TEZA DE DOCTORAT LAZAR CRISTIANA DANIELA-semnat

AUDITUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA 2017
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR
Kopis Ramona Minodora

O = UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIșOARA
OU = BIROUL DE STUDII DOCTORALE
25/10/2017 10:37:56 UTC+02
TEZĂ DE DOCTORAT
AUDITUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN

ROMÂNIA
Comisia de susținere publică
Prof.univ.dr. ȘTEFEA PETRU, președinte Universitatea de Vest din Timișoara

Prof.univ.dr. PEREȘ ION, conducător de doctorat Universitatea de Vest din Timișoara
Prof.univ.dr. TABĂRĂ NECULAI, referent Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Prof.univ.dr. BOSTAN IONEL, referent Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Prof.univ.dr. MATEȘ DOREL, referent Universitatea de Vest din Timișoara
Autor,
Lazăr (căs. Munteanu) Cristiana Daniela
2017
1|Page
CUPRINS
Lista tabelelor 5
Lista figurilor 7
Lista anexelor 8
Lista abrevierilor 9
Introducere 12
Generalități asupra subiectului cercetării. Obiective 12
Metodologia de cercetare 17
CAPITOLUL I: CONTEXTUL ISTORIC AL APARIȚIEI ȘI EVOLUȚIEI 20
AUDITULUI PUBLIC INTERN; DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1. Gândirea economică în feudalism; apariția științei contabile și a elementelor de 20
audit
1.2. Premisele apariției capitalismului și a auditului modern 25
1.3. Conceptele de audit intern și extern 34
1.4. Caracteristici ale auditului intern 36
1.5. Controlul intern – instrument de lucru al auditului 37
1.6. Organizarea auditului intern în România 43
1.7. Concluzii preliminare 45
CAPITOLUL II: STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL 46
ACHIZIȚIILOR PUBLICE
2.1. Strategia Europa 2020: creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii 46
2.2. Cartea Verde privind modernizarea achizițiilor publice 56
2.3. Reforma în domeniul achizițiilor publice 57
2.4. Noutăți legislative privind procedurile de achiziții publice; măsuri luate de 61
România pentru integrare europeană
2.5. Orientarea achizițiilor publice spre mediul on-line 69
CAPITOLUL III: SISTEMUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA 75
3.1. Armonizarea cadrului legislativ în domeniul achizițiilor publice 75
3.2. Principiile achiziției publice 76
3.3. Aparatul instituțional al sistemului achizițiilor publice din România 79
3.4. Etapele și riscurile procesului de achiziție publică 82
3.5. Etica în achiziții 86
2|Page
3.6. Strategia națională de sănătate 2014-2020 - instrument cadru de articulare la 92

direcțiile formulate în strategia Europa 2020
CAPITOLUL IV: ORGANIZAREA SISTEMULUI SANITAR DIN 97
ROMÂNIA
4.1. Cadrul legislativ al sistemului sanitar din România 97
4.1.1. Noțiunile de sănătate, sistem de sănătate, sănătate publică, asistență sanitară, 97
îngrijiri, medicale
4.2. Sisteme de asigurări de sănătate; scurt istoric al sistemului sanitar românesc 99
între anii 1949-2016
4.3. Reforma în sănătatea românească și spitalele din România 105
4.4. Sisteme de sănătate și asigurări sociale din țări europene 109
4.5. Descrierea sistemului de sănătate românesc actual. Deficiențe. Finanțarea 113
sistemului de sănătate
CAPITOLUL V: CADRUL DE FUNCȚIONARE AL AUDITULUI 122
ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA
5.1. Achiziții publice-considerente generale. Descrierea modului general de 122

desfășurare a unei achiziții publice
5.2. Frauda în achizițiile publice 125
5.3. Rolul auditorului și auditului public intern în spitale 126
5.4. Desfășurarea misiunii de audit intern 130
5.5. Cadrul teoretic și empiric de desfășurare a achiziției directe în spitale; riscuri 133
5.6. Auditul achiziției publice directe de produse în SEAP-abordare practică 139
5.6.1. Pregătirea misiunii de audit pentru achiziția directă de produse 140
5.6.2. Intervenția la fața locului (munca de teren) 152
5.6.3. Elaborarea raportului public intern. Urmărirea recomandărilor 158
CAPITOLUL VI: COMPARAREA CADRULUI DE FUNCȚIONARE AL 164

AUDITULUI ACHIZIȚIILOR ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA,
CU CEL DIN ȚĂRILE U.E.
6.1. Considerații generale 164
6.2. Conceptele de control intern și audit, la nivel european 165
6.3. Auditul public intern al unor țări europene 167
3|Page
6.4. Analiza cadrului de funcționare al auditului și achizițiilor publice în sistemul 170

sanitar din România și Ungaria
CAPITOLUL VII: MODELAREA ECONOMETRICĂ A RISCURILOR

CARACTERISTICE ACHIZIȚIILOR DIRECTE DIN UNITATEA 175
SPITALICEASCĂ – studiu de caz
7.1. Necesitatea și oportunitatea cercetării 175
7.2. Obiectul cercetării. Definirea problemei 178
7.3. Ipotezele cercetării 181
7.4. Obiectivele cercetării 182
7.5. Metodologia și etapele cercetării 184
7.6. Stabilirea criteriului de performanță 186
7.7. Prelucrarea datelor 187
7.7.1. Alegerea eșantionului 187
7.7.2. Centralizarea și gruparea datelor 188
7.7.3. Verificarea reprezentativității eșantionului 193
7.7.4. Prelucrarea statistico-econometrică a datelor 195
7.7.5. Calculul probabilităților 195
7.7.6. Verificarea legilor de distribuție a probabilităților 197
7.7.7. Determinarea punctajului riscurilor și ierarhizarea acestora 200
7.7.8. Determinarea factorilor de influență 204
7.7.9. Stabilirea tipului și intensității legăturii 204
7.7.10. Prefigurarea unui model econometric de calcul a consecințelor materializării 206

riscurilor
7.7.11. Analiza rezultatelor și elaborarea de concluzii referitoare la realitatea 210
ipotezelor și gradul de îndeplinire a obiectivelor
7.8. Verificarea îndeplinirii criteriului de performanță 212
7.9. Importanța și aplicabilitatea cercetării econometrice 213
Concluzii generale și contribuții proprii 216
Bibliografie 223
Anexa nr.1. Fișe de Identificare și Analiză a Problemelor 238
Anexa nr.2. Centralizarea datelor din FIAP-uri 338
Anexa nr.3. Centralizarea datelor cu precizarea cauzelor riscurilor 351
4|Page
LISTA TABELELOR
Tabel nr. 1.3.1. Diferențe între auditul extern și auditul intern 35
Tabel nr. 2.4.1. Noutăți în achizițiile publice 63
Tabel nr. 3.4.1. Riscurile frecvente ale procesului de achiziție 84
Tabel nr. 5.6.1.1. Declarația de independență 141
Tabel nr. 5.6.1.2. Informații preliminare 142
Tabel nr. 5.6.1.3. Chestionar de luare la cunoștință 143
Tabel nr. 5.6.1.4. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile 144
Tabel nr. 5.6.1.5. Activități/ riscuri semnificative 145
Tabel nr. 5.6.1.6. Punctajul total al riscurilor semnificative 146
Tabel nr. 5.6.1.7. Gradul de risc 147
Tabel nr. 5.6.1.8. Riscuri semnificative pentru obiectivele auditabile cu grad 148
mare/mediu de risc
Tabel nr. 5.6.1.9. Programul de audit 149
Tabel nr. 5.6.1.10. Programul preliminar al intervențiilor la fața locului 150
Tabel nr. 5.6.2.1. Lista de verificare 4 (LV4) corespunzătoare obiectivului nr. 4 153
Tabel nr. 5.6.2.2. Testul 1 pentru obiectivul nr. 4 153
Tabel nr. 5.6.2.3. Nota de relații nr. 3 154
Tabel nr. 5.6.2.4. Fișa de identificare și analiză a problemei pentru 156

obiectivul ,,identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP”
Tabel nr. 5.6.2.5. Minuta ședinței de închidere 157
Tabel nr. 5.6.2.6. Calendarul implementării recomandărilor 162
Tabel nr. 5.6.2.7. Fişa de urmărire a recomandărilor 162
Tabel nr. 6.4.1. Practici negative întâlnite în România și Ungaria 173
Tabel nr. 7.6.1. Coeficienții de importanță ai obiectivelor parțiale 187
Tabel nr. 7.7.2.1. Gruparea datelor după costul total al produsului 190
Tabel nr. 7.7.2.2. Gruparea datelor după total alte cheltuieli 191
Tabel nr. 7.7.2.3. Gruparea datelor după cost general/ produs 192
Tabel nr. 7.7.3.1. Calculul mediei și abaterii standard a eșantionului 194
Tabel nr. 7.7.5.1. Determinarea probabilităților de apariție și de efect al riscurilor 196
Tabel nr. 7.7.7.1. Calculul punctajelor totale ale riscurilor 201
Tabel nr. 7.7.7.2. Ierarhia riscurilor în funcție de punctaj 201
5|Page
Tabel nr. 7.7.7.3. Calculul probabilității agregate a riscurilor 203
Tabel nr. 7.7.7.4. Ierarhia riscurilor în funcție de probabilitatea agregată 203
Tabel nr. 7.7.11.1. Tabloul verificării ipotezelor 210
Tabel nr. 7.7.11.2. Tabloul realizării obiectivelor cercetării 211
Tabel nr. 7.8.1. Calculul coeficientului mediu de îndeplinire a obiectivelor 212

parțiale
6|Page
LISTA FIGURILOR
Figura nr. 5.6.1.1. Probabilitatea de manifestare a riscurilor 146
Figura nr. 7.2.1. Etapele, acțiunile și raționamentele procesului de management al 180

riscului
Figura nr. 7.7.2.1. Diagrama/histograma după cost total produs 190
Figura nr. 7.7.2.2. Diagrama/ histograma după cost general/ produs 193
Figura nr. 7.7.6.1. Reprezentarea grafică aleatorie a frecvențelor absolute de 197

apariție a riscurilor
Figura nr. 7.7.6.2. Reprezentarea grafică aleatorie a frecvențelor absolute de 198
apariție a riscurilor; reordonare după criteriul de maxim
Figura nr. 7.7.6.3. Distribuția aleatorie a probabilităților statistico-economice de 199
materializare a riscurilor
Figura nr. 7.7.6.4. Distribuția ordonată a probabilităților de materializare a 199
riscurilor
Figura nr. 7.7.7.1. Relațiile dintre cele două câmpuri de probabilitate 202
Figura nr. 7.7.9.1. Reprezentarea grafică a probabilităților statistico-economice în 205

funcție de cele statistico-matematice
7|Page
LISTA ANEXELOR
Anexa 1. Fișe de Identificare a Problemelor 238
Anexa 2. Centralizarea datelor din FIAP-uri 338
Anexa 3. Centralizarea datelor cu precizarea cauzelor riscurilor 351
8|Page
LISTA ABREVIERILOR
AAIR - Asociaţia Auditorilor Interni din România
AADR - Agenţia pentru Agenda Digitală a României
ALOP - Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituției bugetare
ANAP - Agenția Națională pentru Achiziții Publice (fostă ANRMAP)
ANAES - Agenţia Naţională de Acreditare şi Evaluare în Sănătate (Franța)
ANI - Agenția Națională de Integritate
ANMCS - Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate
APMGR - Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din Romania
ARACHNE – Aplicație informatică pentru detectarea riscurilor în sistemul de achiziții publice
ANRMAP - Autoritatea Națională pentru Reglementare și Monitorizarea Achizițiilor Publice
(actual: ANAP)
BVC - Bugetului de Venituri și Cheltuieli
CAFR - Camera Auditorilor Financiari din România
CAPI - Comitetul pentru Audit Public Intern
CASJ - Casa de Asigurări de Sănătate Județeană
CEE - Comunitatea Economică Europeană
CFP – Control financiar preventiv
CFR - Colegiul Farmaciștilor din România
CIAP - Comitetul Interministerial pentru Audit de Programe (Le Comité interministériel dáudit
des programmes - CIAP)
CMDR - Colegiul Medicilor Dentiști din România
CMR - Colegiul Medicilor din România
CNSC - Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
CNSC - Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
CPV - Vocabularul Comun al Achiziţiilor Publice (Common Procurement Vocabulary)
COCO – Criterii de control-cadru de lucru (Criteria of Control Framework)
COSO - Comitetul de Sponsorizare a Organizațiilor (Committee of Sponsoring Organization of
The Treadway Commission)
DEAU - Documentul European de Achiziție Unic
DGB - Direcția Generală de Buget
DRASS - Direcţia Regională a Problemelor de Sănătate şi Sociale
9|Page
DRG – Grup de diagnostic (Diagnosis Related Groups)

DSP - Direcția de Sănătate Publică
DSPJ - Direcția de Sănătate Publică Județeană
EFFECT - Proiectul „Îmbunătăţirea procedurilor de achiziţii publice eficiente energetic
pentru o creştere economică echilibrată a zonei Europa de Sud-Est”
EGHI - indicator de sănătate european (Expert Group on Health Information)
EMAS - Schema de Eco-Management şi Audit (Eco-Management and Audit Scheme)
FC - Fondul de Coeziune (unul dintre fondurile structurale și de investiții europene)
FCRI - Formularul de Constatare și Raportare a Iregularităților
FEDR- Fondul European de Dezvoltare Regională
FIAP - Fișa de Identificare și Analiză a Problemei
FNUASS - Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
FSE – Fondul Social European
GDI - Grupuri de Diagnostic Înrudite (sistem informatic în domeniul sănătății)
GEF - Sistemul de Gestiune Electronică a Fişelor Pacienţilor
IIA - Institutul Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors)
IFAC - Federația Internațională a Contabililor (International Federation of Accountants)
IGAE - Controlul General al Administrației de Stat (Intervención General de la Administración
del Estado), Spania
INTOSAI - Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (The International
Organization of Supreme Audit Institution)
IMM - Întreprinderi Mici și Mijlocii
IPPF - Cadru International de Practici Profesionale (International Professional Practices
Framework), referitor la audit
ISA - Standardele Internaționale de Audit (International Standard on Auditing)
JOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (pentru achiziții publice)
LOLF – Legea bugetară franceză (La loi organique relative aux lois de finances)
LV – Lista de Verificare
MFP - Ministerului Finanțelor Publice
OBP - Organizație bugetară publică (Ungaria)
OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OLAF - Oficiului European de Luptă Antifraudă
OMS - Organizația Mondială a Sănătății
10 | P a g e
PAAP - Programul Anual al Achizițiilor Publice

PIB – Produsul intern brut
PPC - Consiliu de Practici Profesionale , referitor la audit
PPF - Cadrul de Practici Profesionale (Professional Practices Framework)
RAP - Raport Anual de Performanță (Franța)
RE - Sistemul de Reţete Electronice (sistem informatic în domeniul sănătății)
ROF – Regulamentul de Organizare și Funcționare
SAE - Serviciul de Achiziții de Stat
SCAS - Sistemul Cardului de Asigurare de Sănătate (sistem informatic în domeniul sănătății)
SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice
SMIS - Sistemul Unic de Management al Informației
SMURD - Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare
SNA - Strategia Națională Anticorupție
SUI - Sistemul Unic Integrat (sistem informatic în domeniul sănătății)
ȘOBP - Șeful organizației bugetare publice (Ungaria)
TED – bază de date electronica (Tenders Electronic Daily) a Uniunii Europene, pentru achiziții
publice
TIC - Tehnologia Informației și Comunicării
TFUE - Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene
TVA - Taxa pe Valoarea Adăugată
UCAAPI - Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
UCVAP - Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice
UGAP - Uniunea Grupurilor de Achiziții Publice (Union des groupement dàchats publics,
Franța)
UE - Uniunea Europeană
UPU – Unitatea de Primiri Urgențe
11 | P a g e
INTRODUCERE
GENERALITĂȚI ASUPRA SUBIECTULUI CERCETĂRII. OBIECTIVE
Evoluția umanității s-a putut produce datorită unui sistem de factori de multe tipuri, din
care probabil face parte și nevoia de a stăpâni evenimentele din jur: de la nevoia de a controla
focul, până la dorința omului modern de a controla fenomenele economice înconjurătoare.
Întotdeauna, de-a lungul evoluției economiei, omul a simțit nevoia de echilibru, de
control a desfășurării evenimentelor, care aveau loc în jurul său, fie în natură fie în societate.
Societatea omenească este un mare sistem funcțional și ca orice sistem, are mai multe
elemente componente. Un astfel de element este și sistemul economic, iar starea acestuia de
echilibru este relativă datorită multor factori externi și interni, care-l influențează (Țogoe D.,
2008).
Originea expresiei „control” provine de la latinescul „contra rolus” care poate fi tradusă
ca verificare a unei informaţii prin comparare cu o alta. În Imperiul Roman obligaţiile fiscale ale
contribuabililor erau înscrise în două registre controlate de persoane diferite. Aceste registre erau
denumite „rol” şi „contra rol”, iar onestitatea persoanelor care lucrau cu banii publici se verifica
prin compararea între ele a celor două registre. Evident compararea, confruntarea acestor registre
ne duce cu gândul la necesitatea formării unei imagini de ansamblu asupra folosirii banilor, la
detectarea neregulilor (gen-onestitatea persoanelor care le țineau), adică la unele caracteristici ale
auditului. Expresia ,,audit” provine de la latinescul ,,audire” care înseamnă a asculta, a audia, iar
verbul englezesc ,,to audit” este tradus prin a controla, a verifica, a inspecta. În fapt, termenul
,,audit” de conotație anglo-saxonă, acoperă în esență aceeași idee ca și termenii de ,,revizie”,
,,verificare”, sau ,,control”, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, de rigoare,
calificare (Tabără N., Horomnea E., ș.a., 2001).
În epoca antichității romane, persoanele responsabile cu administrarea banilor publici
erau periodic „ascultate” de către o echipa de „auditori” care prezentau Rapoarte în fața
Senatului.
Există documente ce atestă faptul că și mai târziu în feudalism conceptul de „audit” era
folosit spre exemplu în timpul regelui Eduard I al Angliei, sau în timpul reginei Elisabeta I care
numea în anul 1559, auditori care să controleze cheltuielile publice (www.oeconomica.ro).
Așadar, originea auditului poate fi considerată ca fiind foarte veche, apărând odată cu
nevoia evidențierii fenomenelor economice, chiar dacă abia târziu, în epoca modernă, a purtat
numele care sub care este consacrată. Din cercetările și studiile întreprinse de-a lungul timpului
de istorici, reiese în mod deductiv faptul că dezvoltarea vieţii sociale şi formarea țărilor nu s-ar fi
12 | P a g e
putut realiza fără colectarea de impozite şi taxe, toate acestea determinând necesitatea de a ţine
socoteli, deci de a face calcule și implicit de a avea grijă de aceste calcule.
În piramida lui Maslow, nevoia de sănătate este situată la bază, pe al doilea nivel, fiind
una dintre dezideratele principale, alături de nevoia de siguranță a familiei sau de moralitate și
proprietate. Acest lucru este verificat de faptul că primele instituții de îngrijire a sănătății au
apărut în evul mediu, funcționând pe lângă biserici și fiind guvernate și finanțate de către
acestea. Din această epocă datează primii germeni ai spitalului ,,de stat”, pentru că în acele
spitale de pe lângă biserici erau tratate persoanele care nu își puteau permite financiar să aibă un
medic personal. Treptat, de-a lungul istoriei, societatea umană a evoluat și implicit au evoluat și
toate sistemele din care omul făcea parte, inclusiv cel de îngrijire a sănătății. Astfel aceasta s-a
dezvoltat, culminând în zilele noastre cu un întreg sistem care este cunoscut sub denumirea de
,,sistem sanitar”.
Obiectivul esențial al unui sistem sanitar modern este asigurarea sănătății, iar în orice
țară civilizată statul trebuie să garanteze pentru un sistem de ocrotire a sănătății eficient,
competent și echidistant pentru fiecare cetățean. Sistemul de sănătate este definit în World
Health Report ca fiind sistemul care cuprinde toate activitățile ce au ca scop menținerea,
restabilirea și promovarea stării de sănătate.
Starea de sănătate a unei populații este dată de starea de sănătate a fiecărui individ al
acesteia. Starea de sănătate individuală poate fi considerată un mix între factorii economici,
sociali, biologici și sociali și nu trebuie caracterizată doar prin inexistența bolii, ci și prin starea
de prosperitate fizică, socială și mentală.
Modelul Lalonde (Ministrul canadian al sănătății din 1974) demonstrează că factorii care
influențează sănătatea au diferite ponderi, dintre care cel mai important ar fi starea economică ce
influențează sănătatea în proporție de 50%, urmată de alți factori cum sunt moștenirea de
material genetic, factorii de mediu, stilul de viață și educația individului.
Starea economiei unei țări este pusă în evidență într-o anumită măsură, de starea de
sănătate-privită ca indicator. În nicio țară cu un indice mare al stării de sănătate, starea
economică nu este una precară, pentru că cei doi indicatori se influențează reciproc, prin prisma
faptului că factorii cei mai importanți sunt: standardul de viață și nivelul de trai al populației,
nivelul de educație și poluarea.
Nevoia de sănătate a unei națiuni generează consum medical ridicat-care la rândul său
duce la costuri financiare mari.
13 | P a g e
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sistemul de sănătate este responsabil

cu furnizarea serviciilor de menținere, îmbunătățire și refacere a sănătății și de asemenea este
responsabil cu dirijarea acestora astfel încât ele să fie accesibile tuturor. În acest sens, la nivel
mondial sunt susținute: dezvoltarea planurilor naționale de sănătate, consolidarea capacității
instituțiilor de a dezvolta politici de sănătate, evaluarea performanțelor sistemelor de sănătate
(OMS-Guvernanța sistemelor de sănătate; Curta A. I., 2008).
OMS definește sănătatea publică ca ,,arta și știința de prevenire a bolilor, prelungirea
vieții și promovarea sănătății prin eforturile organizate ale societății”, principalele provocări cu
care se confruntă sănătatea publică rămânând: adâncirea inegalităților, excluziunea socială, criza
economică, poluarea mediului (OMS-Servicii de sănătate publică). Starea de sănătate publică
este dată de statutul și performanțele sistemului de sănătate publică. Acesta din urmă poate fi
definit ca ansamblu de elemente independente a căror interdependență contribuie și influențează
sănătatea în general.
Scăderea nivelului de trai în România, după anul 1990, s-a resimțit și în sistemul de
sănătate, contribuind la: reducerea bugetelor spitalelor; înrăutățirea condițiilor de tratament;
penuria medicamentelor și aparaturii medicale performante; cadre medicale insuficiente (medici
și asistenți), datorită salariilor mici din sănătate, sau migrației; exacerbarea fenomenului de
fraudă; accentuarea incompatibilității sistemului de sănătate românesc cu cel european, etc.
În România ultimilor 20 de ani, criza din sistemul sanitar, a dus nu doar la afectarea
stării spitalelor, ci și la afectarea întregului sistem participativ la sănătate, începând cu pacienții
și terminând cu firmele autohtone și distribuitoare care deservesc sistemul sanitar.
Deși statistic vorbim despre o scădere a populației țării prin reducerea natalității,
creșterea mortalității, amplificarea fenomenului de emigrare, totuși nevoia de sănătate este în
continuă creștere cantitativă și calitativă, iar populația plătitoare de contribuții la sănătate nu are
control asupra sistemului pentru care plătește. Această stare de fapt, a determinat România să
aibă în vedere strategii de sănătate cum este Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, care
prin îndeplinirea obiectivelor prevăzute, ar trebui să ducă atât la standarde ridicate de sănătate cât
și la eficiență, eficacitate și economie.
Ca orice sistem complex, cel sanitar cuprinde diferite componente de specialitate, dar și
adiacente care îl deservesc, cum este sistemul de achiziții publice.
Ca parte integrantă a sistemului, achiziția publică este un domeniu asupra căruia s-a
îndreptat cel mai des atenția opiniei publice sens în care este necesară uniformizarea cu
standardele europene. Țintele spre care se îndreptă achiziția publică românească sunt: achiziția
14 | P a g e
ecologică (verde); orientarea achiziției publice către mediul on-line; respectarea principiilor
achiziției publice; etica în achiziții și lupta antifraudă.
În ultimii 11 ani, în România, s-a acordat o atenție deosebită achiziției publice, în scopul
obținerii de performanțe calitative pentru îngrijirea sănătății, începând cu transpunerea prin OG
34/2006 a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European si a Consiliului - privind achizițiile
publice și mai târziu cu Legea 98/2016. De asemenea s-au elaborat ghiduri și norme
metodologice în ceea ce privește acest tip de achiziție, cu scopul de a fi înlăturate orice confuzii
sau suspiciuni de proceduri incorecte practicate de către compartimentele specializate ale
instituțiilor publice.
Un rol deosebit în performanța instituției publice, îl are auditul public intern, prin însăși
misiunea auditorului: de a acorda consultanță, a constata stările de fapt ale sistemului, a observa
riscurile, astfel contribuind la obținerea de plusvaloare în entitatea publică, furnizoare a unui
serviciu public, așa cum este spitalul.
În instituțiile publice, modul în care se desfășoară achizițiile de produse/servicii/lucrări
poate determina pierderi bugetare, în funcție acțiunile/inacțiunile personalului din
compartimentul de specialitate.
Auditorul intern este persoana care poate aduce un plus de valoare instituției, prin
misiunile de audit desfășurate asupra achizițiilor publice. Rolul auditorului intern este acela de a
observa nereguli, inadvertențe, riscurile care deja se manifestă în activitatea de achiziții, sau
riscuri ce pot apărea în viitor și probabilitatea de manifestare a acestora.
Viziunea de ansamblu asupra activității de achiziții publice poate determina auditorul să
tragă concluzii care să ducă la economie de buget, deoarece pe parcursul desfășurării misiunii,
acesta observă fenomenele economice care au loc în acest domeniu și poate sublinia atât
punctele slabe cât și punctele forte.
O astfel de situație este cazul în care în urma unei proceduri de licitație se încheie un
contract în care produsul/serviciul/lucrarea are un preț, iar pe piața liberă SEAP (sistemul
electronic de achiziții publice), același produs/serviciu/lucrare are un preț mai mic.
În mod firesc, în atare situație, auditorul trebuie să-și pună cel puțin următoarele
întrebări:
1. Cu cât ar putea fi mai mică valoarea unui contract de achiziție directă pentru un produs, față
de valoarea contractului pentru același produs, obținut în urma unei proceduri de licitație?
2. În cazul unei achiziții directe care sunt riscurile încheierii de contract pentru un an bugetar?
3. Care sunt riscurile unei achiziții directe și cât de des ar putea apărea acestea?
15 | P a g e
4. În câte cazuri achiziția directă ar aduce o economie bugetului instituției, față de o procedură de
achiziție (conform legii 98/2016-a achizițiilor publice)?
5. Dacă obiectul achiziției trebuie supus unei proceduri anume (conform pragurilor valorice
stipulate de legea actuală) cum pot fi evitate pierderile de bani ce rezultă din obligativitatea
încheierii de contract cu firma câștigătoare?
6. Achiziția directă nu cumva ar trebui considerată o procedură foarte avantajoasă pentru
instituția publică cu condiția emiterii de legislație și norme speciale, metodologii de lucru, etc. ?
7. Care este rolul procedurilor stipulate de noua lege a achizițiilor, dacă în urma acestora rezultă
un preț care duce la risipă de buget prin comparație cu alte prețuri din SEAP la același
produs/serviciu/lucrare?
8. De ce nu se acordă aceeași importanță legislativă achiziției directe ca și celorlalte proceduri
din Legea achizițiilor?
9. Poate fi elaborată o procedură de lucru pentru achizițiile directe efectuate în SEAP (sistemul
electronic al achizițiilor publice)?
10. Pot fi elaborate norme metodologice de lucru detaliate în ceea ce privește achizițiile directe,
aplicabile tuturor spitalelor?
Întrebarea 3, a constituit premisa de la care s-a plecat în studiul de caz efectuat în ultima
parte a cercetării, în capitolul 7 numit ,,Modelare econometrică a riscurilor caracteristice
achizițiilor directe din spital – studiu de caz”, formulându-se 7 ipoteze de lucru și un obiectiv
principal, cu 7 obiective secundare, prezentate de asemenea în acest capitol (a se vedea
subcapitolele 7.3. - Ipotezele cercetării și 7.4 - Obiectivele cercetării).
Trebuie menționat faptul că domeniul riscurilor achiziției publice prezintă un evantai
destul de redus de date ce ar putea fi folosite pentru comparație, deoarece nu există date statistice
la care cercetarea de față să se raporteze. La aceasta, se mai adaugă și necooperarea a
compartimentelor de audit din spitalele românești, în ceea ce privește furnizarea de date necesare
studiului din prezenta lucrare, date cu ajutorul cărora s-ar fi putut realiza și un studiu comparativ;
deși un spital este o instituție publică, iar informațiile ar trebui să fie transparente pentru publicul
plătitor de taxe. Din aceste motive, s-a considerat că cercetarea trebuie să fie extrem de prudentă,
deoarece noțiunea generală de ,,risc” apărută după anul 1989 în România, necesită adaptare
pentru fiecare domeniu de aplicabilitate .
16 | P a g e
METODOLOGIA DE CERCETARE
Achizițiile publice reprezintă un domeniu de actualitate prin prisma faptului că din punct
de vedere economic acestea reprezintă ,,poarta” de risipă sau de economie a fondurilor publice.
SEAP-ul (Sistemul electronic de achiziții publice) este piața, unde instituțiile publice se
întâlnesc cu furnizorii, adică cu firmele specializate în produse/servicii/lucrări, pe domenii de
activitate. În această piață virtuală se realizează achizițiile publice – care urmează reguli și
principii după care funcționează. Considerăm că principiile achiziției publice (nediscriminarea,
tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, asumarea răspunderii)
nu trebuie să aducă atingere principiului economicității, adică a obiectivului de a obține prețuri
contractuale avantajoase pentru un spital, chiar dacă aceasta presupune încheierea de contracte
anuale în urma unei achiziții directe efectuate în SEAP. De aceea achiziția directă nu trebuie
îngrădită ci trebuie reglementată amănunțit, în așa fel încât să prezinte o metodă de economisire
pentru entitățile publice.
Din acest motiv îndreptarea atenției către achiziția directă, face parte din misiunea
cercetării de față, dar ar trebui să fie și o preocupare majoră a auditorilor publici interni, care să
se materializeze prin misiuni de audit cu această tematică, pentru a se putea reliefa rolul
achiziției directe în buna funcționare unei instituții furnizoare de sănătate.
În urma întrebării nr. 3 de la partea de introducere ,,Generalități asupra subiectului
cercetării. Obiective”, precum și a obiectivului principal-de stabili un sistem de indicatori care să
ierarhizeze riscurile în funcție de iminența apariției și de gravitatea consecințelor materializării
acestora, cercetarea va avea un caracter aplicativ.
Pentru a se putea analiza riscurile, în prealabil se va apela la un studiu descriptiv,
considerat a fi potrivit pentru a descrie ,,fenomenul SEAP” prin prisma instituției bugetare
consumatoare de resurse financiare. Studiul riscurilor achizițiilor directe poate fi cuantificat
econometric, pentru a evidenția influența anumitor variabile, asupra economiei unei instituții
bugetare cum este spitalul. Aceste cuantificări econometrice pot reprezenta o aprofundare a
misiunii de audit, cu scopul de îmbunătățire a activității de achiziții.
Trebuie spus încă de la început că lipsa unor cercetări anterioare asemănătoare va limita
foarte mult aplicarea metodei comparative. Astfel, se va apela la statistica matematică și la
calculul probabilităților, iar apoi se va măsura importanța riscurilor cu ajutorul metodei
substituirii în lanț specifică analizei economico-financiare.
Modelarea econometrică la care se va recurge, are un pronunțat caracter explicativ,
pentru că va răspunde la întrebări referitoare la riscurile achiziției directe și un caracter
17 | P a g e
corelaționar deoarece va face legătura între diversele variabile luate în considerare pentru
modelarea riscurilor achiziției directe efectuate în SEAP. De asemenea, cu ajutorul econometriei
auditorul (și nu numai) poate să-și îndrepte munca înspre obținerea răspunsurilor din ipotezele
prezentei cercetări (a se vedea subcapitolul 7.3.), răspunsuri care pot fi orientate către
îmbunătățirea/completarea legislației referitoare la achizițiile publice, sau care pot ajuta la
crearea unui model general, de bază, adaptabil caracteristicilor microeconomice ale fiecărui
spital. Dat fiind faptul că se va utiliza modelarea econometrică, cercetarea are un caracter
cantitativ, sprijinindu-se pe generarea de teorii bazate pe analizarea de date concrete, existente,
caracterul cantitativ fiind datorat numărului de cazuri studiate selectate aleatoriu, după metoda de
selecție mecanică, rezultând eșantionul de 100 de fișe FIAP (a se vedea Anexa nr. 1 din
prezentul studiu).
Îmbinarea diverselor modele de cercetare, în cazul achiziției directe, ar putea avea drept
rezultate:
1. Elaborarea de normative și legi speciale pentru achiziția directă în SEAP;
2. Elaborarea de metodologii de lucru pentru achiziția directă în SEAP;
3. Elaborarea de proceduri interne de achiziții directe, personalizate pentru spital, dar care să
aibă la bază metodologii de lucru generale, aduse la nivel de lege;
4. Perfecționarea sistemului SEAP.
În urma cercetării de pe teren asupra achiziției directe și viziunii de ansamblu asupra
statutului economic a unei entități medicale, auditorul public intern poate contribui nu doar prin
ajutor acordat echipei manageriale, ci și prin aducerea unui plus de valoare întregii activități
economice a entității.
Cercetarea are la bază rezultatele misiunii de audit pentru achizițiile directe dintr-o
perioadă auditată de 6 luni, deci observațiile practice și modelul econometric sunt făcute pentru
această perioadă. Din acest motiv, cercetarea va căpăta o caracteristică de studiu transversal,
pentru că are la bază o perioadă determinată (perioada auditată de 6 luni). Cercetarea achizițiilor
directe se va face prin utilizarea calculului probabilistic și utilizarea statisticii matematice
deoarece datele avute la dispoziție vor trebui prelucrate prin metoda grupării și centralizării
datelor, cu scopul de a se putea obține datele preliminare și necesare calculelor probabilistice.
Cercetarea cazului propus, adică a riscurilor de achiziție directă precum și a consecințelor
economice pe care ele le-ar putea avea dacă s-ar manifesta, impun folosirea logicii matematice,
dar și folosirea metodei substituirii în lanț.
18 | P a g e
În propunerea de cercetare a riscurilor, a manifestării lor și a consecințelor economice

posibile, se impune alegerea unui eșantion de lucru pentru care se va aplica metoda selecției
mecanice; adică se va face aleatoriu, cu scopul de a se stabili inclusiv obiectivitatea și relevanța
cercetării. Evident, dată fiind importanța eșantionului de lucru ales, acesta va fi supus verificării
reprezentativității sale, deoarece un eșantion de lucru greșit ales, va conduce la concluzii eronate
și la un studiu irelevant pentru subiectul cercetării.
19 | P a g e
CAPITOLUL I - CONTEXTUL ISTORIC AL APARITIEI SI EVOLUTIEI

AUDITULUI PUBLIC INTERN; DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1. Gândirea economică în feudalism; apariția științei contabile și a elementelor de audit
În perioada feudală apar noi concepte și teorii economice, apar zorii contabilității și
alături de aceasta, apare și nevoia de a controla ceea ce se întâmplă cu ceea ce omul a agonisit.
Ideile economice erau răspândite în cărți religioase sau filozofice. Gândirea economică era sub
tutela teologiei. Biserica creștină urmărea ordinea morală, dar sunt prevăzute și anumite idei
economice: condamnarea cămătăriei, a luxului și a profitului prea mare. Câștigul trebuie să
rezulte din muncă efectivă și nu din manipularea banilor. Însă odată cu dezvoltarea economică
este acceptată de către biserică și ideea de credit bănesc, care implica existența dobânzilor ce
erau de altfel foarte ridicate. Banii sunt priviți ca instrumente ale circulației mărfurilor, iar
valoarea lor nu depinde de valoarea metalului nobil din care sunt făcuți, ci stabilită arbitrar de
către puterea politică (Popescu Gh., 2004).
Contextul apariției auditului, trebuie înțeles în legătură cu cel al contabilității. Astfel,
nevoia de control derivă de fapt, din nevoia de a ști că evidențele sunt corect întocmite și că
reflectă situația reală a unei economii. De aceea considerăm oportun să facem o scurtă trecere
prin istoria contabilității, astfel vom înțelege și contextul apariției acestuia din urmă.
Evoluția contabilității a fost progresivă, pe măsură ce societatea omenească s-a
dezvoltat și a avut nevoi socio-economice tot mai complexe. La început gândirea economică a
fost o prelungire a gândirii teologice exprimate în textele sacre, ea desprinzându-se de gândirea
moral-religioasă și filozofică înspre epoca modernă. Sunt cunoscute forme foarte vechi de
consemnare a operațiilor economice ce apar sub formă de crestături pe oase de animale, de sfori
înnodate, sau de desene pe pereții grotelor. Ținerea socotelilor cu ajutorul pietricelelor a creat
cuvântul ,,calcul” (din latinescul ,,calculus” care se traduce prin cuvântul ,,pietricică”) și a făcut
posibilă și apariția instrumentelor de calcul gen socotitori, abac, etc.
Faptul că au apărut instrumentele care ajută evidențierea economiei (de genul sistemului
de numerotare arab), reprezintă prima cerință pentru dezvoltarea economică a lumii. Răspândirea
acestui sistem în Europa a fost realizată în perioada papei Silvestru al II-lea (999-1003 d. Hr.). O
contribuţie importantă a fost şi aceea a unui neguțător bogat din Pisa, Leonardo Fibonacci, care a
introdus noua numerotație arabă prin celebrul său tratat ,,Liber Abaci”, în care tratează cele patru
operaţii aritmetice fundamentale, ca o necesitate pentru dezvoltarea comerţului (Rusu D.,
Cuciureanu Șt. 1981; Rusu D., 1972). A doua cerinţă, cea legată de existenţa unui mediu
prielnic, era îndeplinită foarte concret în interiorul republicilor italiene, ce erau caracterizate
20 | P a g e
printr-o mare prosperitate economică susținută de comerț. Astfel apare contabilitatea în partidă
dublă în Genova sau Veneția, veritabile centre ale comerțului din aceea vreme. Apariția și
dezvoltarea contabilității în partidă dublă, putem spune că a fost determinată de necesitatea de a
avea ordine în socotelile comerciale și de a putea controla ceea ce se întâmplă. Un vechi
fragment reprezentativ pentru contabilitate, este din anul 1211 și reprezentă registrele unei bănci
comerciale italiene. În acest document se foloseau termenii de ,,avere” și ,,dare”, care mai târziu
au devenit ,,debit” și ,,credit”.
Din cauza schimbărilor intervenite în mediul economic, contabilitatea va parcurge un
drum lung de la o formă primară către una complexă, pentru a fi capabilă să satisfacă cerinţele
tot mai diverse ale celor ce utilizau informaţia contabilă. Contabilitatea medievală, mai ales cea
italiană, s-a bazat pe următoarele registre principale: memorialul, cartea mare, jurnalul. Însă
cunoaşterea soldurilor din contabilitate pentru furnizori, debitori, creditori, bunuri sau clienți, nu
reflecta întotdeauna situaţia adevărată, va apare o nouă noțiune: inventarierea. Apoi apare contul
de ,,Profit şi Pierderi” (,,Pro e Dommo”): diferenţa dintre totalul debitului şi totalul creditului,
reprezenta rezultatul final. Din dorinţa de a separa rezultatele din operaţiile curente de cele din
operaţiile întâmplătoare, apare contul ,,Noroc şi Nenoroc” pentru reflectarea rezultatelor
determinate de hazard. Era un „subcont” al contului de ,,Profit şi Pierderi” (Dobroțeanu L.,
2004).
Astfel, situaţia întreprinderilor era evidențiată atât de conturi, cât și de inventar.
Conţinutul conturilor era confruntat și pus de acord cu rezultatele inventarierii. Apare deci, la
sfârşit de exerciţiu, un nou procedeu care prezenta în stânga sa bunurile şi debitorii, iar în dreapta
capitalul şi creditorii. Este vorba de bilanţ cu cele două structuri ale sale: activul pentru bunuri şi
creanţe, respectiv pasivul pentru sursele de finanţare.
În 1494, călugărul franciscan italian Luca di Borgo-Luca Paciolo scrie ,,Summa de
arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” în care se regăsește atestat principiul
,,dublei înregistrări”, principiu care în mod cert este unul din obiectivele cercetate de audit în
zilele noastre, cu scopul de a se putea forma imaginea de ansamblu asupra activității organizației
(Rusu D., Cuciureanu Șt., 1981).
Această evoluție a științelor economice care a fost descrisă mai sus și care a fost
generată de nevoia de ordine, era omniprezentă, deoarece oamenii de pretutindeni aveau legături
comerciale, în încercarea de a-și îmbunătăți calitatea vieții (Hanga V. Jacota M., 1964;
Tomulescu C. Ș., 1973; Molcuț E., 2003).
21 | P a g e
Românii au trăit până în veacul al XVIII-lea în mare sărăcie. Organizarea noastră

economică şi cea socială, gravitau în jurul exploatării agricole şi a creşterii animalelor, formând
aproape o autarhie economică. Comerţul destul de redus, nu aducea bani în țară, economia era
mai mult naturală. Fiecare gospodărie boierească sau ţărănească trăia din produsul ei propriu şi-
şi fabrica nu doar hrana, ci şi îmbrăcămintea, uneltele, clădirile etc. . O astfel de economie, nu
permitea dezvoltarea ştiinţei, a tehnicii, a şcolilor, pentru că nu erau venituri cu care acestea să
fie susținute.
Clasele sociale româneşti se reduceau la boierimea - proprietară de pământuri şi la
cultivatorii pământului - sătenii. Curtea domnească era apropiată de proprietari agricoli.
Burghezia bogată din târguri era străină (nemți, armeni) și exista, pentru că exista comerţul
genovez şi polono-săsesc (Panaitescu P.P, 1994; Costăchel V., Panaitescu P.P., Cazacu A.,
1957).
Instituțiile statului ce dominau în epoca medievală românească erau: domnia, biserica,
sfatul domnesc, adunarea țării, armata.
În condițiile unei economii dominate de puteri străine, care aveau diverse forme de
organizare, viața economică era dependentă de “catastife”- acele evidențe ce glăsuiau destul de
detaliat despre toate operațiunile economice ale vremii. În ele era redată întreaga viață
economică: venituri, cheltuieli, taxe, impozite, scutiri, comparații economice, nume ale
contribuabililor, chiar și sumele date drept mită, etc. Aceste registre aveau rol de a evidenția
deduceri de taxe și de a oferi o viziune de ansamblu asupra economiei - care ne trimite cu gândul
la rolul auditorului modern.
În epoca medievală nu existau noțiunile de prevedere a veniturilor și cheltuielilor, adică
nu se pleca de la ceea ce astăzi numim ,,buget de venituri și cheltuieli”. Existau ,,sămile” - un tip
de conturi de gestiune în care se înscriau veniturile și cheltuielile din visteria țării, care au avut
loc deja și care erau făcute de către funcționarii domnești. Sfatul Domnesc (compus din 7 boieri
în general), era cel căruia i se ,,dădea samă” în legătură cu ,,mișcările” tezaurului țării. Altfel
spus, în termenii de azi, Sfatul Domnesc era auditorul, dar și controlorul financiar intern (Mitea
A., ș.a., 2005).
În acest sens majoritatea domnitori români au fost preocupați să aibă o evidență cât mai
clară a finanțelor țării și ale curții domnești. Acest fapt este dovedit de documentele
incontestabile ale vremii, precum ,,Condica de venituri și cheltuieli”, sau ,,Catastihul-jurnal” -
caiet personal de însemnări al voievodului Constantin Brâncoveanu.
22 | P a g e
Condica vistieriei Țării Românești din perioada acestuia, reprezintă un real izvor istoric
economic. Denumirea completă (și originală) a registrului este ,,Catastih de toat(e) rănduialele
căte se vor pune pe țară și de chieltuialel(e) căte se vor chieltui den banii ce se vor strânge den
țară după ce s-au pus Șărban vistier mare onum cum vor scrie înainte ghen(arie) 1 dnileatu
7202”. Acest act înregistrează toate operațiunile financiare ale vistieriei: Rânduielile (adică
intrările) - sumele adunate de la contribuabili (cei rânduiți), pe categorii și subcategorii - de unde
și denumirea generală a birurilor de rânduieli, precum și Cheltuielile (adică ieșirile), ce arătau
cum erau folosiți banii colectați. Cheltuielile erau și ele evidențiate pe categorii: plăți interne,
plăți către Imperiul Otoman (plocoanele oficiale și neoficiale), etc. Toate documentele fiscale
venite din întreg teritoriul țării, de la vistiernicei (aceștia erau reprezentanții vistieriei în județe,
orașe, sate) erau centralizate în această condică, fiind totodată semnate și pecetluite. De aceea se
folosea expresia „Așa cum arată foița cea pecetluită”. ,,Foița cea pecetluită” întocmită de către
grămătic (persoana care ținea socotelile), poate fi considerată evidență contabilă în partidă dublă,
dar putem să considerăm că este o formă incipientă de audit provenită din necesitatea verificării
cifrelor (Ungureanu D., 2007) .
Cheltuielile înregistrate în vistierie reprezintă informații importante în ceea ce privește
raporturile dintre români și otomani. Sunt înregistrate cheltuielile legate de evenimente cum ar fi
pacea de la Karlowitz, vizita lui Brâncoveanu la Adrianopole, plata haraciului spre otomani
(înregistrată amănunțit în fiecare an), sumele oferite drept plocon dar și darurile făcute
(Ungureanu D., 2007).
Cu adevărat demn de luat în seamă, este faptul că în ,,contabilitatea” domnitorului erau
inscripționate pe lângă sumele ,,legale” ce se cuveneau turcilor și sumele acordate drept mită.
Trebuie să amintim de plocoanele ,,neoficiale” de care vorbește Dragoș Ungureanu în lucrarea
,,Ploconul, atribut al diplomației lui Constantin Brâncoveanu”. Aceste plocoane, așa după cum se
observă din studii, erau foarte strict evidențiate. Nevoia de control era cu atât mai mare, cu cât
era mai puternică presiunea asupra poporului, și trebuia știut cum se cheltuia banul public,
dorindu-se cât mai puțină risipă și un control strict al cheltuielilor (Ungureanu D., 2009) .
Introducerea regimului fanariot în Țara Românească și Moldova este considerată de către
istorici ca fiind de fapt replica Înaltei Porți, la situația internațională de la sfârșitul secolului al
XVII-lea prin înlăturarea Imperiul Otoman din Europa. Epoca fanariotă a fost în general
caracterizată de politici fiscale abuzive, dictate atât de necesitățile otomanilor, cât și de lăcomia
domnitorilor, care din cauza statutului lor fragil, căutau să-și plătească creditorii rapid, după care
încercau să se îmbogățească cât încă dețineau puterea. Excepția este reprezentată de domniile lui
23 | P a g e
Constantin Mavrocordat (care a abolit iobăgia) sau a lui Alexandru Ipsilanti (care a încercat să
introducă salarizarea funcționarilor publici). Aceștia au încercat stoparea folosirii din fondurile
publice a unor sume extrem de mari pentru întreținerea administratorilor greci sau pământeni
(Iorga N., 1900; Bărbulescu M. , ș.a., 2014, Brătianu I. Gh., 1946-1947; Corivan N., 1955;
Grigoraș N., 1976; Minea I., 1927; Giurescu, C. C, 1927; Giurescu C., 1943; Giurescu D. C.,
1973).
Între 1711-1821, impunerea şi perceperea dărilor au fost controlate cu deosebită atenţie
de către domnie. (Dobrincu D., 1998). Când se punea problema introducerii sau desfiinţării unui
impozit domnitorii se sfătuiau cu membrii Sfatului Domnesc. Acest lucru îl cunoaștem din
descrierile lui Dimitrie Cantemir, bun cunoscător al situaţiei socio-economice de la începutul
secolului al XVIII-lea. Recunoaștem aici una din funcțiile de bază ale auditului, aceea de
consiliere, pentru managerul de azi și domnitorul de atunci. Sfatul Domnesc era ,,supervizorul”
deciziei domnitorului. Acesta analiza situația ca un adevărat compartiment de audit și îl sfătuia
pe domnitor.
Dimitrie Cantemir ne spune în ,,Descriptio Moldaviae”: ,,Dar fiindcă în vremile ce
urmară boierii s-au înmulțit foarte mult ..., domnii au despărțit, pentru binele țării, veniturile care
mai înainte intrau în aceeași visterie atât pentru cheltuelile domnului, cât și pentru cheltuelile
țării...”. Deci încă din acele vremuri se face distincție între diferite bugete de cheltuieli: cel
personal, al domnitorului și cel al țării. Renumitul cronicar ne povestește cine erau ,,auditorii”
acelor vremuri: ,,Purtarea de grijă pentru veniturile țării o au în seamă cei șapte boieri de frunte,
numiți îndeobște boieri de sfat. Numai lor le este îngăduit să intre în visterie (odaia în care se ține
sfatul țării). Asemenea numai vistierul cel mare… șade între dânșii, fiindcă pe seama lui se află
visteria și are cheia de la cămara acesteia”. Forma de control este dată și de faptul că ,,vistierul e
dator să înfățișeze acelorași șapte boieri din sfat, la fiecare sfert de an, socoteala veniturilor și
cheltuielilor”.
În Marea Britanie apare noțiunea de ,,verificator” (,,Legea companiilor britanice pe
acţiuni”, 1855), persoană desemnată a verifica operațiunile economice din bilanț, independent de
alte persoane din companie.
La înființarea Înaltei Curți de Conturi, în anul 1864, au fost preluate unele idei din
Regulamentul Organic al Moldovei, la capitolul III, articolul 117, unde este prevăzut: ,,Domnul
va supune, la sfârşâtul fieştecăruia an, aceste a lor raporturi la Obşteasca Obicinuita Adunare,
dimpreună cu sămile vistiernicului de toate luaturile şi daturile anului săvârşit, precum şi budge
sau închipuirile cheltuielilor anului viitori.” . Sunt recunoscute aici noțiuni de buget : ,,budge” și
24 | P a g e
,,închipuirile cheltuielilor anului viitori” dar recunoaștem în mod deductiv și rolul de auditor al
Adunării Obștești (Vitcu D., Bădărău G., ș.a, 2004; Filitti I.C., 1935).
În ceea ce privește România anilor 1800, trebuie menționat faptul că situația economică
era cam aceeași ca a tuturor țărilor din Europa: ban public - necontrolat, corupție - la nivel de
demnitari, control - slab reprezentat (Axenciuc V., 2000).
Concluzia este aceea că indiferent de timpul istoric, statul, întotdeauna a fost interesat
atât de modul în care se cheltuiesc fondurile, cât și de descoperirea și corectarea
disfuncționalităților. În mod teoretic, s-ar putea avansa ideea deductivă că omul de fapt a
practicat auditul din timpuri istorice, fără a putea conștientiza acest lucru, pentru că celelalte
științe economice erau ele însele abia la începuturi. Regi, reprezentanți ai bisericii, instituții ale
statului, solicitau dări de seamă-adică practic audit, din diverse motive: protejarea banilor,
pedepsirea celor ce deturnau fonduri, etc. . Același lucru, în epoca zilelor noastre se face pentru
atestarea sincerității/realității situațiilor financiar-contabile sau a stării economice de fapt a
entității economice (Rusu D., 1972; Capron M., 1994). Evident, cei care executau în mod practic
auditul, în funcție de epoca istorică, erau reprezentanți ai diverselor categorii profesionale și
sociale în funcție de evoluția științelor economice: clerici, contabili, juriști, profesioniști ai
auditului (în epoca modernă).
Începând cu morala creștina a feudalismului timpuriu și terminând cu apariția contului de
profit sau pierdere, evoluția lentă dar sigură nu face decât să întărească convingerile necesității
apariției unei științe care să țină sub control contabilitatea și să ofere o vedere de ansamblu
asupra fenomenelor economice în general. Astfel, se întrevedeau zorii unui domeniu, care mult
mai târziu se va numi ȘTIINȚA AUDITULUI.
Faptul care trebuie de asemenea reținut drept concluzie, este acela că auditul în general,
utilizează concepte moderne și elemente definitorii, care sunt regăsite încă de la începuturile
diverselor științe economice, deoarece întotdeauna, așa cum zicea Dr. Ec. Țogoe Dan ,,...au
existat...oameni care au ascultat, au asimilat și au preluat informațiile dobândite, trăgând
concluzii folositoare...” (Țogoe D., 2007).
1.2. Premisele apariției capitalismului și a auditului modern
Dezvoltarea economică şi a tehnologiei, în contextul relaţiilor noi de piaţă au dus la
apariția capitalismului. Epoca aburului, a construcțiilor de căi ferate, a automobilelor, invențiile
oamenilor de știință, construcția de fabrici mecanizate, toate au dus evident la progres, dar și la
lărgirea discrepanțelor între cei ce munceau și cei ce dețineau acumulări de capital. Capitalismul
25 | P a g e
este așa cum spunea James Rosenau de la Universitatea „George Washington”: „… o epocă a
contradicţiilor multiple”.
De altfel, Michel Beaud, susține în cartea sa ,,Istoria capitalismului” că această tipologie
economică ,, este o logică socială complexă..., care s-a ivit pe neobservate în secolele XV-XVI,
s-a impus în secolul al XIX-lea prin industrializare și tinde astăzi să domine majoritatea țărilor
din lume”. Nu putem decât să fim de acord cu aceasta, dacă privim în urmă, la evoluția
umanității, de la colonizarea lumilor nou-descoperite până la comunicarea informatizată de azi
(Michel Beaud, 2012; Popescu Gh., 1998; Popescu Gh., 2004).
În secolul al XVII-lea se dezvoltă puternic manufacturile, dar rămane în urmă agricultura.
Se creează companii ale Indiilor, apărând și comerțul cu mirodenii. Olanda devine o putere
comercială mare. În paralel însă se dezvoltă și capitalismul englez, odată cu impunerea puterii
sale maritime în fața Olandei, Spaniei și Franței, și odată cu expansiunea sa colonială.
În Franța anilor 1600, cea a lui Ludovic al XIV-lea, domina absolutismul. Așa apar
răscoalele țărănești (între 1636 și 1639) și revoltele celor din orașe - îndreptate împotriva fiscului
regal. Negustorii și fabricanții se îmbogățesc, sperând la ranguri de noblețe.
Mult mai târziu apare conceptul de ,,economie politică” , vorbindu-se în Anglia (Adam
Smith) despre necesitatea unor ,,aconturi”- adică utilizarea unei părți de surplus pentru
acumulare de capital și de diviziunea muncii. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
gânditorii economici pun întrebări de genul: ,,cum să se producă mai bine?”, ,,cum să se
producă mai mult?”, ,,cine și ce este mai productiv?” și iau avânt fabricile. Apar mașinile cu
aburi. Se produce mai mult și mai facil, iar progresul tehnic, atrage după sine dezvoltarea altor
industrii. În perioada 1800-1870 aburul este utilizat din plin, ne aflăm în plină revoluție
industrială și avânt industrial, nevoia de analiză și viziune de ansamblu asupra economiei, fiind
tot mai mari. Acum ordonatorii de audit sunt capitaliștii industriași care doreau evidențierea
statusului averilor acumulate.
În secolul al XIX-lea, vorbim despre concepte ca: mari industriași, capital, marfă,
valoare, plusvaloare, salarii, despre idei opuse ale economiștilor în ceea ce privește producția,
acumularea, economia, despre concepte noi, privind legea cererii și ofertei. Pe baza acestor
mișcări, îți fac loc germenii socialismului cu motto-uri cunoscute cum ar fi: ,,socialism
științific”, în care finalizarea unei acțiuni de control era sinonimă cu pedepsirea celui ce a greșit
și nu cu căutarea de soluții benefice pentru organizația economică.
În secolul al XX-lea, asistăm la concentrări de capital în trusturi, carteluri, monopoluri.
Are loc o întrepătrundere a capitalului bancar, industrial, financiar. Se înăspresc competițiile
26 | P a g e
economice dintre țări și dintre diverse ramuri economice din aceeași țară. Supunerea țărilor
colonizate este mare, ele fiind intens exploatate din multe puncte de vedere. Țările capitaliste
caută mai mult spațiu de exploatat chiar utilizând naționalismul, rasismul. Apar războaiele din
perioada 1914-1945 (Cîrnu D., Boncea A., 2007).
Odată cu evoluția capitalismului și implicit a economiei, evoluează și nevoia de control a
producției, a rezultatelor obținute, a activităților bancare, a produselor, etc. . Oricare stat are
nevoie de aceste tipuri de controale. Așadar, controlul este un mijloc de identificare al
deficiențelor și de prevenire a ilegalităților, un instrument al politicii de stat. Astăzi, se face
distincție între control și audit. Auditul, mai ales cel intern, este un concept subordonat
conducerii, ajutând-o pe aceasta în luarea deciziilor și prezentându-i starea de fapt a instituției
(Boulescu M., Ghiță M., Mareș V., 2001).
Având în vedere importanța auditului și caracteristicile capitalismului reliefate mai sus,
este oportun să facem o trecere succintă prin istoria auditului modern.
În toate culturile existau diverse tipuri de sisteme de înregistrare și control a tot ce
însemna economia.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, auditul, care era mai mult o activitate de control, se
rezuma doar la o raportare, însă în secolul XX – marcat de apariția marilor trusturi și corporații,
intervine și necesitatea de certificare a rezultatelor unei instituții. Practica și experiența marilor
corporații, face inevitabilă implementarea noțiunii de ,,audit intern”, deoarece marile trusturi
alocau mulți bani pentru aceste servicii – care inițial erau externe.
De aceea, pentru a reduce aceste costuri mari cu auditul, corporațiile își înființează
propriile compartimente de audit. O contribuție la această stare de fapt a avut-o și criza
economică americană din perioada 1929-1933. Prin înființarea compartimentelor de audit intern,
managerii nu mai așteaptă să vină profesioniști externi atunci când vor să cunoască statusul
economic al instituției conduse. Devenind ,,intern”, auditul se stabilizează ca o profesie distinctă
și flexibilă și rolul acestuia este tot mai important în organizație. Orice manager care va ține cont
de sesizările făcute de către audit, prin rapoartele de audit, își va putea fundamenta corect
activitatea decizională (Pereș I., Ghiță M., ș.a., 2009). Având în vedere practica, din care rezulta
necesitatea controlului și auditului intern, apar instituții specifice care încep să definească
noțiunile noi apărute în practică și încep să gândească punerea practicii într-un cadru legislativ ce
să fie respectat unanim. De aceea, în 1941, la Orlando (Florida) s-a constituit Institutul
Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors), în acronim, IIA. Pentru a reliefa
importanța acestui institut, e suficient să spunem că are afiliate peste 246 instituții naționale.
27 | P a g e
Astfel, auditul evoluează distinct, alături de contabilitate și este guvernat de reguli, principii, legi
specifice, manual de aplicabilitate, etc. Printre primele țări care au aderat la IIA, sunt Marea
Britanie, Norvegia, Danemarca, Suedia, Franţa. Apoi, rapid, s-au afiliat peste 90 de institute
naţionale din domeniul auditului şi membri din peste 120 de ţări. Această instituție, elaborează
standarde de lucru a căror scop este: de a contura principiile ce trebuie să stea la baza practicii
de audit intern, să furnizeze cadrul general pentru desfășurarea misiunilor de audit, să ofere o
vedere de ansamblu a organizației auditate.
În anul 1999 IIA din SUA emite o definiție a auditului intern ce a fost elaborată în urma
unui studiu efectuat cu ajutorul multor studenți care au fost coordonați de auditori din
universitățile australiene. Astfel „Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă, care
dă unei organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra operațiunilor,
o îndruma pentru a-i îmbunătăți operațiunile, și contribuie la adăugarea unui plus de valoare.
Auditul intern ajută această organizație să își atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare
sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control și de conducere a
întreprinderii și făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea”.
În România, auditul intern a apărut după câștigarea libertății economice, ulterior anului
1989. După acest an, în structura entităților publice, auditul intern a parcurs un drum destul de
dificil pentru a nu mai fi confundat cu controlul intern. În acest sens: ,,dacă s-ar realiza un sondaj
de opinie orientat pe modul în care românii percep controlul în general, cu siguranță că
rezultatele ar scoate în evidență faptul că majoritatea covârșitoare a celor intervievați, asociază
termenul cu formele inflexibile și rigide…” ale controlului practicat în regimul centralizat
comunist, a cărui ,,unică rațiune era să descopere infractorii și să îi condamne cu ,,mânie
proletară”. Într-adevăr, angajații din întreprinderi erau foarte circumspecți atunci când se
pronunța cuvântul ,,control” deoarece deseori controlul dinaintea anului 1989, era de obicei
finalizat cu multe sancțiuni (Țogoe D., 2008). Chiar dacă apare în țara noastră Legea 672/2002
privind auditul public intern – ce ,,transformă” în auditori pe angajaţii care lucrau în controlul
intern, totuși în conștiința publică a rămas asocierea între audit intern şi control. Eradicarea
acestei confuzii, considerăm că trebuie să fie un obiectiv al managementului modern.
Evoluția auditului intern, a fost practic determinată de nevoia de adaptare a acestuia la
cerinţele în continua schimbare ale entităţilor. Dacă la început auditul intern s-a concentrat mai
mult pe problemele financiar-contabile, în prezent obiectivele auditului intern s-au îndreptat spre
constatări și redări ale situațiilor existente în instituții, spre identificarea principalelor riscuri ale
entităţii, spre evaluarea sistemelor de control şi management, spre consilierea a managementului.
28 | P a g e
Astfel, prin activitățile sale caracteristice, auditul, practic adaugă valoare entității, pentru că dacă
instituția publică este complexă, managerul este acela care solicită ajutor auditului. De altfel,
principiile de bază pentru buna funcționare a unei instituții au fost conturate de către primul autor
al unui manual de audit, Andrew Chambers (membru de bază al IIA din SUA). Dintre aceste
principii amintim:
1. Controlul factorilor interesați asupra organizației;
2. Completitudinea rapoartelor prezentate;
3. Evitarea concentrării prea puternice a puterii la vârful entității;
4. Evaluarea permanentă a competenței și implicării angajaților;
5. Evaluarea riscurilor ți instrumentelor de control intern utilizate;
6. Prezența puternică a auditului intern în organizație (Pereș I., ș.a., 2009).
Date fiind schimbările dictate de practică, existente la nivel mondial în profesia de
auditor intern, în 2006 Consiliul de Administratie al Institutului Auditorilor Interni (IIA) a
stabilit un comitet internațional de coordonare și un grup de lucru pentru revizuirea Cadrului de
Practici Profesionale (PPF) și structurii de norme ale IIA. Rezultatul muncii acestui grup de
lucru, a fost un nou Cadru International de Practici Profesionale (IPPF – International
Professional Practices Framework) și un Consiliu de Practici Profesionale (PPC) restructurat.
PPC coordoneaza aprobarea și publicarea normelor IPPF, după cum se specifică în declarația
privind misiunea consiliului, actualizată și aprobată de Consiliu în iunie 2007. Scopul IPPF a fost
de a organiza normele IIA astfel încât acestea să poată fi accesibile și să-i asiste pe practicienii
profesiei de audit. În acest Cadru International de Practici Profesionale (International
Professional Practices Framework-IPPF) nou adoptat în anul 2007 de către IIA, auditul intern
este definit astfel: „o activitate independenta de asigurare obiectivă și de consiliere, destinată să
adauge valoare și să antreneze îmbunătățirea activităților organizației. Ajută organizația în
îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică și disciplinată în cadrul evaluării și
îmbunătățirii eficacității proceselor de management al riscurilor, control și guvernare” (IIA,
2007; Macarie F., 2008).
În Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern din Romania, la art. 2 auditul public
intern este definit astfel: ,,activitate funcțional independentă și obiectivă, de asigurare și
consiliere, concepută să adauge valoare și să îmbunătățească activitățile entității publice; ajută
entitatea publică să își îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică și metodică,
evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea managementului riscului, controlului și
29 | P a g e
proceselor de guvernanta”. Se observă că în proporție mare această definiție este preluată din cea
dată de către IIA în IPPF din 2007.
Din aceste definiții se observă conținutul funcției auditului intern: consiliere acordată
managementului, ajutor oferit salariaților, fără a-i judeca, independența și obiectivitatea
auditorilor interni.
Consilierea acordată managementului reprezintă o funcție de asistență, de ajutor dat
managerului în activitatea de conducere a unei entități publice pentru ca acesta să poată rezolva
problemele instituției prin luarea deciziei celei mai potrivite, eficace, care să ducă la efecte
pozitive maxime. În acest scop auditorul trebuie să poată emite judecăți de valoare asupra
instrumentelor folosite în instituție. Pentru ca auditorul să poată consilia, el trebuie să folosească
standarde profesionale internaționale, precum și tehnici ce garantează eficacitatea muncii sale.
Atâta timp cât managerul instituției publice practică un management modern, el va
înțelege că auditul vine în sprijinul activității sale, chiar dacă auditorul semnalează posibile
riscuri, sau chiar nereguli. Acest concept, cel de ajutor, trebuie să fie implementat la toate
nivelurile din instituție, așa încât salariații să perceapă misiunea de audit ca pe ceva util, nu ca pe
o muncă în plus sau pierdere de timp (Pereș I. Ghiță M., ș.a. , 2009).
Auditorul, în exercitarea profesiei, trebuie să se supună unor reguli de conduită prevăzute
de standardele internaționale. Referitor la una dintre aceste reguli, independența auditorilor,
trebuie să precizăm că activitatea acestora nu trebuie să suporte presiuni. În acest sens
compartimentul de audit trebuie să fie subordonat nivelului ierarhic cel mai de sus, iar auditorul
trebuie să fie independent de activitățile auditate. În afară de independență, auditorul trebuie să
prezinte și obiectivitate, adică să nu aibă idei preconcepute, să fie imparțial, neutru, în timpul
misiunii de audit așa încât riscul de audit să fie mult diminuat. Chiar dacă auditul este atașat
ierarhic întreprinderii la cel mai înalt nivel, din practică, s-a observat că acest lucru nu este
suficient. ,,…adevărata independență a auditorului intern o constituie profesionalismul său,
deoarece dacă este un profesionist... va face recomandări pertinente și se va implica în viața
organizației prin îmbunătățirea performanțelor acesteia”. Alături de obiectivitate, se mai adaugă
și confidențialitatea și competența (Pereș I., Ghiță M., ș.a. , 2009).
Tot nevoia de ținere sub control a activităților economice și de verificare, face ca în 1953,
la Havana, să ia naștere Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (The
International Organization of Supreme Audit Institution), cunoscută cu prescurtarea INTOSAI,
cu sediul la Viena.
30 | P a g e
Conform statutului, aceasta ,,este o organizaţie autonomă, independentă şi apolitică,

stabilită ca o instituţie permanentă, care are drept scop încurajarea schimburilor de idei şi
experienţe între instituţiile supreme de control al finanţelor publice în domeniul controlului
finanţelor publice...”. Un alt rol al său este acela de a menține relațiile cu O.N.U. Toate
instituțiile naționale de audit care aderă la INTOSAI sunt membre cu drepturi depline dacă
corespund statutului. În articolul 4 din statut este prevăzut că: ,,Examinarea calificării necesare
pentru a face parte din INTOSAI şi admiterea noilor membri, atât a membrilor cu drepturi
depline cât şi a celor asociaţi, ţine de competenţa Comitetului Director”. Organismele INTOSAI
sunt: Comitetul Director, Secretariatul General, Grupurile de lucru regionale și Congresul.
Comitetul Director INTOSAI, este compus din 18 membri, din care unsprezece sunt aleși
de Congres pe o durată de 6 ani. Ceilalți membri sunt Secretarul General, șefii instituțiilor de
control al finanţelor publice din ţara unde se va ține următorul Congres, șefii instituțiilor
superioare de control al finanţelor publice. Comitetul Director desfășoară următoarele activități:
verificarea respectării condițiilor de aderare a instituțiilor care vor să facă parte din INTOSAI; în
perioada congreselor trebuie să ia măsuri pentru realizarea obiectivelor INTOSAI; să constituie
Comisii de afaceri financiare şi administrative, compuse din cinci membri, dintre care unul este
al doilea vicepreşedinte INTOSAI; să adopte proiectul de buget şi să-l prezinte Congresului; să
adopte bugetele anuale INTOSAI; să verifice/aprobe raportul anual al Secretariatului General; să
recunoască Grupurile de lucru regionale ce conlucrează în INTOSAI.
Secretariatul General, are următoarele roluri: să mențină contactul cu membrii INTOSAI
în perioada dintre Congrese; să acorde ajutor Comitetului Director şi comisiilor în îndeplinirea
sarcinilor; să elaboreze şi să prezinte Comitetului Director proiectul de buget, după consultarea
cu Comisia de afaceri financiare; să organizeze seminarii care să favorizeze obiectivele
INTOSAI; să execute bugetul şi să ţină documentele contabile ale INTOSAI; să publice raportul
anual, pentru anul ce s-a încheiat şi să-l prezinte Comitetului Director până la data de 15 aprilie a
fiecărui an; să efectueze sarcinile date de Congres sau Comitetul Director.
Grupurile de lucru regionale se constituie la inițiativa membrilor INTOSAI pentru a
promova la nivel regional cooperarea profesională. Șeful grupului de lucru va prezenta
Comitetului Director al INTOSAI, în scris, o cerere de recunoaştere în care este exprimată voinţa
de cooperare. Președintele unui grup de lucru regional, va prezenta la şedinţele ordinare ale
Congreselor rapoarte privind activitatea lor pe o perioadă de trei ani.
Congresul INTOSAI, este organul superior al organizaţiei şi este compus din toţi
membrii săi cu drepturi depline şi asociaţi. El se întrunește o dată la 3 ani. Deciziile sale se
31 | P a g e
adoptă cu majoritatea simplă a voturilor, fiecare instituție membră dispunând de un singur vot. El
are mai multe sarcini, dintre care menționăm: deciderea sarcinilor Comitetului Director şi
Secretariatului General; discutarea de subiecte profesionale; adoptarea statutelor INTOSAI şi
introducere de amendamente la ele; constituirea de comisii de lucru; aprobarea raportului anual
şi conturilor verificate de Secretariatul General; desemnarea la propunerea Comitetului Director,
a ţării a cărei instituţii superioare de control al finanţelor publice va organiza viitorul Congres;
decide în ceea ce privește cooperarea internaţională a instituţiilor superioare de control al
finanţelor publice, etc.
Dacă se ivesc situații speciale, Congresul poate institui comisii pentru aceste situații,
stabilindu-le atribuţiile. Cheltuielile INTOSAI sunt acoperite de: contribuţiile membrilor cu
drepturi depline, subvenţiile şi donaţiile de la persoane particulare sau organisme private/
publice.
În statutul INTOSAI sunt prevăzute și limbile oficiale în care entitatea efectuează
activitatea: engleza, franceza, germana, araba, spaniola.
La Congresul al IX-lea INTOSAI de la Lima, în 1977, se adoptă „Declaraţia de la Lima
cu privire la liniile directoare ale auditului” a cărui articol 1 arată scopul auditului : ,,Conceptul
şi instituirea controlului este indispensabil în cadrul administraţiei financiare publice, deoarece
gestiunea fondurilor reprezintă o dovadă de încredere...”. În art. 3, se arată că auditul intern se
constituie și funcționează în fiecare Minister. Tot la Lima se stabilesc metodele, personalul de
audit, schimbul de experiență internațional, raportările de audit, metodele de raportare,
competențele de audit ale Instituțiilor Supreme de Audit (Declarația de la Lima cu privire la
liniile directoare ale auditului, 1977).
Mai târziu, în 2004, după Lima și Congresul XVII de la Seul (Coreea), INTOSAI adoptă
la Congresul al XIX-lea, în Mexic, ,,Declaraţia de la Mexic cu privire la Independenţă” ce are la
bază 8 principii pentru auditarea sectorului public.
O altă instituție internațională este IFAC - Federația Internațională a Contabililor
(International Federation of Accountants), fondată în 7 octombrie 1977 la Munchen, în
Germania, cu 63 de instituții-membrii fondatori din 51 de țări, azi având peste 175 de membri
din 130 de țări. IFAC a avut în perioada 1977-2008, 13 președinți ce proveneau din țări foarte
diferite în ceea ce privește practicile economice și nivelul de dezvoltare economică (site IFAC,
secțiunea despre IFAC).
Instituția are ca scop dezvoltarea de standarde și îndrumări de calitate și a unor puternice
organizații ale contabililor, iar ca misiune principală, misiunea de a deservi interesul public.
32 | P a g e
Astfel IFAC stabilește printre alte standarde și standarde internaționale de audit și de asemenea
emite instrumente de orientare, ghiduri de practică pentru profesioniștii contabili. IFAC este
condusă de un Consiliu care este responsabil pentru stabilirea politicii pentru operațiunile acestei
instituții. În scopul întăririi încrederii asupra raportărilor financiare, în 2003, Consiliul IFAC
aprobă un set de reforme pentru pentru obținerea convergenței cu standardele internaționale de
audit. Aceste reforme au demonstrat implicarea IFAC în construirea încrederii în procesul de
audit. Tot IFAC este cea care a emis Standardele Internaționale de Audit (ISA). Scopul ISA este
acela de a stabili standarde şi de a da recomandări pentru activitatea și responsabilitatea
auditorului. Aceste standarde cuprind: responsabilitățile auditului și auditorului, planificarea
auditului, probele de audit, etc. (http://www.ifac.org/about-ifac/organization-overview/strategy-
operation).
La nivelul României apare Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR)-înființată
prin OG 75/1999, aprobată ulterior prin Legea nr. 133/2002, care preia în legislația româna
prevederile Directivei a VIII-a a Comunițății Economice Europene. Camera Auditorilor
Financiari din România este recunoscută pe plan internațional- ca membru asociat, în noiembrie
2004, în cadrul IFAC. Conducerea CAFR este aigurată de Conferința CAFR, care alege
Consiliul CAFR, iar acesta la rândul său alege dintre membrii săi Biroul CAFR. Acest organism
este membru IFAC din 13 noiembrie 2008 și își desfășoară activitatea în conformitate cu
normele europene și internaționale în vigoare.
La 29 iunie 2004, în țara noastră se mai constituie Asociaţia Auditorilor Interni din
România (AAIR), cu 18 membri fondatori. În art. 7 din Statutul AAIR, este prevăzut scopul
asociației: să stabilească și să reprezinte un forum deschis în vederea promovării și dezvoltării
practicii de audit intern; să reprezinte un cadru unde sunt promovate Standardele Internaționale
de Audit Intern și unde auditorii interni şi persoanele interesate de activitatea specifică de audit
intern, să-şi poată îmbunătăţi mijloacele şi metodele de exprimare profesională si sa primească
sprijin profesional de specialitate; de a acționa pentru creşterea prestigiului profesiei de audit
intern; să reprezinte poziţia comună a membrilor săi în faţa instituţiilor publice din România şi
din străinătate; să apere şi să reprezinte, ori de câte ori este nevoie, interesele membrilor săi
legate de activitatea specifică desfăşurată, faţă de terţi; în relaţiile dintre aceştia precum şi a
acestora cu societatea.
Conducerea asociației este asigurată de: Adunarea Generală (Conferința Națională),
Consiliul Director, Secretarul General, Comisia de Cenzori și este afiliată la IIA din decembrie
33 | P a g e
2007 și la Confederația Europeană a Institutelor de Audit Intern- ECIIA din iulie 2006 (Statutul
Asociației Auditorilor Interni din România).
1.3. Conceptele de audit intern și extern
La început IIA (Institutul Auditorilor Interni) a avut scopul de a standardiza activitatea de
audit intern atât ca definire, stabilire a obiectivelor, cât și ca organizare și exercitare a acestuia.
Din anul 1950, IIA a emis propriile norme de audit, diferite de cele ale auditului extern, care
apoi, au fost generalizate devenind norme standard de audit intern. Auditul intern începe să se
distingă clar față de cel extern, furnizându-i acestuia din urmă materie gata prelucrată.
În 1941, primul președinte al IIA, J. B. Thurston, prevedea deja că unul din scopurile de
bază ale auditului intern va fi acela de a acorda asistență managerului unei instituții. Cu timpul,
rolul auditului devine tot mai important, el devine un ajutor de nelipsit oricărui manager.
Auditorii și managerul devin parteneri și au aceleași obiective. Auditul intern este ultima treaptă
a controlului intern, iar auditorul intern este cel care evaluează starea întreprinderii pe baza
normelor și standardelor internaționale și naționale. Din păcate și în zilele noastre, conducătorii
își asumă riscuri neținând seama de rapoartele de audit intern și de recomandările auditorilor, a
căror activitate nu se mai rezumă doar la evaluarea contabilității instituției ci și la evaluarea de
riscuri la care este supusă organizația.
În SUA La începutul mileniului III, au avut loc unele fraude de proporții, dat fiind faptul
că auditul intern și controlul intern în loc să fie asigurate de aparatul intern al organizației, erau
asigurate de firme externe – care au și dispărut în urma scandalurilor financiare. În urma
acestora, în Congresul SUA se adoptă Legea Sarbanes & Oxley, prin care se decide separarea
auditului de activitatea de consultanță. În această lege se mai stipulează că managerul poate apela
la auditul extern pentru ajutor în organizarea celui intern și că managerul este responsabil de
controlul intern, de organizarea acestuia. Așa cum am subliniat mai sus, una din funcțiile
auditului intern este aceea de consiliere a managementului și o alta este de a da ajutor angajaților
organizației (Mihăileanu L., 2008).
Funcția de acordare asistență pentru manager, face ca auditul intern să nu fie confundat
cu alte forme de control: intern, prin sondaj, inspecție, etc. . Auditorul este cel ce poate emite
judecăți de valoare asupra a tot ce reprezintă economia instituției, el ajută la îmbunătățirea
controlului intern consiliind, recomandând, prezentând o stare de fapt, fără însă a decide. Decizia
aparține conducerii (Dascălu E. D., Nicolae F., 2006).
34 | P a g e
Obiectivul auditului a evoluat treptat, de la cercetarea specifică a fraudelor, până la acela

de a efectua control asupra activităților entității, control care să aibă ca finalitate sporirea
performanței salariaților și nu la judecata acestora (Tabără N., 2002).
Sigur că auditul intern nu-și va atinge scopul decât dacă persoanele ce efectuează auditul,
ca și compartiment, sunt independente în instituție. Aceasta presupune ca acest compartiment să
fie subordonat celui mai înalt nivel ierarhic, respectiv managerului și evident să nu desfășoare
alte activități în instituție. Practica a demonstrat însă că independența și obiectivitatea auditorilor
reprezintă un subiect controversat, pe care nu-l vom dezbate acum, ci atunci când vom vorbi în
prezenta lucrare despre riscul de audit.
Spre deosebire de auditul intern, cel extern este făcut de profesioniști din afara entității
auditate. De cele mai multe ori auditul extern are ca obiectiv certificarea conturilor și situațiilor
financiare. Auditorii externi evaluează și ei controlul intern, ca și cei din auditul intern, dar
numai din punct de vedere al elementelor financiar-contabile. Dacă auditul intern se adresează
Consiliului de Administrație, managerului unei instituții, beneficiarul auditului extern este orice
instituție ce dorește o certificare a conturilor. Auditul extern este independent față de instituția
auditată, pe când cel intern este relativ independent, dat fiind faptul că persoanele ce-l efectuează
sunt angajații respectivei entități. Chiar dacă sunt făcute de persoane diferite și au domenii de
acțiune diferite, considerăm că cele două tipuri de audit intern și extern au un scop comun, aceea
de a reflecta fidel activitatea entității auditate.
Chiar dacă sunt diferite din punctul de vedere al domeniului de referință, există elemente
comune ale auditului intern și extern, cum ar fi: utilizarea acelorași tehnici și instrumente, chiar
dacă felul în care se aplică este diferit; observațiile, concluziile, părerile ce vor fi transmise
entității vor fi susținute de probe de audit; este interzisă intervenția în gestiunea organizației
(Pereș I., Ghiță M., ș.a., 2009; Crăciun Șt, 2006; Ghiță M., Iațco C-tin, ș.a., 2009).
Între auditul intern și cel extern, există multe diferențe ce pot fi reliefate în funcție de
domeniul de referință. Redăm câteva din cele mai importante diferențe în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 1.3.1. Diferențe între auditul extern și auditul intern
DOMENIUL DE AUDITUL EXTERN AUDITUL INTERN
REFERINȚĂ
STATUTUL AUDITULUI serviciu oferit din exterior, independent serviciu oferit de către
juridic un compartiment intern
al entității
BENEFICIARUL Persoanele fizice/juridice care doresc o managerii diverselor
AUDITULUI certificare: acționari, bănci, furnizori, etc. niveluri ierarhice
35 | P a g e
OBIECTIVUL confirmarea exactității conturilor, a evaluarea controlului

AUDITULUI situațiilor financiare, a imaginii fidele a intern, asigurări
declarațiilor financiare rezonabile pentru
manager
SCOPUL AUDITULUI servește personanelor fizice/juridice, terțe, servește organizația
ce au nevoie de informații reale
DEPENDENȚA total independent față de organizația independent ca gândire
auditată dar și față de clientul care a cerut economică față de
auditul entitate, dar dependent
ca apartenență
(auditorul este angajatul
organizației)
(sursa: Pereș I., Ghiță M., ș.a. ,Guvernanța corporativă și auditul intern, 2009, pag. 303- 305)
1.4. Caracteristici ale auditului intern
Plecând de la premisa că în general oamenii fac ceea ce trebuie deoarece știu că vor fi
controlați și de la aceea că activitatea unei instituții se schimbă odată cu evoluția generală a
economiei și odată cu evoluția culturii organizaționale, controlul intern își modifică în mod
permanent forma și caracteristicile, căpătând mereu noi valențe.
Actualmente, principalele caracteristici ale auditului intern sunt: periodicitatea,
universalitatea, independența și relativitatea.
• Periodicitatea auditului intern se referă la frecvența cu care se vor efectua activitățile de audit,
care la rândul ei este dată de activitatea de evaluare a riscurilor. Auditorul revine asupra
sectorului auditat, când este cazul. Astfel periodicitatea rezultă din faptul că auditul intern are la
bază un plan de audit, programe de audit, toate planificate și apoi comunicate conducerii
instituției. Misiunea de audit se va face periodic, pas cu pas, metodic, așa încât să conducă la
îmbunătățirea activității și performanțelor instituției. Frecvența cu care se va face auditul, este
determinată de riscurile sesizate. Aceasta înseamnă că trebuie să existe un sistem de măsurare a
riscurilor, care este planul de audit. Rezultă din aceasta, că auditul, este o activitate programată.
Periodicitatea rezultă și din aceea că auditorul poate reveni cu o anumită frecvență asupra unei
activități deja auditate, în funcție de mărimea, frecvența și importanța riscurilor. Astfel, cum
auditorii nu auditează persoane, ci activitățile acestora, rapoartele de audit nu conțin fapte sau
nume ci doar prezentarea unei situații existente. Aceasta nu înseamnă însă că nu există implicații
asupra persoanelor care desfășoară activitatea supusă auditului, pentru că dacă spre exemplu se
descoperă fraude, evident responsabilii activității vor răspunde pecuniar sau chiar penal (Pereș I.,
Ghiță M., ș.a., 2009).
• Universalitatea auditului intern derivă din faptul că el există în toate instituțiile indiferent de
domeniul de activitate al acestora și din faptul că are o arie mai extinsă decât oricare alt tip de
36 | P a g e
audit, cuprinzând toate activitățile entității. Universalitatea este dictată și de faptul că auditorul
intern nu trebuie să cunoască toate profesiunile ce există în organizație. El este specialist de fapt
în evaluarea controlului intern, un ,,controlor al controlului”, aceasta dacă ținem cont că putem
defini controlul intern ca ,,…o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act... ”. Această
caracteristică rezultă și din faptul că auditul intern este o funcție de asistență a managementului,
ajutând managerul instituției publice să stăpânească mai profund celelalte activități ale
organizației (Ghiță M., 2009).
• Independența auditului intern. Persoanele care îndeplinesc funcția de auditori, nu pot îndeplini
alte funcții în instituția respectivă. Ele sunt cele care stabilesc dacă controlul intern a observat
riscurile la care e supusă entitatea, dacă pentru riscurile descoperite s-au luat măsuri de
prevenire, dacă lipsesc controalele interne în anumite activități ale instituției. Deci una din
preocupările de bază a auditului intern este supervizarea sistemului de control intern, aceasta pe
lângă raportarea la nivelul cel mai înalt a riscurilor depistate și consilierea managementului
instituției. Independența are la bază reguli ce trebuie îndeplinite: auditul intern să nu aibă în
subordine vreunul din serviciile operaționale ale entității, iar auditorul trebuie să aibă acces la
toate informațiile, persoanele ierarhice, sistemele de calcul electronice, în orice moment. Altfel,
vorbim despre apariția riscurilor de audit. O cararcteristică a independenței, trebuie considerată
obiectivitatea auditorului, care este reglementată în codul deontologic al auditorului și ține strict
de profesionalismul persoanei care îndeplinește funcția de auditor (Ghiță M., 2009).
• Relativitatea rezultă din faptul că oricât de bine este structurată o entitate, ea nu este pusă la
adăpost de nereguli, încălcări ale legii, scopul controlului intern fiind de a preveni, nu de a da
asigurări certe că o situație nu mai poate avea loc, odată ce a fost descoperită. Relativitatea reiese
și din actualizarea dată definiției activității de audit intern, de către IIA din SUA, în 1999:
,,auditul intern…dă o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra
operațiunilor…”. Deci auditul nu dă certitudini, siguranță totală. El îndrumă și contribuie la
îmbunătățirea activității dintr-o entitate publică (Ghiță M., 2009; Arens A., Loebbecke J., 2010).
1.5. Controlul intern - instrument de lucru al auditului
În lumea francofonă, controlul este perceput ca fiind ,,…o verificare, o inspecție atentă a
corectitudinii unui act”, în timp ce în concepție anglo-saxonă el ,,…este acțiunea de
supraveghere a cuiva, a ceva,...”.
Există multe tipologii de control, dar ca exercitare, avem: control extern – ce se adresează
entității din afara acesteia și control intern – cel efectuat în și din interiorul entității.
37 | P a g e
După 1989, odată cu introducerea conceptelor noi de economie modernă, non-totalitară,

s-a simțit și nevoia introducerii noțiunii de control în instituțiile statului roman și s-a optat pentru
principiile anglo-saxone. Implementarea acestor principii anglo-saxone ale controlului intern,
este un proces cu durată mare de timp și considerăm că în instituțiile statului român, nu este încă
un proces finalizat.
Controlul intern nu a apărut deodată, dezvoltat, gata de aplicare. Toate metodele
controlului intern, au fost îndelung experimentate, perfecționate, de multe țări. Concluziile
izvorâte din practică, au fost materializate apoi, la nivel de legi, constituindu-se astfel un cadru
general de aplicabilitate a controlului intern. România, a preluat aceste concepte generate de țări
cu o lungă practică. Astfel, în 1999, în țara noastră sunt introduce conceptele de ,,control intern”
și ,,audit intern” pentru entitățile publice (Pereș I., Ghiță M., ș.a. , 2009).
Având în vedere importanța controlului intern, constatată pe plan internațional, o
multitudine de specialiști și-au pus problema ce s-ar putea face pentru ca acesta să se
îmbunătățească. Astfel, în SUA, senatorul Treadway a constituit o comisie care să acționeze în
acest sens, creându-se Comitetul de Sponsorizare a Organizațiilor (COSO), Committee of
Sponsoring Organization of The Treadway Commission formată din specialiști IIA ce au
elaborat lucrarea intitulată ,,Cadrul controlului intern” în care se definește conceptual controlul
intern. Aici sunt exprimate noțiuni de bază cum sunt: controlul intern denotă relativitate;
controlul intern este făcut de personalul instituției; controlul intern este un proces; controlul
intern dă asigurări rezonabile și nu absolute.
Ceea ce numim azi ,,Modelul COSO”, este reprezentat ca o piramidă cu 5 elemente de
bază: mediul de control, evaluarea riscurilor, activitățile de control, informații și comunicare,
monitorizarea. Mediul de control reprezintă atitudinea generală, valorile etico-morale ale
angajaților, face parte din cultura organizațională. El contribuie la îmbunătățirea controlului
intern, însă nu asigură eficacitatea acestuia din urmă (Ghiță M., Iațco C-tin, ș.a.,2009). Mediul de
control are o vădită importanță, deoarece auditorul se poate confrunta cu un mediu de control
favorabil, adecvat, sau chiar deteriorat. În ceea ce privește evaluarea riscului, este unanim
acceptat faptul că orice entitate dorește administrarea acestuia, unele entități constituindu-și în
acest fel departamente de management ale riscurilor. Activitățile de control sunt elemente
specifice (proceduri-spre exemplu) care administrează o activitate în conformitate cu obiectivele
generale ale controlului intern. Astfel există: controale preventive, de detecție, contabile, fizice,
etc. Elementul COSO ,,informații și comunicare” se referă atât la informații pertinente,
valoroase, care parvin la timp, cât și la comunicarea efectivă în care trebuie să fie implicate toate
38 | P a g e
activitățile și structurile unei instituții publice. Monitorizarea este procesul care evaluează
performanța entității în general. Ea se realizează în cursul efectuării operațiunilor și include toate
operațiunile pe care le întreprind angajații pentru a-și monitoriza activitatea.
Alături de COSO apare din partea unei organizații canadiene ,,Modelul COCO”-Criterii
de control-cadru de lucru (Criteria of Control Framework), care completează pe cel american.
COCO are reprezentarea grafică a unui pentagon ce arată calitățile unui angajat așa încât acesta
să-și stăpânească bine activitatea: capacitate, monitorizare și învățare, implicare, acțiune, scop.
În acest model, ,,controlul intern este reprezentat de resursele organizației...de tot ceea ce putem
întreprinde pentru a atinge obiectivele”. Conform acestui model, un angajat, pentru a executa
corect sarcinile ce-i revin, trebuie să se implice în activitate, să cunoască în amănunt obiectivele
entității, să aibă capacitatea de a realiza sarcinile, să învețe a realiza obiectivele și să-și
monitorizeze performanța (Pereș I., Ghiță M., ș.a., 2009).
Legea Sarbanes-Oxley (,,Sox”), din 2002, apare în urma prăbușirii economice a unor
companii importante din SUA. Aici sunt stabilite principii în ce privește contabilitatea și auditul.
La fel ca și modelul COSO și în această lege se accentuează necesitatea creșterii încrederii
conducerii în rapoartele financiare, reducerea plății activităților auditului extern - deci economie.
Practic această lege face referiri la îmbunătățirea raportărilor financiare, la respectarea conduitei
în afaceri, la administrare și control – adică la guvernanța corporatistă, etc. Astfel
compartimentele - cheie devin: administratorii, directorii executivi, auditul intern - rolul acestuia
crescând din ce în ce mai mult (Mihăileanu L., 2008).
În Marea Britanie, în 1992, Raportul Cadbury (întocmit de Sir Adrian Cadbury),
reliefează că multe corporații din Anglia au dat faliment din cauza funcționării deficitare a
sistemului de control intern. Acesta este rolul auditului intern: de a verifica cum, când și dacă
controlul intern este efectuat. Astfel putem spune că auditul intern deși este tot un tip de control
intern, în fapt, el are cu totul altă direcție și alte scopuri. Sigur, pentru ca aceste scopuri să fie
atinse, intervin o serie de mulți alți factori, care vor fi detaliați pe parcursul prezentei lucrări:
competența profesională a auditorului, modalitatea în care managerul percepe auditul intern și
importanța pe care acesta o acordă auditului, modul în care percep persoanele auditate activitatea
auditorilor, colaborarea între auditori și auditați, acuratețea și obiectivitatea rapoartelor de audit
etc. Codul de bună practică Cadbury, stabilește: reguli de bază pentru administrarea companiilor;
nevoia existenței comitetelor de audit; necesitatea declarării gradului de conformare, fără
sancțiuni (Pereș I., Ghiță M., 2009).
39 | P a g e
Oricum, în țările cu o practică lungă în auditul intern, s-a constatat și s-a tras concluzia că
în entitățile publice în care auditul intern este perceput ca un ajutor și se ține cont de rapoartele
de audit, se simte o îmbunătățire imediată a rezultatelor activității materializată în profit sau
ridicarea standardelor de servicii publice. Evident, auditul intern dar și instrumentul său de lucru
– controlul intern, trebuie să răspundă celor 3 ,, E ”: economicitate – costuri minime pentru
atingerea obiectivelor; eficiență – ce se referă la raportul dintre resurse și rezultate; eficacitate –
gradul de îndeplinire a obiectivelor.
Deși în zilele noastre deseori controlul aproape se confundă cu auditul, el a avut o
evoluție lungă și plină de schimbări foarte mari, până să ajungă un concept modern cu diverse
niveluri, denumiri și funcții (Man Al., Bogdan M., 2010).
Controlul intern trebuie să se regăsească în fiecare compartiment al unei instituții publice.
El ține de evaluarea și autoevaluarea muncii fiecărui angajat, nu este o substructură aparte din
entitatea publică. În schimb, auditul intern se constituie ca o structură distinctă, iar in cazul unor
instituții mai mari poate avea mai mulți angajați în funcția de auditor. Controlul intern trebuie să
stabilească, dimensiunea deficienței sau greșelii constatate, iar auditul poate propune un plan de
acțiune rezultat în urma recomandărilor și constatărilor de audit. Activitățile de control pot fi de
mai multe tipuri: autocontrol, control ierarhic, control preventiv, etc. (Constantinescu M.,
Crăsneanu A., 2001). Aceste tipologii de control intern conlucrează, colaborează, atât cu scopul
de a stabili întinderea deficienței dar și cu scopul de a putea înlătura în viitor același tip de
greșeală. Controlul intern poate fi definit ca fiind un ansamblu de proceduri de care
managementul și personalul unei entități se folosesc pentru a atinge obiectivele instituției, a
proteja bunurile, a preveni și depista eventuale greșeli sau/și fraude. Auditul poate fi definit
astfel: activitate independentă și obiectivă ce oferă consiliere conducerii pentru o bună
administrare a patrimoniului entității și care asistă entitatea publică în scopul îndeplinirii
obiectivelor. (obiectivul fiind sănătatea – în cazul unui spital) (Ghiță M., 2009).
Așa cum am mai precizat, într-o instituție a statului, nu există departament de control
intern. Acesta este făcut de fiecare angajat, asupra activității sale, sau de către comisii interne
constituite în cadrul entității. Pentru auditorul intern, procesul de auditare asupra controlului
intern este o adevărată provocare în care auditorul trebuie să analizeze atât partea economică dar
și aspectele de funcționabilitate a controlului intern. Astfel obiectul auditării, reprezintă un
evantai larg de procese și fenomene nu doar strict economice. Prin prisma celor 3 ,, E ”, auditorul
are ca obiectiv principal activitatea de a afla ce fenomene au un efect negativ asupra entității
publice, aceasta însemnând că el trebuie să analizeze printre altele și evidențele contabile.
40 | P a g e
Aceasta este una din cauzele pentru care auditul intern este deseori confundat cu controlul intern.
Auditul intern trebuie să își focalizeze atenția asupra subsistemului de control intern.
Actualmente, în țara noastră, unei părți integrante a controlul intern - și anume controlului
financiar preventiv - i se atribuie o atenție foarte mare față de celelalte părți ale acestuia din
simplul considerent că este mai ușor să se prevină decât să se repare o situație negativă,
defavorabilă organizației. Însă controlul financiar preventiv este parte integrantă a controlului
intern și oricum, viza de CFP este responsabilitatea unei singure persoane în practica de azi a
instituției publice, persoană pregătită profesional sau nu, cu capacitate de analiză mare sau nu,
etc. . Având în vedere exemplul de mai sus, precum și legăturile între diferite părți componente
ale controlului intern, considerăm că de fapt principalul obiectiv al auditului intern trebuie să fie
acela de a vedea în ansamblu întreaga funcționare a mecanismelor entității publice, cât și
funcționarea pe părți componente, înțelegând prin parte componentă și controlul intern. Așadar,
în primă fază, auditorul ar trebui să efectueze un audit temeinic asupra tuturor subansamblelor
economice angrenate în generarea unui anume efect. În faza a doua, auditorul trebuie să
înțeleagă pe baza concluziilor din faza întâi, cauzele care au generat respectivele efecte (pozitive
sau negative). În faza a treia, ar trebui să întocmească rapoarte clare, obiective și concise în care
să prezinte concluziile la care a ajuns în urma misiunii de audit, să prezinte cauza care a generat
un anume efect, putând să facă recomandări pentru remedierea unei situații negative constatate
(Radu G., 2010).
În mod clar, controlul intern, indiferent cât de bine făcut este, nu elimină definitiv
anumite impedimente cu care se confruntă entitatea publică, de tipul ,,eroare umană” spre
exemplu. Persoana care efectuează auditul intern este de obicei aceea căreia i se cere să testeze
eficacitatea controalelor. Auditul intern nu este un înlocuitor al controlului intern. El asigură doar
în privința funcționabilității controlului intern, auditorul trebuind să observe, să identifice,
deficiențe ale controlului. În cazul în care sunt identificate deficiențe ale controlului intern,
persoana ce auditează va determina măsura în care acele deficiențe afectează economia
instituției. Trebuie însă menționat faptul că o singură deficiență a controlului intern poate să nu
fie atât de importantă încât să determine modificări majore asupra entității. Oricum, auditorul
trebuie să comunice în scris și la momentul oportun deficiențele semnificative celor îndrituiți să
le afle- conducerii operaționale din instituție, de obicei. Însă auditorii din sectorul public pot
avea și responsabilitatea de a comunica unui for superior aceste deficiențe (Ministerului de care
aparține entitatea - spre exemplu). Evident, conținutul acestor comunicări trebuie să conțină
descrierea deficienței constatate, posibile efecte, informații suficiente pentru înțelegerea
41 | P a g e
comunicării. O bună înțelegere a funcționării controlului intern ajută pe auditor să-și formeze o
opinie pertinentă și nedeformată asupra posibilelor denaturări, asupra posibilelor riscuri.
Auditorul va determina de asemenea măsura în care controlul intern este relevant pentru audit
(Boulescu M., 2008; Boulescu M., Gâdău L., 2010; Boulescu M., 2011).
Controlul intern și auditul intern au fost introduse începând cu 1999, în sistemul
economic românesc, într-o manieră europeană reglementată de legi generale, dar ce lasă în
ultimă instanță, la latitudinea managerului, organizarea acestora (Mareș M. D., Mareș V., 2013).
Jonathan Miller în lucrarea ,,The body in question” (New York, Random House, 1978)
spunea: ,,printre toate obiectivele din această lume, corpul uman ocupă un loc particular: nu
numai că aparține persoanei care-l posedă, ci el însuși posedă această persoană din care face
parte integrantă. Corpul nostru este în întregime diferit de toate celelalte lucruri pe care le
revendicăm ca fiind ale noastre. Putem pierde bani, cărți și chiar case…..corpul nostru este locul
unde putem totdeauna să ne regăsim”.
Luând în considerare cele de mai sus, putem accepta ideea că beneficiarul serviciului de
sănătate, este beneficiarul unei nevoi de bază - în piramida lui Maslow. De aici rezultă
importanța sănătății și a tuturor mecanismelor ce colaborează pentru obținerea ei, inclusiv a
auditului intern din sistemului sanitar- ca parte integrantă a Ministerului Sănătății.
Având în vedere faptul că bunul produs de Ministerului Sănătății și anume sănătatea este
un bun nepalpabil, considerăm că auditul achizițiilor publice (care sunt o parte a angrenajului ce
participă la obținerea sănătății) în sistemul sanitar din România este un audit extraordinar de
complex, deoarece el nu vizează doar cauze pur financiare ci el trebuie să aibă ca efect, în ultimă
instanță, îmbunătățirea sănătății. Ori în obținerea de sănătate, nu participă doar partea
economico-financiară, ci în egală măsură și partea tehnico-medicală, cu tot ceea ce ține de o
calitate mai mare a actului medical de sănătate. În scopul susținerii celor de mai sus, considerăm
că auditul intern nu va trebui să se manifeste doar pur economic ci și asupra altor subansamble ce
contribuie la obținerea de sănătate: calitatea actului medical, baza tehnico-materială din sănătate,
sisteme electronice ce deservesc sănătatea (SEAP), etc. Numai cu astfel de vederi de ansamblu,
auditul intern va deveni o ,,armă ” împotriva risipei financiare a banului public. De asemenea
considerăm că nu exagerăm dacă spunem că în domeniul sanitar, munca auditorului va trebui să
capete aspect și de muncă de concepție nu doar de constatare a unei situații și a cauzelor ce au
dus la situația respectivă.
42 | P a g e
1.6. Organizarea auditului intern în România

Într-o țară, ce are un anumit stadiu de dezvoltare economică, pentru definirea și
conturarea profesiei de auditor, trebuie să existe un cadru normativ și legislativ, care să
reglementeze clar atât profesiunea de auditor cât și modalitatea în care auditorul își desfășoară
activitatea (Ghiță M., Iațco C-tin, ș.a., 2009). În acest sens, conform standardelor internaționale,
la nivelul fiecărei țări trebuie să existe instituții specifice pentru audit care să reglementeze
întreaga funcționare pentru această profesie, evident cu o organizare interioară care să
corespundă caracteristicilor economice ale țării respective.
În sectorul public din țara noastră, auditul intern, ca structură, este organizat în modul
următor: Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI); Unitatea Centrală de Armonizare pentru
Auditul Public Intern (UCAAPI); Compartimentele de audit public intern din entitățile publice.
CAPI este un organism cu caracter constructiv, ce funcționează pe lângă UCAAPI.
Acesta acționează în scopul definirii strategiei de audit și a îmbunătățirii activității acestuia. În
baza OMFP nr. 939/25.07.2003 (pentru aprobarea listei membrilor CAPI), acest organism este
constituit din 11 membri cu structura următoare: președintele Camerei Auditorilor Financiari din
România; profesori universitari, specialiști în audit intern: 2 persoane; specialiști înalt-calificați
în domeniul auditului intern: 3 persoane; directorul general al UCAAPI; experți din alte domenii
de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, domeniul informatic: 3 persoane; un
reprezentant din conducerea structurilor asociative ale autorităţilor publice locale.
Membrii CAPI nu pot face parte din structura Ministerului Finanțelor Publice și primesc
o indemnizație de ședință ce reprezintă 20% din salariul brut al secretarilor de stat, indemnizație
suportată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern este în subordinea directă a
Ministrului finanțelor publice și este condusă de un director general numit de acesta. Directorul
UCAAPI este funcționar public și trebuie să respecte Codul privind conduita etică a auditorului
intern.
Atribuțiile UCAAPI sunt: elaborează, conduce și aplică o strategie unitară în domeniul
auditului public intern și monitorizează această activitate la nivel național, dezvoltă proceduri
bazate pe standardele internaționale, dezvoltă cadrul normativ al auditului intern, elaborează
Codul privind conduita etică a auditorului intern, dezvoltă metodologiile în domeniul riscului
managerial, avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în
domeniul auditului intern, dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activității de audit public
intern, verifică respectarea normelor, instrucțiunilor și a Codului privind conduita etică a
43 | P a g e
auditorului intern, efectuează misiuni de audit public de interes național, avizează

numirea/destituirea șefilor compartimentelor de audit public intern din entitățile publice,
coordonează sistemul de recrutare și pregătire profesională în domeniul auditului public intern,
cooperează cu autoritățile de control financiar din alte state și cu Comisia Europeană.
Compartimentul de audit public intern se constituie în subordinea directă a conducerii
entității publice și prin atribuții, nu trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor de control
intern. Conducătorul compartimentului de audit era numit sau destituit de conducătorul entității
publice cu aprobarea UCAAPI.
Atribuțiile Compartimentului de audit public intern sunt: elaborarea normelor
metodologice specifice entității publice unde își desfășoară activitatea, cu avizul UCAAPI,
elaborează proiectul de planului anual de audit public intern, efectuează activități de audit public
intern pentru a evalua sistemul de control al entității publice, raportează periodic asupra
constatărilor rezultate din activitatea sa, informează UCAAPI dacă sunt recomandări neînsușite
de către conducătorul instituției publice, elaborează raportul anual al activității de audit,
raportează imediat conducătorului entității publice, dacă constată nereguli, sau posibile
prejudicii, verifică respectarea normelor, a codului privind conduita etică în cadrul
compartimentelor de audit intern din entitățile publice (Pereș I., Ghiță M., ș.a., 2009).
În România, auditul intern al organizațiilor publice, a fost reglementat prin Legea nr.
672/2002-privind auditul intern (în M.O. nr. 953/24 dec. 2002) și prin O.G. nr 37/2004 (în M.O.
nr. 91/31 ian. 2004). De remarcat este însă faptul că în literatura de specialitate, se observă că
Legea 672/2002 reglementează auditul public intern și nu auditul intern, practic ea limitându-se
la reglementarea doar în ceea ce privește entitățile publice, prin prisma veniturilor publice
folosite de acestea și activităților publice care folosesc aceste venituri. Altfel spus, auditul intern
din instituțiile statului, se referă doar la fondurile publice, la gestionarea acestora (Țogoe D.,
2007).
În sfera publică, auditul intern are ca obiective atât sprijinirea îndeplinirii obiectivelor
entității, cât și asigurarea consilierii destinate să îmbunătățească activitatea. Auditul are în vedere
integritatea patrimoniului, sistemele de management la toate nivelurile, controlul intern,
activitățile financiare, veniturile, cheltuielile. La nivelul compartimentului de audit al entității,
auditorul efectuează audit cel puțin o dată la 3 ani asupra următoarelor: angajamente legale și
bugetare; plăți efectuate în urma angajamentelor; închirierea, concesiunea unor bunuri din
domeniul public; constituirea veniturilor publice; alocarea creditelor bugetare; sistemul contabil
și cel informatic, etc. (Pereș I., Ghiță M., ș.a., 2009).
44 | P a g e
1.7. Concluzii preliminare

Nevoia de sănătate, este situată aproape de baza piramidei lui Maslow. Din acest motiv,
pe plan mondial, sănătății i se acordă locul cuvenit, dovadă fiind multitudinea de organizații
moderne din zilele noastre, care au ca obiect de activitate, acest domeniu, începând cu
Organizația Mondială a Sănătății și terminând cu organizațiile naționale.
Importanța sănătății este reliefată și de faptul că preocupările pentru ea au apărut odată cu
dezvoltarea umanității. Îngrijirea sănătății este atestată încă din evul mediu, prin apariția unor
organizații care erau arondate bisericilor și care se ocupau de aceasta. În mod evident îngrijirea
sănătății, a evoluat odată cu evoluția medicinii-care a avut un traseu complex și lent. La rândul
său, dezvoltarea medicinii a avut ca efect implicit, dezvoltarea a tot ceea ce ține de sănătate,
contribuind astfel la ceea ce numim azi ,,sistemul sanitar”- complex și cu multe componente
adiacente. Evident au apărut științe complementare desprinse ca ramuri ale unei științe de bază și
care aservesc sănătatea, cum sunt de exemplu contabilitatea bugetară, statistica medicală,
management medical sau noțiuni noi cum este ,,sănătatea publică” etc. Apărând grija pentru
sănătatea populației unei țări (sănătatea publică), în mod logic se pune întrebarea cât costă
această sănătate publică, fiindcă practica a demonstrat că sistemul de sănătate publică este un
mare consumator de resurse.
Tot ca urmare a dezvoltării îngrijirii sănătății a apărut și subsistemul prin care instituția
de sănătate își procură cele necesare funcționării, adică subsistemul achizițiilor publice. Fiind
membră a Uniunii Europene, România trebuie să alinieze acest subsistem, la cel european, ca
funcționalitate. În funcție de performanța achizițiilor publice din instituții, se poate vorbi despre
pierderi bugetare sau economii la buget, pentru că unele achiziții publice eficiente pot economisi
banii unui spital-spre exemplu.
O viziune de ansamblu asupra stării unei instituții publice de îngrijire a sănătății, o are
auditul public intern care ar trebui să secondeze managementul, iar auditorul public intern este
angajatul subordonat echipei manageriale, cunoscător al caracteristicilor activității specifice
unității, care poate aduce plus de valoare instituției în care funcționează, prin observațiile sale
concluzionate în urma misiunilor de audit.
Dacă la începutul capitalismului auditul era exercitat de persoane externe (firme externe a
căror obiect de activitate era auditul), pe parcursul dezvoltării marilor corporații, trusturi,
concerne, acest serviciu fiind costisitor, devine unul intern și începe să utilizeze instrumente de
lucru cum este controlul intern al instituției. Treptat, la nivel legislativ, auditul intern se definește
ca activitate separată, cu caracteristici și organizare proprii.
45 | P a g e
CAPITOLUL II - STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL

ACHIZIȚIILOR PUBLICE
2.1. Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii
În 1957, la data de 25 martie, reprezentanții Germaniei, Olandei, Luxemburgului, Belgiei,
Franței, Belgiei și Italiei s-au întâlnit la Roma și au semnat tratatul prin care se instituia
Comunitatea Economică Europeană (CEE). Prin acest tratat, țările menționate își fixau obiective
economice importante, care să ducă la dezvoltarea economico-socială a Europei, cum ar fi: o
legătură mai strânsă între popoarele Europei; unirea eforturilor pentru îmbunătățirea condițiilor
de viață; progresul economico-social; eliminarea barierelor care divid Europa; uniune economică
prin reducerea diferențelor economice dintre regiuni și dezvoltarea zonelor mai puțin favorizate.
Toate aceste obiective au fost aplicate în practică prin politici comune sau care cel puțin
să fie compatibile la nivel european în ceea ce privește: politica agricolă, industrială, vamală,
comercială.
Tratatul de la Roma nu include prevederi amănunțite despre domeniul achizițiilor
publice, dar în schimb creionează principiile ce ar trebui să guverneze piața unică: libera
circulație a persoanelor; libera circulație a capitalurilor; libera circulație a serviciilor; libera
circulație a mărfurilor.
Toate dezideratele europene din punct de vedere economic, exprimate la Roma, vor face
mai târziu, la 7 februarie 1992, obiectul Tratatului de la Maastricht, concretizate prin obiectivele:
consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor, creşterea eficienţei instituţiilor, introducerea
unei uniuni economice şi monetare, dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii, instituirea
unei politici externe şi de securitate comune. În Tratatul de la Maastricht se avansează ideea de
,,piață unică” și de ,,monedă unică europeană” ambele în plină desfășurare. Astfel, acest tratat
este o modalitate esențială de instituire a Uniunii Europene, prin crearea uniunii economice și
monetare, prin extinderea în noi domenii cum ar fi achiziția publică. Înțelegerea de la Maastricht
a fost urmată de altele, cum ar fi Tratatul de la Lisabona (2007) care aduce o serie de modificări
celui de la Maastricht, printre care: înlocuirea Comunității Europene cu Uniunea Europeană
(formată din 12 state membre, la care au mai aderat pe parcurs și alte țări printre care și România
în 2007), modificări asupra modului de funcționare a instituțiilor europene, modificarea și
adoptarea unor politici noi în domenii noi (Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană,
1992).
Pentru a se ajunge la uniformizarea economică, în 2011, Comisia Europeană a adoptat
„Actul privind piaţa unică” , un set de 12 măsuri care aveau obiectivul de a impulsiona creșterea
46 | P a g e
economică și de a întări încrederea în piața unică pentru Europa. În 2012, este propus un alt set
de măsuri, care să consolideze mai mult piața unică, să exploateze potențialul neutilizat al
acesteia, set de măsuri care a fost concretizat în ,,Actul privind piaţa unică II” . Având în vedere
necesitatea gradului de prosperitate în Europa, aceste acte sunt menite a da un nou impuls
economiei europene, prin instaurarea anumitor standarde (factura electronică-spre exemplu) în
domeniul achizițiilor publice, standarde care ar duce la economisirea de timp și bani. Dintre cele
12 măsuri ale celui de-al doilea act unic, de o importanță deosebită considerăm a fi Piața digitală
unică, măsură prin care se dorește uniformizarea piețelor inter-europene, uniformizare facilitată
de existența unei infrastructuri în comunicațiile de mare viteză (Actul privind Piața Unică). Un
alt obiectiv al pieții unice este promovarea facturării electronice ca modalitate-standard în
achizițiile publice, aceasta conducând la generarea de economii, la eficientizarea procedurilor
post-atribuire contract, precum și la evitarea întârzierilor de plăți în domeniul achizițiilor publice
(Actul privind Piața Unică II, 2012).
Conceptul de ,,piață unică”, se referă de asemenea și la piața unică digitală, care așa cum
afirma în anul 2015, Andrus Ansip (vicepreședinte pentru piața unică digitală), trebuie să asigure
libertatea mediului economic online peste frontiere (Andrus Ansip, Comunicat de presă, 25
martie 2015).
Ca reacție la criza economică declanșată în anul 2008, la nivel european a fost adoptată
STRATEGIA ,,EUROPA 2020” ce prezintă un plan de creștere economică în perioada 2010-
2020, pentru o lume aflată în permanentă schimbare, plan care include: ocuparea forței de
muncă; cercetare, dezvoltare, inovare; educația; standarde ce privesc energia și mediul; măsuri
împotriva excluziunii sociale și împotriva sărăciei.
Programul Europa 2020 promovează deci ideea de economie competitivă, prietenoasă cu
mediul înconjurător, bazată pe știință și inovație, caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare a
forței de muncă, productivitate și coeziune socială, și orientată către un consum eficient de
resurse. Un rol major în atingerea acestor obiective revin achizițiilor publice, mecanismul
desfășurării acestora, fiind unul din instrumentele cele mai eficiente de transpunere în practică,
de materializare a principiilor descrise de în actele privind piața unică. Ca urmare a efortului de
dezvoltare economică uniformă a Europei, apar cele trei directive care fac referire la achizițiile
publice ale Uniunii Europene: Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului
privind atribuirea contractelor de concesiune; Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și
a Consiliului privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE5; Directiva
2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile efectuate de entitățile
47 | P a g e
care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și
de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ.
Strategia Europa 2020 prezintă de asemenea o viziune asupra dezvoltării economiei de
piață care să asigure o joncțiune între noțiuni ca: economie ,,verde” bazată pe variante ecologice,
care să protejeze mediul cu ajutorul unor concepte noi, inovative; ocupare a forței de muncă
extinsă în toate categoriile sociale și etnice.
Odată cu acceptarea în Uniunea Europeană, toate statele noi, precum România, s-au
angajat să transpună în legislațiile naționale proprii, obiectivele Strategiei Europa 2020, însă
pentru aceasta este nevoie de eforturi care necesită o coordonare comună în ansamblul european.
De aceea Uniunea Europeană a creat semestrul european (Consiliul European, ,,Semestrul
European”, 2010). Acesta este practic un ciclu anual de coordonare a politicilor economice, în
care mai întâi Uniunea Europeană analizează planurile statelor membre în ce privește reformele,
apoi se oferă recomandări pentru o perioadă de 12-18 luni. După analiza anuală a creșterilor
obținute de către statele-membre, ce are loc de obicei la finele anului, începe de fapt semestrul
european stabilindu-se prioritățile pentru următoarea perioadă. În același timp Comisia
Europeană publică raportul privind mecanismul de alertă pe baza analizei dezechilibrelor
macroeconomice constatate și analizate. Având în vedere experiența anterioară a semestrelor
europene, pentru anul 2015, analiza anuală a creșterii cuprinde și propuneri pentru simplificarea
procesului general de dezvoltare. Astfel în februarie 2015 Comisia Europeană a publicat o
analiză economică pentru fiecare stat membru, în martie se prezintă orientări privind reformele
bugetare, iar în aprilie membrii UE au prezentat planurile lor de reforme pentru depășire a
dezechilibrelor și de progres. În luna mai Comisia face recomandări specifice fiecărei țări în
parte, recomandări ce sunt adoptate oficial în perioada iunie – iulie a anului în curs. Dacă aceste
recomandări nu sunt urmate în termenul de timp indicat și dacă provoacă dezechilibre
macroeconomice, se vor aplica avertismente sau chiar sancțiuni ale țării respective (Consiliul
European, semestrul European, 2010). Comisia nouă care a început mandatul în 1 noiembrie
2014 și efectuează analiza anuală a creșterii pentru 2015, prezintă în această analiză măsuri care
să ajute creșterea economică într-un procent mai mare, și într-un ritm mai accelerat. Astfel se
recomandă:
1. Stimularea investițiilor la nivel european;
2. Eforturi suplimentare pentru înfăptuirea reformelor structurale;
3. Instituirea unei politici de responsabilitate bugetare caracteristică pentru fiecare țară.
1. Stimularea investițiilor la nivel european
48 | P a g e
Din cauza crizei financiare traversate de Europa, investițiile au scăzut, nerevenind la o

dinamică înregistrată înaintea acesteia, frânând astfel redresarea la acest nivel, în contextul
faptului că și înainte de criză existau domenii în care investițiile erau deficitare. Performanța
modestă a investițiilor se datorează factorilor ca: încredere scăzută a investitorilor, grad ridicat
de îndatorare a autorităților publice, inexistența unor planuri de investiții viabile în domenii
prioritare.
2. Eforturi suplimentare pentru înfăptuirea reformelor structurale
Creșterea economică se bazează pe asigurarea unui cadru normativ adecvat și pe
competitivitate și eficiență economică. Pentru aceasta se are în vedere eliminarea obstacolelor
principale la nivel UE, cum ar fi: lipsa pieței unice de servicii și bunuri; lipsa pieței unice
digitale; politica economică în domeniul schimbărilor climaterice; inexistența unei politici ferme
pentru noi locuri de muncă.
3. Instituirea unei politici de responsabilitate bugetare
Dat fiind faptul că în perioada crizei financiare s-a mărit rapid deficitul bugetar, a fost
necesar să se restabilească încrederea în sustenabilitatea finanțelor publice ale statelor membre,
precum și puterea reală a finanțelor de a ieși din cercul vicios al îndatorării. Acest lucru este
posibil numai printr-o politică bugetară care să: scadă gradul de îndatorare, folosească marja de
buget existentă în scopul creșterii economice, traseze traiectorii corecte ale bugetului prin prisma
reducerii de cheltuieli (Comisia Europeană, Analiza anuală a creșterii pentru 2015).
Analiza anuală a creșterii pentru 2015, efectuată de către Comisia Europeană, are la bază
Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2015, în care se prezintă dezechilibrele
macroeconomice europene esistente sau posibil a se manifesta, generate de destabilizările
economice ale unor țări membre UE, în special al celor mai noi. În acest context, în ce privește
România, în acest raport, se face referire la faptul că din cauza riscurilor ce afectează încă
balanța de plăți, țara noastră beneficiază de ,,asistență financiară, acordată în prezent din motive
de precauție” dar că totuși încă nu s-a înregistrat progres în politica investițională internațională.
În schimb s-au înregistrat exporturi solide, redresarea productivității muncii, sector financiar bine
capitalizat, însă rămâne: nivelul ridicat al creditelor neperformante, o piață imobiliară slabă, o
rată mare de șomaj, sărăcie și excluziune socială mari. Din aceste puncte de vedere enumerate
mai sus, România rămâne obiect al supravegherii și al unei analize aprofundate în ce privește
cauzele persistenței dezechilibrelor economice (Comisia Europeană, Raportul privind
mecanismul de alertă pentru 2015).
49 | P a g e
În urma acestor analize și evaluări cuprinzătoare și având în vedere alinierea la strategia

de dezvoltare europeană până în anul 2020, Comisia Europeană a recomandat României pentru
perioada 2015-2016, următoarele: să continue și să finalizeze programul de asistență financiară,
luând toate măsurile în scopul realizării acestui lucru; să limiteze abaterea de la obiectivul
bugetar pe termen mediu din 2015; să consolideze piața forței de muncă; să continue Strategia
Națională de Sănătate 2014-2020 (Recomandare a consiliului privind Programul național de
reformă al României pentru 2015).
Ca reacție a Europei la criza economico- financiară declanșată în 2008, s-au elaborat
mecanisme de atenuare a riscurilor, de oprire a declinului economic, de găsire soluții, de
atenuare a fragilității economice mai ales în noile state-membre, deoarece în 2010 - adică în
momentul lansării strategiei- nu se cunoștea exact amploarea crizei. Aceste mecanisme au avut
ca rezultat anumite progrese cum ar fi: creșterea ratei de ocupare a forței de muncă pentru
populația între 20-64 ani; reducerea abandonului școlar; scăderea numărului de persoane expuse
riscului de pauperizare; creșterea investițiilor cumulate ale sectoarelor public și privat; reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră (Iosif A., ș.a., 2015 ; Comunicare a Comisiei către Parlamentul
European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Bilanțul
Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, 2014).
În ce privește respectarea standardelor de mediu, Europa face pași repezi înspre achiziția
publică ,,verde” care duce la reducerea noxelor cu efect de seră. Există în acest sens, la nivel
european, recomandări înspre achiziția ecologică, materializată în documente orientative de tipul
Ghidului achizițiilor publice ecologice. Acest ghid, nu are un caracter obligatoriu, dar existența
lui este bine fundamentată (Comisia Europeană, Achiziţii ecologice-Ghidului achizițiilor publice
ecologice, 2007), dat fiind faptul că autoritățile publice sunt consumatori majori în Europa, iar
prin achiziții de produse și servicii ce respectă normele de mediu, se poate aduce un plus de
valoare domeniilor în care sunt practicate, printre care se numără și sănătatea. De altfel, dacă
achizițiile ar avea la bază criteriul ecologic, pentru ca ofertanții să se poată menține pe piață, ar fi
obligați să investească în inovație și tehnologie ecologică, astfel fiind apărat conceptul de
dezvoltare durabilă, adică satisfacerea necesităților actuale fără a afecta ,,capacitatea generațiilor
viitoare de a-și îndeplini propriile necesități” (Comisia Europeană, Achiziţii ecologice-Ghidul
achizițiilor publice ecologice, 2007). Din punctul de vedere al autorității publice, achiziția
,,verde” ar contribui la economisirea de bani, pentru că instituția, pe durata de viață a
contractului, nu ar avea costuri suplimentare pentru ecologizare și în plus o politică de achiziții
ecologice nu presupune schimbări structurale din partea acesteia (Comisia Europeană, Achiziţii
50 | P a g e
ecologice-Ghidului achizițiilor publice ecologice, 2007). Ghidul mai sus amintit, este conceput
pentru a ajuta instituțiile publice să abordeze o politică de achiziții ecologice (Comisia
Europeană, Achiziţii ecologice-Ghidul achizițiilor publice ecologice, 2007), propunând o serie
de idei și soluții în acest sens, bazate pe exemple.
Alături de achiziția publică ecologică, stă achiziția publică responsabilă din punct de
vedere social. În țările membre UE, acest concept este cunoscut ca fiind cel prin care s-ar putea
crea o uniformizare socială la nivel european și cel prin care autoritățile publice, pot promova
oportunități de ocupare a forței de muncă, efectuând achiziții înțelepte. Autoritățile contractante,
fiind consumatori mari, pot să-și utilizeze puterea de cumpărare alegând produse și servicii care
să determine rezultate pozitive în plan social cum ar fi: angajarea tinerilor; promovarea de locuri
de muncă pentru șomeri sau persoane cu dizabilități; echilibru pe piața muncii între femei și
bărbați; sprijinirea incluziunii sociale pentru grupuri etnice; promovarea muncii decente, în
condiții de securitate, libertate umană; promovarea unui ,,comerț etic” prin caietul de sarcini și
condițiile de contract; promovarea IMM-urilor, ș.a.
Astfel, spre exemplu în Franța anilor 2003-2007, au fost lansate strategii și planuri ale
căror scop erau instituirea de măsuri ce aveau impact social asupra societății franceze și care
prevedeau inclusiv moduri în care achiziția publică poate contribui la capitolul ,,social”. Un alt
exemplu sunt o serie de politici impuse în Anglia, privind egalitatea de șanse dintre femei și
bărbați (,,Equality Act”). În România, economia socială a început să se dezvolte cel puțin din
următoarele motive: nevoia din ce în ce mai mare a sectorului non-profit de a genera venituri ce
să asigure continuitatea acestui sector, crearea a noi locuri de muncă pentru persoanele
dezavantajate social. La nivelul țării noastre există un cadru legislativ încă din anul 2013, pentru
includerea persoanelor cu handicap pe piața muncii, dar nu există reglementări bine definite în ce
privește participarea întreprinderilor formate din aceste persoane, la o achiziție publică declarată
de autoritățile contractante. De altfel, în urma unor studii întreprinse, a rezultat că 44% din
unitățile protejate (la nivelul anului 2012) nu au niciun contract încheiat cu o instituție bugetară,
fie din cauza lipsei unui ordin expres care să permită acest lucru, fie din comoditatea
caracteristică instituțiilor bugetare. În acest sens s-a și votat de către Parlament, Legea privind
economia socială, în iunie 2015, ce are ca obiectiv contribuția la coeziunea economico-socială.
Această lege nu oferă posibilitatea includerii clauzelor sociale, de mediu, sau de rezervări
contractuale pentru întreprinderi protejate, în contracte, deși Directiva 2014/24/UE recomandă
acest lucru în mod explicit (Comisia Europeană, Achiziții responsabile social, 2011; Achiței A.,
ș.a., 2012).
51 | P a g e
În ceea ce privește sănătatea, Comisia Europeană, a dezvoltat în perioada 2014-2020

,,Programul sănătate pentru creștere economică” care este menit a asigura sprijinul pentru statele
membre în ceea ce privește susținerea sistemelor de sănătate prin: reforme pentru sisteme de
sănătate durabile, creșterea accesului la asistență medicală, prevenirea bolilor, protejarea
cetățenilor împotriva amenințărilor transfrontaliere. La nivelul României, în urma publicării
Raportului de țară pentru 2014, recomandarea Consiliului Uniunii Europene a fost ca în
continuare să se aibă în vedere punerea în aplicare în anul 2015 a Strategiei Naționale de
Sănătate 2014-2020 (adoptată prin Hotărârea nr. 1028/18.11.2014) de către Ministerul Sănătății
și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În acest sens se recomandă remedierea unor aspecte
legate de gradul redus de accesibilitate a populației la serviciul sanitar, de nivelul scăzut al
finanțării sănătății și ineficienței resurselor (Comisia Europeană, Recomandare a Consiliului
privind Programul național de reformă al României pentru 2015).
Cu privire la achizițiile publice, în Documentul de lucru al serviciilor Comisiei referitor
la Raportul de țară al României pentru 2015, se abordează subiectul dificultăților cu care se
confruntă sistemul achizițiilor românești și anume: ineficiența entităților publice cauzată de
instabilitatea juridică; combaterea corupției; conflictele de interese de natură administrativă și
penală; evaluarea precară a nevoilor instituției; planificare bugetară defectuoasă; aplicarea
defectuoasă a regulilor de achiziții (Comisia Europeană, Document de lucru al serviciilor
Comisiei Europene, 2015).
Comisia Europeană apreciază faptul că în contextul acestor dificultăți, pentru pentru ca
România să iasă definitiv din criza financiară a anilor trecuți, trebuie să continue aplicarea
mecanismelor elaborate de strategia Europa 2020, pentru a fi prevenite efectele-recul ale crizei,
pentru a fi consolidate efectele pozitive obținute și a fi transformate în efecte pe termen lung. În
acest sens se va organiza o consultare publică în urma căreia Comisia Europeană va urma să facă
propuneri în anul 2015, cu privire la continuarea strategiei (Comunicare a Comisiei către
Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul
Regiunilor, Bilanțul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, 2014).
Dată fiind complexitatea din domeniul achizițiilor, desfășurată de entitățile publice,
legislația ce reglementează acest domeniu trebuie să fie foarte amănunțită, așa așa fel încât să nu
dea naștere la confuzii și să cuprindă reglementări pentru toate situațiile care pot interveni în
orice moment pe întreg parcursul procesului.
52 | P a g e
La nivel european, legislația este destul de bine reglementată, datorită faptului că este
stabilită de comun acord de foruri, la a căror ședințe de lucru participă specialiști cu experiență
din țări membre U.E. , dezvoltate din punct de vedere economic.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, a fost
necesară modificarea legislației românești în multe domenii, inclusiv în domeniul achizițiilor
care au la bază banii publici.
Considerăm oportun a ne axa asupra ultimei schimbări de legislație ce a avut loc la nivel
european.
La ora actuală este în vigoare Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European si a
Consiliului, adoptată la 26 februarie 2014 - privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei
2004/18/CE, care a fost transpusă la nivel național.
Pentru a se putea executa o achiziție publică corectă, cu respectarea tuturor principiilor
enumerate în subcapitolul 3.2.- Principiile achiziției publice, este necesară stabilirea unor
definiții care clarifică noțiunile teoretice ce trebuie a fi cunoscute în cazul unei achiziții publice
și care sunt cuprinse în art. 2 din Directiva 2014/24/UE. Astfel:
1. ,,autoritate contractantă - înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de
drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau
mai multe astfel de organisme de drept public”;
2. „cerință (cerințe) de etichetare - înseamnă cerințele pe care trebuie să le îndeplinească
lucrările, produsele, serviciile...”;
3. „document al achiziției - înseamnă orice document produs de autoritatea contractantă sau la
care aceasta face trimitere pentru a descrie sau a defini elementele achiziției sau ale
procedurii…”;
4. „contracte de achiziții publice - înseamnă contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între
unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante și care au ca
obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau servicii”;
5. „operator economic - înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o entitate publică sau
grup de astfel de persoane și/sau entități, inclusiv orice asociere temporară de întreprinderi, care
oferă execuția de lucrări și/sau o lucrare, furnizarea de produse sau prestarea de servicii pe
piață”;
6. „candidat - înseamnă un operator economic care a solicitat o invitație de participare sau a fost
invitat să participe la o procedură restrânsă, la o procedură competitivă cu negociere, la o
53 | P a g e
procedură de negociere fără publicare prealabilă, la un dialog competitiv sau la un parteneriat

pentru inovare”;
7. „mijloace electronice - înseamnă echipamente electronice de procesare (inclusiv compresie
digitală) și stocare a datelor care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, radio,
mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice” (Comisia Europeană, Directiva
2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2).
Tot în Directiva 2014/24/UE, la art. 5 alin. (1), sunt prevăzute modalitățile de calculare a
valorii estimate a achiziției: ,,Calcularea valorii estimate a unei achiziții se bazează pe valoarea
totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, inclusiv eventualele opțiuni și
reînnoiri ale contractelor, astfel cum s-a stabilit în mod explicit în documentele achiziției”. În
celelalte alineate 2-14 sunt prevăzute situații posibile ce pot interveni în achiziția publică și de
asemenea sunt reglementate aceste situații.
În art. 12 din Directivă este reglementată și situația contractelor de achiziții publice
încheiate între entități din sectorul public. De asemenea sunt reglementări în ceea ce privește:
serviciile de cercetare și dezvoltare (art. 14); achizițiile din domeniul apărării sau securității (art.
15-17); confidențialitate (art. 21); conflictul de interese (art. 24), etc.
În Capitolul 2 ,,Tehnici și instrumente pentru achizițiile electronice și agregate”, la art.
33, se definește acordul-cadru, unul din instrumentele-cheie cu care operează entitățile publice:
,,Un acord-cadru înseamnă un acord încheiat între una sau mai multe autorități contractante și
unul sau mai mulți operatori economici cu scopul de a stabili condițiile pentru contractele care
urmează să fie atribuite în decursul unei perioade determinate...”. De asemenea mai este stipulat
că durata unui acord-cadru nu poate fi mai mare de patru ani, decât în excepțiile bine justificate.
În art. 26 este descrisă alegerea procedurilor, iar în articolele 27-32 34-35 sunt descrise și
reglementate diverse proceduri ce pot fi utilizate.
Înainte de a lansa o procedură de achiziție, autoritățile contractante pot consulta piața
pentru a avea informații ce le pot ajuta în procesul de achiziție. Pentru aceasta ele pot să consulte
cataloagele electronice de produse/servicii/lucrări (din SEAP) sau pot să solicite/accepte
consultanță de la experți, sau chiar de la participanții la piață.(art. 40, Directiva 2014/24/UE). În
acest ultim caz, dacă s-a primit consultanță de la un ofertant/candidat, ,,autoritatea contractantă
trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat
sau ofertant nu denaturează concurența” (Directiva 2014/24/UE, art. 41).
54 | P a g e
Referitor la principiul transparenței, Directiva 2014/24/UE, reglementează la articolele

48-55 anunțurile de intenție, de participare, de atribuire, forma și modalitățile de publicare a
anunțurilor, etc.
În ceea ce privește selecția participanților de către autoritatea contractantă, aceasta din
urmă trebuie să se asigure că oferta este în conformitate cu cerințele și că nu există motive de
excludere de la procedură.(Directiva 2014/24/UE, art. 56). În ceea ce privește motivele de
excludere ale unui operator economic, acestea sunt descrise pe larg în articolul 57 din Directivă.
Criteriile de selecție au la bază în principal: capacitatea de exercitare a activității
profesionale, situația economico-financiară a operatorilor, capacitatea tehnică și profesională a
acestora. (Directiva 2014/24/UE, art. 58), iar criteriile de atribuire sunt arătate în articolul 67 din
Directivă, unde este dezbătută oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
De asemenea se mai prevede în articolul 69, faptul că autoritatea contractantă poate să
ceară operatorilor economici explicarea unui preț foarte scăzut din ofertă, iar în articolele 70-73,
sunt prevăzute înscrisuri despre: condițiile de executare a contractului, subcontractare,
modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate, încetarea contractului.
Toată această legislație europeană a fost transpusă în legislațiile naționale ale țărilor din
Uniunea Europeană. De altfel, această Directivă, abrogă și Directiva 2004/18/CE din mai multe
cauze, dintre care enumerăm:
• ,,Atribuirea contractelor de achiziții publice de către sau în numele autorităților statelor membre
trebuie să respecte principiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)... ”;
• ,,Achizițiile publice joacă un rol cheie în strategia Europa 2020...”;
• ,,Formele tot mai diverse ale acțiunii publice au făcut necesară definirea mai clară a însăși
noțiunii de achiziție publică...”;
• ,,Nici o dispoziție a prezentei directive nu ar trebui să împiedice impunerea sau aplicarea de
măsuri necesare pentru protejarea ordinii publice, a moralității și siguranței publice, a
sănătății...”;
• ,,Ar trebui să li se permită autorităților contractante să scurteze anumite termene aplicabile
procedurilor... ”;
• ,,Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a merge mai departe în
eforturile lor de a facilita participarea IMM-urilor la piața achizițiilor publice...”.
De asemenea Directiva 2014/24/UE are la bază noi principii de achiziții cum ar fi: reguli
mai stricte în ceea ce privește subcontractarea; este pus în evidență criteriul ,,oferta cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic” având la bază raportul calitate-preț, astfel punându-
55 | P a g e
se punct supremației criteriului ,,cel mai mic preț”; mai puțină birocrație în achiziții (Oprea A.E.,
2014).
În contextul liberei circulații a persoanelor, capitalurilor, serviciilor și a mărfurilor
stipulate în Tratatul de la Roma, (susținute de Europa și prin primirea de noi membri) în mod
evident, în timp, s-au regândit toate regulile achizițiilor publice, elaborându-se noi legi care să
răspundă noilor cerințe ale Uniunii Europene.
2.2. Cartea Verde privind modernizarea achizițiilor publice
O altă inițiativă lansată în 2011 de Uniunea Europeană, în scopul realizării obiectivelor
fixate în Strategia 2010-2020, este Cartea Verde - privind parteneriatele public – private,
contractele de achiziție publică și contractele de concesiune, prin care Comisia Europeană a
lansat o consultare publică care cuprinde câteva obiective considerate vitale pentru un mecanism
de achiziții publice considerat sănătos și pentru o piață solidă și transparentă (Levai C.M., 2012).
Un prim obiectiv este acela al eficientizării cheltuielilor publice. Pe baza rezultatelor
consultării, Comisia intenționează să propună un pachet de norme care să vină în sprijinul tuturor
celor interesați. Evident, modificările legislative vor trebui să corespundă angajamentelor
internaţionale ale UE, fiind vorba în principal despre definirea unor noțiuni cu care se lucrează în
achizițiile publice, sau care țin de procedură - cum ar fi stabilirea caietelor de sarcini, praguri de
aplicare a regulilor UE în materie de achiziții publice. În Cartea Verde se subliniază și creșterea
eficienței procedurilor prin măsuri mai simple, dar care să răspundă nevoilor autorităților de
contractante mai mici. De asemenea se vorbește despre o concurență tot mai puternică, în
condiții egale pentru toți ofertanții, pentru contractele atribuite pe piața internă. Fără să analizeze
amănunțit cauzele pentru care rata participării transfrontaliere la procedurile de achiziții din
statele Uniunii Europene rămâne una extrem de redusă, Cartea Verde detaliază beneficiile pe
care procedurile mai eficiente le vor aduce IMM-urilor și eventualilor participanți
transfrontalieri.
Un alt subiect abordat în Cartea Verde este cel legat de utilizarea achizițiilor publice
pentru îndeplinirea unor obiective în folosul comunității, cum ar fi: protejarea mediului, eficiența
energetică, combaterea modificărilor climatice, promovarea inovării şi incluziunii sociale,
sporirea accesului întreprinderilor europene pe pieţele din terțe țări etc. . Cartea Verde punctează
faptul că strategia în domeniul achizițiilor publice trebuie să fie în concordanță cu obiectivele
Strategiei Europa 2020, mai ales în ceea ce privește protecția mediului (Cartea Verde privind
modernizarea politicii UE în domeniul achiziţiilor publice. Către o piață europeană a achizițiilor
publice mai performantă; Iosif A., ș.a., 2015). In acest sens, a fost lansată o consultare publică,
56 | P a g e
ce se bazează pe un set de 114 întrebări, fără să se considere că acestea acoperă toate aspectele
legate de mediul extrem de complex al achizițiilor. Sintetizarea răspunsurilor la aceste întrebări
va sta la baza revizuirii cadrului legislativ și la baza perfecționării unor reglementări insuficient
abordate, ca de exemplu, accesul IMM-urilor la piața de achiziții, combaterea favoritismului și
corupției. Părțile interesate au sugerat în repetate rânduri nevoia unui grad mai ridicat de
flexibilitate în procedurile de achiziții publice. Este discutabil însă, în ce măsură o flexibilitate
mai mare înseamnă și o eficiență mai mare, și nu un risc sporit de favoritism, sau în general
riscuri mai mari. În Cartea Verde se afirmă că o libertate mai mare a autorităților contractate va
fi utilă numai în situația în care aceste autorități dețin o expertiză tehnică adecvată, cunoaștere a
pieței și au competențe necesare pentru a negocia cu furnizorii.
Un aspect relevant, al acestui document este dat de faptul că documentul nu se limitează
doar la a aborda probleme privite dintr-un singur punct de vedere. Cartea Verde tratează aspecte
cum ar fi: normele generale privind achizițiile publice; îmbunătățirea setului de instrumente
aflate la dispoziția autorităților contractante; aspecte privind o piață a achizițiilor mai accesibilă;
utilizarea achizițiilor publice în contextul Strategiei Europa 2020 și garantarea unor proceduri
solide; problematica extrem de controversată a accesului furnizorilor din terțe părți interesate să
ia parte la procesul decizional privind modernizarea unor politici care afectează un mecanism
complex.
2.3. Reforma în domeniul achizițiilor publice
Prin tratatele specifice, Uniunea Europeană se îndreaptă înspre armonizarea procedurilor
de achiziții publice pentru statele membre, nu spre instituirea unui regim comun, după care să
funcționeze achizițiile publice naționale. Ca atare, statele membre pot folosi propriile reguli în
achizițiile publice, atâta timp cât acesta nu lezează interesele comunitare ale Europei. Astfel,
țările vor aplica propriile proceduri naționale, rămânând libere să reglementeze achiziția publică
conform realităților și particularităților economice specifice respectivei țări, respectând
principiile de bază ale achiziției publice. În esență, UE reglementează prin directive numai acele
aspecte legislative care ar putea afecta schimburile comerciale dinte țările uniunii.
La nivel european, în domeniul achizițiilor publice, sunt implicate o serie de organizații:
Consiliul Comunităților Europene – cu rol de legiuitor, care acționează fie individual, fie
colaborând cu Parlamentul European în ce privește coordonarea politicilor generale ale achiziției
publice; Statele membre UE – care vor lua măsurile necesare în scopul respectării tratatelor a
căror semnatare sunt; Comisia Europeană – ce are rolul de a se asigura că măsurile adoptate sunt
aplicate dar și rolul de a propune acte de legislație; Curtea Europeană de Justiție – care asigură
57 | P a g e
respectarea legilor iar din punctul de vedere al achizițiilor soluționează contestații (Programul
Sigma, Achizițiile publice în UE: Cadrul legislativ, Principiile și instituțiile de bază, 2011).
Regulile generale privind achizițiile publice funcționează din anul 2004 și au fost stabilite
conform Tratatelor Uniunii Europene. În vederea asigurării unei mai bune transparențe în
domeniul achizițiilor publice și deschiderii către ofertanții din Uniunea Europeană, a fost
necesară regândirea tuturor regulilor aplicabile în materie.
Factorii cei mai importanți care au contribuit la luarea deciziei de a modifica la nivel
european legislația în materia achizițiilor publice, au fost: evoluțiile economice, sociale și
politice; constrângerile bugetare; simplificarea sistemului în sensul eficientizării acestuia pentru
autoritățile contractante; oferirea unei mai bune valori pentru banii cheltuiți în domeniul public,
respectându-se transparența și concurența corectă (Iosif A. ș.a., 2015). Acești factori, la nivelul
celor implicați în achiziția publică au drept țintă: simplificarea regulilor și procedurilor pentru
operatorii economici; simplificarea regulilor și procedurilor pentru autoritățile contractante.
a) Simplificarea regulilor și procedurilor pentru operatorii economici
Prin simplificarea procedurii de licitație pentru operatorii economici, aceștia vor putea să
își demonstreze statutul, capacitatea economică, tehnică și profesională prin depunerea unor
declarații pe propria răspundere, fără a depune efectiv documentele care să demonstreze cele
menționate mai sus. Se are în vedere folosirea unui formular standard de auto-declarație pentru
ofertanți la nivel european. Doar operatorul economic declarat câștigător va trebui să depună
documente doveditoare, conform declarațiilor.
Îmbunătățirea accesului IMM-urile la procedurile de achiziții publice are în vedere și
stabilirea de cuantumuri în ceea ce privește statutul financiar adecvat al firmei care participă la
licitație, care va demonstra capacitatea firmei de a onora contractul. Astfel, cifra de afaceri a
ofertantului trebuie să fie mai mare decât valoarea estimată a contractului ce va rezulta în urma
licitației. Legislația românească prevede la art. 9, lit. B din HG 925/2006 cu modificările și
completările ulterioare, „valoarea cifrei de afaceri a operatorului economic să fie mai mare decât
valoarea estimată a contractului, multiplicată cu 2”.
Divizarea contractelor pe loturi în vederea accesării și de către întreprinderile mici și
mijlocii este unul din obiectivele noilor directive. În cazul în care autoritatea contractantă nu va
dori divizarea în loturi mai mici, va fi necesară justificarea acestui fapt (Iosif A. ș.a., 2015).
b) Simplificarea regulilor și procedurilor pentru autoritățile contractante
Noile reforme prevăd tipuri de proceduri mult mai ușor de utilizat. Aceste noi
instrumente de achiziții, oferă autorităților contractante o mai mare flexibilitate, mai multe
58 | P a g e
opțiuni printre care: accesul la proceduri care implică negocierea; proceduri competitive cu
negociere care înlocuiesc prezenta procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț
de participare. Pentru a asigura transparența și eficiența, noua procedură este mult mai bine
structurată, fiind concentrată pe îmbunătățirea ofertelor, În acest mod, autoritățile contractante au
posibilitatea de a obține cel mai bun rezultat posibil prin intermediul achizițiilor; dialogul
competitiv care a fost simplificat prin intermediul noilor directive, devenind accesibil în aceleași
condiții ca și procedura competitivă cu negociere, lăsând în sarcina autorităților contractante
libera alegere; introducerea parteneriatului pentru inovare care va extinde alegerea autorităților
contractante. Parteneriatul pentru inovare permite autorităților contractante să procure produse
extrem de inovatoare și adecvate necesităților proprii.
Autoritățile contractante vor avea mai multă libertate în organizarea procedurilor de
atribuire a contractelor de achiziții publice. Regulile pentru managementul procedurilor de
achiziție publică au fost revizuite în vederea eficientizării lor. Cele mai importante sunt: termene
de depunere a ofertelor scurtate; introducerea formularului standard de auto-declarație pentru
ofertanți la nivel european. Astfel autoritatea contractantă va trebui să verifice documentația
aferentă doar pentru operatorul economic declarat câștigător la sfârșitul procedurii de evaluare,
înainte de decizia finală. Pentru aceasta, se vor utiliza baze de date electronice în piața internă, cu
scopul asigurării rapidității în ceea ce privește desfășurarea procedurii; autoritățile contractante
vor putea solicita ca lucrările, serviciile sau produsele să dețină etichete specifice care să certifice
că acestea sunt conform standardelor de mediu, sociale sau standardelor de comerț echitabil;
ordinea evaluării va fi decisă de către autoritatea contractantă în sensul că se pot evalua financiar
operatorii economici înainte de verificarea motivelor de excludere; la evaluarea ofertelor,
autoritățile contractante, în vederea deciderii asupra firmei câștigătoare, pot lua în considerare
calificarea și experiența personalului firmei ofertante, în cazul în care acest fapt ar putea
influența negativ derularea contractului; autoritățile locale și regionale vor avea un cadru mai
flexibil în ceea privește organizarea procedurilor de achiziție publică. Noile reguli oferă statelor
membre posibilitatea de a opta pentru un sistem simplificat în cazul unor anumite categorii de
autorități contractante, adică a celor aflate sub nivelul guvernului.
În ceea ce privește procedura, în loc să publice un anunț de participare la nivelul UE
pentru fiecare contract care depășește un anumit prag, autoritățile contractante pot simplifica
acest lucru, printr-o notificare sau anunț prealabil. În acestea se va menționa că, atribuirea de
contract va fi făcută fără publicarea ulterioară a unui anunț de participare și că orice companie
interesată își poate manifesta interesul în vederea primirii informațiilor despre obiectul
59 | P a g e
procedurii. În acest mod, autoritatea contractantă va avea mai multă flexibilitate în lansarea
procedurii, salvând timp și bani.
Noile proceduri susțin colaborarea între autoritățile contractante în vederea realizării
achizițiilor publice prin folosirea unei proceduri comune, sau utilizând achizițiile prin
intermediul unui organism central de achiziție. Acest tip de achiziții vor putea fi realizate fie la
nivel național, fie la nivel transfrontalier.
De asemenea noile directive prevăd și reguli clare referitoare la achizițiile comune
transfrontaliere, respectându-se astfel două dintre principiile Tratatului privind Funcționarea
Uniunii Europene (TFUE) și anume libera circulație a mărfurilor și serviciilor.
Reforma în domeniul achizițiilor vizează atât simplificarea modalităților de lucru prin
emiterea de noi reguli, dar și evitarea neregulilor. Prin încercarea de a se evitarea neregulile, se
are în vedere protejarea la un nivel superior al intereselor Uniunii Europene în ce privește
folosirea banilor ce finanțează proiecte europene din diferite țări. De aceea în legislație este
impetuos necesară existența definiției neregulii. Astfel, conform Ordonanței nr. 79 din 28 august
2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de
cofinanțare aferente utilizate necorespunzător: „neregulă înseamnă orice abatere de la legalitate,
regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de
finanțare, memorandumurilor de înțelegere, acordurilor de finanțare - privind asistența financiară
nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană...”. De altfel, conform noilor
directive, fiecare stat membru UE trebuie să transmită Comisiei Europene informații despre
aplicarea greșită sau, posibile probleme structurale, în ceea ce privește respectarea normelor
achizițiilor publice referitoare la prevenirea, detectarea fraudelor, a corupției, a conflictelor de
interese. În cele ce urmează, vom da câteva exemple de nereguli ale achizițiilor, dat fiind faptul
că acestea se manifestă destul de des, mai ales în țările care au o economie liberă fără tradiție
îndelungată:
• nereguli intenționate, sinonime cu frauda:
- declaraţii și facturi false (emise de firme care nu există);
- facturi emise pentru lucrări, servicii, bunuri care nu au fost realizate/achiziţionate;
- facturi emise pentru sume incorecte, excesive, sau facturi majorate nejustificat;
- transferul fraudulos de fonduri către alte conturi bugetare ale autorității contractante, altele
decât cele declarate iniţial pentru desfăşurarea activităţii respective;
- falsificarea sau modificarea unor conturi şi/sau înregistrări ori documente justificative;
- falsificarea concluziilor rezultate din verificarea documentaţiei;
60 | P a g e
• nereguli de formă/fond fără a se constitui/transforma neapărat în fraudă:

- nepublicarea unui anunț de participare;
- divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii;
- nerespectarea termenului limită de depunere a ofertelor;
- stabilirea unor criterii de selecție sau atribuire ilegale ori discriminatorii;
- specificații tehnice discriminatorii;
- descrierea insuficientă a obiectului contractului;
- modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, determinând respingerea
nejustificată a unui participant;
- nerespectarea principiului transparenței și al tratamentului egal;
- negocierea în cursul procedurii de atribuire;
- în cazul procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, atunci
când condițiile enunțate în anunțul de participare sau în documentația de atribuire au fost
modificate foarte mult;
- modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de participare sau cu documentația
de atribuire;
- reducerea obiectului contractului;
- conflictul de interese.
2.4. Noutăți legislative privind procedurile de achiziții publice; măsuri luate de România
pentru integrare europeană
Directiva 2014/24/UE a adus o serie de noutăți în legislațiile țărilor membre UE, care
duc la reconsiderarea unor noțiuni. O sinteză elocventă a acestor noutăți, este făcută de lector dr.
Alexandru-Sorin Ciobanu (Universitatea din Bucureşti -Facultatea de Drept), care atrage atenția
asupra art. 288 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE): „Directiva este
obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând
autorităţilor naţionale competenţa privind forma şi mijloacele”. Astfel:
1. aceste noi reglementări, vin în întâmpinarea obiectivelor din Strategia „Europa 2020” și
anume acelea referitoare la cerințele de mediu, sociale, etc;
2. se văd elemente noi pentru diferite tipuri de contract;
3. se reclasifică autoritățile contractante: autorităţi guvernamentale centrale, autorităţi regionale
sau locale, cu consecinţe în procedurile de achiziţii publice;
4. se completează noțiunea de „operator economic” cu „asociere temporară de întreprinderi”;
61 | P a g e
5. se adoptă alte praguri bănești pentru diferite proceduri, în sensul majorării acestora pentru
produse și servicii;
6. se modifică numele procedurilor (procedura de negociere se va numi „procedură competitivă
de negociere”);
7. apare o nouă procedură, conform strategiei Europa 2020: „Parteneriatul pentru inovare,, prin
care achizitorul organizează o licitație în scopul dezvoltării produsului/serviciului/lucrării, mai
apoi achiziționând și rezultatul inovării;
8. se accentuează ideea de a se ține cont de costul pe ciclu de viață, obținându-se în acest mod
reducerea poluării, eficiență energetică și folosirea ,,achiziției verzi”;
9. se modifică timpii de așteptare între anunț și termenele limită pentru depunerea cererilor de
participare şi a ofertelor, devenind mai scurte;
10. se modifică unele reguli de publicitate și de criterii de atribuire a contractelor;
11. acces lărgit a IMM-urilor la piața de achiziții publice, prin existența posibilității autorității
contractante de a efectua divizare pe mai multe loturi în cazul unei proceduri mari-care va avea
drept efect printre altele și economia banilor publici. (art. 46, alin. 1, 2 din Directiva 24);
12. încurajarea participării unui număr mare de ofertanți - prin faptul că se lasă la latitudinea
autorității contractante dreptul de a decide dacă un ofertant poate depune ofertă doar pentru un
lot sau anumite loturi, sau toate loturile;
13. eliminarea separării serviciilor pentru care se aplică/nu se aplică integral legea achiziției
publice (în Directiva 18, abrogată, erau două anexe care separau serviciile prioritare de cele
neprioritare, cărora li se aplicau sau nu, legislația respectivă);
14. clasificarea procedurilor de selectare în: proceduri de bază (licitația deschisă și restrânsă),
proceduri secundare (negociere fără publicare prealabilă, negociere competitivă, dialog
competitiv, parteneriat pentru inovare), agregarea cererii (contractare comună – utilizarea unei
singure proceduri și încheierea unui singur contract de către mai multe autorități, ce va duce la
economii prin reducerea costurilor de contractare).
În urma analizei tendințelor la nivel european, specialiștii au considerat că trebuie să se
elimine noțiunea de cerere de ofertă, fapt concretizat în noua directivă și implicit în noua lege
privind achizițiile publice din România. Astfel licitația deschisă se folosește și în cadrul fostei
proceduri de cerere de oferte deoarece conform unui studiu realizat de către Jurnalul Uniunii
Europene, țările de dimensiuni mai mici, cum ar fi Cipru, Lichtenstein, Malta şi Islanda, folosesc
aproape în mod exclusiv procedura deschisă.
62 | P a g e
O comparație succintă între prevederile Legii privind achizițiile publice după care acestea
s-au efectuat până acum și elementele noi în materie de achiziții, este redată în tabelul de mai
jos:
Tabel nr. 2.4.1. Noutăți în achizițiile publice
NOUTĂȚI ÎN ACHIZIȚIILE PUBLICE LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE
1. Orice operator economic interesat, are dreptul 1. Orice operator economic poate depune
de a solicita și de a obține documentația de oferta în urma publicării unui anunț de
atribuire participare
2. Termenul de depunere a ofertelor, de cel puțin 2. Termen de depunere a ofertelor, cel puțin
52 zile (perioadă cuprinsă între data transmiterii 35 zile (perioadă cuprinsă între data
anunțului de participare spre publicare în JOUE transmiterii anunțului de participare spre
și data limită de depunere a ofertelor) dacă publicare în JOUE și data limită de depunere
valoarea estimată este mai mare decât 130.000 a ofertelor) dacă valoarea estimată este mai
euro pentru produse și servicii și 5.000.000 euro mare decât 591.928 lei pentru produse și
pentru lucrări servicii și 22.908.118 lei pentru lucrări
3. Anunțul de intenție a fost transmis spre 3. Anunțul de intenție a fost transmis spre
publicare cu o perioadă cuprinsă între 52 de zile publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de
și 12 luni înainte de transmiterea anunțului de zile și 12 luni înainte de transmiterea
participare. anunțului de participare.
4. Dreptul operatorilor economici de a declara pe 4. Fiecare operator economic trebuie să
răspundere proprie că pot face dovada depună oferta elaborată în conformitate cu
îndeplinirii criteriilor de calificare impuse de specificațiile din documentația de atribuire,
procedura de achiziții.(DEAU) însoțită de documentele care demonstrează
îndeplinirea cerințelor de calificare.
5. Consultarea preliminară a pieței
5. Inexistența consultării preliminare a pieței
6. Parteneriatul pentru inovare
6. Inexistența parteneriatului pentru inovare
(sursa: Alexe C., Revista de Achiziții Publice, iulie 2015)
O atenție deosebită ar trebui să se acorde uneia dintre noutățile Directivei enumerate mai
sus și anume parteneriatului pentru inovare. Această procedură va putea să fie aplicată dacă
autoritatea contractantă va constata necesitatea unui produs/serviciu/lucrare inovatoare care nu
pot fi găsite pe piața acelui moment, sau nu corespunde nevoilor instituției (Alexe C., 2015).
O altă noutate legislativă care atrage atenția este introducerea noțiunii de ,,consultare
preliminară a pieței”. Prin implementarea acestei noțiuni, se permite instituției publice ca în
vederea pregătirii temeinice a unei proceduri de achiziții, aceasta să poată recurge la consultări
cu terți, inclusiv cu operatori economici interesați sau ce au experiență în domeniu; mai ales în
cazul unor proiecte mari, care implică multe fonduri bănești. Sigur că la nivelul României se va
impune existența unei legislații neinterpretabile în ce privește aceste consultări, pentru că în țara
noastră este încă fragilă linia de demarcare a legalului, de ilegal și se va pune problema până
unde este consultare preliminară și de unde începe favorizarea unui operator economic.
63 | P a g e
Simplificarea procedurii de depunere a ofertelor constituie încă un pas spre uniformizarea

legislației românești cu cea europeană. În acest sens se discută despre utilizarea Documentului
European de Achiziție Unic (DEAU). Acest document constă în dreptul operatorilor economici
de a declara pe răspunderea proprie că pot să facă dovada că îndeplinesc criteriile de calificare
impuse de procedura de achiziții. Doar în cazul în care va câștiga, ofertantul va depune și toate
actele ce atestă îndeplinirea cerințelor de calificare (atestate, certificate, etc). De asemenea un
operator va putea refolosi formularul DEAU și în alte achiziții, astfel reducându-se multitudinea
de documente necesare pentru o procedură de achiziție. Rămân însă o serie de întrebări, cum ar fi
cea legată de accesul autorității contractante române asupra informațiilor legate de un operator
din afara țării noastre; cum se vor obține spre exemplu informații despre plata datoriilor
operatorului economic din afara României.
Evident, aceste noutăți au consecințe legislative și nu numai, la nivel național. Ele trebuie
să aibă la bază o bună guvernanță în domeniul achizițiilor publice, care să se sprijine pe o
legislație adecvată, armonizată cu cea europeană. Cum România trebuie să transpună Directiva,
până în anul 2016, dacă acest lucru nu se întâmplă, vor fi consecințe de natură juridică la
invocarea dispozițiilor din directivă prin inexistența corespondențelor legale la nivel național. De
asemenea va fi necesară modificarea sau abrogarea OG 34/2006, iar din punct de vedere
administrativ procedurile de achiziții trebuie orientate spre Strategia Europa 2020. Și la nivelul
operatorilor economici vor trebui făcute unele schimbări cum ar fi: o profesionalizare mai mare a
angajaților, implicare mai mare în proiecte sociale sau de cercetare, parteneriate cu operatorii din
alte state, achiziții ecologice, etc. Acest lucru trebuie să se realizeze în contextul recomandărilor
făcute țării noastre printre care și aceea de a continua reformele structurale în ce privește
modernizarea sistemului de protecție socială - aici fiind incluse calitatea asistenței sanitare și E-
sănătatea - care ar trebui să aibă la bază consolidarea parteneriatului contractual public/privat
sprijinit pe achiziții publice transparente articol (articol ,,Noua lege a parteneriatului public-
privat aflată în dezbatere parlamentară”, 2014). Sigur că acest lucru nu poate fi realizat decât
printr-o responsabilitate mai mare asupra bugetului cu accentuare asupra limitării cheltuielilor,
combinată cu lupta pentru creștere economică, în scopul de a reduce dezechilibrele
macroeconomice constatate de Comisia Europeană. În ce privește reducerea acestor dezechilibre,
în 2015 România, este obiectul unui program de asistență financiară preventivă. De altfel,
Guvernul României a fixat ca țel, consolidarea bugetară pe termen mediu (2015-2018), prin
acțiunea atât asupra veniturilor cât și cheltuielilor. În ceea ce privește acțiunea pe partea de
cheltuieli, sunt propuse:
64 | P a g e
1. accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene;

2. implementarea bugetării multianuale pe proiecte și programe care să aducă economii
importante la buget și va duce la eficientizarea cheltuielilor publice;
3. asigurarea stabilității macroeconomice;
4. implementarea unui nou cod fiscal;
5. transparență în folosirea fondurilor publice;
6. regândirea achiziţiilor publice în baza criteriilor de prioritate, eficiență și oportunitate
(Guvernul României, Programul de convergenţă 2015-2018; Ciobanu A.S., 2014).
În scopul alinierii la Strategia Europa 2020, România a adoptat Programe Naționale de
Reforme care să ducă la compatibilitate între economia românească și cea europeană. În
Programul Național de Reformă 2015, se vizează competitivitatea, productivitatea, consolidarea
coeziunii sociale şi teritoriale, administrația, așa încât să se reducă decalajele dintre țara noastră
și celelalte țări - membre UE. De asemenea se vizează și respectarea celor 8 recomandări
specifice primite de țară, printre care și sănătatea publică, pentru că acest sector este inclus la
categoria ,,progrese limitate”. Astfel reformele din domeniul sănătății vor trebui accelerate cu
scopul: de a spori calitatea serviciilor în sănătate, de a garanta accesibilitatea la sănătate, de a
elimina plățile informale, de a realiza un sistem de achiziții centralizat pentru 10 grupe principale
de medicamente, de a elabora niveluri de referință pentru costurile de servicii spitalicești, de a
reduce utilizarea excesivă a internărilor în spitale (Guvernul României, Programul Național de
Reformă, 2015).
În scopul accelerării reformei în sănătate (obiectiv al strategiei Europa 2020), Ministerul
Sănătății a implementat proiectul ,,Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în
Sistemul de Sănătate Românesc” ce a avut printre alte obiective și descentralizarea sectorială
(realizată deja în 2015) și responsabilizarea cheltuirii fondurilor bănești. De altfel câțiva dintre
pașii făcuți de sănătatea românească pentru integrarea în Europa, conform Programului Naţional
de Reformă 2015 sunt: aprobarea HG nr. 1028/2014 privind Strategia naţională de sănătate
2014-2020; continuarea programelor de prevenție în sănătate; creșterea accesului grupurilor
etnice de romi la servicii de sănătate; informatizarea sistemului de sănătate prin implementarea
Fișei electronice a pacientului, a Cardului național de sănătate și a sistemului informatic Dosarul
Electronic de Sănătate; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii prin reabilitarea și
modernizarea unităților medicale, dotarea cu echipamente; acordarea de buget mai mare pentru
asistența medicală în ambulatoriu; introducerea cu 1 iunie 2014 a unui nou pachet de servicii
medicale de bază.
65 | P a g e
O altă dovadă a implicării decidenților guvernamentali și a celor din domeniul sănătății

este demonstrată de Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 - ,,Sănătate pentru Prosperitate”.
Această strategie se dorește a fi un motor de progres, un instrument al schimbării de la bază a
sistemului sanitar, catalizator al diverselor sectoare ale sănătății și un determinant al dezvoltării
societății românești, bazându-se pe lucrul în echipă (Ministerul Sănătății, Strategia Națională de
Sănătate 2014-2020 - Sănătate pentru Prosperitate, pag.5). Scopul final al acestei strategii este
evident, de a obține îmbunătățirea stării de sănătate, prin stabilirea priorităților naționale în
sănătate, pe 3 arii strategice: sănătatea publică, servicii de sănătate, măsuri transversale (Strategia
Națională de Sănătate 2014-2020 - Sănătate pentru Prosperitate, pag. 7-9). În Strategia
,,Sănătate pentru Prosperitate” se face un profil al stării de sănătate a populaţiei pe baza analizei
mai multor factori specifici în perioada 2004-2010, se analizează sectoare prioritare de sănătate
(gen ,,sănătatea femeii şi copilului”) și performanțele serviciilor de sănătate. În baza acestor
analize se constată că serviciile spitalicești sunt majoritare iar medicina de familie și asistența
comunitară au ponderea și importanța cea mai mică în tot-unitarul din sănătate, fiind apoi
descrise măsurile ce impun pentru cele 3 arii strategice ale sănătății publice (Ministerul Sănătății,
Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Sănătate pentru Prosperitate).
În Directiva 2014/24/UE, prin accentuarea noțiunii de ,,achiziția verde”, Comisia
Europeană recunoaște rolul important al achizițiilor publice în susținerea produselor și serviciilor
ecologice pentru atingerea țelurilor de mediu stabilite în Strategia 2020. Achiziția verde va avea
impact asupra: economiei bănești, obținerii de sănătate prin reducerea de noxe emise, creșterea
încrederii în autoritatea publică ce practică achiziția verde. În sensul atingerii țelurilor de mediu,
a fost creat și proiectul ,,Buy Smart”, a cărui obiectiv este dezvoltarea segmentului de achiziții
eficiente energetic și care oferă gratuit consultare în ce privește achiziția verde, prin ghiduri,
module de instruire, informații legislative, etc. Acest proiect are 18 parteneri din 15 țări
europene, pentru România, conducătorul de proiect fiind Institutul de Cercetări si Modernizări
Energetice-ICEMENERG. Proiectul se adresează autorităților publice și nu numai, punând la
dispoziția celor interesați, o platformă națională ce va oferi ajutor și elemente de know-how în ce
privește acest tip de achiziție (Proiectul ,,Buy Smart” fișa de prezentare, 2012). Din păcate
România nu a elaborat prea multe norme eficiente, de conformare în acest sens, situându-se pe
unul din locurile codașe la acest capitol. Alături de acest neajuns legislativ, mai sunt și alte
piedici: neintroducerea criteriilor ecologice în caietele de sarcini; este preferat ca și criteriu prețul
cel mai scăzut; nu există abundență de produse ecologice (Zaharia C., 2012).
66 | P a g e
Pentru țara noastră s-a propus un ,,Pact pentru achiziții verzi”, care să susțină
introducerea unei legi care să impună ca cel puțin 5% din achizițiile publice române să fie
ecologice, precum și determinarea a minim 10 instituții publice centrale sau locale să adopte
benevol standarde de eco-achiziții. Însă realizarea acestor obiective trebuie să aibă la bază
stabilirea de criterii ecologice pentru produse și servicii, realizarea de ghiduri pentru achiziția
ecologică, diseminarea conceptului de achiziție publică ecologică. România s-a pliat pe tendința
europeană de achiziție verde, în sensul că la ora actuală există un proiect de lege pentru eco-
achiziție gata de a fi înaintat Parlamentului,, în care se va stipula obligativitatea autorității
publice de a efectua o parte de achiziții verzi, din achizițiile totale efectuate (Centrul pentru
Politici Durabile Ecopolis, Achiziții publice ecologice în România; Centrul pentru Politici
Durabile Ecopolis, Proiectul ,,5% în 5 ani. Achiziții verzi pentru o economie verde”).
Argumentul pro-achiziției ecologice este dat de faptul că în România, achizițiile publice
ocupă aproape o cincime din PIB, ceea ce duce la concluzia că administrația publică are o mare
putere de cumpărare. Însă această putere de cumpărare trebuie să fie folosită în mod eficace,
ducând la economie prin achiziția de produse care să consume puțini bani prin funcționarea lor în
timp și care să fie prietenoase cu mediul înconjurător. De aceea în achiziții se recomandă
trecerea de la criteriul de atribuire a ,,prețului cel mai mic” în favoarea ,,prețului cel mai
avantajos din punct de vedere economic”. Cu toate acestea, în România anului 2014, s-au făcut
achiziții în procent de 82%, în care criteriul de evaluare a fost prețul cel mai mic din momentul
cumpărării și nu costul cheltuielilor generate în timp și aceasta pentru că legea achizițiilor nu
impune principiul dezvoltării durabile, deja încetățenit în multe țări europene. Ca particularitate a
îngreunării funcționării achiziției verzi, este și faptul că unele categorii de produse ecologice sunt
mai scumpe, generând un cost evident mai mare, la achiziție. De aceea achiziția ecologică ar
trebui abordată pentru țara noastră în mod progresiv, la început pentru o gamă mai restrânsă de
produse/servicii, care nu implică cheltuieli imediate prea mari (de exemplu hârtia reciclabilă).
Astfel este demn de urmat modelul belgian, prin adoptarea unor circulare pe diferite tipuri de
produse pentru care să se facă achiziție verde. Și Cehia-fostă țară comunistă ca și România, a
adoptat un set de ,,reguli pentru punerea în aplicare a cerinţelor de mediu în domeniul achiziţiilor
publice în administrația de stat”. Pentru a monitoriza nivelul de aplicare a eco-achiziției, la nivel
european a fost dezvoltată Schema de Eco-Management şi Audit – EMAS (Eu Eco-Management
and Audit Scheme). Acest instrument a fost dezvoltat de către Comisia Europeană, pentru a veni
în ajutorul organizațiilor publice și private, în ceea ce privește urmărirea îmbunătățirii
performanțelor (prin anumiți indicatori) care duc la respectarea mediului. Trebuie accentuat
67 | P a g e
faptul că EMAS este un instrument care prin natura sa contribuie la dezvoltarea durabilă propusă
de Europa, prin elaborarea unor pași care ar trebui urmați de către instituțiile publice în scopul
susținerii unei activități economice ecologice. De remarcat este faptul că orice organizație poate
fi certificată EMAS, în urma îndeplinirii unor cerințe descrise de legislația specifică.
În ceea ce privește energia, accentul se pune la nivel european pe energia ecologică și
economică. S-au creat în acest sens programe de tipul proiectului EFFECT: Îmbunătăţirea
procedurilor de achiziţii publice eficiente energetic pentru o creştere economică echilibrată a
zonei Europa de Sud-Est. Acest proiect va ajuta țările Europei de sud-est să-și alinieze achizițiile
publice la standardele europene de eficiență energetică, prin înființarea unui cadru comun de
sprijin în implementarea acestui tip de achiziție. Astfel, proiectul EFFECT are ca obiective:
cercetarea procedurilor de achiziție publică în țările sud-estului Europei (deci și România) în
scopul de a afla principalele obstacole ale sectorului privat de a participa la licitațiile publice
eficiente energetic; consolidarea rolului autorităților publice în achiziția eficientă energetic;
reorientarea furnizorilor către ecologie; mărirea gradului de conștientizare a autorităților publice
cu privire la importanța achiziției ecologice; răspândirea conceptului de utilizare rațională a
energiei.
Referitor la achiziția publică eficientă energetic, România a făcut câțiva pași cel puțin în
domeniul legislativ, prin: Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi
promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie; Ordinul nr.
1767/2009, privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici.
Pentru a monitoriza procedura de achiziție publică eficientă energetic, la nivel național,
regional, local, a fost conceput și Catalogul Transnaţional al Procedurilor de Achiziţii Publice
Eficiente Energetic, ca fiind un document care va investiga nivelul criteriilor de eficiență
energetică adoptate la licitațiile publice (Catalogul Transnaţional al Procedurilor de Achiziţii
Publice Eficiente Energetic).
În scopul dezvoltării achiziției verzi s-au creat și platformele ,,www.achizitiiverzi.ro” și
,,www.achizitiileecologice.ro” prin care România încurajează participarea la acest tip de
achiziție atât furnizorii cât și consumatorii de eco-achiziție, în această ultimă categorie intrând și
autoritățile publice. Tot din necesitatea dobândirii unui comportament eco-responsabil, la nivelul
țării noastre s-au creat ghiduri românești ,,Ghidul funcţionarului public eco”, ,,Ghidul
cetăţeanului eco” și ,,Ghidul eco-turistului” sau au fost implicate diverse zone ale țării în diferite
eco-proiecte cum ar fi cel din Suceava- Vehicule Electrice în zonele Urbane. De asemenea
România participă la ,,Pactul Primarilor” (Covenant of Mayors) - inițiativă europeană pentru
68 | P a g e
implicarea autorităților locale în achiziția verde și de asemenea a avut Planuri Naționale de

Acțiune în domeniul ecologiei cum ar fi Planul Naţional de Acţiune pentru Eficienţă Energetică
dezvoltat în 2007, sau Planul Naţional de Acţiune privind Achiziţiile Publice Ecologice, sau
Strategia Energetică a României pentru 2007 -2020. Tot în favoarea achiziției verzi, în legislația
românească se întâlnesc măsuri de implementare/încurajare/direcționare către această achiziție, a
sectorului public, cum ar fi: cerințe privind achiziționarea de echipamente/vehicule eficiente
energetic; cerințe privind înlocuirea/modificarea echipamentelor cu scopul de a obține protecția
mediului; cerințe privind achiziția de clădiri eficiente energetic, etc. (Catalogul Transnaţional al
Procedurilor de Achiziţii Publice Eficiente Energetic).
În concluzie, prin punerea accentului pe achiziția verde, ce are ca obiectiv eficiența
energetică a produselor și serviciilor, se poate aduce o contribuție importantă la dezvoltarea
durabilă a zonei europene, încurajându-se astfel dezvoltarea tehnologiei ,,curate” (Cazan R.,
2014).
Rămâne de văzut, cum vor tranpune în mod practic noile state membre ale UE, aceste
noutăți aduse de Directiva 24/2004, în condițiile în care fostele țări comuniste inclusiv România,
s-au adaptat cu destulă greutate la economia de piață și au întâmpinat destule dificultăți în ce
privește adaptarea legislației proprii a achizițiilor, la cea comunitară.
2.5. Orientarea achizițiilor publice spre mediul on-line
În epoca comunicării rapide, pentru dezvoltarea generală, Europa trebuie să profite de
dezvoltarea electronică, prin oferirea de oportunități digitale atât cetățenilor cât și întreprinderilor
în așa fel încât să fie acoperite toate sectoarele economice, în special cel public (Juncker J.-C.,
2014).
În acest sens Comisia Europeană a prezentat planuri pentru îndeplinirea acestor obiective,
pe trei piloni:
1. îmbunătățirea accesului la bunuri și servicii digitale – prin care se urmărește îndepărtarea
rapidă a diferențelor interstatale astfel încât să fie eliminate barierele pentru activitățile
transfrontaliere și blocajele de natură geografice;
2. crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor digitale – prin crearea
de infrastructuri care să susțină condiții echitabile de comerț și concurență pentru toți
participanții;
3. digitalul - un motor de creștere – prin a cărui dezvoltare performantă se pot oferi servicii mai
bune publicului larg (Comisia Europeană - Comunicat de presă, 2015).
69 | P a g e
Una din inițiativele adoptate pentru ducerea la îndeplinirea strategiei Europa 2020, este
Agenda digitală pentru Europa, care nu este altceva decât o strategie pentru o mai bună
exploatare a potențialului tehnologiilor informației și comunicării (TIC). În ceea ce privește TIC,
se pune problema standardizării acesteia, așa cum era prevăzut în Cartea Albă a Comisiei
Europene din 3 iulie 2009, aceasta pentru a putea fi sustenabil spre exemplu un mod de lucru
unitar european în ce privește achiziția publică (Comisia Europeană, Cartea albă, 2009). Având
în vedere faptul că statele membre mai noi ale UE nu au același grad de dezvoltare informatică,
referitor la această agendă, trebuie să se țină cont de obstacole de genul: lipsa investiţiilor în
reţele, pieţele digitale fragmentate, criminalitate cibernetică, lipsă de investiţii în reţele, lipsa de
încredere a utilizatorilor etc. Avantajele implementării unor platforme informatice comune de
lucru la nivel european, s-ar manifesta în multe sfere de activitate, printre care și în domeniul
sănătății prin activarea serviciilor de telemedicină, sau medicină on-line, ceea ce ar duce la
eficientizarea și uniformizarea ajutorului de sănătate în țări precum România (exemplu - primul
proiect-pilot de telemedicină, numit ,,AVITECH” la SMURD Târgu Mureș, în 2003).
Liniile strategice românești de acțiune pentru dezvoltarea TIC în e-sănătate sunt:
creșterea nivelului de cooperare între spitale, bazată pe instrumentele TIC; sistem medical centrat
pe pacient; colaborarea dintre instituțiile guvernamentale în ce privește organizarea serviciilor;
standardizare în concordanţă cu Directivele UE, ale tuturor actelor medicale; gestiunea eficientă
a informaţiei generată de sistemul IT (Ministerul pentru Societatea Informațională, Strategia
Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020, pag. 66-70).
Era tehnologiei informațiilor și comunicațiilor a determinat o creștere a ritmului de
comunicare, ritm care se simte la nivel mondial, regional și la nivel de țări.
La nivelul României, pentru ca țara noastră să țină pasul cu celelalte țări europene, s-a abordat în
iulie 2014 Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România, strategie adoptată pentru
alinierea la Agenda Digitală pentru Europa, adaptată la realitățile socio-economice ale țării. Deși
România este a șaptea țară ca mărime a populației în Europa, nu face parte dintre țările fruntașe
nici în ce privește prioritatea investițiilor în acest domeniu, nici ca dezvoltare economică
generală. Din punctul de vedere al tehnologiei, agenda digitală românească va lua în considerare
dezvoltarea pe mai multe direcții: legislație, inovație, schimbare de proceduri, având în vedere
cei 7 piloni digitali europeni pe care România i-a adaptat contextului actual al țării. Astfel au
rezultat pentru țara noastră, 4 domenii de acțiune: Domeniul de acțiune 1: e-Guvernare,
Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud Computing, Open Data, Big Data și Media
Sociale pentru modernizarea administrației; Domeniul de acțiune 2 – TIC în Educație, Sănătate,
70 | P a g e
Cultură şi eInclusion: care împreună cu domeniul de acțiune 1, se preconizează că vor duce la

creșterea PIB cu aproximativ 5%; Domeniul de acțiune 3 - e-Commerce, Cercetare, Dezvoltare și
Inovare în TIC: pentru dezvoltarea sectorului privat din economie; Domeniul de acțiune 4 –
Broadband și Servicii de Infrastructură Digitală: care asigură incluziunea socială.
Pentru a realiza alinierea la Agenda Digitală pentru Europa 2014 - 2020, este prevăzută o
investiție de 50 milioane euro pentru domeniul tehnologic în sănătate (Ministerul pentru
Societatea Informațională, Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România, 2014).
Evident folosirea de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor în sănătate, va duce la livrarea
unor servicii mai bune, contribuind astfel la calitatea îngrijirii pacientului. La nivel european
dezvoltarea practicării medicinii cu ajutorul comunicării electronice - adică a e-sănătății- a
început prin acțiuni asupra: întăririi sistemului informatic unic integrat de sănătate, creşterii
activităţilor de prevenţie, diversificării serviciilor medicale de urgenţă, implementării soluţiilor
de e-Sănătate care ajută metodele profilactice, etc. (Ministerul pentru Societatea Informațională,
Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România, 2014).
Alt efect benefic ar putea fi dezvoltarea/uniformizarea întregii sfere de activitate a
instituțiilor publice din țările în curs de aliniere la Europa, asigurându-se astfel o economie
europeană fără discrepanțe prea mari, caracterizată printr-o piață sănătoasă, și uniformă. De
asemenea ar fi creată astfel, o piață unică digitală în ceea ce privește tranzacțiile comerciale
electronice (SEAP-ul făcând parte din aceasta), pentru că s-a dovedit că ,,e-achiziția” poate fi o
rezolvare pentru randament economic mai mare, în condițiile unei funcționări uniformizate a
acestei piețe unice digitale (Comisia Europeană, secțiunea Creștere economică, piață internă,
industrie, antreprenoriat și IMM-uri, e-procurement). Astfel prin prisma noii legislații europene
în materie de achiziții, în scopul respectării principiilor de bază, achiziția publică se canalizează
spre E-achiziție, ceea ce implică: desfășurarea on-line a operațiunilor, publicarea anunțurilor de
participare, publicarea tuturor documentelor de cerere de oferte (documente de licitație), achiziții
desfășurate complet electronic. România s-a pliat deja pe aceste concepte, însă deocamdată doar
parțial, deoarece mai sunt multe inadvertențe de ordin tehnico-operativ în domeniul informatic.
Din perspectiva noilor directive, E-achizițiile simplifică în mod semnificativ modul de achiziție,
reduce cantitatea de deșeuri și livrează mai multe rezultate (preț mai mic datorită costurilor mult
mai reduse pentru pregătirea ofertelor, calitate superioară). De asemenea prin e-achiziții se
stimulează și concurența loială în cadrul pieței unice. De aceea, utilizarea achizițiilor publice prin
intermediul mediului online va trebui să crească progresiv în anii următori după cum urmează:
până în martie 2016, anunțurile vor fi transmise electronic și publicarea documentelor de licitație
71 | P a g e
devine obligatorie; până în martie 2017, depunerea electronică a ofertelor va deveni obligatorie
pentru organismele centrale; până în martie 2018, depunerea electronică a ofertelor va deveni
obligatorie pentru toate autoritățile contractante (Iosif A., ș.a., 2015).
O altă măsură pentru piața digitală europeană este conceptul de E-Certis, funcțional la ora
actuală, care este un sistem de informare ce contribuie la identificarea diverselor acte necesare
participării la procedurile de achiziții din statele europene (Comisia Europeană, secțiunea
Creștere economică, piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, e-certis). Necesitatea
utilizării e-Certis derivă din faptul că în anumite etape din procedurile de achiziții, utilizarea
mijloacelor electronice vor deveni obligatorii. De aceea în cazul notificării electronice în baza de
date TED (Tenders Electronic Daily, un supliment al Jurnalului Oficial al Uniunii Europene
exclusiv destinat achizițiilor publice, existent și funcțional în prezent), va trebui menționată
utilizarea e-Certis. Evident, din perspectiva practicii digitale, se impune și existența semnăturii
electronice. Semnătura electronică reprezintă datele utilizatorului în format electronic, care pot fi
atașate altor date - tot în formă electronică, fiind folosită ca metodă de identificare în general în
spațiul comercial public, mai ales în domeniul achizițiilor publice. În România, acest tip de
semnătură este legiferată prin Legea nr. 455/ 18 iulie 2001 (M.Of. nr. 429/31 iul. 2001), plecând
de la recomandările și directivele europene referitoare la cadrul comunitar de folosire a acesteia
(Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului, 13 decembrie 1999) și oferind
deținătorului siguranța datelor de identificare și documentelor.
Din punctul de vedere al digitalizării, platforma de lucru românească pe care se
desfășoară achizițiile publice este Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) care se află
la ora actuală în administrarea Agenţiei pentru Agenda Digitală a României (AADR). Deși s-a
observat o creștere a activității pe SEAP, totuși în Raportul final pentru Evaluarea Sistemului de
Achiziții Publice din România din 2011 (pag.14, întocmit către Comisia Europeană, Directoratul
General Politica Regională), este apreciat faptul că această instituție care ar trebui să reprezinte
un element de bază pentru economisirea banilor publici cu ajutorul unei transparențe mari a
achizițiilor, mai trebuie îmbunătățită, pentru că încă nu prezintă flexibilitatea de care are nevoie
sistemul românesc de achiziții publice. În plus, în contextul desfășurării de achiziții publice în
acest site, este mai potrivit ca SEAP-ul să aparțină de instituții care au ca obiect de activitate
însăși achiziția publică sau monitorizarea acesteia și nu de entități care îl deservesc mai mult din
punct de vedere al gestiunii informatice. În urma unui studiu efectuat de către echipa site-ului
,,licitația.ro” în care au fost intervievate 162 persoane care utilizează SEAP-ul, s-a constatat că
85% dintre acestea au semnalat că platforma românească de achiziții, are deficiențe: privind
72 | P a g e
încrederea, deficiențe de ordin tehnic, de transparență a informațiilor, birocratice (Sava S.,

Revista de Achiziții Publice).
La nivel european, este un fapt demonstrat deja că e-achiziția contribuie la desfășurarea
unei economii inteligente. În acest sens exemplificăm Portugalia, unde potrivit rezultatelor
analizelor întreprinse de Comisia Europeană, prin e-achiziții s-a redus prețul total al contractelor
cu 18%, sau Franța, unde organismul central de achiziții UGAP (Union des groupement dàchats
publics) a arătat că s-a redus sarcina administrativă cu 10%. În Franța, alinierea la directivele
comunitare europene, s-a efectuat în principal prin ,,Codul de achiziții”. UGAP este o instituție
creată în 1985, care are rolul de a informa participanții de pe piață, de a face legătura dintre
cerere și ofertă și prin aceasta de a eficientiza achizițiile publice, de a monitoriza tranzacțiile
efectuate - fiind astfel corespondentul ANAP-ului românesc. Însă spre deosebire de ANAP,
UGAP are și o rețea în teritoriu, în toate regiunile administrative franceze. Rețeaua teritorială,
colaborând îndeaproape cu operatorii, a contribuit la creșteri nete ale procedurilor derulate prin
UGAP. Astfel spre exemplu în sectorul sănătății, s-a înregistrat o creștere a procedurilor de
achiziții de 14,8% în anul 2014 față de 2013. S-au înființat și în această țară instituții a căror
misiune este de a ajuta profesionalizarea achiziției publice, cum ar fi ,,Serviciul de Achiziții de
Stat” (SAE) (Drăgoi A., 2012).
Prin prisma sistemului medical, tehnologizarea informatică a făcut anumiți pași spre
alinierea la piața comună. În acest sens, până la ora actuală au fost implementate sisteme
informatice ca: Sistemul Unic Integrat (SUI), Sistemul Cardului de Asigurare de Sănătate
(SCAS), Sistemul de clasificare pe grupuri de diagnostic (Grupuri de Diagnostic Înrudite - GDI),
Sistemul de Reţete Electronice (RE), Sistemul de Gestiune Electronică a Fişelor Pacienţilor
(GEF), sau sistemul de telemedicină (Sistemul de gestiune electronică a fişelor pacienţilor, pag.
74). Însă deși E-sănătatea dispune de cele câteva sisteme informaționale enumerate mai sus,
acestea funcționează separat, paralel și nu constituie un suport tot-unitar în ce privește luarea de
decizii optime la nivel de conducere, și nici nu contribuie la simplificarea concretă și suficientă
care ar fi necesară în susținerea unui sistem de sănătate performant (Programul operațional de
competitivitate 2014-2020).
Odată cu înființarea Comunității Economice Europene, s-a mai făcut un pas în scopul
unor obiective comune ale țărilor europene, înspre îmbunătățirea condițiilor de viață, progresului
economico-social, reducerii diferențelor economice dintre diverse regiuni ale continentului,
eliminarea diferitelor tipuri de bariere la nivel european, etc. Aceste eforturi s-au materializat
73 | P a g e
prin punerea de acord asupra unor libertăți de circulație a

serviciilor/mărfurilor/persoanelor/capitalurilor, toate acestea evidențiindu-se în Tratatul de la
Roma. Mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht obiectivele Tratatului de la Roma se
concretizează, țările comunității europene fixându-și obiective comune cu scopul de a se ajunge
la o uniformizare, în care să funcționeze o piață unică și o monedă europeană unică. Tratatul de
la Maastricht a fost urmat și de alte înțelegeri de nivel european, prin care se acționa în sensul
diluării diferențelor dintre diferite zone ale Europei. O primă modificare a fost în 2007 prin care
se convine asupra unei noi titulaturi – cea de ,,Uniune Europeană” care a înlocuit-o pe cea de
,,Comunitatea Economică Europeană”. Această nouă titulatură s-a adoptat prin Tratatul de la
Lisabona.
În 2011 se adoptă „Actul privind piaţa unică” iar în 2012 ,,Actul privind piaţa unică II”,
prin care se pune accentul pe construirea unei piețe unice cu tot ceea ce implică acest lucru.
Criza economică din 2008, a declanșat o reacție europeană care s-a materializat prin
adoptarea Strategiei ,,Europa 2020” – care la nivel practic este un plan de creștere economică.
Această strategie, la rândul ei, a dus la apariția unor strategii pe domenii de activitate. Astfel spre
exemplu în domeniul sănătății românești, apare Strategia Națională de Sănătate 2014-2020.
Un alt obiectiv comun al țărilor Europei este protejarea mediului înconjurător. Acest
obiectiv și-a făcut loc și în achiziția publică. Se mediatizează achiziția publică ,,verde” care să
ducă la reducerea noxelor și implicit la un mediu înconjurător mai sănătos. De asemenea se mai
pune accentul pe achiziția publică responsabilă din punct de vedere social, prin care sunt
îndemnați marii consumatori de bugete să-și îndrepte achizițiile înspre produse/servicii care să
ducă la rezultate pozitive pe plan social. Toate acestea sunt regăsite în noua legislație europeană
în ceea ce privește achiziția publică: Directiva 2014/24/UE, Cartea Verde pentru modernizarea
achizițiilor publice, care evident au generat reforme și la nivelul legislației românești în materie
de achiziții publice.
În materie de achiziții își fac loc noțiuni noi, cum sunt parteneriatul pentru inovare sau
consultarea preliminară a pieței și de asemenea se procedează la simplificarea procedurilor de
achiziții publice și se pune accentul pe orientarea achiziției publice spre mediul on-line. Astfel
apare platforma digitală românească de achiziții, SEAP-ul: Sistemul Electronic de Achiziţii
Publice.
74 | P a g e
CAPITOLUL III - SISTEMUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA

3.1. Armonizarea cadrului legislativ în domeniul achizițiilor publice
Dacă până în 1989 societatea românească funcționa după principii ,,socialiste”, statul
hotărând cine, cât și ce să se producă, cui și cu ce preț să se vândă, cum să fie cheltuiți banii
statului, cine să fie furnizor de produse/servicii, ulterior anului evocat, administrația începe să
devină furnizor de servicii publice pentru societatea românească, ea devenind din ce în ce mai
autonomă față de statul român. Acest lucru a atras după sine apariția unei legislații adecvate,
pliate pe legislația europeană în domeniul achiziției publice, care să desprindă economia de sub
influența statului și care să reglementeze cheltuielile publice (Voinea A., Georgescu I., 2004).
Administrarea eficientă a banilor publici oferă societății proiecte finalizate, de calitate, cu
minim de cheltuieli, fără risipă, având în vedere faptul că dintre toate activitățile unui guvern,
achizițiile publice reprezintă o activitate vulnerabilă din multe puncte de vedere (corupție,
abuzuri de funcții, ilegalități de toate tipurile, etc.). Din acest motiv, s-au făcut o serie întreagă de
analize de către foruri naționale și internaționale cu scopul de a identifica punctele forte și slabe,
a distorsiunilor, discrepanțelor dintr-un anume domeniu, inclusiv în domeniul sănătății, pentru a
se putea canaliza strategia de reformă ce vizează în principal: armonizarea legislației naționale cu
cea europeană; existența de instituții adecvate care să acționeze atât în cadrul teoretic (legislativ)
și în cadrul practic, cu scopul de a crea instrumente adecvate de aplicare a legislației,
instrucțiuni, ghiduri, programe de instruire a personalului, dar și cu scopul de a monitoriza
activitatea de achiziții în urma legislației nou-adoptate (Iosif A., ș.a., 2015).
Astfel totalitatea principiilor, regulilor, acțiunilor, precum și instituțiile ce au legătură cu
modul în care se cheltuie banii publici în interesul comunității, poartă numele de sistem al
achizițiilor publice. Altfel spus, achiziția publică reprezintă ansamblul operațiilor, actelor și
faptelor realizate de o autoritate contractanta, de la identificarea unei nevoi sociale până la
realizarea ei, pentru care sunt folosiți banii societății (ANAP, Proiect de lege privind achizițiile
publice-forma inițială-publicat în data de 22.07.2015).
În procesul de derulare a achizițiilor publice sunt implicate autoritățile contractante și
operatorii economici, cererile lansate de primii întâlnindu-se cu ofertele operatorilor, acest
proces desemnând ansamblul operațiilor, actelor și faptelor realizate de o autoritate contractanta,
de la identificarea unei nevoi sociale până la realizarea ei, pentru care sunt folosiți banii
societății.
Autoritatea contractantă este reprezentată prin: orice organism al statului – instituție
publică care acționează la nivel central sau, teritorial; orice organism de drept public, cu
75 | P a g e
personalitate juridică, ce a fost înființat pentru satisfacerea nevoilor de interes general fără
caracter comercial sau industrial.
Conform, art. 2 alin (1) pct. 1 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European:
,,autorități contractante” înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept
public...”.
Practic noțiunea de ,,autoritate contractantă” definește instituția care deservește un interes
public. Activitatea unei asemenea autorități nu conține elemente de comerț aducătoare de profit
și are în mare parte finanțare din banii statului. Un astfel de exemplu sunt instituțiile din
Ministerul Sănătății de genul spitalelor, cabinetelor din policlinici, ,,profitul,, acestor traducându-
se prin ,,repararea”, sănătății populației. Însă după noile reglementări nu este autoritate
contractantă doar instituția care este finanțată de stat ci și organismul cu personalitate juridică
care are și altă finanțare, rămânând însă ca o condiție de bază, inexistența caracterului comercial
generator de profit.
Spre deosebire de o instituție publică, o instituție privată poate alege liber partenerul de
afaceri, nefiind supus legii achiziției publice, deoarece capitalul nu este public iar regimul juridic
de suportare a riscurilor este diferit față de cel al entității publice. În cazul entității publice,
alegerea greșită a partenerului de afaceri duce la efecte negative care vor fi suportate întotdeauna
de societate, din banii acesteia, implicând în general risipă de bani publici (Olteanu S., 2009).
Din punct de vedere juridic operatorul economic, este persoana fizică sau juridică,
autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau
comercializează produse. Operatorii economici sunt cei care vin în întâmpinarea autorităților
publice prin ofertele lor, calitatea de operator economic putând fi deținută deci de o persoană
fizică/juridică sau un grup de persoane de drept public sau drept privat. În art.2 alin (1) pct.10
din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European, operatorul economic se definește drept:
,,orice persoană fizică sau juridică sau o entitate publică sau grup de astfel de persoane și/sau
entități, inclusiv orice asociere temporară de întreprinderi, care oferă execuția de lucrări și/sau o
lucrare, furnizarea de produse sau prestarea de servicii pe piață” (A.N.R.M.A.P., Manual
operațional pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, vol. I, 2009).
3.2. Principiile achiziției publice
Ca definiție, principiile nu sunt altceva decât ideile în baza cărora se dezvoltă lucrurile,
ele reprezintă sursa acțiunilor ce vor urma să se desfășoare pentru atingerea unor scopuri ale unei
entități publice (A.N.R.M.A.P., Manual operațional pentru atribuirea contractelor de achiziție
publică, vol. I, 2009).
76 | P a g e
Evident, achizițiile publice sunt strâns legate de libera circulație a mărfurilor și acesta
este unul din motivele pentru care Tratatul CEE a avut un succes imediat și puternic (Tratatul de
la Maastricht). De altfel, cele 4 tipologii de libertăți prevăzute în articolele 12-59 din tratat -
nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, recunoașterea reciprocă, sunt și la baza
principiilor care guvernează procesul de achiziție publică. Alături de acestea, se mai adaugă și
alte principii economice: eficiența utilizării fondurilor publice, proporționalitatea și asumarea
răspunderii.
Respectarea tuturor acestor principii ar trebui să aibă anumite efecte, cum ar fi:
eliminarea elementelor de natură subiectivă, care ar duce la influențarea deciziei în achiziția
publică; stoparea tratamentului preferențial acordat participanților ofertanți în procesul de
achiziție publică; dezvoltarea pieței achizițiilor publice; eliminarea cerințelor restrictive;
limitarea apariției erorilor pe parcursul desfășurării procesului de achiziție publică; asigurarea
,,vizibilității” procedurilor și a rezultatelor; instituirea unui cadru bazat pe corectitudine,
încredere și imparțialitate; reducerea fraudei/corupției (A.N.R.M.A.P. vol. I, 2009; ,,Ghid pentru
atribuirea contractelor de achiziție publică”, M.O. partea I, Nr.894 bis/2.XI.2006).
Principiul nediscriminării
Nediscriminarea se traduce prin asigurarea în timpul desfășurării achiziției publice, a
condițiilor de manifestare a unei reale concurențe așa încât oricare operator economic
(ofertantul), indiferent de naționalitate să poată participa la achiziție.
Acest principiu nu se referă însă doar strict la naționalitatea participanților la achiziția
publică ci și la tipologia ofertanților, la procesul de ofertare putând participa oricare tipologie de
persoane, fizice sau juridice, sau persoane indiferent de forma de proprietate- privată sau de stat
(A.N.R.M.A.P., vol. I, 2009).
Principiul tratamentului egal
Acest principiu presupune stabilirea de reguli, cerințe, criterii identice pentru toți
participanții-operatori economici, la achiziția publică. Adică nu pot fi reguli diferite pentru
situații similare. Nicio autoritate contractantă nu poate acorda tratament preferențial vreunui
operator economic doar pentru că acesta ar fi situat în aceeași localitate/regiune/țară cu
achizitorul, ori că este persoană fizică sau juridică. De asemenea, tratamentul egal presupune ca
toate demersurile specifice achiziției să fie aplicabile tuturor participanților și în același mod,
fără diferențe (A.N.R.M.A.P. , vol. I, 2009).
Principiul transparenței
77 | P a g e
Presupune ca toate informațiile referitoare la procesul de achiziție, să fie puse la

dispoziția publicului. De asemenea toate actele privitoare la achiziție vor fi transmise tuturor
ofertanților. Astfel: procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor va fi transmis tuturor
ofertanților, indiferent dacă aceștia au fost prezenți sau nu la deschidere; dacă se aplică criteriul
de selecție ,,oferta cea mai avantajoasă economic” atunci în anunțul de participare și în
documentația de atribuire trebuie să se precizeze: factorii de evaluare, ponderea fiecărui factor,
algoritmul de calcul; în cazul unei solicitări de clarificări, răspunsul va fi transmis tuturor
participanților la respectiva procedură, nu doar celor care au făcut solicitarea.
De asemenea acest principiu, obligă la respectarea accesului oricărei persoane la dosarul
de achiziție pentru a se respecta și liberul acces la informațiile de interes public (A.N.R.M.A.P.,
vol. I, 2009).
Principiul recunoașterii reciproce
Acest principiu reflectă două dintre libertățile prevăzute în Tratatul de la Roma: libera
circulație a serviciilor și a mărfurilor. Recunoașterea reciprocă presupune acceptarea produselor,
serviciilor, lucrărilor oricărui ofertant din Uniunea Europeană, a oricăror documente emise de
autorități competente din statele Uniunii, sau specificații tehnice echivalente cu cele solicitate la
nivel național (A.N.R.M.A.P. , vol. I, 2009).
Principiul eficienței utilizării fondurilor publice
Acest principiu are la bază ideea că banii publici nu sunt inepuizabili și de aceea trebuie
utilizați judicios. În acest sens, trebuie ca sistemul concurențial să fie pus în valoare și trebuie
obținută valoare pentru banii cheltuiți, adică eficiență. Din acest motiv, unul din criteriile folosite
cel mai des la declararea unui câștigător este ,, prețul cel mai mic,,. Însă acest criteriu, este o
lamă cu două tăișuri pentru că prezintă avantaje și dezavantaje; nu întotdeauna produsul/serviciul
cu preț mic, are și minimul de calitate necesar pentru a nu perturba activitatea entității publice
(A.N.R.M.A.P. , vol. I, 2009).
Principiul proporționalității
Acest principiu se referă la corelația dintre: necesitatea ce a determinat achiziția, obiectul
achiziției și condițiile ce se doresc a fi îndeplinite. Însă această corelație deseori nu este
îndeplinită. Entitatea publică ar trebui să se bazeze la întocmirea bugetului de venituri și
cheltuieli (BVC), pe necesarele stabilite de compartimentele sale, care de multe ori nu sunt reale,
sau relevante. Cunoscând acest lucru din practică, Compartimentul Financiar în colaborare cu cel
de Achiziții Publice, nu pot să se bazeze decât pe datele istorice ale exercițiului bugetar trecut, în
întocmirea BVC-ului.
78 | P a g e
Pentru respectarea principiului proporționalității trebuie să se aibă în vedere faptul că nu

se pot cere condiții disproporționate față de complexitatea obiectului achiziției (A.N.R.M.A.P.,
vol. I, 2009).
Principiul asumării răspunderii
Principiul asumării răspunderii presupune delimitarea exactă a responsabilităților
persoanelor care participă la procesul de achiziție, astfel încât să se asigure independența,
imparțialitatea și profesionalismul deciziilor adoptate pe întregul timp al derulării achiziției.
Câteva efecte importante ale respectării acestui principiu sunt: eliminarea elementelor
subiective ce ar putea influența deciziile în achiziția publică; eliminarea tratamentului
preferențial; eliminarea cerințelor restrictive; obținerea de eficiență în cheltuirea banului public;
reducerea fraudei/corupției (A.N.R.M.A.P., vol. I, 2009; Managementul Achizițiilor publice-
suport de curs).
3.3. Aparatul instituțional al sistemului achizițiilor publice din România
Sistemul de achiziții publice are două componente: instituțională și legislativă.
Componenta instituțională cuprinde toate instituțiile specifice care își aduc contribuția
atât la supravegherea modalităților de achiziție, cât și la reglementarea modului în care sunt
atribuite contractele de achiziție publică. Aceste instituții sunt: Autoritatea Națională pentru
Reglementare și Monitorizarea Achizițiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), care ulterior a devenit
A.N.A.P. (Agenția Națională pentru Achiziții Publice); Unitatea pentru Coordonarea și
Verificarea Achizițiilor Publice (U.C.V.A.P.), desființată ulterior și inclusă în A.N.A.P.;
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.); Sistemul Electronic de Achiziții
Publice (S.E.A.P.); Curtea de Conturi; Autoritățile de Management.
Autoritatea Națională pentru Reglementare și Monitorizarea Achizițiilor Publice
(A.N.R.M.A.P.). Până în mai 2015, A.N.R.M.A.P. a fost instituția cu atribuții în asigurarea unui
cadru legal coerent care să corespundă statusului și caracteristicilor comunitare în domeniul
achizițiilor publice, precum și corelarea achizițiilor publice românești cu cele ale Uniunii
Europene. De asemenea A.N.R.M.A.P. acționa în sensul: asigurării comunicării permanente cu
structurile Comisiei Europene, cu instituțiile publice corepunzătoare din celelalte state membre
U.E.; asigurării cadrului corespunzător de aplicare a legislației din domeniul achiziției publice;
dezvoltării modului de funționare a sistemului de achiziții publice.
A.N.R.M.A.P. îndeplinea funcția de: a elabora strategii în domeniul achizițiilor publice; a
reglementa proceduri pentru achiziția publică; a monitoriza și a analiza modul de atribuire a
contractelor de achiziție publică; a reprezenta țara în grupurile de lucru europene sau a
79 | P a g e
comitetelor consultative; a verifica dosarele de achiziție publică- ca și conformitate- înainte de

publicare; realizare de analize, studii, evaluări în ce privește sistemul de achiziții publice; a
prelucra informațiile colectate în scopul elaborării de statistici și raporturi asupra funcționării
achizițiilor publice; menținere a legăturilor cu structurile europene specializate în domeniul
achizițiilor publice; acordare de consiliere metodologică autorităților contractante; organizează
întâlniri cu participanții la achiziția publică în scopul perfecționării sistemului; elaborează și
difuzează comunicate, informații de interes cu privire la funcționarea sistemului de achiziții
publice.
A.N.R.M.A.P. a avut la bază OUG nr. 74/2005 privind înființarea Autorității Naționale
pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 111/2006, ca instituție publică, în subordinea Guvernului și coordonarea directa a Primului –
Ministru (A.N.R.M.A.P. , vol. I, 2009).
Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice (U.C.V.A.P.) înființată
în 2006, subordonată Ministerului Finanțelor Publice (M.F.P.), U.C.V.A.P. a avut rolul de a
verifica aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică
sau a celor de concesiune de lucrări sau servicii. U.C.V.A.P. realizează efectiv un control, prin
verificarea - cu ajutorul observatorilor desemnați- a etapelor procesului de achiziție, după
anunțarea de către autoritatea contractantă a anunțului de participare. U.C.V.A.P. ține sub
observație întreg procesul, până la atribuirea și semnarea contractului, iar dacă este cazul, emite
rapoarte de activitate în care se consemnează neconcordanțele constatate. Aceste rapoarte sunt
înaintate A.N.R.M.A.P.
Însă referitor la componența instituțională, trebuie să accentuăm faptul că două
din instituțiile descrise în acest capitol, U.C.V.A.P. și A.N.R.M.A.P., au suferit transformări
în anul 2015, în sensul fuzionării acestora în noua structură denumită Agenția Națională
pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.). Acest fapt este menționat în OUG 13/2015 ce a intrat în
vigoare din data de 26 mai 2015, abrogându-se astfel legile de înființare a UCVAP și ANRMAP.
Pentru atingerea obiectivelor prevăzute de art. 2 a OUG 13/2015, ANAP are următoarele
atribuțiuni: elaborarea și implementarea Strategiei Naționale în domeniul achizițiilor publice;
elaborarea legislației și politicilor în domeniul achizițiilor publice; consiliere metodologică a
autorităților contractante; controlul modului în care autoritățile atribuie contractele publice;
monitorizează/supervizează funcționarea sistemului de achiziții publice; inițializează/susțin
acțiunile de instruire a personalului implicat în achizițiile publice; reprezintă România în UE în
ce privește achizițiile publice (art. 3, OUG 13/2015).
80 | P a g e
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) este un organism

administrativ jurisdicțional independent, care fost înființat în anul 2006 și este cel care
soluționează contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire. În cadrul acestui
organism, funcționează 11 complete de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor
publice, fiecare având 3 membri. Alături de aceste complete, în scopul luării unei decizii corecte,
sunt repartizați un consilier economic, un consilier juridic și un expert. C.N.S.C. funcționează pe
baza propriului Regulament de organizare, iar activitatea sa este supusă numai legilor în vigoare
(A.N.R.M.A.P. , vol. I, 2009;). Actualmente, C.N.S.C. funcționează conform Legii 101/2016.
Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P.) este definit de OUG nr. 34/2006
drept: ,,un sistem informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată,
utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire”. O.G. 34/2006
(abrogată în anul 2016) este legea de bază în ceea ce privește atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a celor de concesiune de lucrări publice sau de servicii. S.E.A.P. este operatorul
managerial care asigură suport tehnic pentru publicarea anunțurilor de către autoritățile ce doresc
achiziția și care asigură transmiterea către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.O.U.E.) a
anunțurilor ce fac obiectul J.O.U.E. . De asemenea acest sistem. asigură suportul tehnic și pentru
utilizarea de către autoritățile contractante a licitației electronice ca etapă finală a celorlalte
proceduri (licitații deschise, restrânse, sau a negocierilor. Tot S.E.A.P-ul este cel ce furnizează
informații despre achizițiile publice existente, către A.N.R.M.A.P. (A.N.A.P.) pentru a se putea
realiza analize, raportări sau sinteze la nivel național.
Din anul 2014 funcționarea și funcționabilitatea S.E.A.P. , este asigurată de Agenția
pentru Agenda Digitală a României (AADR), din punct de vedere procedural și tehnic, fiind
practic infrastructura digitală ce oferă instituțiilor publice posibilitatea de a achiziționa
transparent produse, bunuri sau servicii. Obiectivele platformei pentru achiziții publice sunt:
simplificarea și transparența procesului de achiziționare, precum și eficientizarea cumpărărilor
efectuate de instituțiile publice.
Curtea de Conturi, în Constituția anului 1991, se prevedea în articolul 139 că instituția
efectuează control ,,asupra modului de formare, administrare și întrebuințare” a banilor publici
(Bostan I., 2010). Această instituție, din anul 1992, are la bază Legea nr. 94/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, modificată și completată prin Legea
nr 77/2002 .
Curtea de Conturi realizează audit extern pentru fondurile europene nerambursabile
(programe PHARE, SAPARD, etc.), pentru fondurile agricole, sau alte fonduri acordate după
81 | P a g e
aderarea României la Uniunea Europeană. De asemenea ea urmărește utilizarea, administrarea și

eficiența fondurilor alocate de la buget.
Autoritățile de Management: sunt instituții cu rol de management asupra contractelor de
împrumut cu fonduri europene nerambursabile; se asigură că sunt respectate clauzele
contractelor de împrumut, că se realizează obiectivul pentru care au fost primite fondurile
nerambursabile; se asigură că achiziția publică este în conformitate cu obiectul contractului de
împrumut nerambursabil (Sistemul de achiziții publice din România).
Componenta legislativă a achizițiilor publice cuprinde: legislația europeană, alcătuită din
o serie de Directive și Regulamente; legislație națională, care cuprinde legislație primară,
secundară și terțiară.
Legislația națională a sistemului de achiziții are la bază un pachet de legi (legislația
primară) care însă de la adoptare și până în prezent au suferit modificări fie din cauza intrării în
vigoare a altor reglementări în Europa, fie ca urmare a evoluției sistemului național legislativ. În
mod evident, legislația achizițiilor publice va suferi continuu modificări, în parte pentru că
trebuie să se alinieze celei europene dar și pentru că va trebui să facă funcționabile în România
toate instrumentele noi în materie de achiziții. Acest pachet de legi românești, fără a fi complet,
are la bază: OUG Nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor
de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii – legislație primară
(până în luna mai 2016); OUG Nr. 98/2016- legislație primară (după luna mai 2016); HG Nr.
925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG 34/2006 – ca legislaţie secundară; HG
395/2016- pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG 98/2016 – ca legislaţie secundară.
Ca legislație terțiară, în România există o serie de Ordine și Instrucțiuni și de asemenea
ghiduri de lucru în achizițiile publice și Manuale Operaționale. (Agenția Națională pentru
achiziții Publice).
3.4. Etapele și riscurile procesului de achiziție publică
Așa cum o familie trebuie să-și administreze bugetul în mod coerent, eficient și logic,
pentru a fi asigurată integritatea acesteia și instituția publică trebuie să administreze banii săi,
bani publici, așa încât să-și poată asigura buna funcționare și să ducă la îndeplinire scopul pentru
care a fost creată.
Pentru ca achiziția publică să fie eficientă, să producă efectele scontate, trebuie ca la
nivelul entității economice să fie parcurse trei etape: planificarea, procedura de achiziție publică
și realizarea (administrarea) contractului.
82 | P a g e
A. Planificarea. În această fază trebuie să se dea răspuns la întrebările: ,,ce/pentru ce avem

nevoie?” ,,când avem nevoie?” ,,cât costă?”. Această etapă presupune identificarea necesităților,
stabilirea nivelului de prioritate a necesităților, identificarea surselor de finanțare, anticipări în ce
privește fondurile care vor fi alocate și pregătirea procedurii de atribuire. În cadrul planificării, se
va întocmi programul anual de achiziții, care va cuprinde: obiectul contractului/acordului-cadru,
codul vocabularului comun al achiziţiilor publice (CPV), valoarea estimată, fără TVA (în lei şi în
euro), procedura ce urmează a fi aplicată, data estimată pentru începerea/finalizarea procedurii.
Programul anual de achiziții publice va fi aprobat de conducătorul entității publice, după ce are
avizul compartimentului financiar-contabil. Conform normelor de aplicare a legii achizițiilor
publice, autoritatea contractantă poate face modificări, completări în planul anual achizițiilor
publice, modificări/completări care se supun aprobării. Practic, acest program anual de achiziții
este un instrument al planificării, instrumentul care face joncțiunea dintre necesarul instituției
publice și banii de care aceasta dispune – adică bugetul al cărui instrument de lucru este BVC-ul
(bugetul de venituri și cheltuieli). Întocmirea programului anual de achiziții trebuie să aibă la
bază necesarul anual al entității publice, care la rândul său se bazează pe necesarele totale anuale
ale fiecărui compartiment din instituție. Însă acest necesar al compartimentelor, trebuie să fie real
și fundamentat temeinic în scopul de a se obține un echilibru în bugetarea tuturor articolelor
contabile; ori tocmai acest lucru, de obicei în instituțiile publice nu se realizează: fie necesarul
este prea mic - existând riscul de a nu avea cele necesare desfășurării activității pe parcursul
anului, fie este prea mare și atunci banii instituției rămân blocați pe anumite repere în deficitul
altora și nu se realizează echilibrul bugetar mai sus amintit. Compartimentele autorității publice
cu finanțare de stat, cunoscând faptul că de cele mai multe ori bugetul instituției este insuficient
(mai ales în primul trimestru al anului bugetar), atunci când întocmesc necesarul, recurg la
supraevaluarea/supraaglomerarea acestuia în mod nereal. În acest mod, de cele mai multe ori
planificarea de achiziții nu are o bază reală, perimând BVC-ul și prezentând o imagine
deformată asupra necesarului autorității publice.
B. Procedura de achiziție publică. În această fază au loc practic activitățile de ,,aducere” în
gestiune a celor necesare desfășurării activității instituției publice. Acum se duc la îndeplinire
activitățile de achiziție preconizate în faza planificării a se realiza, cu aplicarea procedurii
potrivite de achiziție conform legii și respectarea sub-etapelor următoare: elaborarea
documentației de atribuire - care în general cuprinde fișa de date a achiziției, caietul de sarcini ce
va fi completat respectându-se principiile achiziției publice, formularele (fișa de date a
achiziției, de ofertă, formularele privind declarațiile celor implicați în achiziție); chemarea la
83 | P a g e
competiție - prin elaborarea și publicarea anunțului de participare; derularea procedurii - prin

punerea la dispoziție a documentației de selecție/atribuire, răspunsuri la solicitările de clarificări,
comunicare a datelor; atribuirea contractului - prin evaluarea și selectarea ofertei câștigătoare,
publicarea anunțului de atribuire, încheierea/semnarea contractului.
C. Realizarea (administrarea) contractului de achiziție publică: cu semnarea, derularea și
finalizarea contractului. În această sub-etapă personalul din aprovizionare preia contractul și
urmărește derularea acestuia în bune condiții în ceea ce privește termenul de livrare, calitatea și
cantitatea produsului/serviciului/lucrării (ANAP, Proiect de lege privind achizițiile publice-
forma inițială-publicat în data de 22.07.2015; ANRMAP, 2009).
Procesul de achiziție publică poate însă să fie afectat de o serie întreagă de factori care
pot influența/bloca/întârzia atribuirea de contract. Acești factori pot fi considerați factori de risc,
care ar trebui anticipați, preveniți, atât de personalul implicat în achiziția publică dar și de
personalul implicat în auditul intern. Evident, anticiparea factorilor de risc are la bază faptul că
aceștia sunt o realitate a oricărui mediu economic, realitate generată de piața liberă.
Tipologiile de riscuri ale procesului de achiziție, sunt multiple și pot interveni în orice
etapă a achiziției. Enumerăm în tabelul de mai jos, câteva dintre cele mai importante și mai
frecvente riscuri:
Tabel nr. 3.4.1. Riscurile frecvente ale procesului de achiziție
ETAPA RISC
PLANIFICAREA ACHIZIȚIEI PUBLICE identificarea nevoilor după stabilirea bugetului
lipsa de comunicare între departamentele ce ar
trebui să fie implicate în stabilirea exactă a
nevoilor
intervenția persoanelor ierarhic-superioare în
achiziție, au a unor persoane externe
estimare greșită a valorii nevoii în sensul
subevaluării sau supraevaluării
alocare nerealistă de buget, având la bază istoricul
cheltuielilor și nu necesare
necesare nerealiste
neluarea în calcul a posibililor timpi de întârziere
neidentificarea conflictului de interese
PROCEDURA DE ACHIZIȚIE PUBLICĂ folosirea de specificații care fac trimitere către un
singur ofertant folosirea de specificații
nejustificate, la cererea unui factor de decizie
întâlniri dese, nejustificate cu un ofertant în
vederea consultării asupra cerințelor tehnice, așa
84 | P a g e
încât acesta să ducă la ,, alegerea” acestuia

completarea prea sumară a fișei de date a achiziției
stabilirea greșită a calendarului de desfășurare a
achiziției
familiaritate cu ofertanții
notificarea privind rezultatul este prea sumară, nu
prezintă avantajele ofertei câștigătoare
apariția de înțelegeri cu contestatorii în scopul
retragerii acesteia
modificări intervenite tacit prin clarificări
omiterea publicării anunțului de atribuire
solicitare de clarificări când a început evaluarea
ofertelor
REALIZAREA CONTRACTULUI în momentul semnării, intervin modificări fie în
documentația de atribuire, fie în ofertă
schimbări de clauze contractuale pentru a înlesni
prețuri mai mari pentru contractant
accept de clauze contractuale sub standardele din
documentație
lipsa monitorizării costurilor implicate, a calității
facturi emise de câștigător, înainte de respectarea
anumitei clauze a contractului
facturi nejustificate emise de câștigător
sistarea plății de facturi în scopul creșterii valorii
contractului
inexistența procesului de verificare a obținerii
obiectivelor inițiale
(sursa: ANAP, Cod de conduită etică în achizițiile publice, pag. 21-28)
Trebuie să fie menționat faptul că în urma recomandărilor europene de a fi folosit mai
mult criteriul de atribuire de contract ,,oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”
ar putea interveni riscul de a fi utilizați în evaluarea ofertelor, factori de evaluare nerelevanți. Un
astfel de risc, îl reprezintă utilizarea ca factor de evaluare a ,,timpul de remediere a
defecțiunilor”. Acesta este un risc real, pentru că timpii de reparare a defecțiunii nu pot fi
estimați în momentul procedurii de atribuire (Ordinul comun nr. 543/2013 pentru aprobarea
Ghidului privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor, Capitolul I, M.O. partea
I, nr. 481/01.08.2013). De asemenea se poate întâmpla ca din diferite motive (lucrători în
achiziții prea zeloși sau frica de a nu avea produse de proastă calitate) să fie exclus din oficiu,
85 | P a g e
ofertantul al cărui preț este cel mai mic. Ori acest lucru nu ar trebui să se întâmple decât dacă au
fost cerute clarificări de către autoritatea contractantă, asupra posibilității reale de menținere a
acelui preț și să fi fost astfel obținută justificarea necesară încheierii unui contract cu acel
furnizor. De altfel în ,,Ghidul privind riscurile identificate în domeniul achizițiilor” , se
anticipează mai multe situații în care pot apărea riscuri și se fac recomandări precise pentru a
evita manifestarea acestora.
Tot în scopul obținerii unei eficiențe sporite a achiziției publice și a evitării riscurilor și
fraudelor, la nivel european, apare aplicația informatică ARACHNE a Comisiei Europene,
referitoare la anti-fraudă, care vine în ajutorul autorităților. Aplicația operează cu două tipuri de
date: interne (furnizate de statul membru) și externe- din baze de date internaționale. În
România, datele interne sunt furnizate de SMIS (Sistemul Unic de Management al Informației).
ARACHNE calculează de fapt un scor al riscului utilizând date introduse pe categorii, iar
rezultatele sunt semnalate de culori, în care evident roșul reprezintă risc crescut, iar culoarea
verde-risc scăzut. Dat fiind faptul că absorbția de fonduri europene are la bază un sistem de
achiziții publice funcțional, Ministerul Fondurilor Europene, în 2015 susține participarea
României la acest programul - pilot ARACHNE, prin implementarea acestuia în țara noastră
(A.N.R.M.A.P. , vol I, 2009; Vasile A., 2014).
3.5. Etica în achiziții
Codul de conduită etică poate fi definit drept o serie de reguli aflate în prelungirea
legislației. Rolul unui astfel de cod, este să stabilească anumite principii argumentate, după care
cei cărora se adresează, se pot ghida în acțiunile lor, așa încât aceste acțiuni să fie integre și
imparțiale.
Sistemul achiziţiilor publice, prezintă puncte tari şi puncte slabe, care vizează pe unii
dintre ,,actorii” principali, participanți ai acestui sistem: autorităţile contractante și operatorii
economici. Acești actori, în mod inevitabil intră în relații de interacțiune. Pe parcursul
interacţiunii între elementele sistemului, în derularea procesului de achiziţie, pot apărea anumite
acţiuni cu efecte negative.
Un cod de conduită etică în achiziții, reprezintă un total de reguli ce se doresc a fi
respectate, astfel încât activitățile tipice achizițiilor să se desfășoare în condiții de comportament
moral al persoanelor ce desfășoară astfel de activități în instituțiile publice. Rolul unui astfel de
cod din domeniul achizițiilor este de a-i atenționa pe cei implicați cu privire la posibile riscuri, de
a spori prestanța autorității publice, de a alinia autoritatea publică la valorile promovate în
Europa. Dar având legi, norme de aplicare, instrucțiuni, s-ar putea pune întrebarea ,,de ce și un
86 | P a g e
cod etic în achiziții?”. Răspunsul este dat de faptul că atribuirea unui contract poate da naștere
unui comportament de rea-credință ce poartă amprenta actului de corupție, iar personalul
implicat trebuie să știe riscurile la care se expune prin încălcarea regulilor (Cod de conduită etică
în achiziții publice, ANAP, 2012).
Din punctul de vedere al procesului de achiziție, riscul poate fi definit ca fiind acel
eveniment nesigur dar probabil a cărui apariție poate cauza un prejudiciu sau un impact negativ
asupra unor valori specifice ale comunității. Trebuie accentuat faptul că riscurile pot deveni
realitate fie din cauza unei simple erori de administrare a procesului achiziției, fie din cauza relei
credințe și nerespectării intenționate a legii. Probabilitatea de a se produce un eveniment nedorit,
negativ, are legătură cu mărimea contractului; cu cât este mai mare valoarea viitorului contract,
cu atât este și riscul mai mare. Unele dintre aceste riscuri sunt descrise în prezenta lucrare, în
subcapitolul anterior ,,Etapele și riscurile procesului de achiziție publică”. Pentru a se preveni
aceste riscuri, trebuie să se aibă în vedere: dezvoltarea unei pieţe sănătoase a achiziţilor publice;
limitarea apariţiei erorilor în timpul procesului de achiziţie publică și a fenomenelor de corupție
și fraudă; stabilirea unui climat de imparțialitate și corectitudine și eliminarea tratamentului
preferențial; obținerea de eficiență în cheltuirea banului public; eliminarea acordării operatorilor
economici locali, a unui tratament preferențial; asigurarea ,,vizibilităţii” procedurilor şi a
rezultatelor; eliminarea cerinţelor restrictive; limitarea apariţiei erorilor în timpul procesului de
achiziţie publică (Cod de conduită etică în achiziții publice, ANAP, 2012).
Conduita etică înseamnă limitarea/evitarea unor manifestări de genul: concurenței
neloiale, corupției (dare/luare de foloase necuvenite cu scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini
un act în exercițiul funcțiunii), conflictului de interese (situația în care un angajat al instituției
publice are un interes personal de natură patrimonială ce ar putea să influențeze îndeplinirea
atribuțiunilor sale).
Cele mai importante reguli din etica achizițiilor, considerăm a fi următoarele:
1. ,,legea este suverană”: cei din domeniul achizițiilor publice să cunoască foarte bine legislația
aplicabilă în acest domeniu și să se asigure că aceasta este respectată;
2. profesionalism : neacceptarea de sarcini în cazul în care nu există calitățile necesare realizării
activității de achiziție, pregătire profesională continuă și să pună utilizeze bunele practici în
activitățile desfășurate;
3. principiul ,,mai mulți ochi”: permisiunea implicării altor entități din afară sau din interior, cu
scopul de a se îmbunătăți activitatea din achiziții. De asemenea acest principiu are la bază faptul
87 | P a g e
că este bine ca activitatea de achiziții să fie verificată de cel puțin două persoane fie pentru a
preveni, fie pentru a corecta neregulile;
4. evitarea primirii de cadouri/ospitalitate: persoanei implicate în atribuirea de contract îi este
interzisă acceptarea/solicitarea de daruri/bani sau alte avantaje de altă natură, de la operatorii cu
care colaborează pe perioada derulării procedurii, dar și pe parcursul derulării contractului.
Aceasta nu implică darurile simbolice ce reprezintă materiale de prezentare și care se oferă cu
valoare protocolară, ori invitații de protocol ce țin de ospitalitate;
5. evitarea concurenței neloiale: care s-ar traduce prin denigrarea de către un angajat cu interese,
a produselor unui participant la procedura de achiziție, sau a participantului, deturnare de clienți,
înțelegeri tacite ce denaturează concurența, aplicarea inegală de condiții, limitare de acces la
procedură, etc. (Legea concurenței nr 21/1996 republicată în 2014, cu modificări prin Legea.
117/2015);
6. corectitudine în acordarea tratamentului egal: vor fi tratați la fel toți participanții la procedură,
criteriile de selecție vor fi aplicate nediscriminatoriu;
7. imparțialitate, independență, consecvență: persoana implicată în achiziție prin natura funcției
deținute în entitatea publică, nu va participa la achiziție, dacă un membru din familia sa are
vreun interes financiar/nefinanciar în respectiva achiziție, evitând conflictul de interes. De
asemenea persoanele implicate vor fi consecvente în comportamentul lor pe toată perioada
desfășurării procedurii (Cod de conduită etică în achiziții publice, ANAP, 2012).
De altfel, pentru o bună conduită administrativă, în Europa, în septembrie 2001 a fost
adoptat Codul european al bunei conduite administrative. În acesta sunt stabilite standarde și
prevederi care trebuie respectate de către instituțiile Uniunii Europene, din care fac parte:
legalitatea, nediscriminarea, imparțialitatea, proporționalitatea care trebuie să caracterizeze
acțiunile funcționarilor, și nu numai, conform articolului 2 din acest cod. De asemenea ar trebui
să menționăm că unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni, prevăzute în acest
cod, este dreptul la o bună administrare (art. 41).
Punct sensibil al economiei românești, corupția, materializată prin luare și dare de mită,
primire de foloase necuvenite, trafic de influență, este combătută în Codul Penal, unde sunt
penalizate acțiunile mai sus amintite, prin articolele 254, 255, 256, respectiv 257, fiind prevăzute
și pedepsele pentru aceste fapte. De asemenea mai sunt reglementate aceste lucruri și în Legea
78/2000- pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (art. 6-12), Legea concurenței
nr 21/1996 (art. 5, 6, 63). Însă linia de separare a corupției de onestitate, uneori, este greu de
sesizat. Astfel spre exemplu greșelile din neatenție/neștiință, pot fi ușor interpretate ca fiind acte
88 | P a g e
de corupție, chiar dacă la o evaluare mai atentă ele se dovedesc a fi doar neprofesionalism, sau
superficialitate. În acest sens, spre exemplu, Codul Penal francez, prevede că dacă o persoană
acționează la ordinul autorității, această persoană nu răspunde penal (Cod penal, 2014; Cod de
conduită etică în achiziții, ANAP, 2012).
Numai un mediu de concurență sănătos și existența unor relații bazate pe respect și
încredere reciprocă pot asigura atingerea obiectivului autorității contractante și a operatorilor
economici, acela de semnare a unui contract de achiziție reciproc avantajos, de menținere a unui
sistem de relații corecte, bazate pe încredere și respect reciproc și va duce la o cheltuire eficientă
a banilor publici. În acest context, codul de conduită din orice instituție publică a statului, cu
seturile de instrucțiuni incluse, nu reprezintă obligații ce țin de lege, dar reprezintă un set de
informații de ghidaj, ce duce la evitarea unor complicații care ar stânjeni atât entitatea publică
dar și operatorii economici și reprezintă un garant al micro și macroeconomiei sănătoase.
Tot la capitolul ,,etică” putem vorbi despre „Economia binelui comun: un model
economic sustenabil orientat către coeziune socială”; proiect al Comitetului Economic și Social
European care propune trecerea la o piață europeană etică în anul 2015. Sunt indicate în acest
sens în proiect, diverse strategii care să ducă în final la o economie pusă în slujba cetățenilor,
adică a binelui comun, bazat pe demnitate umană, solidaritate, durabilitate ecologică, justiție
socială, transparență, participare democratică. Sunt prevăzute strategii pentru construirea acestei
piețe etice europene, unde un loc bine stabilit îl au și achizițiile publice. Astfel din punctul de
vedere al strategiilor de urmat pentru construirea unei piețe etice, se vorbește despre achiziția
publică etică din Europa, care poate acționa ca un catalizator al dezvoltării, prin acordarea de
prioritate acelor organizații care fac dovada că acționează tot în acest scop (Comitetul Economic
și Social European, ,,Economia binelui comun: un model economic sustenabil orientat către
coeziune socială”, 2015). La nivel național s-a elaborat și Strategia Națională Anticorupție pe
perioada 2012-2015 (SNA) elaborată de Ministerul Justiției, strategie adresată oricărei instituții
publice și care are ca scop prevenirea și combaterea corupției. Conform acestei strategii, în
materie de achiziții publice se are în vedere ,,constituirea unei baze de date cu companiile care
şi-au executat necorespunzător contractele din fonduri publice” și de asemenea se au în vedere
obiective de genul creșterea gradului de transparență a informațiilor puse la dispoziție publică, de
către autoritățile publice, sau promovarea unui mediu de afaceri corect (Strategia Națională
Anticorupție pe perioada 2012-2015).
La Strategia Națională Anticorupție pe perioada 2012-2015, a aderat și Ministerul
Sănătății prin elaborarea unui plan de acțiune în acest sens, care cuprinde măsuri specifice de
89 | P a g e
păstrare a eticii. Câteva dintre aceste măsuri sunt: introducerea treptată a unei metodologii
unitare de evaluare a riscului de corupție; intensificarea activităților de implementare a
sistemelor de control intern; asigurarea respectării prevederilor privind accesul la informațiile de
interes public; organizarea de cursuri de promovare a bunelor practici în achizițiile publice;
organizarea de cursuri de promovare în ceea ce privește normele etice și de conduită; dezvoltarea
platformelor specifice ministerului, de acces public la informație; introducerea testelor de
integritate ca măsură administrativă de evaluare a respectării standardelor etice.
În Raportul Comisiei Europene către Consiliul și Parlamentul European din anul 2014
(pag. 20), se arată că sănătatea este unul din sectoarele de activitate vulnerabile la corupție, în
mod special fiind nominalizate subsectoarele achizițiilor publice și industriei farmaceutice. În
mod evident Ministerul Sănătății trebuie să ia măsuri în scopul descongestionării acestor
subsectoare. În domeniul achizițiilor publice, din punct de vedere al eticii, considerăm că trebuie
acordată o atenție deosebită conflictului de interese, având în vedere faptul că în conformitate cu
art. 24 din Directiva 2014/24/UE, se lărgeşte sfera de aplicare acestei noţiuni. Statele membre
trebuie să se asigure prin intermediul unor măsuri pentru a preveni, identifica și remedia
conflictele de interese, dacă este cazul. În situația în care se identifică un conflict de interese în
cadrul unei proceduri, sancțiunea impusă de noua directivă este excluderea operatorului
economic. În toate țările Europei, conflictul de interese face obiectul unor abordări legislativ-
administrative specifice, cu scopul final de a se putea lua decizii total dezinteresate în beneficiul
instituției publice. Noțiunea de conflict de interese nu este reglementată la fel peste tot în Europa.
De aceea a și fost propusă de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE) următoarea definiție: „Un «conflict de interese» presupune existența unui conflict între
îndatoririle publice și interesele private ale unui funcționar public, interesele private ale
funcționarului putând influența în mod necuvenit exercitarea îndatoririlor și a responsabilităților
sale oficiale” (Comisia Europeană, OLAF, Identificarea conflictelor de interese în procedurile de
achiziții publice referitoare la acțiuni structurale, 2013).
Conform Directivei 2014/24/UE: „Conceptul de conflict de interese acoperă cel puțin
orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii
de achiziție care acționează în numele autorității contractante care sunt implicați în desfășurarea
procedurii de achiziție sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un
interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care
compromite imparțialitatea sau independența lor în contextul procedurii de achiziție.”. În
propunerea legislativă privind achizițiile publice, la art. 42, se prevede
90 | P a g e
„Ofertantul/Candidatul/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/Terţul susţinător care are drept

membri în cadrul consiliului de administrație/organ de conducere ori de supervizare şi/sau are
acționari ori asociaţi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv
ori care se află în relații comerciale, cu persoane ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității
contractante, este exclus din procedura de atribuire”.
De asemenea există și proiecte care se derulează tot în scopul dezvoltării unui mecanism
eficient de prevenire a conflictului de interese în procesul de achiziție publică. Un astfel de
proiect este proiectul PREVENT al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Acesta este un
sistem informatic integrat de prevenire, ce va acționa în scopul dezvoltării eficiente a serviciilor
publice electronice, sesizării promte a unui conflict de interese și în scopul optimizării cooperării
dintre instituțiile publice. PREVENT face parte dintr-un proiect de lege privind instituirea unui
mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de
achiziție publică, în al cărui capitol 3, se aduce un element de noutate: avertismentul de
integritate. Acest instrument presupune ca instituțiile publice ce inițiază un proces de
achiziționare să completeze un formular în care vor fi oferite date despre firmele ofertante,
membrii comisiei de evaluare, consultanții și experții cooptați, formular care va fi completat
înaintea atribuirii contractelor. În urma analizării datelor, Agenția Națională pentru Integritate va
stabili dacă există conflict de interese. Interfața va fi implementată în SEAP și va conține
formularul de integritate.
În acest scop, sistemul va prelua informațiile transmise de surse externe și interne și va
analiza aceste date în corelație cu sesizările primite și va emite avertismente de integritate în mai
puțin de 30 de zile spre instituțiile publice angrenate în achiziția publică. Evident acest sistem se
va raporta la legislația în vigoare care va trebui să sufere anumite modificări tocmai pentru a
asigura un teren adecvat combaterii conflictului de interese. PREVENT a fost implementat în
perioada 07.12.2013-07.07.2015 dar nu este încă un instrument suficient de cunoscut din cauza
unei slabe mediatizări (Agenția Națională de Integritate, Prevent-Sistem informatic integrat de
prevenire a conflictelor de interese în achizițiile publice, 2013).
Deseori însă este greu de identificat conflictul de interese și greu de făcut deosebirea între
un conflict real, aparent sau potențial. În scopul definirii, identificării acestui risc de achiziție
publică, s-au elaborat ghiduri, cum este și cel al Oficiului European de Luptă Antifraudă
(OLAF): ,,Identificarea conflictelor de interese în procedurile de achiziții publice referitoare la
acțiuni structurale” (pag. 9). Aceste ghiduri sunt destinate acțiunilor de a preveni frauda în
achiziție, având în vedere faptul că în multe domenii, printre care și cel al sănătății sunt investiți
91 | P a g e
bani ai Uniunii Europene. Tot în scopul protecției intereselor financiare ale UE sunt și acțiunile
lansate în 2015, în cadrul programului Hercule III (2014-2020) implementat de Comisia
Europeană, un prim eveniment având deja loc în 17 iunie 2015: „Achiziții publice din România –
îmbunătățirea legislației pentru o mai bună protecție a intereselor financiare ale UE” (EuroPunkt,
2015). În același registru, s-a lansat în anul 2015 și proiectul „Expertiză și legislație pentru
protecția sporită a intereselor financiare ale UE”, la lansarea căruia au participat o serie de
experți, printre care și un reprezentant ANAP-care a făcut o trecere în revistă a deficiențelor
sistemului actual de achiziții din România și a măsurilor luate în ce privește realizarea unei
strategii în achizițiile publice (Conferința FHR-OLAF, 2015).
3.6. Strategia națională de sănătate 2014-2020 – instrument cadru de articulare la direcțiile
formulate în strategia Europa 2020
Anul 2014 poate fi considerat din punctul de vedere al achizițiilor publice, un an
important, datorită modificărilor în legile europene ale achizițiilor, prin prisma unor criterii ce se
vor respectate la nivelul continentului și al țărilor.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, a fost
necesară modificarea legislației românești în multe domenii, inclusiv în domeniul achizițiilor
care au la bază banii publici. Astfel legislația de specialitate a suferit și va trebui să mai sufere
modificări succesive, etapizat, deoarece: România trebuia să se adapteze continuu la realitatea
economică europeană; țara noastră trebuia să îndeplinească angajamentele asumate în vederea
integrării europene; volumul achizițiilor publice este din ce în ce mai mare, în parte din cauza
nevoilor tot mai mari la nivel de entități publice, în parte din cauza accesării fondurilor europene;
existau multe noutăți în ce privește maniera clară a pașilor ce trebuie urmați pentru efectuarea
unei achiziții publice corecte (ANRMAP, vol I, 2009).
Ca urmare a Strategiei Europa 2020, în scopul alinierii comunitare, pe termen mai lung,
România a elaborat Strategia Națională de Sănătate 2014 - 2020, propunându-și o serie de
direcții de acțiune, cum ar fi: creşterea capacităţii de management, analiză şi prognoză; analiza şi
revizuirea atribuţiilor instituțiilor publice din sănătate la toate nivelurile; revizuirea programelor
naţionale de sănătate în scopul îmbunătăţirii structurii și funcționării acestora; deprinderea
utilizării instrumentelor manageriale moderne; elaborarea de standarde de cost si/sau calitate a
serviciilor din sănătatea publică; elaborare de criterii de monitorizare a activității personalului
non-medical din sănătate; creșterea și eficientizarea capacității de audit intern; progres în
domeniul e-Sănătate prin îmbunătățirea sistemului informaţional/informatic, pentru a avea un
92 | P a g e
control riguros al cheltuielilor publice (unele îmbunătățiri fiind deja puse în aplicare în 2015:
Sistemul Informatic Unic Integrat- SIUI, cardul electronic de asigurări de sănătate, etc.).
Această strategie de sănătate este un instrument-cadru care va permite articularea fermă
la contextul european şi a direcțiilor strategice formulate în Strategia Europa 2020 și va fi un
catalizator pentru stimularea sistemului de sănătate românesc. Evident scopul acestei strategii
este modernizarea sistemului de sănătate românesc și implicit îmbunătățirea stării de sănătate a
populației. În îndeplinirea acestor scopuri România va lua în calcul valori ca centrarea pe
pacient, echitatea în sănătate, îmbunătățirea continuă a calității actului medical, ș.a. toate acestea
fiind incluse în trei arii strategice ce vor cuprinde: sănătatea publică, serviciile de sănătate,
măsuri transversale - în care se au în vedere elemente logistice de genul: întărirea capacităţii
administrative, politica de asigurare a resurselor umane și financiare din sănătate, colaborare
intersectorială, etc.
În scopul elaborării unei strategii de sănătate naționale pe termen mediu sau lung se
pleacă de la evaluarea stării actuale de sănătate analizându-se statistic diverși indicatori de
sănătate (rata natalității, etc), factori care influențează sănătatea (de mediu, factori
comportamentali individuali, etc.), sau domenii majore de sănătate (sănătatea femeii și copilului,
boli majore, sănătate mintală, etc) (Ministerul Sănătății, Strategia Națională de Sănătate 2014-
2020, an 2014).
Principalul scop din acest plan de sănătate pe termen mediu este de a se crea mediul
propice pentru îmbunătățirea stării de sănătate, în acest sens avându-se în vedere în principal
performanța sistemului de servicii în sănătate.
Un rezultat al combinației diferitelor statistici oficiale, elaborat de compania de informare
și analiză Health Consumer Powerhouse din Bruxelles, este Indexul European al Consumatorului
de Sănătate (Indexul european al sistemelor medicale 2014). Acest Index este o cercetare anuală
a sistemelor de sănătate din țările membre UE, folosind o serie de indicatori semnificativi pentru
starea sănătății unei populații. Conform acestei statistici, România este pe locul penultim în
rândul țărilor analizate, fiind urmată numai de Bulgaria. Deși țara noastră are acest loc în
clasament, totuși sunt câțiva indicatori la care România are un alt status: timpii de așteptare în
sistemul sanitar, sau subcategoria ,,adaptarea produselor farmaceutice la utilizatori”.
Însă performanța unui sistem de sănătate are și alte dimensiuni decât cele date de
indicatorii ce țin efectiv de sănătate. Facem referință astfel la: capacitatea de a răspunde nevoilor
beneficiarului,echitate şi protecție financiară, eficiență și sustenabilitate.
93 | P a g e
În acest sens se vizează ca până în 2020, să se renunțe la pachetul de servicii de sănătate

în care serviciile spitalicești au cea mai mare pondere (generatoare de costuri mari), în favoarea
altora, cum ar fi cele de medicină de familie sau tratamente în regim ambulatoriu. Acest obiectiv,
are la bază experiența țărilor cu sisteme performante de sănătate. Ca eficiență și eficacitate a
serviciilor caracteristice furnizate de acest minister, se dorește transbordarea unor repere de
sănătate din zona spitalicească, înspre zona altor tipuri de medicină (de familie, ambulatoriu,
etc). Pentru aceasta se au în vedere pachetele de servicii de sănătate, tocmai pentru a se putea
realiza un raport optim între costul serviciului, eficiență și eficacitatea serviciului de sănătate.
În ceea ce privește capacitatea de a răspunde la nevoile beneficiarilor, în Strategia
Națională de Sănătate 2014-2020 este prevăzut ca această capacitate să fie captată și analizată
prin indicatori specifici. Un astfel de indicator este procentul de nevoi de asistență medicală
nesatisfăcută. La nivelul anului 2011, acest indicator era de 11,1 %, raportat la întreaga populație
din România, el cuprinzând atât motivele pentru care acest indicator era atât de ridicat (probleme
de acces la servicii, plăți informale, etc), comparativ cu alte țări din Europa, cât și aspecte ce
reflectă oferta de servicii de sănătate.
Un aspect deloc de neglijat, este gradul de echitate din sistemul de sănătate. Analiza
acestui indicator a scos la iveală inechități în ce privește acoperirea cu servicii de sănătate,
inechități care se referă la vulnerabilități teritoriale (urban/rural) și de grup (etnia romă-spre
exemplu). Inechitatea este subliniată de barometre virulente, cum sunt mortalitatea infantilă sau
cheltuiala familiilor cu sănătatea, ambele mai mari decât media europeană.
În ce privește eficiența financiară, țara noastră, la nivelul anului 2013, este plasată pe
unul din ultimele locuri din perspectiva consumatorului de sănătate corelată cu nivelul alocării
financiare pentru sănătate pe cap de locuitor. Eficiența slabă este determinată și de faptul că
serviciile spitalicești au pondere mare, astfel consumându-se buget în proporție de 50% din
bugetul public pentru sănătate. Astfel eficiența devine încă unul din motivele pentru care se
dorește îndreptarea serviciilor medicale înspre alte sub-sectoare decât cel spitalicesc, în contextul
în care evoluția cheltuielilor din sectorul public de sănătate a avut o dinamică de creștere. Acest
fapt a dus și la creșterea nevoii de finanțare, care pe fondul crizei financiare a determinat și
creșterea nivelului de arierate, nemaiexistând sustenabilitate financiară a spitalelor (Ministerul
Sănătății, Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Sănătate pentru Prosperitate, Anexa 1,
2014).
Aceste efecte în cascadă au determinat o analiză fundamentală și fundamentată și au
generat concluzii în urma cărora, în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, se propun
94 | P a g e
direcții de acțiune, măsuri, pentru fiecare arie strategică de intervenție pe care Ministerul
Sănătății o are în vedere, măsuri care să ducă în final la îmbunătățirea sănătății populației
României.
Este evident însă faptul că pentru a se obține îmbunătățirea domeniului sănătății, trebuie
să se aibă în vedere modificarea legislației românești, modificare care a întâmpinat multe
probleme, pentru că plierea sănătății românești pe cea europeană nu s-a putut face imediat, din
cauza multiplelor diferențe. De aceea, mecanismele de implementare a unei sănătăți moderne
trebuie să se facă pe baza unor planuri de acțiune și de implementare specifice la nivel
național/regional și anual sau multianual așa încât să se poată obține eficiență maximă în acest
domeniu (Ministerul Sănătății, Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Sănătate pentru
Prosperitate, Anexa 1, 2014).
Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătății acordă o atenție deosebită în strategia pentru
următorii 6 ani, politicilor de administrație, prin întărirea administrației din domeniul sănătății.
Astfel se va acorda o atenție deosebită următoarelor obiective: întărirea capacității administrative
la nivel naţional, regional şi local; asigurarea resurselor umane în sănătate; asigurarea resurselor
financiare, a controlului costurilor, în sănătate; asigurarea şi monitorizarea calităţii serviciilor de
sănătate publice; promovarea cercetării şi inovării în sănătate; politică a medicamentului,
echitabilă pentru întreaga populație; colaborare intersectorială pentru o sănătate mai bună;
accelerarea utilizării tehnologiei (e-sănătate); creșterea accesului la servicii de telemedicină;
îmbunătățirea infrastructurii spitalelor, etc. (Ministerul Sănătății, Strategia Națională de Sănătate
2014-2020. Sănătate pentru Prosperitate, Anexa 1, 2014).
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că Strategia Națională de Sănătate 2014-
2020, reprezintă un angajament al României de aliniere la strategia europeană, o dovadă a
angajamentului decidenților din acest domeniu strategic, de a asigura o sănătate bună, dat fiind
faptul că sănătatea este determinantul-cheie al dezvoltării durabile al unei societăți.
Până în 1989 statul socialist care se baza pe planificare, era cel care hotăra ce se produce,
cât se produce, cu ce preț se vinde, cui se vinde sau cum să fie cheltuiți banii bugetari. Abia
începând cu anul 1990 România începe să privească cu deschidere către economia de piață, în
care cererea să se întâlnească cu oferta și către o administrare eficientă a bunilor publici prin
cheltuiala eficientă a acestora. Acest lucru primește o rezonanță deosebită în ceea ce privește
cheltuiala eficientă a bugetului unei instituții de sănătate cum este spitalul, prin accentuarea
importanței achizițiilor publice.
95 | P a g e
În achizițiile publice sunt angrenați doi ,,jucători”: autoritățile contractante de

bunuri/servicii/lucrări și operatorii economice care le oferă. Achizițiile ,,sănătoase” și corecte
sunt acelea în care se respectă legislația în vigoare și care vor duce la respectarea principiilor de
economicitate, eficiență și eficacitate. De aceea achizițiile publice sunt strâns legate de libera
circulație a mărfurilor/serviciilor care au la bază cele patru principii de bază prevăzute în Tratatul
de la Maastricht - nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, recunoașterea reciprocă, la
care se mai adaugă și câteva principii economice – proporționalitatea, eficiența utilizării
fondurilor publice și asumarea răspunderii. Toate aceste principii, practic sunt recunoscute prin
legi ca fiind principiile de bază ale achizițiilor publice, iar respectarea acestora ar trebui să ducă
la diminuarea apariției riscurilor din domeniul achizițiilor. De aceea în Europa se adoptă Codul
european al bunei conduite administrative, iar România acționează în sensul armonizării cadrului
legislativ propriu cu cel european în mai multe direcții: achiziții publice, sănătate, etc.
În România, cel mai mult se pune accentul pe evitarea riscului de fraudă. În acest sens se
instituie o serie de reguli materializate într-un cod de conduită etică al achizițiilor în care se
descriu reguli ce trebuie respectate de către lucrătorii din achizițiile publice și de asemenea se
adoptă și Strategia Națională Anticorupție pe perioada 2012-2015. De asemenea se acționează în
sensul diseminării cunoașterii riscurilor de achiziție, prin descrierea acestora - pentru procedurile
de achiziții stipulate de lege.
Pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate (rămas în urmă din cauza epocii comuniste),
România elaborează Strategia Națională de Sănătate 2014- 2020 în care se stabilesc mai multe
direcții de acțiune, una dintre ele fiind și eficientizarea precum și creșterea capacității de audit
intern, pentru o mai bună reflectare a activității entității publice.
96 | P a g e
CAPITOLUL IV - ORGANIZAREA SISTEMULUI SANITAR DIN ROMÂNIA

4.1. Cadrul legislativ al sistemului sanitar din România
4.1.1. Noțiunile de sănătate, sistem de sănătate, sănătate publică, asistență sanitară,
îngrijiri medicale
În Tratatul de la Maastricht, la articolul 129 se face referire la sănătatea publică,
ajungându-se la consensul necesității contribuției întregii comunități ,,la asigurarea unui nivel
înalt de ocrotire a sănătăţii” și la ideea că statele membre UE trebuie să-și coordoneze în comun
eforturile pentru îmbunătățirea acesteia.
Uniunea Europeană nu impune cerințe în ce privește forma sistemelor de sănătate ale
țărilor membre, însă pentru o aliniere la obiectivele generale ale Europei în ceea ce privește
sănătatea, trebuie respectate criteriile generale pentru obținerea unui sistem de sănătate
performant.
Termenul de ,,sănătate” este folosit des, având un sens larg cu mai multe interpretări.
Deseori sunt folosite în mod eronat, înlocuindu-se una cu cealaltă, noțiunile de ,,asistență
sanitară” și ,,sănătate”. Pentru o mai bună înțelegere trebuie precizat că spre exemplu politica de
îngrijiri de sănătate definește doar acele politici care reglementează sistemul de servicii
medicale, iar sănătatea se referă la starea unei persoane, comunități, națiuni și este influențată de
mulți factori cum ar fi nivelul de educație, nivelul de pauperizare, obiceiuri alimentare,
salubrizare, etc. Altfel spus, politica de sănătate include sistemul de asistență sanitară care este
ghidat de politica de îngrijiri medicale și care are în principal patru obiective: accesul echitabil și
universal la anumite servicii de sănătate de bază; libera alegere pentru consumatorii/furnizorii de
sănătate; controlul costurilor; utilizarea eficientă a resurselor existente (Vlădescu C.- coordonator
și colaboratorii, 2004).
În ce privește îngrijirile de sănătate, acestea reprezintă un drept fundamental, strâns legat
de demnitatea umană, menționat în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, la
articolul 35.
Pentru țara noastră, noțiunea de îngrijiri medicale (sau de sănătate), se pierde în istorie.
Primul spital din București, unde erau îngrijiți bolnavii săraci a fost construit între anii 1695-
1708, lângă mânăstirea Colțea. Nu trebuie făcută confuzie între noțiunea de sistem de sănătate și
sistem de îngrijiri de sănătate. Sistemul de sănătate poate fi definit ca o mulțime de elemente care
influențează atât starea de sănătate a indivizilor cât și a populației, iar sistemul de îngrijiri de
sănătate este un subsistem al sistemului de sănătate și cuprinde un complex de factori: resursele
umane, financiare, materiale, informaționale, care prin acțiunea lor simultană contribuie la
97 | P a g e
menținerea sănătății. Practic, în componența sistemului de sănătate intră starea de sănătate,

nevoia de sănătate și sistemul de îngrijiri de sănătate.
În îngrijirile de sănătate se pune accentul pe calitatea serviciilor de sănătate, calitate care
poate fi definită ca atingere a unui status maxim în ceea ce privește bunăstarea pacientului. În
cuantificarea calității se folosesc termeni ca măsurarea (evaluarea) calității, asigurarea calității,
îmbunătățirea și controlul calității îngrijirii medicale. Calitatea trebuie să aibă trei componente:
structură, proces și rezultat. Componenta structurală se referă la partea de mijloace fixe sau nu,
care contribuie la desfășurarea îngrijirilor de sănătate: clădiri, echipament, sedii, personal și
fonduri. A doua componentă, procesul, se referă la activitățile directe desfășurate asupra
pacientului: diagnosticarea, intervenția și tratamentul. În mod evident, primele două componente
structura și procesul, participă la rezultatele îngrijirilor medicale, care trebuie să fie supuse
benchmarking-ului, adică unui proces permanent de comparare cu rezultatele unor sisteme de
îngrijiri-lider, recunoscute ca fiind superioare. Pentru ca un sistem de îngrijiri de sănătate să fie
considerat bun, el trebuie să îndeplinească pe lângă condițiile specifice sănătății și condițiile de
eficiență și eficacitate. Eficiența constă în folosirea unor resurse spitalicești puține și obținerea cu
acestea a unui maxim în planul sănătății pacientului. Eficacitatea în sănătate se cuantifică prin
ameliorarea evidentă a stării de sănătate a populației.
Obiectivele principale ale politicii de îngrijiri sanitare sunt parte integrantă a obiectivelor
politicii UE în ceea ce privește: promovarea unei vieți sănătoase, prevenirea bolilor, un acces
mai bun la asistența medicală, siguranța pacientului, etc.
De asemenea, trebuie precizat că atunci când se vorbește de sănătate se vorbește despre
nivelul acesteia, având în vedere că sănătatea poate fi: individuală, a unor grupuri, a unui
teritoriu (administrativ) sau sănătate publică - adică a societății, populației unei țări, regiune,
continent, mondială.
Pe plan mondial sănătatea publică, are mai multe definiții. Organizația Mondială a
Sănătății o definește drept: „Știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării
sănătății prin eforturile organizate ale societății”. Conform literaturii de specialitate (prof. dr.
Dan Enăchescu): „Sănătatea Publică reprezintă ansamblul cunoștințelor, deprinderilor și
atitudinilor populației orientate spre menținerea și îmbunătățirea sănătății”. În țările socialiste
disciplina se numea organizare sanitară, iar în țările europene occidentale, medicină socială. Sub
această denumire a fost și preluată în țara noastră, când în 1942 se înființează și ca disciplină de
învățământ medical, sub conducerea profesorului Gheorghe Banu (Zanoschi G., 2003). Scopul
sănătății publice este atât de a evalua starea de sănătate a populației, cât și de a o îmbunătăți, prin
98 | P a g e
studiul și acțiuni asupra factorilor care o influențează. Acest scop nu poate fi realizat decât prin
efortul organizat al întregii societăți: populație și personal din sănătate. Într-o Uniune Europeană
lărgită din 2004, prin primirea a noi țări printre care și România, sistemul de luare a deciziilor a
necesitat o reorganizare. A fost necesară și apariția unor instituții noi care operează prin
mecanisme juridice inovatoare: tratate, directive, regulamente, decizii, recomandări. În contextul
pieței comune cu libertate de mișcare a capitalului, serviciilor, bunurilor și persoanelor, se
impune și libertatea în domeniul sănătății. În contextul unei economii europene noi, la nivelul
sănătății publice există provocări noi: adaptabilitatea la schimbările demografice; inegalitățile
din sănătate; problemele de sănătate noi; reducerea procentajului de boli prin prevenție;
securitatea transfrontalieră sanitară.
Referitor la sistemele de sănătate, Uniunea Europeană nu cere ca acestea să aibă o
anumită structură, ci doar rezultatele în ce privește starea de sănătate a populației să fie aliniate la
nivelul general din Europa. Nu se impune un anume sistem de sănătate, ci se așteaptă din partea
țărilor membre, ca fiecare sistem propriu de sănătate să funcționeze astfel încât să fie compatibil
cu celelalte de pe continent și să genereze o stare de sănătate care să nu regreseze în urma unei
funcționări defectuoase a sistemului de sănătate ales. Pentru aceasta, în Tratatul de la Maastricht
este prevăzut că ,,...statele membre vor trebui să dezvolte cooperarea cu terțe state și organizațiile
internaționale în sfera sănătății publice”.
4.2. Sisteme de asigurări de sănătate; scurt istoric al sistemului sanitar românesc între anii
1949-2016
Sănătatea, fiind o noțiune cu sens larg, se impune înțelegerea ideii că starea acesteia este
influențată de mai mulți factori printre care se află și asistența sanitară, generatoare de politici
care să susțină sănătatea. În orice politică dusă pentru gestionarea unui sistem, intervin mai multe
dimensiuni care trebuie reglementate. O astfel de dimensiune este finanțarea.
În literatura de specialitate, sunt descrise cinci tipuri de finanțare a serviciilor sanitare:
asigurările sociale de sănătate, asigurările private, taxe generale, donaţii și ,,plata din buzunar”
(out of pocket). Indiferent de sistemul de sănătate ales de o țară, trebuie respectate anumite
principii generale: asistenţa medicală de urgenţă este un drept fundamental, similar dreptului la
viață; cetățenii au dreptul la un minim de servicii de sănătate gratuite; rezultate bune în sănătate,
fără risipă de fonduri; statul susține economic domeniul sănătății în crizele de orice tip
(economice, epidemii, etc.).
În țările europene sunt folosite în general patru tipuri de sisteme de asigurări de sănătate:
1. sistemul de sănătate Beveridge;
99 | P a g e
2. sistemul de asigurări de sănătate Bismark;

3. sistemul de asigurări de sănătate private;
4. sistemul de stat centralizat-ce are la bază modelul sovietic Semașko.
1. Sistemul de sănătate Beveridge este numit astfel după economistul englez William Henry
Beveridge și introdus în Anglia în anul 1948. Acest sistem are ca sursă de finanțare principală
impozitele și taxele și este un model adoptat pe lângă Anglia și de Italia, Irlanda, Finlanda,
Norvegia, Suedia, Grecia, Spania. În acest sistem se pune accent pe medicii de familie care iau
contact primii cu pacienții, care decid oportunitatea trimiterii la medici specialiști, așa cum se
întâmplă azi în țara noastră. Eficiența sistemului are la bază tocmai punerea accentului pe
medicina de familie. În sistem, persoana contribuie la asigurări în funcție de venit, iar
actualmente în Anglia, doar 76% din fonduri vin de la bugetul de stat (Zanoschi G., 2003).
2. Sistemul de asigurări de sănătate Bismark a fost introdus în Germania, de către Otto von
Bismark către sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest model este folosit în Franța, Olanda, Belgia,
Austria, Luxemburg. El se bazează pe contribuția obligatorie plătită atât de salariați cât și de
firme, conform unuia dintre principiile de bază ale acestuia, și anume că este obligatorie
protecția fiecărui cetățean împotriva bolii. Un alt principiu al acestui sistem este cel al
solidarității, după care prin plata contribuției obligatorii, se crează o balanță între cetățenii
sănătoși-plătitori de fonduri și bolnavii pentru care se consumă acestea. În modelul Bismark,
primele de asigurare obligatorii sunt în funcție de venitul persoanei, finanțarea este mixtă, piața
de servicii medicale este reglementată de casele de asigurări de sănătate, iar medicii din sistemul
privat sunt plătiți prin plata pe serviciu ceea ce duce la calitatea actului medical.
3. Sistemul de asigurări de sănătate private este un sistem practicat în SUA dar și în Europa, care
are ca particularitate faptul că nu este un sistem 100% nici centralizat, dar nici total liberalizat,
sectorul privat de asigurări de sănătate îmbinându-se cu cel de stat. În SUA funcționează sisteme
de asistență medicală care oferă îngrijiri medicale considerate a fi de bază și o serie de programe
guvernamentale finanțate din banii publici, de tipul ,, mama și copilul”. Alături de aceste sisteme
funcționează și companiile companiile de asigurări private de sănătate care contribuie și ele la
cheltuielile sanitare. Finanțarea se face prin asigurări private, plată directă, prin organisme
filantropice sau prin programe guvernamentale pentru categorii defavorizate.
4. Sistemul de stat centralizat-ce are la bază modelul sovietic Semașko, este specific fostelor țări
socialiste, cum este și România. Era caracterizat prin inexistența sectorului privat, prin finanțare
totală de la bugetul statului, stat care și deținea monopol asupra serviciilor de sănătate.
Antagonismul acestui sistem culminează cu faptul că deși avea în mod evident fonduri
100 | P a g e
insuficiente, totuși garanta o aparentă gratuitate totală și acces total la servicii de sănătate. În
acest sistem competiția de orice natură este absentă, iar calitatea actului medical este afectată de
fonduri insuficiente (Zanoschi G., 2003).
În urma descrierii de mai sus a sistemelor principale de sănătate europene, pot fi
evidențiate câteva caracteristici: serviciile de sănătate sunt un drept social universal; asigurarea
serviciilor de sănătate prezintă implicare a statului la diferite niveluri; autoritatea este Ministerul
Sănătății.
Istoria arată că începutul sistemelor de sănătate a fost în Evul Mediu, când membrii
breslelor strângeau un fond comun din care erau ajutați bolnavii și persoanele în vârstă. Tot de
atunci datează și organizațiile caritabile care funcționau pe lângă instituțiile religioase.
Medicina românească s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea țărilor române. Dacă până în
secolul XV funcționau spitale (denumite ,,bolnițe”) doar pe lângă mănăstiri, apar mai târziu
spitale laice, iar prin secolul XVII începe să apară legislație ce reglementează activitatea din
domeniul sanitar, urmând prin 1775 înființarea primei școli medicale la Cluj. Anii 1850-1927, au
fost ani de dezvoltare a medicinei românești, caracterizată prin înființarea de școli de medicină și
cercetări și descoperiri medicale importante legate de nume precum Carol Davila, Victor Babeș,
Mina Minovici, Ioan Cantacuzino, Marius Nasta, Nicolae Paulescu (adevăratul descoperitor al
insulinei) sau Ana Aslan.
În anul 1949, prin Legea organizării sanitare, a fost introdus în România un model de
îngrijiri de sănătate care se baza pe modelul Semașko al Uniunii Sovietice. Deși acest sistem era
conceput ca unul echitabil fără plata serviciilor de sănătate de către populație, el era foarte
standardizat, ceea ce însemna că populația nu avea nicio libertate de a alege.
În perioada 1965-1980, sănătatea românească funcționa conform Decretului 452/1969-
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, prin care erau reglementate
conducerea (art.9), atribuțiunile Ministerului (art.5-7), structura organizatorică (art. 23). În afară
de acesta, erau o serie întreagă de alte legi care reglementau activitatea din acest domeniu:
Decretul nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor și serviciilor medico-legale, Decretul nr.
541/1969 privind înfiinţarea, organizarea și funcţionarea Consiliului Sanitar Superior, Decretul
590/1969 pentru înfiinţarea Academiei de Știinţe Medicale sau Legea nr. 3/1978 privind
asigurarea sănătăţii populaţiei. Efortul epocii comuniste de după regimul Gheorghe Gheorghiu-
Dej, părea că este îndreptat spre schimbarea structurii sănătății și înspre construirea de noi
instituții în slujba acesteia.
101 | P a g e
Până în 1990, sistemul sanitar românesc a funcționat după modelul Semașko: cu finanțare
totală a sistemului de către stat, cu o administrare rigidă și centralizată și total lipsit de existența
furnizorilor privați de produse și servicii caracteristice. Însă modelul nu a fost aplicat întocmai;
au existat anumite devieri de la principiile acestuia în sensul că spre exemplu se păstrează plata
serviciilor pentru unele categorii de persoane cum erau țăranii ce nu erau colectivizați. De
asemenea existau totuși și unele rețele paralele de furnizori de servicii medicale cum erau
spitalele ce funcționau pe lângă ministere ca de exemplu Spitalul CFR, Spitalul Militar, etc. O
schimbare crucială a sistemului de sănătate românesc a fost odată cu Legea Asigurǎrilor Sociale
de Sǎnǎtate, 145/1997, care practic a transformat sistemul de sǎnǎtate Semașko, în sistemul bazat
pe asigurările obligatorii caracterizat prin componentele: furnizorii de servicii de sǎnǎtate
(medicii, spitalele, farmaciile), Casele de Asigurǎri de Sǎnǎtate și evident, asigurații (Ţăruş E.,
2007).
Înlocuirea modelului Semașko, după 1990 nu s-a produs rapid. La început această
schimbare a fost fără o coordonare prea bună, având ca element principal descentralizarea
furnizării de servicii medicale. Începutul acestei schimbări a avut drept cauză generală
schimbarea regimului politic odată cu căderea comunismului, iar dintre cauzele particulare
menționăm calitatea slabă a serviciilor medicale, subfinanțarea, inechitatea diferitelor grupuri în
ceea ce privește furnizarea serviciilor medicale. Pentru schimbarea modelului caracteristic țărilor
din fostul bloc comunist, România a adoptat o strategie națională cu principii de bază și obiective
pentru schimbarea acestui model. Astfel se aduceau în discuție: eficiența financiară, echitatea,
calitatea îngrijirilor medicale, orientarea spre individ al asistenței medicale, libertatea de a alege
furnizorul de servicii medicale, cooperarea internațională, precum și obiective ca: prevenția
sănătății, restructurarea sistemului de servicii de sănătate, dezvoltarea/formarea resurselor. Astfel
în anul de tranziție 1992, România a stabilit următoarele obiective generale pentru îmbunătățirea
sănătății:stoparea deteriorării, ameliorarea și menținerea sănătății exprimate prin anumiți
indicatori specifici (speranța de viață, mortalitate, etc.); menținerea funcționării sistemului de
sănătate în condiții de buget auster; promovarea sănătății; îmbunătățirea sănătății mai ales în
mediul non-urban; ridicarea calității asistenței medicale de urgență; elaborarea de proiecte de
sănătate care să țină seama de probleme de sănătate zonale; realizarea de studii necesare pentru a
se putea concluziona care este cea mai bună variantă pentru relansarea sănătății românești la alt
nivel.
După 1998 s-a renunțat la finanțarea sistemului de sănătate din taxe și impozite și s-a
efectuat trecerea la asigurările sociale de sănătate obligatorii după modelul Bismark, care nu era
102 | P a g e
total necunoscut României, el mai fiind practicat în țara noastră între cele două războaie
mondiale. Această schimbare a determinat și schimbări la nivelul organizării de servicii medicale
și în general a întregii structuri a sistemului sau a legislației. Evident, odată cu schimbările la
nivel organizatoric, cu trecerea la un sistem mai puțin centralizat, au intervenit și schimbări
legislative. În primă fază, cele mai importante legi în materie de sănătate au fost: Legea 74/1995
privind organizarea Colegiului Medicilor, Legea 145/1997 privind asigurările sociale de
sănătate, Legea 100/1997 privind sănătatea publică, Legea 146/1999 privind organizarea
spitalelor şi Ordonanţa de urgenţă 152/1999 privind produsele farmaceutice de uz uman.
Odată cu apariția unor instituții noi implicate în domeniul sănătății, începând cu anul
1999 se modifică și structura instituțională a domeniului. Acum principalii ,,actori” din sănătate
sunt: Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Direcţia de Sănătate
Publică (DSP), Colegiile (medicilor, farmaciștilor, etc), Ordinele (Asistenților Medicali,
Biologilor, etc.). Acestei structuri mai complexe, se adaugă faptul că furnizorii de sănătate nu
mai sunt în totalitate proprietatea statului deoarece apar furnizori individuali de sănătate cum
sunt centrele de diagnostic, laboratoare, diverse cabinete medicale, etc. Ministerul Sănătății
rămâne în continuare organismul central de planificare și coordonare a sănătății românești,
purtând diverse titulaturi: Ministerul Sănătății, Ministerul Sănătății și Familiei sau Ministerul
Sănătăţii Publice din 2006 - prin Legea nr. 95 din 14 aprilie, privind reforma în domeniul
sănătății (Rădulescu S. și colaboratorii, 2006).
Ministerul Sănătății are următoarele atribuțiuni principale: elaborează politici, strategii şi
programe în domeniul sănătăţii populaţiei; coordonează şi controlează implementarea politicilor,
strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local;
stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică; elaborează programele naţionale de sănătate
publică finanţate de la bugetul de stat; elaborează împreună cu Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate (CNAS), cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România, lista medicamentelor de
care beneficiază asiguraţii: asigură controlul calităţii serviciilor medicale prin autorităţile locale
de sănătate publică; stabileşte sau avizează liste de substanţe ori produse destinate sau folosite
pentru uz uman; avizează codurile deontologice profesionale şi ghidurile de practică în domeniul
sănătăţii publice; organizează şi coordonează sistemul naţional de supraveghere şi control al
bolilor; reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii
publice (Legea nr 95/2006, art.16 ).
La nivel local, Ministerul Sănătății Publice coordonează activitatea prin Direcțiile de
Sănătate Publică Județene (DSPJ) al căror atribuțiuni sunt: aplică politica şi programele naţionale
103 | P a g e
de sănătate publică pe plan local; colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei;
controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice; organizează
activităţile de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii; intervin în rezolvarea
problemelor de sănătate publică apărute la persoanele aparţinând grupurilor defavorizate.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este o instituție publică autonomă, cu
personalitate juridică, cu buget propriu, de interes național, care prin Casele de Asigurări de
Sănătate Județene (CASJ), gestionează fondul de asigurări sociale de sănătate. Principala funcție
a CASJ este aceea de a contracta servicii de sănătate pentru asigurați de la furnizorii publici și
privați în baza condițiilor de furnizare și plată stabilite prin contractul-cadru, la nivel național.
Alături de CNAS și DSP, există și unele organisme profesionale cărora autoritatea de stat
le deleagă unele responsabilități în ce privește controlul unor profesii cum sunt cele de medic,
medic dentist, farmacist. Este vorba despre Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul
Medicilor Dentiști din România (CMDR), Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), etc., care
au ca atribuțiuni principale: asigurarea în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice al
controlului aplicării legislației care reglementează profesiile respective; elaborarea de
metodologii, protocoale, ghiduri de practică; avizarea înființării cabinetelor medicale;
organizarea judecății cazurilor de abateri de la normele de etică profesională și deontologică, etc.
(Rădulescu S. și colaboratorii, 2006).
Pentru ca o țară să aibă o populație sănătoasă, cu oameni productivi, Ministerul Sănătății
adoptă strategii naționale de sănătate. Astfel în România s-au adoptat strategii naționale în
diferite perioade de timp, în funcție de prioritățile perioadei respective. Astfel este și Strategia
Națională de Sănătate 2014-2020 numită și ,,Sănătate pentru prosperitate”, adoptată în România
prin H.G. nr. 1028/18.11.2014. Această strategie are rolul de a oferi direcții prin care să fie
eliminate punctele slabe ale sectorului de sănătate românesc și este parte integrantă al celui de-al
treilea program UE în domeniul sănătății, care promovează cooperarea între țările Uniunii
Europene pentru găsirea unui echilibru între obiectivele sănătății și constrângerile bugetare.
Direcțiile strategiei românești se referă la: pacientul-centru al sistemului de sănătate;
creșterea accesului la serviciile bazice de sănătate; îmbunătățirea continuă a calității sănătății;
programe de sănătate mai eficiente; etica profesională a personalului, etc. (Ministerul Sănătății,
Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Sănătate pentru Prosperitate, Anexa 1, 2014).
104 | P a g e
4.3. Reforma în sănătatea românească și spitalele din România

Ocrotirea sănătății este nu doar o problemă de asistență medicală, ci și o problemă cu un
accentuat caracter social. Starea de sănătate a populației depinde de mulți factori ce țin de
calitatea vieții: nivel economic al țării și al persoanelor, nivel de educație, etc.
În secolul XX, în lume s-au făcut progrese mari în privința îmbunătățirii vieții. S-au făcut
descoperiri tehnologice în mod continuu, inclusiv în domeniul tehnologiei medicale și
medicamentelor. Modernizarea și dezvoltarea a dus însă și la evoluția bolilor și la apariția altora
noi. De aceea forurile mondiale au propus obiective noi în ceea ce privește sănătatea, cum ar fi
îmbunătățirea sănătății mamei și copilului, combaterea HIV, sau a bolilor incurabile, etc. Aceste
obiective au dus la cerințe mai mari de finanțare, pe care țările dezvoltate din punct de vedere
economic le-au putut susține. Pentru țări precum România care au avut o economie ultra-
centralizată, comunistă, efortul pentru dezvoltarea sănătății este unul de lungă durată pentru că
trebuie făcute schimbări atât la infrastructura sistemului sanitar cât și din punctul de vedere al
efortului financiar pentru sănătate. Astfel după 1989, scopurile României în materie de sănătate
erau: reconsiderarea relaţiei pacient-medic, stare generală de sănătate mai bună, acces echitabil
la serviciile de sănătate, eficiență și eficacitate, creșterea calității serviciilor, legislație aliniată la
cea europeană, nerisipirea fondurilor de sănătate și așa insuficiente, competiție între furnizorii
din sănătate, descentralizare, etc.
Cheltuielile pentru sănătate au o tendință de majorare atât datorită creșterii nevoii de
ocrotire a sănătății cât și datorită creșterii costurilor generate de noile tehnici medicale mai
performante. De asemenea crescând și speranța de viață, asistăm la o îmbătrânire a populației
României, ceea ce duce iarăși la costuri mai mari în sănătate.
Serviciile spitalicești pot fi privite ca un transfer între furnizorii de servicii de sănătate și
beneficiari, adică pacienții. În sistemele moderne de sănătate, costurile tratamentelor sunt uneori
foarte mari. De aceea între furnizorii de servicii de sănătate și beneficiari se interpun terțe
instituții care au rolul de a prelua o parte din aceste costuri.
Spitalul reprezintă un sector de interes major, strategic, pentru orice țară și totodată o
instituție supusă multor transformări și intens mediatizată. Atunci când o țară trece de la un
regim politico-economic la altul, spitalul este una din instituțiile statului care resimte schimbările
de natură legislativ-economică într-un mod accentuat, schimbări care au ca rezultat
destabilizarea imediată și destul de puternică a echilibrului din multe puncte de vedere.
În România, această instituție de sănătate, spitalul, poartă o moștenire a sistemului
Semașko practicat în anii comunismului, prin care spitalul era amplasat de obicei în capitala de
105 | P a g e
județ fiind denumit generic ,,spital județean” și eventual mai era însoțit în aceeași capitală de
județ de încă unul-două spitale (mai mici) cu specific de tratament, subordonate celui județean.
Deși este unanim acceptat că spitalul este centrul activității medicale, totuși dezvoltarea sa a fost
lăsată pe un plan secund, în favoarea dezvoltării altor sectoare, mai ales cel privat. În ultima
perioadă s-a încercat o restructurare a sistemului spitalicesc dar aceasta a constat mai mult într-o
,,cosmetizare”: schimbări în funcționarea activității spitalului, descentralizare managerială,
schimbări de natura statutelor profesionale, etc. Toate aceste schimbări efectuate deseori pe
fondul celor politice, au avut ca rezultat bulversarea acută a funcționării sistemului spitalicesc
mai ales la nivel financiar, ceea ce a dus la necesitatea unei reconfigurări totale. Însă
reconfigurarea a constat în reducerea numărului de paturi, implicit a unora dintre spitale. Astfel
au fost desființate 66 de spitale, cele mai multe fiind orășenești care nu aveau profil de urgență
(UPU), măsura de restructurare necuprinzând spitale județene, institute, spitale militare sau
penitenciare. Cel puțin teoretic, la nivel declarativ acest proces total nepopular de desființare a
13% din spitalele românești, nu ar fi afectat accesul populației la serviciul spitalicesc și nu ar fi
creat dezechilibre (Ciutan M., ș.a., 2012, ). Descentralizarea este considerată o necesitate pentru
reforma sistemelor de sănătate a țărilor foste-comuniste și un mijloc potrivit pentru creșterea
eficienței în toate activitățile unui spital, însă nu trebuie să fie percepută ca rezolvare universală
aplicată diferitelor probleme ale sistemului sanitar. În plus, descentralizarea presupune unele
condiții, printre care și posibilitatea comunității locale de a putea susține cu buget propriu
respectiva instituție ce face obiectul descentralizării. Din cauza bugetului local insuficient,
descentralizarea nu poate fi susținută la nivel maxim.
În general, descentralizarea poate fi de 4 tipuri: deconcentrare, delegare, devoluție și
privatizare.
Deconcentrarea se referă la o transferare parțială de putere administrativă către autorități
locale, responsabilitatea reală rămânând la instituția ce are prin lege respectivele prerogative. În
cazul României, Ministerul Sănătății transferase către Direcțiile de Sănătate Publică Județene
(ce au o autonomie parțială) o parte din responsabilități, așa încât Direcția de Sănătate Publică
Județeană rezolva anumite probleme locale, autonom, fără acordul Ministerului Sănătății. De
menționat este faptul că uneori deconcentrarea nu înseamnă decât transferarea muncii, fără însă a
se transfera și puterea de luare a deciziilor, iar finanțarea se face prin autoritatea locală, de la
Ministerul Sănătății, fără a se schimba destinația cheltuielilor.
Delegarea este reprezentată de transferarea unor funcții ale asistenței de sănătate, cum de
exemplu sunt serviciile de sănătate numai pentru angajații asigurați, adică de la cei care se
106 | P a g e
percepe o taxă din salariu pentru sănătate; este vorba despre serviciile de sănătate finanțate prin
sistemul asigurărilor sociale, servicii derulate prin organizații ce au propriul statut, au consiliu de
administrație și sunt subordonate guvernului. În descentralizarea prin delegare, rolul ministerului
sănătății este de a asigura politica generală a sistemului de sănătate respectiv și de a rezolva
probleme de strategie.
Devoluția este o formă de descentralizare care implică o infrastructură administrativă
locală puternică pentru ca ea să fie eficientă în cazul sănătății. Astfel organismele locale cu buget
propriu au dreptul să adopte acte legislative în conformitate cu nevoile de sănătate locale. Însă
pentru autoritățile locale este foarte dificil a aloca din bugetul propriu sănătății, deoarece
cheltuielile acestui domeniu sunt destul de însemnate. În acest caz rolul Ministerului Sănătății
este doar de a stabili politicile specifice și de a susține tehnic, sănătatea locală.
Privatizarea poate fi considerată o formă de descentralizare, deși transferul către sectorul
privat este mai mult o modificare a formei de management, care ar fi benefică pentru sistemul de
sănătate mai ales din punct de vedere al managementului decizional. Concurența provenită din
privatizare ar putea fi folositoare prin prisma faptului că prețurile concurențiale ar avea drept
consecință standarde mai înalte în domeniul sănătății. Un aspect al privatizării îl reprezintă
coplata serviciilor de sănătate, introdusă de altfel în România la 1 aprilie 2013, prin HG
nr.117/2013, pentru serviciile de sănătate acordate în regim de spitalizare continuă (Vlădescu C.
și colaboratorii, 2004).
Din punctul de vedere al formei de proprietate, ca în majoritatea țărilor care au fost
adeptele regimului comunist și în România spitalele erau numai instituții publice, pretextul
regimului comunist de a refuza privatizarea acestora fiind ideea că serviciul medical ar fi
inaccesibil populației cu venituri mici. Până în 1992, spitalele erau în subordonarea directă a
Ministerului Sănătății, prin intermediul DSP județene, iar din anul 2010 unele au trecut în
subordinea Consiliilor Județene, conform H.G. nr. 529/2010. Consiliile Județene însă, nu dispun
de personal specializat în controlul domeniului spitalicesc și din acest motiv ele nu au
capacitatea necesară de a putea monitoriza și de a trage la răspundere spitalul. În mod firesc
descentralizarea spitalelor ar trebui să atragă după sine o responsabilizare mai mare a instituțiilor
locale în a căror subordine acestea sunt. Neavând personal specializat pe spitale, nici
compartimentele de audit intern ale Consiliilor Județene nu pot monitoriza
activitatea/performanțele angajaților spitalului, pentru că auditarea unui spital presupune
existența unor cunoștințe profesionale specifice legate de produsele și serviciile cu care operează
sistemul sanitar și de asemenea este o activitate foarte amplă ce cuprinde multe tipuri de audit.
107 | P a g e
Cel mult Consiliul Județean poate executa în spital un audit economico-financiar-contabil, dar nu
un audit al calității produselor-spre exemplu. De altfel, din cauza faptului că spitalele sunt
consumatoare mari de buget, s-a considerat că ele vor fi furnizoare de servicii de o mai mare
calitate, dacă vor fi responsabilizate în ceea ce privește luarea de decizii asupra cheltuielilor,
veniturilor, managementului în sine, forței de muncă, etc. (Rădulescu S. și colaboratorii, 2006).
Astfel conform Legii Spitalelor, un spital este condus de comitetul director, consiliul de
administrație și director general care la ora actuală poartă denumirea de ,,manager” și care poate
fi o persoană fizică sau juridică cu atribuții prevăzute de aceeași lege. Tot în scopul eficientizării
serviciului de sănătate oferit de spital, legea mai prevede existența unui consiliu etic, un consiliu
medical, un consiliu științific pentru spitalele clinice, institute și centre medicale clinice, precum
și un consiliu consultativ (Legea nr. 95/2006).
În anul 2011, s-a adoptat Hotărârea nr. 345 din 31 martie, privind aprobarea pentru anul
2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte
cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare. În acest act se arată
că sectorul spitalicesc consumă aproximativ 50% din Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate (FNUASS), iar rata de internării este foarte ridicată, de 215,13/ 1000 de locuitori.
Prin aceeași hotărâre s-a introdus o clasificare a spitalelor în cinci categorii, în funcție de
încadrarea într-una din aceste categorii, fiind și finanțarea. Spitalele din categoria I, sunt cu nivel
de competență și dotare foarte înalte, care asigură servicii medicale cu un grad de complexitate
mare. Spitalele de categoria a II-a și a III-a, sunt cele ce au niveluri mari în ce privește
competența, dotările, serviciile furnizate, respectiv medii. Categoria a IV-a include spitale ce au
un nivel de bază al competenței și deservesc populația dintr-o rază teritorială limitată, pentru
afecțiuni fără grad mare de complexitate. În categoria a V-a de intră spitalele care ce furnizează
servicii pentru o singură specialitate, servicii paleative, sau servicii pentru bolnavii cronici. După
clasificarea în aceste categorii spre exemplu în județul Caraș-Severin există două spitale de
categoria a III-a (Spitalul Județean de Urgență Reșița, Spitalul Municipal de Urgență
Caransebeș) și trei spitale de categoria a IV-a (Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu, Spitalul Orășenesc
Oravița, Spitalul Orășenesc Moldova-Nouă). Metodologia de selecție și includere a spitalelor
într-una din aceste categorii s-au folosit criterii cum sunt: asigurarea serviciilor spitaliceşti
corespunzător structurii organizatorice; modelarea în baza criteriilor de clasificare a spitalelor în
funcţie de competenţă; asigurarea continuităţii asistenţei medicale cu personal de specialitate
pentru toate liniile de gardă aprobate; distanţa faţă de spitale cu nivel superior de competenţă;
accesibilitatea populaţiei din zona deservită la servicii medicale de urgenţă prespitalicească şi
108 | P a g e
transport sanitar; caracterul de unicitate al unităţii sanitare la nivel judeţean/zonal, etc.

(Hotărârea Nr. 345/ 31 martie 2011).
Prin această clasificare se dorea eliminarea diferențelor de finanțare dintre spitalele de
aceeași categorie.
Managerul spitalului încheie un contract de management cu conducerea administraţiei
locale și nu cu Ministerul Sănătății, iar după descentralizare spitalele vor fi finanțate de la
bugetul de stat, bugetul local și FNUASS. Tot în Hotărârea Nr. 345/31 martie 2011 la capitolul I
se arată că sistemul de sănătate românesc, de după revoluție s-a bazat pe spitale ca principală
metodă de obținere a sănătății, ceea ce a dus la una dintre cele mai mari rate ale internării din
Europa, simultan cu acest lucru România continuând să fie pe unul din ultimele locuri din punct
de vedere a resurselor alocate pentru sănătate (Hotărârea Nr. 345/ 31 martie 2011). Numărul
mare de internări în spitalele românești s-a datorat și faptului că diferitele tipuri de asistență
medicală prespitalicească (cabinete medici de familie, cabinete tratamente ambulatorii, etc.) s-au
dezvoltat neuniform, rămânând în urma spitalelor.
Toate schimbările din sănătatea românească s-au produs în scopul alinierii acesteia la
anumite standarde comune țărilor europene. Însă aceste transformări destul de dese și uneori
destul de mari, suferite de sistemul sanitar românesc în perioada 1990-2016 atât la nivel
legislativ cât și la nivel practic, au cauzat destule neajunsuri, pentru că renunțarea la un sistem
care a dominat o țară aproape 50 de ani (Semașko), nu poate fi făcută decât în timp, treptat, prin
regândirea totală a acestuia.
4.4. Sisteme de sănătate și asigurări sociale din țări europene
Ocrotirea sănătății este o problemă cu caracter social, nu doar strict medical. Ea
reprezintă îmbinarea multor discipline din sfera medicală, socială, economică.
În majoritatea țărilor din Uniunea Europeană finanțarea sistemului de sănătate este în
principal asigurată de contribuțiile de asigurări de sănătate, fiind completată de plățile directe.
Fiecare stat membru al Uniunii Europene și-a organizat sistemul de sănătate în funcție de
economie, instituțiile caracteristice și tradiționale, contextul social și politic propriu, dar
respectând ideea că funcționarea sănătății nu trebuie să fie lăsată să funcționeze pe baza regulilor
cererii și ofertelor. Din acest motiv, fiecare țară și-a dezvoltat un mecanism propriu de colectare
a resurselor pentru sistemul de sănătate.
Sistemele de sănătate din țările europene sunt finanțate fie prin contribuții directe, fie prin
contribuții publice însă niciunul dintre ele este finanțat numai de stat, colectându-se bani și de la
angajați și angajatori, în procente diferite, de regulă mai mari de la angajatori.
109 | P a g e
De altfel, Comisia Europeană a elaborat un nou standard în ce privește colectarea

informațiilor medicale de sănătate: EGHI (Expert Group on Health Information), adică
,,indicatori de sănătate în Comunitatea Europeană”. Acest nou instrument a înlocuit pe cel vechi
(,,Heidi”) și oferă informații despre sănătatea europeană îmbinând cinci grupe principale de
factori: stare de sănătate, determinanți de sănătate, factori demografici, socio-economici,
intervenții de sănătate. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt speranța de viață, morbiditatea,
mortalitatea, natalitatea, regăsiți în prima grupă enumerată: starea de sănătate. În funcție de
valorile acestor indicatori, țările Europei își canalizează politicile de sănătate și sociale și își
dezvoltă propriul mecanism de finanțare (Garoschy D., Cojocaru G., studiu 2007-2009). Din
punctul de vedere al sistemelor medicale europene moderne, în 2014, pe primul loc erau Țările
de Jos, cu 898 de puncte din totalul de 1000 posibile. În schimb, România se află pe locul 35 în
acest clasament, obținând doar 453 de puncte cu servicii de sănătate insuficiente privind calitatea
și cantitatea, la care se adaugă și ,,exodul” cadrelor medicale spre țările cu salarii mari în acest
domeniu (Indexul european al sistemelor medicale 2014).
În Austria de pildă, asigurările sociale se bazează pe principiul asigurărilor publice
obligatorii, prin legea generală a asigurărilor sociale din 1956 și au la bază patru categorii de
asigurări: asigurările de boală, de șomaj, de accident și de bătrânețe. Asigurarea de boală
austriacă, cuprinde un evantai larg de servicii, țara alocând un buget din ce în ce mai mare pentru
sănătate. Fiind stat federal, are nouă provincii, iar sistemul de sănătate este descentralizat, rolul
Ministerului Sănătății fiind de a formula politica globală în ce privește oferta de îngrijiri
medicale. În Austria funcționează instituția Uniunea Caselor de Asigurări sociale, ce are în
responsabilitatea sa compensarea medicamentelor, prestarea serviciilor de sănătate, coordonarea
diferitelor case de asigurări, etc. Asigurările sunt obligatorii și populația are la dispoziție 24 de
case de asigurări de sănătate. Spitalele sunt finanțate la ora actuală din plățile unor tarife pe
grupe omogene de bolnavi-pentru a se diminua durata de spitalizare, iar medicii sunt angajații
statului. De asemenea se pune accent pe medicina ambulatorie dar eforturile se îndreaptă și catre
stimularea concurenței între prestatorii de servicii spitalicești. În ceea ce privește medicamentele,
pentru cele compensate în Austria, prețul este fixat prin Ministerul Sănătății iar pentru cele
necompensate, se adaugă un adaos.
În Germania sistemul de sănătate a fost reformat, dat fiind faptul că mult timp țara a fost
divizată. Înainte de unificare, Germaniei de Est îi era caracteristic un sistem de sănătate
planificat și centralizat ca și României, iar Germaniei Occidentale un sistem corespunzător
democrației liberale: modelul Bismark. În Germania sănătatea are la bază principii de solidaritate
110 | P a g e
socială, descentralizare și autoreglare. La nivel de țară sănătatea este condusă de Ministerul

Federal de Sănătate, iar Consiliul Consultativ de Acţiune Colectivă este o instituție care
consiliază în probleme economico-medicale din sistem. Asigurările de sănătate au trei
dimensiuni: obligativitatea, existența asigurărilor private caracteristice populației cu venituri
mari, iar angajații își aleg casa de asigurări. Spitalele atât publice cât și private sunt finanțate
printr-un sistem dual: investițiile sunt finanțate de către Landuri, iar finanțarea funcționalității
spitalelor este asigurată de casele de asigurări. În această țară se tinde către reducerea duratei
medii a internării, pentru aceasta aplicându-se plata tarifară pe zi de spitalizare. Pentru
persoanele ce au asigurare privată se folosesc baremuri distincte de plată. Medicii sunt plătiți
prin casele de asigurări, dar pentru a-și acoperi cheltuielile, ei trebuie să fie membri ai unei
asociații de medici care negociază cu casa de asigurări. Prețurile pentru medicamente sunt
uniforme, iar medicii pot prescrie medicamente mai scumpe, însă plusul de preț față de cel
decontat este suportat de pacient. Rolul caselor de asigurări din Germania este acela de a
supraveghea ofertele de îngrijiri de sănătate.
În Franța, sistemul de sănătate este unul combinat, între sectorul public și cel privat,
asigurările de sănătate obligatorii fiind completate de cele private, Franța având unul dintre cei
mai mari indici de speranță de viață din Europa. Statul francez are un rol important în acest
domeniu deținând controlul spitalelor publice și asumându-și răspunderea pentru protecția
sănătății cetățenilor. Ministerul Sănătății este asistat de organisme precum Agenția
Medicamentului, Înaltul Comitet de Sănătate Publică, Agenţia Naţională de Acreditare şi
Evaluare în Sănătate (ANAES) sau cele 22 de Direcţii regionale ale problemelor de sănătate şi
sociale (DRASS). Finanțarea sănătații are la bază cotizațiile angajaților și angajatorilor, dar și
fiscalitatea statului-într-o proporție mică. La medicamentele de strictă necesitate pacienții nu
participă la costul acestora, ci doar la cele de întreținere a sănătății, și nu există plafon bugetar
pentru medicamente. Spitalele publice au nivelul de finanțare determinat de guvern, calculat pe
baza alocațiilor bugetare din anul precedent.
În 1978 în Italia a fost creat Serviciul Naţional de Sănătate pentru a se asigura de către
statul italian accesul gratuit și universal la sănătate. Acesta asigură protecția universală a
populației controlând activitatea sanitară la nivel național, regional sau local. Finanțarea
sistemului de sănătate este publică, prin asigurările sociale de sănătate și fiscalitate, iar într-o
mică proporție contribuie și partea privată prin coplată. Financiar, banii sunt împărțiți între
autorităţile locale și cele regionale. În Italia, Parlamentul este cel care fixează un minim de
servicii de sănătate, într-un sistem național de sănătate descentralizat. La ora actuală acesată țară
111 | P a g e
trebuie să reducă diferențele existente dintre partea nordică și sudică a țării în ceea ce privește
alocarea de resurse sanitare. Spitalele deși au autonomie, folosesc doar medicamente stabilite
printr-o listă de produse recomandate, pacienții plătind doar jumătate din prețul medicamentelor,
iar în cazul medicamentelor pentru bolile cronice, pacientul are gratuitate. În ultimul timp, în
Italia, datorită insatisfacției cauzat de sistemul de stat, pacienții se îndreaptă tot mai mult către
asigurările private de sănătate.
Particularitatea care deosebește sistemul de sănătate din Luxemburg, față de celelalte țări-
membre UE, este aceea că serviciile medicale sunt acordate de medici ce își exercită în mod liber
profesia. Asigurările de sănătate sunt oferite de câteva case de sănătate ce acționează după
principiul solidarității profesionale. Aceste case de sănătate sunt coordonate de un organism
central alcătuit din preşedinţii şi vicepreşedinţii caselor de asigurări. O altă particularitate din
Luxemburg este aceea că unele categorii de populație sunt asigurate de case de asigurări de
sănătate care se adresează anumitor categorii profesionale. Asigurații sunt în mod automat afiliați
unei case de asigurări conform statutului socio-profesional, ei neavând permisiunea de a o alege
singuri. Finanțarea se face prin plata de contribuții al căror cuantumuri sunt stabilite de Uniunea
Caselor de Asigurări de Sănătate (UCM), iar finanțarea spitalelor se face pe baza unui buget
negociat cu fiecare spital cu aceeași Uniune a Caselor de Asigurări de Sănătate, iar pacienții
spitalizați plătesc și ei un cost pe zi din care se acoperă anumite cheltuieli. Medicamentele nu
prezintă o listă prea mare de compensări, dar în schimb se pune accentul pe îngrijirile la
domiciliu.
În Spania, începând cu 1998 s-a dezvoltat conceptul ca fiecare regiune din țară să să-și
administreze singură îngrijirile de sănătate, adică o descentralizare a acestora. Diferiți indicatori
de sănătate situează această țară peste media europeană, însă îmbătrânirea populaţiei atrage după
sine căutarea de noi surse de finanțare pentru a putea fi susținute îngrijiri de lungă durată. Toate
regiunile spaniole autonome și-au divizat teritoriul în zone sanitare în funcție de anumiți
parametri cum ar fi caracteristicile geografice sau numărul populației. Ministerul Sănătăţii
stabileşte politica sanitară și controlează punerea acesteia în practică, stabilește coplățile pentru
medicamente, sistemul de sănătate din Spania îndreptându-se către cel tip Beveridge. Spitalele
spaniole publice sunt finanțate prin bugetul statului pe baza unității de bază ponderate ce are la
bază anumiți indici, medicii sunt salariați bugetari, iar prețul medicamentelor este stabilit în
funcție de prețul materiilor prime (Garoschy D., Cojocaru G., Sistemul de sănătate-România în
context european).
112 | P a g e
4.5. Descrierea sistemului de sănătate românesc actual. Deficiențe. Finanțarea sistemului

de sănătate
În contextul crizei economice din 2008 și economia României, a avut de suferit în toate
domeniile, iar săntatea, puternic centralizată a fost atinsă de criză: subfinanțare puternică,
management deficitar, legislație perimată, rată ridicată de internare, nivel de salarizare scăzut și
în ultimii ani-migrația de cadre medicale, etc.
Sistemele de sănătate comuniste din Europa, se caracterizau prin câteva trăsături comune:
gratuitate, sănătatea-responsabilitate totală a guvernului, favoritisme pentru grupurile agreate de
regim-pe fondul resurselor limitate, sănătate sub formă privată total interzisă, planificare și
centralizare totală.
Obiectivul principal al României, în domeniul sănătății este descentralizarea sistemului
de sănătate și crearea unor asigurări de sănătate performante. Deși s-au înregistrat progrese în
acest sens, totuși Ministerul Sănătății rămâne responsabil de funcționarea spitalelor din mai
multe puncte de vedere, printre care și: Programele Naționale de Sănătate; indicatorii de sănătate
realizați/nerealizați de spitale; implementarea noilor tehnologii medicale; calitatea actului
medical, etc.
În acest mod, deși cea mai importantă responsabilitate a ministerului este aceea de a
elabora politici de sănătate care să ducă la îmbunătățirea sistemului, acesta încă se ocupă de
,,administrarea” sistemului de sănătate, cu toate că s-a degrevat de gestionarea unităților
spitalicești mai mici.
Furnizarea serviciilor de sănătate este dominată de asistența medicală în regim de
spitalizare, în defavoarea altor structuri medicale cum ar fi medicina de familie, medicina
ambulatorie sau îngrijirile la domiciliu.
În România încă nu este eliminată lipsa de acces la serviciile de sănătate a categoriilor
sărace ale populației. S-a înregistrat o creștere a accesului la servicii de sănătate a celor cu
venituri mari, în timp ce accesul populației sărace nu a înregistrat nici o creștere semnificativă, în
anii de creștere economică 2000-2008. În acești ani au crescut și veniturile din sănătate, dar a
crescut mult mai rapid nevoia de finanțare a sănătății, din cauza eliminării plafoanelor la
medicamente compensate, astfel că în anul 2010 spitalele au consumat 50% din bugetul sănătății
(Păunică M., Ștefănescu A., Țurlea E., Nicolaescu S., 2009).
Sistemul de asigurări de sănătate este condus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
(CNAS). Acest organism are în subordine 42 de case județene al căror rol este de a contracta
servicii de sănătate cu furnizorii acestora și de a colecta contribuțiile de sănătate de la persoanele
113 | P a g e
cu activități independente. Până în 2003, CNAS colecta la nivel local toate contribuțiile la
sănătate de la angajații și angajatorii respectivului județ, însă din 2004 acestea s-au colectat la
nivel central. Statisticile au constatat că din un procent important al locuitorilor țării, nu achită
contribuția la asigurarea de sănătate pentru că fie sunt scutiți de aceasta (deținuți, șomeri,
persoane în concediu medical, etc), fie că muncesc ,,la negru”. Din cauza fondurilor mici
colectate la asigurările de sănătate, din 2010 s-a extins aria celor care plătesc aceste contribuții.
Însă adresabilitatea acestei extinderi nu a fost tocmai corectă, pentru că se prevedea plata de
contribuții la asigurări de sănătate inclusiv pentru pensionarii ale căror pensii depășeau un
anumit cuantum; ori aceștia au contribuit la asigurările de sănătate cât timp au fost angajați. Un
alt aspect deficitar al sistemului sănătății din țara noastră este faptul că deși se dorește reducerea
folosirii serviciilor spitalicești, totuși sunt create stimulente ale sistemului de plată. Astfel, spre
exemplu, spitalele sunt plătite pe baza sistemului DRG (Diagnosis Related Groups), adică pe
grup de diagnostic care favorizează creșterea numărului de spitalizări. Fiind un sistem care a fost
creat pentru evaluarea rezultatelor spitalului, dacă aceste plăți DRG ar fi structurate bine, ar
putea pune accentul pe medicina ambulatorie (Bortman M., Cotlear D. 2011).
O altă deficiență a sănătății românești, este nedezvoltarea serviciului de medicină
preventivă, în condițiile în care încă nu este pe deplin rezolvată problema echității, sau cea a
accesului populației sărace la serviciile de sănătate. Experiența țărilor avansate economic ale
Europei a arătat că extinderea medicinei primare și a prevenției poate să aducă economii
bugetului de stat.
În România de azi, spitalele oferă în jur de 40 de tipuri de asistență medicală. Mai există
și acele spitale cu un singur profil- TBC –spre exemplu, sau cele oncologice, care sunt moștenire
comunistă și care sunt consumatoare de buget în egală măsură cu cele care au mai multe tipuri de
secții. Însă cele care furnizează servicii complexe (gen chirurgie cardiacă, transplant de organe,
etc) se află doar în București și în centrele universitare, în acestea ,,pompându-se” bani pentru
investiția în tehnologie performantă sau în cercetare, restul de spitale având o oarecare
contribuție financiară din partea autorităților locale.
Din 2013 s-a asistat la o plecare masivă a specialiștilor din sănătatea românească, dat
fiind sistemul mai bun de remunerație a cadrelor medicale în vestul Europei. Aceasta a dus la
penurie de medici și asistenți medicali, angajarea unora care nu au experiență, de aici rezultând
scăderea calității actului medical.
Managementul spitalului este și el deficitar. Activitatea spitalelor la ora actuală este
coordonată local de managerul spitalului împreună cu comitetul director. Managerii nu au o
114 | P a g e
autonomie prea mare. Ei nu pot conduce în conformitate cu schimbările ce se impun în funcție de

cerințele de sănătate ale populației din zona respectivă, nu pot transfera personal de la un spital la
altul, nu pot impune recalificări/reorientări profesionale dacă se constată această necesitate, etc. .
Managerii sunt în general medici, care nu dispun de cunoștințe manageriale aprofundate și
amănunțite de coordonare a bugetului și care nu știu să utilizeze instrumentele manageriale
moderne la capacitate maximă. La aceasta se mai adaugă și rigiditatea bugetară provenită din
alocarea acestuia pe articole bugetare care face și mai grea coordonarea bugetului (Bortman M.,
Cotlear D., 2011; Epure D. T., Micu A. E., 2013).
Cadrele medicale, fiind angajați ai instituției publice sunt remunerați numai prin salariul
lunar. Nu s-a pus accent pe dezvoltarea unor noi modalități de plată, cum ar fi posibilitatea ca
medicul să fie ales de pacient, chiar dacă acesta nu lucrează în spitalul unde este internat
pacientul. De asemenea s-ar putea dezvolta și conceptul de nursing la domiciliu, ceea ce ar duce
la diminuarea de internări, a zilelor de internare sau ar revigora îngrijirile pentru vârstnici.
Deși asistența primară este un domeniu care a suferit o schimbare majoră după 1989, prin
serviciile private de sănătate oferite de către medicii de familie, totuși informatizarea sistemului
de sănătate prin introducerea cardului electronic de sănătate, fișei electronice a pacientului,
rețetei electronice, nu a ajutat prea mult sistemul. Medicii de familie au efectuat investiții care
să-i alinieze la standardele naționale/internaționale medicale, adică la un sistem electronic care
însă era adesea nefuncțional din punct de vedere tehnic. De asemenea în România încă nu au fost
realizate echipe de asistență primară multidisciplinară, în care să fie incluși și medicii de familie.
Cu ajutorul acestor echipe multidisciplinare (medic de familie, asistent medical, fizioterapeut,
asistent social, moașă, etc.) ar putea fi deservit un grup mai mare de populație în ceea ce privește
prevenția, promovarea sau reabilitarea sănătății.
Dezideratul pentru taxarea pe viciu și taxa clawback, era ca acestea să participe la
finanțarea sistemului de sănătate. Însă veniturile obținute din aceste taxe nu sunt folosite eficient,
țintit, ele suplinind mai mult reducerea din 2008 a contribuției obligatorii la asigurările de
sănătate de la 14% la 10,7%. Taxa clawback fiind un impozit impus producătorilor de
medicamente, este unul dintre puținele instrumente de monitorizare și control a consumului de
medicamente. Însă ea prezintă unele dezavantaje cum ar fi faptul că se aplică la prețul final al
medicamentelor care include TVA-ul și adaosul distribuitorilor. Spre exemplu în Franța acest tip
de taxă se plătește numai de companiile de medicamente care au o cifră de afaceri mai mare
decât un cuantum stabilit la nivel național. În România, Asociatia Producatorilor de
Medicamente Generice din Romania (APMGR) avertizează că taxa de clawbeck va duce la
115 | P a g e
dispariția multor medicamente ieftine de pe piață, dacă nu se modifică formula de calcul a

acesteia, având în vedere că în anul 2015 s-a impus și scăderea prețului medicamentelor. În acest
mod, această taxă în loc să fie un spațiu de manevră bugetară, va fi responsabilă de dispariția
unor medicamente de bază, mai ieftine și descurajarea afacerilor.
O problemă încă existentă în sistemul sanitar românesc este plata informală. Motivele
pentru care aceasta există în sistemul sanitar românesc sunt fie economice (salariile mici ale
cadrelor medicale), fie socio-culturale: numărul mare de pacienți la un medic plus dorința
pacientului de a avea întâietate, sau recunoștința obținerii sănătății. Nici introducerea coplății nu
a reușit să stopeze plata informală din sistemul de sănătate românesc. Altă cauză a existenței
plății informale este subfinanțarea sănătății, ceea ce s-ar putea traduce prin faptul că unele
persoane sunt dispuse să plătească pentru servicii de sănătate de calitate iar cadrele medicale le
pot furniza, contra unei plăți mai bune. Percepția pacientului este aceea că dacă un medic refuză
plata informală, fie nu are cunoștințele necesare pentru a-l trata, fie e incapabil de a pune un
diagnostic sau nu ar vrea să-l trateze. De asemenea resursele materiale insuficiente determină
plăți informale, pacienții fiind dispuși la plata acestora pentru a beneficia de în mod prioritar de
tratamente/analize medicale în mod prioritar. Pe termen lung, este prevăzută creșterea salariilor
angajaților din sănătate motivul fiind pe de o parte stoparea acestor plăți informale și pe de altă
parte oprirea exodului către alte țări a profesioniștilor din sănătate.
Statistica socială a determinat faptul că la ora actuală, asistăm la o îmbătrânire a
populației din România, datorită unor factori cum ar fi: creșterea speranței de viață sau
micșorarea natalității după anul 1989. Îmbătrânirea populației, duce inevitabil la creșterea
cheltuielilor de fonduri publice pentru asigurarea stării de sănătate a vârstnicilor. Deși asistăm la
acest fenomen social, în România sistemul de sănătate nu a dezvoltat servicii adecvate care să
răspundă nevoilor specifice populației de vârsta a treia și nici politici care să vizeze menținerea
socială, prin dezvoltarea de programe de sănătate geriatrică, de îngrijiri la domiciliu, etc.
Finanțarea sistemelor de sănătate se schimbă în mod permanent, deoarece în primul rând
se modifică bolile omului modern, iar în al doilea rând economia țărilor este dinamică, supusă
schimbărilor continue.
Infrastructura sănătății de pe mapamond diferă de la o țară la alta, având însă câteva
elemente comune: funcționare fiabilă a sistemului de sănătate; forță de muncă bine pregătită și
plătită corespunzător; adaptabilitate la situații și noua tehnologie din sănătate.
Actualmente, acoperirea cheltuielilor sănătății are la bază latura socială, mai precis
principiul solidarității după care toți cetățenii indiferent de starea socială, au dreptul la protejarea
116 | P a g e
sănătății. Astfel, principala sursă de venituri pentru sănătate este contribuția de asigurări sociale
de sănătate. Extrapolând această idee la nivel european: indiferent de cota de contribuție stabilită
și plătită la nivel național, cetățenii vor primi un anume pachet de servicii medicale.
Evident, finanțarea unui sistem/subsistem din interiorul economiei unei țări-respectiv al
sistemului sănătății, este legată de o multitudine de factori, printre care cei mai importanți ar
putea fi: puterea de plată pentru sănătate a fiecărui cetățean - adică venitul pe cap de locuitor,
numărul de angajați plătitori de sănătate, numărul de persoane sărace a căror sănătate trebuie
subvenționată.
În principal, există patru tipuri de finanțare a unui sistem de sănătate:
a) finanțarea prin bugetul statului;
b) finanțarea prin asigurările sociale de sănătate;
c) finanțarea prin asigurările private de sănătate;
d) finanțare prin plăți directe.
În general nu se practică doar o singură modalitate de finanțare pentru că în orice țară
există întotdeauna mai multe surse de proveniență a banilor care vor deservi sănătatea. Din acest
motiv, modalitățile de finanțare se îmbină în diferite proporții, în funcție de caracteristicile
economiei țării respective, ținându-se cont și de faptul că nici una din cele patru tipuri de
finanțare nu poate susține într-un mod ideal un întreg sistem de sănătate (Murgea M. N., 2013).
De altfel și prin Carta de la Tallinn, țările membre UE stabileau în comun acord că nu poate
exista o abordare unică cu privire la finanțarea sectorului sănătății și că mecanismele financiare
ar trebui să distribuie resursele financiare așa încât acestea să acopere nevoile sistemului de
sănătate.
a) Finanțarea prin bugetul statului
Bugetul este actul prin care se prevăd și se autorizează veniturile și cheltuielile unei
instituții ale statului guvernat de câteva principii bugetare: principiul anuității, universalității,
unității bugetare, echilibrului bugetar și principiul realității.
În ceea ce privește Ministerul Sănătății, execuția bugetară are următoarele activități de
bază: planificarea bugetară; procesarea de plăți, în care un rol important îl joacă Direcția
Generală de Buget (DGB); înregistrările contabile și raportarea; controlul financiar; auditul
intern.
După ce se aprobă bugetul anual, ordonatorii principali de credite vor întocmi planuri
trimestriale de execuţie bugetară. Aceste planuri vor fi analizate de DGB şi vor fi apoi aprobate
de Ministrul Sănătăţii. În urma solicitării lunare către DGB, de eliberare de numerar, DGB
117 | P a g e
analizează aceste solicitări, autorizează deschiderile de credit bugetar și efectuează eliberarea de

numerar, prin sistemul de plăți al Trezoreriei, prin Contul Unic de Trezorerie. În cadrul
ordonatorilor de credite, cu privire la plățile pe care acesta le efectuează, se va ține cont de
ALOP, adică de cele patru faze ale execuției bugetare: angajarea cheltuielii, lichidarea,
ordonanțarea și plata cheltuielilor. În baza acestor patru faze, se fac înregistrările contabile
bugetare și se raportează în balanța și bilanțul instituției, pe articole bugetare (Bortman M.,
Cotlear D. și colaboratorii, 2011, pag. 46-48).
b) Finanțarea prin asigurările sociale de sănătate
Finanțarea sănătății românești are ca sursă principală de finanțare Fondul Național Unic
pentru Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Acest fond se colectează din contribuțiile
individuale (veniturile salariaților, din profesii liberale), din contribuțiile angajatorilor și alte taxe
(taxa de clawback). În 2015 acest fond a fost de 23.555.709 mii lei (Evoluția lunară a plăților
realizate la data de 31 decembrie 2015 din bugetul FNUASS).
În principal există două tipuri de asigurări de sănătate: asigurarea socială și asigurarea
privată de sănătate. Asigurarea socială de sănătate este obligatorie, iar beneficiile acoperite de
aceasta se stabilesc prin legislație, doar pentru cetățenii care plătesc contribuția. Acest tip de
asigurare poate fi administrată de guvern-prin agenții guvernamentale, sau de casele de asigurări
publice (sau private).
c) Finanțarea prin asigurările private de sănătate
Această asigurare se caracterizează prin faptul că cetățenii au dreptul să aleagă casa de
asigurări, având avantajul neamestecului politicului, reducerii birocrației și faptului că se crează
competiție între fondurile de asigurări ceea ce va duce la o calitate mai mare a actului medical.
La asigurarea privată, voluntară, mărimea contribuției depinde de pachetul de servicii ce sunt
furnizate, iar prima de asigurare este calculată în funcție de riscul de boală.
Se observă o creștere a interesului pentru asigurările private, pentru că cetățenii caută
calitatea în actul medical, iar percepția generală este că o asigurare mai mare aduce automat o
calitate mai mare pentru serviciile medicale. Însă dacă cetățeanul nu percepe o schimbare
vizibilă, consideră că o asigurare privată, mai scumpă, nu are sens atâta timp cât nu este
satisfăcut de aceste servicii finanțate privat, în măsura dorită.
d) Finanțarea prin plăți directe
Plata directă a serviciilor medicale poate avea unele efecte pozitive cum ar fi creșterea
calității, a eficienței, sau reducerea serviciilor non-necesare. Finanțarea prin plăți directe poate
îmbrăca mai multe forme: plata în totalitate a serviciilor, co-plată - adică o sumă fixă la fiecare
118 | P a g e
vizită medicală, sau co-asigurare - adică un anumit procent din costul unei vizite medicale.
Trebuie însă accentuat faptul că deși teoretic se aștepta ca acest tip de asigurare să ducă la o
îmbunătățire din punct de vedere calitativ a serviciilor medicale, totuși practica a demonstrat că
aceste serviciile de sănătate plătite în mod direct, nu sunt mult mai performante. Aici are o
implicare mare factorul uman. Cadrele medicale sunt deseori aceleași în ambele sectoare: de stat
și privat, iar ideea de calitate rămâne aceeași în conceptul acestora, chiar dacă nivelul de
salarizare al producătorilor de sănătate din medicina privată ar trebui să schimbe conceptul de
calitate (Murgea M. N., 2013).
Unul dintre cele mai importante criterii de alegere a metodei prin care va fi finanțat un
sistem de sănătate este capacitatea respectivei metode de a mobiliza fonduri pentru sănătate.
Taxele cel mai ușor de colectat sunt acelea cu destinație expresă pentru sănătate (de genul taxelor
pentru alcool, țigări), sau asigurările sociale de sănătate pentru că sunt reținute sub formă de
procent din veniturile angajaților sau angajatorilor.
Un alt obiectiv dezirabil a fi atins prin alegerea potrivită a metodei de finanțare a
sistemului de sănătate, este eficiența, ținând cont de faptul că sănătatea a fost aproape tot timpul
subfinanțată și atunci resursele de finanțare trebuie colectate și folosite foarte eficient. De
asemenea modul de finanțare a sănătății trebuie să țină cont și de calitatea serviciilor, aceasta
fiind în strânsă legătură cu fondurile insuficiente și implicit cu eficiența folosirii acestora.
Pacienții însă, percep calitatea serviciilor mai mult ca accesibilitate mare la medicamente sau ca
relații bune cu cadrele medicale și nu ca stare de fapt a actului medical în sine. Importanța
calității serviciilor de sănătate rezultă și din faptul că s-a înființat Autoritatea Naţională de
Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), entitate publică centrată pe îmbunătățirea
continuă a serviciilor de sănătate și pe acreditarea spitalelor, pe monitorizarea eforturilor
spitalului de a produce un serviciu de sănătate performant. Rămâne însă întrebarea dacă era
neapărat necesară crearea unei noi instituții care să se ocupe de confirmarea faptului că o unitate
sanitară are resurse și personal cu care să garanteze calitatea serviciului medical, instituție care
funcționează cu fonduri publice. Considerăm că aceste atribuțiuni puteau fi delegate unei
instituții deja create și aflate în subordinea Ministerului Sănătății fără a se încărca organigrama
acestuia cu instituții pentru care trebuie să se aloce resurse de toate tipurile, generându-se
cheltuieli dintr-un buget și așa mic (Murgea M. N., 2013).
În România, pentru ca un cetățean să aibă statutul de asigurat, trebuie să contribuie prin
plăți la Fondul Național Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Această
contribuție se stabilește pe persoană, în funcție de venitul acesteia și nu pe nivelul de risc.
119 | P a g e
Procentul de contribuție a scăzut în ultimii ani. Dacă până în 2002 acest procent era de 7%
pentru persoana salariată, în 2008 ajunge la 5,5% menținându-se astfel inclusiv în anul 2016. La
fel se prezintă situația și pentru contribuția angajatorului, în 2002 ea fiind de 7%, iar în 2016
această contribuție ajungând la 5,2% conform Legii nr. 339/2015-referitoare la bugetul de stat
pentru 2016. Aceste micșorări a contribuțiilor de sănătate, fără echivoc, au dus la acutizarea
subfinanțării sănătății românești, în condițiile în care menținerea unui nivel de sănătate ridicat al
populației depinde și de o finanțare suficientă a sistemului de sănătate.
Metodelor clasice de finanțare amintite mai sus, li se adaugă și taxa de clawback ca fiind
o sursă proprie a Ministerului Sănătății, retransferată de către acesta spre FNUASS. Această taxă
a suferit multiple modificări legislative (OUG nr. 104/2009, OUG nr. 68/2011, OUG nr.
77/2011, OUG nr. 110/2011, OG 17/2012, Legea nr. 95/2006-titlul XI), în vederea optimizării
acesteia ca sursă de finanțare și este perceptibilă producătorilor de medicamente de pe piața
românească, prin deținătorii autorizațiilor de punere pe piață de medicamente. Clawback-ul este
practic taxa care întoarce către minister o parte din banii obținuți din comerțul cu medicamente,
fiind folosită și în celelalte țări europene.
Alături de taxa clawback, ca sursă de finanțare este citată în literatura de specialitate și
așa-numita ,,taxă pe viciu”, percepută persoanelor juridice care importă/produc sau
achiziționează intracomunitar produse din tutun sau băuturi alcoolice. Nivelul acestui tip de
contribuție către sănătate este stabilit prin lege și se consideră că această taxă își aduce
contribuția morală la combaterea consumului excesiv a produselor (mai scumpe) ce fac obiectul
taxei, deci la menținerea sănătății. Din acest motiv taxa pe viciu aparține Ministerului Sănătății,
acesta transformând-o în sursă de finanțare a sănătății (Iliescu A. M., 2012).
Tratatul de la Maastricht prevede la articolul 129 ,,asigurarea unui nivel înalt de ocrotire
a sănătăţii”. Aici intervine calitatea serviciilor de sănătate materializate în prevenirea bolilor,
siguranța pacientului, promovarea unei vieți sănătoase, etc.
În ceea ce privește sănătatea publică, profesorul dr. Dan Enăchescu, afirmă că aceasta
este reprezentată de un conglomerat de elemente cum ar fi atitudinea, cunoștințele, deprinderile
populației în ce privește menținerea, obținerea sau îmbunătățirea sănătății.
Unul dintre subansamblele angrenate în sistemul de sănătate este sistemul de asigurări de
sănătate, care în România a funcționat pe modelul Semașko al U.R.S.S., până în anul 1990,
model care era caracterizat prin inexistența sectorului privat de sănătate. Acest sistem s-a
schimbat fundamental în 1997 odată cu Legea nr 145 – a Asigurǎrilor Sociale de Sǎnǎtate, iar în
120 | P a g e
1998 se schimbă și finanțarea sănătății: de la taxe/impozite la asigurări de sănătate după modelul

Bismark.
Treptat sistemul de sănătate românesc se aliniază la cel european, în sensul că apar
reglementări care organizează spitalele, apar noi instituții în structura Ministerului Sănătății
(Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, Colegiile, Ordinele), iar
obiectivele sistemului de sănătate românesc se aliniază la obiectivele europene prin adoptarea
Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020.
Instituția de bază pentru tratarea sănătății, în România, este încă spitalul. Acesta este
centrul activității de tratare a sănătății și poartă generic denumirea de ,,spital județean” pentru că
este amplasat în orașul - capitală de județ. Se dorește descentralizarea acestora, însă acest proces
nu poate fi realizată decât dacă comunitatea locală ar putea susține finanțarea acestuia din
bugetul propriu. Din acest motiv, descentralizarea spitalelor s-a făcut deocamdată numai sub
aspect managerial și al subordonării față de Consiliile Județene și s-a elaborat o clasificare și
includere a acestora pe cinci categorii.
Reconsiderarea sistemului de sănătate a dus la apariția unor programe de sănătate
publică, care se adresează anumitor categorii de populație, gen ,,Mama și copilul”, alocându-se
un buget special pentru aceste programe.
Deși s-au făcut pași mari în restructurarea sănătății românești, totuși există încă multe
deficiențe: slaba dezvoltare a serviciului de medicină preventivă; existența unor spitale cu un
singur profil dar care consumă buget la fel de mult ca alte secții cu alt specific; slabă salarizare-
ce duce la exodul cadrelor medicale către vest; managerii spitalelor sunt în general medici și nu
au cunoștințe economice la nivel de știință a economiei; încă există un slab acces la serviciile de
sănătate a anumitor categorii sociale de populație, etc.
121 | P a g e
CAPITOLUL V - CADRUL DE FUNCȚIONARE AL AUDITULUI ACHIZIȚIILOR

PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA
5.1. Achiziții publice-considerente generale. Descrierea modului general de desfășurare a
unei achiziții publice
Principiile adoptate de Uniunea Europeană, exprimate în Tratatul privind Funcționarea
Uniunii Europene (TFUE), se reflectă în multe domenii, inclusiv în domeniul achizițiilor publice.
Îndrumările care au stat la baza achizițiilor publice din Europa până în 15 ianuarie 2014,
erau: Directiva 2004/18/CE-privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de
achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, Directiva 2004/17/CE- de coordonare a
procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și
serviciilor poștale și Directiva 2009/81/CE- privind coordonarea procedurilor privind atribuirea
anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile
sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor
2004/17/CE și 2004/18/CE.
Începând cu 15 ianuarie 2014, la nivel european apar noile directive, care le abrogă pe
primele: Directiva 2014/24/UE, Directiva 2014/25/UE, Directiva 2014/23/UE . Acest nou pachet
de legi urmărește o flexibilizare și o simplificare a achizițiilor publice, datorită faptului că
economiile naționale europene sunt într-o permanentă schimbare în funcție de contextul socio-
politic, dar și datorită faptului că în ultimii zece ani au fost primite în UE noi țări.
Aceste noi directive urmăresc schimbarea unor concepte cu care se opera în domeniul
achizițiilor publice. În urma acestor directive, acum se pune accentul pe: acces mai facil la
achiziții publice a furnizorilor mici; minimizarea birocrației și a actelor necesare pentru licitații;
raportul calitate-preț și nu pe prețul cel mai mic indiferent de calitate; parteneriate inovative în
care autoritatea contractantă poate fi partenerul unui furnizor pentru dezvoltarea unui produs ce
va fi achiziționat de respectiva autoritate.
Transpunerea în legislația românească s-a făcut din data de 30 iunie 2014, prin
modificarea OUG nr. 34/2006 prin OUG 51/2014, în continuare primând șapte principii:
nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, proporționalitatea, recunoașterea reciprocă,
eficiența fondurilor publice, asumarea răspunderii. Alături de acestea, mai intervin și principiile
deontologice ce țin de achizițiile publice: evitarea concurenței neloiale, confidențialitatea,
imparțialitatea sau disponibilitatea personalului din achiziții spre o concurență cât mai largă
astfel încât să fie asigurat un număr cât mai mare de furnizori-participanți.
122 | P a g e
Etapele procesului de achiziție sunt următoarele: planificarea achiziției; elaborarea

documentației de atribuire; publicarea anunțului/invitației de participare în Sistemul Electronic
de Achiziții Publice (SEAP) sau Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE)-dacă este cazul și
a documentației de atribuire; clarificări ce se referă la documentația de atribuire;
propunerea/acceptarea comisiei de evaluare a ofertelor; deschiderea și evaluarea ofertelor;
întocmirea și aprobarea raportului procedurii; notificarea rezultatului către participanții la
procedură; perioada de așteptare pentru depunerea eventualelor contestații; încheierea
contractului și publicarea anunțului de atribuire în SEAP sau JOUE-dacă este cazul.
În etapa de planificare autoritatea contractantă realizează o previzionare a procedurilor de
achiziții publice care ar trebui să aibă loc în respectivul an bugetar, bazată pe necesitățile reale,
prioritare, ale entității. Pentru aceasta Compartimentul de Achiziții întocmește Programul Anual
al Achizițiilor Publice (PAAP)-un instrument de management previzional, flexibil, care poate fi
modificat pe parcursul anului bugetar în funcție de necesitățile nou-apărute și bugetul instituției.
Trebuie punctat faptul că inițierea în SEAP a unei proceduri nu este condiționată de
existența surselor de finanțare, ori în condițiile Legii 500/2002-a finanțelor publice, o cheltuială
publică nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu are prevederi bugetare (conform art.
41). De asemenea anularea unei proceduri inițiate nu este permisă având ca justificare lipsa
resurselor de orice tip, inclusiv financiare. Din considerente practice, autoritatea publică nu ar
trebui să ajungă la semnarea unui contract public ce are la bază doar necesitatea acestuia,
angajând fonduri insuficiente sau inexistente.
În cadrul elaborării documentației de atribuire un rol important revine persoanelor cu
atribuții de decizie din compartimentul de achiziții, pentru că aceasta este etapa în care se
hotărăște tipul de procedură urmat de nota justificativă pentru alegerea respectivei proceduri.
Conform articolului 33 din OUG nr. 34/2006 documentația de atribuire cuprinde: fișa de date a
achiziției, caietul de sarcini, alte informații considerate a fi obligatorii pentru achiziție.
SEAP este platforma informatică unde toate autoritățile publice trebuie să se înregistreze
(www.e-licitație.ro ) și unde se fac publice anunțurile pentru viitoarea achiziție, însă numai după
ce a fost în prealabil evaluată conformitatea legislativă de către ANAP.
Odată ce anunțul de participare este publicat, oricare furnizor poate solicita clarificări
despre documentația de atribuire, la care autoritatea contractantă este obligată conform legii (art.
78, OUG nr. 34/2006) să răspundă.
La data calendaristică legal-stabilită persoanele din comisia de evaluare a ofertelor vor
efectua următoarele operațiuni: deschiderea ofertelor, verificarea cerințelor de calificare,
123 | P a g e
evaluarea propunerii tehnice și financiare. De asemenea comisia va stabili care sunt ofertele
respinse și admise, urmând să elaboreze raportul procedurii de atribuire și să comunice tuturor
participanților la procedură, rezultatele. În cadrul evaluării ofertelor, trebuie să se facă distincție
între noțiunile de ,,ofertă inacceptabilă” și ,,ofertă neconformă”. Oferta neconformă este
catalogată ca fiind acea ofertă care nu satisface cerințele caietului de sarcini, sau care conține
clauze de contract dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, ori propuneri financiare ce nu
pot fi justificate, sau propuneri tehnice necorespunzătoare. Oferta inacceptabilă este definită ca
fiind oferta care a fost depusă la altă adresă sau după data și ora limită admisă, care este a unui
ofertant ce nu îndeplinește cerințele minime de calificare sau este a unuia ce nu a îndeplinit/a
îndeplinit defectuos obligațiile contractuale. După timpii de așteptare legali pentru eventuale
contestații, se întocmește acordul-cadru (dacă este cazul) și contractul, cu ofertantul câștigător, se
întocmește raportul de atribuire a procedurii și de asemenea se publică în SEAP anunțul de
atribuire în cel mult 48 de zile de la încheierea contractului.
În cazul contestațiilor, trebuie făcută precizarea că acestea sunt supuse mai întâi atenției
Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), participantul la procedură putând
contesta și pe cale juridică la instanța de judecată. În ceea ce privește contestația la CNSC,
comisia propriu-zisă de soluționare este formată din trei funcționari publici cu pregătire
economică, juridică și tehnică, iar după soluționare CNSC poate lua decizia de a anula procedura
de achiziție publică. Decizia CNSC poate fi contestată atât de ofertantul-contestatar cât și de
autoritatea contractantă la instanțele judecătorești. Până la rezolvarea litigiului, se poate cere
suspendarea de contract dacă se dovedește că acest lucru prevede o pagubă iminentă vreuneia din
părți (Ghid pentru practicieni în domeniul achizițiilor publice, 2015).
În ce privește achizițiile, literatura de specialitate definește noțiuni mai noi, care au
evoluat odată cu dezvoltarea economică. Un astfel de concept este benchmarking-ul. Acesta
definește o metodă ce îi ajută pe conducătorii entităților de a decide strategia ce va fi aplicată în
organizație, bazată pe colectare de date. Este un concept aplicabil mai mult instituțiilor non-
publice, de concentrare asupra studiului concurenței, tendințelor de piață, etc. Considerăm însă
că benchmarking-ul este perfect aplicabil într-un mod adaptat unei instituții publice, pentru că
managerii diferitelor nivele, trebuie să colecteze date pentru a putea lua decizii care să mărească
performanța. Pentru achizițiile publice, acest concept înseamnă găsirea și folosirea celor mai
bune practici care să ducă la creșterea performanțelor autorității furnizoare de sănătate. De pildă
în cazul unei achiziții directe în SEAP a unui spital, preocuparea specialistului din achiziții este
de a cumpăra un produs/serviciu/lucrare performante și adecvate necesității spitalului; ori acest
124 | P a g e
lucru presupune colectare de date, studiul pieței SEAP pentru respectivul produs, luarea de
decizii în ce privește achiziția. Singura diferență este că specialistul în achiziții compară
produsele pentru care este interesat, ale diverșilor operatori economici prezenți în SEAP, și nu
compară performanțele a două spitale. Evident, produsele sunt comparate pentru a putea fi luată
o decizie în legătură cu produsul care face obiectul achiziției. Din acest motiv se poate considera
că această analiză făcută de personalul din achiziții poate fi denumită benchmarking, acest
concept putând fi considerat ca fiind parte integrantă a responsabilității din achizițiile publice.
5.2. Frauda în achizițiile publice
Frauda poate fi definită ca fiind prezentarea/utilizarea de documente false, incomplete,
incorecte cu scopul de a obține avantaje/foloase necuvenite. Frauda este potențată, menținută,
datorită unor caracteristici ale unei economii naționale cum ar fi: numărul mic de ofertanți dintr-
un anumit domeniu, mai ales a firmelor mici; condițiile de piață instabilă, pe fondul unei
economii instabile; asociațiile dintr-un anumit domeniu care pot conduce la monopol;
produse/servicii identice pe piață, sau dimpotrivă cantitatea insuficientă a acestora.
Fraudarea unei proceduri de achiziție poate lua multe forme atât în defavoarea autorității
contractante cât și în defavoarea furnizorilor ce participă la licitații. Există mai multe ,,tehnici”
de practicare a fraudei. Una dintre acestea este oferta închisă. Aceasta este cea mai folosită și
constă în aceea că mai mulți competitori se înțeleg între ei să ofere prețuri mai mari decât cele
ale unuia dintre ei care e desemnat să câștige prin acea înțelegere. Oferta închisă mai poate
consta și în aceea că poate fi prezentată o ofertă ce conține condiții speciale care în mod sigur nu
pot fi acceptate de organizatorul licitației. Altă metodă practicată este reținerea la ofertare ce
implică înțelegeri între competitori de abținere sau retragere de la ofertare așa încât să fie
desemnată câștigătoare oferta din înțelegere. Alternarea ofertei este o metodă prin care firmele
fac înțelegere între ele pentru a fi pe rând câștigătoare, sau ca variantă la alternarea ofertei, își
împart ,,echitabil” ofertele astfel încât să aibă spre exemplu fiecare, un număr de oferte
câștigătoare la un număr egal de loturi. Se mai practică și împărțirea pieței, adică firmele
ofertante își ,,împart” zona de acțiune, din punct de vedere geografic, participând la licitații
numai în zona alocată, conform înțelegerii (OCDE, 2009). Un alt sistem de fraudă este oferta
discrepantă, caracterizată prin aceea că personalul din achiziții furnizează informații
confidențiale care favorizează firma căreia i s-au oferit acele informații, sau cerințele din caietul
de sarcini sunt ,,croite” pe caracteristicile produsului oferit de firma favorizată. De asemenea este
practicată substituirea produsului. Firma participă la procedura de achiziție, cu mostre de produs
calitativ superioare, iar ulterior semnării contractului cu autoritatea contractantă, calitatea
125 | P a g e
produselor scade. Demn de precizat în acest caz este faptul că deseori sunt substituite
componente ale produsului finit ce nu pot fi detectate cu ușurință, cum ar fi spre exemplu
substanțele lichide ce intră în componența unui produs final.
Manipularea ofertelor din partea personalului autorității contractante, adică modificarea
acestora de către personalul din achiziții, sau ,,pierderea” ofertei, în scopul posibilității de
selectare a firmei favorite, este o altă practică de fraudare.
Traficul de influență se reflectă de asemenea în achizițiile publice: fie sub forma
existenței unor prețuri deosebit de mari de achiziție față de piață, fie sub forma cantității excesive
achiziționate pentru un singur produs, sau impunerii personalului din achiziții de către persoane
deținătoare de funcții superioare, a unei firme preferate.
Nedeclararea conflictului de interese apare atunci când un angajat al autorității
contractante are un interes financiar referitor la un contract rezultat în urma unei proceduri de
achiziții. Un exemplu elocvent este cazul rudelor/afinilor până la gradul patru ale unui angajat
din achiziții, care dețin o firmă cu care participă și câștigă un contract la respectiva autoritate
contractantă.
Există multe semnale care ar trebui să trezească suspiciuni în ceea ce privește trucarea de
licitații: retragere neașteptată a unui furnizor din competiție; ofertantul câștigător contractează în
mod repetat cu ofertanții necâștigători; același ofertant are foarte des oferta cea mai ieftină;
plicuri de la diferiți ofertanți cu aceleași caracteristici (ștampilă, semnături, etc.); furnizori care
au prețuri mai mici decât furnizorii locali zonei autorității contractante; o companie depune
propria ofertă dar și oferta unui așa-zis concurent; greșeli de calcul identice la doi ofertanți
diferit, etc.
Frauda în achiziții are la bază existența oportunității de fraudare. Printre oportunitățile de
fraudare se numără și controlul intern destul de slab în cadrul autorității contractate, iar decizia
de atribuire deseori este lăsată în seama unui număr insuficient de angajați sau care nu sunt
competenți, sau nu au experiență. De aceea se pune problema alcătuirii cerințelor din caietele de
sarcini de către persoane specialiste, care se pot pronunța în legătură cu produsul solicitat de
autoritatea contractantă, dat fiind faptul că în general, în compartimentul de achiziții publice sunt
angajați care au profesia de economist (COCOF, 2009).
5.3. Rolul auditorului și auditului public intern în spitale
Prin definiție, auditul intern trebuie să fie cel care acordă consiliere conducerii autorității
contractante, acordă ajutor profesional salariaților fără a-i supune criticii, sprijină îndeplinirea
obiectivelor organizației.
126 | P a g e
Auditorii trebuie să își desfășoare misiunile de audit respectând standardele internaționale

ale normelor în domeniu. Organizarea la nivel mondial a auditului a apărut odată cu fondarea în
1941 la Orlando, în SUA, a Institutului Auditorilor Interni (IIA). Odată cu afilierea a tot mai
multe țări la IIA, s-a asistat la omogenizarea și dezvoltarea standardelor de audit. Standardizarea
mondială a auditului, fundamentarea și dezvoltarea acestuia s-a produs treptat, pe parcursul
trecerii timpului și au avut loc permanente revizuiri, pe măsură ce auditul intern câștiga teren în
fața celui extern-mai costisitor pentru instituțiile publice. În România, în anul 2004 apare
Asociatia Auditorilor Interni din Romania (AAIR), iar din 2007 aceasta devine membră a IIA
(The Institute of Internal Auditors).
Câștigând teren, auditul intern nu mai are ca obiectiv doar problemele de natură financiar
contabilă, ci și probleme din sfera performanței autorității publice, din sfera controlului intern,
sau a regularității-sub aspectul respectării legislației. Devenind o profesie plurivalentă, pentru
sedimentarea auditului intern, s-a impus și apariția unui cod de etică pentru practicarea acestei
profesiuni. Acest cod etic al profesiei de auditor contribuie la întărirea încrederii în obiectivitatea
misiunii de audit, în performanța și calitatea serviciilor de audit. Astfel regulile generale de
conduită ale auditorului intern sunt: integritatea, independența, obiectivitatea, confidențialitatea
și competența (Ordin nr. 252/3 februarie 2004, Codul privind conduita etică a auditorului intern)
Auditorul public intern, trebuie să cunoască entitatea asupra căreia efectuează auditul, domeniile
de activitate ale acesteia, activitățile specifice desfășurate în structura auditată, precum și
legătura de interdependență a compartimentului/fenomenului sau procesului economic auditat cu
celelalte dependințe ale autorității publice. Această cunoaștere în detaliu a entității este imperios
necesară, pentru ca auditorul intern să poată formula în timp util o opinie reală, clară, obiectivă
asupra obiectului auditului, opinie care să ajute instituția publică și/sau să preîntâmpine
manifestarea unor riscuri. Este cunoscut faptul că într-o entitate publică a statului, în mare parte,
personalul nu este specializat în mai multe domenii, ci este monovalent, direcționat pe un singur
segment de activitate. Spre exemplu în spitale, angajatul din contabilitate nu activează și în
Compartimentul de Achiziții Publice sau în cel financiar. Prin misiunea de audit auditorul, va fi
cel care va analiza corectitudinea joncțiunii dintre cele trei compartimente cel de achiziții,
contabilitate, financiar, observând/verificând/analizând achiziționarea unui produs/serviciu/
lucrare-ca fenomen de sine stătător, până la stingerea obligației generate de respectiva achiziție și
arhivarea tuturor documentelor. Controlul achizițiilor publice presupune în general specialiști în
acest domeniu. Într-o instituție publică, cum este spitalul, singurii specialiști pe achiziții publice
sunt chiar persoanele angajate în respectivul compartiment. De aceea controlul intern nu poate fi
127 | P a g e
eficient în cazul achizițiilor publice, deoarece în interiorul autorității publice nu există multe
persoane care pot verifica această activitate. Controlul acestui domeniu presupune multe
cunoștințe teoretice, legislație specifică achizițiilor, experiență practică în ceea ce privește
desfășurarea unei proceduri de achiziții, precum și capacitatea de a sintetiza fenomenul economic
al achiziției. De asemenea auditorul trebuie să aibă capacitatea profesională de a putea analiza și
seria de fenomene financiar-contabile care decurg din operațiunea de achiziție. Acesta este
singurul mod de a sesiza disfuncțiunile care se pot manifesta în lanțul de aprovizionare a unui
spital. În același timp, munca auditorului public intern presupune și sesizarea riscurilor care
planează asupra spitalului, din punctul de vedere al fenomenului/procesului economic analizat.
Auditorul trebuie să aibă capacitatea de sinteză necesară pentru a putea observa
disfuncțiile/neregulile/greșelile, pentru a analiza consecințele și formula o opinie pertinentă care
să fie benefică pentru entitate.
Conform legii reformei pentru sănătate, în spitalele care au mai mult de 400 de paturi,
trebuie să existe un compartiment de audit, subordonat numai conducerii spitalului, pentru a se
putea menține obiectivitatea auditorilor. Acest compartiment își desfășoară activitatea conform
normelor cu privire la exercitarea activității de audit public intern specifice domeniului sănătății,
pe baza unui plan de audit public intern care este întocmit în fiecare an și care este un document
oficial. Planul de audit public intern se elaborează pe baza unui referat de justificare prin care se
vor fundamenta, misiunile de audit ce vor fi executate în cursul anului bugetar. Acest referat nu
exclude o consultare prealabilă cu conducerea spitalului cu scopul de a canaliza misiunile de
audit asupra domeniilor care sunt considerate de conducere a fi deficitare. Un plan de audit
trebuie să conțină următoarele elemente: scopul și obiectivele acțiunii auditului; numirea
domeniului asupra căruia va avea loc misiunea de audit; perioada supusă auditului și durata
acțiunii de audit; specificarea de elemente care presupun utilizarea unor cunoștințe de
specialitate și care pot antrena specialiști din diverse domenii.
Tipologiile misiunilor de audit cuprinse într-un plan anual de audit intern, pot fi: misiuni
de asigurare-adică cele conformitate/regularitate, de performanță, de sistem, sau misiuni de
consiliere sau misiuni de evaluare.
Misiunile de audit au la bază elemente cum ar fi: riscuri posibile ce pot apărea în
activitatea spitalului; cerința managerului spitalului, dacă acesta are dubii cu privire la o
activitate consumatoare de fonduri ale spitalului; teme de control dispuse de Ministerul Sănătății;
deficiențe constatate în urma acțiunilor de control/inspecție; perioadele de auditare de 3 ani
asupra anumitor subdomenii spitalicești; recomandările controalelor externe efectuate asupra
128 | P a g e
spitalului (cele ale Curții de Conturi-spre exemplu, sau ale forurilor superioare centrale ale
Ministerului Sănătății).
Auditul public intern se exercită asupra oricărui domeniu care presupune folosirea
fondurilor publice alocate respectivului spital sub aspectul observării/verificării modului în care
au fost folosite acestea, conform scopului pentru care au fost alocate. Un loc deosebit în
misiunile de audit în ocupă urmărirea programelor de sănătate. Prin efectuarea misiunilor de
audit se poate aduce un plus de valoare unui spital, prin detectarea de riscuri astfel putându-se
evita situațiile defavorabile spitalelor.
Auditul intern public, are de asemenea obligația și rolul de a efectua misiunile de audit
care sunt prevăzute de lege a fi făcute de auditor. În această categorie, fără a se rezuma la
acestea, sunt incluse controalele asupra: angajamentelor bugetare și legale din care rezultă
obligații de plată pentru spital; vânzărilor/închirierilor/concesionărilor/gajărilor de bunuri din
domeniul privat al statului; alocării de credite bugetare; sistemului informatic; sistemului de
conducere, control și de luare a deciziilor.
Persoanele care îndeplinesc funcția de auditori trebuie să aibă o pregătire profesională
temeinică, pe care trebuie să o perfecționeze continuu astfel încât să-și îndeplinească sarcinile cu
integritate și într-un mod obiectiv și independent. Ele au răspunderea de a proteja documentele
supuse auditului și de a nu divulga niciun fel de date legate de constatările de pe parcursul
desfășurării misiunii și de asemenea trebuie să respecte Codul de conduită etică a auditorului
intern. Pentru a-și putea îndeplini în mod obiectiv atribuțiile, auditorii nu vor fi implicați în nicio
activitate care este supusă auditului, deci nu pot activa în vreunul din compartimentele instituției.
Rolul auditului cu cea mai mare pondere și importanță în achiziția publică, este acela de a
verifica/preveni sau de a da o asigurare conducerii instituției publice că nu există fraudă în
achizițiile publice ale respectivei instituții, sau că cel puțin nu există semne/indicii care ar putea
duce la bănuiala de fraudă. Această idee se traduce și printr-un bun audit de sistem care are ca
obiectiv obținerea unei asigurări rezonabile că gestiunea și controlul intern funcționează într-o
instituție publică. Din punctul de vedere al achiziției publice dintr-un spital, acest fenomen nu
este un domeniu verificat de către controlul intern, din motivul deja menționat în prezentul
subcapitol: specialiștii din Compartimentul de Achiziții sunt singurii care cunosc în mod practic
desfășurarea procedurilor. Cel mult, poate fi vorba de autocontrol, aplicat de către angajații
compartimentului de achiziții, asupra calității propriei munci. De altfel rolul auditului și
auditorilor în ceea ce privește prevenirea și detectarea fraudei este accentuat și la nivel european
prin elaborarea de manuale și ghiduri în care sunt prezentate planuri de reacție a auditorului la
129 | P a g e
situațiile de fraudă. Așadar munca auditorul nu se rezumă doar la corectarea de deficiențe și

disfuncționalități, ci și la evaluări/raportări privind riscurile de fraudă. Trebuie menționat faptul
că ideea de fraudă trebuie să primească o interpretare complexă și destul de largă, care să
cuprindă și fenomene ca: deturnarea de fonduri, corupția, încălcarea intenționată a normelor de
achiziții publice, semnale de posibile fraude. Auditorul însă, nu se erijează în anchetator al faptei
penale, ci se rezumă la a constata existența acesteia și de a o aduce la cunoștință celor îndrituiți
să ia măsuri. Rolul său este de a se ocupa de primele trei elemente importante ale ciclului
antifraudă: prevenire, detectare și corectare (ultimul element fiind urmărirea penală). Auditorul
public intern nu stabilește vinovăția, nu sancționează persoana vinovată. Prin codul deontologic,
auditorul prezintă în raportul de audit constatările, fără a nominaliza persoane, el va puncta
deficiența. Managementul autorității publice are în sarcină luarea de măsuri/decizii de corectare
și de înlăturare a riscurilor.
Prin specificul profesiei, auditorul reprezintă alături de un management competent, un
pion important în lupta antifraudă și în menținerea echilibrului într-o autoritate publică ce face
parte dintr-un sistem încă subfinanțat, așa cum este spitalul (OLAF, 2014).
5.4. Desfășurarea misiunii de audit intern
Desfășurarea unei misiuni de audit intern are la bază norme generale metodologice care
au cinci părți:
a) aplicarea normelor generale de audit public intern;
b) normele metodologice privind misiunea de audit public intern;
c) ghidul procedural;
d) carta auditului intern;
e) glosarul de termeni.
Prima etapă a misiunii de audit intern, este pregătirea misiunii. În cadrul acestei etape
se realizează anumite proceduri:
- inițierea auditului prin care se pregătesc documentele: ordinul de serviciu al misiunii, declarația
de independență a auditorilor, notificarea declanşării misiunii de audit public intern;
-colectarea/prelucrarea informațiilor care constă în: analiza legislației care reglementează
respectiva activitate auditată, analiza rezultatelor controalelor precedente pentru acea activitate,
analiza factorilor care ar putea împiedica o desfășurare bună a auditului;
- analiza riscurilor care pot fi: riscuri financiare, riscuri generate de schimbări de legislație,
riscuri operaționale (neînregistrare în evidenţele contabile, arhivare necorespunzătoare), sau
riscuri de organizare, stabilindu-se o probabilitate de apariție a acestuia;
130 | P a g e
- elaborarea detaliată a tematicii misiunii de audit prin care se aduce la cunoștința responsabililor
structurii auditate, totalitatea obiectivelor de audit ale misiunii;
- ședința de deschidere prin care se prezintă obiectivele misiunii, tematica și se stabilește
calendarul întâlnirilor.
A doua etapă a unei misiuni publice de audit intern este intervenția efectivă la fața
locului adică munca de teren, ce presupune: cunoașterea/studierea activității auditate,
intervievarea angajaților a căror activitate va fi auditată, verificarea și analiza datelor colectate.
Pentru a obține rezultate, auditorii folosesc anumite tehnici în munca pe teren: comparația,
recalcularea, examinarea, confirmarea informațiilor din mai multe surse, urmărirea realităților
înregistrate în contabilitate. Tot în etapa a doua au loc procedurile:
- întocmirea fișei de identificare/analiză a problemei (FIAP) în care se numește
disfuncționalitatea constatată, urmând a fi confirmată de reprezentantul structurii auditate și
aprobată de șeful misiunii de audit;
- întocmirea formularului de constatare şi raportare a iregularităţilor (FCRI) dacă se constată că
există posibilitatea producerii acestora;
- revizuirea documentelor de lucru este procedura prin care auditorul se asigură că documentele
de lucru sunt în mod corespunzător pregătite;
- ședinţa de închidere prin care auditorii își prezintă constatările, părerile și recomandările.
Elaborarea raportului de audit reprezintă etapa a treia și cuprinde procedurile:
- elaborarea unui raport intermediar de audit care trebuie să respecte anumite cerințe și principii
astfel încât să reflecte fidel și clar rezultatul misiunii;
- transmiterea raportului intermediar de audit structurii auditate;
- elaborarea raportului de audit public intern final;
- difuzarea raportului de audit către conducătorul instituției publice pentru aprobarea
recomandărilor sugerate de auditori.
Urmează etapa a patra, cea a urmăririi recomandărilor, prin care auditorii urmăresc
punerea în practică de către structura audiată a recomandărilor făcute cu menirea de a corecta
deficiențele detectate, sau de a înlătura posibile riscuri.
Instrumentele și tehnicile pe care le folosește un auditor public intern cel mai frecvent în
activitatea sa, sunt:
- verificarea: prin care se observă acuratețea din documente; verificarea se efectuează utilizând
comparația, recalcularea, detectarea, urmărirea.
- observarea: prin care auditorul își face o imagine proprie, obiectivă asupra realității;
131 | P a g e
- interviul: ce presupune o discuție între auditor și cel ce activează în segmentul auditat,

rezultatele fiind consemnate în documentele de lucru ale auditorului;
- analiza: care cuprinde studiul și compararea datelor între două perioade diferite, sau a datelor
financiar-contabile care nu corespund cu cele nefinanciare;
- chestionarul: cel de control intern care îi ghidează pe auditori în identificarea disfuncțiilor și
chestionarul-listă de verificare (notat de obicei cu ,,LV”) în care se înscriu condițiile ce trebuie
îndeplinite de fiecare domeniu auditabil;
- fișa de identificare și analiză a problemei (FIAP): se întocmește pentru fiecare
disfuncționalitate constatată, prezentând cauzele, consecințele, recomandările pentru problema
respectivă;
- formularul de constatare și raportare a iregularităților (FCRI): care se întocmește dacă auditorul
constată posibilitatea de a fi produse prejudicii; se transmite înainte de terminarea misiunii de
audit în vederea unor verificări suplimentare.
O parte importantă a desfășurării misiunii de audit este reprezentată de analiza riscurilor.
Acestea trebuie privite cel puțin din două puncte de vedere: ca riscuri ale misiunii de audit și ca
riscuri la care este supus segmentul auditat. Privite la modul general, ca importanță, riscurile pot
fi: cu impact scăzut, mediu sau ridicat. Probabilitatea de manifestare a riscurilor, le clasifică în
riscuri cu probabilitate mică, medie sau mare de manifestare. Experiența auditorului și
capacitatea de analiză a acestuia, sunt cele care includ riscurile detectate, într-una din categoriile
mai sus menționate (Macarie F., 2008).
Din punctul de vedere al misiunii de audit, analiza riscurilor are ca scop identificarea
pericolelor din segmentul auditat, sau să constate dacă controalele interne pot
preveni/minimiza/elimina pericolele. Analiza riscurilor presupune încadrarea acestora într-una
din categoriile următoare: riscuri ale organizării: determinate de documentație insuficientă sau
resurse umane neorganizate suficient; riscuri de operare: evidențe contabile incomplete,
documente justificative arhivate necorespunzător, etc.; riscuri ce au la bază schimbări:
manageriale, legislative, de structură; riscuri financiare.
Calculul/evaluarea riscului se realizează prin utilizarea următoarei formule:
T= Pr.(r) x I(r)
În care: Pr.(r) = probabilitatea de manifestare a riscului;
I(r) = impactul riscului;
T = punctajul total al riscului (Macarie F., 2008).
132 | P a g e
5.5. Cadrul teoretic și empiric de desfășurare a achiziției directe în spitale; riscuri

Conform O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările ulterioare, achiziția directă este utilizată de
autoritatea publică numai dacă nu se depășește valoarea de 30.000 euro prevăzută în aceeași lege
la articolul 19 și fără a încălca prevederile articolului 23 adică de a nu se diviza o necesitate în
valori mai mici pentru a se evita alte proceduri decât achiziția directă.
Dimensionarea necesităților unei autorități contractante, are la bază scopurile, prioritățile
dar și fondurile de care dispune aceasta.
Când se stabilesc necesitățile, autoritatea contractantă trebuie să țină cont de referatele de
necesitate întocmite de fiecare compartiment, și respectiv secție - în cazul unui spital, pentru a
putea întocmi Planul anual al achizițiilor publice.
Pe baza referatelor de necesitate Compartimentul de Achiziții al autorității contractante
estimează valoarea achiziției conform O.U.G. nr. 34/2006. Evident, produsele/serviciile/lucrările
ce fac obiectul unei proceduri sau achiziții directe, trebuie transpuse în Codul Comun
Internațional privind Achizițiile, în acronim CPV (Common Procurement Vocabulary). Acest
cod de vocabular ajută la determinarea obiectului achiziției și este alcătuit dintr-un vocabular
principal și unul secundar folosit pentru indicarea unor informații calitative a obiectului
achiziției. Vocabularul principal este format din 8 cifre plus una de verificare, care sunt asociate
cu descrierea anumitor tipuri de produse (Dobrin Paul, Instrucțiune privind modalitatea de
aplicare a prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006). Acest cod numeric conține diviziuni-
primele 2 cifre ale codului, grupe-identificate prin primele 3 cifre, clase-date de primele 4 cifre
din cod și categorii-reprezentate de primele 5 cifre din cod. Ultimele 3 cifre dau gradul de
precizie din fiecare categorie. Pentru o mai bună înțelegere exemplificăm mai jos un cod CPV.
Produsul ,,eprubete” are codul CPV 33192500-7, deoarece face parte din grupa -331
,,echipamente medicale”, clasa 3319- ,,diverse aparate și produse medicale” și categoria 33192-
,,mobilier medical”, iar ultimele 3 cifre adică 500 definesc precizia - adică ,,eprubete”. Există și
un vocabular suplimentar care folosește un cod alfanumeric prin care se definesc precizări
suplimentare asupra produsului/serviciului/lucrării și este alcătuit din trei nivele.
Achiziția sau cumpărarea directă-cum se mai numește, nu este considerată o procedură de
achiziție publică, ci doar o modalitate de a cumpăra produse/servicii/lucrări care au valoarea fără
TVA mai mică de 30.000 de euro.(Gogescu M., Achiziția directă, articol) De aceea opinăm că
acest tip de cumpărare publică ar trebui dezbătută, deoarece există mai multe modalități de
desfășurare a acesteia și existând și riscuri care se pot manifesta. Nici la nivel european, regulile
care reglementează achizițiile publice nu sunt aplicabile cumpărării directe, din același motiv al
133 | P a g e
nedepășirii anumitor praguri valorice. Trebuie menționat faptul că pragurile valorice de includere
a unei necesități într-una din procedurile de achiziții, conform articolului 6 din Directiva 24 a
Uniunii Europene privind achizițiile, se calculează inițial în DST (drepturi speciale de tragere)
iar apoi se transformă și se exprimă periodic în euro. Mai trebuie precizat și faptul că aceeași
Directivă 24, nu face referire în mod expres la achiziția directă, sub aspectul unei reglementări
clare a acesteia, iar interpretarea articolelor 19 și 23 din O.U.G. nr. 34/2006 din legislația
românească, duc la concluzia: aplicării achiziției directe pentru o valoare mai mică de 30.000
euro per total valoare produs/serviciu/lucrare, al anului bugetar curent; aplicării altei proceduri
de achiziție pentru o valoare mai mare de 30.000 euro pentru produs/serviciu/lucrare.
Este necesar a se preciza faptul că acest prag poate fi modificat în legislația
românească, în funcție de posibilele precizări europene care pot interveni ori de câte ori
Uniunea Europeană consideră necesar.
Pentru că în legea achiziției publice în vigoare nu este reglementată în mod expres
organizarea achiziției directe, autoritățile publice pot emite reguli proprii de desfășurare a acestui
tip de cumpărare (sub formă de proceduri de lucru), pentru a se respecta unul dintre principiile de
bază ale achizițiilor și anume de utilizarea eficientă a fondurilor publice. Evident, ținând însă
cont de uzanțele impuse de legea achiziției publice, în achiziția directă se va ține cont de
estimarea de preț a acesteia, de calitate, precum și de evaluarea ofertelor.
Privită din alt unghi, achiziția directă este acel tip de cumpărare care favorizează
conform Tratatului Uniunii Europene: atragerea mai multor ofertanți, în acest mod autoritatea
contractantă având opțiuni mai multe de a utiliza eficient fondurile publice; accesul
întreprinderilor mici și mijlocii la mediul de afaceri; posibilitatea alegerii celui mai bun raport
între preț și calitate.
La nivel teoretic achiziția directă nefiind catalogată ca procedură în sine, etapele care în
general sunt abordate în practicarea acesteia sunt:
a) identificarea necesităților pe baza referatelor de necesitate;
b) estimarea valorii respectivei necesități;
c) se verifică dacă s-a mai achiziționat produsul sau dacă se va mai achiziționa, pentru a se putea
verifica suma totală estimată în vederea determinării posibilității includerii necesității la
categoria achiziției directe;
d) se studiază piața pentru respectivul produs și se selectează un furnizor căruia i se va lansa o
comandă;
134 | P a g e
e) se întocmește dosarul achiziției directe care va conține referatul de necesitate, comanda și o

copie a facturii rezultate în urma cumpărării;
f) se va proceda la verificarea/recepționarea produsului și înaintarea facturii spre plată, sectorului
contabil.
Pentru a se iniția o achiziție directă, actul justificativ al acesteia-referatul de necesitate,
trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea/caracteristicile clar exprimate ale
produsului/serviciului/lucrării precum și cantitatea necesară; argumentul care stă la baza
necesității; efectul pe care îl are respectiva necesitate; elemente de identificare a referatului:
număr de ordine, data, denumirea compartimentului din care provine referatul, semnătura și
ștampila emitentului referatului; estimarea de preț efectuată de specialiștii economici ai
Compartimentului Achiziții, ce duce la concluzia nedepășirii pragului de achiziție directă;
aprobarea favorabilă cumpărării, dată de conducerea autorității publice.
De remarcat este faptul că în misiunea de audit asupra achizițiilor directe, auditorul intern
ar trebui să verifice întregul dosar al achiziției directe, care are la bază referatul de necesitate.
Odată acceptată și aprobată necesitatea și evaluarea bănească a acesteia, se procedează la
inițierea achiziției directe. Nefiind reglementată în mod expres, în baza practicii, achiziția directă
se poate desfășura în două modalități: fie pe baza ofertelor de preț pe suport de hârtie, cerute și
obținute de autoritatea publică-spital; fie prin inițierea în SEAP a achiziției directe.
Ambele modalități de mai sus, se bazează pe ofertele de preț din partea firmelor
furnizoare. De preferat este însă adoptarea celei de-a doua modalități de achiziție, cea pe suport
electronic, în SEAP, pentru că aceasta corespunde cel mai bine caracteristicii de achiziție
publică, făcută din banii publici; însăși platforma SEAP – fiind una publică, transparentă.
În mod empiric, achiziția directă în SEAP parcurge următorii pași dictați de configurația
platformei electronice dar și de logica impusă de practică:
Pasul 1: identificarea corectă a produsului din punct de vedere tehnico-calitativ, în site-ul
electronic;
Pasul 2: studierea pieței pentru produsul căutat și căutarea unui raport optim între preț și
proprietățile produsului; eventual cerere de informații suplimentare asupra proprietăților
acestuia;
Pasul 4: alegerea furnizorului;
Pasul 5: inițierea și publicarea achiziției directe pe platforma electronică SEAP;
Pasul 5: acceptarea cumpărării, după acceptul de vânzare dat de furnizor în SEAP;
135 | P a g e
Pasul 6: listarea achiziției directe pe suport de hârtie în scopul definitivării dosarului de achiziției
publice directe;
Pasul 7: notificarea în SEAP a achiziției dacă aceasta depășește 5.000 de euro.
Practica a demonstrat că există probleme nuanțate în ceea ce privește achiziția directă
pentru produsele specifice unui spital. În primul rând, dată fiind multitudinea de produse cu
caracteristici foarte asemănătoare, trebuie să se pună accent în cadrul autorității contractante, atât
pe identificarea corectă a produsului necesar, cât și pe cerințele de calitate ale acestuia. De aceea
la nivel european se și pune accentul pe raportul calitate-preț. Merită menționat faptul că în
SEAP există un evantai larg de oferte pentru același produs, diferențele de calitate fiind uneori
foarte dificil de detectat pentru economistul care efectuează achiziția directă. Din aceste motive
trebuie intensificată buna colaborare între secțiile spitalului și angajații specializați în achiziții
(economiști) care nu au competențele necesare a identifica corect produsele. De altfel în H.G.
925/2006 actualizată, la articolul 3 alineatul 2, este prevăzut că ,,celelalte compartimente ale
autorității contractante au obligaţia de a sprijini activitatea compartimentului de achiziţii publice,
în funcţie de...complexitatea problemelor care urmează sa fie rezolvate...” . Odată ce în cadrul
compartimentului de specialitate sunt corect înțelese necesitatea și proprietățile produsului
căutat, se pune problema identificării acelor furnizori care pot pune la dispoziția spitalului,
respectivul produs. La articolul 71 din aceeași Hotărâre 925, este specificat faptul că la evaluarea
ofertelor pot participa și specialiști ai altor compartimente, chiar dacă se referă la atribuirea de
contracte; aceasta tocmai în ideea alegerii ofertei optime. Deși platforma SEAP oferă
posibilitatea autorității contractante de a descrie suplimentar produsul căutat, deseori în această
fază, economistul din achiziții, contactează telefonic/pe e-mail mai mulți furnizori, înaintea
inițierii achiziției directe, cu scopul de a se asigura că va cumpăra din SEAP produsul dorit.
Practica a arătat că efectuarea pașilor 1 și 2 descriși mai sus presupune investirea de mult timp
într-o achiziție directă, din partea Compartimentului de Achiziții, și nici nu este ajutată de
raportarea la codul CPV în ceea ce privește produsele vizate, acesta ajutând mai mult procedurile
de achiziții transfrontaliere. Dacă referatul de necesitate conține mai multe repere solicitate,
atunci timpul alocat ducerii la îndeplinire a cerințelor din acesta, se mărește.
Fiind vorba de o non-procedură de achiziții, pentru achiziția directă, la o primă vedere, ar
părea că nu își are sensul folosirea termenilor de ,,ofertă neconformă” și ,,ofertă inacceptabilă”.
În practică lucrurile stau cu totul altfel. Prin prisma achiziției directe, ofertă neconformă poate fi
considerată cea care: nu satisface cerințele tehnice prevăzute în referatul de necesitate; nu
136 | P a g e
satisface cerințele de calitate ale produsului; are prospectele produselor sau fișele tehnice de
securitate în altă limbă decât cea română.
Ofertă inacceptabilă poate fi considerată pentru achiziția directă, una din situațiile
următoare: termenul mare de timp dintre finalizarea în SEAP a achiziției și onorarea comenzii
(uneori furnizorul chiar stipulează în SEAP intervalul minim de timp în care poate livra
comenzile); practicarea unui preț mic pe unitatea de măsură, dar condiționarea autorității
contractante de a lua o anumită cantitate la acel preț (exemplu: un litru de fuxină bazică=30 lei,
dar spitalul trebuie să ia minim 100 litri, pentru a cumpăra cu acest preț).
Inacceptabilitatea poate fi manifestată și din partea furnizorilor. Deseori, în referatul de
necesitate al autorității contractante (spitalului) se solicită o cantitate mică dintr-un produs, fie
pentru că aceasta este cantitatea necesară reală, fie pentru că se folosește destul de rar respectivul
produs, fie din motivele strict bugetare ale spitalului. În atare situație, a accepta furnizarea spre
exemplu a 100 de grame dintr-un produs, este inacceptabil pentru majoritatea firmelor, sub
aspectul rentabilității, pentru că orice furnizare este însoțită de costuri suplimentare (de transport
- de exemplu). În această situație furnizorul refuză pe SEAP cererea spitalului, motivând
rentabilitatea, iar spitalul nu obține produsul necesar. Nici în cazul în care autoritatea
contractantă ar încerca să încheie un contract pentru aceste tipuri de produse, furnizorii nu
acceptă tot din cauza rentabilității. Este necesar un exemplu în acest sens pentru a demonstra cele
de mai sus. Să presupunem că laboratoarele unui spital au nevoie lunar de 100 grame, din
produsul ,,fuxină bazică”. Aceasta înseamnă o necesitate de 1200 grame/an din acest produs,
adică de 1 kilogram și 200 grame pentru întreg anul bugetar. Pentru a respecta principiul
nerisipirii fondurilor publice, specialistul din achiziții, va căuta prețul cel mai mic, în condiții de
calitate pentru produs. Presupunând că prețul cel mai mic este de 30 lei pentru 100 grame,
aceasta înseamnă că prețul total pentru 1200 grame anuale este de 360 lei, la care se va adăuga
TVA 20 % (cât era în anul 2016). Dar având în vedere că necesitatea lunară este de 100 grame,
rezultă lunar o factură în valoare totală de 36 lei, adică 432 lei pentru tot anul. În atare situație, în
mod evident, furnizorul va refuza achiziția inițiată de spital și evident și un eventual contract.
Din practica Compartimentului de Achiziții s-a observat că riscurile achiziției directe
efectuate în SEAP sunt: confuzii determinate de nespecificarea clară a proprietăților produsului,
în referatul de necesitate; descrierea greșită/insuficientă a produsului afișat în SEAP, de către
furnizori; în cazul ofertanților cu același preț afișat în SEAP, la același produs, rămâne la
latitudinea angajaților din achiziții alegerea criteriilor de selecție a furnizorului; posibilitatea ca
produsul să nu existe în mod real în stocul firmei alese din SEAP ca furnizor; situațiile de
137 | P a g e
urgență pot genera achiziții de urgență ce duc la netestarea suficientă a pieței SEAP; existența
unor firme fără activitate comercială, dar care afișează produse în SEAP; generare de costuri
suplimentare de transport, determinate de înapoierea produselor, în urma constatării cumpărării
unui produs care nu este conform necesităților; refuzuri ale furnizorilor din motivul rentabilității
(prețul mic al produsului, cantități mici cerute de spital).
În ceea ce privește achiziția directă bazată pe minim trei oferte de preț, situația se
prezintă aproape identic ca la achiziția directă electronică, cu următoarele câteva deosebiri:
ofertele se obțin pe baza cererii de ofertă de preț scrisă din partea compartimentului de achiziții
și transmise furnizorului; comenzile vor fi în mod cert pe suport de hârtie; după caz, dosarul
achiziței poate fi însoțit de o notă justificativă, în care se justifică achiziția bazată pe suport de
hârtie și nu în SEAP.
Riscurile achiziției directe pe suport de hârtie, sunt asemănătoare celor achiziței în SEAP:
confuzii determinate de nespecificarea clară a proprietăților produsului, în referatul de necesitate;
descrierea greșită/insuficientă a produsului atât de autoritatea contractantă-în cererea de ofertă
preț, cât și de ofertant-în ofertă; posibilitatea ca produsul să nu existe în mod real în stocul
firmei de la care s-a cerut oferta; situațiile de urgență pot genera achiziții de urgență ce duc la
netestarea suficientă a pieței; piață limitată pentru produsul căutat, la ofertele transmise de
furnizori; generare de costuri suplimentare de transport, determinate de înapoierea produselor, în
urma constatării cumpărării unui produs care nu este conform necesităților; timpii mari de
așteptare pentru obținerea ofertelor de preț (pe fax sau e-mail); existența posibilității de a nu
obține prețuri care să asigure principiul nerisipirii fondurilor publice; refuzuri ale furnizorilor din
motivul rentabilității (prețul mic al produsului, cantități mici cerute de spital).
Ca amendament, dorim să precizăm avantajul că pe suport de hârtie oferta de preț este
deseori însoțită de o ofertă tehnică cu ilustrații ale produsului, ceea ce în SEAP nu se întâmplă.
Astfel se diminuează riscul de neconformitate pentru produs.
În procesul de achiziție publică, literatura de specialitate definește noțiunea de ,,due
Diligence” ca fiind un proces prin care este cercetat în amănunt un furnizor, pentru a se scoate în
evidență realități despre situația economică, operațională, în vederea deciziei dacă se va face
achiziția sau nu, de la acesta. Această investigație de obicei este aplicabilă procedurilor de
achiziție stipulate de lege, nu unei non-proceduri cum este achiziția directă. Opinăm că această
metodă de protejare a autorității publice, trebuie să fie aplicată de specialiștii în achiziții, și
asupra achiziției directe, pentru a putea determina capacitatea furnizorului de a livra oportun
138 | P a g e
produsele necesare ca și cantitate/calitate, fără riscuri. În cazul achiziției directe, Due Diligence
trebuie să răspundă la întrebări (adaptate) cum sunt:
- specificațiile tehnice afișate în SEAP sunt cele necesare pentru trebuința spitalului?
- specificațiile tehnice afișate în SEAP sunt reale?
- în cât timp de la achiziția directă va fi livrat produsul?
- se asigură de către furnizor condiții optime de transport?
- condițiile stipulate în SEAP pentru produs sunt convenabile pentru spital? etc. (Jurj D., 2013).
În general, în cazul procedurilor de achiziții, o încălcare gravă a legilor europene este
reprezentată de atribuirea directă a unui contract, prin nerespectarea principiului transparenței, a
imparțialității atribuirii de contracte, ce duce la îngrădirea unei concurențe reale. O practică bună
de evaluare a ofertelor presupune folosirea unor instrumente standard de lucru. În cazul unei
achiziții directe în SEAP, practica a demonstrat că autoritatea poate fi pusă în situația de a avea
furnizori ce practică același preț pentru produse identice. În acest caz se pune problema modului
de alegere a furnizorului, iar angajatul care se ocupă de respectiva achiziție trebuie să găsească
criterii de alegere a acestuia, altele decât prețul și caracteristice tehnice.
Într-o atare situație, considerăm că pot fi considerate criterii de atribuire următoarele:
perioada de timp în care ofertantul este dispus să furnizeze produsele la sediul autorității publice;
flexibilitatea termenului de plată pentru produsul respectiv; data de expirare a produsului; dacă
respectivul ofertant are statut de furnizor tradițional, cu care s-a mai lucrat, fiind cunoscut de
către autoritatea contractantă.
Aceste criterii și nu numai, pot face obiectul unei proceduri interne a autorității
contractante, deoarece astfel de situații sunt des întâlnite, mai ales în cazul achizițiilor directe.
5.6. Auditul achiziției publice directe de produse în SEAP-abordare practică
Conform recomandărilor internaționale pentru combaterea ilegalităților, în activitatea sa,
auditorul se va baza pe auditarea unui eșantion de operațiuni reprezentative, adică va alege să
auditeze o operațiune reprezentativă pentru entitate și care se desfășoară cu regularitate și
frecvență mare. În cazul spitalului, o astfel de operațiune este reprezentată de achiziția directă
care face obiectul riscului de fraudă.
Auditarea în general este o acțiune de natură administrativă, nu penală, dar acest fapt nu
exclude abordarea laturii penale, de către auditor, dacă acesta constată posibilitatea existenței sau
chiar existența unei fapte care se include în această latură. Auditorii decid asupra abordării pe
care trebuie s-o adopte în cazul bănuielii sau descoperirii unei operațiuni economice de natură
139 | P a g e
penală, ei având însă și obligația de a o sesiza atât autorității contractante auditate cât și
organelor abilitate.
Auditul achiziției publice directe ca loc ocupat în clasificarea tipurilor de audit, face parte
din auditul performanței, mai concret din auditul performanței operaționale, adică de testare a
eficienței și eficacității achiziției directe. Auditul operațional, deci și al achiziției publice directe,
îmbracă forma auditului funcțional deoarece testează achiziția de bunuri, adică una dintre
activitățile de bază dintr-un spital care contribuie la obținerea sănătății. Auditul achiziției publice
directe intră și în sfera de cuprindere a auditului de regularitate, pentru că acesta este cel care
verifică dacă: sunt respectate politicile stabilite de managementul autorității contractante;
operaţiunea s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare și manualele de proceduri;
condițiile de muncă sunt adecvate desfășurării operațiunii patrimoniale respective, etc.
În ceea ce privește auditul procesului de Due Diligence (abordat în subcapitolul 5.5.)
poate fi considerat că face parte din auditul performanței. Deși necesar, auditul acestui proces nu
poate fi executat cu ușurință, din cauza multitudinii de factori care sunt implicați. Auditorul ar
trebui să lanseze interviuri pentru a se edifica dacă angajații din achiziții practică acest proces.
Dacă există în entitatea publică proces de Due Diligence, atunci riscurile specifice achiziției
directe s-ar diminua considerabil, iar auditul riscurilor ar fi mai eficient, prin diminuarea
numărului de factori luați în calcul.
5.6.1. Pregătirea misiunii de audit pentru achiziția directă de produse
A. Ordinul de serviciu
Reprezintă mandatul de intervenție dat unui auditor de către Compartimentul de Audit și
este întocmit de șeful compartimentului. Ordinul de serviciu trebuie aprobat de conducătorul
instituției publice și conține elemente definitorii ca: perioada în care se efectuează misiunea,
domeniul de audit și obiectivele aferente, scopul, tipul de audit și perioada supusă auditării.
Misiunea de audit fiind achiziția directă, în ordinul de serviciu se va menționa:
- că auditul se va efectua în baza Legii 672/2002 actualizată, conform articolului 12, 13-alineat
2-litera a, 15, Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern și Planului
de audit din anul în curs;
- scopul auditului este asigurarea că: în adoptarea deciziilor de achizițiile directe s-au respectat
principiile Uniunii Europene, activitatea de achiziție directă este bine cunoscută și stăpânită din
faza inițierii, lansării și până la livrarea și decontarea finală, documentele sunt corect întocmite,
înregistrarea operațiunii ce achiziție directă este corect efectuată din punct de vedere financiar-
contabil;
140 | P a g e
- obiectivele misiunii sunt: organizarea activității de achiziție publică directă, lansarea, derularea
și supravegherea încheierii achiziției directe, administrarea și rezolvarea problemelor apărute pe
perioada desfășurarea achiziției directe;
- tipul auditului va fi unul de regularitate și conformitate;
- perioada supusă auditării: primul trimestru al anului bugetar în curs (lunile ianuarie, februarie,
martie);
- perioada de desfășurare a misiunii: partea a doua a primei luni a trimestrului II (adică din 15
aprilie) din anul curent.
B. Întocmirea declarației de independență
Conform Codului privind conduita etică a auditorului intern, activitatea auditorilor
trebuie să se încadreze într-o serie de reguli și principii, printre care este și principiul
independenței. Conform acestuia, auditorii nu pot efectua audit într-un compartiment al
autorității contractante în care au îndeplinit funcții sau au desfășurat o activitate, decât după o
perioadă de 3 ani. În cazul spitalului, având în vedere misiunea de audit a achiziției directe
pentru produse, în formularul declarației de independență vor fi cuprinse elementele prezentate
în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 5.6.1.1. Declarația de independență (sursa: HG. 1086/2013)
Ați avut funcții în ultimii 3 ani, în structura auditată? X
Aveți vreo relație personală/financiară/oficială care să îngrădească misiunea de X
audit pentru achiziția publică directă, sau care să limiteze obiectivitatea?
Sunteți soț/rudă/afin/ de gradul 4 cu conducătorul spitalului sau personalul din

structura auditată?
X
Sunteți implicat în elaborarea/implementarea sistemului de control al
Compartimentului de Achiziții?
X
Ați fost implicat în activitatea Compartimentului de Achiziții? X
Aveți vreun interes direct/indirect față de Compartimentul de Achiziții? X
Aveți idei preconcepute față de persoanele din Compartimentul Achiziții? X
În cazul apariției vreunei incompatibilități față de misiunea de audit, o veți notifica X
de urgență șefului Compartimentului de Audit Intern?
141 | P a g e
C. Notificarea începerii misiunii de audit

Prin acest formular se aduce la cunoștința Compartimentului de Achiziții, despre
începerea misiunii de audit, cu 15 zile înainte. În cazul nostru 1 aprilie a.c. deoarece s-a fixat
termenul de 15 aprilie pentru a se începe misiunea.
În notificare se vor mai înscrie: domeniul/tema de audit: activitatea de achiziții publice
directe; obiectivele misiunii: organizarea activității de achiziție publică directă, lansarea,
derularea și supravegherea încheierii achiziției directe, administrarea și rezolvarea problemelor
apărute pe perioada desfășurarea achiziției directe; perioada auditată: primul trimestru al anului
bugetar în curs (lunile ianuarie, februarie, martie); durata misiunii: 15 aprilie-4 mai a.c.;
solicitarea de punere la dispoziția auditorului a documentației necesare pentru desfășurarea
auditării achizițiilor directe: legile și reglementările naționale cu completările și modificările
ulterioare aplicabile achiziției directe, legi și reglementări europene corespondente, procedura
care descrie pașii ce trebuie parcurși în achiziția directă, alte reglementări interne ce au legătură
cu achiziția directă, documentele de achiziție directă pentru perioada ianuarie-martie a.c. fișa
postului pentru persoanele care derulează achiziții directe.
D. Colectarea și prelucrarea informațiilor preliminare
În această etapă se obțin informații generale despre compartimentul în care se desfășoară
activitatea de achiziție. Auditorii se familiarizează cu activitatea din Compartimentul de achiziții,
în special cu achiziția directă în SEAP, a unui produs. Principalele informații preliminare sunt
redate în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 5.6.1.2. Informații preliminare
COMPARTIMENTUL ACHIZIȚII PUBLICE DA NU OBSERVAȚII
identificarea legilor/regulamentelor/normelor conform cărora
se desfășoară activitatea de achiziție directă, în cadrul
Compartimentului de Achiziții; X -
obținerea fișei postului pentru angajații care derulează

achiziții directe în compartiment;
X -
obținerea procedurii după care se acționează în cazul achiziției
directe;
X -
obținerea de rapoarte anterioare de audit dacă există, sau anterior nu au fost
rapoarte elaborate de alte instituții în ce privește achiziția realizate misiuni de
directă; - X audit referitoare la
achiziția directă în
SEAP
(sursa: HG. 1086/2013)
142 | P a g e
Menționăm faptul că familiarizarea auditorului cu activitatea din compartimentul care se

ocupă cu achizițiile directe în SEAP, trebuie aprofundată prin includerea unor aspecte legate de
acesta, în așa-numitul chestionar de luare la cunoștință, ca în următorul tabel:
Tabel nr. 5.6.1.3. Chestionar de luare la cunoștință
CHESTIONAR DE LUARE LA CUNOȘTINȚĂ
ÎNTREBAREA DA NU OBSERVAȚII
Care este numărul salariaților din - - 8 posturi, toate ocupate
Compartimentul Achiziții?
Care este numărul salariaților din - - 3 persoane

Compartimentul Achiziții care efectuează
achiziții directe?
Atribuțiile generale ale compartimentului da
sunt acoperite în totalitate de personal?
Care este nivelul de competență al - - Aplicarea legislației specifice: OUG 34/2006,
salariaților? HG 925/2006, regulamente stabilite de
managementul spitalului
Tot personalul are pregătire economică? da
Există informatizare fiabilă în compartiment? da
Care sunt relațiile ierarhice ale Subordonare față de directorul economic al
compartimentului? spitalului
Urmărirea sarcinilor de către angajați este nu
realizată zilnic?
Fișa posturilor definește cerințele posturilor? da Necesită completări și actualizări
Procedurile de lucru sunt cunoscute și da
aplicate de salariați?
Care sunt problemele compartimentului? - - Personal nou angajat, lipsit de experiență în
achizițiile directe
Există concordanță între caracteristicile da Dar numai pentru angajații cu vechime mai
profesionale (competență, experiență) ale mare de 5 ani.
angajatului și complexitatea/volumul de
lucru repartizat acestuia prin fișa postului?
Există programe de pregătire a personalului? da Cursuri de achiziții, ședințe de lucru în
compartiment
(sursa: HG. 1086/2013)
E. Identificarea obiectelor auditabile
Obiectele auditate sunt reprezentate de acele activități elementare care au caracteristici
teoretice definite și pot fi comparate cu partea practică reală. Pentru a identifica obiectele
auditabile, auditorul va trebui să țină cont de: detaliile fiecărei etape succesive care face parte din
143 | P a g e
desfășurarea achiziției directe; definirea/cunoașterea condițiilor în care pot fi riscurile achiziției

directe, evitate.
În acest sens, se va proceda la alcătuirea listei centralizatoare a obiectelor auditabile care
va conține atât obiectivele cât și obiectele auditabile. Astfel, pentru achiziția directă, această listă
va conține:
Tabel nr. 5.6.1.4. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile
OBIECTIVE OBIECTE (ACTIVITĂȚI) AUDITABILE
ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE proceduri specifice care reglementează activitatea de
ACHIZIȚII PUBLICE DIRECTE achiziție directă de produse;
resursele umane ale Compartimentului de Achiziții;
PROGRAMUL DE ACHIZIȚII fundamentarea alegerii achiziției directe;
PUBLICE
ORGANIZAREA SISTEMULUI dotarea cu tehnică de calcul;
INFORMATIC
existența bazei de date specifice achizițiilor directe;
identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-
calitativ, în SEAP;
studierea pieței pentru produsul căutat și căutarea unui
raport optim între preț și proprietățile produsului;
alegerea furnizorului;
PREGĂTIREA ȘI LANSAREA ÎN SEAP inițierea și publicarea achiziției directe pe platforma
A ACHIZIȚIEI DIRECTE DE electronică SEAP;
PRODUSE
acceptarea cumpărării, după acceptul de vânzare dat de
furnizor în SEAP;
listarea achiziției directe pe suport de hârtie în scopul
definitivării dosarului scriptic al achiziției publice
directe;
ADMINISTRAREA ACHIZIȚIEI verificarea scriptică/faptică a conformității produsului;
PUBLICE
urmărirea recepției produsului.
(sursa: HG. 1086/2013)
F. Analiza riscurilor
Lista centralizatoare a obiectelor auditabile este un document de audit pe care se va baza
analiza riscurilor. În cazul achiziției directe în SEAP, vom avea 8 activități auditabile, care pot fi
supuse riscurilor. Pentru aceste activități, vom considera 12 riscuri semnificative, enumerate în
tabelul de mai jos:
144 | P a g e
Tabel nr. 5.6.1.5. Activități/riscuri semnificative

NR. OBIECTELE
CRT. (ACTIVITĂȚILE)
AUDITABILE RISCURI SEMNIFICATIVE
1 procedurile specifice care

reglementează activitatea de
achiziție directă de produse 1.procedurile specifice nu sunt suficiente
2 resursele umane ale 2.neactualizarea fișei posturilor

Compartimentului de Achiziții
3.neadecvarea structurii profesionale cu necesitățile
compartimentului (personal fără experiență)
3 fundamentarea alegerii achiziției 4.depășirea cuantumului de achiziție directă (30.000
directe euro) pentru un cod CPV
4 dotarea cu tehnică de calcul 5.neinstruirea periodică sau de câte ori este necesar când
intervin schimbări în sistemul informatic
5 existența bazei de date specifice 6.inexistența unei baze de date automate pentru calculul
achizițiilor directe cuantumului încadrării la achiziție directă, pe cod CPV,
într-un an bugetar
6 identificarea corectă a produsului 7.descriere incompletă/neclară a produsului în referatul
d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP de necesitate
8. descriere incompletă/neclară de către ofertant a
produsului, în SEAP
7 studierea pieței pentru produsul
căutat și căutarea unui raport
optim între preț și proprietățile 9.neselectarea raportului optim preț/calitate pe fondul
produsului informațiilor insuficiente despre produs
8 alegerea furnizorului 10.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului, din

cauza imposibilității de comparare a caracteristicilor
tehnice ale produselor expuse în SEAP
11.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului din
cauza posibilelor confuzii legate de produs
12.lipsa criteriilor de selecție în cazul furnizorilor cu
produse și prețuri identice
(sursa: HG. 1086/2013)
În urma stabilirii riscurilor semnificative, se va proceda la stabilirea punctajului total al
riscurilor cu ajutorul formulei de calcul prezentată la subcapitolul 5.4. Desfășurarea misiunii de
audit intern. Se va mai ține cont și de faptul că probabilitatea de manifestare a unui risc poate fi
mică, medie, mare iar impactul riscului poate fi: scăzut, moderat, ridicat ca în figura de mai jos:
145 | P a g e
probabilitate
mare
3 6 9
medie
2 4 6
mică 1 2 3
impact
scăzut moderat ridicat
Figura nr. 5.6.1.1. Probabilitatea de manifestare a riscurilor
(sursa: HG. 1086/2013)
În ierarhizarea riscurilor se va ține cont de punctajul total (T) al riscului iar activitățile
auditabile vor fi cu risc mic, mediu sau mare. În acest sens vom avea:
- Pentru T=1 sau 2, riscul va fi considerat mic;
- Pentru T=3 sau 4, riscul va fi considerat mediu;
- Pentru T=6 sau 9, riscul va fi considerat mic.
În general, în ceea ce privește o achiziție directă în SEAP a unui produs, în urma
coroborării analizei auditorilor (analiză bazată pe interviul lucrătorilor din achiziții), cu
practicarea achiziției directe din spital, se ajunge la următoarele aprecieri:
Tabel nr. 5.6.1.6. Punctajul total al riscurilor semnificative
RISCURILE SEMNIFICATIVE PROBABILITAT IMPACTU PUNCTAJ
E RISC L TOTAL
RISCULUI
[Pr.(r)] [T]
[I(r)]
1.procedurile specifice nu sunt suficiente 1 1 1
2.neactualizarea fișei posturilor 1 1 1
3.neadecvarea structurii profesionale cu 3 2 6
necesitățile compartimentului (personal fără
experiență)
4.depășirea cuantumului de achiziție directă 3 3 9
(30.000 euro) pentru un cod CPV
5.neinstruirea periodică sau de câte ori este 2 1 2

necesar, când intervin schimbări în sistemul
informatic
146 | P a g e
6.inexistența unei baze de date automate pentru 2 2 4

calculul cuantumului încadrării la achiziție
directă, pe cod CPV, într-un an bugetar
7.descriere incompletă/neclară a produsului în 3 3 9
referatul de necesitate
8.descriere incompletă/neclară de către ofertant a 3 1 3
9.neselectarea raportului optim preț/calitate pe 3 3 9
fondul informațiilor insuficiente despre produs
10.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului, 2 2 4
din cauza imposibilității de comparare a
caracteristicilor tehnice ale produselor expuse în
SEAP
11.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului 3 3 9
din cauza posibilelor confuzii legate de produs
12.lipsa criteriilor de selecție în cazul furnizorilor 2 1 1
cu produse și prețuri identice
(sursa: HG. 1086/2013)
În funcție de punctajul total, se va stabili gradul de risc, ca în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 5.6.1.7. Gradul de risc
RISCURILE SEMNIFICATIVE PUNCTAJ TOTAL [T] GRAD DE
RISC
1.procedurile specifice nu sunt suficiente 1 mic
2.neactualizarea fișei posturilor 1 mic
3.neadecvarea structurii profesionale cu necesitățile 6 mare
compartimentului (personal fără experiență)
4.depășirea cuantumului de achiziție directă (30.000 9 mare
euro) pentru un cod CPV
5.neinstruirea periodică sau de câte ori este necesar, 2 mic
când intervin schimbări în sistemul informatic
6.inexistența unei baze de date automate pentru calculul 4 mediu
cuantumului încadrării la achiziție directă, pe cod CPV,
într-un an bugetar
7.descriere incompletă/neclară a produsului în referatul 9 mare
de necesitate
8.descriere incompletă/neclară de către ofertant a 3 mediu
9.neselectarea raportului optim preț/calitate pe fondul 9 mare
informațiilor insuficiente despre produs
10.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului, din 4 mediu
cauza imposibilității de comparare a caracteristicilor
147 | P a g e
tehnice ale produselor expuse în SEAP

11.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului din 9 mare
cauza posibilelor confuzii legate de produs
12.lipsa criteriilor de selecție în cazul furnizorilor cu 1 mic
produse și prețuri identice
(sursa: HG. 1086/2013)
G. Elaborarea detaliată a tematicii misiunii de audit
Tematica detaliată a misiunii de audit se elaborează analizând tabelul de mai sus și se vor
lua în considerare toate gradele de risc mari. Astfel vor fi auditate obiectivele pentru care
corespund grade de risc mare 6 sau 9 și riscurile medii cu punctaj maxim-adică 4. Cu alte
cuvinte, tematica de audit în detaliu se va axa asupra obiectelor auditabile din tabelul de mai jos:
Tabel nr. 5.6.1.8. Riscuri semnificative pentru obiectivele auditabile cu grad
mare/mediu de risc
RISCURILE SEMNIFICATIVE/OBIECTIV AUDITABIL PUNCTAJ GRAD DE
TOTAL RISC
3.neadecvarea structurii profesionale cu necesitățile compartimentului 6 mare
(personal fără experiență)
4.depășirea cuantumului de achiziție directă (30.000 euro) pentru un cod 9 mare
CPV
6.inexistența unei baze de date automate pentru calculul cuantumului 4 mediu
încadrării la achiziție directă, pe cod CPV, într-un an bugetar
7.descriere incompletă/neclară a produsului în referatul de necesitate 9 mare
9.neselectarea raportului optim preț/calitate pe fondul informațiilor 9 mare
insuficiente despre produs
10.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului, din cauza 4 mediu
imposibilității de comparare a caracteristicilor tehnice ale produselor
expuse în SEAP
11.imposibilitatea alegerii corecte a furnizorului din cauza posibilelor 9 mare
confuzii legate de produs
(sursa: HG. 1086/2013)
În continuare, misiunea de audit se va axa pe studiul riscurilor obiectelor auditabile din
tabelul de mai sus, adică numai a celor 7 riscuri cu un grad mare de a se realiza și care pot
influența semnificativ procesul de achiziție directă din SEAP. Aceste 7 riscuri vor face obiectul
intervenției la fața locului adică a muncii pe teren (Ghiță M., Nicolau C., Sprânceană M., 2009).
De asemenea tot pe baza tematicii de audit se va elabora și programul de audit, în care se
vor specifica:
148 | P a g e
- activitățile ce vor fi auditate, adică cele care au riscuri mari și medii-cu punctaj mare (a se
vedea tabel 5.6.1.5 de la pct. F-Analiza riscurilor și tabel 5.6.1.8. de la pct. G- Elaborarea
detaliată a tematicii misiunii de audit a prezentului capitol);
- durata (în ore) alocată auditului respectivului obiectiv;
- persoanele implicate;
- locul desfășurării.
Programul de audit va fi întocmit ca în tabelul nr. 5.6.1.9. care urmează, pentru siguranța
de a nu se omite aspecte importante ale auditului. El trebuie să fie finalizat înainte de intervenția
la fața locului, adică a muncii efective pe teren, fiind un document intern de lucru al auditorilor.
Tabel nr. 5.6.1.9. Programul de audit
ACTIVITATE CORESPUNZĂTOARE RISC DURATA PERSOANE LOCUL
MAJOR / RISC MAJOR IMPLICATE DESFĂȘURĂRII
(h)
resursele umane ale Compartimentului de 16
Achiziții/neadecvarea structurii profesionale cu
necesitățile compartimentului (personal fără experiență) auditor Compartiment
audit intern
fundamentarea alegerii achiziției directe/depășirea 16 auditor, Compartiment
cuantumului de achiziție directă (30.000 euro) pentru un audit intern
cod CPV
Compartiment
personal achiziții
achiziții
existența bazei de date specifice achizițiilor directe 16 auditor, Compartiment
/inexistența unei baze de date automate pentru calculul audit intern
cuantumului încadrării la achiziție directă, pe cod CPV,
într-un an bugetar
Compartiment
personal achiziții
achiziții
identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico- 16 auditor, Compartiment
calitativ, în SEAP/descriere incompletă, neclară a audit intern
produsului în referatul de necesitate
Compartiment
personal achiziții
achiziții
studierea pieței pentru produsul căutat și căutarea 16 auditor, Compartiment
unui raport optim între preț și proprietățile audit intern
produsului/neselectarea raportului optim preț-calitate pe
fondul informațiilor insuficiente despre produs
Compartiment
personal achiziții
achiziții
alegerea furnizorului/imposibilitatea alegerii corecte a 16 auditor, Compartiment
149 | P a g e
furnizorului, din cauza imposibilității de comparare a audit intern

caracteristicilor tehnice ale produselor expuse în SEAP
personal Compartiment
achiziții achiziții
alegerea furnizorului/imposibilitatea alegerii corecte a 16 auditor, Compartiment
furnizorului din cauza posibilelor confuzii legate de audit intern
produs
Compartiment
personal achiziții
achiziții
(sursa: HG. 1086/2013)
În baza programului de audit se va proceda la întocmirea programului preliminar al
intervențiilor la fața locului (tabelul 5.6.1.10. ). În acest program se va prezintă în detaliu
lucrările pe care auditorii își propun să le efectueze: studii, teste, interviuri, cuantificări, toate
validate cu materiale ce probează concluziile auditorilor.
Pentru fiecare activitate din tabelul programului de audit se vor efectua testări, vor avea
loc discuții cu angajații Compartimentului de Achiziții (interviuri), se vor elabora Fișe de
Identificare și Analiză a Problemei (FIAP), se vor colecta dovezi ale constatărilor.
Pentru organizarea testărilor auditorii vor întocmi și liste de verificare ce cuprind pe
fiecare obiectiv în parte și conțin testele care se fac, rezultatele acestora, FIAP și FCRI.
Tabel nr. 5.6.1.10. Programul preliminar al intervențiilor la fața locului
obiective/ risc major tipul verificării locul durat Nr. Test audi
testării a tor
Nr. listă
(h) verificare
resursele umane ale -verificare corespondenței CAP 16 LV 1
Compartimentului de dintre cerințele postului și
Achiziții/neadecvarea pregătirea personalului interviu 1
structurii profesionale cu FIAP 1
necesitățile compartimentului -analiza programe
(personal fără experiență) pregătire personal
MC
fundamentarea alegerii -verificarea includerii CAP 16 LV 2
achiziției directe/depășirea operațiunilor în achiziția
cuantumului de achiziție directă interviu 2
directă (30.000 euro) pentru (șef serv
un cod CPV -verificare centralizării
referatelor de necesitate CAP)
-verificarea creierii unei MC

baze de date proprii pt. Notă de
achizițiile directe în relații 1 (șef
vederea evitării depășirii serv CAP)
pragului
-analiza ROF
150 | P a g e
FIAP 2
existența bazei de date -verificarea existenței de CAP 16 LV 3

specifice achizițiilor directe sistem informatic pentru
/inexistența unei baze de date gestionare bază de date a interviu 3(șef
automate pentru calculul achizițiilor directe serv CAP)
cuantumului încadrării la nota relații 2
achiziție directă, pe cod CPV, (șef serv
într-un an bugetar CAP) MC
FIAP 3
identificarea corectă a -analiza procedeului de CAP 16
produsului d.p.d.v. tehnico- identificare corectă a
calitativ, în SEAP/descriere produsului
incompletă, neclară a LV 4
produsului în referatul de -testarea identificării
produsului interviu 4
necesitate
-testarea pentru achiziție test 1
directă produs cu necesar
nota de
mic,
relații 3
eșantion :produs ,,fuxină
bazică” FIAP 4 MC
- nota de relații privind
selectare în SEAP a
produsului cu cantitate
necesară mică
studierea pieței pentru -modul de analiză a pieței CAP 16 LV 5
produsul căutat și căutarea SEAP de către angajații
unui raport optim între preț compartimentului interviu 5
și proprietățile
-analiza procedeului de interviu 6
produsului/neselectarea
raportului optim preț-calitate obținere raport optim
interviu 7
pe fondul informațiilor preț/calitate
FIAP 5 MC
insuficiente despre produs
alegerea -analiza modului de CAP 16 LV 6
furnizorului/imposibilitatea reperare a caracteristicilor
alegerii corecte a tehnice necesare pentru MC
furnizorului, din cauza produsele expuse în SEAP interviu 8
imposibilității de comparare
a caracteristicilor tehnice ale
produselor expuse în SEAP
FIAP 6
alegerea -analiza modului de evitare CAP 16 LV 7
furnizorului/imposibilitatea a confuziilor
alegerii corecte a caracteristicilor tehnice ale
furnizorului din cauza produselor interviu 9 MC
posibilelor confuzii legate de
produs
151 | P a g e
FIAP 7
(sursa: HG. 1086/2013)
Legendă: CAP- Compartimentul Achiziției Publice; LV –Lista de verificare; MC- Munteanu
Cristiana, auditor; ROF-Regulamentul de Organizare și Funcționare
Listele de verificare se elaborează pentru fiecare obiectiv și cuprind ansamblul de teste,
verificări precum și rezultatele acestora și de asemenea FIAP-urile sau/și FCRI-urile (Ghiță M.,
Nicolau C., Sprânceană M., 2009).
H. Ședința de deschidere
Ședința de deschidere se face cu reprezentanții autorității publice (spitalului- în cazul din
prezenta lucrare) pentru a se discuta scopul auditului, obiectivele care se urmăresc, modalitățile
de lucru. În cadrul aceleiași ședințe sunt prezentați auditorii și se mai stabilește și calendarul
întâlnirilor, astfel încât să nu se inoportuneze activitatea zilnică a compartimentului unde se va
desfășura auditul (Compartimentul de achiziții). De asemenea:
- se stabilesc persoanele care vor fi contactate de auditori;
- se stabilesc condițiile pe care persoana auditată trebuie să le asigure auditorului;
- se prezintă programul de intervenție la fața locului;
- se prezintă spre semnare minuta ședinței de deschidere a misiunii de audit care va conține atât
numele auditorilor care vor participa la misiune, cât și a persoanelor a căror activitate va fi
auditată.
5.6.2. Intervenția la fața locului (munca de teren)
Intervenția la fața locului constă în colectarea dovezilor din care să rezulte starea de fapt
a domeniului auditat. Instrumentele și tehnicile folosite de auditori au fost descrise în
subcapitolul 5.4. Desfășurarea misiunii de audit intern. În cazul interviului, trebuie însă precizăm
că dacă acesta se manifestă printr-o notă explicativă de la persoanele a căror activitate este
auditată, nota explicativă trebuie să aibă următoarele elemente: nume, prenume, funcția
persoanei, denumirea compartimentului din care face parte, enunțul problemei pentru care s-a
solicitat interviul, data și semnătura persoanei în cauză. În cazul în care persoana intervievată
refuză nota explicativă, refuzul se va menționa în raportul de audit.
Așa cum se observă din tabelul 5.6.1.10., documentele care se vor întocmi pentru
colectarea de date în vederea misiunii de audit ,,achiziția publică directă de produse în SEAP”
sunt: 7 liste de verificare ce corespund celor 7 obiective; 9 interviuri din care două pentru șeful
de serviciu al Compartimentului Achiziții; 3 note de relații din care două pentru șeful de serviciu
152 | P a g e
al Compartimentului Achiziții; 7 formulare FIAP corespunzătoare celor 7 obiective ale misiunii;

1 test cu alegere de eșantion.
Din motive deontologice în scopul dezvoltării acestei lucrări, se vor prezenta numai
formularele cele mai reprezentative la nivel practic, fără completarea numelor reale ale
angajaților de la care s-au obținut interviurile și notele de relații. În urma auditului, la nivel de
practică a achizițiilor directe în SEAP, în spital s-au descoperit deficiențe independente de voința
și profesionalismul angajaților din achiziții. De aceea vom prezenta în continuare numai
formularele ce corespund obiectivului ,,identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-
calitativ, în SEAP” (a se vedea tabel 5.6.1.4. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile).
Tabel nr. 5.6.2.1. Lista de verificare 4 (LV4) corespunzătoare obiectivului nr. 4
LISTA VERIFICARE 4 (LV4)
OBIECTIV 4: identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP
ACTIVITATEA DE AUDIT DA NU OBS
a) analiza procedeului de identificare corectă a produsului;
interviu 4
b) analiza colaborării angajaților din achiziții cu x
compartimentele spitalului;
test 1
c) analiza modalității de depistare corectă în SEAP a x
produsului din referatul de necesitate;
d) analiza modalității de depistare corectă în SEAP a x
produsului din referatul de necesitate;
nota de relații 3
e) definirea și determinarea practică a ofertei inacceptabile; x FIAP 13, 14

f) testarea pentru achiziție directă a produsului cu necesar x
lunar mic, eșantion :produs ,,fuxină bazică”
(sursa: HG. 1086/2013)
Tabel nr. 5.6.2.2. Testul 1 pentru obiectivul nr. 4

TESTUL 1
MISIUNEA achiziția publică directă de produse în SEAP
PERIOADA Ianuarie-iunie 2016
AUDITATĂ
OBIECTUL ACHIZIȚIA DIRECTĂ
TESTULUI
OBIECTIVUL IDENTIFICAREA CORECTĂ A PRODUSULUI D.P.D.V. TEHNICO-
TESTULUI CALITATIV, ÎN SEAP
DESCRIEREA Populația de efectuare a testului este reprezentată de documentele aferente și
153 | P a g e
TESTULUI procedeele prin care angajații care practică achiziția directă, depistează furnizorii de
produse care corespund necesităților spitalului, în prima jumătate al anului 2016.
Eșantionul s-a alcătuit din documentele primului trimestru, în proporție de 100%
pentru un produs relevant d.p.d.v. al cantității mici necesare spitalului. Auditorul a
considerat reperul ,,fuxină bazică” reprezentativ pentru produsele care se
achiziționează lunar în spital, dar într-o cantitate mică.
Testarea a urmărit modul în care angajații ce efectuează achiziția publică în SEAP
depistează produsul în mod corect la nivelul spitalului și modul în care se reușește
cumpărarea prin achiziție directă a cantităților mici din acesta.
Testarea a urmărit elementele stabilite în Lista verificare 4 și anume:
a) analiza procedeului de identificare corectă a produsului;
b) analiza colaborării angajaților din achiziții cu compartimentele spitalului;
c) analiza modalității de depistare corectă în SEAP a produsului din referatul de
necesitate;
d) definirea și determinarea practică a ofertei inacceptabile;
e) testarea pentru achiziție directă a produsului cu necesar lunar mic, eșantion:
produs ,,fuxină bazică”
A fost solicitată notă de relații de la salariatul din cadrul Compartimentului
Achiziții, care ocupă cu procurarea prin achiziție directă a produsului ,,fuxină
bazică”.
CONSTATĂRI Achiziționarea de cantități mici de produse în SEAP se realizează greu; este
condiționată deseori de către furnizori, de achiziția unei cantități mai mari. Sunt
generate multe refuzuri în SEAP de către ofertanți din cauza cantităților mici.
CONCLUZII Pe baza testului 1, s-a întocmit FIAP-ul 13, 14
(sursa: HG. 1086/2013)
Tabel nr. 5.6.2.3. Nota de relații nr. 3

NOTA DE RELAȚII NR. 3
privind modalitatea de achiziție directă în SEAP a cantităților mici de produse,
adresată doamnei Lazăr Cristina-economist specialist IIA în cadrul Compartimentului Achiziții
Întrebarea 1: De cât timp participați la achizițiile directe?
Răspuns 1: Lucrez în Compartimentul de Achiziții de 10 ani.
Întrebarea 2: Cunoașteți ultimele modificări ale legislației europene și naționale cu privire

la achizițiile publice?
Răspuns 2:Da cunosc legislația, precum și ultimele modificări ale acesteia.
Întrebarea 3: Produsul ,,fuxină bazică” se încadrează în cuantumul achiziției directe? Argumentați!

Răspuns 3: Produsul ,,fuxină bazică” se încadrează în cuantumul achiziției directe deoarece necesarul
154 | P a g e
anual al spitalului pentru acest produs este de 1200 grame, adică 200 grame pe lună. Prețul total al acestui
produs nu depășește 30.000 euro pentru a face obiectul unei alte proceduri.
Întrebarea 4: Întâmpinați probleme la reperarea corectă a produselor necesare desfășurării activității

spitalului? Explicați cauzele.
Răspuns 4: Da, întâmpin. Pe referatele de necesitate, în cele mai multe cazuri nu sunt specificate
caracteristicile produsului (dimensiuni, material, tip de produs, etc). Uneori nu sunt specificate nici
cantitățile. În SEAP de asemenea nu sunt descrise prea amplu produsele afișate, de către ofertanți.
Întrebarea 5: Cum rezolvați cerințele referatului de necesitate când întâmpinați probleme la reperarea
corectă a produselor?
Răspuns 5: Contactez secția spitalului care solicită produsul și cer informații suplimentare. Odată reperat
corect produsul, studiez piața SEAP pentru produsul respectiv; eventual contactez și furnizorii pentru a
obține informații despre produsul căutat, dacă informațiile din SEAP nu sunt concludente. Apoi aleg
furnizorul în funcție de prețul cel mai mic și de condiții de calitate a produsului și inițiez/parcurg pașii
caracteristici achiziției directe în SEAP.
Întrebarea 6: De ce în cazul produsului ,,fuxină bazică”, ați achiziționat o cantitate mai mare, decât cea
cerută în referatul de necesitate al unuia dintre laboratoarele spitalului?
Răspuns 6: În referatul de necesitate cantitatea solicitată este 200 grame. În data primirii spre rezolvare a
referatului, în SEAP, ofertantul care avea produsul ,,fuxină bazică” la prețul cel mai mic și cu calitate
superioară, era firma ,,x”. În urma inițierii achiziției directe din partea spitalului, ofertantul a respins în
primă fază cererea, motivul refuzului fiind rentabilitatea, costurile de transport ale produsului. Vă anexez
la prezenta notă de relații, refuzul ofertantului. După refuzul în SEAP, am fost contactată telefonic de
furnizor, și mi s-a explicat că o comandă minimă trebuie să fie de 600 grame. Am cerut acceptul șefului
de secție și a conducerii și am achiziționat 600 grame, nu 200 grame.
Întrebarea 7: Mai aveți ceva de adăugat?

Răspuns 7: Da. Mai există și alte produse de genul fuxinei bazice. În ce privește referatele de necesitate,
acestea nu sunt întocmite într-un mod clar, cu multe amănunte, așa încât să se poată realiza în mod optim
achiziția directă.
(sursa: HG. 1086/2013)
În ceea ce privește testul cuprins în programul preliminar al intervențiilor la fața locului
(tabel 5.6.1.10.), acesta se bazează pe lucrul cu eșantion. De aceea trebuie să aducem în discuție
eșantionarea din domeniul auditului, parte importantă a acestei munci. În cazul unei necesități
impetuoase de colectare de probe care să certifice concluziile auditorului, pentru evitarea
obținerii unei opinii neadecvate și obținerii unei bune evidențieri a obiectivelor auditabile,
trebuie ca eșantioanele să fie bine alese (în cazul de față, eșantionul este reprezentat de produsul
fuxină bazică). În caz contrar pot interveni riscurile de audit. Riscul de audit poate fi definit ca
exprimarea unei opinii neadecvate de audit și are trei componente:
155 | P a g e
- riscul inerent - ce reprezintă posibilitatea ca o categorie de operațiuni să aibă erori destul de

importante;
- riscul de control - ce constă în faptul că o eroare importantă dintr-o categorie de operațiuni nu
este descoperită/prevenită;
- riscul de nedescoperire - ceea ce înseamnă că prin acțiunile sale din misiunea de audit,
auditorul nu reușește să detecteze o eroare importantă a segmentului auditat.
Riscul de audit, care cuprinde cele trei componente, trebuie să fie mai mic de 5%.
Pentru o mai bună înțelegere a colectării de date prin eșantion, se impune definirea unor
noțiuni legate de acesta, stipulate și în standardele internaționale de audit. Astfel:
- unitatea de eșantionare = este totalitatea elementelor dintr-o populație;
- populația = set de date total din care auditorul selectează o parte, adică un eșantion, despre care
dorește să formuleze concluzii;
- risc de eșantionare = auditorul poate ajunge la o concluzie diferită pe baza unui eșantion, față
de concluzia la care ar ajunge dacă ar studia toată populația (ISA 530).
Tabel nr. 5.6.2.4. Fișa de identificare și analiză a problemei, pentru obiectivul
,,identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP”
AUDITATĂ
PROBLEMA Neconcordanța dintre referatul de necesitate și achiziția directă din SEAP
CONSTATARE Din examinarea notei de relații, a testului efectuat și a actelor aferente, s-a
constatat că s-a achiziționat un tip de produs al cărui necesar nu corespunde cu
achiziția directă.
CAUZE referate de necesitate incomplete/neclare la nivel de spital
cantități mici de produse care implică nerentabilitate pentru ofertanți și în
consecință refuzuri de achiziție
CONSECINȚE timp mult investit într-o singură achiziție directă
penurie de produse la nivelul spitalului
condiționarea cumpărării din partea ofertantului a unei cantități mai mari de
produs
RECOMANDĂRI studierea posibilității înlocuirii produsului cu unul similar dar care să nu
provoace probleme organizatorice, sau de natură bănească, autorității
contractante
redactarea în amănunt a referatelor de necesitate din partea secțiilor spitalului
(sursa: HG. 1086/2013)
156 | P a g e
Eșantionarea poate fi statistică sau non-statistică. Cea statistică este aceea în care selecția
eșantionului se face în mod aleatoriu și se folosește teoria probabilității pentru a evalua
rezultatele eșantionării. Este important de asemenea să fie aleasă o populație adecvată de studiu,
din care să fie ales un eșantion relevant ca frecvență și volum.
În cazul achiziției directe din SEAP, având în vedere obiectivele misiunii pentru spital,
opinăm că trebuie aleasă populația produselor care pun în dificultate lucrătorul din achiziții prin
cantitatea mică necesară a produselor respective și frecvența folosirii acelui produs. De aceea
poate fi ales produsul ,,fuxină bazică” ca eșantion de testare pentru achiziția publică în SEAP.
Acest produs de natura reactivilor de laborator, se folosește în laboratoarele spitalului într-o
cantitate lunară mică (a se vedea subcapitolul 5.5. Cadrul teoretic și empiric de desfășurare a
achiziției directe în spitale, explicarea ofertei inacceptabile). Cantitatea lunară necesară mică, așa
cum reiese din Nota de relații nr. 3, creează probleme de achiziționare.
În urma muncii de teren depuse de auditor pentru activitatea ,,identificarea corectă a
produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP”, se va întocmi fișa de identificare și analiză a
problemei, după modelul prezentat în tabelul de mai jos.
După terminarea tuturor operațiunilor de pe teren, auditorii vor întocmi nota
centralizatoare a documentelor de lucru, în care se vor sintetiza pentru fiecare obiectiv
constatările negative și pozitive și de asemenea se înscriu toate documentele care demonstrează
constatările.
În urma îndeplinirii tuturor obiectivelor din cadrul misiunii de audit, se va proceda la
închiderea ședinței. Rolul ședinței de închidere este de fi prezentate managementului entității
auditate, opinia auditorilor interni și recomandările finale. Se va prezenta raportul intermediar de
audit. La rândul ei, conducerea entității își va declara părerea cu privire la constatările
auditorilor, iar raportul intermediar de audit, devine raport de audit intern final. Ultimul pas din
acțiunea de pe teren, este semnarea minutei ședinței de închidere (Tabel nr. 5.6.2.5.).
Tabel nr. 5.6.2.5. Minuta ședinței de închidere
AUDITATĂ
ÎNTOCMIT Munteanu Cristiana -auditor
Avizat Frențiu Ioan-șef serv. Audit Intern
Data 3 iulie 2016
Lista participanților Manager spital
157 | P a g e
Director Economic
Șef Compartiment Achiziții
Stenograma ședinței -Au fost prezentate obiectivele auditate și constatările pentru acestea
-S-a discutat fiecare deficiență în parte și s-au prezentat recomandările
pentru eliminarea deficiențelor constatate
-În ședința de închidere compartimentul auditat și conducerea instituției
și-au însușit constatările echipei de auditori
-Proiectul Raportului de audit devine Raport de Audit final și va fi însoțit
de o sinteză
(sursa: HG. 1086/2013)
5.6.3. Elaborarea raportului public intern. Urmărirea recomandărilor
La sfârșitul misiunii de audit public intern, auditorii vor elabora raportul intermediar de
audit care se va întocmi respectându-se următoarele premise: constatările să aparțină obiectivelor
misiunii de audit și să fie prezentate într-un mod care nu dă naștere la contestații; recomandările
să aibă legătură cu constatările și să servească reducerii riscurilor; raportul să prezinte opinii
bazate pe dovezi, într-un limbaj uzual, fără expresii care să dea naștere la interpretări (se pare, în
general, uneori, etc); raportul să aibă la bază FIAP și dovezile rezultate din actele auditate; se vor
evidenția îmbunătățirile constatate care au avut loc de la ultimul audit.
RAPORTUL INTERMEDIAR DE AUDIT
STRUCTURA AUDITATĂ: COMPARTIMENTUL DE ACHIZIȚII PUBLICE
MISIUNEA DE AUDIT: ACHIZIȚIA PUBLICĂ DIRECTĂ DE PRODUSE ÎN SEAP
ECHIPA DE AUDITARE: Munteanu Cristiana-auditor, Frențiu Ioan-șef serv. Audit Intern
Ordinul de efectuare a misiunii de audit - Ordinul de serviciu nr. 2104/20XX.
Baza legală a acţiunii de audit:
- Planul de audit intern pentru anul 2009, aprobat de conducerea instituției;
- Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările si completările ulterioare;
- OMFP nr. 38/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 672/2002, cu
modificările si completările ulterioare;
- Ordinul prin care se aprobă Normele proprii de exercitare a auditului intern în cadrul entităţii
publice.
Durata acțiunii de audit: 15 iulie-4 august a.c.
Perioada supusă auditării: primul trimestru al anului în curs (lunile ianuarie, februarie, martie)
Scopul misiunii de audit intern:
158 | P a g e
- evaluarea activității de achiziţii publice directe ale spitalului în ceea ce priveşte respectarea
condiţiilor de legalitate, economicitate;
- corectarea neregulilor dacă acestea sunt constatate;
- de a formula recomandări.
Obiectivele misiunii de audit intern:
1. organizarea activității de achiziții publice directe
2. programul de achiziții publice
3. organizarea sistemului informatic
4. pregătirea și lansarea în SEAP a achiziției directe de produse
5. administrarea achiziției publice
Tipul de auditare: audit al performanței operaționale-de testare a eficienței și eficacității
achiziției directe; audit de conformitate-de respectare a principiilor, legilor, normelor
metodologice în ce privește achiziția publică
Tehnici si instrumente de audit utilizate:
- analiză, comparare, confirmare, examinare, punere de acord;
- testarea pentru urmărirea detectării erorilor sau a iregularităţilor;
- interviul pentru clarificarea unor aspecte legate de organizarea şi desfăşurarea activităţii din
achizițiile publice;
- eşantionarea pentru analiza întocmirii documentelor specifice achizițiilor directe;
- observarea fizică în vederea formării unei păreri proprii auditorului despre realitatea de pe teren
a achiziției publice;
- liste de verificare pentru stabilirea activităților de audit care se vor efectua;
- note de relații pentru lămurirea aspectelor legate de activități, documente și reguli ale achiziției
publice directe efectuate în SEAP;
- FIAP întocmite pentru evidențierea neregulilor sau riscurilor posibile.
Documente analizate/verificate la fața locului:
- ROF-ul și fişele posturilor;
- legislaţia in vigoare cu privire la achiziţiile publice;
- Programul de achiziţii publice întocmit şi aprobat;
- rapoartele de audit anterior întocmite de auditorii interni ai instituției și de alte structuri externe.
Materiale întocmite pe timpul auditării:
- documente de lucru specifice achiziției publice directe;
- teste pentru descrierea activităţilor auditate;
159 | P a g e
- fişe de identificare si analiză a problemelor constatate (FIAP);

- liste de verificare pe obiective (LV);
- note de relații adresate angajaților Compartimentului de Achiziții Publice
- programul preliminar al intervențiilor la fața locului;
- raportul intermediar de audit;
- minutele şedinţelor de deschidere și închidere.
(Nota autorului prezentei lucrări: în continuare, în raportul intermediar de audit se vor descrie
toate obiectivele, dar în scopul dezvoltării prezentei lucrări vom descrie mai jos doar activitatea
auditabilă ,, identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP” din tabelul
5.6.1.4. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile)
Activitatea ,, identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-calitativ, în SEAP”
Pentru achiziția publică directă, identificarea corectă a produsului d.p.d.v. tehnico-
calitativ, în SEAP, este o condiție de bază a rezolvării necesităților structurilor interne ale
spitalului (secțiile spitalului). Nefiind o activitate special reglementată de legile și normele
metodologice în vigoare, auditorii au constatat necesitatea verificării modului de rezolvare a
acestei activități. În acest sens s-a procedat la:
- verificarea planului anual de achiziții pentru a putea observa justețea includerii/neincluderii în
achiziția directă a produsului considerat eșantion;
- analiza cunoașterii legislației de către angajații Compartimentului de Achiziții Publice;
- s-au vizualizat toate referatele corespunzătoare achizițiilor publice directe în perioada
03.01.2016-30.06.2016;
- s-a efectuat testare asupra: analizei colaborării angajaților din achiziții cu compartimentele
spitalului, analizei modalității de depistare corectă în SEAP a produsului din referatul de
necesitate, definirii și determinării practice a ofertei inacceptabile;
- s-a efectuat testare prin sondaj pentru achizițiile directe ce au la bază o necesitate lunară mică,
și anume s-a analizat exemplul reperului ,,fuxină bazică”; pentru edificarea auditorului s-a
solicitat nota de relații 3.
Cauze:
Din analiza efectuată de echipa de auditori, au rezultat următoarele aspecte negative:
1) referatele de necesitate nu sunt întocmite detaliat de către secțiile spitalului, așa încât să
permită angajaților din achiziții rezolvarea eficientă a necesității;
160 | P a g e
2) referatele de necesitate neclare ale instituției coroborate cu descrierea insuficientă a

produselor în SEAP duc la alocarea unui timp lung pentru rezolvare, ceea ce are ca efect lipsirea
secțiilor spitalului de produsele necesare.
Consecințe:
1) rezolvarea necesităților de achiziție directă, în timp lung;
2) inexistența de produse necesare desfășurării activității spitalului;
3) refuzuri ale ofertanților în SEAP
4) condiționarea din partea ofertanților din SEAP a cumpărării unei cantități mai mari de produs,
motivul fiind nerentabilitatea economice a expedierii unei cantități mici de produs (costuri mari
de transport pentru produs ieftin cerut în cantități mici)
5) ,,forțarea” autorității de către ofertanți, de a cumpăra în SEAP o cantitate mai mare din cauza
prețului mic al produsului.
Recomandări:
- studierea posibilității înlocuirii produsului cu unul similar dar care să nu provoace probleme
organizatorice, sau de natură bănească, autorității contractante
- redactarea în amănunt a referatelor de necesitate din partea secțiilor spitalului.
Consecințele și recomandările au la bază FIAP nr. 5, în urma activității de pe teren a echipei de
auditori.
Aspecte pozitive:
- cunoașterea legislației de către angajații Compartimentului de Achiziții Publice;
- studierea temeinică a pieței SEAP de către angajați, în scopul nerisipirii fondurilor publice;
- perseverența angajaților Compartimentului de Achiziții Publice de a rezolva necesitățile din
referatele de necesitate.
Facem precizarea că în practică raportul de audit trebuie să fie semnat pe fiecare pagină de către
echipa de auditori. După prezentarea raportului intermediar de audit, acceptării acestuia, el se va
transforma în raportul final de audit pentru misiunea respectivă.
Această etapă, are ca scop asigurarea că recomandările făcute de către echipa de auditori
și care se regăsesc în raportul de audit, sunt aplicate. Un alt obiectiv al acestei etape este
asigurarea că managementul instituției publice a înțeles și acceptat riscul de neaplicare a
recomandărilor, precum și consecințele ce rezultă din neaplicarea acestora. Pentru această ultimă
etapă de audit public intern se întocmește calendarul implementării recomandărilor (Tabel nr.
5.6.2.6.) și fişa de urmărire a recomandărilor (Tabel nr. 5.6.2.7 ), de mai jos.
161 | P a g e
Tabel nr. 5.6.2.6. Calendarul implementării recomandărilor

Recomandarea Plan acțiune Calendarul Responsabil cu
implementării implementarea
studierea posibilității înlocuirii desemnarea a 3 05.08.2016 Șef Compartiment
produsului cu unul similar dar care persoane pentru Achiziții Publice
să nu provoace probleme găsirea de produse
organizatorice, sau de natură similare Angajat 1 din CAP
bănească, autorității contractante Angajat 2 din CAP
redactarea în amănunt a referatelor desemnarea a 2 05.08.2016 Angajat 4 din CAP
de necesitate din partea secțiilor persoane pentru
spitalului contactarea secțiilor Angajat 5 din CAP
ce emit referate
incomplete/neclare
(sursa: HG. 1086/2013)
Tabel nr. 5.6.2.7. Fişa de urmărire a recomandărilor
Recomandarea I. I.P. N.I Data planificată/data
implementării
studierea posibilității înlocuirii produsului cu unul
similar dar care să nu provoace probleme
organizatorice, sau de natură bănească, autorității X 15.08.2016
contractante
redactarea în amănunt a referatelor de necesitate din 15.08.2016
partea secțiilor spitalului
X
(sursa: HG. 1086/2013)
Legendă: I = Implementat; I.P. = Implementat parțial; N.I. = Neimplementat
De asemenea, pentru definitivarea activității de audit se mai întocmesc: fișele de evaluare
a performanțelor auditorilor interni de către șeful Compartimentului de Audit Intern; fișa de
evaluare a misiunii de audit; fişa de evaluare a misiunii de audit de către structura auditată sub
forma unor întrebări, care să asigure un feedback a activității a misiunii de audit.
În tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene s-au adoptat principii care se reflectă în
multe domenii, inclusiv în domeniul achizițiilor publice. Astfel în 2014 s-au adoptat Directiva
2014/24/UE, Directiva 2014/25/UE și Directiva 2014/23/UE pentru schimbarea unor concepte de
operare în domeniul de aprovizionare a instituțiilor publice. Tranpunerea recomandărilor
Directivei 2014/24/UE, în legislația românească, a avut în vedere sintetizarea principiilor
nediscriminării, tratamentului egal, transparenței, proporționalității, recunoașterii reciproce,
eficienței fondurilor publice, asumării răspunderii, la care se mai adaugă și principii deontologice
ce privesc achizițiile publice: imparțialitatea, evitarea concurenței neloiale, confidențialitatea.
162 | P a g e
În OUG nr. 34/2006 precum și în Normele de aplicare a acesteia, se detaliază modalitățile

în care se desfășoară etapele procesului de achiziție, se definesc unele noțiuni cum sunt ,,oferta
inacceptabilă” și ,,oferta neconformă”.
Foarte importantă pentru procedura de achiziție publică, este eliminarea fraudei, iar
pentru aceasta trebuie cunoscute modalitățile practicate de fraudare: oferta închisă, alternarea
ofertei, împărțirea pieței, oferta discrepantă, manipularea ofertelor, nedeclararea conflictului de
interese, etc. . Fraudarea în procedurile de achiziție este posibilă pentru că există oportunități
care dau ocazia ca frauda să se manifeste, cum ar fi spre exemplu controlul intern destul de slab
din cadrul autorității contractante, dar și un audit intern care se desfășoară pe baza misiunilor
primite care sunt destul de rare în ce privește achizițiile publice. Chiar dacă misiunile de audit pe
achiziții ar fi dese, intervine priceperea auditorului. Pentru a putea audita acest sector, persoana
care efectuează auditul trebuie să fie o bună cunoscătoare a modului legal de desfășurare a
procedurilor precum și o cunoscătoare a platformei SEAP pe care achiziția se desfășoară.
Auditorul trebuie să observe desfășurarea procesului de achiziție la fața locului, prin munca de
pe teren, dar trebuie să știe și să verifice elemente istorice ale procesului de achiziție care rezultă
din platforma electronică de desfășurare a achizițiilor.
Prin prisma codului deontologic, auditorul nu stabilește vinovății și nu sancționează
persoanele vinovate de producerea unui eveniment nedorit. El redă fidel pentru echipa
managerială stările de fapt constatate cu prilejul auditului.
Desfășurarea misiunii de audit are la bază norme în care sunt descrise în amănunt
modalitățile de desfășurare a misiunii și etapele acesteia. O parte deosebit de importantă a unei
misiuni de audit este analiza riscurilor care pot să apară în urma desfășurării unei proces
economic desfășurat de către o entitate economică publică. Riscurile achiziției care s-au observat
din practica compartimentelor de achiziții sunt multiple, cele mai des întâlnite fiind cele legate
de confuzii asupra caracteristicilor produselor.
163 | P a g e
CAPITOLUL VI - COMPARAREA CADRULUI DE FUNCȚIONARE AL AUDITULUI

ACHIZIȚIILOR ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA, CU
CEL DIN ȚĂRILE U.E.
6.1. Considerații generale
Reforma administrației publice este pe agenda de actualități a tuturor statelor europene,
având în vedere schimbările economice naționale și internaționale și având în vedere necesitatea
de livrare rapidă a serviciilor cerute în prezent. În mod evident, adaptarea răspunsului instituției
publice la cerințele publicului larg, presupune ca instituția să cunoască riscurile care pot
interveni în activitatea sa, iar aici intervine auditul public intern.
Atât în țara noastră cât și în țările europene, asistăm la o presiune marcantă asupra
finanțelor publice, produsă de factori a căror probabilitate este greu de calculat, de tipul unei
crize economice generalizate cum a fost cea declanșată în anul 2008. Din acest motiv, autoritățile
publice sunt puse în situația de a cheltui foarte eficient banul public și de a se baza foarte mult pe
o bună guvernanță la care o contribuție importantă poate fi adusă de sistemul de control și de
audit. În acest sens fiecare țară membră UE și-a proiectat un sistem de control și audit propriu,
adecvat situației economice, proiecție făcută de specialiști în domeniu, care caută soluții pentru
problemele apărute în contexte economice noi. Sistemele de control ale țărilor membre UE au
fost comparate la reuniunile europene de lucru, fiecare țară aducându-și contribuția la
îmbunătățirea regulilor generale ale auditului intern și la direcțiile viitoare pe care acesta le va
lua în funcție de evoluția instituțiilor publice. Un sistem de control intern dezvoltat al instituțiilor
publice, va fi un catalizator puternic al legăturii dintre instituția publică și segmentul de populație
pe care îl deservește aceasta. Un audit intern performant și uniform va conduce la servicii cu
aceeași calitate în instituții similare europene. Este important ca instituțiile publice din țările
membre UE să aibă un audit intern uniformizat, pentru că numai așa, cetățenii vor beneficia de
servicii publice uniforme, pe întreg teritoriul european. Când vorbim despre audit intern uniform
al instituțiilor publice din Europa, ne referim nu la particularitățile specifice ale acestuia generate
de economia țării respective, ci la axele generale de manifestare ale auditului, la principii, la
scopurile auditului și nu în ultimul rând la performanța sa. Provocările comune ale auditului
intern european sunt date de probleme comune ale instituțiilor în care acesta se desfășoară, dar și
de ideile inovatoare care ar putea fi adoptate și de alte țări, prin schimburi de experiență în
domeniul auditului.
În condițiile în care în ultimii ani s-a asistat la tendința descentralizării economice a
autorităților publice cum este în cazul Italiei, Spaniei sau României, evident și evoluția auditului
164 | P a g e
intern al acestora a trebuit să aibă o altă traiectorie, pentru a răspunde necesităților autorității
publice. Controalele interne și auditul intern nu pot fi separate de activitățile în schimbare ale
unei autorități publice. Reforma auditului intern se va face în funcție de modificarea statusului și
funcționării entității descentralizate, pentru ca auditul să poată răspunde în orice moment
cerințelor acesteia. Descentralizarea administrativă va determina și condițiile în care se concepe
sistemul de control intern. Majoritatea țărilor europene își descriu structura ca fiind ierarhică, cu
administrația organizată pe portofolii ministeriale/sectoriale, cu instituții și agenții subordonate.
În Olanda spre exemplu au fost înființate 40 de agenții interne pentru activitățile de
implementare a managementului operațional, care răspund politic ministerului respectiv de care
aparțin. În Suedia, dimpotrivă, activitatea administrativă este desfășurată de agenții centrale
independente față de ministere, iar șefii acestora răspund numai în fața guvernului și nu în fața
respectivului minister (Comisia Europeană, Compendiu al sistemelor de control public intern în
statele membre ale uniunii europene, 2012).
6.2. Conceptele de control intern și audit, la nivel european
În țările europene, toate disciplinele economice care vizează controlul, indiferent că este
vorba despre control financiar preventiv, control intern sau audit, sunt concepute în mod diferit.
Nevoia de stabilire diferită a acestora, modul de abordare, sunt formulate distinct în funcție de
necesitățile de control și de specificul economic al țării în ultimă instanță (Ghiță E., 2007).
Controlul intern spre exemplu, în unele țări este exercitat de instituții independente față
de cele controlate. Așa este în Spania sau Luxemburg, unde controlul intern este definit ca fiind
întregul sistem de control al administrației, sau ca sumă a tuturor instituțiilor care participă la
controlarea fondurilor publice. În alte țări, mai ales acolo unde s-a produs fenomenul de
descentralizare, controlul este parte integrantă a administrației instituției publice. La fel și în țări
cum ar fi Marea Britanie, Olanda, Danemarca, controlul intern are rolul de asigurare a
îndeplinirii obiectivelor entității publice în condiții de eficiență, economie și eficacitate. În
Portugalia sau Franța deși existau instituții de control puternice, totuși s-a preferat
descentralizarea controlului ex ante, și s-a pus accentul pe creșterea responsabilității managerilor
publici.
În privința legislației, controlului intern, lucrurile stau și mai diferit. În țările cu control
descentralizat, se simte nevoia ca acest control fie să aibă propria bază legală, sau să fie formulat
în baza legală a instituțiilor publice. În Finlanda spre exemplu, reglementările despre controlul
intern sunt stipulate în legea bugetului. În alte țări controlul intern nu este obiectul unor legi
165 | P a g e
speciale, dar există un cadru clar al acestuia ca de exemplu în Danemarca, unde există ghidul
responsabilității de management care face referire și la control intern.
În ceea ce privește auditul intern, acesta reprezintă o funcție existentă în marea majoritate
a țărilor europene. Grecia spre exemplu a adoptat o lege nouă, specială, pentru crearea auditului
intern. Sistemul economic spaniol, acordă o importanță crescută controlului ex ante pe care îl
denumește control preliminar al legalității, dar implementează și auditul pentru activitățile
financiare publice. Implementarea este făcută de către organismul de supraveghere ,,Controlul
General al Administrației de Stat” cu acronimul IGAE (Intervención General de la
Administración del Estado), organism autonom.
În Franța, auditul intern există în cadrul tuturor ministerelor precum și în cadrul
instituțiilor subordonate respectivelor ministere, fiind axat pe eficiența sistemelor de control
intern.
În Anglia, auditul intern nu este o cerință legală, dar este prevăzut de toate organismele
guvernamentale.
În toate țările care au legislație specială pentru auditul intern, la baza acestor legi stau
standardele exprimate de Institutul Auditorilor Interni (IIA) construite pe modelul COSO ce are
ca linii principale eficiența/eficacitatea activităților, realitatea rapoartelor financiare,
conformitatea cu legile/regulamentele. O astfel de țară este România, în care structurile de audit
public intern există în cadrul tuturor autorităților publice și au aceleași atribuțiuni legate de
eficiență, eficacitate, economie și respectarea legii. De asemenea în țara noastră auditul intern se
aplică și administrațiilor locale cum ar fi primăriile, cărora li se permite să coopereze în cadrul
unei structuri și să apeleze la un serviciu comun de audit. În schimb, în Suedia, administrațiile
respective sunt obligate să aibă doar câteva structuri care activează în domenii mai complexe cu
transferuri mari de fonduri. În Belgia auditul intern se poate organiza în trei moduri: poate fi
efectuat de către un serviciu de audit permanent dedicat unei instituții, sau de către un serviciu de
audit permanent comun mai multor instituții, sau autoritățile pot apela pentru audit intern la un
serviciu independent extern.
În aproape toate țările membre UE, există o instituție supremă de audit care evaluează
activitatea de audit intern din instituții, pe baza planului anual al activității de audit. Este cazul
Republicii Malta. În alte țări se pun la dispoziția instituției supreme de audit planul anual al
auditului și rapoartele de audit întocmite.
În majoritatea țărilor europene, auditul public intern vizează: respectarea reglementărilor
financiare generale ale țării respective și pe cele particulare ale entității publice; detectarea de
166 | P a g e
riscuri; performanța managementului; verificarea activităților bugetare și a respectării bugetului,

a conformității acestora.
În multe țări însă obiectivele controlului intern se regăsesc și în auditul intern. Acest fapt
a dus la înființarea unor entități centrale de armonizare a celor două activități de control, în țări
ca Slovenia, Portugalia sau Olanda și Finlanda.
Este necesară îmbunătățirea calității auditului, mai ales în ceea ce privește monitorizarea
cheltuirii banilor publici și a execuției bugetare. În acest sens, în țări precum Letonia, Cehia,
Slovacia, se avea în plan simplificarea și eficientizarea muncii de audit public intern din sectorul
public.
Dincolo de traiectoriile diferite urmate de controlul intern și auditul public intern al
diferitelor țări din Europa, în funcție de condițiile specifice, există multe similarități care pot sta
la baza unei experiențe comune europene, experiență ce va duce la îmbunătățirea sistemelor de
control. Acest lucru se va putea face prin organizarea la nivel european, de întâlniri profesionale,
schimburi de experiență, reuniuni cu diferite teme, toate acestea având ca scop evoluția auditului
public intern în contextul economiei actuale (Comisia Europeană, Compendiu al sistemelor de
control public intern în statele membre ale uniunii europene, 2012).
6.3. Auditul public intern al unor țări europene
În Europa s-a dat o nouă dimensiune auditului intern din instituțiile publice, prin faptul că
acesta este din ce în ce mai mult orientat către conceptul ,,valoare pentru bani”. Acest concept
este unul dintre rezultatele achiziției publice, care trebuie să fie în atenția auditorilor instituției
publice. Conceptul reprezintă un ansamblu de factori ai costului și de factori non-cost care
împreună vor contribui la obținerea unui optim al achiziției publice pentru autoritatea
contractată. Cu alte cuvinte, sintagma ,,valoare pentru bani” se referă la plierea cât mai exactă a
produselor/serviciilor/lucrărilor achiziționate, pe necesitatea entității publice. Această idee, de a
da banilor valoare mare, ar trebui să fie o preocupare de bază a personalului din achizițiile
publice, mai ales în instituții importante la nivelul unei țări, cum este cazul spitalelor. Din punct
de vedere al auditului intern al unui spital, formarea unei opinii pentru conceptul ,,valoare pentru
bani” este greu de transpus în date cuantificabile, din cauza multitudinii factorilor de cost și non-
cost care participă la definirea valorii produsului specific spitalului, mai ales a valorii calitative a
acestuia.
Așa cum se specifică în standardele de audit internaționale, o cerință a auditului intern
este asigurarea calității în interiorul instituției publice. Cu alte cuvinte, auditul intern trebuie să
167 | P a g e
verifice printre alte standarde de calitate și respectarea standardelor de calitate a managementului

instituției publice.
În anul 2012 fost elaborat standardul european EN 15224:2012, scopul acestuia fiind
managementul calității pentru domeniul sănătății. Acest standard trebuie să verifice capacitatea
sistemului de sănătate de a oferi servicii de sănătate care să îndeplinească cerințele pacienților,
care țin de un bun management. Ținând cont de standardele internaționale de asigurare a calității
sistemului de sănătate, fiecare țară europeană și-a dezvoltat propriul sistem de monitorizare a
achizițiilor publice (Epure D. T.-coordonator, Micu A., Căpățînă Al., 2013).
Franța are spre exemplu o tradiție de lungă durată în ce privește controlul afacerilor
publice, tradiție materializată în legile ce reglementează activitatea funcționarilor publici sau în
Codul privind Contractele de Achiziții Publice. În 2006 a fost regândit managementul
cheltuielilor publice și rolul principalilor factori implicați, prin intermediul noilor legi bugetare.
Legea bugetară franceză (La loi organique relative aux lois de finances-LOLF) a organizat
contabilitatea pe trei niveluri: contabilitatea generală bazată pe contabilitatea angajamentelor
bugetare, contabilitatea bugetară și contabilitatea de analiză a costurilor. Operațiunile
contabilității publice ce rezultă din implementarea bugetară, în Franța, sunt în responsabilitatea
ofiţerilor contabili publici și a ofiţerilor de autorizare. Prin prisma organizării pe trei nivele a
contabilității, sistemul de control intern este aplicabil tuturor proceselor contabile din zona
bugetară, întocmindu-se apoi rapoarte anuale de performanță (RAP) pentru cheltuielile
contractate pe diferite domenii, inclusiv în sănătate.
În ceea ce privește auditul public, una din instituțiile franceze ce activează în această
zonă este de Comitetul Interministerial pentru Audit de Programe (Le Comité interministériel
dáudit des programmes - CIAP). Acesta este acreditat de statul francez să evalueze în fiecare
domeniu aplicarea legilor economice și să se asigure în ce privește relevanța/fiabilitatea
informațiilor furnizate de rapoartele de audit.
În Germania, fiind stat federal, auditul intern este efectuat în toate departamentele
administrației federale și are la bază recomandările Administrației Federale pentru audit intern.
Auditul intern este orientat spre studiul raportului cost/beneficiu, a riscurilor și elaborează un
catalog al subiectelor auditabile pe care construiește planul de audit. Auditul intern german poate
lua forma auditului de conformitate și în general se concentrează pe: legalitate, securitate,
eficiență a costurilor (Comisia Europeană, Compendiu al sistemelor de control public intern în
statele membre ale uniunii europene, 2012).
168 | P a g e
În Grecia, auditul intern este reglementat de Legea 3492/2006, ca fiind o activitate care
oferă asigurarea unui management și control intern adecvate, cu scopul de a ajuta entitatea
publică de a-și atinge scopurile, de a eficientiza procesele economice interioare. Legea auditului
intern, a instituit unități de audit intern la nivelul fiecărui minister și a regiunilor din țară. Aceste
unități de audit intern, au în activitatea sa următoarele repere: fluxurile de informații spre
Direcția Generală de Audituri Financiare; corecțiile financiare care se impun în cazul
identificării de nereguli la nivel individual sau sistemic din cadrul serviciilor supravegheate de
unitatea respectivă de audit intern.
For suprem, Direcția Generală de Audituri Financiare: dirijează organizarea internă,
operarea internă, competențele unităților de audit intern; emite instrucțiuni către unitățile de audit
intern în ce privește corecțiile financiare ce se impun organismelor auditate; evaluează auditul
efectuat de unitățile de audit intern, etc.
În Ungaria, sistemul de control intern din care face parte și auditul este structurat pe patru
niveluri: nivelul I: Legea finanțelor publice nr 38/1992; nivelul II: Decretele guvernului; nivelul
III: al directivelor cu elaborare de standarde de audit intern; nivelul IV: al liniilor directoare,
nivel în care se elaborează manuale de audit intern.
Bazându-se pe modelul COSO, standardele maghiare de control intern respectă
recomandările generale ale acestui model și INTOSAI, variind doar implementarea acestora în
practica asupra organizațiilor bugetare publice (OBP). La nivelul III, șeful organizației bugetare
publice (ȘOBP) este cel care stabilește numărul controalelor din sistem care se aplică ex - ante și
ex - post în organizație și care se bazează pe manualele de audit elaborate la nivelul IV. În
conceptul maghiar, auditul intern este acela care adaugă valoare organizației publice prin
vegherea respectării legii și atingerii obiectivelor entității publice. În Ungaria, auditorul intern
trebuie să fie acreditat și să se perfecționeze continuu din doi în doi ani cel puțin. Rapoartele de
audit încheiate se transmit organizației auditate dar și la nivel superior și sunt parte integrantă a
raportului anual de audit către Ministerul Finanțelor Publice. La nivelul Departamentului de
Control Public maghiar, printre alte activități, se sprijină auditul intern prin furnizarea de
supraveghere profesională a sistemului informatic, dar se asigură și supravegherea autorității de
audit (Compendiu al sistemelor de control public intern în statele membre ale uniunii europene,
2012).
În 2012, Italia nu avea o lege specială pentru auditul intern, deși activitățile specifice
acestuia erau realizate de birourile din componența Ministerului Economiei şi Finanţelor,
precum și la diverse instituții publice (dată fiind independența organizațională a acestora).
169 | P a g e
Legea-cadru care reglementează controalele interne nu oferă un cadru de funcționare și pentru

audit intern. Cu toate acestea se instituie măsuri pentru eficiența administrației publice și sporirea
productivității. Auditul intern italian prezintă particularitatea de a se manifesta sub forma
răsplătirii angajaților publici cu productivitate bună, prin intermediul monitorizării activităților
acestora, de către un organism independent de evaluare coordonat de Comisia Independentă
pentru Evaluarea, Integritatea şi Transparenţa Administraţiilor Publice (organism la nivel
central). Această comisie emite și baza legală minimă pentru auditul intern, necesară pentru
aducerea la numitor comun a auditului unor organizații publice diferite ca specific. Din aceasta,
se deduce că independența auditorului (acolo unde funcția există) diferă de la organizație la
organizație, iar cel mai des audit întâlnit este cel de conformitate pentru că verificările de natură
contabilă sunt apanajul inspecțiilor financiare, în instituțiile publice italiene.
Auditul intern din Polonia, este reglementat de Legea Finanțelor Publice, de liniile
directoare ale Manualului de Audit Intern, Carta de Audit Intern. Conform legislației poloneze,
auditul intern are ca scop susținerea ministrului de ramură sau a șefului entității publice.
Instruirea auditorilor cade în sarcina Ministerului Finanțelor, iar Departamentul de Audit al
Sectorului Finanţelor Publice organizează întruniri ale acestora cu scopul identificării de bune
practici sau de abordare a unor subiecte esențiale. Auditul polonez este orientat spre cel
financiar, de performanță și conformitate. În Polonia se pune accent și pe feedback-ul din partea
conducerii entității auditate. Astfel managerul în urma primirii raportului de audit, are la
dispoziție un număr de zile pentru a comunica auditorului intern asupra recomandărilor de audit
considerate a fi adecvate precum și asupra modului de implementare a acestora și a începerii
aplicării recomandărilor auditorilor (Compendiu al sistemelor de control public intern în statele
membre ale uniunii europene, 2012).
6.4. Analiza cadrului de funcționare al auditului și achizițiilor publice în
sistemul sanitar din România și Ungaria
Prin directivele U.E. privind achizițiile publice dar și reglementările ce privesc auditul
acestora, se urmărește garantarea posibilității tuturor ofertanților din piața europeană, de a putea
participa la oricare achiziție inițiată de către o autoritate contractantă din Europa. Statele membre
U.E. trebuie să adopte aceste directive și să le transpună și să le adapteze corect la legislația
proprie.
În acest context și auditul achizițiilor publice, prin acțiunile întreprinse, trebuie să
răspundă cerințelor europene din acest domeniu.
170 | P a g e
În Ungaria, controlul are trei forme de manifestare, conform articolului nr. 61 din Actul
privind Finanțele publice și anume: auditul extern efectuat de Biroul Național de Audit; controlul
guvernamental în care sunt implicate trei instituții – Trezoreria Națională a Ungariei, Biroul de
Control al Guvernului și Direcția Generală pentru Auditul Fondurilor; sistemul de control intern
care cuprinde și auditul intern.
Ca și în România, auditul ungar are la bază legi precum cea a Finanțelor Publice, Hotărâri
de Guvern sau ghiduri pentru audit intern și control.
În Ungaria, activitatea de audit este reglementată de legi specifice, cum este Legea
75/2004 (cu modificările ulterioare) privind Camera Auditorilor din Ungaria, care se aplică
tuturor serviciilor de audit.
În România, activitatea auditorilor este reglementată la bază de Legea 672/2002-privind
auditul public intern, de norme de audit intern elaborate și aprobate de Camera Auditorilor
Financiari din România (CAFR), precum și modificările aduse acestora (în 2013).
În Ungaria, în 2011, a fost adoptată noua Lege a Finanțelor Publice, care reglementează
în mod distinct activitatea și rolul Biroului Național de Audit și de a cărui opinie se ține cont la
elaborarea bugetului de către Adunarea Națională. Trezoreria Statului Ungar, are rolul de a
supraveghea fondurile alocate guvernelor locale, dat nu o face decât ținând cont de
recomandările Biroului de Național de Audit în ceea ce privește această supraveghere. Biroul
Național de Audit este consultat de asemenea și de Ministerul Finanțelor în mod obligatoriu, în
ce privește sistemul de control al finanțelor publice.
Legislația din Ungaria prevede că în timpul misiunii de audit autoritatea publică auditată
va furniza obligatoriu auditorilor informațiile necesare misiunii, la fel ca și în țara noastră. În
schimb entitatea maghiară auditată este obligată de lege să pregătească un plan de acțiuni după
ce misiunea de audit s-a încheiat, pe baza recomandărilor făcute. La acest capitol, în România,
lucrurile stau altfel: auditorii fac recomandări instituției auditate, apoi întocmesc un calendar de
implementare a recomandărilor prin care se urmărește respectarea acestor recomandări,
autoritatea publică română nefiind obligată ca cea ungară la întocmirea unui plan de acțiuni în
urma auditului.
Camera Auditorilor din Ungaria are următoarele funcții: înregistrează companiile de
audit și persoanele care îndeplinesc funcția de auditor; stabilește standardele de audit; acordă
licențe; se ocupă cu instruirea obligatorie a auditorilor; efectuează control asupra calității actului
de audit; examinează competențele profesionale ale auditorilor independenți, etc.
171 | P a g e
Activitatea specifică auditului, în Ungaria, este exercitată numai de persoanele care sunt
membrii Camerei Auditorilor Ungare.
De remarcat este faptul că și în România Camera Auditorilor Financiari are în principal
aceleași funcții, ambele respectând standardele internaționale de audit.
În România și în Ungaria tipologia de misiune de audit cel mai des întâlnită este auditul
de regularitate care se referă la respectarea legislației și combaterea fraudei. (Chiscan R., Cană
G., Audit și Control intern în Ungaria)
Spre deosebire de România, în Ungaria, s-a pus accentul pe auditul efectuat de
administrația locală, de guvernele locale, în sarcina cărora cădea și verificarea efectuării
controalelor interne și a auditului intern, precum și verificarea implementării recomandărilor
auditului.
În țara vecină accentul s-a pus pe activitățile care prezentau riscuri mari de audit, pe erori
legate de obiectivele de audit, pe activitățile de control intern care prezentau de asemenea riscuri
de control intern și pe evaluarea conformității auditurilor. În toate aceste activități, un rol
important l-a avut Oficiul Național de Audit din Ungaria. De asemenea, s-a pus accentul pe
auditarea internă a activității guvernelor locale, adică a activității administraților locale. Astfel în
perioada 2007-2010 au fost auditate 513 guverne locale, cu excepția Budapestei. În urma acestor
acțiuni de audit, cel mai des întâlnite deficiențe au fost: audit neconform în raport cu normele de
organizare și operare a birourilor locale; nedeterminarea metodei de efectuare de audituri interne;
planuri anuale de audit local ce nu corespund cu planul general strategic (Sepsey T., 2011).
Oficiul de Stat de Audit al Ungariei are ca obiectiv consolidarea integrității și eticii din
sectorul public, la fel ca și forurile de audit române, materializat prin: prevenirea și combaterea
corupției. În acest sens s-a creat un organism consultativ numit Organismul Consultativ Viața
Publică fără Corupție, ce are atribuții similare cu cel francez, pe trei nivele: național, regional și
atribuții speciale pentru sistemul național de sănătate (Roll Hans Achim, 2008). De altfel în
Raportul anticorupție al U.E. pentru Ungaria, întocmit de Comisia Europeană în anul 2014 (pag.
8), referitor la achizițiile publice, se arată că acestea reprezentau 22% din PIB și că deși
practicile de achiziții publice ungare par a fi conforme cu cadrul juridic, totuși sunt riscuri des
întâlnite: conflicte de interese, criterii de selecție și atribuire disproporționate ce favorizează
ofertanții, firme care câștigă în mod repetat licitațiile. Pentru a preîntâmpina fraudele din
achiziții, în 2012 s-a adoptat o nouă Lege a Achizițiilor publice, urmată de modificări în
următorul an, modificări care obligă autoritățile să publice pe site-urile proprii informații despre
172 | P a g e
procedurile de negociere fără anunț de participare. Această obligație însă nu are finalitate, pentru
că nu există sancțiuni pentru încălcarea ei.
Ca și în legislația românească și în legislația maghiară este dezbătut conflictul de interese
care dacă este constatat, va duce la anularea licitației (Comisia Europeană, Ungaria la Raportul
anticorupție al UE, 2014, pag. 9). Reglementările legislative ale conflictului de interese în
Ungaria sunt aceleași la nivel central și local dar nu există și aceeași interpretare asupra modului
de aplicare a legislației conflictului de interese.
Referitor la corupție, în tabelul 6.4.1., de mai jos, redăm comparativ câteva practici
negative care sunt des întâlnite în cele două țări (conform sondajului Eurobarometru 2013 și
raporturilor anticorupție U.E. pentru România și Ungaria):
Tabel nr. 6.4.1. Practici negative întâlnite în România și Ungaria
Țara Caiet sarcini Criterii neclare Conflicte Înțelegeri Corupția
conceput de de interese secrete la autorităților
pentru un selecție/evaluare în ofertare locale
ofertant evaluarea
ofertelor
UNGARIA 64% 48% 42% 58% 48%
ROMÂNIA 59% 56% 57% 53% 59%
(sursa: sondaj Eurobarometru 2013)
Așa cum se observă din tabelul 6.4.1., comparativ cu Ungaria, România are un procentaj
mai mic doar la doi factori de evaluare a corupției din achiziția publică, din cinci și anume: la
caiete de sarcini concepute pentru un anume ofertant și la existența de înțelegeri secrete pentru
ofertare. Această analiză comparativă duce la concluzia că în anul 2013, lupta anticorupție din
achizițiile publice românești nu a avut efectul scontat, deși în România există mai multe
organisme naționale care au ca obiect de activitate combaterea corupției: Autoritatea Națională
pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Consiliul Național de Soluționare a
Contestațiilor, Direcția Națională Anticorupție, Agenția Națională de Integritate, etc. De altfel,
un punct comun al celor două țări în ce privește fraudele, este acela că și România și Ungaria
sunt țări care folosesc instrumentul informatic de alertă ARACHNE, prin care se asigură accesul
la indicatori ce pot semnala riscuri de fraudă în achizițiile publice.
În ceea ce privește sectorul sănătății, problema cea mai acută a acestuia, este plata
informală, care a fost abordată în mod diferit de cele două țări. În România s-a introdus cu 1
aprilie 2013 coplata serviciilor medicale (o sumă mică, fixă, cu excepția urgențelor) care însă nu
a rezolvat nici pe departe problem plăților informale plătite de pacient. În Ungaria sunt practicate
așa-numitele ,,plăți de mulțumire”. După Codul Muncii maghiar, un conducător al instituției care
173 | P a g e
oferă asistență medicală, poate să legalizeze acest tip de plată, permițând acceptarea unei plăți de
la pacient, printr-un acord scris. În acest mod, respectiva sumă nu se va încadra la ,,avantaje
necuvenite” și nu va fi considerată un act de corupție. Evident acceptul/neacceptarea acestei plăți
de către conducerea unității sanitare va duce la tratament inegal pentru personalul din sănătatea
maghiară.
În ambele țări, ca urmare a evoluției achizițiilor publice și a auditului, dată fiind
asemănarea problemelor, se impun acțiuni în următoarele sensuri: consolidarea transparenței în
achizițiile publice; lupta anticorupție și dezvoltarea de instrumente pentru aceasta; măsuri ferme
în domeniul asistenței sanitare pentru eliminarea plăților informale; eficientizarea sănătății
publice; alinierea achizițiilor publice și a auditului acestora la standardele europene, așa încât să
fie facilitată participarea la proceduri a ofertanților transfrontalieri.
Implementarea acestor acțiuni se datorează și faptului că în urma crizei financiare din
2008, Comisia Europeană a accentuat importanța auditului, considerând că auditul este una
dintre activitățile care contribuie la stabilitatea financiară.
În ultimii ani s-a încercat descentralizarea economică a autorităților publice. În acest caz
și auditul intern care funcționează în aceste entități, va urma o altă traiectorie pentru a putea servi
instituției publice, fiecare țară a Uniunii Europene adaptându-și serviciul de audit în funcție de
obiectivele economice propuse. Acest lucru este valabil și pentru controlul intern – ca instrument
al auditului. În țările care au un control intern centralizat, acesta are propria bază legală. În țările
în care controlul intern nu face obiectul unei legi , există totuși un cadru general de desfășurare a
acestuia, inclusiv posibilități de adaptare a lui în funcție de specificul entității.
În ceea ce privește auditul intern al țărilor cu legislație specială acesta are la bază
standardele stipulate de Institutul Auditorilor Interni, care au ca obiective principale eficacitatea,
eficiența activităților, realitatea rapoartelor financiare, respectarea legilor.
În majoritatea țărilor membre UE, auditul public are în vedere printre altele și detectarea
de riscuri. Toate aceste similarități pot contribui la îmbunătățirea uniformizării atât a controlului
intern cât și a auditului, acestuia din urmă dându-i-se o nouă orientare, aceea către conceptul
,,valoare pentru bani”. Acest concept, în cazul unui spital spre exemplu s-ar traduce prin plierea
cât mai exactă a produsului/serviciului achiziționat pe necesitatea entității publice, adică să fie un
produs care prin justețea cumpărării sale să producă economie, sau cel puțin achiziția sa să nu
defavorizeze economic spitalul. Din acest motiv au fost elaborate standarde europene pentru
managementul calității din domeniul sănătății.
174 | P a g e
CAPITOLUL VII - MODELAREA ECONOMETRICĂ A RISCURILOR

CARACTERISTICE ACHIZIȚIILOR DIRECTE
DIN UNITATEA SPITALICEASCĂ
- Studiu de caz –
7.1. Necesitatea și oportunitatea cercetării
Procesul achizițiilor publice prezintă un caracter repetitiv, uneori greoi, cu multe
dificultăți în desfășurare, care presupune o îmbinare de activități fără de care achiziția nu s-ar
putea realiza. Dintre aceste activități, enumerăm următoarele:
- inventarierea necesităților (pe baza referatelor de necesitate);
- întocmirea, pe baze cât mai realiste, a programului anual al achizițiilor publice, așa încât să se
poată determina care sunt produsele vor fi supuse achiziției directe;
- inventarierea posibilităților și procedurilor posibile și stabilirea procedurii de atribuire a
contractelor de achiziții publice;
- întocmirea documentațiilor de atribuire;
- stabilirea criteriilor de clasificare și selecție a ofertanților;
- întocmirea notelor justificative;
- redactarea și publicarea anunțurilor în SEAP;
- derularea acțiunii efective, respectiv derularea procedurilor de achiziție publică la termenele și
condițiile stabilite;
- redactarea răspunsurilor la solicitările formulate de ofertanții care-și manifestă interesul;
- redactarea solicitărilor de clarificări referitoare la ofertele depuse;
- elaborarea procesului verbal de deschidere a ofertelor, a raportului procedurii de atribuire;
- evaluarea ofertelor depuse (deseori, proces deosebit de complex);
- comunicării rezultatului procedurii de atribuire către ofertanți;
- întocmirea dosarului achiziției publice.
Mulțimea operațiilor și modul lor de înlănțuire în succesiune fac posibilă apariția erorii în
întregul sistem, pe fiecare treaptă și în fiecare etapă a derulării sale, fapt care cere ca sistemul să
fie foarte bine manageriat, împingând exigentele chiar până la nivel de expertiză. Nu sunt puține
situațiile în care compartimentele de achiziții publice ale autorităților contractante (unde sunt
angajați economiști) sunt depășite mai ales din punct de vedere ale cunoștințelor profesionale
tehnice care intervin în definitivarea necesităților spitalului și în selectarea de pe piață a
produselor care să corespundă acestor necesități. O modalitate eficienta de a depăși obstacolele
este recurgerea la serviciile de consultanță specializată, posibile în urma modificărilor legislative
175 | P a g e
survenite la prevederile de organizare și funcționare a A.N.A.P. Cele mai importante în acest

domeniu apărut prin adoptarea H.G. nr 760/2012; în acest normativ au fost abrogate prevederile
art. 2. alin (1), lit. K din H.G. 525/2007, care prevedea în mod expres obligativitatea Autorității
Naționale să elaboreze punctele de vedere la solicitările de clarificări transmise de autoritățile
contractante, potențialii ofertanți și/sau autoritățile de management cu privire la modul de
interpretare a prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice. Apariția H.G. nr. 760/2012
este similară cu o reală și veritabilă descentralizare a sistemului, dându-se un semnal clar atât
autorităților contractante, cât și potențialilor ofertanți, precum și autorităților de management că
pot să colaboreze și să conlucreze cu experți și consultanți în domeniul achizițiilor.
Cu sau fără experți și consultanți, sistemul procesual al achizițiilor publice (mai ales
achizițiile directe) este supus erorilor, în principal datorită nivelului redus de predictibilitate al
acestora. Sistematice sau întâmplătoare, erorile produc pagube, în primul rând datorită
cheltuielilor suplimentare, necesare și uneori imposibil de evitat, pentru corectarea procesului
achiziției și readucerea lui în parametri normali și legali. Dintre toate tipologiile de achiziție
publică, achiziția directă prezintă un grad de expunere la eroare, destul de ridicat. Pe lângă
eroarea sistematică sau umană, în sistemul achizițiilor publice – inclusiv în cele directe –
intervine și frauda, cu toate „tehnicile” ei: practicarea ofertei închise, a reținerii la ofertă,
alternarea ofertei, împărțirea pieței, oferta discrepantă, substituirea produsului, manipularea
ofertelor, traficul de influență, nedeclararea conflictului de interese etc.
Existenta cheltuielilor suplimentare împovărează bugetul, și astfel devin o problemă
managerială stringentă. Un spital este o instituție publică, de aceea achizițiile publice directe sau
nu, precum și rezultatele acestora țin de performanța managerială în instituțiile publice,
performanță care este de cele mai multe ori mult mai sensibilă prin impactul social și/sau politic,
decât performanța managerială a organizațiilor de drept privat. În plus, un spital este o instituție
publică care produce și „vinde” serviciul de sănătate, servind astfel interesului public. În sens
„weberian”, așa cum a definit Max Weber instituțiile publice („birocratice”), un spital este
rațional în cele patru dimensiuni esențiale, și anume:
- rațional în manevrarea unui număr mare de sarcini și cazuri;
- rațional în punerea accentului pe cuantificare;
- rațional în exercitarea controlului asupra celor angrenați, implicați;
- rațional în operarea în mod standardizat și programat.
Astfel, pentru furnizorul public de sănătate-spital, rămân valabile și produc efecte prin
principiile managementului public – legalitatea, autonomia managerială, conducerea unitară,
176 | P a g e
flexibilitatea, restructurarea și perfecționarea continuă. Rămân, de asemenea, valabile funcțiile

managementului public, aceleași cu cele ale managementului general – previziunea, organizarea,
coordonarea, antrenarea și controlul.
În plus, la baza managementului public trebuie să stea ideea de performanță, adevăr
rezultat mai întâi din necesitate și care în timp a evoluat, până la nivel de concept: adică
Managementul Public Bazat pe Performanță (M.P.B.P.).
De acest concept și de nevoia implementării lui sistemice în spitalele din România se
leagă în mod direct și necesitatea și oportunitatea prezentei cercetări. Managementul performant
trebuie să fie îndreptat către previziune și predicție. Aceste două trăsături de bază ale
managementului performant nu se manifestă vizibil decât dacă este practicat un management al
riscurilor real și gestionat după indici de performanță.
Teoretic și practic, vestul Europei și America de Nord (mai ales S.U.A. și Canada) au
depășit ideea conform căreia în sectorul public nu poate fi vorba de performanță. Astăzi se
pornește de la o premisa, potrivit căreia gândirea managerilor publici trebuie să se cantoneze
undeva la granița dintre două logici:
a) logica socială, după care managerul public trebuie să-și îndrepte în totalitate orice fel de
inițiative referitoare la cantități și calități spre satisfacerea interesului public general;
b) logica concurențială, după care managerul public trebuie să-și îndrepte gândirea și acțiunile
spre îndeplinirea criteriilor de performanță exprimate prin „cei trei E”, și anume: economie,
eficiență, eficacitate.
Ținând cont de cele două logici, rezultă că misiunea unei instituții publice și, implicit a
managerului public nu mai este doar aceea de a aplica legile, actele normative, astfel încât să se
rezolve problemele sociale indiferent de costuri. Managerul public trebuie să gestioneze mai
eficient fondurile publice bănești, astfel încât să fie satisfăcute maximal nevoile sociale generale
și să se obțină un nivel cât mai bun de performanță, adică să se asigure funcționarea eficientă a
sistemului din care face parte și instituția publică-spitalul.
Practic, managementul unui spital județean de urgență (subordonat Consiliului Județean
și a Ministerului Sănătății) , trebuie să gestioneze cât mai eficient resursele materiale, financiare,
umane, informaționale, organizaționale, culturale, aceasta pentru a satisface nevoia de sănătate
ale cetățenilor județului, în condiții de performanță.
Pentru toate instituțiile publice, inclusiv pentru spitale, au fost elaborate în timp sisteme
de indicatori de performanță, pe scală valorică, în vederea aprecierii cât mai obiective a nivelului
performanței și al costurilor practicate pentru obținerea respectivului nivel de performanță.
177 | P a g e
Din acest motiv aprecierea riscurilor de producere a costurilor suplimentare în activitatea

de achiziție publică din cadrul unităților spitalicești, este un prim pas spre reducerea sau chiar
eliminarea acestor costuri. Măsurarea și evaluarea riscurilor va contribui la creșterea
performanței managementului și activității spitalului în sine, de aceea prezenta cercetare se
dovedește oportună și necesară.
7.2. Obiectul cercetării. Definirea problemei
În definirea problemei se poate porni, de la celebra cugetare populară plină de
înțelepciune și conotații filosofice: „de-ar ști omul ce-ar păți dinainte s-ar păzi!”. Predictibilitatea
evoluției subsistemelor organizației, este un atribut foarte important al managementului, de multe
ori definitoriu pentru performanța instituției.
Orice organizație, are printre multiplele ei obiective secundare subordonate obiectivului
central și pe acela de a evita cheltuielile neprevăzute. Indiferent de nivelul de cultură și
performanță organizațională și managerială, aceste cheltuieli nu vor putea fi eliminate definitiv,
pentru că este în logica lucrurilor ca întâmplarea să se manifeste, indiferent de cât de bine ar fi
organizate, structurate și programate acest tip de cheltuieli.
Din punctul de vedere al spitalului ca organizație publică furnizoare de servicii și produse
de sănătate, cheltuielile suplimentare produse în procesul achizițiilor publice sunt cheltuieli
neprevăzute. Ele nu pot fi bugetate sau, oricum, bugetarea lor este sub egida incertitudinii, cum
este întotdeauna și costul neprevăzutului. Rezultă că un deziderat al managementului spitalicesc
este o cât mai mare apropiere de valoarea reală a cheltuielilor neprevăzute, ceea ce ridică
problema predictibilității. Într-adevăr, cea mai sigură metodă de a elimina cheltuielile
neprevăzute este de a le transforma în cheltuieli normale. De aceea, trebuie clarificat în primul
rând în ce categorie pot fi încadrate aceste cheltuieli suplimentare.
Din punct de vedere economic, cheltuielile suplimentare care pot apărea în procesul
achizițiilor publice, reprezintă riscuri economice și trebuie tratate ca atare.
Întrucât această asociere simplifică demersul și poate deschide calea cercetării, ea se cere
argumentată. În DEX, prima definiție pentru risc este „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie,
de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”. Toate celelalte
accepţiuni o includ și pe aceea de pagubă; ori cheltuielile suplimentare se includ tocmai în
această categorie: a pagubelor.
Literatura de specialitate nu oferă o definiție clară și (cvasi)unanim acceptată pentru
conceptul de risc; mai precis, se regăsesc o mulțime de definiții, însă aproape toate definițiile
sunt circumscrise ideii posibilității de a pierde sau a suferi prejudicii.
178 | P a g e
Conceptul „risc” și derivatul „risc economic” trebuie privite din două unghiuri de vedere
diferite:
1. concentrarea asupra evenimentelor nedorite care pot să aducă prejudicii, și asupra evitării
acestui tip de evenimente; în mod evident, este vorba despre ceea ce poartă numele de
„perspectiva riscului pur”;
2. obținerea de informații necesare luării deciziei corecte, bine fundamentate, astfel cât din
decizia respectivă să lipsească cât mai mult riscul, adică să se diminueze neprevăzutul.
Acest al doilea punct de vedere se potrivește cel mai mult managementului bazat pe
performanță, care include obligatoriu o componentă de organizare a procesului de management
al riscului într-o entitate (organizație) publică. Există o multitudine de concepte în legătură cu
riscul: risc rezidual, apetit și toleranță la risc, impact și probabilitate etc. . Însă asupra acestora,
prezenta cercetare nu-și propune să insiste, nefiind obiectul ei de studiu. În cele ce urmează
(figura nr.7.2.1) se va detalia doar modelul care dezvăluie modul de suprapunere parțială a
activităților în cadrul etapelor de management al riscului. Practic, această figură redă și logica
întregii lucrări de cercetare, contribuind la definirea obiectului acesteia și stabilirea ulterioară a
obiectivelor cercetării.
Etapele procesului de management al riscului
E1 Identificarea riscului
E2 Analiza riscului
E3 Stabilirea toleranței la risc
E4 Răspunsul la risc (gestiunea riscului)
E5 Monitorizarea procesului de management al gestiunii riscului
E2 Analiza riscului
A1 Relevarea importanței stabilirii cauzelor și surselor
de risc
A2 Evaluarea riscului
179 | P a g e
A3 Stabilirea scării de evaluare a probabilităților și

impactului
A4 Identificarea posibilelor erori
E2 A3 Stabilirea scării de evaluare a probabilităților și

surselor de risc se va baza pe elaborarea a două
raționamente:
R1 Modalități de reducere a subiectivității
R2 Consecințele materializării riscului
Figura nr. 7.2.1 Etapele, acțiunile și raționamentele procesului de management al

riscului (sursa: prelucrare proprie)
Prin definiție, obiectul cercetării intitulată „Modelarea econometrică a riscurilor din
procesul de achiziție publică directă în sănătatea publică” este analiza riscului, în vederea
stabilirii scării de evaluare a probabilității și impactului și de emitere a raționamentului de
reducere a subiectivității în procesul managerial și de evaluare a consecințelor
materializării riscului.
În capitolul 5, paragraful 5.5., intitulat „Cadrul teoretic și empiric de desfășurare a
achiziției directe în spitale; riscuri”, au fost identificate din practică, un număr de opt riscuri
frecvente ale achiziției directe efectuate în SEAP:
1. confuzii determinate de nespecificarea clară a proprietăților produsului în referatul de
necesitate;
2. descrierea greșită sau incompletă/insuficientă a produsului afișat în SEAP de către furnizor;
3. alegerea aleatorie a criteriilor de selecție a furnizorului în cazul ofertanților cu același preț la
același produs, afișat în SEAP;
4. posibilitatea ca produsul să nu existe în mod real în stocul firmei alese ca furnizor din SEAP;
5. achiziția în regim de urgență, generată de situațiile de urgență, fără explorarea și testarea
suficientă a pieței SEAP;
6. existența unor firme fără activitate comercială, dar care afișează produse în SEAP;
7. generarea unor costuri suplimentare de transport în cazul înapoierii produselor neconforme cu
necesitățile;
8. refuzuri ale furnizorilor de a livra produsul selectat din motive economice (prețul mic al
produsului, cantități prea mici solicitate etc.).
Privite în ansamblu, riscurile achiziției directe pe baza suportului de hârtie sunt
asemănătoare. De aceea, cercetarea se va desfășura pe baza analizei celor 8 tipuri de risc impuse
180 | P a g e
de practică, fără a exclude însă, posibilitatea ca pe parcursul desfășurării ei efective să apară și

evenimente de tip „lebăda neagră”, cu probabilități foarte mici de apariție dar cu consecințe
foarte mari.
Un aspect al analizei riscurilor este încadrarea acestora într-una din următoarele categorii:
- riscurile organizaționale, determinate de resursa umană insuficientă sau nepregătită, de lipsa
documentației, a procedurilor, sau de ambiguități, neclarități în derularea acestora;
- riscuri operaționale, generate de evidențe contabile eronate sau incomplete, documente
justificative arhivate necorespunzător, etc;
- riscuri de instabilitate, care au la bază schimbări intervenite în funcționalitatea sistemului, în
structurile manageriale, legislație, organigrame etc;
- riscuri financiare (economice).
Din punctul de vedere al derulării achizițiilor publice, toate cele 8 categorii de riscuri
enumerate mai sus reprezintă riscuri economice numai dacă și în măsura în care se
materializează în cheltuieli suplimentare.
7.3. Ipotezele cercetării
În piața SEAP, ca în orice piață, se întâlnesc cererea cu oferta, cumpărătorul cu furnizorul
de produse/servicii/lucrări, cu toate aspectele bune și rele derivate de aici, cu toate certitudinile și
incertitudinile guvernate de legile economiei de piață. Dar această piață nu este condusă numai
de legile și legitățile ei, sau de granița dintre logica socială și logica concurențială. Spațiul
managementului public beneficiază și de existența unui alt conglomerat de legi, care vin să
reglementeze modul în care resursele se transformă în servicii publice (serviciul de sănătate-spre
exemplu), precum și modul în care aceste servicii sunt „vândute” către consumatori.
Impresia generală este că reglementarea făcută în acest domeniu este prea standardizată și
că se simte nevoia procesului invers, de destandardizare, însă pentru înfăptuirea acesteia,
aplicarea unor măsuri ferme și coerente este mult îngreunată de caracterul public al resurselor,
mai ales a celor financiare, angrenate în proces. Când este vorba de bani publici și de cheltuirea
lor, apare și vigilența publică - generic numită „stat”. Una dintre principalele atribuții ale statului,
pe care acesta întotdeauna este tentat s-o accentueze, s-o exagereze chiar, este supravegherea
permanentă a modului în care sunt cheltuiți banii publici. Acest lucru se întâmplă deoarece pe
lângă riscurile economice firești care apar în procesul cheltuirii, apare și un anume risc
suplimentar, cel al fraudei, cu toate consecințele ce decurg: de ordin social, economic, juridic,
moral etc. Teama de fraudă face ca procesul achizițiilor publice din entitățile de profil, inclusiv
din spitale, să fie super-reglementat, anevoios, și greoi.
181 | P a g e
Expunerea de mai sus, a fost prezentată cu scopul de a enunța un element principial de

bază, acela că riscul de fraudă nu face obiectul cercetării de față. Latura juridică a riscurilor, care
va fi luată în seamă în măsura în care se ivește ca fenomen, se rezumă la schimbările
intempestive ale legislației (din nevoia de aliniere la legislația europeană) și consecințele ei
posibile, materializabile în cheltuieli suplimentare.
Pentru a respecta obiectul cercetării și a ajunge, finalmente, la cele două raționamente din
figura nr.7.2.1., respectiv la prefigurarea modalităților de reducere a subiectivității în actul
managerial (R1) și la determinarea consecințelor materializării riscului în cheltuieli suplimentare
(R2), se impune ca cercetarea să pornească de la un set de ipoteze a căror veridicitate/non-
veridicitate să o probeze pe parcursul demersului științific. Acest set minim de ipoteze este
formulat astfel:
I1: Riscurile economice din procesul achizițiilor publice efectuate de entitățile din sănătatea
publică sunt predictibile și au o anumită doză de predictibilitate măsurabilă;
I2: Consecințele economice ale materializării riscurilor sunt previzibile și măsurabil;
I3: Mulțimea de evenimente din cadrul procesului de achiziție publică este o mulțime convexă,
compactă și densă și se supune legilor naturale ale statisticii;
I4: Evenimentele din cadrul mulțimii se distribuie normal, după o funcție de probabilitat;
I5: Cauzele riscurilor pot fi identificate și separate, iar gradul în care ele influențează
consecințele poate fi măsura;
I6: Între cauzele și consecințele materializării riscurilor există legături fenomenologice statistice
de tip cauză – efect, cu caracter stohastic (probabilistic);
I7: Legăturile cauzale din interiorul sistemului sunt predominant liniare.
Pe baza acestui set de ipoteze se poate porni la elaborarea structurii cercetării, nu înainte
de a preciza că pe parcursul acesteia se pot ivi ipoteze noi, suplimentare, sarcina cercetătorului
constând în a le identifica, a le semnala corespunzător și dacă este cazul a le include în cercetare,
evident fără a se depărta de cele 7 ipoteze inițiale.
7.4. Obiectivele cercetării
Studii referitoare la riscurile economice generate de întâmplare, probabilitate și anomalie
și la efectele materializării acestora în costuri suplimentare sunt, probabil, puține în peisajul
cercetării românești. Acestui impediment, transformat în provocare pentru un cercetător, i se
adaugă și caracterul nu prea detaliat al lucrărilor autohtone din acest domeniu, precum și
noutatea relativă a domeniului. Cercetarea riscului a fost implementată în societatea românească
abia în anii de după Revoluția din 1989, această implementare având însă toate caracteristicile
182 | P a g e
unui pionierat, pentru că a fost introdusă cu adevărat pe un teren nou, neprelucrat și necercetat.
Poate înainte de implementarea sistemului și pieței SEAP, vor fi existat în economia românească
germeni ai unui comerț on-line, dar aceștia, în totalitatea și funcționalitatea lor, nu întruneau nici
pe departe caracteristicile unei piețe libere, în primul rând pe aceea a multitudinii relațiilor dintre
cerere și ofertă.
În aceste condiții, cuvântul de ordine pentru cercetarea de față trebuie să fie „prudență”.
Când nu există repere și o bază reală de comparație, orice acțiune de cercetare poate fi hazardată,
putând duce la deturnarea sensului real al demersului științific, până la obținerea unor rezultate și
concluzii cu caracter științific îndoielnic, sau chiar eronate.
Un alt element important care îndeamnă la prudență este sărăcia datelor. Nu există o
bază/bancă de date, cuprinzând fie și în faza incipientă, o diversitate de informații, cel puțin în
sistemele informatice aflate în proximitate. La dispoziția cercetătorului stau o serie de fișiere, în
format electronic sau (mai degrabă) pe suport de hârtie, conținând informații despre tranzacțiile
trecute, adică un istoric al acestor tranzacții, precum și un istoric al acțiunilor de audit intern
desfășurate la nivelul unui spital județean de urgență din România. Această a doua sursă de date
pare a fi mai utilă cercetării, deoarece datele au beneficiat, fie și numai cu acoperire teoretică, de
un filtru profesionist. În plus, ,,lumea spitalelor” din România se teme din cauza unor posibile
consecințe negative, să furnizeze cercetătorului date concrete pe care acesta să-și construiască
cercetarea, chiar dacă aceste date sunt publice, prin însăși caracteristica spitalului: aceea de
instituție publică, ce furnizează un serviciu public.
În aceste condiții, de maximă prudență, obiectivul principal, precum și obiectivele
secundare ale cercetării trebuie să fie realiste și minimale, căutând totuși, maximul de rezultate
științifice posibile.
Având în vedere imperativul predictibilității, obiectivul principal al cercetării
„Modelarea econometrică a riscurilor din procesul de achiziție publică directă în sănătatea
publică” este stabilirea unei metodologii și a unui sistem de indicatori care să ierarhizeze
riscurile în funcție de iminența apariției și în funcție de gravitatea consecințelor materializării
acestora.
Acestui obiectiv i se vor asocia următoarele obiective secundare:
O1: Delimitarea unui set/ submulțime de date și informații care să facă posibilă stabilirea
metodologiei și sistemului de indicatori;
O2: Calculul probabilităților de apariție a diferitelor categorii de riscuri, din aria delimitată a
celor 8 riscuri inventariate în capitolul 5, subcapitolul 5.5. și incluse în aria cercetării;
183 | P a g e
O3: Determinarea caracteristicilor și formei curbei de distribuție a probabilităților;

O4: Determinarea tipului de legătură factorial – cauzală dintre cauzele care generează riscurile și
efectele materializării lor;
O5: Măsurarea intensității legăturilor dintre cauze și efecte (dacă există);
O6: Prefigurarea unui model econometric de calcul al consecințelor materializării riscurilor;
O7: Elaborarea de concluzii referitoare la realitatea ipotezelor și gradul de atingere și îndeplinire
a obiectivelor cercetării.
Ca și în cazul ipotezelor prezentului studiu de caz, este posibil ca pe măsură ce acesta se
adâncește în încercarea de a atinge obiectivul principal și între cele 7 obiective secundare, să se
întrevadă și alte obiective secundare, parțiale sau adiacente. Spre deosebire de ipoteze, unde este
posibil ca acelea noi să fie doar semnalate, în cazul obiectivelor secundare apărute suplimentar
nu este suficientă doar semnalarea lor, ci și o explorare, chiar și sumară a acestora, în ideea că
acestea pot completa setul de obiective stabilit inițial, sau pot prefigura noi direcții de cercetare.
Această conduită, asumată și prestabilită este dictată și de faptul că setul de obiective a fost de la
bun început stabilit ca minimal, iar această convenție asumată nu trebuie să fie cu caracter de
legitate și să împiedice, într-o formă sau alta, rezultatele cercetării.
Obiectivul principal și cele secundare/adiacente au fost stabilite în strânsă legătură cu
ipotezele prestabilite ale cercetării. În acest astfel atingerea și îndeplinirea obiectivelor va duce,
la confirmarea sau infirmarea ipotezelor. această manieră integrată și paralelă de lucru are ca
scop evitarea confuziilor și redundanțelor în lucrarea de cercetare.
7.5. Metodologia și etapele cercetării
În stabilirea metodologiei și etapizării cercetării trebuie făcută de la început mențiunea că
lipsa unor cercetări anterioare asemănătoare din literatura de specialitate, limitează foarte mult
utilizarea metodei de bază a comparației. Comparația-ca metodă de cercetare, poate fi folosită
doar în măsura în care vor apărea date și informații de genul mediilor sau dispersiilor, cu caracter
general, care să argumenteze veridicitatea unor concluzii intermediare, sau în măsura în care
unele valori ale unor caracteristici studiate vor putea fi comparate cu valori standardizate (spre
exemplu, în vederea stabilirii unor tipuri de legături sau a apropierilor dintre curbele de
distribuție empirice și cele teoretice).
Prin natura și structura ei, cercetarea va face apel, în primul rând la metodele și
procedeele de calcul al probabilităților și la statistica matematică. Dintre metodele consacrate ale
statisticii se impune folosirea următoarelor:
- metoda grupării și centralizării datelor;
184 | P a g e
- verificarea reprezentativității setului de date (eventual prin metoda testelor de semnificație);

- calculul indicatorilor medii;
- calculul indicatorilor de împrăștiere și a coeficientului de variație;
- metoda corelației și calculul rapoartelor de corelație;
- metoda regresiei;
- verificarea ipotezelor prin metoda testelor de semnificație.
În vederea stabilirii cauzelor riscurilor și a disocierii contribuției lor la variația efectelor
economice va fi utilizată o metodologie desprinsă din logica matematică. Măsurarea contribuției
(importanței) și intensității factorilor se va face utilizând metoda substituirilor în lanț, larg
utilizată în disciplinele economice, mai ales în analiza economico – financiară.
Setul de date primare, care vor fi supuse observării și, ulterior, centralizării și prelucrării
se limitează la datele și informațiile din următoarele documente de lucru sau arhivate la nivelul
spitalului județean de urgență unde s-a elaborat studiul de caz:
- Fișele de Identificare și Analiză a Problemei (FIAP), rezultate în urma misiunilor publice de
audit intern, în care sunt definite disfuncționalitățile constatate, în parametrii lor esențiali;
- Formularele de Constatare și Raportare a Iregularităților (FCRI), întocmite tot în cadrul
misiunii de audit intern;
- Rapoartele intermediare de audit intern;
- Cercetarea sub aspect cantitativ a istoricului de achiziții directe în SEAP, a unor produse
specifice spitalului și anume medii de cultură, coloranți reactivi.
Dintre toate documentele menționate, cel mai bun feedback informațional pentru
obiectivele acestei cercetări îl dau fișele de identificare și analiză a problemei (FIAP). Pe aceste
documente își propune să se bazeze și cercetarea de față. Concret, documentele FIAP din
perioada ianuarie – iunie 2016 vor fi supuse unui proces de observare, eventual de selecție
aleatorie, alegându-se un eșantion reprezentativ cu un volum de selecție de 100 unități. Acest
eșantion va fi supus ulterior observării și cercetării statistico – econometrice, după ce, în
prealabil, i se va verifica și proba reprezentativitatea, prin cel puțin o metodă consacrată.
Etapele cercetării au fost gândite în următoarea succesiune (cu posibile reveniri asupra
uneia sau mai multor etape, în funcție de evoluția demersului științific):
1) alegerea aleatorie a eșantionului;
2) centralizarea și gruparea datelor;
3) verificarea reprezentativității eșantionului;
4) prelucrarea statistico – econometrică a datelor;
185 | P a g e
5) calculul probabilităților;
6) verificarea legii de distribuție a acestora;
7) determinarea punctajului și ierarhizarea acestora;
8) determinarea factorilor de influență;
9) stabilirea tipului și intensității legăturilor;
10) determinarea parametrilor modelului de regresie;
11) analiza rezultatelor și elaborarea concluziilor referitoare la veridicitatea ipotezelor și gradul
de îndeplinire a obiectivelor;
12) verificarea îndeplinirii criteriului de performanță;
13) elaborarea unui set de propuneri privind posibile dezvoltări ale cercetării sau deschiderea
unor noi perspective de cercetare;
14) trecerea în revistă a contribuțiilor proprii și elaborarea unei concluzii finale.
Trebuie menționat că această etapizare, întrevăzută la demararea studiului, nu este una
rigidă; pe măsura înaintării în aceste etape pot fi intercalate și altele, dacă logica cercetării sau
necesitățile prelucrării datelor o impun.
7.6. Stabilirea criteriului de performanță
În orice demers științific care se respectă, trebuie să se stabilească un criteriu de
performanță, cercetătorul urmând a se strădui, pe parcursul derulării acțiunii de cercetare, să-l
îndeplinească sau să se apropie cât mai mult de el. Este de preferat să fie evitate aprecierile de tip
subiectiv, iar criteriul respectiv să fie măsurabil, exprimat în indicatori numerici care pot fi
comparați cu un criteriu ideal sau unul optim.
Pentru prezenta lucrare de cercetare se stabilește drept criteriu de performanță
îndeplinirea a două condiții cumulative, și anume:
a) verificarea veridicității celor 7 ipoteze ale cercetării;
b) îndeplinirea obiectivelor parțiale ale cercetării în proporție de minimum 80 la sută, fie prin
îndeplinirea fiecărui obiectiv parțial în această proporție, fie prin obținerea unui coeficient mediu
de îndeplinire a obiectivelor parțiale ( K om ) de minimum 80%. Acest coeficient se va obține ca
medie ponderată a gradului de îndeplinire a fiecărui obiectiv parțial, ponderile fiind coeficienții
de importanță acordați obiectivelor, după formula:
7
G K i i
K om  i 1
7
, în care:
K
i 1
i
186 | P a g e
Gi - gradul de îndeplinire a obiectivului „i”;
K i - coeficientul de importanță al obiectivului „i”.
Calcularea coeficientului mediu de îndeplinire a obiectivelor parțiale ( K om ) impune două

observații:
a) obiectivele parțiale sunt subscrise obiectivului general, astfel încât, prin extensie,
gradul de realizare a obiectivului general (și, implicit, gradul de reușită a cercetării) este
considerat egal cu coeficientul mediu de îndeplinire a obiectivelor;
b) în calcularea K om ca medie ponderată s-a pornit de la premisa că obiectivele parțiale nu au
aceeași importanță; în realitate, ele nu pot avea aceeași importanță, deoarece, pe de o parte, nu au
aceeași relevanță pentru economia generală a cercetării și nu contribuie în egală măsură la
îndeplinirea obiectivului general, iar, pe de altă parte, volumul de informații antrenat și efortul
pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv parțial sunt diferențiate.
Pentru a putea fi eliminat subiectivismul în calcularea K om se impune acordarea
coeficienților de importanță a obiectivelor parțiale încă de la început. O modalitate simplă este
aceea a ierarhizării obiectivelor, coeficienții de importanță reprezentând complementul față de 8
al fiecărui obiectiv ierarhic, conform tabelului următor:
Tabel nr. 7.6.1. Coeficienții de importanță ai obiectivelor parțiale
Nr. Simbolul obiectivului Locul ocupat în Coeficientul de importanță
secundar ansamblu ( Ki )
crt.
1. O1 4 4
2. O2 1 7
3. O3 5 3
4. O4 6 2
5. O5 3 5
6. O6 2 6
7. O7 7 1
TOTAL
K i  28
(sursa: concept și prelucrare proprie)

7.7. Prelucrarea datelor
7.7.1. Alegerea eșantionului
Pentru ca datele să fie relativ recente, iar prețurile produselor de pe piața SEAP să fie cât
mai aproape de realitate s-a făcut apel la „Fișele de identificare și analiză a problemelor” din
187 | P a g e
anul 2016, respectiv din prima jumătate a acestui an, din numărul total de 387 de fișe
extrăgându-se aleatoriu 100, prezentate în detaliu în Anexa nr.1. S-a aplicat metoda selecției
mecanice, FIAP fiind așezate în ordinea apariției lor în timp (ceea ce asigură o primă condiție de
alegere aleatorie), fiind extrasă tot a patra FIAP, până la completarea numărului necesar de 100
de fișe, din care va fi compus eșantionul din Anexa nr.1.
7.7.2. Centralizarea și gruparea datelor
În prima etapă, în baza unui efort analitic consistent, pentru fiecare FIAP în parte au fost
estimate cât mai exact posibil costurile suplimentare apărute ca urmare a materializării riscurilor
(fără ca acestea să fie, deocamdată, identificate și menționate). Pentru determinarea acestor
cheltuieli suplimentare s-a procedat astfel (a se vedea Anexa nr. 2):
- s-a luat în calcul un salariu mediu net de referință de 2000 lei/lună, pentru care, din evidențele
contabile rezultă un cost mediu de 11,36 lei/ oră lucrată;
- pentru costurile de transport prin expediție de colete s-a luat în calcul prețul standard practicat
de Poșta Română, de 10 lei/ kilogram;
- cheltuielile de transport pentru returnarea mărfurilor neconforme sau greșite au fost cuprinse
integral, urmare a plăților din facturi;
- efectuarea unui referat de necesitate a fost echivalată cu o oră de muncă suplimentară, respectiv
cu 11,36 lei/ referat;
- costul consumabilelor a fost stabilit estimativ (spre exemplu, tonerul necesar tipăririi/ copierii a
fost estimat la 20 bani/ filă tipărită).
Centralizarea datelor pentru cele 100 FIAP este prezentată în Anexa nr. 2, iar
semnificația coloanelor este următoarea:
- coloana 2: „Denumire produs” – reprezintă denumirea produsului așa cum este ea specificată în
mediul SEAP;
- coloana 3: „Cost produs în SEAP” – reprezintă costul unitar al produsului, în lei/ unitate de
măsură; costul unitar al produsului include și TVA, în cuantum de 19%;
- coloana 4: „Cantitate necesară” – reprezintă cantitatea comandată de spital, la o singură
tranzacție;
- coloana 5: „Cost total produs” – reprezintă suma tranzacționată și rezultă din produsul
coloanelor 3 și 4;
- coloana 6: „Alte cheltuieli” – reprezintă costuri suplimentare, cu explicitarea lor pe tipuri de
activități care le generează;
188 | P a g e
- coloana 7: „Total alte cheltuieli” – reprezintă totalul cheltuielilor suplimentare explicitate în

coloana precedentă; suma menționată în această coloană reprezintă suma cheltuită suplimentar
de către spital pentru achiziționarea produsului respectiv și poate fi considerată pierderea
spitalului în tranzacția respectivă;
- coloana 8: „Cost general/ produs” – este suma totală cheltuită de spital pentru achiziționarea
produsului respectiv și rezultă din adunarea cheltuielilor justificate din coloana 5 și a celor
suplimentare, din coloana 7.
Pentru prezentul studiu de caz sunt relevante datele din coloanele 5 și 7. Ar fi fost
interesantă și coloana 4 - a cantităților, pentru că poate fi generatoare de litigii, prin cantitățile
mici comandate, care pot duce la refuzuri din partea furnizorilor, cu generare de cheltuieli
suplimentare (pierderi), dar cantitățile nefiind omogene, datorită unităților de măsură diferite,
coloana a patra nu este utilizabilă în cadrul analizei.
Din Anexa nr. 2, rezultă că sunt fezabile și aducătoare de informații grupările după
următoarele caracteristici:
- după „costul total produs”;
- după „total alte cheltuieli”;
- după „cost general/ produs”.
În prima fază, pornind de la ipoteza normalității distribuției, se va opta pentru grupe
egale, numărul grupelor fiind dat de formula lui Sturges:
x max  x min
n , în care:
1  3,332 ln N
n – mărimea intervalului de grupare;
x max – valoarea maximă a caracteristicii după care se face gruparea;
x min – valoarea minimă a caracteristicii după care se face gruparea;

N – numărul total al observațiilor (adică al FIAP; N=100 ).
a) Pentru caracteristica „cost total produs”:
x max = 5397 lei (FIAP nr.37, Tulpina de referință „Streptococcus pneumoniae”)
x min = 36 lei (FIAP nr.13, „Mediu – fuxină bazică ”).

ln 100 = 4,605
Cu aceste date se obține o mărime „n” a intervalului de grupare:
5397  36 5361
n   751,89lei
1  1,332 x4,605 7,13386
189 | P a g e
Rezultă o mărime a intervalului de grupare de 750 lei.

Din observarea mai amănunțită a datelor reiese că există doar două valori atipice, mai
mari de 3000 lei (FIAP nr. 37 și 49), celelalte grupându-se spre valorile mici, din primul interval.
Acest lucru determină o altă abordare, cu alegerea unei lungimi mai mici a intervalului de
grupare, cele două valori atipice fiind incluse într-o grupă deschisă, la marginea superioară a
valorilor.
Cu aceste observații, gruparea datelor în funcție de costul total al produsului este redată
în tabelul nr. 7.7.2.1., următor:
Tabel nr. 7.7.2.1. Gruparea datelor după costul total al produsului
Nr. Grupe după cost Mijloc Frecvența Frecvența Frecvența
total produs (lei) interval absolută relativă cumulativă
crt.
( xi ) ( fi ) ( f ri ) % ( f ci )
1. 0 – 500 250 29 35,80 29
2. 500 – 1000 750 13 16,0 42
3. 1000 – 1500 1250 16 19,75 58
4. 1500 – 2000 1750 13 16,05 71
5. 2000 – 2500 2250 5 6,17 76
6. 2500 – 3000 2750 3 3,70 79
7. peste 3000 3250 2 2,47 81

TOTAL 81 100,00
(sursa: prelucrare proprie)
Notă: limita inferioară este cuprinsă în interval.
Diagrama aferentă acestei distribuții este redată în figura nr. 7.7.2.1.
Figura nr. 7.7.2.1. Diagrama/histograma după cost total produs

190 | P a g e
Din diagramă se observă că, pe măsură ce valorile tranzacționate cresc, numărul FIAP-
urilor scade (adică numărul riscurilor pare să fie mai mic, pe măsură ce valorile tranzacționate
sunt mai mari), fapt care scoate în evidență rolul și cuantumul riscurilor cauzate de refuzul
furnizorilor de a livra cantități mici și foarte mici.
Trebuie remarcat faptul că unele FIAP se referă la aceleași produse, dar la tranzacții
diferite, cu aceleași cauze ale cheltuielilor suplimentare; în aceste tipuri de situații, cheltuielile
suplimentare au fost cumulate și toate aceste fișe au fost cumulate, prezentându-se ca o singură
tranzacție, motiv pentru care numărul observațiilor individuale s-a redus la 81 (suma frecvențelor
absolute, Tabel nr. 7.7.2.1.).
b) Pentru caracteristica „total alte cheltuieli”, valorile minimă și maximă sunt următoarele:
x min = 15,26 lei (FIAP nr.40, ,,Tulpina de referință Borrelia Burgdorferi”);
x max = 217,04 lei (FIAP nr.18, 19, 20 „Mediu Lugol”).
O atentă observare a datelor ne arată și în acest caz o anomalie, existând doar trei
observații, cumulate din câte 3 FIAP, cu valori ale caracteristicii „total alte cheltuieli” mai mult
decât 100 lei. Introducerea lor în grupare în aceste condiții deturnează în totalitate sensul
grupării. Ieșirea din această situație nedorită se poate face împărțind cheltuielile pe FIAP și
înregistrându-le ca atare; spre exemplu, valoarea „total alte cheltuieli” de la produsul „Mediu
Mueller–Hinton” de 167,04 lei, va fi împărțită pe FIAP 10, 11, 12, rezultând trei observații cu
valorile de aproximativ 55,70 lei, această operațiune apropiindu-se mult mai mult de adevărul
științific decât cea inițială.
Din motive de compatibilitate în căutarea unor eventuale corelații, numărul grupelor
trebuie să fie tot 7.
Cu aceste observații, gruparea după „total alte cheltuieli” este redată în tabelul nr.
7.7.2.2.:
Tabel nr. 7.7.2.2. Gruparea datelor după total alte cheltuieli
Nr. Grupe după total Mijlocul Frecvența Frecvența Frecvența
alte cheltuieli (lei) intervalului absolută relativă cumulativă
crt.
( xi ) ( fi ) ( f ri ) % ( f ci )
1. 15 – 27 21 19 22,62 19
2. 27 – 39 33 20 23,81 39
3. 39 – 51 45 10 11,90 49
4. 51 – 63 57 11 13,10 60
191 | P a g e
5. 63 – 75 69 15 17,86 75
6. 75 – 87 81 4 4,76 79
7. 87 – 99 93 5 5,95 84
TOTAL 84 100,00
(sursa: concepţie şi prelucrare proprie)

Notă: limita inferioară este inclusă în interval
c) Gruparea datelor din Anexa nr. 2 după caracteristica „cost general/ produs” presupune
împărțirea tot în 7 grupe, pentru a facilita prelucrările și comparațiile ulterioare.
Valorile minimă și maximă sunt următoarele:
x min = 91,45 lei (FIAP nr.13, „Mediu Fucsină”);
x max = 5468,75 lei (FIAP nr.37, Tulpina de referință „Streptococcus pneumoniae”).
Pentru consecvența în dezvoltarea studiului vor fi stabilite aceleași intervale de variație

ca și în cazul primei grupări (după costul total al produsului); rezultă gruparea din tabelul nr.
7.7.2.3.
Tabel nr. 7.7.2.3. Gruparea datelor după cost general/ produs
Nr. Grupe după cost Mijlocul Frecvența Frecvența Frecvența
general/ produs (lei) intervalului absolută relativă cumulativă
Crt.
( xi ) ( fi ) ( f ri ) % ( f ci )
1. 0 – 500 250 26 32,10 26

2. 500 – 1000 750 15 18,52 41
3. 1000 – 1500 1250 14 17,28 55
4. 1500 – 2000 1750 14 17,28 69
5. 2000 – 2500 2250 7 8,64 76
6. 2500 – 3000 2750 3 3,70 79
7. peste 3000 3250 2 2,47 81
TOTAL 81 100,00
Notă: limita inferioară este inclusă în interval
Diagrama asociată va arăta astfel:
192 | P a g e
Figura nr. 7.7.2.2. Diagrama/ histograma după cost general/ produs

(sursa: concepţie şi prelucrare proprie)
7.7.3. Verificarea reprezentativității eșantionului
Pentru verificarea reprezentativității eșantionului sunt necesare (cazul ideal) următoarele
date: media eșantionului; media colectivității generale; abaterea standard a colectivității generale.
În practica statistică, media colectivității generale și abaterea ei standard sunt preluate din
cercetări anterioare sau sunt furnizate în lucrări și culegeri de date și tabele ale instituțiilor din
subordinea autorității naționale care se ocupă cu statistica. În cazul studiat, nu există nicio
cercetare prealabilă și nicio valoare precalculată. Cu alte cuvinte, trebuie să se apeleze la metoda
de verificare a reprezentativității eșantionului pentru situația în care abaterea standard a
populației generale nu este cunoscută. Din acest motiv, în acest caz se aplică „Testul t”
modificat, modelul de calcul al valorii calculate ( t c ) fiind următorul:
xm
tc  , în care:
S
n
x : media eșantionului;
m : media colectivității generale;
S : abaterea medie pătratică a eșantionului;
n : numărul observațiilor individuale.
Pentru valoarea „m” a mediei colectivității generale se propune determinarea unei medii
simple, împărțind totalul costului produselor negociate în SEAP, în decursul unei perioade (anul
2016, semestrul I), la numărul total al FIAP-urilor întocmite pentru tranzacționarea lor:
193 | P a g e
411477 ,75
m lei  1063 ,25lei
387
Tabelul nr. 7.7.3.1. de mai jos, prezintă organizarea datelor pentru calculul mediei a
costului/ produs și al abaterii medii pătratice a acestuia.
Media eșantionului pentru cost total produs este:
x
x f i i

87250
 1077 ,16lei
f i 81
Tabel nr. 7.7.3.1. Calculul mediei și abaterii standard a eșantionului
Nr. Grupe după xi fi xi f i xi  x ( xi  x ) 2 ( xi  x ) 2 f i
cost total
crt.
produse (lei)
1. 0 – 500 250 29 7.250,00 -827,16 684.194,48 19.841.639,99
2. 500 – 1000 750 13 9.750,00 -327,16 107.033,99 1.391.441,85
3. 1000 – 1500 1250 16 20.000,00 172,84 29.873,49 477.975,92
4. 1500 – 2000 1750 13 22.750,00 672,84 452.713,00 5.885.269,01
5. 2000 – 2500 2250 5 11.250,00 1.172,84 1.375.552,51 6.877.762,54
6. 2500 – 3000 2750 3 8.250,00 1.672,84 2.798.392,01 8.395.176,04
7. peste 3000 4000 2 8.000,00 2.922,84 8.542.990,78 17.085.981,56

TOTAL 81 87.250,00 59.955.246,91
(sursa: concepție și prelucrare proprie)
Notă: Deoarece una dintre cele două valori care aparțin ultimei grupe este mai mare de 5000 lei,
media grupei a fost stabilită la 4000 lei, pentru o corectă calculare a mediei eșantionului.
Cu aceste date:
59.955 .246 ,73

S  860 ,34lei
81
1077 ,16  1063,25 9 x13,91
tc    0,1455
860,34 860,34
81
În cazul de față, ipoteza nulă înseamnă că există o diferență semnificativă între media
eșantionului și media colectivității generale din care face parte eșantionul. Aceasta înseamnă că
eșantionul nu este reprezentativ, deci media lui nu poate fi utilizată, cu depline garanții de
valabilitate, în calculele ulterioare.
Pentru o probabilitate consacrată, de 95% (prag de semnificație de 5%), valoarea tabelară
a argumentului t este de 1,96 ( t zab  1,96 ).
194 | P a g e
Deoarece: t c  0,1455  1,96  t zab , rezultă că ipoteza nulă este respinsă și, implicit, că
eșantionul FIAP supus cercetării este reprezentativ, deci toate datele și indicatorii rezultați
din prelucrarea datelor eșantionului sunt reprezentative/reprezentativi pentru
colectivitatea generală și fenomenul economic studiat.
Concluzia 1: Reprezentativitatea eșantionului argumentează idea că obiectivul parțial
(secundar) O1: „Delimitarea unui set/ submulțime de date și informații care să facă
posibilă stabilirea metodologiei și sistemului de indicatori” este atins și realizat în totalitate.
7.7.4. Prelucrarea statistico-econometrică a datelor
Reprezentativitatea eșantionului fiind verificată, se poate trece la o altă etapă de
prelucrare a datelor. Aceasta constă în reorganizarea și centralizarea celor 100 de FIAP-uri astfel
încât să se precizeze cât mai exact care sunt cauzele riscurilor, în paralel cu consecințele
materializării lor. Din această perspectivă, centralizarea datelor este făcută și ilustrată în Anexa
nr. 3 .
În urma centralizării datelor din Anexa nr. 3 au fost identificate următoarele cauze ale
riscurilor: inscripționarea unor date inexacte în referatul de necesitate; nerealitatea stocurilor
afișate în SEAP; prețul relativ mic al produsului, dublat de o cerere valorică mică; condiționarea
achiziției de cumpărarea unei cantități minime impuse.
Întrucât cele două cauze de la punctul 3 se întrepătrund din punct de vedere economic,
dar sunt independente din punct de vedere logic, ele ar putea fi desprinse în două cauze distincte,
cel puțin din punctul de vedere al consecințelor economice (în toate cazurile, materializarea
riscului constă în costul transportului, plătit de spital, care ar putea fi împărțit la cele două
cauze). Din punctul de vedere al calculului frecvenței de apariție a cauzelor, care vor deveni
probabilități, această împărțire este imposibilă, cauză pentru care, din motive de coerență logică
și științifică, s-a decis ca cele două cauze să fie tratate unitar, ca și cum ar fi una singură.
7.7.5. Calculul probabilităților
În cele ce urmează, se vor defini două tipuri de probabilități:
a) probabilitatea statistico-matematică este raportul (frecvența relativă, greutatea specifică)
dintre numărul de apariții al unei cauze de risc economic și numărul total al evenimentelor
observate:
N ai N ai
Psmi  ; Psm (%)  100 (%), în care:
Nt Nt
Psm - probabilitatea statistico-matematică de apariție a cauzelor de generare a riscurilor;
195 | P a g e
N ai - numărul total de apariții a cauzelor de tip „i”;

Nt- numărul total de evenimente observate
b) probabilitatea statistico-economică este numărul rezultat din raportarea valorii totale a
consecințelor economice ale evenimentelor care au aceeași cauză, la consecințele materializării
economice a tuturor riscurilor (total alte cheltuieli):
Ve Vei
Psei  ; Pse (%)  100 (%), în care:
Vt Vt
Pse - probabilitatea statistico-economică;
Vei - valoarea materializării economice a riscului de tip „i”;

Vt - valoarea totală a materializării tuturor riscurilor.
Se observă că:
N t  81 ;
Vt  4172 ,96lei
Rezultatele determinării celor două tipuri de probabilități sunt sintetizate în tabelul nr. 7.7.5.1.
Tabel nr. 7.7.5.1. Determinarea probabilităților de apariție și de efect al riscurilor

Nr. Definirea riscului Simb
crt. ol N ai Psmi Vei Psei
1. Inscripționarea de date R1 10 0,123 738,81 0,177
inexacte în referatul de
necesitate
2. Nerealitatea stocurilor R2 32 0,395 1638,59 0,393
afișate în SEAP
3. Prețul relativ mic al R3 15 0,185 919,00 0,220
produsului dublat de o
cerere cantitativă mică
4. Condiționarea achiziției R4 24 0,297 876,56 0,210
de cumpărarea unei
cantități minime impuse
TOTAL 81 1,000 4172,96 1,000
Se poate observa că ambele probabilități, așa cum au fost ele definite și calculate, sunt
legate de riscurile care se manifestă în procesul achizițiilor publice pe piața SEAP, numai că au
naturi și conținuturi diferite. Astfel, probabilitatea statistico-matematică reprezintă o
probabilitate de apariție și manifestare a unei anumite categorii de risc, în timp ce probabilitatea
196 | P a g e
statistico-economică este probabilitatea de materializare în cheltuieli suplimentare a apariției și

manifestării riscului respectiv. Altfel spus, materializarea nu se poate produce fără apariție și
manifestare; a doua probabilitate este consecința primeia (corespondența dintre ele nefiind
biunivocă), dar nu o condiționează într-o anumită măsură, ci îi influențează, stohastic, nivelul.
De aici și până la a conchide că a doua probabilitate este o funcție stohastică față de prima, nu
mai este decât un pas.
Concluzia 2: Prin calculul probabilității statistico-matematice de apariție, precum și a
probabilității statistico-economice de materializare a riscurilor, a fost atins și îndeplinit
integral obiectivul parțial O2 al cercetării. De asemenea, ipotezele I1, I2 și I3 ale cercetării
se conturează în zona confirmării, chiar dacă nu se poate afirma deocamdată cu
certitudine dacă ele se confirmă integral.
7.7.6. Verificarea legilor de distribuție a probabilităților
Notând cu R1, R2, R3 și R4 cele 4 riscuri, așa cum au fost ele definite în tabelul nr.
7.7.5.1. , o reprezentare grafică a frecvențelor absolute de apariție a lor este următoarea:
Notă: cele 4 riscuri corespund absciselor corespunzătoare punctelor reprezentate

Figura nr. 7.7.6.1. Reprezentarea grafică aleatorie a frecvențelor absolute de apariție a
riscurilor
Valorile întâmplătoare și independente ale frecvențelor absolute de apariție ale riscurilor,
precum și repartizarea non-criterială a acestora pe axa absciselor, conduc la ideea unei distribuții
197 | P a g e
probabilistice normale, care poate reieși din reordonarea axei absciselor după criteriul de maxim,
ca în figura următoare (nr. 7.7.6.2.):
Figura nr. 7.7.6.2. Reprezentarea grafică aleatorie a frecvențelor absolute de apariție a

riscurilor; reordonare după criteriul de maxim
De altfel, se poate observa că, indiferent cum am plasa evenimentele (riscurile) de pe axa
absciselor, față de elementul de maxim R2, se va obține un segment aproximativ de „clopot al lui
Gauss”, fapt previzibil și așteptat, dacă avem în vedere că eșantionul de 100 de FIAP a fost
constituit după toate regulile statisticii – adică a fost construit la întâmplare.
Distribuția probabilităților statistico-matematice de apariție reproduce întocmai
distribuția frecvențelor absolute de repartiție, nefiind altceva decât distribuția frecvențelor
relative; putem afirma că frecvențele relative de apariție a riscurilor urmează o funcție de
distribuție probabilistică, cercetarea urmând să se desfășoare după toate rigorile calculului
probabilităților.
Probabilitățile statistico-economice sunt influențate puternic de cele statistico-matematice
care le condiționează existența și le stabilesc într-o oarecare măsură nivelul. Din această cauză,
există toate premisele să vorbim despre probabilități. Reprezentarea grafică a probabilităților
economice pe cele 4 riscuri, este redată în figura nr. 7.7.6.3. Se observă un grafic al unei funcții
normale de probabilitate, conform previziunilor.
198 | P a g e
Figura nr. 7.7.6.3. Distribuția aleatoare a probabilităților statistico-economice de

materializare a riscurilor
Redistribuind, pe orizontală, riscurile în ordinea celor precedente, se obține următorul
grafic și mai apropiat de funcția de probabilitate:
Figura nr. 7.7.6.4. Distribuția ordonată a probabilităților de materializare a riscurilor

Plecând de la premise alcătuirii aleatorie a eșantionului și verificând forma curbelor de
distribuție, foarte asemănătoare cu aceea a unei funcții de probabilitate, se poate renunța la
199 | P a g e
verificarea parametrică a curbelor de distribuție, concluzionând asupra faptului că probabilitățile

determinate respectă legea de distribuție a funcției de probabilitate.
Concluzia 3: în urma calculelor și reprezentărilor grafice efectuate, obiectivul parțial O3:
„Determinarea caracteristicilor și formei curbelor de distribuție a probabilităților” este
atins și îndeplinit integral; întrucât nu s-au efectuat calculele referitoare la parametrii
funcțiilor, în scopul păstrării obiectivității cercetării, se poate amenda gradul de realizare a
obiectivului cu 15%, considerându-l realizat parțial, în proporție de 85%. Ipotezele I1, I2,
I3 și I4 se confirmă în totalitate.
7.7.7. Determinarea punctajului riscurilor și ierarhizarea acestora
În cadrul subcapitolului 7.7.5. Calculul probabilităților, s-a arătat că materializarea
consecințelor economice ale unui risc nu se poate produce decât după ce respectivul risc apare și
se manifestă; altfel spus, probabilitatea statistico-economică de efect (de materializare) este o
consecință a probabilității statistico-matematice de apariție.
De asemenea, în subcapitolul 5.4.-Desfășurarea misiunii de audit intern s-a arătat că
există posibilitatea determinării unui punctaj al riscului, după formula:
Ti  Pr( ri) I ( ri) , în care:
Ti - punctajul total al riscului ,,i”;

Pr(ri)- probabilitatea de manifestare a riscului ,,i”;
I(ri)-impactul riscului ,,i” (consecința economică a acestuia).
Este evident că pe baza punctajului total al riscului se poate face o ierarhizare a acestora,
în sensul că cele cu un punctaj mai mare sunt mai periculoase pentru spital, în general, și pentru
managementul public al acestuia, în special. Făcând corespondența cu datele din tabelul nr.
7.7.5.1., este evident că:
Pr( ri)  Psmi ;
I ( ri)  Vei
.
Iar relația de calcul a punctajului total al riscului devine:
Ti  PsmiVei
În aceste condiții, calculul punctajelor totale ale riscurilor pentru cele 4 riscuri
identificate în spital este făcut și redat în tabelul următor:
200 | P a g e
Tabel nr. 7.7.7.1. Calculul punctajelor totale ale riscurilor

Nr. crt. Simbol Punctajul total
Psmi Vei
al riscului: Ti
1. R1 0,123 738,81 91,211
2. R2 0,395 1638,59 647,344
3. R3 0,185 919,00 170,185
4. R4 0,297 876,56 260,338
TOTAL 1,000 4172,96 -

Ierarhizarea riscurilor după punctajul total astfel calculate este redată în tabelul următor:
Tabelul nr. 7.7.7.2. Ierarhia riscurilor în funcție de punctaj
Nr. Definirea riscului Simbol Punctajul total Locul în Calificativul
crt. ierarhie riscului
al riscului : Ti
1. Condiționarea achiziției de R4 260,338 2 Risc median

cumpărarea unei cantități
minime impuse
2. Nerealitatea stocurilor afișate în R2 647,344 1 Risc mare
SEAP
3. Prețul relativ mic al produsului R3 170,185 3 Risc moderat
dublat de o cerere cantitativă
mică
4. Inscripționarea de date inexacte R1 91,211 4 Risc mic
în referatul de necesitate
În funcție de valorile punctajelor totale ale riscurilor, ar rezulta că managementul
spitalului trebuie să se teamă cel mai mult de nerealitatea stocurilor afișate în SEAP de
către ofertanți ( R 2 ), și cel mai puțin, de inscripționarea de date inexacte în referatele de
necesitate ( R1 ).
Chiar dacă ierarhizarea riscurilor în funcție de punctajele lor totale ține cont de consecințele
materializării riscurilor, ea nu ia în considerare toate realitățile economice și sociale ale pieței,
putând fi influențată puternic de evenimentele de tip „lebăda neagră”, adică de evenimentele cu
probabilități mici de producere (neașteptate), dar cu consecințe economice foarte mari. De aceea
ar fi corect ca acest tip de evenimente să fie temperate printr-o abordare, care să nu se bazeze pe
valori absolute, ci numai pe valori relative.
201 | P a g e
Configurând câmpurile de probabilitate Psm și Pse cu câte un pătrat și ținând cont de

modul în care se condiționează cele două probabilități, se obține o diagramă de următorul
tip:
Psm
Pse
Figura nr. 7.7.7.1. Relațiile dintre cele două câmpuri de probabilitate

Diagrama de mai sus reflectă relația de ordine incluzivă dintre cele două câmpuri, câmpul
Pse fiind inclus în celălalt. Altfel spus, pot apărea riscuri cu probabilități Psm care să nu se
materializeze în consecințe economice.
O viziune întrucâtva plastică a ansamblului poate duce la o înțelegere mai bună a
fenomenului. Să presupunem că pericolul de apariție a riscurilor reprezintă „cod galben”. În
acest caz întregul pătrat mare Psm va fi colorat în galben. Vom considera că pericolul
materializării riscurilor, transformat în pagube, ar trebui reprezentat cu „cod roșu”, deci pătratul
mic, Pse , se va colora în roșu. Având în vedere însă suprapunerea celor două patrate, rezultă
pentru patratul Pse „cod portocaliu”.
Exprimând viziunea plastică de mai sus în termeni statistico-matematici, riscul real este
rezultatul suprapunerii apariției riscului, cu cel al materializării. Indicatorul real de producere a
riscului real va fi reliefat de produsul dintre probabilitatea statistico-matematică și probabilitatea
statistico-economică; aceasta nu este decât ceea ce se numește în statistică, probabilitatea
agregată (Pa ) : Pa  Psm * Pse
Calculul probabilității agregate este redat în tabelul de mai jos. În funcție de valoarea
acesteia se poate stabili ierarhia corectă și reală a riscurilor.
202 | P a g e
Tabel nr. 7.7.7.3. Calculul probabilității agregate a riscurilor

Nr. crt. Simbol riscului
Psmi Psei Pai
1. R1 0,123 0,177 0,0218
2. R2 0,395 0,393 0,1552
3. R3 0,185 0,220 0,0407
4. R4 0,297 0,210 0,0624
TOTAL 1,000 1,000 -

Utilizarea acestui criteriu este mult mai adecvată pentru ierarhizarea riscurilor, pentru că ține
cont de succesiunea evenimentelor și, atât cât este posibil, „diluează” în mulțime evenimentele
extraordinare, din categoria „lebedelor negre”.
În funcție de probabilitatea agregată sau de coeficientul agregat, ierarhia nu se schimbă,
pentru că ponderile Pse respectă ierarhia valorilor absolute ale cheltuielilor suplimentare
rezultate din materializarea riscurilor în totalul acestor cheltuieli.
Într-adevăr, ierarhia rămâne aceeași, după cum se poate vedea din tabelul următor:
Tabel nr. 7.7.7.4. Ierarhia riscurilor în funcție de probabilitatea agregată
Nr. Definirea riscului Simbol Valoarea Locul în Calificativul riscului
crt. ierarhie
Pa
1. Nerealitatea stocurilor afișate R2 0,1552 1 Risc mare
în SEAP
2. Condiționarea achiziției de R4 0,0624 2 Risc median
cumpărarea unei cantități
minime impuse
3. Prețul relativ mic al R3 0,0407 3 Risc moderat
produsului dublat de o cerere
cantitativă mică
4. Inscripționarea de date R1 0,0217 4 Risc mic
inexacte în referatul de
necesitate
În urma raționamentelor și calculelor se desprinde următoarea concluzie:
Concluzia 4: Ipoteza I5, potrivit căreia „cauzele riscurilor pot fi identificate și separate, iar
gradul în care influențează consecințele poate fi măsurat” se verifică în totalitate
203 | P a g e
7.7.8. Determinarea factorilor de influență

Pentru determinarea unor modele econometrice factorial-cauzale, cercetarea se poate baza
pe trei relații, două certe și una incertă:
T  Psm * Ve (relație certă);
Pa  Psm * Pse (relație certă);
Pse  f (Psm) (relație incertă).
Primele două relații sunt clasice, de dependență factorială și pot fi investigate sub mai multe
aspecte (dinamică spre exemplu), evidențiindu-se contribuția fiecărui factor la evoluția globală a
fenomenului. În literatura de specialitate statistico-matematică și econometrică aceste lucruri
sunt deja consacrate, cunoscute, și ar putea fi obiectul unei alte cercetări. Din punctul de vedere
al conținutului informațional și contribuției științifice reale, a treia relație poate fi considerată
mult mai relevantă, și mai utilă cercetării întreprinse. Practic, evidențierea unei relații
funcționale-dacă ea există, între probabilitatea statistico-economică și cea statistico-matematică,
ar putea avea o reală relevanță pentru evidențierea consecințelor economice ce pot exista din
cauza materializării riscurilor.
În căutarea legăturii dintre două sau mai multe variabile este normal să se pornească de la
posibilitatea unei dependențe de tip liniar, pentru că de obicei liniaritatea este forma cea mai des
observată atât în mediul fizic înconjurător cât și în fenomenele socio-economice. Însă
independent de forma de dependență, întotdeauna vor exista doi factori:
- Psm (probabilitatea statistico-matematică): factor independent, cauză;
- Pse (probabilitatea statistico-economică): factor dependent față de primul, efect.
7.7.9. Stabilirea tipului și intensității legăturii
În vederea stabilirii tipului și intensității legăturii dintre cele două variabile (Psm și Pse)
s-ar putea porni, de la o reprezentare grafică, cu rezultate satisfăcătoare. De aceea considerăm
oportună reprezentarea factorului dependent pe axa ordonatelor iar a factorului independent pe
axa absciselor, ca în Figura nr. 7.7.9.1.:
204 | P a g e
Figura nr. 7.7.9.1. Reprezentarea grafică a probabilităților statistico-economice în funcție

de cele statistico-matematice
Din Figura nr. 7.7.9.1., se observă că punctele A, B şi D par să se înscrie într-o relație
aproape liniară, care poate fi cercetată mai departe utilizând în calcule relaţii de tipul:
y i  y i 1
xi  xi 1 ,
Dacă aceste relaţii ar avea valori destul de apropiate, atunci dependenţa liniară este aproape
certă.
Aplicând relația de mai sus pentru segmentele din Figura nr. 7.7.9.1. , se obțin următoarele
valori:
0,220  0,177
- pentru segmentul A – B:  0,693
0,185  0,123
0,393  0,210
- pentru segmentul C – D:  1,86
0,395  0,297
0,393  0,220
- pentru segmentul B – D:  0,823
0,395  0,185
Având în vedere că valorile relațiilor de mai sus sunt destul de diferite și că punctul C era
oricum considerat în afara coliniarității, se poate concluziona că segmentele respective nu sunt
coliniare. Cu alte cuvinte, ipoteza dependenței liniare (I7) dintre probabilitățile statistico-
matematice și cele statistico-economice este falsă.
205 | P a g e
Pentru că în mod concret nu avem la dispoziție decât cele 4 puncte, aceasta înseamnă că
densitatea acestora în reprezentarea grafică este destul de mică, și împrăștiate în planul graficului,
se poate trage concluzia că nu există o legătură între cauza astfel definită și efectul presupus,
variabilele pe care le definesc fiind independente.
Concluzia 5: Obiectivul parțial O4: „Determinarea tipului de legătură factorial-cauzală
dintre cauzele care generează riscurile și efectele materializării riscurilor“ este atins și
îndeplinit în totalitate. Există premisa ca o astfel de legătură să lipsească. De aceea putem
considera că obiectivul parțial O5 este și el atins și îndeplinit, adică, intensitatea legăturii
dintre cauză și efect este nulă. Însă din cauza faptului că lipsesc calculele care să probeze
total afirmația, vom considera că O5 este îndeplinit numai în proporție de 50%.
Ipoteza de lucru I6 este parțial adevărată, în sensul că legăturile dintre cauzele
riscurilor și consecințele materializării acestora nu sunt funcționale, ci întâmplătoare,
probabilistice.
Ipoteza I7, după care „Legăturile cauzale din interiorul sistemului sunt
preponderent liniare” este falsă.
7.7.10. Prefigurarea unui model econometric de calcul a consecințelor materializării
riscurilor
Până acum, s-a constatat cu ajutorul calculelor de probabilități statistico-economice că,
dacă toate cele patru riscuri cercetate s-ar materializa simultan, fiecare 1 leu cheltuit suplimentar
- deci pierdut de spital din buget, ar avea următoarea componență:
- 17,7 bani s-ar pierde din cauza datelor inexact inscripționate în referatele de necesitate;
- 21,0 bani s-ar pierde datorită condiționării achizițiilor de cumpărarea unor cantități
minime impuse de furnizori.
- 22,0 bani ar fi risipiți din cauza prețurilor mici, ale produselor (afișate de furnizori în
SEAP) și cantităților mici comandate de către spital;
- 39,3 bani s-ar pierde datorită afișării de către furnizor, de stocuri nereale/inexacte pe
SEAP;
Pentru evidențierea consecințelor economice ale materializării riscurilor, avem la
dispoziție următoarele date certe:
- valoarea tranzacției (indicatorul „cost total produs” din tabelul nr. 7.7.2.1. , coloana 5);
- valoarea totală bugetată a tuturor tranzacțiilor care au fost efectuate de spital în anul
bugetar cercetat (totalul coloanei 5: 87.113,07 lei);
- probabilitățile statistico-matematice - de apariție/producere - a fiecărei categorii de risc;
206 | P a g e
- probabilitățile statistico-economice, de materializare, a fiecărei categorii de risc.

În ,,schițarea” consecințelor economice, adică în materializarea consecințelor unui anumit
risc/categorie de risc, se pleacă de la ideea că acel risc s-a produs deja, adică probabilitatea
statistico-matematică este egală cu 1 (evenimentul cert).
Pentru definirea modelelor este necesar a se calcula:
- ponderea totalului altor cheltuieli în valoarea totală a ,,cost total produs” (total coloana 7/
total coloana 5 din tabelul nr. 7.7.2.1.):
 Cst  4166 ,96  0,0478 ;
 Ct 87113 ,07
- ponderea valorii tranzacției „i” în totalul valoric al tranzacțiilor:
Cti Cti

 Ct 87113 ,07
Semnificația indicatorilor în aceste relații este următoarea:
 Cst - totalul cheltuielilor suplimentare (din totalul tranzacțiilor);

 Ct - suma costurilor total/ produs;
Cti - costul tranzacției „i”.
Notând cu Cst i - cheltuielile suplimentare (pierderile) estimate pentru tranzacția „i”, un
prim model (grosier) de prefigurare a acestora este următorul:
Csti Ct i
Csti  x x Ct i
Ct i  Ct i
Rezultă că o primă estimare a cheltuielilor suplimentare apărute datorită materializării

riscurilor într-o tranzacție se poate face înmulțind:
- ponderea cheltuielilor suplimentare ale tranzacției în totalul cheltuielilor;
- ponderea cheltuielilor cu produsele din tranzacția „i” în totalul cheltuielilor (totalul
costurilor totale/ produs);
- suma totală a cheltuielilor.
Din cauza faptului că prima pondere nu este cunoscută, dar ea poate fi înlocuită cu
succes cu o pondere medie, reprezentată de ponderea cheltuielilor suplimentare totale în
cheltuielile totale cu produsele din toate tranzacțiile, adică de valoarea de 0,0478 deja
calculată. Astfel, relația de mai sus, a pierderilor estimate va deveni:
Ct
Csti  0,0478  Ct
 Ct
i
i
207 | P a g e
Acesta este un mod foarte util de a calcula valoarea preliminară, a pagubei posibile la
încheierea unei tranzacții. Testarea algoritmului de calcul s-a făcut luând, la întâmplare,
tranzacția cu numărul 42 din tabelul nr. 7.7.2.1. pentru produsul „Tulpină de referință
Micrococcus Luteus” se obține:
1101,1
Cst42  0,0478 87113 ,07  52,63lei  57,08lei (din tabel)
87113 ,07
Principalul neajuns al algoritmului este faptul că nu ține cont de categoria de risc și de
probabilitatea de materializare a acestuia. Un posibil algoritm care să ia în considerare și aceste
variabile, este următorul:
Cstrij  Cstr  Cst  Ct

ij
Cstrij 
j
Ct
 Cstr   ,
ij
ij Cst Ct Ct ij
j
cu următoarea semnificație a indicatorilor:
C strij - cheltuieli suplimentare pe tranzacția cu numărul de ordine „j” din interiorul clasei
de riscuri „i”;
 Cstr
j
ij - cheltuieli suplimentare totale pe clasa de riscuri „i”;
Cstrij
- ponderea cheltuielilor suplimentare ale tranzacției „j” în totalul cheltuielilor
 Cstr
j
ij
suplimentare ale clasei „i” de riscuri;
 Cst - totalul cheltuielilor suplimentare (pentru toate tranzacțiile);
 Cstr
j
ij
- probabilitatea statistico-matematică (de materializare) a clasei „i” de riscuri;

 Cst
 Cst - ponderea cheltuielilor suplimentare totale în valoarea totală a tranzacțiilor
 Ct
(calculată la valoarea 0,0478, respectiv aproape 5%);
 Ct - inversul ponderii costului total-produs al tranzacției „j” din clasa „i” de riscuri în
Ct ij
suma totală a costurilor produselor;

Ct ij - costul total-produs al tranzacției.
208 | P a g e
Modelul econometric prezentat are un dezavantaj notabil: prima pondere, a cheltuielilor

suplimentare ale tranzacției „j” din cadrul clasei „i” de riscuri nu este aprioric cunoscută;
ea poate fi, însă, înlocuită cu ponderi de simulare, bazate pe experiența, și intuiția
managementului, care poate previziona astfel cheltuielile suplimentare minime sau maxime
dintr-o tranzacție situată în interiorul unei clase de risc. În acest fel, modelul este aplicabil și
perfect valabil.
Să presupunem că se dorește cumpărarea a 6 unități din produsul ,,Mediu Oxford”, cu
prețul de 95 lei/unitate. Rezultă un cost total-produs de 570 lei (Anexa 2, nr. crt. 71, col. 5),
suficient de mic pentru ca tranzacția să nu fie pe placul furnizorului. ,,Mediu Oxford” se
încadrează în clasa a treia de risc, cu probabilitatea statistico-economică Pse  0,22 (vezi tabel nr
7.7.5.1.). În această categorie de risc se fac aproximativ 20 tranzacții/an, ceea ce ar putea fi un
indiciu pentru a considera ponderea tranzacției în cadrul categoriei de risc la nivelul de
aproximativ 5%. Înlocuind datele, vom obține:
87113 ,07
CsMO  0,05 x0,22 x0,0478 x 570  45,81lei , în care:
570
Cs M O - costul mediu suplimentar pentru produsul „Mediu Oxford”;
Cu alte cuvinte, pe raționamentul că produsul „Mediu Oxford” are o pondere de

aproximativ 5% în categoria de risc 3, există riscul ca spitalul să cheltuiască suplimentar
aproximativ 46 de lei. Calculul se verifică, întrucât la tranzacția cu numărul 52 din Anexa 3
(coloana ,,alte cheltuieli”) se regăsește valoarea de 40 lei cheltuieli suplimentare efectuate
în anul 2016 pentru achiziționarea acestui produs. Și în cazul acestui algoritm costul total
al produsului poate fi eludat. Dovadă este faptul că cheltuielile suplimentare nu depind
în mod hotărâtor și direct de valoarea produsului. Cheltuielile suplimentare sunt
dependente de costurile totale și de jocul probabilităților – adică sunt aleatorii, așa
cum am presupus. Inversul ponderii produsului (sau ponderea produsului) în totalul
costurilor poate rămâne în joc în cazul unei analize factoriale mai amănunțite, cu
determinarea și explicarea influenței factorilor.
Astfel putem genera:
Concluzia 6: Obiectivul parțial O6: „Prefigurarea unui model econometric de calcul al
consecințelor materializării riscurilor” a fost atins și realizat integral.
209 | P a g e
7.7.11. Analiza rezultatelor și elaborarea de concluzii referitoare la realitatea ipotezelor și

gradul de îndeplinire a obiectivelor
Trebuie menționat în primul rând că pe parcursul desfășurării cercetării ipotezele de lucru,
obiectivul general sau cele parțiale nu au fost schimbate sau reformulate, ceea ce asigură
prezumția unui model pe care managementul unui spital se poate baza.
Ipotezele de lucru au fost verificate integral și toate obiectivele stabilite au fost atinse,
unele fiind realizate integral, altele parțial.
Obiectivele cercetării au fost stabilite în directă corelație cu ipotezele de lucru. De aceea
îndeplinirea obiectivelor a avut ca final verificarea veridicității ipotezelor.
În esență, tabloul verificării ipotezelor este prezentat în tabelul nr. 7.7.11.1.:
Tabel nr. 7.7.11.1. Tabloul verificării ipotezelor
Nr. Definirea ipotezei Simbol Calificativ Observație
crt.
1. Riscurile economice din procesul I1 Adevărată A se vedea subcapitolul
achizițiilor publice efectuate de entitățile 7.7.5., 7.7.6. și
din sănătatea publică sunt predictibile și au concluziile 2 și 3.
o anumită doză de predictibilitate
măsurabilă
2. Consecințele economice ale materializării I2 Adevărată A se vedea modelele
riscurilor sunt previzibile și măsurabile econometrice propuse
3. Mulțimea
N de evenimente din cadrul I3 Adevărată Subcapitolul 7.7.6.
procesului
e de achiziție publică este o
mulțime
x convexă, compactă și densă și se
supune
a legilor naturale ale statisticii Concluzia 3
n
r
4. Evenimentele din cadrul mulțimii se I4 Adevărată Subcapitolul 7.7.6.
distribuie normal, după o funcție de
probabilitate
Concluzia 3
5. Cauzele riscurilor pot fi identificate și I5 Adevărată Anexa nr.2, 3 și
separate, iar gradul în care ele influențează Tabelele nr. 7.7.2.1. ,
consecințele poate fi măsurat.
7.7.5.1.
Concluzia nr.4
6. Între cauzele și consecințele materializării I6 Parțial Subcapitolul 7.7.9.
riscurilor există legături fenomenologice Adevărată
statistice de tip cauză-efect, cu caracter Concluzia 5
stohastic (probabilitate).
210 | P a g e
7. Legăturile cauzale din interiorul sistemului I7 Falsă Subcapitolul 7.7.9.

sunt preponderent liniare
Concluzia 5
Din tabelul nr. 7.7.11.1. se poate observa că prin verificarea celor 7 ipoteze de lucru,
cercetarea a fost meticuloasă, verificându-se toate ipotezele formulate de la bun început, fără
modificări intermediare.
Dintre cele 7 ipoteze cu care s-a pornit la lucru, ipotezele I 1 , I 2 , I 3 , I 4 și I 5 s-au
dovedit a fi adevărate în totalitate, ipoteza I 6 s-a confirmat parțial, iar ipoteza I 7 s-a
dovedit a fi falsă.
Dovedirea falsității ipotezei I 7 este la fel de importantă din punct de vedere
științific ca orice confirmare a adevărului oricărei alte ipoteze, datorită faptului că arată că
legăturile dintre cauze și efectele riscurilor din sistemul spitalicesc nu sunt liniare.
În ceea ce privește obiectivele cercetării, tabloul realizării acestora se prezintă în modul următor:
Tabelul nr. 7.7.11.2. Tabloul realizării obiectivelor cercetării
Nr. Definirea obiectivului Simbol Calificativ Grad de Observație
realizare
crt. (%)
1. Delimitarea unui set/ O1 Realizat 100 Subcapitolul
submulțime de date care să facă integral 7.7.3.
posibilă stabilirea metodologiei
și sistemului de indicatori Concluzia 1
2. Calculul probabilităților de O2 Realizat 100 Subcapitolul

apariție a diferitelor categorii integral 7.7.5.
de riscuri din aria delimitată a
celor 8 riscuri inventariate în Concluzia 2
Capitolul 2, paragraful 2.5. și
incluse în aria cercetării
3. Determinarea caracteristicilor și O3 Realizat 85 Subcapitolul

formei de distribuție a parțial 7.7.6.
probabilităților
Concluzia 3
4. Determinarea tipului de O4 Realizat 100 Subcapitolul
legătură factorial-cauzală dintre integral 7.7.9.
cauza care generează riscurile
și efectele materializării lor Concluzia 5
5. Măsurarea intensității O5 Realizat 50 Subcapitolul

legăturilor dintre cauze și efecte parțial 7.7.9.
Concluzia 5
211 | P a g e
6. Prefigurarea unui model O6 Realizat 100 Subcapitolul

econometric de calcul al integral 7.7.10.
consecințelor materializării
riscurilor Concluzia 6
7. Elaborarea de concluzii O7 Realizat 100 Subcapitolul

referitoare la realitatea integral 7.7.11.
ipotezelor și gradul de atingere
și îndeplinire a obiectivelor
Conform tabelului nr. 7.7.11.2. se poate observa că toate obiectivele au fost atinse și
realizate, gradul cel mai mic de realizare, conform autoevaluării, fiind de 50%, pentru obiectivul
O5. Setul de obiective stabilit inițial nu a fost nici el ajustat pe parcursul desfășurării cercetării.
7.8. Verificarea îndeplinirii criteriului de performanță
În subcapitolul 7.6. - Stabilirea criteriului de performanță, din cadrul capitolului 7 (a se
vedea tabelul nr. 7.6.1.) s-a definit criteriul de performanță pentru prezenta cercetare, constând în
gradul de îndeplinire a două criterii cumulative:
a) verificarea veridicității celor 7 ipoteze ale cercetării;
b) îndeplinirea obiectivelor parțiale ale cercetării în proporție de minimum 80%.
Primul criteriu a fost îndeplinit. Pentru verificarea îndeplinirii obiectivelor, se va calcula
coeficientul mediu de îndeplinire a obiectivelor parțiale ( K om ), după formula:
7
G K i i
K om  i 1
7
, în care:
K
i 1
i
Gi - gradul de îndeplinire a obiectivului „i”;
K i - coeficientul de importanță a obiectivului „i”, așa cum a fost stabilit în tabelul
nr.7.6.1. ( K i  28)
În vederea calculării K om , datele se organizează în tabelul următor:

Tabelul nr. 7.8.1. Calculul coeficientului mediu de îndeplinire a obiectivelor parțiale
Nr. Simbol obiectiv Gradul de îndeplinire Coeficientul de Gi K i
importanță
crt.
(K i )
(G i )
1. O1 1 4 4
2. O2 1 7 7
212 | P a g e
3. O3 1 3 3
4. O4 0,85 2 1,70
5. O5 0,5 5 2,50
6. O6 1 6 6
7. O7 1 1 1
TOTAL - 28 25,20
Din calcule rezultă:
25,2
K om   0,9 (90%)
28
Având în vedere că:
-toate ipotezele cercetării au fost verificate;
-coeficientul mediu de îndeplinire a obiectivelor parțiale este de 90%, superior țintei de 80%
stabilită inițial, se apreciază că cercetarea „Modelare econometrică a riscurilor în procesul de
achiziție directă în sănătatea publică” și-a realizat obiectivul de performanță stabilit inițial.
În consecință, se poate formula și următoarea:
Concluzie finală a studiului de caz: prin verificarea adevărului ipotezelor și
realizarea unui nivel mediu de realizare a obiectivelor parțiale, cercetarea intitulată
„Modelare econometrică a riscurilor caracteristice achizițiilor directe din spital” și-a
îndeplinit în totalitate obiectivul principal, un sistem de indicatori și cel puțin un procedeu
econometric care să ordoneze ierarhic riscurile în funcție de iminența apariției și gravitatea
consecințelor generate de materializarea acestora.
7.9. Importanța și aplicabilitatea cercetării econometrice
Practica din domeniul achizițiilor publice din spitale a demonstrat că uneori o procedură
de licitație este producătoare de costuri mai mari decât achiziția directă. Acest lucru se întâmplă
datorită mai multor factori, dintre care enumerăm:
-neparticiparea la licitații a operatorilor economici, din diferite motive, deși în sfera lor de
activitate au produse care ar face obiectul respectivei licitații;
-motive ce țin de etica ofertanților (etică mai mult sau mai puțin respectată în relațiile cu
concurența);
- legii cererii și ofertei care acționează și în piața SEAP.
213 | P a g e
În acest fel, se poate întâmpla ca la licitațiile anunțate de spitale să se înscrie unele firme
care practică prețuri mai mari decât o eventuală medie a pieței SEAP pentru acel produs.
Autoritatea contractantă, în urma procedurii de licitație, conform legii, va încheia un acord cadru
și contract subsecvent de furnizare cu firma desemnată câștigătoare-cea care a venit la licitație cu
prețul cel mai mic cu un anumit standard de calitate. În mod evident, în acest caz s-ar pune unele
întrebări legitime cum ar fi următoarele: ,,nu se economiseau sume din buget prin achiziția
directă în SEAP?”, ,,nu ar fi fost mai avantajos pentru spital un contract pe termen de 1 an,
rezultat în urma unei achiziții directe?”
Fiecare spital din România ar trebui să stabilească date despre: categoriile de riscuri la
care este supus, probabilități de manifestare ale riscurilor, costurile suplimentare generate de
manifestarea riscurilor, să-și calculeze punctajul riscurilor, să ierarhizeze aceste riscuri, etc. .
Altfel spus, să parcurgă pașii capitolului 7, din prezenta lucrare. În acest mod, fiecare spital din
România, ar putea să stabilească dacă achiziția unui produs este mai economică prin intermediul
unei achiziții directe sau s-ar realiza economie la buget prin includerea produsului într-o
procedură de licitație. Evident, decizia și răspunderea ar trebui să fie ale spitalului. Dacă această
răspundere ar aparține spitalului, în mod sigur compartimentul de specialitate, dar mai ales
managementul acestuia, ar fi mult mai atente la cheltuirea banilor publici.
În afară de cele prezentate mai sus, s-ar putea genera date statistice, la nivel de țară, pe
care spitalele le-ar putea consulta şi folosi în luarea de decizii în ceea ce privește stabilirea
modalității de achiziționare .
Modelul econometric prezentat, prin stabilirea și ierarhizarea riscurilor generale și
particularizate de achiziție directă, ar putea ajuta unitățile spitalicești în luarea deciziei în ceea ce
privește metoda de achiziție.
Actualmente, legea achizițiilor publice nu permite acestă libertate decizională. Legea
actuală a achizițiilor publice, intrată în vigoare în mai 2016, stabilește foarte clar valoarea
achiziției directe, nelăsând spațiu de manevră instituțiilor publice. Dacă aceasta ar exista și s-ar
forma o bază statistică cu toate datele calculate după modelul prezentat în capitolul 7 al
cercetării, atunci fiecare spital ar putea în ultimă instanță să economisească sume din buget,
printr-o decizie potrivită stării sale economice de fapt, cu condiția asumării răspunderii în ceea ce
privește alegerea achiziției directe și nu a unei alte proceduri. În mod evident, conceptul
acordării de libertate pentru alegerea procedurii de aprovizionare, presupune o reglementare mult
mai detaliată a achiziției directe, reglementare care însă trebuie să se bazeze pe realitatea practică
a instituției publice-spital și nu pe considerente teoretice. De asemenea s-ar impune și
214 | P a g e
reglementarea mai multor noțiuni specifice achizițiilor. Ar fi binevenită chiar și o lege a

achizițiilor specială pentru instituțiile furnizoare de sănătate, cu timpi de așteptare mici în
cumpărarea celor necesare funcționării (indiferent de metoda de achiziție aleasă), astfel încât să
se obțină sănătatea în timp optim.
Din aceste motive, drumul care s-a deschis prin studiul întreprins în prezenta teză, ar
putea fi baza altor cercetări mai aprofundate pentru amplul subiect al achizițiilor directe,
cercetări care să servească economisirii de buget și generării unor servicii de sănătate la
standarde europene, din toate punctele de vedere.
215 | P a g e
CONCLUZII GENERALE ȘI CONTRIBUȚII PROPRII

O certitudine a studiilor istorice este faptul că dezvoltarea vieţii sociale şi naționale nu s-
ar fi putut realiza fără existența sumelor de bani colectate din impozite şi taxe, adunate la un loc,
în bugetul de venituri și cheltuieli. Elaborarea acestor bugete a necesitat controlul și verificare
lor. Evoluția organizării socio-economice umane, a dus la apariția unor științe care aveau ca
obiect de studiu cuantificarea produselor muncii omenești. Astfel au apărut: aritmetica,
contabilitatea, politica economică, finanțele, tehnicile bancare și auditul.
În epoca modernă, rolul auditului, mai ales a celui intern, este acela de a evidenția echipei
manageriale a entității economice, problemele cu care se confruntă aceasta, de a le studia în mod
organizat după anumite metode (specifice auditului) și de a prezenta eventuale soluții și
recomandări care să remedieze respectivele probleme indiferent de natura acestora.
Auditul apare în timp și se dezvoltă odată cu celelalte științe, având o evoluție lungă,
bazată pe experiența practicienilor din domeniile complementare acestuia, însă nu înainte de a
apare instituții europene și mondiale care să reglementeze activitatea de audit prin elaborarea de
principii, de legi care să reglementeze auditul, elaborarea de norme metodologice , ghiduri
practice, etc. . Astfel apar instituții ca: Institutul Auditorilor Interni (The Institute of Internal
Auditors-IIA), Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (The International
Organization of Supreme Audit Institution- INTOSAI), Federația Internațională a Contabililor
(International Federation of Accountants-IFAC). La nivelul României, apar: Camera Auditorilor
Financiari din România (CAFR), Asociaţia Auditorilor Interni din România (AAIR).
Activitatea tuturor acestor instituții, a dus la închegarea și fundamentarea științei
auditului. S-au clarificat diferite noțiuni ce au legături între ele, cum ar fi noțiunile de ,,audit” și
de ,,control intern”. S-au făcut clasificări în ceea ce privește aceeași noțiune, cum ar fi cea a
controlului intern cu componentele sale: control financiar preventiv, control financiar de
gestiune, etc. sau a tipurilor de audit.
Odată cu crearea Comunității Economice Europene (1957), întreg continentul european a
manifestat convergența către o economie comună, bazată pe respect între națiuni, care se
manifestă în toate domeniile, mai ales în cel economic.
În acest sens, la nivel european, s-au încheiat pacturi, tratate (de la Roma, Maastricht,
Lisabona, etc.) convenții între state și au loc întâlniri care au drept țel punerea de acord asupra
unor aspecte ce se vor finaliza cu noi legi economice. Aceste reglementări adoptate, se aplică
tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene, așa încât să se realizeze treptat scopuri comune de
genul: unei legături mai strânse între popoarele Europei, unirii eforturilor pentru îmbunătățirea
216 | P a g e
condițiilor de viață, progresului economico-social, eliminării barierelor care divid Europa, sau
reducerii diferențelor economice dintre regiuni și dezvoltarea zonelor mai puțin favorizate.
Unul din domeniile prioritare în care se dorește uniformizarea, este sănătatea –domeniu
vast cu o mulțime de direcții în care trebuie acționat. Una dintre aceste direcții, supusă tot mai
mult atenției publice este reprezentată de achizițiile publice, dat fiind faptul că acestea sunt un
mare consumator de buget. Din această cauză s-au găsit soluții viabile, pentru o achiziție
inteligentă care economisește bugetul și anume achiziția ecologică, sau orientarea achizițiilor
spre mediul on-line, înspre care se îndreaptă și România. O altă direcție căreia România acordă o
atenție deosebită în achizițiile publice este etica achizițiilor publice și lupta antifraudă, evident
acestea presupunând armonizarea legislației românești, cu legislația europeană. Alte aspecte de
asemenea importante, asupra cărora se insistă, sunt respectarea principiilor achiziției publice și
evitarea de riscuri. Pentru realizarea acestor obiective, țările europene au întocmit strategii
naționale de acțiune, dat fiind faptul că achiziția publică există în fiecare instituție de stat. Din
aceste motive și România a abordat astfel de strategii, inclusiv în ceea privește achiziția publică
din domeniul sănătății, strategii a căror rezultat este o achiziție publică sănătoasă, compatibilă cu
achiziția publică la nivel european.
Până în 1990, sistemul sanitar românesc a funcționat după modelul Semașko, iar
înlocuirea acestuia, nu s-a produs rapid și nici radical, din cauza contextelor economic și socio-
politic, schimbate cu repeziciune. Schimbările sociale și politice, criza economică din anul 2008,
admiterea României în Uniunea Europeană, au determinat adaptarea legislației economice la
legislația europeană precum și a modalității de funcționare a sistemelor care lucrează cu bani
publici. Un astfel de sistem este cel al sănătății.
În 1992, România și-a stabilit următoarele obiective generale pentru îmbunătățirea
sănătății:
-stoparea deteriorării, ameliorarea și menținerea sănătății exprimate prin anumiți indicatori
specifici (speranța de viață, mortalitate, etc.);
-menținerea funcționării sistemului de sănătate în condiții de buget auster;
-promovarea sănătății;
-îmbunătățirea sănătății mai ales în mediul non-urban;
-ridicarea calității asistenței medicale de urgență;
-elaborarea de proiecte de sănătate care să țină seama de probleme de sănătate zonale;
-realizarea de studii necesare pentru a se putea concluziona care este cea mai bună variantă
pentru relansarea sănătății românești la alt nivel.
217 | P a g e
Mai târziu, în 2014 s-a lansat Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 - ca instrument
cadru de articulare la direcțiile formulate în Strategia Europa 2020, de dezvoltare a performanței
în sănătate și de aliniere a sănătății românești la cea europeană din toate punctele de vedere.
În această strategie, se acordă o atenție sporită spitalului pentru că acesta reprezintă o
parte importantă a sectorului sănătății publice - ca sector de interes major, strategic, pentru orice
țară. În România postdecembristă, spitalul este o instituție de sănătate supusă multor transformări
și totodată intens mediatizată. Atunci când o țară trece de la un regim politico-economic la altul,
spitalul este una din instituțiile statului care resimte schimbările de natură legislativ-economică
într-un mod accentuat, schimbări care au ca rezultat destabilizarea imediată și destul de puternică
a echilibrului din multe puncte de vedere.
Descentralizarea spitalelor a fost considerată o necesitate pentru reforma sistemelor de
sănătate a țărilor fost-comuniste, un mijloc potrivit pentru creșterea eficienței în toate activitățile
unui spital și a responsabilizării factorilor de decizie în ceea ce privește bugetul.
Odată cu schimbările din sistemul de sănătate, intervin schimbări în mod inevitabil și în
sub-angrenajele din interiorul acestuia, care-l deservesc, cum sunt achizițiile publice.
Până în data de 23 mai 2016, achizițiile publice au funcționat conform O.U.G 34/2006 cu
modificările și completările ulterioare. În Monitorul Oficial nr. 390/23.05.2016 a fost publicată
noua lege a achizițiilor publică - Legea 98/2016.
Trebuie remarcat faptul că atât în O.U.G. 34/20116 cât și în Legea 98/2016, achiziția
directă nu este tratată pe larg, neoferindu-se autorităților publice un cadru de desfășurare a
acesteia, proceduri sau norme de aplicare.
În noua lege, sunt introduse noțiuni noi precum definiția inovării sau a parteneriatului
pentru inovare, având la bază Directiva 2014/24/UE și este stipulat noul prag al achiziției publice
directă, de 132.519 lei (art. 7 alineatul 5). Procedurile de atribuire sunt descrise în articolele 68-
114, dar nu este detaliată achiziția directă sub aspectul desfășurării acesteia. Cum orice lege este
urmată de normele metodologice de aplicare, în acestea ar trebui să fie explicate aspecte privind
achiziția publică directă, cum ar fi: detalii privind desfășurarea acesteia: pașii ce trebuie parcurși
pentru achiziția în SEAP, selectarea furnizorului, etc.; metode de rezolvare a unor situații legate
de atribuirea directă, de tipul același produs-același preț-ofertanți diferiți, etc.
Considerăm că metodologia de lucru pentru achiziția directă trebuie îmbunătățită prin
introducerea la nivel teoretic dar și practic a unor noțiuni, cum este de exemplu cea de ,,due
diligence”, care deși este o noțiune aplicabilă altor domenii, ar trebui adaptată pentru achiziția
218 | P a g e
publică, așa încât să contribuie la cunoașterea ofertanților, evitarea de riscuri, și în ultimă

instanță la protejarea autorității publice.
Prin definiție, auditul intern trebuie să fie cel care acordă consiliere conducerii autorității
contractante, sau ajutor profesional salariaților. În contextul multiplelor schimbări din sistemului
de sănătate, mai ales legislativ, auditul în general și în special auditul achiziției publice, trebuie
să țină pasul cu aceste schimbări, cu scopul de a oferi conducerii instituției bugetare o imagine
fidelă a realității. Auditorul trebuie să cunoască contextul teoretic și empiric al achiziției directe
în SEAP, să poată formula opinii clare și concrete în raportul de audit. Din acest punct de vedere
considerăm că auditorul trebuie să dețină cunoștințe despre domeniul achizițiilor, nu doar de
nivel teoretic, ci și practic, astfel încât să diagnosticheze corect un fenomen, să poată ajunge la
concluzii pertinente, care să ajute entitatea publică, sau să preîntâmpine manifestarea unui risc.
Din acest motiv, considerăm că nu este deloc exagerată ideea conform căreia auditorul
trebuie să aibă vaste cunoștințe din diverse domenii, așa încât să aibă capacitatea de a efectua
studii prin care să poată fi evidențiate posibile viitoare riscuri și pericole, cu care s-ar putea
confrunta entitatea - spital.
Prin specificul profesiei, auditorul reprezintă alături de un management competent, un
pion important pentru menținerea echilibrului într-o autoritate publică ce face parte dintr-un
sistem încă subfinanțat, așa cum este spitalul.
Rămâne însă de văzut, cum va reuși țara noastră - membră UE din 1 ianuarie 2007, să se
plieze pe principiile și strategiile europene, până în anul 2020, atât în ceea ce privește sănătatea,
cât și în ceea ce privește subansamblele de funcționabilitate ale acesteia.
În ceea ce privește studiul de caz efectuat asupra riscurilor achiziției directe în SEAP ,
posibilitățile de dezvoltare a cercetării sunt vaste.
Având în vedere caracteristicile și subiectul cercetării, se poate spune că domeniul este în
proporție mare neprelucrat și că oferă o multitudine de deschideri pentru dezvoltarea studiului
asupra achizițiilor sau pentru abordarea, din alte unghiuri și cu alte perspective a tematicii din
interiorul sau proximitatea domeniului.
1. O primă direcție spre care s-ar putea orienta și dezvolta cercetarea ar putea fi nuanțarea și
diversificarea cauzelor și, implicit, a riscurilor care apar și se manifestă în domeniul achizițiilor
publice directe efectuate în piața SEAP. Teoria (verificată de situația din practică) arată că sunt
posibile minimum 8 riscuri în cadrul procesului, dar la prelucrarea FIAP-urilor spitalului
județean de urgență unde s-a făcut studiul de caz, nu au fost clar identificate decât 4.
219 | P a g e
2. O altă direcție de cercetare, rămânând în sfera domeniului probabilităților, este căutarea unui
raport (probabilistic și el), între riscurile care se materializează (produc pagube) și cele care apar
fără să se materializeze; cu cât acest raport ar fi mai mic, cu atât pagubele ar fi mai puține,
rămânând în sarcina altor cercetări să identifice modalitățile și oportunitățile de reducere a
acestui raport.
3. Trecând din zona stohastică în aceea (aparent) deterministă, trebuie arătat că cei doi algoritmi
econometrici de calcul previzional al materializării consecințelor riscurilor abordați în prezenta
lucrare, nu epuizează în niciun caz problema și că se impune căutarea unui număr mai mare de
algoritmi, cu reducerea la minimum posibil a factorilor aleatorii (a căror eliminare este
imposibilă), dar a căror influență poate fi adusă la limite rezonabile.
4. Căutările, deterministe sau stohastice, nu pot și nu trebuie să eludeze problemele metodologice
formale, cum ar fi schimbarea conținutului și structurii formularisticii. Această schimbare trebuie
să pornească de la o abordare pur pragmatică, de încercare a eliminării izvoarelor de risc încă din
fazele incipiente.
5. Revine în sarcina auditorului care ar face o cercetare ca cea prezentată în capitolul 7, să
reușească să apropie întreaga cercetare statistică, probabilistică și econometrică, cât se poate de
mult de managementul de performanță, care ar trebui practicat de oricare manager al unui spital.
Trebuie remarcat faptul că cercetarea în sine, cât și teza de doctorat au fost concepute pe
un teren științific deloc fertil, în condiții de nesiguranță și hazard, pentru că au un puternic
caracter de pionierat și pentru că atât cercetările în domeniu, cât și literatura de specialitate se
rezumă la abordări mai mult teoretice nu și de cercetare și demonstrație practică. La aceasta se
mai adaugă și faptul că în anul 2016 (anul II al cercetării doctorale pentru prezenta teză),
legislația achizițiilor publice s-a schimbat prin adoptarea noii Legi a achizițiilor publice: OUG 98
din 19 mai, în care în continuare considerăm că nu se acordă atenția potrivită achiziției directe,
tinzându-se către restricționarea acesteia. Dacă această restricționare prin lege, a achiziției
directe în SEAP este de bun augur sau nu, poate constitui subiectul unei alte cercetări doctorale.
Deși pe parcursul de trei ani al cercetării, legislația achizițiilor publice s-a schimbat,
problemele de fond, acelea ale riscurilor achizițiilor directe, rămân, pentru că indiferent de
legislație, riscurile se pot manifesta sau nu, cu consecințe sau fără, iar cunoașterea acestora
rămâne importantă. În aceste condiții, din orice unghi ar fi privită achiziția directă, toate
abordările vor rămâne în sfera realului și vor veni în sprijinul managerului.
Principalele contribuții proprii ale cercetării au în vedere:
220 | P a g e
1) identificarea problematicii riscurilor și materializării lor în pagube ca posibil cadru pentru

definirea temei de cercetare;
2) definirea problemei și stabilirea obiectului cercetării ca analiză a riscului, stabilirea scalei de
evaluare a probabilităților și emiterea raționamentelor de reducere a subiectivității în procesul
managerial și de evaluare a consecințelor materializării riscurilor;
3) definirea setului de ipoteze ale cercetării (7 ipoteze);
4) definirea obiectivului principal al cercetării și a obiectivelor secundare (parțiale, în număr de
7);
5) alegerea metodologiei, delimitarea și stabilirea succesiunii etapelor studiului de caz;
6) stabilirea conținutului și modului de determinare a criteriului de performanță pentru întreaga
cercetare;
7) definirea colectivității generale ca mulțimea FIAP din semestrul I – 2016 din spitalul în cauză
și alegerea aleatorie a eșantionului de 100 FIAP;
8) alegerea criteriilor, centralizarea și gruparea datelor din eșantion în conformitate cu aceste
criterii;
9) prelucrarea primară a datelor din cele 100 de FIAP, într-un proces laborios și extreme de
costisitor, în mod deosebit din punctual de vedere al bugetului de timp, cu stabilirea cât mai
apropiată de realitate a cheltuielilor suplimentare apărute ca rezultat al materializării riscurilor,
pe categorii de riscuri;
10) verificarea reprezentativității eșantionului prin metode statistico-matematice;
11) identificarea, definirea și calculul celor două tipuri de probabilități din sistem (probabilitatea
statistico-matematică, sau „de apariție” și probabilitatea statistico-economică, sau „de
materializare”);
12) verificarea legilor de distribuție a celor două tipuri de probabilități;
13) determinarea punctajelor riscurilor și ierarhizarea acestora;
14) definirea „probabilității agregate” a riscurilor și ierarhizarea acestora în funcție de valoarea
noului indicator definit;
15) căutarea tipului legăturilor cauzale și încercarea de a determina intensitatea legăturilor
factorial – cauzale din sistem;
16) căutarea și definirea indicatorilor preliminari și formarea a două modele econometrice de
calcul previzional al consecințelor materializării riscurilor pe piața SEAP;
17) prezentarea avantajelor și dezavantajelor modelelor econometrice utilizate;
221 | P a g e
18) extragerea unor concluzii pertinente și prezentarea lor după fiecare fază din evoluția
cercetării;
19) analiza rezultatelor și elaborarea concluziilor referitoare la veridicitatea ipotezelor și gradul
de îndeplinire a obiectivelor;
20) aplicarea algoritmului de verificare a criteriului de performanță;
21) prezentarea unor eventuale direcții de orientare pentru aplicarea cercetării.
Actualitea cercetării este dată de subiectele privind achizițiile publice, domeniu supus
atenției personalului de specialitate și intens mediatizat. La aceasta se mai adaugă și accentul pus
pe achiziția publică electronică, achiziție îndreptată tot mai mult către piața SEAP. Cea mai mare
parte a achizițiilor făcute de instituțiile publice se desfășoară în SEAP, care asigură, sau ar trebui
să asigure un nivel de transparență și siguranță care să-i satisfacă pe toți participanții din această
piață. Din acest motiv, o cercetare menită să netezească, printr-un studiu de caz, fie și într-o mică
măsură, asperitățile și disfuncționalitățile procesului studiat, nu poate fi decât actuală și oportună.
Un argument important în favoarea oportunității cercetării este transformarea vizibilă
prin care trece actualmente managementul public în general și în special managementul
spitalicesc. Încercarea, pe scară tot mai largă, a managerilor din sectorul public din țara noastră
de a se racorda la noile metode și tehnici ale managementului bazat pe performanță, găsește în
cercetarea de față un pilon de sprijin, deoarece din managementul performant face parte și
performanța achizițiilor. Din acest motiv apreciem că studiul efectuat nu poate fi decât oportun,
fie și numai ca semnal al importanței modului cum este abordată achiziția publică directă.
Originalitatea cercetării este dată de utilizarea unor date rezultate din situații concrete
constatate de auditori, a căror observare se datorează viziunii de ansamblu asupra activității.
Existența limitată a literaturii de specialitate pentru studiul de caz luat în considerare, precum și
absența cercetărilor anterioare de acest tip asupra achizițiilor directe - care să fie folosite ca sursă
de inspirație, s-a constituit mai întâi într-un handicap, pentru ca ulterior să se transforme în
curiozitate și provocare.
Rezultatele studiului de caz prezentat, considerăm că ar putea rămâne o cale pentru
începerea altor cercetări viitoare din domeniul achizițiilor publice, deoarece acest domeniu
prezintă suficient vid legislativ și suficiente necunoscute la nivel practic, încât să devină atractiv
pentru specialiștii practicanți din compartimentele de specialitate sau cele de audit.
222 | P a g e
BIBLIOGRAFIE
CĂRŢI DE SPECIALITATE
1. Achiței Angela, Vîlcu Veronica, Mihaela Munteanu, Drelea Ana, Sauciuc Mădălina, Marian
Ramona, Ispas Cristian, Oana Grosu, Garavani Alessandra, ,,Experiențe de economie
socială- Manual de proceduri și modele de bună practică în economie socială” editat de
Fundația ,,Alături de voi”, România, ianuarie 2012, pag. 4, 14, prin http://alaturidevoi.ro/wp-
content/uploads/2017/03/Manual2012_preview_1.pdf;
2. Andreescu Mihail M. „Instituții medievale în spațiul românesc”, Ed. Fundației România de
Mâine, Bucuresti, 2003;
3. Arens Alvin, Loebbecke James, ,,Audit. O abordare integrată” (AUDITIN. An Integrated
Approach. Prentice Hall. Eighth Edition), Ed. ARC, 2010, pag. 5-300;
4. A.N.R.M.A.P., ,,Manual operațional pentru atribuirea contractelor de achiziție public” , vol.I,
2009, pag. 13, 15-19, 29-30, 32, 34, 35-39, 42, 111-113, 114-118, ,,Cuvânt înainte”-Cristina
Trăilă, vol.II;
5. Axenciuc Victor, ,,Evoluția economică a României.Cercetări statistic-istorice 1858-1947”,
vol III: Monedă-Credit-Comerț-Finanțe publice, Ed. Academiei Române, 2000, pag. 624-689;
6. Bărbulescu Mihai, Deletant Denis, Hichins Keith, Papacostea Șerban, Pompiliu
Teodor ,,Istoria României” , Ed. Corint, 2014, pag. 1-496
http://www.slideshare.net/carmenmonicabarabas/barbulescu-istoria-romaniei?related=6;
7. Beaud Michel, ,,Istoria capitalismului”, traducere din franceză de Claudiu Constantinescu,
Ed. Cartier, Chișinău, 2012, pag.21-150,
http://www.scribd.com/doc/70018072/Michel-Beaud-Istoria-Capitalismului-1500-
2000#scribd;
8. Bostan Ionel, ,,Auditul public extern”, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pag. 23-26;
9. Brătianu Gh.I., ,,Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, ediţie îngrijită,
studiu introductiv şi note de Valeriu Rapeanu, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1980 , pag.1-57,
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/B/BratianuGheorghe-Traditia_istorica.pdf;
10. Brătianu I. Gheorghe, „Două veacuri de la reforma lui Constantin Mavrocordat. 1746-1749”,
în Analele Academiei Române. Memoriile Secției Istorice., seria III, tom. XXIX, 1946-1947;
11. Bostan Ionel, Radu Petru, ,,Controlul financiar și auditul intern la instituțiile publice”, Ed.
Sedcom Libris, Iași, 2003;
12. Boulescu Mircea, Gâdău Liana, ,,Auditul situațiilor financiare” , Ed. Tribuna Economică,
București, 2010, pag. 1-290;
13. Boulescu Mircea, ,,Audit. Concept, investigații, denaturări.” , Ed. Tribuna Economică,
București, 2011, pag. 185-210;
14. Boulescu Mircea, ,,Auditarea situațiilor financiare”, București, Ed. Tribuna Economică, 2008,
pag. 1-358;
15. Boulescu Mircea, Ispir Ovidiu, Dascălu Elena-Doina, ,,Uniunea Europeana-Institutii, buget,
audit”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2009, pag. 1-592;
16. Boulescu Mircea, Ghiță Marcel, Mareș Valerica, ,,Fundamentele auditului”, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 2001, pag. 1-233;
17. Capron Michel ,,Contabilitate în perspectivă”, traducere de Lorin Niculae, Bucureşti, Ed.
Humanitas, 1994, pag. 35;
18. Camariano Nestor , Camarino-Cioran Ariadna, ,,Cronica Ghiculeștilor: Istoria Moldovei între
anii 1695-1754”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1965, pag.
365-369;
223 | P a g e
19. Cantemir Dimitrie, ,,Descrierea Moldovei”, Ed. Litera Internațional, traducere de Petre
Pandrea, colecția ,,Biblioteca Școlarului”, grupul editorial ,,Litera”, București, 1997, pag.
151-153;
20. CECCAR, ,,Manualul pentru Standardele Internaţionale de Audit, Certificare şi Etică”,
Colecția ,,Traduceri”, Ed. CECCAR, București, 2007;
21. Chircă, H. „Veniturile vistieriei lui Constantin Brîncoveanu după cronica vistieriei”, în
„Studii şi materiale de istorie medie”, I, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti 1956, pag.
213—233;
22. Colasse Bernard, Lesage Cedric, ,,Introduction a la comptabilite”, 2007, traducere Tabără
Neculai, ,,Introducere în contabilitate” , Ed. Tipo Moldova, Iași, 2011;
23. Costăchel V., Panaitescu P.P., Cazacu A., ,,Viața feudală in Țara românească și Moldova
(sec XIV-XVII)”,Ed. Științifică, București, 1957, pag. 358, 361, 363, 365-366, 368-369, 370,
372-377, 379, 381, 383-387, 391, 474, 475;
24. Crăciun Ștefan, ,,Auditul intern: evaluare, consiliere” , Ed. Economică, 2006, București, pag.
87-176;
25. Curta Anda Ioana, ,,Politici de sanatate in noile state membre ale Uniunii Europene. Cazul
Romaniei”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008, pag. 1-341;
26. Dascălu Elena Doina, Nicolae Florina, ,,Auditul intern în instituțiile publice”, Ed.Tribuna
Economică, București, 2006, pag. 1-350;
27. Dobroţeanu Laurenţiu „Geneză şi viitor în contabilitate”, Bucureşti, Ed. Economică, 2004,
pag. 21-300;
28. Epure Dănuţ Tiberius, Micu Angela Eliza, ,,Abordări moderne în managementul sanitar”.
Constanţa, Ed. Ovidius University Press, 2013, pag. 1- 106;
29. Epure Dănuţ Tiberius-coordonator, Micu Adrian, Căpățînă Alexandru, ,,Managementul
achiziţiilor: o abordare strategică”, Constanţa, Ed. Ovidius University Press, 2013, pag. 1-
124;
30. Florescu Dumitru Andreiu Petre, Coman Lucica, ,,Achizitii publice. Reglementare, atribuire,
audit financiar, jurisprudenta”, Ed. Universul Juridic, 2013, pag. 1-409;
31. Giurescu Constantin, ,,Studii de istorie sociala. Vechimea Rumâniei în Ţara Românească şi
legătura lui Mihai Viteazul. Despre rumâni. Despre boieri”, ediția a II-a, Ed. Universul,
București, 1943, pag.55-69,154-157,161-169,171-192;
32. Giurescu Dinu C., ,,Țara Românească în secolele XIV și XV”, Ed. Științifică, București,
1973, pag. 10-435;
33. Ghiță Emil, ,,Audit public intern”, Ed. Sitech, Craiova, 2007, pag. 1-430;
34. Ghiță Marcel, ,,Auditul intern”, ediția a doua , Ed. Economică, 2009, București, pag.47-54,
59-61, 66, 69;
35. Ghiță Marcel, Marin Popescu, ,,Auditul intern al instituțiilor publice: teorie și practică ” , Ed.
CECCAR , București, 2006, pag. 1-392;
36. Ghiță Marcel, Nicolau Cornelia, Sprânceană Mihai, ,,Ghid practic. Misiunea de audit intern
privind activitatea de achiziții publice” ediţia a-II-a, București, 2009, pag.8-110,
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/audit/Ghid_achizitii_ed_II.pdf;
37. Ghiță Marcel, Bostan Ionel, ,,Introducere în practica auditului intern”, Ed. Universitas, Iași,
2004;
38. Ghiță Marcel, Iațco Constantin, Brezuleanu Carmen Olguța, Vorniceanu Marius,
,,Guvernanța corporativă și auditul intern” , Ed. TipoMoldova, Iași, 2009, pag. 151-200, 259-
290, 301-320;
39. Greceanu-Cocoș Virginia, ,,Breviar privind auditul public” , Ed. Tribuna Economică,
București, 2013;
224 | P a g e
40. Hanga Vladimir, Jacota Mihai, „Drept Privat Roman”, Ed. Didactică și Pedagogică ,
București, 1964;
41. Horomnea Emil, ,,Audit financiar. Concepte. Standarde. Norme”, Ed. Alfa, Iași, 2010, pag.
1-379;
42. Ionescu, T., „Istoria gândirii economice din România (1900 – 1944)”, Ed.Economică,
Bucureşti, 1996,pag 15-45;
43. Iorga Nicolae, ,,Istoria Bisericii Româneşti”, Ed. Ministerului de Culte, Bucureşti. 1929,
pag.288-293;
44. Iorga Nicolae, ,,Istoria Românilor pentru poporul românesc”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1993,
p. 122-129;
45. Iosif Anda, Moldovan Nicoleta Claudia, Lobonț Oana Ramona, Dogaru Dorin
Mădălin ,,Achizițiile publice în contextul finanțării prin fonduri structurale” , Ed. Accent
Media, Deva, 2015, pag. 5-100;
46. Macrea Mihail, ,,Viaţa în Dacia Romană”, Ed. Științifică, București, 1969, pag. 160, prin
http://www.cimec.ro/pdf/dl.asp?filename=Mihail-Macrea-Viata-in-Dacia-Romana-1969.pdf;
47. Marcu Liviu P., ,,Istoria dreptului Românesc”, pag. 28, 39, Ed. Lumina Lex, 1997;
48. Man Alexandru, Bogdan Marian, ,,Audit intern, control intern”, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,
2010, pag. 1-268;
49. Mareș Marius Daniel, Mareș Valerica, ,,Auditul și documentele electronice”, Ed. Tribuna
Economică, 2012, București;
50. Mareș Marius Daniel, Valerica Mareș, ,,Audit și control- într-o entitate performantă”, , 2013,
Ed. Tribuna Economică, București, pag. 15-208;
51. Miller Jonathan , ,,The body in question”, Random House, New York, 1978, pag. 14;
52. Minea Ilie, ,,Reforma” lui Constantin Mavrocordat”, în ,,Cercetări Istorice”, Nr. 1, An II-III,
Ed. ,,Viața Romînească”, Iași, 1927, pag. 97-248;
53. Mitea Adrian, Băncuţă Adrian, Suditu Ştefan, Tănase Dumitru, ,,Auditul public intern de la
funcţia de control la funcţia de consiliere în cadrul asistenţei manageriale”, Ed. Ministerului
Administraţiei şi Internelor, 2005, pag. 20-21, prin
http://www.cultura.mai.gov.ro/biblioteca%20virtuala/pdf/audit.pdf;
54. Molcuț Emil „Drept Privat Roman. Note de Curs”, Ed. Universul Juridic , Bucuresti 2003,
pag. 1-271, referate.rol.ro;
55. Morariu Ana, Suciu Gheorghe, Stoian Flavia, ,,Audit intern și guvernanță corporativă”, Ed.
Universitară, 2008, pag. 1-467;
56. Murgea Mihaela Narcisa, ,,Modalităţi de finanţare a sistemelor de sănătate”, pag. 316-319,
321-322, 324, prin
http://advocacy.ro/sites/advocacy.ro/files/files/pagina-audiere/alte_documente/2013-
04/01._28._modalitati_de_finantare_a_sistemelor_de_sanatate.pdf;
57. Murgescu Bogdan, „Țările române între imperiul otoman și Europa creștină”, Ed. Polirom,
2012 http://www.criticatac.ro/15422/modernizarea-rii-romaneti-moldovei-secolele-xvi-xvii-
tipare-particulariti-perspective-1/;
58. Nicola Iordan, ,,Managementul serviciilor publice locale”, ediția a 2-a, Ed. C. H. Beck, 2010,
pag. 1-224;
59. Pacurariu Mircea, ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi,
1996, pag. 376-384;
60. Panaitescu P.Petre., ,,Interpretări românești. Studii de istorie economică și socială”,
Colecția ,,Biblioteca enciclopedică de istorie a României”, Ed. Enciclopedică, București,
1994, pag. 17;
61. Panaitescu P.Petre., „Contribuții la istoria culturii românești”, ediție îngrijită de Silvia
Panaitescu, Ed. Minerva, București, 1971, pag. 359-360;
225 | P a g e
62. Panaitescu P.Petre., „Interpretări românești. Studii de istorie economica si sociala”, Ed.
Enciclopedica, București, 1994, pag. 13-86, 87-95,102,103-159,166, 167-210,
foaienationala.files.wordpress.com/.../v-costachel-p-p-panaitescu-a-cazacu;
63. Panaitescu P.Petre., ,,Mircea cel Bătrân”, ediția a II-a, Ed. Corint,
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mircea_cel_Batran.pdf;
64. Pereș Ion, Pereș Cristian Elian, Bunget Ovidiu Constantin, Ghiță Marcel, Nicolau Cornelia,
Florea-Ianc Zaharică, ,,Guvernanța corporativă și auditul intern”, Ed. Mirton, 2009,
Timișoara, pag. 48, 54, 164-166, 191-207, 283, 285, 292, 295, 299, 328-335, 303-305;
65. Popescu Gheorghe, „De la economia clasică spre economia socială”, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 1998;
66. Popescu Gheorghe, „Keynesism şi neoliberalism în economia secolului al XX-lea”, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999;
67. Popescu Gheorghe „Evoluţia gândirii economice”, ediţia a III-a revăzută adăugită și
actualizată, Ed. Academiei Române, București; Ed. Cartimpex, Cluj Napoca, 2004, pag. 38-
48, https://eutopiamall.com/images/MD/1103737/ege3.pdf;
68. Radu Gabriel, ,,Normativ și constructiv în profesia liberală de auditor financiar de liberă
practică” , Ed. Transversal, București, 2010;
69. Rădulescu Silviu, și colaboratorii, ,,Managementul spitalului”,
Ed. Public H Press, București, 2006, pag. 22-27, 29-37 prin
http://www.snspms.ro/UserFiles/File/ph_press/manual_pentru_cursul_de_management_spita
licesc_2006.pdf;
70. Rusu Dumitru, Cuciureanu Ștefan, ,,Luca Pciolo-Tratat de contabilitate în partidă dublă”,
versiune românească, Ed. Junimea, Iași, 1981
71. Rusu Dumitru, Contabilitate generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, pag. 13-
16;
72. Susanu Monica, ,,Guvernanţa banului public: principii şi abordări pragmatice în macro şi
monodofinanţe”, Ed. Europlus, Galați, 2010, pag. 1-334;
73. Tabără Niculai., Horomnea Emil., Toma Constantin, ,,Conturile anuale în procesul decizional,
elemente de contabilitate, analiză financiară și evaluarea performanțelor întreprinderii”, Ed.
TipoMoldova, Iași, 2001, pag. 303, citat din Richard J., Simon P., Bailly J.-M. Comptabilite
analyse financier des groupes, Ed. Economica, Paris, 1987, pag. 289-291;
74. Tomulescu Constantin Ștefan „Drept Privat Roman”, Tipografia Universității din București,
1973, pag. 1-430;
75. Țogoe Dan, ,,Audit intern. Suport de curs”, Ed. Artifex, București, 2008, pag. 1-9;
76. Ungureanu Emilia-coordonator, Toma Smaranda, ,,Economia contemporană: prezent și
perspective” , vol. 3: ,,Contabilitate și audit” , Ed. Agir, București, 2004;
77. Vitcu Dumitru, Bădărău Gabriel, Corneliu Istrati, ,,Regulamentul Organic al Moldovei”, Ed.
Junimea, Iași, 2005, seria ,,Acta et Testimonia”, (,,Reglement Organicesc a Moldovei
cuprins în noî capite”);
78. Vlahuță Alexandru, ,,Din trecutul nostru “Istoria Românilor” ”, Ed. Cartea Românească 1924,
pag. 219-224;
79. Vlădescu Cristian-coordonator și colaboratorii, ,,Sănătate publică și management sanitar”,
pag. 169-170 231-236, Ed. Cartea Universitară, București, 2004, prin
http://www.umft.ro/data_files/discipline-documente-utile/2/sanatatepublica.pdf;
80. Vlădescu, Ion, ,,Despre dări sau impozite. I Birul”, Ed. Cartea Românească”S.A., vol. 1,
Bucureşti, 1925;
81. Zanoschi Georgeta, ,,Sănătate publică și management sanitar”, Ed. Edit Dan, Iași 2003,
pag.173,174,197,199,200, 201-300.
226 | P a g e
ARTICOLE ŞTIINŢIFICE
1. Agenția Națională de Integritate, ,,Prevent - Sistem informatic integrat de prevenire a

conflictelor de interese în achizițiile publice”, 2013 ,
https://www.integritate.eu/Cooperare/Proiecte.aspx?PID=1012&M=NewsV2&Action=1&Ne
wsId=1689;
2. Alexe Călin, articol ,,Noutăți aduse de proiectul de lege de transpunere a Directivei
2014/24/UE privind achizițiile publice”, Revista de Achiziții Publice, iulie 2015;
3. Andrus Ansip, Comisia Europeană-Comunicat de presă: ,,Strategia privind piața unică
digitală: Comisia Europeană convine asupra domeniilor de acțiune” , Burxelles, 25 martie
2015, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-4653_ro.htm;
4. Andrus Ansip, Gunter Oettinger, ,,Marché unique numérique Supprimer les obstacles pour
exploiter pleinement les possibilités offertes par internet” (Piața Unică Digitală- Eliminarea
barierelor pentru exploatarea pe deplin de oportunitățile oferite de Internet) ,
http://ec.europa.eu/priorities/digital-single-market/index_fr.htm;
5. Bostan Ionel, Chiai Ion-Stelian articol ,, Orientarea auditului public extern către teme vizând
activitatea de CDI (cercetare-dezvoltare şi inovare)”, Conferința ,,Competitivitatea și inovarea
în ecoonomia cunoașterii”, 25-26 septembrie 2015, , vol. III, pag. 8-11, Chișinău, 2015;
6. Bostan Ionel, Grosu Veronica, articol ,,Rolul auditului intern în optimizarea guvernanței
corporatiste la nivelul grupurilor de întreprinderi”, în revista ,,Economie teoretică și aplicată”,
vol. XVII, 2010, pag. 543;
7. Bostan Ionel, Pereș Ion, Domil Aura, ,,Audit conformable to the annual financial statements
of the european community”, retrieved November 12, 2011, from Social Science Research
Network;
8. Bostan Ionel, Hurjui Ioan, Hlaciuc Elena, Grosu Veronica, Ciobotaru Marius, articol ,,The use
of the audit method in assessing the performance of the public health system”, în ,,Romanian
Journal of Legal Medicine”, vol.22 Issue 4, 2014, pag. 283-284;
9. Bostan Ionel, articol ,,Investigating the Effectiveness of Programs on Health Financing Based
on Audit Procedures”, în ,,Iranian Journal of public Health”, 45(8), 2016, pag. 1074-1079;
10. Bortman Marcelo-coordonator echipă principală Banca Mondială pentru analiza funcțională
din sectorul sănătății, Cotlear Daniel-economist coordonator și colaboratorii, ,,Analiza
Funcțională a Sectorului Sănătate în România”, 2011, rezumat-pag. I-XX, pag. 25, 46-48,
http://sgg.gov.ro/docs/File/UPP/doc/rapoarte-finale-bm/etapa-II/MS-RO-FR-Health-Sector-
ROM;
11. Cazan Raul, ,,Achiziţii publice ecologice în România. Protecţia mediului prin cheltuieli
publice responsabile”, 2014, pag. 1, 7, 10,12,13,19, material realizat în cadrul
proiectului ,,5% în 5 ani. Achiziții verzi pentru o economie verde”, martie 2014, prin
http://www.ecopolis.org.ro/media/Achizitii%20publice%20ecologice%20in%20romania-
final.pdf
12. Cîrnu Doru, Boncea Amelia, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Tg. – Jiu, “Capitalismul la
răscruce de drumuri într-o lume globalizată”, Analele Universităţii Constantin Brâncuşi Tg-
Jiu nr.2-2007 – vol I , section IV, http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-
01/6_Doru%20Cirnu%20.pdf
13. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Proiectul ,,5% în 5 ani. Achiziții verzi pentru o
economie verde”, prin http://www.ecopolis.org.ro/proiecte/5-in-5-ani-achizitii-verzi-pentru-
o-economie-verde;
14. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, ,,Achiziții publice ecologice în România” prin
http://www.ecopolis.org.ro/studii/achizitii-publice-ecologice-in-romania;
227 | P a g e
15. Chiscan Ramona, Geanina Cană, articol ,,Auditul și Controlul intern în Ungaria”, prin
http://www.academia.edu/7030749/Audit_%C8%99i_control_intern_in_Ungaria;
16. Ciobanu Alexandru-Sorin, articol ,,Efectele directivelor privind achizițiile publice și
concesiunile în dreptul național”, la Conferinţa Internaţională „Reforma legislaţiei europene
şi a achiziţiilor publice-implicaţii legale şi practice”, Bucureşti, 15 mai 2014,
http://www.avocat-achizitii.com/wp-content/uploads/2014/05/Prezentare-A-CIOBANU.pdf;
17. Ciutan Marius, Preda Alin, Chiriac Nona Delia, Dosius Mihnea, Vlădescu Cristian,
articol ,,Evaluarea utilizării serviciilor spitaliceşti după aplicarea măsurilor de restucturare,
România, mai 2011”, revista Management în sănătate, XVI/4/2012, pag. 15-25,
http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/248/780;
18. Colasse Bernard, articol ,,Les trois ages de la comptabilité”(,,Cele trei vârste ale
contabilităţii”) , Revue Française de Gestion (Revista franceză de management), Lavoisier,
sept.-oct., 1988, pag.83-87; 209-211, https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-00666514v1;
19. Comisia Europeană, ,,Analiza anuală a creșterii pentru 2015”, pag. 5-6, 10-11, 16-17, prin
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/2015/ags2015_ro.pdf;
20. Comisia Europeană, ,,Recomandare a consiliului privind Programul național de reformă al
României pentru 2015”, pag.7,
prin http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/csr2015_romania_ro.pdf;
21. Comisia Europeană, ,,Document de lucru al serviciilor Comisiei Europene, Raportul de țară
al României pentru 2015 Inclusiv un bilanț aprofundat privind prevenirea și corectarea
dezechilibrelor macroeconomice”, Bruxelles, 26.2.2015, pag 36-37, prin
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cr2015_romania_ro.pdf;
22. Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politică Regională - ,,Evaluarea Sistemului
de Achiziţii Publice din România”-Raport Final, (Raportul Deloitte), 29 august 2011, pag.
14, 15 prin http://www.cnsc.ro/wp-content/uploads/2014/08/CEDGPR-Deloitte-Raport-
FINAL-RO.pdf;
23. Comisia Europeană, ,,Achiziţii ecologice-Ghidul achizițiilor publice ecologice”, 2007, pag.
5-6, 7, 9 prin http://ec.europa.eu/environment/gpp/pdf/buying_green_handbook_ro.pdf;
24. Comisia Europeană - Comunicat de presă: ,,O piață unică digitală pentru Europa: Comisia
stabilește 16 inițiative pentru realizarea acestui obiectiv”, Bruxelles, 6 mai 2015,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-4919_ro.htm;
25. Comisia Europeană, Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale și
Egalitate de Șanse ,,Achiziții responsabile social- Un ghid al aspectelor sociale care trebuie
luate în considerare în procedurile de achiziţii publice”, 2011, pag. 5-10, 15, prin
ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=6457&langId=ro;
26. Comisia Europeană, ,,Raport al Comisiei către Consiliu și Parlamentul european,
,,Raportul anticorupție al UE”, Bruxelles, 03.02.2014, pag. 20,
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&cad=rja&uact=8&v
ed=0ahUKEwiFppGa3vTVAhWoL8AKHWVFD5sQFggsMAE&url=https%3A%2F%2Fec.
europa.eu%2Fhome-affairs%2Fsites%2Fhomeaffairs%2Ffiles%2Fe-
library%2Fdocuments%2Fpolicies%2Forganized-crime-and-human-
trafficking%2Fcorruption%2Fdocs%2Facr_2014_ro.pdf&usg=AFQjCNH7GmDO9nccqrzjN
8h67A65e7mpAA;
27. Comisia Europeană, Oficiul European de luptă antifraudă (OLAF), ,,Identificarea conflictelor
de interese în procedurile de achiziții publice referitoare la acțiuni structural”, 2003, pag 9,
prin http://ec.europa.eu/sfc/sites/sfc2014/files/sfc-files/guide-conflict-of-interests-RO.pdf;
28. Comisia Europeană, Compendiu al sistemelor de control public intern în statele membre ale
uniunii europene, 2012, pag. 4-9, 11-20, 103-116, 118-120, 127-128, 134-145, 167-168, 239-
228 | P a g e
241, prin
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/control_prev/programe/Compendium_UE.pdf;
29. Comisia Europeană, Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2015, pag. 38-39 prin
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/2015/amr2015_ro.pdf;
30. Comisia Europeană, Cartea Albă, prin Eur-Lex, ,,Standardizarea TIC: modernizare și calea
de urmat”, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:si0013,http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52009DC0324;
31. Comisia Europeană, ,,Ungaria la Raportul anticorupție al UE”, 2014, pag. 8,9, prin
http://www.ipex.eu/IPEXL-
WEB/dossier/files/download/082dbcc54a393172014a528e5bc3142f.do;
32. Comitetul Economic și Social European, „Economia binelui comun: un model economic
sustenabil orientat către coeziune socială”, Bruxelles, 09.06. 2015;
33. Comitetul de coordonare a fondurilor (COCOF), ,,Notă informativă privind indicatorii de
fraudă pentru FEDR, FSE şi FC, 2009”, Anexa 1 - Fraude în cadrul contractelor şi
achiziţiilor publice, pag. 11-22, prin
ed=0ahUKEwjTyPT47vTVAhXDDcAKHSzVBx0QFggmMAA&url=http%3A%2F%2Fec.e
uropa.eu%2Fregional_policy%2Fsources%2Fdocoffic%2Fcocof%2F2009%2Fcocof_09_000
3_00_ro.pdf&usg=AFQjCNGWmtC7qwZmIN3DsSzdXORE7GQdDg;
34. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social
European și Comitetul Regiunilor, ,,Bilanțul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”, Bruxelles, 2014, pag. 12-15, 23, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52014AE3600;
35. Consiliul European, ,,Semestrul European”, 2010, http://ec.europa.eu/europe2020/making-it-
happen/index_ro.htm, https://ec.europa.eu/info/strategy/european-semester_ro;
36. Conferința FHR-OLAF: Expertiză și legislație pentru protecția sporită a intereselor
financiare ale UE, 2015, http://freedomhouse.ro/achizitii/la-zi/item/486-conferinta-fhr-olaf-
expertiza-si-legislatie-pentru-protectia-sporita-a-intereselor-financiare-ale-ue;
37. Constantin Celestin, Teza de doctorat ,,Sistem integrat de auditare a fondurilor europene
destinate reabilitării și eficientizării sistemului sanitar din România” , 2013, Academia de
Studii Economice din București, prin
http://opac.biblioteca.ase.ro/opac/search?q=constantin+celestin&max=&view=&sb=&ob=&
level=all&material_type=all&location=;
38. Constantinescu Mariana, Crăsneanu Ana, ,,Ghid practic privind procedurile de lucru pentru
auditul intern și controlul financiar în instituțiile publice de învățământ (și alte instituții)”
Ed. Almanahul Banatului, 2001, Timișoara, pag. 1-128;
39. Corivan Nicolae. „Aplicarea aşezământului fiscal al lui Constantin Mavrocordat cu privire la
perceperea birului (1741-1743)”, în "Studii şi Cercetări Ştiinţifice" , VI, 1955, nr. 3-4, pag.
51-76;
40. Dobrincu Dorin, ,,Modificări în modul de impunere și percepere a dărilor în Moldova epocii
fanariote”, în Carpica XXVII, Ed. Documentis Iași, 1998, prin http://biblioteca-
digitala.ro/?articol=25815-modificari-in-modul-de-impunere-si-percepere-a-darilor-in-
moldova-epocii-fanariote, pag. 148-167;
41. Drăgoi Andreea, articol ,,Impactul economic şi social al achiziţiilor publice în cadrul pieţei
interne a UE”, Revista de economie mondială, martie-vol. 4(1), 2012 pag 44, 45, prin
www.iem.ro/rem/index.php/REM/article/download/49/35, https://www.ugap.fr;
42. Eurobarometrul Flash nr. 374 din 2013, ,,Raport al Comisiei către Consiliu și Parlamentul
european raportul anticorupție al UE”, prin http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX:52014DC0038;
229 | P a g e
43. EuroPunkt, articol ,,Freedom House România deschide proiectul < Achiziții publice din
România – îmbunătățirea legislației pentru o mai bună protecție a intereselor financiare ale
UE>”, 2015, http://europunkt.ro/2015/06/10/freedom-house-romania-deschide-proiectul-
achizitiile-publice-din-romania-imbunatatirea-legislatiei-pentru-o-mai-buna-protectie-a-
intereselor-financiare-ale-ue/;
44. Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ,,Evoluția lunară a plăților realizate la data de 31
decembrie 2015 din bugetul FNUASS”, prin
http://www.cnas.ro//theme/cnas/js/ckeditor/filemanager/userfiles/FNUASS_PLT/FNUASS_p
lati-31.12.2015.pdf;
45. Filitti I.C., „Considerații generale despre vechea organizare fiscală a Principatelor Române
până la Regulamentul Organic”, în ,,Analele Economice și Statisitce”, nr. 1-3, Bucureşti,
1935;
46. Garoschy Daniela., Cojocaru Georgiana., ,,Sistemul de sănătate-România în context
european”, studiu 2007-2009, pag.4-46,
www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/studiu_i_medicamente_2009.pdf,
http://www.cnpv.ro/index.php/analize/analize-si-studii-elaborate-2007-2009;
47. Gavra Andrei, articol ,,Gândirea economică în antichitate și evul mediu”,
http://www.referatele.com/referate/economie/online6/Gandirea-economica-in-antichitate-si-
evul-mediu---Organizarea-social-economica-in-Orientul-Antic--Or.php;
48. Giurescu, C. C., articol „Organizarea financiară a Ţării Româneşti în epoca lui Mircea cel
Bătrân”, Academia Română, Memoriile Secției Istorice, Seria III, tom. VII, Ed. Cultura
Națională, București, 1927;
49. Gogescu Marius, articol ,,Achiziția Directă, Societatea pentru Excelență în Administrația
Publică prin http://www.seap.ro/article/12912/Achizitia-directa;
50. Grigoraș Nicolae articol „Reformele cu caracter administrativ din Moldova ale lui Constantin
Mavrocordat”, revista ,,Cercetări istorice”, serie nouă, VII, 1976, p. 123-164, prin
http://www.cimec.ro/pdf/cercetari-istorice-iasi/dl.asp?filename=007-Cercetari-istorice-
Muzeul-Istorie-Moldovei-Iasi-1976.pdf;
51. Iftimi Sorin, articol ,,Pagini de istorie medievală”, în ,,Istorie și societate”, vol II, ed. Mica
Valahie, București, 2011, pag. 413-420;
52. Iliescu Ana-Maria, articol ,,Finanţarea sistemului de sănătate a sistemului de sănătate în
România prin venituri publice”, revista ,,Management în sănătate”, XVI/4/2012, pag.3,
prin http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/245/768;
53. Iorga Nicolae., „Documente şi cercetări asupra istoriei economice şi financiare a
Principatelor Române”, extras din ,,Economia Naţională”, Ed. Institutul de arte
grafice ,,Eminescu”, București, 1900. , XXIV, pag. 3-32, 87-103, prin,
ed=0ahUKEwiR9uaR1vTVAhVLLcAKHTtiAR4QFggmMAA&url=https%3A%2F%2Fuplo
ad.wikimedia.org%2Fwikipedia%2Fcommons%2F8%2F80%2FNicolae_Iorga_-
_Documente_%25C8%2599i_cercet%25C4%2583ri_asupra_istoriei_financiare_%25C8%25
99i_economice_a_Principatelor_Rom%25C3%25AEne.pdf&usg=AFQjCNFMEUAKGiU_5
uEbQ2LenAWyAh3Lyw;
54. Juncker Jean-Claude, Strasbourg, 15.07.2014, ,,Un nou început pentru Europa: Agenda mea
pentru locuri de muncă, creştere, echitate şi schimbări democratice”, Strasbourg, 15 iulie
2014, pag 6, prin
http://www.infoeuropa.md/files/un-nou-inceput-pentru-europa-agenda-mea-pentru- locuri-
de-munca-crestere-echitate-si-schimbari-democratice.pdf;
55. Jurj Daniel, articol ,,Due Diligence în achiziții publice”, publicat în 2013, prin http://ceparu-
irimia-consulting.eu/blog/due-diligence-in-achizitii-publice-2/;
230 | P a g e
56. Lazăr Mihai, articol ,,Quelques observations sur les sources fiscales concernant la Moldavie
medievale” (Observații asupra unor surse de impozitare medievală în Moldova), în Analele
Universității ,,Ștefan cel Mare”, vol. 15, Suceava, 2009, pag. 45-52, prin
http://atlas.usv.ro/www/istorie/pagini/publicatii/revista_codrul_cosminului/files/CC15/03_La
zar.pdf;
57. Lenghel Radu Dorin, articol ,,Repere ale evoluției contabilității” în Anuarul Inst. ,,Gh.
Barițiu” din Cluj Napoca, serie Humanistica, 2 270, tom X, 2012, pag. 269-280;
58. Levai Codrina Mihaela, articol ,,Aspecte teoretico-practice privind parteneriatul public-privat
în Uniunea Europeană” în ,,Acta Universitatis George Bacovia” , Volume I. Issue I/2012,
prin http://www.ugb.ro//Juridica/Issue1RO/11_Parteneriatul_public-
privat_in_UEMihaela_LevaiRO.pdf;
59. Macarie Felicia C., articol ,,Audit public intern - Suport în procesul decizional ”,
Revista Transilvăneană de Științe Administrative, nr. 2 (22), 2008, pag. 34-43, prin
http://rtsa.ro/rtsa/index.php/rtsa/article/view/128/124;
60. Mihăileanu Liviu, articol ,,Impactul legii Sarbanes-Oxley asupra societăților
comerciale din Romania”, Revista ,,Audit financiar” nr. 7/2008, pag.12,
http://www.cafr.ro/uploads/AF7_2008_Site-b0d9.pdf;
61. M i o c, D., articol ,,Originea şi funcţiile birului în Ţara Românească până la sfârşitul
veacului al XV-lea”, în „Studii şi referate privind istoria României”, partea I, Ed. Acad.
R.P.R., Bucureşti 1954;
62. Nițu Teodor, articol ,,Auditul intern sau, cum s-ar spune ,,how is your love live,, ”, în revista
Market Watch, nr. 96/iunie 2007
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:pm9yjduS3dcJ:www.marketwatch.r
o/articol/2294/Auditul_intern_sau_cum_s-
ar_spune_How_is_your_love_life/+&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro;
63. ,,Noua lege a parteneriatului public-privat aflată în dezbatere parlamentară”, articol postat în
05.06.2014, în site-ul Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public Privat,
prin http://dpiis.gov.ro/new_dpiis/parteneriat-public-privat/atributiile-compartimentului/;
64. Sergiu, articol ,,Calitatea de autoritate contractantă a anumitor organisme de drept public și
privat” , 2009, în site-ul Societatea pentru Excelență în Administrația Publică,
http://www.seap.ro/article/6331/Calitatea-de-autoritate-contractant%C4%83-a-anumitor-
organisme-de-drept-public-%C5%9Fi-privat-din-Rom-acirc-nia;
65. Oprea Adina Elena, articol ,,UE schimbă reglementările în domeniul achiziţiilor publice”
20.01.2014, https://www.juridice.ro/tag/parlamentul-european/page/2;
66. Oprean Ioan, articol „Control și audit intern-suport de curs pentru masterat”, Cluj-Napoca,
2010, pag. 7,
file.ucdc.ro/cursuri/21_2_5416_Control_si_audit_intern_Prof_dr_Ioan_Oprean.pdf;
67. Păunică Mihai, Ștefănescu Aurelia, Țurlea Eugenia, Nicolaescu Silviu, articol ,,Particularităţi
privind auditul intern în entităţile sistemului public de sănătate”, în ,,Studia
Universitatis ,,Vasile Goldiș,, Arad”, seria științe economice anul 19, Partea I, Ed.
Universității Vasile Goldiș, 2009, pag. 210-215;
68. Pițurcă Aurel, „Istoria Economiei naționale-suport de curs pentru învățământ la distanță”,
www.svedu.ro/curs/istec_apiturca.pdf;
69. Roll Hans Achim, articol ,,Management Etica în Funcția Publica. Studiu Comparativ”, 2008,
pag.17
http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2014/Proiecte/incheiate/phare/management%20etica-
studiu%20comparativ.pdf;
231 | P a g e
70. Sava Sergiu, articol ,,Care sunt cele mai mari deficiențe ale (SEAP-ului) e-licitație.ro?
Soluții.”, în ,,Revista de Achiziții Publice”, prin http://www.revista-
achizitii.ro/index.php/care-sunt-cele-mai-mari-deficiente-ale-seap-ului-e-licitatie-ro-solutii;
71. Sepsey Tamas, aticol ,,Internal Audits at Local Governments Audit experiences of the State
Audit Office of Hungary”, revista Public Finance Quartely, 2011, pag.414-416, 418, 420,
prin, https://www.asz.hu/public-finance-quarterly-articles/2011/internal-audits-at-local-
governments-audit-experiences-of-the-state-audit-office-of-hungary/a-411-428-sepseyt.pdf;
72. Tabără Neculai, articol ,,Delimitări conceptuale privind auditul contabil-financiar”, în
revista ,,Management Intercultural”, vol. IV, nr. 7, 2002, pag. 7-11;
73. Tabără Neculai, articol ,,Cadrul conceptual al auditului contabil-financiar.”, Revista
“Finanţe publice și contabilitate”, nr. 3, 2002, pag. 67;
74. Ţăruş Ecaterina, ,,Politica de sănătate în România după 1989. Modelul german”, pag. 22,
prin http://www.polito.ubbcluj.ro/old/polito0911/content/files/lucare-de-diploma-exemplu-
3.pdf;
75. Țogoe Dan, articol ,,Auditul public intern între exigențele cadrului normativ și realitățile
perioadei de tranziție”, în ,,Revista de Științe juridice”, nr. 2, 2007, pag. 190-198,
http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2007/RSJ2/022Togoe.pdf;
76. Udrea Matei, articol ,, ,,Ocărâtoarea mită” în istoria românilor”, revista ,,Historia.ro”
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ocaratoarea-mita-istoria-romanilor;
77. Ungureanu Dragoș articol ,,Programele de evidenţă şi contabilitate o metodă eficientă de
abordare a studiului condicii vistieriei lui Constatin Brâncoveanu”, 2009, Studia varia in
honorem professoris Ştefan Ştefănescu octogenarii, pag. 8,10-26, 571-607, prin
file:///C:/Users/Downloads/Ungureanu-Dragos_Programele-de-evidenta-si-contabilitate-
condica-vistieriei-lui-Constatin-Brancoveanu.pdf;
78. Ungureanu Dragoș, articol ,,Condica vistieriei Țării Românești din perioada lui Constantin
Brâncoveanu, 1694-1703” http://www.cimec.ro/istorie/Condica-vistieriei-tarii-romanesti-
Brancoveanu/index.html;
79. Ungureanu Dragoș, articol ,,Constantin Brâncoveanu şi Înalta Poartă. Relaţii financiaro-
vasalice în lumina Condicii vistieriei”, http://www.cimec.ro/istorie/Condica-vistieriei-tarii-
romanesti-Brancoveanu/index.html;
80. Ungureanu Dragoș, articol ,,Plătitorii de impozite în perioada domniei lui Constantin
Brâncoveanu”, în ,,Studii și comunicări”, seria Istorie, tom XVI, 2007, pag. 177-200;
81. Vasile Alin, articol ,,Detectarea riscurilor în achizițiile publice prin aplicația ARACHNE”,
în ,,Revista de Achiziții Publice” , iunie 2014, prin http://www.revista-
achizitii.ro/index.php/detectarea-riscurilor-sistemul-achizitiilor- publice-prin-aplicatia-
arachne#comments;
82. Voinea Anca, Ion Georgescu, ,,Achiziții Publice-Ghid practic achiziții publice-Între ,,deja”
și ,,nu încă” ”, Institutul Român de Training, 2004 , pag. 5, http://www.irt.ro/wp-
content/themes/irt2/publicatii/2004_Ghid%20Achizitii/Achizitii%20publice%20-
%20ghid%20practic.pdf;
83. Zaharia Cosmin, articol ,,Green Business Index pune in valoare achizițiile verzi” postat în 27.
03. 2012, Green Bussiness Index, http://www.green-report.ro/green-business-index-pune-in-
valoare-achizitiile-verzi/.
232 | P a g e
LEGISLAŢIE
1. Actul privind Piața Unică, 2011;

2. Actul privind Piața Unică II, 2012;
3. Carta de la Tallinn;
4. Cartea Verde-privind parteneriatele public – private, contractele de achiziție publică și
contractele de concesiune;
5. Carte Verde- privind modernizarea politicii UE în domeniul achiziţiilor publice;
6. Catalogul Transnaţional al Procedurilor de Achiziţii Publice Eficiente Energetic;
7. Cod de conduită etică în achiziții publice, ANAP, 2012;
8. Codul european al bunei conduite administrative, Uniunea Europeană, 2013;
9. Codul Penal român;
10. Declarația de la Lima cu privire la liniile directoare ale auditului;
11. Declaraţia de la Mexic cu privire la Independenţă;
12. Decretul 452/1969 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății;
13. Decretul nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor și serviciilor medico-legale;
14. Decretul nr. 541/1969 privind înfiinţarea, organizarea și funcţionarea Consiliului Sanitar
Superior;
15. Decretul 590/1969 pentru înfiinţarea Academiei de Știinţe Medicale;
16. Directiva 2014/24/UE, din 26 februarie 2014;
17. Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999;
18. EN 15224:2012 - Health care services - Quality management systems - Requirements
based on EN ISO 9001:2008;
19. Dobrin Paul (președinte al ANRMAP), Instrucțiune privind modalitatea de aplicare a
prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006;
20. Ghid pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, M.O. partea I, Nr.894
bis/2.XI.2006;
21. Ghid pentru practicieni în domeniul achizițiilor publice, din proiectul, ,,Combaterea
fraudei în achizițiile publice. O abordare operațională” , ediția a II-a, 2015, editat de
Trandafir Gelu, Ștefan Laura, Grama Cezara și colaboratorii;
22. Guvernul României, ,,Programul de convergenţă 2015-2018”;
23. Guvernul României, ,,Programul Naţional de Reformă 2015” aprilie 2015;
24. H.G. nr. 925/2006, actualizată;
25. H.G. nr. 345/31.03.2011;
26. H.G. nr. 1028/18.11.2014;
27. H.G. nr. 1086/11.12.2013;
28. Indexul european al sistemelor medicale 2014;
29. ISA 530, International standard on auditing 530 audit sampling;
30. Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei;
31. Legea concurenței nr 21/1996 republicată în M. Of. nr. 240 din 3 aprilie 2014, cu
modificări prin Legea. 117/2015- în M. Of. nr. 355 din 22 mai 2015;
32. Legea nr. 74/1995 privind organizarea Colegiului Medicilor;
33. Legea nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate;
34. Legea nr. 78/2000 pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art 6-12;
35. Legea nr. 101/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor;
36. Legea nr. 178/01.10.2010 privind parteneriatul public-privat;
37. Legea nr. 455/ 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, M.Of. nr. 429/31 iul. 2001;
38. Legea nr. 146/1999 privind organizarea spitalelor;
233 | P a g e
39. Legea privind economia socială, art. 7 punctul e;

40. Legea nr. 95/2006 (a spitalelor) privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 16, titlul XI,
cu modificările şi completările ulterioare;
41. Legea nr. 500/2002 (a finanțelor publice), art. 14, cu modificările şi completările
ulterioare;
42. Legea nr. 339/2015-referitoare la bugetul de stat pentru 2016;
43. Legea nr. 672/2002-privind auditul intern, M.O. nr. 953/24 dec. 2002;
44. Legea nr. 98/2016-privind achizițiile publice;
45. Ministerul Finanțelor Publice, Norme generale privind exercitarea auditului public intern;
46. Ministerul Sănătății, Proiectul ,,Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în
Sistemul de Sănătate Românesc”;
47. Ministerul Sănătății, ,,Plan de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale
Anticorupție pe perioada 2012-2015”;
48. Ministerul Sănătății, ,,Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Sănătate pentru
Prosperitate”, Anexa 1, 2014;
49. Ministerul pentru Societatea Informațională, ,,Strategia Națională privind Agenda
Digitală pentru România 2014-2020”, 2014;
50. OCDE, ,,Linii directoare pentru combaterea trucării ofertelor în cadrul licitațiilor”, 2009;
51. OLAF-Oficiul European de Luptă Antifraudă, ,,Rolul auditorilor din statele membre în
prevenirea și detectarea fraudelor”, 2014;
52. OMS, ,,Guvernanța sistemelor de sănătate”;
53. OMS, ,,Servicii de sănătate publică”;
54. Organisation Mondiale de la Sante ,,Rapport sur la santé dans le monde, 2000 – Pour un
système de santé plus performant” (Organizația Mondială a Sănătății, Raport privind
Sănătatea în Lume,2000-pentru un sistem de sănătate mai performant);
55. OUG 34/2006 actualizata 2014-2015;
56. OUG 13/2015 cu privire la înființarea ANAP, Monitorul Oficial nr. 362/26.05.2015;
57. OUG nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
58. OUG nr. 68/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii;
59. OUG nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile
sănătăţii şi protecţiei sociale;
60. OUG nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
61. OUG nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în
domeniul sănătăţii;
62. Ordonanţa de urgenţă 152/1999 privind produsele farmaceutice de uz uman;
63. OG nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali
a surselor regenerabile de energie;
64. OG nr 37/2004, M.O. nr. 91/31 ian. 2004;
65. OG nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare;
66. Ordinul nr. 166/2012- privind constituirea Comitetului Naţional Consultativ pentru
Achiziţii Publice, M.O. nr 315/11.05.2012;
67. Ordinul nr. 1767/2009, privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea auditorilor
energetici;
68. Ordinul comun nr. 543/2013 pentru aprobarea Ghidului privind principalele riscuri
identificate în domeniul achizițiilor publice și recomandările Comisiei Europene ce
trebuie urmate de autoritățile de management și organismele intermediare în procesul de
234 | P a g e
verificare a procedurilor de achiziții publice, Capitolul I, M.O. partea I, nr.

481/01.08.2013;
69. Ordin nr. 252/3 februarie 2004, Codul privind conduita etică a auditorului intern, art. 4, 7,
Ministerul Finanțelor publice;
70. Ordonanța nr. 79 din 28 august 2003- privind controlul si recuperarea fondurilor
comunitare, precum si a fondurilor de cofinantare aferente utilizate necorespunzător, M.O.
nr. 622/30.08.2003;
71. Proiect de lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese
în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică și de modificare și completare
a unor acte normative;
72. Proiectul ,,Buy Smart” fișa de prezentare, 2012;
73. Proiectul „PREVENT – Sistem informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese
în achizițiile publice”;
74. Programul operațional de competitivitate 2014-2020;
75. Programul SIGMA (Sprijin pentru îmbunătățirea guvernanței și
managementului), ,,Achizițiile publice în UE: Cadrul legislativ, Principiile și instituțiile
de bază”, 2011;
76. Proiect de lege privind achizițiile publice-forma inițială-publicat în data de 22.07.2015,
ANAP (ANRMAP);
77. Raportul anticorupție al U.E. pentru Ungaria;
78. Recomandare a consiliului privind Programul național de reformă al României pentru
2015, Bruxelles, 13.05.2015;
79. Strategia Națională Anticorupție pe perioada 2012-2015;
80. Tratatul de la Maastricht, 1992, art. 129;
81. Tratatul de la Roma;
82. Tratatul de la Lisabona.
235 | P a g e
WEBOGRAFIE
1. https://www.ifac.org/about-ifac
2. www.anrmap.ro/documents/.../58174ffb-e7a7-4db5-ba63-0aacef4e919f
3. www.monitorgf.ro/imperiul-babilonian
4. http://www.scritub.com/economie/contabilitate/UNIVERSUL-CONTABILITATII-
TRECU14774.php, ,,Universul contabilității: trecut, prezent și viitor”
5. www.humanistica.ro/anuare/2012/Continut/20.Lenghel.pdf, ,,Repere ale evoluției
contabilității” pag. 269-280
6. http://ro.scribd.com/doc/103239549/Institutii-Medievale-Romanesti, „Instituții
medievale în spațiul Românesc”, pag. 9-146
7. http://www.cimec.ro/Istorie.html
8. http://istoria.md/articol/38
9. http://www.crispedia.ro/Alexandru_cel_Bun
10. http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-cel-bun-primul-mare-domnitor-al-moldovei/
11. http://www.istorie-pe-scurt.ro/celalalt-stefan-cel-mare/
12. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/unde-avea-stefan-cel-mare-bani-
razboaie.
13. http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mihai_Viteazul.pdf
14. http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2011August/Ardeleanu%20Alina%20-
%20Timpul%20si%20Acceptiunile%20lui%20in%20Vremea%20Domniei%20lui%20Co
nstantin%20Brancoveanu/Rezumatul%20tezei%20de%20doctorat.doc., rezumat teză
doctorat ,,Timpul și accepțiunile lui în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu”,
Alina Ardeleanu, 2010
15. http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Brâncoveanu
16. http://www.slideshare.net/gruianul/constantin-c-giurescu-istoria-romnilor-din-cele-mai-
vechi-timpuri-pn-la-moartea-regelui-carol-i?related=1
17. http://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_fanariotă
18. ro.metapedia.org/wiki/Alexandru_cel_Bun
19. http://www.moldovenii.md/md/section/229
20. http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/B/Barbulescu-Istoria_Romaniei.pdf
21. www.arhivelenationale.ro
22. https://foaienationala.files.wordpress.com/.../p-p-panaitescu-interpretari-ro...
23. biblioteca.regielive.ro/referate/economie/activitatea-economica-a-tarilor-intre-secolele-
xiv-xix
24. Istoria.md/lista_rangurilor_boieresti_si_dregatoriilor_din_Muntenia_sec_xviii
25. Istoria.3x.ro/Formareastatelor/institutii.html
26. http://www.vistieria.ro/carti/istoria_romanilor/studii_istorie_sociala.pdf
27. enciclopediaromaniei.ro/wiki/dregator
28. http://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/11/cantemir_20dimitrie_20_20descrierea_20
mold.pdf
29. http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2004_3/2004_03_09.pdf,
pag 53
30. http://www.ifac.org/about-ifac,
31. http://www.aair.ro/fisiere/statut_act_const/statut.pdf, Statutul Asociației Auditorilor
Interni din România
32. http://www.ccrm.md/file/lima/LIMAro.pdf
33. http://www.ccrm.md/public/files/file/Activ.%20Intern/Acte%20internationale/Declaratia
%20de%20Independenta%20de%20la%20Mexic.pdf
34. www.univath.ro/pdf/tematica_licenta/Curs_Audit20%si20control%20intern.pdf
236 | P a g e
35. www.scribtub:com/economie/finante/Reglementari-si-PROCEDURI-
ACTU244815217.php
36. http://centrulslavici.uvvg.ro/wp-
content/uploads/2014/05/CALATORI%20STRAINI%20DESPRE%20TARILE%20RO
MANE%20Vol.%20IX.pdf , “Călători străini despre Țările Române”, vol IX, Ed
Academiei Române, București, 1997, volum îngrijit de Holban Maria, M.M.
Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Pag.111-115
37. http://principiiachizitii.blogspot.ro/2011/09/planificarea-achizitiilor-publice.html
38. http://www.mie.ro/_documente/achizitii/cod_conduita_etic.pdf
39. http://europunkt.ro/2015/06/10/
40. http://www.buget-finante.ro/date/RO1831.pdf
41. http://www.licitatii.ro/ghid-achizitii-publice/
42. https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/ecertis/, Comisia Europeană, secțiunea
Creștere economică, piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri
43. https://ec.europa.eu/growth/single-market/public-procurement/e-procurement_ro,
Comisia Europeană, secțiunea Creștere economică, piață internă, industrie, antreprenoriat
și IMM-uri
44. http://xa.yimg.com/kq/groups/23337591/275486425/name/MANAGEMENTUL+ACHIZ
I%C5%A2IILOR+PUBLICE-partea+I.doc, Managementul Achizițiilor publice-suport de
curs, pag. 5
45. https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/institutii-centrale-in-spatiul-romanesc, Oprea
Horia Dumitru
237 | P a g e
Anexa nr. 1. Fișe de Identificare și Analiză a Problemelor
FIȘĂ DE INDENTIFICARE ȘI ANALIZĂ A PROBLEMEI NR. 1
Problema Înscrierea în referatul de necesitate a Laboratorului Intern de analize al spitalului , a unor date
inexacte referitoare la produsul necesar a fi achiziționat direct în SEAP și anume concentrația
chimică (exprimată în procente) a reactivului MEDIU ADCL
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 6 referate de necesitate, în care se solicită un total
de 60 flacoane de MEDIU ADCL-reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale (prin
deducere, necesarul anual fiind de 120 flacoane iar cel lunar de 10 flacoane).
-În Planul Anual de Achiziții produsul nu este cuprins în cadrul unei proceduri conform Legii
98/2016-dată fiind valoarea anuală totală mică a acestuia. Astfel rezultă că modalitatea de
cumpărare a acestui produs este achiziția directă, deși cererea și necesitatea este mare pentru
produsul MEDIU ADCL.
-În toate cele 6 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică concentrația chimică
necesară pentru produsul MEDIU ADCL.
Cauza -Omiterea de către laborator a inscripționării de date exacte în referat, care să ducă la achiziția
unui produs corect.
- Neverificarea referatelor de necesitate din punct de vedere al acurateței informațiilor
inscripționate.
- Nedesemnarea unei persoane specializate cu scopul verificării corectitudinii întocmirii
referatelor de necesitate din punctul de vedere al specificațiilor tehnico-chimice ale produsului.
Consecința -Achiziționarea unui produs necorespunzător care poate genera costuri suplimentare de transport
legate de returnarea produsului.
-Posibile efecte juridice generate de refuzul furnizorului de a primi produsul înapoi, după
acceptarea în SEAP a achiziției directe.
-Apariția posibilității încărcării gestiunii cu produse necorespunzătoare.
-Alocarea de timp suplimentar de către specialiștii Biroului de Achiziții/Aprovizionare pentru
obținerea de date corecte, prin contactarea specialiștilor de laborator.
Recomandarea -Verificarea referatului de necesitate de către șeful Laboratorului Intern al spitalului, înainte de a
fi lansat către Biroul de Achiziții/Aprovizionare.
-Verificarea acurateței informațiilor inscripționate în referatul de necesitate în scopul generării
unei achiziții corecte din punct de vedere al conformității produsului.
-Evitarea de efecte juridice generate de refuzul returnării produselor precum și a încărcării
gestiunii cu produse neconforme necesităților laboratorului.
238 | P a g e
Problema Înscrierea în referatul de necesitate a Laboratorului Intern de analize al spitalului , a unor date
inexacte referitoare la produsul necesar a fi achiziționat direct în SEAP și anume lipsa indicării
substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU ADCL.
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 6 referate de necesitate, în care se solicită un total
de 60 flacoane de MEDIU ADCL-reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale (prin
deducere, necesarul anual fiind de 120 flacoane iar cel lunar de 10 flacoane).
-În Planul Anual de Achiziții produsul nu este cuprins în cadrul unei proceduri conform Legii
98/2016-dată fiind valoarea anuală totală mică a acestuia. Astfel rezultă că modalitatea de
cumpărare a acestui produs este achiziția directă, deși cererea și necesitatea este mare pentru
produsul MEDIU ADCL.
-În toate cele 6 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică substanțele chimice
complementare necesare, pentru produsul MEDIU ADCL.
Cauza -Omiterea de către laborator a inscripționării de date exacte în referat, care să ducă la achiziția
unui produs corect.
inscripționate.
referatelor de necesitate din punctul de vedere al specificațiilor tehnico-chimice ale produsului.
Consecința -Achiziționarea unui produs necorespunzător care poate genera costuri suplimentare de transport
legate de returnarea produsului.
-Posibilitatea obținerii unor analize de laborator eronate.
-Alocarea de timp suplimentar de către specialiștii Biroului de Achiziții/Aprovizionare pentru
obținerea de date corecte, prin contactarea specialiștilor de laborator.
239 | P a g e
Problema Înscrierea în referatul de necesitate a Laboratorului Intern de analize al spitalului , a unor

date inexacte referitoare la produsul necesar a fi achiziționat direct în SEAP și anume
cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU ADCL
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 6 referate de necesitate, în care se solicită un
total de 60 flacoane de MEDIU ADCL-reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 120 flacoane iar cel lunar de 10 flacoane).
- În Planul Anual de Achiziții produsul nu este cuprins în cadrul unei proceduri conform
Legii 98/2016-dată fiind valoarea anuală totală mică a acestuia, modalitatea de cumpărare
fiind achiziția directă.
-În toate cele 6 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică cantitatea necesară
de produs/ambalaj, pentru MEDIU ADCL (adică flacon de 200 ml, 400 ml, 600 ml sau
800 ml).
Cauza -Omiterea de către laborator a inscripționării de date exacte în referat, care să ducă la
achiziția unui produs corect.
-Lipsa verificării referatelor de necesitate din punct de vedere al acurateței informațiilor
inscripționate.
-Nedesemnarea unei persoane specializate din cadrul laboratorului, prin dispoziție scrisă,
care să verifice din punct de vedere statistic raportul dintre stocul lunar existent și cantitatea
reală necesară pentru o lună de activitate a laboratorului.
Consecința -Achiziționarea unui produs necorespunzător care poate genera costuri suplimentare de
transport legate de returnarea produsului.
-Posibile efecte juridice generate de refuzul furnizorului de a primi produsul înapoi.
-Existența posibilității de expirare a produsului în cazul cumpărării flacoanelor cu volum
prea mare față de necesități.
-Posibilă cauzare de costuri suplimentare cu serviciul de neutralizare a anumitor substanțe
chimice din compoziția produsului desigilat și rămas nefolosit.
-Alocarea de timp suplimentar de către specialiștii Biroului de Achiziții/Aprovizionare
pentru obținerea de date corecte, prin contactarea specialiștilor de laborator.
Recomandarea -Verificarea referatului de necesitate de către șeful Laboratorului Intern al spitalului, înainte
de a fi lansat către Biroul de Achiziții/Aprovizionare.
-Verificarea acurateții informațiilor inscripționate în referatul de necesitate în scopul
generării unei achiziții corecte din punct de vedere al conformității cantității produsului.
240 | P a g e

concentrația chimică a reactivului MEDIU AABTL
total de 80 flacoane de MEDIU AABTL-reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 160 flacoane iar cel lunar de aproximativ
13,33 flacoane).
-În Planul Anual de Achiziții produsul nu este cuprins în cadrul unei proceduri conform
Legii 98/2016-dată fiind valoarea anuală totală mică a acestuia. Astfel rezultă că modalitatea
de cumpărare a acestui produs este achiziția directă, deși cererea și necesitatea este mare
pentru produsul MEDIU AABTL.
-În toate cele 10 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică concentrația
chimică necesară pentru produsul MEDIU AABTL.
inscripționate.
referatelor de necesitate din punctul de vedere al specificațiilor tehnico-chimice ale
produsului .
-Verificarea acurateței informațiilor inscripționate în referatul de necesitate în scopul
generării unei achiziții corecte din punct de vedere al conformității produsului.
241 | P a g e

date inexacte referitoare la produsul necesar a fi achiziționat direct în SEAP și anume lipsa
indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU AABTL.
Constatarea - În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 10 referate de necesitate, în care se solicită
un total de 80 flacoane de MEDIU AABTL-reactiv necesar laboratorului intern de analize
13,33 flacoane).
pentru produsul MEDIU AABTL.
complementare necesare, pentru produsul MEDIU AABTL.
inscripționate.
produsului .
242 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU AABTL
total de 80 flacoane de MEDIU AABTL-reactiv necesar laboratorului intern de analize
13,33 flacoane).
de produs/ambalaj, pentru MEDIU AABTL (adică flacon de 200 ml, 400 ml, 600 ml
sau 800 ml).
inscripționate.
243 | P a g e

concentrația chimică a reactivului MEDIU TIOGLICOLAT
total de 60 flacoane de MEDIU TIOGLICOLAT-reactiv necesar laboratorului intern de
analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 120 flacoane iar cel lunar de
aproximativ 10 flacoane).
pentru produsul MEDIU TIOGLICOLAT .
chimică necesară pentru produsul MEDIU TIOGLICOLAT .
inscripționate.
produsului.
244 | P a g e

indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU
TIOGLICOLAT.
Constatarea - În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 3 referate de necesitate, în care se solicită un
total de 60 flacoane de MEDIU TIOGLICOLAT -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru produsul MEDIU TIOGLICOLAT.
complementare necesare, pentru produsul MEDIU TIOGLICOLAT.
inscripționate.
produsului .
245 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU TIOGLOCOLAT.
total de 60 flacoane de MEDIU TIOGLOCOLAT -reactiv necesar laboratorului intern de
de produs/ambalaj, pentru MEDIU TIOGLOCOLAT (adică flacon de 200 ml, 400 ml,
600 ml sau 800 ml).
inscripționate.
246 | P a g e

concentrația chimică a reactivului și a tipului de reactiv pentru MEDIU MUELLER-
HINTON
total de 20 flacoane de MEDIU MUELLER-HINTON -reactiv necesar laboratorului intern
de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 40 flacoane iar cel lunar de
aproximativ 3,33 flacoane).
pentru produsul MEDIU MUELLER-HINTON .
chimică necesară pentru produsul MEDIU MUELLER-HINTON și nici tipul de
reactiv (lichid, solid sau plăci) .
inscripționate.
produsului.
Consecința -Achiziționarea unui produs necorespunzător care a generat costuri totale suplimentare de
transport legate de returnarea produsului:150 lei (10 lei/kg x 15 kg).
247 | P a g e

MUELLER-HINTON.
pentru produsul MEDIU MUELLER-HINTON.
complementare necesare, pentru produsul MEDIU MUELLER-HINTON.
inscripționate.
produsului .
248 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU MUELLER-HINTON .
de produs/ambalaj, pentru MEDIU MUELLER-HINTON (adică flacon de 200 ml, 400
ml, 600 ml sau 800 ml).
inscripționate.
249 | P a g e
Problema Înscrierea în referatul de necesitate a Laboratorului Intern de analize al spitalului, a unor

concentrația chimică a reactivului MEDIU FUXINĂ BAZICĂ.
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-a întocmit 1 referat de necesitate, în care se solicită 1
kilogram (1000 g) de MEDIU FUXINĂ BAZICĂ -reactiv necesar laboratorului intern de
analize medicale (fiind aproximată prin deducere o cantitate anuală de 2000 g și lunară de
aproximativ 166,66 grame).
-Prețul mediu pentru 1 kg fuxină bazică este de 30 lei în catalogul SEAP.
Legii 98/2016-date fiind valoarea anuală totală mică a acestuia și necesarul anual mic.
Astfel rezultă că modalitatea de cumpărare a acestui produs este achiziția directă, dată fiind
cantitatea necesară anuală mică și prețul relativ mic pentru produsul MEDIU FUXINĂ
BAZICĂ.
-În singurul referat lansat în perioada ianuarie-iunie 2016, laboratorul spitalului nu specifică
concentrația chimică necesară pentru produsul MEDIU FUXINĂ BAZICĂ.
inscripționate.
produsului.
-Posibile efecte juridice generate de refuzul furnizorului de a primi produsul înapoi, în cazul
acceptării în SEAP a achiziției directe.
-Consecință indirectă: refuzul furnizorilor din SEAP de a vinde o cantitate de 1 kg de produs
motivul fiind costul cu transportul egal cu costul produsului.
-Căutarea soluțiilor de natura tehnicilor de laborator, care să ducă la evitarea necesității
folosirii unei substanțe a cărei achiziție se poate desfășura anevoios.
250 | P a g e
Problema Refuzul a trei furnizori selectați de către spital, de a accepta achiziția în SEAP pentru
produsul MEDIU FUXINĂ BAZICĂ.
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-a întocmit 1 referat de necesitate, în care se solicită 1
kilogram (1000 g) de MEDIU FUXINĂ BAZICĂ -reactiv necesar laboratorului intern de
analize medicale (fiind aproximată prin deducere o cantitate anuală de 2000 g și lunară de
aproximativ 166,66 grame).
-Prețul mediu pentru 1 kg fuxină bazică este de 30 lei în catalogul SEAP (36 lei cu TVA).
Legii 98/2016-date fiind valoarea anuală totală mică a acestuia și necesarul anual mic.
Astfel rezultă că modalitatea de cumpărare a acestui produs este achiziția directă, date fiind
cantitatea necesară și prețul, relativ mici, pentru produsul MEDIU FUXINĂ BAZICĂ.
-Din dosarul achiziției directe s-a constatat refuzul a trei furnizori selectați de a accepta
vânzarea unui kilogram de produs, motivul respingerii fiind nerentabilitatea.
-Al patrulea furnizor a acceptat achiziția, dar cu costuri de transport plătite de către spital.
Cauza -Prețul mic al produsului.

-Cantitatea mică solicitată de spital.
Consecința -Achitarea de către spital a costului de transport: 10 lei.

-Alocarea a 4 h-timp de lucru, pentru achiziția directă, echivalent cu aproximativ 45,45 lei
(la un salariu de 2000 lei net)
Recomandarea -Înlocuirea produsului cu unul compatibil dacă este posibil, prin căutarea la nivelul
laboratorului de soluții tehnice de specialitate.
251 | P a g e

concentrația chimică a reactivului MEDIU MAC CONKEY
total de 36 flacoane de MEDIU MAC CONKEY -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru produsul MEDIU MAC CONKEY .
-În cele 2 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică concentrația chimică
necesară pentru produsul MEDIU MAC CONKEY .
inscripționate.
produsului.
252 | P a g e

indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU MAC
CONKEY.
pentru produsul MEDIU MAC CONKEY.
-În cele 2 referate lansate, laboratorul spitalului nu specifică substanțele chimice
complementare necesare, pentru produsul MEDIU MAC CONKEY.
inscripționate.
produsului .
253 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU MAC CONKEY .
de produs/ambalaj, pentru MEDIU MAC CONKEY (adică flacon de 200 ml, 400 ml,
600 ml sau 800 ml).
inscripționate.
254 | P a g e

concentrația chimică a reactivului MEDIU LUGOL.
total de 50 flacoane de MEDIU LUGOL -reactiv necesar laboratorului intern de analize
8,33 flacoane).
pentru produsul MEDIU LUGOL .
necesară pentru produsul MEDIU LUGOL.
inscripționate.
produsului.
Consecința -Achiziționarea unui produs necorespunzător care a generat costuri totale suplimentare de
transport legate de returnarea produsului:200 lei (10 lei/kg x 20 kg).
255 | P a g e

indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU LUGOL.
total de 50 flacoane de MEDIU LUGOL -reactiv necesar laboratorului intern de analize
8,33 flacoane).
pentru produsul MEDIU LUGOL.
complementare necesare, pentru produsul MEDIU LUGOL .
inscripționate.
produsului .
256 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU LUGOL.
total de 50 flacoane de MEDIU LUGOL-reactiv necesar laboratorului intern de analize
8,33 flacoane).
de produs/ambalaj, pentru MEDIU LUGOL (adică flacon de 200 ml, 400 ml, 600 ml
sau 800 ml).
inscripționate.
257 | P a g e

concentrația chimică a reactivului și tipul reactivului MEDIU SABOURAUD.
total de 30 flacoane de MEDIU SABOURAUD -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru produsul MEDIU SABOURAUD.
necesară pentru produsul MEDIU SABOURAUD, nici tipul acestuia (plăci, lichid,
dezhidratat).
inscripționate.
produsului.
Consecința - Achiziționarea unui produs necorespunzător care a generat costuri totale suplimentare de
transport legate de returnarea produsului: 180 lei (10 lei/kg x 18 kg).
258 | P a g e

SABOURAUD.
pentru produsul MEDIU SABOURAUD
complementare necesare, pentru produsul MEDIU SABOURAUD (s-a constatat că
este necesară doar substanța complementară cloramfenicol).
inscripționate.
produsului .
259 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU SABOURAUD.
de produs/ambalaj, pentru MEDIU SABOURAUD (adică flacon de 200 ml, 400 ml,
600 ml sau 800 ml).
inscripționate.
260 | P a g e

concentrația chimică a reactivului TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS.
total de 30 flacoane de TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS -reactiv necesar
laboratorului intern de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 60 flacoane
iar cel lunar de aproximativ 5 flacoane).
pentru produsul TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS .
necesară pentru produsul TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS.
inscripționate.
produsului.
261 | P a g e

indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului TULPINĂ
MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS .
pentru produsul TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS.
complementare necesare, pentru produsul TULPINĂ MYCOBACTERIUM
TUBERCULOSIS (s-a constatat că este necesară doar substanța complementară
cloramfenicol).
inscripționate.
produsului .
262 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului TULPINĂ MYCOBACTERIUM
TUBERCULOSIS.
de produs/ambalaj, pentru TULPINĂ MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS (adică
flacon de 200 ml, 400 ml, 600 ml sau 800 ml).
inscripționate.
263 | P a g e

concentrația chimică a reactivului MEDIU TSI.
total de 12 flacoane de MEDIU TSI -reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 24 flacoane iar cel lunar de 2 flacoane).
pentru produsul MEDIU TSI .
necesară pentru produsul MEDIU TSI.
inscripționate.
produsului.
264 | P a g e

indicării substanțelor chimice complementare din compoziția reactivului MEDIU TSI .
pentru produsul MEDIU TSI.
complementare necesare, pentru produsul MEDIU TSI (s-a constatat că este necesară
doar substanța complementară cloramfenicol).
inscripționate.
produsului .
265 | P a g e

cantitatea de substanță/ambalaj a reactivului MEDIU TSI.
de produs/ambalaj, pentru MEDIU TSI (adică flacon de 200 ml, 400 ml, 600 ml sau
800 ml).
inscripționate.
266 | P a g e
Problema Nerealitatea stocurilor afișate în SEAP de către firmele furnizoare pentru reactivul
TULPINA DE REFERINȚĂ SHIGELLA FLEXNERI.
total de 10 flacoane tulpini de referință SHIGELLA FLEXNERI -reactiv necesar
iar cel lunar de aproximativ 1,66 flacoane).
-În toate cele 5 cazuri de achiziții directe s-au constatat refuzuri din partea primului
furnizor selectat, motivația fiind ,, lipsă stoc,, deși în SEAP produsul figura ca fiind în
stocul firmei respective.
-Refuzul din partea furnizorului practic se materializează după 4 zile de așteptare din partea
spitalului (ziua lansării achiziției în SEAP, 2 zile-de așteptare, ziua a 4-a pentru finalizare).
-În urma refuzului firmei selectate, personalul din achiziții este obligat să reia achiziția
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ SHIGELLA FLEXNERI căutând alt furnizor.
Cauza -O posibilă cauză a acestei probleme este faptul că cererea pentru acest produs nu este una
mare, determinând firmele furnizoare să nu formeze stocuri în gestiunea proprie – din cauza
termenului mic de valabilitate al produsului și perisabilității mari al acestuia.
-O altă cauză a acestei situații este independentă de voința personalului din Compartimentul
Achiziții/Aprovizionare, acesta trebuind să aștepte cele 4 zile pentru finalizarea achiziției
directe; în caz contrar SEAP-ul notifică spitalul pentru termenul prea scurt acordat achiziției.
Consecința -Obligativitatea reluării selectării unui alt furnizor care să comercializeze produsul
corespunzător căutat de spital.
-În caz de refuz, reluarea achiziției directe se face abia după cele 4 zile de așteptare,
deoarece de regulă furnizorul refuză achiziția în ultima zi. Cele 4 zile se materializează ca
fiind o medie de 24 ore lucrătoare-timpi de așteptare.
-De regulă, la reluarea achiziției, al 2-lea furnizor selectat prezintă preț mai mare
pentru același produs, față de primul selectat, determinând cheltuieli în plus pentru
spital.
-Obligativitatea respectării timpilor de așteptare pentru finalizarea achiziției directe, în cazul
unui refuz, duce la alocarea de timp în plus din partea personalului din achiziții, cu
implicații directe și asupra spitalului, prin sincope de aprovizionare.
Recomandarea -Verificarea acurateței informațiilor inscripționate în SEAP de către firmele furnizoare, prin
adresare pe e-mail, sau telefonic, cu scopul evitării refuzului pentru achiziționarea
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ SHIGELLA FLEXNERI.
267 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ ESCHERICHIA COLI.
total de 10 flacoane tulpini de referință ESCHERICHIA COLI -reactiv necesar laboratorului
intern de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 20 flacoane iar cel lunar
de aproximativ 1,66 flacoane).
furnizor selectat , motivația fiind ,, lipsă stoc,, deși în SEAP produsul figura ca fiind în
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ ESCHERICHIA COLI căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ ESCHERICHIA COLI.
268 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ PSEUDOMONAS AERUGINOSA.
total de 10 flacoane tulpini de referință PSEUDOMONAS AERUGINOSA -reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ PSEUDOMONAS AERUGINOSA căutând alt
furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ PSEUDOMONAS AERUGINOSA .
269 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ STAPHYLOCOCCUS AUREUS.
total de 30 flacoane tulpini de referință STAPHYLOCOCCUS AUREUS -reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ STAPHYLOCOCCUS AUREUS căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ STAPHYLOCOCCUS AUREUS .
270 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ SALMONELLA.
total de 30 flacoane tulpini de referință SALMONELLA -reactiv necesar laboratorului
de aproximativ 5 flacoane).
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ SALMONELLA căutând alt furnizor.
directe; în caz contrar SEAP-ul notifică spitalul pentru termenul prea scurt acordat
achiziției.
spital.
-Obligativitatea respectării timpilor de așteptare pentru finalizarea achiziției directe, în
cazul unui refuz, duce la alocarea de timp în plus din partea personalului din achiziții,
cu implicații directe și asupra spitalului, prin sincope de aprovizionare.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ SALMONELLA .
271 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM DIFFICILE.
total de 30 flacoane tulpini de referință CLOSTRIDIUM DIFFICILE -reactiv necesar
-În cele 2 cazuri de achiziții directe s-au constatat refuzuri din partea primului
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM DIFFICILE căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM DIFFICILE .
272 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ KLEPSIELLA PNEUMONIAE.
total de 30 flacoane tulpini de referință KLEPSIELLA PNEUMONIAE -reactiv necesar
spitalului (ziua lansării achiziției în SEAP, 2 zile-de așteptare, ziua a 4-a pentru finalizare). -
În urma refuzului firmei selectate, personalul din achiziții este obligat să reia achiziția
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ KLEPSIELLA PNEUMONIAE căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ KLEPSIELLA PNEUMONIAE .
273 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE.
total de 60 flacoane tulpini de referință STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE -reactiv
necesar laboratorului intern de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 120
flacoane iar cel lunar de aproximativ 10 flacoane).
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE căutând alt
furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE .
274 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ HELICOBACTER HEPATICUS.
total de 6 flacoane tulpini de referință HELICOBACTER HEPATICUS -reactiv necesar
iar cel lunar de aproximativ 1 flacon).
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ HELICOBACTER HEPATICUS căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ HELICOBACTER HEPATICUS .
275 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ YERSINIA ENTEROCOLITICA.
total de 6 flacoane tulpini de referință YERSINIA ENTEROCOLITICA -reactiv necesar
iar cel lunar de aproximativ 1 flacon).
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ YERSINIA ENTEROCOLITICA căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ YERSINIA ENTEROCOLITICA .
276 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ BORELIA BURGDORFERI.
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-a întocmit 1 referat de necesitate, în care se solicită un
total de 4 flacoane tulpini de referință BORELIA BURGDORFERI -reactiv necesar
-În singurul caz de achiziție directă s-a constatat refuzul din partea primului furnizor
selectat, motivația fiind ,, lipsă stoc,, deși în SEAP produsul figura ca fiind în stocul
firmei respective.
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ BORELIA BURGDORFERI căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ BORELIA BURGDORFERI .
277 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ MYCOBACTERIUM ULCERANS.
total de 25 flacoane tulpini de referință MYCOBACTERIUM ULCERANS-reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ MYCOBACTERIUM ULCERANS căutând alt
furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ MYCOBACTERIUM ULCERANS .
278 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ MICROCOCCUS LUTEUS.
total de 11 flacoane tulpini de referință MICROCOCCUS LUTEUS -reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ MICROCOCCUS LUTEUS căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ MICROCOCCUS LUTEUS .
279 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM BOTULINICUM .
Constatarea -În perioada ianuarie-iunie 2016 s-au întocmit 1 referat de necesitate, în care se solicită un
total de 2 flacoane tulpini de referință CLOSTRIDIUM BOTULINICUM -reactiv necesar
firmei respective.
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM BOTULINICUM căutând alt
furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM BOTULINICUM .
280 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM TETANI .
total de 2 flacoane tulpini de referință CLOSTRIDIUM TETANI -reactiv necesar
- În singurul caz de achiziție directă s-a constatat refuzul din partea primului furnizor
firmei respective.
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM TETANI căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ CLOSTRIDIUM M .
281 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ ASPERGILLUS FUMIGATUS.
total de 5 flacoane tulpini de referință ASPERGILLUS FUMIGATUS -reactiv necesar
furnizor selectat , motivația fiind ,, lipsă stoc,, deși în SEAP produsul figura ca fiind în
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ ASPERGILLUS FUMIGATUS căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ ASPERGILLUS FUMIGATUS .
282 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ TREPONEMA PALIDUM.
total de 15 flacoane tulpini de referință TREPONEMA PALIDUM -reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ TREPONEMA PALIDUM căutând alt furnizor.
spital.
-Verificarea acurateței informațiilor inscripționate în SEAP de către firmele furnizoare, prin

Recomandarea produsului TULPINA DE REFERINȚĂ TREPONEMA PALIDUM .
283 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ TRICHINELA SPIRALIS.
total de 21 flacoane tulpini de referință TRICHINELA SPIRALIS -reactiv necesar
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ TRICHINELA SPIRALIS căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ TRICHINELA SPIRALIS .
284 | P a g e
TULPINA DE REFERINȚĂ GIARDIA IAMBII.
total de 28 flacoane tulpini de referință GIARDIA IAMBII -reactiv necesar laboratorului
pentru TULPINA DE REFERINȚĂ GIARDIA IAMBII căutând alt furnizor.
spital.
produsului TULPINA DE REFERINȚĂ GIARDIA IAMBII .
285 | P a g e
Problema Nerealitatea stocurilor afișate în SEAP de către firmele furnizoare pentru reactivul TEST
ADLER.
total de 50 teste ADLER -reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale (prin
deducere, necesarul anual fiind de 100 teste iar cel lunar de aproximativ 8,33 teste).
pentru TEST ADLER căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST ADLER .
286 | P a g e
CAMPYLOBACTER JEJUNI.
total de 40 teste CAMPYLOBACTER JEJUNI -reactiv necesar laboratorului intern de
analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 80 teste iar cel lunar de
aproximativ 6,66 teste).
-În toate cele 4 cazuri de achiziții directe s-au constatat refuzuri din partea
furnizorului, motivația fiind ,, lipsă stoc,, deși în SEAP produsul figura ca fiind în
pentru TEST CAMPYLOBACTER JEJUNI căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST CAMPYLOBACTER JEJUNI .
287 | P a g e
HAEMOPHILUS INFLUENZAE.
total de 8 teste HAEMOPHILUS INFLUENZAE -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru TEST HAEMOPHILUS INFLUENZAE căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST HAEMOPHILUS INFLUENZAE.
288 | P a g e
SHIGELLA DYZENTERIAE.
total de 7 teste SHIGELLA DYZENTERIAE -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru TEST SHIGELLA DYZENTERIAE căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST SHIGELLA DYZENTERIAE.
289 | P a g e
SHIGELLA SONNEI.
total de 9 teste SHIGELLA SONNEI -reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 18 teste iar cel lunar de aproximativ 1,5
teste).
pentru TEST SHIGELLA SONNEI căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST SHIGELLA SONNEI .
290 | P a g e
SHIGELLA BOYDII.
total de 5 teste SHIGELLA BOYDII -reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 10 teste iar cel lunar de aproximativ 0,83
teste).
firmei respective.
pentru TEST SHIGELLA BOYDII căutând alt furnizor.
spital.
produsului TEST SHIGELLA BOYDII .
291 | P a g e
Problema Nerealitatea stocurilor afișate în SEAP de către firmele furnizoare pentru reactivul MEDIU
SIMMONS CU CITRAT.
total de 25 flacoane MEDIU SIMMONS CU CITRAT-reactiv necesar laboratorului intern
firmei respective.
pentru MEDIU SIMMONS CU CITRAT căutând alt furnizor.
spital.
Recomandarea --Verificarea acurateței informațiilor inscripționate în SEAP de către firmele furnizoare, prin
produsului MEDIU SIMMONS CU CITRAT.
292 | P a g e
STUART.
total de 25 flacoane MEDIU STUART-reactiv necesar laboratorului intern de analize
4,16 flacoane).
firmei respective.
pentru MEDIU STUART căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU STUART.
293 | P a g e
FAD.
total de 24 flacoane MEDIU FAD -reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 48 flacoane iar cel lunar de aproximativ 4 flacoane).
-În cele 2 cazuri de achiziție directă s-a constatat refuzul din partea primului furnizor
firmei respective.
pentru MEDIU FAD, căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU FAD.
294 | P a g e
MRVP.
total de 17 flacoane MEDIU MRVP -reactiv necesar laboratorului intern de analize
2,83 flacoane).
-În toate cele 6 cazuri de achiziție directă s-a constatat refuzul din partea primului
pentru MEDIU MRVP, căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU MRVP .
295 | P a g e
MALONAT DE NATRIU.
total de 17 flacoane MEDIU MALONAT DE NATRIU -reactiv necesar laboratorului intern
Cele 4 zile se materializează ca fiind o medie de 24 ore lucrătoare-timpi de așteptare.
pentru MEDIU MALONAT DE NATRIU, căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU MALONAT DE NATRIU .
296 | P a g e
BULION MALONAT.
total de 18 flacoane MEDIU BULION MALONAT -reactiv necesar laboratorului intern de
pentru MEDIU BULION MALONAT, căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU BULION MALONAT .
297 | P a g e
OXIDASE REAGENT .
total de 18 cutii de OXIDASE REAGENT-reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 36 cutii, iar cel lunar de aproximativ 3
cutii).
pentru MEDIU OXIDASE REAGENT, căutând alt furnizor.
spital.
produsului MEDIU OXIDASE REAGENT.
298 | P a g e
Problema Achiziție directă condiționată de furnizorul selectat, prin plata taxelor de transport de către
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU LEVIN .
total de 10 flacoane de MEDIU LEVIN -reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 20 flacoane, iar cel lunar de aproximativ
1,66 flacoane).
-Achiziția practic se materializează după 4 zile de așteptare din partea spitalului (ziua
lansării achiziției în SEAP, 2 zile-de așteptare, ziua a 4-a pentru finalizare).
-În cele 2 cazuri de achiziție directă s-a constatat că primul furnizor selectat, a acceptat
achiziția, dar cu cheltuieli de transport plătite de către spitalul-achizitor.
-Spitalul acceptă plata cheltuielilor de transport, dată fiind urgența achiziției.
-Din punct de vedere economic, prețul total al produsului (cost produs + plată
transport) nu ajunge la concurența valorii expuse în SEAP a celui de-al doilea
furnizor, pentru MEDIU LEVIN.
Cauza -Urgența achiziției determină acceptarea condiției de plată a transportului.

-Prețul relativ mic al reactivului, determină condiția de nerentabilitate pentru furnizor și
impunerea spitalului-achizitor, a condiției plății transportului.
-O altă posibilă cauză a condiționării plății transportului poate fi cererea mică pe piață
pentru produs, determinând firmele furnizoare să nu formeze stocuri în gestiunea proprie –
din cauza termenului mic de valabilitate al produsului și perisabilității mari al acestuia.
Consecința -Obligativitatea timpului de așteptare de 4 zile (ziua lansării achiziției în SEAP, 2 zile-de
așteptare, ziua a 4-a pentru finalizare). Cele 4 zile se materializează ca fiind o medie de 24
ore lucrătoare-timpi de așteptare.
-Plata transportului de către spital duce la creșterea cheltuielilor.
Recomandarea -Precizarea de către spital în momentul lansării în SEAP a achiziției directe, (pentru toate
achizițiile), la rubrica destinată descrierii achiziției, a acceptării sau neacceptării după caz a
plații transportului, cu scopul de a se finaliza operațiunea rapid.
299 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU BLAIR.
total de 10 flacoane de MEDIU BLAIR -reactiv necesar laboratorului intern de analize
1,66 flacoane).
-În cele 2 cazuri de achiziție directă s-a constatat că primul furnizor selectat, a
acceptat achiziția, dar cu cheltuieli de transport plătite de către spitalul-achizitor.
furnizor, pentru MEDIU BLAIR .
300 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU MULTITEST RUSSEL.
total de 11 flacoane de MEDIU MULTITEST RUSSEL-reactiv necesar laboratorului intern
de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 22 flacoane, iar cel lunar de
-În singurul caz de achiziție directă s-a constatat că primul furnizor selectat, a acceptat
furnizor, pentru MEDIU MULTITEST RUSSEL.

301 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU BULION SELENIT.
total de 23 flacoane de MEDIU BULION SELENIT -reactiv necesar laboratorului intern de
analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 46 flacoane, iar cel lunar de
furnizor, pentru MEDIU BULION SELENIT.

-Precizarea de către spital în momentul lansării în SEAP a achiziției directe, (pentru

Recomandarea toate achizițiile), la rubrica destinată descrierii achiziției, a acceptării sau neacceptării după
caz a plații transportului, cu scopul de a se finaliza operațiunea rapid.
302 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU KLINGER.
total de 19 flacoane de MEDIU KLINGER-reactiv necesar laboratorului intern de analize
3,16 flacoane).
furnizor, pentru MEDIU KLINGER.

303 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU OLKENIȚKI.
total de 12 flacoane de MEDIU OLKENIȚKI-reactiv necesar laboratorului intern de analize
medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 24 flacoane, iar cel lunar de aproximativ 2
flacoane).
furnizor, pentru MEDIU OLKENIȚKI.

304 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU PLOSKIREV.
total de 2 flacoane de MEDIU PLOSKIREV-reactiv necesar laboratorului intern de analize
0,33 flacoane).
furnizor, pentru MEDIU PLOSKIREV.

305 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU TSA.
total de 6 flacoane de MEDIU TSA -reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 12 flacoane, iar cel lunar de aproximativ 1 flacon).
furnizor, pentru MEDIU TSA.

306 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU MILF.
total de 3 flacoane de MEDIU MILF-reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 6 truse, iar cel lunar de aproximativ 0,5 truse).
-În singurul caz de achiziție directă s-a constatat că primul furnizor selectat, a acceptat
furnizor, pentru MEDIU MILF.

307 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU OXFORD.
total de 6 flacoane de MEDIU OXFORD -reactiv necesar laboratorului intern de analize
flacon).
furnizor, pentru MEDIU OXFORD.

308 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU RCA.
total de 18 flacoane de MEDIU RCA -reactiv necesar laboratorului intern de analize
flacoane).
furnizor, pentru MEDIU RCA.

309 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU S-S.
total de 18 flacoane de MEDIU S-S -reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 36 flacoane, iar cel lunar de aproximativ 3
flacoane).
furnizor, pentru MEDIU S-S.

310 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU SIM.
total de 20 flacoane de MEDIU SIM -reactiv necesar laboratorului intern de analize
3,33 flacoane).
furnizor, pentru MEDIU SIM.

311 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU MIU.
total de 30 flacoane de MEDIU MIU -reactiv necesar laboratorului intern de analize
flacoane).
furnizor, pentru MEDIU MIU.

312 | P a g e
spitalul-achizitor, pentru reactivul MEDIU CHAPMANN.
total de 7 flacoane de MEDIU CHAPMANN-reactiv necesar laboratorului intern de analize
1,16 flacoane).
furnizor, pentru MEDIU CHAPMANN.

313 | P a g e
Problema Achiziție directă condiționată în SEAP, de furnizorul selectat, prin cumpărarea unei cantități
minime impuse, pentru reactivul MEDIU AMIES CU CĂRBUNE.
total de 7 flacoane de MEDIU AMIES CU CĂRBUNE-reactiv necesar laboratorului intern
-În cele 5 cazuri de achiziție directă s-a constatat că primul furnizor selectat,
condiționează furnizarea de produs prin achiziționarea unei cantități minime de 50
flacoane.
-Spitalul nu are nevoie de 50 flacoane în perioada ianuarie-iunie 2016 și recurge la
selectarea celui de-al 2-lea furnizor.
Cauza -Cantitatea minimă de cumpărat impusă de către firmă în SEAP, poate avea drept cauză
nerentabilitatea produsului pentru vânzător, în cazul achiziției mai mici de 50 flacoane.
Consecința -Urgența achiziției determină alegerea unui furnizor care deși nu practică impunerea de
cantitate minimă la cumpărare, are preț mai mare pentru produsul necesar spitalului.
-În urma deciziei de selectare a celui de-al 2-lea furnizor, cheltuiala pentru cantitatea de
reactiv este mai mare, din cauza prețului mai mare cu 15 lei mai mare/flacon.
- Cele 4 zile alocate achiziției, se materializează ca fiind o medie de 24 ore lucrătoare-timpi
de așteptare.
Recomandarea -Studierea atentă a condițiilor impuse de furnizori astfel încât să se poată lua decizia cea mai
avantajoasă pentru unitatea medicală.
314 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU DRIGALSKI LACTOZĂ.
total de 7 flacoane de MEDIU DRIGALSKI LACTOZĂ-reactiv necesar laboratorului intern
flacoane.
nerentabilitatea produsului pentru vânzător, în cazul achiziției mai mici de 80 flacoane.
de așteptare.
315 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU TCBS AGAR.
total de 8 flacoane de MEDIU TCBS AGAR -reactiv necesar laboratorului intern de analize
1,33 flacoane).
flacoane.
nerentabilitatea produsului pentru vânzător, în cazul unei achiziții mai mici de 50 flacoane.
de așteptare.
316 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU TAROZZI.
total de 9 flacoane de MEDIU TAROZZI -reactiv necesar laboratorului intern de analize
1,5 flacoane).
flacoane.
de așteptare.
317 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU GELOZĂ VEILLON.
total de 10 flacoane de MEDIU GELOZĂ VEILLON-reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
nerentabilitatea produsului pentru vânzător în cazul unei achiziții mai mici de 100 flacoane.
de așteptare.
318 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU APĂ PEPTONATĂ.
total de 11 flacoane de MEDIU APĂ PEPTONATĂ -reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
de așteptare.
319 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU GELOZĂ CHOCOLATE.
total de 20 flacoane de MEDIU GELOZĂ CHOCOLATE-reactiv necesar laboratorului
intern de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 40 flacoane, iar cel lunar
flacoane.
de așteptare.
320 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU FARLAND .
total de 5 flacoane de MEDIU FARLAND-reactiv necesar laboratorului intern de analize
0,83 flacoane).
flacoane.
de așteptare.
321 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BULION TODD-HEWITT .
total de 4 flacoane de MEDIU BULION TODD-HEWITT-reactiv necesar laboratorului
intern de analize medicale (prin deducere, necesarul anual fiind de 8 flacoane, iar cel lunar
flacoane.
de așteptare.
322 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BULION PIKE .
total de 4 flacoane de MEDIU BULION PIKE-reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
de așteptare.
323 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU GELOZĂ SCHAEDLER .
total de 3 flacoane de MEDIU GELOZĂ SCHAEDLER-reactiv necesar laboratorului intern
flacoane.
-Cele 4 zile alocate achiziției, se materializează ca fiind o medie de 24 ore lucrătoare-timpi
de așteptare.
324 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BRILLIANT GREEN .
total de 6 flacoane de MEDIU BRILLIANT GREEN-reactiv necesar laboratorului intern de
aproximativ 1 flacon).
flacoane.
de așteptare.
325 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU CROMOGEN MRSA .
total de 12 flacoane de MEDIU CROMOGEN MRSA-reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
de așteptare.
326 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BULION CU UREE .
total de 11 flacoane de MEDIU BULION CU UREE -reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
Cauza -Cantitatea minimă de cumpărat, impusă de către firmă în SEAP, poate avea drept cauză
de așteptare.
327 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BULION HOTTINGER .
total de 10 flacoane de MEDIU BULION HOTTINGER -reactiv necesar laboratorului intern
flacoane.
de așteptare.
328 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU PALLCAM .
total de 18 flacoane de MEDIU PALLCAM -reactiv necesar laboratorului intern de analize
flacoane).
flacoane.
de așteptare.
329 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU XLT-4 .
total de 15 flacoane de MEDIU XLT-4 -reactiv necesar laboratorului intern de analize
2,5 flacoane).
flacoane.
de așteptare.
330 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU BI.G.G.Y.
total de 18 flacoane de MEDIU BI.G.G.Y -reactiv necesar laboratorului intern de analize
flacoane).
flacoane.
de așteptare.
331 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU D.C.L.S.
total de 8 flacoane de MEDIU D.C.L.S.-reactiv necesar laboratorului intern de analize
1,33 flacoane).
flacoane.
de așteptare.
332 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU LITTMAN.
total de 19 flacoane de MEDIU LITTMAN -reactiv necesar laboratorului intern de analize
3,16 flacoane).
flacoane.
de așteptare.
333 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU FORGET-FREDETTE.
total de 16 flacoane de MEDIU FORGET-FREDETTE-reactiv necesar laboratorului intern
flacoane.
de așteptare.
334 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU AGAR-LURIA.
total de 11 flacoane de MEDIU AGAR-LURIA-reactiv necesar laboratorului intern de
flacoane.
de așteptare.
335 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU MYP.
total de 6 flacoane de MEDIU MYP-reactiv necesar laboratorului intern de analize medicale
(prin deducere, necesarul anual fiind de 12 flacoane, iar cel lunar de aproximativ 1 flacon).
flacoane.
de așteptare.
336 | P a g e
minime impuse, pentru reactivul MEDIU AG MPT 64.
total de 15 flacoane de MEDIU AG MPT 64-reactiv necesar laboratorului intern de analize
2,5 flacoane).
lansării achiziției în SEAP, 2 zile-de așteptare, ziua a 4-a pentru finalizare). Cele 4 zile se
materializează ca fiind o medie de 24 ore lucrătoare-timpi de așteptare.
flacoane.
337 | P a g e
Anexa nr.2. Centralizarea datelor din FIAP-uri (sursa: prelucrare proprie)

CALCUL COST GENERAL/ PRODUS
NR DENUMIRE PRODUS COST CANTITATE COST ALTE CHELTUIELI (Raportate la 2000 lei- c/v unui TOTAL ALTE COST
CRT PRODUS ÎN NECESARĂ TOTAL salariu net) CHELTUIELI GENERAL
SEAP PRODUS /PRODUS
FIAP (LEI/U.M.+TV (cost produs
A 20%) x cantitate)
1 MEDIU ADCL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
60 1967,04
2 MEDIU ADCL 32,50 1.950 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 17,04
3 MEDIU ADCL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
4 MEDIU AABTL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

2600 2617,04
5 MEDIU AABTL 32,50 80 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 17,04
6 MEDIU AABTL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
7 MEDIU TIOGLICOLAT Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

1530 1547,04
8 MEDIU TIOGLICOLAT 25,50 60 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 17,04
9 MEDIU TIOGLICOLAT Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
10 MEDIU MUELLER- Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

HINTON Cost retur colet = 150 lei (10 lei/kg x 15 kg)
11 MEDIU MUELLER- 600 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 767,04
30 20 167,04
HINTON
12 MEDIU MUELLER- Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
HINTON
13 MEDIU FUXINĂ BAZICĂ Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
1 91,45
14 MEDIU FUXINĂ BAZICĂ 36 36 -cheltuieli de transport cu TVA: 10 lei/kg 55,45
-timp investit pentru achiziția produsului: 4 h
=45,45lei
15 MEDIU MAC CONKEY 41,60 36 1497,6 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 17,04 1514,64
338 | P a g e
16 MEDIU MAC CONKEY Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
17 MEDIU MAC CONKEY Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
18 MEDIU LUGOL -Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei (la
un salariu de 2000 lei net)
1750 1967,04
35 50 -Cost retur colet = 200 lei (10 lei/kg x 20 kg) 217,04
19 MEDIU LUGOL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
20 MEDIU LUGOL Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
21 MEDIU SABOURAUD -Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

331,5 -Cost retur colet = 180 lei (10 lei/kg x 18 kg) 528,54
22 MEDIU SABOURAUD 11,05 30 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 197,04
23 MEDIU SABOURAUD Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
24 TULPINĂ Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

MYCOBACTERIUM
TUBERCULOSIS. 2417,04
17,04
25 TULPINĂ 2400 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
MYCOBACTERIUM 80 30
TUBERCULOSIS.
26 TULPINĂ Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

MYCOBACTERIUM
TUBERCULOSIS.
27 MEDIU TSI Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei
374,4 391,44
28 MEDIU TSI 31,20 12 Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei 17,04
29 MEDIU TSI Timp investit obținere date corecte: 30 min=5,68 lei

30 Preț produs al primului furnizor = 80 lei
1000 Preț produs al doilea furnizor = 100 lei 1081,8
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului = 20 lei
100 10 81,8
SHIGELLA FLEXNERI -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a
11,36 lei pentru 1 referat necesitate
-Timp alocat în plus pentru 5 referate, echivalent a:
339 | P a g e
56,8 lei
-Toner consumat: 5 lei (5 referate x 5 file x 0,20 lei/filă)
Preț produs al doilea furnizor = 24,50 lei
245 -Diferență preț în defavoarea spitalului = 4,5 lei 298,94
TULPINA DE REFERINȚĂ -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a
24,50 10 53,94
ESCHERICHIA COLI 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
-Timp alocat în plus pentru 4 referate, echivalent a :
45,44 lei
Preț produs al doilea furnizor = 150 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului = 50 lei
PSEUDOMONAS 1500 1587,08
150 10 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 87,08
AERUGINOSA 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
-Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a
34,08 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ 2700 -Diferență preț în defavoarea spitalului = 20 lei 2769,44
STAPHYLOCOCCUS 90 30 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 69,44
AUREUS 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
45,44 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului = 14,9 lei
49,90 30 1497 64,34 1561,34
SALMONELLA 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
45,44 lei-Toner consumat: 4 lei (4 referate x 5 file x 0,20
Lei/filă)
35 TULPINA DE REFERINȚĂ 1287 Preț produs al primului furnizor = 35 lei 1319,62
CLOSTRIDIUM DIFFICILE
42,90 30 Preț produs al doilea furnizor = 42,90 lei 32,62
-Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 7,9
340 | P a g e
lei
-Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a
22,72 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 10
TULPINA DE REFERINȚĂ 2040 lei 2099,44
KLEPSIELLA 68 30 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 59,44
PNEUMONIAE 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
45,44 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a
TULPINA DE REFERINȚĂ 5397 9,95 lei 5468,75
STREPTOCOCCUS 89,95 60 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 71,75
PNEUMONIAE 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
56,8 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ lei 412,66
HELICOBACTER 55,50 6 333 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 79,66
HEPATICUS 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
68,16 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ Preț produs al doilea furnizor = 65 lei
YERSINIA 65 6 390 -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 10 474,16
ENTEROCOLITICA lei 84,16
341 | P a g e

68,16 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 2,9 166,86
37,90 4 151,6 lei 15,26
BORELIA BURGDORFERI
-Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră
echivalent a 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
-Toner consumat: 1 lei (1 referat x 5 file x 0,20 lei/filă)
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului = 10,90 lei 2320,48
MYCOBACTERIUM 90,90 25 2272,5 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 47,98
ULCERANS 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
34,08 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului = 20,1 lei 1158,18
100,10 11 1101,1 57,08
MICROCOCCUS LUTEUS 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
34,08 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 17 233,36
CLOSTRIDIUM 102 2 204 lei 29,36
BOTULINICUM -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră
44 TULPINA DE REFERINȚĂ Preț produs al primului furnizor = 70 lei 214,76
90,80 2 181,6 Preț produs al doilea furnizor = 90,80 lei 33,16
CLOSTRIDIUM TETANI
342 | P a g e
20,8 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ -Diferență preț în defavoarea spitalului = 4,5 lei
ASPERGILLUS 80,50 5 402,5 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 41,58 444,08
FUMIGATUS 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
34,08 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului = 31 lei 1883,08
121 15 1815
TREPONEMA PALIDUM 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
34,08 lei 68,08
TULPINA DE REFERINȚĂ lei 2454,72
115 25 2415 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 39,72
TRICHINELA SPIRALIS
22,72 lei
TULPINA DE REFERINȚĂ 10,5 lei
90,50 28 2534 36,22
GIARDIA IAMBII -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a
22,72 lei
343 | P a g e

18,5 lei 3469,22
TEST ADLER. 68,50 50 3425 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 44,22
22,72 lei
TEST -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 9,9
lei 1255,34
CAMPYLOBACTER 29,90 40 1196 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 59,34
JEJUNI 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
45,44 lei
TEST -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 5,2
lei 311,52
HAEMOPHILUS 35,20 8 281,6 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 29,92
INFLUENZAE 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
22,72 lei
TEST lei 263,64
29,90 7 209,3 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 54,34
SHIGELLA DYZENTERIAE
45,44 lei
344 | P a g e

TEST 10,8 lei
60.80 9 547,2 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 72,6
SHIGELLA SONNEI
-Timp alocat în plus pentru 5 referate, echivalent a 619,8
56,8 lei
TEST -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 10 422,36
80 5 400 lei 22,36
SHIGELLA BOYDII
MEDIU SIMMONS CU -Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 5,6 732,96
28,60 25 715 lei 17,96
CITRAT
-Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 3 390,36
MEDIU STUART 15 25 375 lei 15,36
-Diferență preț în defavoarea spitalului echivalent a 11 2027,72
MEDIU FAD 83 24 1992 lei 35,72
22,72 lei
345 | P a g e

14,9 lei 1617,36
MEDIU MRVP 89,90 17 1528,3 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 89,06
68,16 lei
MEDIU MALONAT DE lei 1562,72
90 17 1530 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 32,72
NATRIU
22,72 lei
-Diferență preț în defavoarea spitalului = 6 lei
MEDIU BULION -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a
20 18 360
MALONAT 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
-Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 403,08
34,08 lei 43,08
13,5 lei 1080,24
OXIDASE REAGENT 56,50 18 1017 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a 63,24
45,44 lei
62 MEDIU LEVIN 45 10 450 Cost transport plătit de spital = 80 lei (10lei x 8 kg) 80 530
346 | P a g e
63 MEDIU BLAIR 25 10 250 Cost transport plătit de spital = 80 lei (10lei x 8 kg) 80 330
64 MEDIU MULTITEST Cost transport plătit de spital = 90 lei (10lei x 9 kg)

86 11 946 90 1036
RUSSEL
65 MEDIU BULION SELENIT 53,60 23 1232,8 Cost transport plătit de spital = 100 lei (10lei x 10 kg) 100 1332,8
66 MEDIU KLINGER 25,90 19 492,1 Cost transport plătit de spital = 90 lei (10lei x 9 kg) 90 582,1
67 MEDIU OLKENIȚKI 73,50 12 882 Cost transport plătit de spital = 70 lei (10lei x 7 kg) 70 952
68 MEDIU PLOSKIREV 85,40 2 170,8 Cost transport plătit de spital = 20 lei (10lei x 2 kg) 20 190,8
69 MEDIU TSA 15,60 6 93,6 Cost transport plătit de spital = 30 lei (10lei x 3 kg) 30 123,6
70 MEDIU MILF 105,2 3 315,6 Cost transport plătit de spital = 30 lei (10lei x 3 kg) 30 345,6
71 MEDIU OXFORD 95 6 570 Cost transport plătit de spital = 40 lei (10lei x 4 kg) 40 610
72 MEDIU RCA 98,50 18 1773 Cost transport plătit de spital = 50 lei (10lei x 5 kg) 50 1823
73 MEDIU S-S 33 18 594 Cost transport plătit de spital = 60 lei (10lei x 6 kg) 60 654
74 MEDIU SIM 99 20 1980 Cost transport plătit de spital = 61 lei (10lei x 6,1 kg) 61 2041
75 MEDIU MIU 50 30 1500 Cost transport plătit de spital = 68 lei (10lei x 6,8 kg) 68 1568
76 MEDIU CHAPMANN 17,81 7 124,67 Cost transport plătit de spital = 50 lei (10lei x 5 kg) 50 174,67
77 -Timp alocat în plus pentru achiziție: ≈ 1 oră echivalent a

MEDIU AMIES CU 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
45 7 315 -Timp alocat în plus pentru 5 referate, echivalent a 61,8 376,8
CĂRBUNE
56,8 lei
MEDIU DRIGALSKI 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 1074,72
150 7 1050 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a 24,72
LACTOZĂ
22,72 lei
347 | P a g e

11,36 lei pentru 1 referat necesitate 593,08
MEDIU TCBS AGAR 69,50 8 556 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
MEDIU TAROZZI 85,20 9 766,8 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a
22,72 lei 36,08
MEDIU GELOZĂ 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 694,72
VEILLON
22,72 lei
MEDIU APĂ PEPTONATĂ 7 11 77 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
CHOCOLATE
34,08 lei
MEDIU FARLAND 90 5 450 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a 24,72
22,72 lei
MEDIU BULION TODD- 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 477,08
HEWITT
34,08 lei
MEDIU BULION PIKE 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 229,44
45 4 180 49,44
348 | P a g e
45,44 lei
SCHAEDLER
22,72 lei
MEDIU BRILLIANT 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 1117,08
GREEN
34,08 lei
MEDIU CROMOGEN 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 1562,16
MRSA
68,16 lei
MEDIU BULION CU UREE 71,50 11 786,5 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a 24,72
22,72 lei
MEDIU BULION 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 662,08
62,50 10 625 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
HOTTINGER
34,08 lei
MEDIU PALLCAM 85,50 18 1539 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a 24,72
22,72 lei
MEDIU XLT-4 90,90 15 1363,5 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
349 | P a g e

MEDIU BI.G.G.Y. 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 2184,72
22,72 lei
MEDIU D.C.L.S. 11,36 lei pentru 1 referat necesitate 479,22
25,25 18 454,5 -Timp alocat în plus pentru 2 referate, echivalent a 24,72
22,72 lei
MEDIU LITTMAN 65 19 1235 -Timp alocat în plus pentru 4 referate, echivalent a 49,44
45,44 lei
MEDIU FORGET- 11,36 lei pentru 1 referat necesitate
FREDETTE
34,08 lei 37,08
MEDIU AGAR-LURIA 95 11 1045 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
MEDIU MYP 150 6 900 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
MEDIU AG MPT 64 115 15 1725 -Timp alocat în plus pentru 3 referate, echivalent a 37,08
34,08 lei
TOTAL 5.623,96 1.435 87.113,07 4.166,96 91.280,03
350 | P a g e
Anexa nr. 3. Centralizarea datelor cu precizarea cauzelor riscurilor

NR. VALOARE CAUZE ȘI CONSECINȚE
TOTAL PRODUS ALTE CAUZA CONSECINȚA VALOAREA

CRT. NUMĂR
CHELTUIELI
FIAP
1 1, 2, 3 MEDIU ADCL Inscripționarea Generarea de alte cheltuieli suplimentare 1967,04

de date inexacte legate de obținerea informațiilor corecte
1.950 17,04
în referatul de asupra produsului necesar a fi achiziționat.
necesitate
2 4, 5, 6 MEDIU AABTL Inscripționarea Generarea de alte cheltuieli suplimentare 2617,04

2600 17,04
necesitate
3 7, 8, 9 MEDIU TIOGLICOLAT Inscripționarea Generarea de alte cheltuieli suplimentare 1547,04

1530 17,04
necesitate
4 10, 11, 12 MEDIU MUELLER-HINTON Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare

de date inexacte legate de obținerea informațiilor corecte 767,04
600 167,04 în referatul de asupra produsului necesar a fi achiziționat.
necesitate
-Cost retur colet
5 13, 14 MEDIU FUXINĂ BAZICĂ Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 91,45
36 55,45 în referatul de asupra produsului necesar a fi achiziționat
necesitate
-Alocarea a 4 ore timp investit în plus, pentru
achiziția produsului
6 15, 16, 17 MEDIU MAC CONKEY Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 1514,64
1497,6 17,04 de date inexacte legate de obținerea informațiilor corecte
în referatul de
351 | P a g e
necesitate asupra produsului necesar a fi achiziționat
7 18, 19, 20 MEDIU LUGOL Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 1967,04
1750 217,04
în referatul de asupra produsului necesar a fi achiziționat
necesitate -Cost retur colet
8 21, 22, 23 MEDIU SABOURAUD Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 528,54
331,5 197,04
9 24, 25, 26 TULPINĂ MYCOBACTERIUM Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 2417,04
2400 TUBERCULOSIS de date inexacte legate de obținerea informațiilor corecte
17,04
necesitate
10 27. 28, 29 MEDIU TSI Inscripționarea -Generarea de alte cheltuieli suplimentare 391,44
374,4 17,04
11 30 TULPINA DE REFERINȚĂ Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 1081,8
SHIGELLA FLEXNERI stocurilor afișate spitalului
1000 81,8 în SEAP -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
-Consumabile folosite în plus pentru lucrul în
SEAP
ESCHERICHIA COLI stocurilor afișate spitalului
SEAP
PSEUDOMONAS stocurilor afișate spitalului
1500 AERUGINOSA 87,08 în SEAP -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
SEAP
14 33 2700 TULPINA DE REFERINȚĂ 69,44 Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 2769,44
STAPHYLOCOCCUS stocurilor afișate spitalului
352 | P a g e
AUREUS în SEAP -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

SEAP
SALMONELLA stocurilor afișate spitalului
SEAP
CLOSTRIDIUM DIFFICILE stocurilor afișate spitalului
SEAP
KLEPSIELLA PNEUMONIAE stocurilor afișate spitalului
în SEAP
2040 59,44 -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
SEAP

STREPTOCOCCUS stocurilor afișate spitalului
PNEUMONIAE în SEAP
SEAP

HELICOBACTER HEPATICUS stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP

390 YERSINIA ENTEROCOLITICA 84,16 stocurilor afișate spitalului
în SEAP
353 | P a g e
-Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

SEAP

BORELIA BURGDORFERI stocurilor afișate spitalului
în SEAP
151,6 15,26 -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
SEAP

MYCOBACTERIUM stocurilor afișate spitalului
ULCERANS în SEAP
SEAP

MICROCOCCUS LUTEUS stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP

CLOSTRIDIUM stocurilor afișate spitalului
BOTULINICUM în SEAP

SEAP

181,6 CLOSTRIDIUM TETANI 33,16 stocurilor afișate spitalului
în SEAP
354 | P a g e

SEAP

ASPERGILLUS FUMIGATUS stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP

TREPONEMA PALIDUM stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP

TRICHINELA SPIRALIS stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP

GIARDIA IAMBII stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
30 49 TEST ADLER Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 3469,22

stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
355 | P a g e
31 50 TEST CAMPYLOBACTER Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 1255,34

JEJUNI stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
32 51 TEST HAEMOPHILUS Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 311,52

INFLUENZAE stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
33 52 TEST SHIGELLA Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 263,64

DYZENTERIAE stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
34 53 TEST SHIGELLA SONNEI Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 619,8

în SEAP
SEAP
35 54 TEST SHIGELLA BOYDII Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 422,36
în SEAP
SEAP
36 55 MEDIU SIMMONS CU Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 732,96

715 17,96
CITRAT stocurilor afișate spitalului
356 | P a g e
în SEAP -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

SEAP
37 56 MEDIU STUART Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 390,36

în SEAP
SEAP
38 57 MEDIU FAD Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 2027,72

în SEAP
SEAP
39 58 MEDIU MRVP Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 1617,36

în SEAP
SEAP
40 59 MEDIU MALONAT DE Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 1562,72

NATRIU stocurilor afișate spitalului
în SEAP
SEAP
41 60 MEDIU BULION MALONAT Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 403,08

360 43,08 în SEAP
357 | P a g e
SEAP
42 61 OXIDASE REAGENT Nerealitatea -Diferență preț achiziție în defavoarea 1080,24

în SEAP
SEAP
43 62 MEDIU LEVIN -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

mic al produsului
450 80 530
-Cerere
cantitativă mică
44 63 MEDIU BLAIR -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

mic al produsului 330
250 80
-Cerere
cantitativă mică
45 64 MEDIU MULTITEST RUSSEL -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

946 90
-Cerere
cantitativă mică
46 65 MEDIU BULION SELENIT -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

mic al produsului 1332,8
1232,8 100
-Cerere
cantitativă mică
47 66 MEDIU KLINGER -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

492,1 90
-Cerere
cantitativă mică
358 | P a g e
48 67 MEDIU OLKENIȚKI -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

882 70
-Cerere
cantitativă mică
49 68 MEDIU PLOSKIREV -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

170,8 20
-Cerere
cantitativă mică
50 69 MEDIU TSA -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

93,6 30
-Cerere
cantitativă mică
51 70 MEDIU MILF -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital

315,6 30
-Cerere
cantitativă mică
52 71 MEDIU OXFORD -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 610
mic al produsului
570 40
-Cerere
cantitativă mică
53 72 MEDIU RCA -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 1823

mic al produsului
1773 50
-Cerere
cantitativă mică
54 73 594 MEDIU S-S 60 -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 654
359 | P a g e
mic al produsului
-Cerere
cantitativă mică
55 74 MEDIU SIM -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 2041

mic al produsului
1980 61
-Cerere
cantitativă mică
56 75 MEDIU MIU -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 1568

mic al produsului
1500 68
-Cerere
cantitativă mică
57 76 MEDIU CHAPMANN -Prețul relativ -Cost transport plătit de spital 174,67

mic al produsului
124,67 50
-Cerere
cantitativă mică
58 77 MEDIU AMIES CU CĂRBUNE -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 376,8
achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor)
315 61,8 cumpărarea unei
cantități -Consumabile folosite în plus pentru lucrul în
minime impuse SEAP
59 78 MEDIU DRIGALSKI -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 1074,72
LACTOZĂ achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor)
minime impuse SEAP
60 79 MEDIU TCBS AGAR -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 593,08
556 37,08 achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor)
cumpărarea unei
360 | P a g e

minime impuse SEAP
61 80 MEDIU TAROZZI -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 802,88
766,8 36,08 cumpărarea unei
minime impuse SEAP
62 81 MEDIU GELOZĂ VEILLON -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 694,72
minime impuse SEAP
63 82 MEDIU APĂ PEPTONATĂ -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor) 114,08
minime impuse SEAP
64 83 MEDIU GELOZĂ -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

CHOCOLATE achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor) 1037,08
minime impuse SEAP
65 84 MEDIU FARLAND -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

minime impuse SEAP
66 85 MEDIU BULION TODD- -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
HEWITT achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor) 477,08
minime impuse SEAP
361 | P a g e
67 86 MEDIU BULION PIKE -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
180 49,44 cumpărarea unei -Consumabile folosite în plus pentru lucrul în
cantități SEAP
minime impuse
68 87 MEDIU GELOZĂ -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

SCHAEDLER achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor) 384,72
cantități SEAP
minime impuse
69 88 MEDIU BRILLIANT GREEN -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
cantități SEAP
minime impuse
70 89 MEDIU CROMOGEN MRSA -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
cantități SEAP
minime impuse
71 90 MEDIU BULION CU UREE -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
786,5 24,72 cumpărarea unei -Consumabile folosite în plus pentru lucrul în
cantități SEAP
minime impuse
72 91 MEDIU BULION HOTTINGER -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
cantități SEAP
minime impuse
73 92 MEDIU PALLCAM -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP 1563,72
1539 24,72 achiziției, prin (selectare al 2-lea furnizor)
cumpărarea unei
362 | P a g e
cantități
minime impuse -Consumabile folosite în plus pentru lucrul în
SEAP
74 93 MEDIU XLT-4 -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
75 94 MEDIU BI.G.G.Y. -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
76 95 MEDIU D.C.L.S. -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
77 96 MEDIU LITTMAN -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
78 97 MEDIU FORGET-FREDETTE -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
1360 37,08 cumpărarea unei 1397,08
minime impuse SEAP
79 98 MEDIU AGAR-LURIA -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
363 | P a g e
80 99 MEDIU MYP -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP

minime impuse SEAP
81 100 MEDIU AG MPT 64 -Condiționarea -Timp alocat în plus pentru achiziția în SEAP
minime impuse SEAP
TOTAL GENERAL 87.113,07 4.166,96 91.280,03
364 | P a g e
365 | P a g e

TEZA DE DOCTORAT LAZAR CRISTIANA DANIELA-semnat

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEZA DE DOCTORAT LAZAR CRISTIANA DANIELA-semnat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AUDITUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA 2017

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

Kopis Ramona Minodora

AUDITUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN SISTEMUL SANITAR DIN

Comisia de susținere publică

Prof.univ.dr. ȘTEFEA PETRU, președinte Universitatea de Vest din Timișoara

3.6. Strategia națională de sănătate 2014-2020 - instrument cadru de articulare la 92

5.1. Achiziții publice-considerente generale. Descrierea modului general de 122

5.3. Rolul auditorului și auditului public intern în spitale 126

5.4. Desfășurarea misiunii de audit intern 130

5.6. Auditul achiziției publice directe de produse în SEAP-abordare practică 139

5.6.1. Pregătirea misiunii de audit pentru achiziția directă de produse 140

5.6.2. Intervenția la fața locului (munca de teren) 152

5.6.3. Elaborarea raportului public intern. Urmărirea recomandărilor 158

5.7. Concluzii preliminare 162

CAPITOLUL VI: COMPARAREA CADRULUI DE FUNCȚIONARE AL 164

6.2. Conceptele de control intern și audit, la nivel european 165

6.3. Auditul public intern al unor țări europene 167

6.4. Analiza cadrului de funcționare al auditului și achizițiilor publice în sistemul 170

CAPITOLUL VII: MODELAREA ECONOMETRICĂ A RISCURILOR

7.2. Obiectul cercetării. Definirea problemei 178

7.3. Ipotezele cercetării 181

7.4. Obiectivele cercetării 182

7.5. Metodologia și etapele cercetării 184

7.6. Stabilirea criteriului de performanță 186

7.7. Prelucrarea datelor 187

7.7.1. Alegerea eșantionului 187

7.7.2. Centralizarea și gruparea datelor 188

7.7.3. Verificarea reprezentativității eșantionului 193

7.7.4. Prelucrarea statistico-econometrică a datelor 195

7.7.5. Calculul probabilităților 195

7.7.6. Verificarea legilor de distribuție a probabilităților 197

7.7.7. Determinarea punctajului riscurilor și ierarhizarea acestora 200

7.7.8. Determinarea factorilor de influență 204

7.7.9. Stabilirea tipului și intensității legăturii 204

7.7.10. Prefigurarea unui model econometric de calcul a consecințelor materializării 206

7.9. Importanța și aplicabilitatea cercetării econometrice 213

Concluzii generale și contribuții proprii 216

Anexa nr.1. Fișe de Identificare și Analiză a Problemelor 238

Anexa nr.2. Centralizarea datelor din FIAP-uri 338

Anexa nr.3. Centralizarea datelor cu precizarea cauzelor riscurilor 351

Tabel nr. 2.4.1. Noutăți în achizițiile publice 63

Tabel nr. 3.4.1. Riscurile frecvente ale procesului de achiziție 84

Tabel nr. 5.6.1.1. Declarația de independență 141

Tabel nr. 5.6.1.2. Informații preliminare 142

Tabel nr. 5.6.1.3. Chestionar de luare la cunoștință 143

Tabel nr. 5.6.1.4. Lista centralizatoare a obiectelor auditabile 144

Tabel nr. 5.6.1.5. Activități/ riscuri semnificative 145

Tabel nr. 5.6.1.6. Punctajul total al riscurilor semnificative 146

Tabel nr. 5.6.1.7. Gradul de risc 147

Tabel nr. 5.6.1.10. Programul preliminar al intervențiilor la fața locului 150

Tabel nr. 5.6.2.2. Testul 1 pentru obiectivul nr. 4 153

Tabel nr. 5.6.2.3. Nota de relații nr. 3 154

Tabel nr. 5.6.2.4. Fișa de identificare și analiză a problemei pentru 156

Tabel nr. 5.6.2.6. Calendarul implementării recomandărilor 162

Tabel nr. 5.6.2.7. Fişa de urmărire a recomandărilor 162

Tabel nr. 6.4.1. Practici negative întâlnite în România și Ungaria 173

Tabel nr. 7.6.1. Coeficienții de importanță ai obiectivelor parțiale 187

Tabel nr. 7.7.3.1. Calculul mediei și abaterii standard a eșantionului 194

Tabel nr. 7.7.5.1. Determinarea probabilităților de apariție și de efect al riscurilor 196

Tabel nr. 7.7.7.1. Calculul punctajelor totale ale riscurilor 201

Tabel nr. 7.7.7.2. Ierarhia riscurilor în funcție de punctaj 201

Tabel nr. 7.7.7.3. Calculul probabilității agregate a riscurilor 203

Tabel nr. 7.7.7.4. Ierarhia riscurilor în funcție de probabilitatea agregată 203