns la chestionar sunt conştienţi de provocările pe
care le-ar întâlni prin aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate pentru domeniul
public.

2.4.Implicaţiile aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate în

domeniul Public (International Public Sector Accounting Standards - IPSAS)
În general am observat o percepţie deosebit de bună pe care referenţialul standardelor
internaţionale îl are în rândul salariaţilor care au răspuns la chestionar, aceştia considerând că
IPSAS aduce o schimbare pozitivă pentru sistemul de raportare din entităţile de interes public.
Marea majoritate a salariaţilor care au participat la sondajul prezentului studiu şi anume 74%
consideră că aplicarea IPSAS va spori într-o mare sau extrem de mare măsură transparenţa şi
relevanţa raportărilor instituţiilor pe care le reprezintă.

Figura 2.8. Dificultǎţi în aplicarea IPSAS

Costuri de pregatire a personalului 26.00 39 23 11 1

Diferentele existente intre IPSAS si 19.00 47 20 11 3

reglementarile nationale

Selectarea tratamentului IPSAS 30.00 51 14 33

corespunzator

Intelegerea conceptelor IPSAS 35.00 50 9 41

0.00 20.00 40.00 60.00 80.00 100.00 120.00

Foarte important Important Neutru

Putin important Foarte putin important

*Contribuţie proprie

Am considerat că acest rezultat este foarte încurajator pentru îmbunătăţirea viitoare a

calităţii situaţiilor financiare prezentate de instituţiile publice analizate din România. Mult mai
puţin de 1% dintre salariaţii care au răspuns la chestionar au considerat că IPSAS nu ar putea
duce la creşterea relevanţei şi transparenţei situaţiilor financiare pentru instituţiile publice din
România şi nici unul dintre salariaţii care au răspuns la chestionar nu a negat faptul că

36
aplicarea IPSAS va duce la o îmbunătăţire a sistemului curent în raportările instituţiilor pe
care le deservesc (Figura 2.9).

Figura 2.9 Impactul perceput de IPSAS asupra sistemului de raportare curent

IPSAS vor creste relevanta si transparenta in raportarea publica

IPSAS vor genera schimbari in sistemul curent de raportare al institutiei publice

59 57

18
15.00
15.00 15
9 11
1 0

In f mare In mare In mica In foarte Nu vor

masura masura masura mica masura genera
schimbare

Contribuţie proprie

2.5.Comentarii şi concluzii privind gradul de aplicare a Standardelor de

Contabilitate în domeniul public
În urma desfăşurării prezentei cercetări am constatat că există un sprijin major pentru
creşterea transparenţei raportărilor instituţiilor de interes public din România. Dintre
instituţiile publice respondente, doar 48% au desemnat o persoană cu responsabilităţi în
identificarea datelor care trebuiesc afişate pe panourile site-urilor proprii, conform cerinţelor
Parteneriatului care reglementează datele publice deschise (Open Data) ce a fost semnat de
Guvernul României. În acest context doar 45% dintre aceştia au identificat seturi de
documente adecvate cu scopul de a fi prezentate în format deschis. Mai mult, 62% dintre
salariaţii care au răspuns la chestionar consideră că publicarea transparentă a indicatorilor
non-financiari contribuie la o mai bună înţelegere a situaţiilor financiare cu privire la
eventuale performanţe ale instituţiilor lor. De asemenea, 94% dintre instituţiile publice
analizate au considerat importantă sau foarte importantă consultarea cetăţenilor în legătură cu
acţiunile acestora.

37
 În al doilea rând, constatăm că într-o instituţie de interes public din România există
sprijin puternic pentru aplicarea standardelor. Doar unul din doi din salariaţii care au răspuns
la chestionar consideră că personalul instituţiei publice analizate este bine sau extrem de bine
pregătit în privinţa IPSAS, dar salariaţii care au răspuns la chestionar favorizează organizarea
de programe pentru unităţile de personal salariat în acest domeniu în scopul pregătirilor
profesionale.
Majoritatea salariaţilor care au participat la sondaj sunt dispuşi să participe în astfel de
programe, apelând la consultarea materialelor în acest demers. 75% dintre salariaţii care au
răspuns la chestionar consideră că aplicarea standardelor internaţionale va aduce o majorare
consistentă a relevanţei şi transparenţei situaţiilor financiare din instituţiile publice analizate
pe care le reprezintă. Nici unul din salariaţii care au răspuns la chestionar nu consideră că
standardele internaţionale nu ar aduce îmbunătăţiri consistente sistemului de raportare curent
pentru instituţia în care lucrează.
Nu în ultimul rând identificăm o serie de mari beneficii şi reale provocări legate de
aplicarea IPSAS în ţara noastră. Salariaţii care au răspuns la chestionar au considerat că
aplicarea standardelor va duce la ridicarea transparenţei şi încrederii situaţiilor financiare
realizate de instituţiile publice analizate, la creşterea responsabilităţii în legătură cu costurile
şi performanţa financiară din acele instituţii şi va creşte nivelul de comparabilitate a situaţiilor
financiare pentru instituţiile publice analizate. Principalele provocări sunt constituite de
dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea anumitor concepte din cadrul standardelor, selectarea
tratamentelor IPSAS potrivite în scopul reflectării anumitor tranzacţii şi evenimente, şi a
reflectării diferenţelor existente între standardele internaţionale şi reglementările naţionale,
raportate la costurile de formare.
În cercetările viitoare vom include în sfera analizelor, un potenţial impact al aplicării
EPSAS în România odată cu apariţia acestor reglementări, şi aplicarea lor la nivelul european.

38
 3. Influenţa investiţiilor străine directe asupra politicii de guvernanţă şi
control în sistemul public

În acest capitol, am subliniat atât importanţa investiţiilor străine directe cât şi influenţa
acestora asupra activităţii instituţiilor de interes public. Organele de stat trebuie să stimuleze
investitorii străini, legislaţia trebuie să fie favorabilă mediului de afaceri deoarece ISD au un
impact profund şi asupra activităţii instituţiilor de interes public. Un stat înregistrează ISD
atunci când oferă prin reglementările legislative anumite avantaje economice menite să
încurajeze investitorul. Acestea pot fi puse în valoare printr-un proces de comparaţie între
avantajele oferite de piaţa emergentă şi avantajele oferite în afara graniţei naţionale. Decizia
de a iniţia procesul investiţional într-o anumită ţară este bazată atât pe analizarea amănunţită a
factorilor de risc, corelaţi cu necesităţile de avantaje competitive oferite agenţilor economici
de piaţa emergentă cât şi de intensitatea riscurilor aferente operării într-un mediu străin.
Ponderile fiecărui element în stabilirea unei decizii în a iniţia procesul investiţional depinde
motivaţional de investitorul străin care, în cadrul actual, al unei economii de piaţă globale, în
cadrul căreia orice avantaj propriu poate fi erodat foarte rapid, capătă o semnificaţie
deosebită.

3.1.Influenţa investiţiilor străine directe în creşterea gradului de competitivitate

Referitor la problematica investiţiilor internaţionale, în literatura de specialitate se
subliniază faptul că, prin ISD realizate, instituţiile publice, urmăresc şi atrag colectarea de
taxe şi impozite.
Literatura de specialitate distinge trei tipuri de investiţii străine directe. Clasificarea
investiţiilor străine a fost stabilită în funcţie de motivele pentru care investitorii (în special
companiile transnaţionale) realizează investiţii în afara graniţelor de origine. În aceste condiţii
avem: ISD menite să valorifice pieţele, ISD menite să valorifice resursele statului de referinţă
şi ISD ce urmăresc eficienţa.15
Pornind de la studiile efectuate pe această temă de către diverşi cercetători, putem
urmări evoluţia Indicelui Competitivităţii Globale raportat la stocul de investiţii străine directe
pe cap de locuitor. În prima parte a acestei cercetări vom analiza evoluţia Indicelui
Competitivităţii Globale conform datelor colectate de Forumul Economic Mondial (WEF –
World Economic Forum) centralizate pe http://www.weforum.org/issues/global-

15
Ivan, M., V., & Iacovoiu, V., Politici guvernamentale care favorizează contribuţiile pozitive ale influxurilor de
investiţii străine, Conferinţa Internaţională „Politici financiare şi monetare în Uniunea Europeană”

39
competitiveness. Am utilizat de asemenea datele prezentate de Forumul Economic Mondial
privind competitivitatea europeană, http://www.weforum.org/reports/europe-2020-
competitiveness-report. Strategia conform căreia au fost structurate datele, a fost
implementată în anul 2010 şi este structurată pe trei axe fundamentale, susţinute prin şapte
iniţiative prioritare (denumite flagship sau pillar – pilon al competitivităţii). Multe țări se
confruntă cu consecințele inegalităţii. Acestea au devenit deosebit de acute, deoarece la nivel
mondial în condiţii de criză financiară există dovezi care atestă faptul că creșterea incluziunii
sociale și creșterea PIB-ului pe cap de locuitor merg mână în mână. Prin urmare am
considerat că este deosebit de important să dezbatem condiţiile factorilor generatori ai
creşterii calităţii sistemelor de guvernanţă în instituţiile publice, creștere ce are ca efect
îmbunătățirea nivelului de trai la nivel global. Cu toate acestea, există puține orientări
practice către modul în care statele pot realiza o creștere echitabilă pentru întreaga populaţie.
Pentru a umple acest gol, Forumul Economic Mondial a lansat un studiu privind creșterea
favorabilă a incluziunii, studiu publicat în Raportul Dezvoltării, şi care își propune să
identifice țări cu structuri și caracteristici instituționale ce influențează creșterea economică.
Aceste caracteristici instituţionale sunt prezentate într-un cadru de șapte domenii principale de
politică numiţi piloni și 15 subdomenii (subpillars). Un spectru larg de acțiuni pot promova
creșterea favorabilă incluziunii.
Identificăm deci următoarea clasificare:
 Axa 1. Creştere “smart” care se referă la dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere
şi inovare:
 Pilonul 1. Educaţie şi abilităţi în dezvoltare
 Subpilonul 1. Accesul la informaţii
 Subpilonul 2. Calitatea informaţiilor
 Subpilonul 3. Echitatea
 Pilonul 2. Ocuparea forţei de muncă şi compensarea muncii
 Subpilonul 4. Productivitatea muncii
 Subpilonul 5. Compensaţiile salariale şi nesalariale
 Pilonul 3. Calitatea antreprenoriatului
 Subpilonul 6. Deţinătorii întreprinderilor mici
 Subpilonul 7. Deţinătorii activelor domestice
 Pilonul 4. Intermedierea financiară într-o economie bazată pe investiţii
 Subpilonul 8. Incluziunea sistemului financiar

40
  Subpilonul 9. Intermedierea investiţiilor în afaceri
 Axa 2. Creştere economică durabilă (sustainable): promovarea unor economii mai
eficiente, mai “verzi” şi mai competitive, concomitent cu decuplarea creşterii
economice de utilizarea intensivă a resurselor:
 Pilonul 5. Nivelul corupţiei
 Subpilonul 10. Etica în politică şi afaceri
 Subpilonul 11. Nivelul închirierilor
 Pilonul 6. Serviciile de bază şi infrastructura
 Subpilonul 12. Infractura de bază şi cea digitală.
 Subpilonul 13. Serviciile medicale şi alte servicii de bază
 Axa 3. Creştere incluzivă (inclusive): consolidarea economiilor cu grad ridicat de
angajabilitate, apte să livreze coeziune socială şi teritorială:
 Pilonul 7. Transferurile fiscale
 Subpilonul 14. Codul fiscal
 Subpilonul 15. Protecţia socială
Pe cale de consecinţă, structura Indicelui de Competitivitate în Europa conduce la o
anumită ierarhie europeană, iar analiza exhaustivă despre România ne arată că ţara noastră
ocupă locul 28 în topul economiilor europene aceasta fiind cea mai joasă poziţie în
clasamentul Europei. Au fost înregistrate progrese în producţia de energie dar, în acelaşi timp,
au fost înregistraţi indici foarte scăzuţi la nivelul Axei 1 care priveşte dezvoltarea inteligentă,
cu strategii adaptate la contextul economic şi la sistemele de guvernanţă existente. Ţara
noastră încă mai trebuie să se concentreze pe dezvoltarea instituţiilor solide şi a structurilor de
piaţă, urmând să formeze cadrul competitiv aşa cum întâlnim în economiile cele mai avansate.
Un studiu recent efectuat pentru 140 state situează România pe locul 53, cu un scor (de la 1 la
7) în ceea ce priveşte Indicatorul Competitivităţii Globale de 4,32. În acest clasament, Suedia
ocupă locul 1 cu un scor GCI de 5,76.
Analizând Indexul Competitivităţii Globale, constatăm că acesta urmăreşte trei
obiective şi anume:
1. Cerinţele de bază
a. Nivelul instituţional,
b. Infrastructura,
c. Mediul macroeconomic,
d. Sănătatea şi educaţia primară.

41
 2. Gradul de eficienţă
a. Educaţia şi pregătirea la nivel înalt,
b. Eficienţa în marketing a bunurilor,
c. Eficienţa în activităţile de marketing,
d. Activitatea financiară în marketing,
e. Pregătirea tehnologică,
f. Dimensiunile pieţei.
3. Factorii ce determina inovaţia şi complexitatea activităţii
a. Complexitatea mediului de afaceri,
b. Inovaţiile şi cercetarea.
Observăm deci, structuri complexe şi elemente de clasificare bine conturate, pentru
calcularea indicelui de competitivitate globală.

3.2.Situaţia actuală a statelor din centrul şi estul Europei în ceea ce priveşte

Indicele Competitivităţii Globale şi influxurile de ISD
În momentul în care a fost liberalizat accesul investitorilor străini la pieţe, starea
economiilor din centrul şi estul Europei a fost caracterizată de:
 lipsa competiţiei interne şi a unei cereri diversificate,
 alocarea pe criterii noneconomice a elementelor de activ şi a resurselor umane
 existenţa unei mentalităţi fundamentate pe lipsa motivaţiei de a acumula informaţii şi
cunoştinţe necesare dezvoltării personale şi colective într-un cadru concurenţial.
Nedispunând de mecanisme menite să faciliteze crearea unor factori de producţie
specializaţi, ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE) au beneficiat de avantaje competitive
ce se bazau exclusiv pe costul factorilor de producţie, identificate în anumite domenii de
activitate.
Datorită potenţialelor efecte benefice ce s-ar fi putut concretiza în restructurarea
economică şi dezvoltarea mecanismelor specifice unei pieţe concurenţiale, investiţiile străine
directe au reprezentat „un nou plan Marshall” pentru ţările din centrul şi estul Europei.
Măsura în care acest plan a fost realist, şi s-a reflectat în rezultatele pozitive odată pus în
aplicare, este dată de succesul statelor din CEE în consolidarea avantajelor lor competitive,
deci în ameliorarea calităţii factorilor de producţie existenţi şi dezvoltarea unor avantaje
create de competitivitate, bazate pe factori specializaţi.16 Aşadar am constatat că datele

16
Ivan, M., V., & Iacovoiu, V., Politici guvernamentale care favorizează contribuţiile pozitive ale influxurilor de
investiţii străine, Conferinţa Internaţională „Politici financiare şi monetare în Uniunea Europeană”

42
empirice referitoare la Indicele Competitivităţii Globale (GCI) demonstrează contrar
aşteptărilor, că numai câteva state din regiune au înregistrat succese notabile. Analizând ţările
est-europene, constatăm:

Tabel 3.1. Indicele Competitivităţii Globale, valoare şi clasament

Loc
mondial Valoare
Estonia 30 4.74
Cehia 31 4.69
Slovacia 59 4.28
Ungaria 63 4.25
Bulgaria 54 4.32
Letonia 44 4.45
Polonia 41 4.49
Lituania 36 4.55
Romania 53 4.32
*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-
competitiveness-report-2015-2016/

Observăm deci că ţara noastră ocupă locul 53 în topul celor 140 de state analizate,
surclasând la nivelul ţărilor est-europene, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria. Pentru o analiză mai
aprofundată a Indicelui Competitivităţii Globale, considerăm necesară reprezentarea grafică a
situaţiei ţărilor din sud-estul Europei:

Grafic 3.1. Indicele Competitivităţii Globale, valoare şi clasament

4.8
4.6
4.4
4.2 Indicele
competitivitatii
4 globale
3.8
Polonia
Ungaria
Bulgaria
Cehia

Lituania
Romania
Slovacia
Slovenia

Letonia
Estonia

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.
Considerăm necesară aprofundarea cercetărilor şi din această cauză vom analiza cele
trei obiective urmărite de GCI atât la nivel global cât şi la nivel individual, subliniind
principalele caracteristici ce rezultă din prezentul studiu. Cele trei clustere (grupuri de

43
referinţă) ce definesc Indicele Competitivităţii Globale sunt: cerinţele de bază, gradul de
eficienţă şi factorii ce stau la baza inovaţiei şi a activităţilor complexe din mediul de afaceri.
Aceste trei elemente definitorii indică modul în care un sistem de guvernanţă atrage (sau nu)
investitorii străini. Pentru a genera interes din partea oamenilor de afaceri din afara ţării
gazdă, trebuiesc implementate măsuri bine definite care să creeze un mediu de afaceri fiabil,
un cadru investiţional bine delimitat. Antreprenorul trebuie să sesizeze într-un mod facil şi
transparent piaţa în cadrul căreia urmează să-şi implementeze activitatea. Legislaţia trebuie să
fie stabilă, clară şi trebuie să ofere un minim de oportunităţi investitorului, ţinând cont de
concurenţa celorlalte state. Şi în acest caz observăm că este necesar ca instituţiile publice să
adopte concepte din mediul privat şi anume acceptarea mediului concurenţial şi adoptarea de
măsuri de marketing menite să stimuleze investitorul străin. Analizând cele trei obiective
urmărite de GCI vom obţine:

Tabel 3.2. Indicele Competitivităţii Globale, obiective

Factorii ce
determină inovaţia
şi complexitatea
Cerinţele de bază Gradul de eficienţă activităţii
Loc Loc Loc
mondial Valoare mondial Valoare mondial Valoare
Estonia 21 5.6 28 4.74 31 4.15
Cehia 31 5.27 26 4.78 32 4.14
Slovenia 45 4.9 56 4.21 39 3.99
Slovacia 56 4.73 47 4.34 59 3.68
Ungaria 59 4.67 49 4.31 69 3.57
Bulgaria 68 4.57 50 4.31 94 3.37
Letonia 37 5.1 39 4.56 58 3.69
Polonia 44 4.91 34 4.64 57 3.7
Lituania 35 5.14 36 4.59 37 4.02
Romania 70 4.55 44 4.37 84 3.48
*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-
competitiveness-report-2015-2016/.

Dezvoltând aceste concepte observăm că Estonia ocupă un loc fruntaş în rândul ţărilor
est-europene şi locul 21 mondial. România ocupă ultimul loc (locul 70 la nivelul celor 140 de
state analizate) cu o valoare a indicatorului GCI la nivelul cerinţelor de bază în valoare de
4,55. Nici la cel de-al treilea element definitoriu al GCI nu ne situăm pe o poziţie
satisfăcătoare atingând doar un indice al gradului de eficienţă de 3,48. La acest indice
surclasăm doar Bulgaria. În reprezentare grafică, obţinem următoarele:

44
 Grafic 3.2. Indicele Competitivităţii Globale, obiective

Romania
Lituania
Factorii ce determina
Polonia
inovaţia şi complexitatea
Letonia activităţii
Bulgaria Gradul de eficienţă
Ungaria
Slovacia
Cerinţele de bază
Slovenia
Cehia
Estonia

0 2 4 6

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.

În acest caz observăm că ţara noastră atinge valori foarte mari în ceea ce priveşte
neîndeplinirea condiţiilor de bază pentru organizarea şi implementarea unor sisteme de
guvernanţă competente. Cadrul legislativ ar trebui să pună mai mult accent pe cerinţele ce
stau la baza unui cadru legislativ competent. Acest aspect ne confirmă încă odată faptul că
rezultatele excepţionale au la temelie, studii şi argumente intens cultivate chiar şi în stare
incipientă. Evoluţia are un anumit stadiu, ce trebuie respectat şi îndeplinit, treaptă cu treaptă.
Ca şi elemente definitorii pentru cerinţele de bază, au fost conturaţi indicatori ce ating
minimul necesităţilor umane. Observăm o tehnică de lucru similară cu cea a marelui psiholog
Abraham Maslow. Având modelul Piramidei Nevoilor Umane definită de Abraham Maslow
dar şi datele furnizate de Global Competitive Report, poate fi definită o Piramidă a Nevoilor
Economice. Diferenţa între cele două sisteme de analiză constă în faptul că în primul caz
ierarhia elementelor este determinată în mod natural, deliberat în timp ce în cazul unei
Piramide a Nevoilor Economice treptele de evoluţie trebuiesc urmate, iar obiectivele trebuiesc
îndeplinite cu stricteţe pentru a putea atinge următorul nivel de evoluţie. Neîndeplinirea
acestor condiţii poate crea iluzia unei evoluţii însă rezultatele sistemelor de guvernanţă vor
indica stagnarea economică şi termenii reali în care se desfăşoară activitatea unui stat. Pentru
început analizăm elementele de bază ale piramidei şi anume: nivelul instituţional,
infrastructura, mediul macroeconomic, sănătatea şi educaţia primară.

45
 Tabel 3.3. Indicele Competitivităţii Globale raportat la cerinţele de bază

Nivelul Mediul Sănătatea şi

instituţional Infrastructura macroeconomic educaţia primară
Loc Loc Loc Loc
mondial Valoare mondial Valoare mondial Valoare mondial Valoare
Estonia 25 5.03 33 4.87 15 6.15 22 6.34
Cehia 57 4.09 41 4.7 21 5.97 27 6.31
Slovenia 67 3.93 38 4.79 89 4.45 15 6.44
Slovacia 104 3.43 57 4.28 41 5.21 50 6.01
Ungaria 97 3.52 48 4.51 52 4.94 72 5.71
Bulgaria 107 3.39 72 4 53 4.94 53 5.97
Letonia 48 4.18 48 4.47 31 5.56 37 6.18
Polonia 58 4.07 56 4.3 46 5.11 40 6.15
Lituania 53 4.12 42 4.68 30 5.56 36 6.19
Romania 86 3.66 86 3.61 34 5.44 83 5.49
*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-
competitiveness-report-2015-2016/.
Aprofundând delimitările cerinţelor de bază observăm că sistemul de guvernanţă
românesc actual înregistrează cele mai mari probleme în ceea ce priveşte asigurarea sănătăţii
şi educaţiei primare a cetăţenilor. Această incapacitate a sistemului de guvernanţă actual este
completată de lipsă de coerenţă a sistemului instituţional, valoarea acestui indice fiind doar de
3,66. Nici infrastructura nu înregistrează rezultate ridicate, la acest indice ţara noastră
situându-se pe locul 86 din cele 140 state analizate. Observăm deci că baza Piramidei
Nevoilor Economice reprezintă zona principală spre care trebuie să se îndrepte atenţia
analiştilor economici. Această zonă necesită principalele reforme ce vor fi propuse în ultimul
capitol al acestei cercetări.

46
 Grafic 3.3. Indicele Competitivităţii Globale raportat la cerinţele de bază

7
Nivelul instituţional
6
5
Infracstructura
4
3 Mediul macroeconomic
2
1 Sănătatea şi educaţia
primară
0

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.

La nivelul gradului de eficienţă, au fost analizaţi indicatorii reprezentativi: educaţia şi

pregătirea la nivel înalt, coerenţa deciziilor de marketing şi gradul de reprezentare a bunurilor,
eficienţa activităţilor de marketing, activitatea financiară de marketing, pregătirea tehnologică
şi dimensiunile pieţei. În cadrul acestui cluster observăm că elementele definitorii sunt
reprezentate de strategiile de marketing şi dimensiunile pieţei. Aceste elemente sunt în mare
măsură influenţate şi determinate de gradul de atragere a Investiţiilor Străine Directe,
facilităţile fiscale şi strategiile de marketing prin care investitorul străin este stimulat să
investească în ţara gazdă. Trebuie să menţionăm însă faptul că aceste metode de marketing
trebuie să aibă un sistem legislativ adecvat, sistem legislativ generat de un sistem de
guvernanţă competent şi fiabil.
Tabel 3.4. Indicele Competitivităţii Globale raportat la componentele gradului de eficienţă
Educaţia şi Eficienţa în Eficienţa în Activitatea
Pregătirea Dimensiunile
pregătirea la marketing a activităţile de financiară în
tehnologică pieţei
nivel înalt bunurilor marketing marketing
Loc
Loc Valoa Loc Valoa Loc Valoa mondi Valoa Loc Valoa Loc Valoa
mondial re mondial re mondial re al re mondial re mondial re
Estonia 20 5.5 22 4.93 15 5 23 4.63 32 5.32 98 3.09
Cehia 29 5.1 37 4.63 47 4.44 24 4.62 29 5.43 47 4.47
Slovenia 22 5.41 47 4.5 95 4 128 2.85 35 4.14 85 3.39
Slovacia 53 4.62 54 4.43 100 3.9 35 4.41 44 4.64 62 4.03
Ungaria 57 4.56 72 4.29 77 4.15 65 3.93 48 4.6 51 4.32
Bulgaria 64 4.48 61 4.35 68 4.23 59 3.98 38 4.87 65 3.91
Letonia 32 5.05 34 4.64 25 4.72 37 4.39 33 5.29 94 3.24
Polonia 31 5.05 46 4.51 81 4.11 43 4.26 41 4.78 21 5.16
Lituania 24 5.35 36 4.64 53 4.35 57 3.99 22 5.63 78 3.61
Romania 59 4.55 73 4.28 78 4.13 55 4.05 46 4.63 43 4.57

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.

47
 Deşi pentru aceşti indicatori ţara noastră înregistrează valori rezonabile, rezultatele
obţinute nu pot fi identificate în mediul economic deoarece primul cluster nu creează mediul
competitiv adecvat, nu permite dezvoltarea gradului de eficienţă şi de asemenea nu permite
reliefarea în termeni economici a acestui nivel de competenţă. Ca argument pentru acest
rezultat obţinut, putem aduce cazul Poloniei, care, deşi pentru indicele eficienţa în activităţile
de marketing înregistrează locul 81, baza solidă creată prin atingerea de performanţe pentru
Indicatorii Competitivităţii Globale raportaţi la cerinţele de bază, clasează acest stat în rândul
celor mai competitive state din estul Europei. Sistemul de guvernanţă polonez, deşi prezintă
unele carenţe la nivelul eficienţei activităţilor de marketing, generează o piaţă fiabilă pentru
investitorii străini şi implicit genereză un volum consistent de Investiţii Străine Directe.
Cel de-al treilea cluster include indicatori de maximă performanţă economică şi anume
complexitatea mediului de afaceri, inovaţiile şi cercetarea. Aceşti indicatori ating cote ridicate
doar în statele cu economii foarte bine dezvoltate, state cu sisteme de guvernanţă foarte bine
adaptate la condiţiile economice şi sociale specifice.
Tabel 3.5. Indicele Competitivităţii Globale raportat la factorii generatori de cercetare şi inovare
Complexitatea
mediului de Inovaţiile şi
afaceri cercetarea
Loc Loc
mondial Valoare mondial Valoare
Estonia 43 4.26 29 4.03
Cehia 93 3.69 35 3.79
Slovenia 57 4.07 66 3.29
Slovacia 51 4.15 33 3.83
Ungaria 90 3.7 51 3.44
Bulgaria 98 3.64 94 3.11
Letonia 60 4.06 62 3.33
Polonia 55 4.09 64 3.32
Lituania 39 4.32 36 3.73
Romania 88 3.71 75 3.24
*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-
competitiveness-report-2015-2016/.
Primul loc este ocupat de Suedia, urmată de Finlanda, Israel, Statele Unite şi Japonia.
România ocupa locul 88 la indicatorul complexitatea mediului de afaceri şi locul 75 în ceea ce
priveşte inovaţiile şi cercetarea, valoarea indicelui fiind de doar 3,24.
Din rândul ţărilor est – europene, cea mai înaltă poziţie este ocupată de Lituania
urmată de Estonia şi Slovacia, ţara noastră surclasând doar Bulgaria. Este lesne de înţeles
această poziţie dat fiind că sistemul nostru de guvernanţă nu are coordonate clare pentru

48
primul cluster care include serviciile de bază în domeniul educaţiei şi sănătăţii. Prin urmare
acest nivel este compromis încă de la temelie. Reprezentând grafic această situaţie, obţinem:

Grafic 3.5. Indicele Competitivităţii Globale raportat la complexitatea mediului de afaceri

120
100 Bulgaria
Cehia Ungaria Romania
80
60 Slovenia Letonia Complexitatea
Slovacia Polonia mediului de afaceri
40 Estonia Lituania
20
0
0 5 10 15

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.

Observăm discrepanţe majore în cazul Ungariei unde, deşi complexitatea mediului de

afaceri este redusă, întâlnim un nivel înalt al inovaţiei şi cercetării. Fluctuaţii foarte mari
observăm în cazul Cehiei, care ocupă locul 93 în ceea ce priveşte complexitatea mediului de
afaceri şi locul 35 pentru inovaţie şi cercetare.
Grafic 3.5. Indicele Competitivităţii Globale raportat la inovaţie şi cercetare

Inovaţiile şi cercetarea

Bulgaria

Romania
Slovenia Polonia
Letonia, 62
Ungaria

Cehia Slovacia Lituania

Estonia

-2 0 2 4 6 8 10 12

*Valori preluate din Global Competitive Report 2015-2016. http://reports.weforum.org/global-

competitiveness-report-2015-2016/.

49
 Slovenia prezintă particularităţi, întrucât a urmărit de la bun început aspectele
calitative ale influxurilor de ISD cum ar fi atragerea de investiţii „pe teren gol” şi a vizat
impactul acestora asupra competenţelor autohtone. În consecinţă, deşi din punct de vedere al
volumului capitalului străin receptat s-a situat în urma majorităţii ţărilor analizate, în aspectul
competitivităţii devansează o mare parte dintre acestea datorită impactului calitativ ridicat al
investiţiilor străine realizate în economie.

3.3. Tipologia investiţiilor străine directe

În opinia noastră, această distincţie este fundamentată pe identificarea unor motivaţii
primare, respectiv imperativ organizatorice ale strategiilor standard, în funcţie de care
investitorul străin urmăreşte anumite atribute esenţiale ale statului de referinţă (tabelul 3.6).
Pentru o mai bună înţelegere a prezentului studiu, am considerat necesară abordarea
diverselor tipologii de investiţii străine directe. Constatăm că pot fi întâlnite patru mari tipuri
de ISD şi anume: ISD de valorificare a pieţelor, ISD de valorificare a resurselor, ISD de
valorificare a profitului strategic şi ISD de eficienţă.

Tabelul 3.6. Tipologia investiţiilor străine directe – sinteză

Tipuri de ISD Motivaţii primare Atribute esenţiale ale statului
de referinţă
ISD ce urmăresc -stabilirea unei poziţii -potenţialul pieţelor naţionale;
valorificarea pieţelor impunătoare pe piaţa naţională; -integrarea economică
-dobândirea accesului la o nouă regională.
piaţă regională.
ISD ce urmăresc - resurse naturale; -dotarea cu resurse naturale;
valorificarea - resursele umane. -nivelul înalt de pregătire sau
resurselor calificare al forţei de muncă.

ISD ce urmăresc -acces la cunoştinţele -disponibilitate la cunoştinţele

valorificarea profitului ştiinţifice; ştiinţifice;
strategic -acces la capabilităţile de -nivel ridicat în dezvoltarea
cercetare şi dezvoltare. activităţilor de cercetare, şi
inovare.

ISD ce urmăresc eficienţa -acces la acei factori de -disponibilitate evidenţiată la

producţie care au un cost real factorii de producţie (materii
scăzut (competitivitate prin prime, forţă de muncă,
cost). transport, etc.) - costuri reduse.

Sursa: Dunning, J., 1994, Governments, Globalization, and International Business

http://www.oxfordscholarship.com/view/10.1093/0198296053.001.0001/acprof-9780198296058

50
 Toate cele patru tipuri de ISD sunt delimitate şi caracterizate de motivaţiile primare şi
atributele esenţiale ale statului de referinţă.
Investiţiile Străine Directe de valorificare a pieţelor utilizează întregul potenţial oferit
de poziţia economică şi geografică a pieţei naţionale. Acest tip de ISD urmăreşte stabilirea
unei poziţii impunătoare pe piaţă dar şi dobândirea accesului la o nouă piaţă regională,
extinderea mediului de afaceri.
Investiţiile Străine Directe de valorificare a resurselor au în vedere maximizarea
rezultatelor pozitive atât în ceea ce priveşte resursele umane cât şi în ceea ce priveşte resursele
naturale, geografice, etc. Acest tip de ISD consideră prioritară instruirea intensă a personalului
angajat. Concomitent, se pune un mare accent pe dotarea cu resurse naturale.
Investiţiile Străine Directe de valorificare a profitului strategic, sunt caracterizate de
o vastă disponibilitate la informaţii şi cunoştinţe ştiinţifice. Această categorie a ISD,
implementează şi dezvoltă activităţi de cercetare şi inovare şi are ca scop atingerea unor
performanţe deosebite, identificarea unor strategii economice inovatoare. Pentru efectuarea
acestor studii, sunt puse la dispoziţie baze de date sofisticate, capabilităţi ştiinţifice etc.
Investiţiile Străine Directe de eficienţă, creează acces la acei factori de producţie care
au un cost real scăzut raportând competitivitatea la costurile de producţie. În acelaşi timp,
oferă disponibilitate evidenţiată la factorii de producţie cum ar fi: materiile prime, forţă de
muncă, transportul etc. optimizându-le şi obţinând astfel costuri reduse.
Analizând potenţialele contribuţii, pozitive şi negative în tabelul 3.7, contribuţii ale
ISD asupra economiei receptoare, observăm faptul că raportul între costurile şi beneficiile
fiecărui tip de contribuţii variază în funcţie de tipul, vârsta şi naţionalitatea ISD depinzând, de
asemenea, şi de caracteristicile statului de referinţă şi, în mod special, de politicile aplicate de
guvern.17

Tabelul 3.7. Contribuţiile pozitive dar şi negative ale investiţiilor străine directe

Nr. Contribuţiile pozitive Contribuţiile negative

crt.
1. Furnizarea resurselor şi capabilităţilor Furnizează resurse puţine sau nepotrivite.
adiţionale (capital, tehnologie, management şi Întrerup accesul la pieţele străine.
acces la pieţe). Aduc un real eşec în ajustarea la nevoile
concrete.

17
Dunning, J.H., Re-evaluating the benefits of foreign direct investments, Transnational Corporations, vol.3,
no.1, February 1994

51
 2. Introducerea noilor stiluri manageriale, a Nu se adaptează la noile stiluri şi practici
noilor culturi a muncii ce vizează practici la mediul ce ar putea modifica climatul
concurenţiale dinamice. de afaceri autohton.
Utilizează practici anticompetitive ce pot
duce la un grad inacceptabil de
concentrare a pieţelor.
3. Generarea alocărilor mai eficiente a Restricţionează îmbunătăţirea resurselor
resurselor, în vederea stimulării concurenţei şi capabilităţilor autohtone prin limitarea
ce ar putea genera efecte de antrenare asupra producţiei la activităţi cu valoare
furnizorilor şi/sau clienţilor. adăugată mică
înbunătăţirea resurselor şi capabilităţilor, Importă majoritatea produselor
favorizată de dezvoltarea clusterelor, cu efecte intermediare cu valoare adăugată mare.
benefice asupra instituţiilor publice. Rezultatele reduc oportunităţile pt
aglomerări prin crearea legăturilor cu
colaboratorii străini.
4. Contribuie în mod pozitiv la creşterea PIB al Restricţionează creşterea PIB datorită
statului de referinţă şi furnizează venituri efectelor negative menţionate.
suplimentare pentru bugetul statului. Micşorează taxele şi impozitele achitate
statului gazdă prin utilizarea unui
mecanism al preţurilor de transfer.
5. Îmbunătăţesc balanţele de plăţi substituind Înrăutăţesc situaţia balanţei de plăţi prin
importurile, stimulând exporturile sau prin limitarea exporturilor şi promovarea
investiţiile de tip effiency-seeking. importurilor, dar şi prin scoaterea din
competiţie.

6. Se conectează mult mai bine la economia Promovează o diviziune a muncii bazată

statului de referinţă cu piaţa globală, pe interesele generale, dar care sunt în
amplificând creşterea economică ca urmare a contradicţie cu cele ale statului de
unei diviziuni internaţionale a muncii mai referinţă, sub raportul avantajelor
eficiente. comparative.

7. Ilustrează în mod direct economia statului de
referinţă la sistemele economice şi politice ale
altor ţări, la valorile şi structurile
gospodăriilor
Cauzează tulburări sau diviziuni politice,
sociale şi culturale şi introduc valori
inacceptabile. Investitorii străini pot
interveni direct în domeniul politic sau în
procesul electoral al statului de referinţă.

Sursa: Dunning, J., 1994, Governments, Globalization, and International Business

http://www.oxfordscholarship.com/view/10.1093/0198296053.001.0001/acprof-9780198296058

La nivelul economiilor receptoare se pot manifesta atât contribuţiile pozitive, cât şi cele
negative, luând în calcul condiţiile economice concrete existente în ţara în care se va
desfăşura procesul investiţional, în principal de strategiile guvernamentale promovate.
Dezvoltând teoriile cu privire la stadiile investiţionale şi, respectiv, stadiile avantajelor
competitive, s-a subliniat necesitatea implementării unor politici guvernamentale adecvate
pentru realizarea trecerii de la avantajul competitiv bazat pe dotarea cu factori de producţie la

52
cel bazat pe investiţii şi elaborarea unor factori de producţie specializaţi.18 Bazându-ne pe
teoria şi practica economică au fost identificate anumite politici economice menite să
favorizeze contribuţiile pozitive ale investiţiilor străine directe detaliate în tabelul 3.4.

Tabelul 3.8. Politici guvernamentale ale statului de referinţă care favorizează contribuţiile pozitive
ale investiţiilor străine directe

Nr Politici ale guvernelor

crt

1. Piedici instituţionale minimale referitoare la îmbunătăţirea

profitului.
Strategii de majorare a profitului care susţin promovarea avantajelor
comparative.
2. Sisteme care promovează iniţiativa şi etica muncii.
Sisteme adecvate de piaţă, care favorizează practicile concurenţiale.
3. Sisteme macroorganizaţionale şi manageriale eficiente.
Prioritizarea politicilor care vor promova îmbunătăţirea
capabilităţilor umane şi tehnologice şi încurajează formarea
clusterelor bazate pe activităţi înrudite.
4. Sisteme financiare adecvate pentru a minimizarea abuzurile aferente
mecanismelor de distribuţie a preţurilor de transfer.
5. Analiza comportamentului filialelor străine referitor la importurile
şi exporturile acestora şi promovarea unor politici adecvate.
6. Analizarea unor politici care încurajează firmele investitoare să
dezvolte activităţi ce vor genera o valoare adăugată mare şi
investiţiile în acele activităţi care sporesc avantajele comparative
ale resurselor ţării gazdă.
7. Puterea administrativă şi calitatea reglementărilor şi normelor
legale.
Sursa: Dunning, J., 1994, Governments, Globalization, and International Business
http://www.oxfordscholarship.com/view/10.1093/0198296053.001.0001/acprof-9780198296058

Prin urmare, succesul oricărei strategii de dezvoltare bazată pe atragerea de ISD

depinde de realismul şi obiectivitatea analizelor efectuate având ca scop fundamentarea
politicilor care au capacitatea de a favoriza manifestarea unora sau altora dintre contribuţiile
investiţiilor străine directe.
Urmărind evoluţia Investiţiilor Străine Directe în perioada 2004 – 2012 pentru cele 11
state est-europene constatăm că cele mai bune performanţe au fost înregistrate de Croaţia,
urmată de Estonia şi Letonia. Cele mai mici valori pentru investiţiile străine directe au fost
înregistrate de Slovacia.

18
Dunning, J.H., Re-evaluating the benefits of foreign direct investments, Transnational Corporations, vol.3,
no.1, February 1994

53
 Tabel 3.9. Evoluţia ISD în statele est-europene în perioada 2004 – 2012
-mil EURO-

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Bulgaria 2,284 2,345 5,197 7,691 5,762 1,966 1,073 626 192
Cehia 3,231 8,937 3,896 5,996 3,972 1,501 4,688 862 6,173
Estonia 591 2,252 1,407 1,994 935 1,215 1,142 -144 581
Croatia 851 1,395 3,489 3,699 3,231 2,350 212 990 932
Letonia 353 365 978 1,477 682 -417 190 851 673
Lituania 3,452 3,125 2,382 1,066 1,004 -266 473 782 622
Ungaria 2,067 5,909 5,015 2,342 4,197 -3,242 753 3,756 8,607
Polonia 9,661 6,735 13,637 14,243 9,762 8,078 9,093 18,377 4,085
Romania 4,524 5,324 8,454 6,536 8,491 3,709 2,127 1,684 1,754
Slovenia 425 629 499 1,085 1,102 -204 144 526 -120
Slovacia 2,532 1,648 3,255 2,030 3,501 -563 1,517 1,724 1,524
*Valori preluate din www.ec.europa.eu/eurostat.

Observăm deci strânsa corelaţie între Indicatorii Competitivităţii Globale şi Investiţiile

Străine Directe. În ţările în care GCI au înregistrat valori mari, pe toate cele trei axe, fluxul de
ISD înregistrat este mare, adecvat economiilor. Investitorii străini sunt atraşi de economiile
stabile, cu sisteme de guvernanţă competitive. De asemenea sistemul legislativ coerent,
constituie o altă condiţie care atrage investiţiile străine directe.

Grafic 3.9. Evoluţia ISD în statele est-europene în perioada 2005 - 2014

5,000.00
Slovacia
4,000.00
Slovenia

3,000.00 Romania
Polonia
2,000.00 Ungaria

1,000.00 Lituania
Letonia
0.00 Croatia
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Estonia
-1,000.00
Cehia
-2,000.00

*Valori preluate din www.ec.europa.eu/eurostat.

România ocupă locul 10 (din cele 11 state analizate) înregistrând 4,524 mil euro ISD
în 2004 şi 1,754 mil euro în 2012.

54
 Grafic 3.5. Evoluţia ISD în România

9.00
8.00
7.00
6.00
5.00
4.00 Romania

3.00
2.00
1.00
0.00
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

*garfic prelucrat pe baza valorilor listate pe www.ec.europa.eu/eurostat.

Pentru o evoluţie ascendentă, sunt necesare progrese notabile în ceea ce priveşte

convergenţa reală. România se află mult sub nivelul de convergenţă obţinut de marea
majoritate a statelor din Europa.

3.4.Concluzii privind influenţa investiţiilor străine directe asupra sistemului de

guvernanţă
Prin maximizarea efectelor potenţial benefice şi diminuarea „costurilor” asociate
investiţiilor străine directe se creează dependenţa, într-o mare măsură, de condiţiile concrete
existente în ţara de implantare şi, în principal, de politicile guvernamentale întâlnite care pot
favoriza manifestarea contribuţiilor ISD, influenţând, în egală măsură, cantitatea şi calitatea
influxurilor de capital atras din afara ţării de implementare a ISD.19
În statele din centrul şi estul Europei care au aplicat politici realiste şi coerente vizând
atragerea de ISD către activităţi ce localizează avantaje competitive datorită dotărilor cu
factori de producţie, s-a înregistrat o creştere semnificativă a competitivităţii datorată
dezvoltării acestor activităţi, cu impact pozitiv asupra mediului economic şi social. În
consecinţă, aplicarea unor politici direcţionate spre atragerea investiţiilor străine directe au
vizat orientarea acestora către ramurile intensive din punct de vedere tehnologic şi a
cunoştinţelor, în contextul stabilităţii macroeconomice şi politice, facilitând manifestări ale
cercului vicios, datorat intrărilor de capital atras din afara ţării gazdă.

19
Ivan, M., V., & Iacovoiu, V., Politici guvernamentale care favorizează contribuţiile pozitive ale influxurilor de
investiţii străine, Conferinţa Internaţională „Politici financiare şi monetare în Uniunea Europeană”

55
 4. ABORDARE METODOLOGICĂ PRIVIND SISTEMUL DE
CONTROL PENTRU RESURSELE FINANCIARE LA INSTITUŢIILE
DE INTERES PUBLIC

Scopul acestui capitol este de a reliefa importanţa controlului financiar în instituţiile de

interes public, precum şi efectele pozitive pe care le generează. Influenţele controlului
financiar se reflectă atât la nivel economic cât şi la nivel social. Totodată, persoanele care
realizează controlul, trebuie să dea dovadă de credibilitate, profesionalism, confidenţialitate,
comportament deontologic şi calitate a serviciilor prestate.

4.1. Conceptele de bază ale controlului

Examinând diferitele definiţii formulate de numeroase organizaţii profesionale
(inclusiv în cadrul Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili), a cercetărilor exprimate
de autori consacraţi în domeniu (îndeosebi în literatura străină de specialitate) şi a
experienţelor acumulate în practica controlului în plan mondial, desprindem următoarele idei
de bază ale controlului în general, aplicabile categoric şi controlului financiar:
În primul rând, controlul conturilor în instituţiile publice este o examinare
profesională. Caracteristica de bază a mediului profesional din cadrul examinării se manifestă
preponderent prin utilizarea unei metode reprezentative demersului general, iar în cadrul
acestora putem folosi tehnici, proceduri şi instrumente potrivite. Pe de altă parte, auditorii
sunt profesionişti, deoarece cunosc foarte bine atât activităţile cât şi informaţiile ce constituie
obiectul examinărilor lor. Aceştia stăpânesc practicile şi procedurile de control financiar. De
asemenea, caracterul profesional în efectuarea examinărilor este accentuat de existenţa mai
multor organizaţii profesionale îndreptăţite să emită norme şi în baza acestora să controleze
modul în care sunt aplicate.
Figura 4.1 - Schema generală a proceselor de informare

NORME

Limbaj

Imaginea
Fapte şi faptelor şi
fenomene Emitent MESAJ Receptor
fenomenelor
economice economice

*Contribuţie proprie

56
 În al doilea rând, controlul conturilor în instituţiile publice vizează sistemele de
informare. Acestea fac obiectul auditării diferitelor tipologii de informaţii, respectiv
informaţii sintetice şi analitice, informaţii interne şi externe, informaţii istorice şi
previzionale, informaţii cantitativ-valorice şi calitative, informaţii informale sau
nestandardizate şi informaţii standardizate. Controlul conturilor în instituţiile publice rămâne
indiscutabil asociat analizei fidele a situaţiei financiare din cadrul unei instituţii de interes
public. În al treilea rând informaţia contabilă externă, este una din componentele esenţiale ale
controlului. Pentru a explica aceste fenomene vom porni de la analiza schemei generale a
proceselor de informare, prezentată astfel:

Figura 4.2 - Imaginea fidelă a conturilor contabile asigurată de controlul financiar şi expertiza
contabilă

Norme contabile
Cunoştinţe
Formaţie de satisfăcătoare
specilaitate Limbaj de contabilitate

Fapte şi MESAJ Imaginea

fenomene Emitent (conturi Receptor faptelor şi
economice contabile) fenomene
lor

Experienţă Norme de control Experienţă

Mijloace de Mijloace
prelucrare şi adecvate
stocare
AUDIT

*Contribuţie proprie

4.2. Controlul conturilor în instituţiile publice

Pentru prezentarea obiectivelor urmărite în controlul conturilor în instituţiile publice
am făcut mai întâi o grupare a conturilor în funcţie de ciclurile de care aparţin, astfel:
 ciclul de investiţii;
 ciclul de exploatare;
 ciclul de finanţare.
Controlul conturilor în instituţiile publice constituie un atribut esenţial, o componentă
a funcţiilor economice şi organizatorice dar şi a celei culturale şi educative a statului.
Economia poate fi organizată şi condusă doar prin exercitarea unui control sistematic din
partea statului. Controlul conturilor în instituţiile publice este necesar şi pentru că el

57
contribuie la: educarea maselor, dezvoltarea simţului gospodăresc, lichidarea nepăsării în ceea
ce priveşte avutul obştesc la descoperirea furturilor şi a delapidărilor din avutul poporului,
întărirea ordinii şi disciplinei. Controlul conturilor în instituţiile publice asigură
perfecţionarea, creşterea profitului având un cadru concurenţial, liber şi loial. Controlul
conturilor, ca formă a cunoaşterii nu are sens dacă nu există manifestări ale formei de
perfectare a modului de gestionare a patrimoniului dar şi de organizare a conducerii în
activităţile agentului economic.
Controlul conturilor în instituţiile publice prezintă o necesitate atât subiectivă cât şi
obiectivă, şi constituie un mijloc de perfecţionare pentru activităţile executive, inclusiv a
procesului de conducere a acesteia.
Efectuarea periodică a controlului intern contribuie la:
 îmbunătăţirea disciplinei muncii pentru sectoarele de activitate;
 instaurarea climatului de ordine şi disciplină având drept scop, gospodărirea
mijloacelor materiale şi băneşti;
 respectarea şi aplicarea intransigentă şi fermă a legislaţiei ţării de către toţi membrii
instituţiei de interes public indiferent de locul ocupat;
 organizarea şi direcţionarea ştiinţifică pentru întreaga activitate social-economică. La
baza acestei organizări stau coordonatele stabilite în cadrul elaborării programelor de
dezvoltare;
 desfăşurarea în procesele de transformare a hotărârilor în activităţi şi a acţiunilor ce au
ca obiect rezultatele eficiente. Oricât de bine ar fi aplicate deciziile în procesele de
transformare, transpunerea materială a acestora, ar conta doar pe forţa justeţei, fără a
se controla modul de aplicabilitate în practică. Observăm deci că adoptarea unei
atitudini idealiste ar duce în final la lezarea intereselor generale ale instituţiei.

4.3. Noţiunea, rolul, funcţiile şi obiectul controlului financiar

4.3.1. Abordare conceptuală a controlului financiar
Controlul financiar intern este definit ca ansamblul activităţilor ce urmăresc verificarea
legalităţii, realităţii şi sincerităţii declaraţiilor, o verificare amănunţită a corectitudinii şi
exactităţii îndeplinirii, conform legislaţiei în vigoare, dar şi a activităţii de investigare şi
constatare pentru depistarea unei eventuale evaziuni fiscale. Controlul financiar intern se
execută de către M.F.P. prin aparatul financiar şi organele abilitate pentru control financiar
conform legii. Sunt supuse controlului financiar atât persoanele fizice dar mai ales cele

58
juridice, asociaţiile fără personalitate juridică, (acestora din urmă, revenindu-le potrivit
reglementărilor legale existente, obligaţii fiscale).

4.3.2 Scopul şi obiectivele controlului financiar

Controlul financiar intern urmăreşte, în principal funcţionarea unităţilor la capabilitate
normală, chiar maximă, pe criterii de eficienţă şi avantaje oferite de piaţa emergentă pentru
obţinerea rentabilităţii maxime în raport cu obiectivele şi normele stabilite. Rolul controlui
financiar este de a:
 constata şi investiga financiar toate actele şi faptele rezultate din activitatea supusă
controlului, acte ce privesc conformitatea şi legalitatea declaraţiilor fiscale, exactitatea
şi corectitudinea îndeplinirii obligaţiilor financiare. Controlul financiar se efectuează
în scopul descoperirii unor noi elemente relevante pentru aplicarea legii;
 evaluarea şi analiza informaţiilor financiare, în scopul confruntării declaraţiilor fiscale
cu unele informaţii proprii ori din alte surse;
 sancţionarea, conform legislaţiei în vigoare, a faptelor constatate precum şi dispunerea
unor măsuri pentru combaterea şi prevenirea abaterilor constatate la prevederile
legislaţiei financiare. În scopul îndeplinirii atribuţiilor de mai sus, organele de
inspecţie financiară vor:
 examina documentele aflate în dosarul financiar;
 solicita informaţii de la terţi;
 stabili diferenţele obligaţiilor financiare de plată;
 verifica locurile prevăzute pentru realizarea activităţii;
 dispune măsuri asiguratorii în condiţiile prevăzute de lege;
 aplica sancţiuni potrivit prevederilor legale;
 discută constatările şi vor solicita explicaţii scrise de la reprezentantul legal sau
împuterniciţii acestora.

4.3.3 Funcţiile controlului financiar

Controlul financiar are ca obiect:
 verificarea bazei de impunere;
 verificarea conformităţii şi legalităţii declaraţiilor fiscale;
 verificarea exactităţii şi corectitudinii îndeplinirii obligaţiilor;
 verificarea respectării prevederilor legislaţiei fiscale în vigoare;
 verificarea stabilirii diferenţelor obligaţiilor de plată calculate şi a accesoriilor aferente
acestora.

59
 Pentru a fi efectuat corect, controlul financiar trebuie sã rãspundã unor cerinţe, sã
îndeplineascã anumite funcţii şi sã se caracterizeze prin anumite trãsãturi. Printre funcţiile ce
trebuiesc îndeplinite enumerez:
 funcţia de mobilizare a resurselor bugetare la dispoziţia statului, necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice.
Se pot distinge din acest punct de vedere sisteme financiare mai liberale şi sisteme
financiare intervenţioniste, în care statul îşi propune să finanţeze mai multe activităţi şi are
nevoie de resurse mai mari, mobilizate îndeosebi prin impozite şi taxe.
 funcţia economico-stimulativă, în scopul dezvoltării sau stabilizării activităţilor
economice, corectãrii dezechilibrelor, sporirii volumului veniturilor, creării de noi
locuri de muncă.
 funcţia socială prin care se urmăreşte să se asigure o anumită protecţie socială
 funcţia de control asupra economiei exercitată de către Ministerul Economiei şi
Finanţelor şi unităţile sale teritoriale, prin aparatul de control financiar şi organele de
control financiar abilitate prin lege.

4.3.4. Formele şi clasificarea controlului financiar în instituţiile publice

Controlul financiar este clasificat în funcţie de întinderea lui asupra diferitelor
activităţi defăşurate de instituţia publică verificată.
Formele de control financiar sunt următoarele:
Control financiar general care presupune activitatea de verificare asupra tuturor
obligaţiilor fiscale ale unei instituţii de interes public, pentru o perioadă bine determinată.
Controlul financiar parţial presupune activitatea de verificare a obligaţiilor financiare,
pe o perioadă de timp bine determinată.
Control financiar extins, care poate cuprinde şi alte instituţii de interes public, în afara
celei verificate, şi care poate fi extins asupra tuturor raporturilor relevante privind
impozitarea, dacă acesta reprezintă interesul în aplicarea legii fiscale.
Cel care decide asupra formei de control financiar pe care o va realiza este organul
competent. Considerăm însă că acesta are obligaţia de a-şi motiva decizia în avizul final pe
care îl comunică instituţiei investigate.
Controlul financiar intern se poate clasifica după mai multe criterii:
a) Analizând scopul pentru care se efectuează, avem:
 control financiar informativ - ce are un caracter educativ profesional, având ca scop,
informarea instituţiilor publice asupra drepturilor şi obligaţiilor care le revin;

60
  control financiar de rutină - care are ca scop, menţinerea legăturii concomitente cu
instituţiile publice, în scopul urmăririi felului de respectare de către acestea a
obligaţiilor ce le revin;
b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere, avem:
 control general - care cuprinde toate operaţiunile desfăşurate de instituţia publică,
acesta fiind specific economiilor cu sistem de guvernanţă integrat;
 control parţial - când se controlează anumite impozite şi taxe;
c) Analizând operaţiunile supuse controlului financiar, avem:
 control complet (aprofundat, de fond) - când se controlează toate operaţiunile,
evidenţele şi documentele;
 controlul selectiv efectuat prin sondaj atunci când sunt controlate doar anumite
documente, operaţiuni sau perioade;

4.4. Procedura executării controlului financiar în instituţiile publice.

Desfăşurarea controlului financiar
În scopul realizării funcţiilor controlului financiar se pot aplica următoarele proceduri:
 controlul prin sondaj, care este compus din activitatea de verificare selectivă pentru
documentele şi operaţiunile semnificative;
Persoana desemnată de instituţia publică trebuie să însoţească organul care efectuează
controlul financiar şi trebuie să cunoască activitatea în desfăşurare. Accesul organului de
control financiar este permis şi în afara programului normal de lucru, dacă sunt îndeplinite
simultan condiţiile:
1) Există o autorizare scrisă a conducătorului echipei de control financiar. Această
autorizaţie poate fi obţinută în baza referatului întocmit de echipa de control financiar,
motivând solicitarea accesului în afara programului normal de lucru;
2) Există acordul scris al conducătorului instituţiei publice. Acordul trebuie înregistrat
la registratura instituţiei şi va fi anexat la actul de control întocmit.
Instituţia publică răspunde de îndeplinirea sistemului de prelucrare a datelor pentru
condiţiile minime stabilite de MFP şi asigură o persoană specializată pentru prezentarea
informaţiilor cerute de către organul de control financiar.
 controlul inopinat constă în activitatea verificării faptice şi documentare, ca urmare a
sesizării primite cu privire la existenţa unei fapte grave privind încălcarea legislaţiei
financiare. Se efectuează fără anunţarea în prealabil.

61
 Controlul inopinat efectuat de organele din controlul financiar, are în vedere aceste
aspecte şi le exercită operativ, iar în raportul de constatări se vor menţiona doar controalele de
fond sau cele tematice.
 controlul încrucişat constă în verificarea operaţiunilor şi documentelor în corelaţie cu
documentele deţinute de alte instituţii; un control încrucişat poate fi inopinat.
Instituţia publică solicită efectuarea controlului financiar la cote ridicate din punct de
vedere calitativ şi înalte standarde de performanţă, astfel încât să se asigure atât realizarea
funcţiei de control financiar cât şi derularea activităţii pe perioada controlului. Pe durata
controlului, inspectorii de control au obligaţia de a-şi desfăşura activitatea cu profesionalism,
dovedind corectitudine şi obiectivitate în relaţiile cu instituţia auditată şi cu celelalte persoane
cu care vin în contact pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Pentru a atinge
obiectivele controlului financiar, trebuiesc respectate următoarele principii fundamentale:
1. Integritatea ca şi principiu conform căruia inspectorii de control financiar îşi vor
exercita funcţia cu onestitate, bună credinţă şi responsabilitate, vor respecta legea şi vor
acţiona în conformitate cu prevederile legale şi cu cerinţele funcţiei. Aceştia nu iau parte, cu
bună ştiinţă, la nici o activitate ilegală şi nu se angajează în acte care pot discredita funcţia de
inspector în controlul financiar.
2. Obiectivitatea urmăreşte ca inspectorii de control financiar să trateze toate situaţiile
cu care se confruntă în activitatea desfăşurată de instituţia auditată conform stării de fapt, fără
să influenţeze exteriorul.
Controlul financiar intern nu va putea începe înainte ca organul de control să îşi
îndeplinească obligaţia legală de a înştiinţa instituţia auditată legat de acţiunea ce urmează a fi
desfăşurată, prin transmiterea avizului de inspecţie financiară. Acest aviz de inspecţie
financiară trebuie comunicat instituţiei auditate în scris, şi numai înaintea începerii inspecţiei
financiare.
Avizul de verificare trebuie să conţină următoarele informaţii:
 denumirea unităţii financiare ce efectuează controlul financiar;
 numele şi prenumele ori denumirea instituţiei auditate;
 adresa sediului, instituţiei auditate;
 baza legală a efectuării unui control financiar;
 data la care va începe controlul financiar;
 perioada în care instituţia va fi supusă controlului financiar;
 semnătura persoanei care conduce unitatea financiară.

62
 În avizul de verificare trebuie menţionată obligaţia instituţiei auditate de a pune la
dispoziţia organelor din control financiar toate evidenţele şi documentele contabile, de a
asigura spaţiul de lucru necesar controlorilor financiari, dar şi multe alte condiţii necesare
pentru desfăşurarea unui control competent. Avizul de verificare trebuie să fie însoţit de
extrasul din Carta obligaţiilor şi drepturilor instituţiilor auditate pe parcursul desfăşurării
controlului financiar, aprobată de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice. Locul desfăşurării
inspecţiei financiare, trebuie să privească în special instituţia supusă acestei inspecţii, urmând
să se desfăşoare, de obicei, în spaţiile de lucru puse la dispoziţie de instituţie. Pentru aceasta,
instituţia auditată va pune la dispoziţie spaţiul adecvat, dar şi logistica necesară.
Când nu există acel spaţiu de lucru potrivit derulării inspecţiei financiare, activitatea
de inspecţie se desfăşoară la sediul organului financiar ori în alt loc stabilit de de ambele părţi.
Inspecţia financiară nu se limitează doar la efectuarea controlului la sediul instituţiei auditate.
Indiferent de locul desfăşurării inspecţiei financiare, organul de control financiar are dreptul
să inspecteze locurile desfăşurării activităţii, în prezenţa unei persoane desemnate de instituţia
auditată.
Controlul financiar se desfăşoară la sediul instituţiei auditate sau la sediul organului ce
efectuează controlul financiar ori, după caz, la sediul serviciilor de specialitate ale
organismelor decizionale ale instituţiei publice. Controlul financiar se efectuează o dată
pentru fiecare operaţiune şi pentru fiecare perioadă.
Controlul financiar se desfăşoară pe parcursul programului de lucru al instituţiei
auditate. O excepţie la această regulă întâlnim doar în cazul îndeplinirii cumulative a
următoarelor două condiţii: acordul scris al instituţiei auditate şi aprobarea conducătorului
organului de control financiar. Lipsa acestora sau numai a uneia din condiţii face ca orice
inspecţie astfel efectuată, să fie în afara normelor legale, instituţia auditată nemaifiind sub
influenţa obligaţiilor legale de a coopera cu organul de control financiar care nu se încadrează
în prevederile legii. Durata efectuării controlului financiar este stabilită de către organele de
inspecţie financiară ori, după caz, de către compartimentele de specialitate ale organismelor
decizionale ale instituţiilor publice, în funcţie de obiectivele controlului şi este limitată de lege
în timp, motiv pentru care nu poate fi mai mare de trei luni. Şi în acest caz avem o explicaţie
legală, care poate fi aplicată în cazul marilor instituţii auditate, cazuri în care durata
controlului nu poate depăşi 6 luni.
Regula în ceea ce priveşte perioada supusă controlului financiar este diferită pentru
instituţiile mari, în cazul cărora perioada supusă controlului financiar se efectuează începând

63
cu sfârşitul perioadei controlate anterior. Pentru celelalte categorii de instituţii auditate,
controlul financiar intern se efectuează, de regulă, asupra creanţelor generate în ultimii trei ani
financiari.
Controlul financiar poate fi suspendat atunci când este îndeplinită cel puţin una din
următoarele condiţii şi numai atunci când neîndeplinirea acesteia împiedică activitatea de final
a controlului financiar:
 necesitatea efectuării unor controale încrucişate;
 necesitatea remedierii unor deficienţe constatate pe parcursul inspecţiei financiare care
au făcut obiectul unei "Dispoziţii privind măsurile stabilite de către organele de
control financiar";
 necesitatea obţinerii unui punct realist de vedere de la una sau mai multe direcţii de
specialitate din cadrul MFP sau din cadrul Agenţiei Naţionale a Administrării Fiscale
ori emiterii unei decizii generate de Comisia Fiscală Centrală;
 necesitatea efectuării unei expertize în conformitate cu Codul de procedură fiscală;
 necesitatea efectuării de cercetări specifice pentru identificarea unor persoane fizice
sau stabilirea realităţii unor tranzacţii;
 solicitarea suspendării formulată de către instituţia publică ca urmare a apariţiei
situaţiei obiective care împiedică desfăşurarea inspecţiei financiare.
Pe parcursul desfăşurării unui control financiar, instituţia auditată poate solicita, în
scris, suspendarea acestuia, doar o singură dată iar aceasta solicitare poate fi generată de:
a) necesitatea solicitării unor informaţii suplimentare date de organismele decizionale
financiare similare altor state membre ale U.E. sau din state partenere, cu care România a
încheiat convenţii internaţionale privind schimburile de informaţii cu scop financiar;
b) necesitatea elaborării şi prezentării unui dosar al preţurilor de transfer în cazul
instituţiei auditate care desfăşoară tranzacţiile cu persoane afiliate.
Propunerea de suspendare trebuie făcută în scris de către organele de control financiar
prin întocmirea unui referat avizat de şeful de serviciu coordonator, care trebuie supus
aprobării conducătorului controlului financiar competent. După încetarea condiţiilor
generatoare suspendării, controlul financiar va fi reluat, data acestuia fiind comunicată în scris
instituţiei auditate. Data de la care s-a suspendat acţiunea de control financiar trebuie
comunicată în scris instituţiei auditate. Referatul aprobat de conducătorul controlului financiar
competent, va fi anexat la raportul de control încheiat la finalizarea controlul financiar.
Constatările efectuate în timpul controlului financiar se consemnează, absolut obligatoriu, în

64
procesele verbale întocmite de control, în note constatatoare sau în procesele verbale de
constatare a contravenţiilor, după caz.
Datele de identificare ale instituţiei auditate sunt constituite de următoarele elemente:
 denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală;
 forma de proprietate sau forma juridică;
 corectitudinea listei conturilor bancare comparativ cu cele comunicate de unităţile
bancare, organelor de inspecţie financiară, competente;
 evidenţa documentelor cu regim special, cu ceea ce este pezentat în actele cu care au
fost achiziţionate: documentele cu regim special, documentele cu regim special
anulate, stocurile rămase (pentru perioada de până la sfârşitul anului calendaristic). La
începutul fiecărui an calendaristic se verifică existenţa seriei şi plajei de numere
aprobate de conducerea instituţiei publice şi data începerii utilizării acestora;
 prezentarea subunităţilor instituţiei auditate cu precizări specifice, pentru cele care vor
prezenta un interes financiar deosebit;
 persoana desemnată să reprezinte instituţia auditată pe durata inspecţiei financiare;
 prezentarea relaţiilor de afiliere dintre instituţia auditată verificată şi alte instituţii
auditate.

4.5. Consideraţii privind organizarea controlului financiar în instituţiile publice

Inspectorii de control financiar trebuie să desfăşoare activitatea de control financiar la
cele mai înalte standarde de profesionalism. Atingerea acestui obiectiv impune îndeplinirea a
patru cerinţe de bază:
Credibilitatea
Instituţia publică manifestă nevoia de credibilitate în controlul financiar intern
justificând participarea fiecărui membru al instituţiei de interes public în formarea resurselor
financiare ale bugetului de stat. Dacă există un cadru etic care trebuie respectat de către
inspectorul de control financiar se constituie o garanţie a creşterii încrederii instituţiei auditate
în controlul financiar.
Profesionalismul
În exercitarea funcţiei de inspector în controlul financiar este inclusă obligativitatea
existenţei unor persoane ale căror capacităţi intelectuale şi experienţa dobândită prin
pregătirea profesională, le asigură competenţa necesară activităţii de control financiar.
Calitatea serviciilor

65
 Instituţia publică solicită efectuarea controlului financiar la cote înalte de calitate şi
standarde de performanţă, astfel încât să se asigure atât de realizarea funcţiei de control
financiar cât şi de derularea nestingherită a activităţii instituţiei pe perioada controlului.
Confidenţialitatea
Conform acestui principiu inspectorii de control financiar sunt obligaţi să nu dezvăluie
informaţiile pe care le primesc de la instituţiile publice auditate fără o autorizare a celor în
drept, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Inspectorul de control financiar va fi prudent în folosirea şi protejarea informaţiilor
acumulate în cursul verificării şi nu va folosi informaţiile şi documentele de care ia cunoştinţă
pentru nici un scop contrar legii. Inspectorii de control financiar au obligaţia să respecte
confidenţialitatea informaţiilor dobândite în timpul activităţilor profesionale, în legătură cu
activitatea instituţiilor auditate.
Figura 4.3 - Rolul final al controlului financiar

*Contribuţie proprie
.
Organismele profesionale în dezvoltarea controlului financiar sunt:
IFAC - The International Federation of Accountants (Federaţia Internaţională a
Contabililor), înfiinţată în 1977, este o organizaţie internaţională de reglementare a profesiilor
de contabilitate şi audit. Membrii şi asociaţii IFAC, care sunt organizaţii profesionale
naţionale, reprezintă contabili şi auditori angajaţi în domeniul public, industrie, comerţ,
Guvern şi învăţământ. Prin comisia independentă de stabilire a standardelor, IFAC dezvoltă
standarde internaţionale de etică, audit şi asigurare, recunoscute ca standarde de contabilitate
publică. De asemenea IFAC oferă suport contabililor şi auditorilor.

66
 ACCA – Asociation of Chartered Certified Accountants este cea mai mare
organizaţie a auditorilor din lume. Membrii organizaţiei, cunoscuţi ca experţi contabili, sunt
personal salariat în domeniul financiar.

67
 5. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE CONTROL FINANCIAR ÎN
CADRUL MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE

Scopul acestui capitol este de a analiza modul de organizare şi funcţionare a

departamentului financiar-contabil în instituţiile publice, obiectivele urmărite de acesta
precum şi atribuţiile salariaţilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Direcţiile de
control financiar din cadrul Ministerului Finanţelor Publice conţin structuri complexe şi reguli
stricte cu privire la desfăşurarea activităţii.
Pentru a reliefa eficienţa instituţiei de interes public analizată în prezentul demers
ştiinţific, am avut în vedere cele două elemente definitorii: performanţele şi efectele maxime
ale unei activităţi în raport cu resursele alocate sau consumate. Pornind de la raportul dintre
efecte şi eforturile depuse pentru realizarea acestora am calculat eficienţa economică a MFP,
am analizat efectul şi efortul economic şi mărimea rezultatelor obţinute. În analiza efectuată,
am avut în vedere atât criteriul maximizării efectelor cât şi criteriul minimizării cheltuielilor.
Am utilizat conceptul de optimizare al lui Pareto (2013), în analiza eficienţei alocative a
resurselor ţinând cont de tehnica, schimbul de informaţii şi omniprezenţa eficienţei.

5.1.Definiţia, clasificarea, sfera de activitate şi obiectivele controlului financiar-

contabil
Organizarea unui sistem de control financiar-contabil asupra felului de formare şi
utilizare a resurselor financiare ale statului, ca şi unele dintre organismele specializate să
execute aceasta activitate, au fost stabilite chiar prin Constituţia României.
Astfel, fundamental a fost prevăzut, la modul general, că “formarea, administrarea şi
controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale
instituţiilor de interes public sunt reglementate prin lege”.La art.139 al Constituţiei României
se nominalizează chiar unul dintre organismele desemnate să efectueze aceasta activitate:
astfel Curtea de Conturi este executantul controlului asupra felului de administrare şi de
formare, de întrebuinţare a resurselor financiare naţionale.
Controlul financiar-contabil poate fi definit ca fiind acţiunea ce determină apariţia
unor adevăruri în legătură cu etapele efectuate în cadrul unor proiecte de activităţi
economice ori a celor ce au fost efectuate, după compararea felului efectiv de manifestare sau
prezentare a acestora cu normele legale şi prevederile prin care s-au definit şi organizat,

68
având ca scop preîntâmpinarea sau depistarea şi remedierea unor abateri de la aceste norme
şi prevederi.
Într-un sistem economic apar, la un moment dat, eventuale disfuncţionalităţi în
relaţiile pe care statul le organizează prin prevederile sau normele legale între operatorii
economici sau între aceştia şi diferitele sale instituţii sau organisme guvernamentale.
După momentul efectuării activităţilor sau cel al întocmirii şi utilizării documentaţiei
supuse verificării, controlul financiar-contabil se clasifică în: controlul financiar preventiv,
controlul financiar operativ-curent şi controlul ulterior. Controlul financiar preventiv este o
formă a controlului financiar-contabil ce se exercită înaintea efectuării operaţiunilor sau
activităţilor supuse verificării, ori înainte ca documentul analizat să fie lansat pentru procesul
economic. Sfera în care acţionează controlul financiar preventiv este formată dintr-o
multitudine de documente şi operaţiuni din care pot deriva drepturile şi obligaţiile
patrimoniale aferente unei instituţii a statului.
Obiectivul principal vizat de controlul financiar preventiv este oprirea, înainte de
efectuare, a tuturor operaţiunilor care ar putea să nu fie necesare, legale, oportune sau
economicoase, în stadiul de angajare sau de plată.
Activitatea unui control financiar preventiv se execută de conducătorul de
compartiment financiar-contabil din instituţia bugetară în cadrul căreia se organizează şi
realizează. Nu pot exercita activităţi de control financiar preventiv conducătorii
compartimentelor de specialitate sau persoanele din cadrul acestora, care aprobă, întocmesc
sau participă la întocmirea documentelor ce stau la baza operaţiunilor supuse acestor forme de
control.
Controlul financiar preventiv se exercită prin viză. Viza este o atestare legală,
pronunţată de o persoană autorizată care confirmă că o anumită operaţiune economică a fost
efectuată sau un anumit document financiar-contabil a fost întocmit în condiţiile stabilite de
legislaţia în vigoare.
Acordarea vizei de control financiar se face prin înscrierea menţiunii aprobării
controlului financiar preventiv, pe documentul care se referă la operaţia supusă acestei
verificări, sub semnătura persoanei care a efectuat verificarea. Activităţile de control financiar
preventiv se împart în următoarele categorii:
1.Controlul operativ curent care este o formă a controlului financiar-contabil, ce este
caracterizată prin faptul că este realizată concomitent cu desfăşurarea operaţiunilor ori a
fenomenelor economice controlate. În controlul operativ curent efectele auditării se exercită

69
pe întreaga durată a desfăşurării proceselor economice supuse acestei activităţi, identificându-
se, în timp şi spaţiu, cu conţinutul activităţii unui management general. Sfera acţiunii
controlului curent este formată din multitudinea de activităţi a instituţiei publice, indiferent de
forma acesteia.
Ca şi obiective ale controlului operativ curent avem verificarea şi stabilirea abaterilor
efectuate şi a deficienţelor legate de integritatea, existenţa şi păstrarea bunurilor indiferent de
forma pe care o îmbrăcă acestea în scopul utilizării mijloacelor materiale şi băneşti, pentru
efectuarea recepţiilor finale şi a inventarierilor. Conducătorii evidenţelor contabile acţionează
în final la stabilirea realităţii datelor înscrise în situaţiile financiare realizate.
2.Controlul ulterior este acea forma a controlului financiar-contabil care este
exercitată după efectuarea proceselor şi activităţilor economice supuse verificării. Un control
ulterior are o sferă mai largă de acţiune, utilizând resurse diferenţiate în funcţie de obiectivele
specifice fiecărei structuri.
Sfera de acţiune a unui control ulterior este foarte largă şi se întinde, practic, asupra
tuturor activităţilor economice desfăşurate de către instituţiile statului, activităţi aferente
îndeplinirii obligaţiilor referitoare la diferite bugete ale acestuia. Principalele obiective ale
controlului efectuat ulterior şi exercitat de organele de verificare ale statului stau în verificarea
felului de utilizare şi administrare a fondurilor acordate prin buget, dar mai ales a
modalităţilor de utilizare a mijloacelor şi a fondurilor din dotarea unităţilor economice
subordonate statului.
Aceste trei forme ale controlului financiar-contabil, deşi se disting atât prin obiective,
cât şi prin maniera de exercitare, păstrează între ele strânse legături de influenţare,
condiţionare şi completare reciprocă, astfel:
 dacă principalele obiective ale controlului financiar-contabil ulterior constau în a
depista şi mobiliza resursele existente, de a constata lipsurile şi pagubele, de a stabili
cauzele şi răspunderile şi de a propune măsuri de remediere a deficienţelor, obiectivele
controlului financiar-contabil preventiv sunt de a preveni toate aceste acţiuni;
 dacă activitatea de control financiar-contabil preventiv creează condiţiile de
desfăşurare a operaţiilor economice în cadrul legal organizat, controlul financiar-
contabil ulterior stabileşte dacă aceste condiţii au fost respectate;
 dacǎ, prin control financiar-contabil preventiv, efectuarea operaţiunilor economice
pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile legale prin care au fost definite se opreşte

70
 în faza de angajare sau de plată, controlul financiar-contabil examinează atât
legalitatea desfăşurării operaţiunilor, cât şi rezultatele activităţii controlate.
După structurile generatoare, activitatea de control financiar-contabil poate fi:
Control financiar-contabil exercitat prin instituţii de stat, control care poate îmbrăca
toate cele trei forme: preventivă, operativ-curentă şi ulterioară. După apartenenţa către
instituţia din sfera de activitate practicată de legislativ sau executiv, controlul financiar-
contabil este exercitat prin structuri diferite, ce au statute şi atribuţii proprii fiecărei dintre ele,
astfel:
În sfera activităţii legislativului, controlul financiar-contabil este exercitat de Curtea
de Conturi din România, care funcţionează în concordanţă cu legislaţia stabilită în
Parlamentul României şi care are atribuţii departamentale stabilite prin legea proprie de
organizare şi funcţionare.
În sfera activităţii legislativului, controlul financiar-contabil este exercitat de
structurile specializate ale Ministerului Finanţelor Publice, format din Direcţia Generală de
Îndrumare şi Control Financiar (DGÎCF), Garda Financiară (GF), Direcţia Generală de Audit
Intern (DGAI) şi Corpul Controlorilor Delegaţi (CCD).
Controlul financiar propriu este acea formă a controlului financiar-contabil care se
realizează având ca scop prevenirea sau soluţionarea unor abateri şi deficienţe ce au un
caracter economic specific activităţii acestora. Necesitatea exercitării controlul financiar
propriu poate fi determinată de existenţa unui triplu sistem de interese ce aparţine instituţiei
bugetare care îl organizează. Această formă a controlului financiar-contabil, cunoscută şi sub
denumirea de control extern, se exercită asupra întregii activităţi a instituţiei bugetare şi se
realizează de către profesionişti independenţi sau organizaţi în structuri distincte. Controlul
financiar-contabil propriu, efectuat de organele proprii, în funcţie de timpul instituţiei
bugetare, se organizează şi exercită astfel:
1.Controlul financiar preventiv propriu reprezintă activitatea desfăşurată atât în scopul
evitării nerespectării prevederilor legale ce ar genera efecte perturbatoare pentru activitate, cât
şi în scopul prevenirii pagubelor. Sfera de activitate o formează toate instituţiile de interes
public, indiferent de natura acestora, care au decis să organizeze această formă de control
financiar-contabil.
Principalele obiective ale controlul financiar preventiv propriu constau în stabilirea
legalităţii, conformităţii, economicităţii, eficacităţii şi existenţei pentru următoarele feluri de

71
operaţiuni: trecerea ca şi cheltuieli, în rezultatele financiare a pierderilor, daunelor produse de
calamităţi şi a altor daune aduse unităţilor, cheltuieli ce nu puteau fi produse cu vinovăţie.
2.Controlul financiar de gestiune a fost definit ca activitatea ce este efectuată în scopul
urmăririi felului de realizare a dispoziţiilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi a normelor
interne referitoare la gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale băneşti. Sfera de
activitate se stabileşte de fiecare unitate în parte şi cuprinde totalitatea gestiunilor supuse
verificării pe o anumită perioadă de timp fixă, de obicei un an.
Principalele obiective sunt:
 stabilirea integrităţii valorilor materiale sau băneşti prin gestiunile supuse controlului.
 stabilirea valorilor materiale, de prisos, ce au mişcare lentă, greu vandabile sau
inutilizabile datorită deteriorării
 verificarea modului în care sunt gestionate formularele tipizate cu regim special
 verificarea modului în care sunt calculate, încasările şi vărsămintele contravalorii
bunurilor distruse, degradate sau deteriorate şi stabilirea unor eventuale răspunderi ce
ar intra în sarcina persoanelor vinovate.
În cadrul instituţiilor de interes public, controlul financiar propriu este organizat şi se
exercită în formele controlului financiar preventiv şi controlului financiar intern.
Un control financiar preventiv este definit ca activitatea prin care se stabilesc
legalitatea şi regularitatea operaţiunilor ce privesc fondurile publice şi patrimoniul public,
înainte de a fi aprobate aceste operaţiuni.
Controlul financiar intern se defineşte ca ansamblul măsurilor ce privesc organizarea
activităţilor de urmărire a determinătrii stării reale pentru unele activităţi şi procese, prin
combaterea neregulilor din cadrul acestora, nereguli ce nu corespund cu prevederile legislaţiei
în vigoare prin care au fost definite.

5.2.Funcţiile controlului financiar-contabil aplicate în Ministerul Finanţelor

Publice
Nu toate funcţiile controlului financiar- contabil pot fi aplicate în absolut orice instituţie
publică (gradul de aplicabilitate fiind condiţionat de activitatea desfăşurată în instituţia
publică analizată) de aceea am considerat necesară identificarea funcţiilor aplicate în
Ministerul Finanţelor Publice.
Funcţia de cunoaştere-evaluare se realizează prin metoda determinării rezultatelor
economice ale instituţiei publice şi evaluarea acestora prin intermediul raportării la un sistem
cu criterii prestabilite, în scopul stabilirii măsurilor de intrare în legalitate, a îmbunătăţirii

72
activităţilor verificate. Prin funcţia de cunoaştere – evaluare se realizează cunoaşterea exactă,
completă şi reală a fenomenelor, proceselor sau activităţilor supuse controlului financiar-
contabil, care reprezintă principala sursă de informaţii necesară fundamentării, dispunerii şi
aplicării deciziilor.
Funcţia de îndrumare este realizată prin efectul stimulativ şi generalizator al
experienţei pozitive dobândite atât de cei ce execută controlul, cât şi de salariaţii instituţiei
controlate, ca urmare a desfăşurării activităţilor de control financiar preventiv,.
Funcţia de constrângere rezultă din prevederile legale în vigoare şi reglementează
obiectivele şi sfera de activitate a controlului financiar-contabil. Se realizează prin complexul
de măsuri (administrative, civile sau penale), ce se propun sau se dispun în sarcina celor
vinovaţi de nerespectarea acestor norme în raport cu gradul de implicare.
Funcţia de reglare a activităţilor instituţiei publice controlate, este acea funcţie prin
care se realizează eliminarea factorilor perturbatori în scopul menţinerii echilibrului economic
şi al asigurării funcţionabilităţii activităţii acestuia la paramentrii proiectaţi.
Functia de prevenire a controlului financiar-contabil se manifestă prin efectul de
preîntâmpinare a abaterilor de la prevederile legislaţiei în vigoare.
În literatura de specialitate sunt întâlnite şi alte funcţii, care fac referire la măsurarea
abaterilor planificate, diagnosticarea erorilor financiare, reglarea sistemului financiar şi la alte
forme derivate ale funcţiilor specifice.

5.3.Atribuţiile şi competenţele Ministerului Finanţelor Publice în domeniul

controlului financiar
Ministerul Finanţelor Publice este organizat şi funcţionează ca un organ de specialitate
al instituţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului. Ministerul Finanţelor Publice
este un minister cu un rol de sinteză, şi este o instituţie publică ce are personalitate juridică.
Subordonate Ministerului Finanţelor Publice sunt organizate şi funcţionează Administraţiile
Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice contribuie eficient, transparent şi orientat la elaborarea şi
implementarea unei strategii privind dezvoltarea Programului de guvernare din domeniul
finanţelor publice. MFP are drept scop administrarea generală a finanţelor publice, asigurând
utilizarea pârghiilor financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi
stimularea unei iniţiative constructive a agenţilor economici.

73
 Ministerul Finanţelor Publice asigură desfăşurarea activităţilor din domeniul de interes
public. Datorită structurii sale organizatorice dar şi a atribuţiilor exercitate, Ministerul
Finanţelor Publice îndeplineşte următorul cumul de funcţii:
 de strategie, prin care asigură elaborarea modului în care este pus în aplicare
programul de guvernare,
 de reglementare şi implementare a unei politici bugetare precum şi a unei politici
financiare a guvernului,
 de corelare a politicii financiare şi bugetare cu tot restul politicilor economico-
financiare,
 de contractare şi ulterior de administrare a datoriei publice,
 de exercitare a unui control financiar public intern,
 de reprezentare, prin care asigură, în numele ţării noastre şi a Guvernului României,
reprezentarea în plan intern şi extern, domeniul său de activitate.
Ministerul Finanţelor Publice a urmărit, pe termen mediu, îndeplinirea unor măsuri
necesare pentru realizarea cerinţelor de aderare în Uniunea Europeană având în vedere
domeniul său de activitate. Principiile ce guvernează activităţile Ministerului Finanţelor
Publice sunt:
 coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului macroeconomic,
 armonizarea cadrului legislativ cu reglementări ale Uniunii Europene,
 întărirea autorităţii instituţiei,
 perfecţionarea managementului fondurilor publice,
 satisfacerea cerinţelor partenerilor sociali,
 asigurarea unui mediu pentru afaceri concurenţial şi predictibil.
Realizarea funcţiilor proprii de către Ministerul Finanţelor Publice are ca scop, în
principal, următoarele:
 propune şi dezvoltă strategii de dezvoltare pentru termen lung,
 elaborează proiectul pentru bugetul de stat,
 stabileşte echilibrul bugetar în faza în care se elaborează proiectul bugetar de stat şi
propune rectificarea acestuia după caz,
 analizează periodic modul în care se realizează prevederile bugetare, ce sunt corelate
cu indicatorii macroeconomiei,
 elaborează şi aprobă clasificarea indicatorilor calculaţi pentru finanţele publice,

74
  deschide creditele necesare cheltuielilor fiecărui ordonator cu grad decisiv de credite
pentru oricare exerciţiu bugetar,
 aprobă, prin delegarea competenţelor, modificări în fişele de investiţii pentru bugetele
principalilor ordonatori de credite bugetare,
 coordonează urmărirea atentă a evenimentelor întregului program de investiţii cu
caracter public,
 avizează programe de investiţii publice anuale şi multianuale,
 administrează conturile generale ale Trezoreriei Statului,
 stabileşte sistemul în care se organizează şi funcţionează Trezoreria Statului în scopul
efectuării unor operaţiuni de încasări şi plăţi,
 contractează şi garantează împrumuturile de stat pe piaţa bugetară internă şi externă,
 asigură punerea în circulaţie a unor instrumente financiare specifice, intermediată fiind
de Banca Naţională a României,
 elaborează sau avizează anumite proiecte de acte normative în scopul aprobării
normelor şi normativelor referitoare la cheltuieli şi acordare a unor serii de drepturi
pentru salariaţii din instituţiile publice,
 pregăteşte parafarea documentelor, negociază semnarea şi ratificarea convenţiilor
privind evitarea dublei impuneri,
 asigură administrarea monopolului în stat, în condiţiile legii,
 asigură evidenţierea statistică a ajutorului extern nerambursabil,
 efectuează inspecţii privitoare la respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului
propriu, cât şi la nivelul celorlalte instituţii de interes public.

5.4.Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice

Cadrul organizatoric al departamentului financiar-contabil, prin Ordin al Ministerului
Finanţelor Publice, poate stabili numărul posturilor necesare pentru conducerea sa, în
condiţiile legii. Numărul maxim de posturi ale aparatului propriu din Ministerului Finanţelor
Publice este 1326, exclusiv demnitarii sau posturile aferente cabinetului ministerului.
Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile salariaţilor aparatului propriu din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice sunt stabilite, în conformitate cu structura organizatorică,
printr-un regulament de organizare şi funcţionare pentru minister, aprobat prin Ordinul
Ministerului Finanţelor Publice. Atribuţiile, răspunderile individuale şi sarcinile salariaţilor
din aparatul propriu deţinut de Ministerul Finanţelor Publice, dar şi din unităţiile subordonate

75
acestuia sunt stabilite prin fişa postului, în baza regulamentelor privind organizarea şi
funcţionarea, ce sunt semnate de salariat şi primesc aprobare în condiţiile legii.
Conducerea Ministerului Finanţelor Publice este exercitată de către aparatul
administrativ al Ministerului Finanţelor Publice. Ministerul Finanţelor Publice reprezintă un
nucleu al administraţiilor publice, în raport cu celelalte organisme decizionale de interes
public. Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte, pentru domeniul de activitate din cadrul
ministerului, atribuţiile generale ce sunt prevăzute la art.53 al Legii 90/2001 privind
organizarea Guvernului României dar şi a ministerelor. În exercitarea atribuţiilor sale
Ministerului Finanţelor Publice va emite ordine şi instrucţiuni, conforme cu legislaţia în
vigoare. Salariaţilor din cadrul cabinetelor pentru demnitari nu li se aplică prevederile Legii
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, având în vedere modificările şi completările
ulterioare. Secretarul de stat este preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală
şi are calitatea de ordonator secundar al creditelor.
Secretarul general al ministerului are atribuţiile unui înalt funcţionar public şi va fi
numit prin concurs ori prin examen pe criterii profesionale, în condiţiile legii. Secretarul
general îndeplineşte atribuţiile reglementate de art.49 alin. 2 din Legea 90/2001. Conducătorii
unităţiilor teritoriale, directorii executivi (mai puţin directorul executiv din cadrul Direcţiei
Generale de Administrare a Marilor Contribuabili), se numesc şi sunt eliberaţi din funcţie de
către Ministrul Finanţelor Publice. În structurile în care unităţile teritoriale fiind subordonate
Ministerului Finanţelor Publice sunt lipsite de spaţii corespunzătoare, consiliile vor sprijini
aceste unităţi prin asigurarea de amplasamente în scopul construirii de sedii proprii.

5.5. Organizarea şi funcţionarea departamentului financiar în Ministerul

Finanţelor Publice. Obiective şi atribuţii.
Ministerul Finanţelor Publice are ca obiective următoarele:
 colectarea venitului bugetului de stat, reprezentând impozitele, taxele şi alte venituri
aferente bugetului de stat, stabilite conform competenţelor, precum şi unele venituri ce
formează bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele asigurărilor sociale de sănătate,
reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate,
 aplicarea unitară a unor prevederi ale legislaţiei privind impozitele, contribuţiile
sociale şi taxele, sau alte venituri bugetare,
 exercitarea prerogativelor stabilite prin lege utilizând aplicarea unui tratament
echitabil pentru toate instituţiile auditate.

76
 În realizarea obiectivelor prevăzute de alin. 1, Ministerul Finanţelor Publice are
urmatoarele atribuţii:
 propune şi realizează strategii de dezvoltare,
 asigură aplicarea unitară, corectă şi nediscriminatorie pentru legislaţia fiscală,
 elaborează proceduri de administrare a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor sociale,
 deşfăşoară şi iniţiază acţiuni legale pentru cazul neconformării instituţiilor auditate în
îndeplinirea obligaţiilor din declaraţii şi a obligaţiilor de plată,
 asigură acordarea asistenţei pentru instituţiile auditate prin mijloace specifice,
 aplică şi elaborează proceduri de impunere pentru persoane juridice şi persoane fizice,
conform dispoziţiilor legale,
 elaborează şi aplică proceduri privind evidenţa instituţiilor auditate, gestiunea
cazierului fiscal şi a dosarului fiscal,
 desfăşoară activităţi în investigarea financiară cu ocazia controlului,
 acţionează prin mijloace specifice în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale,
conform legislaţiei în vigoare,
 soluţionează contestaţii şi petiţii ce au ca obiect obligaţii fiscale ale persoanelor fizice
şi persoanelor juridice,
 asigură aplicarea unor prevederi cu caracter financiar al convenţiilor şi tratatelor
internaţionale din care România este parte,
 încheie şi derulează convenţii, şi proiecte de colaborare, conectate fiind cu
organismele şi instituţiile internaţionale în domeniul lor de activitate,
 colaborează cu direcţiile de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice pe linia
integrării europene,
 exercită funcţii de audit public în condiţiile legii,
 asigură tipărirea formularelor tipizate şi imprimatelor tipizate ce vor fi utilizate în
domeniul lor de activitate.
Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte absolut toate atribuţiile şi are în mod cert
toate competenţele conferite de acte normative în vigoare pentru activitatea administrativă a
veniturilor bugetare.
Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale salariaţilor proprii ai Ministerului
Finanţelor Publice, şi ai structurilor administrative sunt stabilite prin fişa postului, în baza
unor regulamente de organizare şi funcţionare. Directorii generali, directorii adjuncţi şi
directorii generali adjuncţi, directorii şi şefii de servicii, dar şi şefii de birouri, salariaţii din

77
executivul aparatului propriu Ministerului Finanţelor Publice sunt numiţi şi sunt eliberaţi din
funcţie prin ordin dat de Ministrul Finanţelor Publice. Ministrul Finanţelor Publice şi
structurile sale din administrare, având calitatea de agenţi împuterniciţi, gestionează creanţele
bugetare. Structura organizatorică, normele privind salariaţii, precum şi criteriile de
constituire pentru compartimentele structurilor de administrare sunt aprobate prin Ordin dat
de Ministrul Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice este condus de un ministru. Ministrul conduce şi
răspunde preşedintelui ţării pentru întreaga sa activitate. În exercitarea atribuţiilor sale un
preşedinte emite ordine, în condiţiile legislaţiei în vigoare. Secretarul de stat poate să delege
calitatea ordonatorului secundar de credite. Preşedintele îndeplineşte şi atribuţii specifice,
stabilite prin acte normative.

5.6.Organele teritoriale şi modalităţile de control financiar la Ministerul

Finanţelor Publice
Organele teritoriale de control financiar sunt:
 direcţia de control financiar, la nivelul direcţiilor generale pentru finanţele publice;
 serviciul (biroul) de control financiar pentru persoane fizice, la nivelui administraţiilor
finanţelor publice municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
 compartimentul control-financiar pentru persoane fizice, la nivelul administraţiilor
finanţelor publice orăşeneşti.
Direcţia de control financiar a municipiului Bucureşti este organul de specialitate din
cadrul Ministerului Finanţelor Publice ce exercită, în teritoriu, un control financiar în baza
legislaţiei în vigoare. Acesta urmăreşte punerea în aplicare a hotărârilor şi programelor pentru
Guvern, a sarcinilor Ministerului Finanţelor Publice realizate în limitelor de competenţă
stabilite. Direcţia de control financiar a municipiului Bucureşti, este subordonată Direcţiei
Generale pentru Îndrumare şi Control Financiar din Ministerul Finanţelor Publice din punct
de vedere al metodologiei, al organizării şi exercitării unui control. Acesta controlează:
 respectarea de către instituţiile auditate a prevederilor legale ce privesc stabilirea,
evidenţierea şi plata absolut integrală şi la termen a obligaţiilor fiscale legate de
bugetul de stat;
 acţionează prin mijloace specifice, având ca scop indentificarea şi combaterea
evaziunii fiscale;
 realizează programul de control, transmis de Direcţia Generală de Îndrumare şi
Control Financiar;

78
  urmăreşte modul de respectare a normelor metodologice privind controlul financiar şi
a legislaţiei fiscale de către aparatul de control financiar şi propune măsuri
organizatorice şi legislative pentru perfecţionarea şi creşterea eficienţei controlulul
financiar;
 stabileşte în sarcina instituţiilor auditate diferenţe de impozite şi calculează majorări
pentru întârzieri la plată, în termenele legale impuse impozitelor şi taxelor datorate;
 sesizează organele de cercetare penală pentru cazul în care se constată abateri care
îndeplinesc condiţiile unei infracţiuni;
 transmite şi întocmeşte organelor de cercetare silită, titlurile executorii şi celelalte
documente ce sunt necesare pentru începerea executării silite;
 confiscă bunurile sustrase din cadrul plăţilor de impozite şi taxe;
 solicită înfiinţarea măsurilor asiguratorii în scopul realizării creanţelor bugetare ce se
stabilesc prin actele de control;
 previne eventualele intenţii de sustragere, de la plată prin diverse metode (înstrăinări
de patrimoniu, lichidare voluntară etc);
 coordonează şi îndrumă activităţile de control, deşfăşurate de structurile abilitate
aparţinând unităţilor fiscale teritoriale, respectiv Administraţiilor Finanţelor Publice
ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
 primeşte, analizează şi rezolvă direct sesizările, reclamaţiile şi memoriile înaintate de
persoanele fizice şi persoanele juridice, privind fiscalitatea;
 colaborează cu departamentele din Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Secţia
Gărzii Financiare, unităţile vamale, alte organe judeţene;
Propune conducerii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice stabilirea numărului de
posturi ale controlului financiar, în raport cu:
 numărul de instituţii auditate;
 dispersia teritorială a instituţiilor auditate;
 volumul obligaţiilor fiscale restante;
 gradul de confirmare voluntară a instituţiilor auditate în achitarea obligaţiilor fiscale;
 întinderea evaziunii fiscale.

Figura 5.1.Direcţia de control financiar din judeţ

Structura organizatorică a Direcţiei de control financiar

Direcţia Generală a Finanţelor Publice judetene

79
 Director general

Director general adjunct

Direcţia Controlului Financiar

Serviciul (biroul) Director Director

programare
coordonare sinteză Serviciul (biroul)
şi îndrumare a de control
activităţii de Serviciul (biroul) Serviciul (biroul)
financiar Serviciul (biroul)
control financiar la de control al informaţii
control financiar
persoane fizice financiare,
gestionării al instituţiei identificarea şi
patrimoniului publice combaterea
public şi privat evaziunii fiscale
al statului
Contribuţie proprie

În structurile organizatorice ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, cu

subordonare nemijlocită directorului general20 funcţionează ca organe de control şi de audit
intern următoarele departamente:
 compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru auditul intern;
 serviciul de control şi audit intern care cuprinde:
 structuri de audit intern şi certificare;
 structuri ale inspecţiei financiare.
Urmărind structura organizatorică a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului,
observăm că în subordinea directorului adjunct, funcţionează Serviciul de Control Financiar
pentru persoane fizice cu atribuţii în administrarea veniturilor statului,.

Figura 5.2. Direcţia de Control Financiar a Municipiului Bucureşti se prezintă astfel:

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti

Director general

Director General adjunct

Direcţia Controlului Financiar

20
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti

80
 Servicul control financiar 1 Director Director Director

Serviciul control financiar 2

Servicul control financiar 3

administrării patrimoniului statului

Serviciul de control al gestionării şi

persoane fizice
Serviciul programare şi control

fiscale
identificarea şi combaterea evaziunii
Serviciul de informaţii financiare,
Serviciul control finaciar 4

Serviciul control financiar5

Serviciul control financiar 6

Contribuţie proprie

Direcţia de control şi audit intern se compune din:

 serviciul (biroul) de audit intern;
 serviciul (biroul) de inspecţie şi audit intern;
 compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru auditul intern.
Analizând structura organizatorică a Administraţiei Finanţelor Publice pentru
sectoarele Municipiului Bucureşti, observăm că în subordinea sa funcţionează, Serviciul
(Biroul) Control Financiar pentru persoane fizice. Serviciile din structura direcţiei de control
financiar au atribuţii comune în organizarea şi efectuarea de acţiuni de control financiar şi
control tematic, potrivit programelor de activitate sau sarcinilor primite de la conducerea
direcţiei controlului financiar. În acest scop asigură:
 cunoaşterea permanentă a informaţiilor privind instituţiile auditate din domeniul de
activitate care fac obiectul controlului (date de identificare, de activitate, probleme cu
care se confruntă, obligaţiile fiscale totale şi cele restante, constatările controlului
anterior, numărul de sucursale şi filiale teritoriale etc.) în scopul fundamentării
propunerilor pentru pregătirea temeinică şi realizarea cu eficienţă a controlului
financiar;
 întocmirea tematicilor de control sau obiectivelor controlului;
 desfăşurarea în bune condiţii a acţiunilor de control, prin îndrumarea pe teren a
organelor de control şi organizarea schimbului de experienţă, în scopul aplicării
unitare a legislaţiei fiscale şi creşterii eficienţei controlului;

81
  transmiterea către organele de executare silită a proceselor verbale de control prin care
s-au stabilit creanţe datorate Bugetului de Stat, neexecutate voluntar de către
instituţiile auditate;
 transmiterea către organele de cercetare penală a proceselor verbale de control prin
care s-au constatat acte de evaziune fiscală sau alte infracţiuni prevăzute de legile
fiscale;
 păstrarea confidenţialităţii informaţiilor, datelor şi documentelor privind activitatea
instituţiei auditate;
 controlul sesizărilor şi reclamaţiilor privind aspecte ce vizează abaterile de la
prevederile legilor contabile şi financiare.
 constatarea contravenţiilor, aplicarea amenzilor şi penalităţilor prevăzute de lege,
(astfel de măsuri fiind în competenţa organelor de control financiar al Ministerului
Finanţelor Publice);
 organizarea şi conducerea evidenţei rezultatelor controlului şi urmărirea modului de
valorificare a actelor de control;
 implementarea propunerilor privind:
 stabilirea şi plata obligaţiilor către bugetul de stat;
 prevenirea încălcării prevederilor legislaţiei fiscale;
 stabilirea de măsuri împotriva instituţiilor auditate care încalcă sistematic
prevederile legislaţiei fiscale.
Serviciul pentru coordonare, programare, sinteză şi îndrumare pentru activitatea de
control financiar la instituţiile publice:
 urmăreşte stadiul executării sarcinilor din programele trimestriale şi lunare de
activitate pentru departamentele direcţiei controlului financiar din aparatul propriu şi
serviciilor de control financiar ale unităţiilor financiar - teritoriale;
 controlează modul de respectare, (de către aparatul de control financiar) a normelor
privind metodologia de control, respectarea prevederilor legislaţiei fiscale şi
valorificarea rezultatelor acestuia;
 analizează şi propune soluţionarea solicitărilor altor instituţii de a efectua control
privind abaterile de la legislaţia fiscală în activitatea instituţiilor auditate;
 întocmesc periodic situaţia rezultatelor controlului efectuat de către direcţia de control
financiar;

82
  îndrumă activitatea desfăşurată de aparatul de control financiar în cazul persoanelor
fizice.
 reglementează seviciile de control financiar la marile instituţii auditate:
 controlează realitatea declaraţiilor, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii conform
legislaţiei în vigoare a tuturor obligaţiilor financiare de către instituţiile auditate şi
stabilesc majorări de întârziere;
 solicită înfiinţarea măsurilor asiguratorii, în scopul realizării creanţelor bugetare ce se
stabilesc prin acte de control;
 acţionează în timpul controlului pentru a încasa operativ sume stabilite în sarcina
contribuabulilor ca diferenţă de impozite şi taxe.
Serviciul de control pentru gestionarea şi administrarea patrimoniului public dar şi a
celui privat al statului controlează:
 modul de gestionare şi administrare a mijloacelor materiale şi financiare ale regiilor
autonome, societăţilor şi companiilor naţionale;
 respectarea prevederilor legale ce se referă la constituirea şi utilizarea fondurilor
speciale şi subvenţiilor;
 fundamentarea şi executarea bugetelor şi gestionarea patrimoniului public şi privat al
statului sub aspectul elaborăriişi utilizării rezervelor băneşti;
 realitatea înregistrărilor prevăzute de lege şi actele de constituire a societăţilor
comerciale pentru stabilirea corectă şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare;

5.7.Eficienţa instituţiilor de interes public. Elaborarea unui diagnostic al

Ministerului Finanţelor Publice pe baza analizei SWOT.
Unul din factorii determinanţi pentru existenţa şi dezvoltarea Ministerului Finanţelor
Publice îl constituie organizarea şi desfăşurarea întregii activităţi pe principii de eficienţă
economică şi financiară. Cea mai concretă formă de manifestare a eficienţei la nivelul
Ministerului Finanţelor Publice o reprezintă rezultatele obţinute în urma desfăşurării
activităţii.
Eficienţa economică se conturează sub două forme distincte:
 performanţe ale unei activităţi,
 efecte maxime pentru o activitate în raport cu resursele alocate sau consumate.
Pentru a eficientiza o instituţie publică trebuie să avem în vedere existenţa unor efecte,
raportate cauzal cu eforturile depuse în scopul obţinerii lor. Deoarece criteriul general al
eficienţei în economie este valoarea, mulţi specialişti, abordează eficienţa, având în vedere

83
sectorul privat dar mai puţin sau chiar deloc pe cel public. Explicaţia acestui fapt ar putea fi
aceea că instituţia publică are o profitabilitate redusă, deşi vizează un grad mare de satisfacere
a cetăţenilor.
Pentru a putea aborda activităţile în sectorul public din perspectiva conceptului de
eficienţă, considerăm necesară înţelegerea conceptului de eficienţă, concept care trebuie
urmărit atât din perspectiva influenţei pentru factorii economici, cât şi ca o consecinţă a
influenţei factorilor politici, culturali, juridici dar în special pentru factorul uman. Subliniem
încă odată faptul că resursele umane constituie baza reuşitei sau eşecului economic conform
studiilor realizate21. Acest concept a fost utilizat pentru prima dată în instituţia publică pentru
abordarea raţională propusă spre analiză de L. Gulick.
Eficienţa ocupă un loc important atât în activităţile practice desfăşurate de specialişti,
cât şi în preocupările teoretice şi metodologice.
Prin conţinutul său, eficienţa economică, exprimă o relaţie de dublă relativitate,
deoarece pe de o parte presupune obţinerea unor efecte economice maxime cu un consum dat
de resurse, iar pe de cealaltă parte presupune obţinerea unui anumit volum de efecte cu un
consum minim de resurse. Caracterul de relativitate apare şi din comparaţia între mai multe
variante în timp şi cu un anumit prag de eficienţă.
Performanţele ridicate echivalează eficienţa atunci când obţinerea acestora a fost
efectuată în condiţiile unei utilizări echilibrate resurselor, astfel creşterea satisfacerii
cetăţenilor este însoţită îndeosebi de costurile reduse. Dacă, dimpotrivă, performanţele
ridicate au fost obţinute prin suprasolicitarea resurselor, având consecinţe negative, nu putem
vorbi despre eficienţă. Beneficiile obţinute în urma satisfacerii cetăţenilor sunt anihilate de
pierderile generate de ineficienţa resurselor umane (scăderea taxelor şi impozitelor aplicate
cetăţenilor pot duce la reducerea salariilor din sistemul de stat ceea ce determină scaderea
motivaţiei salariatului de a efectua muncă de calitate.
Expresia modului general pentru eficienţa economică este dată de relaţia dintre
efectele utile obţinute într-o anumită activitate economică raportate la cheltuieli, adică
eforturile specifice activităţii respective. Într-o expresie matematică, eficienţa economică
poate fi exprimată sub forma:
 Ee = Ef /Er de maxim, adică maximizarea tuturor efectelor,
ori
 Ee = Er/ Ef de minim, adică minimizarea tuturor eforturilor,

21
Bonnet Fr., Management de l'administration, Paris, De Boeck Université, 1993

84
 unde:
Ef - efectul economic;
Er - efortul economic
Privită prin prisma unei laturi concret aplicativă, eficienţa poate fi definită ca un raport
obiectiv per cantitativ, între efectele şi eforturile depuse în scopul obţinerii lor.
 e = E/Rmax; maximizarea unor efecte obţinute pe unitatea unei resurse alocate,
consumate;
 e = R/Emin; minimizarea consumului resurselor pentru unitatea de efect obţinut;22
Prin urmare, eficienţa economică presupune obţinerea unor efecte economice
necesare, în condiţiile cheltuirii în mod raţional şi economic a resurselor financiare, umane şi
materiale, folosind pentru aceasta, metode moderne de organizare a activităţii.
Nivelul eficienţei este cu atât mai ridicat cu cât efectul util pentru unitate de efort
cheltuit este mai mare sau cu cât efortul consumat raportat la unitatea de efect util este mai
mic.23 Este evident faptul că responsabili de calitatea deciziilor adoptate sunt, în exclusivitate,
managerii, iar de eficienţa lor, răspunzători sunt în cea mai mare parte, executanţii.
De aceea managerii publici sunt cei care trebuie să ţină seama de faptul că, dacă
eforturile au o dimensiune bine determinată, efectele (în special cele sociale) pot fi dificil de
măsurat şi nu pot fi anticipate în totalitate, deoarece cadrul social în care îşi desfăşoară
activitatea instituţia publică este supus unor influenţe multiple24. De cele mai multe ori aceste
efecte sociale indirecte, şi neprevăzute, au implicaţii majore pentru sectorul public.
Din punctul de vedere al formelor de exprimare a evenimentelor, putem spune că
eficienţa poate fi cuantificabilă, (mai ales efectele economice) şi necuantificabilă ca rezultat al
efectelor sociale. Managerii publici trebuie să aibă în vedere ambele forme, dar şi faptul că
acestea pot avea atât dimensiunea prezentă cât şi o dimensiune văzută în perspectivă,
deoarece cea mai mare parte a rezultatelor se obţin într-o anumită perioadă de timp. Din
păcate, eficienţa de perspectivă propagată este, cel mai adesea ignorată. O analiză asupra
acestui sistem decizional ne arată ponderea deosebit de ridicată a deciziilor într-un termen
scurt, care se materializează în decizii cu efecte imediate, dar în cele mai multe situaţii în
detrimentul deciziilor pentru termene medii şi lungi. O astfel de abordare are efecte negative
pe termen lung, mărind coeficientul de risc. În sectorul public din România factorul ce ţine de

22
Mungiu-Pupăzan, C., Eficienţa economică – element hotărâtor în decizia economică, Universitatea din Târgu
Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2010
23
Idem
24
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti

85
personalul angajat, este una din resursele neglijate, iar consecinţele acestei situaţii conduc la
efecte uşor previzibile. Factorul uman reprezintă un element cheie pentru activităţi şi
performanţă şi constituie o coordonată esenţială pentru această dimensiune şi mai ales pentru
calitatea activităţii în cadrul sectorului public. Astfel că nu putem menţiona eficienţa unei
instituţii de interes public în general fără a pune în vedere, pe lângă efectele eficienţei
economice şi aspectele cuantificabile direct. Întâlnim şi unele aspecte necuantificabile direct,
care au multiple consecinţe în ceea ce priveşte performanţele din sectorul public. Printre
acestea eficienţa muncii funcţionarilor publici ocupă un loc important. Eficienţa şi calitatea
activităţii din instituţia publică depinde de folosirea eficientă a salariaţilor şi de eficienţa
muncii. Cu alte cuvinte, eficienţa activităţii autorităţii instituţiei publice este determinată de:
 calitatea actului administrativ,
 competenţa, capabilitatea în lucru şi de execuţie adecvată a sarcinilor,
 capabilitatea şi disponibilitatea organismelor decizionale de a executa sarcini în timp
util.
Problema resurselor umane din sectorul public prezintă multiple aspecte de ordin
social-uman, politic, juridic şi tehnic. Astfel, există probleme în legătură cu pregătirea
profesională a salariaţilor instituţiilor publice, probleme legate de recrutarea şi repartizarea
acestuia, cu aprecierea şi promovarea în diferite funcţii, în general probleme cu gestiunea
salariaţilor. Există de asemenea probleme care privesc comportamentul funcţionarilor publici
în25 relaţiile cu cetăţenii, probleme care se referă la relaţiile inter-umane în cadrul instituţiilor
publice sau la raporturile dintre salariaţii sectorului public. În scopul cunoaşterii incomplete a
realităţilor din instituţie, problemele salariaţilor din instituţia publică nu trebuie abordate
numai din punct de vedere juridic, deoarece există şi aspecte legate de munca funcţionarilor
publici, care au rol deosebit de important pentru asigurarea eficienţei activităţii instituţiei
publice şi realizarea acţiunii sociale a acesteia, dar care nu au reglementare juridică.
Dacă prin eficienţă se presupune existenţa unor efecte, raportate cauzal cu eforturile
depuse în scopul obţinerii lor, eficacitatea constă într-o realizare a obiectivelor şi exercitarea
sarcinilor unui manager în condiţii calitative şi temporale prestabilite.
Foarte mulţi specialişti străini consideră că nu putem vorbi de eficienţă fără
eficacitatea activităţii. Este foarte important să realizăm foarte bine ceea ce ne propunem (şi
aici putem vorbi despre eficacitate), decât să realizăm foarte bine o altă activitate neiclusă în
planul iniţial. Acest tip de realizare a obiectivului propus, conturează eficienţa. Totodată se

25
Costea, M., (2000). Introducere în administraţia publică, Bucureşti, Editura Economică.

86
afirmă că relaţiile dintre eficacitate şi eficienţă sunt unele de parte-întreg, eficienţa fiind
influenţată direct de către eficacitate (în special cea a salariaţilor, fiind chiar elementul
intrinsec al acesteia). Putem spune că eficacitatea constituie un atribut al omului având ca
sursă cunoştinţele, personalitatea, raţiunea funcţionarilor publici, care se reflectă în relaţiile
dintre aceştia.
Eficacitatea ca element intrinsec al eficienţei salariaţilor, dar şi eficienţa salariaţilor în
sine, prezintă o mare importanţă pentru o eficienţă de ansamblu aplicabilă în sectorul public,
deoarece nu este posibilă organizarea raţională sau funcţionarea eficientă pentru sectorul
public fără salariaţi deosebit de eficace26 şi eficienţi27 totodată.
Cu alte cuvinte, eficienţa şi eficacitatea sunt însuşiri esenţiale şi indispensabile pentru
munca funcţionarului public. Lipsită de aceste caracteristici, munca fiecărui funcţionar28
public în parte ar influenţa negativ activitatea de ansamblu, punând în pericol însăşi atingerea
obiectivului fundamental al instituţiei publice şi anume satisfacerea interesului public. Ca
urmare, este necesară concentrarea atenţiei managerilor publici asupra performanţelor
resurselor umane, ceea ce va influenţa în mod evident eficienţa utilizării resurselor materiale
şi financiare şi eficienţa de ansamblu a instituţiilor şi organismelor decizionale ale instituţiilor
publice. Prin urmare valoarea instituţiilor şi organismelor decizionale din sectorul public nu
stă atât în mijloacele materiale sau financiare de care dispun, cât îndeosebi în potenţialul său
uman. Ca urmare, în procesul de reformă al instituţiei publice ar trebui să se acorde o mai
mare atenţie factorului uman, deoarece este singurul care poate face un sistem mai eficient din
punct de vedere al viabilităţii economico-financiare şi manageriale29. Din păcate mulţi
specialişti pentru problemele legate de reformă consideră că pentru o reformă a instituţiei
publice este suficientă reglementarea juridică pentru activităţile acesteia, reglementări ce
vizează principalele aspecte fără a lua în considerare că într-un cadru juridic valorează puţin
dacă nu sunt suficiente resurse umane menite să-l valorifice prin munca lor. Cei mai mulţi
manageri publici nu acceptă faptul că pentru reforma din sistemul administrativ nu este
suficient să fie completat şi perfecţionat cadrul normativ, ci trebuie avută în vedere crearea
cadrului instituţional adaptat corespunzător sau elaborarea unor programe ce fac referire la
recrutare, formare specializată, plan al carierei, standarde şi control pentru performanţele
funcţionarilor publici. Este nevoie de o nouă perspectivă asupra concepţiei despre funcţionarii

26
Reprezintă raportul dintre rezultatul obţinut şi rezultatul planificat.
27
Reprezintă raportul dintre rezultatul obţinut şi efortul depus.
28
Drucker, P. (2001) Eficienţa factorului decizional, Bucureşti, Editura Destin
29
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti

87
publici şi rolul lor în sistemul administrativ, o nouă abordare a activităţii acestora din punct de
vedere al eficienţei şi eficacităţii, deoarece acestea sunt elementele indispensabile pentru
reuşita schimbărilor.
Criteriul eficienţei economice reprezintă elementul judecăţii de valoare sau reperul
utilizabil în termeni cantitativi şi/sau calitativi cu ajutorul căruia se poate determina
nondezirabilitatea sau dezirabilitatea unor procese şi fenomene economice.
Având în vedere faptul că cele patru categorii generale de indicatori ai eficienţei
economice30 sunt determinate ca un raport, este evident că orice manager este interesat de
maximizarea rezultatelor sau de minimizarea cheltuielilor.
În literatura de specialitate, s-a utilizat şi criteriul de optimizare sau al optimului
economic, presupunând că dintr-o multitudine a variantelor eficienţei economice, ce se bazeză
pe combinarea diferită a unor factori de producţie, să o putem alege pe cea optimă, în funcţie
de unele criterii concrete de eficienţă care au fost adoptate în demersul analitic. Metodele de
optimizare sau alocare optimă a resurselor sunt reprezentate prin modele decizionale care
presupun stabilirea unei funcţii obiective ce exprimă scopul urmărit:
 criteriul maximizării efectului (profitului sau beneficiilor) în condiţiile unui volum dar
şi ale unei structuri în prealabil determinate de resurse care sunt reprezentative
sistemului de ecuaţii şi inecuaţii. Acest criteriu urmăreşte prin intermediul factorilor
decisivi încadrarea în capacitatea resurselor disponibile pentru instituţia publică.
 criteriul minimizării cheltuielilor fie ele totale fie parţiale, care presupune realizarea
unităţii de date prin obţinerea unui anumit cuantum a efectelor cu volumul scăzut de
resurse consumate.
Nu putem vorbi în termeni riguros academici de simultaneitatea criteriilor de
maximizare şi minimizare, întrucât aplicarea unui criteriu implică, în mod direct sau indirect
celălalt criteriu.
Eficienţa cheltuielilor de interes public trebuie să ţină cont de faptul că resursele
financiare sunt limitate şi deci, ele trebuie utilizate extrem de bine din punct de vedere al
eficienţei. Sunt importante pentru evaluarea acesteia, două variabile:
 1. eficienţa alocativă a resurselor;
 2. eficienţa distributivă a resurselor.
Analizând eficienţa alocativă a resurselor putem întemeia pe conceptul de optimizare
stabilit de Pareto, operaţionalizarea pe trei dimensiuni:

30
Zaman, Ghe., Geamănu, M., (2005). Eficienţa economică. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

88
  eficienţa schimbului care permite adaptarea structurilor în consum ale indivizilor la
preţuri, condiţia esenţială fiind că rata marginală a unei substituţii între două bunuri
trebuie să fie egală pentru întreaga gamă de consumatori;
 eficienţa tehnică - presupune combaterea printr-o modalitate optimă a factorilor
generatori de beneficii, astfel încât rata marginală a substituţiei între oricare dintre
aceştia să fie egală pentru absolut toate efectele produse;
 eficienţa omniprezentă care presupune că o rată marginală a transformărilor factorilor
trebuie să fie egală cu o rată marginală comună cu cea a substituţiei. 31
Indicatorii de eficienţă economică au un rol deosebit de important în măsurarea
eficienţei şi eficacităţii serviciilor de interes public. Indicatorii economici au rolul de a
atenţiona factorul de decizie referitor la condiţiile concrete de funcţionare a sistemului
economic pentru perioada analizată, iar ignorarea informaţiilor furnizate de aceştia poate avea
ca rezultat funcţionarea ineficientă a sistemului sau chiar blocarea acestuia.
Obţinerea indicatorilor de eficienţă economică se realizează prin calcule, pornind de la
informaţiile iniţiale. Fiecare indicator economic, având în vedere exprimarea pe care o
abordează, face referire la o serie de caracteristici, astfel că fenomenele economice pot fi
caracterizate printr-un număr variabil de indicatori, în funcţie de însuşirile lor, în funcţie de
complexitate şi scopul urmărit.
Analiza adecvată a unui fenomen economic din activitatea instituţiei publice, depinde
de gradul de cunoaştere a trăsăturilor fundamentale în ceea ce priveşte fenomenele studiate,
precum şi de fidelitatea cu care indicatorii astfel construiţi reflectă conţinutul real pentru
aceste trăsături. Ultima condiţie ridică de departe cele mai mari probleme în activitatea
practică, datorită faptului că, majoritatea cazurilor, sunt puternic influenţate de fenomene
economice. Acestea au caracteristici atributive ce nu pot fi cuantificate, iar din interacţiunea
caracteristicilor rezultă altele noi ce nu reprezintă doar o simplă sumă a caracteristicilor
primare, ci sunt realizate pe baza unor reguli complexe. De asemenea trebuie să avem în
vedere faptul că caracteristica poate fi exprimată nu doar printr-o valoare ci mai ales printr-un
sistem de valori.
Având în vedere aceste aspecte, indicatorii economici au rolul de a ajuta la adoptarea
deciziilor astfel încât resursele financiare disponibile trebuie consumate la valorile cele mai
mici posibil, dar cu realizarea unor efecte economice optime.

31
Mungiu-Pupăzan, C., (2010). Eficienţa economică – element hotărâtor în decizia economică. Universitatea din
Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2010

89
 Indicatorii de eficienţă pot fi determinaţi aprioric, aceştia prezentând un caracter de
prognoze chiar şi după obţinerea rezultatelor. Oricare din ambele situaţii, are valoare
cognitivă specifică.
După gradul complexităţii, indicatorii de eficienţă economcă pot fi:
 analitici sau parţiali, pe tipuri de activitate;
 sintetici, pentru anumite sisteme şi subsisteme;
 complecşi, cu ajutorul cărora analizăm efectele şi costurile directe, dar şi cele
propagate într-un proces de sisteme cumulative şi de omogenizare pentru acestea.
După factorul timp, avem următorii indicatori de eficienţă economică:
 statici, determinaţi pentru un anumit moment;
 dinamici, determinaţi ţinând cont de evoluţia lor de-a lungul timpului.
În scopul unei analize cât mai corecte a eficienţei, se utilizează, de regulă, ambele
categorii de indicatori de eficienţă, fiecare având o relevanţă specifică.
Evaluarea eficienţei economice se poate efectua indiferent de nivelul în care se
desfăşoară activitatea economică, eficienţa acesteia fiind înţeleasă în mod complex. Evaluarea
eficienţei reprezintă unul din elementele cele mai importante pentru fundamentarea deciziei şi
managementului32. Cele mai importante metode evaluative ale eficienţei cheltuielilor publice,
din punct de vedere al eforturilor şi efectelor acestora, sunt:
 analiza de tip cost-beneficiu care ne arată faptul că în centru acţiunilor se află acel
avantaj rezultat din furnizarea unor activităţi de interes public; iar criteriul de apreciere
pentru eficienţa acesteia îl reprezintă acea valoare minimă a raportului cost/beneficiu.
Pentru raportul aşezat invers, beneficiu/cost, eficienţa atimge valoare maximă;
 în cadrul analizei de tip cost-eficacitate, nu putem vorbi despre o evaluare monetară, ci
de una realizată în baza unor indicatori construiţi în prealabil;
 metodele multicriteriale sunt întâlnite atunci când există foarte multe criterii imposibil
de restrâns, elaborând un indicator sintetic. Proiectele sunt clasificate în grade ale
eficacităţii conform fiecărui criteriu ales în parte; iar în final, sunt analizate diferite
grade de eficacitate rezultate. Putem opta pentru soluţionarea empirică a alegerii
proiectului;
Metoda cost-beneficiu este caracterizată, în sectorul public, de obiectivul maximizării
sociale comparativ cu cel privat în care urmărim maximizarea profitului. Costurile dar şi
beneficiile sociale ţin cont (comparativ cu cele urmărite de producătorii din mediul privat) de

32
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti.

90
externalităţi ca efecte ale acţiunilor unui agent economic pentru bunăstarea celorlalţi agenţi
economici, chiar dacă această interdependenţă nu este inclusă în calculul preţului final.
Pentru o evaluare anticipată în cadrul eficienţei sunt elaboraţi indicatorii previzionali
ce direcţionează în avans activitatea economică privind obţinerea unor avantaje maxime din
urma resurselor financiare ce urmează a fi investite. Subliniem ca fiind necesar, ca modelele
de analiză să-şi considere etapele valabile pentru oricare proiect sau obiectiv ce poate fi
propus spre îndeplinire (şi anume: studiul, realizarea, exploatarea etc.) astfel încât să putem
alege acea variantă a etapelor menţionată anterior care prezintă cel mai avantajos raport între
costuri şi beneficii.
Postevaluarea eficienţei ne oferă, după realizarea proiectului, imaginea avantajelor
obţinute pe urma investirii respectivelor resurse financiare (cheltuieli de interes public) sau
umane. Calcularea eficienţei economice implică utilizarea unor indicatori ai folosirii efective
a resurselor pentru compararea cu rezultatele prevăzute.
Sistemul de indicatori ce vine în ajutorul calculării eficienţei unei activităţi economice
poate avea forme, structuri şi metode foarte variate, în cadrul cărora putem analiza efectele,
cheltuielile ocazionate de activitatea economică, separat ori în strânsă corelaţie. Indicatorii
eficacităţii şi eficienţei instituţiei publice sunt:
 utilizarea tehnicilor şi instrumentelor manageriale moderne în administrarea structurii
teritoriale;
 gradul de reforme manageriale şi procedurale;
 inovaţii privitoare la managementul financiar;
 accesul universal la educaţia de bază;
 atenţia acordată cercetării şi dezvoltării;
 accesul şi utilizarea creditelor pentru dezvoltarea structurii teritoriale.
 accesul la reţeaua de apă potabilă şi la sistemul sanitar primar;
 calitatea serviciilor de asistenţă medicală primară;
 extinderea acoperirii serviciilor de canalizare;
 privatizarea sau externalizarea serviciilor municipale;
La nivelul instituţiilor publice este evident că eficienţa ocupă un loc prioritar.
Obţinerea de performanţe economico-financiare, exprimate cu ajutorul unor indicatori şi
indici, este consecinţa absolut normală a performanţelor manageriale, generale şi specifice.
Remarcăm, în acest context, indicatorii de eficienţă referitori la satisfacerea cetăţenilor, gradul

91
de colectare a taxelor şi impozitelor datorate de către cetăţeni, care reprezintă o parte
importantă din veniturile bugetului.
Scopul în sine nu este reprezentat de management şi exercitarea sa, acesta fiind doar
un factor decisiv în amplificarea eficienţei şi eficacităţii instituţiei de interes public. Pentru a
obţine performanţe la nivelul acesteia, este imperios necesar un management performant,
prestat de manageri profesionişti.
Cauzele care au generat punctele forte şi punctele slabe sunt prezentate prin analiza
realizată la acest capitol subliniind faptul că angajaţii Ministerului Finanţelor Publice au o
pregătire superioară (90% dintre ei).
Fiind obişnuiţi cu aplicarea unor reguli, proceduri generale, funcţionarii publici din
cadrul Ministerului Finanţelor Publice manifestă o reţinere şi chiar rezistenţă în ceea ce
priveşte noile schimbări, deoarece în baza valorilor culturii organizaţionale specifice
instituţiei, majoritatea funcţionarilor publici de carieră pornesc de la premisa că rolul statului,
pe care ei, potrivit legii îl reprezintă, este de fapt, de a pune în aplicare conţinutul actelor
normative şi a întreţine structura sistemului administrativ, aşa cum aceasta este definită de
legiuitor.
Din păcate, în cadrul instituţiei analizate, ca de altfel în majoritatea instituţiilor şi
organismelor decizionale ale instituţiilor de interes public din ţara noastră apare evidentă, în
cele mai multe cazuri, formalizarea excesivă a schimbărilor în sistemul de management public
şi caracterul teoretic al acestora, de altfel o rezultantă firească a unei percepţii generalizate.
Având în vedere aceste aspecte, propunem realizarea unor proceduri clare pentru
arhivarea documentelor, comunicare interdepartamentală, deplasări externe, gestionarea
petiţiilor etc.. Echipe responsabile şi termene pentru fiecare etapă a procedurilor, ar putea
economisi timpul salariaţilor instituţiei de interes public alocat unor astfel de activităţi şi ar
putea limita deciziile ad-hoc33. În cadrul acestui sistem trebuiesc însă corelate activităţile
personalului specializat cu sistemul de control managerial intern, pentru a se evita
suprapunerile sau eventualele neconcordanţe. Garantarea eficienţei, prin aplicarea de
proceduri novatoare în managementul calităţii trebuie monitorizată de o structură special
dedicată acestui scop, având în componenţă funcţionari cu specializare de auditor intern
pentru managementul calităţii.

33
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti.

92
 Influenţa presiunii solicitărilor permanente ce vin din partea cetăţenilor, sau a
partenerilor sociali este evidentă la nivelul managementului din instituţiile publice. Pentru a
reuşi gestionarea aceastei presiuni, managerii trebuie să:
 aibă o bază de date sau programe specifice instituţiei publice;
 pună la dispoziţia cetăţenilor absolut toate informaţiile (legi, hotărâri, date statistice,
etc.) pentru clasificarea problemelor;
 organizeze bine, profesionist, compartimentele cu rol de informare şi asistenţă publică;
 construiască inteligent o imagine care să îi reprezinte;
 organizeze periodic diferite analize.
În acelaşi timp informatizarea instituţiei publice vizează îmbunătăţirea calităţii actului
administrativ şi modificarea profundă a raportului dintre instituţia publică şi cetăţean.
Capitalul uman reprezintă cea mai importantă resursă a unei organizaţii. Pentru
maximizarea potenţialului la locul de muncă este necesară crearea unei forţe de muncă
adaptabilă, pregătită, eficientă. De asemenea, trebuie să se respecte balanţa dintre drepturi şi
responsabilităţi şi să se acorde o atenţie deosebită motivării salariaţilor instituţiei publice.
Performanţa organizaţiei este dependentă de motivarea salariaţilor instituţiei publice de a
utiliza la maxim cunoştinţele şi energia de care dispun. De aceea este esenţială implementarea
diverselor forme de motivare a salariaţilor instituţiei publice, cum ar fi:
 motivarea salarială,
 introducerea principiului muncii flexibile,
 aplicarea principiilor managementului performanţei,
 pregătirea şi dezvoltarea forţei de muncă,
 încurajarea mobilităţii inter-departamentale a salariaţilor în beneficiul atât al
salariaţilor instituţiei publice (angajaţi motivaţi, flexibili) cât şi al ministerului
(instituţie dinamică).
Sistemul de salarizare reprezintă cea mai importantă formă de motivare a salariaţilor
instituţiei publice, de aceea este necesară alocarea eficientă a fondurilor. Munca flexibilă este
un principiu introdus pentru a motiva salariaţii să lucreze mai eficient pentru a îmbunătăţi
managementul timpului şi pentru ai permite echilibrarea balanţei muncă-viaţă demonstrat
fiind faptul că rezolvarea problemelor proprii şi asigurarea satisfacţiei muncii creşte
performanţa în muncă.
Aplicarea principiilor managementului performanţei implică un proces proiectat să
îmbunătăţească performanţa individuală, a echipei şi a organizaţiei, proces care este condus

93
de managerii direcţiilor. Pentru asigurarea unei forţe de muncă eficiente este esenţială
aplicarea principiului de formare continuă, pentru a permite angajatului să îşi actualizeze şi să
îşi îmbunătăţească aptitudinile. Ca posibile opţiuni de pregătire şi dezvoltare a forţei de
muncă considerăm:
 programe generale de pregătire de management,
 cursuri specializate,
 rotaţia salariaţilor în diferite compartimente din cadrul direcţiilor pentru o mai bună
cunoaştere a întregii instituţii,
 responsabilizarea salariaţilor prin delegarea atribuţiilor de gestionare a diferitelor
proiecte de auto-dezvoltare, efectuate prin detaşarea personalului – prin extinderea
cunoştinţelor şi practica profesională

5.8.Analiza legăturii dintre domeniul public şi nivelul riscurilor în auditul public

intern
În condiţiile economice actuale, incertitudinea şi instabilitatea politică şi-a pus
amprenta asupra situaţiei economice. Riscurile generate în acest context tind să se
generalizeze şi determină instituţiile publice să se adapteze la aceste condiţii printr-o
ameliorare sistematică a problemelor întâlnite. Activităţile de audit au o puternică influenţă
asupra sistemelor de management întâlnite în instituţiile publice. Sistemul activităţilor de
audit, are în vedere gestionarea resurselor şi prevenirea fraudelor, adoptând unele metode şi
tehnici din ce în ce mai eficiente şi eficace menite să asigure o tratare a riscurilor pe un nivel
tot mai înalt de competenţă şi acurateţe. Pornind de la ideea analizării corelaţiei dintre
domeniile auditate şi nivelul riscurilor, subiect intens dezbătut de cercetători în anul 2012, ne
propunem ca în acest subcapitol să aprofundăm cercetările. Studiul este efectuat pentru
perioada 2009-2013 în limita datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Tabelul 5.1 Activităţi de audit desfăşurate în perioada 2009-2013 la nivelul riscurilor

Domenii auditate 2009 2010 2011 2012 2013
Procesul bugetar 413 744 893 969 695
Gestiunea resurselor 268 482 578 642 286
umane
Achiziţii publice 121 218 262 659 776
Sistemele informatice 73 132 158 107 198

94
 Gestiunea fondurilor 49 88 105 133 139
externe
Activitatea juridică 49 88 105 167 145
Consiliere 121 218 262 450 422
Activitatea financiar- 729 1313 1575 1372 1571
contabilă
Alte activităţi specifice 607 1093 1312 2273 2070
Total misiuni 2431 4375 5250 6772 6302
*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP

Analizând datele centralizate în tabelul 5.1., observăm că domeniile auditate pot fi

clasificate în nouă categorii: nivelul bugetar, gestiunea resurselor umane, achiziţii publice,
sisteme informatice, gestiunea fondurilor externe, activitatea juridică, consiliere, activitatea
financiar-contabilă şi alte activităţi specifice. Observăm că în perioada 2009-2013, a crescut
numărul activităţilor de audit de la 2 431 activităţi în anul 2009, la 6 302 activităţi în anul
2013, o creştere de 259 %. Cea mai mare creştere este înregistrată în anii 2012 şi 2013.
Facând o comparaţie între ultimii trei ani analizaţi, observăm că în anul 2012, cresc misiunile
de audit faţă de anul 2011 cu 22,47 % iar în anul 2013, misiunile de audit scad uşor de la 6
772 în anul 2012 la 6 302 în anul 2013 (6,9 %). Această creştere se datorează în mică măsură
faptului că a crescut uşor numărul instituţiilor publice. Astfel în anul 2009 aveam un număr de
54 instituţii în administraţia centrală, iar în anul 2013 înregistrăm un număr de 61 de ministere
şi autorităţi ale instituţiei publice. Numărul instituţiilor din administraţia locală a rămas
acelaşi, respectiv 3 226 unităţi.

95
 Figura 5.1 Activităţi de audit în perioada 2009-2013

2500
2000
1500
2009
1000
2010
500
2011
0
2012
2013

*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Creşterea numărului de misiuni de audit se datorează în mare măsură, interesului

deosebit privind creşterea calităţii serviciilor publice, corectitudinea activităţii desfăşurate,
alinierea proceselor de colectare a taxelor şi impozitelor cu cele din ţările dezvoltate. S-a
urmărit de asemenea informarea cetăţenilor cu privire la modificările legislative, sau
modificările de orice altă natură. Transparenţa informaţională a fost unul din punctele atent
urmărite în ultimul timp. Drept urmare, rapoartele privind auditul intern din instituţiile
publice, pot fi accesate pe paginile de internet de specialitate. De la an la an acestea sunt tot
mai complexe, conţin informaţii statistice de un real interes pentru activitatea de cercetare. În
raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2013, întâlnim pentru prima
data repere clare privind nivelul riscurilor defalcat pe tipuri de activitate. Sintetizând aceste
informaţii am obţinut următoarele:

Tabelul 5.2 Activităţi de audit raportate la nivelul riscurilor pentru anul 2013
Domenii auditate Număr misiuni audit Nivelul riscurilor
Procesul bugetar 695 41
Gestiunea resurselor umane 286 67
Achiziţii publice 776 27
Sistemele informatice 198 0
Gestiunea fondurilor 139 9
externe
Activitatea juridică 145 28

96
 Consiliere 422 0
Activitatea financiar- 1571 51
contabilă
Alte activităţi specifice 2070 306
Total 6302 529
*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Observăm că la un număr total de 6 302 misiuni de audit au fost identificate 529

riscuri, cele mai multe fiind întâlnite în activităţile specifice. La polul opus se situează
departamentele de consiliere şi cele IT unde nu a fost identificat niciun risc pe parcursul
desfăşurării celor 422, respectiv 198 misiuni de audit public intern. În cele 1 571 activităţi de
audit efectuate în departamentul financiar-contabil, a fost reperat un număr foarte mare de
riscuri ceea ce ne arată că acesta este în continuare un departament foarte vulnerabil.

Figura 5.2. Activităţi de audit şi nivelul riscurilor

2500
2000
1500
1000
500
Nivelul riscurilor
0
Numar misiuni audit

*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Pentru a testa intensitatea dintre domeniile auditate şi nivelul riscurilor utilizăm

funcţia Modelului de regresie liniară.
Metode de tratare statistică a informaţiilor analizate
Aplicarea metodelor de tratare statistică a informaţiilor în activitatea unui audit public
intern ar presupune dezvoltarea competenţelor printr-o pregătire multidisciplinară a
auditorilor, pentru a asigura performanţa auditului şi îndeplinirea obiectivelor sale. Elaborarea

97
strategiilor, planificărilor şi deciziilor în auditul public intern se bazează pe tratarea adecvată a
riscurilor prin intermediul analizei existenţei legăturii şi a intensităţii acesteia, intensitate
stabilită între domeniile auditate şi nivelurile de risc, metodă prezentată în următoarea analiză.
Având în vedere că putem vorbi despre o legatură directă între cele două concepte,
continuând demersul ştiinţific, ne propunem să identificăm intensitatea legăturii dintre
numărul misiunilor de audit şi nivelul riscurilor pe departamente auditate. Cu ajutorul ecuaţiei
de regresie liniară
Ŷ = a + bX
vom identifica legătura dintre domeniile auditate şi nivelul riscurilor. Unde:
Ŷ – este rezultatul estimat
a – reprezintă interceptul (punctul pe ordonată unde dreapta de regresie intersectează
axa OY, adică valoarea lui Y pt X = 0)
b – reprezintă panta de regresie (identifică cu cât se modifică Y atunci X creşte sau
scade cu o unitate.34
Influenţele misiunilor de audit asupra calităţii întâlnite în activitatea unei instituţii
publice este recunoscută de către cercetătorii în domeniu. Raportul de determinare, confirmă
ipoteză conform căreia nivelul riscurilor diferă de la un domeniu (sector de activitate) auditat
la altul.

Utilitatea aplicării tehnicilor de cercetare

În acest demers ştiinţific mi-am propus să demonstrez utilitatea aplicării metodelor şi
tehnicilor în cercetarea statistică a auditului public intern prin analiza existenţei legăturii
dintre domeniile pentru care a fost efectuat auditul şi nivelul riscurilor. Metoda prin care am
efectuat cercetarea are la bază următoarele structuri de evoluţie:
 identificarea obiectivelor şi ipotezelor,
 demersul cantitativ empiric pe baza ipotezelor identificate,
 analiza rezultatelor obţinute, pe baza metodelor de analiză statistică,
 diseminarea concluziilor cu privire la susţinerea sau infirmarea ipotezelor
Pe baza ecuaţiei de regresie, calculăm interceptul şi panta de regresie:
9b + 529a = 6302
şi

34
Mungiu-Pupăzan, C., Eficienţa economică – element hotărâtor în decizia economică, Universitatea din Târgu
Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2010

98
 529b + 104 001a = 201055483
şi obţinem a = 2752,44 şi b = 394,39
Ecuaţia de regresie liniară va avea forma:
Y = 2752,44 – 394,39X
Având în vedere ca în instituţiile publice au fost delimitate 9 domenii auditate iar
ultimul dintre ele poate fi defalcat în aproximativ 6 subdomenii specifice obţinând astfel un
număr total de 15 domenii auditabile. Pentru X cu valorile 9 şi 15, avem:
Y1 = 2752,44 – 394,39*9 = -797,07
Y2 = 2752,44 – 394,39*15 = -3163,41
Diferenţa dintre cele două rezultate estimate este de 2 366,34 ceea ce înseamnă că
există o strânsă legătură între domeniile auditate şi nivelul riscurilor.
Reprezentarea grafică va avea următoarea formă:

Figura 5.3. Evoluţia variabilelor X şi Y

500

0
1 2 3 4 5 6 7
-500

-1000

-1500 X
Y

Y
-2000

-2500

-3000

-3500
X

*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Pentru a identifica gradul de corelaţie între domeniile auditate şi nivelul riscurilor a

fost raportată dispersia realizată pe baza factorului înregistrat σ2y/x la dispersia totală σ2y
utilizând relaţia:
2
2
𝜎𝑦/𝑥
𝑅𝑌/𝑥 =
𝜎𝑧2
2
unde 𝑅𝑌/𝑥 este coeficientul de determinaţie

99
 Acest coeficient, estimează în fapt proporţia conform căreia variabila factorială X
influenţează gradul de variaţie a variabilei rezultative Y. Gradul de nedeterminaţie ori
influenţa factorilor reziduali, a fost stabilită de raportul dintre dispersia reziduală şi dispersia
totală:
2
2
𝜎𝑦/𝑟
𝐾𝑌/𝑟 =
𝜎𝑧2
2
unde 𝐾𝑌/𝑥 reprezintă coeficientul de nedeterminaţie.
Observăm ca suma celor doi coeficienţi este egală cu 1
2 2
𝑅𝑌/𝑥 + 𝐾𝑌/𝑥 =1
iar extrăgând coeficientul de determinaţie obţinem:
2 2
𝑅𝑌/𝑥 = 1 − 𝐾𝑌/𝑥

2
Extrăgând rădăcina pătrată a coeficientului de determinaţie vom obţine √1 − 𝐾𝑌/𝑥 .

Observăm că raportul de corelaţie va lua valori cuprinse în intervalul (0, 1). Cu cât
rezultatul raportului ia valori mai apropiate de 1, cu atât legătura stabilită între cele două
variabile este mai intensă, apropierea de valoarea 0 însă denotă o intensitate tot mai slabă.
În oricare din situaţii, raportul de corelaţie are semnul parametrului b utilizat în ecuaţia
de regresie astfel:
2
1. pentru b < 0, 𝑅𝑌/𝑥 are valori negative
2
2. pentru b > 0, 𝑅𝑌/𝑥 are valori pozitive
2
3. pentru b = 0, 𝑅𝑌/𝑥 este 0.
2
Având în vedere faptul că avem o corelaţie liniară, raportul de corelaţie 𝑟𝑌/𝑥 este egal
2
cu coeficientul de corelaţie 𝑅𝑌/𝑥 şi ia valori cuprinse în intervalul (-1, 1). Pentru situaţia în
2
care 𝑟𝑌/𝑥 ia valori cuprinse în intervalul (-1, 0), legătura dintre variabile este de sens invers şi
2
are o intensitate tot mai mare cu cât se apropie de valoarea -1. În cazul în care 𝑟𝑌/𝑥 ia valori
cuprinse în intervalul (0, 1), legătura dintre variabile devine tot mai intensă cu cât valoarea
raportului de corelaţie este mai apropiată de 1 iar legătura dintre variabile este directă.

100
 Grafic 5.3 Intensitatea legăturii dintre variabile

Procesul
bugetar
2,500 Gestiunea
Alte activităţi
2,000 resurselor
specifice
1,500 umane
Activitatea 1,000
Achiziţii
financiar- 500 Numar misiuni audit
0 publice
contabilă
Nivelul riscurilor
Sistemele
Consiliere
informatice
Gestiunea
Activitatea
fondurilor
juridică
externe

*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Din reprezentarea grafică observăm că între cele două variabile există o legătură cu
intensitate foarte mare. Cu ajutorul comenzii Data Analysis din programul Excel, calculăm
testul t – Student pentru cele două variabile distincte:

Tabelul 5.3 Testul t – Student pentru variabilele X şi Y

t-Test: Two-Sample Assuming Unequal Variances

Variable 1 Variable 2
Mean 700,2222222 58,77778
Variance 470596,4444 9113,444
Observations 9 9
Hypothesized Mean
Difference 0
df 8
t Stat 2,778375669
P(T<=t) one-tail 0,011992302
t Critical one-tail 1,859548038
P(T<=t) two-tail 0,023984604
t Critical two-tail 2,306004135
*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

101
 Şi din acest test reiese că există o strânsă legatură între cele două variabile. Astfel t-
statistic are valoarea 2,7783 iar t – critic 1,859. Avem deci relaţia t critic < t statistic. Varianţa
variabilelor atinge valoarea de 470 596 pentru domeniile auditate şi 9113 pentru nivelul
riscurilor. Am obţinut valoarea 8 pentru gradele de libertate. Mediile eşantioanelor au valorile
700 pentru prima variabilă şi 58 pentru cea de a doua variabilă. Probabilitatea critică
unidimensională are valoarea mai mică de 0,1. T-critical one tail ne arată regiunea de
respingere a testului pentru pragul de semnificaţie fixat.
Probabilitatea critică bilaterală este mai mare decât 1 (are valoarea 2,30) ceea ce arată
faptul că probabilitatea ca una din cele două variabile analizate, cu gradul de libertate 8, nu
depăşeşte în valoare absolută, valoarea calculată.

Tabelul 5.4 Testul t – Student pentru variabilele X şi Y

Regression Statistics
Multiple R 0,796023
R Square 0,633653
Adjusted R
Square 0,581318
Standard
Error 443,8811
Observations 9

ANOVA
Significance
df SS MS F F
Regression 1 2385558 2385558 12,10756 0,010271916
Residual 7 1379213 197030,4
Total 8 3764772

Standard Upper Lower Upper

Coefficients Error t Stat P-value Lower 95% 95% 95,0% 95,0%
Intercept 364,0035 176,7168 2,059812 0,078387 -53,8654168 781,8724 -53,8654 781,8724
X Variable 1 5,720168 1,643919 3,479592 0,010272 1,832917097 9,607418 1,832917 9,607418
*date preluate din Rapoartele anuale de audit ale MFP, prelucrate de autori

Efectuând analiza dispersională unifactorială, obţinem un grad de libertate pentru

regresia statistică şi şapte grade de libertate pentru valorile reziduale. Gradul de semnificaţie
F, are o valoare foarte apropiată de 0, ceea ce ne indică legătura strânsă între variabile.

102
 Concluzii la cercetarea efectuată
Prin utilizarea metodei de regresie liniară în analiza existenţei unei legături între
domeniile auditate şi nivelul riscurilor, s-a urmărit reliefarea importanţei activităţilor de
control şi a intensităţii regăsite la nivelul legăturii dintre nivelul de risc şi domeniile de
activitate auditabile. Auditorul public intern contribuie prin activitatea sa, la depistarea unor
cauze generatoare de riscuri precum şi înlăturarea lor prin intermediul recomandărilor
auditorului. Acest fapt conduce nemijlocit la ridicarea unui grad de asigurare a
managementului, îmbunătăţirea managementului riscurilor şi atingerea acelor obiective vizate
de instituţia publică analizată prin utilizarea eficace şi eficientă, a resurselor economice. Prin
urmare, utilizarea acestui procedeu de analiză statistică contribuie în dezvoltarea performanţei
în cadrul auditului public intern.
Având în vedere faptul că din cercetarea prezentată a rezultat existenţa legăturii între
nivelul riscurilor şi domeniile de activitate auditate, deducem că raţionamentul auditorului se
poate îndrepta către o testare în detaliu a obiectelor cu caracter auditabil, pentru a depista erori
şi cauze generatoare, pentru a stabili concluziile şi a formula recomandări în baza unui
fundament ştiinţific35. Utilizarea acestei metode necesită unele cunoştinţe de matematică şi
statistică din partea auditorilor, cunoştinţe care se pot ameliora prin pregătire profesională,
însă aceasta necesită timp suplimentar comparativ cu procedurile standard de analiză a
riscurilor (nivelul riscurilor, puncte tari dar şi puncte slabe, grad de încredere al auditorului).
Printre avantajele aplicării acestei metode putem menţiona o remunerare mai atractivă ceea ce
constituie un element mult mai important în raport cu impedimentele legate de studiu.

35
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti.

103
 6. MODEL DE GUVERNANŢĂ PROPUS PENTRU INSTITUŢIILE
PUBLICE DIN ROMÂNIA, ÎN CONTEXTUL ECONOMIC ACTUAL,
MODEL ADAPTAT PENTRU MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Pentru a stabili modelul de guvernanţă optim pentru Ministerul Finanţelor Publice au

fost analizaţi cei şase indicatori globali ai guvernanţei şi anume: participarea şi răspunderea
denumită Voice and Accountability, stabilitatea politică şi absenţa violenţei şi terorismului cu
denumirea oficială Political Stability and Absence of Violence/Terrorism, eficacitatea
guvernării (Government Effectiveness), calitatea reglementărilor (Regulatory Quality),
efectele statului de drept numită Rule of Law şi controlul corupţiei regăsit în literatura de
specialitate ca Control of Corruption. Analizând aceşti indicatori pentru intervalul 1996-2014,
s-a constatat că Ministerul Finanţelor Publice din România parcurge un traseu foarte sinuos în
ceea ce priveşte calitatea guvernanţei. Ca şi consecinţă a analizei efectuate pentru cei şase
indicatori ai guvernanţei, am constatat că modelul de guvernanţă Multi-Level este un model
care ar aduce performanţă în cadrul Ministerului Finanţelor Publice din România în contextul
economic actual. Utilizând modelul componentelor latente, am extras perturbaţiile datelor
colectate obţinând măsura imperfectă pentru componentele indicatorilor de guvernanţă.

6.1. Indicatorii globali pentru guvernanţă

Worldwide Governance Indicators abreviaţi prin WGI (denumirea desfăşurată a
acestuia fiind Indicatori globali ai guvernanţei) este un proiect ce a fost iniţiat în 1996 şi prin
care s-a urmărit agregarea unui număr din ce în ce mai mare de indicatori meniţi să măsoare
diferite elemente ale guvernanţei pentru un număr din ce în ce mai mare de ţări.
Acest termen de guvernanţă a fost îmbrăţişat atât de mediul cercetătorilor academici
dar mai ales de foarte multe organisme internaţionale prin intermediul acestora fiind promovat
în rândul ţărilor mai puţin dezvoltate de către Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite,
Fondul Monetar Internaţional. Cel mai des folosită definiţie a guvernanţei, aparţine
Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea (PNUD) care defineşte guvernanţa drept o
exercitare a autorităţii economice, politice şi administrative în scopul gestionării problemelor
interne ale unor naţiuni. Guvernanţa vizează mecanisme, relaţii, procese şi instituţii complexe
cu ajutorul cărora atât cetăţenii dar şi societăţile comerciale, organizaţiile non-profit îşi
articulează interesele, sau îşi exercită drepturile şi obligaţiile şi mediază negocierile. Aceste
mecanisme sunt caracterizate de o serie de principii cum ar fi asigurarea participării,

104
transparenţei, responsabilităţii statului de drept, a eficienţei, echităţii dar şi a viziunii
strategice.
Nici acestei definiţii nu i-au lipsit criticile, iar una dintre acestea a vizat omiterea unei
dimensiuni sau, am putea spune, a unei sub-dimensiuni privită comparativ cu influenţele
externe. Procesul de globalizare şi rolul organismelor internaţionale şi a corporaţiilor
multinaţionale în privinţa stabilirii direcţiei politicilor interne ale unor state, a crescut în mod
continuu. Luând în calcul aceste prerogative, recunoaştem importanţa factorilor internaţionali
pentru procesul de guvernanţă definită cu prepoderenţă în literatura de specialitate ca fiind
totalitatea proceselor şi instituţiilor, atât formale dar şi informale, care ghidează şi limitează
toate activităţile colective din cadrul unui grup36. Guvernanţa nu trebuie să fie realizată în
exclusivitate de către guvernământ sau organizaţiile internaţionale cărora li se deleagă
autoritatea.
O altă critică adusă la definiţia elaborată în literatura de specialitate vizează caracterul
normativ pentru valorile guvernanţei, dar şi faptul că acestea au un grad de implicare redus
asupra tuturor statelor ori mai mult, se aplică diferite sancţiuni pe teritoriile unde guvernanţa
este impregnată în „tradiţie şi specificitate”. Pe scurt, guvernanţa poate fi definită unilateral.
Ca alternativă pentru această definiţie, se consideră că guvernanţa este un proces participativ
pentru afacerile sociale, economice şi politice din cadrul unui stat ori a unei comunităţi prin
intermediul structurilor şi valorilor ce reflectă instituţia publică37. În lucrările sale, Farazmand
a susţinut că guvernanţa viabilă prezintă mai multe dimensiuni printre care şi procesul de
guvernare, structura formată din participanţi, reguli, reglementări, cadrul decizional, proceduri
şi surse menite să sancţioneze sau legitimeze procesul de guvernare. Cercetătorii au preferat
termenul de guvernanţă viabilă în detrimentul termenului de bună guvernanţă. Această
structură este influenţată de mai mulţi factori interni şi internaţionali, cum ar fi valorile,
instituţiile, constituţia, managementul şi performanţa, sectoarele de activitate, strategiile de
interes public, forţele internaţionale, răspunderea etica şi transparenţa.
Definiţia guvernanţei care a dus la structurarea bazei de date a WGI este „tradiţia şi
caracteristicile sociale pe baza cărora autoritatea poate fi exercitată într-o anumită ţară”.
Aceasta include procesele prin care sunt selectate statele, monitorizează şi schimbă
capabilitatea guvernului de a formula şi implementa politici viabile şi asigură respectarea atât

36
Keohane, R.O. şi Nye, J.S., „Governance in a Globalizing World”, 2000, în Keohane, R.O. (ed.) Power and
Governance in a Partially Globalized World, Routledge, Londra, 2002,pp. 193-218
37
Farazmand, A. (ed.), Sound Governance: Policy and Administrative Innovations, Westport:Praeger Publishers,
2004.

105
de către cetăţeni dar şi de către stat a instituţiilor ce guvernează interacţiunile sociale şi
economice dintre aceştia”. Pentru fiecare din cele trei domenii am construit câte două
dimensiuni, respectiv:
1.A. Participarea şi răspunderea cu denumirea originală - Voice and Accountability
ce vizează percepţia măsurii în care cetăţenii dintr-un stat au posibilitatea de a participa la
alegerile guvernământului, precum şi libertaţile în exprimare, libertatea presei sau libertatea
de asociere.
1.B. Stabilitatea politică şi absenţa violenţei sau a terorismului tradusă după
denumirea oficială Political Stability and Absence of Violence/Terrorism) a urmărit
măsurarea percepţiei referitoare la posibilitatea unui guvernământ în a fi destabilizat prin
metode violente sau neconstituţionale, inclusiv prin violenţă motivată de politică sau acte de
terorism.
2.A. Eficacitatea guvernării cu denumirea originală Government Effectiveness,
vizează măsurarea percepţiei în calitatea serviciilor de interes public, asupra calităţii corpului
funcţionarilor din domeniul public şi a independenţei sale vis-a-vis de presiunile politice,
precum şi asupra calităţii de formulare şi implementare a politicilor de interes public sau a
credibilităţii guvernului în ceea ce priveşte angajamentul său faţă de astfel de politici.
2.B. Calitatea reglementărilor sau Regulatory Quality vizează măsurarea percepţiei ce
se referă la capabilitatea guvernului în a formula şi implementa politici viabile dar şi
reglementări ce permit şi promovează dezvoltarea din sectorului privat.
3.A. Statul de drept sau Rule of Law vizează percepţia referitoare la acea măsură în
care agenţii statului prezintă încredere şi respectă normele impuse de legislaţia în vigoare, în
special privitor la calitatea executării contractelor sau a drepturilor de proprietate, precum şi la
probabilitatea de infracţiuni şi violenţe iar ca şi organisme definitorii avem: poliţia şi
tribunalele.
3.B. Controlul corupţiei sau Control of Corruption urmăreşte percepţia referitoare la
unele măsuri în care puterea este exercitată în scopul câştigului individual (atât mica cât şi
marea corupţie) iar „captura” statului urmăreşte elite şi interese private.
Având în vedere cele prezentate dar şi contextul economic mondial actual, am efectuat
o analiză a indicatorilor de guvernanţă în instituţiile publice, indicatori publicaţi sub forma
unei bănci de date în http://info.worldbank.org/governance/wgi/index.aspx#home. Am
considerat necesară această analiză pentru buna înţelegere a sistemelor de guvernanţă
aplicabile în mediul public şi găsirea unui sistem de guvernanţă optim pentru Ministerul

106
Finanţelor Publice. Pentru ca un sistem de guvernanţă să producă efecte pozitive, trebuie să
ţinem cont de evoluţia instituţiei publice analizate. În cadrul următorului demers am realizat o
analiză comparativă a indicatorilor de guvernanţă în Ministerele Finanţelor Publice pentru o
perioadă de 18 ani, pentru a stabili evoluţia şi fluctuaţiile sistemelor de guvernanţă.

6.2. Critici şi limitări ale Worldwide Guvernance Indicators - WGI

O primă critică este legată de validitatea de construct. Această obiecţie, ridicată de o
parte din cercetătorii în domeniu, este minimizată de alţi cercetători pentru că termenul este
prea puţin familiar pentru cei mai mulţi economişti şi politologi. În ceea ce priveşte
economiştii observaţia este adevărată, dar în ceea ce priveşte ştiinţele politice orice curs de
metode de cercetare din domeniu, a acordat suficientă importanţă termenului.
Validitatea de construct este descrisă în literatura de specialitate ca fiind o combinaţie
de validitate de conţinut, validitate convergentă şi validitate divergentă.38 Validitatea de
conţinut se referă la modul în care am făcut operaţionalizarea conceptului pe care ne
propunem să-l măsurăm în cazul nostru guvernanţa39. Validitatea convergentă se referă la
gradul în care măsura noastră este strâns legată de alţi indicatori care măsoară acelaşi lucru,
iar validitatea divergentă se referă la gradul în care măsura noastră diferă de alţi indicatori
care măsoară lucruri diferite. Validitatea de construct este înţeleasă cel mai adesea ca fiind o
validitate de conţinut. Determinarea acestei validităţi presupune următorii paşi de
operaţionalizare:
 definiţiile conceptuale şi operaţionale ale conceptului;
 identificarea dimensiunilor conceptului, fiecare cu definiţia sa conceptuală;
 pentru fiecare dimensiune, se identifică alte sub-dimensiuni până când ajungem la
nivelul unor fenomene măsurabile (variabile);
 stabilirea modului de măsurare a variabilelor respective.
Definiţiile oferite celor şase dimensiuni pot stârni (ca orice definiţii din ştiinţele
sociale) discuţii. Cele mai aprinse au fost legate de pozitiile 1.1 şi 3.5. Participarea şi
răspunderea se referă la procedurile democratice prin care un guvern este ales dar şi tras la
răspundere. Vocea nu este o etichetă suficient de bună pentru toate mecanismele prin care se
realizează democraţia şi din acest motiv definiţia a fost criticată. Într-un astfel de caz
schimbarea numelui dimensiunii ar fi o soluţie potrivită. În WGI există deja astfel de

38
Thomas, M.A., What Do the Worldwide Governance Indicators Measure?, 2010, European Journal of
Development Research, nr. 22, pp. 31-54
39
Stancu, I., (2007), Gestiunea financiară a agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti.

107
schimbări, dimensiunea Controlul corupţiei a fost introdusă sub numele de Graft (folosirea
poziţiei de interes public pentru satisfacerea intereselor particulare) iar Calitatea
reglementărilor era iniţial Povara reglementărilor (Regulatory Burden). În al doilea caz, Statul
de drept, definiţia surprinde unele aspecte legate de concept, dar omite altele. Definiţia a fost
dată în această formă pentru a realiza convergenţa cu variabilele folosite pentru a măsura
indicatorul40.
Analizând datele pe baza rapoatelor efectuate de The Wold Bank, am observat că
pentru fiecare din cele şase domenii (clustere) de evaluare a sistemelor de guvernanţă sunt
utilizaţi o serie de indicatori definitorii pentru fiecare indicator agregat în parte. Perioada de
analiză pentru fiecare indicator agregat în parte a fost 1996 – 2014. Pentru primul din acestea,
Participarea şi Răspunderea, am constatat că datele cu influenţă predominantă sunt date de
indicele performaţei economice, indicele libertăţii domestice, gradului de respectare a
drepturilor resurselor umane Cingranelli – Richards, riscurile create de politica internaţională,
indicele libertăţii presei şi riscurile întâlnite în cadrul afacerilor interne. O pondere ridicată
observăm şi la Indexul de Transformare Bertelsmann. Indicele sustenabilităţii mass-media
IREX, nu a putut fi calculat pentru această componentă
Tabelul 6.1. Indicatorul agregat Participarea şi Răspunderea
Indicator 1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indexul de 0.75 0.82 0.82 0.84 0.84 0.83 0.83 0.83 0.83 0.83 0.75 0.75 0.78
transformare
Bertelsmann
Indicele 0.38 0.31 0.31 0.44 0.44 0.5 0.5 0.6 0.6 0.6 0.6 0.58 0.58 0.58 0.58 0.58
performanţei
economice
Indicele libertăţii 61 0.65 0.69 0.71 0.7 0.67 0.7 0.67 0.7 0.71 0.71 0.7 0.7 0.69 0.69 0.7
domestice
Sustenabilitatea 0.45 0.33 0.31 0.38 0.37 0.39 0.42 0.37 0.4 0.4 0.36 0.39 0.41 0.4
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
Indicele integrităţii 0.78 0.71 0.68 0.68 0.69 0.69 0.69
globale
Indicele respectării 0.88 0.88 0.88 0.88 0.88 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75
drepturilor
resurselor umane
Cingranelli-
Richards
indicele riscului 0.59 0.59 0.56 0.64 0.69 0.69 0.65 0.64 0.58 0.57 0.59 0.54 0.55 0.56
situaţiilor politice
internationale
Indicele libertăţii 0.87 0.89 0.83 0.85 0.87 0.89 0.91 0.89 0.85 0.84 0.77 0.77 0.79
presei - reporteri
fără graniţe
Indicele 0.41 0.32 0.42 0.42 0.34 0.31 0.43 0.36 0.42 0.28 0.32
competitivităţii
instituţiilor pentru
management

40
Thomas, M.A., What Do the Worldwide Governance Indicators Measure?, 2010, European Journal of
Development Research, nr. 22, pp. 31-54

108
Indicele de risc 0.63 0.63 0.63 0.63 0.65 0.69 0.69 0.69 0.69 0.69 0.69 0.63 0.63 0.63 0.67
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Cel de-al doilea indicator agregat analizat a fost - Stabilitatea politică şi absenţa
violenţei/a terorismului. Pentru evaluarea acestuia, am analizat un număr mai mic de
indicatori, reprezentativi aceştia fiind: indicele performanţei economice, indicele respectării
drepturilor resurselor umane Cingranelli-Richards, indicele riscului situaţiilor politice
internaţionale şi indicele de risc pentru desfăşurarea afacerilor interne. Nu a fost necesară
calcularea indicelui integrităţii globale şi nici a indicelui integrităţii presei, numit şi reporterii
fără frontiere. Sustenabilitatea competitivităţii globale în raport cu economiile emergente este
indicele cu cele mai mari valori înregistrate pentru acest indicator agregat.
Tabelul 6.2. Indicatorul agregat - Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a terorismului
1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indicele 0.6 0.5 0.35 0.6 0.6 0.65 0.7 0.7 0.8 0.8 0.65 0.65 0.65 0.65 0.7 0.72
performanţei
economice
Sustenabilitatea 0.78 0.75 0.73 0.73 0.7 0.82 0.8 0.91 0.86 0.69 0.85 0.7 0.72
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
Indicele respectării 0.81 0.78 0.53 0.66 0.69 0.53 0.66 0.53 0.53 0.53 0.5 0.53 0.56 0.69 0.69 0.69
drepturilor
resurselor umane
Cingranelli-
Richards
Indicele riscului 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.7 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5
securtăţii de stat
Indicele riscului 0.89 0.89 0.67 0.81 0.8 0.73 0.7 0.71 0.71 0.68 0.73 0.7 0.69 0.63 0.69 0.71
situaţiilor politice
internationale
Indicele 0.61 0.57 0.52 0.42 0.28 0.39 0.28 0.43 0.51 0.25 0.44 0.48
competitivităţii
instituţiilor pentru
management
Indicele de risc 0.81 0.81 0.81 0.81 0.75 0.72 0.75 0.81 0.81 0.81 0.81 0.81 0.75 0.75 0.75 0.8
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Cel de-al treilea indicator agregat supus analizei a fost – Eficacitatea guvernării. În
calculul acestui cluster au fost înregistrate procente ridicate pentru: indicele sustenabilităţii
mediului de afaceri, indexul de transformare Bertelsman şi indicele de risc pentru
desfăşurarea afacerilor interne. La polul opus se situează: indicele performanţei economice,
indicele riscului situaţiilor politice internaţionale şi indicele competitivităţii instituţiilor pentru
management. Aceste rezultate, ar trebui să constituie un sistem de alarmă pentru conducerea
României deoarece indicele performanţei economice, un indice reprezentativ pentru
eficacitatea guvernării, prezintă valori foarte scăzute. Analizând datele din tabelul 6.3

109
observăm că strategiile externe influenţează puternic economia României şi implicit
Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce este un factor alarmant.

Tabelul 6.3. Indicatorul agregat - Eficacitatea guvernării

1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indicele 0.59 0.72 0.72 0.73 0.73 0.72 0.72 0.73 0.73 0.73 0.67 0.67 0.7
sustenabilităţii
mediului de afaceri
Indexul de 0.5 0.79 0.79 0.79 0.79 0.79 0.79 0.66 0.66 0.66 0.66 0.66 0.75 0.78
transformare
Bertelsman
Indicele 0.13 0.13 0.13 0.25 0.13 0.13 0.13 0.13 0.13 0.13 0.13 0.25 0.25 0.25 0.38 0.35
performanţei
economice
Sustenabilitatea 0.6 0.41 0.47 0.47 0.45 0.4 0.34 0.34 0.36 0.37 0.36 0.36 0.47 0.45
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
indicele riscului 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25
situaţiilor politice
internationale
Indicele 0.33 0.31 0.28 0.31 0.34 0.27 0.29 0.36 0.38 0.32 0.4 0.42
competitivităţii
instituţiilor pentru
management
Indicele de risc 0.5 0.5 0.56 0.56 0.56 0.66 0.56 0.69 0.69 0.69 0.69 0.69 0.63 0.63 0.63 0.65
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

La indicatorul agregat – Calitatea reglementărilor, sesizăm valori ridicate ale Indexului

de transformare Bertelsmann, index ce evaluează progresul, dezvoltarea şi transformarea, în
procesul de tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă. De asemenea în anii 2013 şi 2014,
înregistrăm valori mai mari (dar nu suficient de ridicate) pentru indicele sustenabilităţii
mediului de afaceri, indice dependent de valorile înregistrate în Raportul tranzacţiilor Băncii
Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de indicele libertăţii economice. Nu a fost
necesară analiza sustenabilităţii competitivităţii globale în raport cu economiile emergente şi
nici a indicelui respectării drepturilor resurselor umane Cingranelli-Richards.

Tabelul 6.4. Indicatorul agregat - Calitatea reglementărilor

1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indicele 0.53 0.61 0.61 0.61 0.52 0.52 0.52 0.56 0.56 0.56 0.56 0.56 0.74 0.76
sustenabilităţii
mediului de afaceri
Indexul de 0.75 0.8 0.8 0.85 0.85 0.88 0.88 0.9 0.9 0.9 0.88 0.88 0.9
transformare
Bertelsmann
Raportul 0.33 0.5 0.53 0.56 0.64 0.67 0.67 0.69 0.69 0.69 0.69 0.7 0.7 0.7 0.75 0.78
tranzacţiilor Bancii
Europene pentru
Reconstrucţie şi
Dezvoltare
Indicele 0.55 0.55 0.55 0.5 0.4 0.4 0.5 0.65 0.7 0.7 0.7 0.7 0.7 0.7 0.75 0.8
performanţei
economice

110
Sustenabilitatea 0.36 0.3 0.33 0.48 0.44 0.43 0.47 0.47 0.46 0.43 0.4 0.38 0.41 0.42
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
Indicele libertăţii 0.6 0.6 0.4 0.5 0.4 0.4 0.5 0.55 0.55 0.55 0.63 0.65 0.65 0.65 0.65 0.67
economice -
Fundaţia Heritage

indicele riscului 0.45 0.73 0.36 0.68 0.68 0.73 0.73 0.73 0.73 0.73 0.73 0.64 0.68 0.59 0.59 0.63
situaţiilor politice
internationale
Indicele 0.42 0.41 0.45 0.44 0.44 0.45 0.36 0.39 0.49 0.42 0.44 0.46
competitivităţii
instituţiilor pentru
management
Indicele de risc 0.56 0.56 0.63 0.63 0.63 0.71 0.69 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Pentru cel de-al cincilea indicator agregat - Statul de drept, s-a înregistrat o creştere
progresivă la aproape toţi indicatorii. O creştere fulminantă pentru ultimii doi ani, sesizăm la
indicatorii: indicele sustenabilităţii mediului de afaceri şi indicele de transformare
Betelsmann. Obsevăm şi descreşteri îngrijorătoare pentru sustenabilitatea competitivităţii
globale în raport cu economiile emergente şi indicele integrării globale. Acest mix pentru
valorile indicatorilor utlizaţi, este intâlnit doar la acest indicator global. De aici putem deduce
existenţa unui politici ambigue a statului de drept care pe de o parte vine sa întărescă bazele
unor aspecte esenţiale pentru o economie consolidată iar pe de altă parte, ignoră sau pierde
din vedere aspecte esenţiale şi reguli elementare ce trebuie urmate pentru o evoluţie constantă
a politicilor de guvernanţă.
Tabelul 6.5. Indicatorul agregat - Statul de drept

1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indicele 0.46 0.46 0.46 0.46 0.49 0.49 0.49 0.47 0.47 0.47 0.47 0.47 0.89 0.9
sustenabilităţii
mediului de afaceri
Indexul de 0.5 0.77 0.77 0.87 0.87 0.87 0.87 0.87 0.87 0.87 0.75 0.75 0.85
transformare
Bertelsmann
Indicele 0.53 0.47 0.44 0.47 0.5 0.5 0.53 0.53 0.53 0.53 0.53 0.53 0.53 0.53 0.59 0.62
performanţei
economice
Indicele libertăţii 0.46 0.46 0.46 0.46 0.46 0.5 0.5 0.54 0.5 0.5 0.5 0.5 0.54 0.54 0.54 0.56
domestice
Sustenabilitatea 0.53 0.39 0.41 0.46 0.4 0.45 0.49 0.53 0.52 0.53 0.41 0.46 0.43 0.42
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
Indicele libertăţii 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3 0.35 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.5
economice -
Fundaţia Heritage

Indicele integrităţii 0.73 0.64 0.62 0.62 0.64 0.64 0.64 0.64
globale
Indicele respectării 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5
drepturilor
resurselor umane
Cingranelli-
Richards

111
indicele riscului 0.83 0.83 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.67 0.58 0.58 0.62
situaţiilor politice
internationale

Indicele 0.32 0.26 0.28 0.25 0.32 0.33 0.28 0.29 0.38 0.34 0.42 0.44
competitivităţii
instituţiilor pentru
management
Indicele de risc 0.63 0.63 0.63 0.63 0.63 0.62 0.63 0.75 0.75 0.75 0.75 0.75 0.69 0.69 0.69 0.72
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Ultimul indicator agregat analizat este – Controlul corupţiei. Pentru calculul acestuia
nu a fost necesară analiza rezultatelor, analiza Raportului tranzacţiilor Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, analiza Indicelui libertăţii economice sau Indicelui respectării
drepturilor resurselor umane Cingranelli-Richards. Observăm că indicele performanţei
economice înregistrează o valoare constantă de 0,25 procente, în perioada 1998-2000 având
valoarea 0. Şi la ceilalţi indicatori observăm valori oscilante pe o scară foarte restrânsă iar
valorile înregistrate la începutul perioadei analizate sunt foarte apropiate de cele înregistrate
în anul 2014. De aici putem deduce faptul că deşi aparent se încearcă atenuarea gradului de
corupţie, rezultatele nu sunt cele dorite. Gradul de corupţie atinge în continuare cote
alarmante ca şi la începutul perioadei supuse prezentei analize, deci sistemul de guvernanţă nu
a reuşit să stabilizeze şi controleze corupţia.

Tabelul 6.6. Indicatorul agregat - Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a terorismului

1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Indicele 0.41 0.62 0.62 0.73 0.73 0.73 73 0.65 0.65 0.65 0.65 0.65 0.81 0.83
sustenabilităţii
mediului de afaceri
Indexul de 0.6 0.6 0.65 0.65 0.65 0.65 0.65 0.7 0.7 0.6 0.6 0.65
transformare
Bertelsmann
Indicele 0.25 0 0 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25 0.25
performanţei
economice
Indicele libertăţii 0.33 0.42 0.42 0.42 0.46 0.46 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5
domestice
Transparenţa 0.53 0.58 0.62 0.63 0.57 0.58 0.48 0.48 0.48 0.48 0.5
barometrului
internaţional al
corupţiei la nivel
global
Sustenabilitatea 0.45 0.36 0.3 0.41 0.41 0.44 0.45 0.53 0.47 0.46 0.39 0.38 0.39 0.4
competitivităţii
globale în raport cu
economiile
emergente
Indicele integrităţii 0.93 0.85 0.65 0.65 0.78 0.78 0.78 0.8
globale
indicele riscului 0.5 0.5 0.5 0.33 0.42 0.42 0.42 0.42 0.42 0.42 0.42 0.42 0.42 0.33 0.33 0.4
situaţiilor politice
internationale
Indicele 0.15 0.1 0.1 0.17 0.17 0.11 0.1 0.13 0.17 0.13 0.2 0.22
competitivităţii
instituţiilor pentru
management
Indicele de risc 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.58 0.5 0.5 0.38 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5
pentru desfăşurarea
afacerilor interne

112
 *Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Concluzionând, am prezentat în cele ce urmează nivelul indicatorilor agregaţi pentru

perioada 1998 – 2014. Observăm ca deşi pe parcursul acestui interval sunt înregistrate
fluctuaţii valorice, per ansamblu nivelul acestora nu s-a modificat semnificativ, ceea ce
înseamnă că nu au fost efectuate progrese semnificative în ceea ce priveşte guvernanţa din
instituţiile publice româneşti. Deşi au existat numeroase afirmaţii publice conform cărora s-ar
fi dorit reglementarea acestor probleme, constatăm însă cu dezamăgire că modificările
promise au fost doar promisiuni nematerializate.

Tabelul 6.7. Analiza indicatorilor agregaţi ai guvernanţei

1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Componenta 58.2 59.1 61.5 58.7 55.8 60.5 61.5 63 63.9 62 60.7 59.7 58.7 57.8 57.3 57
1,1
Componenta 62.5 59.1 30.3 58.7 55.8 47.1 49 50 49.5 50.2 56.9 53.8 53.8 48.3 52.6 54
1,2
Componenta 33.7 28.3 39 47.8 46.8 51.2 46.3 48.3 45.6 45.6 44.5 46.4 44.5 43.5 52.6 54.7
2.3
Componenta 55.4 57.4 47.5 54.9 51.6 60.3 58.8 65.2 67 68 70.8 73.2 74.4 68.9 69.4 72.3
2.4
Componenta 49.6 48.8 45.9 45.9 45 47.4 46.9 51.2 51.7 53.8 55.5 56.4 56.8 55.9 56.4 57.2
3.5
Componenta 49.3 30.2 39.5 42.9 47.3 49.3 49.8 53.7 54.4 55.3 50.7 51.9 55 50.7 52.6 54.2
3.6
*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

La nivel macroeconomic, analiza celor şase dimensiuni ale WGI dintr-un alt punct de
vedere, ne conduce la ipoteza conform căreia întâlnim cu adevărat şase dimensiuni distincte
ale guvernanţei O analiză factorială exploratorie a fost efectuată pentru o perioadă de 5 ani41.
Un singur factor a avut valoare proprie peste 1. Analiza factorială bazată pe analiza
componentelor principale în care au fost incluşi cei şase indicatori pentru anul 2014 calculaţi
pentru un număr de 215 state ne arată că 85% din varianţă poate fi atribuită unui singur factor
sau unei singure componente. Cu alte cuvinte, cei şase indicatori ar fi unul singur.

Tabelul 6.8. Analiza componentelor principale

Valori proprii iniţiale

Componenta
Total % din Varianţă Cumulat %
Participarea şi răspunderea 5,101 85,022 85,022
Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a terorismului 0,440 7,339 92,361
Eficacitatea guvernării 0,248 4,142 96,502

41
Langbein, L. și Knack, S., The Worldwide Governance Indicators: Six, One, or None?, 2010, Journal of
Development Studies, vol. 46, nr. 2, pp. 350-370.

113
 Calitatea reglementărilor 0,117 1,942 98,445
Statul de drept 0,047 0,790 99,235
Controlul corupţiei 0,046 0,765 100,000
*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

Tabelul sau matricea componentelor ne arată că acest factor deşi unic este puternic
legat de toţi indicatorii, dar eficacitatea guvernării, statul de drept şi controlul corupţiei au o
contribuţie mai puternică în calculul acestuia.

Tabelul 6.9. Matricea componentelor

Componenta 1
Participarea şi răspunderea 0.886
Stabilitatea politică şi absenţa violenţei/a
0.827
terorismului
Eficacitatea guvernării 0.96
Calitatea reglementărilor 0.918
Statul de drept 0.977
Controlul corupţiei 0.956
*Indicatori preluaţi din www.worldwideguvernance.com

În analiza factorială prezentată avem un lucru similar; primii doi indicatori par să fie
separaţi (chiar dacă diferenţele nu sunt mari) de ceilalţi patru. În următorul pas putem analiza
modul în care fiecare dimensiune este descompusă în variabile şi dacă variabilele folosite sunt
cele mai potrivite pentru fiecare dimensiune. Identificăm o serie întreagă de probleme de acest
tip:
 variabilele care pot fi incluse atât în 1.1 cât şi în 3.5: cele referitoare la anumite
constrângeri la adresa drepturilor omului;
 variabilele cu un conţinut foarte larg, cum ar fi drepturile politice dar şi libertăţile
civile includ itemi legaţi nu doar de dimensiunea 1.1, şi de alte dimensiuni;
 alocările eronate sau inconsistente: indicatorii stabilităţii politice pot fi regăsiţi la
Valorile înregistrate de indicatori pentru fiecare Minister al Finanţelor din ţările
analizate, constituie o altă sursă de preocupare.
Un alt set de critici la adresa WGI vizează distorsionările datorate opţiunilor
ideologice mai precis alinierea acestora la ideile neo-liberale ale elitei de afaceri. Includerea
în sursele WGI a evaluărilor de risc realizate de către agenţii comerciali sau sondajele făcute

114
în rândul Ministerelor Finanţelor, ar fi primele suspectate de introducere a unor astfel de
distorsiuni. Întâlnim şi susţinători ai metodologiei argumentând că o astfel de ipoteză ar fi
valabilă doar dacă ar exista diferenţe fundamentale între opiniile organismelor de conducere a
instituţiilor de interes public şi cele ale altor organisme adiacente vizavi de ceea ce constituie
buna guvernanţă42. Au fost date, având în vedere aceste aspecte, exemple ale unor corelaţii
ridicate între sondaje în rândul unor instituţiilor de interes public şi un sondaj realizat pe
acestea.
În momentul măsurării şi a producerii datelor de către surse, argumentul evitării
distorsionărilor ideologice ca urmare a folosirii unor surse variate ale Ministerelor Finanţelor
nu este valabil decât la prima vedere. Între ONG-uri avem un think-tank cu o anumită
orientare conservatoare. Putem exemplifica cu Heritage Foundation, sau ONG-uri
sponsorizate de Statele Unite (cum este Freedom House) sau de alte ţări occidentale. De
asemenea, marea majoritate a datelor produse de Ministerele Finanţelor, au ca sursă Banca
Mondială, o partizană a acestei ideologii.
Distorsionările ideologice mai grave apar încă din momentul definiţiilor. Strategiile
bune par a fi doar cele bazate pe liberalizarea pieţelor, dereglementare şi încurajarea firmelor,
o teorie departe de a fi demonstrată. Dimensiunile WGI au fost concepute în consecinţă.
Calitatea reglementărilor a fost denumită iniţial Povara reglementărilor şi se referă în mare
măsură la reglementări legate de dezvoltarea sectorului privat şi la încurajarea investiţiilor
străine. Statul se preocupă mult mai mult de protecţia instituţiilor bugetare decât de protecţia
cetăţenilor. Chiar dacă avem încredere în WGI, noi trebuie să fim conştienţi că există limitări
ale modului în care vom putea folosi datele. Comparaţiile între ţări sau grupuri de ţări nu sunt
lipsite de riscuri serioase. Pentru fiecare ţară sau grup de ţări, datele provin de la surse diferite
oricum am încerca să le aducem la un numitor comun ele nu măsoară acelaşi lucru.
Minimizarea acestui lucru discutat fiind împreună cu aspectul Controlului corupţiei (unde
avem o serie de cercetări la nivel mondial) a fost argumentat prin faptul că jumătate dintre
toate comparaţiile posibile între ţări se bazează pe cel puţin 5 surse comune43. Ipoteza corectă
ar fi de fapt, numărul comparaţiilor ce pot fi făcute folosind doar surse comune. Pentru ţările
dezvoltate am găsit surse comune, dar pentru celelalte ţări sursele diferă foarte mult. Dorind
să vedem cum a evoluat o ţară de-a lungul timpului am întâlnit o altă problemă – în fiecare an

42
Kaufmann, D., Kraay, A., Mastruzzi, M., The Worldwide Governance Indicators Project: Answering the
Critics, 2007, World Bank Policy Research Working Paper, 4149
43
Kaufmann, D., Kraay, A., Mastruzzi, M., The Worldwide Governance Indicators Project: Answering the
Critics, 2007, World Bank Policy Research Working Paper, 4149

115
în cercetare sunt introduse noi ţări, ceea ce modifică scorurile celorlalte, în fiecare an sunt
luate în considerare noi surse, unii furnizori de date şi-au schimbat metodologia (ceea ce va
duce la rezultate diferite). O altă limitare a fost faptul că indicatorii, dată fiind lipsa lor de
precizie, nu pot fi folosiţi pentru a indica succesul sau insuccesul unor anumite politici într-o
anumită ţară.
Scorurile WGI nu sunt discutate foarte des, poate pentru că constituie un instrument
suficient de sofisticat pentru ca politicienii sau jurnaliştii să nu înţeleagă despre ce este vorba
sau poate pentru că discuţiile trebuie legate de fiecare sursă în parte. Nemulţumirile
comparativ cu scorurile obţinute nu sunt exprimate public foarte des, dar există. În literatura
de specialitate sunt deseori menţionate tensiuni între guverne şi Banca Mondială, tensiuni
legate de scorurile reduse în WGI44. În multe cazuri ţările care obţin un scor redus consideră
că Banca Mondială nu cunoaşte realităţile. În alte cazuri scorurile obţinute ridică nedumeriri.
În cazul Chinei scorurile obţinute pe cele şase dimensiuni ale WGI sunt reduse fapt înţeles
având în vedere că este vorba despre democraţie ori despre statul de drept, dar să consideri că
eficienţa Ministerului Finanţelor chinez este depăşit de 40% dintre ţări pare o mare greşeală.
De asemenea stabilitatea politică din China nu poate fi mai mică decât a 75% dintre statele
lumii45.
Analizând datele pentru România am încercat şi un alt exerciţiu considerând că cei
şase indicatori reprezintă de fapt unul singur, şi pe acest principiu am calculat o valoare
pentru acesta. Cea mai simplă modalitate a fost să calculăm media acestor valori. Am
constatat faptul că, comparativ cu 1996, calitatea guvernanţei s-a îmbunătăţit, cifra a crescut
de la 0.01 (cu foarte puţin deasupra mediei) la 0.14. Nu trebuie însă să uităm faptul că
numărul de ţări incluse a crescut comparativ cu 1996 şi că ţările nou introduse au
preponderent o calitate mai redusă a guvernanţei (ceea ce le trage în sus pe celelalte).

44
Arndt, C., The Politics of Governance Ratings, 2008, International Public Management Journal, vol. 11, nr. 3,
pp. 275-297.
45
Fukuyama, F., What Is Governance?, 2013, Governance, vol. 26, nr. 3, pp. 347-368

116
 Figura 6.1: Evoluţia calităţii guvernanţei în Ministerul Finanţelor Publice din România
Controlul corupţiei
1.00

0.50 Eficacitatea guvernării

0.00 1996 Stabilitatea politică şi

1998
2000
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2014
absenţa violenţei şi
-0.50 terorismului
Calitatea reglementărilor

-1.00
Participarea şi
răspunderea
-1.50

*Grafic realizat pe baza indicatorilor publicati pe www.worldwidwguvernance.com

Participarea şi răspunderea au fost, începând cu 2006 în scădere. Fără o analiză a

datelor provenite din toate sursele, explicaţia este greu de găsit. Din componentele descrise în
definiţie doar scăderea libertăţii exprimate în mass - media ar putea fi explicaţia.
În concluzie, şi indicatorii Globali ai Guvernanţei reuşesc să furnizeze date
comparabile despre guvernanţă pentru un număr foarte mare de ţări dar şi pentru o perioadă
destul de lungă de timp. S-a reuşit menţinerea interesului pentru tema guvernanţei şi, în unele
cazuri, s-a constituit un stimulent pentru anumite ţări în a întreprinde reforme pentru
îmbunătăţirea calităţii guvernanţei.
WGI sunt însă indicatori care au serioase probleme:
 nu pot fi utilizaţi pentru a evalua succesul (sau insuccesul) unor politici;
 nu pot fi folosiţi decât cu maximă prudenţă pentru a compara instituţii din ţări sau
grupuri de ţări ori pentru a vedea evoluţia în timp a guvernanţei dintr-o anumită ţară;
 validitatea de conţinut a indicatorilor extrem de discutabilă, cele şase dimensiuni
distincte constituie defapt o singură dimensiune care măsoară conformitatea
comparativ cu un anumit tip de guvernanţă şi anume cel legat de ideile neo-liberale,
pro-liberalizare şi pro-piaţă;
La ora actuală se simte nevoia unei noi generaţii de indicatori ai guvernanţei.
Aşteptările de la aceşti noi indicatori sunt variate. Cerinţele minime se referă la indicatori bine
definiţi pentru sectoare ale guvernanţei, care să ghideze ţările pentru îmbunătăţirea scorurilor.
Astfel de indicatori trebuie măsuraţi în mod transparent şi pentru un număr mare de ţări, de
preferinţă pe baza faptelor, nu a percepţiilor, fie ele ale cetăţenilor sau ale experţilor.

117
 6.3.Analiza comparativă a modelelor de guvernanţă prezente în cadrul
Ministerelor Finanţelor Publice din economiilor dezvoltate
Dezbaterile ce au avut ca obiect guvernanţa Ministerelor Finanţelor Publice s-au
intensificat mai ales în decursul anilor 1990, întâi în ţările anglo-saxone, iar apoi în Europa
continentală, extinzându-se în final, la scară mondială. Interesul manifestat în studiul
guvernanţei la nivelul instituţiilor de interes public a fost focalizat pe analiza puterii
managerilor şi pe limitele de exercitare a acesteia. Modelul de guvernanţă al instituţiilor de
interes public este o construcţie socială, politică, juridică, economică, financiară şi contabilă,
dependentă de natura statului şi de evoluţia acestuia.

Figura 6.2. Evoluţia PIB în PPP/locuitor

* Grafic realizat pe baza indicatorilor publicati pe www.worldwidwguvernance.com

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în PPP/locuitor în statele din Europa, observăm valori
foarte ridicate pentru Luxemburg, detaşat net de celelalte state.

Figura 6.3. Evoluţia Indicelui corupţiei în Europa

118
 * Grafic realizat pe baza indicatorilor publicati pe www.worldwidwguvernance.com

Din graficul 6.3. observăm că Albania are cel mai înalt grad de corupţie din Europa în
timp ce Finlanda înregistrează cel mai scăzut nivel al corupţiei. Pe locul al doilea (după
Albania) se situează Macedonia, urmată de România. Grad de corupţie redus mai întâlnim în
Austria, Luxemburg şi Olanda. Riscul efectelor corupţiei a fost atenuat vag în perioada
analizată astfel că la sfârşitul anului 2006 România ocupă tot al treilea loc în analiza corupţiei
(după Albania şi Serbia).
Calitatea pozitivă primordială a sistemelor insider este cea a faptului că legăturile
strânse dintre organismele decizionale ale statului şi managerii instituţiilor publice determină
probleme reduse, astfel încât există mai puţine dificultăţi în a alinia interesele managerilor şi
cele ale consumatorilor de activităţi publice, întrucât, de multe ori, acestea se confundă.
Deşi subliniem importanţa principalului avantaj menţionat anterior, problemele
semnificative ale modelului insider derivă din acest avantaj, deoarece, ca urmare a nivelului
redus de separare a puterilor în stat şi a controlului, în multe ţări pot exista abuzuri de putere.
Aşadar, urmare a acestui fapt organele de conducere a instituţiilor de interes public s-ar putea
să nu poată obţine informaţii despre operaţiunile acesteia.
În contrapartida sistemelor insider sunt sistemele outsider, adică acele sisteme
financiare de guvernanţă în care cele mai multe instituţii publice sunt controlate de către

119
directori, dar sunt controlate în acelaşi timp şi de guvern. Un studiu realizat de Rafael La
Porta împreună cu un grup de cercetători în anul 1997 ne ajută în realizarea unei comparaţii
între guvernanţa diverselor state cu economii avansate şi grija purtată pentru protecţia
consumatorilor de activităţi publice. Aceştia au explorat în amănunt legăturile dintre sistemele
legale şi de guvernanţă pentru Ministerele Finanţelor Publice dintr-un eşantion de 49 de ţări şi
au evidenţiat faptul că există trei tradiţii legale generale care operează la nivel global.
Aşadar, concluziile studiului respectiv precizează că sistemul legal de origine franceză
este cunoscut ca având cel mai scăzut nivel de protecţie, cel de origine engleză oferă cel mai
ridicat nivel de protecţie a consumatorilor de activităţi publice, în timp ce sistemele legale de
origine germană şi scandinavă sunt undeva în zona mediană.
În ţările cu pionierat în guvernanţă cum ar fi Marea Britanie şi Statele Unite ale
Americii reglementările private urmează celor de interes public. În aceste economii, se pune
un mare accent pe o bună funcţionare a pieţei.
Spre deosebire de statele amintite, în ţările Europei continentale, (în Italia şi Franţa)
există reglementări diferite în ceea ce priveşte conducerea instituţiilor publice; această
diferenţă are şi o semnificaţie substanţială - intervenţia „de origine" se înserează într-un
context mai puţin receptiv, expus la numeroase condiţii de mediu nefavorabile.

6.4. Analiză asupra sistemului de guvernanţă românesc actual.

Descentralizarea managerială în România are la bază (în afara de independenţa totală
organizatorică şi funcţională) o autonomie patrimonială şi financiară susţinută de impozite şi
taxe, iar în prezent se desfăşoară un amplu proces de reformă a instituţiei publice. Au fost
luate măsuri legislative care privesc aprofundarea procesului de autonomie financiară. Din
cercetarea realizată asupra procesului de descentralizare s-au desprins următoarele concluzii:
Teoretic, România este deja un stat descentralizat. Având în vedere aceste aspecte,
aducem următoarele argumente: constituţia garantează desfăşurarea liberă a colectivităţilor şi
lipsa tutelei între diferitele niveluri; legile succesive au atribuit instituţiilor publice, observăm
competenţe largi în materie de educaţie, sănătate, ajutor social, acţiune culturală, gestiune a
serviciilor publice etc. Realitatea din teren pare rămasă mult în urmă, adeseori din motive de
ordin financiar, efectele descentralizării manifestându-se într-o manieră consistentă până în
prezent.
Există o opinie favorabilă în ceea ce priveşte procesul de descentralizare cu avantajele
pe care le poate genera, astfel că inexistenţa unei veritabile contabilităţi are următoarele
efecte: bugetele anuale rămân repere exacte şi sunt ajustate în cursul anului în funcţie de

120
 veniturile colectate şi de plăţile efective, ceea ce face ca numeroase instituţii publice să facă
apel la stat pentru a solicita fonduri suplimentare în caz de necesitate. Din această cauză
rezultă o frustrare puternică pe motiv că descentralizarea înscrisă în textele legale este aplicată
într-o măsură insuficientă şi depinde în final de capabilitatea de a negocia cu statul, cu riscul
politic care decurge din aceasta.
Relaţia financiară dintre instituţia centrală şi organismele publice decizionale este,
încă, una de dependenţă, iar organismele decizionale nu beneficiază de un cadru de acces la
creditări. Corespunzător legii şi limitelor acesteia, organismelor decizionale au autonomie
absolută în stabilirea nivelul impozitelor şi taxelor. Astfel stabilirea se face prin corelare
directă la capabilitatea de plată a instituţiei publice, crescând totodată interesul asupra
modului în care sunt utilizaţi banii.

6.5. Modelul Multi-Level, model de guvernanţă propus Ministerul Finanţelor

Publice în contextul economic actual.
Pentru impunerea acestei măsuri, am avut în vedere faptul că deseori apare necesitatea
ca nivelul superior de guvernanţă să coordoneze relaţiile dintre nivelurile inferioare iar
nivelurile inferioare de guvernanţă au trebuit să implementeze strategii stabilite de nivelurile
superioare. Această propunere are la bază atât studiile prezentate în capitolele anterioare cât şi
analiza indicatorilor de guvernanţă prezentată în acest capitol.46 O altă argumentare pentru
propunerea sistemului de guvernanţă multi-level este analiza SWOT prezentată în studiul
următor:

Prezentarea punctelor forte şi a punctelor slabe pentru Ministerul Finanţelor

Publice

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

 personal cu pregătire superioară (90% din  rata crescută a fluctuaţiei personalului (rata
angajaţi au studii superioare); plecărilor din aparatul propriu al
 personal specializat în toate domeniile de ministerului fiind de 15,3% în 2013);
activitate ale ministerului;  personal insuficient pentru necesităţile
 accesul la programe de perfecţionare MFP;
profesională prin INA sau alte instituţii;  personal nemotivat corespunzător din cauza

46
Idem.

121
 distribuţie echilibrată pe vârste, personal sistemului salarial din administraţia publică;
relativ tânăr;  calitatea muncii - influenţată de stres,
 experienţă în planificare bugetară pe volumul mare de muncă şi lipsa de
programe; motivare;
 participarea personalului la instruiri şi  spaţiu insuficient pentru desfăşurarea
grupuri de lucru în domeniul propriu de activităţii;
responsabilitate;  lipsa corelării între planul de ocupare al
 promovarea oportunităţii de carieră în posturilor şi planificarea investiţilor în
administraţie, inclusiv prin suplimentarea resurse IT;
posturilor de consilier debutant;  management defectuos din punct de vedere
 deschidere pentru promovarea reformei în al delegării sau transferului
administraţie prin crearea, începând cu responsabilităţilor în situaţia deplasării
anul 2004, de posturi de manageri publici; titularului de activitate sau a
 conturarea elementelor unei politici active transferului/plecării acestuia;
de promovare a MFP ca exemplu  formalizarea excesivă a procedurii de
instituţional pentru protecţia mediului deplasare a personalului la grupuri de lucru
 participarea la diferite grupuri de lucru, organizate la nivelul instituţiilor UE;
conferinţe, seminarii de la nivelul  inexistenţa unui serviciu centralizat la
Comisiei Europene, Consiliului Uniunii nivelul instituţiei care să gestioneze formele
Europene sau alte organizaţii de deplasare externă pentru toţi angajaţii
internaţionale, facilitându-se schimbul de (ceea ce conduce la scăderea eficienţei prin
experienţe. diminuarea timpului de lucru afectat
 existenţa unui personal interesat de problemelor specifice conform ROF);
specializare şi dezvoltarea competenţelor  lipsa unei structuri specializate în activitatea
profesionale; de protocol (pentru organizarea de
 existenţa unei necesităţi conştientizate de evenimente, întâmpinarea delegaţiilor
pregătire suplimentară în privinţa străine care au întâlniri de lucru în MFP
specificului activităţii desfăşurate de etc.);
angajaţi;  rezistenţă crescută la schimbare şi idei noi;
 comunicare bună între compartimentele  comunicare slabă la nivel intrainstituţional,
ministerului; personalul angajat în minister si institutiile
 imagine publică în general bună a deconcentrate este, uneori, sub nivelul de
ministerului, angajaţilor şi demnitarilor pregătire profesională asteptată;

122
 săi;  repartizare ineficientă a personalului, în
 preocuparea pentru perfecţionarea dezacord cu necesităţile de resurse umane;
profesională continuă a personalului în  absenţa fişelor de post pentru o parte din
diverse domenii; personal în momentul angajării;
 interes constant al angajaţilor pentru  actualizarea rară a fişelor de post;
armonizarea legislaţiei specifice  fişele de post nu reflectă în totalitate
domeniului financiar; activităţile curente ale angajaţilor;
 sistem informatic capabil să satisfacă cele  pierderi de timp în cazul elaborării unor
mai multe dintre necesităţile ministerului; documente;
 accesul generalizat la internet în cazul  abordare strict ierarhică în realizarea
structurilor centrale ale ministerului; sarcinilor de serviciu;
 site propriu actualizat zilnic şi uşor de  existenţa unor activităţi secundare ce
consultat de către utilizatorii externi; intervin zilnic în sarcinile de serviciu şi care
 dotare bună a ministerului (mobilier, consumă timp (de exemplu, activităţi de
echipament de birou); relaţii publice, de secretariat, administrative,
 relaţii de colaborare cu alte instituţii activităţi ce ţin de competenţa altor
publice, centrale şi locale. Relaţii compartimente ale ministerului);
internaţionale.  absenţa stimulării non-financiare a
angajaţilor (lipsa informării angajaţilor de
către superior în ceea ce priveşte activitatea
instituţiei, lipsa de consultare a angajaţilor
în luarea deciziilor, lipsa feed-back-ului din
partea superiorilor ierarhici);
 resurse umane repartizate în mod deficitar
în unele servicii şi direcţii, comparativ cu
volumul de activitate;
 deficienţe de management intern
(nerecunoaşterea meritelor personale ale
angajaţilor, nemotivarea personalului);
 rezistenţa la schimbare manifestată în cazul
unor funcţionari publici;
 lipsa specialiştilor în domenii precum
planificarea multianuală;

123
  infrastructură proastă la nivelul spaţiului de
lucru;

În Ministerul Finanţelor Publice, nivelurile diferite ale structurilor din conducerea

instituţiei, trebuie să participe la sistemul decizional, iar structura subordonată, trebuie să
joace un rol important în strategiile de dezvoltare. În majoritatea instituţiilor publice procesul
de transformare a modelului politicilor de reformă a avut ca obiective: descentralizarea
competenţelor, reducerea costurilor de tranzacţie, mărirea numărului de decidenţi cu scopul de
a face mai eficient procesul de guvernare şi optimizare a cooperării instituţionale.
Modelul decizional MLG, se bazează pe un cadru instituţional strict, cunoscut ca tipul
147, unde organismele decizionale ale Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de actori
principali, ar putea dezvolta şi implementa acest sistem, numit şi MLG instituţional. Tipul 2 al
modelului MLG este bazat pe o implicare mai mică a salariaţilor Ministerului Finanţelor
Publice, apărând şi alţi actori. Modelul MLG instituţional poate fi văzut ca o extindere a unei
relaţii verticale de subsidiaritate48 printre diferitele niveluri ale departamentelor din ministerul
analizat. Caracteristicile acestui tip de MLG sunt: factorii decizionali care pot urmări
realizarea unor obiective de interes public. O altă caracteristică a MLG este administrarea
eficientă a diferitelor instrumente şi politici de interes public. Fiecare departament este clar
delimitat. Există puţine departamente cu număr limitat de niveluri de guvernanţă, iar cadrul
instituţional este strict stabilit, cu o ierarhie care implică o distribuţie inelastică de
competenţe.
Cel de-al doilea modelul MLG de tip instituţional odată implementat în Ministerul
Finanţelor Publice ar avea drept consecinţă creşterea puterii organismelor decizionale şi ar
avea o puternică corelaţie cu teoria clasică a federalismului financiar. Atributele şi
prerogativele politice ale diferitelor niveluri în guvernare trebuie să fie coerente cu
dimensiunea teritorială în externalizarea bunurilor de interes public. Un privilegiu şi
prerogativ este alocat nivelului de guvernare pentru a exercita o anumită politică sau pentru a
fi înzestrat cu un anumit bun public49.

47
Hooghe, L., Marks, G., Types of Multi-Level Governance, 2002, Work Paper of Department of political
Science of University of North Carolina, p. 10
48
Bagarani, M., Bonetti, A., Zampino, S., (2007) Decentralization of territorial policy in Italy: the coherence
with the model of multi-level governance and the effects on responsabilities of public spending, 2007,
Economics & Statistics Discussion Paper, 38, p. 2-8
49
Alesina, A., Spolaore, E., Wacziang, R., Economic Integration and Political Disintegration, 2000, American
Economic Review, 90, p. 1280-1286

124
 Relaţiile în cadrul modelului MLG sunt urmărite de sus-jos în ceea ce priveşte
coordonarea şi regulile de guvernanţă şi urmărite de jos-sus în ceea ce priveşte realizarea
obiectivelor.
În Italia, procesul de adoptare a modelului MLG este caracterizat prin: redistribuirea
responsabilităţilor şi funcţiilor manageriale între guvernarea centrală şi regională;
raţionalizarea acţiunilor manageriale de la nivel central cu impact la nivelul regiunilor;
reorganizarea regulilor şi procedurilor dialogului instituţional între guvernanţa centrală şi
departamente sau instituţii subordonate, incluzând clauze bonus/penalitate ca şi instrumente
care să impulsioneze creşterea eficienţei la fiecare nivel; acceptarea abordării Noului
Management Public50.
Modelul MLG induce o anumită dependenţă de diverse resurse (financiare,
informaţionale, politice şi organizaţionale) pentru actorii implicaţi, care are drept consecinţă
interacţiunea dintre aceştia.51 O instituţie publică activă precum şi un „thick public layer” este
o condiţie esenţială pentru modelul MLG52.
În cadrul acestui subcapitol ne propunem să studiem regresia liniară multiplă. Pentru
aceasta, vom parcurge toate etapele necesare identificării modelului econometric. Urmărim
astfel, dependenţă modelului de guvernanţă Multi Level de nivelul veniturilor fiscale şi a
produsului intern brut. Ne propunem să arătăm că o eventuală creştere a PIB, creştere ce este
determinată de performanţele înregistrate la nivel global şi implicit de venituri fiscale ridicate.
Considerăm oportună această analiză pentru a găsi un diagnostic clar al problemelor de
guvernanţă existente. Analizând situaţia actuală a sistemului de guvernanţă, putem observa
carenţele din sistem iar pe viitor ar putea fi implementate programe de redresare şi corecţie a
acestora. De asemnea, considerăm că acest demers ştiinţific, ne poate conduce spre un model
de guvernanţă potrivit situaţiei economice actuale. Datele folosite în model, sunt prezentate în
tabelul de mai jos:
Tabelul 6.10 Selectarea variabilelor
Anul Creşterea Venituri PIB
economica fiscale
1990 -5.6 23.04 85.79

50
Anselmo, I., Brezzi, M., Raimondo, L., Making administrations accountable: the experience of the Italian
performance reserve system, June 2003, V European Conference on Evaluation of the Structural Funds,
Budapest,
51
Bagarani, M., Bonetti, A., Zampino, S., (2007) Decentralization of territorial policy in Italy: the coherence
with the model of multi-level governance and the effects on responsabilities of public spending, 2007,
Economics & Statistics Discussion Paper, 38, p. 2-8
52
Szczerski, K., (2005) The EU multi-level governance in post comunist conditions – institutional

125
 1991 -12.9 54.78 220.39
1992 -8.8 141.37 602.92
1993 1.5 438.41 2,003.57
1994 3.9 1,015.67 4,977.32
1995 7.1 1,495.16 7,213.55
1996 3.2 2,115.11 10,891.96
1997 -4.9 4,932.07 25,292.57
1998 -2.1 7,050.05 37,379.82
1999 -0.4 11,664.76 54,573.00
2000 2.4 18,477.84 80,377.31
2001 5.7 20,892.73 116,724.28
2002 5.1 26,281.53 151,475.09
2003 5.2 35,828.70 197,564.81
2004 8.5 46,679.10 246,371.65
2005 4.2 87,629.40 288,176.10
2006 7.9 106,885.10 344,535.50
2007 6.9 127,108.20 404,708.80
2008 8.5 146,772.30 448,169.57
2009 -7.1 133,914.54 491,630.34
2010 -0.8 141,288.10 535,091.11
2011 1.1 163,953.73 578,551.90
2012 0.6 186,619.36 587,499.40
2013 3.5 209,285.00 623,314.00
2014 2.6 216,808.00 658,615.00
*Valori preluate de pe www.mfinante.ro
În analiza efectuată, optăm pentru următoarea ecuaţie de regresie liniară multiplă:

𝑌 = 𝛽0 + 𝛽1 𝑋1 + 𝛽2 𝑋2
Unde:
Y – dependenţa între cele două variabile
X1 – nivelul veniturilor fiscale
X2 – nivelul PIB
β0, β1, β2 – parametri modelului de regresie,
e - variabila de eroare.
Vom determina astfel gradul de dependenţă între nivelul Produsului Intern Brut şi
nivelul veniturilor fiscale, pentru a genera şi susţine un model de guvernanţă Multi Level
adaptat Ministerului Finanţelor Publice din România, model ce poate fi aplicat tuturor
instituţiilor publice din ţara noastră (dat fiind faptul că cuatumul veniturilor fiscale şi valoarea

126
PIB sunt calculate la nivel de ţară). Interconexiunile între date, de tip cross-section vor arăta
gradul de dependenţă a celor două variabile.
După determinarea modelului, am centralizat observaţiile variabilelor, am trecut
estimarea parametrilor iar prin intermediul blocului Data Analisys al programului de analiză
statistică Eviews, am obţinut următoarele rezultate:

Tabelul 6.11 Analiza regresiei variabilelor selectate

SUMMARY OUTPUT

Regression Statistics
Multiple R 0.25573313
R Square 0.06539943
Adjusted R Square -0.0195643
Standard Error 5.70874712
Observations 25

ANOVA
df SS MS F Significance F
Regression 2 50.17093975 25.08547 0.769734 0.475210952
Residual 22 716.9754602 32.58979
Total 24 767.1464

Coefficients Standard Error t Stat P-value Lower 95% Upper 95% Lower 95.0% Upper 95.0%
Intercept -0.1968225 1.741323832 -0.11303 0.911032 -3.80810705 3.414462147 -3.80810705 3.414462147
X Variable 1 -3.997E-05 9.98073E-05 -0.40049 0.692662 -0.000246959 0.000167016 -0.000246959 0.000167016
X Variable 2 1.8329E-05 3.17613E-05 0.577073 0.569749 -4.75403E-05 8.41974E-05 -4.75403E-05 8.41974E-05

*prelucrare Eviews

Ca rezultat a aplicării tehnicii Object Least Squares – OLS, obţinem următorii

parametri estimaţi pentru modelul analizat:
β0 = -0.19
β1 = -3.19
β2 = 1.83
Avem deci următoarea ecuaţie:
Y = -0.19 – 3.19X1 + 1.83
Cu erorile standard:
SE(β0) = 1,74
SE (β1) = 9,98
SE (β2) = 3,17

127
 P – value a parametrilor de regresie sunt subunitare pentru toţi cei trei parametri
analizat, variind de la 0,91 pentru β0 la 0,56 pentru β2 ceea ce va permite respingerea ipotezei
nule. Aceste rezultate denotă faptul că parametrii influenţează modelul de guvernanţă ales.
Observăm însă ca valoarea parametrului P pentru β0 este foarte mare. Analizând tabelul
constatăm că F= 0,769 iar gradul de semnificaţie este de 0,475, ceea ce înseamnă că modelul
este bun.
Am continuat studiul, analizând gradul de dependenţă între veniturile fiscale şi
produsul intern brut folosind metoda Least Squares. Observăm că eroarea standard atinge o
valoare foarte scăzută iar R - squared înregistrează 0,97 ceea ce ne confirmă încă odată faptul
că modelul ales este unul foarte bun, iar gradul de dependenţă între cele două variabile este
foarte ridicat, R- squared măsurând “succesul” modelului ales.

Tabel 6.12 Dependenţa variabilelor aleatoare

Dependent Variable: X1
Method: Least Squares
Date: 11/09/15 Time: 19:50
Sample: 1990 2014
Included observations: 25

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

X2 0.300967 0.007550 39.86544 0.0000

R-squared 0.972620 Mean dependent var 67894.16

Adjusted R-squared 0.972620 S.D. dependent var 75586.54
S.E. of regression 12507.18 Akaike info criterion 21.74517
Sum squared resid 3.75E+09 Schwarz criterion 21.79393
Log likelihood -270.8146 Hannan-Quinn criter. 21.75869
Durbin-Watson stat 0.624063

Dependent Variable: X2
Method: Least Squares
Date: 11/09/15 Time: 20:38
Sample: 1990 2014
Included observations: 25

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

X1 3.273193 0.082106 39.86544 0.0000

R-squared 0.969845 Mean dependent var 235841.8

Adjusted R-squared 0.969845 S.D. dependent var 237524.7

128
 S.E. of regression 41246.36 Akaike info criterion 24.13169
Sum squared resid 4.08E+10 Schwarz criterion 24.18045
Log likelihood -300.6461 Hannan-Quinn criter. 24.14521
Durbin-Watson stat 0.614177
*prelucrare Eviews

Alternativa acestui indicator, adjusted R – squared are valoarea identică, şi înregistrează

suma de 0,97, ceea ce explică faptul că cele două variabile influenţează creşterea economică
în proporţie de 97 %. Măsura corelaţiei dintre seriile reziduurilor, reprezentată valoric prin
coeficientul Durbin-Watson este de 0,62 respectiv 0,61. Criteriul informational Akaike, ne
indică faptul că selecţia între modelele estimate este de 21,74 respectiv 24,14, constituind de
asemenea un criteriu favorabil pentru demersul urmărit. Ca şi alternativă la AIC, criteriul
Schwarz obţine valori foarte bune de 21,79 respectiv 24,18.

Figura 6.4 Reprezentare grafică a variabilei Y

*prelucrare Eviews

Observăm că nu este suficientă doar estimarea parametrilor şi sunt necesare elaborarea

unor ipoteze care să permită analiza interferenţelor şi previziunilor pentru modelul studiat.

Tabelul 6.13 Dependeţa variabilelor ajustate

Dependent Variable: X1
Method: Least Squares
Date: 11/09/15 Time: 20:13
Sample: 1990 2014
Included observations: 25

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

129
 X2 0.315450 0.010762 29.31200 0.0000
Y -181.0701 452.1269 -0.400485 0.6927
C -6246.472 3459.814 -1.805435 0.0847

R-squared 0.976313 Mean dependent var 67894.16

Adjusted R-squared 0.974160 S.D. dependent var 75586.54
S.E. of regression 12150.38 Akaike info criterion 21.76028
Sum squared resid 3.25E+09 Schwarz criterion 21.90654
Log likelihood -269.0034 Hannan-Quinn criter. 21.80084
F-statistic 453.3982 Durbin-Watson stat 0.757304
Prob (F-statistic) 0.000000
*prelucrare Eviews

În baza proprietăţilor variabilei dependente y, putem stabili caracteristicile variabilei

de eroare:
0. Parametrii modelului sunt liniari probând ecuaţia y = Xβ + e
1. În cazul nostru vectorul eroare are parametrul 0, ceea ce înseamnă că E(e) = 0
2. Erorile generate sunt independente statistic şi determină aceeaşi varianţă pe baza
ecuaţiei Var(e) = E (eeT) = δεI
3. Efectuând calculele pe baza formulei (Ee|X) = 0, urmărim să arătăm că nicio
informaţie conţinută în vectorul eroare nu se poate regăsi în componenţa vectorului
X
4. Rangul matricii nealeatoare X este maxim, deci rang (X) = k + 1<n
5. Eroare e є N (0, δεI)

Figura 6.5 Reprezentare grafică a variaţiei valorii reziduale

130
 *prelucrare Eviews

Aplicând testul de semnificaţie t pentru coeficienţii modelului de regresie putem

genera următoarele ipoteze pentru vectorii utilizaţi:
H0: βi = 0
H0: βi ≠ 0
Pe baza erorii standard, am calculat estimarea vectorului de autoregresie şi testul de
semnificaţie t – statistics. Observăm că valorile pentru variabilele dependente X1 şi X2 sunt cu
preponderenţă subunitare şi diferite de 0 ceea ce exclude nulitatea ipotezelor.

Tabel 6.14 Testul t în cazul în care cele două variaţii sunt egale

t-Test: Two-Sample Assuming Equal Variances

Variable 1 Variable 2
Mean 67894,162 235841,83
Variance 5713325492 56417983234
Observations 25 25
Pooled Variance 31065654363
Hypothesized Mean Difference 0
df 48
t Stat -3,368904744
P(T<=t) one-tail 0,000747821
t Critical one-tail 1,677224196
P(T<=t) two-tail 0,001495642
t Critical two-tail 2,010634758
*prelucrare Eviews

Analizând testul de semnificaţie t, din perspectiva celor două variabile, observăm că

testul t calculat la limitele critice, ia valori cuprinse între 1,67 şi 2,01 pentru 23 grade de
libertate ceea ce înseamnă că ipoteza nulă este respinsă. Din testul F – Fisher putem deduce
varianţa variabilei independente y dar şi dependenţa variabilei liniare Y în raport cu
variabilele X1 şi X2.
Tabelul 6.15 Gradul de semnificaţie

ANOVA
Significance
df SS MS F F
Regression 1 1,34E+11 1,34E+11 940,98652 3,66633E-20
Residual 23 3,27E+09 1,42E+08
Total 24 1,37E+11

131
 Utilizând metodele de analiză a datelor Excel, putem determina cele trei varianţe având
la bază formulele specifice. Astfel varianţa totală asociată valorilor y, regresia SST ia valoarea
1.34, iar gradul de semnificaţie F este 3,66633E ceea ce înseamnă că sistemul de guvernanţă
ales este dependent de dimensiunile produsului intern brut, corelate cu veniturile fiscale.
Analizând vectorul autoregresiei estimate, obţinem următoarele:

Tabel 6.16 Estimarea autoregresiei

Vector Autoregression Estimates

Sample (adjusted): 1992 2014

Included observations: 23 after adjustments
Standard errors in ( ) & t-statistics in [ ]

X1 X2

X1(-1) 0.796941 0.161998

(0.19322) (0.31423)
[ 4.12461] [ 0.51553]

X1(-2) -0.442606 -0.196198

(0.20451) (0.33260)
[-2.16425] [-0.58990]

X2(-1) 0.070880 1.840180

(0.09682) (0.15747)
[ 0.73205] [ 11.6861]

X2(-2) 0.147754 -0.825744

(0.12836) (0.20875)
[ 1.15112] [-3.95565]

Y 562.6372 474.5908
(396.988) (645.633)
[ 1.41727] [ 0.73508]

R-squared 0.991976 0.997813

Adj. R-squared 0.990193 0.997326
Sum sq. resids 1.02E+09 2.70E+09
S.E. equation 7527.507 12242.21
F-statistic 556.3139 2052.713
Log likelihood -235.1220 -246.3075
Akaike AIC 20.88018 21.85283
Schwarz SC 21.12702 22.09967
Mean dependent 73794.62 256336.5
S.D. dependent 76011.48 236765.4

132
 Determinant resid covariance (dof
adj.) 8.38E+15
Determinant resid covariance 5.13E+15
Log likelihood -481.2767
Akaike information criterion 42.71971
Schwarz criterion 43.21341
*prelucrare Eviews
Observăm deci valorile înregistrate în calculul matricii variabilelor eroare:
0. Liniaritatea pentru parametrii modelului exprimată prin ecuaţia y = X1(-1)β + e
1. Erorile care sunt independente din punct de vedere statistic dar au aceeaşi varianţă
2. Nicio informaţie conţinută în vectorul eroare nu se regăseşte şi în conţinutul vectorilor
X
3. Vectorul X poate fi reprezentat printr-o matrice nealeatoare cu un rang maxim rang
(X) = k+1 şi este mai mic decât n
4. Erorile sunt repartizate normal şi deci e Є N (0, 𝛿 𝑒 I
Testând aceste ipoteze observăm că criteriul de corelare Schwarz obţine valoarea 43,21
(destul de ridicată pentru studiul efectuat) indicatorul criteriului de informare Akaike indică
valoarea 42,72, o valoare care arată de asemenea interdependenţa ridicată a celor trei variabile
analizate.
Calculând variaţia estimărilor obţinem:

Tabel 6.17 Variaţia estimării

Estimation Proc:
===============================
LS(NOCONST) 1 2 X1 X2 @ Y

VAR Model:
===============================
X1 = C(1,1)*X1(-1) + C(1,2)*X1(-2) + C(1,3)*X2(-1) + C(1,4)*X2(-2) + C(1,5)*Y

X2 = C(2,1)*X1(-1) + C(2,2)*X1(-2) + C(2,3)*X2(-1) + C(2,4)*X2(-2) + C(2,5)*Y

VAR Model - Substituted Coefficients:

===============================
X1 = 0.796940568321*X1(-1) - 0.442605680966*X1(-2) + 0.0708803980717*X2(-1) +
0.147753693508*X2(-2) + 562.637176479*Y

X2 = 0.161997941552*X1(-1) - 0.196198134794*X1(-2) + 1.84017983315*X2(-1) -

0.825744334243*X2(-2) + 474.590772652*Y
*prelucrare Eviews

133
 Din acest calcul reiese că şi în cazul variaţiei estimărilor, gradul de corelare între cele
trei variabile aleatoare verfică modelul de guvernanţă propus, modelul Multi-Level.
Reprezentarea grafică, certifică în cele ce urmează ipoteza urmărită:

Figura 6.6 Reprezentarea grafică a evoluţiei variabilelor

900,000

800,000

700,000

600,000

500,000

400,000

300,000

200,000

100,000

0
90 92 94 96 98 00 02 04 06 08 10 12 14

X1 X2 Y

*prelucrare Eviews

Datorită caracteristicii multi-level a proceselor de guvernare şi a structurii Ministerului

Finanţelor Publice, guvernanţa Multi-Level (MLG) considerăm că ar putea fi cel mai adecvat
sistem de guvernanţă în contextul economic actual. Modelul MLG relevă modul în care
anumite competenţe sunt transferate de la nivelul conducerii către nivelul subordonaţilor.
Actorii care participă la procesul de elaborare şi implementare al acestei politici de
guvernanţă publică trebuie să fie situaţi la diferite niveluri manageriale, iar relaţia dintre
acestea să fie de parteneriat şi competiţie.53
Datorită caracteristicii multi-level a proceselor de guvernare şi a structurii Ministerului
Finanţelor Publice, guvernanţa Multi-Level (MLG) cosider că ar putea fi cel mai adecvat
sistem de guvernanţă în contextul economic actual. Modelul MLG relevă modul în care
anumite competenţe sunt transferate de la nivelul conducerii către nivelul subordonaţilor.
Actorii care participă la procesul de elaborare şi implementare al acetei politici de guvernanţă

53
Chiriac, C., (2009), Emergenţa modelului Multi-Level în România, Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative.

134
publică trebuie să fie situaţi la diferite niveluri manageriale, iar relaţia dintre acestea să fie de
parteneriat şi competiţie. Pentru impunerea acestei măsuri, am avut în vedere faptul că deseori
apare necesitatea ca nivelul superior de guvernanţă să coordoneze relaţiile dintre nivelurile
inferioare iar nivelurile inferioare de guvernanţă au trebuit să implementeze strategii stabilite
de nivelurile superioare.
În Ministerul Finanţelor Publice, nivelurile diferite ale structurilor din conducerea
instituţiei, trebuie să participe la sistemul decizional iar structura subordonată, trebuie să joace
un rol important în politicile de dezvoltare. În majoritatea instituţiilor de interes public
procesul de transformare a modelului politicilor de reformă a avut ca obiective:
descentralizarea competenţelor, reducerea costurilor de tranzacţie, mărirea numărului de
decidenţi cu scopul de a face mai eficient procesul de guvernare şi optimizarea cooperării
instituţionale. Descentralizarea competenţelor este însă condiţionată de o descentralizare
simetrică a cheltuielilor de la nivel central către instituţia . Începând cu Actul Unic European
(1986), integrarea europeană a devenit un proces în care competenţele guvernelor centrale s-
au transferat către nivele imediat inferioare, modelul MLG devenind principalul sistem de
guvernanţă care caracterizează mecanismele decizionale pentru politicile din domeniul public.
Astfel cele mai multe din instituţii de interes public au înregistrat o „dublă cedare a
autorităţii”: guvernele centrale au pierdut autoritatea asupra politicilor economice în favoarea
nivelurilor supranaţional şi subnaţional54. Comparat cu guvernarea tradiţională a centrului
unic, modelul MLG, prin participarea mai multor actori interdependenţi, creează modele
complexe decizionale datorită relaţiilor nou create şi interacţiunilor la diferite niveluri,
funcţiile dominante fiind cele tranzacţionale şi de cooperare.
Conceptul cheie al modelului MLG îl reprezintă realocarea autorităţii între diferite
niveluri de autoritate din perspectiva principiului subsidiarităţii sau a descentralizării
competenţelor. Ambele variante au implicat reconfigurarea departamentelor şi crearea altora
în conformitate cu capabilitatea organismelor decizionale de acţiune, caracteristica procesului
fiind dependenţa reciprocă55. Autoritatea distribuită mai multor departamente este mult mai
eficientă în ceea ce priveşte decizia de politici de interes public deoarece reflectă
heterogenitatea preferinţelor a diferitelor elemente de la niveluri diferite.

54
Pollack, M., (1994). Creeping competence. The expanding agenda of the European Community, 1994, Journal
of European Public Policy, 14/2 p. 10-13.
55
Popescu, G., (2007). Structural Dynamic of the public sector and multilevel governance: beween hierarchies,
market and network forms. 2007, NSPA studies, p. 7-10.

135
 CONCLUZII FINALE ŞI PROPUNERI

Conceptul de guvernanţă a fost intens dezbătut în ultima perioadă de către cercetători.

S-a constatat că există o gamă foarte variată pentru modelele de guvernanţă destinate marilor
corporaţii private. Adaptarea unui model de guvernanţă, presupune un intens proces de
analiză a indicatorilor de guvernanţă, a evoluţiei acestora în condiţiile sociale, economice şi
politice specifice fiecărui stat. Atenţia cercetătorilor s-a îndreptat către mediul privat de aceea
în studiul nostru care vizează instituţiile publice, am putut utiliza date colectate şi centralizate
de către cea mai mare bancă de date56 aferente instituţiilor publice.
În ţara noastră, observăm o evoluţie înceată, greoaie şi sinuoasă în trecerea de la
sistemul centralizat la cel descentralizat. Din analizele efectuate, putem concluziona că doar
un sistem descentralizat şi transparent poate aduce progrese în ceea ce priveşte administrarea
sistemului de guvernanţă actual. Modelele de guvernanţă pentru instituţiile publice, se
mulează în mare parte pe modelele de guvernanţă corporativă.
Din această cauză, putem afirma că se urmăreşte modelarea instituţiilor publice
centralizate, pe principii de guvernanţă descentralizată, principii specifice guvernanţei
corporative. Cercetătorii au mers mai departe în acest demers ştiinţific, introducând chiar
termenul de guvernanţă corporativă în studiile efectuate petru instituţiile publice. Înţelegem
că acest demers are rolul de a implementa în instituţiile publice principiile de guvernanţă
corporativă, transparenţa şi descentralizarea decizională, distribuirea eficientă a competenţelor
întâlnite actualmente în mediul privat.
În continuare există preocupări pentru implementarea principiilor de guvernanţă
utilizate de mediul privat, în sistemele de guvernanţă publică, date fiind rezultatele foarte
bune înregistrate în urma aplicării acestora.
Propunerea sistemului de guvernanţă multi-level, a venit în urma analizei foarte atente
asupra indicatorilor specifici atât Ministerului de Finanţe din ţara noastră pe parcursul
ultimilor 18 ani, dar şi a analizei celor şase indicatori pentru ţări reprezentative din întreaga
lume. Urmărind evoluţia sistemelor de guvernanţă din diverse state ale lumii, am ţintit
aprecierea modelului optim pentru sistemul de guvernanţă actual al Ministerului Finanţelor
Publice din România, în condiţiile politice, sociale, culturale şi economice actuale, condiţii
specifice statului nostru.

56
O bază de date foarte vastă, cu diverşi indicatori puşi la dispoziţie de www.worldwidegovernance.com

136
 Putem preciza faptul că Ministerul Finanţelor Publice reprezintă o “mare afacere“, în
care suntem cu toţii implicaţi în calitatea noastră de cetăţeni şi, ca urmare, este necesar să nu
rămânem pasivi la lucrurile care ne privesc şi pe care le putem schimba sau îmbunătăţi în mod
direct sau indirect. Instituţia publică este o structură cu o natură juridică aparte, datorită
faptului că îşi trage forţa din voinţa alegătorilor, constituită din autorităţi administrative
autonome alese sub controlul de legalitate al autorităţilor statului.
Elaborarea unei legi a descentralizării reprezintă un punct de plecare pentru o reformă
administrativă. Prin intermediul acesteia se pot clarifica problemele privind repartiţia puterilor
între aleşi şi funcţionari, competenţele colectivităţii Ministerului Finanţelor Publice.
Transferul de competenţă trebuie însoţit de transferul resurselor necesare exercitării
competenţelor. Sporirea capacităţii decizionale presupune şi existenţa răspunderii persoanelor
decidente fără a exista posibilitatea imputării răspunderii în sarcina altor persoane decât în
anumite condiţii riguros stabilite; asta pentru că toate autorităţile doresc să decidă, dar toate
”fug” de responsabilităţi.
U.E. poate fi descrisă drept un model de guvernanţă MLG, în care procesele
decizionale sunt distribuite la nivel supranaţional (Comisia Europeană, Parlamentul
European), naţional (guvernul central) cât şi la nivel subnaţional (regional şi local) implicând
nu numai actori guvernamentali ci şi actori privaţi. Elemente ale acestui model pot fi găsite şi
la noile ţări membre U.E. foste comuniste, în diverse proporţii, precum şi diferite forme de
regionalism care au fost create pentru dezvoltarea economică. Un rol important în apariţia
acestor forme incipiente ale modelului MLG l-au avut condiţionalităţile impuse de programele
de preaderare la fondurile structurale precum şi eforturile susţinute de UE în acest sens.
În România apropierea faţă de modelul MLG poate începe printr-un proces de
descentralizare a diverselor competenţe ale autorităţilor publice centrale şi prin înfiinţarea
regiunilor de dezvoltare însă fără personalitate juridică. Deşi s-au făcut anumite progrese
există unele dificultăţi privind dezvoltarea unor structuri decizionale asemănătoare modelului
MLG. Prin întărirea rolului regiunilor de dezvoltare se va dezvolta şi cel de-al treilea nivel,
alături de celelalte două existente: central şi local.
Reformele propuse a se realiza precum şi planurile de măsuri stabilite la nivel central
ar putea duce în viitor la o operaţionalizare funcţională al celui de-al treilea nivel, condiţionată
însă de factori politici, administrativi şi financiari, putând fi relevată de cercetări viitoare în
acest domeniu. Analizând datele pe baza rapoatelor efectuate de The Wold Bank, am studiat
fiecare indicator agregat în parte împreună cu componentele lor atât pentru sistemul de

137
guvernanţă din ţara noastră Finanţelor Publice în, cât şi comparativ cu sistemele de
guvernanţă din cele mai importante state ale lumii.
Concluzionând, am prezentat în cele din urmă nivelul indicatorilor agregaţi pentru
perioada 1998 – 2014, observând că deşi pe parcursul acestui interval sunt înregistrate
fluctuaţii valorice, per ansamblu nivelul acestora nu s-a modificat semnificativ, ceea ce
înseamnă că nu au fost efectuate progrese semnificative în ceea ce priveşte guvernanţa din
instituţiile publice româneşti.
Având în vedere analiza efectuată în cadrul acestui capitol precum şi cursul sinuos pe
care-l parcurg sistemele de guvernanţă aplicate în instituţiile noastre publice, propun
utilizarea sistemului de guvernanţă multi-level în instituţiile publice din România.

138
 BIBLIOGRAFIE

Cărţi:
1. Androniceanu, A., (2008). Noutăţi în managementul public. Editura Universitară,
Bucureşti.
2. Alexandru, L., (1996). Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. I şi II.
Bucureşti, Editura Sylvi.
3. Angelescu, C., Socol, C. (2005). Politici economice, Editura Economică. Bucureşti.
4. Angelescu, C., Stănescu, I., (2004). Politica de creştere economică, Editura
Economică, Bucureşti.
5. Bejan, D., (2001). Facilităţi fiscale. Editura Tribuna Economică, Bucureşti.
6. Bojian, O., (2006). Contabilitatea financiară a întreprinderii. Ed. Universitară,
Bucureşti, 2006.
7. Bonnet, Fr., (1993). Management de l'administration. Paris, De Boeck Université,
1993.
8. Costea, M., (2000). Introducere în administraţia publică. Bucureşti, Editura
Economică.
9. Chebac, N., (2006). Informaţiile contabile în procesul de analiză şi decizie.. Ed Alma,
Galaţi.
10. Condor, I., (2001). Procedură Fiscală. Ed Tribuna Economică, Bucureşti 2001.
11. Condureanu, C., (2008). Sistemul fiscal în Ştiinţa Finanţelor. Ed Codecs, Bucureşti.
12. Creţu C., (2007). Bazele contabilităţii. Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi,
2007.
13. Dalotă, M., D., & Dalotă, S., (2013). Analiza şi evaluarea firmei. Ed. Orizonturi
Universitare, Timişoara.
14. Drucker, P. (2001). Eficienţa factorului decizional. Bucureşti, Editura Destin.
15. Duran ,V., (2000). Finanţe. Editura Mirton, Timişoara.
16. Duţescu, A., (2001). Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale
de contabilitate. Ed. CECCAR, Bucureşti.
17. Feleagă, N., (2013). Sisteme contabile comparate, editia a 2-a. Ed. Economică,
Bucuresti, 2013.

139
18. Ghic, G., & Grigorescu, C., J., (2012). Analiza economico-financiara. Repere
teoretice si practice. Editura Universitara, Bucureşti.
19. Hoanţă, N., (2007). Evaziune Fiscală. Ed Tribuna Economică, Bucureşti.
20. Matei, Ghe., (2008). Finanţe Publice. Tipografia Universităţii Craiova.
21. Marinescu, P., (2003). Managementul instituţiilor publice. Editura Universităţii din
Bucureşti.
22. Mazilu, A., (1999). Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă est-europeană.
Editura Economică, Bucureşti.
23. Morar, I., (2000). Sistemul Fiscal Românesc. Tradiţie şi capacitate de Adaptare. Ed.
Dacia, Cluj.
24. Munteanu, C., Horobeţ, A., (2003). Finanţe Transnaţionale. Editura All Beck.
25. Negoiţă,Al., (1993). Drept administrativ şi Ştiinţa Administraţiei. Editura Atlas Lex,
Bucureşti.
26. Pântea, I., P., & Bodea, Gh., (2012). Contabilitate românească conformă cu
Directivele europene. Ed. Intelcredo, Deva.
27. Plumb, I., Androniceanu, A., (2002). Managementul serviciilor publice. Editura
Economică, Bucureşti.
28. Possler, L., & Lambru, Gh., (2012). Contabilitatea întreprinderilor. Ed. Fundaţiei
„Andrei Şaguna”, Constanţa.
29. Ristea, M., (2007). Contabilitatea financiară. Ed. Universitară, Bucureşti.
30. Robu D. M., (2014). Contabilitate generală. Editura ASE Bucureşti.
31. Stancu, I., (2007). Gestiunea financiară a agenţilor economici. Ed. Economică,
Bucureşti.
32. Sîrbu, C., (2012). Analiza economico-financiară. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
33. Şerban, E., C., (2008). Analiză economico-financiară. Editura Bren, Bucureşti.
34. Talpoş, I., (2005). Finanţele României. Ed. Sedona, Timişoara.
35. Trăilescu, A., (2002). Tratat elementar de drept administrativ, Editura All Beck.
36. Turdean, M., S., (2012). Statistică. Editura Pro Universitaria, Bucureşti.
37. Vasile, R., (2004). Monedă şi Politică Fiscală. Ed Uranus, Bucureşti.
38. Văcărel, I., (2002). Finanţe Publice. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
39. Văcărel I. (2001). Finanţe publice. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

140
40. Verboncu I., Zalman, M., (2005). Management şi performanţe. Editura Universitară,
Bucureşti.
41. Zamfir, C., (2008). Politici sociale în România. Ed Expert, Bucureşti.

Articole:
1. Agh, A., (2008). Challenges for the MLG in the EU. Introductory Statement at The
Ateliers of the Committee of the Regions, p. 4-6.
2. Adcock, R., Collier, D., (2001). Measurement validity: A shared standard for
qualitative and quantitative research. The American Political Science Review 95(3):
529–546.
3. Alecu, G., (2010). Contabilitatea instituţiilor publice. Convergenţe cu IPSAS. Tribuna
Economică Publishing House, Bucharest.
4. Andres, A., R., (2006). Software piracy and income inequality. Applied Economics
Letters 13(2): 101–105.
5. Anselmo, I., Brezzi, M., Raimondo, L., (2003). Making administrations accountable:
the experience of the Italian performance reserve system, June 2003. V European
Conference on Evaluation of the Structural Funds, Budapest, p. 7-9.
6. Alesina, A., Spolaore, E., Wacziang, R., (2000). Economic Integration and Political
Disintegration, 2000. American Economic Review, 90, p. 1280-1286.
7. Alesina, A., Angeloni, I., Schuknetch, L., (2005). What does European Union do?,
2005. Public Choice, 123, p. 2-3.
8. Apodaca, C., (2004). The rule of law and human rights. Judicature 87(6): 292–299.
9. Arndt, C., (2008). The Politics of Governance Ratings. International Public
Management Journal, vol. 11, nr. 3, pp. 275-297.
10. Bache, I., (2008). Europeanization and Multilevel Governance, Cohesion Policy in the
European Union and Britain. Rowman & Littlefield Publisher Inc, 2008, p. 11-20.
11. Bache, I., (2008). Researching multi-level governance. Jan.2008, Presentation to the
Governance and Sustainability Seminar Series, University of Westminster,, slides no.
10-12.
12. Bagarani, M., Bonetti, A., Zampino, S., (2007). Decentralization of territorial policy
in Italy: the coherence with the model of multi-level governance and the effects on
responsabilities of public spending. 2007, Economics & Statistics Discussion Paper,
38, p. 2-8.

141
13. Bellanca, S., Vandernoot, J., (2013). La comptabilité publique belge et ses
implications par rapport aux normes internationale. La Revue du Financier
14. Bollen, K., A., (1993). Liberal democracy: Validity and method factors in cross-
national measures. American Journal of Political Science 37(4): 1207–1230.
15. Borzel, T., (2005). Mind the Gap! European integration between level and scope.
2005, Journal of European Public Policy, 12/2, p. 5-9.
16. Bruszt, L., (2007). Multi-level Governance – The Eastern Version Emerging Patterns
of Regional Developmental Governance in the New Member States. 2007, EUI
Working Papers, 13, p. 1,5-7.
17. Carmichael, P., (2002). Multi-level Governance. Review of Public Administration, 9,
p. 5-7.
18. Campbell, D., T., Fiske, D.,W., (1959). Convergent and discriminant validation by the
multitrait–multimethod matrix. Psychological Bulletin 56: 81–105.
19. Carson, R., T., (1998). Referendum design and contingent valuation: The NOAA
panel’s no-vote recommendation. The Review of Economics and Statistics 80(2):
335–338.
20. Crisan, L., Crişan, G., (2008). Multi-level Governance as political model and its
influence at the level of European Union. 2008, Buletin UASVM, 65, p. 96-98.
21. Chiriac, C., (2009), Emergenţa modelului Multi-Level în România. Revista
Transilvană de Ştiinţe Administrative.
22. Christiaens, J., Reyniers, B., Rollé, C., (2010). Les conséquences des IPSAS sur la
réforme des systèmes d’information financière publique: étude comparative. Revue
Internationale des Sciences Administratives nr. 3 (Vol. 76).
23. Cronbach, L., Meehl, P., (1955). Construct validity in psychological tests.
Psychological Bulletin 52(4): 281–302.
24. Cugleşan, N., (2006). Multi-level governance in the EU: What Model for Romania?.
EuroJournal, 10, p. 2-3,9.
25. Dumitraşcu, M., Feleagă, L., Feleagă, N., (2015). The Practical Implementation of
Corporate Governance Principles for Romanian State Owned Enterprises. „Audit
Financiar” Journal, no. 121 – 1/2015
26. Dunning, J., H., (2005). Re-evaluating the benefits of foreign direct investments.
Transnational Corporations, vol.3, no.1, February 2005.

142
27. Faguet, JP., (2005). Governance from below. A theory of Local Government with two
empirical tests. Political Economy and Public Policy Series, 12, p. 6.18.
28. Fallon, J., Richard, H., (1997). The rule of law as a concept in constitutional
discourse. Columbia Law Review 97(1): 1–56.
29. Farazmand, A., (2004). Sound Governance: Policy and Administrative Innovations.
Westport: Praeger Publishers.
30. Fukuyama, F., (2013). What Is Governance?. Governance, vol. 26, nr. 3, pp. 347-368.
31. Gray, H., (2007). Governance for economic growth and poverty reduction: Empirical
evidence and new directions reviewed., http://www.gsdrc.org/docs/open/RET422.pdf.
32. Hart, D., Atkins, R., Youniss, J., (2005). Knowledge, youth bulges, and rebellion.
Psychological Science 16(8): 661–662.
33. Hirschman, A., O., (2004). Exit, voice, and loyalty. Cambridge, MA: Harvard
University Press. International Development Association. IDA’s performance-based
allocation system: IDA rating disclosure and fine-tuning the governance factor.
Washington DC: International Development Association.
34. Hooghe, L., Marks, G., (2014). Types of Multi-Level Governance, 2002. Work Paper
of Department of political Science of University of North Carolina, p. 10.
35. Ilie, D., Alecu, G., (2011). Convergenţa contabilităţii publice cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate pentru sectorul public (IPSAS), Revista Audit
Financiar, No. 10, pp.36-41.
36. Ivan, M., V., Iacovoiu, V., (2014). Politici guvernamentale care favorizează
contribuţiile pozitive ale influxurilor de investiţii străine. Conferinţa Internaţională
„Politici financiare şi monetare în Uniunea Europeană”.
37. Jetmar, U., (2005). Multi-level Governance leads to the Necessity for High Proficiency
in Vertical Integration. University of JEP in Usti nad Labem, p. 4.
38. Jung, M., (2006). Host country attractiveness for cdm non-sink projects. Energy
Policy 34(15): 2173–2184.
39. Kaufmann, D., Kraay, A., (2002). Growth without governance. Economia 3(1): 169–
229.
40. Kaufmann, D., Kraay, A., Mastruzzi, M., (2007). The Worldwide Governance
Indicators Project. Answering the Critics, World Bank Policy Research Working
Paper.

143
41. Kurtz, M., Schrank, A., (2006). Growth and governance: Models, measures and
mechanisms. Journal of Politics 69(2): 538–554.
42. Jung, M., (2006). Host country attractiveness for cdm non-sink projects. Energy
Policy 34(15): 2173–2184.
43. Kaufmann, D., Kraay, A., (2002). Growth without governance. Economia 3(1): 169–
229.
44. Kurtz, M., Schrank, A., (2006). Growth and governance: Models, measures and
mechanisms. Journal of Politics 69(2): 538–554.
45. Lequiller, F., (2014). Statistiques de finances publiques: après les crises,
l’harmonisation se renforce, Statistique et société. Dossier: la statistique européenne,
Vol. 2, nr. 1.
46. Moraru, A., Ghinea, A., (2004). Considerente privind procesul de descentralizare în
România. Reforma Administrativ-Teritorialâ. IPP Bucureşti, 2004, p. 5-8, 22.
47. Olken, B., A., (2006). Corruption perceptions vs. corruption reality. NBER Working
Paper No. 12428.
48. Patterson, M., L., (1990). On the construct validity and developmental course of
rapport. Psychological Inquiry 1(4): 320–321.
49. Perry, J., L., (1996). Measuring public service motivation: An assessment of construct
reliability and validity. Journal of Public Administration Research and Theory: J-
PART 6(1): 5–22.
50. Peters, B., Pierre, J., (2000). Is there a governance theory?. Draft paper presented at
the IPSA conference in Quebec, p. 2-5.
51. Pfeiffer, C., (2005). Media use and its impacts on crime perception, sentencing
attitudes and crime policy. European Journal of Criminology 2(3): 259–285.
52. Popa, A., F., Ţurlea, C., Dobre, E., Dobre, F., (2014). The influence of audit upon the
earning management process. Proceedings of the 9th International Conference
Accounting and Management Information Systems (AMIS 2014), pp. 691- 701
53. Pollack, M., (1994). Creeping competence. The expanding agenda of the European
Community, 1994, Journal of European Public Policy, 14/2 p. 10-13.
54. Popescu, G., (2007). Structural Dynamic of the public sector and multilevel
governance: beween hierarchies, market and network forms. 2007, NSPA studies, p.
7-10.

144
55. Razafindrakoto, M., Roubaud, F., (2006). Are international databases on corruption
reliable? A comparison of expert opinion surveys and household surveys in Sub-
Saharan Africa. Paris: DIAL.
56. Seligson, M., A., (2006). The measurement and impact of corruption victimization:
Survey evidence from Latin America. World Development 34(2): 381–404.
57. Smith, G., T., (2005). On construct validity: Issues of method and measurement.
Psychological Assessment 17(4): 396–408.
58. Stanciu, V., Tinca. A., (2014). A critical look on the student’s Internet use – an
empirical study, Journal of Accounting and Management Information Systems. Vol
13, no. 4/2014, pp. 739-754, ISSN 1582-2214.
59. Studemund, A., H., (1997). Using econometrics: A practical guide. Reading. MA:
Addison-Wesley Educational Publishers.
60. Thomas, M., A., (2007). The governance bank. International Affairs 83(4): 729–745.
61. Thomas, M., A., (2010). What Do the Worldwide Governance Indicators Measure?.
European Journal of Development Research, nr. 22, pp. 31-54.
62. Ţuţueanu, G., Şerban, E.C., (2012). The influence of european financial stability
facility on system of governance in european union countries. The 6-th International.
Management Conference - November 5th-6th 2012.
63. Ţuţueanu, G., Şerban, E., C., (2015). The effects of viable marketing to sustainable
development. Eurasian Business Review.
64. Underwood, B., J., (1957). Psychological Research. New York: Appleton-Century-
Crofts.
65. Szczerski, K., (2014). The EU multi-level governance in post comunist conditions
institutional.
66. Zaman, Ghe., Geamănu, M., (2014). Eficienţa economică. Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti.

Legi:
1. Legea 215/2001, privind administraţia publică.
2. O.G. 25/2002, pentru aprobarea funcţionării consiliilor locale.
3. Legea 195/2006, Legea cadru a descentralizării.

145
4. H.G. 139/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii cadru
pentru descentralizare.
5. OMFP 3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor Contabile.

Surse internet:

1. www.anaf.ro
2. www.govindicators.org
3. www.data.bank.woldbank.org
4. www.indicatoriperformanta.ro
5. www.mfinante.ro
6. www.fonduriadministratie.ro
7. www.bvb.ro
8. www.ec.europa.eu
9. www.bnr.ro
10. http://www.weforum.org/reports/global-competitiveness-report-2014-2015
11. http://www.weforum.org/reports
12. www.ec.europa.eu/eurostat

146