1

CUPRINS:

Cuprins:..................................................................................................................................................1

CAP. 1. Conceptul şi sfera finanţelor internaţionale............................................................................4

1.1......................................................................................................................C
onţinutul şi sfera finanţelor internaţionale...........................................................................................4
1.2......................................................................................................................M
utaţii şi tendinţe în finanţele internaţionale.........................................................................................5
CAP. 2. Valutele şi monedele internaţionale.........................................................................................9
2.1Valutele - concept, forme, regim de schimb...................................................................................9
2.2Monedele internaţionale................................................................................................................12
CAP. 3. Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile - instrumente de plată internaţionale
...................................................................................................................................................................
19
3.1. Cambia - instrument de plată în relaţiile economice internaţionale...........................................19
3.2 Biletul la ordin................................................................................................................................24
3.3 Cecul............................................................................................................................................... 25
3.4 Cartea de plată (cardul).................................................................................................................26
 2

CAPITOLUL 1.

CONCEPTUL ŞI SFERA FINANŢELOR INTERNAŢIONALE 1.1. Conţinutul

şi sfera finanţelor internaţionale

Relaţiile valutar financiare internaţionale mijlocesc schimburile de bunuri şi servicii
dintre ţări cu ajutorul valutelor şi a altor instrumente de plată internaţionale, asigură formarea
şi redistribuirea unor fonduri în valută necesare echilibrării balanţelor de plăţi, dezvoltării
economiei, cooperării tehnice, ştiinţifice, culturale şi sociale.
Finanţele internaţionale reflectă raporturile de schimb şi de transfer de creanţă care
se exprimă şi se derulează prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată internaţionale în
vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a realizării schimburilor şi a cooperării
internaţionale.
Finanţele internaţionale se deosebesc de alte componente ale relaţiilor economice
internaţionale prin următoarele:
finanţele internaţionale mijlocesc schimburile economice internaţionale, colaborarea
economică, ştiinţifică, culturală şi socială;
finanţele internaţionale exprimă raporturile economice de formare, repartizare şi utilizare
a unor fonduri în valută necesare schimburilor economice internaţionale, dezvoltării
economice a ţărilor şi cooperării internaţionale;
relaţiile valutar financiare se manifestă între state suverane şi independente, între persoane
juridice şi fizice din state diferite, precum şi în raporturile cu organismele internaţionale.
relaţiile valutar financiare internaţionale se exprimă prin intermediul unei valute sau a
unui instrument de plată internaţional.
a) Relaţiile valutare asigură comensurarea raporturilor economice de schimb şi de
transfer de creanţă la nivel internaţional prin intermediul valutelor sau a altor instrumente de
plată internaţionale. Schimburile economice internaţionale, prestările de servicii, formarea şi
redistribuirea fondurilor pe plan internaţional, contractarea şi rambursarea unor împrumuturi
pe pieţele bancare şi financiare internaţionale ce se exprimă în valută formează relaţiile
valutare.
b) Relaţiile financiare internaţionale exprimă raporturile economice privind
constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută necesare dezvoltării economice,
schimburilor economice şi cooperării internaţionale.
Fondurile în valută se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut, din
resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor, din cotizaţii, ajutoare, donaţii.
Transferul de creanţă ce se realizează prin intermediul relaţiilor financiare
internaţionale se exprimă în valută şi se derulează între state, între persoane fizice şi juridice
din state diferite şi în relaţiile cu organismele internaţionale.
În cadrul relaţiilor financiare internaţionale se deosebeşte asistenţa financiară pentru
dezvoltare care îmbracă forme diferite: ajutorul public pentru dezvoltare acordat de statele
dezvoltate, mişcările de capital particular spre ţările în curs de dezvoltare, investiţii directe de
capital din ţările industriale. Ţările dezvoltate s-au angajat să acorde un ajutor public pentru
dezvoltare, în cadrul deceniilor dezvoltării, într-o anumită proporţie din produsul brut sub
formă de donaţii şi împrumuturi pe termen lung din surse oficiale sau sub formă de investiţii în
 3

sectorul particular. În cadrul OCDE s-a constituit Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare
(CAD) pentru monitorizarea finanţării externe a ţărilor în curs de dezvoltare.
c) CREDITUL INTERNAŢIONAL cuprinde raporturile care reflectă atragerea unor
disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau
ale societăţilor comerciale din diferite state. Relaţiile de credit internaţional se caracterizează
prin următoarele:
resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută care provin de la
bănci, societăţi comerciale, organisme financiar-bancare internaţionale şi din alte resurse;
resursele în valută se mobilizează şi repartizează pe baza rambursabilităţii şi cu
condiţia plăţii unei dobânzi.
Relaţiile valutar-financiare internaţionale au un rol important în sprijinirea eforturilor
ţărilor în vederea modernizării structurilor economice, în reducerea decalajelor economice
dintre state, în stimularea dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi în asigurarea
echilibrului balanţelor de plăţi.
1.2. Mutaţii şi tendinţe în finanţele internaţionale

Finanţele internaţionale au înregistrat profunde transformări din punct de vedere al

sferei, mecanismelor şi impactului lor asupra schimburilor economice şi cooperării
internaţionale.
Până la începutul anului 1970 în sfera finanţelor internaţionale se încadrau
mecanismele şi tehnicile de formare şi utilizare a resurselor în valută necesare schimburilor
economice şi cooperării internaţionale şi de asigurare a echilibrului valutar în relaţiile
economice internaţionale. În cadrul mecanismelor valutare şi financiare aurul avea misiunea
de menţinere a stabilităţii cursurilor de schimb şi de restabilire a echilibrului în relaţiile
economice internaţionale1.
Modificările profunde din structura mecanismelor şi tehnicilor valutar financiare
internaţionale au fost determinate de abandonarea cursurilor fixe şi de trecerea la cursurile
flotante în anii 1971-1973, de procesele de integrare economică, de liberalizarea mişcărilor de
capital, de apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor, de reciclarea capitalurilor provenite din
producerea şocurilor petroliere, de renunţarea la aur în calitate de mecanism central al
sistemului valutar, de creşterea schimburilor internaţionale şi de programele de dezvoltare
economică aplicate în diverse ţări.
Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a mişcărilor de capital, şi în acelaşi
timp s-a manifestat o creştere a dezechilibrelor din plăţile internaţionale.
Integrarea economică favorizată de mobilitatea capitalurilor şi de substitualitatea
activelor a contribuit la diversificarea relaţiilor valutar-financiare.
Resursele în valută ce se mobilizează şi repartizează în vederea derulării schimburilor
economice internaţionale, investiţiilor şi acoperirii altor cerinţe au înregistrat creşteri
importante. Dezvoltarea economică a ţărilor, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii au
amplificat fluxurile financiare şi de credit .
Creşterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan internaţional şi
diversificarea mecanismelor financiare şi valutare au contribuit la lărgirea sferei finanţelor
internaţionale.

Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării, politicile industriale şi

de investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au
generat o tendinţă de globalizare în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
 4

Globalizarea în domeniul relaţiilor valutar financiare a mai fost determinată şi de

impactul exercitat de către decompartimentare, dereglementare şi dezintermediere 3.
Din punct de vedere economic globalizarea înseamnă accentuarea integrării
economiilor naţionale, adâncirea relaţiilor economice şi extinderea fluxurilor comerciale şi
financiare internaţionale. Globalizarea determină schimbări în structurile concurente,
presupune amplificarea iniţiativei private şi a răspunderii în administrarea resurselor în valută 4.
Globalizarea în domeniul relaţiilor financiare internaţionale se reflectă prin creşterea
fluxurilor internaţionale de capital şi prin modificările profunde în structura mecanismelor de
pe pieţele financiare.
Deschiderea spre exterior a pieţelor financiare naţionale precum şi modificările din
unele compartimente au contribuit la extinderea operaţiilor pe pieţele financiare. Înlăturarea
delimitărilor dintre activităţile băncilor comerciale şi cele ale băncilor de investiţii precum şi
dintre jobberi şi brokeri au determinat universalizarea operaţiunilor bancare şi financiare.
Crearea unor instrumente noi în domeniul financiar sub denumirea de inovaţia
financiară a influenţat asupra pieţelor financiare internaţionale. Instrumentele financiare au
devenit alături de instrumentele de politică monetară mecanisme de influenţă asupra
operaţiilor pe pieţele financiare internaţionale.
Mijloacele moderne de prelucrare a datelor şi tehnicile de transmitere a informaţiilor
au favorizat globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
Dimensiunile operaţiilor de pe pieţele valutare şi financiare au fost determinate de
standardizarea financiară, de diversificarea plasamentelor şi de tehnicile de acoperire a
riscurilor5.
Extinderea şi diversificarea operaţiilor în centrele financiare tradiţionale (Londra, New
York, Paris, Frankfurt) au fost însoţite de dezvoltarea spectaculoasă a pieţelor financiare
japoneze şi a centrelor financiare din Singapore şi Hong Kong. Pieţele valutare, bursele de
valori, pieţele derivate au devenit compartimente ale pieţelor globale. Globalizarea stimulează
dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor, conexiunea
pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
Globalizarea a imprimat pieţelor pe lângă capacitatea de a atrage şi dirija fonduri
importante şi pe cea de a oferi instrumente de prevenire şi atenuare a riscurilor din relaţiile
economice internaţionale.
În acelaşi timp globalizarea a determinat mutaţii în structura riscurilor din relaţiile
economice internaţionale.
Riscul „sistemic" ce rezultă din funcţionarea sistemului financiar internaţional nu mai
poate fi gestionat individual. Procesul de globalizare în cadrul relaţiilor valutar- financiare
internaţionale poate să genereze efecte negative datorită volatilităţii cursurilor şi
interconectării pieţelor. Efectele negative ale unor fenomene ce se manifestă pe pieţele
valutare şi financiare se propagă rapid în alte domenii ale economiei sau în alte state.
 5

Globalizarea a expus la risc economiile ţărilor dezvoltate, cât şi pe cele ale ţărilor
emergente, dar a oferit prin fluxurile financiare premize de realizare a creşterii economice.
Crizele economice complexe au fost determinate pe de o parte de influenţele politicilor
naţionale şi pe de altă parte de mecanismele sistemului financiar internaţional.
Politicile şi programele economice care susţin şi consolidează stabilitatea
macroeconomică, transparenţa şi deciziile eficiente de guvernare sunt direcţii de acţiune în
vederea limitării riscurilor pentru ţările participante pe pieţele globale.
În acelaşi timp, la nivel internaţional se pot evita unele efecte negative ale globalizării
prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor de către investitori, monitorizarea fenomenelor
din principalele centre financiare de către organismele de reglementare şi supraveghere,
valorificarea informaţiilor asupra unor instituţii financiare.
Ca urmare a globalizării în domeniul relaţiilor financiare şi valutare internaţionale au
crescut operaţiile de schimb valutar. Schimburile comerciale, operaţiunile pe pieţele financiare
şi derivate au multiplicat vânzările şi cumpărările de valută.
Procesul de globalizare financiară necesită mecanisme de control ale autorităţilor
monetare şi întărirea controlului prudenţial din partea băncilor care desfăşoară activităţi pe
plan internaţional.
Procesul de globalizare generează unele efecte pozitive în domeniul relaţiilor valutar
financiare internaţionale:
ţările beneficiază de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;
liberalizarea mişcărilor de capital asigură o alocare mai eficientă a resurselor
datorită instrumentelor de plasament şi de finanţare; se diversifică activele financiare;
modernizarea sistemelor financiare datorită concurenţei de pe plan internaţional;
finanţarea diverselor activităţi economice se realizează în aceleaşi condiţii; tehnologiile de
transmitere a informaţiilor favorizează dispersia operatorilor pe pieţele financiare;
Globalizarea impune adaptarea managementului instituţiilor financiare internaţionale
la problemele dezvoltării economice mondiale.

INTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Care sunt trăsăturile care individualizează finanţele internaţionale?
2. Care sunt factorii care au determinat modificări profunde în structura
mecanismelor şi tehnicilor valutar financiare internaţionale?
3. Ce efecte generează globalizarea în domeniul relaţiilor valutar financiare
internaţionale?
4. Care sunt principalele riscuri rezultate din globalizarea fluxurilor valutar
financiare internaţionale?
6 Finanţe internaţionale

CAPITOLUL 2.

VALUTELE ŞI MONEDELE INTERNAŢIONALE

Schimburile economice şi prestările de servicii necesită folosirea unor mijloace de

plată în vederea lichidării obligaţiilor în valută dintre partenerii de afaceri internaţionale.
Mijloacele şi instrumentele de plată reflectă valutele şi devizele ce se utilizează în
vederea lichidării obligaţiilor de plată din tranzacţiile internaţionale 6. În sfera mijloacelor de
plată internaţionale se încadrează valutele, monedele internaţionale, cambiile, biletele la ordin,
cecurile şi cardurile.
Mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale depind de nivelul şi structura
schimburilor comerciale, de cooperarea economică, de interesele părţilor contractante, de locul
plăţii, de capacitatea de plată a debitorilor şi de legislaţia valutară de la locul plăţii.

2.1 Valutele - concept, forme, regim de schimb 2.1.1 Conceptul şi formele valutei
Disponibilităţile în valută reprezintă principalul mijloc de plată a obligaţiilor în valută
din schimburile economice internaţionale. Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în
măsura în care îndeplineşte funcţiile de instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice
internaţionale.
Valuta se poate prezenta sub formă de numerar (bilete de bancă şi monedă metalică) şi
valuta în cont, în cazul în care se află sub formă de disponibil într-un cont bancar. Valuta în
numerar se utilizează pentru plăţile privind deplasarea persoanelor în străinătate. În vederea
evitării riscurilor ce se manifestă pe perioada deplasării persoanelor, valuta în numerar se
înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit. Valuta
în cont se păstrează la o bancă din ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului sau
la o bancă dintr-o terţă ţară în funcţie de prevederile legislaţiei valutare. Valuta în numerar se
depune în cont şi devine valută de cont, iar pe măsură ce se efectuează retrageri, valuta în cont
se transformă în valută în numerar. Depunerile de valută în cont se pot efectua la vedere sau la
termen.
În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută se deosebesc
valutele convertibile, monede neconvertibile, valute transferabile şi valute liber utilizabile.
Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi preschimbată în mod liber
în altă monedă la cursul pieţei.
Statutul Fondului Monetar Internaţional cere fiecărei ţări membre să nu aplice
restricţii asupra efectuării plăţilor şi transferurilor internaţionale curente fără aprobarea
Fondului (art. VIII, sect. 2). În al doilea rând, statutul FMI solicită ţărilor membre să evite
practicile monetare discriminatorii. În al treilea rând, prin statutul Fondului Monetar
Internaţional ţările membre se angajează să cumpere soldurile în monedă naţională deţinute de
un alt stat membru şi provenite din tranzacţii curente (art. VIII, sect. 4) 7.
În accepţiunea statutului Fondului Monetar Internaţional, moneda unei ţări membre
devine convertibilă, dacă ţara nu-şi însuşeşte avantajele aranjamentelor de
tranziţie prevăzute de art. XIV, sect. 2, şi notifică Fondului Monetar Internaţional că acceptă
obligaţiile ce decurg din prevederile art. VIII din statut.
În condiţiile actuale, convertibilitatea reflectă însuşirea unei monede de a fi
preschimbată în mod liber pe piaţă, eliminarea restricţiilor cu privire la suma de schimbat
(tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi calitatea persoanei care efectuează schimbul
(rezident sau nerezident).
Convertibilitatea asigură reflectarea directă a eficienţei schimburilor economice
internaţionale, stimulează creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic al
produselor, îmbunătăţirea activităţii de producţie şi atragerea investitorilor străini.
Principalele riscuri ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de epuizarea
rezervelor valutare, creşterea preţurilor mărfurilor importate, pierderea controlului asupra
circulaţiei băneşti şi inflaţiei.
Transferabilitatea reflectă dreptul deţinătorului unui activ exprimat în moneda unei
ţări de a cere transferarea într-un activ în altă monedă.
7 Finanţe internaţionale

Valutele liber utilizabile au fost reprezentate de monedele ce se utilizeazu în cadrul

operaţiilor Fondului Monetar Internaţional şi anume: dolarul SUA, marca germană, lira
sterlină, francul francez şi yenul japonez.
Valuta de rezervă reprezintă moneda unei ţări care se atrage, păstrează şi
administrează de către autoritatea monetară a altei ţări în vederea acoperirii deficitului balanţei
de plăţi, a susţinerii cursului de schimb şi a garantării solvabilităţii externe.
Eurovalutele reflectă depunerile de valută în conturi la bănci comerciale ce îşi au
sediul în afara ţării emitente a monedei respective.
Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura exporturilor şi
importurilor, de serviciile internaţionale, de orientarea geografică a schimburilor economice,
de serviciile bancare, de evoluţia pieţelor valutare.
Diversificarea disponibilităţilor în valută este de natură să atenueze influenţele
monedelor statelor dezvoltate asupra relaţiilor economice internaţionale. Controlul asupra
procesului diversificării urmăreşte îmbunătăţirea gestiunii riscului de transfer pe pieţele
valutare.
2.1.2 Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor membre ale
Fondului Monetar Internaţional
Regimul cursului de schimb al monedei unei ţări depinde de anumiţi factori: mărimea
ţării, gradul de deschidere, nivelul de integrare financiară internaţională, rata inflaţiei faţă de
media mondială şi politica comercială9.
În condiţiile unei ţări cu un grad de deschidere mai mare este mai eficientă
modificarea cursului de schimb. Un nivel ridicat al integrării pieţelor financiare internaţionale
poate să favorizeze flotarea cursului de schimb. De asemenea o rată a inflaţiei diferită de
media mondială favorizează fluctuarea, deoarece cursurile de schimb fixe nu pot fi susţinute.
Ratele de schimb ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional se
diferenţiază în funcţie de gradul de flexibilitate al aranjamentului. Aranjamentele privind
ratele de schimb ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional pot fi mai rigide sau
mai libere.
a) Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată
În cazul unui asemenea aranjament, moneda altei ţări circulă în calitate de unic mijloc
de plată legal sau statul aparţine unei uniuni monetare sau valutare în cadrul căreia circulă
aceeaşi monedă în toate statele membre. Aranjamentele de schimb fără monedă oficială
separată nu permit autorităţilor monetare naţionale să promoveze politici monetare
independente şi să exercite controlul monetar.

b) Aranjamente în cadrul unui consiliu monetar

Consiliul monetar reprezintă un organism la nivel naţional care se preocupă de
menţinerea ratei de schimb fixe în funcţie de raportul dintre masa monetară şi rezervele de
valută, corelează moneda naţională cu o valută. Aranjamentele în cadrul unui consiliu monetar
presupun un regim monetar ce se bazează pe un angajament legislativ implicit de a schimba
moneda naţională pe o monedă străină specificată la o rată de schimb fixă, combinat cu
restricţii asupra autorităţii emitente care să o determine să-şi îndeplinească obligaţiile legale.
Un asemenea regim de schimb implică ca moneda naţională să fie emisă numai contra valută,
noile emisiuni să fie acoperite în totalitate de devize străine. De asemenea, aranjamentul în
cadrul unui consiliu monetar elimină funcţiile de control monetar şi de creditor ale băncilor
centrale. O anumită flexibilitate a aranjamentului ratei de schimb depinde de stricteţea
regulilor consiliului monetar.
c) Alte aranjamente convenţionale de cursuri fixe menţinute artificial
Ţara menţine artificial cursul monedei sale faţă de o valută importantă sau de un coş
de valute a cărui compoziţie ponderată este formată din monedele partenerilor comerciali sau
financiari principali, iar ponderea monedelor reflectă distribuţia geografică a fluxurilor
comerciale, de servicii şi de capital.
În cadrul aranjamentului convenţional de cursuri fixe menţinute artificial, mone- dele
fluctuează într-un interval îngust de cel mult 1% în jurul cursului central. Monedele care
8 Finanţe internaţionale

formează coşul valutar pot fi standardizate. Autoritatea monetară trebuie să fie pregătită să
menţină paritatea fixată prin intervenţii care limitează gradul de libertate al politicii monetare.
Aranjamentele convenţionale de cursuri fixe menţinute artificial asigură o anumită
libertate a politicii monetare, deoarece funcţiile tradiţionale ale băncilor centrale se exercită
într-o anumită proporţie şi autoritatea monetară poate ajusta nivelul ratei de schimb.
d) Rate de schimb menţinute artificial în cadrul unei marje orizontale
În cadrul acestui regim de schimb, valoarea monedei se menţine în cadrul unei marje
de fluctuaţie în jurul unei valori fixe formală sau de facto care este mai largă
decât ± 1% faţă de cursul central. Politica monetară discreţionară a băncii centrale depinde de
lărgimea intervalului orizontal.
e) Rate de schimb târâtoare (paritate de cremalieră, crawling peg)
În cazul acestui regim de schimb moneda se ajustează periodic cu valori mici până la o
rată fixă anunţată dinainte sau ca răspuns la modificările unor indicatori cantitativi selectaţi
(diferenţe post inflaţie faţă de principalii parteneri comerciali, diferenţe între inflaţia
planificată şi inflaţia aşteptată de principalii parteneri comerciali).
Ritmul ajustării poate să determine modificarea valorii monedei în funcţie de inflaţie
sau până la o rată fixă anunţată anterior. Menţinerea unei rate de schimb târâtoare credibile
impune constrângeri în politica monetară.
f) Rate de schimb în cadrul unor intervale târâtoare
Regimul ratei de schimb în cadrul unor intervale târâtoare presupune ca moneda să se
menţină în cadrul unor marje de fluctuaţie în jurul unui curs central care se ajustează periodic
până la o rată anunţată anterior sau ca răspuns la modificările unor indicatori selectivi. Gradul
de flexibilitate al ratei de schimb depinde de lărgimea intervalului (intervale simetrice în jurul
unei parităţi centrale târâtoare
g) Flotare administrată fără o valoare prestabilită a ratei de schimb
Autoritatea monetară influenţează mişcările ratei de schimb prin intervenţii active pe
piaţa valutară fără a se specifica sau angaja să ajungă la o anumită valoare a ratei de schimb.
Indicatorii în funcţie de care se administrează cursul de schimb pot fi poziţia balanţei de plăţi,
rezervele internaţionale şi dezvoltarea pieţelor.
h) Flotarea independentă
În cazul unui astfel de regim, rata de schimb se formează pe piaţa valutară urmărind
îndeosebi evoluţia moderată a cursului de schimb şi prevenirea fluctuaţiilor neprevăzute decât
stabilirea unui nivel al acestuia. În cadrul acestui regim de schimb politica monetară este în
principiu independentă de politica ratei de schimb.
Aranjamentele privind ratele de schimb ale statelor membre ale Fondului Monetar
Internaţional se aplică în contextul unor cadre de politică monetară.
Unele ţări adoptă mai multe ancore nominale în conducerea politicilor monetare. În
aceste condiţii numărul ţărilor care adoptă un regim al ratei de schimb nu mai este egal cu cel
al ţărilor ce urmează anumite ancore nominale în politica monetară.
A) Ancora ratei de schimb
Autoritatea monetară este pregătită să cumpere sau să vândă valută la cursuri date
pentru a menţine rata de schimb la nivelul preanunţat. Rata de schimb serveşte drept ancoră
nominală sau ca ţintă intermediară a politicii monetare. Ancora ratei de schimb acoperă
aranjamentele de schimb fără moneda oficială separată, aranjamentele în cadrul consiliilor
monetare, ratele de schimb fixe cu sau fără intervale de fluctuare, ratele de schimb târâtoare.
B) Ancora agregat monetar
Autoritatea monetară utilizează instrumentele specifice pentru a realiza o ţintă a
creşterii unui agregat monetar iar agregatul devine ancoră nominală sau ţinta intermediară a
politicii monetare.
C) Cadrul ce vizează inflaţia
Cadrul ce vizează inflaţia implică anunţarea publică a unei valori numerice de realizat
pe termen mediu pentru inflaţie însoţită de un angajament instituţional al autorităţii monetare
de a realiza acea valoare. Banca centrală acţionează pentru realizarea obiectivelor în domeniul
inflaţiei şi urmăreşte evoluţia pieţelor şi impactul inflaţiei.
9 Finanţe internaţionale

D) Programe monetare sprijinite de Fondul Monetar Internaţional sau alte

programe monetare
Un program sprijinit de Fondul Monetar Internaţional sau un alt program monetar
implică implementarea unei politici monetare şi a ratei de schimb într-un cadru care stabileşte
niveluri minime pentru rezervele internaţionale şi plafoane pentru deţinerile nete de active ale
băncii centrale.
E) Altele
Ţara nu recurge la o ancoră nominală specificată explicit ci monitorizează diferiţi
indicatori în funcţie de care îşi conduce politica monetară sau nu există informaţii relevante
disponibile despre ţara respectivă.
2.2 Monedele internaţionale
Creanţele şi obligaţiile din schimburile economice internaţionale se încasează sau se
plătesc şi prin intermediul monedelor internaţionale.
Moneda internaţională se deosebeşte prin faptul că este emisă de un alt organ decat cel
naţional şi se utilizează în tranzacţiile internaţionale.
2.2.1 Drepturile Speciale de Tragere
Consiliul Guvernatorilor din cadrul Fondul Monetar Internaţional a hotărât în anii
1968-1969 crearea Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă
a sistemului valutar.
Drepturile Speciale de Tragere au fost create pentru a contribui la extinderea
comerţului internaţional şi a activităţii economice, la promovarea unui sistem multilateral de
plată, la susţinerea stabilităţii cursurilor valutare şi corectarea dezechilibrelor din balanţele de
plăţi.
a) Definirea, emisiunea şi evaluarea Drepturilor Speciale de Tragere DREPTUL
SPECIAL DE TRAGERE (SPECIAL DRAWING RIGHT)
reprezintă o unitate monetară de cont şi de rezervă emisă şi utilizată de Fondul Monetar
Internaţional în vederea derulării relaţiilor de cooperare monetară cu ţările membre pe baza
următoarelor principii:
Operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de Tragere se efectuează printr-un
cont special, diferit de contul ce reflectă operaţiile curente ale Fondului Monetar
Internaţional;
Ţările membre ale Fondul Monetar Internaţional care participă la contul DST devin eligibile
să primească alocări în această monedă şi o pot utiliza în operaţiile dintre ele;
Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii
internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI.
Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de Fondul Monetar
Internaţional pentru a suplimenta activele de rezervă formate din monede şi aur. Drepturile
Speciale de Tragere se aseamănă cu drepturile de tragere ale membrilor din contul resurselor
generale, dar se deosebesc datorită expresiei „special" care reflectă caracterul acestei monede
internaţionale10.
Emisiunea Drepturilor Speciale de Tragere se fundamentează pe baza cerinţelor
globale de lichidităţi internaţionale pe termen lung şi se aprobă de către Consiliul
Guvernatorilor cu o majoritate de 85% din total.
În statutul Fondul Monetar Internaţional din anul 1969 era prevăzut că o unitate DST
era echivalentă cu 0,888671 gr. aur fin, respectiv în greutatea şi fineţea dolarului SUA de la 1
iulie 1944. Din anul 1974, Drepturile Speciale de Tragere s-au evaluat pe baza unui coş format
din 16 valute ale ţărilor a căror participare la exportul mondial de bunuri şi servicii era mai
mare de 1%.
De la 1 ianuarie 1981, numărul valutelor din coş s-a redus de la 16 la 5 şi anume
dolarul SUA, marca germană, francul francez, lira sterlină şi yenul japonez. Cursul de schimb
s-a calculat în funcţie de cantitatea de monedă ce se include în coşul DST care se transformă
10 Finanţe internaţionale

în dolari SUA pe baza cursurilor de schimb de pe piaţă. Dolarii echivalenţi se însumează şi se

Evaluarea DST la 30 aprilie 2001

obţine valoarea unui DST în dolari SUA.

Cursurile monedelor din coş faţă de dolarul SUA ce se folosesc la evaluarea DST
reprezintau media între cursurile de vânzare şi cursurile de cumpărare de pe piaţa din Londra.
În cazul în care piaţa din Londra era închisă se utilizează cursurile de pe piaţa din New York,
iar dacă şi această piaţă era închisă se aplică cursurile de pe piaţa din Frankfurt.
De la 1 ianuarie 1999, Fondul Monetar Internaţional a înlocuit cantitatea de mărci
germane şi franci francezi din structura compozită a DST cu o cantitate echivalentă de EURO
pe baza ratelor de schimb dintre EURO, marca germană şi francul francez.
 b) Participanţi şi deţinători
Fiecare membru care încheie cu Fondul Monetar Internaţional un contract prin care îşi
asumă obligaţiile faţă de Departamentul DST adoptă măsurile necesare şi devine participant la
Departamentul DST.
Fondul Monetar Internaţional poate deţine Drepturi Speciale de Tragere în contul de
resurse generale, poate accepta şi utiliza DST în operaţiile şi tranzacţiile dirijate prin cont
împreună cu participanţii şi în conformitate cu prevederile statutului.
Fondul Monetar Internaţional poate desemna şi alţi deţinători dintre cei care nu sunt
membri, dintre membrii care nu sunt participanţi sau din rândul altor instituţii oficiale.
Termenii şi condiţiile în care deţinătorii desemnaţi pot deţine, accepta şi utiliza Drepturi
Speciale de Tragere în operaţiile şi tranzacţiile cu participanţii sau cu alţi deţinători desemnaţi
se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu majoritate de 85% din puterea totală de vot.
Prin decizia Consiliului Guvernatorilor în cadrul deţinătorilor de DST printre
nemembri se înscriu Banca Africană de Dezvoltare, Fondul African de Dezvoltare, Banca
Centrală a Statelor Americane, Banca Reglementelor Internaţionale, BIRD, AID, Fondul
Internaţional de Dezvoltare Agricolă, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare
Islamică, Banca de Investiţii Nordică.
c) Alocarea şi utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere
Suma în Drepturi Speciale de Tragere ce se alocă unei ţări membre participante la cont
depinde de cota de contribuţie a acesteia. Ţările membre care beneficiază de alocaţii de
Drepturi Speciale de Tragere pot obţine în schimbul lor sume în valută de la alte ţări
participante la contul DST prin tranzacţiile de desemnare. Fondul Monetar Internaţional poate
să desemneze o ţară membră pentru a ceda valută în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere
în funcţie de rezervele valutare şi de capacitatea de a asigura echilibrul valutar.
Ţările membre pot obţine cu acordul unei alte ţări participante sume echivalente în
monedă naţională sau în moneda altei ţări în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în
vederea derulării operaţiilor comerciale internaţionale.
Conform prevederilor art. XIX din statutul Fondul Monetar Internaţional participanţii
ale căror balanţe sunt considerate suficient de puternice pot fi solicitaţi de Fondul Monetar
Internaţional să furnizeze valută convertibilă în schimbul unor sume specificate în Drepturi
Speciale de Tragere. Mecanismul de desemnare a permis ca în caz de necesitate participanţii
să folosească Drepturile Speciale de Tragere pentru a obţine valute liber utilizabile.
Din anul 1997 tranzacţiile de desemnare au fost înlocuite de tranzacţiile prin care
statele au încheiat acorduri cu FMI pentru a vinde sau cumpăra Drepturi Speciale de Tragere
în schimbul valutelor liber utilizabile.
Ţările membre ale căror deţineri în DST depăşesc alocările cumulative nete primesc
dobândă, iar ţările la care deţinerile sunt mai mici decât alocările cumulative nete plătesc
dobândă.
Ţările membre ale FMI pot utiliza Drepturile Speciale de Tragere în diverse operaţii
pe care le realizează:
în aranjamentele SWAP prin care un stat membru al FMI transferă DST unui alt
stat membru în schimbul unor sume echivalente în valută;
ţările membre pot cumpăra sau vinde DST cu cedarea la o dată viitoare (operaţie
la termen) în schimbul unor sume în valută sau a altui activ monetar la o rată de schimb
convenită;
contractarea unor împrumuturi în DST la o rată a dobânzii şi scadenţe stabilite de
părţi;
ţările membre ale FMI pot constitui garanţii în DST ce se înregistrează într-un
cont special sau o sumă în DST ce se transferă sub formă de garanţii pentru îndeplinirea
unor obligaţii contractuale.
 Fondul Monetar Internaţional poate să primească DST de la ţările membre sub forma
plăţilor pentru folosirea resurselor, răscumpărări şi subscrieri de cotă. La rândul său Fondul
Monetar Internaţional poate să transfere DST către ţările membre cu ocazia cumpărărilor,
remuneraţiilor, rambursărilor şi dobânzilor.
Drepturile Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă prezintă mai
multă stabilitate şi completează rezervele valutare internaţionale.
2.2.2 EURO - moneda Uniunii Europene a) Funcţiile şi formele monedei
11
EURO
Emisiunea şi lansarea în circulaţie a monedei EURO este expresia dorinţei popoarelor
europene de a adânci cooperarea pe plan economic, monetar şi financiar, de a apropia oamenii
şi de a beneficia de avantajele pieţei europene unice.
EURO în calitate de monedă a ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară
Europeană îndeplineşte următoarele funcţii:
funcţia de etalon al cursurilor valutare care asigură măsurarea valorii bunurilor şi
serviciilor din relaţiile economice internaţionale;

funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii Europene

precum şi în schimburile internaţionale; funcţia de mijloc de rezervă;
Bancnotele EURO se emit în valoare de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO de culori
diferite şi în mărimi crescătoare în funcţie de valoarea lor. Bancnotele de 5, 10, 20, 50, 100,
200
şi 500 EURO au o grafică ce se inspiră din tema „Epoci şi stiluri în Europa" în care sunt
reflectate ferestrele, porţile şi podurile şi stilurile arhitecturale ce caracterizează evoluţia
culturii europene: clasicismul, romantismul, renaşterea, arhitectura barocă, arhitectura rococo,
arhitectura care utilizează fierul şi sticla.
Ferestrele şi porţile care sunt reprezentate pe prima faţă a bancnotelor EURO
ilustrează spiritul de deschidere şi cooperare care domneşte în interiorul Uniunii Europene.
Stelele exprimă dinamismul şi armonia Europei contemporane. Podurile reflectate pe cealaltă
faţă a bancnotelor în EURO simbolizează legăturile care unesc popoarele Europei între ele şi
Europa de restul lumii.
Bancnotele EURO mai reflectă numele monedei, drapelul U.E., iniţialele Băncii
Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) şi semnătura preşedintelui băncii.
Bancnotele de 5 EURO sunt colorate în gri, 10 EURO în roşu, 20 EURO în albastru,
50 EURO în portocaliu, 100 EURO în verde, 200 EURO în galben şi 500 EURO în violet.
Bancnotele au dimensiune crescătoare în funcţie de valoarea lor nominală.
Moneda metalică EURO cuprinde piesele de 1, 2 EURO şi 1, 2, 5, 10, 20, 50 cenţi.
Fiecare monedă EURO are o faţă naţională şi o faţă comună.
 EURO are drept simbol € care s-a inspirat din epsilon (greacă) şi de la prima literă a
Europei, fiind tăiat de două linii paralele pentru a reflecta stabilitatea monedei.
La 1 ianuarie 2002 s-au pus în circulaţie monedele şi bancnotele exprimate în EURO,
iar la 2 iulie 2002 a început retragerea din circulaţie a biletelor şi monedelor exprimate în
devize naţionale.
b) Efectele introducerii monedei EURO
Moneda unică EURO este concepută să stimuleze realizarea pieţei unice europene
deschisă celor 370 milioane consumatori pe care circulă liber bunurile, capitalurile şi
persoanele.
EURO are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor economice inter-
naţionale în cadrul Uniunii Europene şi în raporturile cu alte ţări. Prin utilizarea monedei
EURO se suprimă unele costuri ale tranzacţiilor în devize, se îmbunătăţeşte fluiditatea şi
transparenţa tranzacţiilor comerciale.
EURO în calitate de monedă unică pentru spaţiul european este chemată să stimuleze
cadrul concurenţial între ţările Uniunii Europene. Preţurile mărfurilor şi serviciilor fiind
exprimate într-o singură monedă se pot face comparaţii asupra nivelului şi eficienţei
producţiei din diferite ţări şi cumpărătorii sunt avantajaţi.
Agenţii economici din ţările Uniunii Europene beneficiază de acces la credite în
aceeaşi monedă. Amplificarea concurenţei în domeniul serviciilor bancare şi financiare
determină îmbunătăţirea calitativă a serviciilor şi reducerea costurilor.
Înlăturarea fluctuaţiilor monedelor şi reducerea riscului valutar stimulează activităţile
comerciale ale întreprinderilor din Uniunea Europeană. Stabilitatea economică va favoriza o
evoluţie corespunzătoare a ratelor dobânzii.
EURO permite aplicarea unor inovaţii în domeniul financiar şi ameliorarea serviciilor
întreprinderilor. EURO protejează întreprinderile în cadrul Uniunii Europene împotriva
efectelor devalorizării monedelor din alte state.
EURO stimulează creşterea economică în cadrul Uniunii Europene. Utilizarea
monedei EURO de către ţările Uniunii Europene contribuie la întărirea climatului de
stabilitate care favorizează creşterea economică şi investiţiile. Ţările Uniunii Europene care
utilizează moneda unică îşi coordonează politicile economice şi concentrează eforturile în
direcţia creşterii economice şi a reducerii şomajului.
Analiza evoluţiei criteriului de convergenţă privind dobânzile şi adoptarea unor măsuri
corespunzătoare sunt de natură să creeze condiţii de relansare a investiţiilor şi de reducere a
şomajului.
 14

Ţările din Uniunea Europeană se angajează să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii

gestiunii finanţelor publice. Utilizarea monedei EURO reprezintă o garanţie a coordonării
acţiunilor şi eforturilor în vederea încadrării în deficitul bugetar şi a asigurării unei gestiuni
eficiente în domeniul finanţelor publice.
Mecanismele instituţionale şi financiare ale Uniunii Europene urmărind asigurarea
stabilităţii preţurilor, favorizează îmbunătăţirea repartiţiei resurselor materiale şi financiare.
În calitate de monedă de schimb şi de rezervă EURO intră în competiţie cu monedele
ţărilor dezvoltate şi modifică schimburile economice internaţionale.
Spaţiul european permite întreprinderilor şi băncilor să obţină avantaje din tranzacţiile
internaţionale ce se decontează în EURO şi să reducă impactul monedelor ţărilor dezvoltate.
Moneda unică va permite membrilor Uniunii Europene să-şi exprime schimburile comerciale şi
să limiteze dependenţa de dolarul SUA.
Moneda unică susţine afirmarea şi întărirea poziţiei Uniunii Europene şi Monetare
Europene de pol economic în cadrul economiei mondiale.

Zona Populaţi Ponderea în Ponderea în Ponderea Rezerve

economică a, mil. totalul PIB al comerţul exporturilor valutare,
loc ţărilor membre internaţional, în PIB, % mild. dolari
ale OCDC, % % SUA
1. SUA 267 32,5 19,6 8,2 49,1
2. Japonia 126 20,5 10,5 9 172,4
3. Uniunea 370 38,3 20,9 10,2 349,8
Europeană

Moneda EURO exercită influenţă asupra activităţii întreprinderilor din ţările Uniunii
Europene pe următoarele planuri:
stabilitatea monetară stimulează dezvoltarea producţiei şi a activităţii comerciale;
diminuează riscul valutar şi costul de asigurare;
elimină costurile generate de schimbul valutar;
simplifică riscurile în domeniul investiţiilor;
asigură facturarea, încasarea şi plata în aceeaşi valută;
îmbunătăţeşte accesul la credite şi reduce dobânzile;
reducerea costurilor tranzacţiilor şi a costurilor de producţie ca urmare a
concurenţei se va reflecta în rentabilitate şi în competitivitatea întreprinderilor.
Piaţa unică şi moneda unică sunt de natură să facă mai atractiv spaţiul european pentru
investitori şi depunători europeni sau străini.
EURO permite persoanelor fizice să compare direct preţurile bunurilor din ţările Uniunii
Europene, stimulează concurenţa firmelor în satisfacerea cerinţelor persoanelor, în reducerea
preţurilor, simplifică operaţiunile la deplasarea persoanelor în străinătate şi protejează
economiile personale.
Emisiunea unei monede internaţionale a fost analizată pornind de la faptul că moneda
reprezintă un simbol al suveranităţii naţionale. Rezervele manifestate faţă de moneda EURO au
invocat implicaţiile sale asupra suveranităţii şi identităţii naţionale.
Ţările membre ale Comunităţii Europene au constatat că nu se poate realiza o piaţă unică
fără o monedă unică. Piaţa unică susţinută de ţările Uniunii Europene poate fi
decompartimentată prin suprimarea barierelor sau de altă natură. În realitate se manifestă o
recompartimentare datorită fluctuaţiilor monedelor ţărilor membre care reclamă politici
protecţioniste. Politicile monetare autonome în contextul amplificării interdependenţelor dintre
economiile naţionale nu mai au efectele scontate.
„Adevărata problemă care se pune este: avem noi interesul să cedăm o parte din
suveranitatea naţională şi să o gestionăm în colaborare cu partenerii noştri sau să urmăm politica
monetară pe care ei o vor decide, pentru a păstra integralitatea a ceea ce nu ar fi decât o
 15

suveranitate iluzorie? Într-un context al creşterii interdependenţelor dintre economii, adoptarea

unei politici monetare naţionale ar fi o opţiune fără ieşire" 12.
Experienţa Comunităţii Economice Europene a arătat că transferul progresiv al unor
laturi ale suveranităţii naţionale care poate fi gestionat în comun, reprezintă un transfer de
suveranitate partajată ceea nu înseamnă diminuarea suveranităţii naţionale.
Băncile centrale ale statelor membre participând la gestiunea comună a politicii
monetare reflectă o suveranitate partajată. Politicile economice sunt promovate de guvernele
statelor membre în funcţie de orientările Consiliului European.
EURO presupunând un transfer partajat de suveranitate de la nivel naţional la nivel
european stimulează promovarea liberului schimb şi procesul tranzacţiei spre o uniune politică.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Prin ce se individualizează conceptul de valută?

2. Care sunt formele pe care le îmbracă valuta?
3. Ce condiţii sunt necesare pentru asigurarea convertibilităţii unei valute
după statutul FMI?
4. Care sunt factorii care influenţează asupra regimului de schimb al unei
ţări?
5. Care sunt principalele aranjamente de schimb ale monedelor ţărilor
membre ale FMI şi prin ce se diferenţiază acestea?
6. Pe ce principii se bazează unitatea monetară şi de cont a FMI, Drepturile
Speciale de Tragere?
7. Cum a evoluat definirea Drepturile Speciale de Tragere?
8. De cine depinde suma alocată în Drepturile Speciale de Tragere de către
FMI unei ţări membre?
9. Care sunt funcţiile monedei EURO?
10. Care sunt principalele efecte ale introducerii EURO?
 16

CAPITOLUL 3.

CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN, CECURILE ŞI CARDURILE

-INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNATIONALE

Plăţile ce decurg din schimburile internaţionale se pot efectua şi cu ajutorul titlurilor de

credit pe termen scurt, incluse uneori în sfera devizelor.
Titlurile de credit reprezintă documente sau înscrisuri care îi conferă titularului dreptul
de a încasa sumele din textul lor la scadenţă. Titlurile de credit se caracterizează prin
următoarele trăsături:
titlurile de credit se exprimă printr-un înscris sau document, prin care se reflectă
formarea, transmiterea şi exercitarea unui drept de creanţă;
dreptul de creanţă cuprins în titlurile de credit se poate exercita pe baza condiţiilor
stabilite, respectiv de către persoana care se legitimează ca titular al documentului
(literalitate);
titularul documentului dobândeşte un drept propriu şi autonom de raportul economic
care îl generează.
Titlurile de credit pe termen scurt se utilizează în calitate de instrumente de plată
internaţionale datorită următoarelor elemente 13:
titlurile de credit pe termen scurt reflectă certitudinea efectuării plăţii la un anumit
termen;
titlurile de credit fiind negociabile, beneficiarii le pot transmite prin scontare şi pot
încasa sumele prevăzute înainte de scadenţă;
titlurile de credit pot circula prin girare sau andosare în favoarea unui beneficiar,
deţinătorul titlului având posibilitatea să plătească o datorie prin cedarea documentului.

3.1. Cambia - instrument de plată în relaţiile economice internaţionale 14

În calitate de instrument scris, cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin
care trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia,
este plătibilă la cerere sau la un moment definit, este datată şi semnată de trăgător.
15

Cambia internaţională se individualizează prin următoarele : cambia are caracter

internaţional, deoarece menţionează cel puţin două dintre locurile prevăzute şi indică faptul
că oricare două astfel specificate sunt situate în state diferite, fie locul unde este trasă
cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului,
fie locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii cu condiţia ca ori locul
unde este trasă cambia, ori locul plăţii să fie specificat în cambie şi să fie situat într-un stat
contractant; necesită promovarea uniformităţii în aplicarea ei;

presupune respectarea bunei credinţe în tranzacţiile internaţionale.

Cambiile internaţionale cuprind următoarele clauze: denumirea de cambie, ordinul
necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută, numele şi adresa persoanei care trebuie să
plătească suma, numele şi adresa beneficiarului, scadenţa, locul plăţii, data şi locul emiterii,
semnătura trăgătorului.
În cambie se pot înscrie clauze facultative astfel: clauza fără protest, interzicerea de a
trage contracambii, excluderea duplicatelor de cambie, clauza documentară, clauza privind
dobânzile cuvenite deţinătorului legal al cambiei, clauza de absolvire a trăgătorului de
răspundere de plată.
a) Interpretarea cerinţelor formale
 17

Suma plătibilă16 prin cambie necesită o definire concretă, deoarece suma se poate plăti
cu dobândă, în tranşe la date succesive, în tranşe la date succesive cu stipularea pe instrument ca
în cazul neplăţii oricărei tranşe, suma restantă devine scadentă, conform unei rate de schimb
indicate pe instrument sau care va fi determinată aşa cum menţionează instrumentul sau într-o
altă valută, alta decât cea în care este exprimată suma în instrument.
În situaţia în care există o discrepanţă între suma exprimată în cuvinte şi suma
1
7
exprimată în cifre, suma plătibilă prin instrument este suma menţionată în cuvinte .
În cazul în care un instrument menţionează că suma trebuie plătită cu dobândă fără a
specifica data de la care curge dobânda, aceasta curge de la data instrumentului. Rata la care se
plăteşte dobânda poate fi exprimată fie ca o rată definită, fie ca o rată variabilă.
Un instrument se consideră a fi plătibil la cerere dacă menţionează că este plătibil la
vedere, la cerere sau la prezentare ori dacă nu este exprimat nici un moment de plată 18.
Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit dacă prevede că este plătibil la
o scadenţă specificată sau la o perioadă fixă după o dată specificată sau la o perioadă fixă după
vedere, în tranşe la date succesive, în tranşe la date succesive cu menţiunea că în caz de neplată a
oricărei tranşe, soldul neplătit devine scadent.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este determinat prin referinţa
la data instrumentului.
Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere este determinat
după data acceptării sau în cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare după data
protestului, sau după data dezonorării.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care instrumentul este
prezentat la plată.
b) Transfer
Un instrument este transferat prin gir şi presupune livrarea instrumentului de către girant
giratarului sau prin simpla livrare a instrumentului (dacă girul este în alb) 19.
Girul trebuie scris pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta şi poate fi în alb sau
special (în „plin"). Girul în alb se reflectă prin semnătura singură sau printr-o semnătură însoţită
de o declaraţie în sensul că instrumentul este plătibil persoanei care este în posesia lui. Girul
special (în „plin") presupune o semnătură însoţită de indicarea
persoanei căreia îi este plătibil instrumentul.
Dacă girul conţine expresiile „pentru încasare", „pentru depozit", „valoare în încasare",
„prin procură", „plăteşte oricărei bănci" sau alte expresii prin care se autorizează giratarul să
încaseze instrumentul, giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvorâte din
instrument, poate gira instrumentul numai în cazul încasării.

În cazul în care girul conţine cuvintele „valoare în garanţie", „valoare în gaj" sau alte
cuvinte similare giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvo- râte din acest
instrument, poate gira instrumentul numai în scopul încasării.
c) Drepturile unui deţinător şi ale unui deţinător protejat
Deţinătorul unui instrument are toate drepturile care îi sunt conferite prin Convenţia
internaţională faţă de părţile la instrument şi poate transfera instrumentul.
Drepturile unui deţinător neprotejat sunt supuse oricăror revendicări valabile asupra
instrumentului din partea oricărei persoane, numai dacă a luat instrumentul având la cunoştinţă
despre o astfel de revendicare sau dacă instrumentul a fost obţinut prin fraudă sau furt sau a
participat în orice moment la fraudă sau furt în privinţa lui.
Deţinător „protejat" înseamnă deţinătorul unui instrument care era complet când l-a luat
sau care era incomplet şi a fost completat conform autorităţii sale sau dacă atunci când a devenit
un deţinător nu avea cunoştinţă despre o apărare contra obligaţiei privind instrumentul sau nu
avea cunoştinţă despre o revendicare valabilă a vreunei persoane asupra instrumentului sau nu
avea cunoştinţă despre faptul că a fost dezonorat prin neacceptare sau neplată 21.
 18

Drepturile asupra unui instrument ale unui deţinător protejat nu sunt supuse nici unei
revendicări asupra instrumentului, din partea nici unei persoane cu excepţia unei revendicări ce
rezultă din tranzacţia de bază dintre el însuşi şi persoana care ridică revendicarea.
Transferul unui instrument de către un deţinător protejat investeşte orice deţinător
ulterior cu drepturile asupra instrumentului pe care le avea deţinătorul protejat.
d) Obligaţiile părţilor
Conform prevederilor Convenţiei internaţionale, o persoană nu este obligată printr-un
instrument decât dacă îl semnează. Obligaţia părţii asupra instrumentului rezultă şi în cazul în
care persoana semnează un instrument cu un nume care nu este al
lui.
Dacă un instrument este alterat material (modificat) o parte care îl semnează după
alterarea materială este răspunzătoare conform termenilor textului alterat, iar partea care îl
semnează înainte de alterarea materială este obligată conform termenilor textului original.
Trăgătorul22 se angajează că la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin neplată şi
la orice protest necesar să plătească cambia deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului
care preia şi plăteşte cambia. Trăgătorul poate exclude sau limita propria sa obligaţie pentru
acceptare sau plată printr-o menţiune expresă pe cambie. O asemenea stipulare care exclude sau
limitează obligaţia de plată este efectivă numai dacă o altă parte este sau devine obligată prin
cambie.
Trasul devine obligat prin cambie dacă o acceptă, ceea ce înseamnă că după acceptare
se angajează că va plăti cambia conform termenilor acceptării sale deţinătorului sau oricărei părţi
care preia şi plăteşte cambia. Acceptarea se menţionează în scris pe cambie prin semnătura
trasului însoţită de expresia „acceptat" sau de cuvinte cu sens similar sau prin semnătura trasului.
Girantul reprezintă persoana care se angajează ca la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau
neplată şi la orice protest necesar să plătească instrumentul deţină-torului sau oricărui girant
ulterior, sau oricărui garant al girantului care preia şi plăteşte instrumentul. Girantul poate
exclude sau limita propria sa răspundere printr-o menţiune expresă pe instrument.

Garantul constituie persoana care garantează plata unui instrument indiferent dacă a
fost sau nu acceptat pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte a ei pentru contul unei părţi
sau al trasului. Garanţia se înscrie pe instrument sau pe o prelungire ataşată şi se exprimă prin
cuvintele „garantat", „aval", „bun ca aval" sau alte cuvinte cu sens similar însoţite de semnătura
garantului. Răspunderea unui garant asupra instrumentului este de aceeaşi natură ca şi cea a
părţii pentru care a devenit garant.
Dacă persoana pentru care a devenit garant este trasul, garantul se angajează să plătească
la scadenţă cambia deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia, sau dacă cambia
este plătibilă la un moment definit, la dezonorare prin neacceptare şi la orice protest necesar să
plătească deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia.
 e) Prezentarea cambiei pentru acceptare şi dezonorarea prin
neacceptare
În principiu o cambie poate fi prezentată pentru acceptare. O cambie trebuie
prezentată pentru acceptare, dacă trăgătorul a stipulat în cambie că trebuie prezentată pentru
acceptare, în cazul în care cambia este plătibilă la o perioadă fixă după vedere sau cambia este
plătibilă în alt loc decât la rezidenţa sau sediul trasului cu excepţia cazului în care este plătibilă
la cerere.
Cambia este considerată a fi dezonorată prin neacceptare, dacă trasul la prezentarea în
timp refuză expres să accepte cambia, sau acceptarea nu poate fi obţinută cu stăruinţa
rezonabilă sau dacă deţinătorul nu poate obţine acceptarea la care este îndreptăţit.
În cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, deţinătorul poate să exercite
dreptul imediat de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor sau poate să revendice
imediat plata de la garantul trasului la orice protest.
f) Prezentarea cambiei pentru plata şi dezonorarea prin neplată
În cazul în care instrumentul nu se prezintă corespunzător pentru plată, trăgătorul,
giranţii şi garanţii nu sunt răspunzători asupra lui, dar nu sunt eliberaţi de răspundere.
Instrumentul este considerat a fi dezonorat prin neplată în următoarele situaţii 26: dacă
plata este refuzată la prezentarea la timp sau dacă deţinătorul nu poate obţine plata la care
este îndreptăţit;
dacă prezentarea pentru plată nu este necesară pentru că s-a renunţat la aceasta.
Recursul
Dacă o cambie este dezonorată prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de
recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor.
În cazul în care un instrument este dezonorat prin neacceptare sau neplată deţinătorul
îşi poate exercita dreptul de recurs numai după ce instrumentul a fost protestat
corespunzător pentru dezonorare.
Protestul reprezintă o declaraţie de dezonorare, întocmită la locul unde a fost
dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană autorizată care cuprinde:
persoana la cererea căreia este protestat instrumentul, locul protestului, cererea făcută
şi te fi făcut pe instrument sau pe un adaos ataşat la
acesta sau ca document separat care menţionează instrumentul care a fost dezonorat.
Deţinătorul, la dezonorarea unui instrument prin neacceptare sau neplată are obligaţia
să transmită înştiinţări trăgătorului şi ultimului girant, tuturor celorlalţi giranţi şi garanţi care la
rândul lor trebuie să transmită înştiinţare de dezonorare ultimei părţi care îl precede şi care
este obligată prin instrument . Înştiinţarea de dezonorare poate fi făcută sub orice formă şi în
orice termen care identifică instrumentul şi declară că acesta a fost dezonorat.
h) Suma plătibilă
Deţinătorul poate exercita drepturile sale asupra instrumentului împotriva oricărei părţi
sau a unora sau tuturor părţilor obligate prin ea, şi nu este obligat să respecte ordinea în care
părţile au devenit obligate. Oricare parte care preia şi plăteşte instrumentul îşi poate exercita
drepturile sale în acelaşi mod contra părţilor obligate faţă de ea.
Partea care plăteşte un instrument şi care se eliberează complet sau parţial de obligaţia
sa poate recupera de la părţile obligate faţă de ea întreaga sumă, dobânda de la acea sumă şi
orice cheltuieli de înştiinţare.
i) Eliberarea prin plată
Eliberarea de obligaţia de plată ce decurge dintr-un instrument se produce atunci când
partea care plăteşte deţinătorului sau unei părţi următoare ei, suma datorată
2
9
la scadenţă, după scadenţă sau înainte de scadenţă la dezonorare prin neacceptare .
Persoana care primeşte plata unui instrument trebuie să livreze instrumentul trasului
care efectuează plata, sau oricărei persoane. În cazul unui instrument plătibil în tranşe la date
succesive trasul sau partea care efectuează plata, alta decât plata ultimei tranşe poate cere ca
menţiunea plăţii să fie făcută pe instrument sau pe un adaos ataşat și să-i fie dat documentul de
justificare a plăţii.
Deţinătorul nu este obligat să primească plata parţială, iar dacă i se oferă şi nu
primeşte instrumentul devine dezonorat prin neplată. În situaţia în care deţinătorul
primeşte plata parţială de la tras, de la garant, acceptant sau emitent, aceştia din urmă
se eliberează de obligaţia de plată numai în măsura sumei plătite 30.
Deţinătorul are dreptul să refuze să primească plata într-un loc altul decât cel
din instrument şi, dacă plata nu se face în locul unde instrumentul a fost prezentat
pentru plată, se consideră dezonorat prin neplată 31.
Plata unui instrument se efectuează în conformitate cu anumite prevederi din
Convenţia UNCITRAL32:
un instrument trebuie plătit în moneda în care este exprimată suma de plată; dacă
suma de plată este exprimată într-o anumită unitate monetară de cont este transferabilă
între persoana care face plata şi persoana care o primeşte, plata se face prin transfer de
unităţi monetare de cont dacă se specifică moneda de plată. În cazul în care unitatea
monetară de cont nu este transferabilă între acele persoane, plata se va face în moneda
specificată pe instrument sau dacă nu este menţionată în moneda locului de plată;
trăgătorul sau emitentul pot menţiona în instrument, faptul că, trebuie plătit într-o
monedă specificată alta decât moneda în care este exprimată suma de plată. Instrumentul
se plăteşte în moneda astfel specificată.
Suma de plată se calculează conform cursului de schimb prevăzut în instrument. Dacă
cursul nu este indicat pe instrument, suma de plată se calculează conform cursului de schimb
pentru trate la vedere, sau la cursul de schimb din data scadenţei în vigoare.
Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare suma de plată se calculează în
funcţie de rata de schimb indicată în instrument sau dacă nu este indicată nici o rată la
opţiunea deţinătorului, conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii
efective.
În cazul instrumentului dezonorat prin neplată, suma de plată se calculează pe baza
ratei indicate sau dacă nu este menţionată o rată, la opţiunea deţinătorului conform ratei de
schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective.
Dacă se aplică asemenea reglementări un instrument tras într-o monedă care nu este
cea a locului de plată şi trebuie plătit în moneda locală, suma de plată se calculează conform
ratei de schimb pentru trate la vedere din data prezentării sau în
33

vigoare în locul unde trebuie prezentat pentru plată .

Suma de plată la un instrument dezonorat prin neacceptare se calculează la opţiunea
deţinătorului, la rata de schimb în vigoare pe data dezonorării sau pe data plăţii efective.
La instrumentele dezonorate prin neplată, suma de plată se determină la opţiunea
deţinătorului conform ratei de schimb în vigoare pe data prezentării sau pe data plăţii efective.
Dacă o parte este eliberată total sau parţial de obligaţia sa privind instrumentul orice
parte care are un drept privind instrumentul împotriva sa este eliberată în aceeaşi măsură. Plata
de către tras a întregii sume a unei cambii sau a unei părţi din ea către deţinător, sau către orice
parte care preia şi plăteşte cambia, eliberează toate părţile de obligaţia lor în aceeaşi măsură cu
anumite excepţii.
 21

3.2 Biletul la ordin

Biletul la ordin reprezintă un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale

prin care emitentul se angajează să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă de
bani la data şi locul din document.
Un bilet la ordin internaţional reprezintă un înscris care specifică cel puţin două dintre
următoarele locuri şi indică faptul că oricare două astfel locuri specificate sunt situate în state
diferite şi anume: locul unde este întocmit biletul, locul indicat lângă semnătura emitentului,
locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, locul plăţii, dacă este specificat pe bilet şi este
situat într-un stat contractant.
Biletul la ordin este un înscris care conţine o promisiune necondiţionată prin care
emitentul se obligă să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, este
plătibil la cerere sau la un moment definit, este datat şi semnat de emitent.
Caracterul internaţional al biletului la ordin înseamnă că este reglementat de
principiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin
Internaţionale (UNCITRAL) şi părţile se angajează să respecte prevederile din documentul
menţionat.
Biletul la ordin cuprinde următoarele clauze: denumirea de bilet la ordin, promi-
siunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată, scadenţa, locul plăţii şi adresa
beneficiarului, data şi locul emiterii, semnătura emitentului.

Funcţia de instrument de plată a biletului la ordin se manifestă datorită faptului că

emitentul se angajează să plătească suma la scadenţă.
Emitentul se obligă că va plăti biletul la ordin conform termenilor săi deţinătorului,
sau oricărei alte părţi care preia biletul la ordin. Emitentul nu poate exclude sau limita propria
răspundere printr-o menţiune pe biletul la ordin. Biletul la ordin semnat de către doi sau mai
mulţi emitenţi poate fi prezentat oricăruia dintre ei, cu excepţia cazului în care biletul la ordin
indică în mod clar persoana care trebuie să plătească.
Dacă un bilet la ordin este dezonorat prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite
dreptul de recurs împotriva giranţilor şi garanţilor.

3.3 Cecul

Constituie un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin

intermediul căruia titularul unui cont creditor sau beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci
să achite suma înscrisă în document. Trăgătorul sau emitentul titlului dispune trasului să
plătească o sumă de bani beneficiarului.
Cecul se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului şi cuprinde:
denumirea de cec, ordinul de efectuare a plăţii, numele beneficiarului, suma care trebuie
plătită, numele şi adresa trasului, locul de plată, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului.

În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cecul se

caracterizează prin proviziunea (acoperirea) cu disponibil care se constituie din disponibilităţi
bancare sau din credit bancar. Proviziunea cecului presupune îndeplinirea unor condiţii: să se
constituie înainte de emitere, la o valoare cel puţin egală cu cea a cecului, să fie certă, lichidă,
exigibilă şi disponibilă.
Cecul nominativ indică expres beneficiarul respectiv persoana îndreptăţită să încaseze
suma prevăzută în document. Cecul la purtător este un document care nu indică numele
persoanei către care urmează să se efectueze plata, beneficiarul fiind persoana care se află în
posesia documentului.
 22

Cecul la ordin reprezintă un instrument de plată care menţionează beneficiarul,

precum şi dreptul său de a transmite beneficiul plăţii prin girare sau andosare.
După modul de încasare se pot emite şi utiliza cecuri nebarate, barate, cecul de
virament, cecul documentar, cecul certificat, cecul de voiaj şi cecul circular.
Cecul nebarat sau cecul în alb se caracterizează prin faptul că se plăteşte în numerar.
Cecul barat reprezintă un instrument la care suma se plăteşte prin virarea din contul
emitentului în contul beneficiarului, respectiv prin înregistrarea într-un cont bancar (bararea
cecului se realizează prin două linii paralele trase pe faţa documentului).
Cecul poate fi cec cu barare generală şi cec cu barare specială. Cecul cu barare
generală nu cuprinde menţiuni între liniile trase pe document şi poate să circule prin girare.
Cecul cu barare simplă cuprinde între liniile de pe document denumirea unei bănci care îl va
achita.
Cecul de virament este un instrument de plată ce cuprinde ordinul de virare într- un
cont deschis la o bancă.
Cecul documentar reprezintă un instrument de plată prin care emitentul solicită
efectuarea plăţii în favoarea beneficiarului în schimbul prezentării unor documente cu privire
la expedierea sau prestarea serviciilor.
Cecul certificat se deosebeşte prin faptul că presupune existenţa expresă a proviziunii
ceea ce obligă trăgătorul să prezinte cecul băncii la care are cont şi disponibil care certifică în
scris existenţa sumei de plată din document.
Cecul de călătorie reprezintă un instrument de plată ce se foloseşte pentru achitarea
cheltuielilor din cursul unei călătorii turistice a persoanelor.
Cecul este plătibil la vedere ceea ce înseamnă că banca îl achită la prezentare sau la un
termen scurt de la vedere. Prin această trăsătură se individualizează funcţia de instrument de
plată a cecului deoarece contribuie la compensarea unor obligaţii de plată din relaţiile
economice internaţionale.

3.4 Cartea de plată (cardul)

Cartea de plată (cardul) reprezintă un instrument pe bază căruia deţinătorul are
dreptul la o procedură de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor
sume.
Cardul are forma unei cărţi de vizită confecţionată din material plastic rezistent cu
dimensiuni tipizate şi standardizate.
Cartea de plată cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi sigla emitentului
(băncii); holograma tridimensională care reflectă autenticitatea; numărul cardului; numele
posesorului autorizat; durata de valabilitate; semnătura trăgătorului; sfera de aplicabilitate.
Instrumentele de plată sub forma cardurilor se pot emite de către bănci, comercianţi
(magazine) sau alte organisme care au sisteme proprii de decontare cu clienţii (companii
telefonice)34.
În funcţie de modul de stocare a caracteristicilor de securizare se emit carduri cu
bandă magnetică şi carduri cu microprocesor.
În raport de sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot îmbrăca forma cărţilor de
debit (debit-carduri) şi a cărţilor de credit (credit-carduri). Cărţile de debit (debit-carduri) se
emit în calitate de instrumente de plată în sumă egală cu disponibilităţile din cont sau în limita
unui descoperit de cont pe care banca îl acordă clientului. Debit-card se întemeiază pe
existenţa unor resurse într-un cont pe baza cărora utilizatorul are dreptul de a efectua cheltuieli
în limita soldului disponibil sau de a retrage numerar.

Cărţile de credit (credit-card) asigură dreptul deţinătorului de a achita bunuri şi servicii

cumpărate sau retragerea unor sume pe seama unui credit sau a unei linii de credit acordate.
În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cardul se
individualizează prin anumite efecte:
elimină utilizarea numerarului, implicit diminuează riscurile şi greutăţile în
colectarea şi folosirea numerarului;
 23

simplifică operaţiile clientului care poate cumpăra mărfuri sau beneficia de

servicii fără a completa documente;
se reduce perioada de efectuare a decontărilor;
stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine şi implicit
promovează vânzările;
băncile percep comisioane mai mici datorită cheltuielilor reduse de a efectuare
decontărilor prin intermediul cardurilor;
cărţile de credit oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit de la bănci în
vederea efectuării unor cheltuieli.
2} Cumpăra bunuri şi servicii

Fig. 3.3 Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului

Plăţile pe care le efectuează persoanele fizice prin intermediul cardurilor se derulează
astfel:
persoana se adresează unei bănci sau organizaţii care emite şi pune la dispoziţie
carduri, încheie un contract pe baza disponibilităţilor din cont sau a creditului aprobat şi
primeşte un card;
deţinătorul cardului poate cumpăra mărfuri şi servicii;
deţinătorul cardului prezintă instrumentul de plată comerciantului în vederea
achitării mărfurilor şi serviciilor;
comerciantul verifică cardul din punct de vedere formal, respectiv autenticitatea,
valabilitatea şi concordanţa datelor;
comerciantul transmite centrului de autorizare numărul cardului, datele de
identificare şi suma ce trebuie plătită;
centrul de autorizare transmite cererea de autorizare a plăţii băncii emitente a
cardului;
banca verifică contul deţinătorului de card şi autorizează operaţia de efectuare a
plăţii;
centrul de autorizare transmite comerciantului că se acceptă plata din contul
deţinătorului de card;
comerciantul eliberează marfa însoţită de un document în trei exemplare cu suma
plătită din care unul se remite plătitorului, unul se păstrează în evidenţa comerciantului şi
al treilea se prezintă băncii pentru decontare.
Cardurile pot asigura retragerea numerarului de la distribuitoarele automate sau
obţinerea de informaţii asupra soldului contului şi a transferurilor efectuate.
 24

Promovarea şi globalizarea plăţilor prin carduri se realizează prin anumite organizaţii

cum sunt „Visa Internatioonal", „Europay International", „American Express Master
Card International"35.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Prin ce se individualizează cambia internaţională?
2. Care sunt cerinţele formale ale unei cambii?
3. Care sunt obligaţiile părţilor la o cambie internaţională?
4. În ce constă acceptarea şi dezonorarea cambiei prin acceptare?
5. În ce constă prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin neplată?
6. Prin ce se deosebeşte biletul la ordin internaţional şi ce clauze conţine?
7. Prin ce se caracterizează cecul în calitate de instrument de plată internaţional?
8. Care sunt variantele sub care prezintă cecul?
9. Prin ce se individualizează CARDUL în calitate de instrument de plată
internaţional?
10. Cum se derulează o plată prin CARD?