CONTROL FINANCIAR - Note de Curs - An III

UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

LICENŢĂ CONTABILITATE ȘI INFORMATICA DE GESTIUNE
CONTROL FINANCIAR
- NOTE DE CURS –
Lect.univ.dr. Ionescu Constantin Aurelian
Bucureşti
2018
1
CUPRINS
CAPITOLUL I: CONTROLUL FINANCIAR: CONCEPT, OBIECTIVE, 3

FUNCŢII, TIPOLOGIE ŞI PRINCIPII
1.1. Conceptul de control financiar 3
1.2. Obiectivele controlului financiar 5
1.3. Funcţiile controlului financiar 7
1.4. Tipologia controlului financiar 9
1.5. Principiile controlului financiar 13
CAPITOLUL II: METODOLOGIA DE EFECTUARE A CONTROLULUI 16

FINANCIAR
2.1. Sistemul metodologic de control financiar 16
2.2. Metoda controlului financiar 19
2.3. Procedee şi tehnici de control financiar 20
2.3.1. Studiul general prealabil 21
2.3.2. Controlul documentar-contabil 22
2.3.2.1. Verificarea modului de organizare a evidentei economice 30
2.3.2.2. Tehnici de control documentar- contabil 33
2.3.3. Controlul faptic 39
2.3.4. Controlul total sau prin sondaj 41
2.3.5. Analiza economico-financiară 41
2.4. Etapele efectuării controlului financiar 42
CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII DE 48

CONTROL FINANCIAR
3.1. Controlul financiar al statului 48
3.2. Controlul financiar al statului din sfera de acţiune a executivului 48
3.3. Controlul financiar al statului din sfera de acţiune a legislativului 76
3.4. Control financiar în cadrul entităţilor publice 81
3.5. Control financiar în cadrul entităţilor economice 92
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 98
2
CAPITOLUL I: CONTROLUL FINANCIAR: CONCEPT,
OBIECTIVE, FUNCŢII ŞI TIPOLOGIE
1.1. Conceptul de control financiar
Din punct de vedere etimologic noţiunea de „control” provine din expresia latinească
„contra rolus”, prin care se înţelege „verificarea unui act duplicat după original”1. În
accepţiune semnatică, controlul este o analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a
unei situaţii pentru a urmări mersul şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire. Controlul este o
verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act sau o acţiune de supraveghere a cuiva,
a ceva, o examinare minuţioasă sau putere de a conduce, ca un instrument de reglementare a
unui mecanism, a unui proces2.
Activitatea de control mai poate fi definită ca funcţie a conducerii, instrument de
conducere, mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor. Deasemenea, controlul
este definit drept procesul prin care se verifică şi se măsoară realizarea cantitativă şi calitativă
a performanţelor, a sarcinilor sau lucrărilor, pe care le compară cu obiectivele planificate şi
indică măsurile de corecţie, ce apar ca necesare.
Controlul este o funcţie a conducerii prin care se asigură: i) cunoaşterea şi
perfecţionarea modului de gestionare a activelor şi datoriilor; ii) orientarea, organizarea şi
desfăşurarea activităţilor de producţie, distribuţie, comercializare, promovare etc.
Cunoaşterea de către factorii interesaţi a modului de desfăşurare a activităţilor economice în
condiţii de legalitate şi liberă iniţiativă este o cerinţă a managementului modern al entităţilor3.
Controlul, fiind o formă de cunoaştere, are în vedere următoarele considerente: i)
interesele entităţilor, orientate spre maximizarea profitului; ii) interesele terţilor (parteneri
comerciali, instituţii financiare, instituţiile publice sau de interes public, alte entităţi
interesate etc.); iii) interesele statului. Cu ajutorul controlului, conducerea îşi asigură
informarea dinamică, reală şi exactă asupra situaţiei patrimoniului şi asupra modului de
gestionare a acestuia. Astfel, controlul analizează în esenţa fenomenelor şi contribuie efectiv
1
Ghiţă, M., Controlul financiar – componentă a mecanismului economiei de piaţă, Ed. Universitară, Craiova,
1995, p.6
2
Munteanu, V., şi colaboratorii, Controlul financiar-contabil la întreprinderi şi instituţii publice. Teorie şi
practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2017, p.15
3
Idem 2, p.9
3
la o conducere eficientă, identifică aspectele negative în momentul în care acestea se
manifestă şi intervine operativ pentru prevenirea şi eliminarea cauzelor care le generează.
Controlul contribuie la previzionarea vulnerabilităţilor sau riscurilor din activitate, la
adoptarea măsurilor necesare de atenuare a efectelor în vederea îmbunătăţirii desfăşurării
activităţii, precum şi la eliminarea posibilităţilor apariţiei deficienţelor şi anomaliilor.
Controlul public în România este exercitat de către Curtea de Conturi, Ministerul
Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de
Inspecţie Fiscală, Direcţia generală de antifraudă fiscală, Direcţia generală a Vămilor. Aceste
organisme realizează un control extern sub diferite forme în ceea ce priveşte obligaţiile
diferitelor entităţi publice, a societăţilor, în calitatea lor de contribuabili etc., precum şi un
control intern al activităţii proprii.
Sfera de acţiune a controlului financiar este formată atât din activităţile economice
desfăşurate de către stat şi unităţile sale administrativ teritoriale, în calitatea acestora de
persoane juridice de drept public, cât şi din cele realizate de entităţile economice cu capital
privat. În sfera activităţilor economice realizate de către stat şi unităţile sale administrativ
teritoriale, controlul financiar contabil organizat de stat se exercită şi asupra activităţilor
desfăşurate de Banca Naţională a României, de regiile autonome, companii naţionale şi
societăţile la care statul sau unităţile sale administrativ teritoriale deţin integral sau
majoritatea din capitalul social.
Tot în sfera de acţiune a controlului financiar contabil organizat de stat se încadrează
şi activitatea desfăşurată de organismele autonome de asigurări sociale sau de natură care
gestionează bunuri, valori sau fonduri într-un regim obligatoriu, în condiţiile în care prin lege
sau prin statutele lor există prevederi în acest sens. În anumite condiţii sfera controlului
financiar contabil poate fi extinsă şi la alte persoane juridice, cum sunt cele care beneficiază
de garanţii guvernamentale pentru credite interne şi externe sau de subvenţii sau gestionează
un contract de cesiune sau de închiriere a unor bunuri ce aparţin atât domeniului public sau
privat al statului, cât şi unităţile sale administrativ-teritoriale. în general, în sfera controlului
financiar organizat de stat poate fi inclusă orice entitate economică indiferent de forma de
proprietate a capitalului, care nu-şi îndeplineşte obligaţiile financiare şi fiscale faţă de acesta.
Obiectul controlului este de a rezolva erorile, abaterile, lipsurile, deficienţele, pentru a
le remedia şi a le evita în viitor.
Utilitatea controlului financiar este subliniată de următoarele considerente4:
4
4
 controlul financiar prin efectele de prevenire sau de reglare a unor
disfuncţionalităţi ce pot interveni, la un moment dat, în activităţile desfăşurate în cadrul
sistemelor economice este instrumentul financiar-contabil care serveşte, în primul rând
intereselor statului în realizarea politicii sale pe termen lung în domeniul economic;
 controlul financiar serveşte intereselor entităţilor economice prin acţiunea de
prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de gestionare a activelor şi datoriilor,
ca şi de remediere a unor abateri de la prevederile legale cu efecte perturbatorii în activitatea
acestora;
 controlul financiar contabil serveşte celorlalte entităţi economice, partenere,
cărora le oferă informaţii reale şi exacte asupra stării patrimoniului entităţii economice la care
se desfăşoară verificarea, contribuind la mediatizarea aspectelor pozitive sau nu, după caz, ale
acesteia.
1.2. Obiectivele controlului financiar
Obiectivele controlului financiar contabil propriu sunt stabilite prin lege pentru
unităţile administraţiei centrale şi locale de stat (ministere, departamente, alte organe centrale,
prefecturi, Primăria Municipiului Bucureşti ş.a.), sau prin prevederile statutelor proprii, în
conformitate cu normele legale, pentru entităţile economice (regii autonome, societăţi cu
capital de stat sau privat).
Obiectivele generale ale controlului financiar - contabil organizat de stat sunt
stabilite prin prevederi legale şi se referă la stabilirea modului de folosire a mijloacelor
materiale şi băneşti aparţinând regiilor autonome, instituţiilor publice şi a capitalului social al
statului integrat în societăţi. Obiectivele controlului financiar contabil organizat de stat
vizează5:
 verificarea modului de utilizare a tuturor mijloacelor financiare aflate în
administrarea organelor centrale şi locale, ale puterii de stat cât şi ale instituţiilor acestuia;
 respectarea reglementărilor financiar contabile în activitatea desfăşurată de către
regii autonome, societăţi şi alte entităţi economice în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor
acestora faţă de stat;
 respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate şi
eficienţă la gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti;
5
5
 verificarea modului de administrare şi utilizare a fondurilor acordate de la buget
pentru cheltuieli de funcţionare şi întreţinere sau a celor acordate pentru utilizarea de investiţii
de interes general sau pentru subvenţionarea unor activităţi sau produse;
 verificarea modului de formare şi utilizare a bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat şi bugetului unităţilor administrativ teritoriale ca şi a fondurilor
speciale şi a fondurilor de tezaur;
 verificarea modului de gestionare a datoriei publice a statului şi a situaţiei
garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe contractate de diverşi agenţi
economici, alţii decât statul.
 verificarea modului de realizare a drepturilor sau obligaţiilor patrimoniale faţa de
alte persoane fizice sau juridice, ca şi de creditare, finanţare şi efectuarea de plăţi în lei şi
valută pentru acţiuni de producţie, investiţii, comerţ etc.;
 verificarea modului de acordare a fondurilor de la buget şi a altor operaţiuni
similare cu caracter financiar pentru stabilirea modului de respectare a prevederilor legale
privind gestionarea activelor şi datoriilor;
 verificarea existenţei mijloacelor materiale şi băneşti, efectuarea inventarierilor
periodice, descoperirea şi recuperarea pagubelor prin stabilirea de răspunderi în sarcina
persoanelor vinovate de producerea acestora;
 respectarea normelor legale privind efectuarea încasărilor şi a vărsămintelor în
concordanţă cu rezultatele financiare, ca şi cele privind realitatea şi exactitatea datelor înscrise
în situaţiile financiare şi în conturile financiare de execuţie, precum şi cele privind
repartizarea profiturilor, inclusiv constituirea, din acestea, a fondurilor prevăzute de lege;
 verificarea dispoziţiilor legale privind numirea sau alegerea administratorilor,
auditorilor interni, etc..
Obiectivele controlului financiar contabil organizat de entităţile economice sunt
constituite din totalitatea scopurilor pe care aceastea şi le propun în legătură cu determinarea
stării proceselor ce fac obiectul activităţilor acestora şi a relaţiilor dintre acestea, determinarea
la un moment dat a stării activelor sau a unei părţi a acestora şi, în general, toate obiectivele
ce fac obiectul gestionării valorilor materiale şi băneşti.
Pentru ambele categorii de entităţi, însă, obiectivele controlului financiar propriu se
stabilesc în funcţie de structura şi scopurile urmărite prin exercitarea acestei activităţi şi
cuprind atât acţiuni de prevenire a efectuării unor activităţi nelegale cât şi acţiuni de stabilire a
modului de respectare a prevederilor legale în legătură cu gestionarea mijloacelor materiale şi
băneşti.
6
Conform acestor obiective personalul specializat în exercitarea controlului financiar
contabil acţionează operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi
infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi de preţuri, luând măsurile prevăzute de lege.
1.3. Funcţiile controlului financiar
Fiind un atribut al conducerii, controlul financiar îndeplineşte două categorii de funcţii

prin intermediul cărora se asigură realizarea sarcinilor ce revin acestuia, respectiv6:
a) Funcţii cu caracter general al controlului financiar:
 Funcţia de evaluare are în vedere acte şi operaţiuni de evaluare a: i) situaţiei

existente la un moment dat; ii) rezultatelor obţinute la sfârşitul unei perioade; iii) modului de
desfăşurare a activităţii în condiţii de normalitate, legalitate şi eficienţă.
Prin această funcţie se apreciază în condiţii de legalitate şi realitate: dificultăţile,
abaterile, orientările în care îşi au izvorul factorii a căror acţiune tind spre rezultate negative.
Pe lângă aprecierea realităţii această funcţie implică şi sugestii, propuneri, stabilirea şi
aplicarea măsurilor pentru îmbunătăţirea rezultatelor activităţii controlate. Prin completarea
evaluării rezultatelor cu măsuri de perfecţionare, controlul contribuie activ la eliminarea
cauzelor care au generat abaterile şi la îmbunătăţirea activităţii economico-sociale. Este o
funcţie de apreciere reală, completă şi concretă a activităţii controlate.
 Funcţia preventivă, constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în
vederea evitării şi eliminării abaterilor înainte de a se produce efectele negative ale acestora,
prin identificarea şi înlăturarea cauzelor care le generează sau le favorizează. Exercitarea
acestei funcţii contribuie la prevenirea tendinţelor care necesită decizii de corecţie. Controlul
are rolul de a orienta atenţia spre obiective majore, într-o ordine de prioritate prin care să se
prevină şi să se înlăture risipa de efort uman, mijloace materiale şi umane şi să asigure
eficienţa economică.
Controlul are sarcina de a opri actele şi operaţiunile care nu sunt legale în faza de
angajare (controlul financiar preventiv). Prin această funcţie se urmăreşte atât legalitatea
actelor şi operaţiunilor cât şi oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora.
6
Rada, D., Control financiar. Control fiscal”, Ed Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003, p.11
7
 Funcţia de documentare asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problemelor
ce fac obiectul dezvoltării economico-sociale. Controlul participă nemijlocit la actul de
conducere furnizând date şi informaţii pentru fundamentarea deciziilor.
 Funcţia de recuperare prezintă o importanţă majoră a controlului financiar. Ea
constă în acţiuni de descoperire şi recuperare a pagubei şi luarea măsurilor faţă de cei
vinovaţi.
 Funcţia educativă are un caracter formativ. Prin această funcţie controlul ajută la
ridicarea nivelului de pregătire profesională a cadrelor din domeniile controlate şi la
generalizarea experienţei pozitive.
 Funcţia corectivă. În cazul în care în urma controlului exercitat se constată
nereguli, deficienţe şi abateri, se valorifică constatările prin corectarea şi aducerea la
parametrii de normalitate şi de calitate a situaţiilor constatate. Valorificarea constatărilor
negative ale controlului are un caracter coercitiv pentru subiecţii controlaţi, neloiali, şi
neeficienţi.
 Funcţia sancţionatorie a controlului urmăreşte descurajarea abaterilor în viitor
prin sancţionarea celor care se abat de la normele stabilite şi care duce la neîndeplinirea
obiectivelor unităţilor patrimoniale la termen şi în condiţii de calitate.
 Funcţia de perfecţionare a cadrului legal. Activitatea economică, inclusiv cea
financiară se desfăşoară într-un cadru legal stabilit. Anumite norme în loc să ajute la
desfăşurarea activităţii, o pot îngreuna. Controlul are ca sarcină să identifice aceste situaţii şi
să le aducă la cunoştinţa celor în drept să ia măsurile de îndreptare, de corectare a cadrului
legal.
b) Funcţii cu caracter particular ale controlului financiar7:

 Funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
 funcţia de diagnosticare a erorilor financiare care afectează sau ameninţă
activitatea unităţii patrimoniale;
 Funcţia de revizuire a obiectivelor sau a previziunilor viitoare pe baza
diagnosticului financiar constatat;
 Funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date are ca scop redresarea sau
soluţionarea problemelor unităţilor patrimoniale;
7
Munteanu, V., Control şi audit financiar - contabil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.46
8
 Funcţia de pregătire a unităţilor patrimoniale se realizează pe baza rezultatelor
controlului apriori;
 Funcţia de învăţare se realizează prin acţiunea coercitivă a controlului.
1.4. Tipologia controlului financiar
Formele controlului financiar se pot grupa astfel:

a) După momentul în care se efectuează controlul, se deosebesc următoarele trei
forme, respectiv8:
 control financiar preventiv (anticipat): se exercită înainte de efectuarea
operaţiunilor sau activităţiilor şi contribuie la: i) folosirea eficientă a mijloacelor materiale şi
disponibilităţilor băneşti; ii) creşterea răspunderii în angajarea şi efectuarea cheltuielilor;
iii) respectarea legislaţiei de gestiune; iv) preîntâmpinarea formelor de risipă sau a unor
eventuale deficienţe înainte ca acestea să producă efecte negative;
 control concomitent (operativ-curent): se exercită în acelaşi timp cu desfăşurarea
operaţiunilor controlate, sub forma: controlului ierarhic, controlului reciproc sau
autocontrolului. Controlul concomitent acţionând sistematic surprinde procesele economico-
financiare în curs de desfăşurare permiţând astfel intervenţia operativă pentru asigurarea
continuării eficiente a acestora;
 control ulterior (postoperativ): se exercită după ce operaţiunile sau activităţile au
avut loc, prin intermediul unor organe de control specializate din afara instituţiei sau de către
organele proprii, prin acţiuni periodice. Principalele obiective ale controlului financiar ulterior
sunt: i) existenţa şi utilizarea raţională a activelor; ii) aplicarea corectă a legislaţiei
financiar-contabile; iii) analiza situaţiei financiare; etc.
b) După apartenenţa organelor de control, se disting următoarele tipuri de control9:

 control intern (propriu): efectuat pe baza dispoziţiilor din interiorul entităţii
respective. Acest control se poate realizează atât sub forma controlului financiar preventiv
propriu exercitat de către contabilul şef prin viză de control financiar preventiv, cât şi sub
forma controlului financiar de gestiune care este de fapt un control ulterior şi se realizează
prin compartimente specializate;
8
9
Munteanu, V., Control şi audit financiar - contabil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.46
9
 control extern: exercitat de către organe specializate de control din afara entităţii
supuse verificării. Poate fi exercitat sub forma controlului preventiv (controlul financiar
preventiv delegat organizat de Ministerul Finanţelor Publice la principalii ordonatori de
credite şi la alte entităţi prevăzute de lege) sau sub forma controlului ulterior (controlul
exercitat de Curtea de Conturi sau Ministerul Finanţelor Publice prin direcţii specializate de
control financiar).
c) Din punct de vedere al obiectivelor controlate, se deosebesc următoarele tipuri de

control10:
 control economic: vizează planificarea şi utilizarea eficientă a resurselor
materiale, de muncă şi îndeplinirea sarcinilor stabilite. Controlul economic utilizează toate
etaloanele de măsură: naturale, de muncă şi valorice;
 control financiar: acţionează în sfera relaţiilor financiare şi de credit, fiind
exercitat cu ajutorul etalonului valoric;
 control tehnic: urmăreşte respectarea tehnologiei de fabricaţie, calitatea
proceselor, caracteristicile mijloacelor fixe, etc.
d) După sfera de cuprindere, se disting următoarele forme de control11:

 control complex: abordarea multilaterală a activităţii entităţilor controlate, cu
participarea unor specialişti din domenii diferite, reuniţi în cadrul unor echipe mixte de
control;
 control parţial: exercitat numai asupra unui grup de obiective sau asupra unui
sector (respectarea disciplinei financiare, salarizarea, etc.). Forme ale controlului parţial sunt:
i) controlul tematic: exercitat de către organele de control ale statului asupra unui grup
restrâns de obiective, dar care cuprind mai multe entităţi; ii) controlul încrucişat: constă în
cercetarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existente la entitatea
controlată şi la alte entităţi;
 control total: verificarea tuturor operaţiunilor, documentelor şi perioadelor de
gestiune din sectoarele controlate sau referitoare la activităţile controlate;
 control prin sondaj: exercitat numai asupra unor documente, operaţiuni, categorii
de bunuri, perioade de timp, etc. considerate semnificative sau având importanţă pentru
formularea concluziilor.
10
Oprean, I., Control şi audit financiar-contabil, Ed. Intelcredo, Deva, 2002, p.14 - 15
11
Rada, D., Control financiar. Control fiscal”, Ed Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003, p.26
10
e) După modul de organizare, se identifică următoarele tipuri de control12:
 control financiar legislativ: realizat de către puterea legislativă prin cele două
camere ale Parlamentului, prin Consiliul legislativ şi Curtea Constituţională. Camera
Deputaţilor şi Senatul exercită această activitate de control prin comisii permanente,
subcomisii, comisii speciale, comisii de anchetă şi de asemenea, prin rapoartele şi interpelările
parlamentarilor şi membrilor guvernului;
 control financiar administrativ: realizeat în sfera autorităţilor publice, în vederea
stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre activitatea financiară înfăptuită şi
normele care o reglementează, precum şi, după caz, restabilirea legalităţii încălcate cu toate
consecinţele ce decurg din aceasta pentru activitatea verificată;
 control financiar jurisdicţional: exercitat de instanţele judecătoreşti şi de organe
administrative jurisdicţionale. Ele se limitează la situaţii concrete, de speţă şi numai la
legalitatea actelor şi acţiunilor organului de administraţie.
f) După modul de anunţare, se deosebesc următoarele tipuri de control13:

 control financiar anunţat: modalitate de verificare prin care cel care urmează să
fie controlat este înştiinţat în timp util cu privire la această operaţiune, la scopul şi data
realizării ei (inspecţia fiscală);
 control financiar neanunţat (inopinat): modalitate de verificare în care cel care
urmează să fie controlat nu este încunoştinţat în prealabil sau în termen util asupra acţiunii ce
urmează a fi întreprinsă.
g) După procedeele utilizate, controlul se poate exercita sub următoarele forme14:

 control documentar-contabil: exercitat pe baza documentelor primare, a
evidenţelor tehnico-operative şi contabile, a registrelor contabile şi situaţiilor financiare;
 control faptic: realizat sub forma inspecţiei la faţa locului, observaţiei fizice,
inventarierii de control, analizelor de laborator şi a expertizelor.
12
Santai, I., Drept administrativ şi ştiinţă administrativă, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1998, p.238
13
Oprean I., Popa I.E., Lenghel R.D., Procedurile auditului şi ale controlului financiar, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2007, p. 15-17
14
11
h) După organele care îl execută, se disting următoarele forme de control15:
 control financiar ierarhic: exercitat de organe ierarhic superioare din cadrul
aceluiaşi sistem de autorităţi. Acest control constă în verificarea legalităţii şi mai puţin a
oportunităţii în activitatea organelor subordonate;
 control de gestiune: verificarea modului de gestionare a mijloacelor materiale şi
băneşti pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă;
 control de execuţie: verificarea bunei gestionări a fondurilor publice, evitarea
risipei şi prevenirea deturnărilor.
i) După gradul de apropiere a controlului de activităţile controlate, se

deosebesc16:
 control direct: urmărirea nemijlocită (personală) de organele de conducere sau de
control a activităţii subalternilor sau a celor controlaţi;
 control indirect: urmărirea activităţilor controlate pe baza rapoartelor şi
informaţiilor primite, a declaraţiilor fiscale, a şedinţelor de lucru, a notelor explicative date de
cei controlaţi, etc.;
 control reciproc: realizat între membrii formaţiilor de muncă, între
compartimente, în entităţi economice, etc., pe baza fluxurilor materiale şi informaţionale
stabilite în diviziunea muncii, specializării şi separării sarcinilor. Controlul reciproc se
exercită şi între documente care conţin indicatori similari;
 autocontrol: verificarea propriei activităţi, cu scopul de a putea stabili dacă
obiectivele propuse au fost realizate, dacă activitatea desfăşurată este la nivelul cerinţelor.
j) Din punct de vedere al intereselor economico-financiare pe care le reprezintă şi

din punct de vedere al nivelului de la care se exercită, se disting17:
 control exercitat de stat: organele abilitate urmăresc, în primul rând, respectarea
actelor normative specifice domeniului controlat. Conform principiul separării puterilor,
controlul exercitat de către stat este asigurat sub forma: i) control legislativ al Parlamentului,
direct şi prin intermediul Curţii de Conturi; ii) control judiciar; iii) control administrativ al
Guvernului şi al organelor sale centrale şi teritoriale;
15
Rada, D., Control financiar. Control fiscal, EdDacia Europa Nova, Lugoj, 2003, p.28
16
Oprean, I.,Control şi audit financiar-contabil”, Ed. Intecredo, Deva, 2002, p.16
17
Idem 16, p. 17
12
 control la nivelul entităţilor: exercitat sub forma controlului preventiv,
concomitent şi ulterior, urmăreşte, de regulă, gestionarea corectă şi eficientă a patrimoniului.
k) După conţinutul controlului, se disting18:

 control de legalitate: urmăreşte ca activitatea de constituire şi utilizare a
fondurilor publice şi gestionării patrimoniului public să respecte normele legale (controlul
financiar preventiv, delegat);
 control de oportunitate: urmăreşte ca activitatea de constituire, utilizare a
fondurilor publice şi de gestiune a patrimoniului public să nu fie numai legală ci şi oportună.
l) După efectele controlului, se deosebesc19:

 control de cercetare şi sesizare: are ca obiect cercetarea şi sesizarea organelor
competente pentru luarea măsurilor ce se impun (auditul public intern);
 controale de deplină jurisdicţie: organul de control, pe baza constatărilor, ia şi
măsurile care se impun (inspecţia fiscală).
1.5. Principiile controlului financiar
Controlul financiar trebuie să respecte principii care asigură transparenţa finanţelor

publice, dar şi economicitatea, eficienţa, eficacitatea guvernării. Principiile au scopul de a
asigura un caracter unitar, o metodă de lucru şi instrumentele de cercetare necesare activităţii
de control. Organizarea, funcţionarea şi exercitarea controlului financiar respectă următoarele
principii:
a) Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică şi de

conducere a economiei naţionale.
Organizarea controlului financiar se bazează pe principiul integrării care asigură
instituirea formelor organizatorice ale controlului, prin care se aplică una din prerogativele de
bază ale statului de drept20. Principiul integrării presupune, că nu orice activitate constituie
subiect al controlului, ci numai activitatea care a fost stabilită anticipat desfăşurării ei
cantitativ şi calitativ. În cadrul instituţional, principiul integrării, asigură organizarea şi
18
19
Santai, I., Drept administrativ şi ştiinţă administrativă, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1998, p.238
20
Roman, D.P., Drept financiar, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2002, p.82
13
exercitarea unui control operativ şi eficient de la veriga de bază până la nivelul de ansamblu al
economiei naţionale.
Principiul integrării vizează ca organizarea controlului să realizeze apărarea,
consolidarea şi dezvoltarea proprietăţii unităţilor administrativ teritoriale în interesul
comunităţii, apărarea proprietăţii private, exercitarea sarcinilor la toate nivelurile, creşterea
eficienţei activităţii economice în toate domeniile, consolidarea şi respectarea gestiunii
economice de către persoanele care o administrează şi care răspund de aceasta la nivelul
administraţiei publice locale şi a celei de stat21.
b) Principiul specializării controlului financiar

Controlul financiar implică multiple sarcini, precum şi o diversitate de activităţi asupra
cărora acţionează ce impun necesitatea specializării şi grupării organelor de control pe
formele de organizare ale acestuia. Conform acestui principiu este necesară specializarea
persoanelor care exercită munca de control pe activităţi, unităţi şi speţe, în scopul utilizării
raţionale a aparatului de control şi creşterea eficienţei acesteia.
c) Principiul adaptării controlului financiar la structurile organizatorice şi

funcţionale ale economiei
Conform acestui principiu formele şi metodele de control trebuie să se adapteze noilor
condiţii şi specificului activităţilor controlate. În caz contrar controlul se poate transforma
într-o activitate de rutină rigidă fără eficienţa scontată. El este în concordanţă cu principiul
integrării şi evidenţiază atenţia care trebuie acordată formelor şi metodelor exercitării
controlului.
d) Principiul exercitării controlului cât mai aproape de locul unde se ia decizia

Principiul este condiţionat de rolul controlului financiar în special în activitatea de
conducere a entităţilor şi pune accentul pe controlul realizat în interiorul unităţilor. Personalul,
indiferent de funcţia pe care o deţine, fiecare la locul de muncă, poartă răspunderea pentru
îndeplinirea integrală şi la timp a sarcinilor ce le revin, pentru gestionarea eficientă a
mijloacelor materiale şi financiare ale entităţii în care activează şi pentru adoptarea unei
atitudini cu privire la prevenirea risipei acestora. Conducerea entităţilor are obligaţia să
impună tuturor celor care muncesc, în unitatea respectivă, răspunderea faţă de apărarea şi
21
Munteanu, V., Control şi audit financiar - contabil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.38-39
14
păstrarea integrităţii patrimoniului şi să organizeze controlul financiar propriu pentru
cunoaşterea permanentă a situaţiei patrimoniului.
e) Principiul controlului extern

Baza concepţiei de organizare a sistemului de control o constituie controlul extern.
Acest principiu permite existenţa unor organisme de control independente, în afara structurii
organizatorice pe verticală a ministerelor, administraţii publice locale, a altor unităţi
patrimoniale indiferent de forma de proprietate. Astfel de organizări se întâlnesc în toate
formele de control, în special în cel financiar, precum: Ministerul Finanţelor Publice, ANAF,
Curtea de Conturi, etc.
f) Principiul autorităţii şi competenţei controlului

Sarcinile stabilite pentru a fi realizate în condiţii optime presupune manifestarea la
toate nivelurile organizatorice a autorităţii şi răspunderii personalului de conducere.
g) Principiul independenţei organului de control faţă de autoritatea sau

compartimentul controlat
În vederea asigurării unei eficienţe ridicate activitatea de control trebuie exercitată de
persoane care sunt independente şi obiective faţă de compartimentele sau autorităţile
controlate. Principiul independeţei presupune două aspecte, respectiv: i) compartimentul de
control în cadrul entităţii trebuie să funcţioneze în subordinea celui mai înalt nivel ierarhic; ii)
controlul financiar trebuie să fie independent faţă de activitatea controlată. Controlul financiar
este supus unei duble limitări: orice responsabil din entitate se conformeză strategiei şi
direcţiei generale a acesteia; controlorul financiar este independent în exercitarea funcţiei sale,
dar respectă normele şi standardele naţionale şi internaţionale.
15
CAPITOLUL II: METODOLOGIA DE EFECTUARE A
CONTROLULUI FINANCIAR
2.1. Sistemul metodologic de control financiar
Acţiunea de control stabileşte dacă activitatea economico-financiară se desfăşoară în

concordanţă cu normele, regulile şi principiile stabilite. Controlul necesită un sistem
metodologic cu ajutorul căruia să poată reflecta realitatea, legalitatea şi eficienţa activităţilor
economico-financiare desfăşurate în cadrul unei entităţi.
Intrările în sistemul de control sunt compuse din date şi informaţii necesare
comparaţiei între situaţia ideală şi situaţia de fapt. Situaţia ideală este stabilită pe baza
prescripţiilor şi restricţiilor sistemului legislativ; deciziilor şi hotărârilor conducerii la diferite
nivele; programelor de activitate, bugetelor de venituri şi cheltuieli. Ea reprezintă baza legală
de referinţă a controlului.
Situaţia reală este stabilită pe baza: observaţiilor faptice la faţa locului; inventarierilor
de control; verificărilor documentare; analizelor de laborator; expertizelor; explicaţiilor
obţinute de la cei controlaţi.
Esenţial pentru procesul de control este momentul de comparaţie. în care orice
activitate sau operaţie economico-financiară este cercetată atât individual cât şi în raport cu un
criteriu sau o bază de comparaţie. Tipologia criteriilor de comparaţie este următoarea22:
 comparaţie în funcţie de un criteriu prestabilit: previziuni, prognoze, sarcini,
norme, standarde etc.;
 comparaţie cu caracter special: între variante de eficienţă a unor măsuri pentru
alegerea celei optime pentru entitate;
 comparaţii în spaţiu: între unele secţii de producţie, sau între unele servicii
publice;
 comparaţii în timp: între activitatea programată din perioada controlată, cu cea din
perioada precedentă.
22
practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2017, p.32-33
16
Comparaţia de control prezintă aspecte specifice, în funcţie de natura activităţilor şi
obligaţiilor economico-financiare controlate, de metodologia de calcul şi sistemul de evidenţă.
Operaţiile sau activităţile comparate trebuie să fie omogene, calculate şi exprimate după un
criteriu de referinţă.
Din punct de vedere metodologic, acţiunea de control impune următoarele momente:
i) cunoaşterea situaţiei stabilite (programe, sarcini, norme, scopuri, prevederi legale,
previziuni etc.); ii) cunoaşterea situaţiei reale; iii) determinarea abaterilor prin compararea
situaţiei reale cu cea stabilită; iv) concluzii, sugestii, propuneri şi măsuri.
Ca sistem, metodologia de control este o împletire a procedeelor şi modalităţilor,
principiilor şi mijloacelor care fac posibilă acţiunea de control. Ca ansamblu de instrumente
metodologice, organic structurate, se utilizează diferenţiat, în funcţie de: natura activităţii
controlate, formele de control financiar, sursele de informare pentru control, natura abaterilor
existente.
Din punct de vedere structural pe momentele enunţate anterior, metodologia de control
se poate prezenta astfel23:
 formularea obiectivelor controlului;
 delimitarea obiectivelor pe forme de control financiar (preventiv, operativ,
ulterior);
 identificare organeler competente legale să exercite controlul asupra obiectivelor
stabilite;
 identificarea surselor de informare pentru control (documente primare, evidenţa
tehnico-operativă şi contabilă, alte documente);
 aplicarea procedeelor şi tehnicilor de control cu ajutorul cărora se realizează
cunoaşterea activităţii controlate;
 stabilirea deficienţelor, lipsurilor şi abaterilor, precum şi rezervele de
perfecţionare ce se pot constata, în sfera obiectivului controlat, cu ajutorul procedeelor,
tehnicilor de control;
 întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;
 modalităţile de finalizare şi valorificare a acţiunii de control;
 stabilirea eficienţei controlului pe linia prevenirii, constatării şi înlăturării
deficienţelor, lipsurilor, abaterilor dar şi pe cea a perfecţionării activităţii controlate.
23
Crăciun, S., Control şi audit financiar. Expertiză contabilă, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p.152-154
17
Componenta principală a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor
de cercetare, cunoaştere şi perfecţionare a activităţii economico-financiare: i)studiul general
prealabil asupra activităţii ce urmează a fi controlată; ii) controlul documentar contabil;
controlul faptic; iii) analiza economico-financiară; iv) controlul total şi prin sondaj; v)
valorificarea constatărilor.
Figura 1. Sistemul metodologic de control
SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL
Elementele sistemului de Metodologia de control Procedee de control

control
Cunoaşterea situaţiei stabilite Formularea obiectivelor Studiul general prealabil
Cunoaşterea situaţiei reale Delimitarea obiectivelor pe Controlul documentar

forme de control contabil
Compararea situaţiilor
Organele competente să Controlul modului de
efectuezecontrolul în funcţie organizare a evidenţei
de obiectiv contabile
Analiza şi evaluarea
rezultatelor
Identificarea surselor de
informare Controlul faptic
Concluzii, sugestii, propuneri
şi măsuri
Aplicarea procedeelor şi Analiza economico

tehnicilor de control financiară
Stabilirea deficienţelor,
lipsurilor, abaterilor
Întocmirea actelor de control

în care se înscriu constatările
Modalităţi de valorificare şi
finalizare
Stabilirea eficienţei
controlului pe linia prevenirii
18
2.2. Metoda controlului financiar
Orice acţiune de control financiar-contabil are ca obiect cercetarea unor operaţiuni sau
procese economice în scopul determinării evoluţiei, stadiului sau corectitudinii acestora în
raport cu programul, obiectivele fixate anterior sau cu normele legale care le reglementează.
Pentru ăndeplinirea cerinţelor, controlul presupune abordarea metodică a realităţilor
economico-sociale, într-o manieră raţională, care să permită cunoaşterea deplină şi exactă a
situaţiilor existente, a implicaţiilor sau consecinţelor acestora, a factorilor de influenţă şi a
direcţiilor de perfecţionare viitoare. De altfel, calitatea activităţii de control şi rezultatele ei
depind în mare măsură de procedeele, tehnicile şi instrumentele utilizate în cercetarea
fenomenelor economico- financiare, de modalităţile prin care organele de control ajung la
formularea concluziilor şi a măsurilor dispuse.
Din punct de vedere teoretic dar şi practic, metoda controlului financiar reprezintă
modul de cercetare şi acţiune într-un sistem de intercondiţionare reciprocă a tuturor
procedeelor, tehnicilor, instrumentelor de control, în vederea prevenirii, constatării şi
înlăturării eventualelor lipsuri, abateri sau deficienţe constatate în derularea activităţilor
economico-financiare şi contabile. Astfel, noţiunea de metodă evidenţiază ansamblul de
principii, procedee şi tehnici prin care se cercetează fenomenele şi procesele economice,
pentru a pune în evidenţă o situaţie, un adevăr în scopul cunoaşterii acestora.
Metoda controlului financiar-contabil exprimă întreaga acţiune de cunoaştere prin
utilizarea unor procedee de control specifice, care la rândul lor impun folosirea de tehnici sau
instrumente de control adecvate.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici şi instrumente
care îmbinate cu o anumită măiestrie personală, specifică profesioniştilor contabili,
experţilor în domeniu, se aplică în vederea soluţionării concrete a problemelor ce decurg din
funcţiile controlului.
Procedeul, în practică, este un mijloc de operaţionalizare a principiilor şi regulilor unei
metode. Astfel, există mai multe procedee de control specifice ce au apărut din necesităţi
practice de control şi vizează creşterea eficienţei acestuia în ansamblul său. Rolul şi utilitatea
procedeelor de control rezidă în faptul că prin intermediul lor organele de control şi celelalte
categorii de specialişti contabili îşi asigură participarea la realizarea sarcinilor ce le revin în
cadrul entităţilor economice.
19
Prin tehnică, modalitate sau instrument de control se distinge o categorie specifică
unui domeniu restrâns de activitate, care desemnează mijlocul utilizat de organul de control
sau profesionistul contabil şi prin care soluţionează în mod concret, problemele ce decurg din
prerogativele funcţiei sale. Acestea includ mijloacele tehnologice, metodologice, de natură
informaţională etc., necesare cunoaşterii, verificării sau optimizării procesului de control sau
numai unor părţi structurale ale acestuia.
În conţinutul tehnicilor, modalităţilor sau instrumentelor de control, îşi fac loc o serie
de componente ce amplifică caracterul dinamic, participativ, economic şi mai ales
multidisciplinar al controlului. Ca urmare, are loc o sporire a eficacităţii utilizării acestora, în
cadrul entităţilor economice, acolo unde cuantificările pe care le implică, utilizarea lor, se
poate realiza cu uşurinţă şi precizie.
Paleta tehnicilor, modalităţilor şi instrumentelor de control este deosebit de largă şi în
continuă expansiune. Dintre acestea menţionăm: evaluarea, indicaţia, îndrumarea, aprecierea,
programul, analiza, bugetul de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale sau
semestriale, raportul explicativ, instrumente matematice, tehnici informatice şi
informaţionale, cercetarea operaţională, simularea, grafice, programarea liniară, drumul critic
etc.
Pe baza sistemului metodologic, metoda permite aprecierea stării economico-
financiare a entităţii economice, sugerează modalităţile de eficientizare a funcţionării
întreprinderii, influenţează comportamentul şi acţiunile entităţilor economice (inclusiv ale
personalului acesteia) utilizând o serie de procedee specifice. În teoria şi practica controlului
întâlnim diverse procedee, tehnici, modalităţi şi instrumente de control cu o aplicare mai
generală sau mai restrânsă. Este necesar să se reţină, că în vederea asigurării unui control cât
mai corect şi complet, procedeele de control trebuie să fie utilizate într-un sistem de
interrelaţii, printr-o îmbinare raţională, dar să constituie un tot unitar, în funcţie de
particularităţile specifice ale entităţilor economice. Numai astfel se poate vorbi despre un
control de calitate având o metodologie logică şi unitară şi o eficienţă sporită.
2.3. Procedee şi tehnici de control financiar
Varietatea de activităţi economice, interacţiunea şi condiţionarea lor reciprocă, impune

în mod necesar existenţa mai multor orientări care, la rândul lor, implică folosirea mai multor
procedee de exercitare a controlului. Procedeele de control folosite în practică sunt: studiul
20
general prealabil, controlul documentar-contabil, controlul faptic, controlul total şi prin
sondaj, analiza economico-financiară etc. Aceste procedee pot fi folosite de control
concomitent, succesiv, în acelaşi proces sau pot fi folosite separat.
2.3.1. Studiul general prealabil
Cu ajutorul studiului general prealabil este posibilă cunoaşterea elementelor esenţiale

şi specifice ale activităţii ce urmează a fi controlată şi pe baza acestora, se orientează acţiunea
de organizare şi exercitare a controlului asupra obiectivelor care necesită atenţie sporită,
pentru:
 remedierea unor deficienţe, lipsuri, abateri;
 mobilizarea unor rezerve de perfecţionare a activităţii economice şi financiare;
 soluţionarea operativă a problemelor legate de integritatea activelor şi respectarea
disciplinei financiare, de constituirea şi utilizarea corectă a fondurilor, de creşterea
rentabilităţii şi eficienţei economice.
Studiul general prealabil oferă organului de control posibilitatea cunoaşterii modului
în care s-au desfăşurat sau se desfăşoară activităţile controlate. El poate avea un caracter de
ansamblu sau de detaliu (documentare), referindu-se în egală măsură la unităţile supuse
controlului (structurilor interne, trepte ierarhice, competenţe şi răspunderi), cât şi la conţinutul
acţiunilor de control (tematica sau obiectivele acestor acţiuni, actele normative care
reglementează domeniul în cauză, instrucţiuni, regulamente etc.)
Studiul general prealabil fiind procedeu de control financiar, are următoarele
obiective:
 sarcinile rezultate din normele în vigoare pentru domeniul respectiv de activitate,
a căror cunoaştere asigură orientarea organelor de control asupra aspectelor care trebuie avute
în vedere în acţiunea de control;
 orientările, instrucţiunile, competenţele şi răspunderile în structura internă a
entităţii economice la care se exercită controlul;
 modul de organizare a evidenţei tehnic-operative şi contabile, ca sursă de
informaţii pentru control;
 situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a se controla etc.
Studiul general prealabil asupra activităţii ce urmează a se controla utilizează ca surse
de informare normele legale cu privire la activitatea în cauză, procesele-verbale de control
21
anterioare şi măsurile stabilite pe baza lor, dările de seamă contabile, procesele- verbale ale
consiliilor de administraţie, consultările cu conducerea compartimentului supus controlului
etc.
2.3.2. Controlul documentar-contabil
Indiferent de metodele, mijloacele şi tehnicile utilizate pentru prelucrarea datelor,

controlul, în general, urmăreşte următoarele obiective:
a) realitatea, sinceritatea şi integritatea informaţiilor furnizate de evidenţa
contabilă;
b) realitatea, legalitatea, necesitatea, economicitatea, eficienţa şi eficacitatea
tranzacţiilor şi operaţiunilor consemnate în evidenţă, precum şi integritatea activelor
entităţilor economice sau instituţiilor publice.
În conformitate cu cele două obiective controlul poate să se confrunte cu următoarele
situaţii:
 documentele şi registrele contabile sunt corect întocmite, sunt ţinute la zi, respectă
cerinţele normelor legale şi ale hotărârilor Consiliilor de administraţie şi cuprind numai
operaţiuni legale, reale şi exacte;
 neregulile constatate în întocmirea, circulaţia şi prelucrarea documentelor şi în
ţinerea registrelor contabile au numai un caracter formal, cum ar fi: documentele conţin
corecturi neadmise, evidenţele nu sunt ţinute la zi, nu se respectă corespondenţa dintre
conturi, etc. Aceste nereguli pot fi relativ uşor de remediat dacă ele nu au favorizat proasta
gestionare a activelor şi datoriilor, falsuri, sustrageri, neachitarea obligaţiilor fiscale sau alte
fenomene negative;
 neregulile constatate în organizarea şi conducerea contabilităţii ce determină,
favorizează sau maschează cazurile de proastă gospodărire, evaziune fiscală, sustrageri sau
abuzuri.
Controlul documentar-contabil presupune Verificarea modului de completare şi
utilizare a documentelor justificative cât şi Verificarea documentelor justificative sub aspectul
conţinutului lor.
22
Verificarea modului de completare şi utilizare a documentelor justificative presupune:
a. Verificarea documentelor primare sub aspectul formei

Verificarea documentelor primare întocmite în entitatea economică sau primite de la
terţi, vizează atât forma acestora cât şi conţinutul operaţiunilor consemnate în ele. Verificarea
documentelor primare sub aspectul formei vizează în principal următoarele obiective:
 dacă toate înregistrările contabile au la bază documente legale, corespunzătoare
naturii operaţiunii consemnate în ele;
 dacă se respectă normele legale şi deciziile conducerii referitoare la modul de
completare a documentelor justificative;
 dacă corectarea erorilor din documente se face cu respectarea prevederilor legale;
 dacă documentele care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate sunt autentice;
 dacă documentele centralizatoare care au stat la baza înregistrărilor din
contabilitate sunt corecte;
 dacă se respecta graficele de circulaţie a documentelor şi/sau manualele de
proceduri aprobate de conducere;
 dacă numerotarea, utilizarea şi gestionarea formularelor împiedica utilizarea lor în
„alte scopuri”.
b. Dacă toate înregistrările din contabilitate au la bază documentele legale,

respectiv dacă se utilizează imprimatele corespunzătoare naturii operaţiunilor
consemnate în ele
c. Modul de completare a documentelor

Controlul trebuie să urmărească dacă se întocmesc la timp şi conţin toate elementele
necesare fără simplificări artificiale şi omisiuni ce pot favoriza sau genera erori de prelucrare,
fraude, falsuri şi care îngreunează controlul. Formularele care se întocmesc în mai multe
exemplare se completează o singură dată prin indigo, transcopiere, iar spaţiile libere se
barează. înscrierea datelor se face cu cerneala, pasta de pix sau prin utilizare IT. Documentele
justificative cuprind, de regulă, următoarele elemente:
 denumirea documentelor;
 denumirea, sediul şi datele de identificare ale emitentului;
 numărul documentului şi data întocmirii;
 menţionarea, când este cazul, a părţilor care participă la efectuarea operaţiunii;
23
 conţinutul operaţiunii (uneori şi temeiul legal, sau numărul contractului);
 parametrii cantitativi şi valorici ai operaţiunii;
 numele, prenumele şi semnătura persoanelor care au întocmit, vizat şi aprobat
documentul şi a celor care au participat la efectuarea operaţiunii sau tranzacţiei respective
etc.;
 alte menţiuni cerute de reglementările referitoare la TVA.
Înscrisurile provenite din relaţiile de vânzare-cumpărare şi prestări de servicii cu
persoanele fizice dobândesc calitatea de document justificativ şi pot fi înregistrate în
contabilitate numai dacă:
 conţin toate elementele de identificare a persoanei respective (nume, prenume,
adresa, actul de identitate şi codul numeric personal);
 conţin suma cuvenită, impozitul reţinut şi suma achitată;
 se face dovada intrării în gestiune a bunurilor respective prin întocmirea unei note
de intrare-recepţie
 au la bază un contract sau convenţie, în cazul prestărilor de servicii.
Controlul modului de completare a documentelor primare se face în mod diferit în
funcţie de natura operaţiunilor consemnate, în funcţie de mijloacele folosite pentru culegerea
şi consemnarea datelor şi în funcţie de regimul ordinar sau special al acestora.
d. Dacă se respectă normele legale referitoare la corectarea erorilor din

documente
Corectarea erorilor se face pe toate exemplarele documentelor, fără ştersături, cu
precizarea datei corecturilor şi sub semnătura persoanelor care au întocmit şi aprobat
documentele respective sau care au participat la efectuarea operaţiunii respective.
Corectarea se face prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrelor greşite, astfel încât
acestea sa poată fi citite, iar alăturat lor se scrie textul sau cifrele corecte. în documentele
justificative nu se admit ştersături, modificări sau alte proceduri asemănătoare.
Nu se admit corecturi în facturi şi în unele documente în care se consemnează
operaţiuni cu mijloace băneşti (excepţie fac ordinele de deplasare).
e. Dacă documentele respective sunt autentice

Pentru a putea stabili dacă semnăturile de pe documente sunt ale persoanelor
autorizate, se compară între ele semnăturile de pe documentele respective cu cele din fişele
specimenelor de semnături. In ultimă instanţă, se procedează la recunoaşterea şi confirmarea
24
scrisului şi semnăturii de către autorii acestora. Înscrisul sub forma electronica, căruia i s-a
ataşat o semnătura electronica extinsă, generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat, este
asimilat înscrisurilor sub formă privată.24
f. Dacă la baza înregistrărilor în evidenţă stau documentele centralizatoare

Se verifică ca acestea sa cuprindă numai operaţiuni de aceeaşi natură şi din aceeaşi
perioadă de gestiune.
g. Dacă se respectă graficele de circulaţie a documentelor

Dacă ele se întocmesc şi se predau la termen şi în numărul de exemplare prevăzut în
manualul de proceduri interne şi în normele legale şi dacă se exercită în mod corespunzător
controlul preventiv (vezi autorizarea şi aprobarea operaţiunilor) asupra lor înainte de a fi
supuse procesului de prelucrare a datelor. Dacă controlul preventiv se acordă numai pe
originalul documentelor (excepţie fac facturile de vânzare) şi daca pe aceste documente se
face o menţiune de anulare („achitat" „înregistrat") astfel încât ele sa nu poată fi utilizate de
mai multe ori.
h. Dacă numerotarea documentelor permite identificarea documentelor lipsă sau

a celor înregistrate de mai multe ori (exhaustivitatea înregistrărilor)
Această numerotare asigură localizarea uşoară a documentelor pe baza cărora s-au
făcut înregistrările.
Pentru formularele numerotate în cadrul entităţilor care le utilizează se urmăreşte: dacă
numerotarea lor s-a făcut în continuare, sau serial pe compartimente, astfel încât să se evite
atribuirea mai multor documente similare a acelaşi număr de ordine (formularele în stoc la
sfârşitul anului se pot utiliza în continuare fără o altă numerotare); dacă toate exemplarele
unui document au acelaşi număr de ordine.
După completare, formularele devin documente justificative şi se păstrează, la sediul
declarat, în ordinea numerelor, prin aceasta asigurându-se un control permanent asupra lor.
Documentele justificative se pot stoca prin orice metodă, inclusiv prin mijloace electronice, în
condiţiile cerute de Codul fiscal.
Tot sub aspectul formei, dar afectând şi conţinutul, se efectuează şi o verificare
aritmetică, urmărindu-se exactitatea cifrelor înscrise în documente, a unităţilor de măsură, a
24
Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronica, art. 5
25
indicilor de calitate, a calculelor şi reporturilor, ştiut fund faptul ca uneori acestea „se greşesc"
intenţionat, cu scopul ascunderii vremelnice a unor cazuri de proastă gospodărire, de fraude
sau a altor nereguli.
Verificarea documentelor justificative sub aspectul conţinutului lor presupune:

Verificarea de fond sau a conţinutului operaţiilor consemnate în documente se referă
la urmărirea realităţii, legalităţii, necesităţii, oportunităţii şi economicităţii operaţiilor
respective.
Realitatea şi exactitatea operaţiunilor consemnate în documente se verifică prin
intermediul mai multor procedee, comune tuturor formelor de control, inclusiv auditului
intern şi extern. Cele mai semnificative procedee folosite pentru verificarea realităţii
informaţiilor din documente sunt:
a. Verificările faptice
Constau în examinarea nemijlocită pe teren, la faţa locului a realităţii fenomenelor şi
proceselor consemnate în documente. Cadrele cu funcţii de conducere apelează la observarea
fizică (inspecţia personală) atunci când doresc să vadă cum se desfăşoară o activitate, stadiul
execuţiei unei lucrări, modul cum se respectă procedurile de culegere şi prelucrare a datelor,
modul cum funcţionează controlul intern etc. Formele tipice ale verificărilor faptice sunt
inventarierile de control şi recepţionările de bunuri sau lucrări.
Verificarea faptică este mijlocul cel mai eficient de verificare a existenţei şi stării unor
elemente patrimoniale, dar cu ajutorul ei se colectează numai o parte din elementele probante
necesare. Astfel, nu este suficientă constatarea că bunul există, această constatare trebuie
completată cu alte informaţii, cum ar fi: proprietatea bunului, dacă valoarea de inventar este
atribuită cu respectarea principiului prudenţei, starea bunului etc. Aceste informaţii se culeg
cu ajutorul altor tehnici de control.
Controlul trebuie să analizeze modul în care întreprinderea a respectat normele legale
referitoare la inventariere, pe etape ale inventarierii, prezentate în paragraful următor:
 modul de constituire a comisiilor de inventariere;
 efectuarea tuturor lucrărilor pregătitoare inventarierii;
 desfăşurarea propriu-zisă a inventarierii şi completarea listelor de inventariere;
stabilirea diferenţelor, regularizarea şi înregistrarea lor în contabilitate.
26
b. Verificările încrucişate (contraveriflcările)
Constau în confruntarea exemplarelor diferite ale aceluiaşi document, aflate în entităţi,
compartimente sau locuri diferite. Astfel, se confruntă originalul „chitanţei" aflate la plătitor
cu copia rămasă în chitanţier sau anexată la „registrul de casă" . Pentru controlul activităţii de
aprovizionare şi/sau desfacere se confruntă originalul „facturii" de la beneficiar cu copia
rămasă la furnizor. Controlul mişcării materialelor între depozite şi secţiile consumatoare se
realizează confruntând exemplarul din „Fişa limită de consum" aflat la depozite, cu
exemplarul aflat la secţia consumatoare.
c. Verificările reciproce
Se bazează pe confruntarea unor documente diferite sau evidenţe diferite, dar în care
sunt reflectate operaţiuni similare sau între care trebuie să existe anumite corelaţii. Astfel,
pentru stabilirea cantităţii de produse fabricate se confruntă cantităţile din „Bonurile de
predare-transfer-restituire" sau din „Rapoartele de fabricaţie" cu „Bonurile de lucru"
(consumul de manopera), cu „Bonurile de consum" (consumul de materii prime), cu „Fişele
de magazie" etc. Controlul aprovizionărilor presupune compararea informaţiilor din: „Avizul
de însoţire a mărfii" şi/sau din „Facturi" cu cele din „Notele de recepţie şi constatate de
diferenţe" din „Situaţia materialelor intrate" din „Jurnalul cumpărărilor" din „Fişele de
magazie" din contabilitatea analitică a gestiunilor şi furnizorilor etc.
În activitatea practică, verificările încrucişate şi verificările reciproce se desfăşoară
concomitent, ele se completează reciproc. Astfel, pentru controlul mijloacelor băneşti se fac
controale reciproce între registrul de casă şi documentele anexate acestuia cum sunt: chitanţe,
state de plată, cecuri de numerar, foi de vărsământ, extrase de cont de la bănci, dispoziţii de
plată-încasare către casierie etc. şi, concomitent, se fac controale încrucişate între exemplarele
diferite ale documentelor de încasări şi plăţi.
d. Probele de laborator şi expertizele tehnice

Se utilizează în munca de control atunci când complexitatea unor operaţiuni înscrise în
documente depăşeşte nivelul de pregătire, competenţa legală sau aparatura de care dispune
organul de control sau cu atribuţiuni de control. In această situaţie, se recurge la serviciile
unor specialişti în materie, ale unor laboratoare de specialitate sau ale unor organe de control
specializate în analize tehnice şi fizico-chimice.
Astfel de probe de laborator şi expertize tehnice se fac pentru a stabili: compoziţia
unor produse; respectarea reţetelor de fabricaţie; rezistenta şi fiabilitatea unor bunuri;
27
randamentul energetic sau termic al unei instalaţii etc. De asemenea, pentru înţelegerea şi
verificarea sistemului de prelucrare automată a datelor, controlul apelează la serviciile unui
specialist în informatică.
e. Confirmarea constatărilor de către cei controlaţi

Se realizează prin intermediul informaţiilor verbale sau scrise culese de controlori de
la personalul entităţii controlate sau de la terţi. Informaţiile verbale sau scrise sunt obţinute de
controlori de la persoanele care participă la efectuarea operaţiunilor şi la întocmirea
documentelor, efectuează verificarea şi aprobarea acestora, asigură înregistrarea lor în
contabilitate etc. Aceste informaţii îi ajută pe controlori să înţeleagă procedurile folosite, dar
pentru definitivarea concluziilor, trebuie verificată sinceritatea lor prin alte tehnici de control.
în acest sens, cei care exercită controlul au obligaţia:
 să verifice, cu ajutorul surselor interne şi externe, realitatea şi sinceritatea acestor
informaţii;
 să aprecieze dacă informaţiile sunt coerente cu celelalte elemente probante
colectate;
 să aprecieze daca cei ce au furnizat aceste informaţii sunt bine documentaţi şi bine
intenţionaţi.
Dacă aceste informaţii se contrazic cu celelalte elemente probante, controlorul se află
în situaţia fie să caute explicaţii pentru aceste contraziceri, fie să pună la îndoială fiabilitatea
tuturor declaraţiilor făcute, ceea ce are incidenţă asupra extinderii altor procedee specifice.
Pentru colectarea acestor informaţii, controlorii pot folosi două documente: Notele
explicative şi Notele de constatare.
Notele explicative sunt informaţii scrise pe care le dau cei controlaţi la cererea
organelor de control. Ele au un caracter de declaraţii făcute de către cei controlaţi, dar pentru
organul de control ele reprezintă un mijloc suplimentar de informare şi confirmare. In nici un
caz, organul de control nu-şi poate definitiva concluziile numai pe baza lor. In toate cazurile,
organele de control trebuie să verifice prin alte procedee exactitatea acestor declaraţii şi numai
după aceea să-şi definitiveze concluziile.
Notele de constatare se întocmesc de organele de control pentru consemnarea unor
deficienţe care ulterior nu ar mai putea fi dovedite sau reconstituite, cum ar fi cazul: absenţei
de la locul de muncă; starea de ebrietate; folosirea nelegală a mijloacelor de transport;
depozitarea necorespunzătoare a bunurilor; încălcarea regulilor de comerţ (speculă, marfa fară
28
documente de provenienţă, marfa degradată etc.). Aceste deficienţe ar putea fi remediate până
la terminarea controlului sau cei vinovaţi ar putea să nu mai recunoască producerea lor.
De asemenea, se întocmesc note de constatare atunci când se impune luarea unor
măsuri urgente pentru înlăturarea unor abateri sau pentru întreruperea unor prescripţii, cum
este cazul întreruperii prescripţiei dreptului la acţiune (dacă nu există titluri executorii) sau
întreruperea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită (dacă există titluri executorii).
Notele de constatare se întocmesc la locul controlului şi se semnează de organele de
control şi de persoanele vinovate sau de către alte persoane (martori).
f. Ridicarea documentelor originale de către organele de control

Acest procedeu se foloseşte în situaţia în care există riscul ca unele documente să fie
sustrase sau distruse de către cei interesaţi, mai ales dacă ele reprezintă singurul mijloc de
dovedire a unor nereguli constatate sau există riscul ca aceste documente să fie modificate ori
completate cu menţiuni suplimentare faţă de cele constatate iniţial.
De asemenea, se recurge la ridicarea documentelor originale şi atunci când acestea
prezintă corecturi şi ştersături neadmise de normele legale, ori atunci când semnăturile şi
sigiliile de pe ele sunt îndoielnice sub aspectul autenticităţii, ceea ce impune continuarea
cercetărilor prin intermediul expertizelor grafologice.
În toate aceste situaţii, documentele originale ridicate de organele de control sunt
înlocuite cu copii certificate de organul de control şi de conducerea entităţii verificate. Pe
aceste copii se menţionează obligatoriu locul unde se află documentele originale, organul care
le-a ridicat şi calitatea acestuia sau se întocmeşte un proces verbal de predare-primire a
acestor documente.
g. Confirmările primite de la terţi

Reprezintă o variantă a controalelor încrucişate. Organele de control apelează la
confirmarea de către terţi a datelor cuprinse într-un document întocmit de către aceştia, la
confirmarea rulajelor şi soldurilor unor conturi de creanţe şi obligaţii, atunci când există
indicii că aceste documente au fost falsificate sau că nu toate documentele au fost înregistrate
în contabilitate.
h. Sondajul
În decursul unui exerciţiu, într-o entitate, numărul operaţiunilor înregistrate în
contabilitate poate fi foarte mare. Din acest motiv, nu se poate asigura cuprinderea în control a
29
tuturor acestor operaţiuni, deoarece costul controlului ar fi prea mare, comparativ cu utilitatea
informaţiilor obţinute în urma verificării unor operaţiuni nesemnificative. De regulă, tehnicile
de control prezentate mai sus se aplică pe un eşantion sau cu ajutorul unui test.
Privit ca o tehnică a controlului şi auditului, sondajul constă în:
 Selectarea unui anumit număr de elemente din ansamblul operaţiunilor şi
conturilor care formează mulţimea ce urmează a fi controlată;
 Aplicarea, la aceste elemente, a tehnicilor de obţinere a elementelor probante;
 Extrapolarea rezultatelor obţinute pe baza eşantionării la ansamblul mulţimii
cercetate.
În funcţie de caracteristica comuna şi scopul urmărit, deosebim:
Sondaje asupra atribuţiilor. Acest tip de sondaje se utilizează când caracteristica
comună constă în analiza modului de aplicare al unei proceduri sau de îndeplinire a unei
atribuţiuni de serviciu, cum ar fi: dacă o comandă de aprovizionare este aprobată; dacă
bunurile intrate în întreprindere fac obiectul unei note de recepţie; dacă documentele de plăţi
sunt anulate prin aplicarea pe ele a ştampilei "Achitat", astfel încât să nu mai poată fi folosite
ulterior etc.
Sondaje asupra valorii. Acest tip de sondaje se aplică atunci când caracteristica
urmărită este valoarea elementelor patrimoniale, a tranzacţiilor şi operaţiunilor consemnate în
rulajul şi soldul conturilor.
În funcţie de pregătirea profesională a controlorului şi auditorului şi în funcţie de
gradul de credibilitate pe care doreşte să îl dea concluziilor sale, se deosebesc doua tipuri de
sondaje: sondaje statistice sondaje nestatistice.
Sondajele nestatistice se bazează pe experienţa şi intuiţia auditorului / controlorului,
ele nu asigură o extrapolare riguroasa a rezultatelor obţinute pe baza unui eşantion la întreaga
masă a mulţimii.
2.3.2.1. Verificarea modului de organizare a evidentei economice
În vederea asigurării obiectivităţii, exactităţii şi operativităţii informaţiilor, procesul de

organizare al sistemului informaţional economic dintr-o entitate trebuie să se desfăşoare sub
un strict autocontrol din partea consiliului de administraţie, şefilor de compartimente şi a
executanţilor.
30
Principalele sarcini ale controlului şi auditului referitoare la organizarea evidenţei
economice sunt axate pe modul în care sistemul informaţional adoptat corespunde
reglementărilor legale şi caracteristicilor specifice ale entităţii respective.
În cadrul entităţilor există grade diferite de implementare a procesului de prelucrare
automată a datelor, s-au adoptat sisteme diferite de codificare, se utilizează scheme şi pachete
de programe diferite după care se pregătesc, culeg şi prelucrează datele. Ca urmare, activitatea
de control trebuie să înceapă cu o temeinică documentare asupra modificărilor intervenite în
structura documentelor primare, a situaţiilor şi jurnalelor contabile, în circuitul, prelucrarea şi
arhivarea purtătorilor de informaţii. Controlul trebuie să analizeze în ce măsură aceste
modificări sunt impuse de particularităţile organizatorice şi tehnologice ale entităţii
respective, în ce măsură ele respectă cerinţele normelor legale şi ale conducerii entităţii. Cu
ocazia acestei documentări, organele de control trebuie să stabilească locurile unde pot să
apară erori sau denaturări ale datelor şi informaţiilor, să stabilească compartimentele în care
se întocmesc documentele primare şi sursele de informaţii care stau la baza completării lor
ulterioare, pe etape ale ciclului parcurs de aceste documente, aşa cum se va arăta în
continuare, când vom vorbi despre "evaluarea controlului intern".
Conform prevederilor Legii contabilităţii,republicate, toate entităţile sunt obligate să
respecte:
 planul de conturi general şi normele metodologice pentru utilizarea acestuia sau
planurile de conturi specifice avizate de Ministerul Finanţelor Publice.
 modelele registrelor contabile, formularele comune privind activitatea financiară
şi contabilă, precum şi normele metodologice privind utilizarea acestora. Ministerele,
departamentele, asociaţiile profesionale pot elabora şi folosi în activitatea financiar-contabilă
şi formulare specifice, în funcţie de necesităţi. Aşa cum s-a arătat, dacă se utilizează
calculatoarele electronice pentru întocmirea documentelor justificative şi pentru prelucrarea şi
înregistrarea datelor în contabilitate, se admite ca registrele contabile şi formularele privind
activitatea financiar-contabilă să fie adaptate în funcţie de specificul şi nevoile entităţii
respective, dar numai în condiţiile respectării conţinutului de informaţii ale formularelor şi
registrelor comune, aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
 modelele situaţiilor financiare şi normele metodologice privind întocmirea
acestora.
31
Controlul modului de organizare a contabilităţii trebuie să înceapă cu o temeinică
documentare asupra criteriilor care trebuie respectate de programele informatice. Principalele
criterii pe care trebuie să le satisfacă un program informatic sunt25:
 să asigure prelucrarea informaţiilor în concordanţă cu prevederile reglementărilor
contabile şi fiscale;
 să protejeze produsele-program împotriva accesului neautorizat al unor persoane,
cu scopul "modificării" programelor;
 să asigure confidenţialitatea datelor. Accesul la aceste date trebuie să fie
restricţionat prin diferite coduri sau alte mijloace;
 să asigure conservarea datelor pe o perioada de timp cerută de legea contabilităţii.
Programele de prelucrare trebuie să precizeze tipurile de suporţi externi pe care se arhivează
produsele-program, datele de intrare în sistemul de prelucrare şi situaţiile obţinute;
 să asigure listarea înregistrărilor contabile. Aceste listări trebuie să fie inteligibile
şi complete şi trebuie să conţină: tipul documentului listat, denumirea entităţii, perioada la
care se referă, data listării, paginarea cronologică, precizarea programului informatic şi a
versiunii utilizate.
 să nu permită inserări, modificări sau eliminări de date pentru perioadele
încheiate. Eventualele erori sau omisiuni constatate se corectează în perioada curentă;
 să permită verificarea modului de funcţionare a programelor şi a corectitudinii
înregistrărilor contabile. Programul trebuie să permită reconstituirea tuturor înregistrărilor
făcute pe bază de documente. Totodată trebuie să nu permită: i) deschiderea a doua conturi
analitice cu acelaşi simbol; ii) modificarea simbolului contului după ce s-au făcut înregistrări
în el; iii) suprimarea unui cont în care s-au făcut înregistrări; iv) listarea (editarea) mai multor
documente de acelaşi tip, cu acelaşi număr de ordine, dar cu conţinut diferit, etc.
Ca urmare, controlul asupra contabilităţii presupune urmărirea modului cum se
asigură:
 consemnarea operaţiunilor în documente şi înregistrarea lor în registrele contabile;
 verificarea concordanţei dintre informaţiile contabile şi realitate cu ajutorul
inventarierii;
 verificarea corectitudinii înregistrărilor contabile cu ajutorul Balanţei de
verificare;
25
Ordinului ministrului finanţelor publice nr.2634 din 05 noiembrie 2015
32
 sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile cu ajutorul situaţiilor
financiare.
2.3.2.2. Tehnici de control documentar- contabil
Principalele tehnici de control documentar-contabil sunt: controlul cronologic,

controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe probleme, controlul reciproc,
controlul încrucişat, investigaţia de control, examenul critic, analiza contabilă, balanţa de
control contabilă sintetică şi analitică, tehnica corelaţiilor bilanţiere, tehnici specifice de
control în condiţiile sistemelor de prelucrare automată a datelor etc26.
Controlul cronologic presupune examinarea documentelor în ordinea în care au fost
întocmite, înregistrate în contabilitate şi arhivate, indiferent de conţinutul lor. Acest mod de
lucru, deşi pare simplu şi comod, nu permite o studiere aprofundată a unei categorii de
operaţiuni, de la început şi pană la sfârşit, nu garantează cuprinderea în control a tuturor
documentelor şi nu asigură o sistematizare corespunzătoare a concluziilor. De altfel,
documentele primare şi centralizatoare sunt arhivate, în practică, pe probleme sau pe grupe de
conturi şi, ca urmare, tot aşa trebuie să fie verificate. Din aceste motive verificările strict
cronologice sunt rar folosite în practică. Ele se pot utiliza la unităţile patrimoniale mici, cu un
volum redus de operaţiuni (întreprinderi familiale, asociaţii de locatari, organizaţii culturale,
sportive, de caritate, fundaţii etc.) 27.
Controlul invers-cronologic se aseamănă cu controlul cronologic, dar se începe cu
documentele cele mai recente şi se continuă cu cele mai vechi, în ordinea inversă a întocmirii,
înregistrării şi arhivării lor.
Controlul sistematic (sau pe probleme) presupun gruparea documentelor pe categorii
de operaţiuni sau pe probleme (casă, bancă, salarizare, venituri, cheltuieli, aprovizionări,
vânzări, etc.) şi verificarea lor în continuare în ordine cronologică sau invers cronologică,
după caz.
Controlul reciproc constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi entitate a unor
documente sau evidenţe cu conţinut identic însă diferite ca formă, pentru aceleaşi operaţii sau
pentru operaţii diferite, însă legate reciproc. De exemplu, nota de predare a produselor cu
raportul de fabricaţie şi cu documente de preluare în gestiune; documente de transport cu
26
practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2017.
27
Sgârdea, M., Control financiar şi expertiză contabilă, Ed. ASE, Bucureşti,2014
33
factura furnizorului (date privind cantitatea, localitatea de expediţie etc.); înregistrările din
registrul de casă cu cele din extrasul de cont primit de la bancă etc. Controlul reciproc este o
confirmare internă a datelor înscrise în documente şi evidenţe.
Controlul încrucişat constă în refacerea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui
document, existente la entitatea controlată şi la alte entităţi cu care s-au făcut decontări, de la
care s-au primit sau cărora li s-au livrat materiale, produse, mărfuri şi alte valori. Pe lângă
confruntarea tuturor exemplarelor unui document, controlul încrucişat cuprinde documente
sau evidenţe diferite, din a căror confruntare se pot desprinde neconcordanţele care privesc
aceeaşi operaţie. Controlul încrucişat constituie o confirmare externă a datelor înscrise în
documentele sau evidenţele entităţii controlate. Rezultatele controlului încrucişat se
perfectează prin situaţii extrase de la entitatea economica controlat şi prin anexarea
documentelor originale sau a copiilor certificate în mod legal.
Controlul combinat sau mixt al documentelor reprezintă de fapt o îmbinare a
procedeelor de mai sus, care presupune gruparea actelor pe feluri, probleme sau operaţiuni şi
examinarea fiecărui set sau pachet de documente în ordinea cronologică ori invers
cronologică a întocmirii, înregistrării sau îndosarierii lor. Avantajele pe care le oferă acest
procedeu sunt incontestabile, astfel încât el a devenit uzual în practica controlului economico-
financiar.
Investigaţia de control reprezintă modalitatea prin care organul de control obţine
informaţii din partea personalului a cărui activitate se controlează. Investigaţia implică
studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele şi evidenţele puse la dispoziţie.
Prin ea însăşi, investigaţia nu este o sursă de control demnă de încredere, însă reprezintă un
supliment de informare şi conduce organul de control să ia în considerare aplicarea altor
modalităţi de control.
Analiza şi studiul general se utilizează pentru a obţine argumentele justificative ale
controlului. Aceasta presupune, de exemplu, examinarea debitelor şi creditelor unor conturi,
astfel încât să se determine corectitudinea înregistrării operaţiilor economice şi financiare.
Această modalitate este utilă pentru controlul contabilităţii, care poate conţine înregistrări
greşite sau neobişnuite sau pentru care sunt necesare informaţii detaliate.
Comparaţia de control constă în examinarea comparativă a diferitelor solduri din
evidenţele analitice cu cele din conturile supuse controlului. Prin comparaţie se obţin conturi
care dau, pentru unele înregistrări, o probă suficientă privind justeţea lor, pe când pentru altele
este necesar şi un control suplimentar. Comparaţia cu datele anterioare, cum ar fl cheltuielile
anului precedent cu cele ale anului în curs, este o aplicare frecventă a tehnicii comparaţiei.
34
Calculul de control presupune refacerea muncii îndeplinite de contabili. Prin această
modalitate se obţin probe asupra exactităţii contabilităţii.
Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor şi evidenţelor, astfel încât
să se acorde atenţie problemelor mai importante. Tehnica examenului critic se utilizează, de
exemplu, în cazul plăţilor care urmează a se face în cursul perioadelor următoare. Eficienţa sa
depinde, în mod nemijlocit, de experienţa profesională a persoanelor care efectuează
controlul.
Analiza contabilă - înainte de înregistrarea în conturi, orice operaţie economică şi
financiară este supusă unei analize contabile. Cu ajutorul analizei contabile se determină
conturile în care urmează a se înregistra operaţia şi relaţia dintre ele. Determinarea corectă a
conturilor şi a părţii acestora (debit sau credit), în care urmează a se înregistra operaţia supusă
analizei asigură înregistrarea operaţiilor numai cu ajutorul conturilor care corespund
conţinutului lor economic. Analiza contabilă presupune înlănţuirea logică a mai multor
judecăţi pentru obţinerea unei concluzii concretizate în soluţia contabilă a operaţiei
economice. Analiza contabilă precede înregistrarea operaţiilor economice în conturi. Spre
deosebire de revizia contabilă, care este postoperativă, analiza contabilă este preventivă, se
plasează la începutul procesului de evidenţă. Ca atare, analiza contabilă nu asigură
cunoaşterea deplină a operaţiilor şi proceselor economice înregistrate şi, mai ales, a situaţiei şi
rezultatelor obţinute.
Balanţele analitice de control - elementele de active şi datorii se reflectă în
contabilitate atât la nivelul entităţii, cât şi la nivelul subunităţilor componente cu ajutorul
conturilor sintetice şi a celor analitice. Conturile sintetice oglindesc elementele de active şi de
datorii, în expresie bănească, pe grupe sau categorii, iar conturile analitice oglindesc părţile
componente ale acestora, fie în expresie bănească, fie în expresie cantitativă şi bănească. în
acest fel, conturile analitice contribuie la buna gestionare a activelor, la asigurarea integrităţii
lor. Exprimarea valorică şi, îndeosebi cantitativă, creează condiţii optime pentru exercitarea
controlului gestionar, în sensul că dă posibilitatea să se stabilească cantitativ şi valoric
intrările, eliberările şi stocul pe fiecare depozit, magazie sau secţie de producţie şi pe feluri de
materiale, produse, mărfuri etc. între conturile sintetice şi cele analitice există o strânsă
legătură. Pentru controlul concordanţei dintre datele unui cont sintetic şi acelea din conturile
sale analitice se utilizează balanţa analitică de control, care cuprinde următoarele corelaţii de
control: soldul iniţial al contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor iniţiale ale conturilor
sale analitice; totalul mişcărilor debitoare ale contului sintetic să fie egal cu totalul mişcărilor
debitoare ale conturilor analitice; totalul mişcărilor creditoare ale contului sintetic să fie egal
35
cu totalul mişcărilor creditoare ale conturilor analitice; soldul final al contului sintetic să fie
egal cu totalul soldurilor finale ale conturilor analitice. Lipsa acestor corelaţii arată că s-au
strecurat erori, fie la înregistrarea operaţiunilor economice în conturi, fie la efectuarea
calculelor, care trebuie identificate şi corectate.
Balanţele analitice de control se întocmesc pentru fiecare cont sintetic desfăşurat pe
conturi analitice, pe baza datelor preluate din conturile analitice, înainte de a se întocmi
balanţa sintetică de control contabil, motiv pentru care se mai numesc şi balanţe auxiliare sau
secundare de control.
Balanţa sintetică de control - controlul înregistrărilor se face şi prin confruntarea
fiecărei balanţe analitice de control cu sumele respective ale contului sintetic din balanţa
sintetică de control contabil.
Controlul exactităţii înregistrărilor în conturi se efectuează prin existenţa egalităţii
permanente între totalurile balanţei sintetice de control (sume debitoare şi creditoare, solduri
debitoare şi creditoare, sume şi solduri debitoare şi creditoare, solduri iniţiale debitoare şi
creditoare, rulaje lunare debitoare şi creditoare, sume din luna precedentă debitoare şi
creditoare, rulajele lunii curente debitoare şi creditoare, sume totale debitoare şi creditoare).
Cu ajutorul balanţei sintetice de control contabil se semnalizează înregistrarea greşită a
unor operaţii economice, ca urmare a nerespectării principiului dublei înregistrări, însumarea
eronată a rulajelor sau stabilirea greşită a soldurilor. Erorile de înregistrare se identifică prin
intermediul egalităţilor care trebuie să existe între totalurile diferitelor coloane, precum şi prin
intermediul corelaţiei care se stabileşte cu ajutorul lor.
Posibilităţile de descoperire a erorilor, cu ajutorul balanţei sintetice de control
contabil, prin intermediul egalităţilor dintre coloane, sunt limitate numai la acele erori care se
bazează pe inegalităţi, fără a sesiza şi erorile care denaturează însuşi sensul înregistrărilor
contabile, cum sunt omisiunile de înregistrare a operaţiilor, erorile de compensaţie, erorile de
imputaţie şi erorile de înregistrare în registrul jurnal.
Omisiunile de înregistrare constau în faptul că operaţia economică nu este înregistrată
nici în debit, nici în credit. Identificarea unor astfel de erori este posibilă, fie în urma
controlului documentelor prin punctare, pentru a se vedea dacă acestea au fost înregistrate în
totalitate, fie în urma descoperirii unor documente care nu poartă pe ele menţiunea de
înregistrare, fie ca urmare a reclamaţiilor primite de la corespondenţi în legătură cu operaţiile
respective.
Erorile de compensaţie se datoresc raportării greşite a sumelor din jurnal sau din
documentele justificative în "Cartea-mare ", în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte
36
a unui cont sau a mai multor conturi şi altă sumă în minus, egală cu cea trecută în plus, în
aceeaşi parte a unui cont sau a mai multor conturi, astfel încât pe total cele două categorii de
erori este posibilă cu ajutorul balanţelor analitice de control sau în urma sesizărilor primite de
la terţi.
Erorile de imputaţie se datoresc reportării unei sume exacte ca mărime din jurnal în
"Cartea-mare ", atât pe debit, cât şi pe credit, însă nu în conturile în care trebuie să fie trecută,
ci în alte conturi care nu corespund conţinutului economic al operaţiei respective.
Identificarea acestor erori se face ca în cazul precedent.
Balanţa de control şah - erorile de înregistrare în Registrul jurnal se pot datora
stabilirii greşite a conturilor corespondente, înregistrării unei operaţii de două ori, atât pe
debit, cât şi pe credit, inversării formulei contabile sau întocmirii unei formule contabile
corecte, dar cu altă sumă mai mare sau mai mică, atât pe debit, cât şi pe credit. Aceste erori,
care nu influenţează egalităţile, se pot descoperi cu balanţa de control şah, care, pe lângă
seriile de egalităţi, cuprinde şi corespondenţa conturilor. Prin aceasta, balanţa de control şah
oferă posibilitatea identificării necorelaţii lor în conturi, a erorilor de compensaţie şi a celor de
imputaţie.
Pentru a constata abateri şi lipsuri şi a argumenta concluzii în legătură cu fapte

neînregistrate sau înregistrate eronat în documente şi evidenţe se folosesc tehnici sau
modalităţi specifice de control financiar-contabil, respectiv28:
A. reconstituirea cantitativă a unor evidenţe global-valorice, pe baza

inventarelor şi a actelor de gestiune;
B. comparaţia de control privind stabilirea stocurilor (soldurilor) maxime

posibile la intervalul final;
Stocul maxim posibil = stocul la inventarul iniţial + intrări de mărfuri pe bază de
documente - ieşiri de mărfuri pe bază de documente.
Comparaţia de control se efectuează între stocul maxim posibil determinat şi stocul de
la ultimul inventar, putând rezulta trei situaţii:
 stocul maxim posibil este mai mare decât stocul de la ultimul inventar, situaţie
normală, diferenţa reprezintă vânzările de mărfuri în perioada de control;
28
practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2017
37
 stocul maxim posibil este mai mic decât stocul de la ultimul inventar, situaţie
anormală, diferenţa reprezintă mărfuri a căror intrare nu se justifică documentar. In aceste
cazuri se pot identifica incorectitudini ca: introducerea de mărfuri în gestiune fără a se
înregistra în documente şi evidenţe, practicarea de suprapreţuri, substituiri de mărfuri la
inventar sau în gestiune, omisiuni la inventar, erori în documente şi evidenţe etc.;
 stocul maxim posibil este egal cu stocul de la ultimul inventar. Această situaţie
poate rezulta la sortimentele greu vandabile, fară mişcare. Dacă rezultă la sortimentele uşor
vandabile sau cu desfacere curentă este necesară identificarea unor erori, omisiuni sau
incorectitudini ale gestionarului.
Tehnica comparaţiei de control se utilizează pentru stabilirea realităţii operaţiilor,
datelor de inventariere şi a preţurilor practicate în cazul unităţilor de desfacere a mărfurilor cu
plata direct la vânzător. Ea se dovedeşte utilă pentru argumentarea fraudelor comise în
gestiune, întrucât face posibilă stabilirea cât mai aproape de realitate a cuantumului pagubei.
C. Corelarea intrărilor de materiale produse sau mărfuri, în funcţie de consum,

eliberări sau vânzări
În acest scop se compară stocul posibil existent cu ieşirile la data sau în jurul datei în
cauză.
Stocul posibil existent la o anumită dată = stoc la inventarul iniţial + intrări de mărfuri
pe bază de documente - ieşiri de mărfuri pe bază de documente.
Această modalitate de control se utilizează la:
 Gestiunea cu evidenţă global-valorică, unde desfacerea mărfurilor se face pe baza
bonurilor de vânzare
Această tehnică are menirea să constate: abateri sau lipsuri acoperite prin documente
sau evidenţe; valabilitatea unor documente de gestiune; realitatea operaţiilor înscrise în unele
documente de intrare sau ieşire care sunt contestate de gestionar sau de organele de control.
Tehnica de lucru o constituie reconstituirea evidenţei cantitative a gestiunii, pentru o
anumită marfa, care se confruntă cu situaţia stocului posibil existent la o anumită dată. Apoi,
acesta se compară cu ieşirile la sortimentul respectiv, din aceeaşi zi, sau din zilele următoare,
rezultând elemente pe baza cărora se pot pune concluzii.
 Gestiunile cu evidenţă global-valorică, cu plata direct la vânzător, fără bon de
vânzare
Această tehnică are menirea să constate dacă anumite mărfuri au intrat efectiv în
gestiune, sau dacă unele sortimente neintrate cu bonuri sau facturi au existat efectiv în
38
gestiune. întrucât vânzarea se face fară evidenţierea sortimentelor de mărfuri, modalitatea
stocului maxim posibil nu este eficientă decât în unele situaţii fortuite.
D. Corelarea actelor contabile, pentru stabilirea realităţii unui fapt economic, cu

alte fapte de influenţă reciprocă:
De exemplu:
 facturile cu notele de intrare-recepţie;
 bonurile de consum şi bonurile de lucru cu nota de predare produse finite.
E. Controlul intergestionar
Acest control reprezintă o tehnică sau modalitate de control care se utilizează pentru
stabilirea adevărului în situaţiile în care se invocă drept explicaţie a unor lipsuri într-o
gestiune, plusurile la aceleaşi articole existente într-o altă gestiune. Prin această tehnică, se
constată, de exemplu, dacă lipsa din magazia de produse finite este compensabilă cu plusul
unor piese componente ale produselor finite respective, constatat la secţia de producţie.
Controlul intergestionar scoate în evidenţă elemente concludente care explică unele
situaţii de fapt, împrejurările care au determinat producerea pagubei. Prin această modalitate
de control se demonstrează dacă există o legătură între plusul dintr-o gestiune şi lipsa din
cealaltă, dacă se întrunesc condiţiile de compensare legală sau dacă diferenţele respective au
ca explicaţie neîntocmirea formelor de predare-primire pentru un lot restituit în producţie în
vederea unor remanieri, sau semnarea de către gestionarul depozitului pentru primirea unui lot
de produse finite pe care, în fapt, nu le-a primit etc.
Compensarea de mărfuri poate opera între plusuri şi minusuri numai pentru aceeaşi
perioadă gestionară şi la aceeaşi gestiune. Când se afirmă, însă, că plusurile apar în altă
gestiune, şi se face dovada că sunt create prin manipulări greşite ale bunurilor aceleiaşi entităţi
economice, nu se poate respinge apărarea gestionarilor că nu le este imputabilă contravaloarea
acestora, deoarece în această situaţie, entitatea economica nu are pagubă. Această operaţie nu
reprezintă însă o compensare, ci corectarea unor erori, dacă bunurile la care se referă
imputaţiile există în materialitatea lor în alt depozit al entităţii economice datorită, cert, unor
omisiuni de întocmire a documentelor.
39
2.3.3. Controlul faptic
Controlul faptic este procedeul de stabilire a realităţii, existenţei şi mişcării

mijloacelor materiale şi băneşti şi a desfăşurării activităţilor economico-financiare. Controlul
faptic se execută la locul de existenţă a mijloacelor materiale şi băneşti şi are ca obiectiv
determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului şi
modului de prelucrare, a respectării legalităţii în utilizarea lor.
Principalele modalităţi sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea, expertiza
tehnică şi analiza de laborator, observarea directă, inspecţia fizică29.
1. Inventarierea este modalitatea principală de control faptic şi are ca obiectiv
constatarea, la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a elementelor de active şi
datorii ale unei entităţi gestionare, precum şi a modului de executare a sarcinilor de către
gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor şi soldurilor faptice, inventarierea include şi
compararea acestora cu cele scriptice şi stabilirea eventualelor diferenţe.
Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalităţi de control care se utilizează în
munca de control financiar, atunci când complexitatea unor probleme depăşeşte nivelul de
pregătire, aparatura de care dispune sau competenţa legală atribuită organului de control. In
aceste cazuri se recurge la serviciile (şi, evident, la metodele şi aparatele) unor specialişti din
domeniul tehnic, chimic, sanitar etc.
2. Expertizele tehnice sunt necesare pentru stabilirea integrităţii valorilor materiale,
realităţii unei operaţii, cunoaşterea parametrilor de funcţionare a utilajelor, rezistenţei unor
materiale sau construcţii, randamentelor energetice şi termice, consumului de materiale şi a
volumului de manoperă pentru o lucrare sau produs etc. Analiza de laborator se foloseşte
pentru determinarea calităţii compoziţiei sau conţinutului unor materii prime, materiale,
lucrări, produse etc. Expertizele tehnice şi analizele de laborator depăşesc cadrul problemelor
economico-financiare dar, foarte adesea, ele sunt indispensabile organelor de control pentru
analiza temeinică a fenomenului controlat, pentru cunoaşterea realităţilor efective şi pentru
formularea unor concluzii juste. Ele se efectuează de specialişti, tehnicieni la solicitarea
organelor de control. De exemplu, prin expertiza tehnică se stabileşte dacă volumul unor
lucrări efectuate corespunde manoperei plătite sau prin analiza de laborator se precizează dacă
în componenţa unui produs există toate materialele eliberate în depozit.
29
40
3. Observarea directă este o modalitate utilizată cu prioritate în controlul concomitent
(ierarhic operativ-curent) şi constă în urmărirea la faţa locului a modului de organizare şi
desfăşurare a muncii din diferite sectoare sau compartimente.
4. Inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor resurse. Este o probă sigură
pentru constatarea existenţei unui anumit post de activ, a imobilizărilor sau a actelor
justificative înregistrate în evidenţă. De exemplu, controlul banilor în casierie, a listelor de
inventariere etc.
5. Controlul faptic se întregeşte cu cel documentar. în acest fel, prin control se
stabileşte atât modul de gestionare a mijloacelor materiale şi băneşti, cât şi calitatea
informaţiilor cu privire la activitatea controlată.
2.3.4. Controlul total sau prin sondaj
Controlul prin sondaj cuprinde numai o parte din operaţiile şi documentele dintr-un
anumit sector. El se poate limita, însă, şi la o parte din perioada de timp supusă controlului,
eficienţa sa crescând dacă se au în vedere operaţii în curs de efectuare la data respectivă, cum
sunt: plăţi de salarii, transportul de produse, consumul efectiv al unor materiale, fazele unor
lucrări pentru care se întocmesc situaţii de plăţi etc. în acest mod, există posibilităţi sporite
pentru descoperirea operativă a eventualelor pagube aduse patrimoniului în perioada
efectuării controlului sau cu puţin timp înainte, ceea ce conduce la întărirea laturii preventive
a acestuia. Tendinţa de cuprindere în control a unui număr mare de operaţiuni curente este
ponderată de obligaţia de a se controla, în totalitate sau prin sondaj, operaţiile efectuate de la
ultima perioadă controlată şi până la zi. Deoarece includerea în control a tuturor operaţiilor
din perioada supusă controlului este mai dificilă, pentru a se acorda o mai mare atenţie
operaţiilor curente prin sondaj, începând cu cele care reflectă activitatea prezentă şi
continuând, când este cazul, cu cele privind activităţile trecute30.
2.3.5. Analiza economico-financiară
Analiza economico-financiară este un instrument metodologic sistematic, utilizat de

controlul financiar care, pentru cunoaşterea rezultatelor obţinute în îndeplinirea programelor
de activitate şi a factorilor care le-au influenţat, pe baza unei documentări multilaterale,
30
Bostan, I., Controlul financiar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010
41
descompune activitatea controlată pe elemente constitutive şi studiază raporturile existente
între acestea. Prin analiza economico-financiară se studiază modul de realizare a sarcinilor
stabilite, factorii şi influenţele acestora asupra activităţii economice, posibilităţile de
descoperire şi mobilizare a rezervelor interne, precum şi rezultatele economice şi financiare
ale activităţii.
Analiza cercetează activitatea economică şi financiară, considerată ca un complex de
legături cauzale şi de factori. Pentru control prezintă importanţă stabilirea locului în care îşi au
izvorul factorii a căror acţiune a determinat rezultate negative şi, în special, a celor interni, cu
ajutorul cărora se pot aprecia rezultatele activităţii prin prisma efortului propriu al agentului
economic. în consecinţă, analiza economico-financiară se utilizează ca instrument corelat
procedeelor de control în funcţie de obiectivele care se urmăresc. Ea devine indispensabilă în
cunoaşterea problemelor cu privire la îndeplinirea programului de producţie, asigurarea şi
utilizarea forţei de muncă şi a bazei tehnice, costurile de producţie, rentabilitatea, situaţia
financiară şi patrimonială a entităţii economice etc.
Tehnica generală de analiză economico-financiară pentru un obiectiv delimitat
(părţilor componente) presupune determinarea: elementelor structurale (părţilor componente)
ale fenomenului economic, factorilor (forţelor motrice ce determină fenomenul) care se
stabilesc succesiv de la cei cu acţiune directă spre cei care acţionează indirect (descompunerea
în trepte); corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomenul analizat, diferiţii factori care
acţionează, cauză şi efect (raporturile de condiţionare); influenţele diferitelor elemente sau
factori.
Analiza economico-financiară implică modalităţi sau tehnici de cercetare a activităţii
economico-financiare sub aspect calitativ şi cantitativ. Modalităţile de analiză calitativă
vizează esenţa activităţii economico-financiare, depistarea legăturilor cauzale între fenomene,
iar modalităţile cantitative de cercetare au ca obiect cuantificarea influenţelor sau factorilor
care explică fenomenul economico-financiar.
2.4. Etapele efectuării controlului financiar
Realizarea practică a procesului de stabilire a unor realităţi faptice în legătură cu starea

unor activităţi economice presupune derularea mai multor etape succesive şi interdependente
care, împreună şi în ansamblu, formează metodologia de realizare a controlului financiar -
contabil.
42
Structurată pe etape şi, în cadrul acestora, pe faze, metodologia de efectuare a
controlului financiar contabil se prezintă astfel31:
1. Etapa programării activităţii de control financiar contabil presupune parcurgerea

următoarelor activități: elaborarea programului de control; transmiterea programului de
control unităţilor cu atribuţii de control financiar contabil, subordonate.);
Programul de control este instrument de lucru principal în baza căruia, pe o perioadă
determinată, structurile cu atribuţii de control financiar îşi desfăşoară întreaga activitate.
Programul de control este un document care nominalizează toate obiectivele generale
privind activităţile ce urmează a fi cuprinse în acţiunile de control financiar, defalcate pe
forme de control cu precizarea termenelor la care urmează a fi finalizate, persoanele care îl
execută, precum şi entităţile economice ce urmează a face obiectul verificării.
Programul de control este elaborat în cadrul fiecărei entități cu atribuţii de control
financiar, se centralizează la nivelul structurii coordonatoare, după care se aprobă de către
conducerea acesteia şi, în formă finală, se returnează unităţilor din subordine în vederea
punerii în aplicare.
La nivelul Curţii de Conturi a României, programul de control este defalcat pe
structuri de control, iar în cadrul acestora pe obiectivele specifice propuse de structurile sale,
diviziile şi structurile teritoriale şi, în această formă, se aprobă de organul de conducere al
acesteia, respectiv Plenul Curţii de Conturi.
La nivelul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, programul anual de control financiar contabil este integrat Programului general de
activitate ce este aprobat de preşedintele ANAF și cuprinde principalele acţiuni de control
ulterior ce urmează a fi executate de structurile sale specializate, respectiv: Direcţia generală
de coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală de antifraudă fiscală şi Direcţia generală
vamală32.
Direcţia generală de coordonare inspecţie fiscală programează activitatea de control
fiscal pentru aparatul de control fiscal teritorial cu privire la: i) stabilirea, evidenţierea şi plata
integrală şi la termen a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat; ii) organizarea şi
conducerea evidenţelor contabile ale contribuabililor; iii) identificarea şi combaterea
evaziunii fiscale; iv) administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului.
31
32
Hotărârea Guvernului Nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcționarea Agenției Naționale de
Administrare Fiscală publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 30 iulie 2013
43
Direcţia generală de antifraudă fiscală, structură fară personalitate juridică din
cadrul ANAF care are ca atribuţii combaterea evaziunii fiscale şi combaterea fraudelor
economice, programarea şi executarea de verificări operativ curente, precum şi acţiuni
inopinate nu sunt înscrise decât generic în programul de activitate.
La nivelul entităţilor economice, programul de desfăşurare a controlului financiar
propriu se întocmeşte pentru toate formele de control, preventiv şi de gestiune şi cuprinde
principalele obiective generale pe care şi le propune conducerea administrativă să fie realizate
pe parcursul unei perioade determinate de timp, de obicei un an.
2. Etapa pregătirii acţiunilor de control financiar contabil presupune parcurgerea

următoarelor activități:
 Stabilirea temelor controlului;
Sarcinile generale de control, stabilite prin programe, se desfăşoară pe teme generale,
iar în cadrul acestora, pe teme distincte de control financiar. Temele controlului sunt stabilite
în funcţie de necesităţile de informare a decidenților, în legătură cu starea, la un moment dat a
unor fenomene, procese sau unor activităţi economice. Aceste necesităţi de informare pot
avea caracter permanent, determinat de programele de management general şi, în cadrul
acestora, de modul de luare şi aplicare a deciziilor, sau caracter accidental determinat de unele
perturbaţii ce pot interveni în cursul desfăşurării unui proces economic şi ale căror cauze este
necesar a fi cunoscute iar efectele acestora reparate.
 Analiza generală a temelor controlului;
Analiza generală a temelor controlului este unul din momentele principale ale etapei
pregătitoare a activităţii de control prealabilă desfăşurării acesteia, în care se efectuează două
importante acţiuni de a căror realizare depinde, în mare măsură, reuşita activităţii de control,
respectiv: i) însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care reglementează
activitatea ce face obiectul acţiunii de control, este activitatea în care se realizează însuşirea,
de către controlor, a tuturor elementelor teoretice referitoare la tema dată, atât cele stabilite
prin legi cât şi cele înscrise în studii, publicaţii, recenzii sau în literatura de specialitate din
ţară sau din străinătate; ii) cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a
entităţii sau a tipului de entitate economică ce urmează a se controla.
 Stabilirea principalelor obiective ale controlului. Tematica de control
financiar.
Principalele obiective pe baza cărora se desfăşoară activitatea de control financiar
contabil se stabilesc pornind de la: i) necesităţile de informare permanentă sau accidentală la
44
diferite niveluri de conducere; ii) sarcinile rezultate din prevederile legale care
reglementează activitatea ce face obiectul controlului; iii) elementele de organizare ale
entităţii economice, subiect al verificării.
Ansamblul obiectivelor stabilite pentru fiecare temă de control formează tematica de
control. Tematica de control este un instrument practic de lucru pe baza căruia personalul
specializat îşi desfăşoară activitatea de control financiar pe baza obiectivelor stabilite prin
programul de control. Documentul este întocmit de fiecare compartiment sau subunitate ale
autorităţii care dispune şi organizează controlul financiar şi este aprobat de conducătorul legal
al acesteia.
3. Etapa efectuării controlului financiar contabil presupune parcurgerea următoarelor

activități:
 Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţii
subiectului controlat;
La nivelul unei instituţii centrale cu atribuţii de control financiar, acţiunile tematice de
verificare a unor activităţi economice se organizează astfel încât să includă entităţi economice
din segmente reprezentative din punctul de vedere al obiectivelor programate şi consemnate
în tematica de control. Excepţie de la această regulă fac acţiunile dispuse ca urmare a primirii
unor sesizări sau reclamaţii.
 Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului;
Sursele de informare necesare desfăşurării controlului financiar sunt formate din
ansamblul documentelor primare şi al evidenţelor tehnico- operative, financiare şi contabile
specifice activităţii supusă verificării, definite şi aprobate prin prevederile legale.
 Selectarea şi aplicarea procedeelor şi a tehnicilor necesare realizării
controlului;
Controlul financiar poate utiliza o multitudine de procedee şi tehnici de analiză atât
generale, aparţinând altor discipline cât şi proprii metodei, sferei şi obiectului său de
activitate. Controlul documentar şi controlul faptic sunt procedee specifice propriei maniere
de exercitare a controlului financiar contabil.
 Determinarea abaterilor şi a deficienţelor;
Activitatea de determinare a abaterilor de la prevederile legale cât şi stabilirea
deficienţelor în efectuarea unor operaţiuni şi activităţi economico-financiare trebuie să fie
guvernată de principiul prezumţiei de nevinovăţie. Stabilirea abaterilor şi a deficienţelor se
realizează prin raportarea activităţilor ce fac obiectul verificării, aşa cum au fost constatate de
45
către controlul financiar, la normele şi prevederile legale prin care acestea au fost definite şi
instituţionalizate.
 Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate.
Răspunderea contravenţională se poate stabili şi aplica în timpul controlului dacă prin
săvârşirea contravenţiei nu s-a cauzat o pagubă şi nici nu există bunuri materiale ce urmează a
fi confiscate ca urmare a abaterii săvârşite, dar numai dacă organele care efectuează controlul
au această competenţă.
Răspunderea civilă definită ca raport de obligaţie în temeiul căruia cei care au păgubit
o persoană fizică sau juridică sunt obligaţi să repare prejudiciul suferit de victimă, are ca
finalitate satisfacerea intereselor patrimoniale ale celui prejudiciat printr-o faptă ilicită33.
4. Etapa întocmirii actelor de control financiar – contabil presupune parcurgerea

următoarelor activități:
 Înscrierea constatărilor în acele de control;
Principalele acte de control financiar întocmite ca urmare a constatării unor abateri de
la prevederile legale sau de la alte norme prin care activităţile verificate au fost definite şi
instituţionalizate sunt: i) Procesul-verbal de control; ii) Procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor; iii) Procesul-verbal de prelevare probe; iv) Procesul-verbal de
sigilare/desigilare; v) Raport de control; vi) Nota de constatare34.
Rezultatele activităţii de control financiar contabil se înscriu în procesele-verbale de
control, documente care, după întocmire, se semnează atât de către controlorii care au realizat
verificarea cât şi de către persoanele care au efectuat şi/sau condus activităţile consemnate în
aceste documente ca şi de cele care, prin semnătură angajează patrimonial entitatea în
procesul economic.
 Etapa valorificării constatărilor rezultate din efectuarea controlului
financiar - contabil;
Valorificarea constatărilor, în timpul controlului, se face prin disputarea de către
controlor a unor măsuri operative care să aibă ca rezultat final refacerea operaţiunilor în
conformitate cu prevederile legale prin care au fost definite şi înregistrarea acestora, în noua
formă în evidenţele tehnico-operative financiare şi contabile în scopul intrării în legalitate.
33
Oprişan C. şi colectiv, Codul civil, Ed. Ministerului Justiţiei, Bucureşti,1981
34
A.N.A.F., Ghid pentru inspecţia fiscală, disponibil la:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/inspectie_fiscala/QW24_v2_final_ghid_1.pdf
46
Valorificarea constatărilor rezultate din activitatea de control financiar contabil după
încheierea acesteia se face pentru acele abateri care, din diferite motive, nu au putut fi
reglementate pe parcursul verificării sau natura acestora nu permite acest lucru.
 Recuperarea prejudiciilor şi a altor sume datorate şi stabilirea măsurilor
de intrare în legalitate.
Recuperarea pagubelor se face prin obţinerea titlurilor executorii asupra sumelor de
încasat. Cele mai uzuale titluri executorii sunt angajamentul de plată scris, decizia de
imputare, dispoziţia judecătorească, titlul executoriu notarial etc.
47
CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA
ACTIVITĂŢII DE CONTROL FINANCIAR
3.1. Controlul financiar al statului
Cadrul general al organizării şi exercitării controlului financiar realizat de structurile

guvernamentale este aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind
organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999
privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea
şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Organizarea controlului
financiar - contabil al statului a fost stabilită prin prevederi legale distincte, atât pentru
activitatea desfăşurată în cadrul guvernamental, cât şi pentru cea desfăşurată în sfera de
activitate a legislativului.
3.2. Controlul financiar al statului din sfera de acţiune a executivului
În sfera de acţiune a executivului, activitatea de control financiar-contabil este

organizată pe structuri distincte, care funcţionează atât în cadrul Ministerului Finanţelor
Publice, ca organ central care are şi atribuţii de control financiar, cât şi în cadrul Guvernului
însuşi.
1. Corpul de Control al Primului-Ministru
Corpul de control al primului-ministru este o structură fără personalitate juridică în
subordinea primului-ministru, condusă de un secretar de stat, finanţată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.
Corpul de control al primului-ministru controlează şi urmăreşte activitatea ministerelor
şi serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea
Guvernului, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea
48
Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor naţionale, societăţilor comerciale şi instituţiilor financiar-bancare cu capital
majoritar sau integral de stat. Corpul de control al primului-ministru controlează activitatea
instituţiilor publice subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu respectarea
dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi
funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale35.
Structura organizatorică a Corpului de control al primului-ministru cuprinde36:

 Direcţia generala control, în subordinea căreia se află două direcţii: Direcţia
Control Administraţie Publică; Direcţia Control Companii de Stat;
 Direcţia juridică şi administrativă;
 Compartimentul documente clasificate;
 Cabinetul demnitarului.
Principalele atribuţii ale Corpului de Control al Primului-Ministru sunt37:

a) controlează şi urmăreşte activitatea ministerelor, agenţiilor, autorităţilor
administraţiei publice locale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice, oficiilor,
departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor şi
societăţilor naţionale, instituţiilor financiar-bancare, cu capital de stat integral sau majoritar,
precum şi dacă activitatea acestora se desfăşoară cu respectarea politicilor interne şi a
obligaţiilor impuse de lege, regulamente şi proceduri;
b) urmăreşte îmbunătăţirea modalităţilor de efectuare şi corelare a activităţilor de
control la nivel naţional pentru a se evita paralelismele şi creşterea exigenţei şi
responsabilităţii în actul de control;
c) acordă sprijin şi colaborează cu celelalte entităţi care desfăşoară activităţi de control
prin desfăşurarea de acţiuni comune, prin verificarea modului în care la nivelul entităţilor
vizate a crescut funcţia preventivă a controlului fiscal-bugetar şi a celui privind raporturile de
muncă, pentru a se diminua economia necontabilizată şi munca la negru;
35
Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al
Guvernului
36
Regulament de organizare şi funcţionare a Corpului de control al Primului-Ministru, disponibil la:
http://control.gov.ro/web/wp-content/uploads/2016/03/ROF_CCPM.pdf
37
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din
cadrul aparatului de lucru al Guvernului
49
d) verifică modul în care fiecare entitate vizată primeşte, expediază, înregistrează şi
arhivează documentaţia, modul în care se respectă formalităţile legale adecvate şi dacă
operaţiunile sunt consemnate şi transpuse veridic în documente şi acte, pentru a se asigura
continuitatea activităţii;
e) analizează abaterile de la proceduri, circumstanţele şi modul în care au fost
gestionate acţiunile, în vederea desprinderii unor concluzii de bună practică pentru viitor, sens
în care va iniţia acţiuni de formalizare şi propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei;
f) verifică modul în care s-a exercitat de către prefect controlul de legalitate asupra
actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale;
g) analizează şi verifică sesizările primite de primul-ministru şi Secretariatul General
al Guvernului privind încălcări ale legii, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
h) monitorizează şi controlează modul în care se elaborează şi se asigură transparenţa
raportărilor periodice prezentate, conform reglementarilor legale în vigoare, de către
autorităţile administraţiei publice centrale, de instituţii şi entităţi publice centrale şi servicii
deconcentrate;
i) exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în
cadrul aparatului de lucru al Guvernului, la solicitare, în ministere, în celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi la regiile autonome, companiile şi
societăţile naţionale sau la societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat;
j) verifică eficienţa şi transparenţa activităţii administraţiei publice locale;
k) exercită controlul asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale,
stabilit prin sarcină încredinţată de Guvern sau dispus de primul-ministru;
l) urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului;
m) coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control a
prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita personalului cu
atribuţii de control la nivelul administraţiei publice centrale;
n) propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi a încălcărilor legilor în
vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după
caz, ministerelor de resort, şi transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire
penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile şi răspunderea penală, dacă
este cazul.
50
2. Ministerul Finanţelor Publice
Ministerul Finanțelor Publice se organizează şi funcționează ca organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică
strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.
Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice:
A. Agenția Națională de Administrare Fiscală;
B. Agenția Națională pentru Achiziții Publice;
C. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate.
A. Agenția Națională de Administrare Fiscală

Este structurată astfel38:
 Direcţia Generală Antifraudă fiscală39:
a) Direcţia de combatere a fraudelor;
b) Direcţia coordonare cazuri speciale;
c) Direcţia de cooperare interinstituţională;
d) Direcţia operaţiuni intracomunitare şi tva;
e) Direcţia operaţiuni vamale, import - export şi produse accizabile;
f) Direcţia control activităţi cu risc fiscal şi intervenţie rapidă;
g) Direcţia analiză risc, selecţie şi programare;
h) Direcţia metodologii, proceduri antifraudă, sinteză şi raportări;
i) Direcţia de investigaţii fiscale;
j) Direcţia regională antifraudă (8 direcţii regionale).
 Direcţia Generală a vămilor40:
a) Direcţia supraveghere vamală;
b) Direcţia reglementări vamale.
 Direcţia Generală de Integritate;
 Ddirecţia Generală Control Venituri Persoane fizice;
 Preţuri de transffer şi procedură amiabilă;
 Direcţia Generală a Marilor Contribuabili;
 DGRFP Bucureşti;
 Unitatea de Imprimerie Rapidă;
38
www.anaf.ro
39
www.antifrauda.ro
40
www.customs.ro
51
 Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice;
 Inspecţie Fiscală.
Atribuţii generale ale Agenției Națională de Administrare Fiscală41:

 contribuie în domeniul său de activitate la implementarea programului de
guvernare şi a altor documente programatice prin elaborarea şi aplicarea de strategii de
dezvoltare pe termen mediu şi lung, generale sau sectoriale; elaborează şi implementează
strategia de dezvoltare informatică proprie şi a unităților sale subordonate, în colaborare cu
Ministerul Finanțelor Publice;
 urmăreşte realizarea unui management eficient şi coerent al administrării fiscale;
 organizează, îndrumă, coordonează şi controlează activitatea structurilor
subordonate;
 asigură managementul riscurilor interne şi externe ale organizației;
 asigură managementul resurselor umane, la nivelul Agenției;
 dezvoltă şi implementează strategii unitare de comunicare internă şi externă;
 emite puncte de vedere cu privire la proiectele de acte normative elaborate de alte
ministere şi instituții centrale, care cuprind măsuri referitoare la domeniul său de activitate;
 participă la elaborarea modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanței Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, a proiectelor de norme metodologice, precum şi a altor acte normative, care conțin
prevederi referitoare la impozite, taxe, contribuții şi alte venituri date în administrare, potrivit
legii;
 elaborează proiecte de acte administrative cu caracter normativ care conțin
prevederi referitoare la administrarea veniturilor bugetare, proceduri de administrare a
impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale şi a celorlalte venituri bugetare pentru care este
competentă, în condițiile legii;
 participă, împreună cu direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor
Publice, la elaborarea proiectelor de acte normative privind stabilirea veniturilor bugetare;
 inițiază măsuri pentru dezvoltarea şi desfăşurarea în bune condiții a relațiilor
internaționale în domeniul său de activitate;
41
52
 asigură aplicarea unitară, corectă şi nediscriminatorie a reglementărilor în
domeniul vamal şi a prevederilor legislației privind impozitele, taxele, contribuțiile sociale şi
celelalte venituri bugetare, date prin lege în competența sa, împreună cu Ministerul Finanțelor
Publice;
 aplică, prin organele abilitate, modalitățile de executare silită şi măsurile
asigurătorii, pentru a căror realizare este competentă potrivit legii; realizează, prin intermediul
direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, executarea silită a drepturilor de import
sau de export, a altor taxe şi impozite datorate statului, potrivit legii, în cadrul operațiunilor
vamale, a accesoriilor aferente acestora, a amenzilor şi a oricăror altor sume datorate
bugetului general consolidat în temeiul unor titluri executorii, precum şi, în cazurile
prevăzute de lege, a creanțelor stabilite într‐un alt stat membru al Uniunii Europene, potrivit
competențelor legale;
 defineşte, dezvoltă, implementează, furnizează şi operează servicii specifice
pentru contribuabili;
 asigură punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale în domeniul de
competență al Ministerului Finanțelor Publice;
 efectuează controlul privind respectarea legalității, atât la nivelul aparatului
propriu, cât şi la nivelul structurilor subordonate, în scopul constatării unor eventuale abateri
de la legalitate şi al luării de măsuri pentru repararea prejudiciului produs, după caz;
 asigură asistență pentru recuperarea în România de la persoane fizice şi persoane
juridice a creanțelor bugetare stabilite prin titluri de creanță într‐un alt stat, precum şi
recuperarea de către alt stat de la persoane fizice şi persoane juridice a creanțelor bugetare
stabilite în România, potrivit atribuțiilor stabilite prin lege şi tratatelor la care România este
parte;
 ia măsuri, potrivit atribuțiilor stabilite de lege, pentru prevenirea, constatarea şi
sancționarea faptelor ce constituie contravenții; sesizează organele de urmărire penală în cazul
faptelor constatate prin personalul propriu ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei
infracțiuni, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
 promovează integritatea în exercitarea demnităților şi funcțiilor publice la nivelul
Agenției şi întreprinde măsurile de prevenire şi combatere a corupției;
 exercită controlul financiar de gestiune şi controlul financiar preventiv propriu
privind constituirea şi utilizarea legală şi eficientă a fondurilor publice;
 propune soluții de reformă în domeniul administrării fiscale şi vamale şi
implementează proiecte cu finanțare internă şi/sau externă pentru domeniul său de activitate;
53
 monitorizează acquis‐ul comunitar şi bunele practici în domeniul administrării
fiscale şi vamale şi formulează propuneri sau, după caz, implementează măsuri administrative
care decurg din acestea;
 colaborează, pe bază de protocol, cu autoritățile şi instituțiile publice sau orice alte
entități cu atribuții în aplicarea legii ori interesate de realizarea politicii de administrare fiscală
şi vamală;
 gestionează informațiile cu privire la colectarea datoriei vamale; asigură datele şi
prelucrările acestora pentru raportări statistice, inclusiv pentru statistică vamală şi statistică
publică comerț exterior EXTRASTAT;
 soluționează contestațiile şi plângerile prealabile formulate împotriva actelor
emise în exercitarea atribuțiilor;
 elaborează politici, proceduri şi norme metodologice în domeniul său de
activitate, pentru structurile proprii, precum şi pentru cele subordonate;
 elaborează studii, analize şi proiecte de acte normative privind organizarea
activității proprii;
 culege, verifică, prelucrează şi arhivează date şi informații fiscale necesare
desfăşurării activității sale; constituie baze proprii de date relevante şi gestionează colaborarea
cu autoritățile naționale competente privind informațiile deținute, în condițiile legii;
 defineşte nivelul de securitate al informațiilor proprii;
 aplică împreună cu structurile subordonate, conform competențelor stabilite de
lege, legislația în domeniul: trezorerie şi contabilitate publică, ajutor de stat, practici neloiale
şi prețuri reglementate, verificare a achizițiilor publice, inspecție economico‐financiară;
 elaborează, implementează, menține şi dezvoltă sistemul informatic în domeniile
sale de activitate; asigură funcționarea sistemului informatic integrat vamal, cu respectarea
obligațiilor referitoare la dezvoltarea şi implementarea sistemelor IT care au ca bază legală
Decizia vama‐electronică CE) nr. 0/2008 şi alte reglementări comunitare şi naționale, precum
şi a termenelor prevăzute în Planul strategic multianual (MASP) al DGTAXUD;
 reprezintă statul în fața instanțelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de
drepturi şi obligații privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte
raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, direct sau prin direcțiile generale regionale
ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise; renunțarea la calea de atac, în litigiile
care au legătură cu raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi cu orice alte raporturi
juridice rezultate din activitatea Agenției, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al
preşedintelui Agenției;
54
 reprezintă Ministerul Finanțelor Publice ca subiect de drepturi şi obligații în
raporturile juridice litigioase sau în legătură cu acestea, în care Ministerul Finanțelor Publice
participă nemijlocit în nume propriu, sau ca reprezentant al statului, în baza mandatului
acordat;
 organizează programe de perfecționare profesională a personalului din cadrul
Agenției la nivel central şi la nivelul structurilor subordonate, inclusiv cu sprijinul Şcolii de
Finanțe Publice şi Vamă şi al altor organisme specializate în acest domeniu;
 organizează şi asigură gestionarea patrimoniului, inclusiv alocarea, mişcarea,
evidența şi controlul echipamentelor din dotare;
 elaborează, fundamentează şi avizează, după caz, proiectul bugetului de cheltuieli
al Agenției, pentru aparatul propriu, structurile subordonate, precum şi programul de
investiții, pe care le transmite Ministerului Finanțelor Publice în vederea cuprinderii în
bugetul centralizat al acestuia; elaborează şi fundamentează temeinic proiectul programului de
achiziții, bunuri şi servicii pentru asigurarea sustenabilității componentei tehnice a Sistemului
integrat de securitate a frontierei de stat, precum şi proiectul de program de investiții aferent
acestuia;
 aprobă bugetul de cheltuieli pentru aparatul propriu şi structurile subordonate
conform bugetului de cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite în cadrul fiecărui
exercițiu bugetar şi repartizează creditele bugetare deschise de Ministerul Finanțelor Publice
fiecărui ordonator terțiar de credite;
 inițiază şi derulează, în condițiile legii, achizițiile publice pentru bunuri, servicii şi
lucrări aferente activităților proprii; poate derula proceduri de achiziție publică prin
participarea la o asociere de autorități contractante;
 deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite
în cadrul fiecărui exercițiu bugetar şi aprobă bugetul;
 poate participa cu specialişti proprii în programe naționale şi internaționale de
cercetare şi dezvoltare de tehnologii inovatoare în domeniile sale de activitate;
 asigură cooperarea administrativă, inclusiv schimbul de informații, cu alte
instituții din țară şi cu administrațiile fiscale şi vamale ale altor state, cu privire la obiectul său
de activitate, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, după caz;
 asigură aplicarea prevederilor cu caracter fiscal şi vamal din tratatele
internaționale la care România este parte;
 încheie tratate la nivel departamental şi convenții cu administrații fiscale şi vamale
din alte state, cu organizații internaționale sau cu alte entități, în domeniul său de activitate;
55
 acordă sau primeşte asistență tehnică în domeniul său de activitate şi derulează
proiecte şi activități de cooperare cu administrații fiscale şi vamale din alte state sau cu
organizații internaționale sau alte entități;
 participă, prin reprezentanți, la evenimente organizate de către alte administrații
fiscale şi vamale, organizații internaționale sau alte entități ori în colaborare cu acestea, în
domeniul său de activitate;
 participă în numele Ministerului Finanțelor Publice la activitățile Organizației
Intraeuropene a Administrațiilor Fiscale;
 reprezintă România în cadrul Organizației Mondiale a Vămilor prin intermediul
Direcției generale a vămilor;
 asigură legătura operativă pe probleme fiscale sau vamale prin reprezentanți
permanenți la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană sau în
cadrul altor organizații internaționale, potrivit competențelor Agenției.
Atribuţii în domeniul fiscal ale Agenției Națională de Administrare Fiscală42:

 stabileşte prin ordin al preşedintelui competența teritorială, alta decât cea
reglementată prin alte acte normative, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor
şi altor venituri administrate potrivit legii;
 asigură înregistrarea contribuabililor, gestionarea registrului contribuabililor, a
dosarului fiscal al contribuabililor şi a cazierului fiscal, precum şi a altor evidențe, prin
structuri proprii şi subordonate;
 organizează şi administrează evidența impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale şi
a altor venituri bugetare, potrivit legii, declarate şi plătite de către contribuabili;
 elaborează şi aplică procedurile privind evidența analitică pe plătitori şi stingere a
creanțelor prin plata voluntară;
 organizează activitatea de recuperare a creanțelor fiscale restante prin aplicarea
măsurilor de executare silită;
 efectuează inspecția fiscală şi verificarea fiscală şi emite acte administrative
fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală;
 organizează activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit
legii, în proprietatea privată a statului, precum şi a bunurilor sechestrate în cadrul procedurii
de executare silită, potrivit legii;
42
56
 introduce şi promovează metode de înregistrare fiscală, declarare şi plată a
impozitelor, taxelor şi contribuțiilor, bazate pe utilizarea tehnologiei informației şi în
susținerea cerințelor contribuabililor;
 acordă, la cererea temeinic justificată a contribuabililor, înlesniri la plata
obligațiilor fiscale restante, în condițiile legii;
 organizează activitatea de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale
Mobiliare a creanțelor fiscale ale contribuabililor pentru care s‐au emis titluri executorii;
 urmăreşte încurajarea conformării voluntare a contribuabililor prin modernizarea
şi furnizarea de servicii menite să le faciliteze îndeplinirea obligațiilor fiscale;
 aplică măsurile prevăzute de lege în cazul neconformării contribuabililor în
îndeplinirea obligațiilor de înregistrare fiscală, declarative şi de plată;
 constată şi sancționează faptele care constituie contravenții potrivit
reglementărilor în vigoare şi reține, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul
contravenției, pentru care legea prevede o astfel de sancțiune;
 deține, administrează, analizează şi evaluează informațiile fiscale şi vamale şi
acționează, în condițiile legii, pentru obținerea de informații relevante pentru Agenție, din
diverse surse, în vederea identificării atât a unor potențiale riscuri, cât şi a contribuabililor
care prezintă risc ridicat din punctul de vedere al administrării fiscale şi vamale;
 stabileşte categoriile de impozite, taxe, contribuții şi alte venituri date în
administrarea sa, care se plătesc în contul unic, precum şi metodologia de distribuire şi
stingere a acestora;
 organizează activitatea de monitorizare a colectării creanțelor bugetare prin
aplicarea măsurilor prevăzute de legislația fiscală în vigoare, precum şi a proceselor derulate,
potrivit procedurilor aprobate, de către structurile subordonate;
 elaborează şi aplică metodologii de gestiune a arieratelor bugetare şi
monitorizează recuperarea acestora;
 elaborează şi aplică procedurile de impunere pentru persoanele juridice şi
persoanele fizice, conform dispozițiilor legale;
 elaborează şi aplică procedurile privind plata voluntară şi stabilirea mijloacelor de
plată, împreună cu direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
 elaborează şi aplică, prin organele abilitate, proceduri privind alte modalități de
stingere a obligațiilor bugetare pentru care este competentă;
 participă la estimarea veniturilor bugetare pe care le administrează şi face
propuneri privind nivelul veniturilor ce pot fi colectate de la contribuabili, pe baza datelor
57
proprii, a indicatorilor macroeconomici, a politicii fiscale şi a legislației în vigoare privind
impozitele, taxele, contribuțiile sociale şi alte venituri bugetare;
 repartizează la nivel teritorial programul de încasări şi analizează permanent
modul de realizare a veniturilor bugetare pentru care are competențe legale de administrare;
 elaborează modelul şi conținutul formularelor utilizate pentru administrarea
fiscală, precum şi instrucțiunile de completare a acestora;
 asigură, potrivit legii, tipărirea formularelor care sunt utilizate în domeniul său de
activitate;
 elaborează procedura pentru prețurile de transfer, în cazul tranzacțiilor efectuate
între persoane afiliate, şi emite actele administrative referitoare la soluția fiscală individuală
anticipată şi acordul de preț în avans;
 îndrumă contribuabilii în aplicarea legislației fiscale şi procedural‐fiscale, precum
şi a prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri, pe baza coordonării metodologice
a Ministerului Finanțelor Publice;
 asigură îndrumarea organelor fiscale teritoriale pentru aplicarea unitară, corectă şi
nediscriminatorie a prevederilor legislației fiscale privind impozitele, taxele, contribuțiile
sociale şi celelalte venituri bugetare în vederea aplicării unui tratament echitabil tuturor
contribuabililor;
 elaborează norme metodologice şi proceduri privind competențele de exercitare,
condițiile şi modalitățile de efectuare şi suspendare a inspecției fiscale şi a verificărilor fiscale
la persoane fizice;
 asigură aplicarea politicii fiscale în domeniul impozitelor, taxelor şi contribuțiilor
sociale;
 organizează activitatea privind publicarea pe pagina de internet a Agenției
Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile legii, a contribuabililor care înregistrează
obligații bugetare restante, precum şi a altor registre publice prevăzute de lege;
 furnizează structurilor specializate ale Ministerului Finanțelor Publice informațiile
necesare fundamentării calculului contribuției României la bugetul Uniunii Europene;
 desemnează, în condițiile legii, administratorul judiciar/lichidatorul şi verifică
activitatea acestuia, în situația în care Agenția sau unitățile sale subordonate dețin cel puțin
50% din valoarea totală a creanțelor debitorilor împotriva cărora s‐a deschis procedura
insolvenței;
 înscrie, prin direcțiile de specialitate din aparatul propriu şi prin structurile din
cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, cu atribuții de administrare a
58
veniturilor bugetare, creanțele bugetare administrate de aceasta, la registrele de publicitate
mobiliară şi imobiliară, în condițiile legii;
 organizează activitatea de recuperare a creanțelor restante provenite din
colaborare interstatală şi de asistență pentru recuperarea în România a creanțelor stabilite într‐
un alt stat, precum şi pentru recuperarea într‐un alt stat a creanțelor stabilite în România.
Atribuţii în domeniul vamal ale Agenției Națională de Administrare Fiscală43:

 aplică reglementările vamale, precum şi alte dispoziții referitoare la mărfurile
aflate sub supraveghere vamală sau supuse controlului vamal;
 aplică, în domeniul său de competență, prevederile Legii nr. 86/2006 privind
Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale altor acte
normative de aplicare a acesteia;
 urmăreşte şi supraveghează, potrivit legii, respectarea reglementărilor vamale pe
întregul teritoriu al țării şi exercită controlul specific;
 aplică prevederile Tarifului vamal şi ale altor acte normative referitoare la acesta;
 urmăreşte aplicarea corectă a regulilor generale de interpretare a nomenclaturii
Sistemului armonizat şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor
normative referitoare la drepturile vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la importul
de mărfuri;
 aplică prevederile legale privind originea preferențială şi nepreferențială a
mărfurilor şi elaborează metodologii pentru aplicarea regulilor de origine preferențială
cuprinse în protocoalele de reguli de origine la acordurile încheiate de Uniunea Europeană;
 aplică dispozițiile privind gestionarea contingentelor tarifare stabilite de Comisia
Europeană pe teritoriul național; aplică şi gestionează în mod integrat măsurile netarifare
stabilite la nivel comunitar, precum şi cele cu caracter național stabilite de alte instituții
potrivit competențelor legale; asigură aplicarea măsurilor ce revin pe plan național în
exercitarea politicii agricole comune, în domeniul său de competență;
 administrează şi gestionează, în cooperare cu autoritățile vamale ale statelor
membre ale Uniunii Europene, aranjamentele administrative privind sistemul contingentelor
tarifare comunitare;
 îndeplineşte atribuțiile legate de realizarea controalelor Fondului European de
Garantare Agricolă, delegate de Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, în calitate
43
59
de organism responsabil în plan național de derularea şi gestionarea fondurilor europene
pentru agricultură;
 raportează Comisiei Europene cazurile de fraudă şi iregularități privind drepturile
vamale mai mari de 10.000 euro;
 încasează şi contabilizează resursele proprii tradiționale, respectiv taxe vamale,
contribuții agricole, taxe antidumping, ale bugetului comunitar;
 asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din acordurile, convențiile şi
tratatele internaționale la care România este parte;
 asigură aplicarea în domeniul vamal a legislației naționale şi comunitare;
 elaborează şi adoptă norme tehnice de aplicare a prevederilor Regulamentului
vamal;
 participă împreună cu alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal;
 elaborează propuneri privind sistematizarea legislației vamale;
 exercită activitatea de control ulterior şi orice altă formă de control specific în
legătură cu aplicarea şi respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vamal;
 urmăreşte respectarea de către persoanele fizice şi juridice a reglementărilor
vamale în domeniul protejării drepturilor de proprietate intelectuală;
 exercită supravegherea şi controlul vamal în domeniul traficului ilicit de droguri,
precursori, plante, substanțe şi preparate stupefiante şi psihotrope, produse cu regim special,
respectiv produse strategice, cu dublă utilizare, arme, muniții, substanțe chimice periculoase,
produse care afectează stratul de ozon, produse radioactive, biologice, nucleare, organisme
modificate genetic, deşeuri etc., al traficului ilicit cu bunuri culturale mobile, cu specii
sălbatice de floră şi faună, cu metale prețioase, aliaje ale acestora şi pietre prețioase, al
traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea şi siguranța consumatorului, respectiv în
domeniul bunurilor prohibite şi restricționate de reglementările vamale;
 asigură aplicarea prevederilor comunitare în domeniul controlului mişcării de
numerar la frontiera comunitară a României;
 verifică modul de declarare de către titularul operațiunii vamale sau de către
reprezentantul său a drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate reprezentând
impozite şi taxe care, potrivit legii, sunt în atribuția autorității vamale;
 încasează şi virează aceste drepturi; stabileşte, prin controlul ulterior al
declarațiilor, diferențele şi asigură încasarea sau, după caz, rambursarea ori remiterea
60
acestora; aplică formele şi instrumentele de plată şi de garantare a drepturilor de import şi a
altor impozite şi taxe aflate în competența sa;
 opreşte şi controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import,
export, aflate sub supraveghere vamală sau fiscală, precum şi bagajele însoțite ori neînsoțite
ale călătorilor care trec frontiera de stat a României şi verifică legalitatea şi regimul vamal sau
fiscal al acestora, potrivit reglementărilor vamale sau fiscale în vigoare;
 verifică, potrivit reglementărilor vamale în vigoare, pe timp de zi şi de noapte,
clădiri, depozite, terenuri şi alte obiective şi poate preleva, în condițiile legii, probe pe care le
analizează în laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării şi expertizării mărfurilor
supuse vămuirii;
 efectuează investigații, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor legale
în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a legislației vamale de către
persoane fizice şi juridice;
 verifică registre şi alte forme de evidență şi are dreptul de a cere oricărei persoane
fizice sau juridice să prezinte, fără plată, documentația şi informațiile privind operațiunile
vamale;
 utilizează sistemul informatic integrat vamal în exercitarea atribuțiilor în
domeniul vamal;
 asigură organizarea şi funcționarea unității nucleare, formată din totalitatea
aparatelor, instalațiilor, sistemelor şi echipamentelor emițătoare de radiații ionizante şi a
personalului specializat şi autorizat să opereze echipamentele unității nucleare şi întocmeşte
documentațiile de obținere şi modificare a autorizațiilor de utilizare, deținere, transfer,
dezafectare, import pentru dotarea existentă şi cea ulterioară, emite instrucțiuni specifice de
utilizare a aparatelor, echipamentelor şi instalațiilor radiologice, întocmeşte rapoarte periodice
privind utilizarea aparaturii din dotare, pregătirea personalului, asigurarea subunităților cu
personal operator, metode de contrabandă şi propuneri de contracarare a fenomenului
infracțional transfrontalier şi de optimizare a activității;
 asigură, în condițiile legii, operarea în domeniul specific de activitate şi
sustenabilitatea componentei tehnice a Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat,
parte a subsistemelor‐ suport de control, informatic şi logistic ‐ Filtrul III, formată din
totalitatea aparatelor, echipamentelor, instalațiilor de control emițătoare de radiații ionizante
şi sisteme complementare de control din dotareintegrate, prin aplicații software dedicate,
pentru realizarea bazelor de date relevante;
61
 verifică, prelucrează, arhivează informațiile culese din bazele proprii de date
relevante şi gestionează colaborarea, în acest segment de activitate, cu autoritățile naționale
competente în condițiile legii;
 asigură, conform competențelor prevăzute de acte normative comunitare şi
naționale, implementarea Strategiei naționale de aderare la spațiul Schengen şi a măsurilor ce
îi revin din Planul de acțiune Schengen, precum şi implementarea Strategiei naționale de
management integrat al frontierei de stat a României şi a măsurilor ce îi revin atât din Planul
de acțiune Schengen, cât şi din Planul multianual de investiții;
 adoptă măsurile necesare pentru asigurarea aplicării prevederilor Convenției
privind utilizarea tehnologiei informațiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie
1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (JO C 316 din 27 noiembrie
1995, p. 34), ale Convenției cu privire la asistența reciprocă şi cooperarea între administrațiile
vamale, încheiată la 18 decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (JO C 24 din 23 ianuarie 1998, p. 2) şi ale Deciziei vama‐ electronică (CE) nr.
70/2008;
 acționează pentru îndeplinirea programelor privind integrarea vamală europeană;
 cooperează cu autoritățile vamale ale altor state, precum şi cu organismele
internaționale de specialitate, în vederea prevenirii, cercetării şi combaterii fraudelor vamale;
 asigură reprezentarea României la reuniunile interne şi internaționale în domeniul
vamal sau al produselor accizabile, conform competențelor;
 întreprinde măsurile legale privind verificarea, autorizarea şi supravegherea
producției, deținerii, importului şi circulației produselor accizabile, conform legislației în
vigoare;
 elaborează procedurile referitoare la producția şi circulația produselor accizabile
în regim suspensiv;
 organizează şi efectuează controlul respectării prevederilor legale privind
supravegherea mişcării produselor accizabile pe teritoriul național;
 îndeplineşte atribuțiile prevăzute de reglementările fiscale privind urmărirea
documentelor administrative electronice, întocmite în cazul deplasării produselor accizabile în
regim suspensiv;
 asigură cooperarea administrativă în domeniul accizelor, în conformitate cu
dispozițiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 389/2012 privind cooperarea administrativă
în domeniul accizelor;
62
 îndeplineşte atribuțiile şi sarcinile prevăzute de lege în domeniul autorizării,
atestării, avizării persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activități de producție,
îmbuteliere, ambalare, primire, deținere, depozitare şi/sau expediere, comercializare, utilizare
finală a produselor accizabile.
Atribuţii în domeniul prevenirii, descoperirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a

fraudei fiscale şi vamale:ale Agenției Națională de Administrare Fiscală44:
a) atribuții în domeniul prevenirii şi descoperirii evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi
fraudei vamale:
 acționează atât în vederea prevenirii sustragerii de la plată a sumelor datorate
bugetelor administrate de Agenție, cât şi pentru prevenirea şi descoperirea evaziunii fiscale şi
a fraudelor fiscale şi vamale;
 cooperează cu instituțiile cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor
internaționale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, precum şi cu
organismele de luptă împotriva fraudelor din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes
comun;
 verifică respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor pe
drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor
vamale, antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se desfăşoară o asemenea
activitate;
 verifică legalitatea activităților desfăşurate, existența şi autenticitatea
documentelor justificative în activitățile de producție şi prestări de servicii ori pe timpul
transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi aplică sigilii pentru asigurarea
integrității bunurilor;
 constituie şi utilizează baze de date necesare pentru prevenirea şi descoperirea
infracțiunilor economico‐financiare şi a altor fapte ilicite în domeniul fiscal şi vamal;
 efectuează investigații, supravegheri şi verificări fiscale şi vamale necesare
prevenirii şi descoperirii faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală, inclusiv în
cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a legislației specifice;
 solicită, în condițiile legii, date sau, după caz, documente, de la orice entitate
privată şi/sau publică, în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu privire la
44
63
săvârşirea unor fapte care contravin legislației în vigoare în domeniul financiar fiscal şi
vamal;
 constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în
domeniul evaziunii fiscale, stabileşte implicațiile fiscale ale acestora şi dispune, în condițiile
Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca
debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă, să îşi înstrăineze ori să îşi risipească
patrimoniul;
 legitimează şi stabileşte identitatea administratorilor unităților controlate, precum
şi a oricăror persoane implicate în săvârşirea faptelor de evaziune şi fraudă fiscală şi vamală
constatate şi solicită acestora explicații scrise, după caz;
 reține documente, în condițiile Codului de procedură fiscală, solicită copii
certificate de pe documentele originale, prelevează probe, eşantioane, mostre şi alte asemenea
specimene, solicită efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizării actului de control;
 exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea şi descoperirea oricăror
acte şi fapte din domeniul economico‐financiar, fiscal şi vamal, care au ca efect evaziunea şi
frauda fiscală şi vamală;
 efectuează, în condițiile legii, controale în vederea identificării evaziunii şi fraudei
fiscale şi vamale la toate categoriile de contribuabili, indiferent de domiciliul fiscal, mărimea
şi forma de organizare, precum şi în orice loc, indiferent de forma sub care se desfăşoară
activități economice, generatoare de venituri;
 participă, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale
altor ministere şi instituții specializate, la acțiuni de depistare şi sancționare a activităților
ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală şi vamală;
 încheie, ca urmare a controalelor efectuate, acte de control pentru stabilirea stării
de fapt fiscale, pentru constatarea şi sancționarea contravențiilor, precum şi pentru constatarea
împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală sesizând, după caz,
organele de urmărire penală;
 opreşte şi controlează, în condițiile legii, mijloacele de transport încărcate sau
susceptibile a fi încărcate cu produse accizabile aflate în mişcare națională, intracomunitară şi
internațională, verifică îndeplinirea condițiilor legale cu privire la circulația produselor
accizabile, verifică, în condițiile legii, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri,
sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condițiile legii, probe pe care le analizează în
laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării produselor accizabile;
64
 constată şi sancționează faptele care constituie contravenții potrivit
reglementărilor în vigoare referitoare la regimul produselor accizabile şi reține, în vederea
confiscării, mărfurile care fac obiectul contravenției, pentru care legea prevede o astfel de
sancțiune; efectuează, în condițiile Codului de procedură fiscală, controale în toate spațiile în
care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii în vederea prevenirii,
descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte care sunt interzise de actele normative în
vigoare;
 constată contravențiile şi aplică sancțiunile corespunzătoare, potrivit
competențelor prevăzute de lege;
 dispune măsuri, în condițiile legislației fiscale, cu privire la confiscarea, în
condițiile legii, a bunurilor a căror fabricație, depozitare, transport sau desfacere este ilicită,
precum şi a veniturilor realizate din activități comerciale sau prestări de servicii nelegale şi
ridică documentele financiar‐contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea
contravențiilor sau, după caz, a infracțiunilor;
b) atribuții în domeniul combaterii actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă

fiscală şi fraudă vamală:
 acordă, prin intermediul Direcției de combatere a fraudelor, suport tehnic de
specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni
economico‐financiare;
 efectuează, prin intermediul Direcției de combatere a fraudelor, din dispoziția
procurorului: i) constatări tehnico‐ştiințifice care constituie mijloace de probă, în condițiile
legii; ii) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; iii) orice alte verificări
în materie fiscală dispuse de procuror.
Inspectorii antifraudă, cu excepția celor din cadrul Direcției de combatere a fraudelor,
execută:
a) operațiuni de control curent;
b) operațiuni de control tematic.
Controlul curent se execută operativ şi inopinat, pe baza legitimației de control, a
insignei şi a ordinului de serviciu permanent.
Controlul tematic se execută de către inspectorii antifraudă în baza legitimației de
control, a insignei şi a ordinului de control tematic prin care se stabilesc obiectivele de
verificat, entitățile supuse controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, durata
65
şi momentul declanşării controlului. La orice acțiune participă minimum 2 inspectori
antifraudă.
Inspecţia fiscală45
Inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi

conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în
legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor
legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a
situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale. Inspecţia
fiscală se exercită asupra oricăror persoane şi entităţi, indiferent de forma lor de organizare, la
contribuabili, cât şi la plătitori, adică acelei persoane care, în numele contribuabilului, are
obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe
şi contribuţii sociale. De asemenea, plătitor este considerat şi sediul secundar obligat să se
înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor.
În scopul efectuării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală procedează la:
 examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
 verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa
contabilă şi fiscală a contribuabilului;
 analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor
fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse şi, după caz, a descoperirii de elemente noi
relevante pentru aplicarea legislaţiei fiscale;
 verificarea, constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor rezultând din
activitatea contribuabilului/ plătitorului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea
şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor
prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
 verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri
impozabile ori unde se află bunurile impozabile;
 solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentantul legal al
contribuabilului/plătitorului sau împuternicitul acestuia ori de câte ori acestea sunt necesare în
timpul inspecţiei fiscale, pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor;
45
A.N.A.F., Ghid pentru inspecţia fiscală, disponibil la:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/inspectie_fiscala/QW24_v2_final_ghid_1.pdf
66
 informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a
împuternicitului acestuia, după caz, cu privire la constatările inspecţiei fiscale, precum şi
discutarea acestora;
 stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus,
după caz, faţă de obligaţia fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor şi/sau
stabilită, după caz, de organul fiscal;
 sancţionarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislaţiei fiscale şi
contabile constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la
prevederile legislaţiei fiscale şi contabile;
 aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
contribuabilului/plătitorului.
Formele inspecţiei fiscale sunt:

1. Inspecţia fiscală generală - reprezintă activitatea de verificare a modului de
îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi
contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată.
2. Inspecţia fiscală parţială - reprezintă activitatea de verificare a modului de
îndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de
legislaţia fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp
determinată.
3. Inspecția prin sondaj - constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor
impozabile, documentelor și operațiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul,
de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale.
4. Inspecția exhaustivă - constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor
impozabile, precum și a documentelor și operațiunilor semnificative, care stau la baza
modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale.
5. Inspecția electronică - constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor
acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare
asistate de instrumente informatice specializate.
Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a
stabili creanţe fiscale. Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecţiei fiscale se efectuează
de organul fiscal în funcţie de riscul fiscal identificat. Inspecţia fiscală se poate extinde şi
asupra celorlalte perioade fiscale neverificate în cadrul termenului de prescripţie a dreptului
de a stabili creanţe fiscale.
67
În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu
sumă negativă de TVA, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele
fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei.
În situaţia în care se constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori
stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au desfăşurat în afara perioadei
prevăzute mai sus, inspecţia fiscală se extinde corespunzător, cu respectarea termenelor
prevazute de lege.
Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organul de inspecţie fiscală, în
funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de: 180 de zile pentru contribuabilii
mari, precum şi pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime;
90 de zile pentru contribuabilii mijlocii; 45 de zile pentru ceilalţi contribuabili.
În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul
perioadei prevăzute mai sus, inspecţia fiscală încetează, fără a se emite Raport de inspecţie
fiscală şi Decizie de impunere sau Decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz,
organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior
celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi
obligaţii fiscale, cu respectarea termenului de prescripţie.
Prin dispoziţiile care guvernează desfăşurarea activităţii de inspecţie fiscală cuprinse
în Codul de procedură fiscală, principalele procese ale efectuării inspecţiei fiscale fiscal sunt:
1. Pregătirea inspecţiei fiscale presupune parcurgerea următoarelor operaţiuni:

 selectarea contribuabililor/plătitorilor - analiza de risc;
 elaborarea programelor anuale, trimestriale şi lunare de inspecţie fiscală;
 stabilirea echipei de inspecţie fiscală - ordinul de serviciu;
 analiza documentară a dosarului fiscal;
 delegarea de competenţă.
2. Efectuarea inspecţiei fiscale presupune parcurgerea următoarelor operaţiuni:

 întocmirea şi comunicarea avizului de inspecţie fiscală;
 amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale;
 stabilirea locului de desfăşurare a inspecţiei fiscale;
 obiective în acţiunea de inspecţie fiscală;
 verificarea evidenţelor fiscale şi contabile;
 alte documente întocmite cu ocazia inspecţiei fiscale/ controlului inopinat;
68
 măsuri asiguratorii;
 întocmirea situaţiei privind termenul scadent al obligaţiilor fiscale principale
stabilite suplimentar;
 stabilirea bazei de impozitare prin estimare;
 discuţia finală;
 refacerea inspecţiei fiscale;
 reverificarea.
3. Valorificarea inspecţiei fiscale presupune parcurgerea următoarelor operaţiuni:

 comunicarea actelor administrative fiscale contribuabilului/plătitorului;
 comunicarea actelor administrative fiscale organului fiscal competent pentru
administrare;
 comunicarea actelor administrative fiscale către alte instituţii;
 contestaţia formulată împotriva actelor fiscale;
 introducere date în aplicaţiile informatice ale A.N.A.F.;
 îndreptarea erorilor materiale din actele administrativ fiscale;
 feedback rezultate analiză de risc.
Pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul are următoarele

drepturi:
1. Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală - înaintea
desfăşurării inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul va fi înştiinţat despre această acţiune
printr-un Aviz de inspecţie fiscală, care va fi transmis, în scris, de organul fiscal.
2. Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale
aflate în cadrul termenului de prescripţie - organul de inspecţie fiscală poate verifica
situaţia contribuabilului/plătitorului în cadrul termenului de prescripţie. Termenul de
prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale este de 5 ani, cu excepţia
cazului când legea dispune altfel şi începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui
pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
3. Dreptul de a solicita amânarea începerii inspecţiei fiscale -
contribuabilul/plătitorul poate solicita o singură dată, amânarea datei de începere a inspecţiei
fiscale, pentru motive justificate. În acest caz se va comunica contribuabilului/plătitorului data
la care a fost reprogramată inspecţia fiscală.
69
4. Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau
contribuţie socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării - inspecţia
fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie socială şi
pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării. Totuşi, conducătorul organului de
inspecţie fiscală poate decide reverificarea unor tipuri de obligaţii fiscale pentru o anumită
perioadă impozabilă, ca urmare a apariţiei unor date suplimentare necunoscute organului de
inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale, care influenţează rezultatele acesteia. În
acest caz nu se emite şi nu se comunică Aviz de inspecţie fiscală, ci Decizie de reverificare.
5. Dreptul de a solicita legitimarea organelor de inspecţie fiscală - la începerea
inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală este obligat să prezinte
contribuabilului/plătitorului legitimaţia de inspecţie fiscală şi ordinul de serviciu semnat de
conducătorul activităţii de inspecţie fiscală. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în
Registrul unic de control.
6. Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal - informaţiile pe care le
furnizează contribuabilul/plătitorul organelor de inspecţie fiscală, precum şi cele pe care
acestea le obţin pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale sunt protejate pe linia secretului fiscal.
În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la
identitatea contribuabililor/plătitorilor, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi
suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea
patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori din documente
prezentate de către contribuabil sau orice alte informaţii cunoscute de organul fiscal ca urmare
a exercitării atribuţiilor de serviciu. În acest sens, funcţionarii publici din cadrul organului
fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi să păstreze secretul
asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu
7. Dreptul de a primi dovada scrisă în cazul reţinerii unor documente de către
organele de inspecţie fiscală - în cazul în care, în timpul desfășurării inspecției fiscale, vi se
rețin, în scopul protejării, documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-
contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării
obligațiilor fiscale de către dumneavoastră, organul de inspecție fiscală trebuie să întocmească
un act în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii
respective, precum și mențiunea că aceasta a fost reținută, potrivit dispozițiilor legale, de către
organul fiscal. Dacă au fost reținute înscrisuri și alte documente, în original, acestea vă vor fi
înapoiate, organul de inspecție fiscală reținând numai copii ale înscrisurilor relevante din
punct de vedere fiscal.
70
8. Dreptul de a fi informat - pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale
contribuabilul/plătitorul va fi informat asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
9. Dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii - organul de inspecţie
fiscală va solicita informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale întâi
contribuabilului/plătitorului verificat sau de la altă persoană împuternicită de acesta. Dacă pe
timpul desfăşurării inspecţiei fiscale starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către
contribuabil/plătitor, organul de inspecţie fiscală poate solicita informaţii şi altor persoane.
Informaţiile furnizate de aceste persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care
sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
10. Dreptul de a refuza furnizarea de informaţii - soţul/soţia şi rudele ori afinii
contribuabilului/plătitorului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de
informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. De asemenea,
preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii
contabili, medicii şi psihoterapeuţii pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de
care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţilor. Aceste persoane nu pot refuza furnizarea
informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală în sarcina lor.
Totuşi, cu excepţia preoţilor, persoanele menţionate pot furniza informaţii, cu acordul
persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.
11. Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate - pe toată durata exercitării
inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul are dreptul la asistenţă de specialitate sau juridică.
12. Dreptul de a cunoaşte rezultatele inspecţiei fiscale - la încheierea inspecţiei
fiscale organul fiscal va purta o discuţie finală cu contribuabilul/plătitorul asupra constatărilor
şi consecinţelor lor fiscale. Data, ora, locul şi problematica discuţiei vor fi comunicate în timp
util. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să prezinte în scris punctul de vedere cu privire la
constatările inspecţiei fiscale. Dacă în urma inspecţiei fiscale se modifică baza de impunere a
obligaţiilor bugetare supuse inspecţiei fiscale, contribuabilului/plătitorului i se va comunica
Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală. De
asemenea, în cazul în care nu se modifică baza de impunere aferentă impozitelor, taxelor,
contribuţiilor sociale şi altor sume datorate bugetului general consolidat, supuse inspecţiei
fiscale, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului/plătitorului.
13. Dreptul de a contesta decizia de impunere emisă în urma inspecţiei fiscale - în
cazul în care contribuabilul/plătitorul este lezat de rezultatul inspecţiei fiscale, acesta are
dreptul să conteste decizia de impunere emisă de organul de inspecţie fiscală.
71
14. Dreptul ca activitatea să fie cât mai puţin afectată pe timpul desfăşurării
inspecţiei fiscale – inspecţia fiscală se efectuează în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin
activitatea curentă a contribuabilului/plătitorului şi să utilizeze eficient timpul stabilit pentru
efectuarea inspecţiei fiscale.
Pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul are următoarele

obligaţii:
1. Obligaţia de a permite accesul organului de inspecţie fiscală în incintele
contribuabilului/plătitorului - indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală,
organul de inspecţie fiscală are dreptul să inspecteze orice incintă de afaceri ale
contribuabilului/plătitorului sau orice alte incinte ori locuri în care există bunuri impozabile
sau se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, în prezenţa contribuabilului/plătitorului
ori a unei persoane desemnate de către acesta. Această obligaţie revine, de regulă, în timpul
programului normal de lucru al contribuabilului/plătitorului. Cu acordul
contribuabilului/plătitorului şi cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală,
inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru.
2. Obligaţia de a asigura un spaţiu adecvat şi logistica necesară desfăşurării
inspecţiei fiscale - inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale
contribuabilului/plătitorului şi, prin urmare, trebuie pus la dispoziţia organelor de inspecţie
fiscală un spaţiu adecvat, precum şi logistica Prin spaţiu adecvat se înţelege asigurarea unui
spaţiu în limita posibilităţilor contribuabilului/plătitorului, după caz, dotat cu necesarul minim
de birotică şi care să permită păstrarea în siguranţă a documentelor primite pentru inspecţia
fiscală sau elaborate de organele de inspecţie fiscală. În cazul în care contribuabilul/plătitorul
nu poate asigura un spaţiu corespunzător, va anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie
fiscală competent.
3. Obligaţia de a pune la dispoziţie organului de inspecţie fiscală toate
documentele care stau la baza calculării impozitelor datorate - în vederea stabilirii stării
de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia organului de
inspecţie fiscală registrele de evidenţă contabilă, documentele de afaceri şi orice alte înscrisuri
relevante pentru inspecţia fiscală.
4. Obligaţia de a colabora la desfăşurarea inspecţiei fiscale -
contribuabilul/plătitorul are obligaţia de a colabora la constatarea stărilor de fapt fiscale.
Contribuabilul/plătitorul este obligat să ofere informaţii şi să prezinte la locul de desfăşurare a
72
inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor
de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
5. Obligaţia de a conduce, a păstra şi a arhiva evidenţele contabile şi fiscale într-
un mod adecvat şi de a le păstra plătitorului, după caz - contribuabilul/plătitorul are
obligaţia de a conduce şi a păstra evidenţele contabile şi fiscale la domiciliul fiscal sau la
sediile secundare, după caz. Dacă contribuabilul/plătitorul a ţinut evidenţele contabile şi
fiscale cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate au obligaţia să
păstreze şi să prezinte şi aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora s-au generat datele arhivate
în format electronic.
6. Obligaţia de a furniza organului de inspecţie fiscală informaţiile solicitate -
contribuabilul/plătitorul sau alte persoane numite de acesta au obligaţia să furnizeze
informaţiile solicitate de organele de inspecţie fiscală. Dacă informaţiile sunt insuficiente,
atunci organul de inspecţie fiscală se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de
informaţii. Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifica natura
informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin
informaţiile furnizate.
7. Obligaţia de prezentare la sediul organului fiscal - contribuabilul/plătitorul are
obligaţia de a se prezenta la sediul organului fiscal pentru a da informaţii şi lămuriri necesare
stabilirii situaţiei fiscale reale. În cazul în care solicitarea de prezentare este făcută în scris,
aceasta va cuprinde obligatoriu: data, ora şi locul la care contribuabilul/plătitorul este obligat
să se prezinte; baza legală a solicitării; scopul solicitării; documentele pe care
contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.
8. Obligaţia de a îndeplini măsurile dispuse de organul de inspecţie fiscală -
contribuabilul/plătitorul are obligaţia de a îndeplini măsurile prevăzute în actul întocmit cu
ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi în condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
9. Obligaţia de a plăti diferenţele de impozite, taxe, contribuţii sociale, stabilite cu ocazia
inspecţiei fiscale, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora -
contribuabilul/plătitorul este obligat să plătească diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii
sociale, stabilite cu ocazia inspecţiei fiscale, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere
aferente acestora. Pentru diferenţele de impozite, taxe, contribuţii sociale şi pentru dobânzile
şi penalităţile de întârziere stabilite, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data
comunicării acestora prin decizia de impunere, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în
intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;
73
dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până
la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
B. Agenția Națională pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.)46 s-a înființat prin O.U.G.
nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Achiziţii Publice, ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului
Finanțelor Publice. A.N.A.P. are ca rol fundamental formularea la nivel de concepție,
promovarea si implementarea politicii în domeniul achizițiilor publice, stabilirea și
implementarea sistemului de verificare și control al aplicării unitare a dispozițiilor legale și
procedurale în domeniul achizițiilor publice, precum și monitorizarea funcționării eficiente a
sistemului de achiziții publice.
A.N.A.P. are următoarele atribuţii:
1. elaborează politicile şi legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, în concordanţă
cu legislaţia europeană;
2. elaborează şi asigură funcţionarea mecanismelor de cooperare interinstituţională
între actorii cu atribuţii în domeniul achiziţiilor publice, în vederea emiterii interpretărilor
oficiale cu privire la aplicarea unitară, în practică, a prevederilor legislative în acest domeniu;
3. supervizează, pe baza datelor furnizate în urma exercitării funcţiilor de
monitorizare, verificare ex-ante, control şi a indicatorilor de performanţă relevanţi, modul de
funcţionare a sistemului achiziţiilor publice, în scopul de a identifica aspectele ce afectează
derularea în condiţii de eficacitate şi eficienţă a procesului de atribuire a contractelor de
achiziţie publică de către autorităţile contractante, a contractelor sectoriale, a celor de
concesiune de lucrări publice, precum şi a celor de concesiune de servicii;
4. elaborează şi implementează mecanismul de monitorizare a rezultatelor derulării
procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, în baza informaţiilor comunicate de
autorităţile contractante;
5. prelucrează informaţiile colectate, constituie şi dezvoltă baze de date şi elaborează
statistici, sinteze şi rapoarte privind sistemul de achiziţii publice, propunând măsuri pentru
perfecţionarea şi dezvoltarea acestuia, în vederea exercitării funcţiilor de strategie,
reglementare, monitorizare, supervizare şi de stabilire şi implementare a sistemului de
verificare şi control al aplicării unitare de către autorităţile contractante a dispoziţiilor legale şi
46
www.anap.gov.ro/web/prezentare-valori-obiective-misiune
74
procedurale în domeniul achiziţiilor publice ale agenţiei, precum şi în vederea implementării
Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice;
6. verifică ex-ante documentaţiile de atribuire, procedurile de atribuire şi
modificările contractelor/acordurilor-cadru, selectate conform dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
documentele aferente derulării, respectiv realizării acestora, cu privire la conformitatea cu
legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, achiziţiilor sectoriale, concesiunilor de lucrări şi
concesiunilor de servicii;
7. elaborează documente standard, formulare şi modele-cadru, ghiduri, manuale şi
alte instrumente operaţionale cu rol de suport în aplicarea corectă şi unitară a legislaţiei în
domeniul achiziţiilor publice şi asigură diseminarea acestora;
8. colaborează cu instituţiile abilitate în vederea instruirii personalului implicat în
activităţi specifice achiziţiilor publice;
9. reprezintă România în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru şi al
reţelelor de comunicare, organizate de Comisia Europeană, în domeniul achiziţiilor publice;
10. avizează proiectele de acte normative care au impact asupra activităţilor
reglementate de legislaţia privind achiziţiile publice;
11. realizează activitatea de conciliere între ANAP şi autorităţile/entităţile
contractante supuse controlului ex ante, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
În cadrul A.N.A.P. funcționează următoarele direcții de specialitate:
 Direcţia Generală Politici Publice, Strategie și Proiecte
 Direcţia Generală Reglementare și Armonizare Legislativă
 Direcţia Generală Monitorizare și Supervizare Sistem
 Direcţia Generală Control Ex-ante
 Direcţia Coordonare Metodologică și Suport
 Direcția Conciliere cu Autoritățile Contractante Verificate
C. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate - este instituţie publică, cu

personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată integral de la
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice47.
ONAC are următoarele atribuţii principale:
47
HOTĂRÂRE Nr. 502/2018 din 5 iulie 2018 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru
Achiziţii Centralizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
75
a) colectarea necesităţilor utilizatorilor în legătură cu produsele şi serviciile
achiziţionate în sistem centralizat;
b) stabilirea programului anual al achiziţiilor publice pentru produsele şi serviciile
achiziţionate în sistem centralizat;
c) organizarea procedurilor de atribuire centralizate şi încheierea acordurilor-cadru
centralizate;
d) punerea la dispoziţia utilizatorilor a acordurilor-cadru centralizate;
e) monitorizarea acordurilor-cadru centralizate, precum şi exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor utilizatorilor rezultate din acestea în situaţiile prevăzute de normele
metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
f) participarea în calitate de parte în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale
sau în faţa instanţelor de judecată în legătură cu actele sale emise în exercitarea atribuţiilor
sale;
g) furnizarea de activităţi de achiziţie auxiliare.
3.3. Controlul financiar al statului din sfera de acţiune a legislativului
Acesta reprezintă una dintre prerogativele esenţiale ale statului de drept. Parlamentul,
prin cele două camere: Camera Deputaţilor şi Senatul, pe lângă atribuţiile politice şi
legislative, îndeplinesc şi importante funcţii de control, inclusiv în domeniul economic-
financiar. Aceste atribuţii se exercită sub diferite forme şi în diverse împrejurări. în această
situaţie avem în vedere controlul efectuat cu ocazia analizei proiectelor, dezbaterii şi adoptării
legilor cu caracter economic, financiar şi fiscal. în egală măsură, controlul parlamentar
cuprinde analiza şi aprobarea contului general de închidere a exerciţiului bugetar, controlul
general asupra activităţii întregului aparat de stat, ca şi analizele efectuate de diferite comisii,
desemnate de Parlament să cerceteze modul în care se realizează, în diverse sectoare, politica
economică şi socială a statului.
O formă specifică de manifestare a controlului parlamentar o constituie practica
interpelării Guvernului, primului-ministru, miniştrilor sau altor persoane ce deţin demnităţi în
economie. Rapoartele prezentate de cei interpelaţi folosesc Parlamentului pentru adaptarea
unor decizii de politică economică şi socială, sub formă de legi sau hotărâri ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului.
76
A. Comisiile parlamentare
Cele două camere, a Deputaţilor şi Senatul îşi exercită controlul legislativ-financiar
prin: i)comisii permanente; ii) subcomisii; iii) comisii speciale; iv) comisii de anchetă; v)
rapoarte şi interpelări.
Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 11 - 33 de deputaţi, cu excepţia
Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup
parlamentar. Numărul membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de
Camera Deputaţilor. Numărul membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau
speciale se aprobă o dată cu constituirea acestora. Un deputat face parte, în mod obligatoriu,
dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament, ai
Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi ai Comisiei pentru egalitatea de
şanse pentru femei şi bărbaţi, care pot face parte şi dintr-o altă comisie permanentă.
B. Curtea de Conturi a României

Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor art. 140 din
Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, republicată. Controlul execuţiei bugetelor Camerei Deputaţilor, Senatului,
Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii
Constituţionale, Consiliului Legislativ şi Avocatului Poporului se exercită exclusiv de Curtea
de Conturi.
Obiectivele strategice ale Curţii de Conturi sunt:

 gestionarea şi utilizarea corectă şi performantă a fondurilor publice;
 protejarea intereselor financiare ale statului român şi ale comunităţii Europene;
 consolidarea capacităţii instituţionale a Curţii de Conturi a României ca
instituţie independentă, profesională şi credibilă de control şi audit public extern al fondurilor
publice;
 asigurarea armonizării cu standardele internaţionale adoptate de Organizaţia
Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI) şi cu Liniile Directoare Europene
de implementare a acestora;
 implementarea cadrului legislativ armonizat în domeniul auditului public
extern, pe măsura evoluţiei bunei practici internaţionale.
Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public,
77
furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind
utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii,
economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.
Curtea de Conturi poate exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului
general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice. Activitatea de audit extern exercitată
de Curtea de Conturi se desfăşoară cu respectarea normelor proprii, adoptate pe baza
standardelor de audit internaţionale general acceptate. Prin constatările şi recomandările sale,
auditul performanţei urmăreşte diminuarea costurilor, sporirea eficienţei utilizării resurselor şi
îndeplinirea obiectivelor propuse.
Curtea de Conturi îşi desfăşoară atribuţiile specifice asupra următoarelor

domenii:
a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale
de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între
aceste bugete;
b) constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general
consolidat;
c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru
credite interne şi externe;
d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a
altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile
administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de
organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului
şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac
parte din proprietatea publică;
g) constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia
mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă;
h) alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii.
78
Curtea de Conturi îşi desfăşoară activităţile specifice asupra următoarelor
categorii de entităţi publice:
a) statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept
public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome;
b) Banca Naţională a României;
c) regiile autonome;
d) societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau
regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul
social;
e) organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează
bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau
prin statutele lor se prevede acest lucru.
Curtea de Conturi poate hotărî desfăşurarea activităţilor stabilite de lege şi la

alte persoane care:
a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme
de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor instituţii
publice;
b) administrează, în temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri
aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
c) administrează şi/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările
urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor
fonduri.
Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de

execuţie:
a) contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
b) contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) conturile anuale de execuţie a fondurilor speciale;
d) conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, ale municipiului Bucureşti, ale
judeţelor, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor;
e) contul anual de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului;
f) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome;
79
g) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau
parţial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi
de la bugetele fondurilor speciale, după caz;
h) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din
venituri proprii;
i) contul general anual al datoriei publice a statului;
j) conturile anuale de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile;
k) alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de lege.
Curtea de Conturi urmăreşte, în principal:

a) exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările
contabile în vigoare;
b) evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind
urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege,
ale persoanelor juridice sau fizice;
c) utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform
destinaţiei stabilite;
d) calitatea gestiunii economico-financiare;
e) economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice.
În îndeplinirea atribuţiilor pe care i le conferă legea, Curtea de Conturi mai are

următoarele atribuţii:
a) să evalueze activitatea de control financiar propriu şi de audit intern a persoanelor
juridice controlate, prezentate anterior;
b) să solicite organelor de control financiar, fiscal, inclusiv de inspecţie bancară ale
Băncii Naţionale a României, verificarea, cu prioritate, a unor obiective, în cadrul atribuţiilor
lor legale;
c) să ceară şi să utilizeze, pentru exercitarea funcţiilor sale de control şi de audit,
rapoartele celorlalte organisme cu atribuţii de control financiar, fiscal, audit intern şi inspecţie
bancară;
d) să ceară unor instituţii specializate ale statului, ori de câte ori este necesar, să
efectueze verificări de specialitate care să contribuie la clarificarea unor constatări.
80
În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte:
a) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul
financiar, contabil şi fiscal;
b) blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală
sau ineficientă a acestora;
c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală
controlată.
3.4. Control financiar în cadrul entităţilor publice
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, cu modificările şi completările ulterioare,

pentru entităţile publice, au fost reglementate controlul intern şi controlul financiar preventiv,
iar prin Legea nr. 672/2002 - auditul public intern.
Entitate publică - autoritate publică, instituţie publică, companie/societate naţională,
regie autonomă, societate comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este
acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice
şi/sau patrimoniu public48.
Instituţie publică - Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice
autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a
acestora.
Fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele
instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz,
bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor
provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi
şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile,
credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale,
împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din
bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale.
48
Ordonanţă Nr. 119 din 31 august 1999 Republicată privind controlul intern/managerial şi controlul financiar
preventiv actualizată 2018
81
Controlul intern/managerial
Controlul intern/managerial are următoarele obiective generale:
- realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice,
stabilite în concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate,
economicitate şi eficienţă;
- protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului
sau fraudei;
- respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare
şi difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi
proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.
Conducătorul entităţii publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi
perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi
criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control
intern/managerial.
Cerinţele generale şi specifice de control intern/managerial sunt, în principal,
următoarele:
a) cerinţe generale:
- asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale prin evaluarea sistematică şi menţinerea
la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau
operaţiunilor;
- asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de execuţie,
acesta având obligaţia să răspundă în orice moment solicitărilor conducerii şi să sprijine
efectiv controlul intern/managerial;
- asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de execuţie, a
cunoaşterii şi înţelegerii de către acesta a importanţei şi rolului controlului intern/managerial;
- stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern/managerial, astfel încât acestea
să fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii instituţiei şi obiectivelor de
ansamblu ale acesteia;
- supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităţilor şi
îndeplinirea de către personalul de conducere a obligaţiei de a acţiona corectiv, prompt şi
responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor
operaţiuni sau în realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient;
82
b) cerinţe specifice:
- reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern/managerial, a tuturor
operaţiunilor instituţiei şi a tuturor evenimentelor semnificative, precum şi înregistrarea şi
păstrarea în mod adecvat a documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu
promptitudine pentru a fi examinate de către cei în drept;
- înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi evenimentelor
semnificative;
- asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către persoane special
împuternicite în acest sens;
- separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane, astfel încât
atribuţiile de aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o măsură adecvată, încredinţate unor
persoane diferite;
- asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;
- accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane îndreptăţite şi
responsabile în legătură cu utilizarea şi păstrarea lor.
Conducătorul entităţii publice elaborează anual un raport asupra sistemului de control
intern/managerial, care se transmite Secretariatului General al Guvernului.
A. Controlul financiar preventiv

Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează,
în principal:
a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament, după caz;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a
creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d) ordonanţarea cheltuielilor;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de
încasare;
g) reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
h) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentând
contribuţia viitoare a României la acest organism;
i) recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;
83
j) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
k) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al
unităţilor administrativ-teritoriale;
l) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de
operaţiuni din punctul de vedere al: i) legalităţii şi regularităţii; ii) încadrării în limitele
creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii.
Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea de coordonare şi reglementare a
controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice. Controlul financiar preventiv se
organizează şi se exercită de autorităţi competente, în mod unitar, potrivit prevederilor
prezentei ordonanţe şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia. Controlul financiar
preventiv se organizează şi se exercită în următoarele forme: i) controlul financiar
preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar
asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public; ii) controlul financiar preventiv delegat,
la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
precum şi ai bugetului oricărui fond special, la Fondul naţional şi la agenţiile de implementare
a fondurilor comunitare, precum şi la alte entităţi publice cu risc ridicat, prin controlori
delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.
Controlul financiar preventiv se va integra, în mod treptat, în sfera răspunderii
manageriale pe măsură ce controlul managerial va asigura eliminarea riscurilor în
administrarea fondurilor publice. Atingerea acestui nivel va fi evaluată de misiuni de audit
dispuse de ministrul economiei şi finanţelor, în condiţiile legii.
Organizarea controlului financiar preventiv propriu

Entităţile publice, prin conducătorii acestora, au obligaţia de a organiza controlul
financiar preventiv propriu şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.
Conducătorii entităţilor publice au obligaţia să stabilească proiectele de operaţiuni supuse
controlului financiar preventiv, documentele justificative şi circuitul acestora, cu respectarea
dispoziţiilor legale. Evidenţa angajamentelor se organizează, se ţine, se actualizează şi se
raportează conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
84
Ministerul Finanţelor Publice organizează controlul financiar preventiv propriu şi
pentru operaţiunile privind bugetul trezoreriei statului, operaţiunile privind datoria publică şi
alte operaţiuni specifice Ministerului Finanţelor Publice.
Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoane din cadrul
compartimentelor de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul entităţii
publice. Actul de numire va cuprinde şi limitele de competenţă în exercitarea controlului
financiar preventiv propriu. Persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele
decât cele care iniţiază operaţiunea supusă vizei.
Numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care desfăşoară
activităţi de control financiar preventiv propriu se face de către conducătorul entităţii publice,
cu acordul entităţii publice superioare, iar în cazul entităţilor publice în care se exercită
funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale
de stat sau al bugetului oricărui fond special, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
Persoanele desemnate cu exercitarea activităţii de control financiar preventiv propriu trebuie
să aibă competenţele profesionale solicitate de această activitate. Ele vor respecta un cod
specific de norme profesionale, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, care va cuprinde şi
condiţiile şi criteriile unitare pe care entităţile publice trebuie să le respecte în cazul numirii,
suspendării, destituirii sau schimbării personalului care desfăşoară această activitate.
Evaluarea activităţii persoanei care desfăşoară activităţi de control financiar preventiv
propriu se face de către conducătorul entităţii publice, cu acordul entităţii publice care a avizat
numirea, anual, prin calificative, pe baza informaţiilor cuprinse în rapoartele auditului public
intern şi în rapoartele Curţii de Conturi, unde este cazul.
Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice privind cadrul general al
atribuţiilor şi exercitării controlului financiar preventiv propriu. De asemenea, Ministerul
Finanţelor Publice va aviza norme metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea
controlului financiar preventiv propriu, elaborate de ordonatorii principali de credite ai
bugetului de stat, ai bugetului asigurărilor sociale de stat, ai bugetului oricărui fond special,
precum şi pentru operaţiunile Fondului naţional şi ale agenţiilor de implementare care
derulează fonduri comunitare. Ministerul Finanţelor Publice va coordona sistemul de pregătire
profesională a persoanelor desemnate să efectueze controlul financiar preventiv.
Viza de control financiar preventiv propriu

Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operaţiuni care
respectă întru totul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele creditelor
85
bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, care poartă viza de control financiar
preventiv propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în
drept, competente în acest sens potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de către acestea
a sigiliului personal şi atestă îndeplinirea condiţiilor legale, a regularităţii şi încadrării în
limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, a proiectelor de
operaţiuni supuse aprobării ordonatorului de credite.
În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de
operaţiuni se prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în
privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate
care iniţiază operaţiunea respectivă.
Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea
şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. Obţinerea vizei de
control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte şi/sau
care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe şefii compartimentelor de
specialitate care le-au întocmit.
Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit
legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele creditelor
bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, în privinţa operaţiunilor pentru care
au acordat viza de control financiar preventiv propriu.
În cazurile în care dispoziţiile legale prevăd avizarea operaţiunilor de către
compartimentul de specialitate juridică, proiectul de operaţiune va fi prezentat pentru control
financiar preventiv propriu cu viza şefului compartimentului juridic. Persoanele în drept să
exercite controlul financiar preventiv propriu pot cere avizul compartimentului de specialitate
juridică ori de câte ori consideră că necesităţile o impun.
Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie să fie implicată,
prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operaţiunii supuse controlului financiar preventiv
propriu.
Organizarea controlului financiar preventiv delegat

Controlul financiar preventiv delegat se organizează şi se exercită de către Ministerul
Finanţelor Publice prin controlori delegaţi. Ministrul finanţelor publice numeşte, pentru
fiecare instituţie publică în care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al
bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special,
86
unul sau mai mulţi controlori delegaţi, în funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii
instituţiei publice respective. De asemenea, ministrul finanţelor publice numeşte unul sau mai
mulţi controlori delegaţi pentru operaţiunile derulate prin bugetul trezoreriei statului, pentru
operaţiuni privind datoria publică şi pentru alte operaţiuni specifice Ministerului Finanţelor
Publice. Numirea controlorilor delegaţi se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Prin norme metodologice aprobate de ministrul finanţelor publice
a) tipurile de operaţiuni ale căror proiecte se supun controlului financiar preventiv
delegat;
b) limitele valorice peste care se efectuează controlul financiar preventiv delegat, pe
tipuri de operaţiuni;
c) documentele justificative care trebuie să însoţească diferitele tipuri de operaţiuni;
d) modul în care trebuie efectuat controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare
tip de operaţiune.
Tipurile de operaţiuni ce se supun controlului financiar preventiv delegat şi, după caz,
limitele valorice corespunzătoare acestora pot diferi de la o instituţie publică la alta.
Controlorii delegaţi exercită viza de control financiar preventiv delegat asupra
proiectelor de operaţiuni vizate în prealabil de către controlul financiar preventiv propriu al
instituţiei publice. Controlorii delegaţi îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice
la care au fost numiţi. Instituţiile publice asigură controlorului/controlorilor delegat/delegaţi
spaţiul de lucru şi dotarea necesară, precum şi cooperarea personalului propriu, îndeosebi a
personalului desemnat să exercite controlul financiar preventiv propriu, pentru îndeplinirea în
bune condiţii a atribuţiilor de control financiar preventiv delegat. În cazul absenţei temporare
de la post a unui controlor delegat, ministrul finanţelor publice numeşte un alt controlor
delegat. Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc care dintre atribuţiile
controlorului delegat înlocuit se exercită de către noul controlor delegat.
Viza de control financiar preventiv delegat

Operaţiunile care fac obiectul controlului financiar preventiv delegat se supun
aprobării ordonatorului de credite numai însoţite de viza de control financiar preventiv
delegat, care atestă îndeplinirea condiţiilor legale, a regularităţii şi încadrării în limitele
creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, a acestor proiecte de
operaţiuni.
Viza de control financiar preventiv delegat se acordă sau se refuză în scris, pe
formular tipizat, şi trebuie să poarte semnătura şi sigiliul personal al controlorului delegat
87
competent. Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv delegat răspund,
potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele
creditelor de angajament şi creditelor bugetare aprobate, în privinţa operaţiunilor pentru care
au acordat viza. Înainte de a emite un refuz de viză, controlorul delegat are obligaţia să
informeze, în scris, în legătură cu intenţia sa ordonatorul de credite, precizând motivele
refuzului.
În cazul în care conducătorul entităţii publice prezintă în scris argumente în favoarea
efectuării operaţiunii pentru care se intenţionează refuzul de viză, controlorul delegat
consultă, înainte de a înregistra oficial refuzul de viză, opinia neutră asupra cazului. Pentru
formularea opiniei neutre, prin decizie a controlorului financiar şef, se constituie ad hoc o
comisie formată din 3 membri ai Corpului controlorilor delegaţi, din care cel puţin unul cu
funcţie de conducere.
Opinia neutră se formulează şi se motivează în scris şi se transmite controlorului
delegat în cel mult 3 zile lucrătoare de la solicitare. Opinia neutră are rol consultativ, soluţia
finală fiind de competenţa exclusivă a controlorului delegat, potrivit principiului exercitării în
mod independent a atribuţiilor de control financiar preventiv delegat. În cazul în care
controlorul delegat emite refuz de viză, acesta are obligaţia de a transmite ordonatorului de
credite şi o copie a opiniei neutre.
Durata controlului financiar preventiv delegat

Controlul financiar preventiv delegat se efectuează în termenul cel mai scurt, permis
de durata efectivă a verificărilor necesare, astfel încât să nu afecteze desfăşurarea în bune
condiţii şi în termen a operaţiunii al cărei proiect se supune controlului financiar preventiv
delegat.
Perioada maximă pentru acordarea sau, după caz, pentru refuzul vizei de control
financiar preventiv delegat este de 3 zile lucrătoare de la prezentarea proiectului unei
operaţiuni, însoţit de toate documentele justificative. În cazuri excepţionale controlorul
delegat are dreptul să prelungească perioada cu maximum 5 zile lucrătoare, pe baza unui
referat de justificare pe care are obligaţia să îl transmită de îndată spre informare controlorului
financiar şef şi ordonatorului de credite.
88
B. Controlul financiar de gestiune49
Activitatea de control financiar de gestiune are, în principal, următoarele

obiective:
a) bunurilor din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale aflate în administrarea, în concesiunea sau în închirierea acestora;
b) respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne, incidente activităţii
economico-financiare a operatorului economic;
c) creşterea eficienţei în utilizarea resurselor alocate.
Personalul desemnat să exercite controlul financiar de gestiune are, în principal,

următoarele atribuţii:
a) verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
existenţa, integritatea, păstrarea şi utilizarea mijloacelor şi resurselor, deţinute cu orice titlu, şi
modul de reflectare a acestora în evidenţa contabilă;
b) verifică respectarea prevederilor legale în fundamentarea proiectului bugetului de
venituri şi cheltuieli al operatorului economic şi a proiectelor bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale subunităţilor din structura acestuia;
c) verifică respectarea prevederilor legale în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli
al operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia, urmărind: i) realizarea
veniturilor şi încadrarea în nivelul cheltuielilor aprobate; ii) gradul de realizare a
veniturilor, de efectuare a cheltuielilor şi de obţinere a rezultatului; iii) realizarea
indicatorilor economico-financiari specifici activităţii, la nivelul operatorului economic şi al
subunităţilor acestuia; iv) realizarea programului de investiţii şi încadrarea în sursele
aprobate; v) respectarea programelor de reducere a arieratelor şi a stocurilor; vi)
respectarea prevederilor legale şi/sau a reglementărilor interne în efectuarea achiziţiilor; vii)
utilizarea conform destinaţiilor legale a sumelor acordate de la bugetul general consolidat;
d) verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
modul de efectuare a inventarierii anuale a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii;
e) verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
încasările şi plăţile în lei şi valută, de orice natură, în numerar sau prin virament;
49
Hotărâre nr. 1.151 din 27 noiembrie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de
organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune, actualizată
89
f) verifică respectarea prevederilor legale cu privire la înregistrarea în evidenţa
contabilă a operaţiunilor economico-financiare;
g) verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la
întocmirea, circulaţia, păstrarea şi arhivarea documentelor primare, contabile şi a celor
tehnico-operative;
h) elaborează analize economico-financiare pentru conducerea operatorului economic
în scopul fundamentării deciziilor şi a îmbunătăţirii performanţelor.
Controlul financiar de gestiune se exercită sub următoarele forme:

a) controlul preventiv, care constă în verificarea fundamentării bugetelor de venituri şi
cheltuieli şi a anexelor la acestea;
b) controlul operativ, care constă în verificarea unor operaţiuni economico-financiare
desfăşurate în cursul exerciţiului financiar curent.
Controlul financiar de gestiune aplică, în principal, următoarele metode de

control:
a) control general, care constă în activitatea de verificare a tuturor operaţiunilor din
cadrul obiectivelor stabilite conform legii pentru întreaga perioadă supusă controlului;
b) control parţial, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau a mai multor
operaţiuni din cadrul obiectivelor stabilite pentru perioada controlată.
Controlul financiar de gestiune utilizează, în principal, următoarele instrumente

specifice:
a) sistemul de bugete, care constă în controlul periodic al bugetului de venituri şi
cheltuieli al operatorului economic şi ale subunităţilor din structura acestuia, precum şi pe
principalele activităţi, prin compararea permanentă a rezultatelor obţinute cu previziunile
bugetare, cu scopul: i) identificării factorilor şi cauzelor abaterilor de la prevederile
bugetare; ii) informării conducerii şi responsabililor de la diferite niveluri ierarhice; iii)
fundamentării eventualelor acţiuni corective; iv) aprecierii activităţii diferiţilor responsabili
de bugete;
b) costuri standard, care constă în compararea periodică a costului efectiv cu cel
standard la nivelul operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia şi a
principalelor activităţi, în scopul identificării ariilor de activitate eficientă sau ineficientă,
factorilor şi cauzelor abaterilor şi a fundamentării măsurilor corective care se impun;
90
c) situaţiile financiare, aşa cum sunt prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) sistemul informaţional, care constă în totalitatea procedeelor, metodelor şi
mijloacelor utilizabile la nivelul entităţii, în cadrul procesului informaţional considerat ca un
tot organic al operaţiilor de culegere, prelucrare, sistematizare, transmitere, valorificare şi
stocare a datelor şi informaţiilor;
e) controlul reciproc, care constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi unitate a unor
documente sau evidenţe cu conţinut identic, însă diferite ca formă, pentru aceleaşi operaţii sau
pentru operaţii diferite, însă legate reciproc;
f) controlul sistematic, care constă în gruparea documentelor pe probleme şi apoi
controlul acestora în ordine cronologică.
Activitatea de control financiar de gestiune se desfăşoară în baza unor programe de
activitate anuale, trimestriale şi lunare, întocmite de către personalul cu atribuţii de control
financiar de gestiune şi aprobate de conducătorul operatorului economic. Programele de
activitate se elaborează, în principal, pe baza următoarelor criterii: a) solicitarea conducerii
operatorului economic; b) rezultatele analizei de risc cu privire la activităţile specifice şi
impactul financiar al acestora; c) rezultatele controalelor anterioare; d) perioada de la
precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective şi până la împlinirea
termenului de prescripţie.
Programul de activitate cuprinde subunităţile din structura operatorului economic,
gestiunile şi activităţile operatorului economic ce urmează a fi controlate, obiectivele,
perioada controlată şi cea stabilită pentru efectuarea acesteia.
Realizarea controlului financiar de gestiune

Conducătorul operatorului economic prin proceduri interne stabileşte: a) modul de
întocmire şi realizare a programului de activitate; b) durata efectuării unei acţiuni de
control; c) tipurile de acte de control, circuitul şi modul de evidenţă a acestora; d)
desemnarea persoanelor responsabile pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite.
Constatările înscrise în actele de control trebuie să fie precise, bazate pe date şi
documente, eliminându-se orice elemente şi descrieri personale, inutile şi neconcludente.
Pentru deficienţele constatate se consemnează, în mod obligatoriu, prevederile legale sau
reglementările interne încălcate, consecinţele economico-financiare, patrimoniale, persoanele
răspunzătoare şi măsurile propuse.
91
Actele de control se prezintă conducătorului operatorului economic. Conducătorul
operatorului economic analizează, dispune şi urmăreşte ducerea la îndeplinire a măsurilor
înscrise în actele de control. Conducătorul operatorului economic asigură, trimestrial sau ori
de câte ori se impune, informarea consiliului de administraţie cu privire la exercitarea şi
rezultatele controlului financiar de gestiune. Persoana desemnată de conducătorul operatorului
economic, cu atribuţii de control financiar de gestiune, participă la şedinţele consiliului de
administraţie, atunci când se dezbat probleme financiare, contabile şi de control financiar de
gestiune.
La solicitarea persoanelor cu atribuţii de control financiar de gestiune, personalul
operatorului economic este obligat: a) să pună la dispoziţie actele, documentele şi înscrisurile
solicitate; b) să furnizeze informaţii şi explicaţii verbale şi/sau în scris, după caz, în legătură
cu obiectul acţiunii de control financiar de gestiune; c) să prezinte valorile de orice fel pe
care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care intră sub incidenţa controlului; d) să
elibereze, potrivit legii, documentele solicitate în original sau copii certificate; e) să semneze
cu sau fără obiecţii actul de control.
Controlul financiar de gestiune se efectuează de către persoane cu studii superioare
economice şi cu o vechime efectivă în domeniu de minimum doi ani.
3.5. Control financiar în cadrul entităţilor economice50
A. Controlul intern
Sistemul de control intern reprezintă ansamblul politicilor şi procedurilor puse în
aplicare de conducerea unei entităţi în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei
gestionari riguroase şi eficiente a activităţilor şi îndeplinirii obiectivelor şi strategiei acesteia.
Controlul intern reprezintă fundamentul pe care se bazează exercitarea unei bune
gestiuni a operaţiilor unei entităţi economice. Conform Ordinului MFP nr. 1802 din 2014
pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate, controlul intern al entităţii vizează asigurarea:
 conformităţii cu legislaţia în vigoare;
 aplicării deciziilor luate de conducerea entităţii;
 bunei funcţionări a activităţii interne a entităţii;
 fiabilităţii informaţiilor financiare;
50
practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2017, p.177-183
92
 eficacităţii operaţiunilor financiare;
 utilizării eficiente a resurselor;
 prevenirii şi controlului riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate.
Procedurile de control intern au ca obiectiv: i) urmărirea înscrierii activităţii
entităţii şi a comportamentului personalului în cadrul definit de legislaţia aplicabilă, valorile,
normele şi regulile interne ale entităţii; ii) verificarea dacă informaţiile contabile, financiare
şi de gestiune comunicate reflectă corect activitatea şi situaţia entităţii.
Scopul controlului intern este să asigure coerenţa obiectivelor, să identifice factorii-
cheie de reuşită şi să comunice conducătorului entităţii, în timp real, informaţiile referitoare la
performanţe şi perspective. Indiferent de natura sau mărimea entităţii, eforturile depuse pentru
aplicarea unui control intern satisfăcător sunt legate de aplicarea unor bune practici. Controlul
intern vizează realizarea unui obiectiv general, acela de a asigura continuitatea funcţionării
entităţii prin atingerea obiectivelor sale, care, la rândul său cuprinde patru mari subobiective;
respectarea dispoziţiilor (legilor, regulamentelor şi contractelor); asigurarea fiabilităţii şi
exhaustivităţii informaţiilor financiare şi operaţionale (situaţii financiare fiabile); asigurarea
eficacităţii şi eficienţei operaţiilor (optimizarea utilizării resurselor); protejarea resurselor
entităţii (protecţia activelor entităţii).
Controlul intern contabil şi financiar al entităţii economice se aplică în vederea
asigurării unei gestiuni contabile şi a unei urmăriri financiare a activităţilor sale, pentru a
răspunde obiectivelor definite. Controlul intern contabil şi financiar vizează ansamblul
proceselor de obţinere şi comunicare a informaţiilor contabile şi financiare şi contribuie la
realizarea unei informaţii fiabile şi conforme exigenţelor legale. Controlul intern contabil şi
financiar vizează asigurarea:i) conformităţii informaţiilor contabile şi financiare publicate cu
regulile aplicabile acestora; ii) aplicării instrucţiunilor elaborate de conducere în legătură
cu aceste informaţii; iii) protejării activelor; iv) prevenirii şi detectării fraudelor şi
neregulilor contabile şi financiare; v) fiabilităţii informaţiilor difuzate şi utilizate la nivel
intern în scop de control, în măsura în care ele contribuie la elaborarea de informaţii
contabile şi financiare publicate; vi) fiabilităţii situaţiilor financiare anuale publicate şi a
altor informaţii comunicate pieţei.
B. Control financiar preventiv

Activitatea de control financiar preventiv, ca forma a controlului financiar propriu al
entităţii economice, are drept scop oprirea, înainte de producerea unor efecte cu impact
negativ asupra patrimoniului şi a rezultatelor financiare, a tuturor operaţiunilor care nu sunt
93
legale, reale, oportune, economicoase şi eficiente. La entităţile economice, activitatea de
control financiar preventiv se poate organiza în cadrul compartimentului financiar - contabil şi
se exercită de către conducătorul acestuia (director financiar-contabil) care este şi titularul
vizei de control financiar preventiv. În cazul lipsei sale temporare, este desemnat un
înlocuitor, iar în entităţile cu volum mare de tranzacţii pot fi stabilite şi alte persoane
împuternicite.
Ca metodologie de exercitare, în momentul prezentării documentelor, persoana
însărcinată cu viza de control financiar preventiv verifică dacă sunt îndeplinite toate
obiectivele stabilite pentru operaţiunea în cauză. Sub aspect formal, acordarea vizei de control
financiar preventiv constă în aplicarea pe document a unei ştampile şi a semnăturii persoanei
însărcinate cu controlul, cu menţionarea datei acordării vizei. Dacă nu sunt întrunite toate
elementele necesare pentru acordarea vizei, persoana desemnată refuză acordarea vizei.
Soluţionarea acestei situaţii depinde de modul concret prevăzut de către conducerile entităţilor
economice. Prin dispoziţii ale conducerii vor fi stabilite operaţiunile care nu vor fi executate şi
care, ca atare, nu vor fi înregistrate în evidentele contabile, dacă, în prealabil, nu au primit
viza de control financiar preventiv. Conducerea entităţilor economice este obligată prin acte
normative să ia toate masurile necesare pentru gospodărirea şi administrarea cu maximă
eficienţă a mijloacelor materiale şi băneşti şi apărarea integrităţii activelor entităţii.
Se supun controlului financiar preventiv tranzacţii precum: i) încheierea contractelor
cu parteneri interni şi externi; ii) încasările şi plăţile în lei/valută şi în devize de orice natură,
efectuate în numerar şi prin virament, cu persoane juridice sau fizice; iii) trecerea pe
cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau a
capitalului social; iv) gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor entităţii sau a
subunităţilor acesteia; v) predarea gestiunii în locaţie gestionară; vi) evaluarea activelor
propuse spre vânzare; vii) vânzarea prin licitaţie a activelor; viii) vânzări cu plata prin
virament; ix) solicitările de credite pentru finanţarea activităţii curente sau pentru investiţii.
În funcţie de necesităţi şi specificul domeniului de activitate, operaţiile menţionate a fi supuse
controlului financiar preventiv, se adaptează şi completează de către conducerea entităţii
economice.
C. Control financiar de gestiune

Prin control financiar de gestiune se înţelege acea forma a controlului financiar
propriu care se exercită , obligatoriu, la entităţile publice care administrează patrimoniul
public şi privat al statului şi, opţional, la entităţile economice cu capital privat.
94
În general, obiectivele urmărite în cazul controlului financiar de gestiune al entităţilor
economice, sunt: i) asigurarea integrităţii activelor (protejarea activelor); ii) respectarea
prevederilor legale şi a reglementarilor interne, incidente activităţii economico-financiare a
entităţii economice; iii) creşterea eficienţei în utilizarea resurselor entităţii economice; iv)
eliminarea fraudei şi recuperarea pagubelor.
Controlul financiar de gestiune se organizează la nivelul entităţii economice pentru
gestiunile proprii şi, după caz, la toate subunităţile din subordinea acesteia.
Activitatea de control financiar de gestiune se desfăşoară în baza unor programe de
activitate anuale, trimestriale şi lunare, întocmite de către persoanele cu atribuţii de control
financiar de gestiune şi aprobate de către conducerea entităţii.
Şeful compartimentului de control financiar de gestiune, pe baza actelor de control
întocmite, va prezenta conducerii entităţii economice concluziile controlului efectuat
împreuna cu măsurile ce se propun a fi luate în continuare în vederea înlăturării abaterilor şi
tragerii la răspundere a celor care au săvârşit neregulile, au produs pagube sau au comis
infracţiuni.
Constatările înscrise în actele de control trebuie să fie precise, bazate pe date şi
documente, eliminându-se orice elemente şi descrieri personale, inutile şi neconcludente.
Pentru deficienţele constatate se consemnează, în mod obligatoriu, prevederile legale sau
reglementările interne încălcate, consecinţele economico-financiare, patrimoniale, persoanele
răspunzătoare şi măsurile propuse. Actele de control financiar de gestiune întocmite se
prezintă conducătorului entităţii economice. Acesta analizează, dispune şi urmăreşte ducerea
la îndeplinire a măsurilor înscrise în actele de control. Conducătorul entităţii economice
informează, trimestrial, sau ori de câte ori se impune, consiliul de administraţie al entităţii cu
privire la exercitarea şi rezultatele controlului financiar de gestiune.
Conducătorii entităţilor economice au obligaţia ca, în cadrul competenţei şi a
termenelor legale, să ia măsuri pentru aplicarea integrală şi la timp a măsurilor propuse,
sancţionarea persoanelor vinovate, recuperarea pagubelor şi înaintarea către procuror a actelor
cuprinzând fapte prevăzute de legea penală. Măsurile se vor lua în termen de cel mult 30 zile
de la data înregistrării actului de control, daca prin dispoziţiile legale nu sunt fixate alte
termene.
C. Control financiar prin inventariere

Inventarierea este un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa
elementelor de active, datorii şi capitaluri proprii, cantitativ şi valoric sau numai valoric în
95
patrimoniul entităţii la data la care se efectuează. Scopul principal al inventarierii este
stabilirea situaţiei reale a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Este lucrarea pregătitoare întocmirii situaţiilor financiare, prin care se stabileşte
situaţia reală a activelor şi datoriilor fiecărei entităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale,
precum şi bunurile sau valorile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane fizice sau
juridice.
Situaţiile în care se efectuează inventarierea - entităţile economice (regiile
autonome, societăţile, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte
persoane juridice, persoanele fizice care au calitatea de comerciant) au obligaţia să efectueze
inventarierea generală a patrimoniului51:
 la începutul activităţii, când are ca scop principal stabilirea şi evaluarea
elementelor patrimoniale ce constituie aportul la capitalul social. Elementele patrimoniale
aduse ca aport la capitalul social sunt înscrise în registrul - inventar, grupate pe conturi;
 cel puţin o dată pe an, de regulă la sfârşitul anului, pe parcursul funcţionării
entităţii. Inventarierea anuală a activelor şi datoriilor se face, de regulă, cu ocazia încheierii
exerciţiului financiar. În cazul entităţilor economice cu activitate complexă, bunurile
materiale pot fi inventariate şi înaintea datei de 31 decembrie, cu condiţia asigurării
valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în bilanţul întocmit pentru anul respectiv.
În situaţia inventarierii, unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul- inventar sunt cuprinse
valorile stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu
intrările şi ieşirile de bunuri din perioada dintre data inventarierii şi 31 decembrie. Pentru
instituţiile publice, Ministerul Finanţelor Publice poate aproba excepţii de la regula
inventarierii obligatorii anuale, la solicitarea justificată a entităţii , cu avizul direcţiilor
generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
 în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii;
 în cazul modificării preţurilor;
 la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor
organe prevăzute de lege;
 ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi
stabilite cert, decât prin inventariere;
 când intervine o predare-primire de gestiune;
 cu prilejul reorganizării gestiunilor;
51
96
 ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră sau alte
cazuri prevăzute de lege.
Rezultatele inventarierii sunt înscrise într-un proces-verbal care trebuie să conţină
următoarele elemente: i) data întocmirii; ii) numele şi prenumele membrilor comisiei de
inventariere; iii) numărul şi data actului de numire a comisiei de inventariere; iv) gestiunea
inventariată; v) data începerii şi terminării inventarierii; vi) rezultatele inventarierii; vii)
concluziile şi propunerile comisiei în legătură cu plusurile şi lipsurile constatate, cu
persoanele vinovate şi măsurile ce trebuie luate în legătură cu acestea; viii) volumul
stocurilor depreciate, al celor fară mişcare, cu mişcare lentă, greu vandabile şi propuneri
privind reintegrarea acestora în circuitul economic sau privind constituirea de provizioane
(ajustări de valoare).
Propunerile cuprinse în procesul verbal al comisiei de inventariere se prezintă, în
termen de trei zile de la data încheierii operaţiunilor de inventariere, administratorului
entităţii. Acesta , cu avizul compartimentului juridic, decide, în termen de cel mult cinci zile,
asupra modului de soluţionare a propunerilor făcute, cu respectarea dispoziţiilor legale52.
Anual, rezultatele inventarierii generale a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
după reflectarea în contabilitate şi în balanţa de verificare, se centralizează în „Registrul
inventar”. Acesta este un document contabil obligatoriu, de înregistrare anuală şi de grupare a
rezultatelor inventarierii. Se înregistrează toate elementele grupate după natura lor, conform
posturilor bilanţiere. Elementele de active şi datorii înscrise în acest registru au la baza listele
de inventariere centralizatoare şi procesele verbale de inventariere care justifică ceea ce
conţine fiecare post din bilanţ53.
52
53
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicata
97
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
A. CĂRŢI
1. Bostan, I., Controlul financiar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010.
2. Crăciun, S., Control şi audit financiar. Expertiză contabilă, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002.
3. Florea, I., Chersan, I.C., Florea, R., Control economic, financiar şi gestionar,
ediţia a II-a, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2011.
4. Ghiţă, M., Controlul financiar – componentă a mecanismului economiei de
piaţă, Ed. Universitară, Craiova, 1995.
5. Ghiţă, M.,Controlul financiar - componentă a mecanismului economiei de
piaţă, Ed. Universitaria, Craiova1995.
6. Munteanu, V., Control şi audit financiar - contabil, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2003.
7. Munteanu, V., şi colaboratorii, Controlul financiar-contabil la întreprinderi şi
instituţii publice. Teorie şi practică, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2017.
8. Oprean I., Popa I.E., Lenghel R.D., Procedurile auditului şi ale controlului
financiar, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
9. Oprean, I., Control şi audit financiar-contabil, Ed. Intelcredo, Deva, 2002.
10. Oprişan C. şi colectiv, Codul civil, Ed. Ministerului Justiţiei, Bucureşti,1981.
11. Rada, D., Control financiar. Control fiscal, Ed Dacia Europa Nova, Lugoj,
2003.
12. Roman, D.P., Drept financiar, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2002.
13. Santai, I., Drept administrativ şi ştiinţă administrativă, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 1998.
14. Sgârdea, M., Control financiar şi expertiză contabilă, Ed. ASE, Bucureşti,2014.
98
B. Legislaţie
15. A.N.A.F., Ghid pentru inspecţia fiscală, disponibil la:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/inspectie_fiscala/QW24_v2_final_gh
id_1.pdf.
16. Hotărâre nr. 1.151 din 27 noiembrie 2012 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de
gestiune, actualizată.
17. Hotărârea Guvernului nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi
funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală publicată în Monitorul
Oficial nr. 473 din 30 iulie 2013.
18. Hotărârea Guvernului nr 720/1991 privind aprobarea Normelor de organizare
şi exercitare a controlului financiar elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
19.
20. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicata.
21. Legea 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
22. Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale
şi necorporale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 242 din 31.05.1999.
23. Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronica.
24. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802 din 29 decembrie 2017 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României nr.
963 din 30.12.2014 Ordinului ministrului finanţelor publice nr.2634 din 05 noiembrie
2015.
25. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii
activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
26. Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru
reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.
27. Ordonanţă Nr. 119 din 31 august 1999 Republicată privind controlul
intern/managerial şi controlul financiar preventiv actualizată 2018.
28. Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3494/2017 pentru aprobarea formularului
tipizat „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor" utilizat de către
inspectorii antifraudă din cadrul DGAF.
99
29. Regulament de organizare şi funcţionare a Corpului de control al Primului-
Ministru, disponibil la: http://control.gov.ro/web/wp-
content/uploads/2016/03/ROF_CCPM.pdf.
C. Site-uri web
30. www.anaf.ro
31. www.antifrauda.ro
32. www.customs.ro
33. www.anap.gov.ro/web/prezentare-valori-obiective-misiune
100

CONTROL FINANCIAR - Note de Curs - An III

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONTROL FINANCIAR - Note de Curs - An III

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Lect.univ.dr. Ionescu Constantin Aurelian

CAPITOLUL I: CONTROLUL FINANCIAR: CONCEPT, OBIECTIVE, 3

CAPITOLUL II: METODOLOGIA DE EFECTUARE A CONTROLULUI 16

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII DE 48

1.1. Conceptul de control financiar

1.2. Obiectivele controlului financiar

1.3. Funcţiile controlului financiar

Fiind un atribut al conducerii, controlul financiar îndeplineşte două categorii de funcţii

a) Funcţii cu caracter general al controlului financiar:

 Funcţia de evaluare are în vedere acte şi operaţiuni de evaluare a: i) situaţiei

b) Funcţii cu caracter particular ale controlului financiar7:

1.4. Tipologia controlului financiar

Formele controlului financiar se pot grupa astfel:

b) După apartenenţa organelor de control, se disting următoarele tipuri de control9:

c) Din punct de vedere al obiectivelor controlate, se deosebesc următoarele tipuri de

d) După sfera de cuprindere, se disting următoarele forme de control11:

f) După modul de anunţare, se deosebesc următoarele tipuri de control13:

g) După procedeele utilizate, controlul se poate exercita sub următoarele forme14:

i) După gradul de apropiere a controlului de activităţile controlate, se

j) Din punct de vedere al intereselor economico-financiare pe care le reprezintă şi

k) După conţinutul controlului, se disting18:

l) După efectele controlului, se deosebesc19:

1.5. Principiile controlului financiar

Controlul financiar trebuie să respecte principii care asigură transparenţa finanţelor

a) Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică şi de

b) Principiul specializării controlului financiar

c) Principiul adaptării controlului financiar la structurile organizatorice şi

d) Principiul exercitării controlului cât mai aproape de locul unde se ia decizia

e) Principiul controlului extern

f) Principiul autorităţii şi competenţei controlului

g) Principiul independenţei organului de control faţă de autoritatea sau

2.1. Sistemul metodologic de control financiar

Acţiunea de control stabileşte dacă activitatea economico-financiară se desfăşoară în

SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL

Elementele sistemului de Metodologia de control Procedee de control

Cunoaşterea situaţiei stabilite Formularea obiectivelor Studiul general prealabil

Cunoaşterea situaţiei reale Delimitarea obiectivelor pe Controlul documentar

Aplicarea procedeelor şi Analiza economico

Întocmirea actelor de control

2.3. Procedee şi tehnici de control financiar

Varietatea de activităţi economice, interacţiunea şi condiţionarea lor reciprocă, impune

2.3.1. Studiul general prealabil

Cu ajutorul studiului general prealabil este posibilă cunoaşterea elementelor esenţiale

2.3.2. Controlul documentar-contabil

Indiferent de metodele, mijloacele şi tehnicile utilizate pentru prelucrarea datelor,

a. Verificarea documentelor primare sub aspectul formei

b. Dacă toate înregistrările din contabilitate au la bază documentele legale,

c. Modul de completare a documentelor

d. Dacă se respectă normele legale referitoare la corectarea erorilor din

e. Dacă documentele respective sunt autentice

f. Dacă la baza înregistrărilor în evidenţă stau documentele centralizatoare

g. Dacă se respectă graficele de circulaţie a documentelor

h. Dacă numerotarea documentelor permite identificarea documentelor lipsă sau

Verificarea documentelor justificative sub aspectul conţinutului lor presupune:

d. Probele de laborator şi expertizele tehnice

e. Confirmarea constatărilor de către cei controlaţi

f. Ridicarea documentelor originale de către organele de control

g. Confirmările primite de la terţi

2.3.2.1. Verificarea modului de organizare a evidentei economice

În vederea asigurării obiectivităţii, exactităţii şi operativităţii informaţiilor, procesul de

2.3.2.2. Tehnici de control documentar- contabil